deci, oameni buni intelegeti un lucru. Omul este inzestrat cu suflet, el se poate mantui, cu el lucreaza Dumnezeu, el se roaga lui Dumnezeu, sufletul lui se roaga practic. Animalul, dobitocul altfel numit, nu are suflet!!!!! nu este om, Doamne-fereste, ca doar de aceea el este incadrat in alt regn biologic. Animalul are acel instinct, are viata, normal ca are. are duhul de viata suflarea care ii porneste aceste asa zise sentimente : ca animalul se bucura, e trist, il doare.. normal, doar e fiinta vie, dar sufletul e cel mai bogat dar cu care poate fi inzestrat o fiinta si aceea este numai OMUL.

Salut :((
 

Buna , si eu iubesc animalele si am si eu 2 caini si un motan,dupa parerea mea ar fi nedrept ca noi oamenii sa fim singurele fiinte care au suflet, animalele sunt conduse doar de instinct si cateodata de compasiune pentru stapani deci nu au vointa proprie de a face rau sa bine, cred ca tot la Creator se vor intoarce , asa ar fi drept .Am avut candva o discutie pe tema asta cu un penticostal , spunea ca animalele au fost create doar pt a ne servi si ca nu au suflet, nedrept zic ,apropo si eu am deschis un topic asemanator. Imi pare rau pentru catel.

Esti sigur pe ceea ce spui?da -mi o dovada in afara de Biblie si Sfintii Parinti ca animalele nu au suflet, sa stii , cateodata un animal ti e mai loial si mai credincios decat un om,sunt tot creaturi ale lui Dumnezeu si tot la Dumnezeu se duc , ti e teama ca n-o sa mai ai loc in rai , din cauza lor?

Animalele nu au minte, după cum spune şi psalmistul „omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor”[7], deci omul, printr-o vieţuire pur trupească (instinctuală, bazată exclusiv pe cele şase simţuri trupeşti), renunţă de bună voie la cinstea comuniunii cu Dumnezeu, la viaţa cea adevărată.

Sufletul omului, spun Sfinţii Părinţi, „este o substanţă vie, simplă, necorporală, prin natura sa invizibilă ochilor trupeşti, nemuritoare, raţională, spirituală, fără de formă; se serveşte de un corp organic şi îi dă acestuia puterea de viaţă, de creştere, de simţire şi de naştere. Nu are un spirit deosebit de el, ci spiritul său este partea cea mai curată a lui. Căci ceea ce este ochiul în trup, aceea este spiritul în suflet” [8] .

Sfânta Scriptură precizeazăcă toate vietăţile animale au suflet, căci “tuturor fiarelor pământului şi tuturor pasărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele suflare de viaţă …”[9], Dumnezeu le dă aceeaşi hrana materială pentru trup ca şi nouă oamenilor (evident după căderea în păcat a lui Adam). Sfinţii Părinţi spun că „trebuie să se ştie că facultăţile oricărei vieţuitoare se împart în facultăţi sufleteşti, facultăţi vegetative şi facultăţi vitale. [10]“. Luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie”[11], deci omul nu are doar un suflet simplu (cu afecte sufleteşti: bucurie, tristeţe, iubire, ură etc. ) precum au animalele, ci a primit un suflet spiritual (cugetător, gânditor, raţional, deci cu conştiinţa existenţei fiinţiale şi nemuritor, cu posibilitatea unei vieţi duhovniceşti) direct de la Dumnezeu, fiind astfel o creatura directă a Lui.

„Şi a mai grăit Dumnezeu cu Noe şi cu fiii lui, care erau cu el, şi a zis: «Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului»“[12]. Reţinem că toate vietățile animale au suflet viu, însă doar sufletul omului este spiritual aşa cum am arătat mai sus.

Astfel, Sfântul Pavel vorbeşte în cazul omului despre “despărţitura sufletului şi duhului” [13] arătând că, deşi sufletul şi spiritul omului sunt din aceeaşi substanţă, acestea nu se pot confunda, căci spiritul sufletului este numit şi “duhul minţii” [14] omului. Urmând îndemnul Sfântului Pavel, ca “întreg duhul vostru şi sufletul vostru şi trupul vostru să se păzească” [15] de orice lucru nefiresc, noi trebuie să ne păzim curate atât cele ce ţin de sufletul nostru spiritual (cugetul minţii, gândirea, raţiunea), precum şi sentimentele sufletești; şi de asemenea şi trupul trebuie ferit de orice întinăciune.

