Daca ingerii au cazut din iubire prin mandrie, inseamna ca oamenii pot cadea din mandrie prin iubire ? Ce legatura este intre smerenie si iubirea aproapelui ?

Pai, toata legatura aia despre care am vorbit noi pana acuma. Da, prin iubire iesi din mandrie, cea mai scurta cale. Numai ca asta-i un dar dumnezeiesc.

Ce sa faci atunci cand cineva drag si-a schimbat brusc atitudinea, a devenit distant si te simti vinovat pentru raceala lui, dar nu stii cu ce ai gresit. Sa vorbesti cu el, sau sa lasi lucrurile sa evolueze de la sine ?

Sa-l lasi. Pai, cine stie ce are ? O sa-i treaca. Ce sa-l provoc acuma ? Are el vreo suparare, n-are chef acuma, cine stie ce si-a adus aminte ? Poate a intalnit vreun vechi prieten, poate si-a intalnit prima dragoste, cine stie ce-a patit ? Lasa-l, c-o sa-i treaca. Nu-l provocam indata.

Cum sa iubim fara sa ne impatimim ?

Dar cum sa iubesti si sa te impatimesti ? Iubirea este dincolo de impatimire. Daca ne impatimim, inseamna ca avem altfel de iubire.
Sa incercam sa vedem pe toti oamenii la fel. Ca daca zic, eu o iubesc pe Angela, de ex. tot ce am acolo dau, nu faci mare treaba. Sa-ti pastrezi dragostea ta in asa fel ca sa o poti da tuturor cate putin.
Celui ce vine la tine nu-i da tot deodata, pentru ca o sa vina altul si n-o sa-i poti da si o sa zica: "A inseamna ca nu ma iubesti" Daca vezi zece copii cersetori si ai cinci mii de lei, decat sa le dai la doi dintre ei si la ceilalti sa nu le dai, mai bine nu dai la nimeni. Da, asta-i dupa dragoste, pentru ca nu-i folosesc atat de mult pe cei doi la care le-am dat cate doua mii, pe cat ii mahnesc pe ceilalti opt care se cearta jumatate de zi intre ei, zicand ca lor nu le-am dat. Sa daidin ce ai pentru toti la fel, sau sa nu dai deloc.
Asa este in orice lucru, chiar si cu deschiderea sufleteasca pe care o avem. Pai, a venit la mine un om, i-am acordat cinci minute, iar altuia un ceas si s-a suparat. Poti mahni pe cineva si cu milostenia ta, din cauza asta pe toate trebuie sa le facem tainic, cu intelepciune.
Sa ne gandim la toti oamenii, asta inseamna sa iubim fara patima. sa nu daruim unuia mai mult decat altuia. Trebuie sa vedem cat e de mare turta noastra, cati suntem si cum o taiem. Asta inseamna sa biruim in noi iubirea patimasa - sa ne daruim in egala masura tututror oamenilor si, cand nu putem, sa ne abtinem. Asa crestem in timp si ajungem sa nu mai gresim prin incercarea noastra de a iubi.

Daca Dumnezeu ma iarta in masura in care iert, atunci ca sa ma ierte nu e neaparat sa ma schimb ? Ajunge sa iert la randul meu ?

