Credincios este Dumnezeu care nu va va lasa pe voi sa fiti ispititi peste putere (I Corinteni 10, 16).

"Dumnezeu te lasa sa te nevoiesti dupa puterea ta. Iar pe cei mari ii incearca dupa puterea lor prin ispite mari. Ispita duce pe om la sporire. Fiindca unde se iveste un bine, se iveste si razboiul. Nu te teme deci de ispite. Ci te bucura, caci te duc spre sporire. Dispretuieste ispita si Dumnezeu te va ajuta si te va acoperi" (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrisori duhovnicesti, Raspunsul 496, Filocalia XI).

"Ispita - spune Parintele Staniloae - e data ca sa lupti cu ea. Si de lupti, iti intaresti vointa in a rezista in bine si prin aceasta inaintezi in el. Daca nu ai prilejul sa lupti cu ispitele, te molesesti".

Ispite se gasesc peste tot si uneori chiar noi voit sau fara de voie suntem ispite altora, lucru deloc benefic. Cert este insa ca vrajmasul duce o lupta acerba sa ispiteasca permanent sufletele curate, si asa mereu ducem cate 2 razboaie paralele, unul cu ispititorul cel intunecat si unul cu noi insine. Si eu cred ca cel mai greu este cel al nostru cu noi!

"Ispita e, fie din ingaduinta sau din retragerea lui Dumnezeu pentru indreptarea noastra, fie din parasirea din partea lui Dumnezeu care se intoarce de la cineva.

Pentru ce? Ca mintea sa nu se mandreasca pentru binele ce l-a aflat. Ci, razboita si certata, sa sporeasca pururea in smerenie. Caci aceasta e singura prin care nu numai biruieste pe cei ce o razboiesc pe ea cu mandrie, ci se si invredniceste de daruri nucontenit mai mari, inaintand pe cat e cu putinta firii omenesti, macar ca e legata cu lanturi de nedesfacut si apasata de povara trupului, spre desavarsirea si nepatimirea cea dupa Hristos" (Cele 100 capete ale lui Calist si Ignatie Xanthopol, c.85, in Filocalia VIII ).

Iata un extras dintr o carte pe care o recomand tuturor !


"Tot omul trebuie sa indure o perioada de ispite si de lupta. Este o stare grea, de suferinta... Despre aceste chinuri se vorbeste in Psalmi: „Cutremur a cuprins pre ei: acolo sunt dureri ca ale celeia ce naste." /Ps. 47:6/ Orice om ce se naste duhovniceste spre o viata noua incearca durere, pana ce iese la largime.Cine nu a incercat in lume aceste dureri „ca ale celeia ce naste," atunci trebuie sa le incerce in manastire. Si voua va stau inainte... Aceste dureri constau in lupta cu patimile. Patimile se vor ridica impotriva noastra. Vrajmasul nu ne da odihna. Trebuie rabdare. Trebuie sa ne rabdam pe noi insine si sa nu abandonam armele, stiind ca acest lucru este cu neputinta.
Necazurile neincetate pe care Dumnezeu le trimite omului sant semnul unei griji dumnezeiesti deosebite fata de dansul. Rostul necazurilor poate diferi. Ele se trimit ori pentru taierea raului, ori pentru inteleptire, ori pentru mai multa slava in viata viitoare, ori ca pedeapsa pentru pacatele savarsite mai inainte. Toti isi poarta crucea lor. Si dumneata iti porti cruciulita... Purtarea crucii este necesara pentru mantuirea fiecarui crestin, nu numai a monahului. Da... Toti de pana acum si-au purtat crucea, si o vor purta de acum inainte. Chiar si Dumnezeu cel intrupat si-a purtat crucea, iar crucea Lui a fost cea mai grea, pentru ca intr'insa se gaseau toate crucile. Iar omul (Simon Cirineanul) ajuta prin faptul ca ia de la Hristos crucea si o duce el insusi. Si noi, purtandu-ne crucile, il ajutam pe Domnul la purtarea crucii, ne pregatim sa-i fim slujitori in ceruri. Ce numire inalta!
Necazurile puternice sunt intotdeauna semnul harului lui Dumnezeu. Trebuie doar sa rabdam!
„Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamenilor, intru care nu este mantuire."/Ps. 145:3/ Mi-a placut sa citesc Sfanta Scriptura si lucrarile Sfintilor Parinti. Mi-a placut indeosebi Psaltirea. Si ce profunzimi mi s'au descoperit uneori!... Sa nadajduiti totdeauna doar in Dumnezeu, si niciodata in oameni. Atunci tot raul va cadea de la voi precum o creanga taiata.
Cu cat traiesti mai aspru si mai atent cu sine insuti, cu atat vrajmasul se ridica mai puternic impotriva ta. Mai ales in ajunul praznicelor se straduieste sa-ti pregateasca ceva. Trebuie sa te astepti la orice, trebuie sa fii gata de orice... Dar Domnul este milostiv. Cu prilejul sarbatorilor se fac daruri. Si dumneavoastra veti primi ceva. Doar ca veti baga de seama acest lucru peste vreo patruzeci de ani, poate. Atunci veti afla ce dar v'a trimis Domnul la acea sarbatoare. Cand va aflati intr'o stare buna sufleteasca, sa asteptati furtuna. Asa se intampla aproape totdeauna... Orice lucru bun este anticipat sau urmat de o ispita.
Cand se inmultesc necazurile, trebuie sa-ti spui: „Vrednic sunt cu adevarat de toate aceste necazuri! inseamna ca ele sant de trebuinta pentru a ma curata de patimi si mai ales de mandrie..." Mai mult decat atat, pentru a suporta o ocara trebuie sa ai grija sa nu te superi pe cel ce te-a ocarat.
Necazuri vor fi intotdeauna. Dar starea launtrica a omului va fi alta... Cu toate ca vor fi mereu necazuri, cel ce a dobandit rugaciunea launtrica le va indura cu usurinta, deoarece cu dansul este Hristos. El va umple de o nespusa bucurie inima nevoitorului, si nici un necaz nu va putea birui aceasta bucurie intru Domnul. Cand te vor nelinisti gandurile de frica pentru necazurile viitoare, nu trebuie sa intri in vorba cu ele, ci sa spui: „Fie voia Domnului!" Aceste cuvinte te vor linisti."


Extras din cartea: Viata Sfantului Nicon - ultimul Staret de la Optina
Monahia Maria, editura Predania

Multumesc de acest Gand ce l-ai pus in scris ca vine mi-a venit la suflet in aceste momente de noi încercări.Dumnezeu fie cu noi si facă-se voia Lui.