Reţinem că pentru om, duhul şi sufletul nu sunt nicidecum două entităţi deosebite, ci una singură. În timp ce prin suflet se înțelege, in general, sediul afectelor, principiul vital (care îl au şi animalele), duhul (spiritul) este partea superioară, fină, a sufletului omului, capabilă de a se pune in contact cu Sfântul Duh şi de a-I deveni sălaş. Antropologia paulină face distincții terminologice între psyhè = suflet, pnēuma = duh (partea superioara a lui psyhè), si nóos (noūs) = minte, cugetare, inteligenţă, rațiune (partea superioara a lui pnēuma şi cea mai fina a lui psyhè), toate în opozitie cu sárx = carne (ca materie) şi sōma = trup (forma organizata a lui sárx). Cu aceste nuanțări, dihotomia suflet-trup este fără echivoc.

Tot Sfântul Pavel spune că „sunt şi trupuri cereşti şi trupuri pământeşti; dar alta este slava celor cereşti şi alta a celor pământeşti. […]Se seamănă trup firesc, înviază trup duhovnicesc. Dacă este trup firesc, este şi trup duhovnicesc. Precum şi este scris: «Făcutu-s-a omul cel dintâi, Adam, cu suflet viu; iar Adam cel de pe urmă cu duh dătător de viaţă»” [16]. Terminologia paulină trebuie citită şi înțeleasă astfel: "trup carnal" (sárx) este carnea ce alcătuiește atât trupurile oamenilor cât şi cele ale animalelor, care deşi este din aceeaşi materie, este diferita ca aspect în funcţie de specie, carnea fiecărei specii (om, peşti, păsări, animale) având particularităţile ei, însă nu este diferita ca structură (atomică, moleculară); "trup" (sóma) este forma organizată, cu formă specifică, a materiei carnale; "trup firesc" (psyhikós) este trupul omului înzestrat cu suflet viu, dar care trăiește doar la nivelul afectelor şi pasiunilor, prada labilității psihologice; iar "trup duhovnicesc" (pneumatikós) este trupul omului transfigurat prin înviere, asemănător cu trupul înviat al lui Iisus Hristos, liber nu numai de materia coruptibilă, ci şi de labilitatea psihologică, dominat de propriul sau duh în comuniune cu Duhul Sfânt, devenit capabil sa participe la slava lui Dumnezeu.

Hristos Domnul spune clar că "Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic" [17] subliniind că măreția omului, "chipul si asemănarea"[18] lui cu Dumnezeu este exclusiv în sufletul său. Trupul omului (ca şi cel al animalelor), e făcut din pământ ca "să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” [19]. Nu vom intra acum în amănunte referitor la învierea morţilor[20] cu trup şi suflet la a doua venire a Domnului Iisus Hristos. Tot Domnul Iisus Hristos ne avertizează "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena." [21]

Dogma creștin-ortodoxă, bazându-se pe Sfânta Scriptura şi pe învăţătura Sfinților Părinți, mărturisește că Dumnezeu este creatorul vieții, Cel care a creat toate formele de viață (vegetale şi animale) inclusiv pe om, din pământ (materie) şi din acest motiv între om şi animale nu este nici o diferență fiziologică (trupească), ci una exclusiv de natură sufletească , pentru că numai sufletul omului este spiritual (cugetător, rațional, gânditor) şi nemuritor. Nu trebuie să confundăm inteligenţa cu rațiunea. Există inteligenţă artificială, inteligente sunt şi animalele, însă gândirea, cugetarea, raţiunea, este proprie doar omului pe Pământ. Întâlnim aceleaşi șase simţuri trupeşi atât la om, cât şi la animale: auz, văz, miros, gust, tactil (pipăit), echilibru. Sistemul nervos al trupului are un sistem senzorial dedicat fiecărui simț. Sfânta Scriptura nu intră în amănunte despre modul „cum” a apărut şi s-a dezvoltat viața pe planeta noastră în toată diversitatea ei, ci spune doar că Dumnezeu este cauza vieții şi EL poartă de grija la toată creaţia Sa, iar această grijă faţă de creaţie este numită pronie în limbajul teologic.

Raţiunea este facultatea logică a omului prin care observarea şi analizarea datelor conduce la concluzii raţionale, or animalelor nu li s-a dat această capacitate, fiindcă ele nu au voinţă liberă. În schimb, ele posedă înalte reacţii instinctuale (bazate pe simţurile trupeşti), Creatorul, înzestrând fiinţa (firea) animalelor cu anumite caracteristici specifice, cu simţuri trupeşti superioare, compensează lipsa lor de rațiune. Astfel unele animale au văzul mult mai bun decât omul, altele, mirosul, altele, gustul, altele, auzul, altele ,echilibrul, iar altele, simțul tactil (pipăitul). Reţinem că şi animalele au suflet (însă nespiritual şi pieritor), deci au sentimente. Astfel Sfântul Ioan Scărarul spune: "Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea, căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor".

