Daca era desavarsit, nu mai putea cadea in pacat. Ce-i lipsea? Maturizarea in bine, iubire... in trairea si impartasirea de Dumnezeu. Acesta era si scopul poruncii de a nu manca - sa se intareasca in bine.

Caderea omului nu e intru totul opera diavolului, de vreme ce omul alege liber neascultarea. Sigur, caderea acestuia implica si ispita venita de la diavol. Dar una este ispita si altceva infaptuirea faptei pacatoase.

Gandul rau apare atunci cand lipseste gandul bun. Asadar, caderea ingerilor s-a produs in momentul in care si-au intors fata de la Dumnezeu. Dorind sa existe prin ei, s-a produs caderea lor.

Adica era rau de la inceput? Adam era rau?

Numai in religiile dualiste se considera existenta a doua principii din vesnicie- spre exemplu in religia iraniana- se voarbea despre existenta a doua principii unul bun si altul rau.
Existenta a doua principii inseamna limitare reciproca, de aceea crestinismul sustine ca raul nu are existenta prin sine- se naste din liberatatea persoanei.

Nu am afirmat ca era rau. Am spus ca nu era desavarsit.

Omul nu a fost creat asemeni unui bustean. A fost creat liber sa iubeasca sau sa refuze iubirea.

E ceva ce eu nu pot prinde
Ca ceva sa se savirseasca in bine trebuie sa fie rau sau nu?
Ce inseamna a refuza iubirea, nu a fi rau?

Pai si libertatea persoanei nu are in sine raul si binele?

Persoana prin fire inclina spre bine, ptr ca natura omeneasca nu a fost creata neutra intre bine si rau, ci poarta in sine o inclinatie spre bine "Oare a pus Creatorul in natura noastra ceva contrar voii Sale?" Sfantul Maxim. Omul are insa libertatea de se manifesta in bine sau in rau.

Da? Chiar spre bine? Credeam ca ideea e ca sintem pacatosi.
Inca nu m-ai lamurit daca raul din libertate e inventie omeneasca sau divina

pt.topcat
 

Mai topcat raul este inventie diavoleasca.El a ispitit pe om in rai,si la cadere(uite ca veni vorba si de cadere)omul si-a insusit acest rau(pacat)prin neascultarea de porunca lui Dumnezeu.Cam asa a aparut raul in om si se manifesta si in zilele noastre cu o mare contributie a diavolului.

Am mai pus aceasta intrebare, inca nu mi-a raspuns nimeni: cum a aparut primul gind rau?

Eu am raspuns, insa ramane sa te convingi. Raul nu are continut ontologic, nu are existenta prin sine se naste din libertatea persoanei.

Binele are continut ontologic?

..... dute si fa teologia si vei afla.....!!!!!!!domnul stiinta!

Da, pentru ca izvoraste din Dumnezeu care este Binele suprem. Nu exista din vesnicie doua principii - binele si raul. Raul se naste ca un parazit si roade din existenta binelui- Sfantul Grigrie de Nyssa.

Daca binele e ontologic atunci raul, lipsa binelui este si el ontologic ;)

"Despre bine si rau, in sens etic, nu se poate vorbi decat in sfera libertatii. Libertatea este capacitatea de optiune a unei vointe concrete, intr-un spatiu concret. [...] Raul etic este abaterea de la legea morala sau nesocotirea ei. Legea morala este absoluta, dar ea nu poate fi formulata decat in termeni contingenti. [...] Suntem liberi sa vrem sa fim liberi". (P. Cretia)

Nu exista nici o lege morala absoluta, pina si cea din VT s-a rasuflat, spre norocul nostru.
Intrebarea era daca Dzeu a inventat raul sau nu.

Nu l-a inventat Dumnezeu, l-a inventat omul. Multumit, Topcat? ;)

Foarte inventiv, omul tau ;)
Si mintea cam jucausa :)

Topcat tu descpici firul in patru dai filet pe dinafara si pe dinauntru si scrii pe el Made in China .
Se pune intrebarea oare iubeste Dumnezeu pe diavol ?
Da il iubeste si pe el dar nu iubeste viclenia lui

Pai daca e liber, e si inventiv. Si normal ca e jucaus, e homo ludens. Hai, pana si tu crezi ca e jucaus, desi ai o alta explicatie pentru joc - maimutzica! :P

Nu poti separa viclenia diavolului de diavol pentru ca chiar voi spuneti ca raul nu e ontologic.

Pe mine nu ma baga in aceasi oala cu "voi" ca eu nu inteleg cum trebuie cuvantul ontologic .
Da ai dreptate nu poti separa pe diavol de viclenia lui dar ca si creatie a lui Dumnezeu , El il iubeste chiar si pe diavol , ca si faptura , dar nu iubeste actiunile sale .
Sa zicem ca tu ai un copil ca merge si fumeaza , se drogheaza , i betiv s.a.m.d , tu il iubesti pe el ca e copilul tau dar nu iubesti evident ceea ce face el .

Pina la urma Dzeu gindeste ca un amarit de parinte neputincios?

Nu , dar daca El ar interveni ne-ar suprima libertatea de a alege .

