Da si eu cred ca Dorina compune frumos oare nu o fi ea nepoata lui Ion Creanga sau Sadoveanu ca si ei au trait tot prin Moldova daca imi amintesc eu bine. Eu zic ar fi bine sa publici cartile tale.

...
Le posez aici din dragoste pentru voi !

Mult succes!
 

:53: Multumim frumos !

Foarte frumos! Succes incontinuare !:41:

Fiecare are copilaria in felul lui... unii cu necazuri altii cu Bucurii.. au am fost unul dintre cei cu copilaria SUFERINDA... dar toaate au fost ingaduite de Dumnezeu ca sa ma INTAREASCA! Nu are rost a scrie, sunt prea multe lacrimi... desi am mai postat candva despre aceasta...
Toate sunt INGADUITE si numai El stie de ce suferim atat sau nu...
Fiti binecuvantati!

[SIZE=3]Imi pare rau ca nu ai avut o copilarie fericita George! Ai dreptate,stie Dumnezeu ce ne da si tot ce ne da,este spre desavarsirea noastra.Mantuire![/SIZE]

Am avut o copilarie luuuuunga si uneori chiar si acum ma port copilareste.
[SIZE=3][COLOR=darkred]Am fost,sunt si voi fi,[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Mereu un simplu copil.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Am vrut,vreau si voi vrea[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Lumea sa fie a mea![/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Am trecut,trec si voi trece[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Prin viata,acest parau rece,[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Dar,din cand in cand intalnesc[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]O raza la care ma incalzesc.[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Calator sunt, aproape de[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Sfarsitul de drum,[/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=darkred]Copil si-n trecut,copil si acum.[/COLOR][/SIZE]

Sa dea Bunul Dumnezeu sa ai parte si sa avem parte de cat mai multe raze , spre incalzirea sufletelor noastre, iar perioada glaciala sa fie doar o simpla amintire. Tu Dorina, ori cum find "Fata cu chibrituri", ai mai multe surse de incalzire si asta se simte pentru cel simtit si nu se simte pentru cel fara simtire.
:100:

...
Am izbucnit in plans.Atunci m-a imbratisat si mi-a spus:
-Lasa nu mai plange ca ma descurc eu. Si s-a descurcat!
In jumatate de ora au aprut platouri cu sanvisuri si bomboane fondante si limonada.Dupa ce am mancat ne-am jucat pana seara tarziu de-a"Hotii si vardistii". de-a "Omul negru" si cate alte jocuri ....!

Din cutia mea cu chibrituri vreau sa incalzesc sufletele celor care citesc micile mele povestioare ! E putin.
Intr-o zi voi spune si povestea aestei poezii dar este cam trista......pacat ca nu o mai tin minte (poezia) dar o voi cauta si poate o voi gasi.Este o poezie foarte frumoasa si trista.

Aş vrea să fiu mereu copil,
Să mă-nvârtesc fără sfială,
Să văd bujorii în April
Trezindu-se din amorţeală,

Şi-n iarba umedă covor
S-alerg desculţă pe afară,
Legat de coada unui nor
Să văd bondarul gras cum zboară,

Să simt parfum de flori de tei
Şi mâna mamei peste frunte,
Sărutul cald, iubirea ei,
Destinul încercând să-nfrunte,

Şi casă fratelui cel mic
Să fac din preşuri colorate
Şi să nu-mi pese de nimic,
Să râd cât pot, pe săturate,

Să sar şotronul pe trotuar
Şi să mă cred o mică zână,
Să văd furnici în furnicar
Şi să le iau voioasă-n mână,

Şi zmeul să îl trag de sfori,
Să sar cât vreau peste băltoace,
Cunună să îmi fac din flori,
Şi-ntr-una eu să cânt, că-mi place,

Să fac mâncare la păpuşi
Din flori de lăcrămioară,
Şi să aştept de după uşi
Un îngeraş să îmi apară,

