Daca ar fi sa aleg aceasta cale m-as duce intr-un loc unde nu prea ajung turisti. Poate la Manastirea Celic Dere, ori la manastirea Saon ( pe langa Tulcea pe-acolo ). Este foarte frumos acolo, foarte linistit, rar se duc turisti acolo , mai ales la Man.Saon care este undeva departe de Tulcea, iar drumul pana acolo este greu mai ales daca esti cu masina deoarece drumurile acolo nu sunt asfaltate & co. Bineinteles ca sunt si turisti curajosi ca sa ma pot exprima asa, printre care si eu de altfel :D. Nu stiu de ce tind sa aleg locurile mai izolate, unde este mai multa liniste. Apropo : am inteles ca la Meteora nu mai este nimeni, au plecat toti calugarii si s-au mutat la Athos, datorita turistilor care impanzeau manatirile de acolo. daca am auzit bine, femeile aveau voie sa mearga la Meteora, un motiv in plus pentru care calugarii de acolo ar fi vrut sa plece. Este adevarat ce am auzit ?

Daca as vrea sa ma calugaresc m-as duce la duhovnicul meu i-as cere binecuvantare si apoi m-as intoarce in mine pt a ma infrange pe mine.As putea fi calugar in camera mea ca in chinovie.In primul rand lupta se da in mine.In cetate sau in afara cetatii poti duce viata monahala daca vrei.Monahismul nu insaemna ,,hei-rup colectivist'cum se confunda uneori chiar si in unele manastiri, unde este nevoie de forta de munca.Dar in Romania inca lipsesc batranii din manastiri.Cu voia lui Dumnezeu vor mai fi mari duhovnici!RUGACIUNEA SE FACE IN DUH SI ADEVAR IN ORICE LOC!

Da, dar n-ai avea un batran de care sa asculti. Dintre voturile calugariei, cred ca ascultarea este cea mai grea.

Am intanit si oameni in viata care imi erau mai monahi decat unele pers intrate in monahism. Cred ca este important si locul, dar mai important este ca locul sa aibe persoane care au facut din voia lor, voia lui Dumnezeu. Numai asa monahul poate gusta cu bucurie fuga de lume. Altfel, va fi neincetat in lume, dar sub alte chipuri.

Da ,ai dreptate ca ascultarea este grea dar poti asculta de un batran monah si fiind la distanta de el;calitatea ascultarii conteaza.Si nici intr-o manastire nu-si alege novicele indrumatorul sau iar o pregatire anterioara reduce mult din greutatea ascultarii.Multi dintre calugarii solitari sunt sub ascultarea directa a unui epicop ce nu se afla permanent langa ei.Pana si staretul unei manastiri este este sub ascultarea unui arhiereu.Ascultarea este utila mai ales pt perioada uceniciei.Cu timpul devii tu ,,batran'.Desi sunt in mir, eu cunosc bine tipicul de manastire si randuiala zilnica a unui calugar imbunatatit si ma straduiesc sa o urmez si eu duoa puterile mele, asa ca mie nu mi-ar parea grea ascultatrea.Mai greu este ca am obligatii care ma retin in mir si de aceea am raspuns asa.

Eu as alege Manastirea Surpatele, din Valcea. Exterior arata exact pe gustul meu. Nu am fost insa si la slujba.

Un politist din Suceava si-a abandonat serviciul alegand sa se calugareasca.

Sa-l intareasca Dumnezeu, si sa ne mantuiasca pt rugaciunile tuturor monahilor si a monahiilor dreptmaritori!

http://stiri.kappa.ro/actualitate/un-politist-din-suceava-si-a-abandonat-serviciul-alegand-sa-se-calugareasca/stire_127196.html

Frumoasa stire!
Ce bine ar fi daca s-ar umple paginile ziarelor cu astfel de stiri :thumbsup:
Poate ar prinde curaj mai multi din cei chemati spre viata monahala...sa se mareasca Cinul cel ingeresc.

Cine vrea sa invete ascultarea si rabdarea, sa ingrijeasca de batrani cu dragoste. Cu gandul la nevoile lor, ajungi sa fii "doar ochi", precum calugarii.

Batrânetea e un pacat, nu trebuie menajata ci combatutta.

