Totuşi părerea mea şi nu numai, pentru că am citit pe undeva în Sf. Părinţi , că mustrarea conştinţei pentru ce greşim , este însăşi vorbirea lui Dumnezeu, altfel totate ar fi pierdute , dragă Costel .

poi barfa este trairea aTributului, epitetului, a adjectivului, a insushirii, a insushiului, in timp ce faptele ascultarii shi dragostei lipsesc cu desavarshire, este cel mai macabru mod de autosulimenizare interioara shi autoinshelare... omul care shi-a strans shi shia trait epitete, adjective, vrednicia pe care insushi o credea despre sine... neavand nici un fel de corespondentza cu realitatea, fiind rapit in betzia visurilor shi nalucirilor shi lingushelilor de sine insushi cu responsabilitatea sau cu minciuna duhului minciunii maririi de sine fatza de aproapele sau... in virtutea unor barfe sau socoteli desharte... caci am ajuns ca sa ne socotim pacatoshi ca defapt astfel sa ne socotim vrednici shi sa ne pierdem din pricina nebuniei rasplata din Ceruri... pentru mandrie shi agoniselile ei blestemate.

Cand te-ai obisnuit cu pacatul, ai redus la tacere glasul constiintei. Constiinta are putere atunci cand omul se afla la inceputul "unirii" cu un anumit pacat. In momentul in care ai pus pacatul "la masa", "ii oferi odihna", constiinta nu mai are putere. Pana la masa si odihna, ea are un rol major in indreptarea omului. Daca s-a produs unirea nu inseamna ca a disparut constiinta, ea striga, insa prin unirea cu pacatul, omul si-a "astupat" urechile, nu o mai aude.

Am înţeles perfect Costele, dar totuşi cel păcătos n-ar mai avea scăpare, n-ar mai fi posibilă îndreptarea, care tot cu ajutorul lui Dumnezeu este posibilă.

Ne vindecam de patima clevetirii daca vom crede ca diavolul este cel care-l impinge pe om la pacat. Dar, din nefericire, de multe ori intram si noi in "jocul" ispititorului, ignorand aceasta realitate. E foarte folositor cuvantul Sfantului Ioan Scararul despre clevetire:

"Clevetirea a fiica urii. E o boala subtire, dar o lipitoare grasa, ascunsa si tainuita, care suge si seaca sangele iubirii.

De voieste cineva sa biruiasca duhul clevetirii, sa nu invinovateasca pe cel ce a gresit, ci pe dracul care l-a ispitit. Ca nimenea nu voieste sa pacatuiasca fata de Dumnezeu, chiar daca toti pacatuim fara sa fim siliti.

Am auzit pe unii clevetind si i-am certat. Dar lucratorii acestui rau raspundeau in apararea lor, ca fac aceasta din dragostea si din grija pentru cel clevetit. Iar eu le-am spus sa inceteza cu aceasta dragoste, caci nu minte cel ce a zis: Pe cel ce-l cleveteste in ascuns pe aproapele sau, alunga-l (Ps.100, 5). Daca spui ca-l iubesti, roaga-te in taina pentru el, si nu-ti bate joc de om.

Sa nu te sfiesti niciodata de cel ce cleveteste pe aproapele fata de tine. Mai degraba zi catre el: Inceteaza, frate! Eu in fiecare zi fac lucruri mai rele ca el. Si cum pot sa-l osandesc pe el? Prin aceasta vei castiga doua lucruri: cu un singur leac te vei vindeca si pe tine, si pe aproapele."

Parintii Bisericii spun ca, de multe ori, cei ce-si judeca aproapele, se expun riscului de a cadea in pacate grele, cum ar fi desfranarea. Ar trebui sa ne fie frica sa-l judecam pe cel ce pacatuieste, gandindu-ne ca, prin aceasta, ne-am putea lipsi de ajutorul lui Dumnezeu si ne-am deschide calea spre iad.