[7] Psalmul 48,12,21.
[8] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea II-a, cap 12.
[9] Facerea 1,30.
[10] Sf. Ioan Damaschin - Dogmatica, Cartea II-a, cap 12.
[11] Facera 2,7.
[12] Facerea 9,9-10.
[13] Evrei 4,12.
[14] Efeseni 4,23.
[15] I Tesaloniceni 5,23.
[16] I Corinteni 15,40-45.
[17] Ioan 6,63.
[18] Facera 1,26-27.
[19] Ecclesiaticul 12,7.
[20] Marcu 12,25.
[21] Matei 10,28.

Nu stiu asta,nu prea scrie pe nicaieri dar eu unul cred ca uneori cainii,pisicile,alte animale au suflet mult mai mare decat omul.Cainele de exemplu,nu te tradeaza,nu te invidiaza,nu te uraste,nu te minte,nu iti vrea raul pe cand omul,ca prieten al tau poate sa cada in aceste defecte.
Mi-ar place ca animalele sa aiba suflet si sa le revedem candva.Oricum nu stie nimeni daca au sau nu,degeaba sunt date texte ale anumitor oameni ca NU SE STIE DACA AU SAU NU!Decat DUMNEZEU stie.

Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca sangele e sufletul animalelor.

Sufletul nu e o substanță ci este ipostasul, persoana, chipul lui Dumnezeu, ființa autoconștientă sau conștiința umană.


Vechiul Testament e o culegere de mituri fără legătură cu felul cum a făcut Dumnezeu lumea. Iar prin suflare de viață nu se înțelege acolo viața conștientă ci chiar răsuflarea, respirația. Anticii identificau procesul respirator cu viața, de unde și originea cuvântului românesc suflet, de la suflare.

Dacă animalele au suflet, adică viață conștientă, înseamnă că ele sunt ipostase, chipuri ale lui Dumnezeu. Dar ideea că Dumnezeu a făcut niște făpturi conștiente condamnate la o existență mizeră și la dispariție nu are sens. Animalele au fost făcute spre slujba omului, sunt simple obiecte, de aceea uciderea lor nu e un păcat.



Ceea ce a dezvoltat gândirea umană a fost limbajul. Fără limbaj, omul ar fi fost ca un animal. Limbajul este cel care dezvoltă gândirea abstractă. Este un dar al lui Dumnezeu dar nu un implant, așa cum sugerezi tu. Copiii crescuți izolați de comunitățile umane devin autiști tocmai din pricină că nu adoptă limbajul în primii ani de viață, critici pentru formarea personalității.

Dacă tu susții că animalele au afecte, bucurii, tristeți etc tu afirmi următoarele aberații:

-Că Dumnezeu dă viață conștientă unor făpturi ce vor fi nimicite (ce rost ar avea aceasta?)

-Că animalele ar avea totuși rațiune, pentru că tristețea și bucuria nu sunt senzații fizice ci stări mintale generate de gândirea abstractă

-Că toate animalele ar avea experiențe la fel de complexe.


Referitor la ultimul punct, dacă e să ne luăm după știința ateistă, animalele nu au senzații la fel de complexe. Animalele neevoluate nici nu au organe de simț sau de percepție a durerii. Insectele au un văz sau auz total diferit de al mamiferelor etc. Deci ce animale susții tu că ar avea senzații de durere sau cu atât mai mult de tristețe? Și bacteriile și gândacii sau numai câinii și pisicile?

"Raționamentele" tale sunt generalizări aberante, gândire utopică, fără nici o legătură cu realitatea sau cu bunul simț.


E vorba de o poveste, degeaba cauți să-i dai semnificații. Cum se poate încheia legământ cu o ființă care nu e rațională? Care nu gândește abstract? Nu vezi cum te contrazici?



Încetează să gândești prin citate. Scrierile Părinților sau Scriptura sunt date să ne ajute, nu să înlocuiască gândirea noastră. Și ele pot fi greșite în unele aspecte. Fanatismul de care dai dovadă nu te va conduce la adevăr.

desigur!
 

Desigur ca si animalutele au sufletele , dar evoluate altui nivel....CUM sa nu ne rugam pentru ele , cand in ortodoxie exista Sf. Mare Mucenic Modest , ocrotitorul animalelor , care are un acatist frumos? Prin gratia divina au venit in lume , drept care merita sa le pretuim !