Da, daca ierti, Dumnezeu te iarta. In Patericul Egiptean se povesteste o intamplare. A murit un frate care era cunoscut ca fiind foarte nepasator. Se mai imbata, glumea, nu-si facea pravila. Si iata ca s-a apropiat ziua sa moara. Fratele era bucuros, linistit, fericit. S-au apropiat Batranii, care stiau ce inseamna o astfel de moarte, pentru ca omul pacatos inaintea mortii este panicat, este speriat...si l-au intrebat: "Frate, ce esti asa bucuros, ce esti asa vesel ? Mergi la Dumnezeu la judecata si noi te stim ca nu prea te-ai ingrijit de randuiala calugareasca...ce pricini ai sa te bucuri ?" Fratele a zis: "E, Parintilor, eu toata viata mea una am pazit, pentru ca s-a zis: nu judecati si nu veti fi judecati;si acum astept sa ma duc la Dumnezeul mau ca sa faca ceea ce a zis, pentru ca eu nu am judecat pe nimeni in viata mea" Si Parintii au zis: "Bine a facut fratele nostru si drept este cuvantul lui." Asa ca sa facem si noi asa. Pai daca a zis Mantuitorul, ce-o mai sucim ? Daca nu judecam, avem nadejde de mantuire mai mult decat pentru oricare alta nevointa, pentru ca El nu a zis: "Precum postiti, asa vi se va ierta, ci precum iertati, asa vi se va ierta". Este virtutea care ne da cea mai mare nadejde dintre toate, pentru ca Hristos a revenit obsedant cu fagaduinta ca o va rasplati cu iertare. Asa ca sa indraznim, daca am iertat, sa indraznim sa cerem de la Dumnezeu iertare. Dar inima singura simte asta. Incepe sa simta mila lui Dumnezeu, incepe sa simta dragostea lui Dumnezeu. In masura in care iarta, omul incepe sa-l vada pe Dumnezeu milostiv, bun.*
* Nimeni nu poate ierta fara ca mai intai sa-si schimbe omul launtric, fara sa-si inabuse egoismul si rautatea din sine. Omul firesc nu iarta, el din instinct se apara si se indreptateste, si chiar ataca pentru a se pastra pe sine, ca un animal. Iertarea este cu putinta doar in Duhul Sfant, Care se agoniseste print-o lucrare neincetata - chiar daca nevazuta in afara - este o insusire a noii fapturi in Hristos.

Dintotdeauna am simtit in mine parca doua firi: una care iubeste si iarta si alta care uraste pe Dumnezeu. Cum sa le impac ?

Ei, cealalta este un drac, pentru ca numai diavolul uraste pe Dumnezeu. E glasul vrajmasului care ne ispiteste, sa nu dam prea multa atentie. Noi nu putem uri pe Dumnezeu, ce-a facut El ca sa-l urim ? A murit pentru noi, ne-a daruit toata dragostea Lui...Nu, omul nu poate uri pe Dumnezeu. Nu gasim nici o pricina pentru care sa-l urim. Asa ca toate gandurile astea vin de la vrajmasul, sunt ganduri de hula pe care ni le insufla duhurile necurate. Nu le atragi atentia. Nu faceti din asta o preocupare si o obsesie si o sa scapati de ele. Cand ne vin astfel de ganduri, sa cantam: "Domnul este intarirea mea si scaparea mea si izbavitorul meu".

Daca nu pot accepta anumite comportamente ale unei persoane si o mustru, inseamna ca nu mai am iubire ?

Depinde si de "comportament". O data il mustri pe om, de doua ori, dar daca vezi ca o face tot pe a lui, nu-l mai schimbi. Ce-o sa te certi cu el pentru...Asa-i el. Acuma, si noi avem tot felul de deprinderi si de obiceiuri. Daca nu vrea sa primeasca, nu mai fa din asta prilej de cearta, lasa-l sa faca asa cum stie el.

Ce sa facem cu persoanele care se supara repede ?