Nu intervine deloc?

Daca intervine , intervine fiindca tine la noi si ne iubeste , vrea sa fim cu El dupa aceasta viata , vrea sa gustam din bunatatile cele ce ni se dau noua pentru atat de putine facute de catre noi .

Topcat : Iubeste si fa ce vrei .

Pai esti cam nehotarit, intervine sau nu? :)

Cu ce intervine Dumnezeu pentru ca noi sa ne intoarcem din pacat : cu necazuri , boli , si cu greutati care ne fac sa realizam ca noi de fapt nu putem face nimica fara El .
Nu ia Dumnezeu nici o hotarare in locul tau .
Deci si in concluzie nu intervine cand e sa iei hotararea .

Cel smerit îşi recunoaşte păcatele
 

Cerem ca Dumnezeu , în marea Sa iubire de oameni să ne miluiească, să aibă milă de noi. Psalmul 50 începe cu aceste cuvinte : "Miluieşte-mă Dumnezeule după marea milă a Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea ". Dumnezeu va avea milă de noi , dacă vom şti să cerem acest lucru. IN SMERENIE NE DESCOPERIM DRUMUL CATRE DUMNEZEU , PENTRU CA CEL SMERIT ÎŞI RECUNOAŞTE PACATELE , IAR HRISTOS A VENIT PENTRU CEI PACATOŞI.

Pacatul ?!
Eu m-am gandit adesea la veridicitatea lui si, sincer, notiunea lui, mai ales cea contemporan-religioasa, nu reprezinta pentru mine o certitudine din anumite perspective . De multe ori acest concept de "pacat " atribuit unor lucruri, mai ales minore si fara suport viabil dpdv mistic, nu reprezinta valabilitate, tocmai datorita sensului lui relativ capatat in diferite situatii.
Uneori pacatul reprezinta o metoda de exploatare a unor persoane credule in aceiasi masura in care cel care exploateaza se dezice, de fapt, de la acest concept " pacatos ". Alteori, pacatul este afisat in orice situatie minora, cum ar fi lucrurile indispensabile de zi cu zi, dar care trebuiesc contracarate in mod abuziv de catre infranare si abstinenta discutabila...
Oricum, crestinismul a adus cu el de-a lungul timpului si multa, multa poveste...imaginatie, traditionalism si superstitie.
Cred in existenta pacatului, mai ales in pacatele amintite in " cele zece porunci " si cele cunoscute care deriva din acestea, cred in pacatul care apasa constiinta si intuneca candoarea sufletului, cred in moralitatea care poate sa fie stirbita prin pacat, dar nu cred in atatea si-atatea presupuneri si fictiuni ale acestei notiuni intalnita, paradoxal, mai ales in viata crestinului . Parca tot bietul crestin care se si osteneste, trebuie sa fie bombardat cu tot felul de fapte presupuse pacatoase in viata acestuia...tocmai pentru ca el vrea sa creada.
Echilibrul si calea de mijloc, rationamentul cu care suntem inzestrati toti trebuie sa reprezinte adevarata cale spre " desavarsire "...presupusa desavarsire intr-o lume si-o fiinta balansata atat de frumos intre bine si rau.

Eu cred ca problema ar fi sa constientizam atunci cand poftim ceva ce nu ni se cuvine, sau cand nu ni se cuvine...cred ca fiecare poate discerne ce poate pofti si ce i-ar dauna
daca ar pofti....pe X sa zicem!
D-zeu a lasat in fiecare puterea de a discerne (afara de boli) ce este bine si ce nu, si vocea constiintei pe care daca o cercetam putem afla ce nu putem pofti - pt. ca s-ar transforma in pacat si s-ar intoarce impotriva noastra!
D-zeu sa ne lumineze si ocroteasca pe toti, pt ca toti avem nevoie de mila si ajutorul sau!

Dacă sufletul omului căzut hotărăşte să se ridice din păca şi să ceară iertare de la Dumnezeu , El Cel milostiv recuperează , ridică , reânvie , dă viaţă celor care se pocăiesc. Să ne aducem aminte de pocăinţa fiului risipitor care este una venită dintr o încercare grea . Şi aceasta ne arată că, în general , noi ne pocăim când trecem prin greutăţi. Atunci ne aducem aminte de Dumnezeu şi ne gândim la starea noastră sufletească.

"Ce este pacatul?

Cuvantul grecesc pentru pacat este "amartia“, si are sensul de ratacire, de mers intr-o directie gresita si anume, pe calea mortii si nu a vietii. Pacatul nu consta in incalcarea unor norme etice, ci in instrainarea de viata cea adevarata. Prin pacat, omul demisioneaza intr-un mod liber din posibilitatea partasiei la viata dumnezeiasca. Astfel, pacatul este un esec existential, un esec al persoanelor neinstare sa-si atinga tinta, dupa cum sustine Christos Yannaras.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca pacatul este un mod de existenta «impotriva» existentei, contra naturii, deoarece fragmenteaza si corupe natura.