Diferenta de importanta dintre om si animale a fost evidentiata chiar de Mantuitorul nostru prin cuvintele din Predica de pe Munte: "Priviti la pasarile cerului. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele?" (Matei 6, 26) sau "Cu cat se deosebeste omul de oaie!" (Matei 12, 12).
Sufletul animal detine numai ceea ce Sfintii Parinti au numit putere pasiva in care, pe langa puterea vitala (in baza careia sufletul isi zamisleste trupul si il intretine viu) intra doar dorinta si pofta.
Dintr-un astfel de suflet lipsesc puterile care il fac pe om ipostas al unei constiinte de sine statatoare, o persoana: puterea duhovniceasca, puterea contemplativa, puterea rationala.
Orientand dragostea noastra spre oameni, o orientam spre Dumnezeu in mod direct,caci numai in fiintele umane Il putem gasi salasluit pe Hristos.
Sfantul Siluan Athonitul (despre care nu se poate spune ca nu iubea creatia lui Dumnezeu, din moment ce se intrista pentru ruperea fara motiv a florilor) ne-a invatat ca nu trebuie nici sa vorbim cu animalele, caci ne coboram astfel la treapta lor de necuvantatoare. In lipsa comuniunii ramane ca dragostea sa imbrace haina milei.

Cu tot respectul pe care il am pentru oamenii sfinti care au trait pe acest pamant,sunt sigura ca si ei au avut micile lor erori,puncte de vedere diferite chiar ei intre ei.
Oricine are o legatura mai aparte cu natura,florile,animalele,stie ca ele raspund si vibreaza cu iubire la cuvant,sentimentele frumoase pe care le transmitem catre ele,care in primul rand e necesar sa imbrace forma iubirii si a respectului si abia apoi cea a compasiunii.
Nu exista superior si inferior in Creatia Tatalui,ci si cea mai aparent neinsemnata gaza are rostul sau bine stabilit.Dumnezeu se afla in fiecare fir de iarba,iar lipsa de iubire si respect fata de Lucrarea Tatalui,inseamna lipsa de iubire si respect chiar fata de El...

Pe mine una,din contra,m-au impresionat intotdeauna dragostea si infratirea dintre sfiintii din pustie si animalele;asta din cate am citit,desigur.
Iata un mic fragment din viata Sfantului Fanurie:

"Si atata milostenie avea, incat si pe fiarele care se atacau intre ele, le impaca, ingrijindu-le, daca erau ranite si aranjandu-le culcusuri bune, ca nu de putine ori, l-a gasit parintele lui (pustnicul), culcat alaturi de vreun sarpe mare, care in timpul somnului lui Fanurie il pazea in gura vizuinei ca sa nu-l atace vreo alta fiara.
De asemenea, el avea darul, ca cei ce sunt atacati de multe fiare de prin pustietati, sa le certe pe ele si sa le porunceasca lor a se salaslui mai departe intr-o prapastie si sa nu mai supere pe vreun om, incat si fiarele cele mai de temut, cand erau atacate de om sau de alta fiara mai puternica, desi nu aveau grai, intorceau ochii spre coliba lui Fanurie si indata erau scapate. Deci s-a facut iubit de toate pustiile, din imprejurimi si mai departe, iara toti locuitorii pustiului multumeau lui Dumnezeu ca le-a trimis lor pe acel tanar prea imbunatatit, care si fiarele le imblanzeste si pe oameni ii tamaduieste. "

Este exact tabloul mental pe care-l am cand ma gandesc la un sfant, si mai nou,tare l-am indragit pe acest Sf.Fanurie pentru inima lui frumoasa si buna!

Te inteleg foarte mult prin ce treci,eu am avut si crescut generatii intregi de animale de companie si am suferit foarte mult alaturi de ele,cu bolile si batranetea lor,insa toate bucuriile pe care le aduc pe parcursul vietii lor fac ca toate aceste neajunsuri sa paleasca,insotindu-ne pe drumul evolutiei noastre.

Eu m-am rugat pentru toate animalele mele care se aflau la final,m-am rugat Domnului sa le faca bine sau sa le incheie suferinta,sunt fiinte nevinovate.

Cei care minimalizeaza trairea si atasamentul animalelor vorbesc in necunostiinta de cauza,insa ce ar mai spune sa vada un caine care inainte de sfarsit se duce sa-si ia ramas bun de la fiecare membru al casei,cu ochii tristi da laba cu fiecare apoi se duce sa moara???

