9. Să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău !
 

Nu vei defăima ( Vezi Ieşire 20, 16 ) ca să nu te asemeni diavolului, care l-a vorbit de rău pe Dumnezeu înaintea Evei , şi să fii blestemat ca şi acela. Deci , mai bine este să acoperi păcatul aproapelui - afară decât vatămă pe mulţi alţii - ca să nu te asemeni lui Ham, ci lui Sem şi lui Iafet , şi astfel să dobândeşti binecuvântarea . * NOTA : Sim , Ham şi Iafet erau cei trei fii ai lui Noe. Odadată Noe a băut mult vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit. Ham, fiul lui , văzând goliciunea părintelui, a vestit-o în batjocură celor doi fraţi ai săi. Aceia, nu numai că nu au râs de Noe, ci au luat degrbă un veşmânt , şi mergând cu spatele , ca să nu vadă goliciunea lui, l-au acoperit cu respect. Când Noe şi-a revenit şi a aflat ce s-a întâmplat, l-a blestemat pe Ham, şi i-a binecuvântat pe Sim şi pe Iafet ( Facerea 9, 8-27 ) . << VA URMA - 10. Să nu doreşti nimic din câte are aproapele tău >>

10 - Să nu doreşti nimic din câte are aproapele tău
 

Nu vei dori ceva al aproapelui tău , nici averi , nici bani , nici slavă , nimic din câte are acesta ( Vezi Ieşire 20, 17 ) . Pentru că dorinţa când se zămisleşte în suflet, naşte păcatul , iar păcatul când se înfierbântă naşte moarte. Dacă nu doreşti cele străine , vei rămâne departe de lăcomie, şi de răpirea bunurilor străine. Aşadar , este mai bine să dai din ale tale celui care cere, şi să miluieşti cât poţi pe cel care are nevoie. Dacă cineva vrea să-i dăruieşti ceva nu-ţi întoarce faţa. Dacă afli ceva care s-a pierdut , să-l dai propietarului, chiar dacă este vrăjmaşul tău. Astfel , te vei şi împăca cu el şi vei birui răul prin bine, aşa cum îţi porunceşte Hristos. << VA URMA >>

Dacă vei ţine cele mai de sus, cu toată puterea şi vei vieţui împreună cu acestea , vei aduce în sufletul tău comoara evlaviei, vei fi bioeplăcut lui Dumnezeu, vei primi binefaceri de la Acesta şi de la oamenii Lui şi vei fi moştenitor al bunurilor veşnice, pe care fie le dobândim toţi, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Căruia I Se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea , împreună cu Cel fără de început al Său Părinte, şi cu Preasfântul şi Bunul şi de viaţă făcătorul Său Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin !

Sfantul Ioan Maximovici

Nascut la 4 iunie 1896 intr-un sat din sudul Rusiei, arhiepiscopul Ioan a fost membru al familiei de nobili ucrainieni Maximovici, din care a facut parte si Sfantul Ioan din Tobolsk. A primit la botez numele de Mihail, ocrotitorul sau ceresc fiind Arhanghelul Mihail. A fost un copil bonavicios si manca putin. In timpul studiilor, la Universitatea din Kiev, isi petrecea mai mult timp citind Vietile Sfintilor, decat mergand la cursuri; cu toate acestea era un student foarte bun. Vladica Ioan a terminat in 1925 Facultatea de Teologie. In anii studentiei si-a castigat painea vanzand ziare. In 1926 a fost tuns in mohanism, primind numele de Ioan, iar la 21 noiembrie a fost hirtonit iermonah.
Studentii lui au fost primii care au descoperit ceea ce a fost poate cea mai mare fapta de asceza a Sfantului Ioan. Mai intai au observat ca ramanea treaz mult timp dupa ce toti ceilalti se culcau; mergea noaptea prin dormitoare, ridica paturile care alunecasera si ii acoperea pe cei ce dormeau si nu banuiau nimic, facand Semnul Crucii deasupra lor. In cele din urma s-a descoperit ca nu dormea aproape deloc, niciodata in pat, ingaduindu-se in fiecare noapte numai o ora sau doua de odihna incomoda, stand jos sau incovoiat in podea, rugandu-se in fata icoanelor. Dupa multi ani chiar el a recunoscut ca nu mai dormise in pat de cand intrase in monahism. O astfel de practica ascetica este foarte rara, insa nu neintalnita in traditia ortodoxa.
In 1934 s-a hotarat ca Ieromonahul Ioan sa fie inaltat la rangul de episcop. In ceea ce-l priveste, nimic nu ii era mai strain. Cand se impotrivise, spunand ca nici nu se pune problema, fiindca are un defect de vorbire si nu poate pronunta limpede, i se spusese doar ca si prorocul Moise avusese aceleasi greutati. Lui Vladica i-a fost incredintata atunci eparhia ruseasca din Shanghai. Primul lucru pe care l-a facut aici a fost sa refaca unitatea Bisericii. A stabilit legaturi cu sarbi, cu greci, cu ucrainieni. Nu s-a dus niciodata la ceai la cei bogati, dar putea fi vazut oriunde erau oameni in nevoie. A intemeiat o casa pentru orfani si pentru copiii cu parinti nevoiasi. Vladica insusi aduna copiii bolnavi si infometati de pe strazile si aleile intunecoase ale mahalalelor din Shanghai.
Miezul ascezei sale erau rugaciunea si postul. Manca o data pe zi, la ora 11 noaptea. In prima si ultima saptamana din Postul Mare nu manca deloc, iar in restul acestui post si in cel al Craciunului manca numai paine de la altar. Noptile si le petrecea de obicei in rugaciune, iar cand, in cele din urma, era epuizat isi apleca capul pe podea si fura cateva ore de somn inainte de rasarit. Cand venea vremea sa slujeasca Utrenia, cineva batea la usa, dar zadarnic; deschideau usa si il gaseau pe Vladica ghemuit pe podea in coltul cu icoane. Atins usor pe umar, sarea in sus, si in cateva minute era in biserica la slujba - cu apa rece scurgandu-se din barba, dar pe deplin treaz.
Vladica purta haine facute din cel mai ieftin material chinezesc si papuci sau sandale moi, totdeauna fara sosete, indiferent de vreme. Adeseori mergea desculti, uneori dupa ce isi daduse sandalele vreunui sarac. Chiar si slujea descult, lucru pentru care era aspru criticat.

To be continued... :)

Sfantul Ioan Maximovici - continuare

O marturie a doamnei Lidia Liu, de pe vremea cand Sfantul Ioan era episcop de Shanghai:

"Vladica a venit in Hong Kond de doua ori. E ciudat, dar eu, pe cand nu-l cunosteam inca, i-am scris rugandu-l sa ajute o vaduva cu copii si intrebandu-l si in legatura cu niste probleme duhovnicesti, dar el nu mi-a raspuns. A trecut un an. Vladica a venit la Hong Kong si eu eram intr-un grup mare care s-a dus sa-l intalneasca la biserica. Vladica s-a intors spre mine si mi-a spus:
- Tu mi-ai scris scrisoarea aceea!
Am ramas uluita, caci Vladica nu ma mai vazuse niciodata. S-a cantat o rugaciune, dupa care Vladica, stand in picioare in fata pupitrului, a tinut o predica. Eu stateam langa mama si amandoua am vazut o lumina care il inconjura pe Vladica pana la pupitru - o stralucire cam de treizeci de cm in jurul lui. Acest lucru a durat destul de mult. Cand s-a terminat predica, uimita de un asemenea fenomen neobisnuit, i-am povestit ceea ce vazusem lui R.V., care ne-a spus:
-Da, multi credinciosi au vazut-o."

Sora unei bolnave, fiind foarte ingrijorata, a alergat la episcopul Ioan, implorandu-l sa o salveze. Vladica a ascultat-o: a venit la spital si le-a poruncit tuturor sa iasa din camera, unde s-a rugat timp de vreo doua ore. Apoi l-a chemat pe medicul-sef si i-a cerut sa o examineze din nou. Ce uimit a fost doctorul sa descopere ca pulsul era normal! El a fost de acord sa o opereze imediat, insa numai in prezenta Episcopului Ioan.

Vladica cerceta si inchisoarea si savarsea Sfanta Liturghie pentru condamnati pe o masa mica, grosolana. Insa cea mai grea indatorire a unui pastor este sa-i cerceteze pe bolnavii mintal si pe indraciti. In afara orasului Shanghai se gasea un spital de boli mintale si numai Vladica avea putearea spirituala de a-i vizita pe acesti oameni ingrozitor de bolnavi. Le dadea Sfanta Impartasanie, iar ei, uimitor, o primeau linistiti si il ascultau.
In timpul ocupatiei japoneze era foarte primejdios sa mergi pe strada noaptea si cei mai multi aveau grija sa fie acasa inainte de a se intuneca. Vladica insa, neluand in seama primejdia, a continuat sa ii cerceteze pe bolnavi si pe nevoiasi la orice ora din noapte, si nu l-a atins niciodata nimic.

Odata cu venirea comunistilor, rusii din China au fost siliti iarasi sa fuga, cei mai multi prin Insulele Filipine. In timpul celor 27 de luni, cat a fost ocupata tabara, insula a fost amenintata numai o data de un taifun, care in cele din urma si-a schimbat cursul si a ocolit-o. Cand un rus le-a spus filipinezilor ca se teme de taifunuri, acestia au replicat ca nu trebuie sa-si faca griji, fiindca "barbatul vostru sfant va binecuvanteaza tabara din patru directii in fiecare noapte". Nici un taifun nu s-a abatut asupra insulei cata vreme a fost el acolo.
Vladica s-a dus chiar el la Washington, pentru a-si aduce oamenii in America. Si aproape toata tabara a venit in Lumea Noua - din nou multumita lui Vladica.

Va urma...

Sfantul Ioan Maximovici - continuare

Sinodul de episcopi l-a trimis apoi in Arhiepiscopia Europei Apusene, mai exact la Paris si apoi la Bruxelles. Aici savarsea Sfanta Liturghie in limba olandeza si in franceza, asa cum mai inainte slujise in greaca si chineza si cum avea sa o faca mai tarziu in engleza.
Interesul si daruirea lui Vladica pentru sfintii Bisericii, despre care se parea ca are deja cunostinte nesfarsite, s-a manifestat si asupra sfintilor Europei Apusene dinaintea schismei Bisericii Romano-Catolice, dintre care multi, cinstiti numai local, nu erau cuprinsi in nici un calendar ortodox. El a adunat vietile lor si imagini cu ei si apoi i-a prezentat Sinodului o lista lunga cu numele lor.
Odata Vladica era in Marsilia si a hotarat sa slujeasca un parastas la locul uciderii nemiloase a regelui Serbiei, Alexandru. Nici unul din preotii sai, dintr-o jena neintemeiata, nu a vrut sa slujeasca alaturi de Vladica. Chiar asa, ce idee - sa slujesti in mijlocul strazii! Asa ca Vladica s-a dus singur. Locuitorii Marsiliei au fost uimiti sa vada un preot cu vesminte neobisnuite, cu parul si barba lungi, mergand in mijlocul strazii cu o valiza si o matura. Fotografii de la Stiri l-au vazut si l-au fotografiat. In cele din urma s-a oprit, a maturat o bucata de trotuar, si-a deschis valiza si a inceput sa scoata afara continutul acesteia. A pus un vultur (folosit la slujbele arhieresti) pe locul maturat, a ars tamaie si a inceput sa slujeasca un parastas.
Vladica a devenit cunoscut pentru sfintenia lui nu numai ortodocsilor. Intr-un din bisericile catolice din Paris, un preot a incercat sa-i inspire pe tineri cu aceste cuvinte:
- Cereti dovezi, spuneti ca in zilele noastre nu mai sunt nici minuni, nici sfinti. De ce v-as da dovezi teoretice, cand astazi umbla pe strazile Parisului un sfant - Saint Jean Nus Pieds (Sfantul Ioan cel Descult)!

Diseara- episodul 4.. :) Dumnezeu sa va ocroteasca, pentru rugaciunile Sfantului Ioan!

Sfantul Ioan Maximovici
Partea a 5a

In 1962, Arhiepiscopul Ioan a fost trimis de Sinod sa pastoreasca turma ruseasca din San Francisco, o turma dezbinata de multe neintelegeri. nu numai ca a reusit sa restabileasca pacea intre fratii ortodocsi de acolo, dar a terminat si constructia catedralei Maicii Domnului - "Bucuria intristatilor", pe care o puteti vedea aici:

http://farm4.static.flickr.com/3328/...bf0eb41007.jpg

Insa chiar si in rolul de facator de pace Vladica a fost atacat si asupra sa s-au ingramadit acuzatii si defaimari. A fost silit sa apara in fata unui tribunal - incalcare batatoare la ochi a canoanelor bisericesti -, pentru a raspunde unor acuzatii fara noima, ca ar fi ascuns inselaciuni financiare ale Consiliului parohial. Toti cei implicati au fost achitati; insa astfel ultimii ani ai lui Vladica au fost plini de amarul defaimarii si prigonirii, carora el le-a raspuns mereu fara a se plange, fara sa judece pe nimeni, cu o pace netulburata.
Sfantul Ioan era foarte sever in tot ce avea legatura cu Biserica si cu legea lui Dumnezeu. Staruia asupra comportarii cuviincioase a slujitorilor Bisericii, neingaduind nici o frivolitate sau nici macar vorbitul in altar. Expert in sfintele slujbe, corecta imediat greselile si scaparile din desfasurarea lor. Era sever si cu enoriasii, neingaduindu-le femeilor sa sarute crucile sau icoanele daca aveau ruj pe buze si cerand ca anafura impartita dupa Liturghie sa fie luata pe nemancate. Vorbea impotriva spurcarii ajunurilor zilelor de Dumninica sau de sarbatoare prin organizarea de baluri sau alte distractii. Le-a interzis preotilor sai sa ia parte la slujbe "panortodoxe", din pricina canonicitatii indolielnice a unora dintre participanti; iar activitatile "ecumenistilor" ortodocsi il facea sa dea din cap cu indoiala.
Nimeni din cei care l-au vazut nu va uita curand privirea sa infricosatoare din momentul aplecarii sfesnicelor sale arhieresti la pronuntarea Anatemelor impotriva ereticilor in Duminica Ortodoxiei. Acestea nu veneau dintr-un ingust spirit al literei legii sau "fanatism", ci din aceeasi frica a lui Dumnezeu pe care a tinut-o toata viata si care nu ii ingaduie nimanui sa incalce legea lui Dumnezeu, primejduind mantuirea.

Un grup de rusi organizase intr-o noapte (care era si in ajunul Duminicii) un bal de Halloween. Spre mare durere a lui Vladica Ioan, din Catedrala din San Francisco au lipsit unii oameni de la prima Priveghere de toata noaptea tinuta pentru Sfantul Ioan din Kronstadt. Dupa slujba Vladica s-a dus la locul unde balul inca mai continua. A urcat treptele si a intrat in sala, spre uluirea totala a participantilor. Muzica s-a oprit si Vladica, in tacere desavarsita, s-a uitat fix, cu asprime, la oamenii zapaciti, facand inconjurul intregii sali incet, dinadins, cu carja episcopala in mana. Nu a spus nici un cuvant si nici nu trebuia sa o faca; numai vederea lui a starnit mustrati de constiinta tuturor. Vladica a plecat in tacere; iar a doua zi la biserica a tunat cu indignare sfanta si cu ravna inflacarata, chemandu-i pe toti la viata crestina autentica.

Si totusi pastoritii lui Vladica nu si-l aduc cel mai bine aminte pentru asprimea sa, ci mai degraba pentru blandetea, veselia sa, chiar pentru ceea ce este cunoscut ca "nebunie pentru Hristos". Dupa slujba suradea si glumea cu baietii care il ajutau sa slujeasca, lovindu-i usor, in joaca, pe cei neascultatori cu carja in cap. Uneori preotii din catedrala ramaneau descumpaniti, vazandu-l pe Vladica, in mijlocul slujbei (insa niciodata in altar), aplecandu-se sa se joace cu vreun copilas. Iar in zilele de sarbatoare cand trebuia sa binecuvanteze cu apa sfintita, nu stropea credinciosii cum se face de obicei, pe cap, ci drept in fata, cu o sclipire vizibila in ochi si fara sa-i pese deloc de neplacerea manifestata de cei mai trufasi.

mai pun o data poza cea mai frumoasa a Sfantului Ioan, sa se vada mai mare putin..