Dumnezeu sa fie langa tine neancetat oriunde ai fi ! Si eu sunt tavalit zi de zi prin multe incercari si ispite , iar atunci cand am o zi ceva mai buna , mai linistita , devin nelinistit pana la urma , caci nu sunt invatat astfel . Fiecare zi are ceva nou pentru mine , cate o surpriza , cate o incercare , dar dupa un timp lasandu-ma in voia lui Dumnezeu , nu ma mai sperii , nu ma mai tem , ci dinpotriva . Mult imi ajuta rugaciunea , Psaltira lui David si a Maicii Domnului , dar in primul rand gandul la moarte , care ma face egal in toate cele de aici din cele lumesti , cu toti "concurentii " mei ! Merita sa disperam , sa dezarmam , sa deznadajduim , cand viata de aici nu-i decat un fum , o umbra trecatoare ? Nu , cu hotarare nu , iar ispita are un rol pozitiv impotriva uitarii , leneviei , a patimilor si caderilor noastre . Inca odata , multa nadejde sa ai !
Doamne ajuta !

Sfantul Isaia Pustnicul spune ca "nu se poate apropia cineva de Dumnezeu fara necaz si nu poate pazi dreptatea sa neschimbata fara El. Si de va opri lucrurile care sporesc necazul, va opri si pe cele ce pazesc dreptatea lui si se va afla ca o comoara nepazita si ca un luptator dezarmat si ca o corabie lipsita de vaslele ei si ca un rai al carui izvor de apa a secat" (Cuvinte despre nevointa, c.85, Filocalia X).

Quote sia "nu renunta! Staruieste! "
Iustin Popovici spune ca atunci cand ne rugam mecanic mai bine sa ne oprim..ne linistim..facem ordine in ganduri..dupa care putem relua.m.

"Cand, urand patimile, suntem tulburati si mai tare de gandurile cele nerusinate ale dracilor, sa ne sprijinim si mai mult pe credinta in Domnul si sa ne facem si mai intarita nadejdea in bunurile vesnice fagaduite, de care se silesc vrasmasii sa ne lipseasca si sa ne instraineze, din pizma.

Caci daca n-ar fi foarte mari acele bunuri, n-ar arde draci de o atat de mare pizma impotriva noastra si nu ne-ar sageta asa de des cu ganduri intinate, crezand ca isi vor satura furia lor si ne vor impinge la deznadejde, prin suparare multa si cu anevoie de purtat" (Ioan Carpatiul, Cuvant ascetic, c.16, Filocalia IV).

Despre ispitele fara de voie sau ale intristarilor, dumnezeiescul Apostol Iacov scrie, in Epistola sa Soborniceasca: "Drept mare bucurie sa socotiti, fratilor, feluritele ispite in care cadeti, stiind ca incercarea cedintei voastre lucreaza rabdare. Iar rabdarea sa-si aiba lucrul ei desavarsit, ca sa fiti desavarsiti si intregi, fara niciun fel de lipsa” (Iacov 2-4).
Sfantul Maxim Marturisitorul, in "Capete despre teologie”, din Filocalia Sfintilor Neptici spune: "Domnul ne invata sa ne rugam sa fim izbaviti de ispitele cele de voie, fiindca produc placere trupeasca si durere sufleteasca. Iar marele Iacov ne indeamna sa ne bucuram de ispitele cele fara de voie, care, desi rapesc trupului placerea, rapesc sufletului durerea.”
Majoritatea Sfintilor Parinti ne indeamna la rabdare si chiar sa ne iubim ispitele ce vin asupra noastra !

Vedem astfel in cuvantul Sfantului Antonie din Pateric: "Ridica ispitele si nimeni nu se va mantui”, de asemenea si Avva Dorotei, in "Lucrari ascetice”, spune: "Caci de mare folos sunt ispitele celui ce le indura netulburat. Chiar daca ne ispiteste o ispita din cele ce atata patimile, nici pentru aceasta sa nu ne tulburam.”

Se poate intelege din acest extras ca necazurile sunt cele care il apropie pe om de Dumnezeu, mai degraba decat bucuriile? AGabriela mi-a raspuns pe thread-ul "Cum ii putem ajuta pe atei sa-l cunoasca pe Dumnezeu" (nu stiu cum sa fac link direct la acest raspuns) ca si bucuriile foarte mari pot face acest lucru. M-am gandit ca poate sunt eu mai pesimita si vad mai repede necazurile decat bucuriile... Voi ce credeti?
Cum se pot apropia oamenii de Dumnezeu?
- prin ascultarea poruncilor Lui (asta cand esti constient de ele si vrei sa fii mai aproape de Dumnezeu)
- prin necazuri (cand uiti de Dumnezeu, sau nu iti pasa :-( - primesti acest ajutor de la El, pentru a-ti reaminti si a te indrepta)
- prin bucurii (pe acestea le vad ca o rasplata la un mod de viata deja "corect" - nu stiu daca ar putea prin ele insele sa duca la o trezire a constiintei)

Aaa.. l-am intrebat o data pe parintele duhovnic, si mi-a rapuns "cu liniste"!

Sunt de parere ca incercarile il ajuta pe om sa-si vina in fire. De pilda, fiul risipitor din Evanghelie a uitat cu desavasire de tatal sau cand i-a mers bine, cand nu-i lipsea nimic din cele materiale. Dar necazurile, vietuirea in saracie, l-au ajutat sa-si vina in fire, sa isi aduca aminte de tatal sau, i-au trezit dorinta pocaintei. Pleaca din casa tatalui cu semetie, dar se intoarce plin de smerenie.
As spune ca necazurile ce vin asupra celor pacatosi ii ajuta sa-si doreasca a vietui in Casa Tatalui, ii ajuta sa-si smereasca cugetele si sa porneasca la drum catre El.

Desigur, si bucuria il poate poate apropia pe om de Dumnezeu, daca e cu luare aminte si priveste binele de care se impartaseste ca venind din partea Celui de Sus. Important e ca acesta, atunci cand ii merge bine, sa nu se lase sufocat de cele lumesti, ci sa pretuiasca in mai mare masura realitatile duhovnicesti.

Va supun atentiei o intamplare adevarata, survenita in viata unui preot pe care il cunosc foarte bine, pe care il respect si il admir; intamplarea a fost relatata si in cursul predicii de la liturghia de duminica.