Nu le mai suparati. Este mare lucru sa te feresti sa faci faptele care stii ca-l supara pe aproapele tau. Si-acum in incheiere sa va povestesc o intamplare cu parintele Selafiil, ca sa vedeti cat de atenti pot fi oamenii lui Dumnezeu in a nu rani cugetul aproapelui. Eram la Noul Neamt si nu mai aveam carti, pentru ca le-am lasat pe unde am fost, si am rugat un prieten din Romania sa-mi aduca niste carti, ca sa am sa citesc la chilie. Au dat zvon pe la edituri si mi-au adus o masina de carti. M-am dus la chilie la Parintele si i-am zis ca am primit multe carti cu Sfintii Parinti din Romania. Parintele nu mai vedea de 23 de ani, dar era atat de insetat de invataturile Sfintilor, la cei 97 de ani ai lui, parca era la inceput.
Si a vrut sa vada el ce fel de carti din Sfintii Parinti am primit, sa puna el mana pe ele, pentru ca nu mai vedea, si sa-i spun despre fiecare ce fel de carte este. A cerut sa fie ridicat la marginea patului, pentru ca nu mai putea sa se intoarca singur in pat, pentru ca era cu totul bolnav si cerea sa fie luat in brate cand se punea la rugaciune sau primea oaspeti.
Acum statea la marginea patului si astepta sa vada ce fel de carti din Sfintii Parinti avem noi. Am tras masina. Dar parintele se opreste si zice: "Mai, da s-o-nserat afara ?" Zic: "Nu, Parinte, inca nu". "Ei-zice Parintele-, hai mai bine sa mai asteptam oleaca sa se-nsereze. Ca daca aducem amu cartile poate sa vada vreun frate si sa se mahneasca, sa zica: uite cate carti au astia !" Atat de atent era Parintele, ca nu cumva, fratele vazand, sa vrea si el din cartile alea si sa se mahneasca. Si-am asteptat sa insereze, ca nu cumva sa atingem cugetul cuiva si sa-l bagam in ispita.
Ce sa mai vorbim despre suparaciosi. Sigur ca trebuie sa ne ferim si sa nu dam nimanui prilej de suparare.
Asta inseamna dragostea. Nu "tot smintitul se sminteste". Sigur ca nu putem sa le intram tuturor in voie, dar pe cat se poate, sa avem aceasta delicatete si atentie.
Asa ca, Dumnezeu sa ne ajute sa vedem viata duhovniceasca in esenta ei si s-o lucram dupa puteri spre bucuria aproapelui nostru si a noastra si spre slava lui Dumnezeu Care a binevoit sa ne descopere noua taina dragostei, taina veacului viitor. Pentru ca veacul viitor este un veac al iubirii neclintite si vesnice. Pentru aceasta ne ostenim, pentru aceasta ne indureram, pentru aceasta suspinam, caci nimic altceva nu merita efortul in afara dragostei.

Asa, in incheiere la acest minunat topic, minunat prin simtirea si intelegerea si practicarea a ceea ce scrie in titlu binenteles, o sa postez CEA MAI DUHOVNICEASCA INTAMPLARE DUHOVNICEASCA A PR. SAVATIE

- Care a fost cea mai marcanta intamplare duhovniceasca din viata Sfintiei voastre ?

- eu nadajduiesc ca cea mai duhovniceasca sa fie in viitor. toate au fost duhovnicesti, si caderile, si ridicarile, toate mi-au folosit si, va spun drept, daca am dobandit ceva de la Dumnezeu, este tocmai intelegerea ca din toate ne putem folosi: si din bucuria aia din noaptea calugariei, dar si din spaima imediata dinaintea ei,cand imi venea sa-i iau pe toti la bataie si sa plec, sa nu ma mai intorc niciodata acolo, pe care, totusi, am invins-o si am vazut ca-i buna si aia. Toate sunt bune, sunt duhovnicesti, toate, daca ne intoarcem la Hristos si cu ranile noastre, si cu micile noastre biruinte. Biruinta este a nu te sinucide. Stiti!? Si, iata ca inca suntem biruitori - slava Domnului ! - toti cei care mai suntem aici. Asa ca, asta a fost cea mai duhovniceasca intamplare din viata mea, cand am inteles ca orice poate aduce folos duhovnicesc, daca ai ochi si vrei sa intelegi asta.

Doamne ajuta-ne !

DACA ITI DUCI DARUL TAU LA ALTAR ,MERGI INAINTE SI TE IMPACA CU CEI CU CARE ESTI CERTATdc. vrei ca Dumnezeu sa iti primeasca darul.
IMPACA-TE CU PIRISUL TAU PINA ESTI PE DRUM,adica cu propria constiinta pina esti in viata,caci nu poti fi linistit dc esti in cearta cu cineva sau dc. urasti pe cineva.

Aici cred ca este marea PROBLEMA, ca nu este vorba de constiinta, CA AR FI USOAR:D, aici este vorba de pesoane fizice, in carne si oase cu care te-ai balacarit, te-ai certat, si ti-ai jurat sau nu ca nu mai vorbesti cu ele, aici este MAREA INCERCARE, sa reusesti sa te aduni si sa te duci sa bati la usa/poarta familiei respective si ASA DIN SENIN, sa ceri iertare, impacare,....oare PUTEM FACE ASTA? eu nu am facut-o de multe ori dar cind mi-am luat inima-n dinti si am facut-o o data:D m-am simtit ca dupa spovedanie si impartasanie puse-npreuna!