Minunate sunt cele pe care le-ai postat despre Sfântul Ioan Maximovici , şi-ţi mulţumim mult dragă Andrei. Permite-mi să pun şi eu un link ca o mică completare :http://sfioanmaximovici.wordpress.com/

Adormirea Sfantului Ioan Maximovici

In vreme ce altii asteptau de la el inca multi ani de slujire rodnica a Bisericii lui Hristos - caci era un ierarh relativ tanar - el se pregatea pentru un sfarsit pe care il prevazuse cu cel putin cateva luni inainte, cunoscandu-i, pare-se, chiar si ziua.
In mai 1966 o femeie care il cunostea de doisprezece ani a fost uimita sa il auda spunand:
-Voi muri curand, la sfarsitul lui iunie... nu in San Francisco, ci in Seattle.
In seara dinainte plecarii spre Seattle, cu patru zile inainte inaintea mortii sale, Vladica l-a uimit pe un om caruia ii facuse o rugaciune, cu cuvintele:
-Nu o sa-mi mai saruti alta data mana.
Iar in ziua mortii sale, dupa ce a savarsit Sfanta Liturghie, a petrecut trei ore rugandu-se in altar, de unde a iesit nu cu multa vreme inainte de moarte, care s-a petrecut la ora 15:30, pe 2 iulie (19 iunie, stil vechi). A murit in camera sa din casa parohiala de langa biserica, fara semne premergatoare de boala sau de suferinta. S-a auzit ca a cazut si, fiind asezat intr-un scaun de cei care au alergat sa-l ajute, si-a dat ultima suflare cu pace si foarte putina durere vizibila, in prezenta Icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului a Semnului din Kursk.

La putina vreme dupa moartea sa un student de-al sau de odinioara, parintele Ambrozie P., a avut intr-o noapte un vis (sau o vedenie, nu a putut spune ce a fost): Vladica, purtand vestmintele de Paste, plin de lumina, stralucind, tamaia catedrala si i-a spus cu bucurie doar un cuvant in timp ce il binecuvanta: "fericit".

Directoarea Caminului Sfantul Tihon din Zadonsk a avut un vis vrednic de luat in seama: o multime de oameni il purtau pe Vladica in cosciug la Biserica Sfantul Tihon; Vladica a inviat si s-a asezat in fata usilor imparatesti, miruind oamenii si cerandu-i:
- Spune-le oamenilor: desi am murit, sunt viu!

Multumim, frate Cristian pentru adresa! Acolo se gasesc si invataturi folositoare ale Sfantului Ioan! Atasez mai jos, printre poze, si scaunul in care a trecut la Domnul Sfantul Ioan, Facatorul de Minuni.

Tin sa precizez ca toate acestea sunt doar o mica parte din viata Sfantulu Ioan Maximovici. Recomand cat se poate de calduros cartea din care am luat aceste fragmente:

http://www.librariasophia.ro/carti-F....-so-1315.html

Am gasit in format pdf cartea Sfantului Ioan - Dreapta cinstire a Nascatoarei de Dumnezeu. O puteti downloada de aici:
http://www.ziddu.com/download/737641...nului.pdf.html

Cu timpul, voi mai transcrie si alte fragmente ziditoare de suflet. Dumnezeu sa se milostiveasca spre noi, pentru rugaciunile Sfantului Ioan, sa ne trimita o mana de ajutor in aceste vremuri grele caci ispitele ne vin din toate partile. DOAMNE AJUTA!

mai multe poze...

si mai multe... :)

cateva icoane cu Sfantul Ioan

In final, o poza cu chilia sfantului Ioan si doua fotografii de la Sfintele sale Moaste, de la Biserica din San Francisco.

Acatistul Sfantului Ioan Maximovici, alcatuit de parintele Serafim Rose

Troparul, glas 5:

Grija pentru turma ta în pământeasca ei petrecere a preînchipuit rugăciunile pe care totdeauna le înalţi pentru toată lumea. De aceea, ajungând la cunoaşterea iubirii tale, credinţa ne-am întărit, sfinte ierarhe şi făcătorule de minuni Ioane! Cu totul sfinţit de Dumnezeu prin împărtăşirea preacuratelor Taine, şi astfel veşnic întărit prin acestea, te-ai grăbit spre nevoinţă, preafericite tămăduitorule. Grăbeşte şi acum spre ajutorul nostru, al celor ce te cinstim pe tine cu toată inima.

Condacul 1:

Pline sunt de bucurie inimile credincioşilor care te cinstesc, Sfinte Ioane, aflând despre mulţimea minunilor tale. Biruinţă a Bisericii a fost vieţuirea ta sfântă în vremuri de împuţinare a credinţei, pentru care îţi cântăm: Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Icosul 1:

După adormirea ta de multe ori te-ai arătat celor neputincioşi, sfinte al lui Dumnezeu, pentru a le da ajutor. Şi tu însuţi ne-ai cerut în chip minunat: „Spuneţi lumii că, deşi am murit, sunt viu.” Mărturisind minunile tale, mărturisim şi credinţa noastră că părăsind această viaţă stricăcioasă ai trecut la viaţa cea cerească, şi pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, podoabă a Bisericii;
Bucură-te, păzitorule al curăţiei;
Bucură-te, veselia cea fericită a monahilor;
Bucură-te, dreptarul vredniciilor arhiereşti;
Bucură-te, cel ce veghezi asupra familiilor creştine;
Bucură-te, dascăl al copiilor binecredincioşi;
Bucură-te, dascăl al părinţilor care vor să îşi crească fiii pe căile Domnului;
Bucură-te, fierbinte rugător pentru neamul creştinesc;
Bucură-te, rudenie a Sfântului Mitropolit Ioan din Tobolsk;
Bucură-te, locuitor al Ierusalimului celui de sus;
Bucură-te, cel ne nu ne uiţi pe noi, rudenia ta cea de jos;
Bucură-te, al Bisericii a toată lumea luminător;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 2

Ai coborât parcă din vremurile de demult, Sfinte Ierarh al lui Dumnezeu, aducând în zilele noastre mireasma vechilor Sinaxare şi adeverind că toate cele despre sfinţii din vechime sunt cu putinţă şi astăzi celor întăriţi în credinţă. Pentru aceasta Îi cântăm Dumnezeului care te-a proslăvit: Aliluia!

Icosul 2

Cum oare te vom lăuda, alesule al lui Dumnezeu? Că intrând în ceata sfinţilor ierarhi, împreună cu aceştia Îl slăveşti pe Hristos. Dimpreună cu marii învăţători ai înfrânării ne înveţi să mergem pe calea nevoinţelor. Alături de soborul nebunilor pentru Hristos ne povăţuieşti să defăimăm înţelepciunea acestei lumi. Pentru care mulţimea credincioşilor îţi cântă aşa:

Bucură-te, icoană vie a virtuţii;
Bucură-te, că ne minunăm de nevoinţele tale;
Bucură-te, că deşi nu ai fost înţeles de apropiaţii tăi ai fost înţeles de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce nu te-ai supărat pe cei ce râdeau de tine văzându-te că mergi desculţ;
Bucură-te, că prin acest obicei ai arătat nu prin cuvinte, ci prin fapte că iubeşti sărăcia;
Bucură-te, că prin tine s-a mai păstrat aspra nevoinţă a nebuniei pentru Hristos;
Bucură-te, că te-ai înfrânat de la bunătăţile lumii acesteia pentru a primi bunătăţile cereşti;
Bucură-te, că ai căutat să dobândeşti haina luminoasă pentru Cămara cea cerească;
Bucură-te, apostol al sfinţeniei;
Bucură-te, chip al smereniei;
Bucură-te, cel ce aprinzi lumină în sufletele întunecate;
Bucură-te, că slujind cu râvnă Sfânta Liturghie te-ai învrednicit să iei parte la Liturghia cea cerească;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 3

„În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea”, ne-a cerut Mântuitorul, şi tu ai gustat din paharul pătimirilor când ai fost adus în faţa judecătorului de către tâlharii care ziceau că vor să ferească bunurile bisericeşti de mâna ta cea răpitoare. Dar tu te-ai rugat pentru îndreptarea lor, şi chiar dacă ai avut inima plină de amărăciune nu ai încetat să Îi cânţi Domnului: Aliluia.

Icosul 3

Necazuri de tot felul ne asupresc în fiecare zi, şi uneori suntem îngenuncheaţi de povara lor. Dar ne mângâiem cugetând că prin ele Dumnezeu ne curăţeşte sufletele, şi că prin sfinţii Săi ne trimite ajutor pentru a ne ridica din orice cădere. Şi, ştiind aceasta, alergăm la ajutorul tău cântând:

Bucură-te, că aşa cum îndepărtai taifunurile din Samar acum îndepărtezi furtuna din sufletele noastre;
Bucură-te, împreună-călătorule cu cei ce călătoresc pe apă, pe uscat şi prin aer;
Bucură-te, că îi păzeşti pe credincioşi de răutatea celorlalţi;
Bucură-te, ocrotitor al familiilor creştine şi al tinerilor care vor să se căsătorească;
Bucură-te, că cei care nu au unde să locuiască au nădejde în mijlocirea ta;
Bucură-te, că îi ajuţi pe oameni să îşi găsească de lucru;
Bucură-te, că porţi grijă de familiile celor aflaţi în nevoi;
Bucură-te, cel ce în timpul vieţii îi cercetai pe cei din închisori;
Bucură-te, că şi acum te rogi pentru mântuirea lor;
Bucură-te, grabnic ajutător al celor ce se roagă ţie;
Bucură-te, că ne poţi scăpa din orice necaz;
Bucură-te, că ne fereşti de moarte năprasnică;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 4

Pe mulţi bolnavi care au cerut ajutorul tău, Sfinte Ioane, i-ai tămăduit de bolile lor. Dar şi mai mulţi bolnavi au aflat alinare în durerile lor, şi ridicându-se prin ajutorul tău din groapa deznădejdii s-au înţelepţit şi au dus cu răbdare crucea bolii, şi au primit răsplata dumnezeiască, iar acum se bucură de frumuseţile raiului, cântând: Aliluia!

Icosul 4

Alăturându-te sfinţilor doctori fără de arginţi, i-ai vindecat pe bolnavii care pătimeau de boli pe care iscusinţa doctoricească nu le putea tămădui, şi prin vindecarea trupească ei au dobândit şi vindecare sufletească, căzând cu zdrobire de inimă la Dumnezeu. Şi acum îţi cântă împreună cu noi:

Bucură-te, împreună cu sfinţii doctori fără de arginţi;
Bucură-te, cel ce te rugai vreme îndelungată la căpătâiul bolnavilor;
Bucură-te, că pe mulţi i-ai scăpat din primejdia morţii;
Bucură-te, că rugându-se în faţa icoanei tale cei suferinzi au simţit uşurarea durerilor;
Bucură-te, văzând bucuria bolnavilor pe care i-ai tămăduit;
Bucură-te, doctor ceresc mai iscusit decât doctorii cereşti;
Bucură-te, că ai depărtat duhul deznădejdii de la cei covârşiţi de durere;
Bucură-te, ridicându-i din patul durerii pe cei ce pătimesc cumplit;
Bucură-te, odihnă a celor cu mintea rătăcită;
Bucură-te, izgonire a duhurilor necurate;
Bucură-te, mângâiere a celor pe care doctorii îi lasă în voia sorţii;
Bucură-te, auzindu-i pe credincioşii care propovăduiesc minunile tale;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 5

Când încerca să rostească un cuvânt de învăţătură Sfântul ierarh Nectarie din Eghina a fost defăimat oarecând de oamenii nechibzuiţi, iar tu în faţa poporului venit la slujba Sfintei Liturghii ai fost defăimat de către un cleric nevrednic din Shanghai. Dar ai răbdat defăimarea până la capăt, fără să te tulburi, şi fără să încerci să îl împiedici să îşi termine clevetirea. Şi ne-ai învăţat să Îi strigăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Din pricina clevetirilor Sfântul Nectarie a fost îndepărtat de pe tronul arhieresc din Pentapole, şi tot aşa duşmanii lui Hristos au încercat să te îndepărteze şi pe tine de pe scaunul ierarhicesc, aducându-te să fii judecat de către cei de alte credinţe. Dar Dumnezeu a arătat tuturor că dreptatea era de partea ta, ruşinându-i pe prigonitorii tăi. Şi pentru biruinţă îţi cântăm:

Bucură-te, că răutatea clericilor nevrednici nu te-a doborât la pământ;
Bucură-te, cel ce te-ai rugat pentru cei care te-au adus la scaunul de judecată;
Bucură-te, cel ce nu vrei pierderea păcătoşilor;
Bucură-te, că Dreptul Judecător a vădit dreptatea ta;
Bucură-te, luptător împotriva duhului deznădejdii;
Bucură-te, că biruind cursele diavolului ai luat puterea de a-i ajuta pe cei neputincioşi;
Bucură-te, că vii în apărarea celor nedreptăţiţi de judecătorii iubitori de arginţi;
Bucură-te, că răstorni socotelile celor vicleni;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru pocăinţa acestora;
Bucură-te, pavăză pentru creştinii prigoniţi pentru credinţa lor;
Bucură-te, ridicarea grabnică a celor întristaţi;
Bucură-te, adăpost pe care atacurile diavoleşti nu îl pot dărâma;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 6

Ne-ai îndemnat, apărătorule râvnitor al predaniilor dumnezeieşti: „Să nu ne credem mai înţelepţi decât ierarhii care au rânduit pravilele Bisericii şi să nu ne socotim mari cărturari!”. Şi împreună tine şi cu toţi cei care păstrează neschimbată învăţătura ortodoxă, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 6

Le-ai spus celor care încercau să schimbe dogmele Sfinţilor Părinţi că se aseamănă tâlharului celui de-a stânga care L-a hulit pe Hristos. Te-ai împotrivit învăţăturilor înfumurate ale celor care credeau că sunt mai sporiţi în dragostea faţă de eretici decât mărturisitorii care nu pregetau să îşi jertfească viaţa pentru a-i câştiga pentru Hristos pe cei căzuţi în rătăcire, şi cei care prin grija ta au rămas fii credincioşi ai Bisericii îţi cântă:

Bucură-te, că iubindu-i pe cei de alte credinţe nu ai iubit şi rătăcirile lor;
Bucură-te, că ne-ai învăţat să păstrăm dreapta socoteală;
Bucură-te, îndreptare a celor rătăciţi;
Bucură-te, că în multe chipuri îi îndrepţi pe necredincioşi spre luminarea botezului;
Bucură-te, păstrător al predaniei Sfintelor Sinoade;
Bucură-te, prieten al ierarhilor care cu sabia cuvântului taie neghina eresurilor;
Bucură-te, stavilă pentru cei care trădează Ortodoxia;
Bucură-te, cel ce îngrădeşti gurile hulitorilor de Dumnezeu;
Bucură-te, prădarea păgânătăţii;
Bucură-te, sprijin al soboarelor care nimicesc eresurile;
Bucură-te, duşmanul celor care sub masca evlaviei seamănă dezbinare între drept-credincioşi;
Bucură-te, mlădiţă a Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 7

Stând împotriva învăţăturilor deşarte ale celor care orbiţi de diavol nu văd semnele apropierii lui Antihrist, i-ai povăţuit pe creştini să se ferească de cel care va fi înscăunat la Ierusalim ca şi conducător al întregii lumi, şi în vremurile de pe urmă să Îi cânte lui Dumnezeu fără teamă: Aliluia!

Icosul 7

Mare urgie va fi la sfârşitul lumii, sfinte Ioane, şi numai cei întăriţi în credinţă vor rezista ispitei de a se lepăda de Hristos. Dar cu cât mai grele vor fi prigonirile, cu atât mai mare va fi şi ajutorul pe care Dumnezeu îl va trimite credincioşilor prin îngerii şi sfinţii Săi. Şi cugetând la lucrarea ta sfântă îţi cântăm:

Bucură-te, că şi în vremurile de pe urmă vei săvârşi minuni;
Bucură-te, stea aleasă a cerului duhovnicesc;
Bucură-te, că laolaltă cu ceilalţi sfinţi îi vei sprijini tainic pe cei ce vor slăbi în credinţă;
Bucură-te, că îi vei întări pe cei ce vor pătimi mucenicia;
Bucură-te, cel care prin purtarea crucii nevoinţei ai primit darul de a-i mângâia pe cei oropsiţi;
Bucură-te, că în vremuri de mari lipsuri îi vei ajuta pe creştini să dobândească cele de trebuinţă;
Bucură-te, reazăm neclintit al celor care îi vor defăima pe Antihrist şi pe slujitorii săi;
Bucură-te, mustrătorule al apostaţilor;
Bucură-te, cel ce te vei lupta pentru biruinţa Bisericii;
Bucură-te, împlinitorule al voii Părintelui ceresc;
Bucură-te, următor al iubirii de oameni a Fiului Său;
Bucură-te, chivot al Duhului de viaţă dătător;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 8

În loc să se pregătească de slujbă creştinii s-au dus la un praznic păgânesc, iar tu ai mers pentru puţină vreme între ei, mustrându-i prin prezenţa ta tăcută care i-a făcut să se ruşineze. Şi prin asprimea privirii tale i-ai învăţat că nu pot sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui Mamona, că nu pot să cugete că după ce păcătuiesc Îi vor cânta lui Dumnezeu cu evlavie: Aliluia!

