Obiceiul in sine nu dauneaza credintei. E nociv fata de ortodoxie atunci cand i se da aceeasi credibilitate.

In Baltagul doamna Lipan se duce la popa si apoi la vrajitoare inainte sa plece in cautarea barbatului ei, asa cum taranul despre care vorbeam dadea aceeasi valoare de adevar Bibliei si legendei lui Craciun. Aici cred eu ca e buba, in momentul in care misticismul, credinta in superstitii sunt echivalate cu religia crestina: fata de la tara nu pune busuioc sub perna doar ca sa pastreze traditia, ci chiar chiar crede ca-si va vedea viitorul sot in vis.

Ori, la urma urmei, nu exista superstitii si superstitii inofensive, din punctul de vedere al ortodoxiei.

Cunosc oameni care sunt crestini si sunt superstitiosi ,daca si ei cred in astea atunci ce crestin mai esti?am observat la fff multi oameni si toate varstele aceste superstitii dar ei cred ca sunt f adevarate cum poti indrepta un asemenea om care a crescut si imbatranit asa?

[COLOR=green]Nu faceti confuzii intre superstitii si obiceiuri/traditii...[/COLOR] :57:

[COLOR=green]Stimati colegi, foarte multi dintre Dvs ati intrat pe acest blog pe care eu il doresc un blog al bucuriei, ca sa va manifestati frustrarile. Cei care au venit cu comentarii rautacioase sunt oameni seci, reci, oameni fara sentimente, oameni care au uitat ca au fost candva copii. Nu stiu ce vreti sa demonstrati prin aceasta atitudine... Ca sunteti credinciosi, ca sunteti placuti lui Dumnezeu? Va rog, fiti logici... Sunteti niste bieti jalnici. Atat! [/COLOR]
[COLOR=green]Si lasati-ne în pace, nu ne mai deranjati, pe noi, cei care credem ca niste copii în bucuria Craciunului. [/COLOR]
[COLOR=green]Dvs vorbiti, in continuare despre 666, despre sfarsitul lumii si tot ce va poate schilodi sufletul. Eu promit sa nu va deranjez, dar incetati de a mai intra pe acest blog.[/COLOR]
[COLOR=green]Aici, pe acest blog, este loc pentru toată lumea buna la suflet, este loc pentru oamenii care stiu sa ofere si sa primeasca bucurie... [/COLOR]
[COLOR=green]Sper sa intelegeti apelul facut...[/COLOR]
[COLOR=green]Va multumesc![/COLOR] :63:

[COLOR=green]Da, cunosc si eu. Si cred ca si supersitia s-a nascut tot din necunoastere, nestiinta, lipsa de educatie si neputinta de a explica niste lucruri care s-au nascut din coincidente prost intelese. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Superstitia este o credinta gresita, un eres, ca trebuie, neaparat, sa se intample ceva ca urmare a unei alte actiuni.[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ex cu pisica neagra care-ti poate aparea in cale in timp ce mergi sa rezolvi o problema. Daca o ignori si-ti vezi de treaba, totul e ok. [/COLOR]
[COLOR=green]Dar, daca iti programei mintea/ghinionul // "mi-a ieşit pisica-n drum, nu fac nimic, oricat m-as zbate"//sigur ca nu rezolv nimic. Insuccesul nu se datoreaza pisicii negre care, intamplator, avea si ea drum prin zona in care treceai, ci gandului tau negativ pe care l-ai programat singur... [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Daca cei care cred in superstitii ar putea sa inteleaga cat rau isi fac singuri, cu puterea gandului lor, ar fi scutiti de foarte multe rele... Ei, cei din preajma lor dar si pamantul pentru ca, sa nu uitam, ca tot ce vorbim, tot ce gandim, toate faptele si gesturile noastre, se aduna undeva, la marginile universului si, cand pamantul/universul nu mai poate cuprinde atata rautate, se produc catastrofe... [/COLOR]

