Mi-am revazut postarile...! Ma bucur pt tine daca ti-au fost de folos:) si ma intristez pentru mine ca desi le-am scris nu le traiesc :)

[COLOR=Red]SMERENIA ESTE SA ITI CUNOSTI LOCUL IN RAPORT CU DUMNEZEU! (+IPS.Nicolae Mladin)[/COLOR]

Fatarnicia sau falsa smerenie
 

acolo unde este multă gălăgie, autoreclamă, căutarea popularităţii cu orice preţ, adică - acolo unde lipseşte în mod evident smerenia şi se observă dorinţa de slavă sau de preamărire a sinelui în faţa altora prin intermediul unor fapte şi merite reale sau exagerate şi închipuite - acolo nu este o veritabilă slujire a lui Dumnezeu. Şi ce este acolo? Acolo este numai făţărnicie, spune Sfântul Ierarh Ignatie, citându-l pe Sfântul Tihon Zadonski.

“Teme-te de această făţărnicie“, ne învaţă mai departe Episcopul Ignatie: “teme-te de făţărnicie, în primul rând în tine însuţi, apoi în ceilalţi; teme-te de aceea, că este în spiritul timpului, fiind în stare să molipsească pe oricine, la cea mai mică înclinare spre purtare uşuratică... Urmăreşte făţărnicia în tine însuţi, izgoneşte-o dinăuntrul tău; fereşte-te de gloatele molipsite de ea, care acţionează voit sau inconştient în această direcţie, mascând slujirea lumească prin slujirea lui Dumnezeu, căutarea bunurilor trecătoare prin căutarea bunurilor veşnice, ascunzând sub masca sfinţeniei un trai şi un suflet vicios, supus în întregime pasiunilor“.

Iată o trăsătură extrem de caracteristică, proprie mai ales vremurilor noastre, dezvăluită nouă de către Sfântul Ierarh Ignatie pentru a ne preveni, ca un cunoscător experimentat al vieţii duhovniceşti.

Temelia virtuţilor: smerenia
 

Citeam şi reciteam din multele invăţături ale Sfinţilor Părinţi ( Sf.Vasile cel Mare , Sf. Ioan Gură de Aur , Sf. Serafim de Sarov , Sf. Efrem Sirul , Sf. Maxim Mărturisitorul , Sf. Teofan Zăvorâtul şi mulţi , mulţi alţii ) şi toţi fac referire la smerenie ca o temelie de netăgăduit a virtuţilor. Am făcut o sinteză scurtă şi cred folositoare celor interesaţi de cele lăsate de Sfinţii noştri Părinţi , referitoare la atât de discutata şi rostita , smerenîe, dar pe atât de greu de înţeles şi mai ales de dobândit.
Credinţa este considerată o smerenie a minţii ; ascultarea, o smerenie a voii ; pocăinţa, o smerenie a poftelor şi a patimilor. De aceea, Domnul Hristos şi Sfinţii Apostoli îndeamnă cu multă insistenţă atât invăţăturile, cât şi prin exemplul vieţii lor, la dobândirea virtuţii smereniei. Iată ce ne spune Mântuitorul : "Invăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre ". Sfinţii Părinţi consideră smerenia ca una dintre cele mai alese virtuţi creştine, fiind numită şi temelia virtuţilor. Smerenia creştină trebuie să fie : 1 . Curată, adică să izvorască din inimă, altfel ea este făţărnicie şi mândrie tăinuită ; 2 . Să fie unită cu adevărata cinstire şi dragoste de sine şi cu încrederea în Dumnezeu, altfel ea este slăbiciune ; 3 . Să se arate prin fapte şi să fie statornică in toate împrejurările , altfel ea nu are nici o valoare morală. Pentru dobândirea smereniei, Părinţii Bisericii recomandă : 1 . Rugăciunea pentru dobândirea ajutorului lui Dumnezeu ; 2 . Luarea aminte la invăţătura Mântuitorului, la pilda vieţii Sale şi a sfinţilor ; 3 . Cunoaşterea adevărată de sine, pentru că cine se cunoaşte bine pe sine , îşi cunoaşte însuşirile sale bune, dar şi slăbiciunile şi pornirile sale pătimaşe şi işi doreşte să le stăpânească, poate evita faptele rele şi a stărui in cele bune. Roadele cele mai de seamă ale smereniei sunt : 1 . Ascultarea de Dumnezeu şi recunoştinţa faţă de El ; 2 . Căinţa pentru păcate şi dorul după conlucrarea cu harul sfinţilor ; 3 . Pacea sufletului ; 4 . Infrânarea dorinţei de a avea parte de laude şi măriri deşarte ; 5 . Cinstirea, dragostea şi îngăduinţa faţă de aproapele. Intr o postare viitoare voi arăta şi care sunt principalele păcate, împotriva smereniei, conform Invăţăturilor Sfinţilor Părinţi. Doamne ajută ! +