Icosul 8

Ne biruie patimile şi poftele şi vraja acestei lumi ne leagă cu lanţuri grele. Diavolul nu conteneşte să ne ispitească în fel şi chip, pentru a ne îndepărta de calea mântuirii. Dar având nădejde că ne vei acoperi cu purtarea ta de grijă, îţi zicem:

Bucură-te, că ne povăţuieşti să nu luăm parte la praznicele păgâneşti;
Bucură-te, prooroc care ai mustrat năravurile cele rele ale păstoriţilor tăi;
Bucură-te, că şi acum creştinii îşi aduc aminte de fapta ta;
Bucură-te, pildă pentru slujitorii altarului;
Bucură-te, luminătorule al păstorilor de suflete;
Bucură-te, a celor pătimaşi trâmbiţă deşteptătoare;
Bucură-te, cel ce însetezi de a noastră mântuire;
Bucură-te, văzându-i pe creştinii care duc o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu;
Bucură-te, că duhurile întunericului se tem de tine;
Bucură-te, cel ce dai tărie celor şovăitori în lupta duhovnicească;
Bucură-te, pedepsitor al călcătorilor de lege;
Bucură-te, tunet ce risipeşti sfaturile minciunii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 9

Ai fost aruncat în temniţă de prigonitorii credinţei creştine pentru că te-ai împotrivit celor care vroiau să necinstească Biserica, topind clopotul care îi chema pe oameni la dumnezeieştile slujbe. Şi pentru că în locul trădării lui Dumnezeu ai ales crucea pătimirii, îţi lăudăm curajul cântând: Aliluia!

Icosul 9

Mulţime mare de mucenici a rodit Biserica lui Hristos în ultima prigoană, şi pentru jertfa lor Dumnezeu a trimis vremuri de linişte, chemându-i la pocăinţă pe cei care au căzut în apostazie de frica pedepselor puterii lumeşti. Dar Dumnezeu a rânduit pentru tine mucenicia nesângeroasă a nevoinţei prin care ai urcat pe culmile sfinţeniei. Şi cei care au fost învăţaţi de tine să îi cinstească pe mucenici îţi cântă:

Bucură-te, că nu ai îngăduit ca prin topirea clopotului să fie umilită Biserica;
Bucură-te, cel ce nu te-ai temut de prigonitori;
Bucură-te, că nu te-ai făcut părtaş fărădelegilor lor;
Bucură-te, că ai devenit un clopot viu, chemând oamenii la Hristos;
Bucură-te, că eşti pildă pentru cei slabi în credinţă;
Bucură-te, cel care ai avut tăria mucenicilor;
Bucură-te, că pentru curajul tău ai primit plată de la Domnul;
Bucură-te, că până la sfârşitul vieţii ai păstrat râvna ta jertfelnică;
Bucură-te, că în timp ce alţii îl defăimau pe ţarul mucenic Nicolae al II-lea tu îl cinsteai;
Bucură-te, că acum te bucuri cu el în Împărăţia lui Dumnezeu;
Bucură-te, că împreună cu soborul noilor mucenici vă rugaţi pentru pacea a toată lumea;
Bucură-te, icoană a mărturisitorilor din vechime;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 10

Prilej de mare desfătare duhovnicească a fost pentru creştini aflarea sfintelor tale moaşte, care prin puterea dumnezeiască au rămas neputrezite, şi pentru aceasta I-au cântat Celui care te-a covârşit cu binecuvântările Sale: Aliluia!

Icosul 10

De multe ori le-ai cerut creştinilor să se roage pentru cei răposaţi, şi tu însuţi te-ai rugat cu frângere de inimă pentru mântuirea celor care au părăsit viaţa cea degrab trecătoare. Iar pentru rugăciunile tale nu puţine suflete au aflat milă de la Dreptul Judecător, iar acum îţi cântă împreună cu noi:

Bucură-te, rugător fierbinte pentru odihna celor răposaţi;
Bucură-te, că ai proorocit vremea trecerii tale la Domnul;
Bucură-te, că ai avut o moarte liniştită când însoţeai în pelerinaj icoana din Kursk a Maicii Domnului;
Bucură-te, că ai fost însoţit de Preasfânta Fecioară la tronul Dreptului Judecător;
Bucură-te, că îndată după adormirea ta Vlădica Sava te-a numit făcător de minuni;
Bucură-te, că el a mărturisit poporului că se roagă ţie ca unui sfânt;
Bucură-te, că înainte de înmormântarea ta creştinii au fost chemaţi să se închine la sfintele tale moaşte;
Bucură-te, că trupul tău nu s-a supus stricăciunii;
Bucură-te, că prin neputrezirea trupului tău i-ai ruşinat pe potrivnicii dreptei credinţe;
Bucură-te, arhiereu acoperit de harul Arhiereului Ceresc;
Bucură-te, că nenumărate tămăduiri au loc în faţa raclei sfintelor tale moaşte;
Bucură-te, că săvârşeşti minuni nu numai în San Francisco, ci şi în toate părţile lumii;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 11

Nu ştim să mergem pe scara virtuţilor, nu avem nici puterea şi nici priceperea de a ne lupta cu vrăjmaşii cei nevăzuţi care caută să ne nimicească, dar cădem la ajutorul tău, Sfinte Ioane, slăvitule ierarh, şi te rugăm să ne înveţi să Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

Următor Sfântului Ioan Botezătorul te-ai arătat, învăţându-i pe creştini pocăinţa, învăţându-i să se lupte cu patimile care îi aruncă în focul iadului. Să ne ajuţi şi pe noi, sfinte, să ducem această luptă mântuitoare, ca să îţi cântăm cântare de mulţumire:

Bucură-te, că prin tine zorile nădejdii iau locul deznădejdii;
Bucură-te, că îi deşteptezi pe păcătoşi spre pocăinţă;
Bucură-te, că ori de câte ori suntem răniţi de săgeţile păcatului tu ne îngrijeşti;
Bucură-te, alăută care ne chemi la scaunul de spovedanie;
Bucură-te, cel ce te rogi ca duhovnicii să le dea creştinilor leacurile potrivite;
Bucură-te, că nu te scârbeşti de creştinii biruiţi de păcat;
Bucură-te, blând doctor care cu grijă tămăduieşti bolile sufletelor noastre;
Bucură-te, înger care ne chemi pe calea virtuţii;
Bucură-te, că ne ajuţi să ne ridicăm din orice cădere;
Bucură-te, că rupi lanţurile păcatului;
Bucură-te, cel ce te rogi pentru îndreptarea celor căzuţi;
Bucură-te, ucenic al Celui care a venit în lume nu pentru cei drepţi, ci pentru cei păcătoşi;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 12

Cine oare va mai spune că Biserica e lipsită de sfinţi? Cum oare nu vor înceta cărturarii necredincioşi să îi defăimeze pe slujitorii sfântului altar, când vor afla despre vieţuirea ta? Să se frângă condeiele cele mincinoase, să tacă gurile cele netrebnice şi să nu îi mai ponegrească pe cei care Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Te bucuri acum în împărăţia cea cerească, unde ai primit plata ostenelilor tale, iubitorule de nevoinţe. Iar noi, luând aminte la faptele tale bineplăcute lui Dumnezeu, ne sârguim a-ţi aduce laude ca acestea:

Bucură-te, văzând roadele tale cele bogate;
Bucură-te, că ne povăţuieşti să trăim în rânduială;
Bucură-te, potrivnic al neorânduielii;
Bucură-te, că te-ai rugat ca ucenicii tăi să rămână statornici în credinţă;
Bucură-te, al celor care fac canonul primit de la duhovnic;
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să dobândim cărţile de folos pentru suflet;
Bucură-te, cel ce ne îndemni să sporim în rugăciune;
Bucură-te, văzându-i pe creştini la slujbele Bisericii;
Bucură-te, ocrotitor al pelerinilor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce ne-ai îndemnat să îi cinstim pe sfinţii ortodocşi din Apus;
Bucură-te, că ai semănat şi în sufletele noastre o picătură din evlavia ta;
Bucură-te, împreună cu soborul tuturor sfinţilor;
Bucură-te, Sfinte Ioane, noule făcător de minuni!

Condacul 13

O, Sfinte Arhiepiscop Ioan, nou apostol al Americii şi dascăl al sfinţeniei în vremurile din urmă, primind puţina noastră rugăciune învredniceşte-ne pe noi veşnicei împărăţii, ca să Îi cântăm lui Dumnezeu dimpreună cu tine şi cu toţi îngerii şi sfinţii cântarea: Aliluia!

Rugăciune

Doamne, Dumnezeul nostru, nu întoarce dumnezeiasca Ta faţă de la noi cei păcătoşi, ca să nu vină asupra noastră mânia cea groaznică şi înfricoşătoare a durerilor, care este rodul păcatelor noastre pe care în toată vremea cu nesocotinţă le săvârşim. Noi suntem pătimaşi, păcătoşi şi plini de răutate, iar Tu eşti izvorul vieţii şi al milostivirii; nu ne lăsa, Doamne; nu trece rugăciunea noastră, a păcătoşilor, nici nu ne răsplăti după nelegiuirile noastre, ci pentru că nu suntem vrednici a câştiga prin sârguinţa noastră milostivirea Ta, dăruieşte-ne-o nouă Tu, Doamne, pentru rugăciunile Sfântului Arhiepiscop Ioan, făcătorul de minuni din San Francisco.
Trimite-l în ajutorul nostru aşa cum l-ai trimis în ajutorul pe care i-a ajutat în chip minunat. La vreme de boală, să ne uşureze durerile prin rugăciunile sale. La vreme de necaz, să ne îmbărbăteze. La vreme de ispită, să ne păzească prin rugăciunile sale.
Pentru rugăciunile lui dăruieşte-ne sănătate trupească şi sufletească şi viaţă ferită de toată răutatea, ca din adâncul inimilor noastre, cu bucurie să îi aducem laude, şi să slăvim preasfânt numele Tău, în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune la vreme de necaz

O, întru tot Sfinte Ierarhe Ioan de Shanghai şi San Francisco, cel ce din tinereţile tale te-ai dăruit pe tine Domnului, rănindu-te de focul dragostei Lui, şi părăsind ca pe nişte gunoaie toate deşertăciunile lumii ai ales calea cea monahicească, urmându-L cu toată dragostea, şi slujindu-I ca un înger în trup ai primit harul Său.
Cu îndrăzneală mare faţă de Dumnezeu şi nădăjduind în iubirea ta faţă de neamul omenesc, cutezăm a ne ruga ţie, arhiereule al lui Hristos. Depărtează de la noi, arhiereule sfinte, prin mijlocirea Ta către Domnul, dreapta mânie a lui Dumnezeu. Apără oraşele, satele şi ţara noastră de secetă, de foamete, de furtuni năpraznice, de cutremur, de boli şi răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi.
Ştim minunile tale, noule făcător de minuni, prin care ai ajutat mulţime de bolnavi şi de necăjiţi, şi credem că aşa cum ai fost milostiv cu aceia, aşa poţi fi şi nouă, păcătoşilor.
Vezi durerile noastre, vezi încercarea care ne apasă şi dă-ne uşurare. Vezi ispitele care s-au abătut asupra noastră din lucrarea celui rău şi ajută-ne să le biruim.
Ca urmând virtuţilor tale, Sfinte Ioane, neîncetat să sporim în credinţă, în toată fapta cea bună, în dragostea către Dumnezeu şi către aproapele, ca să ajungem la limanul cel mult dorit al mântuirii. Şi, lăudând până la sfârşitul veacului pomenirea ta, cu inimi curate să cântăm: slavă Ţie, Dumnezeule, Cel mare şi minunat între sfinţi, în vecii vecilor. Amin.

Sfantul Nicolae Velimirovici, noul Hrisostom

Pe acest sfant nici un cuvant nu il poate lauda cum a facut-o acest film. Dupa ce il vezi, te simti ca si cum ai fi fost langa el, ca si cum ai fi patruns cu duhul intr-o pagina din "Vietile Sfintilor".

Filmul il aveti aici:

http://www.arhiva-ortodoxa.info/auto...limirovici.avi

Si subtitrarea:

http://www.arhiva-ortodoxa.info/auto...limirovici.sub

Filmul se incheie cu acest citat extraordinar:
"Il intreb pe omul trupesc: Cine esti tu? si el imi raspunde: Eu sunt eu - gandindu'se la trupul sau. Il intreb pe omul rational: Cine esti tu? si el imi raspunde: Vad doi straini in mine si incerc sa-mi croiesc drum printre ei, petrec cu ei si le sunt oaspete, cand la unul, cand la altul - gandindu'se la sufletul constient si la insinct. Il intreb pe omul duhovnicesc: Cine esti tu? si el imi raspunde: Este cineva in adancul sufletului meu; imi intind mainile ca sa-l prind, dar vad ca as avea nevoie de maini mai lungi decat cerurile. Pe Acela sa-L intrebi cine sunt eu?"

Sfanta Xenia cea smerita si nebuna pentru Hristos

Nascuta in anul 1731, Xenia Grigorievna s-a casatorit la varsta de douzeci si doi de ani cu colonelul Andrei Teodorovici Petrov, un cantaret de la curtea Imparatesei Elisabeta Petrovna. Dupa marturiile adunate, Sfanta Xenia a trait ca sotie a lui Andrei Teodorovici trei ani si jumatate. Ei nu au avut copii, insa sfanta isi iubea sotul cu o dragoste cu adevarat crestineasca. In timpul evlavioasei imparatese, casatoria era sfanta si o respectau "ca pe o taina a credintei nostre ortodoxe".

In anul 1755, in Petersburg a izbucnit o epidemie de tifos exantematic. Atunci sotul ei s-a imbolnavit de "aprindere" - ardea ca focul. Cu un ceas inainte mortii, bolnavul si-a racapatat cunostinta, a cerut un preot, s-a spovedit, s-a impartasit cu Sfintele Taine si chemand-o pe sotia sa, a binecuvantat-o, spunandu-i:
- Slujeste-i Domnului Dumnezeului nostru, da slava numelui Sau Atotputernic!
Plangand in hohote, Xenia Grigorievna cazu la picoiarele sotului sau. Trupul iubitului ei raposat intepeni, noaptea trecu, dar ea nu se putea dezlipi de langa el si parea ca si-a pierdut mintile.
A doua zi era greu s-o mai recunosti - intr-o singura noapte imbatranise si incaruntise. Toti cei care venisera sa-si ia ramas bun de la Andrei Teodorovici, ramasera uimiti de faptul ca vaduva Xenia isi petrecea sotul la groapa imbracata in uniforma acestuia.
"Andrei Teodorovici nu a murit - le spunea ea celor din jurul ei. A murit Xenia Grigorievna, dar Andrei Teodorovici este aici, in fata voastra, el traieste si va trai mult timp de acum inainte, va trai vesnic!". La cimitir, Xenia le ceru celor prezenti sa se roage pentru linistea sufletului "roabei lui Dumnezeu, Xenia".
Chiar a doua zi, Xenia ii darui unei cunostinta casa ei si imparti toata averea saracilor. In calitate de vaduva a unui cantaret al curtii, i s-a propus o pensie, dar a refuzat orice pensie. Imbracandu-se cu mantaua sotului sau, cu care isi putea inveli si capul, Xenia Grigorievna isi parasi casa. Ea inceput sa traiasca in lume ca cel mai desavarsit ascet, devenind o traitoare profunda a iubirii crestine, devenind Nebuna pentru Hristos.
Sfanta le spunea tuturor celor care ii trimiteau condoleante ca nu a murit Andrei Teodorovici, ci sotia lui, Xenia:
- Lasati-o, nu ii tulburati linistea. De ce o tulburati?
La 29 ianuarie 1757 a fost dat ordinul prin care se interzicea vagabondajul saracilor pe strazile Petersburgului. Politia a inceput atunci sa o urmareasca pe fericita Xenia. S-a decoperit faptul ca sfanta pleca noaptea pe camp, cadea in genunchi si se inchina pana la pamant spre cele patru puncte cardinale si nu se ridica de la rugaciune pana la rasaritul soarelui. Au vazut cum, dupa rugaciunea indelungata in camp, fericita mergea sa pliveasca gradina de legume vecina a unui mosier sarac; dormea chiar acolo, printre straturile de zarzavaturi.