Se facea ca la acest preot a venit un tanar, care facand un pariu cu prietenii sai pe o anumita miza, l-a pierdut, iar intelegerea era ca de va pierde pariul, sa mearga sa se spovedeasca la acest preot binecunoscut pentru harul lui. Tanarul acesta nici macar nu credea in Dumnezeu, ba chiar i se parea o idee absurda sa creada intr-un Dumnezeu unic si atotputernic, dar s-a conformat pariului si s-a dus la preot la spovada, pentru a-si indupleca prietenii. Ajuns la acesta, tanarul i-a marturisit ca vrea sa fie spovedit rapid, sa primeasca o dovada a acestui fapt, pe care sa o poata arata si prietenilor, apoi sa plece, fara prea multe framantari. Preotul acesta plin de har, luminat de Sfantul Duh, i-a raspuns ca e impotriva canoanelor sa-l spovedeasca fara ca cel ce-si marturiseste vina sa creada macar in Dumnezeu ori fara sa se pocaiasca pentru pacatele sale. Insa ii va da dezlegarea, in scris, daca timp de 30 de zile, in fiecare seara, inainte de a se pune in pat sa doarma, se va opri cateva minute, se va uita spre cer si va rosti cu voce tare cuvintele: "NU cred ca Dumnezeu exista!". Pentru a-si indupleca prietenii si a iesi cu dezlegarea, tanarul a facut intocmai, asumandu-si solemn obligatia de a respecta sarcina ce i-o daduse preotul, in incredintarea ca nu avea sa-i faca niciun rau sa incere, ba chiar de curiozitate sa vada ce efect ar putea avea o asemenea experienta asupra lui.

Dupa cele 30 de zile, in care tanarul facuse intocmai cum i se ceruse, acesta se intoarce la preot, abatut, framanantat si vizibil tulburat, cade in fata acestuia si cu durere isi marturiseste cu pocainta si lacrimi toate pacatele, dand slava si cerandu-I iertare lui Dumnezeu pentru vina grea pe care o poarta. Ba mai mult de atat, dupa cativa ani, intamplator, in oras, preotul il intalneste pe acest tanar pe strada si il recunoaste imediat. Schimband cateva cuvinte, tanarul ii spune ca este student la teologie. Iata dar, cat de minunate sunt lucrurile Domnului! Si cat har salasluieste in unii slujitori ai sai, care prin cai doar de Sfantul Duh stiute, ii apropie pe unii departati de Dumnezeu.

Necazurile si bucuriile te pot apropia (sau nu) de Dumnezeu, depinde de tine. Iata insa cum un "joc", asa cum este un pariu cu prietenii, ajunge sa te trimita inaintea lui Dumnezeu si sa-ti schimbe radical viata. Sfatul meu este dialogul! Dialogul intai cu Dumnezeu, apoi cu slujitorii devotati ai Bisericii. Dumnezeu este viu si lucrator prin oamenii sai alesi.

Har si intelepciune!

"Ridica cuget curajos in fata ispitelor ce vin spre tine. Ele oricum vin. Ai nevoie de ele. Altfel nu te poti curati. Ispitele sunt medicamente si plante tamaduitoare, care vindeca patimile cale vazute si ranile noastre cele nevazute.

Rabda pentru a putea sa castigi cu fiecare dintre ispite, sa dobandesti plata, odihna si bucurie in Imparatia cea cereasca. Vine noaptea, noaptea mortii, cand nimeni nu mai poate lucra. De aceea, grabeste-te. Timpul este putin.

Sa mai stii si aceasta: mai bine o zi in care viata a iesit biruitoare si incununata de premii, decat ani multi traiti in nepurtare de grija. Lupta unei singure zile, in deplina cunostinta si in simtirea sufletului, valoreaza mai mult decat cincizeci de ani fara cunostinta si nepurtare de grija.

Fara lupta si fara varsare de sange nu astepta sa ajungi la eliberarea de patimi. Pamantul sufletului nostru face sa creasca maracini si buruieni dupa cadere. Avem nevoie de curatire. Acestea nu se smulg decat cu durere multa, cu maini batatorite si sangerande si cu mult oftat. Plangi deci, varsa rauri de lacrimi pentru ca sa se inmoaie pamantul inimii tale. Si cand pamantul se va inmuia, maracinii se vor smulge mai usor" (Gheron Iosif).

"Toate ispitele si necazurile - spune Gheron Iosif - sunt biruite prin rabdare. Adu-ti aminte de numele acelora care au rabdat pana la moarte in timp de ispita, pana cand in gura lor saliva s-a schimbat in sange pentru ca nu voiau sa vorbeasca, sa carteasca. Pe acestia sa-i ai la mare evlavie si sa-i cinstesti ca martiri, ca marturisitori.

Pe unii ca acestia eu ii iubesc nespus, ii cinstesc si pentru ei sunt gata, in dragostea lui Hristos, sa-mi vars in ultima zi si ultima picatura de sange. Ii vezi ca, in timp ce sufera, prefera sa moara de o mie de ori decat sa scoata din gura lor vreun cuvant aspru, rece. Si cand ii inabusa oamenii, si cand ii copleseste nedreptatea, si cand ii apasa propriul gand, acestia, luptandu-se, slabesc si cad ca morti.

Dumnezeu nu are nevoie de lucrarea omului. Se bucura insa si-I place nespus aunci cand, din dragoste pentru El, patimim si suferim martiriul".

Sa ne nevoim nu numai a ne lupta cu dracii, pentru a ne apara, ci si a-i razboi pentru a-i birui. Cel dintai, cand loveste, cand e lovit. cel de-al doilea, totdeauna goneste pe vrasmasi (Sfantul Ioan Scararul).

De multe ori dezarmam in fata ispitelor , si avem convingerea ca suntem ispititi peste puterile noastre , dar sa nu uitam ca Dumnezeu nu ingaduie sa fim ispititi peste puterile noastre , precum este scris in Corinteni 10:13, sau in Luca 4:13 si in Evrei 4:15 (2:18 ) .Sa nu uitam ca El insusi a fost ispitit , sau s-a lasat ispitit , ca sa ne fie noua pilda . Pe multi i-am auzit ca "Dumnezeu ne ispiteste" , ori aceasta este mare inselare , o inselare venita de la draci, caci este clar scris " Nimeni , cand este ispitit , sa nu zica: Sunt ispitit de Dumnezeu . . . ". Pana la urma noi insine ne "predam "in mainile ispititorului , de buna voie si nesiliti de nimeni , iar arma de temut este RUGACIUNEA , dar despre asta am vorbit la Topicul de specialitate dedicat rugaciunii !
Inchei scurta mea interventie in a reaminti promisiunea Domnului :"Fericit de cel ce rabda ispita. Caci dupa ce a fost gasit bun , va primi cununa vietii pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce-L iubesc " !
Asa sa ne ajute Dumnezeu !

