![]() |
Noesis, repet, caci poate nu s-a inteles: eu nu sunt impotriva ecologiei, cum as putea fi?!? Am urmarit insa slujba ecumenica de la norvegieni, care nu mai semana a slujba bisericeasca, ci a fost ca o sedinta, ca o festivitate pe tema topirii gheturilor. Perspectiva, ca continutul slujbelor bisericesti va fi stabilit de prioritati ecologice, ma inspaimanta, mai ales ca cele ce se intampla nu au fost considerate ca fiind o urmare fireasca a pacatului generalizat. Biserica are datoria sa se implice, dar nu fara ajutorul lui Dumnezeu, ori tocmai asta a lipsit.
Sunt convinsa ca Patriarhul Bartolomeu, ca ortodox si Patriarh stie ce are de facut. |
Cum mie imi plac citatele, iata ca vin si aici cu un citat din Sf. Ioan Gura de Aur:
"Toate marile nenorociri (dezastre, calamitati), care au apasat asupra intregului univers, si-au avut obarsia in mandrie." Iata, deci, cine este dusmanul nostru de moarte: mandria. Aceasta trebuie combatuta, daca vrem sa mai avem ghetari, si nu dorim sa pierdem teritorii in favoarea lumii subacvatice. Si sa nu uitam, ca Dumnezeu a despartit uscatul de ape. |
poate nu vqa dati seama dar ecologia este religia mondiala..adica cineva are aceasta misiune de a abate atentia oamenilor de la lucrarea pentru mantuire la probleme legate de specii,de mediu..oare nu se ingrijeste Dumnezeu de toate vietatile create de El?Chiar trebuie sa venim noi si sa exageram,substituindu-ne Lui?Clar ca cei care actioneaza au impresia ca actioneaza in numele Lui dar de fapt sunt guvernati de o mare mandrie cum zice Anca..sa nu exageram.In scoli ni s-a prezentat Carta pamantului..nimic fara ecologie,toate materiile poarta amprenta ecologiei..oare ce se urmARESte sa substituie ea,nu cumva religia????aDAUG CA SI EU IUBESC FIECARE FIR DE IARBA,COPAC,FLOARE...LE IUBESC MULT TARE MULT,DAR MA INtristeaza toata aceasta miscare new-ageista care ameninta credinta noastra.Pana la urma mesajul lor este "puterea este in mainile noastre..sa salvam planeta..noi suntem mici dumnezei aici pe pamant":(
|
oare inteleg eu gresit mesajul?????
|
Citat:
Atata timp ca s-ar putea ca lumea asa cum o cunoastem noi sa fie de mult sub ape. Iar apa nu e singura consecinta a incalzirii globale: mai adauga desertificarea, incendiile, lipsa apei potabile, razboaie, molime,disparitia plantelor si foamete. Multi oameni care umbla prin ume cu ochii inchisi chiar nu inteleg - ei cred ca doar se topeste multa gheata si va fi ceva mai cald. Si asta peste cateva sute de ani. Ce monstrii egoisti... Lumea stiintifica se da de ceasul mortii sa explice ca se vor intampla catastrofe in timp relativ scurt: 20, 30 de ani. Multora nu le pasa pentru ca se3 gandesc ca oricum ei vor fi morti in 25 de ani. Dar vreau sa-i intreb pe ortodocsii de aici de pe forum care se multumesc sa ridice din umeri si sa-si critice intaistatatorul: Aveti copii? Daca da, le veti da foc si sete, razboi si boala? |
Urzicuta, tu esti profesor?
Esti una dintre persoanele chemate sa formeze personalitati? |
Cautator: vad ca esti relativ nou pe forum, de aceea as vrea sa precizez ca nu ma manifest impotriva ecologiei. Stii cum a spus Iisus Hristos, sa dam Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce-i a lui Dumnezeu. Si apoi vad ca nu esti in tema cu ecumenismul, altfel ai fi inteles ce a zis urzicuta . Iti recomand in acest sens cartea "Ecumenism" scrisa de Arhimandrit Agapit Popovici, si vei intelege.
Pai, daca e sa-i dam Cezarului, sa-i dam, lasand ecologii, oamenii de stiinta sa-si faca datoria. Iar lui Dumnezeu sa-I dam ce-i al Lui,si anume de catre preoti, ca nu cumva amestecandu-se rolurile, sa ne trezim cumva cu preoti ocupati cu ecologia, inlocuiti la Liturghie de oameni de stiinta. :) |
mie imi place sa spun oameni nu personalitati,dar eu sunt neputincioasa in acest proces nu eu ii formez,eu ii ajut sa se formeze singuri prin si cu ajutorul credintei,prin Dumnezeu.
|
Citat:
|
Inca o intrebare pentru tine Urzicuta: daca ai sti, de exemplu, ca te pui seara in pat sa dormi dar patul tau mocneste pe dedesupt, arde, iar pana dimineata e foarte posibil sa adra cu flacara, sa consume oxigenul din camera, asadar sa mori in chinuri fie arsa fie sufocata, ce-ai face? Te-ai pune linistita sa dormi?