Oamenii rai si in special copiii strazii, glumeau si radeau nu numai de imbracamintea ciudata a fericitei Xenia, dar si de cuvintele ei de neinteles pentru multi, de blandetea ei, de bunatatea ei. Atunci cand mergea pe strazi, in permanenta o multime de oameni o insotea, multi dintre acestia crezand ca sfanta le va ghici sau le va prezice viitorul. Numai oamenii induhovniciti intelegeau ca fericita Xenia este un om deosebit, care ascunde sub infatisarea unei iesite din minti, mari daruri duhovnicesti. Sfanta avea darul inainte-vederii, prezicand atat necazurile si bucuriile unor oameni. Ea a prezit chiar si moartea Imparatesei Elisabeta Petrovna - In ajunul Nasterii Domnului, la 24 decembrie 1761, Xenia alerga toata ziua pe strazile Petersburgului strigand cat o tinea gura: "Coaceti colaci, coaceti colaci! In curand, toata Rusia va coace colaci!". A doua zi se imprastie prin tot orasul grozava stire despre moartea Imparatesei.

Negustorii, burghezii, functionarii, care locuiau in Storona Petersburgului, se straduiau sa o convinga pe fericita Xenia sa intre in casa lor, pentru ca se observase ca daca fericita intra intr-o casa, sau intr-o familie, acolo se instala o bucurie si o pace de nedescris. Mamele observasera ca daca sfanta le mangaie sau leagana copilul bolnav, acesta se insanatoseste imediat. Doar ce aparea fericita Xenia in piata, ca o si inconjurau negustorii rugand-o: "Primeste, Andrei Teodorovici, pentru pomenirea sufletului Xeniei". Milostenia unora ea o primea cu plecaciuni, iar ei plecau simtindu-se in culmea fericirii; altora insa, le spunea aspru - "Nu, frate, tu ii incarci pe cumparatori la cantar", sau "Nu, tu ii asupresti pe cei sarmani!". Daca fericita Xenia iti refuza milostenie, atunci mai bine ai fi inchis bacania.

Odata cu scurgerea anilor, costumul lui Andrei Teodorovici se facu praf, iar Xenia il inlocui cu o bluza si cu o fusta din panza de in, pe care le-a purtat pana la sfarsitul vietii sale. Nu o data i s-a daruit imbracaminte groasa, dar in ziua in care le primea fericita le si daruia primului sarman intalnit in cale. Sfanta le spunea tuturor, in cuvintele cele mai simple, cum trebuie sa inteleaga fericirea pamanteasca, cum sa urmeze invatatura lui Hristos: "Iubeste-ti aproapele! Cand vad un om bun, ma bucur mai mult decat orice alceva, si nu exista pentru mine o alta bucurie. Niciodata in viata, sa nu faceti rau nimanui. Dusmanii si rautatea omeneasca ma chinuie, ma fac sa sufar."
In anii batranetii, fericita Xenia era inca in puteri, ba chiar era atat de sanatoasa incat in secret ii ajuta pe muncitori la construirea bisericii din Cimitirul Smolensk, carand noaptea in poala sa cate cinci-sase caramizi de la fabrica. In timpul unei nopti ea cara cate o gramada mare de caramizi.
"Cand dormi, Andrei Teodorovici?" - o intrebau oamenii.
"O sa dormim sub pamant" raspundea ea.

Vestea despre sfarsitul Fericitei Xenia a adus o mare durere in Sankt Petersburg. Mii de oameni de diferite varste, tineri si batrani au mers la inmormantare. A fost instituit post in acea zi. Imediat au inceput sa vina la mormantul sfintei oameni din popor. Veneau cu nadejdea si cu credinta ca Fericita Xenia, nici dupa adormirea sa nu le va nesocoti rugaciunile si ca ii va ajuta in necazurile si nevoile lor, asa cum i-a ajutat si in timpul vietii ei. Fiecare vizitator al cimitirului dorea cu orice chip sa ia cateva fire de pamand de la mormantul ei, crezand ca acest pamant este cel mai bun mijloc de vindecare a bolilor si supararilor. In urma rugaciunilor catre sfanta Xenia, sute de oameni s-au vindecat, au primit ajutor in intemeierea unei familii (se stie ca sfanta i-a ferit mereu pe rugatori de casatoriile nepotrivite) si multe alte minuni s-au intamplat (minuni care pot fi gasite la noi in cartile tiparite cu Sfanta Xenia). Avem aici o pilda folositoare pentru cei care cred in sfintenia "in acte", caci sute de minuni s-au petrecut cu mult timp inainte de canonizare.
Deasupra mormantului, ridicat pe soclu, oamenii au pus o placa pe care au scris:

"In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. In acest loc a fost pus corpul neinsufletit al roabei lui Dumnezeu Xenia Grigorievna, sotia cantaretului imperial, cu grad de colonel, Andrei Teodorovici.
A ramas vaduva la varsta de 26 de ani, a pribegit 45 de ani si a trait 71 de ani; isi zicea Andrei Teodorovici.
Cine m-a cunoscut sa-mi pomeneasca sufletul pentru mantuirea sufletului sau. Amin!"

Avem aici o filmare superba de la canonizarea Sfintei Xenia:
http://www.youtube.com/watch?v=7DEmBnAbKgI

Pentru rugaciunile Sfintei Xenia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi! AMIN!

Sfantul Eufrosin Bucatarul

Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: “A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: “Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: “şi oare ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: “Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora”.

Atunci preotul i-a zis: “Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: “Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: “Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: “Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. şi preotul a zis: “Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?” Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: “Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune”. Atunci a zis preotul: “Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: “Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om”.

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu.

Sfantul Ioan din Kronstadt

preluat de pe http://ioandekronstadt.wordpress.com/

Sfântul Ioan Serghiev din Kronştadt s-a născut la 19 oc*tombrie 1829 în sătucul Sura din îndepărtata gubernie nor*dică a Imperiului ţarilor de la Marea Albă, Arhanghelsk, ca fiu al sărmanului paracliser Ilia Mihailovici Serghiev şi al Fiodorei Vasilievna. Tânărul copil va creşte sub dubla fascinaţie a slujbelor dumnezeieşti din biserica parohială a satului şi a maies*tuoasei naturi a nordului Rusiei pe care o va îndrăgi până la sfârşitul vieţii. Din pricina unei sănătăţi fragile, copilul a început să înveţe acasă abecedarul cu mari dificultăţi – învăţătura era pentru el un adevărat chin. Cu lacrimi în ochi mama sa se ruga la icoane pentru sănătatea copilului, îmboldit de pilda rugăciunii mamei, copilul a început să se roage şi el lui Dumnezeu să i se dezlege înţelegerea. Şi rugăciunea sa de copil i-a fost ascultată. în curând a putut să citească fără nici un fel de dificultate. Micuţul Vania face deci la o vârstă fragedă experienţa fundamentală şi care îi va marca întreaga sa existenţă, a puterii rugăciunii fierbinţi în credinţă şi simplitate. îşi înţelege şi vocaţia vieţii sale – aceea de a fi om al rugăciunii prin excelenţă, preot.

La nouă ani este trimis la şcoala parohială din Arhan-ghelsk unde dificultăţile au reînceput. Separat de părinţi, ironizat de colegi pentru stângăciile sale ţărăneşti, singur, Ioan ajunge ultimul elev. Deznădăjduit, cade în genunchi şi recurge din nou la rugăciune, iar efectele ei nu întârzie să se facă simţite. Notele încep să crească, iar în 1851 absolvă şi seminarul din Arhanghelsk ca şef de promoţie.

Taciturn, se ruga mult şi citea intens nu atât cursurile, manualele şi bibliografia academică aridă, cât Vieţile Sfin*ţilor şi Comentariile la Evanghelii ale Sfântului Ioan Hrisostom, precum şi inspiratele predici teologice ale mitro*politului Filaret. în discuţii vorbea mult, mai ales despre smerenie şi iubirea atoateiertătoare. însă, în ciuda firii sale interiorizate, viaţa monahală nu-l atrage. îl înflăcă*rează în schimb zelul misionar, dorind să plece misionar în Siberia, China sau America.
Curând înţelege că impera*tivele misionare sunt deopotrivă de valabile pentru socie*tatea Rusiei vremii sale.

în 1851, murind tatăl său şi ră*mânând singurul sprijin al familiei, se angajează copist la Academie pentru a putea trimite întreg salariul acasă. Du*pă o scurtă criză spirituală însoţită de depresie şi deznă*dejde, biruite tot prin rugăciune, se hotărăşte să se facă preot. într-un vis se vede preot slujind într-o biserică ne*cunoscută. La 12 noiembrie 1855 este hirotonit preot pe seama parohiei Sfântul Andrei din Kronştadt.Păşind pragul bisericii în care avea să slujească vreme de 53 de ani, şi-a dat seama uimit că era tocmai biserica ce i se arătase în vis prin pronia lui Dumnezeu ca răspuns la neliniştile şi mâhnirile sale anterioare.

Om simplu şi fire ţărănească dintr-o bucată, părintele Ioan nu era pentru jumătăţile de măsură. De aceea, el şi-a extrem de în serios vocaţia şi slujirea sacerdotală.Liturghia zilnică, predarea religiei în şcoala primară şi gimnaziu, predica, păstorirea sufletelor credincioşilor, milostenia şi caritatea activă faţă de cei săraci vor ocupa de acum neobosit, zi şi noapte, pentru peste o jumătate de secol, viaţa parohului din Kronştadt. În fiecare zi se scula la patru dimineaţa pentru a pleca la biserică întorcându-se acasă din vizitele pe la bolnavi şi săraci abia după ora zece seara. Curând a descoperit că numai cele*brarea zilnică a Sfintei Liturghii şi împărtăşirea regulată cu Sfintele Taine îi pot da energia duhovnicească necesară pentru susţinerea unei activităţi literalmente crucifiante (în ultimii 35 de ani, cu excepţia zilelor când era bolnav sau călătorea, a slujit zilnic Sfânta Liturghie). După o scurtă ezitare, preoteasa Elisaveta a înţeles să accepte regimul de înfrânare impus de celebrarea zilnică a Sfintei Liturghii – soţii vor trăi toată viaţa ca frate şi soră.


(partea 1)

Sfantul Ioan din Kronstadt - continuare

Spovedania o dată pe an (în Postul Mare) era obligatorie pentru toţi cetăţenii ortodocşi, iar preoţii trebuiau să raporteze la poliţie achi*tarea acestei obligaţii „civice” (aşa-numita govenie). îm*părtăşania era recomandată doar o dată pe an (de Paşti) chiar şi de Catehismul mitropolitului Filaret. Credincioşii trăiau practic izolaţi de viaţa sacramentală şi harică a unei Biserici oficiale degradate la rangul unui simplu sector în cadru departamentului afacerilor interne al statului (ală*turi de poliţie şi jandarmerie).Nu e nici o mirare că în aceste condiţii cultul divin ortodox devenise un simplu de*cor ritualist ce masca la oraşe materialismul cel mai cras şi indiferentismul spiritual al aristocraţiei şi elitelor, iar la sate obscurantismul şi superstiţiile de tot felul.

Contemporan al părintelui Ioan, Lev Tolstoi (1828-1910) îşi va alcătui între 1880-1896 propriul „creştinism” şi propria sa „Evanghelie”, formulată în polemică deschisă cu statul ţarist şi Biserica Ortodoxă. Premiza fundamentală este cea a contradicţiei pretins ireconciliabile dintre Evan*ghelie şi Biserică, dintre Evanghelie şi civilizaţie (stat, cul*tură, tehnică, ştiinţă).Tot efortul lui Tolstoi se va concentra în direcţia unei recreări a „creştinismului” ca religie morală şi umanitară, antistatală şi antiintelectuală. Ritualurile tre*buie excluse, dogmele eliminate, Vechiul Testament desfi*inţat, iar Noul Testament şi Evangheliile sever epurate de teologia („kabalistică”) paulină şi de miracole (naştere vir*ginală, înviere). întreg „creştinismul” s-ar reduce la „mo*rala” Predicii de pe Munte.

Pe acest fond al unei Biserici contestate şi falsificate, denigrate sau inadecvat exaltate, trebuie înţeleasă semni*ficaţia profund teologică şi profetică a activităţii şi gândirii părintelui loan Serghiev din Kronştadt.Cu un remarcabil simţ al concretului, el a reuşit să reimpună în conştiinţa contemporanilor însăşi realitatea „pragmatică”, liturgică şi sacramentală, personală şi comunitară, mistică şi socială a Bisericii.Doar Liturghia şi Tai*nele Bisericii aduc oamenilor eliberarea din sub sclavia torturantă a păcatului şi, astfel, adevărata pace şi bucurie în har şi libertate.

Kronştadtul ducea viaţa deloc vir*tuoasă, plină de patimi şi mizerii morale şi sociale a unui port militar şi loc tradiţional de exil intern pentru declasa*ţii capitalei Imperiului. Plin de marinari, militari şi lucră*tori portuari, de cârciumi, vagabonzi şi prostituate, de cer*şetori şi oameni sărmani, el era departe de a fi o cetate a pietăţii. Dimpotrivă. Mizeria făcea casă bună cu viciul. La început tânărul preot a încercat să întoarcă „oile pierdute” prin discuţii şi predici moralizatoare.
Nu numai că n-a avut nici un succes, dar s-a expus deriziunii şi umilinţelor de tot felul. A câştigat mai mult prin exemplul personal, respectiv prin abnegaţia cu care-şi împărţea banii şi hai*nele săracilor şi cerşetorilor, şi prin cercetarea zi de zi a bolnavilor şi familiilor nevoiaşe pline de copii flămânzi, degeraţi, bolnavi, împreună cu care se ruga şi cărora le aducea şi ajutoare materiale. A ajuns foarte iubit de copii şi cerşetori („regimentul părintelui loan”, cum li se spu*nea). Coborându-se în cocioabele sărmanilor, nu ocolea nici sufletele celorlalte categorii sociale. Pe toţi îi compă*timea, sfătuia, ajuta.

Rugăciunea sa din faţa sfântului al*tar sau din casele oamenilor a fost ascultată şi a început să lucreze minuni, mai cu seamă vindecări.Esenţial în ce priveşte minunile părintelui loan – care era departe de a fi un taumaturg specializat sau şaman improvizat – e fap*tul că aceste vindecări erau numai şi numai efectul rugă*ciunii. Trebuia să se roage împreună nu numai preotul, dar şi rudele celui bolnav şi toţi cei prezenţi, pentru ierta*rea păcatelor, mântuirea sufletului şi întoarcerea tuturor la Dumnezeu.

Sfantul Ioan din Kronstadt - continuare

Fapt elocvent şi demn de remarcat e că părintele loan nu refuza să se roage nici chiar pentru cei de alte credinţe şi străini. Deşi era ortodox, convins de Adevărul dumneze*iesc păstrat în întregimea lui în Biserica Ortodoxă, nu pri*vea „de sus” la cei de alte credinţe şi nu făcea nici o deose*bire în mijlocirile sale între ortodocşi şi neortodocşi.

Când slujea Sfânta Liturghie se auzeau mereu nume străine ce aparţineau evident unor oameni de alte credinţe. I se adresau pentru rugăciune nu numai creştini de alte confe*siuni, catolici sau protestanţi, dar şi necreştini, musul*mani, evrei, tătari. Părintele loan se ruga pentru toţi cei ce credeau sincer în Dumnezeu. într-o zi a venit la biserică o tătară. „Crezi în Dumnezeu?”, a întrebat-o părintele loan. „Da”, a răspuns ea. „Bine, îngenunchează şi roagă-te Dum nezeului tău şi eu mă voi ruga Dumnezeului meu.” Şi Dum*nezeu a împlinit rugăciunea femeii.
(Imi permit aici o mica interventie - sunt convins ca ecumenistii vor gasi in aceste randuri un sfant parinte "de-al lor", insa daca ne uitam mai bine printre randuri vom vedea ca Sfantul Ioan iubea OMUL, in timp ce invataturile ratacite le respingea cu hotarare. Cartile sale contin foarte multe evidentieri ale ratacirilor credintei catolice sau protestante, uneori chiar "strigate" catre "pastorii" care isi ratacesc turmele prin invataturi gresite)

Intre anii 1870-1880 vestea despre neobişnuitul preot din Kronştadt, despre viaţa sa sfântă, despre rugăciunile şi vindecările sale a început să se răspândească în Rusia. O declaraţie de mulţumire publicată la 20 decembrie 1883 într-un ziar de mare tiraj avea să-1 facă cunoscut întregu*lui Imperiu, de la Baltica şi până în Siberia orientală.
Mii de pelerini vor începe să vină la Kronştadt pentru mărturisire şi împărtăşire, sute (uneori mii) de telegrame de mulţumire şi de cerere pentru rugăciune soseau zilnic şi mai cu seamă în Postul Mare.
Centrul vieţii părintelui loan era însă săvârşirea slujbe*lor dumnezeieşti şi mai cu seamă a Sfintei Liturghii.Există câteva impresionante mărturii ca*re ne descriu în detaliu felul unic în care părintele loan celebra cultul divin şi Dumnezeiasca Liturghie în biserica Sfântul Andrei din Kronştadt, în faţa a mii de credincioşi veniţi din întreaga Rusie (până la 7000-8000 în Postul Mare).