va multumesc pentru tot ce ati scris!

in fiecare zi ma intalnesc de atatea ori cu ispitele, cel putin in peroada posturilor este crunt, simt ca imi vin numai ganduri rele de la vrajmas, sunt ispitita de fel si fel de situatii, sunt provocata la cearta, mi se probeaza rabdarea, se profita de faptul ca tac, mai mult sunt presata, recunosc ca imi este foarte greu si de multe ori ma supar, mai zic zic si eu cate ceva, la serviciu imi este cel mai greu, am in jurul meu numai oameni care vor multi bani, care ar face orice pentru a-i avea, care ar trage pe tine zi si noapte ca sa muncesti sa castige bani, iti promit marea cu sarea pana se vad aranjati, apoi iti arunca praf in ochi. stiu ca drumul spre mantuire este foarte greu si ca trebuie sa rabd mult, insa aici sunt incercata zilnic, ma gandesc ca poate nu jobul e de vina ci faptul ca de cand sunt aici am inceput sa merg in fiecare duminica la biserica si sa tin posturile (e o coincidenta), ma gandesc ca poate sunt ispitita de diavoli, nu le convine, nu stiu ce sa cred, ma rog bunului Dumnezeu sa aiba grija de mine si de sufletul meu.
cum ati spus si voi, nu nominalizez ca nu mai tin minte, dupa o perioada de 'bine' vine ceva rau, dar nu-i bai pentru ca dupa perioade mai grele Dumnezeu imi mai da cate un semn ca toata munca asta nu e in zadar si ca ma iubeste, ca apreciaza stradania mea.
Doamne ajuta!

Ma regasesc in cele scrise de tine , si sunt convins ca multi se regasesc in cele postate aici , dar sa ne bucuram ca suntem incercati , suntem supusi multor teste (examene ) , caci numai astfel ne intarim , ne maturizam , cu toate ca nu de putine ori nu luam nota de trecere . Important sa nu dezarmam , sa nu deznadajduim , ci sa invatam din fiecare esec , din fiecare gresala ! Siontac , siontac , sunt sigur ca vom promova la sfarsitul vietii . Sa gandim pozitiv , si cel mai important sa ne punem nadejdea doar in Dumnezeu , caci daca Il vom dori pe El , si El ne va dori pe noi , cu siguranta !
Post binecuvantat !

Doamne-ajuta!
Nu ma plang, din contra de multe ori incerc sa gust din ea, stiu ca Dumnezeu este bun si nu ne da mai mult decat putem sa ducem, stiu ca indura sa fim ispititi pentru mantuirea sufletelor noastre si ma rog Lui sa-mi dea zile sa am timp sa ma pocaiesc, sa am un sfarsit crestinesc. Slava Domnului!

dupa ce am scris ca tin post m-am gandit ca poate voi fi acuzata de slava desarta, insa faptul ca tin post nu este un motiv de lauda, asa ar trebui sa faca toti crestii. eu m-am apropiat mai mult de Biserica acum cateva luni cand am pierdut-o pe bunica mea pe care am iubit-o enorm si timp de 40 de zile am mers in fiecare duminica la Sfanta Liturghie sa ma rog pentru sufletul ei si de atunci nu mai pot lipsi. tin minte ca acum 1-2 ani stateam si ma gandeam sambata daca sa merg duminica la Biserica, as fi mers, dar pana seara imi gaseam scuze si daca seara as fi vrut, duminica dimineata leneveam si nu nu ajungeam, tot ispite erau, acum nu mai pot sa lipsesc, in saptamana in care nu merg, ca e firesc sa lipsesc din motive fiziologice, parca imi lipseste ceva.

Greu , foarte greu se poate evita Slava Desarta , caci si sfintii Parinti au cazut de multe ori in ea , si asta o marturisesc chiar ei ! Iti dai seama ca noi suntem mult mai usor ispititi de ea , dar simt in cele scrise de tine , multa sinceritate si mai ales dragoste de Dumnezeu .
Post binecuvantat si drum drept spre Mantuire !:1:

Multumesc asemenea!
Iti multumesc pentru apreciere, insa as fi vrut sa nu o spui.
Doamne ajuta!

Da, ai dreptate , mare dreptate , căci astfel poţi sminti uşor pe cineva, iar Slava Deşartă umblă nestingherită printre noi . Iertare . . . !

cum sa ma supar de asa vorbe frumoase? e vorba de slava desarta care cum ai spus zburda in noi si nu vreau sa-i dau satisfactie.

Ispitele ingaduite celor mandri
 

"Aici voi vorbi de ispitele care sunt trimise de toiagul duhovnicesc al lui Dumnezeu, pentru ca sufletul sa sporeasca in virtute, ispite prin care el se exerseaza, se nevoieste, este incercat.

Ele sunt: lenevia, ingreuierea trupului, moleseala madularelor, akedia (slabirea si tulburarea sufletului), tulburarea mintii, ideea staruitoare ca avem vreo boala trupeasca, starile de deznadejde, intunecarea cugetarii, lipsa de orice ajutor omenesc si de cele trebuincioase trupului, precum si altele asemenea.

Prin aceste ispite omul simte in sufletul sau parasire si neincredere in el insusi, iar inima i se face infranta si smerita. In acest fel, omul este incercat, ca el sa doreasca si sa caute harul Facatorului sau. Iar aceste ispite sunt iconomisite de dumnezeiasca pronie, potrivit cu puterea rabdarii si cu nevoia fiecaruia. in aceste ispite, vei gasi impletite mangaierea lui Dumnezeu si nefericirea, lumina si intunericul, razboiul si ajutorul, mahnirea si desfatarea. Acesta este asadar semnul ca omul este ajutat de Dumnezeu si sporeste".
Sfantul Isaac Sirul

De ce trebuie sa ne ferim de ispite
 

Sfantul Pimen cel Mare a spus: Este bine sa fugi de ocaziile caderii. Un om care este aproape de o ocazie de cadere se aseamana cu cel ce sta pe marginea unei prapastii adanci; daca vrajmasul vrea, usor il impinge in prapastie. Dar daca fizic ne gasim departe de ocaziile caderii, suntem ca o persoana ce se afla departe de prapastie; chiar daca vrajmasul incearca sa ne traga in adanc, noi ii putem opune rezistenta, iar in timp ce noi suportam aceasta atractie, si Dumnezeu va veni in ajutorul nostru.