PIRISUL este constiinta ca ai facut acest pacat-cearta,ura,clevetire,vb grele,iar ca sa te impaci cu constiinta ta tre sa actionezi asa cum ai zis sa ceri iertare celui pe care l-ai suparat, nedreptatit,

Ai dreptate Cozia. Mantuitorul prin aceste cuvinte se refera la persoanele de langa noi, la dusmanii nostri cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur. Bine ai spus ca impacarea este ca o spovedanie inainte de impartasanie, pentru ca in alt context Mantuitorul ne recomanda: "Impaca-te, inainte de a-ti aduce jertfa", tot asa si aici "degrab, pana esti cu el pe cale".

"Nu le mai suparati. Este mare lucru sa te feresti sa faci faptele care stii ca-l supara pe aproapele tau"

Multumim pentru sfat ,deci trebuie sa incercam sa ne punem in situatia acestor suparaciosi ,caci de multe ori i-am tratat cum stiam ca sunt eu ,mai putin suparacioasa.
Dar ce sa facem daca totusi ii suparam fara sa vrem ,le cerem iertare bineinteles ,dar nu mai bine ar fi sa le explicam ca este mai de folos pentru ei sa nu se supere din toate nimicurile ?

Nu cred ca este bine ca or sa o ia ca atac la persoana.....si se vor supara:(

Eu nu vad asta ca pe un atac la persoana ,ma gandeam ca s-ar putea indrepta si ei un pic ,suparaciosii sufera mult ,se consuma si nu se folosesc de aceasta suparare.
Stiu pe cineva foarte suparacios ,de fapt este o doamna ,care intr-adevar nu suprta contrazicere ,ea nu poate fi indreptata cu nimic .

Stiu si eu cunosc pe citiva, si este foarte greu cu acesti oameni dar si cu noi care daca nu suntem atenti ne lasam purtati de placerea aceea ascunsa care sta in noi... de a-i supara, de a-i contrazice. Oricum, credinta si rugaciunea, postul ne face mai constienti de noi insine, asa capatam posibilitatea sa ne observam cit de cit ce ne facem nou dar si altora... dar taaaare greu este,... mai ales daca traiesti sum acelasi acoperis cu suparaciosii.

Adevarata iubire

49. În Saptamâna Patimilor, doi soti si-au împartit treburile casnice, altfel încât sa termine cât mai repede curatenia. Stabilisera ca trebuiau sa termine înainte de Miercurea Mare, ca sa aiba cât mai mult timp pentru cele duhovnicesti. Daca terminau, pâna la Pasti mai aveau de facut numai mâncare. Le ramânea destul timp sa se ocupe de cele duhovnicesti.
Sotia si-a terminat partea ei de treaba. Pâna sa plece la denie, s-a gândit sa bata covoarele. Sotul întârziase acasa, fiind retinut la serviciu. Când a venit, a vazut-o pe sotie în fata blocului batând covoarele.
- Ce faci aici, de ce faci tu treaba mea? Ma schimb si vin eu sa le bat. Nu trebuia sa faci si treaba asta.
- Nu, du-te sus si manânca, ma descurc si singura. Ce, pâna sa ma marit nu tot eu le bateam? Ca tata nu mai avea putere.
- Opreste-te, ca ma superi, asta e treaba mea. Tu ai muncit destul.
Înainte de a pleca la biserica, parintele lor duhovnic, care le era vecin, a vazut scena de pe balcon. Le-a spus:
- Asa sa va certati, fratilor, si nu altfel. Fiecare sa vrea sa îl ajute pe celalalt cât mai mult. Si certurile astea vor avea plata de la Dumnezeu.