Gheron Iosif spunea: "Iti vine un gand sau cuvant de judecata? Sa ii indreptatesti pe toti si sa iai toata greutatea asupra ta. Daca nu infrunti astfel indemnurile de a judeca si fie le manifesti in afara, fie le cultivi inlauntru, vei avea razboi trupesc. Si daca atunci nu te vei intelepti, te va parasi harul si vei cadea.

Si daca nici dupa cadere nu te vei pocai si nu vei inceta a mai judeca, atunci caderile vor avea urmari multe si urate. Patima se mareste, vine moartea si urmeaza iadul."

Observ ca totul este foarte interpretabil...
Unii parinti spun sa ne traim viata cu frica iadului,numai asa vom impiedica comiterea de pacate...altii spun altceva...eu as zice ca important este sa ne mantuim...

Toti Sfintii Parinti au acelasi mesaj , sub forme si exprimari diferite , dar ei nu s-au contrazis niciodata , si toate cele lasate de ei ne ajuta sa intelegem care este drumul cel mai scurt si ADEVARAT spre MANTUIRE ! Doamne ajuta !+:53:

Nu trebuie sa credem ca parintii se contrazic. Noi obisnuim sa desprindem de contextul initial un anumit cuvant al parintelui, crezand ca lucreaza de la sine in toate situatiile. Ori nu este asa. Omul este o fiinta atat de complexa si de diversa, incat fiecare sfat trebuie personalizat.

De aceea, nu este de ajuns sa citim cartile Sfintilor Parinti, pentru a dobandi vindecare de patimi, ci trebuie sa avem un duhovnic caruia sa ne marturisim.

scuze,nu am vrut sa scriu ca se contrazic parintii,chiar daca asa se intelege,scuzati exprimarea!
voiam sa zic ca totul este interpretabil de noi,oamenii obisnuiti,practicantii...unii dintre parinti ne spun unele sau unii dintre oameni spun exact contrariul!

Pt unii functioneaza puterea fricii de iad deci prin asta si infranarea de la pacate!

Frica de Dumnezeu !
 

Frica de Dumnezeu, e ziditoare ! Un om cu frică de Dumnezeu , va greşi cu mult mai puţin faţă de cel indiferent şi mândru în toate cele . Da, am înţeles mesajul tău !

Cu ce masura dai, cu aceeasi masura primesti. Judecand aproapele, risti sa fii incercat de aceeasi ispita .

Sau : ce nu-ti place tie , altuia nu-i fa . . . !:53:

Clevetirea din "dragoste"
 

Un cuvant plin de intelepciune al Sfantului Ioan Scararul:

"Am auzit pe unii clevetind si i-am certat. Dar lucratorii acestui rau raspundeau in apararea lor ca fac aceasta din dragoste si din grija pentru cel clevetit.

Iar eu le-am spus sa inceteze cu aceasta dragoste, caci nu minte cel ce a zis: "Pe cel ce cleveteste in ascuns de aproapele lui, alunga-l” (Ps. C,5). Daca spui ca-l iubesti, roaga-te in taina pentru el si nu-ti bate joc de om. Caci acesta este felul iubirii primit de Domnul.

Sa nu-ti ramana ascuns lucrul acesta si te vei trezi, ca sa nu mai judeci pe cel ce greseste: Iuda era in ceata ucenicilor, iar talharul in ceata ucigasilor. Si intr-o clipa s-a facut o schimbare minunata intre ei.

De voieste cineva sa biruiasca duhul clevetirii, sa nu invinovateasca pe cel ce a gresit, ci pe dracul care l-a ispitit. Caci nimeni nu voieste sa pacatuiasca fata de Dumnezeu, chiar daca toti pacatuim fara sa fim siliti."

Sa avem grija ca nu cumva, ferindu-ne de judecarea aproapelui si de clevetire, sa cadem in pacatul nepasarii! Nu trebuie sa fim indiferenti fata de cei ce gresesc, ci sa facem ceea ne sta in putere spre indreptarea lor.

