Confirm ceea ce am afirmat mai sus, caci asta e morala: Dumnezeu iti iarta pacatul, insa urmarea pacatului deja iertat va ramane si vei suferi din cauza calcarii voii divine.

Eu inca mai caut sa ma documentez la capitolul suferinta. Din cate am inteles, suferinta este consecinta implacabila a pacatului:

1. Adam a fost nevoit sa munceasca dupa ce a pacatuit si sa-si castige painea cu sudoarea fruntii. El si noi toti muncim din greu pentru a ne castiga existenta.

2. Vedem pe propria piele ca pacatele pe care le facem au consecinte negative directe sau indirecte. Orice cale am alege (cu Dumnezeu sau impotriva Lui), de suferinta nu scapam.

3. Hristos a acceptat sa ne ia pacatele asupra Sa. Insa asta a presupus si asumarea suferintei pe care intreaga omenire ar fi trebuit s-o patimeasca din cauza incalcarii voii divine. Aici se vede sensul Crucii, al spinilor, al calvarului Lui dus pana la extrem, care culmineaza cu moartea pentru pacatele noastre, din cauza efectului lor cumulat... Jertfa din iubire coincide cu omorarea mortii, cu invierea, dar prin suferinta...

Asa si noi trebuie sa ne asumam crucea in fiecare zi si sa traim intr-o stare continua de jertfa pentru celalalt, dupa modelul suprem care ne-a fost dat de Insusi Mantuitorul.

De acord?

Este adevarat ca Dumnezeu ne mai da sa si suferim in urma pacatelor pe care le-am savarsit, chiar daca ele sunt spovedite. Dar ma intreb, oare nu ne mai da sa suferim si pt. a ne indrepta? La sf. spovedaniei duhovnicul ma intreaba daca imi pare rau de pacate, daca ma caiesc si daca ma voi chinui sa ma indrept. Raspund cu "da" si peste putin timp sunt la el tot cu aceleasi pacate. Nu cumva Dumnezeu in marea Lui milostivire ne ajuta sa nu le mai facem, tocmai prin suferinta pe care ne-o da? De ex.: nu ne mai ajungem cu banii si spunem ca asta este de la Dumnezeu din cauza pacatelor (suferinta), eu cred ca poate fiind mandrii si dupa cum stim, mandria este un pacat greu si care nu se invinge usor, Domnul ne vine in ajutor. Nu inseamna neaparat ca ne cearta, din contra, vazand ca am pacatuit si in acelasi timp ne-am si marturisit ne intinde o mana de ajutor.

Sfanta Biserica ne invata ca pedeapsa pacatului este grea. Pedeapsa vine nu numai din partea cugetului nostru si al semenilor nostri, ci ea vine maî ales din partea lui Dumnezeu, Care la judecata din urma, va da fiecaruia dupa faptele sale. Atunci cei buni vor primi rasplata vietii celei de veci, iar cei rai vor fi lasati in suferintele pe care singuri si le-au pregatit, prin neascultarea si indreptarea de Dumnezeu si de poruncile Lui ( Matei 25,31-46 ). Marturisirea pacatelor este vitala pentru insanatosirea trupurilor si sufletelor noastre caci : " Pentru pacatele mele cele multe mi se imbolnaveste trupul si slabeste sufletul meu" ( Paraclisul Maicii Domnului ) . Pacatele noastre sunt cauza imbolnavirii, chiar de la zamislire, a copiilor nostri : "Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea " (Psalmul 50). Cum am mai scris si in alte topice, mult mai grav este nemarturisirea pacatelor si neandreptarea lor ce face ca multe din cele nespovedite si indreptate sa se repercuteze asupra generatilor urmatoare, asupra copiilor, copiilor nostri si asta nu dintr o razbunare a lui Dumnezeu ci din nesocotinta noastra dobitoceasca , folosind voia libera data, in patimi grele si desfrau. Marturisirea este o infatisare de buna voie, prin cuvan , a faptelor rele, a vorbelor si a gandurilor, in fata lui Dumnezeu, prim mijlocirea preotului duhovnic, care a luat aceasta putere de la Domnul nostru Iisus Hristos, atunci cand dupa Invierea Sa din morti, S-a aratat in mijlocul Sfintilor Apostoli si , binecuvantandu-i si sufland asupra lor , le-a zis : "Luati Duh Sfant , carora veti ierta pacatele, vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute " ( Ioan 20,22-23) . Deci una din doua : sau aici trebuie sa arati pacatele catre duhovnic, sau acolo se vor arata de catre infricosatorul Judecator inaintea tuturor ingerilor si a oamenilor : " Mustrate-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale"( Psalmul 49 )

Dar iata ce ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur , pentru ca tot am spus mai tot timpul , ca Invataturile Sfintilor Parinti sa ne fie meru alaturea in credinta noastra : "Dar cineva va intreba :< de ce unii sunt pedepsiti in viata aceasta si altii in viata cealalta ?> Intr-adevar, Dumnezeu ii pedepseste pe unii aici , si pe altii nu. Adica, ii pedepseste aici pe unii hulitori, ca sa inceteze rautatea lor si sa le usureze pedeapsa in viata viitoare. Sau ca sa-i izbaveasca cu desavarsire, iar ceilalti vazand pedeapsa pedagocica, poate vor deveni mai intelepti. Pe altii Dumnezeu nu-i pedepseste ca sa-i rusineze indelunga lui rabdare , sa se pocaiasca si sa scape si de pedeapsa de aici si de cea de acolo. Daca staruie in rautatea lor, atunci vor rabda mai mare pedeapsa pentru dispretul deplin fata de rautate a lui Dumnezeu".

nu le am cu teologia inalta, dar totusi cred ca ce spui tu se rezuma la o contraductie in termeni, si ca atare gresesti.

odata iertat, Dumnezeu nu isi ia vorba inapoi, adica nu te mai pedepseste pentru ce a iertat. ce se intampla mai departe pe linia vietii nu este neaparat legat de un punct de inflexiune pe care tu il consideri a fi acel pacat.

oricum, gandirea/judecata Dumnezeiasca nu este liniara precum logica omeneasca... asa ca este greu de spus pentru ce si de ce Dumnezeu pedepseste. cred ca nu e cazul sa ne pierdem in astfel de "cautari", mai bine sa traim cu inima curata si sa nu ne punem singuri piedici mentale, viata si asa nu-i usoara.