Sculat la ora 4 dimineaţa, îşi spunea rugăciunile de pregătire ale preotului pentru slujirea Sfintei Liturghii, plimbându-se prin grădina casei parohiale. La ieşirea din casă în drum spre biserică era aşteptat de zeci şi zeci de oameni săraci care cereau milostenie. După împărţirea milosteniei, însoţit de mulţime, părintele loan intra în bi*serică pe uşa laterală a altarului, căci nu era posibil să se pătrundă în biserică pe uşa mare. Deşi era înghiontit din toate părţile de popor, nu-şi pierdea sub nici un chip blân*deţea şi seninătatea feţei. Se îmbrăca în veşminte roşii (culoarea sa preferată) şi săvârşea el însuşi slujba utreniei. Nu se lăsa afară nici o stihiră, nici un canon, se cânta şi se citea tot. Fire iute, nu-i plăcea slujirea întinsă, lungă. Ce*rea explicit cântăreţilor şi diaconilor să cânte şi să citească vioi şi în acelaşi timp lămurit şi, mai ales, cu inimă, să lo*vească nu aerul ci inimile cu glasul lor. Canoanele de la utrenie le citea la strană el însuşi.

Nu citea, ci vestea cu înţeles, ca într-o convorbire directă cu Mântuitorul, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii. Pentru ectenii intra în sfântul altar căzând în genunchi în faţa jertfelnicului, rezemându-şi capul de mâinile încrucişate sub care se aflau hârtiuţele cu numele viilor şi morţilor ce trebuiau pomeniţi.
Dădea o im*portanţă deosebită săvârşirii proscomidiei, la care se adu*ceau în coşuri mari până la 5000 de prescuri. în timpul celebrării exclama către preoţii coliturghisitori: „Ce bune sunt toate la noi, părinte! Mare lucru este această pros-comidie! O întreagă lume e pe sfântul disc! Dar la alţii [creştini] nu e nimic asemănător. Ei n-au proscomidie!” „Priviţi, părinţilor! Iată-l pe Hristos! E aici între noi, şi noi lângă El ca Apostolii!”

Sfantul Ioan de Kronstadt - continuare

Sfânta Liturghie părintele Ioan o celebra într-un ritm alert, interiorizat, cu cutremur mare, cu rugăciuni şi la*crimi, dar în acelaşi timp sobru şi plin de măreţie. Departe de orice pietism şi sentimentalism lacrimogen, încerca să sensibilizeze în toţi participanţii conştiinţa prezenţei mis*terului liturgic, ca dar neasemănat către oameni al iubirii lui Dumnezeu, şi intrare reală a credincioşilor la ospăţul împărăţiei Sale. „Liturghierul” aproape că nu-l mai des*chidea, fiindcă ştia pe de rost toate rugăciunile. Rugăciu*nile le rostea cu jumătate de glas, concentrat, adăugând însă foarte mult de la sine, uneori în taină alteori în auz (rugăciunile acestea adăugate pot fi citite în volumul de faţă). Ecfonisele le rostea cu ochii închişi, adâncit în sine, trăind parcă pe altă lume. întâia parte a Liturghiei era pentru el partea rugătoare, de mijlocire a sa pentru oa*meni, pentru a căror izbăvire şi mântuire se ruga lui Dum*nezeu cu patos, stăruinţă şi îndrăznire.

Odată cu cântarea Heruvicului începea al doilea suiş al Sfintei Liturghii. Pă*rintele Ioan se cufunda în meditaţie asupra adâncurilor tainei mântuirii noastre în Hristos, retrăind parcă aievea odată cu Vohodul Mare patimile Domnului Hristos: Ghetsimanii, pretoriul, Goîgota, punerea în mormânt. Adeseori îşi scotea batista pentru a-şi şterge lacrimile ce i se scur*geau tăcut pe faţă din adâncul străpungerii inimii în faţa prezenţei reale, vii şi lucrătoare, în misterul liturgic a în*suşi Domnului Iisus. înălţând inimile tuturor spre cer lao*laltă cu îngerii, se ridica odată cu ridicarea Sfintelor Da*ruri spre bucuria învierii şi venirii Lui pe sfântul altar sub chipul Pâinii şi Vinului prefăcute prin Duhul Sfânt în Tru*pul şi Sângele Domnului.

Toţi cei din biserică trebuiau să se roage împreună cu preotul chemând pe Duhul Sfânt şi rostind alături de el troparul „Doamne, Cel ce pe Preas*fântul Tău Duh…”. îndată după minunea prefacerii euharistice îi plăcea să rostească cu glas tare: „Dumnezeu S-a arătat în trup! Cuvântul trup S-a făcut!” Apropiindu-şi apoi faţa când de Sfântul Disc, când de Sfântul Potir, ros*tea, ca un prunc gângurind spre maica sa, marea rugăciu*ne de mijlocire a preotului pentru întreaga Biserică şi pen*tru toată lumea. în momentul împărtăşirii cu Sfintele Tai*ne, părintele Ioan devenea tot flacără şi se umplea până la lacrimi de o intensă bucurie duhovnicească pe care căuta zadarnic să şi-o ascundă de coliturghisitorii săi.

Din pacate atat am gasit despre acest minunat Sfant al lui Dumnezeu. Mai erau cateva date biografice intr-o alta carte pe care trebuie sa o gasesc. Recomand calduros JURNALUL Sfantului Ioan din Kronstadt, numit VIATA MEA IN HRISTOS. Scrierile sunt pur si simplu zdrobitoare. O puteti comanda pe internet de aici:

http://www.librariasophia.ro/carti-V...sf.-so-16.html

Am mai pus si cateva icoane si o poza de la moastele Sfantului.
Dumnezeu sa se milostiveasca spre noi pentru rugaciunile Sfantului Ioan din Kronstadt!

Acatistul Sfantului Ioan din Kronstadt

Condacul 1
Celui ales între preoţi, minunatului mijlocitor, dumnezeiescului Ioan, păstorului şi învăţătorului, celui ce s-a arătat împăraţilor iubitor şi întris-taţilor mângâietor, celui ce a luminat pământul Rusiei şi toată viaţa sa a dăruit-o slujirii lui Dumnezeu şi a aproapelui îndreptând mulţimea păcă-toşilor spre pocăinţă, multor bolnavi tămăduire de la Dumnezeu dobân-dind, să-i aducem laudă ca unui apărător şi grabnic ajutător. Tu, dar, pă-rinte, pentru că ai îndrăzneală către Domnul, de toate necazurile ne izbă-veşte, pe noi, cei care-ţi cântăm ţie: Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Icosul 1
Pe îngerul tău păzitor, încă de şase ani fiind, în lumină nespusă l-ai vă-zut, Ioane, el spunându-ţi ţie că, după voinţa lui Dumnezeu, întotdeauna nevăzut stă şi păzeşte de toate relele. Prin aceasta din tinereţe ales de Dumnezeu pe tine ştiindu-te, strigăm către tine:

Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai arătat "ales" de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce din tinereţe te-ai arătat "chemat" al binecuvântarii Lui;
Bucură-te, cel ce pe îngerul tău din tinereţe l-ai veselit cu bunele deprinderi;
Bucură-te, că cu nimic l-ai întristat;
Bucură-te, că nevăzutul tău păzitor ţi s-a arătat;
Bucură-te, că acela întotdeauna a te păzi ţi-a făgăduit;
Bucură-te, odraslă prea iubită a părinţilor celor evlavioşi;
Bucură-te, cel ce din pruncie de părinţii tăi ai fost învăţat cu frica de Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu cumpătare din tinereţe te-ai deprins;
Bucură-te, cel ce zilele tinereţii tale în sărăcie şi înfrânare le-ai petrecut;
Bucură-te, că datorită bunei tale vieţuiri, darul lui Dumnezeu peste tine s-a odihnit;
Bucură-te, că faţa ta cu smerenie era împodobită;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al 2-lea
Te vedem, pe tine, de Dumnezeu înţelepţite Ioane, din fragedă vârstă umbrit de binecuvântarea lui Dumnezeu, care în taină te-a condus spre o viaţă virtuoasă. Pentru aceea, avându-te pe tine pildă demnă de urmat, cu smerenie cântăm lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 2-lea
Mintea ta din pruncie în lecturile şi cugetările Sfinţilor Părinti ţi-ai cu-fundat-o, Ioane şi din ele te-ai adăpat cu apa cea vie, din izvorul Duhului Sfânt. Pentru aceasta te rugăm pe tine, roagă-L pe Prea Bunul Dumnezeu să ne facă şi pe noi părtaşi la împărtăşirea aceasta, pe cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, cel ce din pruncie te-ai păzit de patimi;
Bucură-te, cel ce harul Sfântului Botez întreg l-ai păzit;
Bucură-te, cel ce ţi-a plăcut a citi din scrierile Sfinţilor Părinti;
Bucură-te, cel ce ai pătruns cu adevărat înţelesul acestora;
Bucură-te, cel ce ai arătat mare sârguinţă în această lucrare;
Bucură-te, cel ce în iubirea de înţelepciune duhovnicească şi firească te-ai arătat desăvârşit;
Bucură-te, că prin înţelepciunea ta lumea de înşeăciune ai vădit-o;
Bucura-te, că de acea înşelăciune ca un vultur, înţeleptule ai scăpăt;
Bucură-te, minunat şi luminat învăţător al ţărilor din nordul Rusiei;
Bucură-te, cel ce ai izgonit întunericul păcatului din oameni;
Bucură-te, că tuturor celor ce au venit la tine cu rugăciuni degrabă i-ai ajutat;
Bucură-te, prea-puternică mijlocire pentru noi înaintea lui Dumnezeu;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al 3-lea
Puterea darului lui Dumnezeu care pe cele cu lipsă le împlineşte, din belsug s-a revărsat peste tine, Ioane, pururi pomenite, când de Prea Sfinţi-tul Hristofor întru preot ai fost hirotonit şi oraşului Kronsdadt ai fost rân-duit păstor; de atunci ai început a învăţa oamenii să slujească drept Sfintei Treimi şi să-i cânte: Aliluia!


Icosul al 3-lea
Având iubire dumnezeiasca în inima înţeleptule Ioane, şi rânduiala postului cu stricteţe păzind-o, ai biruit toate năvălirile patimilor, nefiind nicidecum atins de ele. Prin aceasta, ca un bărbat desăvârşit ai ieşit să lucrezi ţarina Domnului prin cuvânt, ca şi cu un plug ai afânat inimile întărite şi îngheţate ale oamenilor, încălzindu-le cu rugăciunea şi cu iubi-rea ta şi semănând în ele sămânţa pocăinţei sincere şi a credinţei vii. Pentru toate acestea îţi cântăm ţie laudă:

Bucură-te, vas ales al harului lui Dumnezeu;
Bucură-te, locuinţa darurilor cereşti;
Bucură-te, cel ce cu toată inima şi cu tot sufletul L-ai iubit pe Dumnezeu;
Bucură-te, că pentru aceasta şi întreaga turma pe care ai păstorit-o ai învăţat-o a-L iubi pe Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce învăţăturile Evangheliei şi rânduielile postului cu frică le-ai păzit;
Bucură-te, că acestea şi pe aproapele tău prin fapte l-ai învăţat;
Bucură-te, că din tinereţe peste patimi împărat te-ai arătat;
Bucură-te, slăvitule biruitor asupra păcatului;
Bucură-te, că în lume ca o lumină, exemplu viu ai luminat;
Bucură-te, că pe pământ ai fost cu înţelepicune cerească dăruit;
Bucură-te, stâlp neclintit al ţării tale ortodoxe;
Bucură-te, neîntârziatule apărător al ortodoxiei şi al obiceiurilor celor bune;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al 4-lea
Prin furtuna multor necazuri şi griji lumeşti trecând, ajută-ne nouă, Părinte Ioane, aşa cum şi în viaţa ta ai ajutat tuturor celor ce cu credinţă au venit la tine, ca toţi cei ajutaţi de tine să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 4-lea
Auzind pe apostolul care zice: "locuinţa noastră este în cer" şi dorind a-l urma, această viaţă vremelnică nu ai petrecut-o în slujba trupului şi-n lucrarea patimilor, Ioane, ci în curăţirea sufletului de întunericul păcatu-lui, căci cu ele nimeni nu poate intra în Cereasca Împărăţie. Prin aceasta avându-te chip de viaţa plăcută lui Dumnezeu şi ajutor întru toate, stri-găm către tine unele ca acestea:

Bucură-te, luminată strălucire a luminii evanghelice în zilele noastre;
Bucură-te, cel ce sufletelor întunecate eşti luminare pătrunzătoare;
Bucură-te, că în scrierile cele Dumnezeieşti ţi-ai cufundat mintea;
Bucură-te, că din ele ai aflat cale dreaptă către Împărăţia Cerurilor;
Bucură-te, că toate faptele tale au fost lumină lumii;
Bucură-te, că prin tine Tatăl cel ceresc minunat s-a proslavit;
Bucură-te, că cuvântul tău n-a fost nici chimval răsunător, nici mort sau neajuns;
Bucură-te, că cuvântul tău întru adevăr viu şi lucrător s-a arătat;
Bucură-te, că prin tine cei morţi cu duhul prin credinţă înviaza;
Bucură-te, că prin tine cei căzuţi în întunericul păcatului se trezesc la pocăinţă;
Bucură-te, că pe tine în zilele noastre Domnul pământului Rusiei prooroc şi apostol te-ai arătat;
Bucură-te, că în tine dobândind ştiinţa adevărului ai luat darul vindecării şi al apărării credinţei, neînfricat luptător arătându-te;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al 5-lea
Stea luminătoare a pământului rusesc te-ai arătat, Sfinte Ioane, lumi-nând întunericul păcatului. Prin aceasta şi azi reverşi lumină fiilor Rusiei, celor cuprinşi de întunericul rătăcirii, celor care s-au predat în mâinile necuraţilor, ca să-şi cunoască rătăcirea lor şi Domnului întru pocăinţă să-I cânte: Aliluia!


Icosul al 5-lea
Văzând poporul rus vrednicia ta de învăţător şi rugăciunea ta cea prea-puternică înaintea lui Dumnezeu, mulţime multă din diferite părţi la tine a alergat, Părinte, auzind de vindecările bolilor şi de sfaturile tale, iar în necazuri mângâiere cerând, cu mulţumire ţie îţi striga:

Bucură-te, Ioane, noule luminător al lumii;
Bucură-te, ajutător nemijlocit prin rugăciunile tale către Dumnezeu;
Bucură-te, că rugăciunile tale sunt puternice înaintea Împăratului milostivirii;
Bucură-te, că starea ta înaintea Lui este izvor al binecuvântarii, care prin tine se revarsă la toată lumea;
Bucură-te, că prin tine după măsura credinţei se dau vindecările;
Bucură-te, că prin tine cei bolnavi scapă degrabă de bolile lor, primind sănătate;
Bucură-te, că prin tine cei păcătoşi la pocăinţă se întorc;
Bucură-te, că te-ai arătat înţelepţitor al celor răzvrătiţi;
Bucură-te, că prin tine cei ce fără de minte care se râd de cele sfinte ale credinţei sunt mustraţi;
Bucură-te, că prin tine cei ce râd de faptele tale cele minunate, venindu-şi în sine, sunt primiţi de tine ca de un părinte iubitor de fii;
Bucură-te, mângâiere grabnică a celor ce plâng;
Bucură-te, tămăduire binecuvântată a celor neputincioşi;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al-6-lea
Propovăduitor al adevărului, părinte purtător de Dumnezeu fiind, toate ale tale în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui le-ai dat şi jugul preoţiei luându-l nu ai cunoscut liniştea aici, pururea săvârşind slujbe dumneze-ieşti în biserică şi în casele credincioşilor cântări duhovniceşti cântând; celor nevoiaşi te-ai arătat ajutător. Şi prin aceasta ţi-ai atras numele de miluitor fără de arginţi, Ioane. De acestea auzind şi noi, slăvim pe Dumnezeu pentru tine cântându-i: Aliluia!