Traditei, cred ca glumesti, caci ma refeream la batranetea fizica. aceasta este inevitabila. Sau tu crezi in operatii estetice nenumarate si in medicina viitorului, care va aduce tinerete fara batranete? Toate isi au rostul lor; la fel si imbatranirea. Altfel am fi preocupati de trup mai mult timp si nu amajunge niciodata la cele duhovnicesti.

Nu e inevitabila. Lipsa de putere nu se datoreaza uzurii organismului ci faptului ca Dumnezeu îsi ia mâna. Dar un om de 100 de ani poate fi viguros ca un copil. Bolile se datoreaza credintei ca corpul e ceva distinct de suflet, o masinarie materiala care pasamite s-ar putea strica.

Albirea parului are rostul ei, parul e un tesut fara simtire, deci ceva într-adevar material. Dar asta nu înseamna ca albirea e inevitabila.

Ce mai ramâne? Atrofierea încheieturilor, ridarea pielii etc? Acestea vin doar daca crezi ca ele trebuie sa vina, daca corpul tau e doar o imagine în mintea ta si nu un complex de senzatii bine constientizat.


Batrânetea nu e data de Dumnezeu, e un fenomen datorat senzatiei de împovarare cu experiente de viata, combinata cu aspectele fizice descrise mai sus, ceea ce genereaza psihoza ca a venit vremea sa îmbatrânesti, ca asa îmbatrânesc toti, ca si stiinta spune asa etc.

Totusi si sfintii nostri au avut si boli si par alb. Dar si intelepciune si mai ales smerenie.
Daca ma gandesc la Sf. Grigorie Decapolitul a avut boli grele, pe care le-a dus fara sa se planga. De fapt aproape nu e om, care sa nu fie bolnav la sfarsitul vietii, in masura in care moare de moarte buna.
Mie ideea despre tineretea vesnica imi suna a New Age. Dealtfel si in Apocalipsa scrie despre oameni ca la un moment dat vor dori sa moara si nu vor putea. Am inteles ca se fac cercetari in directia asta: autovindecare prin niste "celule", care se tot innoiesc. Le zice cumva, dar imi scapa in clipa asta.
La ce bun totusi tinerete vesnica cu toate problemele pe care le implica?
Am inteles ca budistii sunt vigurosi si virili pana mor. Imi repugna ideea, caci spiritualitatea creste pe masura ce puterile trupului scad. Cel putin asa am citit.

Nu am zis ca bolile nu vin. Dar sa întelegm natura lor superficiala.

Vezi ca e un topic pe Teologie si Stiinta, E batrânetea inevitabila?

La ce bun tinerete vesnica? Uzura, neputintele sunt ceva pe care le luam si în cealalta lume4, deci trebuie sa scapam de ele.

Am întâlnit pe cineva care credea în unele practici budiste si care într-adevar avea la vârsta înaintata vigoare, dar avea aspectul unui om batrân. Într-adevar acel lucru e necurat, orice religie si credinta pagâna aduce o desfigurare înfricosatoare a sufletului.

Spiritualitatea tine de trezvie iar trezvia e afectata de slabiciunile trupului.

Nu mai vorbesc de faptul ca la cei mai multi batrâni apare si o dezintegrare a puterilor sufletesti, datorate pacatelor.

eu as zice totusi ca nu prea se compara... ascultarea inseamna taierea voii proprii, pe cand grija pentru batrani e datorie sau mila, depinde de context.

cred ca celule stem

In manastiri unii calugari mai tineri primesc drept ascultare sa ingrijeasca de un batranel neputincios.

Mirela, noi toti putem sa avem o parere despre diverse lucruri, dar numai experienta in domeniu te face sa vezi lucrurile cum sunt cu adevarat. Se invata si ascultare si rabdare in munca cu batranii, crede-ma.