Domnul nu cere nimic imposibil, prin poruncile Sale te indeamna sa faci cee ce poti, iar ceea ce nu poti cere de la EL si te va ajuta sa poti. Nicio cadere nu este de neiertat atat timp cat o spovedesti curat si sincer.Dar cu o singura conditie , sa nu ramaii la stadiul de a o spune, ci lupti sa o lasi. NU spunand (doar) te mantuesti ci facand fapta cea buna. NU stiu daca mai platesti pentru un pacat iertat insa stiu ca ORICE pacat ai face daca e spovedit din inima e iertat. Marturie este bucuria ce o simti cand te ridici de la scaunul de spovedanie. parca zbori.. Cu niciun chip sa nu ne descurajam chiar daca am cazut. Am cazut iar ma ridic iar am cazut iar ma ridic. Si am nadejde ca Domnul vazand lupta mea de a nu mai cadea si faptul ca nu merg la Dumnezeu strain nu va pedepsii copii mei pentru pacatele mele. Am eu o vorba asa cum sunt, a Ta sunt Stapana, in alta paret nu ma duc Primeste-ma ca nu am alta Mama. Parintii ne invata ca Domnul este milostiv cu noi cat suntem aici pe pamant. Dreptatea incepe dincolo, la judecata. Ceea ce insa ramane in urma spovedaniei este, Constiinta fiecaruia. Acesta NU va tacea pana nu vom inchide ochii. Ea va fi cea care va striga mereu impotriva noastra desi in inima avem marturia iertarii. De aici si indemnul Tine mintea in iad DAR NU deznadajdui.

Asa este, Dumnezu nimic nu ne cere peste puterile noastre. Si cum poate fi altfel ! Un adevarat parinte nu numai ca nu le cere copiilor lui, lucruri imposibile, dar exista si acea protectie parinteasca, nascuta din iubire, din multa iubire. Oare cine este izvorul iubirii ? Bunul Dumnezeu, Cel mult milostiv ! Jenica a punctat foarte bine , punand accentul pe acea comuniune permanenta cu Dumneze. Constientizarea pacatelor savarsite, marturisirea lor cu multa cainta , dorinta ferma de indreptare, rugaciunea pornita din suflet , iata elementele de baza a comuniunii cu Dumneze . Aceasta este parerea mea, pot fi desigur si alte pareri, dar toate cele de mai sus sunt elemente, pot spune vitale, a unei relatii continue cu Dumneze. Dumnezeu ce ne da la randu-I dragostea Lui, iertarea Lui , ajutorul Lui , care de altfel este indispensabil. Cel ce crede ca poate face ceva , fara ajutorul lui Dumnezeu, se afla in mare ratacire si impatimit de mandrie pana-n dinti. Sa avem multa nadejde, vointa, dragoste si intelepciune ! Asa sa ne ajute Dumnezeu !+

1 Petru 2, 18-23:

"Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor urâcioşi.
Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El.
Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.
Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui,
Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui,
Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate."

Pentru greseala suntem datori cu "bataia intru rabdare". Ba mai mult, se vede clar ca Dumnezeu ne vrea caliti in suferinte, spre desavarsirea noastra si pentru incercarea credintei.

Cautam o viata fara suferinta? Atunci ma tem ca nu suntem suficient de... crestini.

Doamne, ajuta ne-credintei si ne-vointei noastre!

Ce ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur despre iertarea pacatelor !
 

Asadar prima cale a pocaintei si a iertarii pacatelor este marturisirea. Si pentru a te incredinta ca asa este, priveste cum un altul, marturisindu-si pacatul , i s-a sters. Proorocul si Imparatul David a cazut intr-un pacat indoit, al adulterului si crimei. A vazut, spune Scriptura, o femeie frumoasa care se imbaia, a dorit-o puternic si in continuare a pacatuit cu ea. Astfel un prooroc a cazut in adulter, un margaritar cazut in noroi. Dar nu pricepuse inca pacatul sau; atat de mult il intunecase patima. Caci sufletul este pentru trup ceea ce este carausul pentru car. S-a imbatat carausul ? Si carul inainteaza in dezordine. S-a intunecat sufletul de patima ?Si trupul sa tavaleste pri noroi. Ce a facut asadar David ? A savarsit adulter. Nu-si dadea insa seama de raul pe care l-a faptuit, desi se afla aproape la batranetile lui. Batranetile, fireste, nu sunt de folos celui nesarguincios si nesocotitor, si nici tineretea nu-l poate vatama pe cel care are ravna pentru virtute. Caci moralitatea nu este plasmuita de varsta, ci este izbanda vointei. Dovada pentru asta este neandoelnic proorocul Daniel, care la varsta de doisprezece ani era deja judecator, iar acei judecatori batrani, la o varsta atat de inaintata, voiau sa pacatuiasca cu evlavioasa Suzana. Nici pe acela nu l-a vatamat tineretea lui, nici lor nu le-a folosit parul alb. Si David , asadar, care a pacatuit la o varsta destul de inaintata, nu-si dadea seama de pacatul lui, pentru ca mintea ii era imbatata de patima desfraului.
Iar Dumnezeu ce-a facut ? I-a trimis pe proorocul Natan. Proorocul a venit la prooroc. Asa li se intampla si doctorilor. Cand un doctor se imbolnaveste, are nevoie de alt doctor. La fel si aici. Un prooroc a pacatuit, alt prooroc a adus leacul. A venit asadar Natan, dar nu l-a cercetat indata ce a intrat la el, nici nu i-a spus :"Nelegiuitule si nerusinatule. . . . . ". Natan n-a spus asa ceva, ca sa nu-l faca si mai necuvios, caci pacatosul , cand i se descopera pacatele, este cuprins de necuviinta. Ce-i spune deci ? "Intr-o cetate erau doi oameni: unul bogat si altul sarac. Cel bogat avea foarte multe turme si cirezi iar cel sarac n-avea nimic , in afara de o mielusea mica, pe care o cumparase si pe care a tinut-o si a hranit-o, si ea a crescut laolalta cu el si copiii lui. Din painea lui manca si din paharul lui bea si la sanul lui dormea" - prin aceasta arata cinstita legatura a barbatului cu sotia lui. " La omul bogat a poposit un calator, dar el nu s-a indurat sa ia din turmele lui si din cirezile lui ca sa gateasca pentru calatorul care venise la el, ci a luat mieluseaua omului sarac si a gatit-o pentru oaspetele sau". ( II Regi 12, 1-4 ) .Iar imparatul ce a raspuns ? Crezand ca e vorba de altcineva, s-a maniat foarte si i-a spus lui Natan : "Vinovat de moarte este omul care a facut aceasta ; de sapte ori va plati mieluseaua " ( II Regi 12, 5-6 ) . Hotarare foarte severa. Asa sunt insa oamenii. Pe ceilalti ii osandesc lesne, cu mare severitate si asprime. Ce face atunci Natan ? Nu pune pentru multa vreme leacuri alinatoare pe rana, ci dupa cateva clipe afunda bisturiul adanc, ca sa-l indurereze pe imparat . " Tu esti omul care a facut aceasta " ii spune . Iar David raspunde imediat : "Am pacatuit impotriva Domnului" ( II Regi 12, 13 ) . Nu spune : " Cine esti tu care ma cercetezi ? . . . . . . ." Ci si-a dat seama de pacatul lui si a recunoscut : "Am pacatuit impotriva Domnului". Atunci si Natan il incredinteaza : " Si Domnul ti-a indepartat pacatul" . Domnul l-a iertat , pentru ca s-a osandit pe sine. I-a sters pacatul fiindca l-a marturisit cu barbatie. Asadar marturisirea este prima cale care duce la pocainta . Exista insa si o alta cale, tanguirea sau plangerea. Nici aceasta nu necesita osteneala. . . . . Sa plangi pentru pacat. Si de unde stiu, ma vei intreba iarasi, ca, daca plang, pacatul imi va fi sters ? Ai pentru asta dovezi in Scriptura.