Şi să miroasă pe pământ
A liliac şi micşunele,
Să zburd prin ploaie şi prin vânt
Cu ochii sus pe cer, la stele,

Să prind o gărgăriţă-n zbor
Şi să o urc pe degeţele,
S-ascult cum cântă într-un cor
În geamul casei, turturele,

Şi să mă sui de vreau în dud
Când stau vacanţele la ţară,
Şi-n gârlă-atunci să mă cufund
Cu ochii-nchişi în plină vară,

Să văd bunica împletind
Pentru nepoate mândre şaluri,
S-aud copiii chiuind
Cu piatra-n apă cum fac valuri,

Şi îndrăgitul meu bunic
Pe prispă blând să mă alinte,
Şi-n mâini să vină c-un ibric
Să-mi toarne laptele fierbinte,

S-aud pe tata povestind
Cum alerga copil pe-afară,
Iertare să îi cer roşind
C-am tras de coadă-o mâţă iară,

Şi-n geamul casei părinteşti
Să joc de-a mama şi de-a tata,
Şi-nchisă cartea cu poveşti
Să nu o simt o clipă gata,

Să suflu flori de păpădii
Şi să pocnesc în mâini zorele,
Şi struguri copţi şi mari din vii
Să-i strâng în coşuri de nuiele,

Şi-un fluture în insectar
Să îl agăţ de o aripă,
Să fiu un porumbel hoinar
Doar pentru-o clipă, doar o clipă,

S-aud cântând în dimineţi
O fermecată vrăbiuţă,
Şi înotând printre nămeţi
Să-nham dulăi la săniuţă,

Să nu mă fac vreodată mare,
Rămân fetiţa din oglindă!
Copilăria, dalbă floare,
Cu-al ei parfum să mă cuprindă!

Ce poezie frumoasa!Se pare ca aproape toate copilariile fericite sunt la fel.
Indiferent cine a compus-o in ea ne regasim aproape toti.Multumesc Alin (Tigrule!!):67:

Ce minunat e sa fii copil. Copilul nu are un anumit loc. El nu-si pierde puterea de a se juca in anumite locuri. El poate fi peste tot copil. Mai da-mi Doamne din cand in cand puterea de a ma juca. Asa voi fi sigur ca raspandesc in jurul meu numai bucurie.

S. Stoica
 

Copilăria este un tărâm magic. Nu ştim când şi unde începe şi nu ştim când şi unde se termină. Ne trezim doar că numai suntem copii, că am ieşit din copilărie, uneori fără să o fi trăit pe deplin... Copilăria este o lume fermecată, duioasa, dulce, lină, în care orice se poate întâmpla. Orice! Este vârsta la care suntem cel mai aproape de Dumezeu si de toate tainele existenţei. Ne putem întâlni oricând cu balaurul cu şapte capete, cu zgripţuroaica cea haină, putem fi vrăjitori, eroi din filme sau benzi desenate, putem vizita orice loc din lume cu ochii minţii şi să credem cu tărie că am fost acolo cu adevărat...

http://atheneum.ca/uploads/img4213b1c88bd70.jpgCopilăria este singurul moment al vieţii în care trăim totul la maximă intensitate. În care plângem şi râdem în aceeaşi zi, în care ne supărăm şi iertăm după câteva momente, în care suntem singuri şi totodată cu toată lumea.

Apoi, pe măsură ce trec anii, pe măsură ce ne maturizăm, nebunia si exuberanţa copilăriei dispar. Devenim mai serioşi, zâmbim mai puţin, nu ne mai bucurăm de orice nimic care ni se oferă, avem gusturi, pretenţii rafinate...
Nu mai credem în magie, nu mai credem in Moş Crăciun şi in sacul său plin cu jucării, nu mai credem că mama şi tata sunt cei mai extraordinari părinţi din lumea asta...
Nu mai iubim cu detaşare si pasiune, nu mai roşim atunci când greşim, numai chiuim de bucurie atunci când cineva ne îndeplineşte o dorinţă mult aşteptată.