[COLOR=green]Nu se poate spune despre un crestin care crede in superstitii, ca este credincios.[/COLOR]
[COLOR=green]Noi, oamenii - ca oameni liberi, vorbesc! avem posibilitatea de a alege: credinta sau necredinta... [/COLOR]
[COLOR=green]Cine a optat pentru Dumnezeu, merge cu Dumnezeu si crede in Dumnezeu.[/COLOR]
[COLOR=green]Cine crede in superstitii, nu poate fi si credincios pentru ca nu poti sluji la doi stapani... Ori Dumnezeu, cu suflet curat, ori diavolul - cu superstitii. [/COLOR]
[COLOR=green]Asa ca exista posibilitatea alegerii. Optati pentru ce vi se potriveste. Alegerea va apartine...[/COLOR]

[COLOR=green]Extrem de greu, dar nu imposibil. Si trebuie multa rabdare si puterea exemplului personal...[/COLOR]

[COLOR=green]Mos Craciun nu este superstitie, este un obicei, o traditie.[/COLOR]
[COLOR=green]Sa ne amintim ca nasterea unui copil este intotdeauna o bucurie. O bucurie a fost si acum 2000 de ani cand s-a nascut Domnul nostru Iisus Christos. Obiceiul pomului de Craciun s-a nascut in timp din dorinta omului de a-si manifesta veselia/fericirea/bucuria pentru acest eveniment. L-am mostenit si avem datoria sa-l transmitem mai departe. Nu avem voie/nu avem dreptul sa nesocotim obiceiurile pamantului pe care ne-am nascut si nu ne este permis nimanui sa intineze, nici chiar cu gandul ceea ce am primit ca mostenire... [/COLOR]
[COLOR=green]De aceea eu propun sa lasam discutiile contradictorii, sa ne bucuram de sarbatoarea care va veni si s-o primim "dupa datina strabuna" cum se cere si intr-un colind...[/COLOR]

Multumesc pentru aceste minunate poezii foarte relaxante si invioratoare ,care ne amintesc de copilarie .sofia

iarta indrazneala dar ai trimes msg dupa al meu deci acesta se refera la mine?iarta-ma daca te-am deranjat cu vreo vb

Ce frumos! Postarile tale dovedesc atata dragoste.Nu vreau sa te flatez dar simt cum luminezi draga Silvia.

[COLOR=green]Îmi eşti, cu adevărat, frate... :57:

Un bun prieten al meu, îmi cere, de Crăciun, să mă duc în pădure, să tai un brăduţ şi să i-l trimit spre a-şi împodobi cu el apartamentul de la oraş şi a-şi bucura cu prezenţa lui copiii.
N-am tăiat niciodată un brad tânăr, convins că asta e o crimă. Dacă tai acum un brad, fie el brad de Crăciun, prietenului acesta al meu îi fac o bucurie, iar mie o mâhnire. Cui să ţin partea? Stau şi mă frământ şi nu mă pot hotărî: Să tai bradul? Să nu-l tai? Iau, în cele din urmă, toporul şi mă duc într-un anume loc din pădure unde ştiam eu un pâlc de brazi tineri tocmai potriviţi pentru ceea ce prietenul acesta al meu îmi cere. Ajung la locul cu pricina. Am în faţă câţiva brăduţi verzi, frumoşi, fragezi ca nişte prunci în primii lor ani de viaţă. Emană o mireasma sănătoasă de cetină şi răşină care mă îmbată. Mă opresc în faţa unuia dintre ei, ales la întâmplare, îmi trec toporul dintr-o mână într-alta şi nu pot lua o decizie: să-l tai? să nu-l tai? E şi el o fiinţa, la urma urmei. Şi la facerea ei Dumnezeu n-a pus mai puţină trudă decât la facerea oricăruia dintre semenii mei. Pe mine dacă mă agresează cineva pot să mă apăr, pot să strig, să plâng, să cer ajutor. El nu poate.