Avva Dorotei ne invata ca "daca s-ar intampla sa vada cineva pe fratele sau pacatuind, sa nu-l dispretuiasca pe el, si sa taca si sa-l lase sa se piarda; dar nici sa nu-l defaime si sa-l cleveteasca, ci cu impreuna patimire si cu frica de Dumnezeu, sa spuna celui ce poate indrepta pe acela, sau sa-i graiasca el insusi aceluia cu iubire si smerenie, zicand:

Iarta-ma, fratele meu, ca, desi sunt imprastiat, mi se pare ca nu facem bine acest lucru.

Si de nu va asculta sa spuna altuia, fata de care vede ca acela are incredere, sau sa-i spuna povatuitorului lui, sau Avvei, dupa taria gresealei lui si sa nu fie fara grija. Dar cum am spus, sa le spuna acelora in scopul indreptarii fratelui si nu pentru a flecari sau barfi; nu dispretuindu-l, nu voind sa-l dea de pilda rea altora, nu osandindu-l, nu prefacandu-se ca o face, chipurile, spre indreptarea lui, dar inlauntru avand ceva din acestea pe care le-am spus".

Am gasit in Pateric o pilda:

Un monah, stand in biserica, vede pe un altul vorbind, si repede il judeca in mintea lui. Dupa ce se termina slujba, iese din biserica si se duce la chilie. Dar nu poate sa intre, ca in fata usii era un inger care nu-l lasa nicicum sa treaca. Si monahul se roaga de inger sa-l lase sa intre, iar ingerul zice: "M-a trimis Domnul sa te intreb: ce poruncesti sa facem cu fratele pe care l-ai judecat?" Iar acela, intelegand, s-a cait...

Si, aparent fara legatura cu aceasta, dar cu aceeasi esenta, o alta:

Un ucenic il intreaba pe batranul sau: "Avva, daca vad pe fratele meu atipind in biserica, la slujba, sa-l trag de maneca sa-l trezesc?" Iar batranul raspunde: "Copilul meu, eu daca vad pe fratele meu adormind in biserica, ii iau capul pe genunchii mei, sa-l odihnesc mai bine"...

De fapt, amandoua "tintesc" dragostea. Daca avem dragoste de aproapele, atunci nu mai are loc barfa. "Dragostea nu se manie... nu vorbeste de rau... toate le rabda..."
Dar din pacate, dragostea de sine biruie dragostea de aproapele - despre mine spun asta.

Desigur, samanta clevetirii nu incolteste intr-o inima plina de dragoste pentru Dumnezeu si pentru aproapele.
Cel ce dobandeste virtutea iubirii, nu se mai zbate in mocirla pacatelor josnice; inceteaza sa lupte in diverse moduri impotriva semenilor si impotriva lui Dumnezeu Insusi.

Foarte frumos spus.
Multumim.

...vazandu-ne barna din ochiul nostru, nu paiul din ochiul aproapelui! Cu cat ne vedem pe noi mai mult pacatele din noi, cu atat ne adancim mai mult in cunoasterea de sine, si cunoscandu-ne, ii vedem pe cei din jurul nostru MAI BUNI, MAI SFINTI!

"Sa nu razi de cineva, de-l vezi gresind. Sa nu osandesti pe omul patimas asemenea tie, cand luneca, nici sa nu-l dispretuiesti batandu-ti joc de el si spunand fara judecata cele ce nu se cuvin.

Caci daca tu, care ai cunostinta si esti priceput, razi de cel simplu si il osandesti, vei fi si tu vorbit de rau si osandit nu numai de cei intelepti si carturari, ci si de cei simpli (...) si ceea ce va semana omul, aceea va secera. Semanand de buna voie cele rele si secerand fara voie cele rele, trebuie sa ne minunam de dreapta judecata a lui Dumnezeu" (Cuviosul Isaia Pustnicul).

"Nimenea, socotesc, dintre cei ce judeca sanatos, nu va tagadui ca din ura si din tinerea de minte a raului se naste clevetirea. De aceea s-a si randuit aceasta dupa parintii ei, ca intr-un lant. Clevetirea e fiica urii. E o boala subtire, dar o lipitoare grasa, ascunsa si tainuita, care suge si seaca sangele iubirii. E fatarnicia iubirii, pricinuitoarea intinaciunii si poverii inimii (Sfantul Ioan Scararul, Scara dumnezeiescului urcus, Cuvantul X: Despre clevetire, c.1, Filocalia IX).