Păcatele împotriva smereniei
 

Păcatele împotriva smereniei se cuprind în mândrie, adică în "patima de a se înălţa pe sine peste măsură", din care răsar multe alte rele . " Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har ", avertizează Sf. Apostol Petru. Căci , in timp ce mândria este moartea virtuţilor, smerenia este "moartea păcatelor şi viaţa virtuţilor." Un alt păcat împotriva smereniei, pe care l-am găsit in cele lăsate de Sf. Părinţi, este injosirea creştinului prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu, pentru lucrări nefolositoare.

Eu niciodată nu l-am înțeles pe omul smerit dar pe cel cu dăruire da pt că are din toate virtuțile și smerenie.,

Pentru mine adevarat smerenie este atunci cand te raportezi la Dumnezeu si constientizezi "micimea", conditia marginita- vamesul din pilda ne este o dovada.

Daca semnul pierzarii este a te mandri si cu fapte mici, semnul inaltarii spre asemnarea cu Dumnezeu se face prin smerenie: a cugeta neincetat la tine ca fiind cel mai neinsemnat, chiar si atunci cand ai savarsit fapte mari.

Pentru aceasta saptamana cred ca firescu vietii noastre ar trebui sa fie smerenia care trebuie sa rodeasca din smerenia Crucii lui Hristos. Prin smerenie incepem sa inaintam spre Dumnezeu, acesta este drumul pe care Hristos Fiul lui Dumnezeu l-a parcurs si S-a facut Cale spre cer pentru toti cei care-L vor urma. Nu stiu alt inceput pentru desavarsire sau alta radacina pentru celelalte virtuti.

Şi aş-i completa dragă George, cele spuse de tine cu cele spuse de Stareţul Schitului romanesc "Prodromu" de la Muntele Athos, Arhimandritul Petroniu Tănase : "Adevărata biruinţă, adevărata putere numai smerenia o dă, precum ne-a arătat-o Însuşi Domnul. Smerenia este semnul sub care s-a desfăşurat toată lucrarea noastră de înoire duhovnicească. Postul a început cu smerenia vameşului şi se încheie cu smerenia Domnului, care ne lasă smerenia, singura cale spre Viaţă şi Înviere. "

Smerenia e cand cineva te lauda si tu lasi vorbele aceluia sa treaca pe langa urechile tale ca si cum n-ai fi auzit nimic. Sau cand cineva te jigneste si tu lasi cuvintele lui sa zboare in zadar, fara sa te fi afectat cu ceva, fara ca tu sa il judeci macar pe acela...

Smerenia inseamna a raspunde raului cu binele, este perspectiva noastra spre asemanarea cu Hristos care S-a smerit din dragoste pentru fiecare dintre noi, ajungand de la cele mai de sus ale Cerurilor pana in cele mai de jos ale "pamantului"...

"Daca cineva iti da o palma, intoarce si celalalt obraz!"

Problema e alta , câţi reuşim efectiv să aplicăm în practică ? Doar o virgulă, un simplu gând rătăcit, poate să supere , să mâhnească pe cel de lângăt tine. Exemple : uite eu îti spun ceva ce nu-ţi convine cum a fost la topicul cu ce nu-ţi place în biserică , asta ca un simplu şi banal exemplu. Tu dacă ai aplica exact ce ai scris mai sus, trebuia să nu răspunzi, să întorci obrazul cum se spune şi să alegi tăcerea. Vezi Nina, teoria e foarte simplă, dar practica e groaznic de grea. Smerenia se dobândeşte cel mai greu, smerenia e tăcere, iubire, calm, mult discernământ, detaşare de cele mărunte şi nefolositoare. Atâta timp cât avem 1 gram de mândrie în noi, să nu nădăjduim în dobândirea smereniei. Un om cu adevărat smerit , nu-şi risipeşte gândul , vorba pe un forum , el este un om al trăirii interioare nu de faţadă, el colcăie în iubire şi înţelegere. Sunt multe de spus şi pentru Florin Ionuţ, dar poate altă dată când o să-i trag o palmă pentru a vedea dacă întoarce cu rapiditate şi obrazul celălalt, nu de alta , dar şi el e un teoretician foarte bun.
Doamne ajută ! +

Ai perfecta dreptate Cristi, insa trebuie inceputa strada asta a smereniei si mantuirii, si eu sint prima ca am multa cale si lunga inaintea mea.