Stau, în continuare, lângă el, oscilând între gândul că trebuie să-l tai ca să împlinesc bucuria prietenului meu de la oraş şi acela că, tăindu-l, pe amândoi o să ne doară. Brăduţul stă drept în faţa mea. Sunt nehotărât. E o tăcere în pădure, o neclintire ca de început de lume. Tac. Tac adânc şi în miezul acestei tăceri mi se pare că aud un glas: "Nu ţi-i milă? Ce rău ţi-am făcut de vrei să-mi iei viaţa?" Tresar. Brăduţul a vorbit cu adevărat sau e doar un ecou al gândului meu? Halucinarea? Mă apropii de el, îi mângâi tulpina subţire, brun-lucioasă. Pare un trup de prunc nevinovat. Îmi trec mâinile prin crenguţele lui cu senzaţia că le trec prin părul unui copil. Arunc toporul. "Iartă-mă, brăduţule! Am vrut să te omor, să fac din moartea ta bucuria unui semen de-al meu. Nu e drept, nu e corect, nu e cinstit. Iartă-mi gândul ticălos!"
Ajuns acasă, mă trântesc pe un pat şi, în scurt timp, adorm. Şi am un vis în care aud cum brăduţul îmi grăieşte: "Îmi eşti, cu adevărat, frate..."[/COLOR]

Uita-te cine vine!...