Icosul al-6-lea
Hristos, Dumnezeul nostru, strălucind din fecioara Maria şi întunericul închinării la idoli izgonindu-l, te-a arătat pe tine, Părinte Ioane, drept şi credincios, propovăduitor al adevărului înaintea sljitorilor celor înşelători ai vicleanului. Prin aceasta, având îndrăzneală către Domnul, izbăveşte de răutatea şi viclenia acelora pe toţi care-ţi cântă aşa:

Bucură-te, slujitorule credincios al lui Hristos;
Bucură-te, între preoţi puternic mijlocitor înaintea Aceluia;
Bucură-te, păzitor neadormit al casei celei Dumnezeieşti;
Bucură-te, cel ce prin sabia cuvântului lui Dumnezeu şi a rugăciunii ai alungat pe cei potrivnici;
Bucură-te, cel ce prin scrierile tale pe mulţi i-ai înălţat la iubirea în Hristos;
Bucură-te, cel ce ai arătat prin cuvântările tale iubirea de oameni a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lucrarea Duhului Dumnezeiesc arătată în inimile oamenilor;
Bucură-te, cel ce te-ai arătat tainic grăitor cu Dumnezeu prin rugăciune;
Bucură-te, cel ce ai păzit minunat cucernicia prin curată căsătorie;
Bucură-te, cel ce pe mulţi fii duhovniceşti prin pocăinţă ai născut;
Bucură-te, că ai rămas şi după moarte în inimile credincioşilor;
Bucură-te, că pomenirea ta, ca a unui drept propovăduitor, va rămâne în veci;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al-7-lea
Vrând Prea Bunul Dumnezeu să mângâie poporul său cel bine-credin-cios şi să-i întoarcă pe cei fărădelege de la faptele lor cele rele, te-a arătat pe tine, Ioane, ca pe Iona în Ninive, vestind mânia lui Dumnezeu asupra pământului Rusiei, venind cu grabă de nu se vor pocăi şi de nu vor cânta cu smerenie lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al-7-lea
Un nou necaz şi mânia lui Dumnezeu am ajuns să suferim nevrând noi să ascultăm de glasul tău cel dumnezeiesc, prin care ai spus: "Stăpânirea ţării se va nimici şi puterea va ajunge în mâinile slugilor satanei, locuitorii mănăstirilor vor fi prigoniţi, bisericile se vor închide şi mulţime de popor creştin va muri cu viaţă mucenicească". Pentru aceasta la tine, Părinte Ioane, întru pocăinţă alergăm şi cu umilinţă strigăm: Roagă pe Stăpânul Hristos să-şi schimbe mânia Sa în milă faţă de noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, glasul propovăduitor al pocăinţei;
Bucură-te, vestitor nemincinos a mâniei dumnezeieşti asupra celor ce nu se pocăiesc;
Bucură-te, cel ce ai învăţat a nu lua în seama părerile lumii;
Bucură-te, îndreptător adevărat;
Bucură-te, că te-ai arătat tare povăţuitor al poporului ortodox;
Bucură-te, cel ce ai păzit corabia Bisericii nevătămată de pietrele strâmtorilor;
Bucură-te, iubitor al Împăraţilor celor cinstiţi;
Bucură-te, că te-ai arătat lor înţelept sfătuitor;
Bucură-te, că i-ai învăţat cum să-şi folosească puterea lor cu dreptate;
Bucură-te, cel ce cu grijă i-ai îndreptat către ascultare şi credincioşie;
Bucură-te, cel ce cu rugăciunile tale ai îngrădit tronurile împăraţilor celor cinstiţi;
Bucură-te, că i-ai învăţat să judece cu nepărtinire poporul;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al-8-lea
O cale deosebită şi neobişnuită de viaţă ţi-ai ales, părinte Ioane, trăind în lume ca şi cum ai fi trăit în cer, în înfrânare şi cucernicie, aducând pu-rurea slavă lui Dumnezeu şi aşa ai fost preţuit ca mare părinte al Bisericii; pentru aceasta, în ceruri întru veselie cu Hristos petreci şi aduci penru lume rugăciune strigând neîncetat: Aliluia!


Icosul al-8-lea
Toată lumea ortodoxă te-a cinstit pe tine nu numai în viaţă, ci şi după înfăţişarea ta înaintea lui Dumnezeu, Părinte Ioane, pentru că mare în-drăzneală ai înaintea lui Dumnezeu şi te rogi pentru binecuvântarea tutu-ror celor ce aleargă la tine şi-ţi cântă aşa:

Bucură-te, rod binecuvântat al unui pom bun;
Bucură-te, cel ce ai fost născut şi educat de un tată preot şi de o mamă binecuvântată;
Bucură-te, că educaţia pe care ai primit-o a rămas exemplu pentru întregul pământ al Rusiei;
Bucură-te, că cetatea Kronstandtului prin slăvirea ta s-a proslăvit;
Bucură-te, căci toată Rusia s-a umplut de faptele tale cele bune;
Bucură-te, că vestea despre viaţa ta îmbunătăţită a ajuns dincolo de hotarele ţării;
Bucură-te, că prin scrierile tale ai făcut cunoscută taina comunicării tale cu Dumnezeu;
Bucură-te, că prin aceste scrieri ai strălucit lumina cea duhovnicească în inimile oamenilor;
Bucură-te, că în scrierile tale s-a arătat curăţia sufletului tău;
Bucură-te, că prin scrierile tale nu numai poporul rus, ci şi alte popoare şi-au căutat mântuirea;
Bucură-te, că prin acestea adevărata credinţă a strălucit alungând întunericul ereziilor;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al-9-lea
Nici un cuvânt nu este de ajuns spre lauda ta, Părinte Ioane, căci fiind mişcat de Duhul Sfânt din tinereţe, cu osârdie ai slujit lui Dumnezeu; mai întâi te-ai ostenit mulţi ani să înveţi învăţăturile Sfinţilor Părinti şi apoi i-ai învăţat să cânte cu înţelepciune lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al-9-lea
Oratorul minciunii, Leon cel Neînţelept şi toate gândurile lui cele rele, prin tine, Părinte Ioane, s-au vădit de răutate întărind tu credinţa cea ortodoxă prin vestirile tale; pentru aceasta strigăm ţie:

Bucură-te, fluiere insuflat de Dumnezeu;
Bucură-te, trâmbiţă a Duhului, dulce glăsuitoare;
Bucură-te, cel ce prin cuvintele şi învăţăturile tale ai lămurit dogmele credinţei;
Bucură-te, că prin învăţăturile tale pe cei credincioşi i-ai întărit în ortodoxie;
Bucură-te, că prin tine legiunile potrivnicilor au fost învinse;
Bucură-te, că prin tine cel apostat şi învăţăturile lui au fost vădite de înşeăciune;
Bucură-te, că învăţătura păgubitoare a aceluia care spunea că sufletul nu are o existenţă personală, a fost învinsă;
Bucură-te, că prin tine învăţătura cea adevărată despre nemurirea şi veşnicia sufletului s-au întărit;
Bucură-te, izvor de înţelepciune dumnezeiască;
Bucură-te, cucernicule săvârşitor al tainelor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, povăţuitor de nădejde spre Împărăţia Cerurilor;
Bucură-te, învăţătorule al adevăratei căi mântuitoare;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al 10-lea
Dorind a-ţi mântui sufletul, pe mulţi sfinţi ţi i-ai luat în ajutor, Părinte Ioane; având mărturisirea apostolică şi patristică a credinţei, tăria muceni-cilor, pururi petrecând în înfrânare şi smerenie în faptele cele luminate ale cuvioşilor. Prin aceasta cu sfinţii petreci neîncetat, aduci slavă lui Dumnezeu, pomenindu-ne şi pe noi cei ce-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 10-lea
Împăratului celui Ceresc te-ai arătat slujitor credincios şi împăraţilor celor pământeşti ai fost cinste şi înţelepciune, Părinte Ioane, ambilor slu-jind cu dreptate, dând ceea ce este al Cezarului, iar lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu şi pe toţi i-ai învăţat să zică aşa:

Bucură-te, robule a lui Dumnezeu bun şi credincios;
Bucură-te, slujitor osârdnic al aceluia;
Bucură-te, că toate cele rânduite de Dumnezeu cu grijă le-ai împlinit;
Bucură-te, iscusitule lucrător al poruncilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că pururea aminteai de atotprezenta lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin înţelepciunea ta pe acela pururi l-ai avut în minte;
Bucură-te, că pe cinstiţii Împăraţi ai Rusiei ca pe nişte slugi ai lui Dumnezeu i-ai cinstit;
Bucură-te, că i-ai ajutat mult prin sfaturi şi rugăciuni să conducă poporul cu dreptate;
Bucură-te, că i-ai învăţat să ocrotească poporul şi Biserica;
Bucură-te, apărătorule de răscoale şi de răzvrătiţi;
Bucură-te, cel ce şi acum te rogi lui Dumnezeu pentru "Împărăţia" ortodoxă;
Bucură-te, întărire a sceptrurilor Împăraţilor celor ortodocşi;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al 11-lea
Nu este cu putinţă, prin laudă, a se înfăţişa mulţimea îndreptărilor tale prin Dumnezeu săvârşite, prea minunate Părinte Ioane, câte le-ai săvârşit în timpul vieţii tale, bolile vindecând, demonii izgonind din oameni, tămăduind pe cei stăpâniţi de patimi, ajutând pe cei săraci şi tuturor după trebuinţele lor ajutând; pentru aceea toţi împreună strigă lui Dumnezeu: Aliluia!


Icosul al 11-lea
Purtător de lumină şi clar văzător te-a arătat pe tine Domnul în zilele noastre, prevestind mânia cea viitoare a lui Dumnezeu asupra Împărăţiei ortodoxe, pentru nepocăinţa poporului, de aceea ca pe un prooroc al lui Dumnezeu şi cunoscător al destinelor, te mărim pe tine şi întru pocăinţă îţi strigăm:

Bucură-te, prooroc minunat nemincinos vestitor al celor viitoare;
Bucură-te, propovăduitorule al pocăinţei;
Bucură-te, noule prooroc de aceeaşi cinste cu acela;
Bucură-te, clar văzătorule al destinelor celor dumnezeieşti;
Bucură-te, vestitorule al mâniei celei viitoare asupra celor ce nu se pocăiesc;
Bucură-te, glas dulce glăsuitorule al pocăinţei;
Bucură-te, împăciuitorule al inimilor celor tulburate;
Bucură-te, puternicule rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi;
Bucură-te, păstorule blând al oilor celor cuvântătoare;
Bucură-te, cel ce mulţime de suflete rătăcite ai adus Stăpânului;
Bucură-te, că pe mulţi din temniţe şi din moarte i-ai scăpăt;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!

Condacul al 12-lea
Harul lui Dumnezeu l-ai primit aici prin Sfântul Botez şi prin hirotonia întru preot Părinte Ioane: prin sârguinţa te-ai făcut multora de folos spre slava Dăruitorului, întru lumina vieţii tale şi a milosteniilor tale pe care le-ai făcut, s-a proslvit Tatăl ceresc, şi prin mulţimea laudelor de care te-ai învrednicit, se înalţă Aceluia măreaţă cântare: Aliluia!


Icosul al 12-lea
Cântând viaţa ta cea din tinereţe plăcută lui Dumnezeu şi înălţarea ta cea duhovnicească din putere în putere, mărim sfârşitul tău şi înmormân-tarea cinstitelor moaşte, care au aflat veşnică odihnă în biserica cea minu-nată făcută de tine. Credem însă că sufletul se odihneşte în locuinţele cele prea luminate ale raiului, a căror moşteni ajută-ne să ajungem, pe cei ce-ţi cântăm ţie laude ca acestea:

Bucură-te, cele ce cursul trecător al vieţii l-ai petrecut cu dreaptă judecată întru toate pentru Dumnezeu;
Bucură-te, păzitorule neînfricat al Ortodoxiei;
Bucură-te, că cunoscut ai rămas cu un sfârşit creştinesc al vieţii;
Bucură-te, că ai primit veşnică odihna în cer cu sfinţii;
Bucură-te, părtaşule la bucuria cea veşnică de care sfinţii s-au învrednicit;
Bucură-te, că ai înlesnit mântuirea multor suflete, învrednicindu-le de veşnica fericire;
Bucură-te, că ai moştenit cu mucenicii cei noi de neam Împărătesc Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, că împreună cu ei stai înaintea Împăratului slăvei şi te rogi pentru izbăvirea patriei tale de duşmanii fără de Dumnezeu;
Bucură-te, mare apărătorule al Ortodoxiei;
Bucură-te, neîntrecutule luptător pentru cinstea cea sfântă;
Bucură-te, că prin arătările tale în vis minuni i-ai adus;
Bucură-te, că pe neortodocşi la ortodoxie i-ai adus;
Bucură-te, Ioane, noule luminător al Rusiei şi fierbinte rugător înaintea lui Dumnezeu pentru noi!


Condacul al 13-lea
O, prea drepte Părinte Ioane, nu numai al Kronstadtului şi a toată Ru-sia, ci, de asemenea, luminătorule a toată lumea şi mare rugătorule către Hristos! Primeşte de la noi această cântare a nevrednicilor, şi cu rugăciu-nile tale cele bine plăcute lui Dumnezeu, izbăveşte-ne de necazurile cele vremelnice şi veşnice, ca să ne învrednicim să fim cu tine împreună în Împărăţia Cerurilor veşnic cântându-i Făcătorului: Aliluia! (de 3 ori)

RUGĂCIUNE:
Părinte Ioane prea minunate, tu cu faptele tale cele minunate pe mulţi la Dumnezeu i-ai adus şi de daruri duhovniceşti te-ai învrednicit de la Stăpânul aici: ai vindecat bolile, patimile le-ai stârpit, de aceea te rugăm, întristarea noastră stinge-o şi ne dă nouă bucuria cea duhovnicească în inimă şi ajută-ne nouă să fim părtaşi la viaţa ta şi la faptele tale cele bune, ca să ne învrednicim şi noi de Împărăţia cerurilor.

O carte de folos !
 

Andrei dragă, nu am nimic în casă despre acest Sfânt, nici o scriere şi nici icoana lui, dar datorită ţie mă bate un gând bun ca să-mi iau o carte care văd că nici nu-i scumpă tare ( 15 lei ) , se intitulează "Sfântul Ioan de Kronstadt - viaţa, învăţătura , minunile " . Are 336 de pagini şi e tradusă din limba rusă de Boris Buzilă. Se poate comanda direct la: http://www.cartiortodoxe.ro

cred ca e foarte buna cartea, eu am luat viata sfantului de pe un site dar cred ca sunt muult mult mai multe informatii acolo. In afara de jurnalul Viata mea in Hristos, de care am pomenit, mai recomand calduros si "Liturghia - cerul pe pamant". Dupa ce am citit-o mi-am dat seama ca stateam pe o comoara despre care nu stiam prea multe, si anume - SFANTA LITURGHIE. In cartea aceea am gasit un cuvant profund, si in acelasi timp foarte indraznet al Sfantului Ioan:
"Liturghia este cea mai mare minune care se petrece pe pamant, este o minune mai mare chiar decat Facerea lumii!"

Cartea poate fi gasita aici:

http://www.librariasophia.ro/carti-L....-so-4193.html

Din pacate se gasesc foarte greu icoane cu sfintii contemporani. Nu stiu de ce, dar acesti sfinti sunt izolati, marginalizati, nu prea se vorbeste de ei in biserica decat foarte rar si putin. Cand de fapt ar trebui insasi vietuirea lor sa fie o bucurie de negrait pentru noi, o intarire in credinta. Cred ca noi, crestinii de azi, ne temem putin de sfintenie. :) De aceea se accepta mai greu existenta acestor sfinti. Doamne ajuta!

Sfantul Ierarh Luca al Crimeei, chirurgul fara de arginti

Nu era timp mai potrivnic pentru ca cineva să devină preot decât anii dezlănţuirii teroarei bolsevice. Pentru chirurgul Valentin Voino-Iasenetki, chemarea apostolică a preotiei a fost mai puternică decât vrăjmăsia vremurilor. O alegere întru totul împotriva mersului istoriei, a raţiunii şi a bunului simţ lumeşti. În acei ani tocmai se declanşase războiul făţiş împotriva Bisericii Ortodoxe Ruse, prin campanii atee anti-religioase în care mulţimea era aţâţată să atace bisericile, să atace preoţii, credincioşii erau ameninţaţi, închişi, exilaţi, împuşcaţi, săvârşindu-se fărădelegi cu ghiotura, într-o dezlănţuire nebunească a forţelor întunericului. Mai mult decât atât, puterea sovietică inventase „Biserica” Vie, o grupare para-religioasă prin care se căuta demolarea Bisericii Ortodoxe din interior. In „Biserica” Vie migrau toţi arhiereii şi preoţii care doreau să slujească regimului sovietic şi nu lui Dumnezeu, iar principiile ei erau asemănătoare aggiornamento-ului: scurtarea slujbelor, schimbarea veşmintelor, a înfăţişării clerului, a tradiţiilor, etc. Modul de aplicare era cel prin forţă şi silnicie.(!!!)