Interesant ce spui, Traditie. Am intalnit oameni, care nu credeau de loc in Dumnezeu, dar care nu au fost atinsi de boala pana la batranete. Dar noi stim, ca Dumnezeu cearta pe cel pe care il iubeste. Si boala e o certare.
Chiar daca nu se stie, parul are mai are functii pe care poate nu le cunoastem inca; faptul ca unii preoti si calugarii nu se tund, nu poate fi legat doar de aspectul exterior.
Si revenind la topic, cred ca perioadele din viata omului (copilarie, adolescenta, maturitate, batranete) nu sunt intamplatoare. Noi putem prin diverse mijloace sa impingem varsta la care devenim batrani tot mai departe, dar si asta isi are pretul ei, nu numai in bani, ci si ca maturitate duhovniceasca. Fiind vesnic tineri pana la moarte, s-ar putea sa uitam de scopul vietii noastre pe pamant: impacarea cu Dumnezeu.
In principiu nu am nimic impotriva ca oamenii sa ramana tineri, dar in clipa in care incepi o viata duhovniceasca, tineretea trupeasca nu mai e importanta, avand in vedere ca sufletul oricum e tanar, cu sau fara riduri pe fata.

Monahul trebuie sa fie asemeni unei mingi.:) Oriunde o vei arunca se va rostogoli neoprindu-se de piedici fiind neteda.

eu n-am zis ca nu se-nvata, ci ca nu se compara cu ascultarea din monahism - despre care nici una din noi nu are experienta concreta in domeniu, asa ca pana la urma ramanen la niste simple pareri. si nu vad nimic rau in a le spune, doar ptr asta e forumul.

Unde scrie asta? Fiinta umana trebuie sa aiba o demnitate, e chip al lui Dumnezeu.

Traditie, calugarii adevarati:D si-au taiat demintatea si voia proprie.;) Astfel si-au mutat numele in calendare si si-au lasat trupurile spre inchinare in biserici. Exemplul vrednicului de pomenire Sf, Cuv. Acachie ( si nu numai). Cat despre afirmatia mea vezi cartea Pr. Paisie Paisie Aghioritul, "Patimi si Virtuti".

Am omis sa spun, ca ingrijirea de batrani e o buna pregatire pentru ascultarea monahala; nu ca o inlocuieste. Credeam ca se subintelege.

ancah, osteneala trupeasca supune trupul duhului. Dar daca nu lucram si asupra duhului ramanem la smerenia cea de nevoie. Adica aceea ce vine prin oameni (din afara). Pentru a ne folosi de osteneala trupului (prin ingrijirea batranilor ex. vostru) necesar este sa taiem si patimile cele ascunse: mandria, clevetirea, lacomia pantecelui, osandirea, trufia, nerabdarea, indreptatirea, iubirea de sine. Putem tacea (cu limba) cand un batran (bolnav) ne jigneste dar in minte sa spunem, lasa-l e nebun! Astfel pierdem toata osteneala trupului. E ca si cum am lucra un an sa facem o recolta buna dar intr-o noapte vin porcii si ne strica osteneala.

Smerenia la care ne îndeamna Mântuitorul nu înseamna o înjosire a fiintei umane ci doar o traire în adevar.

Dar trebuie sa ne purtam cu nesfârsita grija în tot ceea ce facem. A se comporta cineva ca si cum ar fi o zdreanta nu este bine, e o caricaturizare a fiintei umane. Uita-te la slujbele bisericesti, câta demnitate este în ele, în vestminte. Toti Sfintii au avut o demnitate, o solemnitate în gesturile lor.

Da, alynna, ai dreptate, ca nu e suficienta osteneala trupului. Dar cine a spus ca ar fi? Ne putem imagina orice despre cel care ingrijeste de batrani si bolnavi, doar ca ar putea fi putin induhovniciti, nu. Ei, mai sunt si exceptii, care s-au uitat pe sine, si au ingrijit cu mare dragoste si daruire, incurajandu-se in momentele grele de inceput in ale meseriei cu exemplul dragostei lui Hristos pentru Apostoli.
Cine porneste de la ideea ca batranii sau bolnavii pe care ii ingrijeste sunt nebuni, desi unii sunt intr-adevar senil-dementi, acela nu are ce cauta printre ei, caci mai mult se va pierde pe sine. Si sunt multi din acestia, insa putini, din cei care au inteles nobletea acestei meserii; dar exista totusi, slava Domnului, si din acestia din urma.

Acela care a ajuns cu adevarat la aceasta iubire fata de semen din smerenie nu va vedea niciodata ca a ajuns la ea. Nu va vorbi niciodata despre ea ca si cum ar avea-o (chiar la pers a treia) ci va spune: Doamne nimica bun nu fac si daca fac ceva dator sunt sa le fac.;)

alynna, nu vorbeam despre mine, ci despre oameni, care m-au ajutat la inceput si mi-au indrumat pasii, pentru a putea face o munca atat de grea. Nu i-am auzit niciodata laudandu-se, ci i-am vazut muncind cu abnegatie. Am fost impresionata, de dragostea cu care ii ajutau pe bietii batrani si am incercat sa fac ca ei in cei 7 ani, cat am lucrat cu batranii. Una dintre ei, o fata din Islanda, era de o liniste si dragoste rar intalnita. Apoi, interesandu-ma de viata din Islanda, am aflat ca oamenii muncesc din greu si sunt f credinciosi. Si nu avea decat 19 ani. Acum, ce-i spunea ea lui Dumnezeu , asta nu pot sti; dar pot sa banui.
Dar tu ai smerenie, alynna, sau le spui altora ceea ce ar trebui sa-ti spui tie?!? Iarta-mi indiscretia, dar mi-ai trezit curiozitatea.

Virtutea ce cuprinde in ea toate calitatile este nobletea duhovniceasca. Cel ce are noblete fie el calugar sau mirean isi pune sufletul si trupul in slujba aproapelui. Se daruieste pe sine fara sa ceara pretuire. Aceasta nu ii scade calitatile de om ba mai mult il inobileaza, il apropie de adevarata iubire cea a Lui Hristos. Monahul adesea este inzestrat cu aceasta noblete necautand faima sau pretuire lumeasca. Si ca sa raspund la intrebarea ta ancah, smrenia ( desi potrivit ar fi la un alt topic)nu se simte ea este insasi viata inimii. Sunt doua tipuri de smerenie, una de nevoie (ce vine prin om, iarasi aduc cazul ingrijirii bolnavilor, copiilor) si alta (cea adevarata) ce vine din inima si care dealtfel este un dar al Harului. Ca sa fiu mai explicita ( legat de smerenie si de gandurile oamenilor pe care nu le stim doar le banuim) voi aduce acest exemplu care mi-a venit acum in minte. O vasla scufundata in apa o vedem franta desi ea este intreaga. Partea din afara o vedem dar pe cea scufundata putem doar sa ne-o imaginam.:)

...iar daca la ingrijirea de batrani si bolnavi, adaugi dragoste neconditionata, care iti izvoraste din inima, ajungi sa fii "doar ochi", precum calugarul, caci pe tine nu te mai simti, ci simti doar nevoia altora. Nu zic prin asta ca il egalezi pe calugar, dar simti ceva din trairea lui launtrica, care depaseste orice imaginatie.

alynna si Traditie:
Si ce a fost gresit din ce am scris eu?
Lipsa de masura, exagerarea sunt de la diavol, dar dragostea de straini, nu poate fi, dupa parerea mea.
Pornind de la ideea ca si cele bune sunt tot de la cel rau, ce vom face atunci? Nu vom mai face nimic din teama de a gresi. Ori noi vom da socoteala si de faptele, pe care le-am fi putut face...
Am impresia ca vreti cu tot dinadinsul sa umbriti dragostea pe care am vazut-o la cele cu care am lucrat, ca si cand ar veni de la diavolul.
Mai bine intrebati-va de unde va vine chiar acest gand!
A respecta un batran, a-l ingriji si a-i sluji cu devotiune nu poate veni de la cel rau, ci de la Dumnezeu.
Dar daca vi se pare ceva suspect, abtineti-va sa lucrati cu batrani. Va fi o povara de nesuportat pentru voi.
Eu stiu ca le poti arata unor straini batrani si bolnavi dragoste numai daca ii urmezi lui Hristos, si raman la parerea mea, caci multe pareri contradictorii au inceput sa apara. Diavolul nu e niciodata dragoste. Dumnezeu este dragoste.
Iar despre inselaciunile diavolului, Traditie, am citi destul; nu au nimic dea face cu dragostea adevarata.
Dar sigur, putem sa cauta si nod in papura...

Alynna, nu a pomenit nimeni de desavarsire, ci de sentimentul de dragoste pentru aproapele, in persoana batranilor. Nu stiu pe nimeni sa fi ajuns la indumnezeire, dar cunosc oameni care se straduiesc pe aceasta cale. Stii, putinul, de care pomeneste Sf. Apostol Petru din partea noastra, ca Iisus Hristos sa faca restul. Micul si insignifiantul efort personal sub forma de fapte bune.
Te contrazic in privinta dragostei. O simti si esti constient de dragostea pe care o porti cuiva; doar smerenia nu o simti, caci devine un modus vivendi.

Nu e usor de loc sa ingrijesti de batrani ,batranii sunt dificili si pentru a-i ingriji trebuie multa iubire si lepadare de sine ,de egoismul care zace in noi .
Trebuie sa le suporti toate capriciile ,sunt neputinciosi si ce este mai rau ,e faptul ca aceasta boala a batranetii nu se poate vindeca.
Cine rabda pina la sfarsit acela se va mantui.
Voi ,cei mai tineri ,nu stiti ce inseamna asta pt.ca nu aveti parinti batrani.
Iar pt. maica Tereza ,tot respectul ,ea nu a facut acte de caritate spre slava oamenilor ,ci spre lauda lui Dumnezeu.Cati dintre voi ati avea grija de un copil bolnav de sida ,de ex.?
Daca e catolica ,asta inseamna ca nu se va mantui?
Din cate stiu si catolicii se spovedesc ,deci si ei pot intra curati in imparatia lui Dumnezeu.De fapt par.Arsenie Boca a si spus asta ,ca si catolicii se pot mantui ,cei care duc o viata cu adevarat crestina .

ancah, noi vorbim de doua lucruri diferite. Eu vorbesc de smerenie tu de dragoste. Da, ai dreptate dragostea se cultiva (inmulteste) prin respectarea poruncilor pe cand smerenia ( cea adevarata) se lucreaza in chip tacut fara zgomot si este un DAR! Eu inchei aici cu acest subiect care nu este in ton cu topicul dealtfel.:)

Mie un lucru imi este clar: monahaul isi taie voia sa ca sa fie inghitit de Viata. Iar noi, de multe ori, cand se face contrar voii noastre, aducem potopul. Sa nu uitam ca nimic nu-l indeparteaza pe om mai mult de sine insusi decat grijile de zi cu zi. Si nimic nu-l face mai prins de grijile de zi cu zi decat neglijarea sufletului sau.

Igor Smolici: "Din Viata si invataura staretilor":
- Ravna cea mai mare a lor era, sa fie vrednici de indurarea privirilor lui Dumnezeu,pastrand mereu aplecarea spre umilinta mare, in toate rugaciunile aduse inaintea lui Dumnezeu.
- Smerenia si ascultarea trebuie sa mearga mana in mana. Mantuirea vine acolo unde se pazesc poruncile si se asculta sfaturile. Vechile deprinderi te fac orb. Nu urma in nici o privinta judecata ta, nu lua hotarari singur, fara sa intrebi. Nu-ti pastra cu incapatanare parerea ta, socotind-o mai inteleapta decat a mai marelui tau. Nu-ti ingadui sa masori sfaturile lui, ca de cele mai multe ori vei ajunge la ratacire. Ascultarea si lepadarea de voia ta te pot scapa din primejdie de moarte.

La Cuviosul Nichita Stithatul aflam temeiuri pentru ceea ce teologia contemporana denumeste tehnic "monahismul interior sau interiorizat". "A te face monah - spune el - nu inseamna a iesi dintre oameni si din lume, ci a te parasi pe tine, iesind din voile trupului si plecand din pustiul patimilor".

Doresc sa stiu ,cum se poate "intra" intr-o manastire sau schit.
Ce conditii trebuiesc intrunite .
Doresc o informatie care ia in calcul o femeie care este sotie si mama dar care vrea sa se retraga din viata laica .
Multumesc pt. raspunsuri.

Pai binecuvantare de la vreun duhovnic asa mai sporit.
Apoi va ducetzi la manastirea/schitul la care doritzi sa intratzi vorbitzi cu maica staretza si vedetzi ce zice si dansa.
Daca doreste sa va primeasca ca sora in manastire - urmeaza o perioada de incercare care nu are durata fixa.
Si daca se trece de acea perioada abia atunci se accepta ca si monahie.
(Se pot sa fie si alte grade pana la cea de monahie).