Când începe şi când se termină copilăria? Nu ştim. Ştim doar că, la un moment dat, ne e ruşine să ne mai comportăm ca nişte copii. Avem pretenţia şi dorim să fim trataţi ca adulţi. Ca persoane pe deplin responsabile, mature. Pierdem jocul, pierdem libertatea şi pierdem nemărginirea. Devenim sclavii propriilor nostre prejudecăţi şi autolimitări. Ar trebui ca măcar în suflete să ramânem veşnic nişte copii.

Tărâmul magic al copilăriei mele se concretizează în sătucul pierdut pe colinele blânde ale dealurilor Vişineştilor, undeva prin judeţul Dâmboviţa. Se concretizează in ligheanul cu gogoşi calde, arămii şi pufoase pe care bunica ni le pregătea cu noaptea în cap spre a fi proaspete şi apetisante pe când ne trezeam noi - nepoţii ei dragi - în zori de zi.
Copilăria mea se regăseşte în poala bunicului, care ne făurea fluiere din salcie, frumos meşteşugite şi încondeiate, spre a cânta dimineţile prin păduri de fag şi plop, în nostalgica căutare a "împărăţiei tinereţii fără de bătrâneţe şi a vieţii fără de moarte".

Aşa a fost copilăria mea. Frumoasă, sinceră şi luminoasă. Am crescut sub învăţăturile bunicilor şi părinţilor, am crescut într-o lume în care jocurile pe calculator nu existau, dar pierdem ore în şir la fotbal pe terenul amenajat ad-hoc în spatele blocului, beneficiind de aportul şi exuberanţa spectatorilor din zonă în meciurile de "campionat" cu echipele celorlate blocuri. Aveam până şi antrenor, un bătrân pensionar, fost fotbalist de carieră, care îşi retrăia şi el amintirile şi anii copilăriei, bucurându-se de minunea, elanul şi dârzenia pe care o regăsea acum în noi.
Aşa a fost copilăria mea. Cu respect faţă de dascălii care ne-au pus pentru prima dată creionul în mâna, făra a alerga cu rolele pe holurile şcolii, fără a avea telefon mobil în buzunarul de la jeanşi şi a mesteca fără ruşine gumă în faţa profesorilor.

Aşa a fost copilăria mea şi Doamne, tare îmi mai este dor de ea.

Copii de astăzi nu mai au copilărie. Trăiesc în spaţii închise, limitate aproape tot timpul, în faţa ecranului luminos al calculatorului, vorbind zi şi mai ales noapte cu prieteni de peste mări şi ţări, dar neştiind să bată la uşa vecinului şi să-l invite pe fiul acestuia la o plimbare cu bicicleta sau o "expediţie" prin pădurile din apropiere. Copiii noştri trăiesc acum într-o lume virtuală, dominată de monştrii imaginari, filme de groază, muzică grea, joasă, care nu reuşeşte să atingă nici o coarda a sufletului lor, cercei sfredeliţi şi împlântaţi în cele mai ciudate părţi ale corpului.
Este de datoria noastră să le povestim că se poate si altfel, că există şi un alt mod de a-ţi trăi copilăria, mai puţin confortabil şi automatizat, ce-i drept, dar mai aproape de Dumnezeu.
Este de datoria noastră să le spunem poveşti, să le aşezam cartea în mână şi să-i îndemnăm să citească, să le vorbim despre frumos şi bine, despre păsări şi fluturi, despre un sătuc uitat pe dealurile Vişineştilor...