Genial, inventiv, dăruindu-şi toată viaţa sa spitalelor, cercetărilor şi operaţiilor delicate, salvând viaţa a nenumăraţi oameni, Sf. Luca era indispensabil până şi aberantei şi ucigaşei puteri comuniste. Fără îndoială, dacă ar fi avut vreo dorinţă de câştig omenesc, vreo înclinaţie către realizarea sa, fie şi profesională, în această lume, Sf. Luca niciodată nu ar fi devenit preot, ci ar fi căutat să intre cumva în graţiile noii puteri. Dorinţa lui a fost, însă, chiar de la bun început, înainte de a se apropia de Biserică, să slujească oamenilor, amintindu-ne, în această privinţă, de un alt mare Sfânt Doctor fără de arginţi şi mare Mucenic, Pantelimon:
„principalul în viaţă este să faci întotdeauna bine oamenilor. Dacă nu poţi să faci pentru oameni un bine mare, străduieşte-te să faci măcar unul mic”.
Iată cum se raporta la bolnavii pe care îi trata:
„cu fiecare rănit el intra într-o legătură sufletească, îşi amintea toate figurile lor, le ştia numele de familie, ţinea minte toate amănuntele legate de operaţie”.
El însuşi spunea:
„Pentru un chirurg nu trebuie să existe „caz”, ci numai omul viu care suferă“.
Şi suferea el însuşi pentru cei pe care nu reuşea să îi salveze:
„suport cu greu moartea bolnavilor după operaţie”.

Astfel, Dumnezeu l-a cercetat şi l-a chemat la cea mai înaltă slujire cu putinţă lăsată de El pentru oameni: slujirea liturgică, episcopală. Intrarea în Biserică a avut loc la o vârstă matură, peste cincizeci de ani. Fusese căsătorit şi a dus o viaţă de familie, având patru copii. Lipsurile mari cu care s-au confruntat mereu nu l-au descurajat şi nici nu l-au predispus să facă compromisuri şi să nu mai asculte de glasul conştiinţei. După moartea soţiei sale, survenită din cauza tuberculozei precum şi condiţiilor precare în care trăiau, la scurt timp, devine preot. În acest context în care oricine purta haină preoţească era identificat drept „obscurantist”, „duşman al poporului” din principiu, riscând nu numai excluderea din societate, o viaţă grea, plină de lipsuri şi de şicanări, dar chiar închisoarea şi moartea, doctorul chirurg Valentin devine părintele Valentin şi începe, spre groaza apropiaţilor, surpriza studenţilor de la facultate (era şi profesor) şi furia autorităţilor, să poarte rasa pretutindeni.

Despre hotărârea de a se preoţi mărturiseşte însuşi Sfântul:
„fireşte, ei nu puteau să înţeleagă şi să aprecieze gestul meu, fiindcă erau îndepărtaţi de religie. Ce ar fi priceput ei dacă le-aş fi spus că la vederea mascaradelor blasfemiatoare şi a batjocurilor îndreptate asupra Domnului nostru Iisus Hristos inima mea strigă cu putere: Nu pot să tac! Şi simţeam că datoria mea este să apăr prin propovăduire pe Mântuitorul nostru jignit şi să laud nemăsurata Lui milostivire faţă de neamul omenesc?”

Părintele Valentin, mai târziu episcopul Luca, nu şi-a părăsit nici ocupaţia de doctor şi nici nu şi-a diminuat râvna de a cerceta şi găsi tehnici de operaţie noi. [b]Autorităţile nu pierdeau niciun prilej de a îl obstrucţiona şi se înfuriau pentru faptul că binecuvânta bolnavii înainte de a îi opera sau pe cei care erau pe moarte căuta să îi conştientizeze asupra Judecăţii. [/B]Odată i-au scos icoana din sala de operaţii, iar el a refuzat să mai vină la spital. Situaţia s-a schimbat în momentul în care soţia unui membru important de partid trebuia operată imediat. Solicitat, părintele Valentin a cerut ca icoana să fie pusă iarăşi în salon… De altfel, continuarea slujirii sale de doctor s-a prelungit până la o vârstă înaintată. Era deja episcop când a publicat un volum de cercetări asupra chirurgiei, pe care îl semna, de altfel, cu titlul şi numele arhieresc (statul comunist a cenzurat numele de episcop, însă în străinătate a fost publicat ca atare). Activarea ca doctor o făcea din două motive: salvarea oamenilor şi slava Bisericii. Într-adevăr, apariţiile sale la comunicările ştiinţifice, prezenţa sa în spitale, la cursuri, ca preot şi episcop, era o adevărată sfidare faţă de realitatea duşmăniei cu care era luptată Biserica în acele vremuri. Într-un final, şi oricum târziu, când era deja bătrân şi nu mai avea aceeaşi dexteritate în operaţii, a fost nevoit să renunţe la chemarea sa doctorală, însă din alt motiv: autorităţile au interzis cu desăvârşire să mai apară cu rasa pe el la comunicări.

Sfantul Ierarh Luca al Crimeei, chirurgul fara de arginti

Faţă de prigonitori avea o atitudine plină de curaj, mărturisitoare. Chiar la începutul preoţiei sale, participă la un proces al CEKA, o înscenare montată împotriva doctorilor, demolând, pur şi simplu, acuzaţiile cekistului-şef. Astfel de procese erau de fapt linşaje publice, în care nimeni nu avea curajul să demonteze minciunile proferate la adresa victimelor. Dar prigoana l-a atins şi pe episcopul chirurg. Unsprezece ani de zile a fost rătăcit în temniţe, exiluri, iarăşi temniţe, interogatorii pe bandă rulantă… Toată această perioadă a fost înfruntată de episcop cu linişte sufletească şi cu două preocupări: reînvierea vieţii bisericeşti în zonele unde îşi trăia exilul şi vindecarea oamenilor prin munca de la spital. Pretutindeni Sfântul Luca lăsa oamenilor o vie impresie şi le capta dragostea. Consulta gratuit, opera cazurile difice şi fără speranţă, slujea, se jertfea. Iar oamenii vedeau acest lucru. De aceea, de multe ori, autorităţilor le era teamă să îi facă vreun rău şi cu greu reuşeau să îl mute dintr-o parte în alta, datorită poporului care nu de puţine ori se afla în pragul răscoalei pentru iubitul lor episcop şi doctor.

Ca episcop, Sf. Luca a arătat o grijă la fel de vie şi jertfelnică pentru turma sa, în toate regiunile unde a activat ca arhiereu. A cerut cu putere turmei să nu meargă după „Biserica” Vie, descriind gruparea ca fiind „lingăii puterii sovietice” iar pe „episcopii” săi numindu-i de-a dreptul „mistreţi”. Este osârduitor în a ţine slujbele după tipic, ceea ce ridică uneori nemulţumirile anturajului: „ce, suntem la mănăstire?” Îl doare pentru devastarea Bisericii, împuţinarea preoţilor, şi nu rabdă să vadă preoţi fără sutană, raşi sau tunşi, nici să se facă slujbe prescurtate. Pentru îngrijirea eparhiei sale din Crimeea a dus un război îndelung şi istovitor cu puterea sovietică, ce făcea tot posibil pentru a extirpa „obscurantismul”. După perioada stalinistă, noul val de prigoană fusese inaugurat de Nichita Hruşciov, care „proclamase necesitatea de a termina definitiv cu Biserica”. Faţă de această ofensivă agresivă episcopul Luca încuraja pe credincioşi astfel:

„Eu ştiu că cei mai mulţi dintre voi sunt foarte alarmaţi de întărirea neaşteptată a propagandei antireligioase şi că sunteţi mâhniţi… Nu vă tulburaţi, nu vă tulburaţi! Lucrurile acestea nu au cum să vă atingă… Şi să ştiţi, şi să credeţi că mica turmă a lui Hristos este de neînvins, ei nu are ce-i face nimeni, ea nu se teme de nimic, fiindcă ştie şi păzeşte totdeauna marile cuvinte ale lui Hristos: Voi zidi Biserica Mea, şi porţile iadului nu o vor birui. Aşa că dacă nici porţile iadului nu vor birui Biserica Lui, mica Lui turmă, pentru ce să ne tulburăm, pentru ce să ne facem griji, pentru ce să ne întristăm? N-avem de ce, n-avem de ce! Mica turmă a lui Hristos, adevărata turmă a lui Hristos, nu poate fi vătămată de nicio propagandă“.

De altfel, aceşti ani de exil în care cu greu a putut să îşi săvârşească slujirea, a lăsat urme de neşters pentru Sf. Luca. Nu pentru că nu a putut îndura greutăţile şi prigoana, ci… pentru că acestea l-au împiedicat în a salva vieţi şi suflete de oameni. Iată ce spunea unui mare şef comunist:
„…am redat viaţa şi sănătatea a sute, poate mii de răniţi, şi probabil aş fi fost de ajutor multor altora dacă dumneavoastră nu m-aţi fi înhăţat fără pricină şi nu m-aţi fi târât unspreze ani prin puşcării şi exiluri. Iată câtă vreme s-a pierdut şi câţi oameni nu au fost salvaţi, şi asta nicidecum din voia mea.” La bălmăjeala comunistului că „trecutul trebuie uitat”, vlădica Luca a şocat din nou asistenţa: „A, nu, scuzaţi-mă, n-am să uit niciodată!”

Sfantul Ierarh Luca al Crimeei, chirurgul fara de arginti

La moartea sa, comuniştii au făcut tot ce au putut să împiedice procesiunea înmormântării. Voiau să oblige lumea să urmeze convoiului doar din autobuze, să le interzică să cânte pe drum şi au interzis traseul pe străzile principale, impunând unul pe străzile periferice. Au făcut totul să şteargă urmele evlaviei faţă de episcop. Dar nu au reuşit întru nimic. Autobuzele lor au rămas goale, oamenii s-au strâns în jurul catafalcului, s-au culcat în faţa maşinii, deviind astfel traseul pe strada principală şi au cântat Sfinte Dumnezeule… toată procesiunea. Circulaţia a fost blocată, toţi oamenii au ieşit pe străzi, pe balcoane, pe acoperişuri. Episcopul Luca mergea la Dumnezeu, iar oamenii pentru care se jertfise îl petreceau, ruşinând silnicia şi surpând tot sfatul cel viclean al prigonitorilor.

În anul 1996 Sfantul Sinod al Bisericii Ucrainiene, atârnătoare de Patriarhia Moscovei, a înscris pe ÎPS Luca în ceata sfinţilor, ca Ierarh şi Mărturisitor al credinţei. În ziua de 18 martie 1996 au fost aflate sfintele sale moaşte, aduse în Catedrala Sf. Treime din Simferopol.

Aceasta este putin informatie pe care am gasit-o despre acest mare Sfant pe site-ul fratilor de la www.razbointrucuvant.ro.
Mult mai multe cuvinte ziditoare putem gasi in aceste carti:

http://www.librariasophia.ro/carti-V....-so-4352.html

http://www.librariasophia.ro/carti-S...m.-so-350.html

Dumnezeu sa asculte mijlocirile Sfantului Ierarh Luca si sa ne izbaveasca de toata nevoia si necazul! Doamne ajuta!

Andrei, mii de multumiri. Nu stiam de acest sfant, dar l-am indragit imediat!

Sfantul Gherman din Alaska

Sfântul Gherman a propovăduit Ortodoxia în insula Alaska, împreună cu alţi nouă misionari ruşi. Este primul sfânt ortodox de pe continentul American şi sămânţa din care şi-au tras seva sfinţi şi părinţi îmbunătăţiţi din vremea noastră, precum sfântul Inochentie, sfântul Petru aleutul, sfântul Iacob, sfântul Iuvenalie, sfântul Ioan Maximovici sau cuviosul părinte Serafim Rose.

Sfântul Gherman s-a născut în apropiere de Moscova, în jurul anului 1757. Nu există date sigure despre locul în care s-a născut, despre numele pe care îl purta înainte de a se călugări sau despre familia din care făcea parte. Cert este faptul că la vârsta de 16 ani a intrat în mănăstirea Sfântului Serghie – Sfânta Treime şi a vieţuit în unul dintre metocurile acestei mănăstiri, situat în apropierea golfului Finlandei. În vremea în care a stat aici, a cunoscut lucrarea vie şi tămăduitoare a Maicii Domnului, care l-a ajutat să se vindece de o rană ce îi apăruse sub bărbie. S-a rugat în faţa icoanei Maicii Domnului, în somn a fost atins de aceasta şi, când s-a trezit, rana i se vindecase.

După ce a vieţuit aproape şase ani la acest metoc, a plecat la mănăstirea Valaam, aflată în apropierea lacului Ladoga. În această oază veche de monahism şi spiritualitate ortodoxă a continuat viaţa sa de rugăciune şi asceză. Această mănăstire are o istorie cutremurătoare. A fost înfiinţată în secolul X de către ieromonahii Serghie şi Gherman. Între secolele XII şi XVI mănăstirea a fost ocupată şi distrusă de suedezi de 80 de ori. Şi tot de atâtea ori a fost reconstruită din temelie. Mănăstirea mai este numită şi « mănăstirea mucenicilor », deoarece vieţuitorii ei nu au scăpat de nici un atac venit din partea vremelnicelor regimuri politice. În timpul perioadei comuniste, o parte din călugări au vrut să evite transformarea mănăstirii în lagăr - aşa cum s-a întâmplat cu mănăstirea Solovăţ - şi au plecat spre Finlanda, unde au înfiinţat Mănăstirea Noul Valaam. Monahii care au rămas au fost împuşcaţi. În locul mănăstirii a fost înfiinţată o casă de invalizi şi mirenii au ocupat insula. După reînfiinţarea mănăstirii, chiar dacă părinţii au oferit familiilor stabilite forţat aici case pe continent, nici până astăzi acestea nu au părăsit mănăstirea şi ocupă abuziv chiliile monahilor. Sfântul Gherman obişnuia să plece într-un loc mai depărtat de mănăstire, loc ce până astăzi îi poartă numele – Ghermanova - să se roage şi să se bucure de frumuseţea Creaţiei lui Dumnezeu.

În anul 1793 sinodul Bisericii Ruse a hotărât să trimită o misiune pentru a-i încreştina pe locuitorii insulei Alaska. Această insulă devenise teritoriu rusesc la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi locuitorii majoritari aleuţi erau păgâni. Insula a devenit foarte renumită datorită comerţului cu piele de focă şi de vidră. Din această cauză, mulţi negustori ruşi s-au stabilit aici, au dezvoltat comerţul cu blănuri şi au oprimat populaţia băştinaşă. În acest context, insula avea nevoie să fie luminată de Cuvântul Adevărului Celui Viu. Misiunea a fost alcătuită din 10 misionari : arhimandritul Ioasaf - conducătorul; monahii Iuvenalie, Macarie, Athanasie, Ioasaf, Gherman; diaconii Ştefan şi Nectarie; şi doi fraţi începători - Dimitrie şi Nichita. Aceşti misionari proveneau din medii sociale diferite, dar erau râvnitori în credinţă şi dornici să propovăduiască Ortodoxia. Monahii au mers din sat în sat, au reuşit să trezească conştiinţele aleuţilor şi să-i boteze. Părintele Gherman nota într-o scrisoare : « Domnul să fie lăudat! Am botezat mai bine de şapte mii de americani şi am săvârşit mai bine de două mii de cununii… Îi iubim şi ei ne iubesc pe noi; sunt buni, însă săraci. Îşi doresc atât de mult să se boteze, încât şi-au distrus şi şi-au ars idolii. Ne temeam că vor fi dezbrăcaţi, însă mulţumită lui Dumnezeu nu sunt întrutotul lipsiţi de bună-cuviinţă… cămăşile lor din pene coboară îndeajuns în partea din faţă… ». Bineînţeles că misionarii au fost prigoniţi şi chiar ucişi de şamanii aleuţilor, dar şi de negustorii ruşi. Deoarece roadele propovăduirii Ortodoxiei creşteau, Sinodul Rus a hotărât să numească un episcop şi să acorde insulei statutul de episcopie. Din păcate, arhimandritul Ioasaf, care fusese hirotonit episcop şi ar fi putut hirotoni la rândul său preoţi aleuţi, a murit într-un naufragiu împreună cu cei care îl însoţeau. Iar pe insulă au mai rămas patru misionari sub conducerea sfântului Gherman. Ei au avut de înfruntat pe negustorii ruşi organizaţi în Compania Ruso-Americană, care duceau o viaţă imorală şi se purtau brutal cu locuitorii insulei. Doar sfântul Gherman a reuşit să reziste cu credinţă în faţa încercărilor şi nu i-a părăsit pe aleuţi.

Totuşi, s-a retras pe o insulă părăsită, insula Pinului (Spruce în engleză ; Elovoi în rusă) şi a întemeiat o misiune ortodoxă pe care a numit-o Noul Valaam – în amintirea mănăstirii sfinte de pe lacul Lagoda. Insula este situată în apropierea oraşului Kodiak. De aici, sfântul i-a ajutat pe băştinaşi în diferite feluri : a fost şi duhovnic, dar şi infirmier. Astfel, legătura dintre el şi fii lui duhovniceşti s-a întârit şi a dat roade bogate. A trăit în singurătate şi asceză, rodind rugăciunea şi dragostea: „Părinte Gherman, cum trăieşti de unul singur în pădure? Nu te simţi niciodată însingurat?” “Nu, nu sunt singur”, a răspuns el, “Dumnezeu este aici, şi pretutindenea. Îngerii Săi sunt aici. Este cu putinţă să fii singur, cu ei alături? Nu este mai bine să fii în tovărăşia lor decât în cea a oamenilor?” Un călător care l-a văzut pe părintele Gherman în 1819 l-a descris ca având „o înălţime potrivită, o conformaţie delicată, cu ochi blînzi albaştri, iar trupul îi era încins cu lanţ de cinci kilograme, cămaşa îi era o piele de căprioară, sandalele - o bucată de piele bătucită, deşi uneori umbla desculţ, iar peste toate acestea purta o dulamă peticită. Astfel, sărăcăcios înveşmântat, umbla peste dealuri şi văi, prin zăpadă şi ploaie, în căldură şi în frig, oriunde îl chema datoria. Avea ca pat o bancă acoperită cu piele de focă, drept pernă două cărămizi, şi o scândură ca să-i fie pătură. Obiceiurile sale erau simple: mânca cu măsură, dormea puţin, se ruga mult şi muncea din greu. Era îngăduitor cu slăbiciunile altora şi nu îi îndemna să urmeze aceeaşi viaţă ascetică ca el. Era blând cu animalele din sălbăticie, păsările şi veveriţele îi erau tovarăşi, iar ursul sălbatic îi mânca din mână". Sfântul a întărit în egală măsură şi pe albii de pe insulă, i-a ajutat să-şi conştientizeze viaţa imorală şi să se întoarcă la Ortodoxie.

Pe măsură ce a crescut în vârstă şi în sfinţenie, sfântul s-a învrednicit de vederea îngerilor, dar şi a duhurilor rele, a primit stăpânire asupra stihiilor şi a căpătat darul proorociei. În noaptea în care a adormit întru Domnul, locuitorii insulei Afognak au văzut deasupra Noului Valaam un stâlp de lumină. La această vedere minunată, au căzut în genunchi şi au strigat: « Sfântul nostru a plecat de la noi ». În alt sat, oamenii au văzut în aceeaşi noapte, pe cer, ceva asemenea unei făpturi omeneşti ce se înălţa de la Noul Valaam spre Cer. Sfântul Gherman nu a lăsat aleuţilor clădiri cu biserici, şcoli sau spitale, ci a zidit biserici vii şi credinţă în sufletele lor. Astăzi în insula Alaska toţi aleuţii sunt ortodocşi şi au preoţi care provin din rândurile lor.
În 27 iulie 1970 a fost canonizat de către Biserica Ortodoxă în America şi de Biserica Ortodoxă Rusă din afara Rusiei. Sfântul Gherman este prăznuit în 15 noiembrie, ziua în care a adormit întru Domnul. Sunt multe minunile pe care sfântul le-a revărsat asupra locuitorilor insulei, dar şi a ortodocşilor de pretutindeni. Cuvintele lui reprezintă pentru noi toţi un îndemn spre rugăciune, spre dragoste şi credinţă : « Eu, un biet păcătos, de patruzeci de ani caut să Îl iubesc pe Dumnezeu, şi nu pot spune că Îl iubesc precum ar trebui. Să Îl iubeşti pe Dumnezeu înseamnă să te gândeşti la El pururea, să Îi slujeşti zi şi noapte, şi să faci voia Sa. Domnilor, Îl iubiţi pe Dumnezeu într-acest chip, vă rugaţi Lui adesea, faceţi întotdeauna voia Sa? »

Cred, dragă Andrei, că o mare vină în necunoaşterea acestori minunaţi sfinţi contemporani, o are şi Biserica Ortodoxă , inclusiv sau mai ales cea Română . B.O.R. scoate prea puţine cărţi despre viaţa şi învăţăturile acestor Sfinţi, iar cei ce o fac totuşi nu o fac pe bani puţini ci dimpotrivă. B.O.R. ar trebui să promoveze mai mult aceşti Sfinţi , pentru că mijloace are , Slavă lui Dumnezeu !

cartile tiparite de editura B.O.R. sunt si ele foarte folositoare dar, din pacate, prezinta doar o parte din intreg. :( eu tot cred ca este vorba de o frica inconstienta. daca acceptam ca oameni ca noi, care au trait aproape de conditiile noastre de viata, s-au putut sfinti, au sfinte moaste, asta nu ne poate lasa nepasatori. ne trezeste parca dintr-un somn, "ne pune pe treaba". :) majoritatea cartilor cu vietile sfintilor contemporani sunt destul de ieftine. la multi se gaseste si pe net. important este sa ii cunoastem si sa ne rugam lor, caci ne vor deveni cei mai apropiati prieteni. Pe mine Sfantul Ioan Maximovici m-a ajutat enorm, numai eu i-am gresit. unde mai gasesti asemenea prieteni? si pana la urma, e vorba de toti sfintii din toate timpurile.

Aşa este Andrei, ai mare dreptate , toţi Sfinţii sunt minunaţi , din toate timpurile , sunt până la urmă prietenii noştri . Un simplu exemplu, azi noapte, am avut vise nu tocmai bune şi m-am trezit şi m-am rugat lui Hristos prin ei şi te rog să mă crezi că multă linişte şi alinare mi-a venit . Da, avem nevoie de ei, de mărturiile lor, de sfinţenia lor !

in loc de noapte buna, un episod mangaietor din viata Sfantului Antonie:

Deci nevoitorul lui Hristos, astfel cugeta şi se ruga. Iar urîtorul de bine şi pizmaşul vrăjmaş, mirîndu-se că după bătăi a îndrăznit a veni iarăşi în locul său, adunîndu-şi cîinii săi, a zis către dînşii: "Dacă nici cu duhul desfrînării, nici cu bătăile nu l-am slăbit pe acesta, ci încă se şi semeţeşte împotriva noastră, ia să năvălim într-alt fel asupra lui", căci cu înlesnire îi este diavolului a afla diferite chipuri de răutate.

Deci, atunci noaptea au făcut mare zgomot, încît părea că tot locul acela se clătina, iar cei patru pereţi ai mormîntului (pestera in care vietuia sfantul) păreau că i-ar fi desfăcut diavolii. Apoi s-a părut că au intrat năluciri de fiare şi de tîrîtoare. După aceea s-a umplut locul acela de năluciri de lei, urşi, leoparzi, tauri, aspide, scorpii şi de lupi. Şi fiecare din acestea se pornea după chipul şi năravul său: leul răcnea, vrînd a se năpusti asupra lui; taurul părea că îl împunge; şarpele, tîrîndu-se, nu ajungea la dînsul şi lupul voia a se porni. Şi, în scurt, vederea tuturor celor arătate era înfricoşătoare, iar mînia lor cumplită.

Antonie fiind muncit şi împins de ele, simţea cumplită durere trupească, dar fără tulburare veghind cu sufletul, suspina pentru durerea trupului, dar trezindu-se cu mintea, ca şi cum batjocorindu-i, zicea: "Dacă ar fi fost oarecare putere întru voi, ajungea chiar numai unul dintre voi să vină; iar de vreme ce v-a slăbănogit Domnul, pentru aceasta în zadar vă ispitiţi cu mulţimea a mă înfricoşa. Semnul neputinţei voastre este că v-aţi făcut în chipul fiarelor celor necuvîntătoare". Apoi, îndrăznind iarăşi zicea către dînşii: "Dacă puteţi şi aţi luat stăpînire asupra mea, nu zăboviţi, ci năvăliţi asupră-mi, iar dacă nu puteţi, pentru ce vă trudiţi în zadar? Pecetea noastră şi zidul de întemeiere este nădejdea cea întru Domnul nostru". Deci, mult ispitindu-l diavolii, scrîşneau asupra lui cu dinţii, însă mai vîrtos pe ei se batjocoreau, iar nu pe Antonie.

Dar Domnul nici întru această ispită n-a uitat pătimirea lui Antonie, ci a venit spre sprijinirea lui. Căci căutînd în sus, a văzut acoperămîntul desfăcîndu-se şi oarecare raze de lumină pogorîndu-se către dînsul. Şi diavolii numaidecît s-au făcut nevăzuţi, iar durerea trupului îndată i-a încetat şi locuinţa iarăşi îi era întreagă. Antonie simţind sprijinirea, răsufla şi se uşura de dureri, apoi se ruga vedeniei ce se arătase lui, zicînd: "Unde ai fost Preadulce Hristoase? Pentru ce dintru început nu Te-ai arătat ca să uşurezi durerile mele?" Şi glas s-a făcut către dînsul: "Antonie, aici eram, şi aşteptam să văd nevoinţa ta; deci, de vreme ce ai răbdat şi nu te-au biruit, de acum îţi voi fi ţie de-a pururea ajutor şi te voi face să fii renumit pretutindeni".

DOAMNE AJUTA!

SFANTUL CUVIOS KUKSA DE ODESSA

Preacuviosul Kuksa s-a nascut pe 12/25 ianuarie 1875 (…), in familia evlaviosilor si iubitorilor de Hristos parinti Kiril si Haritina, si a fost numit prin Sfantul Botez Cosma. Datorita chipului de viata evlavios si cumpatat al parintilor, Cosma nazuia inca din copilarie din tot sufletul catre Dumnezeu, ducand o viata curata. Inca de mic iubea rugaciunea si singuratatea, fugea de jocurile copiilor si de distractie. Adevarata bucurie duhovniceasca a evlaviosului tanar era aceea de a merge la dumnezeiasca Biserica si la Sfanta Liturghie.
Inca din tinerete, preacuviosul avea dragoste si mila catre oameni, mai ales catre cei bolnavi si suferinzi. Pentru aceasta, vrajmasul mantuirii neamului omenesc, pe parcursul intregii sale vieti l-a razboit.

Cosma nazuia cu tot sufletul catre viata monahala si, ca o binecuvantare a lui Dumnezeu a viitoarei cai a vietii sale, a plecat, in anul 1895, ca pelerin in Tara Sfanta. A trait la Ierusalim o jumatate de an, mergand la Sfintele Locuri din toata Palestina, iar la intoarcere a mers in pelerinaj si la Sfantul Munte. (…) Nevoitor la Sfantul Munte, a pregustat negraitul simtamant in care sunt unite dragostea de Dumnezeu si dorinta de a fi mereu cu El, adanca pocainta si incredintarea din inima in iertarea celui ce ne-a gresit, datatorul de viata- plans si pacea sufleteasca. La Athos, sufletul tanarului Cosma se inalta. Aici, in chip deosebit, ii creste dorinta de a intra in cinul monahal. Imparateasa cerului l-a chemat pe el in pamantul ei, spre slujirea lui Dumnezeu.

In 1897, mama lui Cosma a plecat in pelerinaj la Locurile Sfinte. Cand corabia cu care calatorea a facut un popas la tarmurile Sfantului Munte, Haritina s-a adresat in scris egumenului manastirii, cerandu-i sa-i ingaduie fiului sau sa viziteze Locurile Sfinte. Iubindu-l parinteste pe ascultatorul Cosma, egumenul i-a dat blagoslovenie pentru aceasta calatorie.
Cand pelerinii se aflau in Biserica Invierii Domnului, doreau foarte mult sa se miruiasca cu ulei din candela care atarna deasupra Sfantului Mormant. Insa ingerul Domnului, care nevazut era prezent acolo, a rasturnat candela din centru si tot uleiul s-a scurs peste Cosma. Atunci, ieromonahul care se afla la intrarea in Kuvukliu (locul din paraclisul Bisericii Invierii Domnului unde se afla Sfantul Mormant) a prorocit ca acest tanar va fi un mare staret. Oamenii l-au inconjurat pe Cosma si, strangand cu mainile uleiul care se prelingea pe hainele lui, se miruiau cu evlavie cu acesta. Iar aceasta intamplare a fost la fel de insemnata, caci harul lui Dumnezeu, revarsat cu bogatie peste preacuviosul, fara incetare s-a daruit oamenilor, atat pe timpul vietii, cat si dupa trecerea acestuia la cele vesnice.

Pe 28 martie 1902, ascultatorul Cosma a fost tuns rasofor, dandu-i-se numele de Constantin, iar pe 23 martie 1905, a fost tuns in viata monahala sub numele de Xenofont.Desi era putin invatat, caci anevoie reusea sa citeasca si sa scrie, el cunostea Sfanta Evanghelie si Psaltirea pe de rost. In anul 1913, fostul monah athonit Xenofont s-a asezat in marea Lavra a Adormirii Maicii Domnului de la Pecerska – Kiev. Incepand cu anul 1917, Biserica Ortodoxa Rusa si poporul rus au fost supusi unei crunte prigoane. (…) Chiar in acele vremuri, Domnul a asezat in sfesnicul Bisericii faclia credintei ortodoxe – pe preafericitul Kuksa. Si iata, in al cincizeci si saselea an al vietii, parintele Xenofont s-a imbolnavit grav pe neasteptate si, dupa cum se credea, fara nadejde de viata. Hotararea a fost ca sa primeasca schima cel ce era pe moarte. Pe 8 aprilie 1931, la tunderea in mare schima, l-au numit pe el cu numele preotului mucenic Kuksa, ale carui moaste se aflau in Pesterile de aproape. Desigur, sufletul preacuviosului era de atunci gata deja spre a se muta in cerestile locasuri, insa Domnul i-a prelungit zilele vietii lui pamantesti, pentru folosul duhovnicesc al oamenilor care traiau in lumea patimitoare. Indata dupa luarea schimei mari, parintele Kuksa si-a revenit, iar mai apoi s-a facut sanatos de-a binelea.
Pe 3 aprilie 1934, parintele Kuksa a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 3 mai, in acelasi an, a fost facut ieromonah. Dupa inchiderea Lavrei, batiuska, pana in 1938, a slujit in Kiev, in Biserica Invierii (Slobodka). Trebuia sa ai mare barbatie ca sa slujesti ca preot in acele vremuri.

Din anul 1938, pentru parintele Kuksa au inceput zece ani grei de nevointa a marturisirii. El, ca “slujitor de cult”, a fost condamnat la cinci ani de lagar in orasul Vilma din regiunea Molotovsk, iar dupa ce s-a implinit sorocul, cu inca cinci ani de deportare. Astfel, la varsta de 63 de ani, parintele Kuksa a fost trimis la istovitoarea munca a taierii de paduri. Munca era deosebit de grea, mai ales pe timp de iarna, in ger cumplit. Muncea 14 ore pe zi, primind hrana foarte putina si saracacioasa. Nu numai ca indura cu rabdare si cu blandete viata de suferinta din inchisoare, ci si pe altii ii intarea duhovniceste.
“Le-am spus preotilor ca am primit Sfintele Daruri. Credinciosii, cu mare bagare de seama, le-au spus <<la ai lor>> ca intr-o anume zi si intr-un anume loc, pe ascuns de paznici, sa fie gata sa primeasca Sfanta Impartasanie. Am facut un epitrahil dintr-un stergar, desenand pe el Sfanta Cruce. Citind rugaciunile de trebuinta, am binecuvantat Sfintele Daruri si le-am luat cu noi, ascunzandu-le sub haina. Preotii s-au ascuns dupa lastarisuri. Monahii si monahiile, ca sa nu fie observati, alergau pe rand catre noi, iar noi, acoperindu-i pe ei cu epitrahilul-stergar, le dadeam iertarea si dezlegarea pacatelor. Astfel, intr-o dimineata, in drumul catre munca, s-au impartasit deodata o suta de oameni. Cat s-au bucurat ei si cat i-au multumit lui Dumnezeu pentru marea Lui mila!”