Este bine s acunoastem teoria, deoarece in acest fel, putem sa ne spalam d epacate imediat, spovedind, si incercind sa nu mai gresim.

Omul e supus greselii, Cristi, noi sintem nascut in pacat, dar ideea este de a incerca sa facem ceea ce este asa zisa calea intoarcerii de la pacat, avind punctul de plecare tocmai pacatul care ne stapineste pe toti.

A fii un bun teoreticin, in materie,inseamna ca deja ai facut un sfert de pas inainte, si stii unde sa bati, la ce usa, pentru a te indrepta.

În procente , s-ar traduce că am dobândit 25 % ! Groaznic de puţin, mai ales că mulţi , am depăşi jumătate dintr-o viaţă normală , iar clipa morţii nimeni nu o ştie, decât Bunul Dumnezeu. Foarte multe rugăciuni au în conţinutul lor , rugămintea noastră de a nu fi luaţi înainte de îndreptarea noastră, sau neândreptaţi, sau de a avea un sfârşit cu adevărat creştinesc. Mai ştim că nimeni nu este vrednic de mântuire fără marea Lui milostivire, dar mai ştim că a te baza mai mult decât trebuie pe marea milostivire a Lui, iar e păcat. Spui un sfert că am dobândit ! Foarte aproape de adevăr cele spuse de tine. Spun foarte aproape de adevăr, pentru că adevărul numai Dumnezeu îl ştie, noi doar îl bănuim, îl aproximăm. După părerea mea, foarte imortant este în a înfrânge mândria, pentru că ea mândria, este vinovată de majoritatea relelor, ea mândria ne ţine mult timp pe loc în drumul nostru spre pocăinţă . De mândrie sunt legate , mai toate relele şi nu de puţine ori luaţi de valul vieţii nici nu realizăm , în multe situaţii, acest rău ce se sălăşuieşte în noi, în relaţia dintre noi. Sfinţi nu vom fi probabil niciodată, dar mândria trebuie învinsă, pentru că altfel, smerenia ca multe altele, rămâne la stadiul de teorie. A trăi în şi cu Hristos, înseamnă a ne lepăda pe noi şi felul nostru păcătos şi egoist şi atunci cele bune şi cu adevărat vrednice vor veni asupra noastră. Până atunci . . .

[COLOR=purple]Eu asa ma gandesc, ca in jur de 25%, deorece odata ce stim ce este rau si ce este bine, sansa este mai mica, deoarece repetam greselile intr-un fel sau altul.[/COLOR]
[COLOR=purple]Mai adaug ceva, nu stiu cit, la faptele bune, la incercarea cu toata fiinta noastra de a nu gresi.[/COLOR]
[COLOR=purple][/COLOR]
[COLOR=purple]Ehhh... mandria, bat-o vina![/COLOR]
[COLOR=purple][/COLOR]
[COLOR=purple]Oricum, voiam sa-ti spun, ca am citit de curand undeva, nu-mi amintesc autorul, insa explica acolo ca armele cele mai puternice ale diavolului asupra omului sint de fapt 2: mandria(vanitatea) si inselaciunea(prin inselaciune cadem noi toti- unul spune ceva, a inselat, iar noi ca orbii urmam).[/COLOR]
[COLOR=purple][/COLOR]
[COLOR=purple]Citind acestea, am inteles, cit de important este sa cunosti teoretic si sa aplici in practica atita cit poti ( maximum din noi) invataturile sfintilor.[/COLOR]

Partea asta n-am inteles-o...

O injuratura se mai poate trece cu vederea, nu trebuie sa fii sfant ca s-o ignori. Eu despre asta vorbeam. Daca ajungi sa rabzi o palma sau sa intorci chiar obrazul celalalt, atunci esti aproape de desavarsire pentru ca atunci implinesti porunca lui Hristos care zice sa-ti iubesti si vrajmasii si sa suferi pana la sfarsit nedreptatea...

Eu nu stiu cum m-as comporta in caz ca cineva ar da in mine, poate ca as incerca sa fug daca as fi atacat de mai multi o data sau sa-l imobilizez daca ar fi singur si sa-i explic ca nu-i frumos sa lovesti oamenii... :) Dar poate ca m-as enerva si as lua de jos levieru', mai stii?! Caci toti am vazut negru inaintea ochilor la nervi si stim cum e sa nu te mai poti controla. Deci e mare diferenta intre a te gandi la astfel de situatii cu mintea lucida sau fiind intr-o situatie neasteptata cand intr-o secunda ai de ales intre putine variante.

