Duhul rautatii incearca sa puna stapanire pe mintea noastra, pentru a ne putea dirija dupa placul sau. Intrucat omul, primind gandurile demonilor, devine un adevarat instrument al acelora. Vointa sa devine vointa ispititorului.
Respingand gandurile rele, ne ferim de fapt de alunecarea in sclavia demonica.

Consider ca principala arma impotriva gandurilor pacatoasea este rugaciune mintii. Avnd pururea numele lui IIsus in mintea noastra vom reusi sa deosebim si duhurile si sa departam orice momeala de la vicleanul diavol.

Harul si mintea curata
 

Cultiva gandurile bune si indeparteaza gandurile rele.

Gandurile bune atrag harul.

Cand harul se pogoara, gandurile parca se evapora.

Cei avansati se straduiesc sa pastreze aceasta stare pura a mintii,
de aceea spun ca indeparteaza orice gand, fie bun, fie rau.

Asa se deprind cu Dumnezeu.

Cel incepator trebuie sa cultive ganduri bune,
pana cand Dumnezeu isi arata mila si ii trimite harul.

Daca isi aduna mintea prin rugaciuni simple, harul este atras mai repede.

Atunci greutatea gandului este ridicata de la el.

Rugaciunea neincetata, evident e pavaza cea mai puternica.
Apoi orice lucrare care te castiga macar o vreme: citirea psalmilor, a oricaror texte ziditoare de suflet, participarea la slujbe, miluinta (o vorba buna, macar, unui om necajit), postul.
Si cultivarea relatiilor de apropiere sufleteasca (si practica) cu oameni pozitivi, cumsecade, iubitori de Dumnezeu dupa puterile lor.
Era sa omit: Spovedanie, Maslu, si ASCULTARE (pe care, eu sarmanul, acum nu o am - rugati-va pentru mine, va rog, mare nevoie am de duhovnic.)
Toate ma ajuta sa nu dau piept cu gandurile rele. Caci sunt slab, deocamdata, de aceea am ales calea lucrarii recomandate pentru incepatori.

Dumnezeu sa ne intareasca!

Bine ar fi sa cunoastem originea gandurilor care ne vin in minte. Insa, neavand discernamant duhovnicesc, vom inghiti ganduri diavolesti cu nemiluita.
Sunt foarte folositoare cuvintele Parintelui Rafail Noica:

"Zice omul ca mi-a venit un gand: ce-nseamna – ganditi-va toti – ce inseamna: Mi-a venit un gand?… De unde? Ce este acest gand care mi-a venit? Parintele Sofronie tot asa spune undeva… fiecare gand este un duh. Astea care ne-au venit….

Avem si noi ganduri, si noi suntem duh, dar gandurile noastre sunt mai asa… mai socoteli de-ale noastre, dar cand iti vine un gand, o idee, o viziune cateodata, asta-i un duh, daca duhul este Dumnezeu sau de la Dumnezeu… este duh de viata, daca un gand care-ti vine te deznadajduieste sau iti provoaca necredinta, sau te zgaltaie intr-un fel sau altul din asezarea ta, intr-o panica sau o groaza fara iesire sau intr-un intuneric, gandul asta era de la un duh strain lui Dumnezeu, duh ucigas.

Si daca vreti, testul filocalic, discernamantul duhovnicesc, discernerea duhurilor pe linia asta vine: nu ce-mi propune gandul, ci ce efect are asupra sufletului meu. Noi nu suntem obisnuiti cu asta – ne vine un gand si noi suntem obisnuiti din copilaria noastra, din scolirea noastra, sa macinam cu gandul nostru tot ce ne vine.

Daca o sa vedem odata, -si-o sa vedem odata… – cate ganduri dracesti n-am macinat noi in vremea noastra, cred c-o sa ne uimim cum a reusit Dumnezeu sa ne tina in viata, pentru ca fiecare din alea pe care le-am macinat cu gandul nostru, fara sa stim originea gandului, dar macinand materia gandului – care daca este draceasca este neaparat deznadajduitoare si mortala, in multe, multe feluri. Cand o sa vedem cum ne-a pazit Dumnezeu, cred c-o sa ramanem intr-adevar uimiti.

Parte din cultura filocalica, o parte, cea mai importanta, duhovnicia, este nu analiza materiei gandurilor, ci prin rugaciune, a dibui originea gandului. Iar acuma, incep sa ma departez de la intrebare si poate asteptam pe cealalta… dar am vrut sa va impartasesc si lucrul asta – important e sa stiti originea gandului si tot ce e de la Dumnezeu, gandul Dumnezeiesc vine intotdeauna c-o oarecare pace, chiar daca este un gand care te osandeste, iti da ori o pace, ori o nadejde, ori ceva prin care te mantuiesti.

Gandurile, cele pe care trebuie sa le dispretuim zic, nu se infricoseaza de ele, sunt ganduri care ne aduc frica, intuneric, necredinta, indoielnicie din aia care te “panicheaza”, te terorizeaza, toate astea daca le depistati si mai ales duhovnicii, daca prin rugaciune le depistati, nu este vorba de a discuta cu ele: le lepezi cu dispret. Lumea intunericului nu trebuie sa fie lumea care ne infricoseaza, fiindca Dumnezeu este prea atotputernic, dar trebuie sa fie o lume cu care n-avem nimic de-a face – dispret total".

Lupta cu gandurile, din experienta mea si din ce am citit, o vad asa: in trei trepte. In prima treapta nu poti opri gandurile rele sa patrunda in minte, in schimb le poti opri sa patrunda in inima. Deci pui strajer la intrarea in inima si nu lasi sa-si faca cuib decat gandurile bune. Acestea cu cat se aduna mai multe cu atat incalzesc inima si o pregatesc sa primeasca pe Datatorul celor bune. Restul gandurilor nu lasi sa patrunda in inima, dar e posibil sa nu le poti alunga si din minte. Adica tu le alungi pe usa, ele intra pe geam si tot asa. Dar nu patrund in camara ta cea tainica. Asta e lupta nevazuta. Cand harul se salasluieste in inima ta, atunci ai ajuns la treapta a doua. Harul va fi atunci sursa principala a gandurilor tale, dar mintea inca este luptata. Cel rau nu se lasa inca, incearca totul pana la ultima batalie. In treapta a treia harul va prelua si mintea, daca acela se preda total lui Hristos. E jertfa de sine. Aceasta e treapta in care apare vederea dumnezeiasca si pacea inimii. "Pacea Mea o dau voua."
Har, smerenie si jertfa de sine.

"Nici un incepator nu poate alunga vreodata vreun gand, daca nu-l alunga Dumnezeu. Caci numai cei puternici pot razboi si alunga gandurile. Dar si acestia nu de la ei alunga gandurile, ci impreuna cu Dumnezeu poarta razboiul impotriva lor, ca unii ce au imbracat toate armele Lui.

Iar tu, venind gandurile, cheama pe Domnul Iisus, des si cu staruinta si vor fugi. Caci nerabdand caldura inimii izvorata din rugaciune, fug ca arse de foc. Bate pe cei ce te razboiesc cu numele lui Iisus, zice Scararul, fiindca Dumnezeul nostru este foc ce mistuie toata rautatea" (Sfantul Grigorie Sinaitul).

Parintele Rafail ne roaga mereu: tine legatura cu "satelitul" Doamne! Un gand inceput cu "Doamne!...", o actiune insotita de "Doamne!...". Si Semnul Crucii ca bun inceput in toate. Si ca multumire finala.

Sfantul Simeon Metafrastul spune ca "trebuie sa pazim sufletul si sa-l pastram neinsotit cu gandurile intinate si rele. Caci precum trupul, impreunandu-se cu alt trup se spurca de necuratie, asa si sufletul se strica unindu-se cu gandurile rele si intinate, conglasuind si invoindu-se cu ele.

Dar nu numai cu cele ale rautatii si curviei, ci si cu ale fiecarui pacat, ca de pilda cu ale necredintei, vicleniei, slavei desarte, maniei, pizmei si certei. Aceasta inseamna a ne curati pe noi insine de toata intinaciunea trupului si a duhului.

Caci cugeta ca in adancul sufletului se gaseste si stricaciune si curvie, lucrandu-se prin lucruri necuviincioase. Si precum, dupa marele Apostol, pe cel ce strica biserica lui Dumnezeu, care este trupul, si Dumnezeu il strica. Asa si cel ce strica sufletul si mintea, prin aceea ca consimte si se invoieste cu cele necuviincioase, e vinovat osandei.

Drept aceea se cuvine ca precum pazim trupul de pacatul vazut, asa sa pazim si sufletul de gandurile necuviincioase, fiindca e mireasa lui Hristos. Ca v-am logodit, zice, unui barbat, ca sa va infatisez fecioara curata lui Hristos. Si iarasi asculta Scriptura zicand: Cu toata paza, pazeste inima ta, ca din aceasta sunt iesirile vietii. Si iarasi afla ca dumnezeiasca Scriptura invata ca gandurile viclene despart de Dumnezeu".

Citatul acela,Costel,al Sfantului Teofan Izvoratul e foarte foarte foarte corect,superb.
Cine vrea sa scape de aceste ganduri,sa aiba putere impotriva gandurilor rele sa faca exact ce a zis Sfantul Teofan Izvoratul.Ajuta,merge,functioneaza.
Doamne ajuta!

"Cum sa deosebim gandurile ce vin din afara de cele ce se nasc in inima noastra? Cel mai adesea patrunderea energiei dracesti este asa de subtire, incat o socotim ca parte din noi insine. Stiinta mostenita de la Parintii nostri ne ajuta, dar nu este de ajuns.

Nelinistea, tulburarea starnita de un gand in inima noastra este semn ca el vine de la vrasmasul. Aceasta este valabil mai ales pentru gandurile de hula. Daca nu ne indulcim de gandul din inima, daca nu ne place, este semn ca gandul nu este de la Dumnezeu, ci de la vrasmasul ce patrunde in noi".


"Este foarte greu de deosebit ce se naste in inima noastra, de inraurirea vrasmasului. Ajungem la aceasta treptat, prin nevointa, printr-o lupta impotriva patimilor pe care noi, fiii lui Adam, le purtam inlauntrul nostru.

Incepem astfel putin cate putin a deosebi, a simti ca un anume gand, o anumita miscare a sufletului nu este de la Dumnezeu, ci de la vrasmasul. Nu printr-o cugetare, ci printr-un simtamant, o intuitie imediata, cat se poate de subtire si greu de dovedit, care intotdeauna este urmarea a multi ani de nevointa.

Dupa Sfantul Isaac si dupa Parintele nostru Siluan, dreapta-osebire atarna si de felul cum Duhul Sfant lucreaza in inima, de experienta harului si a navalirilor dracesti pe care o avem. Imputinatatea sau pierderea harului este semn ca un gand vine de la vrasmasul. Dimpotriva, un gand vine de la Dumnezeu, de la un inger sau de la Sfantul Duh Insusi atunci cand ne umple de bucurie si ne aduce o pace cu totul aparte" (Arhimandritul Sofronie, Din Viata si din Duh).

Sunt trei moduri in care luptam cu gandurile rele:

1. prin alungarea lor
2. prin cultivarea gandului virtuos opus
3. prin "eliberarea naturala" a gandului


Primele doua trepte sunt a celor incepatori.
A treia este a celui care a ajuns la treapta contemplatiei si poate privi gandul direct in esenta sa. Acesta ii poate sesiza inconsistenta sau natura fluctuanta.
Astfel realizeaza puritatea mintii. Unul ca acesta se poate ruga fara imaginatie.

Conform Cuviosului Sofronie Saharov, "sunt mai multe feluri de a ne impotrivi gandurilor rele, de a ne slobozi mintea de tot gandul cel patimas sau hulitor.
Cea dintai, sfatuita de Parintii Bisericii, este pocainta.
Cea de-a doua este stramutarea luarii-aminte si a fiintei noastre catre altceva. Cand interesul pentru altceva se intareste, vrasmasul slabeste si ne paraseste.

Daca patimile sunt puternice, si daca un gand cumplit, salbatec, pacatos, nu vrea sa ne paraseasca, nu ne ramane decat a ne lupta cu plangere, cata vreme acel duh rau nu se va departa".

Ca si in medicina preventiva, efortul duhovnicesc preventiv este de preferat luptelor "sangeroase", cu pierderi grele.

Astfel, maturizarea omului dinlauntru este mai lina, iar urcusul catre Dumnezeu mai ferit de pericole.

Efortul duhovnicesc preventiv consta in cultivarea gandurilor virtuoase opuse tendintelor noastre pacatoase, cat inca nu suntem asupriti de ispite.

Acestea sunt mici rugaciuni care transforma ceea ce este necurat in curatie.

De exemplu daca vedem pe cineva furios, ne rugam in sinea noastra sa-i dea Dumnezeu blandete, daca acesta este avar sa-i dea darnicie, daca este necinstit sa-i dea virtute, daca este in boala sa-i dea sanatate, daca este sarac sa fie miluit cu bogatie, daca este lipsit de respect sa-i dea cuviosie...

Astfel facem "trei fapte bune intruna", ferim mintea de judecati lumesti, cultivam progresiv puterea de a darui din dragoste si intarim duhurile rugaciunii.

Ultima reduta este "alungarea gandurilor rele". Acestea se manifesta pentru ca imboldurile pacatoase au inca putere in mintea noastra.

"Leapada gandurile pacatoase si nu le lasa sa umble si sa zaboveasca in inima ta. Caci zabovirea gandurilor patimase da viata patimilor si omoara mintea. Indata ce gandurile te ataca, de la cea dintai vedere a lor grabeste-te sa le imprastii cu sageata rugaciunii.

Iar daca staruie lovindu-ti si tulburandu-ti cugetarea, uneori retragandu-se, iar alteori navalind, sa stii ca sunt intarite de voia ta, ce le-a venit in intampinare. Ele tulbura si supara sufletul, avand drepturi asupra lui din pricina infrangerii pe care a suferit-o voia noastra libera.

Drept aceea trebuie sa le tintuim la stalp prin marturisire; caci biruite, gandurile rele fug. Precum cand apare lumina intunericul se imprastie, asa lumina marturisirii sterge gandurile patimilor, fiind si ele intuneric" (Teolipt al Filadelfiei, Despre ostenelile vietii calugaresti, Filocalia VII).


Parintele Staniloae, facand referire la cele de mai sus, precizeaza: "marturisind gandurile rele, le tintuim la stalp si le luam puterea, caci le facem de rusine, cum ne-am face noi insine daca le-am da salas in noi mai departe. De aceea, prin marturisire, ne detasam de ele. Lumina in care sunt puse prin marturisire le arata in uraciunea lor si le ia puterea ispititoare. A le tine in noi, inseamna a ne ascunde intr-un intuneric; a le marturisi, inseamna a voi sa fim deschisi si a nu mai ocroti in noi ganduri pe care, din rusine, le tinem ascunse".

Parintele Antim de la schitul atonit Sfanta Ana, vorbea, in acelasi duh, despre importanta marturisirii gandurilor inaintea parintelui duhovnicesc:

"Daca noi nu marturisim gandurile, acestea vor deveni serpi si bestii si ne vor manca de tot. Fermierul care a gasit un sarpe amortit si l-a pus la piept este lipsit de sansa. Caci acesta, de vreme ce se incalzeste, se trezeste din somn si il musca. Astfel, daca nu marturisim gandurile noastre, ele devin fapta, si pacat, “iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte” (Iacov 1:15).

"Cand vreunul dintre vrasmasi te va rani in lupta si vrei sa intorci sabia lui asupra inimii lui, fa asa cum te sfatuim: descoase in tine insuti gandul aruncat de el, ce fel este si din cate lucruri este alcatuit si care lucru tulbura mai mult mintea.

Iar ceea ce zic aceasta este: sa zicem ca e trimis de el gandul iubirii de argint. Desfa-l pe acesta in mintea care l-a primit, in sensul aurului, in aurul insusi si in patima iubirii de bani.

Apoi intreaba: Ce este pacat dintre acestea: Oare mintea? Dar atunci cum este ea chipul lui Dumnezeu? Sensul aurului? Dar cine, avand minte, va spune aceasta vreodata? Oare aurul insusi este pacat? Dar atunci de ce s-a facut? Urmeaza asadar ca al patrulea lucru este pricina pacatului. Iar acesta nu e nici lucrul ce sta de sine, nici ideea lucrului, ci o placere oarecare vrasmasa omului, nascuta din voia cea libera a sa si care sileste mintea sa se foloseasca rau de fapturile lui Dumnezeu.

Aceasta placere avem sa o taiem, dupa indatorirea ce ne-a dat-o legea lui Dumnezeu. Cercetand tu aceasta, se va nimici gandul, desfacandu-se intr-o simpla contemplatie a ta si va fugi de la tine dracul, dupa ce prin cunostinta aceasta mintea s-a ridicat la inaltime" (Evagrie Ponticul, Capete despre deosebirea gandurilor, c.20, Filocalia I ).

Sunt ganduri de care ne despartim cu usurinta, dar sunt unele care cer ani de lupta. In Pateric avem marturia unui batran: "Douazeci de ani am petrecut luptandu-ma cu un gand si rugandu-ma lui Dumnezeu ca pe toti oamenii sa-i vad ca pe unul".

Ganduri vechi, pe care le credeam depasite definitiv, revin uneori, cand imi e lumea mai draga. Mi se intampla, poate si voua.
Revin aceste ganduri, am inceput a crede ca inteleg, atunci cand intalnesc tipuri de situatii asemanatoare cu acelea de care erau legate gandurile rele (de pilda, intru intr-un bar sau ascult prin forta situatiei comentariile zgomotoase ale unor suporteri), cand in mine s-a pornit o dispozitie pacatoasa si, desigur, deoarece balaria patimilor nu a fost smulsa din radacini. Innoirea mintii e un proces indelungat, asa imi pare ca inteleg, cel putin in cazul meu.
Unele ganduri sunt foarte suparatoare. Ma duc de-o vreme la plans, la plans greu. Indraznesc sa va marturisesc ca aseara am plans tocmai datorita unui asemenea gand. Un gand de hula, nenorocitul de mine, un gand pe care am obosit, imi pare, sa il traiesc in mintea mea (desi vine ca o sageata, fulgerator)... Si am plans, aproape deznadajduit, caci simt cum raneste adanc, asa imi pare...
Dar gandurile acestea eu unul le merit. Sunt urmarea modului meu de a fi, a gradului meu de necuratie, actuala si trecuta. Roade si seminte ale patimilor.
Sunt si mana care arata incotro am de plivit (barna din ochiul propriu), de curatat, de luptat.
Sunt atat avertismente cat si ajutor impotriva mandriei. Un indemn care imi suna cam asa: "Hotaraste-te odata! Pentru ce tergiversezi? Pana cand? Hai, curaj!"
Sunt semne si sprijin pentru buna voire si buna faptuire.
Sunt ispite fara de care viata duhovniceasca incremeneste, slabeste, inceteaza.
Sunt bolduri pentru trezire, antidot impotriva atmosferei caldicele in care traiesc adeseori.
Nu le doresc, caci ustura tare. Dar inteleg ca sunt, pana la o masura, ferestre deschise catre pocainta, catre indreptare.
Fie ca Doctorul nostru, Bunul Parinte, sa ne dea intelepciunea de a cauta, gasi si mentine statornic pozitia cuvenita fata de gandurile rele, intru mantuire. AMIN+

Ce dar mare sunt gandurile pentru persoana umana! Potrivit firii, ele sunt vehicolul prin care omul iese din sine in intampinarea celuilalt. Comunicarea si comuniunea, altfel spus, rugaciunea, nu sunt posibile fara ganduri.

Dar pe cat de mare dar sunt, pe atat de mare povara au devenit pentru om, odata cu alipirea pacatoasa fata de cele ale lumii. Din rob supus, mintea s-a salbaticit, in asa masura, incat din stapani i-am devenit supusi.

De aceea, Parintii ne indeamna sa veghem asupra ei in toata vremea, sa o pogoram in inima, pentru a o imblanzi cu totul, cufundand-o in oceanul nemarginit al iubirii dumnezeiesti, spre a se vedea pe sine precum si este.

Ma intreb uneori, temator, cum va fi cu mintea mea, odata coborata in inima, daca inima mea nu e curata, blanda (precum vad deseori, cu mahnire)...
Si nu se curateste oare inima, intru bunatate si dreptate, facind temeinic lucrarea de curatie a mintii si a trupului?...

Domnul sa ne lumineze pe fiecare in parte si pe toti laolalta in Biserica Lui! AMIN+

"Frate, cand sta cineva fara lucru, se ocupa cu gandurile ce vin la el. Iar cand lucreaza nu gaseste timp sa le primeasca pe acestea. Scoala-te deci de dimineata si ia in stapanire moara ta si macina in ea graul tau pentru painea hranei tale. Caci daca vrasmasul ti-o ia inainte, vei macina in ea neghina in loc de grau" (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrisori duhovnicesti, c.193, Filocalia XI).

"Mintea - spune Parintele Staniloae - macina continuu si se hraneste cu ceea ce macina. Daca macina ganduri rele, se otraveste cu ele.
Gandurile legate de lucruri sunt, pe langa aceea, monotone. Nu ridica pe om in zone mereu noi. Gandurile prin care planuieste aranjamente lumesti, il ajuta sa le realizeze tot mai bine, dar ramane in orizontul lor inchis" (nota 285).

Gandurile vin mereu la moara mintii, aducind cu ele pe apa involburata sau mai limpede a sufletului: imagini, emotii, impulsuri, cuvinte - legate toate in manunchiuri de energie...
Cum pot distinge singur, cata vreme nu am darul deosebirii gandurilor, graul de neghina?
Nu pot distinge, iar de asteptat nu am deseori vreme sa astept (pana la intalnirea cu duhovnicul) ci sunt silit sa iau o hotarare. Ce cultiv, ce las in moara mintii si ce opresc (atat cat e posibil sa ma opun)?
Deocamdata cunosc/practic un singur procedeu: "Doamne, iata ce imi trece prin minte! Iisuse Hristoase, miluieste-ma!" Asa inteleg, de-o vreme, cuvantul Domnului "Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu!"
In satul meu natal oamenii pun inaintea oricarei fapte cuvantul "Doamne!". Nu stiu daca ei gasesc mereu Imparatia, dar imi e clar ca o cauta la tot pasul, fapta, cuvantul. Imi doresc sa deprind acest mod de a trai si, daca imi ingaduiti, va doresc si voua acelasi lucru, intru buna petrecere spre slava lui Dumnezeu, laudat fie in veci! AMIN+

Calist Angelicude ne spune ca "dintre gandurile rele, unele nu intra deloc in sufletul nostru, daca ne ingradim cu multa sarginta; altele se nasc inauntru si odraslesc din pricina lenevirii noastre. Dar daca punem mana pe ele din vreme, le inabusim degraba si le ingropam. Altele, insa, se nasc si cresc si trec in fapte rele si strica toata sanatatea sufletului nostru, cand am ajuns la multa trandavie.
Daca nu facem primul lucru, e bine sa facem al doilea lucru si anume ca gandurile ce au patruns odata sa le alungam degraba si sa nu le ingaduim sa zaboveasca mai mult, ca sa nu ne faca launtrul rau" (Despre rugaciune si luare aminte, Filocalia VIII).

"Cel ce nutreste sarpe in san si gand rau in inima va fi omorat: cel dintai muscat in trup de dintii otraviti; iar celalalt ingramadind in suflet otrava purtatoare de moarte. Deci sa omoram repede puii serpilor si sa nu purtam in inima gandurile rele, ca sa nu suferim amarnic" (Teodor al Edesei, O suta de capete foarte folositoare, c.35, Filocalia IV ).

Asa este. Mintea trebuie coborata intr-o inima curatita. Iar curatirea inimii este lucrare dumnezeiesca intru noi, chemare si raspuns. De noi tine a-L chema in toata vremea, "inima curata zideste intru mine Dumnezeule si duh drept inoieste intru cele dinlauntru ale mele", asemenea Psalmistului, intru pocainta si cuget smerit.

La vremea cuvenita, dupa intelepciunea si iubirea Sa de oameni nemasurate, Domnul va raspunde acestei chemari. Iar raspunsul Sau este plin de marinimie, caci "nu cum da lumea da El". Domnul revarsa har peste har si bunatati peste bunatati. Sunt acele daruri care odata primite, se pot pastra si inmulti, numai in masura in care le impartasesti celorlalti in Hristos.

Intrebat fiind cum putem scapa de nenumaratele ganduri si aduceri aminte viclene care ni se strecoara in suflet "in chip subtire", Avva Moise a raspuns:

"Este cu neputinta sa nu fie cugetarea suparata de aceste aduceri aminte, dar sta in puterea oricui se sileste sa le primeasca si sa zaboveasca pe langa ele, sau sa le alunge. Nu atarna de noi ca ele sa vina, dar alungarea lor sta in puterea noastra.

Cand cugetam cu intelegere si neincetat la legea lui Dumnezeu si petrecem in psalmi si cantari, in post si privegheri si ne aducem aminte neincetat de cele viitoare, de Imparatia Cerurilor, de Gheena focului si de toate faptele lui Dumnezeu, gandurile cele rele se imputineaza si nu mai gasesc loc intru noi. Cand zabovim insa in griji lumesti si in lucruri trupesti, ba ne mai si dam la vorbe desarte si netrebnice, sporesc in noi gandurile cele ticaloase.

Caci precum moara, cata vreme e miscata de apa, nu se poate opri de la sine, dar sta in puterea morarului sa macine grau sau neghina, tot astfel si cugetarea noastra, fiind mereu in miscare, nu poate sta fara ganduri, dar sta in puterea noastra sa gandim cele duhovnicesti sau trupesti" (Casian Romanul, Cuvant despre Sfintii Parinti din pustia sketica, in Filocalia I).

Conform Sfantului Maxim Marturisitorul, "unele dintre ganduri sunt simple, altele compuse. Simple sunt cele nepatimase. Iar compuse sunt cele patimase, ca unele ce constau din patima si idee.

Asa fiind, se pot vedea multe din cele simple urmand celor compuse cand incep sa fie miscate spre pacatul cu mintea. Sa luam, de pilda, aurul. In amintirea cuiva s-a iscat gand patimas despre aur, iar acest fapt l-a dus cu mintea la furt si la savarsirea pacatului in cuget. Amintirii aurului i-a urmat deci indata amintirea pungii, a laditei, a vistieriei si cele urmatoare.

Amintirea aurului era compusa, caci avea in ea patima. Dar a pungii, a laditei si a celor urmatoare era simpla. Caci mintea nu nutrea nici o patima fata de ele. La fel stau lucrurile cu orice gand. Caci nu toate gandurile care urmeaza gandului patimas sunt si ele patimase, cum am aratat mai sus" (Suta a doua a capetelor despre dragoste, c.84, Filocalia II).

Apai sa fi convins , draga Ioane , ca atunci cand mintea ta va reusi sa coboare in inima , adica sa fie mintea si inima un tot , inima este deja pregatita de ospat . Nu are cum sa fie mintea curata si inima "murdara " , si nici invers , caci ele se curata deodata , lucreaza pe acelasi front ! Sunt multe de spus , dar cand ne vom mai intalni fata catre fata , vom discuta si acest subiect atat de delicat . Pana atunci : sarbatori fericite , frate !

A cerceta gandurile inseamna ca atunci cand vine gandul sa se ia seama la ce naste el. Iti dau o pilda: presunpune ca cineva te-a ocarat si tu esti framantat de gandul sa-i raspunzi. Spune atunci gandului: Daca ii raspund il voi tulbura si el se va supara impotriva mea. Deci e mai bine sa indur putin si imi va trece.

Daca se iveste nu un gand impotriva cuiva, ci un gand in el insusi, trebuie sa cercetezi acest gand si sa-ti spui: Unde va sfarsi acest gand rau? El va sfarsi in gheena. Si gandul te va lasa linistit. Si pentru toate gandurile la fel: indata ce apare un gand, cerceteaza-l si taie-l.

Cat despre robie, trebuie multa veghe ca, precum zic Parintii, daca un gand trage mintea ta spre desfranare, sa-l indrepti spre curatie; daca spre lacomia pantecelui, sa-l conduci spre cumpatare; daca spre ura, sa-l calauzesti spre iubire si la fel cu alte patimi (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrisori duhovnicesti, c.94, Filocalia XI).

Cuviosul Sofronie Saharov arata ca "pentru omul angajat in viata duhovniceasca, lupta impotriva gandurilor nu este o simpla reflexie asupta cutarui sau cutarui lucru. Forma exterioara in care se imbraca un gand nu ingaduie intotdeauna precizarea originii lui. Adeseori gandul se furiseaza pe nesimtite in suflet, fara sa se faca observat, si forma conceptuala in care se prezinta ne face sa credem la prima vedere ca este nu numai cu totul natural, dar si intelept si chiar sfant. Si totusi e de ajuns uneori ca sufletul sa fie de-abia atins de un asemenea gand ca sa sufere profunde schimbari.

Se poate spune ca aprecierea naturii unui gand nu trebuie sa se intemeieze niciodata pe forma exterioara in care acesta se infatiseaza. Numai experienta ne poate face in stare sa sesizam puterea, ca si subtilitatea pe care o pot atinge sugestiile demonice. Acestea se pot infatisa sub cele mai diferite aspecte. Chiar atunci cand un gand e bun in fiinta lui, se poate intampla ca in el sa se amestece un element strain, ceea ce duce la modificarea fundamentala a continutului sau duhovnicesc si a inrauririi lui asupra sufletului.

Gandul e primul stadiu al pacatului. Aparitia sa in sfera constiintei omului nu poate fi imputata pacatului: gandul nu e decat o sugestie la pacat. Respingerea gandului in acest stadiu exclude dezvoltarea ulterioara a pacatului".

Cei incepatori gonesc gandurile.
Dar ele vor creste la loc.
Pana cand nu le este realizata natura esentiala, ramurile lor se vor hrani neincetat cu seva necunostintei.

Cei avansati le lasa sa se exprime si privesc direct in esenta lor. Astfel sunt evaporate din radacini.

Prima metoda este de obicei sangeroasa si greu de purtat.
Doar cei ce se retrag in liniste pot duce acest razboi cu sanse reale de izbanda.

A doua metoda presupune ca nevoitorul sa cunoasca in chip duhovnicesc ce este gandul.
Aceasta invatatura nu am gasit-o in crestinism, dar calugarii pustiei (in Pateric sunt exemple) au practicat-o prin descoperire si putere dumnezeiasca.

"Gandurile pacatoase sunt ratiunile dracilor si inainte-mergatoarele patimii, precum ratiunile si chipurile sunt ale lucrurilor. Este cu neputinta a face vreun bine sau vreun rau, daca nu este momit intai gandul tau. Caci gandul este miscarea fara chip a momelii unor lucruri oarecare" (Sfantul Grigorie Sinaitul, Capete foarte folositoare in acrostih, c.67, in Filocalia VII).

Parintele Dumitru Staniloae sustine ca Sfantul Grigorie "intelege prin ganduri porniri neconcretizate spre pacat. Ca atare ele sunt ratiuni ale demonilor ca spirite. Ele se introduc in sufletul nostru sau in chipurile lucrurilor si asa isi gasesc in chipurile lucrurilor concretizarile obiectelor pacatului.

Demonii pot stramba in forme ispititoare spre pacat chipurile lucrurilor, pentru ca acestea sunt concretizari plasticizate ale unor ratiuni divine, pe care le pot gandi si demonii, dar strambandu-le si intorcand in ele modificari ispititoare" (nota 159).

Parintii filocalici leaga de paza gandurilor necesitatea dobandirii trezviei. Parintele Macarios Simonopetritul arata insa ucenicilor sai duhovnicesti ca, din punct de vedere etimologic, trezvia inseamna a urmari cu atentie lucrarea cuiva.

In cazul nostru, trezvia nu inseama atat a analiza fiecare gand in parte, cat a-L urmari pe Hristos, a nu-ti dezlipi mintea si inima de El. Aceasta este singura "paza buna" ce trece "primejdia rea" a gandurilor pacatoase.

Despartiti de Hristos, oricat am incerca sa deosebim de la noi gandurile, cele rele vor ajunge nu numai sa prinda radacina, ci chiar sa rodeasca in noi.

Cand, urand patimile, suntem tulburati si mai tare de gandurile nerusinate ale dracilor, sa ne sprijinim si mai mult credinta in Domnul si sa ne facem si mai intarita nadejdea in bunurile vesnice fagaduite, de care se silesc vrasmasii sa ne lipseasca si sa ne instraineze, din pizma.

Caci, daca n-ar fi foarte mari acele bunuri, n-ar arde dracii de o atat de mare pizma impotriva noastra si nu ne-ar sageta atat de des cu ganduri intinate, crezand ca isi vor satura furia lor si ne vor impinge la deznadejde, prin supararea multa si anevoie de purtat (Sfantul Ioan Carpatiul, Capete de mangaiere, c.16, in Filocalia IV).

Noi, oamenii, pacatuim usor cu gandul
 

Sfantul Vasile cel Mare spune ca noi oamenii pacatuim usor cu gandul, de aceea Dumnezeu doreste de la noi sa avem in primul rand mintea curata.

"Si pentru ca pacatuim usor cu mintea, Dumnezeu ne cere sa avem de ea mai multa purtare de grija si paza. Ca precum doctorii cei prevazatori intaresc cu mult inainte, prin mijloace profilactice, partile mai slabe ale trupurilor, tot asa si Purtatorul obstesc de grija si adevaratul Doctor al sufletelor a prevazut cu o paza mai puternica mai ales acea parte a sufletului nostru pe care o stim mai inclinata spre pacat.

Trupul, ca sa savarseasca o fapta, are nevoie de timp, de prilej, de osteneli, de ajutatori si de alte inlesniri; mintea insa da nastere la ganduri intr-o clipa si le savarseste fara oboseala; iar gandurile cresc fara piedica si le e potrivita orice vreme. Se intampla uneori ca unuia dintre oamenii seriosi, mandru de respectul ce i se da pentru faptele lui, imbracat pe dinafara in haina infranarii, prin miscarea nevazuta a inimii lui, sa-i alerge mintea la locul pacatului, chiar cand se afla in mijlocul celor ce-1 fericesc pentru virtutea lui; cu inchipuirea a vazut cele poftite, si-a ticluit o intalnire rusinoasa si, zugravindu-si lamurit placerea in camara ascunsa a inimii sale, a savarsit pacatul inlauntrul lui, fara de martori, necunoscut de nimeni, pana va veni Cel ce descopera cele ascunse ale intunericului si vadeste pacatele inimilor.

Fereste-te, dar, ca nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat, pentru ca cel ce se uita la femeie pentru a o pofti a si savarsit desfranare in inima sa. Da, pacatele savarsite cu trupul sunt impiedicate de multe pricini; dar cel ce pacatuieste cu gandul, pacatuieste tot atat de repede pe cat a si gandit. Deci, acolo unde caderea este grabnica, acolo ni s-a poruncit sa avem si paza mai puternica. De aceea, ni s-a spus: Nu cumva un cuvant ascuns in inima ta sa se prefaca in pacat".

Parintele Paisie Aghioritul spune ca "Gandurile curate au mai mare putere duhovniceasca decat toata asceza, postul, privegherea, etc." si tot despre acestea spune: "Cea mai buna intreprindere (actiune) a omului este sa-si faca o fabrica de ganduri bune. Atunci chiar si pe cele rele mintea sa le va face bune."