Cauzele sau ocaziile caderii, ispitele, sunt urmatoarele: vinul, femeile, bogatia, sanatatea (excesiva) a trupului, puterea si onorurile. Aceste lucruri, spune Sfantul Isaac Sirul, nu sunt in ele insele pacate; dar datorita slabiciunii noastre, firea noastra este usor atrasa prin ele sa infaptuiasca diverse pacate, de aceea noi trebuie sa ne pazim de ele. Sfantul Ignatie Briancianinov

De ce sunt ingaduite ispitele?
 

Sfantul Nectarie, pe care il iubim tare mult, ne ajuta sa intelegem rostul ispitelor in viata noastra. Iata ce spune Sfantul:

"Ispitele sunt ingaduite ca sa se vadeasca patimile ascunse, ca sa fie razboite, si astfel, sufletul sa se vindece. Si acestea sunt dovada milei dumnezeiesti. De aceea lasa-te cu incredere pe tine insuti in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, incat sa te intareasca in lupta ta. Nadejdea in Dumnezeu nu te duce niciodata la deznadejde.

Ispitele aduc smerenia. Dumnezeu stie rabdarea fiecaruia dintre noi si ingaduie ispitele pe masura puterilor noastre. Sa ne ingrijim insa sa fim si noi priveghetori si cu luare aminte, ca sa nu ne ducem noi insine in ispita. Incredeti-va in Dumnezeul Cel bun, puternic si viu, si Acesta va va duce la odihna. Dupa incercari urmeaza bucuria duhovniceasca. Domnul ii urmeaza pe cei ce rabda incercarile si stramtorarile din iubire pentru El."

Iar la vreme de ispita , asa sa ne rugam :
Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea,- Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine,- Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: "inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti",- Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine,- insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul; arata-mi.

Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau lacob, ce zice: "Fericit barbatul carele rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El". Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: "Doamne, de ce s-au inmultit cei ce ma necajesc? Multi se ridica impotriva mea, multi ii spun sufletului meu: -Nu-i este lui mantuire intru Dumnezeul lui-... Dar Tu, Doamne, Tu esti ocrotitorul meu, Tu esti slava mea si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si El m-a auzit din muntele Sau cel sfant... A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau binecuvantarea Ta". Amin.

Cauza pacatului suntem noi cu siguranţă, iar nu ispita . Ispita este testul la care raspundem zilnic si ne arata "nivelul "nostru de pregătire in lupta cu patimile si cu toate cele rele in general !

Dumnezeu nu ispiteşte pe nimeni, ci fiecare se ispiteşte de pofta sa (cuvântul Sfintei Scripturi). Ispitele au rostul:
1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viaţa aceasta.
2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ţi pierzi încrederea în tine însuţi, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.
3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutăţile noastre.
4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

Gheronda Iosif Vatopedinul ne indeamna ca in ispita sa fugim la rugaciune pentru a scapa de pacatul pe care am putea sa il facem sub influenta acesteia: "Cand ti se intampla o ispita, sau te intarata vreo vorba spusa impotriva ta, pentru ca sa-ti intorci mania impotriva unui om, sau sa scoti un tipat nearticulat, atunci aminteste-ti pacatul pe care acestea il atrag, fugi la rugaciune si vei linisti indata aceasta miscare fara randuiala dinlauntrul tau."

Cea mai la indemana este in stfel de cazuri este Rugaciunea lui Iisus si un simplu Iisuse miluieste-ma , spus cu tarie in gand de cateva ori , linistesc provocarile venite din afara , linistesc si aseaza in liniste mintea noastra .
Puterea ( semnul ) Crucii si numele lui Iisus , sunt arma de temut impotriva gandurilor si ispitelor !

cum sa scapam de hulele din timpul rugaciunii?ce putem face sa avem o rugaciune curata?

Sursa :http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...t-b1-p1912.htm

Ispitele au rostul:

1. De a ne umili, de a ne compromite chipul nostru cel iubit de noi, ochişorii noştri, în ochii noştri, în viața aceasta.

2. Dau prilejul să te cunoşti mai bine şi să-ți pierzi încrederea în tine însuți, şi te fac să alergi la cineva mai tare ca tine, la Dumnezeu.

3. De aceea îngăduie Dumnezeu ispitele, că ele au însuşirea de a ne observa mai bine răutățile noastre.

4. Ispita este indicatorul care dovedeşte mărimea duhovnicească la care eşti.

În încercări (ispite) îți trebuie o convingere, adică temelie puternică. Convingerile trăite sunt realități religioase, adică realități trăite. Convingerile să nu fie numai o bibliotecă în cap, ci să le trăieşti.
Ispitele te trag afară de la Hristos, spunându-ți: Nu trăi o viață aşa de grea, nu-ți chinui tinerețea. Toate aceste momeli te sustrag de la temelia, Hristos şi de la crucea Lui şi te dai spre plăcere, spre cruțare de sine. În încercări trebuie să ai o casă a ta, care să fie întărită pe o temelie puternică, să ai ceva trainic, un foc, un cărbune aprins în sufletul tău, care să-ți ajute ca în încercări să n-o luăm către noi, ci către Hristos. În felul acesta, încercările dovedesc de ți-e mai drag de tine sau de Hristos. Asemănarea cu casa clădită pe nisip. Pe ce temelie stai? Dacă este Hristos, treci prin toate cu veselie, dar trebuie să te laşi cu totul în conducerea lui Dumnezeu. Nu-i altă soluție decât să te îndrăgosteşti de Iisus, Care a trăit cândva în chip văzut. El continuă să fie cu noi până la sfârşitul veacurilor. Şi dacă am fi curați cu inima, L-am vedea şi acum.
La ziua judecății ne întreabă Dumnezeu: ce asemănare avem cu Iisus? Şi noi numai în cruce ne putem asemăna cu Iisus. Nu ne putem asemăna nici în înțelepciune, nici în putere, deci numai în cruce.