Dar dumneata ce-ai face in caz ca te-ai plimba seara cu nevasta prin parc si te-ar ataca trei "crestini"? Iti spun eu ce-as face, cu multa sinceritate: le-as sparge dintii la toti trei daca s-ar putea. :) Deci depinde de situatie, de conjunctura, de inspiratie, de noroc sau de "noroc"...

Grea situatie Florine. Stiu ca in Tratatul de Morala crestina Ortodoxa exista si un capitol legat de expresia "legitima aparare". Chiar daca manualul are si influente scolastice si este conceput in spirit juridic, totusi da urmatoarea recomandare si anume "apararea noastra sa nu se transforme in razbunare" sa gasimi solutii pentru a indeparta pericolul.

Patimile Mântuitorului, adică trădarea, prinderea, judecata, condamnarea şi răstâgnirea pe cruce ca şi moartea , au fost toate acte de profundă smerenie şi ascultare din partea Mântuitorului, încununate de Învierea care a adus mântuirea neamului omenesc.
Pilda Domnului nostru Iisus Hristos, Care toată viaţa a trăit în smerenie şi ascultare de Tatăl, rămâne grăitoare pentru noi care suntem urmaşii şi ucenicii Săi. "Să ne îmbrăcăm întru smerenie şi să ne smerim sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să ne înalţe la timpul cuvenit ! " ( Iacob 5 , 5-6 ) .

Poti da un exemplu? Pentru mine apararea e aparare, nu razbunare.
Sf. Serafim de Sarov a renuntat la propria aparare, caci a realizat ca ii poate omorî pe atacatori cu securea. Nici aici nu vad urma de razbunare, in cazul in care ar fi ripostat, ci doar de aparare. Deci cand se transforma apararea in razbunare? Sau pana unde merge apararea, si unde incepe razbunarea?

Bună întrebare ! Păi răzbunarea are la bază , ca temelie, ţinerea de minte a răului ce ţi l-a făcut cineva. Exemplificând pe Florin Ionuţ, ce poate i-ar zdrobi dinţii celui ce i-a produs un necaz, şi peste 1 lună şi peste nouă, ţinând minte răul ce l-a primit, deci având gând răzbunător tot timpul.

Eu m-am referit la o situatie care se poate intampla orisicui, cand trebuie sa-ti aperi familia de atacatori. Cand intr-o fractiune de secunda ai de ales daca iti aperi nevasta sau nu. Eu nu vorbeam de razbunarea de dupa, ci de autoaparare - care-i cu totul altceva. Si da, atunci le-as sparge intr-adevar dintii, crestineste, daca nu as avea de ales.

Dumneata ce ai face intr-o astfel de situatie?

Eu am înţeles foarte bine ce ai spus tu. De fapt i-am răspuns lui Anca, la întrebarea ei despre răzbunare şi i-am dat exemplu cele spuse de tine. Am înţeles cum ai reacţiona tu, dar nu cred că eşti răzbunător, adică de fiecare dată când îţi zăreşti foştii "infractori", să sari pe ei . Asta ar fi în mare răzbunarea. Acum să fiu cinstit, chestia cu spartul dinţilor , nu este nici pe departe ceva creştinesc, dar pe teren, lucrurile pot degenera şi aşa cum spui tu. Îmi pui direct întrebarea : "dumneata ce ai face într-o astfel de situaţie ?" . Răspuns : timp de rugăciune nu am, deci cred că aş-i reacţiona asemenea ţie, dar tare nu-mi doresc , pentru că nu pot să calc un gândac, dar să lovesc un om. Până acum , Dumnezeu m-a ferit de astfel de întâmplări şi vorba lui George, să facem totul pentru a evita, dar nu se ştie niciodată , ce-ţi oferă viaţa.

Smerenia
 

Nobletea unui suflet smerit este insotit de iubirea catre Dumnezeu si apropapele, de rugaciuni pentru apropele si de iertare!

Ce spui aici, Cristian, nu mai e auto-aparare, ci doar razbunare. Razbunarea are si ceva premeditat: astepti momentul cand poti ataca. Cine nu invata iertarea, va cadea prada dorintei de razbunare. Este o agresivitate activa, nu o situatie pasiva in care te aperi de un atacator. Vedem deci ca un lucru rau il atrage pe altul tot rau; la fel cum o fapta sau un gand bune, atrag altele de acelasi fel. Totul e inlantuit. Ori iertand rupem acesta inlantuire. ata deci noutatea pe care ne-a adus-o Domnul nostru Iisus Hristos: eliberarea din acesta inlantuire vicioasa prin iertare.