Asa este,Bunul Dumnezeu ne va ierta pacatele daca Acesta va vedea ca noi chiar meritam asta.Noi nu ne dam seama de ce suferim,de ce ne-am impiedicat si ne-am rupt piciorul sa zicem,de ce facem o anumita boala pe care poate o vindecam deoarece Dumnezeu ne incearca,ne da obstacole si ne ajuta tot El sa trecem peste ele.Nu ne dam seama ca peste 30 de ani ti-ai pierdut casa (sa zicem ,dau un exemplu) pentru un pacat grav pe care l-ai facut,noi zicem ca daca ne-am pierdut casa e vina oamenilor rai,daca avem o boala e vina unui lucru pe care ai facut rau organului respectiv,defapt cauza unei boli exista,un om are pneumonie deoarece a stat in frig sau a inhalat aer rece,a alergat etc dar Dumnezeu a pus toate la cale,ne-a dat acest obstacol ,ca sa suferim pentru pacatele noastre dar nu in ultimul rand si cel mai important PRIN GHIMPELE BOLII SA NE INTOARCEM LA CREDINTA.In concluzie oamenii nu isi dau seama de ce sufera,de ce au patit ceva,pun cauza lucrurile lumesti dar defapt este vorba de Dumnezeu.Doamne ajuta!

Filipeni 1, 29:
"Căci vouă vi s-a dăruit, pentru Hristos, nu numai să credeţi în El, ci să şi pătimiţi pentru El."

Topicul nu este despre iertarea pacatelor, ci despre pedeapsa pentru pacate, despre suferinta care ne asteapta datorita dreptatii lui Dumnezeu, dar si datorita iubirii Sale pentru fiecare dintre noi.

Deci va rog sa postati raspunsurile voastre la subiect.

Marcu Ascetul - Despre cei ce-si inchipuie ca se indreptatesc din fapte
 

(187) Cel ce voieste sa inlature relele viitoare e dator sa le poarte cu placere pe cele de acuma. Caci astfel, imacandu-se intelepteste cu lucrurile, va ocoli prin dureri mici pedepse mari.

erata: ...impacandu-se...

Spune Parintele Arsenie Boca:
"Căci iată ce pricină are cu noi Dumnezeu. Nu cu noi căci doar suntem fiii Lui ci cu relele noastre. Asupra relelor, păcatelor, fărădelegilor noastre atârnă sabia lui Dumnezeu. Necazurile acestea vă ustură şi din pricina lor vine apoi şi uscăciunea vieţii voastre. Dacă necazurile sunt pricina pentru care veniţi aici, apoi pricina pentru care vi le trimite Dumnezeu sunt fărădelegile voastre.

Ce face cu tine? Doar îţi aduce aminte de relele pe care le-ai făcut. De aceea toate relele care-ţi vor fi împroşcate în obraz şi care vă vor săgeta la inimă nu le socotiţi ca necazuri ci staţi locului şi cugetaţi: n-am şi eu oare vreo greşeală ca asta? Pentru că vă spun că aşa lucrează Dumnezeu: îngăduie ca bărbatul tău, vecina ta, copilul tău să-ţi spună cuvinte de ocară ca astfel să-ţi aduci aminte de păcatul tău şi să te îndrepţi. Şi dacă tu ai uitat sau ţi-a fost ruşine să-l mărturiseşti preotului - şi nu trebuia să-ţi fie ruşine ci ruşine de păcatul tău numai - pentru aceasta a îngăduit Dumnezeu să-l auzi din gura altuia şi cu toate că tu juri că nu eşti vinovată de aşa ceva, şi acum nici nu eşti, dar ai acel păcat din tinereţe şi nu l-ai mărturisit. Asta e pricina vrajbei: păcatele nemărturisite.

Şi când pricepi vrajba cu rostul ei, trimisă fiind de la Dumnezeu, atunci recunoaşte-ţi păcatul tău şi spune-l sub patrafir ca să nu mai atârne pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta “<<Mărturisi-voi păcatul meu>> şi îndată va înlătura pedeapsa păcatului meu”. Căci zice în alt loc: “Multe sunt bătăile care ajung pe păcătos; iar pe cel ce se teme de Domnul, mila îl va întâmpina”(Ps 31.11). Da, necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi oamenii. Cum te-ai teme de un şarpe pe care l-ai avea în buzunar şi-ai face ce-ai putea numai să scapi de el, ai arunca şi haina de pe tine cu el cu tot numai să scapi, căci poate găuri buzunarul şi să te muşte, tot aşa să faceţi şi cu păcatele.
De aceea vă spun să faceţi spovedanie curată cum n-aţi făcut în viaţa voastră. Iar de vă veţi aduce aminte şi de păcatele pe care vi le-a adus aminte soţul, vecina, propriul copil, apoi rugaţi-vă şi pentru gura slabă care v-a atras luarea aminte căci prin aceea lucrarea lui Dumnezeu s-a făcut.

Deci lipiţi-vă de cele ale lui Dumnezeu. Şi chiar de vă trimite necazuri, apoi vi le trimite cu rost. Şi de-ndată ce vei mărturisi păcatul tău Domnul va ridica pedeapsa păcatului tău. Şi chiar de vor mai veni necazuri asupra ta tu nu le vei mai socoti necazuri ci mila lui Dumnezeu cu tine şi aşa vei ieşi biruitor asupra lor. De aceea rugaţi-vă pentru cei care vă blestemă. Şi asta stă scris! Căci lucru bun fac dar nu vedeţi voi."