Cred ca dintre toate gandurile care m-au macinat in ultimii ani, gandurile despre ispita au fost de departe pe primul loc. De unde vin? De ce vin? Care-i scopul lor, fiindca toate pe lumea asta au un scop. Daca ar fi doar unul negativ, s-ar autodistruge de la sine, dar se pare ca fara ispita, am ramane in sine asemenea dobitoacelor.
Dar mai intai as vrea sa compar mandria cu smerenia. Care este apogeul mandriei, ca si realizare, si care este limita cea mai de sus la care omul ar putea ajunge prin smerenie?
In seara aceasta mi-am reamintit un pasaj din Filocalie si am mers sa-l mai citesc inca o data , fiindca ceva ma framanta. Citez din Sf Grigorie Sinaitul, catre final, la pag. 198 a volumului 7 din filocalie la subpunctul 254: "Smerenia infricoseaza pe diavol pentru taria ei intemeiata pe adevarul in privinta raportului intre micimea noastra si marimea coplesitoare a lui Dumnezeu." M-am intrerupt si mi l-am imaginat pe om inconjurat de creatia divina, care isi spune plin de mandrie: "Nu exista Dumnezeu! Unde este Dumnezeu? Cine este Dumnezeu?" El le ia pe toate ca si cum asa ar trebui sa fie, iar realizarile lui ca si cum le-ar fi facut absolut singur, fiindca este mare, frumos si destept! Unde poate ajunge (cat timp Dumnezeu inca ii iangaduie!...)? Sa aiba averi si bani carora sa nu le mai stie numarul, (aici nu dau nume), sa ajunga "rege" kung-fu (bietul Bruce-Lee !...), sau rege rok (bietul Elvis sau Freddie Mercury sau Michael Jackson...) sau mare diva (biata Marylin Monroe)... etc, etc, si cam atat... Ba de aici se poate ajunge la acea depresie astfel incat sa te arunci de la nu-stiu-ce etaj, fiindca ai cunoscut deja toate placerile lumesti si nu mai ai ce-ti dori (cum chiar au fost cazuri). Deci cam acesta ar fi apogeul puterii omului fara de Dumnezeu. Omitand voit ignoranta omului in ce priveste viata de "dupa", practic, mai mult de-atat nu mai poate primi, in lumea noastra reala. Il multumeste oare aceasta? Din cate stim, NU!
Starea de smerenie unde ne poate duce? Care este apogeul ei, daca in mod ipotetic, am lupta sa ajungem in varf? Din cate cunoastem, deasemenea, sfintii chiar au ajuns si sunt si in zilele noastre care ajung foarte sus si despre multi auzim vorbindu-se ca uneori fata lor stralucea ca soarele (Moise coborand cu "Tablele Legii" din munte, Mantuitorul Hristos cred ca e inutil sa-L mai amintesc, Sf Teodora de la Sihla si cati altii...) Care sunt, la modul cel mai concret, darurile sau avantajele pe care le au ei fata de ceilalti? Pai ce-am putea spune oare? Ei vad ceea ce un om obisnuit nu poate vedea: "citesc" sufletul fiecaruia, unii chiar vad duhurile, nu doar ca sunt inainte-vazatori, pot scoate duhurile rele din oameni, pot vindeca, ba pot invia si morti, nu se tem de nici o vietate a lui Dumnezeu si chiar otrava daca li s-ar da sa bea, ar ramane nevatamati. Cum reusesc acestea toate? Doar prin Harul si Mila lui Dumnezeu. Putem compara (omeneste vorbind) cele doua "valori" ca si multumire sufleteasca, dincolo de ideea de mantuire (pe care ateii sa zicem ca n-o iau in calcul din prostie)? Eu zic ca chiar rational vorbind, este preferabil sa simti fericirea prin Har decat fericirea prin ambitii lumesti. Dar... cine pune pret pe asa ceva?
Continuam citatul din Filocalie: "Dimpotriva, mandria n-are fermitate in afirmarea de sine, pentru ca nu se bazeaza pe o cunoastere a adevarului pozitiei sale reale in raport cu Dumnezeu, iar adevarul acesta va darama pana la urma inaltimea lui neintemeiata pe nimic consistent." Cu alte cuvinte, tot ce facem din mandrie se naruie si nu are nimic dumnezeiesc. Ca atare nici mantuire nu poate aduce!
Si-acum sa ne raportam la ispita, pentru a o intelege cu adevarat. Parintele Arsenie Papacioc repeta de multe ori aceasta idee: "Ce ne-am face fara diavol?" In general omul ar vrea parca sa nu fie ispitit, dar asta numai si numai fiindca isi pune baza doar in el, nu si in ajutorul lui Dumnezeu. Pai fara Dumnezeu poate reusim intr-un tarziu sa ne lasam de fumat, dar cu siguranta il vom inlocui cu o ispita mult mai rea, desi caderea, oricare ar fi ea, tot rea este. Daca nu avem ispite (asa cum cerem noi, dincolo de rugaciunea "Tatal nostru") si mai ales daca ne tot tulburam, ne enervam, trantim, injuram, nu acceptam, ne razvratim cum ca de ce ni se intampla tocmai noua sa fim batuti, furati, inselati, huliti, umiliti, marginalizati, etc, etc, vom bate mereu pasul pe loc, desi Dumnezeu ne cheama la "scoala smereniei" in fiecare zi. De ce raspundem ispitelor in raport cu mandria si nu cu smerenia? De ce nu tragem linie si, analizandu-ne constiincios, nu vrem sa intelegem ca procedand astfel, noi n-o sa evoluam pe calea mantuirii in veci?
Acum sa ne intelegem, cu siguranta nu trebuie sa le cerem pe ispite, ca atunci va fi vai-si-amar de noi. Dar pe cele pe care le primim, sa le acceptam cu smerenie, sa nu ne lamentam, sa nu dam vina pe nimeni decat pe noi insine si sa multumim lui Dumnezeu ca ne baga si pe noi in seama.
Si-apoi, va-ntreb pe oricare dintre voi: oare chiar nu ati trait niciodata un necaz, o umilinta, o paguba, pe care ati acceptat-o fara cartire si fara ganduri negre, dupa care sa primiti un dar de la Dumnezeu care, fara acel necaz, stiti sigur ca n-ati fi ajuns la el? Atunci de ce nu avem incredere ca tot raul, oricat de greu ar fi, daca il acceptam ca firesc in viata noastra, va aduce o si mai mare apropiere de Dumnezeu si implicit un dar pe care poate nici nu-l sesizam desi el exista cu siguranta?
Ispite au si cei mai mari sihastri sau pustnici din codri ascunsi in munte, iar daca am sti la ce nivel, ne-am simti ca niste furnici sub talpile elefantilor... Ispita pe care o da (sau o ingaduie) Dumnezeu, oricaruia dintre noi, nu e mai mult decat putem noi duce, si este pretul pe care El ni-l cere ca sa ne mantuim. Daca noi il platim sau nu, depinde de moneda de schimb a... mandriei din noi!