50. În urma unui accident, un barbat a ajuns pe patul de spital. Ca sa îi faca o bucurie, sotia i-a facut prajitura preferata si i-a adus-o în salon. Dar, deoarece a facut-o mai mult plângând, ca suferea mult din pricina durerilor barbatului ei, a uitat sa puna tocmai zaharul.
Sotul ei a gustat din prajitura si si-a dat seama ce se întâmplase. Dar, pentru a nu o mâhni, nu i-a spus. Sotia îl tot îmbia:
- Hai, manânca, ca pentru tine am facut-o. Copiii au spus sa îti aduc tie toata tava, nici nu au vrut sa guste. Au zis sa te gândesti la ei si sa manânci, ca analizele au aratat ca ai nevoie de dulce.
Dar sotul nu prea vroia sa manânce, dând vina pe lipsa poftei de mâncare. Înainte de a pleca acasa, sotia l-a mai rugat o data:
- Hai, ia, uite ca încep eu bucata de prajitura, termin-o tu.
Gustând, sotia si-a dat seama de ce sotul ei nu parea prea dispus sa manânce:
- Iarta-ma, nu e buna deloc. O sa o arunc la gunoi. Si te rog, nu fi suparat. Îti aduc mâine alta.
- Stai linistita, nu te mai obosi. Daca Dumnezeu vroia, îti iesea asta. Sa nu o arunci. Si mâine nu trebuie sa îmi mai aduci nimic, a zis doctorul ca pot veni acasa.

Bine ai revenit in casa celor peste 5000 de suflete, crestinortodox.ro !

Da, citisem acest topic inainte sa pun intrebare, ce este iertarea?! Sunt lucruri pe care le stiam teoretic... dar practic. Cand putem sa spunem despre cineva ca a fost iertat? ( de noi) Ne putem insela atat de usor, caci fara o cunoastere adanca a firii noastre, nu putem stii daca suntem capabili de a ierta sau nu! Putem foarte usor sa spunem : "l-am iertat", in fond sa fie numai fatarnicie si de fapt sa purtam ranchiuna in continuare. Vreau sa spun ca ne putem minti usor pe noi insine... Ca acea falsa smerenie in care se cade atat de usor!! Oricum, ma gandeam ca asta va fi tema de discutie si cu duhovniculmeu cand vom ajunge la el!

Ajungi sa cunosti ca l-ai iertat in momentul in care te bucuri ca l-ai cunoscut, ca el exista. Spunem despre cineva ca a fost iertat atunci cand il iubim mai mult pe el decat pe noi insine.

:( Inseamna ca eu nu stiu sa iert!! :(

De stiut , stim cu toti , dar nu vrem !

Sa rectific, inseamna ca eu nu pot sa iert, poate nu inca. Nadajduiesc ca intr-o zi voi putea spune cu draga inima: frate, te-am iertat!
Cand iertam tinem minte raul sau nici nu sesizam ca a fost facut?! Dar poate ca nu este un subiect pe care sa-l discut aici. Ma iertati... e mult prea intim pentru mine!

Draga Marta, iertarea se invata in situatii grele. Cand vei fi foarte lovita si vei simti ca nu poti ierta, daca atunci, in loc sa te razbuni, de te vei calca pe tine in picioare si vei stergi cu buretele tot raul care ti s-a facut, stiind ca acest rau a fost facut sub imboldul dusmanului, al satanei, atunci vei ierta cu adevarat. Prima data e greu, apoi devine a doua natura a noastra. Si la ce bun sa tii minte raul , care ti s-a facut? La ce ti-ar folosi?

Atunci de ce pot ierta doar selectiv? pe unele da, pe altele nu. daca exista in noi puterea de a ierta, de ce nu o facem cu toata lumea care ne greseste?

Buna intrebare ! Unde ura si mandria e mai presus de orice, iertare nu va fi cu siguranta. Sunt situatii cand orgoliul nostru ne orbeste atat de mult incat devenim neiertatori si chiar mai mult, purtatori de ranchiuna , ce cu siguranta ne este indusa de vrajmasul vazut sau nevazut, de fortele intunericului.

Puterea de a ierta o avem in noi, dar ca act voluntar, nu ca reflex.

