MAXIME EGGER

CUM AM DEVENIT ORTODOX



(Un ziarist elvetian convertit la dreapta credintă si devenit slujitor al lui Hristos)



"Ce putem face oare pentru ca Dumnezeu să nu dispară între rândurile unui text?"

(Georges Khodr)



Cum am devenit ortodox? Iată întrebarea care, fără îndoială, mi-a fost pusă cel mai des în ultimii ani. În general, am evitat răspunsurile transante. Astăzi, când, după lungi ezi*tări, consimt să răspund, luând condeiul nu pot să nu-mi spun că sunt totusi cât se poate de imprudent, ba chiar inconstient, să accept un demers atât de dificil si delicat. Dificil, pentru că, la urma urmei, este imposibil să dezvălui în câteva pagini rezultatul unei înaintări spirituale care a durat ani întregi. Deli*cat, pentru că în acest parcurs există (ca în orice înaintare spi*rituală) o taină propriu-zis inexprimabilă, o dimensiune atât de profundă si intimă încât ezit la nesfârsit să vorbesc despre ea. Dar, dacă mâna îmi tremură, este mai cu seamă din teama ca nu cumva, slăvindu-L pe Dumnezeu, să mă slăvesc în ascuns si pe mine însumi.

Am folosit mai sus cuvântul "înaintare". As fi putut să vorbesc la fel de bine despre o serie de "treceri", în sens pas*cal, succedându-se de la moarte la înviere, căci aceasta este povestea mea. Văd cu adevărat întreaga-mi viată ca pe o scară continuă, ca pe un pelerinaj interior si ca pe un suis mereu reluat către împărătia Cerurilor, cea dintre noi si din noi însine. Pe această cărare nu-ti lipseste nimic din ceea ce alcătuieste existenta însăsi, dar mai ales întâlnesti oameni prin care (fără să fii întotdeauna constient) Dumnezeu însusi îti vine în întâmpinare, îndrumându-te.

Itinerariul meu spiritual si diferitele sale etape... Ce-ar fi de spus? Mai întâi... copilăria... într-o familie catolică, mai degrabă pioasă decât rigoristă, cu catehismul si slujba religi*oasă mai mult sau mai putin "obligatorii". Apoi, îndată după confirmare [ritualul de îmbisericire în sens plenar, adică acce*derea la Tainele Bisericii Romano-Catolice], a venit timpul re*voltei adolescentine împotriva unei Biserici judecate (cu sau fără dreptate) drept fariseică, ipocrită, moralizatoare, culpabilizantă; revoltă care m-a făcut să arunc pruncul (adică pe Hristos) cu scăldătoare cu tot (adică institutiile si dogmele Sale).

Pot spune că de pe la 15 ani devenisem agnostic, însă adânc muncit de marile întrebări metafizice: Cine sunt? Care-mi este scopul vietii? De ce suferinta si moartea? etc. Sosise timpul căutărilor. Lectura marilor autori existentialisti, studiile de sociologie, angajamentul cultural si jurnalistic... toate aces*tea mă entuziasmau, însă nimic nu mă multumea pe de-a-ntregul. Parcă dăinuia în mine un gol secret. Intuiam că omul nu poate să-si fie propriul sens, să-si fie izvorul propriei sale vieti, în cele din urmă, obsedat de neîmplinire, obosit de "micile eternităti ale plăcerii" în care mă regăseam zilnic, m-am hotărât, în 1983 (data consacrării mele ca ziarist), să-mi iau un an de odihnă, un an al bilantului si al contemplării, un an sabatic, care să-mi îngăduie realizarea unui vis mai vechi. Asa se face că am petrecut cu totul vreo nouă luni prin tinuturile subcontinentului indian. Orientul - în această călătorie atât de bogată si de tulburătoare încât nu am încetat nici până astăzi să mă bucur de roadele ei - mi-a fost ca o vreme a desteptării, iar una dintre experientele capitale mi-a fost dat să o trăiesc în desertul Thar din Rajasthan.

Învins - si sufleteste, si trupeste - de rigorile drumului, am descins în zori de zi pe malul unui iaz în care se oglindea un templu. Acolo, în linistea si în singurătatea răsăritului, în transparenta cristalină a apei si a aerului, am fost deodată ca acoperit de o fortă a păcii, a plenitudinii, a luminii. Lacrimile îmi curgeau abundente, fără motiv, între lume si mine, brusc, era comuniune, era armonie, era iubire. După aceea, nimic nu a mai fost ca înainte. Atins în adâncul sufletului, o altă dimen*siune a constiintei se deschisese în mine. Într-adevăr, există, în adâncul fiintei si al lumii, o Fortă, o Fiintă, o Prezentă infinită, dincolo de spatiu si timp, dincolo de realitatea pe care o sustine, într-adevăr, omul este un amestec de finitudine si infi*nitate, de temporalitate si eternitate, în acel moment, această Fiintă, această Alteritate absolută, era încă ceva impersonal. Nu avea nici nume, nici chip. Si nu îndrăzneam încă să o numesc Dumnezeu, însă era!

La înapoierea mea acasă, în Elvetia, timpul întrebărilor retrospective si introspective a sosit în mod firesc. Existenta acestui Cu-Totul-Altceva, a cărui intuitie o avusesem, mă re*punea în criză, întrebările mă asaltau haotic: cum urma să-mi fie afectată viata de cele petrecute? Puteam oare să continui ca mai înainte, căutând iarăsi aceeasi fericire facilă si superficială, când în mine ardea dorul de infinit si de eternitate? Autori precum K. G. Dňrckheim si Rene Guenon m-au ajutat să înte*leg, să pun în cuvinte ceea ce mi se întâmplase. Totul se limpe*zea: ca să rămân în contact cu această Fiintă supremă, Prin*cipiu al oricărei fiintări, trebuia să mă purific, să mă eliberez de ego-ul, ca si de iluziile mele. În acest scop, cărtile nu mă mai puteau ajuta. Trebuia să pornesc neîntârziat la fapte. Se impunea un exercitiu de transformare spirituală. Alte câteva întâlniri si anumite înclinatii estetice îmi dădură impulsul final: epoca Zen-ului putea începe!