Deosebit de frumoase imi par cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur:

"Cand ai vorbit de rau pe semenul tau, l-ai facut mai rau pe cel care te-a auzit. Daca e pacatos, ajunge si mai pacatos pentru ca pacatele altora il fac sa se semeteasca si sa-si inchipuie lucruri mari despre el.

Pe langa acestea, ai mai vatamat si obstea bisericii. Toti cei care te aud vorbind de rau pe semenul tau nu-l defaima pe pacatosul pe care-l vorbesti de rau, ci defaimarea o arunca asupra tuturor crestinilor. N-ai sa auzi pe necredinciosi spunand: cutare e un necumpatat si un desfranat, ci ai sa auzi ca in locul celui pacatos e defaimat tot neamul crestinesc [...].


Sa izgonim din gura noastra orice cuvant de barfire, stiind ca, si de-am manca cenusa, n-avem niciun folos de pe urma unei vieti atat de aspre daca nu ne lasam de barfit. Ca nu cele care intra in gura spurca pe om, ci cele care ies din gura.

Spune-mi, rogu-te, n-ai ocari, n-ai tine de rau pe unul care ar scormoni, cand ai trece tu, o groapa cu murdarie rau mirositoare? Fa si tu tot asa! Ocaraste, tine de rau pe cei care barfesc! Ca duhoarea care iese dintr-o groapa cu murdarie scormonita nu izbeste atat de mult mirosul celor care trec pe acolo cat tulbura si indurereaza sufletele ascultatorilor scormonirea pacatelor altora si darea in vileag a vietii necurate a cuiva" (Omilia a III-a la statui).

"Omul care arata putere, facand minuni si vindecari si avand toata cunostinta si inviind morti, dar cazand in pacat, nu poate fi fara grija, si de aceea se afla sub pocainta, caci judeca pe altii si pe Judecator caci desi este in multe osteneli, vazand pe cineva aflandu-se in tot pacatul si negrija, si dispretuindu-l, in zadar ii este toata pocainta, pentru ca a respins un madular al lui Hristos, judecandu-l si nelasand judecata Judecatorului Hristos" (Cuviosul Isaia Pustnicul, Cuvantul VIII, c.19, Filocalia XII).

"A judeca un membru al Bisericii - spune Parintele Dumitru Staniloae - inseamna a dispretui un madular al lui Hristos, sau a lupta un madular al trupului Lui impotriva altuia. Fiecare madular trebuie sa ajute celelalte madulare".

Cel ce are neincetat inaintea ochilor mintii icoana Infricosatoarei Judecati, nu mai poate cadea cu atata usurinta in pacatul judecarii semenilor.

Dar noi cadem. Si se intampla astfel pentru ca ne-am obisnuit a vedea Judecata, "teologic vorbind", doar ca pe o realitate eshatologica, de care ne desparte un ocean de timp.

Scriptura ne spune insa ca acela care traieste cu adevarat prezenta sfintitoare a lui Dumnezeu in viata sa, este "judecat" inca de acum, iar la Judecata nu va merge, ci "se muta din moarte la viata".

Uff, sunt tare curioasa cum vei gandi peste 10 ani.

Barfa, este totusi un pacat? Ca de multe ori ma intreb cand vorbesc de cine cu toate ca el/ea nu este de fata...Tare as vrea sa aflu un raspuns.!

:)
Oare ai spune aceleasi lucruri despre persoana respectiva si daca aceasta ar fi de fata?
Uite aici definitia barfei din dictionar. Vezi tu ceva bun si folositor aici? :7:

A BÂRFÍ ~ésc 1. tranz. 1) A vorbi de rău; a calomnia; a cleveti; a blama; a huli; a ponosi; a detracta; a ponegri; a defăima. 2) A vorbi mult și fără rost; a pălăvrăgi; a trăncăni; a flecări. 2. intranz. A spune vorbe multe și fără rost; a trăncăni; a pălăvrăgi. /Orig. nec.