http://www.crazy-jokes.com/Christmas...sleigh_800.jpg

Poveste de Craciun
 

P o v e s t e d e C r ã c i u n de Dino Buzzati
Vechiul palat al episcopilor este întunecat si de forma ogivala, picurând salpetru din ziduri; sa ramâi acolo pe timp de iarna este un adevarat supliciu. Iar catedrala adiacenta este imensa; ca s-o vizitezi nu ti-ar ajunge o viata si are o asemenea alternanta de capele si sacristii încât, dupa secole de parasire, unele au ramas înca neexplorate. Ce va face în seara de Craciun – se întreaba lumea – uscativul arhiepiscop de unul singur, în timp ce orasul este în sarbatoare ? Cum poate învinge melancolia ? Toti au câte o mângâiere: copilul are un trenulet si o mascota, surioara lui are o papusa, mama îi are pe copii în jurul ei, bolnavul are o noua speranta, vârstnicul holtei are un coleg de trândavie, arestatul are glasul unui vecin de celula. Cum se va descurca arhiepiscopul ? Zelosul parinte Valentino, secretar al excelentei sale, surâdea când auzea lumea vorbind astfel. Arhiepiscopul îl are pe Dumnezeu în seara de Craciun. Ingenuncheat singur singurel în mijlocul catedralei înghetate si goale, la prima vedere ar putea produce mila, dar daca s-ar sti de fapt cum stau lucrurile ! Nu este defel singur, nici nu-i este frig si nici nu se simte parasit. In seara de Craciun Dumnezeu se pogoara în biserica, pentru arhiepiscop; navatele se umplu pâna la refuz cu el, în asa fel încât usile nu se mai pot închide; si, desi lipsesc sursele de încalzire, e asa de cald înauntru încât batrânii serpi albi din mormintele vechilor stareti se trezesc si încep sa urce prin rasuflatoarele subteranelor, plecând capul cu respect de pe balustradele confesionalelor.
Asa era în acea seara Domul; umplut pâna la refuz cu Dumnezeu. Si cu toate ca stia ca nu era treaba sa, parintele Valentino zabovea cu multa placere ca sa pregateasca scaunelul de îngenuncheat al prelatului. Cu totul altceva decât pomi de Craciun, curcani si vin spumant ! Asta da, seara de Craciun. Insa în timp ce îi treceau prin minte aceste gânduri, auzi batând la una dintre usi. “Cine bate la portile Domului în seara de Craciun ? Nu s-au rugat îndeajuns ? Ce framântare I-a cuprins ?” se întreba parintele Valentino. Gândind astfel, se duse sa deschida si împreuna cu o rafala de vânt intra un biet om îmbracat în zdremte.
“Ce plin este de Dumnezeu !” exclama acesta surâzând, privind de jur împrejur. “Ce frumusete ! Se simte chiar de afara. Monseniore, nu îmi puteti da si mie putin ? Gânditi-va, este seara de Craciun”.
“Este al excelentei sale arhiepiscopul”, raspunse preotul. “Ii trebuie lui peste câteva ore. Excelenta sa are o viata care merita de pe acum sa fie numita sfânta, doar nu ai pretentia ca acum sa renunte si la Dumnezeu!” Si apoi eu nu sunt monsenior”.
“Nici macar putin de tot, sfintia ta ? Este atât de mult ! Excelenta sa nici macar nu-si va da seama !“.
“Ti-am spus ca nu… Poti pleca… Domul este închis pentru public” si îl expedie pe bietul om dându-i o bancnota de cinci lire.
Insa imediat ce nefericitul iesi din biserica, în aceeasi clipa Dumnezeu disparu. Consternat, parintele Valentino privi împrejur, scrutând boltele întunecoase: dar Dumnezeu nu era nici acolo sus. Spectaculosul décor alcatuit din coloane, statui, baldachine, altare, catafalcuri, candelabre, draperii, de obicei atât de misterios si impresionant, deveni dintr-odata neospitalier si sinistru. Iar peste câteva ore arhiepiscopul urma sa vina în biserica.
Cuprins de frenezie parintele Valentino întredeschise una dintre usile exterioare si privi în piata. Nimic. Nici afara, desi era Craciunul, nu era vreo urma de Dumnezeu. De la miile de ferestre luminate razbateau ecouri de râsete, de pahare ciocnite, de muzica si chiar blesteme. Nici gând de clopote sau cântece.
Preotul iesi în noapte, porni pe strazile pângarite, printre rabufniri de petreceri dezlantuite. Insa el stia exact unde mergea. Când intra în casa, familia prietena tocmai se aseza la masa. Toti se priveau cu bunavointa si în jurul lor era putin din prezenta lui Dumnezeu.
“Craciun fericit, sfintia ta” îl saluta capul familiei. “Vrei sa te faci comod ?”
“Ma grabesc, prieteni !” raspunse el. “Din cauza unei neatentii de-ale mele Dumnezeu a parasit Domul si peste putina vreme excelenta sa merge acolo ca sa se roage. Nu mi-l puteti da pe Dumnezeul vostru ? Caci oricum, voi sunteti împreuna, nu aveti neaparata nevoie”.
“Draga parinte” spuse gazda. “Dumneata uiti, s-ar zice, ca azi este Craciunul. Tocmai astazi copiii mei sa fie lipsiti de Dumnezeu ? Ma uimesti, parinte”.
Si chiar în clipa în care omul spunea aceste cuvinte, Dumnezeu se strecura afara din încapere, surâsul jucaus de pe fete se stinse si claponul prajit parea ca nisipul între dinti.
Din nou pe drum, în noapte, de-a lungul strazilor pustii. Si tot mergând, la un moment dat preotul în zari din nou. Ajunsese la marginea orasului si înaintea lui se întindea în întuneric, batând usor spre alb datorita zapezii, câmpia întinsa. Peste câmpuri si deasupra rândurilor de duzi, se unduia Dumnezeu, ca si cum ar fi asteptat ceva. Parintele Valentino cazu în genunchi.
“Ce faci, sfintia ta ?” îl întreba un taran. “Vrei sa te îmbolnavesti pe un asemenea frig ?”.
“Priveste acolo jos, fiule. Nu vezi ?”.
Taranul privi fara sa se mire. “Este al nostru”, spuse el. “La fiecare Craciun vine sa ne binecuvinteze pamânturile”.
“Asculta”, spuse preotul. “Nu ai putea sa-mi dai putin din el ? In oras am ramas fara ; pâna si bisericile sunt goale. Lasa-mi si mie putin, pentru ca arhiepiscopul sa poata macar sa petreaca un Craciun decent”.
“Nici pomeneala, draga parinte ! Cine stie ce pacate strigatoare la cer ati savârsit în orasul vostru. Voi sunteti de vina. Descurcati-va”.
“S-a pacatuit desigur. Dar cine nu pacatuieste ? Insa poti salva multe suflete daca-mi raspunzi afirmativ”.
“Mi-ajunge sa-l salvez pe al meu !” râse cu siretenie taranul, si în clipa când pronunta aceste cuvinte, Dumnezeu se înalta de pe câmp si disparu în întuneric.
Se duse mai departe, cautând. Parea ca Dumnezeu se vedea tot mai rar si cine avea putin din El nu voia sa-l cedeze (dar în clipa în care respectiva persoana refuza, Dumnezeu disparea îndepartându-se tot mai mult).
Iata-l deci pe parintele Valentino la marginea unei imense câmpii necultivate, si departe de tot, chiar la orizont, Dumnezeu stralucea blând ca un nor alungit. Parintelul se arunca în genunchi pe zapada. “Asteapta-ma , Doamne” se ruga; “Din cauza mea arhiepiscopul a ramas singur si în seara aceasta este Craciunul!”.
Avea picioarele înghetate, dar porni în negura, scufundându-se pâna la genunchi; din când în când cadea lat. Cât ar mai fi rezistat ?
La un moment dat auzi un cor domol si patetic, glasuri de înger si vazu o raza de lumina care se cernea prin negura. Deschise o portita de lemn. Era o imensa biserica si în mijlocul ei, printre lumânari putine, un preot se ruga. Si biserica era plina de rai.
“Frate”, gemu Valentino, la capatul puterilor, plin de turturi, “fie-ti mila de mine. Din vina mea arhiepiscopul meu a ramas singur si are nevoie de Dumnezeu. Da-mi macar putin, te rog”.
Cel ce statea în rugaciune se întoarse încetisor. Si parintele Valentino, recunoscându-l, deveni, daca mai era cu putinta, si mai palid.
“Iti doresc un Craciun fericit, parinte Valentino” exclama arhiepiscopul venind spre el, învaluit pe de-a întregul de Dumnezeu. “Baiete, unde ai disparut ? Se poate sti ce-ai cautat pe afara în aceasta noapte atât de neprietenoasa?”.