(Cuvânt ţinut în Sfânta Biserică în ziua de 25.02.1942)

http://74.125.77.132/search?q=cache:...ient=firefox-a

Mustrarea constinţei e semn bun , venit din partea lui Dumnezeu. Să nu privim pedeapsa ca pe ceva rău, ci ca un semn al dragostei purtate de El faţa de noi. Mânia ne incearca de multe ori, revolta, nemulţumirea pentru cele ce vin asupra noastră şi spunem revoltaţi < Doamne cu ce am greşit ? > sau < De ce mi se-ntâmplă toate astea mie ?> . Uităm cele făcute in trecut, sau faptele mărunte, nevrednice ! Toate se leaga, nimic nu este intâmplător. Mai bine aici o lacrimă, un suspin, decât lacrimi şi suspinuri veşnice in intunericul uitat de Dumnezeu. Am mai spus şi o repet, cânt nimic nu ne ispiteşte şi totul merge şnur in astă viaţa, ar trebui serios să ne pună pe gânduri ! Un copil in joaca lui şi nebuniile lui e fericit ca nu-l mai cicăleşte nimeni si nu-l mai cheamă din stradă ai lui, dar acel copil in tim se va rătăci şi se va pierde. Să ne rugam Bunului Dumnezeu sa ne ţină aproape lângă El ! Aşa să ne ajute Dumnezeu ! +

pedeapsa pentru pacate
 

Sfintii Parinti spun ca vederea propriilor pacate este un dar de la Dumnezeu;starea aceasta este o durere imensa pentru greselile savarsite dar si datorita neputintei de care suntem cuprinsi atunci cand constientizam toate aceste pacate.
Cum pot socoti eu ca un dar de la Dumnezeu imi poate aduce atata suferinta ?
Doar daca asociez pacatul cu pedeapsa.
Nu cred ca Domnul sta sa contabilizeze greselile noastre si nici sa ne pandeasca permanent.
Singura constiinta noastra e cea care ne judeca,de fapt ne pedepseste.Domnul Dumnezeul nostru ne intinde mana Sa pentru a ne readuce pe drumul adevaratei cunoasteri.

Nu cred ca trebuie sa asociez pacatul cu pedeapsa. Cred ca pedeapsa mea este dureroasa apropiere de Dumnezeu din cauza valului gros de pacate in care sunt invaluita.Nu se spune oare ca este cu neputinta omului a-L vedea pe Dumnezeu?
Si totusi,Dumnezeu cauta permanent sa ne ocroteasca,sa ne ajute,sa ne dea posibilitatea de a ne putea apropia de El,atat cat ii este cu putinta omului.

"Pe Dumnezeu il cunoaste fiecare credincios in actiunea Lui providentiala prin care este condus in imprejurarile particulare ale vietii sale, uneori harazindu-i bunuri, alteori fiind privat in mod pedagogic de ele. Acest din urma mod ce conducere il numeste Sfantul Maxim conducere prin judecata. Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari. Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.
E o cunoastere palpitanta, apasatoare, dureroasa, bucuroasa, care trezeste in fiinta noastra responsabilitatea si incalzeste rugaciunea si care o face sa se stranga mai mult langa Dumnezeu.

Dumnezeu ni Se face cunoscut in toate dificultatile noastre daca cautam sa vedem greselile noastre care le stau la baza. De cele mai multe ori aceste dificultati se ivesc pentru ca am uitat sa vedem, in toate cele ce avem, darurile lui Dumnezeu, si drept urmare sa le folosim si noi ca daruri fata de altii. Caci Dumnezeu vrea ca sa ne faca si pe noi daruitori ai darurilor Sale, ca sa crestem in iubirea fata de altii facand aceasta.”
(Parintele Staniloaie-"Cunoasterea lui Dumnezeu in imprejurarile concrete ale vietii")

http://www.crestinortodox.ro/alte-ar...ete-ale-vietii

Avându- L pe Hristos tot timpul in minte, inimă şi-n suflet, nimic nu te poate rătăci iremediabil. Constinţa omului in dragoste de Dumnezeu, este vorbirea tainică cu El. Pedeapsa in sine, nu trebuie privită ca pedeapsa lumească ! Orice om lucid, işi dă seama ce ar insemna o pedeapsa in adevăratul sens , venită din partea Lui ! Un duş rece este bine venit ori şi cand, dar vai de cei nesocotitori şi hulitori , ce ca iarba se vor usca, precum spune psalmistul . Simţitorul simte şi se-ndreaptă, nesimţitorul va pieri !

pedeapsa pentru pacate
 

Atata vreme cat eu nazuiesc spre EL cu toata fiinta mea si ma caiesc din suflet pentru toate pacatele savarsite,nu cred ca putem vorbi de pedeapsa.

"...Cusutu-mi-a haina de piele pacatul..."

Atata vreme cat eu stau in intunericul pacatelor mele nu pot sa vad,pe mine nu pot sa ma vad cum sunt.Dar atunci cand lumina ma invaluie,abia atunci vad starea jalnica in care am ajuns.
Cum pot eu sa fiu necredincioasa Domnului care spune :"Veniti la mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi" ?

adevarat ceea ce spui,Cristi !
Doamne,ajuta!

Sfântul Ioan Gură de Aur astfel grăieşte : "Dar cineva va intreba :< de ce unii sunt pedepsiţi in viaţa aceasta şi alţii in viaţa cealaltă ? > ( o intrebare ce o auzim atât de des şi astăzi ) Intr-adevăr, Dumnezeu ii pedepseşte pe unii aici, şi pe altii nu. Ii pedeseste aici , ca sa inceteze răutatea lor şi să le usureze pedeapsa in viaţa viitoare. Sau sa-i izbăvească cu desăvârşire, iar ceilalţi văzând pedeapsa pedagogică, poate vor deveni mai inţelepţi . ( iată şi Sfântul Ioan Gură de Aur, spune, poate, pentru ca sunt mulţi din cei care nu simt şi despre care aminteam mai sus ) . Pe altii Dumnezeu nu-i pedepseşte ca sa-i ruşineze indelunga Lui răbdare, să se pocăiască şi să scape şi de pedeapsa de aici şi de cea de acolo. ( fac iar o paranteza, reamintind ca ruşinarea celui in greşeală , este tocmai acea mustrare de conştinţă la care făceam referire ceva mai sus. Ce poate fi mai groaznic şi apăsător mustrarea continuă a faptei săvârşite ) . Dacă stăruie insă in răutatea lor, atunci vor răbda mai mare pedeapsă pentru dispreţul deplin faţă de lipsa de răutate a lui Dumnezeu" . ( a pedala şi a miza tot timpul pe mila şi indelunga răbdare a lui Dumnezeu, este asemănare cu cei ce hulesc şi iau in râdere numele Lui. Sa ne ferim si cu gândul la aşa ceva ) .