Mie mi se pare ca ar fi sinucidere, un pacat grav... Asa e si cu moartea planetei... |
Cautator: nu e cazul sa dramatizezi, caci altceva a afirmat urzicuta.
|
Citat:
http://www.hotnews.ro/articol_64545-Daca-incalzirea-globala-continua-in-2100-vom-avea-o-noua-glaciatiune.htm http://ro.altermedia.info/stiintatehnologie/incalzirea-globala-revelata_2099.html http://ro.altermedia.info/stiintatehnologie/incalzirea-globala-revelata_2099.html Cred ca nu dramatizez mai mult decat trebuie... Asta e marea nebunie. Patul chiar arde dar e confortabil, moale, pufos iar icoana de pe perete ne va proteja... |
Incalzirea globala nu este un secret si cu totii stim desspre ce e vorba.Am zis ca dramatizezi vis-a-vis de urzicuta , nu de incalzirea lobala,care este o problema prea serioasa s-o rezolvam noi, aici pe forum. Dar constienti de ea suntem, iti garantez.
|
nu sunt profesoara de rel iar icoana din perete da, te poate salva,icoanele chiar au facut astfel de minuni,nenumarate.
cu drag |
Citat:
Eu am initiat topicul. Vad ca ai la fel ca si noi un profund respect pentru Patriarhul eumenic numindu-l Intiistatator, frumos, insa paradoxal nu cauti solutii la probleme precum Sfintii Parinti si Patriarhii cautind la radacina lor care este asa cum spunea Anca, MINDRIA care naste INGIMFARE, TRUFIE, IUBIRE DE SINE, adica adinci suferinte sufletesti,... de unde si problemele de indiferenta pentru tot si toate. Serios, tu crezi ca miscarea ecologica este mai puternica decit rugaciunea si decit icoana de pe perete? Inca o data pentru toti: Patriarhul are toata admiratia mea pentru ca in timpul sau liber probabil are acest hobby, ecologia, pe care si noi toti de aici il avem, foate frumos si folositor. Si la minastiri calugarii au diverse preocupari, gradinarit, crescut animale, bucatareala, renovari, insa important este ca acestea sa nu devina mai importante ca rugaciunea, iar adevarul este ca rugaciunea facuta ca la pravila nu-ti mai da prea mult timp la dispozitie pentru hobby-uri. Oricum noi avem increderea ca stiu ei ce fac si de ei ascultam insa nu si de hobby-urile lor. |
Urzicuto, cred ca ai "lovit" jackpot-ul. Asa este, esti mare vizionara, la asta nu m-am gindit, ca religia viitorului va avea in centrul atentiei ecologia - auto-guvernarea fara Dumnezeu, adica un fel de Budism imbrobodit cu new-age-ism de care oamenii se vor agata cu disperare, de frica, disperare, cum toate valorile se naruiesc in jurul nostru, iar DE VINA ESTE RELIGIA, care conform cu ce ni se serveste zilnic pe CNN "altceva nu face decit sa creeze extremism si sa genereze razboaie". Acum inteleg de ce Dalai LAMA(pasnicul,cel cu solutii si fara Dumnezeu) a primit ieri cea mai inalta distinctie a Americii, iar imediat a doua zi a fost primit de premierul Canadei(pentru prima oara in istorie)
...mda...iar Creatorul va ramine asa simbolic undeva pierdut intre astre de care nu se va mai aminti. Inca o data felicitari! |
Scrisoarea unui preot profesor grec catre patriarhul ecumenic UNIVERSITATEA ARISTOTELICÃ TESALONIC FACULTATEA DE TEOLOGIE, SECȚIA: TEOLOGIE PASTORALÃ ȘI SOCIALÃ DISCIPLINA: SFÂNTA SCRIPTURÃ ȘI SCRIERILE SFINȚILOR PÃRINȚI PROTOIEREU PROFESOR THEODOROS ZISIS Tesalonic, 18 Aprilie 2001 Preafericite, Am sperat cã neliniștea și împotrivirile deplinãtãții Bisericii binecredincioșilor creștini ortodocși, care cunosc cele ale credinței și sunt angajați activ în trupul Bisericii, vor sensibiliza mintea și inima Prea Fericirii Voastre și veți proceda la schimbarea hotãrârii Permanentei Sfântului Sinod, prin care v-ați dat asentimentul sã participați la schimbul de onoruri cu antihristul și panereticul papã al Romei, ați desființat Evanghelia lui Hristos, ați "demolat" Sfintele Canoane, ați ofensat pe Sfinții care au luptat împotriva papei și ați deschis ușa spre a intra în Bisericã lupi grei. Împreunã cu împovãratul de multimea ereziilor papã, cinstiți-i și pe toți vechii eretici și dascãli mincinoși: pe Arie, pe Macedonie, pe Eutihie, pe Apolinarie, care sunt îngeri în comparație cu papismul si cu rãtãcirile lui. Dar pentru Prea Fericirea Voastrã nu mai conteazã nici Evanghelia, nici Sinoadele Ecumenice, nici învãtãtura Sfinților și de Dumnezeu purtãtorilor Pãrinți. Faptele Prea Fericirii Voastre Vã dezmint cuvintele. Prin urmare, dați jos icoanele sfinților din biserici, dacã tot ați înjosit și ați desființat învãțãtura lor, ca sã înțeleagã mai bine ce se petrece, poporul care e dezamãgit și se aflã în derutã. Ce sens mai are sã vorbim despre romanitate și despre civilizația ortodoxã, când strãmoșii noștri bizantini preferau sã vadã în Cetate "a împãrãți turbanul turcesc decât tiara latinilor"? Refugiații memorabilei patrii ar fi preferat sã moarã, decât sã primeascã a cinsti pe casapul romanitãții. Cu respect și discernãmânt Vi s-au adresat în mod izolat Sfântul Munte, mãnãstirile, mulți clerici, monahi si laici, si V-au cerut sã sesizați greșeala deciziei și sã preveniti sminteala și dezbinãrile. Vizita papei și onorurile cãtre acesta se constituie într-o temã mai mare decât cea în legãturã cu buletinele. Cum de nu o sesizați? Greșeli fac toți: și patriarhii și arhiepiscopii. Numai papa pretinde cã e infailibil și numai ereticii nu vor sã-și schimbe pãrerea, din egoism și încãpãțânare. Ascultați și vã angajați în fel de fel de chestiuni despre credințã cu persoanele lumești. În loc sã-i învãțați și pe ei și pe numerosul popor, ce înseamnã papa și papismul, adicã erezie și înșelare, ce înseamnã denaturarea Evangheliei în putere de stat lumeascã și de dominatie, dupã care "li se pare cã stãpânesc popoarele". Vã bazați pe faptul cã Vã cântã în strunã majoritatea celor ce nu cunosc chestiunile credinței, pentru a cãror neștiințã, noi, toți pãstorii, vom da seamã înaintea lui Dumnezeu. V-ați apãrat înaintea credincioșilor, zicând cã statul l-a invitat pe papã și cã fiind presați ați cedat de nevoie. Totuși, credinciosul popor V-a dat dovada sprijinului sãu cu prilejul diverselor manifestãri, ca sã stați ferm si sã țineți piept presiunilor, fiindcã opinia poporului o au în vedere mai mult politicienii, (care au fost) aleși de popor. Faptul cã și Prea Fericirea Voastrã a evitat a se opune într-un singur trup și cu o singurã gurã înseamnã cã dorește sã vinã papa în Grecia, pentru a câștiga profil european în legãturã cu noi - chipurile - fanaticii, retardații și "minunații", dupã caracterizarea onorificã a Fanarului. În orice caz, deja politicienii își freacã mâinile pentru reușita operațiunii de dezbinare, dupã cum și diplomații Vaticanului dau curs informației (în legãturã cu vizita papei - n.tr.) cã nu se exercitã nici o presiune, iar dacã Biserica a ridicat obiecții, a fost obligatã sã se potoleascã, pentru a nu se face rabat și astfel sã fie înnegritã imaginea țãrii noastre în exterior. La fel, informeazã și cercurile Vaticanului, lãsând sã se înțeleagã cã Arhiepiscopul ar dori și chiar așteaptã sã vinã papa. Mulți arhierei, chiar și dintre sinodali, dar, mai ales, dintre cei ce aprobaserã venirea papei, izbindu-se în eparhiile lor de furia și de revolta poporului, și-au suflecat mânecile și au dezlãnțuit campania împotriva papei, insistând cã cedeazã dorinței și angajamentului pe care și le-au luat în scris de a veni papa. Și se pare cã, într-adevãr, așa este; deoarece nu ați luat deloc în seamã textele mãrturisitoare ale multor arhierei, care V-au cerut sã convocați corpul legislativ al ierarhiei, a cãrei copleșitoare majoritate nu este de acord cu hotãrârea Permanentei Sfântului Sinod. De ce nu convocați ierarhia pentru o atât de importantã temã, care tinde sã dezbine