Fiindca nu iti propui dinainte de-a ierta pe toata lumea, iar atunci cand vine vremea aceea in care patima ar vrea sa iasa la iveala, tu sa-ti amintesti cu zambetul pe buze...O! dar eu demult te-am iertat ! :)

Iertam cu inima sau iertam cu ratiunea?Sau doar cand acestea doua sunt una si aceeasi pot spune ca am iertat?Pentru ca daca ar fi sa imi amintesc, as implica ratiunea. Cred ca inima trebuie sa fi iertat dinainte incat sa trebuiasca sa-mi amintesc. Probabil aici e problema , acest clivaj intre minte si inima!
Eu pot spune: te-am ierta... dar de fapt, in inima mea sa fie cu totul si cu totul alta. Apoi, ma mai gadesc eu, putem iubi un om mai mult si un alt semen mai putin?! Intreb asta, pentru ca sunt persoane care cat de rau ( rude si prieteni) mi-au facut, imi sunt la fel de dragi in continuare iar acel rau facut pentru mine nici nu exista, insa exista si alte persoane pe care as prefera sa nu le vad, pentru ca numai vederea lor ma enerveaza la culme si-mi amintesc nu ca le-am iertat, ci cat rau au facut!

apoi daca nici cu trecerea anilor... atunci musai cu ajutorul cuiva ???

dar daca incepem sa filosofam, pot sa-tzi spun ca din ce mi se intampla mie este ca, degeaba iarta cugetul, shi degeaba iarta shi inima, ca sufletul are caile lui ciudate shi doar paza ma ajuta sa tzin pe cineva in iertare cateva clipe pana trece furtuna... dar mereu sunt invins shi astfel iar trebuie sa ma apuc sa ma rog de "cineva" sa ma invetze shi sa ma ajute sa iert ca deshi pare ushor este cu adevarat foarte greu... ca in final, asha marturisesc sfiintzii care au ajuns, ei parca spun ca trebuie sa-l ai pe aproapele care tzi-a greshit nu ca pe un frate, nu ca shi pe oricare prieten bun de al tau ci ca unul prin care tzi-a venit o mica shi neinsemnata "nenorocire" binecuvantata ce tzine de mantuire... deci am impresia ca trebuie sa-l priveshti pe aproapele care chiar tzi-a greshit ca pe cel care itzi reduce din datoriile pe care le mai ai la Dumnezeu... dar de foarte multe ori defapt ma inshel ca doar fac afirmatzii gratuite ca mi-ar fi greshit unul sau altul ca defapt doar eu impresia asta total pe dinafara realitatzii, ca daca spun cuiva de intamplare acela precis observa ca eu sunt cel cu musca pe caciula, ca ei stimabilii poate nici macar nu greshesc dar nici nu imi dau seama de ce mi se intareshte mie convingerea asta ca aceia chiar mi-au greshit... dar ma trezesc doar ca in sufletul meu ii urasc shi ma feresc de ei ca de dracu, deshi nu mi-au facut concret mai nimic rau, dar ajung sa-i evit, ajung sa ma distantzez, shi dinpacate cand chiar fac o analiza ajung descumpanit deoarece constat ca aceia nu aveau nimic deimpartzit cu mine ci eu poate mahnindu-ma paralel cu adevarul shi realitatea am aberat shi mai mult am constatat ca apoi raman suparat multa vreme shi nu mai indraznesc sa ies din acea stare shi stau asha ca mi-e shi mult mai comod sa raman certat...

deci in final fara dragoste nu prea potzi sa iertzi chiar daca ai facut-o din cuget sau inima, dar shi cu dragoste, fara ajutorul lui Dumnezeu te vei afunda in disperare ca am impresia ca noi nu suntem in stare sa iertam ca doar Domnul iarta in noi pe greshitzii noshtrii shi tot asha ne iarta shi pe noi, ca eu cel putzin sunt varza la capitolul asta........ dar precis ar vrea sa iertam shi noi cam ca shi El... sigur o vrea mereu de la noi... cred ca trebuie sa avem o astfel de infrangere cu fiecare persoana care ne-a greshit, o incercare pe termen lung... ca Dumnezeu o sa te intrebe, shi poate te intreaba mereu, de ce nu l-ai iertat pe ala sau pe ala?, shi tu o sa-I zici ca l-ai iertat shi cand se uita Dumnezeu constatzi alaturi de el ca in sufletul tau il urashti shi il osandeshti de zor, chiar in fatza lui fara rushine... ba cu lumea, ba cu sfintzii, ba cu tine insutzi, ba cu el insushi, shi poate ajunge de se intreaba shi Hristos, cam cu ce anume nu ai reushit sa il osandeshti pana acuma? ca pare ca cu toate il osandeshti pe aproapele tau shi ca doar cu asta se ocupa sufletul tau shiret care mai shi minte shi la inima dar shi la cuget, ca mereu le spune: I-ai iertat, shi iar o sa-l iertzi, deci nu-tzi fa probleme shi dumneata stai multzumit...linishtit ca lucreaza FNI-ul dar defapt.... nici macar nu-tzi pasa de respectivul... dumneata deabea ashteptzi sa scapi de el din preajma ta ca sa te ocupi de problemele personale... ce au mai scris ziarele, ce film e diseara, cu cine cade romania in grupe la euro shi multe alte probleme capitale pentru toata viatza ta moderna...