Pedeapsa pentru pacate.
 

Dumnezeu de cind a trimis in lume pe fiul sau domnul nostru iisus hristos,care este noul legamint al lui dumnezeu cu noi,ne-a iertat toate pacatele.Dar noi prin faptele noastre pacatuim cu voie,sau fara voie.Orice pacat marturisit la preot se iarta.Deci cine se spovedeste si se impartaseste cu credinta in dumnezeu,capata iertarea pacatelor.Cit despre pedeapsa sa nu fie mai bine,caci domnul ce loveste spulbera de pe pamintul celor vi.Doamne iartane pe noi.

Doamne, Dumnezeul nostru, care ai venit ca să mântuieşti, nu pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi , izbăveşte-ne pe noi de ispitele ce ne impresoară ; / Doamne , Dumnezeul nostru, Cela ce neputinţele noastre le-ai primit şi durerile tuturor oamenilor le-ai purtat, vindecă şi durerile inimilor noastre ; / Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce prin Crucea Ta pace lumii ai dăruit, trimite in sărmana mea inimă pacea Ta cea Sfântă ; / Doamne , Dumnezeul nostru, Cel ce cu moartea pe moarte ai pierdut, pierde şi uneltirile vicleanului, cele pornite cu vicleşug asupra noastră ; / Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, ci să se intoarcă şi să fie viu, indură-Te şi miluieşte pe robii Tăi ; / Doamne , Dumnezeul nostru, Cel ce ai primit lacrimile lui Iezechia şi ale lui Manase , pocăinţa Ninivitenilor şi mărturisirea lui David şi degrabă i-ai mântuit pe ei, primeşte intru tot bunule Impărate şi rugăciunea şi lacrimile robilor Tăi ; / Doamne, Dumnezeul nostru, bucuria noastră, dăruieşte-ne să ne bucurăm de milostivirea Ta !
( din Icosul 1 - Acatistul către Atotputernicul Dumnezeu, la Vreme de Necaz sau de Ispită ) . Un Acatist de mare folos, curăţitor şi liniştitor , sufletelor noastre. Să nădajduim in marea bunătate si milostivire a lui Dumnezeu şi să avem ferma convingere că fără El, nimic nu putem face şi toate câte or veni in viaţa noastră să le privim cu inţelepciune, calm si mult discernământ, dând Slava lui Dumnezeu pentru toate !

Cunosc mult persoane care,având o oarecare cunoştinţă despre credinţă spun astfel
"-Dar de ce să merg eu pe calea aceasta căci ştiu atâţia care au numai necazuri,pierderi,supărări şi cu cât sunt mai credincioşi cu atâta au mai mult de suferit,eu vreau să mă bucur de viaţă. "
- Altă categorie sunt acei care spun astfel " ai văzut,a fost vinovat-t-ă de aceea a avut acident,s-a îmbolnăvit,şi-a rupt mâna piciorul,a pierdut i-a luat foc casa....etc".
Aş dori comentarii sincere şi la obiect nu din cărţi căci ACEASTA ESTE REALITATEA de zi cu zi.
Şi vă voi da un exemplu sau poate mai multe:
O mamă are necazuri cu un copil şi se roagă şi posteşte pentru el şi merge la biserici şi la mănăstiri.Acel copil refuză categoric să fie credincios el vrea să-şi trăiască viaţa.După rugăciuni şi posturi copilul se îmbolnăveşte rău sau are un accident.Suferă şi el dar în primul rând suferă mama,tot ea care stă numai în genunchgi şi lacrimile ei de pocăinţă nu se usucă niciodată iar până la urmă se îmbolnăveşte şi ea spre bucuria vrăjmaşului.

Deznădejdea, uitarea, nesăbuinţa, graba in toate ne duc la pieire !
 

Da Dorina, ce spui tu este perfect adevărat , dar au un adevăr limitat , o limită născută din propria noastră neântelegere şi neputinţă.
"Doar cu diavolul n-avem nicio legătură, in timp cu cilalţi oameni, avem multe in comun. Pentru că şi aceştia au aceeaşi fire ca noi, locuiesc pe acelaşi pamânt, au acelaşi Domn şi urmează să se bucure de aceleaşi bunuri ca şi noi. Deci, să nu spunem ca n-avem nimic comun cu aceştia, pentru că rostim cuvânt satanic, care vădeşte neomenie diavolească. Nu este oare necuviincios când vedem in agora incăierare de oameni, să alergăm să ne imprietenim cu cei certăreţi , - de ce sa-i numesc oameni ? - iar când vedem un animal căzut, să alergăm toţi sa-l ajutăm să se ridice, in timp ce faţă de fraţii noştri care se pierd rămânem nepăsători ? ( Dumnezeu e de vină , Dorina ? ) . Apropie-te si ridică-l şi cu cuvintele si cu faptele , si cu blândeţe si cu asprime . Felurit să fie medicamentul vindecării ! " ( Sf. Nicodim Aghiorîtul ).

Atâta ce am citit şi citesc căci învăţătura Sfinţilor Părinţi este ca un izvor care nu seacă nicodată.
Vreau să-spun că eu am înţeles dar ce facem cu acei care înţeleg greşit sau deloc.Sunt semeni de-ai noştri care se duc la biserică pentru a vătăma pe aproapele ,care blestemă iar atunci când cineva primeşte "pedeapsa divină" se bucură şi nu gândesc "acesta azi, iar mâine poate eu".
Iar aceştia despre care vorbesc sunt oameni reali nu năluciri ale minţii mele.

Folosirea majusculelor atunci când scriem despre Domnul nostru Iisus Hristos sau când scriem Dumnezeu reprezintă mărunta noastră jertfă de respect pentru valorile creştine.
Nu te supăra dar cred că aşa ar fi normal...nu? Iertare:63:

Ştiu Dorina şi inteleg perfect cea ce spui . Frământările şi intrebările sunt fireşti, dar să nu uităm că toate sunt bine orânduite, iar binele şi bucuria aparentă a unora pe seama răului pricinuit aproapelui, va avea "mare răsplată". Nimic nu-i fără plata ! Impăratul David , el insuşi a trecut prin mari frământări şi nedumeriri a modului cu Domnul rasplăteşte pe cel ce vrajmaşeşte, urăşte şi huleşte . Aproape ca era revoltat, intrebându-L direct pe Dumnezeu, discutând fără ocoliş , cu o durere mare in suflet, văzand pe cel nedrept cum infloreşte şi sporeşte. Dar toate au avut pentru David răspuns, find luminat de Duhul Sfânt . Să ne rugam şi să ne smerim cât ne ţin puterile noastre si vom avea raspuns la rându-ne pentru toate cele ce ne frământă. Vom avea fiecare in parte un raspuns tainic , după mărimea nevoinţei noastre. Multă nădejde !