"Capitolul 1
6. Dar într-o zi îngerii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei.
7. Atunci Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".
8. Şi Domnul a zis către Satan: "Te-ai uitat la robul Meu Iov, că nu este nici unul ca el pe pământ fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău?"
9. Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Ore degeaba se teme Iov de Dumnezeu?
10. N-ai făcut Tu gard în jurul lui şi în jurul casei lui şi în jurul a tot ce este al lui, în toate părţile şi ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi turmele lui au umplut pământul?
11. Dar ia întinde mâna Ta şi atinge-Te de tot ce este al lui, să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!"
12. Atunci Domnul a zis către Satan: "Iată, tot ce are el este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta". Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu.
13. Şi într-o zi, când feciorii şi fetele lui Iov mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare,
14. A sosit un vestitor la Iov şi i-a spus: "Boii erau la arătură şi asinele păşteau pe lângă ei;
15. Atunci Sabeenii au năvălit asupra lor, au pus mâna pe vite, şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!"
16. Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile tale şi pe robii tăi şi i-a mistuit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!"
17. Nu a sfârşit vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Caldeii, împărţiţi în trei cete, au dat năvală peste cămilele tale şi le-au ridicat şi pe robi i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste!"
18. Nu sfârşise vorba bine şi altul a sosit şi a spus: "Feciorii tăi şi fetele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare,
19. Şi iată că un vânt puternic s-a stârnit dinspre pustiu şi a izbit în cele patru colţuri ale casei şi casa s-a prăbuşit peste tineri şi ei au murit. Şi am scăpat numai eu singur şi am venit să-ţi dau de veste".
20. Atunci Iov s-a sculat şi-a sfâşiat veşmântul, s-a ras pe cap şi, căzând la pământ, s-a închinat,
21. Şi a rostit: "Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!"
22. Şi întru toate acestea, Iov nu a păcătuit şi nu a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu.

Capitolul 2
1. Şi iarăşi au venit într-o zi îngerii lui Dumnezeu să se înfăţişeze înaintea Domnului şi Satan a venit şi el printre ei să se înfăţişeze înaintea Domnului.
2. Şi Domnul a zis către Satan: "De unde vii?" Iar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Am dat târcoale pe pământ şi m-am plimbat în sus şi în jos".
3. Şi Domnul a zis către Satan: "Ai luat tu seama la robul Meu Iov? Că nu este nici unul ca el pe pământ, fără prihană şi drept şi temător de Dumnezeu şi care să se ferească de ce este rău. El se ţine cu putere în statornicia lui şi tu M-ai întărâtat pe nedrept împotriva lui ca să-l prăpădesc".
4. Dar Satan a răspuns Domnului şi a zis: "Cojoc pentru cojoc! Că tot ce are omul dă pentru viaţa lui.
5. Dar ia întinde-ţi mâna şi atinge-Te de osul şi de carnea lui! Să vedem dacă nu Te va blestema în faţă!"
6. Şi Domnul a zis către Satan: "Îl dau în puterea ta! Numai nu te atinge de viaţa lui".
7. Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului şi a lovit pe Iov cu lepră, din tălpile picioarelor până în creştetul capului.
8. Şi a luat Iov un ciob ca să se scarpine şi şedea pe gunoi, afară din oraş.
9. Atunci nevasta lui a zis către el: "Te ţii mereu în statornicia ta? Blesteamă pe Dumnezeu şi mori!
10. Dar Iov i-a răspuns: "Vorbeşti cum ar vorbi una din femeile nebune! Ce? Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare şi pe cele rele?" Şi în toate acestea, Iov n-a păcătuit de loc cu buzele sale."

Ispita, realitate constantă în viaţa fiecărui credincios, reprezintă proba cu adevărat grăitoare a credinţei. Plecând de la cuvintele Apostolului Iacov, "mare bucurie să socotiţi fraţii mei când cădeţi în felurite ispite", Sfântul Grigorie Palama face în câteva din omiliile sale o analiză plină de realism a problematicii ispitei.

Ispita nu ar trebui doar să îl bucure pe cel ispitit, ci ar trebui să îi aducă "mare bucurie". Suferinţele trebuie să îl apropie pe om de Dumnezeu şi să îi trezească conştiinţa că stăpânirea de sine este calea prin care omul Îl lasă pe Dumnezeu să lucreze în el. Răbdarea şi abordarea ispitelor în perspectiva veşniciei îi aduc omului "mare bucurie", pentru că numai prin răbdare omul se întăreşte, şi devine vrednic de "cele ale lui Dumnezeu". Nu este vorba neapărat de o învrednicire lucrată prin propriile forţe, ci de o călire care îl face pe om capabil de acceptarea lucrării lui Dumnezeu, care, odată ispitele biruite, îşi face simţită prezenţa în vieţile noastre. Ispitele de multe feluri îl întăresc pe om în drumul său pe calea desăvârşirii.

Răbdarea în ispite este proba şi dovada cea mai autentică a credinţei

Oricât ar vorbi omul despre Dumnezeu, oricât ar declara şi şi-ar afişa credinţa, momentul-cheie al dovedirii celor teoretice este momentul ispitei. Ispita nu va diminua lucrarea virtuţii, ci o va amplifica, adăugând un plus de fermitate şi de realism nevoinţelor ascetice. Nu este ispita un scop în sine, şi nici trecerea peste ispite nu este un scop în sine, ci toată lupta este destinată întăririi omului în dorinţa sa de a dobândi bunurile promise omului de către Dumnezeu: înţelepciunea, dreptatea, dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, şi toate cele de folos pentru desăvârşire. Răbdarea întru ispite trebuie să fie o răbdare cu perspectivă, nu o răbdare oarbă, fatalistă, impregnată de sentimentul inutilităţii şi al haosului. "Marea bucurie", care ar trebui să îl umple pe cel credincios mai ales în momentele de ispită, are tocmai acest rol: de a-l face conştient pe cel aflat în încercări că tot ce vine asupra lui este doar o etapă, repetabilă e drept, dar care trimite mereu la lupta pentru desăvârşire. Sfântul Grigorie Palama avertizează că fără ispite şi răbdarea în ispite nu există desăvârşire şi nici "arătare a credinţei în Dumnezeu". "Fericit bărbatul care rabdă ispita că acela va lua cununa vieţii", spune Scriptura.