Domnule, in final, e bine macar ca totushi mai iertam... ( dar asha a cerut Hristos : de 70xcate7 (7=taina shi iubirea lui Dumnezeu, 10 = Dumnezeu shi Poruncile Sale)) dar unii intzeleg shi ca de 70 ori cat=impartzit la 7 adica 70 impartzit la 7 este 10 iar 70 ori 10 este 700 deci nu de 490 de ori trebuie sa iertzi ci cu 210 ori mai mult... :cool:

Domnule n-a intzeles nimeni ca acum am priceput ce a vrut sa zica Hristos domnule, shi iar o sa ma bata ca va spun shi voua.... mare taine shi cat de orb poate fi omul?

POI ne cere sa iertzi de 70 de ori pe un om shi sa ai impresia ca defapt l-ai iertat doar de 7 ori shi astfel n-ai implinit porunca... ASTA ESTE.... shi astfel Duhul Tatalui nostru mi-a dat draga Marta exact in ceasul acela cuvantul Sau pentru tine ca intr-adevar Maria era cea care a fugit de slujirea treburilor din casa... :) apropo, ai iertat-o pe sora ta?

Nu exista om, oricat de bun ar fi, care sa nu fie pus in situatia de a avea relatii necesare cu oameni inraiti si dusmanosi. Mantuitorul Hristos, care a intruchipat in Sine desavarsirea umana, pe langa prieteni devotati si credinciosi pana la moarte, a avut, totusi, si dusmani inversunati, care au uneltit cu rautate si viclenie impotriva Lui, urmarind sa-L ucida. Existenta potrivnicilor constituie deci un rau care nu se poate evita de nimeni pe lume si, de aceea, se impune o convietuire cu ei in care iubirea se manifesta ca iertare.

da, rugaciune si credinta in Dumnezeu ca va face sa fie totul bine si asa va fii.

din "Jurnalul Fericirii".. parafrazare..

- Parinte, eu iert, dar nu pot uita!
- Mai fiule, tu iti dai seama ce zici?! Daca Hristos, la scaunul Spovedaniei, s-ar apleca spre tine si ti-ar zice: "Te iert, dar nu te pot uita!" ... cum ar fi?!
- ...

Dar ce să facă acei creştini, care îşi cer iertare de la cei cu care sînt certaţi, dar aceia nu vor să-i ierte?

Parintele Ilie Cleopa

Cea mai mare virtute creştină este iubirea. Ea este viaţa noastră şi avem nevoie de ea ca de aer. De aceea, spune Sfîntul Evanghelist Ioan: Dumnezeu este iubire. Iar iertarea, împăcarea, milostenia, cercetarea bolnavilor, primirea străinilor şi altele asemenea sînt fiicele cele mai mari ale iubirii creştine.
[COLOR=#330000]Iubirea de Dumnezeu şi iubirea de aproapele, sînt poruncile cele mai mari din Sfînta Evanghelie care stau la temelia mîntuirii noastre. De felul cum vom şti să iertăm, să ajutăm pe aproapele, să răbdăm pe toţi, să facem pace, să nu ne răzbunăm, de aceasta depinde pacea noastră, bucuria vieţii noastre, mîntuirea fiecăruia dintre noi. [/COLOR]
[COLOR=#330000]
[/COLOR]Dar ce să facă acei creştini, care îşi cer iertare de la cei cu care sînt certaţi, dar aceia nu vor să-i ierte? Să facă ce ne învaţă Sfinţii Părinţi. Întîi să se roage lui Dumnezeu pentru îmblînzirea vrăjmaşilor lor. Să ceară sfatul duhovnicilor lor şi să le respecte cuvîntul. Apoi să-şi ceară personal iertare de la cei cu care sînt certaţi, prin cuvintele: "Iartă-mă, frate, pentru toate cîte ţi-am greşit şi Dumnezeu să te ierte!" Iertarea să se facă cel mai bine în biserică, sau în casa unuia dintre ei, sau în casa preotului. Dacă cearta este veche şi mare, împăcarea să se facă în prezenţa preotului, şi să se încheie cu o rugăciune de mulţumire şi chiar cu o masă creştinească, sau acordarea reciprocă de daruri. Dacă aproapele nu vrea să ne ierte, să urmăm sfatul duhovnicului, să cerem iertare de trei ori şi aşa, dacă nu ne mustră conştiinţa, ne putem împărtăşi cu Sfintele Taine. Iar dacă încă sîntem tulburaţi şi ne chinuie gîndurile de răzbunare, să amînăm Sfînta Împărtăşanie, ca să nu ne fie spre osîndă. Smerenia şi rugăciunea curată ne ajută cel mai mult la împăcare. Cine urmează calea aceasta, acela nu este departe de mîntuire!