Cele spuse de tine Cristi m-au dus cu gândul la ps.72
[COLOR=darkred]"Că am pizmuit pe cei fără de lege,când vedeam pacea păcătăşilor;[/COLOR]
[COLOR=darkred]Că n-au necazuri până la moarte şi tari sunt când lovesc ei;[/COLOR]
[COLOR=darkred]De osteneli omeneşti nu au parte şi cu oamenii nu sunt biciuiţi;[/COLOR]
[COLOR=darkred]Pentru aceasta îi stăpâneşte pe ei mândria şi se îmbracă cu nedreptatea şi silnicia,[/COLOR]
[COLOR=darkred]Gândesc şi vorbesc cu vicleşug,nedreptate grăiesc de sus;[/COLOR]
[COLOR=darkred]Până la cer ridică gura lor şi cu limba lor străbat pământul;[/COLOR]
[COLOR=darkred]Pentru aceasta poporul meu se ia după ei şi găseşte că ei sunt plini de zile bune[/COLOR]
[COLOR=darkred]Iată aceştia sunt păcătoşii şi sunt îndestulaţi.Veşnic sunt bogaţi:[/COLOR]
[COLOR=darkred].................................................. ...................................[/COLOR]
[COLOR=darkred]Până ce am intrat în locaşul cel sfânt a lui Dumnezeu şi am înţeles sfârşitul celor răi;"[/COLOR]

Da, Dorina dragă, dar răspunsul a venit : "Intr-adevăr, pe drumuri viclene i-ai pus pe ei şi i-ai doborât când se inălţau. / Cât de iute i-a pustiit pe ei ! S-au stins, au pierit din pricina nelegiuirii lor. / Ca visul celui ce se deşteaptă, Doamne, in cetatea Ta chipul lor de nimic l-ai făcut. "

uneori,draga Dorina,lacrimile pocaintei nu sunt de ajuns;probabil ca mama despre care vorbesti tu-daca este o situatie reala-poarta inca in suflet destula suparare pe cineva anume;rezolvarea problemei sta doar in puterea mamei;atata vreme cat ea nu va ierta din inima,fara sa mai pastreze nici o umbra de suparare si regret,copiii ei vor fi bolnavi fizic si sufleteste.
faptul ca pana la urma s-a imbolnavit si ea dovedeste ca se afla pe un drum gresit;o analiza amanuntita a intregii vieti,o spovedanie generala si multe lucruri se vor schimba in bine.
Doamne,ajuta!

Este foarte greu să te pronunţi pentru altcineva, pentru situaţia in care se află la un moment dat cineva şi cel mai bine ştie tot Dumnezeu, ce şi cum. Important ca Dumnezeu stă , de vrem, in mod tainic de vorbă cu noi, cu fiecare in parte. Fiecăruia in parte ne vorbeşte. El nu ne vrea nişte "morţi" , vii , ci nîşte participanţi vii şi activi in dialogul pe care il purtăm cu El. Ne-a dat discernământ, inteligenţă, răbdare pe care trebuie să le folosim in bine şi spre binele nostru. Revolta şi nedumerirea din mintea şi sufletul nostru, vor avea potolire şi lamurire la un moment dat, un moment ce numai El ni-l dă. Suntem de multe ori nerăbdători şi neântelegători , iar acolo unde răbdare nu-i , nici pocăinţa nu se va infiripa , find legaţi mult prea mult de cele lumeşti si cele materîale. Să căutâm să fim puţin deasupra firii noastre şi să păstrâm comuniunea cu Dumnezeu şi cu siguranţă mintea va avea răspunsuri la cele ce acum ne par de neânţeles.

ai dreptate in ceea ce spui,fiecare stie cel mai bine ce este in sufletul lui;poate ca reactia mea a fost prea brusca,dar cunosc pe cineva cu o situatie similara : are multe calitati,credinta,este o prezenta nelipsita din biserica (duminica si in cursul saptamanii,impreuna cu baiatul),nu are rautate,dar nu poate ierta defel pe tatal copilului ei pt.faptul ca a parasit-o cu multa vreme in urma;copilul are probleme psihice,mama nu mai poate vorbi de cariera acum,multi ani din viata i-a dedicat baiatului;spera intr-o minune;dar nu vrea sa ierte.... s-a schimbat mult in ultima vreme,nici cu sanatatea nu sta prea bine,se poate citi pe chip.
atunci,la ce bun ?

Era un exemplu aleatoriu.Discutăm despre "Pedeapsa pentru păcate" şi am dorit să abat puţin discuţia de la teoretic la practic căci, viaţa din păcate,viaţa adevărată este o tăvălire permanentă în noroiul păcatelor, iar dacă suntem atât de nefericiţi,atât de trişti şi de săraci sufleteşte este pentru că suntem foarte departe de Dumnezeu şi de cele mai multe ori privim pe cei de lângă noi de pe poziţia fariseului.

Da , foarte bun exemplul dat de tine ! Mai cam toţi trecem prin momente mai puţin plăcute sau prin momente efectiv foarte grele, de cumpănă , când disperarea şi lacrima sunt de neoprit . Ştiu, sunt om şi am trecut prin viaţă prin multe incercări , iar de lacrimi nu am dus lipsă. Dar toate au fost din vina mea ! O spun acum , dar atunci , mintea mi-era intunecată şi toate , aproape, de neânţeles. Atata spun : să avem incredere şi sa-nvăţam din fiecare incercare, să avem mintea la Invăţăturile şi Pildele lasate, să fim cei mai aspri critici ai noştri , să fim cinstiţi cu noi inşine , dând la o parte orice masca şi sclifoseală inutilă şi vom vedea atunci mult mai clar in noi inşine şi-n jurul nostru. Aşa să ne ajute Dumnezeu !+

poate ca nu mi-am ales bine cuvintele,am judecat si nu trebuia.
tot ceea ce doresc sa spun este ca daca vrem ca cel de langa noi sa se schimbe,trebuie sa ne schimbam noi insine mai intai;multe lucruri stau in puterea noastra,dar de cele mai multe ori nu le vedem,nu le apreciem la justa lor valoare.
oare nu spunem atunci cand ne rugam:"...si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri ?"