Da...sunt cele mai asteptate perioade...din viata mea.....ce ma bucur....dar, mai avem pana....la Craciun....ziua cand mantuitorul s-a nascut....Craciun fain tuturor:70:

Craciun fericit!
 

http://andrutza.files.wordpress.com/...de-craciun.gif



ce imi place imaginea asta:)

O alta mare bucurie pe care o am cand vine Craciunul sunt si colindele lui Fuego si Stefan Hrusca,imi lumineaza sufletul,Craciunul nu inseamna numai brad,mancare,artificii,sampanie,trebuie sa-ti hranesti si sufletul.

[SIZE=3]ASTA-I SEARA DE AJUN[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Asta-i seara de Ajun.[/SIZE]
[SIZE=3]Vai, ce-mi bate inimioara![/SIZE]
[SIZE=3]Unde-o fi Moşul acum,[/SIZE]
[SIZE=3]A venit cu sănioara?[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Ridic ochii către cer[/SIZE]
[SIZE=3]Şi văd steaua ce răsare,[/SIZE]
[SIZE=3]Unde-i Moşul, ce să-i cer?[/SIZE]
[SIZE=3]Va veni la mine oare?[/SIZE]
[SIZE=3]Întrebând, tot întrebând,[/SIZE]
[SIZE=3]Adormi copilul dus,[/SIZE]
[SIZE=3]Moşul a sosit curând[/SIZE]
[SIZE=3]Şi un dar sub pom i-a pus.[/SIZE]