Tocmai am citit cateva cuvinte ale Parintelui Porfirie privitoare la adevarata smerenie, sau la smerenia ca dar dumnezeiesc:

Sa fim smeriti, insa sa nu vorbim de smerenie. Vorbirea despre smerenie este o capcana a diavolului, care aduce cu sine deznadejdea si delasarea, in vreme ce adevarata smerenie aduce cu sine nadejdea si lucrarea poruncilor lui Hristos.[...]

Roaga-L pe Dumnezeu sa-ti trimita sfanta smerenie. Nu pe aceea care spune ‘sunt cel din urma, sunt nimic.’ Aceasta e smerenie diavoleasca. Smerenia cea sfanta e dar de la Dumnezeu. Dar. Harisma.

Nu provine din stradaniile noastre. Pregateste-te si cere-I lui Dumnezeu acest dar sfant.

Smerenie sau umilinta?
 

Parintele Dumitru Staniloae distingea intre smerenie si umilinta. Omul se simte umilit atunci cand e tratat ca obiect de ceilalti semeni ai sai, cand aceia nu se raporteaza la el ca la o persoana, cand lipseste comuniunea adevarata:

Cel ce se simte tratat ca obiect, se simte nu numai instrument, ci si umilit si revoltat. Umilinta aceasta e deosebita de smerenia sau de modestia, care e benevola si care provine din renuntarea de a trata pe altii ca obiecte. Smerenia se traieste in comuniune, spre deosebire de umilinta care e un semn al necomuniunii.

Smerenia e ca...
 

Sf simeon Noul Teolog, vorbind despre trupul barbatului intru Hristos, spune ca fiecare membru, fiecare organ reprezinta o virtute, si le enumera pe toate. Cand ajunge la "scarbavnicul madular(:D)" spune ca este smerenia, chestia care nu trebuie sa o vada nimeni, intocmai ca si madularul.

"Smerenia - spune Parintele Staniloae - sustine o sensibilitate delicata in om chiar fata de fiinta lui proprie, chiar fata de trup, stiind ca chiar acesta este un organ plin de taine dat omului de Dumnezeu pentru a-i fi un mediu de manifestare a sentimentelor curate si faptelor bune ale sufletului.

Caci smerenia e opusul obrazniciei grosolane, care pe toate le murdareste, care n-are respect de nimic, pentru ca nu intelege nimic din realitate, pentru ca nu vede nimic in prezenta lui Dumnezeu".

Smerenia este semnul bogatiei duhovnicesti. O inima coplesita de harul dumnezeisc nu poate fi decat smerita.
Lipsa smereniei ar trebui sa ne infricoseze, intrucat e semnul alterarii legaturii noastre cu Dumnezeu, al indepartarii de El.

Avva Dorotei precizeaza ca "smerenia cea dintai sta in a socoti cineva pe fratele sau mai intelept decat pe sine si intrecandu-l pe el in toate si, simplu graind, in a se socoti pe sine mai prejos de toti.

Iar a doua smerenie sta in a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile. Aceasta e smerenia desavarsita a sfintilor. Aceasta se naste in chip firesc in suflet din lucrarea poruncilor.

Caci precum cand pomii poarta rod mult, rodul inconvoaie ramurile si le trage in jos, iar cel ce nu poarta rod, se inalta si sta drept [...], asa este si cu sufletul: cand se smereste aduce rod si cu cat aduce rod mai mult, cu atat se smereste mai mult. Astfel sfintii, cu cat se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atat se va pe ei mai pacatosi.

"Smerenia - spune Cuviosul Isaia Pustnicul - este a se socoti cineva pe sine inaintea lui Dumnezeu ca este pacatos si ca nu face nimic bun.

Iar fapta smereniei este tacerea si a nu se masura pe sine in ceva; si a nu se sfadi; si supunerea; si a cauta cu privirea in jos; si a avea ochii morti; si a se pazi pe sine de minciuna; si a nu se lasa prins in vorbarie desarta; si a nu se impotrivi celui mai mare; si a nu voi sa se impuna cuvantul sau; si a rabda defaimarea; si a uri odihna; si a se sili pe sine la osteneala; si a nu supara pe cineva.

Ingrijeste-te deci, frate, sa implinesti acestea intocmai, ca sa nu se faca sufletul tau locas a toata patima si sa nu ispravesti viata ta fara rod pentru vecii vecilor".

"Fiind intrebat odata ce este smerenia, parintele a raspuns: Smerenia este sa ierti pe toata lumea. (Ieroschimonahul Selafiil de la Noul Neamt, Dragostea care nu cade niciodata)