Vom ajunge la o vârstă la care vom dori să aruncăm peste umăr un pumn de speranţe, pentru a înflori sub mângâierea zânelor cu trup de mărgean şi a piticilor cu bărbi de cleştar, spre a le putea vorbi nepoţilor noştri despre o copilărie cum n-a mai fost:

"Hai mai bine despre copilărie să povestim, căci ea singură este veselă şi nevinovată. Şi, drept vorbind, acesta-i adevărul.
Ce-i pasă copilului când mama şi tata se gândesc la neajunsurile vieţii, le ce poate să le aducă ziua de mâine, sau că-i frământă alte gânduri pline de îngrijire. Copilul, încălecat pe băţul sau, gândeşte că se află călare pe un cal din cei mai straşnici, pe care aleargă, cu voie bună, şi-l bate cu biciul şi-l struneşte cu tot dinadinsul, şi răcneşte la el din toată inima, de-ti ia auzul; şi de cade jos, crede că l-a trântit calul, şi pe băţ îşi descarcă mania în toată puterea cuvântului...

Aşa eram eu la vârsta cea fericită, şi aşa cred că au fost toţi copiii, de când îi lumea asta şi pământul, măcar să zică cine ce-a zice."-I.Creanga

Ieri am comemorat pe Ion Creanga.Un drag prieten de forum mi-a sugerat sa deschid un topic despre acesta dar eu,as vrea sa dedic toate aceste ganduri frumoase si povestiri ale noastre marelui si inegalabilului Ion Creanga cel mai iscusit povestitor al romanilor care este si moldovean de-al nostru...
Nefiind nici la degetul sau cel mic a lui Ion Creanga ci doar un biet epigon,indraznesc totusi sa va mai povestesc despre locul unde am copilarit,pastrat in cel mai minunat loc din lume, intr-o inima de copil!

....Mesaj şters

Copilaria - parte a vietii mele petrecuta in urma cu saizeci de ani.Am citit cu mult interes povestirile voastre .Ma regasesc in multe din intamplarile descrise de tine Dorina.De la plaiurile moldave, care mi-au tesut copilaria in fire de aur si argint, la traiul modest din casa bunicilor, dar nelipsit de dragoste fata de toti nepotii - a fost un "timp" pe care mi l-as dori reversibil.Pastrez in suflet acei ani ca pe cea mai scumpa comoara.Continuati ! Va iubesc, Georgeta:8:

Chiar ma intrebam , draga Dorina, unde esti tu ? Ma obisnuisem sa citesc ceva frumos scris de tine si de Silvia, mai ales intr o seara de Duminica, pentru ca macar azi sa nu mai aud de cipuri si de cipuitul lor ajuns pana in strada !

Bine ai venit alaturi de noi Georgeta in aceasta caltorie in lumea minunata a copilariei,acolo unde nu este nici grija,nici ura,nici patimi caci, in drumul nostru spre desavarsire atingerea inocentei copilariei dupa o viata de pacate constituie calea spre mantuire.
Ma bucur sincer ca ai copilarit in Moldova aceasta parte a tarii unde saracia oamenilor de cele materiale ajunge o virtute atunci cand credinta le este puternica.
[SIZE=3]Moldova Tara nascatoare de sfinti,[/SIZE]
[SIZE=3]Cu oameni buni,credinciosi si cuminti![/SIZE]

Aici eram! Si nu cipuream....
Dar cipuresc daca ma gandesc...