Atunci cand vorbim de pacat, trebuie sa avem in vedere atat pacatul protoparintilor, numit si pacat stramosesc, transmis prin nastere tuturor urmasilor lui Adam, cat si pacatul personal pe care il savarseste fiecare om prin vointa proprie. Referitor la pacatul stramosesc, trebuie sa afirmam ca Adam si Eva prin pacatul lor au imbolnavit natura umana. Iar noi venind din aceasta natura, mostenim pacatul stramosesc.

Adeseori ne spunem, de ce trebuie sa ne nastem din aceasta natura? De ce nu primim de la Dumnezeu o existenta curata? La aceste intrebari putem raspunde: daca am accepta sa venim la existenta intr-un mod separat, ar fi insemnat ca Dumnezeu sa nu-i mai fi lasat lui Adam posibilitatea de a avea copii. Astfel, planul creatiei ar fi fost anulat. Iar a aduce pe fiecare om la existenta, detasat de comunitate, ar fi insemnat sa creeze o fiinta lipsita de spiritualitate.

Insa, nu trebuie sa-i invinuim pe stramosi pentru pacatul pe care il savarsim, caci noi cadem in pacate de buna voie. Amintim ca pacatul stramosesc ne este sters prin Botez.

Pacatul este o lucrare contra firii. Sfantul Antonie cel Mare spune: "Nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia. Nu e pacat a manca, ci a manca nemultumind, fara cuviinta si fara infranare. Caci esti dator sa-ti tii trupul in viata, insa fara nici un gand rau. Nu e pacat a privi curat, ci a privi cu pizma, cu mandrie si cu pofta... Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste, cand din sloboda alegere lucreaza cele rele in loc de cele bune, impotriva voii lui Dumnezeu".

Pacatul nu este o fatalitate. Omul are putere sa lupte impotriva lui. El trebuie sa se fereasca de insotirea cu gandul pacatos, ca acesta sa nu zaboveasca in el. Sa ne fie clar, nu trebuie sa temem de pacate si nici de recunoasterea lor. Dimpotriva, trebuie sa ne teme de nerecunoasterea si repetarea lor.- Adrian Cocosila"

Repetarea la infinit a greşelilor naşte nesimţirea ( stinge simţirea ) !
 

O persoană, dacă greşeşte de mai multe ori , simte la început mustrare de conştiinţă şi căinţă, însă dacă nu se opreşte şi merge mai departe în greşeli, la un moment dat , i se stinge simţirea , se depărtează de Dumnezeu , de acel divin din el, cade în nesimţire. Sfinţii Părinţi o numesc "nesimţire spirituală", aşa cum spune psalmistul : < Omul în cinste fiind n-a priceput şi s-a alăturat dobitoacelor celor fără de minte . . .> (Ps. 48 ) .

Bine ales citatul din Sf. Antonie.
Pacatele sunt voluntare, dar pot fi si involuntare, multe si ele ca nisipul marii si pe care poate nici nu le stim si nu le spunem la spovedanie. De aceea dupa taina sfintei spovedanii, preotul ne da iertarea pentru "cele facute cu voie sau fara voie".

Un articol absolut incredibil despre promovarea desfranarii intre tineri.
In engleza:
http://www.telegraph.co.uk/education...asm-a-day.html

Si traducerea in romana:
http://www.hotnews.ro/stiri-internat...iba-orgasm.htm

Pacatul este un "esec existential" pentru ca manifestarea este contrara firii. Firea noastra a fost slabita in urma pacatulu stramosesc insa nu distrusa. Purtam in noi o miscare teocentrica pentru ca Dumnezeu a sadit aceast miscare care este conforma cu voia Sa- pentru ca nu a sadit ceva contrar voii Sale.

Un pacat mare.
 

Eu am pacatuit,am citit Moliftele Sfantului Vasile si de atunci imi merge foarte rau.Acum nu mai stiu ce sa fac.Am in familie o persoana care se ocupa cu lucruri necurate si am crezut ca va fi bine daca le citesc.Nu am crezut ca doar preotul are voie sa le citeasca,am crezut in puterea lui Dumnezeu.Acum am impresia ca i-am dat putere mai mare acelei persoane,parca o forta malefica o ajuta sa-mi distruga familia.Bunul Dumnezeu sa ma ierte!

Stiu EXACT despre ce vorbesti. La fel am patit si eu insa asa cum m-a sfatuit Duhovnicul am avut rabdare si am asteptat pina s-a facut lumina din nou in viata mea.
Rabdare, deoarece LUCRAREA ESTE INCEPUTA..si este in desfasurare chiar daca deocamdata doare.... Nu este asa cum te asteptai, curios nu?:)).., insa asta este semnul ca Dumnezeu te-a auzit!

Ai incredere in Molifte! Sunt extrem de puternice!
Mie duhovnicul mi-a spus dupa un oftat, ca inainte sa-mi fie bine mai mult ca sigur IMI VA FI RAU! Sub ce forma va veni acest rau nu stie( si a fost surprins pina la lacrimi in ce fel violent a venit peste mine) insa dupa aceea, CU AJUTORUL LUI, al Duhovnicului meu,... mi-a fost chiar FOARTE bine