[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3] NOAPTEA SFÂNTĂ[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Este seara de Ajun,[/SIZE]
[SIZE=3]Noaptea Sfântă, minunată,[/SIZE]
[SIZE=3]Dinainte de Crăciun,[/SIZE]
[SIZE=3]De copii mult aşteptată.[/SIZE]
[SIZE=3]Brăduţul l-am cumpărat.[/SIZE]
[SIZE=3]Ba l-am şi împodobit.[/SIZE]
[SIZE=3]Cu globuri l-am colorat,[/SIZE]
[SIZE=3]Cu beteală l-am gătit.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Mama spune-n continuare[/SIZE]
[SIZE=3]O poveste de demult.[/SIZE]
[SIZE=3]„Leru-i ler” în depărtare,[/SIZE]
[SIZE=3]Parcă vine din trecut.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Mama-ncet ne povesteşte[/SIZE]
[SIZE=3]Despre seara de Ajun.[/SIZE]
[SIZE=3]Glasul ei suav rosteşte,[/SIZE]
[SIZE=3]Colinde se-aud din drum.[/SIZE]

COPILAŞI

[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Copilaşi drăguţi şi veseli,
Bucuraţi-vă acum,
C-a venit iarna drăguţa
Şi cu ea şi Moş Crăciun.[/SIZE]

[SIZE=3]Dar pe zăpadă şi pe ger,
El vine de sus din cer
Şi aduce jucării,
Daruri multe la copii.[/SIZE]

[SIZE=3]BRĂDULEŢ [/SIZE]

[SIZE=3]Brăduleţ plin de culori
Şi de daruri multe,
Ai venit aici la noi,
De pe vârf de munte. [/SIZE]

[SIZE=3]Brăduleţ cu strai de nea
Şi steluţe-o mie,
Tu în fiecare an
Ne-aduci bucurie.[/SIZE]

[SIZE=3]OASPETE PE DRUM DE SEARĂ[/SIZE]
[SIZE=3] De O. Cazimir[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Focul tremură-n oglindă[/SIZE]
[SIZE=3]Şi, de cine ştie unde, [/SIZE]
[SIZE=3]Pân’ la patul tău pătrunde[/SIZE]
[SIZE=3]Cântec dulce de colindă.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Adormitele colinde[/SIZE]
[SIZE=3]Cată drumul îndărăt[/SIZE]
[SIZE=3]Să se-ntoarcă zgribulite,[/SIZE]
[SIZE=3]Prin căsuţele pitice,[/SIZE]
[SIZE=3]Sub căciula de omăt.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Peste deal cu săniuş,[/SIZE]
[SIZE=3]Moş Crăciun vine acuş’.[/SIZE]
[SIZE=3]Trupu-i vechi şi puţinel,[/SIZE]
[SIZE=3]Tremură sub cojocel,[/SIZE]
[SIZE=3]Iar sub cuşmă-i râd ghiduş,[/SIZE]
[SIZE=3]Barba-n cetini pieptănată[/SIZE]
[SIZE=3]Şi mustăţile de vată.[/SIZE]

[SIZE=3]COLINDĂ[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]
[SIZE=3]Casa în care-am intrat
e de binecuvântat
după legea creştinească,
numele să-şi împlinească[/SIZE]
[SIZE=3] şi-ntre lumânări aprinse
mesele să-i fie-ntinse
şi-ncărcate de bucate...[/SIZE]
[SIZE=3]Să trăiţi în sănătate
şi-n unire, şi-n cinstire,
că ne-aţi dat adăpostire.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]DE CRĂCIUN
De Crăciun, sub fulgi zglobii,
pe Isus din nou vestindu-L
trec pe uliţă copii cu colindul.

[/SIZE]

o colinda foarte frumoasa...
 

[COLOR=Blue]Stefan Hrusca : "Cand fost-a prunc micut Iisus"
[/COLOR]
http://www.crestinortodox.ro/Asculta...Iisus-300.html

Multumim Mirela si sarbatori fericite !

Craciun cu bucurie!
 

Multumesc si eu, Cristi...va doresc si eu asemenea, sa aveti casa plina si multa bucurie in suflete!

http://inlinethumb47.webshots.com/44...600x600Q85.jpg

Frumoase colinde si mare bucurie am avut ascultandu-le! Multumiri Mirela,Domnul sa te rasplateasca.
Fiind copil, din parinti cu venituri modeste mergeam la pomul de iarna si spuneam o poezie dupa povestea scriitorului norvegian Andersen "Fetita cu chibrituri".Din pacate atat m-am identificat cu aceasta incat si astazi dupa muuuulti ani tot fetita cu chibrituri am ramas!Bucuria mea este putina credinta in Mantuitorul Hristos care ne ofera speranta vitii vesnice.
Bucurie sa aveti.