De sfanta Marie Mica (Adormirea Maicii Domnului) era claca (hora) in satul din deal, pe batatura din fata pravaliei. Toata lumea nu vorbea decat despre acest eveniment caci, o data pe an aduceau fanfara de la Valea Mare renumita si atunci,renumita chiar si acum.
Inca de dimineata impreuna cu matusa se spalau, isi calcau rochitelele cu multe volane si jupele scrobite iar fierul infierbantat cu carbuni nu se odihnea o clipa,sarcina mea fiind sa-l vantur intr-una pentru a tine carbunii incinsi.Isi puneau parul pe moate si unghiile si le dadeau cu lac dintr-o sticluta pastrata cu sfintenie special pentru asemenea evenimente.
Ma tot invarteam pe langa ele si tare as fi vrut sa le intreb daca voi merge si eu dar nu indrazneam asteptand sa-si termine gateala ca sa-mi calc si eu rochita.
Cand am vazut ca au terminat m-am apucat cu sarg sa calc si eu cu fierul caldut, cu ochii mereu dupa ele ca nu cumva sa plece fara mine.
-Ia du-te si ada niste porumb pentru fiert,dar vezi sa fie in lapte ca sa nu ne rupem dintii in el-imi spune bunica.
-Da pleaca fara mine; am scancit nemultumita.
-Du-te cand iti spun ca te asteapta!
Am plecat alergand,caci alesul porumbului pentru fiert nu era o treaba chiar asa usoara.
Cand m-am intors intr-un suflet intru in casa.Nici urma de surori sau de tanti Ileana,ci doar mirosul de colonie de lacramioare mai ramasese de ele.
M-am aruncat plangand pe pat si atat de suparata eram ca as fi vrut sa mor!
M-am dus trista pe prispa si asacultam fanfara cantand si nici macar nu-mi puteam imagina cum este acolo caci nu fusesem niciodata.
La un moment dat o simt pe bunica langa mine.Ma ia in brate si imi da cateva cuburi de zahar din acelea pe care le tine dosite in lada de zestre pentru ocazii speciale!

<UL style="COLOR: rgb(0,0,0)"><SPAN class=t>Copilăria este inima tuturor vârstelor. (Lucian Blaga)

Era un loc minunat pe care nu pot sa-l uit niciodata, unde cresteau toate florile salbatice intr-o armonie de mirosurri si de culori.
In locul in care se termina gradina era cam intruneric si ziua din cauza nucilor uriasi sub care nu era vegetatie si era umed, acolo se inalta o movilita nu prea mare scaldata de dimineata pana seara in soare.
Imi placea sa merg in locul acela desculta pe trifoiul marunt si racoros sa culeg cate o floare de câmp din fiecare, sa le asez frumos langa mine si luandu-le pe rand sa le sorb mirosul,dupa care cautam locul acela dulce de unde albinele culegeau nectarul.
Na uitam prin iarba ore intregi cautand trifoi cu patru foi iar cand gaseam cate unul strigam fericite :
"Avem trifoi cu patru foi/Da norocul peste noi!"
Pentru ca iarba era acolo proaspata si din belsug aducea tati Corina vitica o priponea si ne spunea:
-Mai aveti grija si de Joenica ca v-oi de si voua lapte.
Credeti ca asteptam sa ne dea ea lapte? Ne distram copios servindu-ne direct de la ţaţâ vacii care era chiar recunoscatoare de serviciul pe care il faceam!
Daca ar fi stiut tanti Corina....dar vacuta era cumsecade si nu i-a spus :13:niciodata nimic!

Este trist ca in multe din aceste postari vorbim la trecut. Nicicand nu sunt atat de bucuros ca atunci cand ma dau cu sania, ca atunci cand ma joc cu un copil, ... cand fac diverse nebunii copilaresti. Mi-as dori sa nu moara niciodata copilul din noi. Nu-mi place sa am doar o amintire despre el, il vreau viu. Asa ca din cand in cand ma cheama la joc, si sincer, atunci am cea mai mare pofta de viata.

mesaj şters

Mi-am petrecut copilaria in oras,insa la casa,iar aceasta casa a fost demolata,facand parte din proiectul de demolare,respectiv de construire a blocurilor in zona unde locuiam.Aproape toata zona a fost demolata,iar casele s-au demolat exact pana(inclusiv)la casa noastra.
La varsta de 12 ani a trebuit sa ne mutam,cu forta,si,chiar daca am fost un copil,m-a marcat aceasta mutare,astfel incat,uneori,si astazi cand ma visez la parinti acasa,ma visez in acea casa,si nu in cea in care ne-am mutat ulterior.
Era o casa data de primarie prin serviciul tatalui meu,cu o curte mare si multi vecini,in special batrani.Nu i-am mai intalnit de zeci de ani pe acesti vecini,insa cred ca,aproape toti au decedat in timp.
Toti oamenii,indiferent de varsta,traiesc in suflet cu aceasta copilarie,incontestabila,de altfel.Pentru unii nu este tocmai placuta,si totusi in pofida acestor suferinte,copilaria ramane cea mai profunda varsta si mai nevinovata si placuta,pentru ca ea este capabila sa transforme necazurile in simple evenimente,inocenta indulcind fiecare dorinta si fiecare moment aparent banal.De fapt,nimic nu este banal in copilarie!!!
Daca nu ne ramane nimic din sufletul copilariei proprii,din sufletul unui copil,atunci degeaba mai traim pe pamant.
De la o varsta destul de frageda,am fost cuprinsa de sentimente de iubire,uneori ciudate,pentru terte persoane.Cuprinsa,poate ca este putin spus,eram practic,dominata,depindeam de acestea,sustinandu-ma in fiecare zi pe traseul neinteles al existentei mele,destul de dificila atunci.
Nu stiu daca este normal sa te indragostesti la 13 ani,dar eu simtem intens aceasta,visand permanent spre lucruri,bine-nteles abstracte si imposibil de intrupat.Intotdeauna am iubit pe cineva,si uneori ma intreb;oare ce incercam sa substitui?Trebuie sa existe o explicatie psihologica,fiindca aceasta iubire nu avea cum sa se materializeze,dar aveam nevoie de ea,imi alina clipele grele de peste zi si imi hranea iluzia ca viata este frumoasa in pofida dezechilibrului din sanul familial.
Nu am fost adepta distractiilor,nici chiar in adolescenta,dar am trait intens in interiorul meu,dand semnificatie orcarui lucru intampinat,dandu-i viata si valoare.

Locul copilariei
 

Cine nu-si aduce aminte de copilarie si locurile ei?Pana si ce mai rai dintre noi constata cate-odata ca au fost copii.

Tocmai de aceea am deshis acest topic! Sunt un om pacatos şi rau,dar ma străduiesc să pun început de pocăinţă pentru a putea să-mi curăţ măcar puţin, haina sufletului de mizeria ce o are pe ea din vremea cănd m-am tăvălit prin noroaiele vieţii .
Copilăria este nevinovată dar începutul tuturor pacatelor tot acolo este!

Din copilaria mea

Mult timp am invatat dimineata, doar in clasa a VII a, a X a si a XI a trebuia sa merg dupa amiaza la scoala. Cand invatam dimineata ma trezeam foarte greu, cand invatam dupa amiaza ma trezeam odihnit pe deplin, dar mai avem doar o ora de a-mi face temele. Dimineata plecam pe la ora 6.40, ca la 7.00 trebuia sa fiu prezent in clasa - se canta "Trei culori cunosc pe lume..." Cand aveam orele dupa amiaza, plecam pe la 11.40, uneori, in fuga, pe la 11.50 (cand la radio se vorbea de "cotele apelor"), insa, de cele mai multe ori intarziam. Gaseam cate ceva pe drum care sa-mi atraga atentia.

Dimineata eram lipsit de viata, probabil ca doream sa dorm mai mult. Pe drum la acea ora era multa forfota. Mergeau oamenii la serviciu. Se lucra in schimburi. Doamne ce isi mai povesteau unii altora pe drum. Stau si ma gandesc ce s-ar fi intamplat cu mine daca faceam naveta? Cu siguranta nu as fi coborat unde trebuie.

Dupa amiaza, plecam odihnit si mancat cum se cuvine. Acum nu mai mancam in fuga. Dar nu mergeam pe drum linistit. Imi era teama sa nu ma asculte la materiile la care nu ma pregatisem. Ca intr-o ora, ce puteam sa fac? Ma uitam pe orar si imi "citeam" soarta: astazi ma va asculta la materia X, la asta trebuie sa invat. Nu va spun de cate ori am dat gres in "citire".

