![]() |
Pe Dumnezeu nu-L putem insela!
Am cautat sa inteleg problema referitoare la 666 citind mai multe carti care se ocupa de aceasta problema. Grav este in primul rand faptul ca NUMELE crestinului se inlocuieste cu un NUMAR. Acceptarea NUMARULUI in locul NUMELUI de crestin echivaleaza conform Apocalipsei, cap. XIII-XIV si conform scrierilor mai multor Sfinti Parinti (Paisie Aghioritul, Lavrentie de Cernigov etc.) cu lepadarea de Hristos. Acesta este ,,numarul al carui semn este 666."
Si se stie ca acest numar nu poate fi decodificat decat prin prezenta celor trei perechi de bare de protectie care inseamna 666. Iar daca in Biblie scrie ca nu trebuie sa-l primim, apoi e clar ca asa e, indiferent cine ce ar spune. Trebuie discernamant, asta e. Cum sa nu fie grav ca in locul numelui de Botez sa fim interesati sa tinem minte CNP si sa vedem ca acesta devine din ce in ce mai important? Aceasta depersonalizare poate sa ne aduca si bucurii duhovnicesti? Poate sa ne asigure cel mult un confort material de scurta durata. Pe plan social, pentru calculator , crestinul care accepta microcipul este ca orice fel de marfa, un numar, iar pe plan duhovnicesc, cine accepta despotismul satanei se desparte de Dumnezeu. Fiindca pur si simplu nu ni se va ingadui sa slujim la doi domni. Pe Dumnezeu nu-L putem insela. Dumnezeu sa ne ajute sa facem voia Sa! |
[SIZE=3] Sunt unii care iau de bun tot ce scrie in wikipedia , ceea ce nu este deloc bine pentru un crestin . [/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE] [SIZE=3] Iata si un elogiu adus satanismului in wikipedia limba romana : „ Dar Albert Pike a clãdit pentru sine un monument mult mai durabil, care nu poate fi distrus de timp sau erodat. Oriunde va flutura steagul [COLOR=black]Francmasoneriei[/COLOR], oriunde bigotismul si superstitia vor lãsa loc tolerantei si iluminãrii, dominatia clericalã va lãsa constiinta liberã, libertatea gîndirii, libertatea de exprimare si dreptul la viatã, oriunde libertatea si cãutarea fericirii au cîstigat încã un pas - acolo în inimile oamenilor, se va afla monumentul lui Albert Pike, mai tare decît bronzul si durabil precum eternitatea. „[/SIZE] [COLOR=black][SIZE=3][COLOR=#800080]http://saccsiv.weblog.ro/[/COLOR][/SIZE][/COLOR] |
CONGRESUL CELOR 6.6.6 SI PROTOCOALELE DE LA TORONTO
Natiunile unite contra crestinismului *cei ce dirijeaza cele mai mari 6 banci mondiale *cele mai mari 6 consortii energetice de pe planeta , dintre care face parte si petrolul *cele 6 mari consortii agro-alimentare, dintre care face parte si controlul principalelor rute alimentare ale lumii Serge Monaste - ziarist la " Enquete " martie 1985 (Ziaristul canadian Serge Monaste a murit in circumstante suspecte) Iata un scurt fragment din cartea mai sus mentionata ce se refera la "Guvernul Mondial" ce va urma: 1}"Vom amplifica "Societatea Placerilor".Folosindu-ne de inventarea tehnicii "video" pe care am finantat-o si de jocurile care-i sunt anexate, vom finaliza pervertirea morala a tineretului. Ii vom oferi posibilitatea de a-si satisface, de acum incolo, toate instinctele. 2}"Vom incuraja "contestatiile studentesti: asociate cu toate cauzele privitoare la "ecologie". Protectia mediului ambiant va deveni un atu major, in ziua cand vom fi determinat natiunile-state sa-si schimbe datoria interna contra pierderii a 33% din totalul teritoriilor lor ramase in stare de salbaticie. 3}"Vom umple vidul interior al acestui tineret, initiindu-l inca de la cele mai fragede varste, in universul computerelor. Vom folosi, in acest scop, sistemul de invatamant. Un sclav in slujba altui sclav, care va fi controlat de noi. [SIZE=4]4}Pe un alt plan, vom stabili "Liberul Schimb Internatioanl " ca pe o prioritate absoluta pentru supravietuirea natiunilor-state. Aceasta noua conceptie econimica ne va ajuta sa acceleram declinul "nationalistilor" din toate natiunile; sa-i izolam in factiuni diverse si, la momentul dorit sa-i instigam cu salbaticie unii impotriva celorlalti, in razboaie intestine care vor finaliza ruinarea acestor natiuni.[/SIZE] [SIZE=4]5}Agentii nostri infiltrati deja in Ministerele de Afaceri Interguvernamentale si de Emigrari ale natiunilor-state sa procedeze la modificarea in profunzime a legilor acestor ministere. Prin campanii de presa bine orchestrate asupra opiniei publice din natiunile-state vizate, vom provoca in acestea un aflux important de refugiati care va avea efectul de a destabiliza economia interna si a amplifica tensiunile rasiale din interiorul teritoriului. Vom avea grija sa facem astfel incat organizatiile extremiste straine sa faca parte din aceste torente de emigranti; ceea ce ne va facilita destabilizarea politica, economica si sociala a natiunilor luate in colimator.[/SIZE] [SIZE=4]6}Acest "liber schimb" ne va ajuta sa semanam discordia in interiorul natiunilor-state, prin escaladarea somajului asociat cu restructurarile multinationalelor noastre.[/SIZE] [SIZE=4]7}Vom transfera incet dar sigur multinationalele noastre in tari noi, cucerite de ideea de "economia de piata ", ca tarile din Estul Europei , Rusia si China, de exemplu. Pentru moment nu ne va interesa daca populatia lor reprezinta sau nu un vast rezervor de noi consumatori. Ceea ce ne intereseaza este sa avem acces, in primul rand la o Mana de Lucru Sclavagista - ieftina si nesindicalizata - pe care ne-o ofera aceste tari si cele din Lumea a Treia . De altfel, guvernele lor nu au fost instalate chiar de noi insine? Nu fac apel la ajutorul extern si la imprumuturile de la "Fondul Monetar International" si de la "Banca Mondiala", care ne apartin noua ? [/SIZE] [SIZE=4]8}Aceste transferuri ne ofera mai multe avantaje. Contribuie la mentinerea acestor noi populatii in iluzia unei "eliberari economice" si a unei"libertati politice", cand in realitate le vom domina noi insine, prin pofta de castig si adancirea in datorii pe care nu le vor putea achita niciodata. In ceea ce priveste populatiile occidentale, ele vor fi mentinute in visul "bunastarii economice ", caci produsele importate din aceste tari nu vor suferi nici o marire a preturilor. Dimpotriva, fara ca ele sa-si dea seama de la inceput, din ce in ce mai multe industrii vor fi obligate sa-si inchida portile, din cauza transferurilor pe care noi le vom fi efectuat in afara tarilor occidentale. Aceste inchideri vor duce la escaladarea somajului si vor provoca pierderi importante de venituri pentru natiunile-state.