"Fetita cu chibrituri", sa te bucri din plin, de cele ce-ti doresti !
:6:

Multumesc Cristi.Si tie asemenea.

Idem. Nici eu nu mai simt sarbatorile ca in copilarie, sa am acea nerabdare sa vina Craciunul si Pastele. As da orice macar o clipa sa simt Craciunul, nasterea Domnului.

Eu simt Craciunul prin zapada mirosul portocalelor si binenteles slujba Nasterii Domnului bucuria ca s-a nascut pt noi si a colindelor a bradului as fi vrut sa am unul adevarat e prea scump dar am artificial important e ca are globuri si multe luminite acum dupa tot ce am zis poate credeti ca sunt copil dar sunt femeie si ma bucur ca un copil stiu ca numai e ca inainte de frumos dar nu trebuie sa fim tristi sunt trista doar ca nu toti au aceste daruri sa se bucure de ele cei saraci as fi vrut sa se bucure si ei macar o data pe an de craciun sa aiba ce manca ce imbraca o locuinta cu caldura daca nu putem oferi asa ceva eu zic macar sa ne rugam pt ei si cand aveti ocazia faceti milostenie la unii ca acestia

Un om ce are suflet de copil, are puritatea si curacia cea bine placuta lui Dumnezeu. Bucuria Nasterii Domnului este mai mult decat o simpla bucurie, este incununarea tuturor bucuriilor ce greu pot fi zugravite in cuvinte. Milostenia in schimb trebuie sa fie ceva continu, o permanenta a firii noastre, netrecand niciodata nepasatori pe langa cel in suferinta si nevoi. Atunci cand punem pe masa bucate calde si gustoase si -n jurul nostru totul straluceste a sarbatoare, sa avem in minte pe cel ce cauta-n gunoaie, pe cel ce doarme prin canale, pe cei in suferinta din spitale, pe cei singuri si-n lacrimati. Si ei sunt ai nostri . Sarbatori fericite , omule, ori unde ai fi !

Eu zic ca degeaba ai brazi,portocale ,tort ,sampanie,cozonaci ,turte de Craciun daca nu stii semnificatia si nu iti curatesti sufletul prin aceasta sarbatoare.Trebuie sa fie sarbatoare si in sufletul tau nu numai in stomac.Si eu am brad artifical pentru ca l-am luat acum cativa ani si nu mai iau unul natural pentru ca numai are rost dar conteaza ca am brad,ca ii stiu semnificatia bradului sau ca simt ceva in sufletul meu cand vad acel brad.Si cand ma gandesc cati stau pe afara fara sa aiba nici paine sa manance de Craciun...Au trecut 2009 ani de la Nasterea si Rastignirea Mantuitorului...cu cat trec anii cu atat mancarurile si actiunile de sarbatori se modernizeaza si de indeparteaza de traditie..eu sunt trist cand se termina un an pentru ca ,pentru mine ne-am mai indepartat cu un pas de Dumnezeu,cel putin multi dintre noi.Doamne ajuta.

Tare mult mi-u placut vorbele Aliciei! Sarbatoarea Craciunului este mai mult a celor sarmani caci si Iisus s-a nascut in ieslea rece aproape sub cerul liber si tot la fel a si murit.Cum spun cuvintele din cantecul"Copilule cu ochi senini"
"Copil lovit,copil sarman/Tu vii in fiecare an/Cu bine raul sa-l platesti/Sa rabzi,sa ierti si sa iubesti/--Sa imparti a tale mangaeri/In suferinte si-n dureri/Sa mori pe cruce intre hoti/Copilule lovit de toti/"

e bine ca vine Craciunul...poate ajung la un teatru....ce ma bucur....:78: