sora, arunci usor, in stinga si-n dreapta cu tot felul de afirmatii... si ce repede de la particular ajungi la general.

am vrut initial sa analizez unele paragrafe din cearsaful expus aici, dar m-am razgindit.
si nu pot sa nu observ ce repede esti inteleasa de altii, si aparata, si aplaudata, si...
va rog, mai rasfirati, sa mai putem si noi respira, dupa citirea acestor elucubratii.

Poate ar fi o idee buna sa nu judecam ceea ce n-am trait/experimentat.

Pt. Juli: nu putem sa-l invocam pe diavol ca scuza pt. pacatele noastre (sau ale altora). Acesta este pacatul FUNDAMENTAL al lui Adam si Eva! Nu cred ca tu, daca ti-ar bate cineva copilul, l-ai scuza zicand "diavolul e vinovat".

imi explici ce intzelegi prin elucubratzii? stimate AndreiB :|:|:|

iata definitia din dex:
elucubratie:Combinaţie haotică de elemente absurde; aberaţie. ♦ Divagaţie. [Var.: elucubraţíune s.f.] – Din fr. élucubration.
sau: 1. (Rar) Lucrare compusă, cu multă osteneală şi multă răbdare, lucrând ziua şi noaptea. 2. (Peior.) Combinaţie, lucrare haotică şi greoaie, cu idei încâlcite, absurde; aberaţie. [Gen. -iei, var. elucubraţiune s.f. / < lat. elucubratio, cf. fr. élucubration]. [/b]
pot adauga si multa ura in postarea sorei Ory.
alte nedumeriri, stimate vsovi?

Dar cum sa interpretam pacatele altora: noi suntem buni (ca asa suntem noi, de la noi putere) si altii sunt rai...mie mi se pare cel mai scurt drum spre a judeca pe altul (judecata=mandrie). Ma scuzi Omulet, eu sunt o persoana foooaaarteee mandra, bolnava de mandrie si ma tratez cu astfel de "pastile" pe care nu le-am gasit in "farmacia" mea ci prin cartile pe care le mai citesc.

Deci eu, pentru mine, prefer sa cred ca raul vine de la diavol, precum binele vine de la Dumnezeu (copil nu am, dar oricum nu era vorba despre copii aici...).
Iertare!

Juli, diavolul doar ipiteste, fapta pacatoasa imi apartine. Daca eu ma imbat, nu e de vina cel care a produs bautura.

Si daca nu ar exista ispita (de la diavol), nu ar exista caderea in pacat..:)
Cred ca m-am departat de la subiect.
Observ ca oamenii au pareri diferite si e normal, insa eu nu vreau sa ajung sa judec oamenii, sa ii osandesc si de aia le privesc caderile astfel (caderile mele intra in alta categorie, mai aspra :D) Mai ales pe calugari, care, cu toate caderile lor, se roaga neincetat pentru noi...

Un P.S., deja a inceput sa-mi para rau ca vorbesc, iertare...
De fapt toti avem dreptatea noastra (iar eu din mandrie mi-o sustin pe a mea).
Sa imi aduceti aminte sa nu mai vorbesc (scriu, ma rog...)

Stii Juli, este o povestioara despre un monah ucenic care in Postul Mare, facandu-i-se tare foame, a mers in chilia lui si a incercat sa coaca un ou la lumanare. Cand facea el lucrul asta, iata ca duhovnicul sau intra in chilie. Il vede si il intreaba "ce faci frate?", la care ucenicul pleaca privirea in pamant si spune "diavolul m-a indemnat". Si imediat, duhovnicul, care vedea duhurile, numai ce-l vede pe diavol razand si zicandu-si "ha, ha, ha, ce ingenios e ucenicul asta, nu mi-ar fi trecut prin cap ca s-ar putea coace un ou la lumanare".

omulet: monahul il alungase in apoftegma, la care faci tu referire, pe diavolul vinovat de desfrau, dar mai ramasese pacatul mancarii fara de masura, care era vinovat de raul pe care il suferea acel om.

Dar iata inca odata un pasaj din Sf. Nifon, care ne lamureste interventia diavolilor in viata noastra:

"
- Pentru numele Domnului, frate, i-a zis el, ce ti s-a intamplat de esti asa de trist si plangi nemangaiat, in fata intrarii? Spune-mi, te rog, pentru ca tanguirea ta imi frange inima.

- Cinstite Nifone, eu sunt ingerul lui Dumnezeu. Precum stii, fiecare crestin, la botez primeste de la Dumnezeu un inger pazitor al vietii lui. Am fost randuit si eu pazitor unui om; acesta insa, ma amaraste, pacatuind necontenit. Uite, acum se afla in casa de desfranate si pacatuieste cu o femeie de pe drum. Vazand aceasta cadere a lui, cum sa nu plang pentru chipul lui Dumnezeu cazut in asa intuneric?

- Dar de ce nu-l indemni sa fuga de pacat? L-a intrebat iarasi Nifon.

- Din nefericire nu pot, i-a raspuns ingerul, nu pot sa ma apropii de el, caci din ceasul in care a inceput sa faca pacatul, s-a facut rob diavolilor si eu nu mai am nici o putere asupra lui.

- Dar cum nu mai ai nici o putere? Nu ti-a incredintat Dumnezeu mantuirea lui?

- Asculta-ma, robule al lui Dumnezeu. Domnul a creat pe om cu voie libera si l-a lasat sa mearga pe calea pe care o vrea el. I-a aratat si calea cea stramta, i-a aratat-o si pe cea larga si i-a spus: stramta si cu intristare este calea ce duce la viata si, mare-i poarta si larga-i calea care duce spre pieire. I-a arata inca si sfarsitul fiecarei cai: una se bucura de putina placere trecatoare si ajunge in iadul cel vesnic; iar cealalta are putina osteneala, dar castiga vesnica odihna in vecii vecilor. Ce indemn sa-i dau omului pe care mi l-a incredintat Dumnezeu, de vreme ce Insusu Hristos, Domnul nostru, cu gura Lui ii indeamna pe toti, invatandu-i si rugandu-i sa fuga de faptele cele necurate?

- Si de ce ridici mainile spre cer, suspinand cu amar?

- Am vazut pe diavoli in jurul lui cantand din gura si din chitare, batand din palme si razand batjocoritor de el. Ma doare inima vazand pe acei blestemati triumfand. De aceea, ma rog lui Dumnezeu sa mantuiasca faptura Sa de batjocura intunecatilor draci si sa-mi dea bucuria intoarcerii lui. Ma mai rog sa ma invredniceasca sa-I predau acest suflet neintinat si curatit prin pocainta.

Acestea a zis ingerul si a disparut din fata noastra. Apoi am plecat si noi. Pe drum, Cuviosul Nifon, mi-a zis ca nu exista fapta mai murdara decat desfranarea. Cu toate acestea, daca nelegiuitul se pocaieste, Preabunul Dumnezeu il primeste mai repede decat pe toti nelegiuitii si pacatosii, pentru ca patima aceasta se inradacineaza in firea omului si, pe deasupra si diavolul o atata mai mult cu tot felul de ispite. Pentru a birui cineva aceasta patima, trebuie sa se nevoiasca mult cu priveghere si post. Apoi a adaugat:

"Am vazut candva un om mergand pe calea cea larga a pacatului. Atunci mi s-au deschis ochii sufletului si am vazut in jurul lui vreo treizeci de diavoli: unii bazaiau ca mustele in fata lui, altii tiuiau in urechile lui ca tantarii, iar ceilalti il legasera de picioare si de gat si il trageau cu sila incoace si incolo. La aceasta priveliste mi s-au umplut ochii de lacrimi si ma gandeam ce sa insemneze funiile cu care il trageau pe om. Mi-a descoperit atunci Dumnezeu, ca fiecare funie corespunde unui fel de pacat. Diavolii, care zumzaie in urechi, il afunda in deznadejde, iar cei cere ii bazaie in fata, il fac sa fie nerusinat si obraznic.

Deodata vad, urmandu-l de departe, pe ingerul sau, tinand in mana ceva ca un toiag de lemn, care la un capat avea un crin minunat. Mergea cu capul plecat, trist, adanc deznadajduit. Toata intristarea lui era din pricina acelui om. Il vedea cu totul in gura iadului, pentru ca era robit de tot felul de patimi. Am ridicat si eu mainile si ochii la cer, sa rostesc cateva cuvinte de rugaciune spre folosul lui. Dar viclenii diavoli, ca tantarii s-au repezit asupra mea intepandu-mi mainile, socotind ca astfel ma vor putea impiedica sa ma mai rog pentru el."

Ancah, eu din acea istorioara am inteles ca nu trebuie sa dam vina pe diavol, ci sa vedem cauza pacatului si sa o inlaturam.

Tot dind vina pe diavol, in veci nu vom deveni mai buni!

Nu oameni buni,nu doresc sa evidentiez judecata asupra pacatelor oamenilor,respectiv monahilor,ci doresc sa exprim dupa opinia mea,psihologia "contorsionata" a acestor oameni,contorsionare datorata insasi specificului religios pe care il adopta acestia,si care nu poate face fata sensului vietii real dat pamantenilor.Nu pacatele reprezinta reala lor problema,ci adoptarea unui stil evident dezechilibrat asupra conceptiei despre viata si relatia dintre oameni,fiindca in mod paradoxal acestia nu reusesc sa fie atat de aproape de Dumnezeu,cat aproape de o confuzie care se observa in felul lor din multe puncte de vedere,fizice si morale.Si nu cred ca datorita confruntarii directe cu diavolul acestia tind tot mai mult spre pacate,dupa cum se scuza de la sine prin statutul propriu,ci tocmai datorita adoptarii unui stil de viata neconventional,care aduce de la sine o ideologie hazardata.
Amintea mai sus Vsovi despre psalmul pocaintei(ps 50),este un psalm foarte elocvent si acolo spune clar:"jertfa Lui Dumnezeu,inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi..." Credeti ca este neaparat nevoie de izolare pentru a incerca sa te apropii de Dumnezeu,si pana la urma chiar si aceasta izolare poate fi benefica atingandu-si scopul sublim de apropiere fata de Dumnezeu,insa daca nu se simte si nu se dovedeste a atinge acest scop,tinzand tot mai mult spre cadrul lumesc,astfel gresind neincetat intre oscilatia sihastra-sociala,atunci de ce sa ne mai mintim si de ce sa ne amagim sub diferite pretexte incapatanandu-ne sa ramanem acolo cu o viata absolut dezodonata si neconforma principiilor ei?De ce sa ne resemnam cu pacatul mereu progresiv care tinde sa hraneasca niste patimi firesti ce nu pot fi inlantuite?De ce sa ne jucam de-a sihastria intr-un suflet si-un trup schimonosit de puterea dorintelor pamantesti?
Bine-nteles,se cunosc raspunsurile vagi ale atator teorii cu privire la viata monahala si luptele acesteia,dar niciodata nu vor exista raspunsurile concrete si obiective in priviinta acestora,pentru ca nu pot fi definite,in atata dezechilibru nu poti gasi ratiunea decat printr-o teorie plauzibila.
De ce s-a elaborat principiul conform caruia daca parasesti viata monahala este pacat,UN MARE PACAT!!!,concluzionandu-se in jurul acestei teorii tot felul te conceptii groaznice despre maleficul ce impresoara o astfel de peroana!!Acestea sunt aberatii!,un om care paraseste manastirea poate fi mai constient de implicatiile acestei vieti spirituale,sa aleaga din neputinta de-ai face fata,sa nu se minta pe sine si pe Dumnezeu,preferand astfel o viata sociala normala si absolut decenta,avand in frunte pe acelasi Dumnezeu.Cine spune ca odata cu parasirea vietii monahale i-L parasesti si pe Dumnezeu?Dumnezeu este in inima,si-l gasim in interiorul nostru mai cu precadere,decat intr-un mediu ostil si impopotonat cu ziduri stralucitoare si legi la fel de stralucitoare...in aparenta.
Nu contest nici pe departe existenta si notiunea vietii monahale,ci contest ceea ce se arata aceasta,initial conceptul este extraordinar de frumos si de intelept,astazi insa aceasta a devenit o lume sociala imbracata in straie negre,si daca s-a impotmolit si nu-si mai gaseste sensul real,atunci cu siguranta s-au infiltrat multe erori ori atata ignoranta,si trebuiesc facute rectificari in cadrul acesteia,fiindca nu este de-ajuns sa-l invocam doar pe Dumnezeu in dezordinea noastra.
Semnul alarmant nu o reprezinta pacatele in sine si neputinta omeneasca care a fost intotdeauna aceiasi,ci usurinta si nepasarea cu care aceasta isi arata trasaturile,invaluite intr-un amalgam de motive care le determina;educatia(precara),necredinta,rautatea,ma terialismul si cea care le-ncununeaza pe toate libertatea care face posibila dezlantuirea acestor factori nocivi,libertate fizica si interioara deopotriva.Efectiv ne permitem sa gresim,ne permitem sa ne batem joc,in acest fel,de cei din jur si chiar de propriul statut,cand aceasta permisivitate ar trebui sa reprezinte un obstacol greoi intre ideologia crestina si cea fara Dumnezeu.
Din,sa spunem 5 manastiri de maici,cred ca imi ajung doar degetele de la o mana sa pot enumera cate maici le vezi dupa chip,dupa atitudine si dupa vorba ca sunt asa cum trebuie,ca emana iubire in virtutea crezamantului ce-i scoate-n evidenta haina vrednica.Mama mea este o femeie batrana si credincioasa,simpla si modesta,dar implicata deseori in vizite si poposiri in manastiri de maici.Insa cu cata ura si cu cat dezgust a fost tratata de majoritatea(in special de "sus"),nu va puteti inchipui,si credeti-ma,toate acestea pe motive banale,pe seama unor invidii si dezolari specifice.
Si ma intreb de ce?Ce interes au acei oameni,dedicati castitatii si saraciei,sa emane atata ura si tulburare omeneasca?Nu va-nchipuiti cata tulburare!!!Nu este ispita,este doar firea rautacioasa a omului care nu poate nici prin presupusa credinta sa fie mai bun,sa fie mai onest,sa fie doar om,dar nu sa invoce atat cuvantul Lui Dumnezeu,ca-ntr-o ironie in care nu se ansambleaza niciodata scopul cu mijloacele.
Cunosc un calugar simplu,de multi ani prin manastire,cu multi frati si surori prin manastire...si de altfel cu multi frati la parinti.Are credinta,in felul lui...dar un fel ciudat!Cand a plecat un calugar din manastire,l-a vazut odata pe strada si a spu celui de langa el;"uite-l pasta arata ca un vrajmas(adica imbracat in mirean),asta este drac!!!".Ok!,dupa catva timp a plecat o sora de-a lui din manastire care era calugarita,a plecat fiindca s-a indragostit de un barbat si dorea sa-si intemeieze o familie.Cand a auzit fratele acesteia,calugar credincios "din cale-afara",nu mai putea de suparare,cum putea sa faca sora lui un asemenea de mare pacat.Atunci a tipat in stanga si-n dreapta si a spus;"eu ma duc la ea,acolo unde o gasesc si o omor,ai bag cutitul in ea,macar sa nu mai traiasca si sa nu mai faca pacate cu golanul acela!!!"(ea avand deja un copil in pantece).Ei bine,nu a gasit-o pe sorasa ca s-a refugiat de familia ei "dreptcredincioasa" care nu suporta rusinea ce le facuse.Dupa inca un timp un alt frate al acestui calugar,mirean,de altfel,dar crescut cu frica de Dumnezeu,a violat si ucis o fata dupa care a aruncat-o sub un pod,intr-un sat....ca aproape toate aceste specimene sunt de pe la sate.Acest frate al lui,calugar,NU A SARIT IN SUS DE SUPARARE PRECUM FACUSE CU SORASA "CEA PACATOASA",ba mai mult decat atat a incercat oarecum sa-l inteleaga pe acesta,mai ales ca se afla sub influienta alcoolului,si chiar sa-l ajute dupa putinte sa scape de puscarie.Trebuie sa specific faptul ca acest calugar este si ceva prieten cu "alcoolul".Ei,acum ganditi-va si voi cam la ce nivel poate ajunge credinta uneori!,sau mai bine spu,parerea ca exista credinta in acest sens.Si nu este o poveste citita,cunosc personajele foarte bine.Este dureros,dupa cum spunea cineva intr-un topic,ca asa zisa credinta oamenilor nu poate sa inlature atata rautate,ca nu poate sa vindece atata durere provocata de oameni catre oameni,si astfel tind sa cred ca mai degraba educatia si spiritul etic o poate face,intelegerea si compasiunea omului decent si echilibrat.
Acest stil de credinta amintit mai sus nu reprezinta unul izolat,ci el este intalnit deseori in viata si sufletele oamenilor care pentru o credinta aberanta,calca in realitate prncipiile credintei adevarate,care propovaduieste mai presus de toate IUBIREA.
De ce manastirea,prin educatia ei EXCLUSIV dogmatica nu reuseste sa faca vietuitorii acesteia niste oameni bazati pe o conduita moral crestina???Poate tocmai pentru ca aceasta educatie este Exclusiv dogmatica,ci nu multilaterala,dezvoltand o relatie armonioasa intre psihologia omului,intre aspectul fizic al vietii si spiritualitate.Ciar si educatia religioasa este mai mult impusa spre cercetare individuala si nu dezvoltata temeinic ca o baza reala.
Viata monahala reprezinta,pana la urma o varianta de casatorie,respectiv casatoria cu Hristos,in conformitate cu acea calitate pe care o dovedeste viata dedicata Lui.Ca si-ntr-o casatorie,daca nu exista compatibilitate,respect si incredere,daca nu exista o oarecare armonie intre indeletnicirile si conceptiile partenerilor,casatoria se destrama.
Si inainte de toate,sa nu uitam ca acesta casatorie sociala reprezinta o taina,in timp ce calugaria doar o ierurgie.
Majoritatea crestinilor pun accent pe faptul ca aceasta viata monahala,fie ea si neconforma cu principiile initiale,nu trebuie judecata pentru ca in definitiv calugari SE ROAGA.Pai normal ca se roaga,aceasta este un fel de job al lor,vrei sa mearga acolo si sa nu faca nimic!!Eu sunt mamica,cresc copii(si e tare greu),am responsabilitati,m-am invrednicit de curatie,intr-o oarecare masura,prin imensa durere a nasterii,durere care nu poate fi explicata in cuvinte.Cat despre adevarata rugaciune in duh,mai ramane de vorbit,oricum eu o apreciez oricum ar fi ea.Mai este si ascultarea,sau cum se spune "sfanta ascultare",care in toata aceasta metamorfoza cntemporana,a suferit si ea schimbari.Intr-o manastire de 100 de calugari,cam 50 dintre acestia,adica aceia mai prosti,pardon,mai "credinciosi",muncesc de rup,ducand in spinare pe ceilalti 50 care trandavesc de n-au aer,dar ei sunt mai privilegiati fiindca au "grade superioare",si nu ma refer la episcopi,sau ei trandavesc pentru ca sunt smecheri si nu poate sa le conteste nimeni valoarea dobandita...pe diferite cai.Poate,Doamne iarta-ma!,acestia fac rugaciuni si canon...de fapt canonul s-a cam demodat,si burtile au cam crescut de abia le mai pot cara cu ei,posesorii acestora.Mai e de vina si alcoolul,din pacate,cel mai bun prieten al multora din haina neagra,fiinte asuprite de straie pe care nu reusesc sa le defineasca.In societatea civilizata,in societatea mireneasca oamenii au responsabilitati,oamenii trebuie sa munceasca pentru a-si castiga painea,oamenii sunt marginalizati si decazuti,daca nu doresc sa se conformeze datoriilor ce le revin fiecaruia,acolo insa poti sa traiesti si fara sa te ostenesti prea mult,si esti chiar si respectat.
Este o realitate dura,dar este o realitate,iar pe mine ma sminteste cel mai mult,nu curvia,si nici alcoolismul sau trandavia,ci RAUTATEA SI NEPASAREA,lipsa acuta a compasiunii,compasiune ce ar trebui sa impresoare orice suflet,gingas suflet creeat de Dumnezeu.
Este o vorba;"de la cap se-mpute pestele!",ar trebui ca de sus sa existe o strategie de eradicare a acestor fenomene care nu mai au multe in comun cu conceptul de viata monahala,ar trebui sa existe niste proiecte in educarea si intelegerea firii omenesti,pentru a putea mai cu sarguinta ca aceasta sa se adapteze mediului respectiv,ar trebui sa existe practic ore de educatie morala si crestineasca,nu doar sa se impuna prin perceptia fiecaruia,de la sine inteleasa,ar trebui ca oamenii sa fie cantariti,analizati si catalogati in categorii specifice,cei care se incapatineaza sa se adapteze sa fie eliminati din timp,pentru a nu le pierde si acestora,in zadar din posibilitatile ce le-ar putea avea pe plan social.Ar trebui sa fie invatata iubirea,cu pasiune si devotament fata de cuvantul celui care a propovaduit-o si s-a sacrificat pentru ea.Nu cu o slaba sensibilitate,cu teorii a caror esenta nu intrevede intruparea.Iubirea trebuie invatata cu duh,trebuie pusa in aplicare,trebuie cantarita pentru a se putea dovedi innaltatoare.
Dar cum sa invete un episcop,pe turma lui despre iubire,cand el insusi nu-si poate stapani ura,cand el insusi instiga la rautate asupra "pacatosilor neputinciosi",care au avut indrazneala sa se desprinda de mediul in care nu s-a regasit,de manastire,cand conceptia lui despre manastire poate imbraca usor forma resemnarii.
Cat despre perioada "stransului de bani in lume" creeata de neajunsurile calugarilor,NO COMMENT,datorita ei monahicismul a suferit diferite transformari negative,transformari ignorate,neasumate,transformari pe care cei care au initiat(respectiv conducatorii)aceste practici se fac ca nu le observa.Asta-i viata!!!!Poate intr-o zi oamenii care vor dori sa imbratiseze viata monahala(am spus oamenii,NU COPII)o vor face cu mai multa convingere si intelepciune,dar si cu mai multa credinta CONSTIENTA,iar cei care vor considera ca nu se mai regasesc in viata monahala,vor pleca de-acolo cu mai multa intelepciune asupra intelegerii realitatii,cu mai multa responsabilitate,dar si cu simtul continuarii apropierii de Dumnezeu in limita traiului social.

Daca dam vina pe diavol, nu inseamna ca ne disculpam. Actiunile se fac prin noi, dar instigator e diavolul, asa cum Dumnezeu e autorul lucrilor bune pe care le facem.
Nu poti merge la tribunal sa spui "diavolul a furat si a mintit", dar daca ai furat sau ai mintit, stii ca ascultand de diavol ai facut acest lucru, si totodata neascultand de glasul constiintei, care e de la Dumnezeu. Atunci vei intelege ca e vorba de un pacat, pe care trebuie sa-l indrepti, spunand adevarul, dand inapoi ce ai furat, etc.

ory, tu esti ratacita si din aceasta cauza postarea ta inpresionanta, in forma de cearsaf, este rautacioasa de la cap la coada.
Nu pacatele reprezinta reala lor problema,ci adoptarea unui stil evident dezechilibrat asupra conceptiei despre viata si relatia dintre oameni,fiindca in mod paradoxal acestia nu reusesc sa fie atat de aproape de Dumnezeu,cat aproape de o confuzie care se observa in felul lor din multe puncte de vedere,fizice si morale.Si nu cred ca datorita confruntarii directe cu diavolul acestia tind tot mai mult spre pacate,dupa cum se scuza de la sine prin statutul propriu,ci tocmai datorita adoptarii unui stil de viata neconventional,care aduce de la sine o ideologie hazardata.

ory, monahismul isi are propriile reguli, astfel incit toti traitorii respecta reguli care sint nu ale unor oarecare, ci ale unor Sfinti Parinti.
mama draga, pentru ca tot spui ca esti ce esti, una este sihastria, si alta este manastirea in care laicii au voie sa intre.
un exemplu de manastire cu un regim aparte este manastirea Frasinei, in care este oprita intrarea partii femeiesti tocmai pentru a nu exista situatii pe care tu le amintesti, insa, cu rea vionta, tu generalizezi ceva ce ti s-a intimplat tie, nu si altora sau multora.
ory, noi ar trebui, nu?, sa te credem pe cuvint cind spui ce spui despre acesti calugari, frati si surori. se poate sa fi existat un asemenea caz, insa nu mai generaliza.
si in pateric exista cazuri de calugari care au cazut si au reusit sa se ridice, si nu te pune tu in locul Judecatorului, lasa-L pe El sa judece faptele oamenilor, nu o fa tu!


De ce manastirea,prin educatia ei EXCLUSIV dogmatica nu reuseste sa faca vietuitorii acesteia niste oameni bazati pe o conduita moral crestina Poate tocmai pentru ca aceasta educatie este Exclusiv dogmatica,ci nu multilaterala,dezvoltand o relatie armonioasa intre psihologia omului,intre aspectul fizic al vietii si spiritualitate.Ciar si educatia religioasa este mai mult impusa spre cercetare individuala si nu dezvoltata temeinic ca o baza reala.
sora ory, bine a spus Mintuitorul: Nu toti cei ce vor spune Doamne Doamne se vor mintui... ai grija sa nu fii si tu in aceasta categorie

daca tu nu ai fost,NU esti si NU vei fi o vietuitoare intr-o astfel de manastire, DE CE VREI TU SA II SCHIMBI REGULILE?

Mai este si ascultarea,sau cum se spune "sfanta ascultare",care in toata aceasta metamorfoza cntemporana,a suferit si ea schimbari.Intr-o manastire de 100 de calugari,cam 50 dintre acestia,adica aceia mai prosti,pardon,mai "credinciosi",muncesc de rup,ducand in spinare pe ceilalti 50 care trandavesc de n-au aer,dar ei sunt mai privilegiati fiindca au "grade superioare",si nu ma refer la episcopi,sau ei trandavesc pentru ca sunt smecheri si nu poate sa le conteste nimeni valoarea dobandita...pe diferite cai.Poate,Doamne iarta-ma!,acestia fac rugaciuni si canon...de fapt canonul s-a cam demodat,si burtile au cam crescut de abia le mai pot cara cu ei,posesorii acestora.Mai e de vina si alcoolul,din pacate,cel mai bun prieten al multora din haina neagra,fiinte asuprite de straie pe care nu reusesc sa le defineasca.In societatea civilizata,in societatea mireneasca oamenii au responsabilitati,oamenii trebuie sa munceasca pentru a-si castiga painea,oamenii sunt marginalizati si decazuti,daca nu doresc sa se conformeze datoriilor ce le revin fiecaruia,acolo insa poti sa traiesti si fara sa te ostenesti prea mult,si esti chiar si respectat.
Este o realitate dura,dar este o realitate,iar pe mine ma sminteste cel mai mult,nu curvia,si nici alcoolismul sau trandavia,ci RAUTATEA SI NEPASAREA,lipsa acuta a compasiunii,compasiune ce ar trebui sa impresoare orice suflet,gingas suflet creeat de Dumnezeu.
"sora" ory, [b]nu eu ar trebui sa-ti spun ca bati cimpii, insa nu pot sa nu zic din nou ca esti plina de rautate, GRATUITA, CHIAR.

IN incheiere, sora Ory, ai avut grija sa te lauzi, ca, deh, toti ne credem cei mai buni, in comparatie cu cei pierduti, nu?
in incheiere, ELUCUBRATIILE au fost din nou, din plin.
Dumnezeu sa te ierte, sora.

ory: De la varsta de 13 ani pana pe la vre-o 30 de ani am trait,vazut,adulmecat si simtit foarte multe din ipostazele si fiintele vietii monahale,dar si cele din jurul bisericilor laice

Presupun ca vorbesti despre experienta altcuiva. Tu despre tine ne-ai spus cu totul alte lucruri. Deci nu poate fi vorba despre tine, nu?
Si apoi acum ai 33 ani: "Eu mi-am dezvaluit varsta,si nu numai,in repetate randuri pe acest forum si nu cred ca ar mai fi o noutate.Oricum,in februarie implinesc 33 de ani...shinjirarenai!(nu-mi vine sa cred!)" (O alta limpezire...pg.2)
Sa nu uitam ca intre timp ai fost si de 4 ori in Japonia, de la tine am aflat ce prosti sunt barbatii japonezi... si altele.
Intre timp ai facut un copil care are cati ani? :rolleyes:
Nu incerca sa devii convingatoare cu ajutorul vietii altuia, caci tu nu ai fost in manastire, asa cum eu nu am fost in Japonia. :thumbsup:
Si lasa viata in manastire celor care, din dragoste pentru Hristos, sunt in stare sa duca tot greul cu zambetul pe buze.

Pentru a intelege mai bine cum se nasc patimile in noi, voi reda cateva randuri ale parintelui Staniloae: "In toate scrierile duhovnicesti ortodoxe se repeta, ca mod al starnirii patimilor in orice imprejurare, schema urmatoare: Satana arunca in mintea noastra un gand de pacat, asa-zisul atac, pe care credem ca putem sa-l traducem si prin momeala. El este prima rasarire a gandului simplu ca am putea savarsi cutare fapta pacatoasa, infatisandu-se in fata mintii ca o simpla posibilitate. El inca nu e un pacat, pentru ca noi inca n-am luat fata de el nici o atitudine. E parca in afara de noi, nu l-am produs noi si nu are inca decat un caracter teoretic, de eventualitate neserioasa, care parca nici nu ne priveste serios pe noi, care suntem preocupati cu toata fiinta de altceva. Nu stim cum a aparut, parca cineva s-a jucat aruncandu-ne pe marginea drumului, pe care se desfasoara preocuparea cugetului nostru, aceasta floare fara nici un interes, ca sa o privim o clipa si sa trecem mai departe. Are prin urmare toate caracteristicile unui gand aruncat de altcineva, si de aceea Sfintii Parinti il atribuie Satanei. El e gandul simplu al unei eventuale fapte pacatoase, nezugravindu-ne inca nici o imagine concreta a acelei fapte si a imprejurarilor in care s-ar putea savarsi. Sunt si cazuri insa cand se starneste dintr-o data ca un foc ce ne aprinde imediat.

Cand se starneste insa numai ca un gand neinfocat, de la acest atac pana la fapta pacatoasa sunt mai multe trepte. Isihie Sinaitul numara patru: atacul, insotirea, consimtirea, fapta sensibila."

anca, eu totusi cred ca ory povesteste despre ea. nu mi se pare nimic contradictoriu in ceea ce ea a scris de-a lungul timpului pe acest forum; din cate tin eu minte a fost sora de manastire (nu maica) cativa ani buni, dar in urma unor experiente nefericite, neregasindu-se in viata de manastire din ziua de azi, a revenit la viata laica. "pana pe la vreo 30 ani" se refera cred si la viata sa de credincios mirean. si este tanara mamica, chiar nu inteleg de ce o suspectezi ca ar minti.

ceea ce cred ca este discutabil in relatarile sale sunt generalizarile despre viata monahala si despre deviatiile (senzuale?!) ale barbatilor in straie calugaresti.

Mie mi se pare foarte frumoasa relatia de iubire duhovniceasca dintre barbati si femei. O iubire bazata pe DISTANTA FIZICA!!!

http://www.crestinortodox.ro/Pelaghia___frumusetea_trecand_pe_cale-122-21588.html

Mirela iti voi raspunde cu cuvintele lui ory:

13 aprilie: Mantuirea in lume:
"ionita...este bine pentru sufletul tau sa crezi ca este real ceea ce ai exprimat,dar,din pacate nu este,ar fi tare frumos sa fie asa,n-ar mai exista atata sminteala,poate am fi si noi mai buni,prin rugaciunile lor,dar nu suntem,suntem din ce in ce mai rai,insensibili si materialisti...si ei(monahii)sunt la fel. "

13 febr: Organizarea vietii monahale:
"Sa va spun o fata a acsultarii din viata monahala din confesiunea unei maicute;
"Era vineri si cand s-a terminat acatistul de dimineata,a batut clopotelul pentru ascultare,ramanand ca slujba sa fie continuata de o singura maicuta...majoritatea" celor care coordonau obstea aveau doar 2-4 clase primare frecventate...cica erau descendente din mama in fiica."
Nu mai onteaza,important este faptul ca suntem oameni raspunzatori de propria viata pe care Dumnezeu cu sarguinta ne-a daruit-o,si indiferent cum am numi noi convingerile noastre spirituale,nu cred ca se merita sa ne dam fiinta nostra,in totalitate,unor oameni straini care sa-si bata,efectiv,joc de ea...in mod paradoxal,pe motivul acelorasi convingeri de desavarsire spirituala,fiindca este o diferenta evidenta intre a te supune pentru Dumnezeu,si a supune pe altii pentru Dumnezeu...diferenta constand doar in calitatea vietii si suferintei,sau lipsei de suferinti PE CARE O ALEGEM.

16febr Sfantul Munte Athos:
"Aha,sa inteleg ca ma incadrez in categoria de oameni pe care i-am sesizat si a caror principii m-au lasat cu un gust sarat(ca sa nu spun amar).Nu draguta,n-are nici o legatura,atata timp cat viata mea difera ca statut de viata lor,principiile morale sunt unice,insa principiile ce tin de doctrina se diferentiaza de la o viata sociala la una monahala."

Exemple se mai pot da o suta si o mie...

Ca ory a suferit o deceptie legata de manastire, nu pun la indoiala. Dar sa vedem care e aceasta:
5 noiembrie : Se cade?
"Toata lumea spune ca "bietii calugari sunt nevinovati,femeile sunt cu pricina!!!".Nu este chiar asa,si o marturisesc din experienta...dintr-o prea dura experienta"

Verba volant, scripta manent

Interesant!,au inceput sa-mi fie interpretate si analizate multe din postarile anterioare,de parca ar avea vre-o relevanta persoana mea,si nu doar conceptiile proprii despre subiectele dezvoltate la un moment dat,opinii exprimate cu unele paragrafe din experiente proprii,tocmai pentru a sprijinii afirmatiile cu experienta reala.Iar cand am spus ca mi-am trait aproape intreaba viata aproape de aceasta "lume" a manastirilor,nu poate insemna neaparat ca am trait acolo,ci doar ca "m-am implicat" intr-un fel in aceasta,exact cum sunt unele mirence care-si petrec toate concediile(sau vacantele),toate weekendurile,si-si formeaza astfel majoritatea relatiilor de prietenie in cadrul acestor taramuri.Deci interpretarile fata de propria persoana sunt de prisos!!...DAR IN NICI UN CAZ NU AS VORBI DOAR DIN AUZITE,CITITE,SAU DEDUSE DIN NU STIU CE MOMENTE.
Daca doriti,pot vorbi exact ca voi,ma pot transpune in personajul pios si atat de frumos invaluit in credinta,mai ales in cea teoretica,si-as predica cu multa maiestrie,ignorand toata invalmaseala contradictorie din realitatea vietii sociale.Ne batem cu pumnul in piept ca suntem crestini,dar suntem un popor plin,plin de infractori,da pe dinafara de atata ignoranta si egoism,dispret si materialism,de atata semianalfabetism si saracie.Daca aceasta credinta s-ar si manifesta practic dupa duhul ei atat de intelept si de evident,cred ca nu ne-am mai manifesta atat de josnic,ne-ar pasa mai mult de oameni,de pacatele care trag asupra lor consecinte devastatoare,ne-ar pasa de copii conceputi fara discernamant si aruncati spre nicaieri pe strazi si in canalizari,daca am fi crestini nu am mai avea fruntile incretite de teama si frustrare,nu ne-am mai rasti unul la altul,deseori fara motiv.Daca am fi crestini nu am fi un popor alcoolic,fumator,curvar si plin de sensurile intortochiate ale supravietuirii,nu am mai strange palate fara suflet,calcand peste cadavre.Dar nu suntem crestini,ne pretindem crestini,sarbatorind cu fast zile incununate de lumina,lumina proprie,facand cruci peste cruci in virtutea binelui pe care nu ne ostenim sa-l dobandim,asteptam sa pice de sus in timp ce noi mai darmam o caramida din iubirea ce ne-a fost data prin sacrificiu de Mantuitor.Adevarul este ca suntem RAI si daca nu ne rupem din carnea asta intinata ca sa devenim mai buni,nici o slujba si nici o teorie religioasa nu ne va izbavi,si vom pieri cu-aceleasi cuvinte rostite doar de buze,vom pieri prin propria fire avara.De aceia cuvintele au devenit basme,fantasme ale adevarului care ar fi trebuit sa fie,si simt ca nu mai au putere sa vindece in aceasta dezolare fara egal,nu ATAT DE SINGURE.
Voi credeti ceea ce doriti,marturisiti ceea ce doriti,iar eu la randul meu la fel,nu este nevoie sa sustineti ceva,fiacare are experientele proprii,trairile si indeletnicirile proprii,fiecare are o minte cu care este inzestrat si care dezvolta in stilul propriu,ceea ce vede,aude si simte...dar mai ales ceea ce simte.

ory: Interesant!,au inceput sa-mi fie interpretate si analizate multe din postarile anterioare,de parca ar avea vre-o relevanta persoana mea,si nu doar conceptiile proprii despre subiectele dezvoltate

Ory, nu am nimic impotriva sa ai pareri personale. Chiar dimpotriva.
Ar fi insa bine sa nu faci afirmatii, pe care tot tu le contrazici prin propriile tale postari. De aceea te-am citat.
Nu poti vorbi despre calugarie, afirmand intr-un loc ca cele spuse sunt din propria ta experienta (de sora sau maica, pentru a da greutate cuvintelor), iar in alta parte, ca stii de la terta persoana, sau ca credincioasa, care a avut tangente, indiferent de ce natura, cu manastirile de calugari. :) Ca mireanca, esti la acelasi nivel cu toata lumea care stie viata in manastire din afara, dar nimeni nu vine cu afirmatii atat de dure ca tine, draga mea.
Indiferent ce fac unii oameni in manastiri, important e ce vrea Dumnezeu cu aceste manastiri si de ce le mai tine pe fata pamantului.
Ma intreb totusi cat vei mai ponegri calugarii si calugaritele, caci generalizand dai si in aceia care sunt viitorii sfinti, din care BO a dat din belsug si inca mai da.

ory: Ne batem cu pumnul in piept ca suntem crestini,dar suntem un popor plin,plin de infractori,da pe dinafara de atata ignoranta si egoism,dispret si materialism,de atata semianalfabetism si saracie.

Intentionat scriu separat despre parerea ta cu privire la poporul roman.
Dumnezeu ne aduna pe cei de aceeasi credinta. Dovada cea mai buna, ca de cand m-am convertit, am intalnit oameni atat de credinciosi si deosebiti ca mod de gandire si comportament, incat pe langa ei, ma simt mica in credinta si pacatoasa. Au fost si sunt adevarate exemple pentru mine, pe care incerc sa le urmez.

Daca vorbesti din experienta ta si spui ca oamenii, care te inconjoara sunt asa si pe dincolo, ar trebui sa te uiti la tine mai intai si sa te analizezi. Atragem oamenii aidoma noua. In locul tau as trage un semnal de alarma in ceea ce ma priveste.
Daca ai trece cu vederea pacatele altora si ai focusa pe virtutile lor, e imposibil sa nu aiba si virtuti, ti-ar fi mult mai bine, si nu ai vedea lumea doar cu ochiul rau.

Nu am scris aceste randuri pentru a te supara, si daca te-am suparat cu cuvintele mele, te rog sa ma ierti. Ti-am scris pentru a-ti arata ca exista si un alt mod de a-i privi pe ceilalti: cu dragoste si ingaduinta, asa cum ne-a poruncit Domnul.
Si in caz ca nu ai aflat inca: exista multi credinciosi printre romani, dar nu se vad din cauza smereniei lor. Incearca si tu sa fi smerita si vei da de ei. Dumnezeu ii aduna pe cei placuti Lui in jurul tau.

Mie nu mi s-a parut ca ory generalizeaza cand vorbeste despre calugari. In postarile ei (cel putin ultimele) eu vad un semnal de alarma in legatura cu "suprapopularea" manastirilor cu oameni care merg acolo nefiind constienti de ce inseamna sa fii calugar. Bineinteles ca acest lucru nu poate duce decat la o slabire a vietii duhovnicesti.

Ati avut vreodata un profesor (mai ales printre cei de matematica) care nu avea pic de tact pedagogic? Care s-a facut profesor nefiind constient de ce insemna acest lucru? Cati din elevii unui asemenea profesor va vor spune cand termina scoala ca urasc matematica? De obicei cam 70-80%. Ei, acelasi risc exista cand cineva se face calugar fara sa fie gata sa se jerfeasca... Si, din oamenii pe care ii intalneste, cam acelasi procent pot fi indepartati de la credinta!

omulet: in acest caz, despre ce manastire e vorba, daca zici ca nu e vorba de generalizare?

Anca, daca te referi la manastirea din mesajul lui ory, atunci poate ne raspunde ea.

Eu am spus doar ca, DUPA PAREREA MEA, ea nu a vrut sa puna monahismul in lumina negativa!

Există două gesturi pline de tâlc pe care unii sărmani le fac la vederea unei rase călugăreşti: scuipatul într-o parte şi mâna dusă la prohab. Întâiul este exact inversul primirii împărtăşaniei, cel de-al doilea reiterează proto-gestul adamic…
Dincolo de vulgaritatea lor infantilă, ambele atestă fără putinţă de tăgadă scandalul, stress-ul vizual - dar îndeosebi metafizic - pe care apariţia unui călugăr sau a unei călugăriţe îl provoacă lumii contemporane.
Pentru cei ce nu au de-a face cu Biserica, această atitudine umorală rămâne fără urmări în planul reflecţiei. Cu totul altfel stau lucrurile pentru lumea adunată într-un fel sau altul între zidurile lăcaşului de cult.
Dacă în vechime funcţiona o definiţie precisă a categoriilor de persoane care în mod legitim pot participa la sfintele slujbe (credincioşi, catehu-meni, energumeni), biserica zilelor noastre ne oferă un spectacol uman infinit mai pestriţ. Făcând abstracţie de masa de gură-cască, cerşetori, amatori de folclor etc, ne vom referi - grosso modo - la două tipologii, oarecum mai individualizate:
1) prea-cucernicii - exponenţii unei mentalităţi de tip fariseic;
2) liberalii - exponenţii unei mentalităţi de tip saducheic (paradigma new-age).
Ambele categorii au în comun refuzul de a asuma pe de-a întregul Tradiţia bisericească. In vreme ce primii sunt motivaţi de un duh corporatist, cripto-protestant, pentru cei din urmă Ortodoxia prezintă un interes îndeosebi cultural. Cei dintâi sunt promotorii unei vulgate a „credinţei pe înţelesul tuturor”; ceilalţi, dimpotrivă, cultivă reflecţia abundentă, „aleasa teologhisire”.
Chiar dacă îmbracă expresii diferite, atitudinea faţă de monahism atât a „liberalilor”, cât şi a „prea-cucernicilor” este una singură: întrucât nu pot fi cu totul eliminaţi din „decorul” ecclesial, călugării trebuie aşezaţi într-o postură cât mai inactuală, de eficienţă minimală, dacă se poate zero. Prea-cucernicia îi va proiecta aşadar într-o idealitate radicală. Le va aloca o „evlavie” absolută atâta timp cât aceştia rămân „pe soclu” şi nu apleacă urechea la frământările cetăţii.
La rândul lor, „liberalii” se vor arăta dispuşi să le tolereze proximitatea cu condiţia să o „filtreze” în prealabil prin grila unui discurs egalitar: OK! Călugării băieţi simpatici, curăţei, inofensivi, care nu au altceva de făcut decât să „iubească” generic şi în condiţii de asepsie o umanitate pe care o lasă să-şi vadă de ale sale.
“Monahismul şi căsătoria sunt cei doi versanţi ai Taborului” - spune Paul Evdokimov. Şi o grămadă de „firi simţitoare” s-au grăbit să înşface nada: monahismul, prin urmare, este o alternativă la căsătorie. Călugării au versantul lor, noi pe al nostru. Dacă lucrurile ar sta în felul acesta, freamătul tensionat (pentru unii de-a dreptul disconfortul) pe care îl provoacă apariţia unui călugăr n-ar avea însă o justificare serioasă.
Realitatea este însă cu totul alta. Chiar dacă din raţiuni de ordin istoric diferitele mădulare ale Bisericii s-au „specializat” şi funcţionează în regim instituţional, aceasta este şi va rămâne un organism unitar. Şi în orice organism viu, competenţele diferitelor organe se distribuie pe principiul sincroni-cităţii, al simfoniei! Ele sunt împreună-lucrătoare, nu echivalente!
Într-adevăr, vocaţia monahală are un caracter intranzitiv („Nu toţi pricep cuvântul acesta, ci aceia cărora le este dat” - Matei 19,11). Nu însă şi orizontul de aşteptări pe care experienţa monahală îl dezvăluie firii omeneşti în ansamblul ei.
Din acest motiv, nu rămânem indiferenţi, nu ne lasă reci prezenţa unui călugăr: jertfa lui, crucea pe care acesta a ales să o poarte nu îl priveşte numai pe el! Ea este pe deplin coerentă cu jertfa, cu crucea fiecăruia dintre noi, dacă am ales - sau nu - să o purtăm.
Monahismul este avangarda corpului ecclesial. Asemenea oricărui alt om, călugărul este rod al unirii conjugale. îmbrăcând marele şi îngerescul chip, el dezvăluie însă chipul pe care toţi, bărbaţi sau femei, îl vom îmbrăca la rândul nostru în împărăţia Cerurilor. Ieşind din rândurile mirenilor căsătoriţi (ponderea numerică a drept-slăvitorilor), el le face arătat, manifest, sensul eshatologic al conjugalităţii.
Nu avem, aşadar, nici un motiv să privim chiorâş monahismul. El nu destabilizează instituţia matrimonială, nici nu îi subminează temeiurile metafizice. Iar dacă ne simţim totuşi agresaţi, în forul lăuntric, la apariţia unui călugăr, înseamnă că opţiunea, adevărata noastră opţiune, corespunde într-o măsură mult mai mică decât ne place să credem declaraţiilor din care obişnuim să ne confecţionăm propria imagine de sine…

:|

Alynna, Doamne fereste sa privim chioras monahismul! Monahismul este FUNDAMENTAL pentru ortodoxie, si, prin ceea ce el aduce, pentru lume in general. Sa ne rugam sa nu se degradeze ci sa supravietuisaca in toata simplitatea lui mantuitoare!

De acord cu tine omulet:) sper ca si cei din afara forumului (cei ce citesc mes. noastre) sa inteleaga aceasta:)

la adresa ta? de asta te-ei fi ofensat asha? ia citeshte incaodata dar tzine-te shi de dreptatea lui Dumnezeu ca am amintit eu in postarea mea o farmitura din ea luata de pe site...

mie dupa definitzia data imi pare ca ai ridiculizat shi batjocurit dar sa nu judecam ca cineshtie ce ai vazut shi ce este in sufletul tau, dar oricum nu ai vrut s-o lauzi pentru efortul depus, nici pe ea shi nici pe mine... nu-i asha?

shi apoi pe cine ai observat ca urashte ory, shi nu e intemeiat? daca tot ai descifrat doar ura presupusa a ei din text... poate totushi ai sa descifrezi shi alte sentimente... shi ma gandesc ca ura ei sa nu cumva sa fi lovit in pofta unora, ca de iubire de Hristos, nu se poate fara iubire de aproape, asha ca.... :dontgetit: , dar dumneata fiind nou pe forum, acuma nu ne-om apuca sa escaladam conflictul nostru ca doar... deci imi cer iertare pentru ofensa shi durerea pricinuita...:|

"Un lucru fundamental nu trebuie uitat: casatoria, dupa Sfanta Scriptura, este starea normala a relatiei umane in mersul ei catre imparatia lui Dumnezeu, monahismul este starea exceptionala doar. Datorita acestui adevar fundamental, Biserica a randuit, in conformitate cu vointa intemeietorului ei, ca starea casatoriei sa fie o sfanta taina, in timp ce tunderea in monahism numai o ierurgie."
Pr. Pufulete Silviu-Petre
http://www.crestinortodox.ro/Casatorie_sau_monahism_relatia_casatorie_sau_celib at-160-20817.html

vsovi,
shi apoi pe cine ai observat ca urashte ory, shi nu e intemeiat?
Frate, eu sint cum ai zis zilele trecute, un bou...uite, mi-am insusit descrierea ta, asa incit eu nu am ce sa-ti mai zic deci sa mergi cu Domnul.
Si cind vei fi in fata Lui Dumnezeu, sa-i explici si Lui pe cine ai urit si inca si intemeiat.
mda.
si ma iarta ca iti rapesc din timpul pretios, dar nu-mi mai citi postarile.

...Uneori manastirea poate ucide in om(in omul capabil),nu doar credinta,ci si identitatea si sufletul acestuia.Si,stiu,in acest sens pretexte si scuze invaluite in elogii se vor gasi intotdeauna,numai DREPTATE nu.

Ory, manastirea nu poate distruge, ea imbogateste. Cel care nu este vrednic de ea, nu inseamna ca ea l-a distrus. Imi aduc aminte de cuvintele unui mare monah, Teofi Paraian: "Sunt multi "improvizati" in calugarie si in viata manastireasca in general, mai ales in ultimii ani, cand s-au infiintat foarte multe manastiri si schituri numai ca sa fie; si au fost primiti oameni fara uce*nicie, fara verificare, ce au fost promovati uneori chiar in functii de conducere inainte de a fi fost ei insisi condusi; oameni care au ajuns mari fara sa fie mici. Acestia sunt oamenii care vor reprezenta monahismul in continuare si bineinteles ca nu o vor face cum trebuie, precum se cuvine unui lucru de felul acesta." Cu toate acestea, daca iau in discutie un un singur monah: Parintele Teofil Paraian, imi dau seama ca daca esti vrednic de manastire nu poti da decat ceea ce da acest om: o neincetata pofta de viata, o dorinta de a trai prin cat mai multi si de a zambi tuturor.

Ory:
Uneori manastirea poate ucide in om(in omul capabil),nu doar credinta,ci si identitatea si sufletul acestuia.

Eu te rog ceva: intreaba-te sincer si fara patima daca intradevar "manastirea" e de vina sau pacatul? Ce omoara sufletul? Rigoarea si canonul sau neascultarea? Regula sau caderea?

Dumnezeu sa iti ajute, sa te intareasca. Si pe noi ceilalti, mai mult.

Inca ceva: stii cata otrava si sminteala e in cuvintele scrise cu manie si patima mai sus? Un copil, un tanar sau o tanara cu sufletul crud si neobisnuit cu uratenia pacatului si cu ispitele cele mari se poate sminti citind asa ceva...

Sper ca mesajul tau, care arata o oareceare deznadejde si departare, sa nu fie ca manastirea este ceva urat si necurat prin sine...
Iata cum ne otravim sufletele si ne prindem partasi, macar ca spectatori la spectacolul dat de Satana pe lumea aceasta...
Dumnezeu bunul sa se indure de noi si sa ne usureze de uraciunea si pustiul patimilor si mai ales de deznadejdea cea aducatoare de moarte...

Ory, iti doresc sincer sa te bucuri de mangaiere si de binecuvantari. Cere-le si tu, de la Cel ce le imparte..

deci in linii mari ory afirama cam ashea dupa cum am intzeles eu:

-casatoria este mai grea shi mai mare ca shi fecioria, deoarece este una din sfintele Taine,
dar sa nu uitam ca Iisus Hristos shi multzi sfintzi au dus viatza feciorelnica

-Adervarata Credintza oriunde poate fi traita
dar sa nu uitam ca in lume este mult mai dificil, caci daca la manastire este ispita dracului, atunci in lume este shi ispita lumii dar mai dificil este in manastire ca lumea te chema mai tare de acolo shi lepadarea este mai dureroasa, pe cand fiind in lume ea nu te mai cheama shi nici nu se observa daca mai carci inlaturi, deci fiecare asha cum ii este dat, shi acolo unde simte el ca doreshte sa urmeze lui Hristos, sau acolo unde este prigonit, ca vine prigoana daca nu a inceput deja de ceva vremi...

-Nemultzumirea ei pentru prea multa teorie shi foarte multele idealuri vorbite shi vehiculate, in timp ce punerea in practica, trairea shi sufletul ne ramane in iad, in gheena, "Poporul acesta ma cinsteshte cu buzele iar inima lui ramane departe de Mine"???:(

-Observatzia unui dezechilibru psihologic al unei vietzi duble/triple/multiple shi toate false chinuite inutil a unora care negasindu-shi locul in viatza shi societate, tarashte mizeria patimilor shi proastei intzelegeri in manastire, nici formandu-se ca shi calugar plin de lumina shi iubire shi paza poruncilor, shi nici ajungand in societate un om la locul lui, decat codash la orash mai bine in satul tau fruntash, dar ory spune ca asta este din cauza multitudinii de dogme, in sensul ca nu ni/li se deschid ochii shi urechile pentru a percepe viatza in virtutea a ceea ce ne inconjoara traind mereu parca intr-o fictiune a credintzei... ory incercand sa vada realitatea faptica shi adevarata a lucrurilor, shi in asta sa aplice invatzatura shi nu sa avem impresia ca invatzatura se aplica shi defapt noi sa traim intr-o lume de pareri shi inchipuiri de ai zice ca traim, traiesc ei, cuvioshiile lor ceva curat shi credincios, cand defapt ceea ce traiesc unii, pe care ory ii compatimeshte shi cauta sa le scoata in evidentza problemele, este defapt o stare de rautate shi invidie, de multiple patimi shi rautatzi care sunt acoperite de multa vorbarie shi falsa smerenie shi traditzie stramba a credintzei... incercand mereu sa invetze pe altul dandu-i peste nas, peste cap cu invatzatura pe care el, iata ca nici n-o face, nici n-o iubeste, dar il pune pe altul la respect daca nu il shi face in fel shi chip, hulind-ul mereu de parca acela ar blasfemia iar el ar fi una cu judecatzile corecte shi drepte...

Dar ea gasind ca vinovata de aceasta stare de fapte tocmai multitudinea de dogme, poi draga ory, nu sunt ele de vina, shi nu cred ca e vorba de dogme ci de traditzii defectuoase ale dogmelor sau de falsele dogme, adica asha cum in lumea creshtina exista traditzia dracului shi a omului lumesc ce ishi spune traditzie creshtina, tot asha shi la manastire exista false traditzii izvorate din interpretari false shi din vorbe omeneshti shi din vehiculari de notziuni shi ascultari care se departeaza de adevaratele trairi shi sentimente shi iubirii, devenind un vehicol, o ceatza pe creier ce tinde sa te indoctrineze shi sa devina nociva din moment ce sufletele in loc sa se mantuie devin mai pline de rautate shi de cele lumeshti shi de pacate... lucruri observabile shi evidente din moment ce ele se vad cu ochiul liber shi se constata neintrerupt...

Dar ory sarmana, ca lovitzi aiurea fara sa cititzi ce spune, nu pricepe ca defapt dogma, nici eu nu shtiu ce este dar incerc sa explic shi am spus shi in alte partzi, este dupa parerea mea, un adevar nerelevat, sau imposibil de relevat la stadiul initzial in care ne aflam, sau revelat doar unora din prima clipa, deci un adevar/cale shi care te aduce in final la adevarul Adevarat dar fara sa te chinuie pe drumul tau pana il afli shi fara sa te faca sa pacatuieshti, deci dogma este un fel de Cuvant/Ascultare/Invatzatiura de a lui Hristos, care este, a fost shi iarashi va veni, shi la un moment dat te va elibera shi pe tine de minciuna, shi de patima, dar in final cu totzii stand inaintea Lui... deci Dogma este un Cuvant din Hristos, este un adevar al proorociei, este chiar cuvantul care a ramas scris din Duhul proorociei revelat prin prooroci shi apoi devine adevar prin Hristos, prin lucrarea lui Hristos cu tine, deci Dumnezeu l-a implinit prin sfintzi shi il iplineshte mereu... deci Dogma face parte din Calea spre Dumnezeu... dar fireshte ca multzi au aparut shi au mai scos cate o mini dogma sau noua dogma din palarie sau din putzul gandirii... ca doar ne pricepem la toate... shi de aici shi durerea shi nemultzumirea ta, probabil, daca nu cumva ai un regret shi o neimplinire care incerci mereu s-o justifici... sau daca nu pe tine sa justifici comportamentele shi faptele altora, dar nefiind slugile tale, apropiatzii tai, vor da ele socoteala dar shi tzie cu ce tzi-au greshit... asha cum vom da cu totzii lui Dumnezeu, macar la judecata finala, la invierea tuturor mortzilor de la adam shi pana la ultimul om.

Deci dogmele nu sunt minciuni deshi asha par, adica cuvinte neacoperite de adevar, ci sunt cuvinte ce vor fi acoperite de realitate shi adevar atunci cand le va plini Hristos, dar sunt demne de crezare...

Asha cum de exemplu, o porunca care te invatza ceva, ea spune shi ce tzi se va intampla daca nu o ascultzi, dar tu nu potzi pricepe ca asha este ca asha va fi decat atunci cand tzi se intampla necazul, pana atunci ea are valoare de Dogma, iar daca vorbim despre adevaruri dogmatice, atunci toate adevarurile pe care le marturisesc sfintzii au shi valoare dogmatica, deoarece acestea povestite catre un novice, neshtiutor, care nu a vazut shi nu a auzit acestea, pentru el nu au cum sa aiba valoare de cunoshtintza deoarece el inca nu s-a lovit de dogma respectiva, ci abea cand se va lovi cu capul de pragul de sus, atunci v-a pricepe, ca ce bine era daca "vedeam" de la distantza shi luam in seama adevarul respectiv dogmatic, sau daca nu vedeam atunci ascultam indemnul "Duhului Tau cel bun care ma va povatzui la pamantul dreptatzii" cum spune psalmul 142 deci iata ca 2 psalmi shtiu shi eu shi mi se par Cereshti... pentru a citi altzii n-am tragere din nevrednicia trandavelii... deshi ash citi, dar pe ashtia daca i-ash aplica in practica shi le-ash patrunde talcul, bine ar fi, deci pentru ce altzii daca nici atata nu aplic...

asha ca ory draga, scuze divagatzia, ca nu shtiu ce vorbesc shi nici ce fac... ca ai dreptate, noi ne lasam cuprinshi de vorbele care ne imbata conshtiintza, ne lingushesc urechile, ne spiritualizeaza dar spre spiritism, ne ridica in abstractizari shi frumusetzi ale literaturii dar in noi sufletul este in gheena, mocnind in mocirla fiindca prea ne incurcam asha cum spui, prea nu luam aminte care este defapt realitatea in care traim, shi nu vedem lepadarea zilnica sau de fiececlipa ca noi nu traim in prezentul prezentului ci ne merg visele shi nu la pacatele dinaintea noastra pe care tocmai ca le facem shi suntem in ele shi vom face altele shi mai shi peste 2-3 minute hulind ci zicem vorbe mereu ca sa ne spunem pe fond ca pentru a ne implini poftele noastre pacatele nu conteaza, ce daca, nu-i bai, noa shi?, nu simt nimic deci nu greshesc, ba-i pacat! shi-l vezi dar pur shi simplu nu-tzi vine sa crezi ca il faci, iata ca tocmai l-ai facut, findca nu-l simtzi suficient s-au ai dobandit nesimtzirea mangaiata de adularea de sine shi de rautate, ca itzi zici, ce frumos sunt pe undeva, deci crezi ca chiar daca am vazut ca am pacatuit defapt n-am facut pacat shi nici nu ma deranjaza shi nu ma doare shi sper ca nu ma va durea, dar vei merge din rau in mai rau, dupa cum spune Dumnezeu:

"Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra". (Ieremia 2, 19)

deci acei sarmani shi-au shi luat osanda shi Domnul cel Drept asha cum va fi la a doua judecata, care este Calea Adevarul shi Viatza shi acum Bland shi Milostiv, indelung rabdator cu ucenicul sau shi cu lumea, va shti exact cum sta treaba in cazul fiecaruia in parte.... shi v-a fi vai de noi ca atunci nu va mai merge sa o tot scaldam, ci atunci vom da seama vorbind direct cu Binele shi Raul, vadinduni-se intreaga viatza, ca asha ne cere Dumnezeu sa intram pe poarta Binelui prin Urmare de Hristos prin care ne vadim in noi inshine raul din noi ce vine din mancare, neascultare shi desfranare, ajungand sa cunoashtem astfel faptele rele pe care le-am facut pentru a ne pocai de ele shi a ne intoarce la Viatza... Iar cealalta poarta prin care Il urmam este lepadarea de sine, lepadarea de trup shi de poftele trupeshti, de lume shi asta nu se face oricum ci urmand poruncile (toate) shi nu ashea frumushel parandu-ni-se ca vai de mine ca iubim nitzel, ci treapta cu treapta, pe viatza shi pe moarte, nemaicazand in mocirla laloc, shi asha infrangandu-ne inima shi smerita shi duhul/invatzatura din noi shi din om de la comorile pamanteshti shi trupeshti ne alipim de Dumnezeu shi de comoara din ceruri pe care o vom capata de la Hristos, cu sigurantza... dar din pacate unii vor invia spre judecata iar altzii spre viatza veshnica in fericire, Binecuvantatzii Tatalui Sau, Tatalui Nostru.

iarta-ma ory ca nu pot sa nu ma intind shi sa nu inshir vorbe shi iar vorbe, deci ma iarta ca ai multa dreptate in ceea ce spui... ??? asha este precum marturiseshti... dar nu uita ca din orice tzaran sau boschetar sau pacatos sau fiu de boier sau printz, Hristos poate sa ridice fii de ai sai, shi nu are importantza nici cum arata shi nici ce spun, nici cat ii vedem noi de rai sau de buni ca ne vom mira cine vor fi in Imparatzie shi cine vor merge in muncile gheenei... deci n-are relevantza clasa sociala a calugarilor, daca shtiu sa scrie sau sa cante, daca pricep psihologie sau sunt licentziatzi in multiple discipline, daca nu shtiu decat cateva lucruri sau au o minte strashnica, daca sunt copii fara pata sau batrani lumeshti spurcatzi cu patimi grele, daca sunt de aici sau de acolo... Hristos poate sa-shi ridice fii shi din pietre cum spune sf Ioan Botezatorul... iar din ei apoi sa faca copilashi nevinovatzi intru Unul Dumnezeu cum se marturiseshte shi cum se vede citind din vietzile sfintzilor... :)

??????:(

nu sunt scuze si nici teorii. "nu suntem noi in masura sa judecam" este o afirmatie care, practic, porneste de la indemnul Mantuitorului "nu judecati si nu veti fi judecati".
iar in contextul de fata imi amintesc de Sf Ioan Gura de Aur care spunea ca-l va acoperii cu mantia sa pe monahul care a gresit.

asa cum nici ei, monahii, n-au voie sa-i judece pe mirenii casatoriti pt relatiile sexuale nu tocmai crestinesti (fie protejat, fie intr-o perioada interzisa, fie de 2 ori pe zi, fie .. fie..) fiindca nu stiu ce inseamna sa primesti 25 de ore din 24 informatii ce produc senzatii erotice (senzatii vizuale, olfactive, cutanate)... tot asa nici noi nu-i putem judeca pt slabiciunile lor.

daca tu nu esti ruda cu monahul respectiv, nici n-ai voie sa stai singura cu el intr-o incapere... nu vreau sa te acuz, mai ales ca faptul e deja consumat. mie mi s-a atras atentia sa nu mai intru fara blagoslovenie.
iar daca tu te simti mai puternica decat calugarul respectiv (ceea ce e foarte probabil), datoria ta e sa eviti situatiile jenante si, pe cat posibil, sa-i deschizi ochii.

repet, nu spun chestiile astea ca sa te acuz...
ceea ce-ti pot reprosa este ca generalizezi. este adevarat ce spui, asta e realitatea si n-a negat-o nimeni, dar sa nu-i punem in aceeasi lumina proasta pe toti clericii... pt ca nu sunt toti asa.


acum imi amintesc de o istorioara cu un pustinc; a vrut sa vada ce mai e prin lume.. dar pana sa ajunga intr-un oras a dat de o manastire. s-a speriat foarte tare vazand curtea manastirii plina de diavoli si se temea... "daca in manastire sunt atatia diavoli, oare cati sunt in lume?". si spre surprinderea lui, deasupra orasului nu era decat un drac.

Sfintul IOan Damascinul spune:
Cei trupeşti şi cei iubitori de plăceri blamează fecioria şi aduc drept mărturie următorul text: “Blestemat este cel care nu ridică sămînţa în Israel” (Deut. 25,9). Dar noi avind incredere in Dumnezeu Cuvintul, care s-a intrupat din Fecioară, spunem că fecioria este de la început şi că dintru început a fost sădită în firea oamenilor. Omul a fost plăsmuit din pămînt virgin. Din Adam numai a fost făcută Eva. În paradis domnea fecioria. Dumnezeiasca Scriptură spune că atît Adam cit şi Eva erau goi şi nu se ruşinau (Fac. 2,25). Cînd insă au călcat porunca, au cunoscut că erau goi şi, ruşinîndu-se, şi-au cusut lor învelitori. Şi după călcarea poruncii, cînd au auzit: “Pămînt eşti şi în pămint te vei intoarce” (Fac.3,19), cind prin călcarea poruncii a intrat moartea in lume, atunci “a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui, şi a zămislit şi a născut” (Fac. 4,1). Pentru aceea a fost înfiinţată căsătorie, ca să nu se distrugă şi să se desfiinţeze, din pricina morţii, neamul omenesc, pentru că, prin naşterea de copii, avea să se mîntuie neamul omenesc.

intr-un mesaj mai sus am scris ce a spus un preot, si anume faptul ca monahismul este starea exceptionala, spre deosebire de casatorie.


si mai spune iarasi Sfintul Damaschin urmatoarele:
Fecioria este viaţa îngerilor, insuşirea oricărei firi necorporale. Spunem aceasta fără să hulim căsătoria - să nu fie! - căci ştim că Domnul a binecuvîntat căsătoria atunci cînd a trăit printre oameni (In. 2,1-10) şi ştim şi pe cel care a spus: “Cinstită este căsătoria şi patul neîntinat” (Evrei 13,4).Ştim totuşi că fecioria este superioră căsătoriei. Atît in virtuţi cit şi in vicii sint grade mai inalte şi mai joase. Cunoaştem că toţi muritorii, afară de începătorii neamului omenesc, sint odrasle ale căsătoriei. Aceia sînt plăsmuiri ale fecioriei şi nu ale căsătoriiei. Necăsătoria, însă, după cum am spus, este imitarea îngerilor. Prin urmare pe cit este superior ingerul omului, pe atit mai cinstită este fecioria decit căsătoria. Dar ce spun înger? Insuşi Hristos, slava fecioriei, născut numai din Tatăl fără de început, neseminal şi fără de împreunare, dar şi întrupat pentru noi fără de împreunare din Fecioară şi făcut om asemenea nouă, Însuşi a arătat în el Insuşi fecioria cea adevărată şi desăvîrşită. Pentru aceea nici nu ne-a poruncit-o, “căci nu toţi pricep acest cuvînt” (Mt. 19,11), după cum Însuşi a spus. El însă, prin faptă, ne-a învăţat şi ne-a împuternicit spre aceasta. Dar cui nu-i este clar că acum fecioria domneşte între oameni?

in incheiere, Sfintul Damaschin spune:
Bună este căsătoria pentru cei care nu se pot înfrina! Dar mai bună este fecioria, deoarece cultivă naşterea de copii ai sufletului şi aduce lui Dumnezeu rugăciunea, ca un fruct copt.

fecioria este starea primordiala a fiintei umane, casatoria nu este altceva decit un ajutor dat de catre Dumnezeu omului pentru a se mintui. doar celor slabi.

Sfintul IOan Damascinul spune:
Cei trupesti si cei iubitori de plãceri blameazã fecioria si aduc drept mãrturie urmãtorul text: Blestemat este cel care nu ridicã sãmînta în Israel (Deut. 25,9). Dar noi avind incredere in Dumnezeu Cuvintul, care s-a intrupat din Fecioarã, spunem cã fecioria este de la început si cã dintru început a fost sãditã în firea oamenilor. Omul a fost plãsmuit din pãmînt virgin. Din Adam numai a fost fãcutã Eva. În paradis domnea fecioria. Dumnezeiasca Scripturã spune cã atît Adam cit si Eva erau goi si nu se rusinau (Fac. 2,25). Cînd insã au cãlcat porunca, au cunoscut cã erau goi si, rusinîndu-se, si-au cusut lor învelitori. si dupã cãlcarea poruncii, cînd au auzit: Pãmînt esti si în pãmint te vei intoarce (Fac.3,19), cind prin cãlcarea poruncii a intrat moartea in lume, atunci a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui, si a zãmislit si a nãscut (Fac. 4,1). Pentru aceea a fost înfiinþatã cãsãtorie, ca sã nu se distrugã si sã se desfiinteze, din pricina mortii, neamul omenesc, pentru cã, prin nasterea de copii, avea sã se mîntuie neamul omenesc.


si mai spune iarasi Sfintul Damaschin urmatoarele:
Fecioria este viata îngerilor, insusirea oricãrei firi necorporale. Spunem aceasta fãrã sã hulim cãsãtoria - sã nu fie! - cãci stim cã Domnul a binecuvîntat cãsãtoria atunci cînd a trãit printre oameni (In. 2,1-10) si stim si pe cel care a spus: Cinstitã este cãsãtoria si patul neîntinat (Evrei 13,4)
stim totusi cã fecioria este superiorã cãsãtoriei. Atît in virtuti cit si in vicii sint grade mai inalte si mai joase. Cunoastem cã toti muritorii, afarã de începãtorii neamului omenesc, sint odrasle ale cãsãtoriei. Aceia sînt plãsmuiri ale fecioriei si nu ale cãsãtoriiei. Necãsãtoria, însã, dupã cum am spus, este imitarea îngerilor. Prin urmare pe cit este superior ingerul omului, pe atit mai cinstitã este fecioria decit cãsãtoria. Dar ce spun înger? Insusi Hristos, slava fecioriei, nãscut numai din Tatãl fãrã de început, neseminal si fãrã de împreunare, dar si întrupat pentru noi fãrã de împreunare din Fecioarã si fãcut om asemenea nouã, Însusi a arãtat în el Insusi fecioria cea adevãratã si desãvîrsitã. Pentru aceea nici nu ne-a poruncit-o, cãci nu toþi pricep acest cuvînt (Mt. 19,11), dupã cum Însusi a spus. El însã, prin faptã, ne-a învãtat si ne-a împuternicit spre aceasta. Dar cui nu-i este clar cã acum fecioria domneste între oameni?

in incheiere, Sfintul Damaschin spune:
Bunã este cãsãtoria pentru cei care nu se pot înfrina! Dar mai bunã este fecioria, deoarece cultivã nasterea de copii ai sufletului si aduce lui Dumnezeu rugãciunea, ca un fruct copt.


fecioria este starea primordiala a fiintei umane, casatoria nu este altceva decit un ajutor dat de catre Dumnezeu omului pentru a se mintui. doar celor slabi.
orice am crede si simti, fecioria este o stare pe care putini dintre oameni ajung sa o accepte, sa o simta si sa o practice.

Cred ca e total inutil sa ne certam aici care din cele doua (casatoria sau calugaria) este mai buna. Amandoua sunt cai de mantuire, lasate de Dumnezeu si sfintite de Biserica. PUNCT.

Fiecare si-o alege pe cea care crede ca e mai potrivita pentru el.

Felicitari :) o decizie inteleapta!:)