și sã sfâșie trupul Bisericii? Cunoașteți foarte bine din cercetãrile și studiile personale ale Prea Fericirii Voastre ce a însemnat și ce înseamnã tema calendarului, care tot din Occident a fost instigatã și care a fost susținutã de regimul politic elen. Pe Meletie Metaxakis vreți sã-l urmați, care s-a fãcut izvor și pricinã a schismelor și suferințelor? Nu funcționeazã sistemul sinodal? Face-vom din Atena Vatican? Vã bizuiți pe felul de a gândi și pe lingușirile persoanelor din cercul Prea Fericirii Voastre și ale celor ce tânjesc dupã funcții și promovãri, dar neglijați conștiința plinãtãții Bisericii care s-a manifestat de multe ori și în multe feluri. Oricum, sã cunoașteți cã pe papa nu-l primește Biserica Eladei! Îl primesc Arhiepiscopul Hristodul și cei dimprejurul lui, clerici și teologi cu cuget lumesc, cu scopul de a trãda și a desființa Credința Ortodoxã. Și, dupã cum la Ferrara-Florența nu am avut unire, ci falsã unire, așa și acum nu avem primire, ci falsã primire. Acestea, pe care le întreprindeți, memoria colectivã ortodoxã le va uita, ca și cum nici nu ar fi avut loc. Nu ați luat în seamã nici pocãința celor ce au semnat rușinoasa hotãrâre a acelui sinod, care în fața protestelor binecredinciosului popor și-au retractat semnãtura și și-au mãrturisit greșeala. Prea Fericirea Voastrã nu luați în considerare nimic. Mintea și inima ortodocșilor nu pot sã înțeleagã ceea ce se va întâmpla. În ziua aceea, se va rãstigni din nou Hristos împreunã cu rãstignita Sa Bisericã. Luna mai din 2001, luna cuceririi noastre de cãtre papă, va fi mult mai rea decât luna mai din anul 1453, care a fost doar luna cuceririi noastre trupești și politice. Scrieți cu propriul scris al Prea Fericirii Voastre o paginã neagrã în istoria Bisericii Eladei și, astfel, deveniți primul arhiepiscop care ați pãrãsit poziția riguros tradiționalã. Dacã Prea Fericirea Voastrã urmãriți astfel de întâietãți și evoluții, poporul ortodox nu Vã va urma. Desigur, încã n-au pierit (toate) nãdejdile. Sperãm în douã realizãri posibile omenește. Sã se gãseascã și în ultima clipã episcopi vrednici de numele și de chemarea lor. Sã-și asume toți responsabilitãțile și fiecare personal. Nu este responsabil doar Arhiepiscopul, nici micul sinod, chiar dacã ar fi și (mai) mare. În chestiunile de credințã, competența nu constã în rezoluții locale; este universalã și soborniceascã. Marele Vasile a fãcut din mica Cezaree a Capadochiei centru și inimã a Ortodoxiei, deasupra Romei, deasupra Constantinopolului și a altor tronuri patriarhale. Turma ortodoxã de pretutindeni a Eladei cautã pãstori și îndrumãtori. Nu este proprietatea (personalã) a nimãnui Credința Ortodoxã. Iar a doua nãdejde a noastrã, mai puternicã, este Sfântul Munte, petrecerea cea cu nume sfințit, Chivotul Ortodoxiei, care din nou se oferã sã ajute curajosul și luptãtorul popor, fațã în fațã cu catastrofa Noii Ere a lui Antihrist, cu ecumenismul și sincretismul ei. Cele trei inspirate texte conglãsuitoare ale Sfintei Kinotite nu le-a luat în considerare Arhiepiscopul; le-a primit însã ca pe un miros de bunã mireasmã duhovniceascã de Hristos purtãtorul popor, asteptând și alte lucrãri (de acest fel). Și, dacã vor fi dezmințite și aceste nãdejdi ale noastre, suntem siguri cã ceea ce nu am putut sã izbutim noi, din cauza pãcatelor și a nevredniciei noastre, o va reuși Dumnezeu. La sfârșit, Hristos și Biserica vor birui, iar nu antihristul papã; Mielul, iar nu fiara! Fericiților, Preafericite, toți câți sunteți prieteni ai Mielului și potrivnici ai fiarei. Cu îndatorată cinstire, cel mai mic între preoți, Theodoros Zisis |
Scuze pentru diacritice.
|
Patriarhul Constantinopolului
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 17:43:45. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.