Oamenii nu isi observa propriile greseli, si judeca pe altii
 

"Indelung as putea sa va vorbesc despre un fenomen curios: Oamenii nu isi observa propriile greseli, si judeca pe altii. Asa se pierde unirea. Feriti-va de orice gand impotriva vreunui frate sau sora, caci fiecare gand pricinuieste o crapatura in zidurile cetatii. Si sa stiti, nu este defel un lucru mic! Pentru ca atunci cand gandim ceva rau despre orisicine, si dupa aceea iesim din chilia noastra si intalnim acea persoana, urmarile gandului rau incep sa lucreze. Si atunci celalalt va raspunde, in vartutea acestui fenomen, in acelasi fel. Si niciodata nu este cu putinta sa stii cine a inceput primul. Pentru care ne si rugam: Daruieste-mi a vedea ale mele caderi. Lipsa acestei viziuni duce la faptul ca fiecare om crede ca el are dreptate si nu isi observa gresalele proprii. Aceasta pana si ierarhii o fac, si noi toti. Asa ca feriti-va de tot gandul rau, la voi in chilie, iar atunci zidirea noastra va ramanea in picioare si noi vom dobandi mantuirea. Dar daca ne vom ierta noua insine gresalele, neintelegand pe fratele, atuncea toate se vor narui".
Parintele Sofronie de la Essex

Omul trebuie sa se foloseasca de darurile primite de la Dumnezeu spre a dobandi asemanarea cu El. Cand ajungem la barfa sa avem in vedere ca mintea si limba noastra au devenit unelte ale diavolului. Parintele Ilie Cleopa spunea ca "Dumnezeu nu ne-a facut sa fim muti. Ne-a dat limba sa vorbim. Dar ceea ce vorbim, sa fie spre slava lui Dumnezeu si ceea ce este de trebuinta".

Privitor la canonisirea si vindecarea pacatului clevetirii, iscusitul Mitropolit Antim Ivireanul hotaraste asa: ”toate pacatele pe care le va face [cineva], dupa ce se va spovedi si isi va face canonul pe care i l-a dat duhovnicul , i se vor ierta. Insa acel pacat al parei / clevetirii, nu i se va ierta cu nici un mijloc, ca este mai mare decat uciderea.
Dar iată ce ne spun Sf. Părinţi pentru asta: Când zugrăveşti către alţii greşalele fratelui tău, pricinuieşti o pagubă negrăit de mare, chiar dacă spui adevărul şi chiar când faci aceasta frăţeşte, din compătimire, fără să ai scop ai face vreo vătămare.
Să ştim totdeauna că vădind noi păcatele sau neputinţele fratelui nostru, prin aceasta noi ponegrim cinstea şi numele cel bun al lui. Şi după cuvântul Sfintei Scripturi: “Numele bun este mai presus decât multă bogăţie”. (Paremii. cap.22 vers.1 Solomon).
Dacă neputinţele celui clevetit n-au fost cunoscute de alţii, atunci prin vorbele clevetitorului se scot la arătare (se vădesc) făcându-se necinstire fratelui şi sminteală celor cari aud.
Iar dacă acele păcate sau neputinţe au fost cunoscute şi de alţii mai înainte, acum prin limba clevetitorului se înnoiesc în mintea altora şi se întăresc spre mai multă încredinţare.
Iată deci cum se jefuieşte cinstea fratelui (care este cea mai scumpă avere) şi se întinează auzul celor mulţi. Cum poţi să mai zici că nu-i faci nici o pagubă prin clevetire?
“Gura ta a înmulţit răutatea şi buzele tale au împletit vicleşuguri, şezând ai clevetit împotriva fratelui tău şi ai pus sminteală împotriva fiului maicii tale (care este Sfânta Biserică). La ziua judecăţii te voi mustra şi voi pune înaintea feţei tale păcatele tale!” (Psalm 49, 20-22).
“Deşarte au grăit fieştecare către vecinul său … pierde-va Domnul toate cele viclene, limba cea mare grăitoare.” (Psalm 49, 19-20).
În Cartea cea către romani, Sf. Apostol Pavel zice: “Fără de răspuns eşti o, omule, oricine eşti tu care vindeci pe altul!” (cap.2, vers.1).
Sf. Apostol Iacob, Fratele Domnului ne învaţă, zicând: “Nu vă clevetiţi unul pe altul, fraţilor, cel care vorbeşte împotriva fratelui său, judecă pe fratele său, acela vorbeşte împotriva Legii şi judecă Legea”. Sf. Ioan Gură de Aur zice: “Cel care cleveteşte pe vecinul său, acela a mâncat carnea fratelui său!”
Sf. Nectarie (Mitropolitul Pentapolei) spune că: “Precum ucigaşul răpeşte viaţa omului, tot asemenea şi cel care cleveteşte, răpeşte cinstea, deci amândoi sunt ucigaşi de oameni”.
Iar Sf. Vasile cel Mare socoteşte că este vrednic de afurisenie, atât cel care cleveteşte, cât şi cel care ascultă clevetirea fără mustrare.
Căci zice Domnul la Sf. Evanghelie:
“Amin zic vouă, devreme ce aţi făcut aşa la unul din aceşti fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut” (Matei, 25-40).

Nu trebuie sa vrem sa aflam, sa cunoastem ce face celalalt
 

Un cuvant ziditor al Parintelui Arhimandrit Emilian Simonopetritul despre cum ne putem feri de pacatul judecarii semenilor si de barfa:

"Cunoasterea vicleniei oamenilor, adica a raului, mic sau mare, pe care il fac altii, ne schimonoseste ratiunea, ne slabeste puterile, pentru ca nu marturiseste impreuna cu Dumnezeu, sfarsind, in cele din urma, prin a ne pune neincetat in fata noastra o ispita.

De aceea, nu trebuie sa vrem sa aflam, sa cunoastem ce face celalalt. Daca vin unii sa-mi vorbeasca despre altii, le voi inchide gura sau ma voi ridica sa plec. Iar daca cineva vine sa-mi spuna durerea lui, ii voi zice:*Nu ai parinte duhovnicesc? Cu Parintele tau sa vorbesti.*Iar daca imi spune ca nu are, ii voi zice: Sa-ti gasesti! Eu nu sunt duhovnic. Du-te sa gasesti un duhovnic care sa te poata asculta. Fereste-te, adica, de pacatul celuilalt. Cu cat te mentii nevatamat de faptele rele ale celuilalt, cu atat il ajuti.

Aceasta [se intampla] intrucat, de indata ce celalalt iti spune ceva rau, imediat decade in ochii tai si ti se micsoreaza dragostea, oricat ai crede ca-l ajuti. Asa suntem noi oamenii, in momentul in care ne amestecam in viata personala a celorlalti, ni se nimiceste pe de-a-ntregul dragostea noastra si fata de Dumnezeu si fata de oameni. Aceasta este o chestiune care priveste doar pe cel ce are caderea de a se ocupa de ea, in nici un caz pe monah sau pe mirean."

Arsenie Papacioc
 

Chiar am ascultat un CD cu parintele si zicea ca iadul este plin de crediciosi barfitori, cica se duc credinciosii in iad pe banda rulanta...asa zicea sfintia.....sa Dumnezeu sa-l odihneasca.

Usurinta omului de a judeca si barfi o vad a avea drept cauza necercetarea gandurilor si faptelor proprii. Cu cat ne aducem aminte mai mult de faptele si gandurile noastre, cu atat mai putin ajungem sa judecam si sa barfim.

Sfantul Antonie cel Mare spune ca omul care-L iubeste pe Dumnezeu nu barfeste si nu mustra pe apropapele: "Omul bun si iubitor de Dumnezeu nu mustra pe oameni pentru rele cand sunt de fata; iar in dos nu-i barfeste. Dar nici celor ce incearca sa-i graiasca de rau nu le ingaduie."

Despre judecarea preotilor si gandul cel bun
 

http://www.youtube.com/watch?v=aI9_8jIUzFo
Mi-a placut ce a povestit Parintele Savatie, minunata pilda.