[/SIZE] [SIZE=4]9}In acest fel, vom pune pe picioare o "Economie Globala " la scara mondiala, care va scapa total de sub controlul natiunilor-state. Aceasta noua economie va fi mai presus de toate; nici o presiune politica sau sindicala nu va avea vreo putere asupra ei. Isi va dicta propriile "politici mondiale " si va obliga initierea unei reorganizari politice, dar in conformitate cu prioritatile noastre la scara mondiala. [/SIZE] [SIZE=4]10}Prin aceasta "economie independenta " neavand alte legi decat legile noastre, vom stabili o "cultura a masei mondiale". Prin controlul international asupra televiziunii si a mass-media in general, vom institui o "noua cultura", insa nivelata, uniforma pentru toti, fara a ne scapa niciuna dintre "creatiile" viitoare. Artistii viitorului vor fi plamaditi dupa chipul si asemanarea noastra, altminteri nu vor putea sa supravietuiasca. Prin urmare, se va fi terminat cu vremurile in care "creatiile culturale independente " puneau permanent in pericol proiectele noastre mondialiste, asa cum s-a intamplat de atatea ori in trecut.[/SIZE] [SIZE=4]11}Prin intermediul aceleiasi economii, ne va fi astfel posibil sa ne folosim de fortele militare ale natiunilor-state, cum ar fi acelea a Statelor Unite, in scopuri umanitare. In realitate aceste "Forte" ne vor servi spre a supune vointei noastre tarile recalcitrante. Astfel, tarile din Lumea a Treia si altele asemenea lor nu vor putea fi in masura sa scape vointei noastre de a ne servi de populatia lor ca de o mana de lucru in sclavie.[/SIZE] [SIZE=4]12}Pentru a controla piata mondiala, va trebui sa deturnam productivitatea de la principalul sau scop - Eliberarea omului de duritatea Muncii. O vom orienta spre a o intoarce impotriva omului, aservindu-l pe acesta din urma sistemului nostru economic, astfel nu va mai avea incotro decat sa devina sclavul nostru, sau chair un viitor delicvent.[/SIZE] [SIZE=4]13}Toate aceste transferuri ale Multinationalelor noastre in strainatate si reorganizarea mondiala a economiei vor avea scopul, printre altele, sa escaladeze somajul in tarile occidentale. Aceasta situatie va fi cu atat mai realizabila, cu cat, din start, vom fi privilegiat importurile masive de produse de baza in interiorul natiunilor-state si, din aceeasi lovitura, vom fi supraincarat aceste state prin folosirea exagerat de servicii pe care nu le vor putea plati. Aceste conditii extreme vor inmulti la nivel de milioane masele de persoane asistate social de tot felul, ale analfabetilor si ale celor fara adapost.[/SIZE] [SIZE=4]14}Prin pierderea a milioane de locuri de munca in sectorul primar, si chiar prin evaziuni fiscale deghizate in capitaluri externe in afara natiunilor-state , ne va fi astfel posibil sa punem in pericol de moarte armonia sociala, prin spectrul razboului civil.[/SIZE] [SIZE=4]15}Aceste manipulari internationale de guverne si populatii ale natiunilor-state ne vor furniza pretextul de a ne utiliza F.M.I-ul pentru a determina guvernele occidentale sa puna in aplicare "bugete de austeritate ", sub camuflajul reducerii iluzorii a "datoriei nationale", al conservarii ipotetice a "cotei de credit international" si al imposibilei conservari a "linistii sociale".[/SIZE] [SIZE=4]16}Prin aceste masuri "bugetare de urgenta" vom fractura astfel finantarea Natiunilor-State toate "megaproiectele"lor care reprezinta o amenintare directa la adresa controlului nostru mondial asupra economiei .[/SIZE] [SIZE=4]17}De altfel, toate aceste masuri de austeriatate ne vor permite sa frangem vointa nationala a structurilor moderne in domeniul Energiei, al Agriculturii, al Transporturilor si al Tehnologiilor noi.[/SIZE] [SIZE=4]18}Aceleasi masuri ne vor oferi ocazia mult visata de a instaura "Ideologia Competitiei Economice". Aceasta se va traduce, in interiorul natiunilor-state, prin reducerea voluntara a salariilor si demisiile voluntare cu "Remiterea de medalii pentru serviciile prestate", ceea ce ne va deschide peste tot portile pentru instaurarea "tehnologiei de control". In aceasta perspectiva, toti demisionarii respectivi vor fi inlocuiti cu: computere " aflate in slujba noastra .[/SIZE] [SIZE=4][/SIZE] |
[SIZE=4]19}Aceste transformari sociale ne vor ajuta sa modificam in profunzime mana de lucru " politista si miliatara" a natiunilor-state. Sub pretextul necesitatilor de moment si fara a trezi banuieli, ne vom debarasa odata pentru totdeauna de toti indivizii care au o "Cunostinta Iudeo-Crestina". Aceasta "Restructurare a corpului politienesc si militar" ne va permite sa eliminam, fara contestatii, personalul imbatranit, precum si toate elementele care nu vor vehicula principiile noastre mondialiste. Acestea vor fi inlocuite cu recruti tineri, lipsiti de "Constiinta si morala" si deja complet antrenati, cu vederi favorabile fata de folosirea fara scrupule a "tehnologiei retelelor electronice" pe care o vom fi instaurat.[/SIZE]
[SIZE=4]20}In acelasi timp si tot sub pretextul "reducerii bugetare:", vom veghea asupra tranferului bazelor militare ale natiunilor-state spre Organizatia Natiunilor Unite.[/SIZE] [SIZE=4]21}In aceasta perspectiva, vom actiona pentru reorganizarea "Mandatului International al Natiunilor Unite". De la statutul de "Forta de Pace" fara nici o putere de decizie, o vom determina sa devina o:"Forta de Interventie" in care se vor contopi, intr-o omogenitate deplina, fortele militare ale Natiunilor Unite. Acest lucru ne va permite sa efectuam, fara lupta, demiliarizarea tuturor acestor state, astfel incat nici unul dintre ele, in viitor sa nu mai fie suficient de puternic si independent pentru a ne pune in discutie "Puterea Mondiala"[/SIZE] [SIZE=4]22}Pentru a accelera acest proces de transfer, vom implica forta actuala a Natiunilor Unite in conflicte imposibil de rezolvat. In aceasta maniera si folosindu-ne de mass-media controlate de noi, le vom demonstra populatiilor neputinta si inutilitatea acestei "Forte" in forma sa actuala. Cu ajutorul frustrarii impinse pana la paroxim in momentul potrivit, populatiile natiunilor-state vor fi determinate sa le ceara instantelor internationale formarea cat mai rapida a unei asemenea "Forte Multinationale ", care sa apere cu orice pret "Pacea"[/SIZE] [SIZE=4]23}Aparitia viitoare a acestei vointe mondiale a unei "Forte Militare Multinationale" va merge mana in mana cu instaurarea, in interiorul natiunilor-state, a unei "Forte de Interventie Multi-Jurisdictionala". Prin aceasta combinatie de "Efecte Politienesti si Militare ", creata sub pretextul amplificarii instabilitatii politice si sociale crescande din interiorul acestor state care se naruiesc sub apasarea problemelor economice, vom dobandi posibilitatea de a controla mai bine populatiile occidentale. Aici, utilizarea fara limite a identificarii si a filtrarii electronice ne va asigura o supraveghere completa a tuturor populatiilor vizate.