Ori şi cât ne-am feri, tot mai greşim ! Nu, ai pus punctul pe I foarte bine şi ai dat un exemplu, fără a da nume , ceea ce se incadrează ca exemplu general , nu ca judecată in sine a cuiva. Dumnezeu de ne-ar ierta doar cât reuşim noi a ierta cu adevărat intr-o viaţă, departe şi de neatins ar fi şansa mântuirii noastre." Doamne, Dumnezeul meu, fi milostiv şi nu-mi socoti toate păcatele mele. Amin ! "

epilog la postarile anterioare
 

nu pot incheia discutia de mai-sus fara a scrie si epilogul;chiar daca,aparent,nu are legatura cu pacatul si pedeapsa ulterioara,as dori sa transcriu cuvintele Parintelui Staniloaie privind schimbarea din noi si efectul acesteia asupra semenilor nostri.

Parintele Staniloaie vorbeste despre “Sfintenia,transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului” in cartea “Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant” astfel:
“Sfintenia este stralucirea unei persoane transcendente care ni se reveleaza pentru a ne ridica la ea.Suntem impinsi sa ne depasim starea de pacatosenie pentru a putea ramane in fata ei,in timp ce aceasta iradiere ne face constiinta personala mai sensibila si mai constienta de pacatele noastre.Sfintenia lui Dumnezeu apare ca invadarea constiintei omului de catre o instanta suprema,transcendenta,care face sa nasca in noi o vointa de curatie si o aspiratie spre mai multa maretie.Smerenia si dorinta de curatie astfel suscitate sunt adevarata cunoastere de sine.(…)
Numai o constiinta superioara poate trezi o alta constiinta,numai lumina dumnezeiasca poate ridica constiinta omului pana pe treapta cea mai inalta facand totodata evidenta nimicnicia ei.(…)
Aceasta curatie dumnezeiasca,desavarsita,nu face numai sa trezeasca rusinea noastra,ea ne si atrage.Nu produce numai frica,ci si bucurie,caci despuierea fiintei noastre a descoperit odata cu pacatul si ceea ce este bun in noi;a trezit vointa noastra de a ne curati de pacat pentru a placea constiintei divine.Ne simtim fericiti pentru ca Dumnezeul Cel Sfant ne-a dat posibilitatea de a ne curati,de a iesi din rautate;putem parasi somnul pentru o existenta vie,scoasa din izvorul intregii existente,persoana lui Dumnezeu,in ardoarea iubirii Lui.Ne simtim fericiti pentru ca Dumnezeul Cel Sfant nu ne-a alungat definitiv,ci a trezit in noi dorinta de a ne curati.Ne simtim fericiti pentru ca suntem despovarati de o greutate purtata inconstient si eliberati de o piedica in calea vietii noastre depline.(…)
Crestinismul a revelat aptitudinea fiecarui om pentru sfintenie si cea a lumii intregi de a reflecta sfintenia.(…)
Sfintenia este transparenta lui Dumnezeu si a constiintei Lui in mintea omului si transparenta mintii omului umplute de lumina Sfantului Duh care se reflecta prin intermediul trupului sau si iradiaza de jur-imprejur.”

incercand sa schimbam pe cei de langa noi,incercand sa pretindem celorlalti ceea ce noi nu putem oferi,este greu de crezut ca vom reusi vreodata.
adevarata schimbare in bine a celor din jurul nostru se pare ca este conditionata de schimbarea noastra interioara.

fireste,Parintele vorbeste despre sfinti;dar,in masura in care noi ne schimbam viata,in sensul ca incercam sa ne apropiem mai mult de Domnul,aceasta schimbare a noastra se poate vedea si in relatiile cu cei din jur.

“Frate,ai experiat vreodata o mare bucurie?Acesta a fost Duhul Sfant.
Ai experiat oare-in vreme ce te bucurai de o multumire deplina in treburile lumesti-vreun dor mistuitor pentru cele ceresti?Acesta a fost Duhul Sfant,care-ti vorbea chemandu-te la Sine.(…)
Frate,nu ti s-a parut adesea ca intreaga lume,cu toate lucrurile ei cele bune,nu face nici cat o lumanare,si ca tu vrei doar sa cazi in genunchi si sa te rogi pentru o mangaiere cereasca?Acesta e Duhul Sfant care-ti atinge sufletul.
Frate,atunci cand Duhul Sfant iti atinge sufletul,cunoaste ca,atunci,intreaga lume iti va aparea intr-o lumina diferita,asa cum in noapte lumea noastra materiala este foarte diferita de aceea ce este luminata de soare,cand totul se vede limpede si e usor de vazut.
Frate,in clipe de tristete adanca,n-ai experiat oare simtaminte de mangaiere binefacatoare si pace,ca o adiere calda,neasteptata,vestitoare a apropierii primaverii,in mijlocul gerului iernii?Este Duhul Sfant,Care te-a mangaiat,caci El este Mangaietorul.
Frate,n-ai experiat un simtamant neasteptat de dragoste arzatoare pentru Dumnezeu,pe Care,desi nu L-ai vazut si nu-L poti vedea si nu-L poti cunoaste cu mintea,n-ai simtit apropierea Lui prin omul tau launtric,n-ai strigat din inima cu lacrimi:”Al Tau sunt eu,mantuieste-ma!(Ps.118:94)?
Acesta este Duhul Sfant.Dragostea Insasi te-a luat sub acoperamantul ei.”

“Frate al meu,tie iti zic:si tu esti biserica a lui Dumnezeu,dupa cuvintele lui Pavel:”…trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi,pe care-L aveti de la Dumnezeu si voi nu sunteti ai vostri(ICor.6:19).Cum s-ar spune tu nu-ti mai apartii,ci esti al lui Dumnezeu;esti al Domnului Iisus Hristos,Care te-a mantuit cu mare pret,scumpul Lui Sange,prin care te-a rascumparat pentru Sine(cf.Fapte 20:28).Pentru aceasta esti biserica a lui Dumnezeu.Duhul Sfant locuieste in tine cand ai credinta ortodoxa si cand modul tau de viata e pe potriva acestei credinte.
Cand credinta ta a fost slabita sau ai pacatuit intr-un fel sau altul,nu te intrista!sau,mai degraba:da,intristeaza-te,dar nu deznadajdui,caci Dumnezeu iti vede slabiciunea:”Carnea este neputincioasa” asa ti-a zis,in bunavointa Sa Facatorul tau(Mt.26:41).Templele pamantesti sunt supuse stricaciunii si trebuie refacute,si sunt facute din piatra,caramida,marmura,fier-materiale mult mai tari decat trupul tau care,ca urmare a caderii,transmite slabiciunile si predispozitiile sale fata de boli mai departe chiar sufletului tau cel nemuritor.(…)
Roaga-te ca niciodata sa nu incetezi a fi un templu al lui Dumnezeu,si ca Duhul Sfant nu numai sa nu se departeze niciodata de la tine,ci sa te si innoiasca,sa te intareasca,sa te sfinteasca si sa te umple cu har.
(…)Scrii ca asupra ta au venit necazuri,ca ai suferit jigniri si ca n-ai nici un sprijin din nici o parte.Nu te intrista.”Luati seama sa nu va speriati (Mt.24:6).Iar dupa cuvintele Apostolului:”Nu v-a cuprins ispita care sa fi fost peste puterea omeneasca.Dar credincios este Dumnezeu;El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti(ICor.10:13).Valurile lovesc stanca,vantul aduce val dupa val,dar piatra sta neclintita pentru ca este piatra.”