Citim în Pateric că un călugăr tînăr s-a dus la un sihastru bătrîn şi i-a spus că are vrajbă asupra cuiva şi nu-l poate ierta nicidecum. Zadarnic l-a îndemnat bătrînul la iertare, că ucenicul nu voia să-l ierte. Atunci duhovnicul a zis ucenicului: "Să spunem împreună Tatăl nostru, fiule!" Pe cînd ucenicul zicea: "Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri", bătrînul îi spuse: "Nu aşa, fiule! Ci să zicem; Şi nu ne ierta nouă greşelile noastre, precum nici noi nu iertăm greşiţilor noştri!" Auzind aceasta ucenicul, a căzut în genunchi şi a zis: "Iartă-mă, părinte, că am greşit! Din clipa aceasta am iertat pe fratele meu!"

Aşa să facem şi noi, fraţi creştini. Să cerem iertare întîi şi să iertăm cu dragoste pe toţi, ca să fim şi noi iertaţi de Dumnezeu pe pămînt şi în cer. Căci fără iertare nu avem mîntuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.
Să rugăm pe Dumnezeul dragostei şi pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toţi în numele Său, ştiind că dragostea nu moare niciodată! Amin.

LEGENDA de Jorge Luis Borges
 

Abel si Cain se intalnira dupa moartea lui Abel. Mergeau amandoi prin desert si se recunoscura de departe, caci amandoi erau foarte inalti. Fratii se asezara pe pamant , facura focul si mancara. Taceau asa cum fac oamenii osteniti cand se pogoara inserarea. Pe cer se arata cate o stea, ce nu isi primise inca numele. La lumina flacarilor Cain vazu pe fruntea lui Abel semnul pietrei; scapa din mana bucata de paine pe care tocmai o ducea la gura si il ruga sa-i ierte faradelegea.
Abel raspunse:
- Dar oare tu m-ai omorat, sau eu te-am omorat pe tine? Nu mai tin bine minte; vezi stam alaturi ca odinioara.
- Acuma stiu ca m-ai iertat in adevar, spuse Cain, caci a uita insemna a ierta. Voi incerca sa uit si eu.
Abel spuse incet:
- Asa este. Cata vreme dureaza remuscarea, dureaza si vinovatia.

Dumnezeu, pentru ca este iubire, nu tine minte raul. Diavolul, insa, il tine minte, pentru ca n-are iubire. Iertarea e o consecinta a iubirii.

Imi vine in minte pilda Fiului risipitor: Tatal, cand si-a vazut fiul venind acasa, n-a mai pomenit rautatile aceluia, ci se bucura enorm de vederea lui, pentru ca il iubea cu adevarat. Daca i-ar fi tinut minte greseala, nu s-ar fi putut bucura cu adevarat de vederea sa.

De multe ori, ne vine greu sa-i iertam pe cei ce ne gresesc pentru ca suntem departe de dragostea cea adevarata.

Mandria , mandria , mandria , caci daca am avea mereu gandul la MOARTE , am deveni cu siguranta mult mai buni , mult mai iertatori !