[/SIZE] [SIZE=4]In cursul cresterii acceptate de catre toti a acestor noi necesitati, va fi imperios necesar sa definitivam cat mai curand controlul mondial asupra armelor de foc in interiorul natiunilor-state. In acest scop, vom accelera "Planul Alfa ", pus in aplicare pe parcursul anilor 1960 de catre anumiti predecesori de-ai nostri. Acest plan, viza la origine, doua obiective care au ramas valabile pana in zilele noastre: "Prin inventarea tragatorilor nebuni", sa se inventeze un climat de nesiguranta in sanul populatiilor, pentru a determina un control mai strict asupra armelor de foc. Actele de violenta se vor orienta astfel incat responsabilitatea lor sa cada in sarcina extremistilor religiosi sau a persoanelor afiliate la organizatii religioase de tendinta "Traditionala", sau, mai mult, a celor care vor pretinde ca intretin comunicatii privilegiate cu Dumnezeu. [/SIZE] [SIZE=4]Astazi, pentru a accelera acest "Control al Armelor de Foc ", vom putea intrebuinta "Decaderea Conditiilor Economice" din natiunile-state, care va antrena dupa sine o destabilizare completa a Socialului - deci, escaladarea violentei. Nu mai este necesar sa va reamintesc, nici sa va demonstrez, fratilor, fundamentele acestui "Control" asupra armelor de foc. Fara el ne-ar fi aproape imposibil sa ingenunchem populatiile din statele vizate.[/SIZE] [SIZE=4]24}Ultimele etape se raporteaza la "Faza Omega" inceputa cu experientele efectuate la inceputul anilor 1970. Ele cuprind punerea in aplicare, la scara mondiala a "armelor electromagnetice"."Schimbarile climaterice " vor antrena distrugerea recoltelor - si, in aceste conditii, compromiterea terenurilor agricole; denaturarea, prin mijloace artificiale, a produselor alimentare de consum curent; intoxicarea naturii printr-o exploatare exagerata si lipsita de discernamant si utilizarea masiva a produselor chimice in agricultura; toate acestea, Fratilor, vor duce la ruinarea sigura a industriilor alimentare din Natiunile-State.[/SIZE] [SIZE=4]Viitorul "controlului asupra populatiilor" din aceste State trece obligatoriu prin controlul absolut, de catre noi, asupra productiei alimentare la scara mondiala si prin acapararea controlului asupra principalelor "Rute alimentare " ale planetei".[/SIZE] [SIZE=4]Pentru a realiza aceste deziderate, este necesar sa se intrebuinteze electromagneticul, printre altele, spre a destabilza clima celor mai productive state pe plan agricol. In privinta intoxicarii naturii, ea va fi cu atat mai accelerata, cu cat escaladarea ratei demografice o va forta fara restrictii. [/SIZE] [SIZE=4]25}Utilizarea electromagneticului pentru provocarea "cutremurelor de pamant" in cele mai importante regiuni industriale din natiunile-state va contribui la accelerarea "prabusirii economice " a celor mai amenintatoare state la adresa noastra, ampificand de asemenea obligatia de a institui Noua Ordine Mondiala impusa de noi.[/SIZE] [SIZE=4]26}Cine va putea sa ne banuiasca? Cine va putea sa aiba vreo suspiciune cu privire la mijloacele folosite? Aceia care vor indrazni sa se ridice impotriva noastra, difuzand informatii privitoare la existenta si la continutul "conspiratiei" noastre, vor deveni suspecti in ochii autoritatilor si ai populatiilor din natiunile lor. Gratie dezinformarii, minciunii, ipocriziei si individualismului pe care le vom fi creat in sanul populatiilor natiunilor-state, omul va fi devenit un dusman al omului. Astfel, acesti "indivizi independenti", care sunt cu atat mai periculosi pentru noi tocmai din cauza "libertatii" lor, vor fi considerati de ceilalti ca fiind inamici, nu eliberatori.[/SIZE] [SIZE=4]Sclavia copiilor, jefuirea bogatiilor din Lumea a Treia, somajul, propaganda pentru libertatea drogurilor, abrutizarea tineretului natiunilor, ideologia "respectului de libertati individuale " difuzata in sanul Bisericilor iudeo-crestine si in interiorul natiunilor-state, obscurantismul considerat ca baza a mandriei, conflictele interetnice si ultima noastra realizare, "restrictiile bugetare ", toate acestea ne permit in sfarsit sa asistam la implinirea ancestrala a "visului" nostru, instaurarea " Noii Ordini Mondiale"[/SIZE] |
Am primit pe mail acest mesaj:
Greek news DailyGreece.com Anxiety Dominates in Greece and the World Anxiety dominates the lives of people in Greece and the world in general due to the continuous economic crisis... Dailygreece, aware of this pervading climate of unrest, approached Elder Ephraim at his monastery in Arizona. Many consider him isapostolos -equal to the apostles - since America is experiencing a new Pentecost with the twenty monasteries he established and their missionary endeavors there. We asked him if this economic crisis will escalate and if we, as Christians should take some extra precautions such as storing food provisions and material goods, outside/along with the necessary spiritual vigilance that we must always practice... This was the reply we received by the father in charge of the monastic community's communications: Elder Ephraim simply advises people to be prepared and to attain food provisions (and water perhaps) for a few months because there is a possibility of a great economic crisis this year worldwide. They should do this without panic however. If nothing happens, the food supply will not go to waste... The elder also said that these hardships are the result of people's sin and admonishes/exhorts people to repent and to live a Christian life with participation in the mysteries of the Church. Translated by CZ www.saintnicodemos.org Adică: [Cu privire la criza financiară declanșată în SUA,] Părintele Efrem [din Arizona] sfătuiește oamenii să fie pregătiți și să facă provizii de hrană (și apă, poate) pentru cîteva luni, pentru că există posibilitatea unei mari crize economice mondiale în acest an. Totuși ar trebui să facă aceasta fără panică. Dacă nimic nu se întîmplă, proviziile de hrană nu se vor prăpădi... Părintele a spus de asemenea că aceste greutăți sînt rezultatul păcatelor oamenilor și avertizează oamenii să se pocăiască și să trăiască o viață Creștină cu participarea la Tainele Bisericii. |
Dom-le domnul nostru Iisus Hristos zice sa nu ne facem griji de ce vom manca si de ce vom bea ca are grija Tatal de acestea.
Daca e criza economica si nu avem ce sa mancam rugam pe Dumnezeu sa ne dea mancare si o sa aiba el grija de noi sa nu murim de foame si sa ne dea mancare. Ca o fi zis parintele Efraim asa ceva eu nu cred. Cat despre linkul de l-ai dat mata nici la ala nu scrie asa ceva. (zic de www.saintnicodemos.org) |
Articolul e pe DailyGreece.com
Si daca fratia ta crezi ca Dumnezeu spune sa nu te gandesti la viitor, gresesti. Important e sa nu faca cineva o obsesie! |
Tot ati auzit in ultimele luni teorii si vaicareli despre efectele crizei economice mondiale, si efectele asupra economiei nationale. Totusi, cine a indraznit sa prezinte cauzele acesteia? Cei care le stiu, "tin" informatia doar pentru ei, acestia fiind jurnalisti, oameni din media, aruncand cu tot felul de zvonuri alarmiste.
Oranduirea capitalista prost organizata pe plan economic, duce la crize de supraproductie, periodic, cu consecinte grave asupra multor natiuni. Aceasta economie produce o varietate larga de marfuri, fara a se asigura ca aceastea sunt cumparate si consumate, lucru ce duce la imputinarea resurselor planetare, afectand generatiile urmatoare. Criza a inceput din Vest, din SUA, tarile din aceasta zona reusind oarecum sa diminueze efectele, exportand-o in fostele state socialiste (perioada 1990-2008). Puterile vestice au distrus economii ale fostelor stare socialiste, inclusiv URSS, eliminand concurenta acestora pe pietele Lumii. Sa vedem: in 19 ani, economia nationala bine inchegata, planificata, a ajuns in trusturi straine. Pana in 1989, Romania se afla printre primii zece creatori si exportatori de utilaj petrolier, otel, nave, autotursime de teren, medicamente, utilaje agricole, etc. In prezent, topurile in care figuram, sunt cele privind bolile, mortalitate, saracia, violenta. Oare ce sa le uram liderilor politici-economici? .... In 1989, Romania nu avea datorii externe, si o rezerva valutara frumoasa. Acum, avem cam 60 miliarde de euro datorie, cine stie in cat timp platite in viitor. Astfel, se poate spune ca guvernantii nostri tradatori au "asternut" un viitor "minunat" generatiei tinere. Mirobolant, nu ? Sa continuam. Daca ramurile industrie nationale sunt in mainile strainilor, oare unde se duc banii incasati de pe urma cumpararii acestor bunuri ? Evident, in afara tarii, romanii dau bani, economia noastra slabeste, strainii se ingrasa. Puterile vestice au transformat fostile tari socialiste in piete de desfacere pentru produsele lor care nu se vindeau, astfel ca isi recupereaza banii investiti, din urma supraproductiei negandite, pe pielea noastra. Continuam? Desigur. Societatea de consum a ucis mai multi romani decat perioada 1944-1964, aparatul de represiune sovietico-comunist. Apoi, ce crize a fost in comunism, cand acum, in fata ochilor nostri au loc crime cumplite? Sinucideri din cauza saraciei la televizor, sugestionare negativa, astfel ca si speranta de viata a scazut cu circa 10 ani, fata de cea dinainte de 1989. A nu se intelege ca este laudata perioada de dinainte de 1989, ci doar se analizeaza "evolutia" Romaniei pe aceste planuri, astfel ca se poate observa clar regres pe mai multe directii. Am ajuns sa importam, pe bani imprumutati, produse de stricta necesitate, precum produse agroalimentare, pe care le putem produce singuri. Razboaiele de jaf sunt un mijloc important de exportare a crizei economice catre alte natiuni, prin razboaie locale, sustinute de NATO, cu ajutorul natiunilor satelit injugate acestui organ de agresiune militara. Producatorii de armament au nevoie de razboaie pentru a vinde produsele, si de bani pentru a investi in cercetarea de armei noi. De unde iau acesti bani? Puteti deduce singuri. In concluzie, crizele economice apar datorita obiceiului producatorilor privati de a crea si pune in vanzare cat mai multe bunuri, cu scopul de a obtine profit maxim. Aceasta hiba e cunoscuta de psihologi si politologii capitalisti, asa ca se incearca evitarea prin stimularea artificializa a consumatorismului. |
Destul despre criza, sa vorbim si despre solutii:
1. Nici un partid politic nu reprezinta interesele majoritatii, ci unui grup restrans de clienti politici. Alegerile din ultimii ani arata ca toate partidele la un loc reprezinta 30-35% din preferintele populatiei. Totusi, cetatenii Romaniei sunt obligati sa plateasca tribut politic, prin taxe, impozite chiar si pe pensii. Ce se intampla cu banii? Sunt subventionate partidele, si campaniile lor. Parazitii politici si-au votat singuri legea, astfel ca primesc bani prin efectul legii. In nici o tara democrata din lume, populatia nu e obligata sa sustina activitatea politica din bani publici. Canditatii la functii politice, primesc sponsorizari de la diferite persoane fizice si juridice. Putem cere Guvernului sa anuleze legea de sustinere a partidelor politice din banii pub2lici. 2. Guvernantii romani intretin din banii publici o serie de institutii statale inutile si nocive. a) CNSAS - Consiliul pentru studierea arhivelor de securitate e un organism parazitar si diversionist, infiintat din initiativa fostului senator Constantin Ticu Dumitrescu, la instigarea pastorului catolic si mason Gauck din Germania. Pana acum acest organism a consumat bani de la buget pentru a semana suspiciune si ura intre cetatenii romani si serviciile secrete de stat romane. (a se vedea decembrie 1989 cine stie si o parte din "umbra"). Acest organ parazit trebuie eliminat b) Institutul pentru studierea crimelor comunismului e la fel de inutil ca CNSAS. Ce a facut? A consumat bani din buget. c) Institutul Cultural Roman cheltuie anual 10 milioane de euro sub pretextul promovarii culturii romanesti in strainatate. E condus de Horia Roman Patapievici, care are si scrieri jignitoare la adresa natiunii romane (frumos, nu?). Banii sunt impartiti intre acoliti ai directorului, pretinsi artisti si literati. Putinele activitati initiate de acest organism parazitar ne-au dus oprobiul unor organisme culturale si politice din strainatate, pentru antisemitism si prestatii jalnice, de nivelul copiilor care mazgalesc pe asfalt. 3. Guvernantii romani subventioneaza ONG-uri cu pretinse interese nationale. Aceasta masura e in contradictie cu statutul general al unui ONG (organizatie non-guvernamentala) care ne pagubeste. Se poate continua cu destule exemple "frumoase"; sper doar sa mai fiu in viata, sa mai pot scrie. |
4. In tarile din lume, functia de sef la statului (presedinte) este remunerata numai pe timpul exercitarii.
La incetarea ei, presedintii devin simpli cetateni, fara privilegii. Legiuitorii nostri, manipulati de gastile fostului presedinte Ion Iliescu, ai inventat o sinecura pe viata - subventionarea fostilor sefi de stat cu sedii, bani, bodyguarzi, etc. Sumele platite sunt smulse din buzunarele noastre, fara sa ne fi intrebat daca suntem de acord. Fostul rege e vinovat de aruncarea Romaniei in prada sovieticilor si a caderii in prizonierat a circa 130.000 militari romani (multi au murit in lagarele rusesti). Ion Iliescu e vinovat de mai mult de 1000 de morti ca urmare a diversiunii securisti-teroristi si jefuirea unor importante ramuri economice. Emil Constantinescu e vinovat de pierderea Insulei Serpilor si a avantajelor economice rezultate din proprietatea asupra acesteia, precum si de privatizarea total nefavorabila a unor obiective mari economice romanesti (Romtelecom, Rompetrol, etc). Dupa ce au facut asemenea "greseli", trebuie sa ii mai platim? 5. Natiunea romana e unitara si compusa in majoritate din etnici romani (90%). Doua natiuni moderne si respectate, cea franceza si cea greaca, au procente mai mari de minoritari in compozitia lor, dar nu le-au stabilit privilegii si nici actiuni separatiste. Inca din decembrie 1989, tradatorii din randul politicienilor si minoritari revansarzi au initiat separatismul si dezbinarea etnica din Romania. Ion Iliescu e principalul vinovat pentru aceasta ilegalitate, iar Emil Constantinescu a continuat, i-a cantat in struna. Sub conducerea celor doi, au aparut organisme si functii speciale pentru minoritari, menite sa ne dezbine pe criterii etnice. Un numar de 18 indivizi joaca rol de deputati ai minoritatilor, primind salarii din munca noastra. S-a ajuns si la un deputat al minoritatii rutene (formata din 120 de persoane). Normal, un deputat e ales de 70.000 de voturi. E timpul sa cerem liderilor politici sa anuleze institutia deputatului minoritar si sa restabileasca egalitatea intre toti cetatenii patriei. Cei 18 deputati consuma anual 1 milion euro, si nu fac mai nimic pentru natiunea noastra. 7. In mod traditional, sfatul obstii romanesti n-a fost platit, ci s-a prestat din onoare si din spirit civic. Politicienii corupti de dupa 1989 au inventat functii de consilieri platiti la comune, orase, judete cu scopul de a racola si recompensa clientela politica. Desigur, indemnizatiilr acestor consilieri sunt din buzunarele noastre. Trebuie anulata legea privind remunerarea consilierilor comunali, orasenesti, minicipali, judeteni. 8. Natiunile moderne, in care grija pentru majoritatea populatiei se manifesta din plin, practica impozitul progresiv pe venituri, impozit cunoscut ca si sistemul suedez. E un impozit corect, deoarece porneste de la o limita inferioara necesara unei supravietuiri decente si creste progresiv, pe masura ce persoana impozitata castiga tot mai mult. De pilda, un om are un salariu/pensie de 1000 ron, suma cu care de-abia traieste. Aceasta suma ar trebui scutita de impozit. Cine castiga 10.000 ron, poate plati 10-15% impozit din brut. Daca venitul e de 100.000 ron, impozitul se ridica la 30%. Castigurile mari ale companiilor straine, ajungand la milioane de lei pe luna, pot fi impozitate du 70%. Actualul sistem de impozit, stabilit de liberali, favorizeaza persoanele care castiga mult si platesc impozite mici. Procentul de 16% afecteaza diferit persoanele si veniturile. De exemplu, o persoana cu 1000 ron venit anual, plateste 160 ron impozit, ramanand cu 840 lei. Frumos, nu? In acelasi timp, un venit de 1.000.000 ron e impozitat cu 160.000, ramanand 840.000 lei. Majoritatea cetatenilor romani au venituri mici/medii, astfel ca acest sistem fiscal nu le permite sa se dezvolte economic. Daca sunteti de acord cu sistemul suedez de impozitare, solicitati guvernantilor sa-l introduca si in tara noastra. |
Cand e vorba sa luptati pentru drepturile voastre, pentru Viata, pentru libertate, pentru statut de om respectat, ce faceti romanilor? Plecati capul ca asa sunteti obisnuiti? Credeti ca vine cineva sa schimbe situatia, voi hibernand? Apoi, vorbiti de trai bun, fericire, si altele; cum sa aveti parte de ele, daca nu luptati pentru ele?
|
Daca nu inspiri respect, poti sa ai un statut bine pus la punct, ca tot degeaba.
un crestin intelege altceva prin libertate. Aceasta ne-a fost data de Dumnezeu. Daca pornim de la ideea ca vrem sa fim liberi pentru a ne permite orice, atunci ne inselam; devenim robii cui nu vrem, pastrand iluzia ca suntem liberi. Nu trebuie sa hibernam, ci sa ne cizelam mai intai pe noi insine. Un popr bine crescut, educat, nu poate avea o conducere a tarii prost crescuta si necultivata, caci si ei fac parte din poporul nostru. Dar daca noi suntem hoti, mincinosi, necredinciosi, si ei vor fi la fel ca noi. Si atunci cu cine sa ne luptam, daca nu cu noi insine?!? Daca noi ne curatim de pacate, automat vine si nivelul de trai, fara a-i fi tributari. Dar altfel nu se stie cui ne facem robi fara sa stim! Credinta! Caci la Dumnezeu este ajutorul nostru. "fara Mine nimic nu puteti face!" spune Iisus Hristos. Dar cine sa inteleaga aceste lucruri fara credinta in Dumnezeu?!? |
Sa evitam discutiile sterile, si sa propunem solutii.
|
Citat:
Oare lupta pentru drepturi, libertati, propusa de tine nu e absurda? Din punctul meu de vedere:DA! |
Daca solutiile prezentate sunt absurde, va rog argumentati, apoi prezentati altele mai bune. Ceva concret trebuie facut in aceasta privinta.
|
Citat:
|
Am scris, alx... Trebuie doar sa citesti mai sus. Fara Dumnezeu prezent in viata noastra, vom distruge tot si ne vom transforma in niste fiinte animalice de lux, care au iluzia libertatii, dar de fapt sunt dusi in lesa cu totul si cu totul de aur... Lesa e tot lesa, indiferent cat sclipeste, de-ti ia ochii. Acest lucru trebuie inteles. Cine nu intelege acest lucru fundamental, poate sa lupte pentru drepturi si libertati, dar in loc sa se elibereze, mai mult se afunda. Atata pot sa adaug: nu dragostea de om de aproapele a dus la cel doua Razboaie mondiale. Curand, sper nu prea curand, va incepe cel de-al treilea. Asteptam venirea Antihristului, marele "salvator" al lumii, care va cere supunere si inchinare lui, nu lui Dumnezeu. Lumea i se va inchina, iar el va strange latul , pe care inca de acum incearca sa ni-l puna prin "lupta pentru libertate, si pentru drepturi, criza mondiala, cipurile, controlul omenirii de tip Big Brother si prin spalarea mintii, manipulare, etc". In curand nu vom mai sti in ce sa credem, daca ACUM nu ne hotaram sa credem in ce e bine si sanatos.
Dar, fiecare face cum crede de cuviinta. |
Citat:
[COLOR=green]Ca toți românii, cunosc și eu proverbul "Capul plecat sabia nu-l taie..." În două rânduri, am încălcat acest consemn și, de fiecare dată, am avut de suferit. Pentru că am fost singură, pentru că ceilalți aflați, ca mine, în aceeași situație, m-au părăsit de frică... :77:[/COLOR] |
Citat:
Este perioada creatorilor morali, oamenilor pragmatici si realisti; este timpul sa facem brainstorming sa gasim solutii pentru noi, ca popor, ca oameni ai lumii. Trebuie invatat taranul sa fie agricultor productiv, sa foloseasca resursele de la sat cat mai eficient. Cine vrea sa fie cu capul plecat, sa se duca in turma ignoranta si sa astepte vremuri mai bune stand. Creatorul nu e sluga la lenesi si ignoranti. |
Citat:
[COLOR=green]Sincer, nici eu nu-mi amintesc cine a spus asta, dar... [/COLOR] |
Criza economica, conform specialistilor, va dura pana in 2012, prima etapa. O a doua etapa, de prin 2015 va fi criza alimentara, cu apogeul in 2020. Ceea ce trebuie retinut de aici, este ca nu e ceva temporar, asa ca masuri concrete trebuiesc luate.
Efecte: - reducerea cererilor de produse de folosinta indelungata (industriale), ceea ce duce la scaderea preturilor, si somerizarea masiva a angajatilor din domeniu - scaderea cererii de servicii neproductive (consultanta, spectacole sportive, etc) - cresterea preturilor la carburanti fosili, concomitent cu scaderea preturilor la energiile verzi (solare, eoliene, hidro, etc) - cresterea de la an la an a preturilor produselor agro-alimentare, datorita cresterii populatiei si dezvoltarii agriculturii ecologice. - concentrarea in continuare a bogatiilor lumii intr-un numar redus de maini - aparitia unor grave probleme umanitare in tarile din lumea a treia (in Africa, Asia) prin ravagiile foametei. Nu putem sa ne rugam sa vina Raiul in Romania, dar putem incerca sa facem Romania un fel de "Rai". Partea slaba a crizei sunt produsele agro-alimentare. De ce? Pai, oamenii se pot lipsi de telefon, autoturism, mobila scumpa .. dar de alimente? Produsele industriale se cumpara la intervale mari de timp, dar cele alimentare sunt consumate de ambele sexe, indiferent de varsta, culoare, etnie, religie, zilnic. Cei care produc, proceseaza si comercializeaza produse agro-alimentare nu vor suferi efectele crizei, ci se vor imbogati pe timpul ei. Daca va uitati in supermarketuri, observati ca romanii consuma produse alimentare importante de la natiuni bogate, straine, alimentand economia acestora, in detrimentul cele nationale. Acum nu ma refer la produse ce nu se pot cultiva la noi, precum citrice, cafea, piper, etc. E vorba de produse importate la concurenta cu cele pe care le putem produce noi: cartofi, rosii, migdale, ardei, mazare, gemuri, ceaiuri, ciocolata, paste fainoase, struguri, mere, pere, prune, alune, nuci, etc. De ce nu producem si nu comercializam produse agro-alimentare romanesti, pentru a stavili hemoragia de valuta a importurilor si a ne imbogati din munca noastra? In primul rand, datorita ignorantei. Nimeni n-a invatat si nu invata taranii romani sa gandeasca economic, sa practice culturi rentabile si sa castige din ele mai mult decat in posturile din strainatate. Datorita ignorantei, romanii nu au stiut sa scoata averi din cultivarea pamantului si capata aversiune pentru acest gen de activitate. Rasturnarea sistemului socialist a salbaticit taranii romani invatati sa lucreze organizat, mecanizat, chimizat si irigat. Reimpartirea pamanturilor a aruncat taranimea romana in urma cu un secol, la plugul tras de boi sau cai si la agricultura de subzistenta. In mod stiintific, CAP-urile nu trebuiau distruse, ci transformate in societati pe actiuni, continuandu-si munca in comun, sub conducerea specialistilor. Stiti insa ce s-a produs la sate, la instigarea celor mai salbatice forte politice (taranistii). Au fost defrisate livezi pe rod, s-au distrus ferme model, sistemul national de irigatie a fost jefuit si abandonat, fabricile de prelucrare a produselor agricole au fost jefuite si falimentate, fermele cu rase superioare au fost dezmembrate, IAS-urile si IMA-urile au fost lichidate, statiunile de cercetare in agricultura si pepinierele au fost eliminate din circuitul normal, terenurile revendicate au fost lasate in nelucrare. In numai cativa ani, am ajuns mportatori de produse agro-alimentare. Taranimea salbaticita nu mai citeste o carte de stiinta, nu mai asculta un sfat de la medicul veterinar, de la agronom, de la economist. Duce un trai bestial, cu betii interminabile, pe ritmuri de manele, cheltuind ultimele rezerve ramase din perioada socialista (pamantul, uneltele, soiurile de pomi, padurile). Mai nou, taranii isi vand masiv pamanturile unor aventurieri straini, fara a se intreba din ce vor trai generatiile viitoare. |
Avem un avantaj pedo-climatic extraordinar. Terenul nostru cultivabil se preteaza excelent la microferme de culturi foarte rentabile: struguri de masa, pomi si arbusti fructiferi, legume si zarzavaturi, flori. Aceste culturi se pot face pe suprafete mici cu mijloace mecanizate simple, ieftine. Majoritatea produselor rezultate din aceasta activitate sunt scumpe si se preteaza la conservare. Dar cine sa ii invete pe tarani sa smulga averea din pamant?
Sa facem o analiza economica, care poate va convinge sa investiti in domeniul agro-alimentar. Un angajat care castiga in tara o mie de euro pe luna, se considera bine platit. In domeniile mentionate mai sus, se poate castiga mai mult, fara eforturi deosebite. De exemplu: - un hectar platat cu nuci (100 pomi) poate oferi un castig de 20.000 euro pe an, fara batai mari de cap, pentru ca nucul nu necesita ingrijiri speciale. - un hectar de migdali (300 pomi) asigura un venit anual de 40.000 euro; cam la fel se intampla si cu alunii, afinii, smeuri, agrisi, muri de cultura De ce nu se cultiva? - o mie de metri patrati (o zecime de hectar) cultivati cu flori asigura o mie de euro pe luna. - un metru patrat de crini asigura 50 euro. Bine ar fi sa puneti mana pe orice petec de pamant, si sa-l cultivati inca de pe acum, cand nu v-a lovit nici o criza. Nu va bazati pe faptul ca sunteti functionari de stat, bugetari sau pensionari. Ridica-te si mergi, Romanule ! |
Citat:
[COLOR=green]Nu mă sperie... Nu mă mai sperie nimic. Noi o ducem într-o criză de prin anii '90... Și uite că trăim...[/COLOR] :41: [COLOR=green]Aplauze pentru noi...[/COLOR] |
Traim sau doar supravietuim?
|
Citat:
[COLOR=green]Cine-a spus că trăim? Eu nu! :108: [/COLOR] |
Citat:
Inainte ca oamenii sa inceapa sa planteze nuci si sa spere ca vor castiga atatia si atatia bani, trebuie stiut ca nucul, ca si alti pomi fructiferi, dar in special nucul, necesita o lunga perioada de crestere, pana cand ajung la rod. Nici cu zmeura nu e chiar usor daca vrei sa ai productivitate; necesita irigatii. Norvegienii au intr-adevar o productie buna de zmeura, o si exporta. Oamenii vin singuri la cules si ii costa ceva mai putin pe kg de fructe. Da, aceste idei sunt bune si merita atentie. Intr-adevar se merita a cultiva in felul acesta pamanatul. Si serele sunt bune. Iar Banatul are traditie in a cultiva migdale. Daca mai are cineva idei din acestea, sunt binevenite. |
Ceea ce se intimpla in Provincia si orasul unde sint eu
|
Politicile de mediu ale nou lui lider de la Casa Albă sunt privite cu reticență de guvernul de la Ottawa, care le transmite americanilor că încă sunt depen denți de țițeiul provenit din țările ostile SUA.Proaspătul președinte al Ame - ricii, Barack Obama, a făcut, la mijlocul acestei săptămâni, prima sa vizită în străinătate. Destinația aleasă a fost Canada, ocazie cu care guvernul de la Ottawa și-a anunțat intenția de cooperare cu Washingtonul, în vederea dezvoltării unor forme de „energie verde”, de combatere a schim - bării climatice și de favorizare a relansării economice.
Evenimentul i-a motivat și mai mult pe ecologiștii canadieni și americani, care, împreună cu opoziția, acuză guvernul conservator al lui Stephen Harper că întârzie inițierea unor măsuri concrete de combatere a încălzirii globale, anunță AFP. Este cunoscut la nivel internațional că Executivul de la Ottawa este unul care privește cu scepticism Protocolul de la Kyoto, viziunea fiind împărtășită și de fosta administrație americană, condusă de George W. Bush. Chiar dacă, în 1990, extragerea țițeiului „murdar” din subsolul canadian a generat peste 40% din emisiile de gaze cu efect de seră, guvernul de la Ottawa încă își protejează activitățile petrolifere din provincia Alberta. Politici de mediu premature Obama și Harper au convenit că vor spori cooperarea transfrontalieră în materie de protecție a mediului și de securitate energetică. Cu toate acestea, premierul canadian a precizat că ar fi prematur să se vorbească despre armonizarea politicilor celor două țări în materie de mediu și de combatere a emisiilor de gaze de seră, cu atât mai mult cu cât noua administrație americană nu și-a prezentat încă în detaliu planurile. Barack Obama a subliniat, la rândul său, că dezvoltarea și folosirea formelor de energie nepoluantă constituie una dintre principalele provocări ale prezentului și este una din prioritățile sale. El a spus că dialogul bilateral cu privire la energiile curate se va manifesta în domeniul cercetării, elaborării și dezvoltării de tehnologii în domeniul captării CO2 și punerii la punct a unui sistem de distribuție de electricitate provenită din surse regenerabile. |
Citat:
Fara un fundament religios care sa imbunatateasca moralitatea acestui popor nimic nu vom obtine. Agricultura nu se poate face daca nu ploua ,irigatiile sunt ineficiente intr-o zona secetoasa. Dumnezeu ne da ,dar nu ne baga in traista ,daca nu cerem ce sa ne dea. Si ca sa avem raspuns la cererile noastre trebuie sa fim vrednici in fata Lui. |
alx, ce spui tu, in teorie, e ce-ar trebui sa se intample. Insa chiar crezi ca spiritul de antreprenor se va trezi asa, dintr-o data in taranul roman, obisnuit 50 de ani cu totul de la stat?
Se practica o agricultura de subzistenta, desi pamant pentru altfel de culturi exista. Se creste in prostie porumb si pepeni, din intertie, pentru ca asta s-a crescut in Baragan sute de ani. A te apuca de crescut migdali sau ciuperci sau melci sau struti sau palmieri de cocos inseamna o investitie. Adica investitie financiara si intelectuala - nu stim cum se cresc struti, ca noi am crescut floarea-soarelui, insa trebuie sa punem mana si sa ne documentam. Sa dam gres odata, de doua ori, pana cand ne iese. Investitie inseamna si risc, inseamna management, inseamna decizii - taranul nu e obisnuit cu astfel de concepte. El asteapta pensia de agricultor de la stat si subventiile la hectar. Si apoi se plange ca nu merge treaba in tara asta. Cum zicea si Nastase in 2002, taranul roman trebuie sa devina un antreprenor, trebuie sa devina concurential. Ei fac gura acum ca sunt pusi sa-si ambaleze produsele in piete, cum vreti sa se adapteze la o piata unica, europeana? Prea mult papusoi ne-a tampit ca natie. |
Masuri concrete doamnelor si domnilor ? Pauza ? In nici un caz!
In aceasta perioada a societatii, toti avem nevoie de bani sa traim cel putin o viata decenta, daca nu una opulenta, lipsita de griji materiale. Cine crede ca lucrurile stau bine si intr-o saracie lucie, se inseala. Cine considera ca fac cultul averii, greseste. Aproape toti putem castiga mai mult decat credem. Cine/ce va impiedica sa obtineti castiguri materiale mai bune? - credinta gresita ca averea se poate obtine numai prin metode imorale/ilegale. - parerea ca averea se obtine mai mult datorita norocului, si nu a muncii. - lipsa de incredere in capacitatile proprii de creatie. - frica de a aborda activitati noi si necunoscute - conceptia "e prea devreme" sau "e prea tarziu" - lipsa de cunoastere a metodelor si posibilitatilor de imbogatire infraneaza persoanele inzestrate cu o imaginatie mai saraca - lenea de gandire si actiune Sintetizez cateva idei, dintr-o carte de 400 de pagini; se va gasi cineva sa ia una pentru sine, sau pentru a o trasmite mai departe: NATURA "culegeti bani din natura" - plante care se consuma in stare cruda: afin ciorasc, aglica, agris, alun, artar, baraboi, barba-caprei, bralbinic, brabin, cires amar, ciresc paduret, coacaz de munte, corn, cornaci, fasolica, feriguta, fragi de camp, fragi de padure, maris, malin, macer, mandalaci, mar paduret, midgal pitic, nalba, paducel, porumbar, sachitele, salcam, sofran vargat, turtea, urechea porcului, visinel, zambru, zmeura - plante care se consuma sub forma de salate: baraboi, banutei, bobornic, bolonic, busuioc de camp, busuioc negru, carbunari, cebare, cerentel, cicoare, clopotei, ciumarea, coada soricelului, crusatea, hamei, hrean, hrenita, iarba grasa, leurda, mustar de camp, nalba, ochiul boului, pastarnac, ridiche salbatica, sulfina, susai, urzica, vitrigon. - plante care se consuma coapte, prajite, fierte... - plante din care se obtin bauturi racoritoare, surogate de cafea, aromatice, faina alimentara - din soc se obtine o bautura racoritoare care se vinde si in supermarket - din catina se produce un sirop cautat pentru proprietatile curative - alunele si castanele comestibile se consuma prajite si costa destul..... BANI DIN PIATRA SEACA - chihlimbarul romanesc (moldavit) e o piatra semipretioasa destul de scumpa, care se extragea din zona comunii Colti (jud Buzau); zacamantul nu e epuizat, deci se poate investi. - pietricele de rau, colorate, folosite pentru mozaicuri frumoase, cu figuri geometrice, istorice, mitologice - pietre de rau plate, colorate, pentru amutele, obiecte de artizanat - pietre de rau, mari, pentru ornamente in casa (soclu, colturi) - flori de mina - cristale colorate diferi; pentru artizanat, sau incastrate - piatra sparta se vinde la tona, pentru placarea soclurilor de casa, alei. ...... |
FLORI
Cine nu ofera flori? De la indragostiti, pana la elevi si profesori. Producerea si vanzarea materialului saditor: seminte, bulbi, rizomi, butasi - producerea si vanzarea florilor taiate - producerea si vanzarea florilor si arbustilor ornamentali in ghivece. (O cunostinta a unui amic a facut case celor 3 copii, prin vanzarea de zambile, narcise si crini. Frumos, nu ?) - operatiuni de amenajare a unor gradini cu flori si arbusti ornamentali Floricultura necesita terenuri mult mai mici si utilaje mai ieftine decat legumicultura. A auzit cineva de sera ? Desigur :) - trandafirul - peste 200 specii, 20.000 soiuri de cultura, de toate culorile. - se obtine dulceata, uleiuri parfumate, rol decorativ - in Dobrogea pamantul e ieftin, si material saditor se poate prelua din Bulgaria (Valea trandafilor cu conditii pedoclimatice asemanatoare celor din Dobrogea) - trandafirii nobili, din comert, sunt altoiti cu maces, pentru ca acesta are radacina viguroasa. Soiurile romanesti se pot inmulti si prin butasi, sub borcane, in timpul verii. Soiurile comerciale de trandafiri cresc in tufa formata din 3-5 ramuri si infloresc de 3-5 ori pe an (deci 9-25 fire trandafir/an). Deci, pe 1000 metri patrati, ajung 30.000 trandafiri pentru vanzare. - crizantema (floarea de aur) - intretinerea e usoara - cam 150 specii, colorate diferit. - rentabilitate? 1 hectar = 10000 metri patrati. Pe metru patrat, incap 20-25 fire de crizantema. - lalea - bulcii se pun in pamant in finele lunii septembrie si inceputul lui octombrie. Acestia rezista peste iarna, rasar si infloresc primavara. Pentru a forta inflorirea timpurie, in martie, straturile de lalele se acopera cu folii de polietilena sau un toc de rama de rasadnita. Investitiile initiale se amortizeaza rapid, din vanzarea florilor si bulbilor de rod. - crini, zambile, gladiole, dalia, narcisa, tuberoza, fresia, gerbera, orhidee ..... |
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 21:51:39. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.