Voi reveni, poate copilul din mine nu va muri niciodata.

Dar, cum toate lucrurile bune şi frumoase au un sfârşit iată că şi vacanţele noastre în acest colţ de rai aveau să se sfârşească brusc şi fără putinţă de întoarcere.
A plouat mult în anul acela,au fost inundaţii în toată Moldova,iar în oraşul meu oamenii şi-au pierdut toată agonoseala de-o viaţă căci apele au dus cu ele şi case şi aminale şi amintiri.
Eram în clasa întâia sau a doua şi când vedeam că nu se mai opresc ploile o întrebam mereu pe mama:
-Mămici,oare în vara asta mai mergem la ţară? Mama stia ceva căci ne privea tristă şi ne răspundea:
-Lasă că vedem noi poate se vor opri ploile şi vom merge.
Veşti nu aveam căci pe atunci nu erau telfoane mobile iar scrisorile ajungeau greu.
Mai erau câteva zile până la terminarea şcolii şi număram ceasurile arzând de nerăbdare să vină vacanţa.Ploile s-au oprit,iar soarele a început s-şi facă treaba reparând stricăciunile făcute de ploi.Eram aproape sigure că vom pertrece vacanţa la ţară.
Dar,speranţele s-au risipit când am primit o carte poştală în care mătuşa ne spunea că în urma ploilor au fost alunecări de teren,casa a luat-o la vale şi s-a dărâmat,copacii din livadă au fost şi ei mutaţi din loc...
Eu am plâns mult căci tare îmi era dor de locul acela şi nu puteam să mă obişnuiesc cu gândul că nu voi mai vedea niciodată casa bunicii cu mărul uriaş din faţa casei,cu grădina de flori,cu prispa frumos lipită în prag de sărbători şi cu batătura din faţa casei unde creştea troscot mătăsos pe care alergam desculţe!
Peste câteva zile tata,ne-a urcat în motocicletă şi am mers să vada cu ce le poate ajuta pe cele două femei.
Aveam inima grea dar tot speram că lucrurile nu stau chiar atât de prost.
Am ajuns pe la vremea prânzului căci plecasem de dimineaţă pentru a avea timp să ne întoarcem până seara.
Toată grădina era ca o mare cu valuri vrezi,o privelişte dezolantă ca şi cum cineva,o mână uriaşă ar fi stricat un joc de copii.
Un nod căt pumnul mi s-a pus în gât şi am înţeles pentru prima oară în viaţă că nimic nu este vesnic.
În mai puţin de un an şi-au încropit o gospodărie mai modernă decât cea dinainte şi-ai pus şi curent electric dar,nimic nu mai semăna cu locul acela
mirific de până atunci iar dorinţa fierbinte de a mă întoarce mereu şi mereu acolo a dispărut ca şi cum ploile au luat cu ele anii cei mai frumoşi ai copilăriei I
Inima mea însă tot mai păstrează un strop de lumină din Raiul în care am fost!

Doamne ajuta!
 

Draga Dorina, am urmarit in continuare episoadele din copilaria ta la tara. acest episod m-a marcat vazand cata tristete si cate jale au produs acele inundatii prin toate locurile unde au trecut apele involburate, luand cu ele tot ce intalneau in cale. Ai reusit sa-mi transmiti o unda de tristete care nu te-a parasit nici acum dupa atatia ani. Totusi in sufletul tau, vor ramane vii aceste amintiri care nu ti le poate lua nimeni. Multa sanatate intregii famili, cu mult drag,icamilin

http://www.youtube.com/watch?v=pRHAt...eature=related

O melodie superba a lui Nicu Wagner despre copilarie.E cam trista ,mi-au dat lacrimile.

Minunată melodie Alin.Mulţumiri.

Voi încerca să continui...

Mă chinui să postez un ataşament şi nu prea reuşesc.Voi încerca din nou.

La oraş
 

...
mesaj şters