(”Cugetarile unei inimi smerite” - Editura Cartea Ortodoxa / Editura Egumenita)

In Biblie Mantuitorul ne spune ca pacatele spovedite si daca este tinut canonul respctiv( aici canon trebuie inteles in sensul de pocainta, regret amarnic pentru ceea ce am facut) vin iertate, nu se rasfrang asupra urmasilor nostri.

Referinte si scurt rezumat:
[COLOR=blue]Faptele Apostolilor 13:38[/COLOR] spun că “Să ştiţi dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea pacatelor.”

Ce este iertarea pacatelor?
Biblia ne spune ca toţi avem nevoie de iertare din partea lui Dumnezeu. Pentru că toţi am săvârşit păcate. În cartea [COLOR=blue]Eclesiastul 7:20[/COLOR] se spune că “pe pământ nu este nici un om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască”. [COLOR=blue]Epistola întâi a lui Ioan 1:8[/COLOR] spune de asemenea că “dăcă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi”. Toate păcatele sunt la urma urmei un act de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu ([COLOR=blue]Psalmul 51:4[/COLOR]). Astfel, este clar că avem nevoie disperată de iertare din partea lui Dumnezeu. Dacă păcatele noastre nu sunt iertate, atunci vom petrece eternitatea suferind consecinţele acestora ([COLOR=blue]Matei [/COLOR][COLOR=blue]25:46; Ioan 3:36[/COLOR]).

Iertarea – Cum s-ar putea obţine?

Din fericire, Dumnezeu este iubitor şi plin de îndurare – nerăbdător să ne ierte păcatele! [COLOR=blue]2 Petru 3:9[/COLOR] ne spune că “…El... are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă” Dumnezeu doreşte să ne ierte, de aceea a şi creat posibilitatea ca să fim iertaţi.

Singura pedeapsă pentru păcatele noastre este moartea. Prima parte din [COLOR=blue]Romani 6:23[/COLOR] spune că “plata păcatului este moartea…” Moartea eternă este consecinţa păcatelor noastre. Dumnezeu, în planul Său perfect, s-a făcut o fiinţă umană – Iisus Hristos ([COLOR=blue]Ioan 1:1,14[/COLOR]). Iisus a murit pe cruce, luând asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam - moartea. 2 [COLOR=blue]Corinteni 5:21[/COLOR] ne învaţă că “Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Iisus a murit pe cruce, luând astfel asupra Lui toată pedeapsa pe care noi o meritam! Moartea lui Iisus a adus iertarea păcatelor pentru întreaga omenire. [COLOR=blue]1 Ioan 2:2[/COLOR] proclamă: “El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” Iisus a înviat din morţi, proclamând astfel biruinţa Sa asupra păcatului şi a morţii ([COLOR=blue]1 Corinteni 15:1-28[/COLOR]). Slavă lui Dumnezeu, căci prin moartea şi învierea lui Iisus Hristos, a doua parte a versetului din [COLOR=blue]Romani 6:23[/COLOR] este un adevăr, şi anume că “…darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Iisus Hristos, Domnul nostru.”

Vrei tu ca păcatele tale să fie iertate? Te mai apasă încă sentimentul de vinovăţie că nu pare să poţi merge mai departe? Iertarea păcatelor tale este posibilă dăcă îţi pui credinţa în Iisus Hristos ca Mântuitor personal. [COLOR=blue]Efeseni 1:7[/COLOR] spune: “În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său”. Iisus a plătit datoria noastră, astfel ca noi să putem fi iertaţi. Tot ce trebuie să faci este să Îi ceri lui Dumnezeu sa te ierte prin Iisus, crezând că Iisus a murit pentru a plăti pentru iertarea ta – şi Dumnezeu te va ierta! [COLOR=blue]Ioan 3:16-17[/COLOR] conţine acest mesaj minunat: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Într-adevăr, Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.”

Iertarea – este chiar atât de uşor să fie primita?

Da, este chiar atât de uşor!
Nu poţi câştiga cu ceva iertarea din partea lui Dumnezeu. Nu poţi să plăteşti cu ceva ca să capeţi iertarea de la Dumnezeu. O poţi numai primi, prin credinţă, prin harul şi îndurarea lui Dumnezeu. Dacă doreşti să Îl accepţi pe Iisus Hristos ca Mântuitor personal şi astfel să primeşti iertarea de la Dumnezeu, am gasit odata o rugăciune simplă care te va ajuta insa totuşi este important de stiut faptul ca rostirea acestei rugăciuni sau a oricărei alte rugăciuni nu te va mântui. [COLOR=blue]Numai credinţa[/COLOR] în Hristos te poate mântui de păcate. Această rugăciune este numai o modalitate de a îţi exprima către Dumnezeu credinţa ta în El şi de a-I mulţumi pentru că ţi-a dăruit mântuirea.
Aici este rugaciunea mentionata mai sus:

[COLOR=purple]"Doamne, ştiu că am păcătuit împotriva Ta şi că merit pedeapsa. Însă Iisus Hristos a luat pedeapsa pe care o meritam eu astfel ca eu să pot fi mântuit prin credinţa în El. Mă întorc acum de la păcatele mele şi îmi pun întreaga mea credinţă în Tine pentru mântuire. Îţi mulţumesc pentru harul tău minunat şi pentru iertarea de păcate! Amin!"
[/COLOR]


Problema este cu pacate "uitate" (nespovedite prin uitare/sau chiar in mod intentionat)sau totusi spovedite fara destula pocainta si parere de rau, cu acest tip de pacate problema este alta.

Canoanele neimplnite - este un alt aspect.

Pacatele de moarte - astea din nou sint o alta categorie de pacate care nu vin iertate(referinta la cele impotriva Duhului Sfant).

Si ca o concluzie la putinul spus aici despre acest topic:

[COLOR=purple]Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnica în Iisus Hristos, Domnul nostru.
[/COLOR]
[COLOR=blue]Romani 6:23[/COLOR]


Deci mare atentie!