Să fim răbdători şi să ne încredem mult în Dumnezeu

Foarte adevărat este şi faptul că adesea în timpul ispitei apare tendinţa renunţării. Unii deznădăjduiesc, ajungând până la sinucidere, sau stări de abandon total, iar alţii alunecă în tot felul de patimi trupeşti, încercând să ocolească încercările, cedând iluziei împodobirii păcatului cu tot felul de filosofii lipsite de consistenţă. Având în vedere că ispitele vin de la diavol, cel ce le înfruntă trebuie să aibă mereu în vedere acest aspect şi să alerge încontinuu la milostivirea lui Dumnezeu. Păcatul sau gândul la păcat este, de asemenea, o ispită. Acceptarea ispitei păcatului atrage după sine moartea cea veşnică. Fuga de păcat, precum şi răbdarea în tot felul de ispite şi încercări stă în puterea omului. Rugăciunea, alergarea fierbinte la ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor oferă curajul şi capacitatea de a rezista. După cum spune Patericul, răbdarea se câştigă, nu se cumpără. Satana nu va ispiti pe cel credincios mai mult decât îngăduie Dumnezeu, iar această îngăduinţă are doar rolul de a-l chema pe om la îmbărbătare şi la fortificare pentru a fi apt de hrana duhovnicească, mult superioară "laptelui" specific celor neîncercaţi. Un părinte spunea: "Când navighezi, întotdeauna trebuie să fii pregătit. Chiar dacă vezi că e linişte în jur, trebuie să te aştepţi să fii confruntat cu o furtună de ispite şi necazuri. Necazurile adesea ne aduc la o stare duhovnicească mai bună. În afară de asta, tainice sunt judecăţile lui Dumnezeu. Noi toţi trebuie să fim răbdători, şi cei tineri, şi cei bătrâni. Trebuie să fim răbdători, pentru că nervii noştri sunt suprasolicitaţi. De asemenea, pentru că noi toţi avem un pic de mândrie şi când sinele nostru preia conducerea, o neînţelegere mică devine o ceartă mare. La fel este şi cu ispitele care apar în familie. Indiferent ce se întâmplă, treci cu vederea. Nu face comentarii, pentru că ele nu ajută. Roagă-te puţin. După ce cealaltă persoană s-a liniştit, poţi să vorbeşti. Hai să facem ca pescarii. Ei merg pe mare numai când este liniştită. Trebuie să fim răbdători şi să ne încredem mult în Dumnezeu. Uneori nu suntem pe deplin conştienţi că El ne priveşte şi ne ajută. Noi nu înţelegem aceasta. Dacă oamenii ar înţelege pe deplin acest adevăr, şi-ar încredinţa Lui întreaga fiinţă".

Ispitele lăuntrice ale sufletului sunt mai grele decât cele trupeşti

Un element important în lupta pentru biruirea ispitelor este conştientizarea faptului că ispitele lăuntrice ale sufletului sunt mult mai periculoase decât încercările trupeşti. Adesea omul se întristează din cauza încercărilor trupeşti (necazuri, boli, etc.), dar uită că războiul trebuie dus în primul rând la nivel sufletesc. Biruinţa păcatului aduce după sine chiar şi izbăvirea de încercările care ne asaltează zi de zi. Odată păcatul biruit, iar lupta duhovnicească pusă pe primul plan, celelalte ispite pot dispărea, iar dacă nu dispar, vor fi socotite ca ceva care nu mai poate fi considerat capital în viaţa noastră. Spune Sfântul Grigorie Palama: "Căci, pe cât mi se pare mie, voi nu prea vă osteniţi nici să înţelegeţi, nici să căutaţi izbăvirea din ispitele lăuntrice ale sufletului, ci mai cu sârguinţă vă întristaţi pentru acele ispite pentru care se cuvine să ne bucurăm, fiindcă din răbdarea unora ca acestora ni se va dărui izbăvirea cea veşnică. Şi dacă ne-am întrista pentru păcatele noastre mai mult decât ne-am îngriji de vătămările ce vin asupra noastră, vom afla nu numai mântuirea sufletului şi mântuirea cea veşnică, ci şi izbăvirea de ispitele cele vremelnice. De ce oare a devenit această viaţă, pentru noi, chinuitoare şi plină de întristări, iubitoare de război şi preanenorocită? Dacă, aşadar, ne vom curăţi pe noi înşine de tot păcatul prin pocăinţă, şi ne vom ruga mai cu osârdie în ispite şi la vreme potrivită, ne vom întoarce la o viaţă fără durere şi fără ocară".
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...a-b1-p1935.htm

În orice împrejurare te-ai afla, de bucurie, de întristare, lipsă ori bunăstare, înalţă gândul smerit şi inima curată către Dumnezeu, aducându-I laudă, mulţumire ori cerere, şi El, Care ascultă chemările sincere şi curate, nu te va trece cu vederea.
Doamne, Doamne, Cel ce ai îngăduit diavolului să ispitească în rai pe strămoşii noştri Adam şi Eva, spre a le încerca ascultarea şi supunerea lor; Cel ce aşişderea ai îngăduit diavolului să ispitească cu îngroziri şi cu suferinţe grele pe dreptul Iov, robul Tău, pentru a se vădi şi mai lămurit virtuţile şi credinţa lui cea întru Tine; Cel ce ai dat îngăduinţă Satanei să se apropie cu ispitire de însuşi Fiul Tău spre a-L îmbia şi a-L momi cu poftele şi deşărtăciunile acestei lumi, pentru ca înfrânt şi ruşinat acest duh blestemat să audă din gura Mântuitorului lumii cuvintele: „Înapoia Mea, Satano, căci scris este: Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui unuia să-I slujeşti"; Cel ce tuturor drepţilor şi sfinţilor Tăi le-ai dat vremi de ispitire şi de grele îndolieli, pentru ca prin ele, lămurindu-se, să iasă şi să rămână şi mai întăriţi în credinţă, în nădejdea, în dragostea şi în supunerea cea către Tine; Însuţi, atotputernice şi preabunule Stăpâne, ajută-mi şi mie în această clipă grea, când duhul Satanei îmi tulbură mintea cu îndoieli şi cu îmboldiri şi amăgiri viclene frământă inima şi sufletul meu; arată-mi mie, Milostive, adevărul şi calea Ta cea dreaptă, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, să mă pot bucura de cuvintele Apostolului Tău Iacob, ce zice: „Fericit bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se, va lua cununa vieţii pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce îl iubesc pe El". Dăruieşte-mi, Stăpâne, inimă curată şi credinţă tare, pentru ca în aceste clipe să pot cânta dimpreună cu proorocul Tău David: „Doamne cât s-au înmulţit cei ce mă necăjesc! Mulţi zic sufletului meu: Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui! Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi cel ce înalţi fruntea mea! Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui; a Domnului este mântuirea şi peste tot poporul Tău binecuvântarea Ta". Amin.