Bineinteles ca animalele nu au suflet, astea sunt conceptii din hinduism, budism sau alte religii.
Au suflare de viata, dar nu sunt facute ca oamenii dupa chipul si asemenarea lui Dumnezeu. Nu au constiinta, adica ele nu stiu ce se intampla, nu isi dau seama de existenta lor. Am vazut chiar un documentar, o maimuta dintr-o specie considerata mai apropiata de noi si mai inteligenta, au incercat sa vada daca isi da seama de ea, daca are constiinta. Bineinteles ca nu avea. In suflarea de viata sunt incluse si unele sentimente, cred. De altfel si plantele sunt vii.

Catalin 2 ....AU suflet animalele dar NU precum cel omenesc....Iar asta nu o consacra budistii sau hindusii...Insa budistii de ex , au un respect deosebit pt orice forma de viata....Daca ai citi, ai sti...Fti buni si blanzi si iubiti animalutele ca sunt si ele vietati !

Probabil tu te referi la suflare de viata, deci ai dreptate. Sufletul e altceva, il are doar omul, e nemuritor si are constiinta si mai multe calitati.
Si noi iubim animalele, desi mancam din ele. Nu inteleg de ce un animal e mai presus de altul, si vaca sau porcul pe care il mancam e tot un animal.

Nu reusesc sa-mi dau seama despre ce vorbiti cand vorbiti de suflet. Din ce am citit pe acest topic cred ca nici ceilalti interlocutori nu stiu despre ce vorbesc aialalti .

1. Animalele nu au suflet nemuritor precum omul, nu sunt alcatuite dupa asemanarea lui Dumnezeu, deci nu se mantuie si nu se osandesc. Aceasta este dogma Bisericii.

2. Pentru cei care isi iubesc animalele si isi doresc sa le revada pe lumea cealalta, dogma nu spune ca Dumnezeu, in mare mila si dragostea Sa, nu ar putea sa invie sau sa recreeze animalul iubit.

Voi detinatori ai Adevarului stiti totul!

da
 

E cam nedrept fata de animale sa NU fie si ele cu suflet.Mie mi se par mult mai blande si mai smerite decat oamenii.Si preotul nostru a zis ca au suflet chiar daca nu au atata minte ca si noi.

despre dreapta randuiala
 

O data, un monah, vazand pe un alt monah facand un lucru, l-a judecat in sinea sa. Cand s-a dus la chilia sa, nu putea intra, fiindca in usa statea un inger. Monahul i-a facut plecaciune si l-a rugat sa-l lase sa intre. Iar ingerul a zis: "Dumnezeu m-a trimis sa te intreb: ce poruncesti sa facem cu fratele pe care l-ai judecat?" Iar monahul, in clipa aceea s-a si smerit si s-a rugat de iertare...

Cat de lesne putem judeca pe altul... De ce? numai pentru ca nu judeca la fel ca noi?

Sfintii parinti spun ca trebuie sa iubim si sa respectam intreaga creatie a lui Dumnezeu - fie ca vorbim de un cal, o pisica, un caine, sau vorbim de ape, munti, paduri, flori etc. Erau sfinti care se intristau daca din nebagare de seama striveau o insecta, ca si aceea avea viata ei, de la Dumnezeu. Cititi despre sfantul Paisie Aghioritul, despre sfantul Serafim de Sarov, despre cuviosul Porfirie Cavsocalivitul, despre sfantul Gherasim...
Trebuie sa iubim si sa respectam toata zidirea lui Dumnezeu. Nu sa facem discutii sterile, false probleme, tot felul de teorii, ipoteze.

Spunea un intelept ca lumea trebuie s-o privim nu ca pe o mostenire primita de la parintii nostri, ci ca pe un bun imprumutat de la copiii nostri...

Bine ar fi sa putem pastra echilibrul - nici animale chinuite, batute, infometate, dar nici animale din care sa ne facem "idoli" pe care sa-i slujim. Personal, iubesc toate animalele, si mi-e mila de toate, cu deosebire de cele fara stapan. Personal, dezagreez ideea de circ (menajerie), sau gradina zoologica... In acelasi timp, mi-s dragi florile, pomii, natura...

Bine ar fi ca, in loc sa ne judecam si sa ne infruntam, irosind si timp si putere, bine ar fi sa avem dragoste. Sa nu ne lasam antrenati in provocari inutile. Sa fim dragoste.

Animalele,au sufleul mai curat ca al nostru.Ma intreb oamenii care lovesc,omoara animale nu se gandesc ca ele nu au facut nimic?