Laic, fără dogme ori credinte, "neutru" si deci univer*sal, axat pe experienta nemijlocită a spiritului omenesc, iar nu pe studiul vreunor texte, Zen-ul îmi convenea de minune. Prin rigoarea si exigentele sale, dublate însă de o uimitoare si per*petuă noutate, practica Zen a avut un rol fundamental pentru întregul meu parcurs ulterior. Lucrarea aceasta, de golire si de curătare, de sedimentare si de aprofundare, de deschidere inte*rioară, va redestepta în mod paradoxal si tainic harul botezului meu. Într-o zi, în plină sedintă Zen, chipul lui Hristos se înăltă iarăsi din mine, reizbucnind din tainicele străfunduri ale fiintei mele. Teribil umorul lui Dumnezeu, care scrie drept cu linii curbe: acea fiintă "impersonală si abstractă", de care deveni*sem constient în India, căpăta, prin practicarea unei forme impersonale de meditatie, un chip si un nume de persoană: Iisus Hristos! Asemenea Fericitului Augustin, îmi venea si mie să strig: "Dar Tu, Doamne, Tu erai mai adânc decât tot ce este în mine adânc, si mai înalt decât tot ce este în mine înalt!". Am pornit atunci să-mi regăsesc rădăcinile crestine, cu următoarea întrebare zvâcnindu-mi în minte: Există oare în crestinism o cale care să ofere elementele descoperite mie de spiritualitatea orientală ca fiind esentiale oricărei încercări de împlinire? Existau oare practici de transfigurare interioară, exista o adevă*rată Traditie, o relatie vie între maestru si ucenic? O asemenea cale exista cu adevărat, si anume în crestinismul răsăritean.

Cu doi ani în urmă avusesem parte de o conversatie neobisnuită prin intensitatea ei, în compania unei prietene. Prietena mea îmi vorbise atunci despre o mănăstire "extra*ordinară", ale cărei baze fuseseră puse în Anglia de către Arhi*mandritul Sofronie (1896-1993), monah ortodox, discipol al Staretului Siluan (1866-1938), cel canonizat în 1987 de către Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului si care trăise mai bine de 20 de ani în Sfântul Munte Athos, mai ales ca sihastru. Această amintire m-a preocupat într-atât, încât am sfârsit prin a lua drumul Angliei.

Săptămâna petrecută la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" a fost o experientă cu totul tulburătoare. Dincolo de primirea rezervată fiecărui vizitator (cu adevărat primit precum Hristos) si de apropierea dintre călugări, frati si pelerini, trei lucruri m-au frapat încă de la început, întâi, atentia cu totul deosebită acordată persoanei, respectul absolut pentru unici*tatea acesteia. Acest respect este sursa unei uimitoare libertăti, al cărei sens si consistentă veneau din dăruirea si uitarea de sine întru slujirea aproapelui. Descopeream ce însemna "a fiinta întru Biserică", adică un mod de viată care transformăBiserica (sau care ar trebui să o transforme) în ceva superior unei simple societăti sau institutii. Apoi, oficierea Rugăciunii lui Iisus...

Îmi voi aminti mereu zorii răcorosi ai zilei în care am pătruns în Biserica "Sfântul Siluan". Totul era scăldat într-o luminoasă penumbră radiind din candele si din icoane, iar tăce*rea era însufletită doar de cântecul păsărilor răzbătând prin ferestre. Si, timp de două ore, în nenumărate graiuri (slavonă, greacă, franceză, engleză), această rugăciune psalmodiată: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pre noi". Dacă la început am recitat-o aproape ca pe o mantră [formulă sacră hindusă ori budistă, "condensând" divinitatea pe care o invocă], "rugăciunea inimii" avea să-mi devină cu timpul o întâlnire personală cu Hristos, vie, aducătoare de pace si purificatoare, un mijloc de comunicare cu Dumnezeu în stră*fundurile inimii si totodată o armă în lupta anevoioasă, adesea istovitoare, împotriva patimilor si a gândurilor străine. Mă fas*cina faptul că această rugăciune se născuse în desertul Egip*tului într-al IV-lea secol crestin - prima întâlnire cu Ortodoxia mă întorcea la rădăcinile crestinismului, la Biserica una si nedespărtită a primelor secole. Am fost desigur impresionat si de frumusetea serviciului liturgic, oficiat cu o profunzime care (aveam s-o înteleg mai târziu) era expresia simultană a bucu*riei pascale si a durerii crucii. Fie în rugăciunea inimii, fie în cadrul liturghiei, m-a fascinat imediat rolul trupului, determinat să participe plenar: cu vederea - de către icoane si lumânări, cu auzul - de către cântări, cu mirosul - de către tămâie, precum si printr-o serie de gesturi: semnul crucii, metaniile... India îmi descoperise, prin socul realitătii sale neascunse, nu numai că aveam un trup, dar si că eram unul. Ortodoxia urma să mă învete, prin slujbele sale liturgice, prin traditia sa mistică si ascetică, prin tineretea deloc rară a credinciosilor, că întâlnirea si unirea cu Dumnezeu se petrec inclusiv în trup, care este templu al Duhului Sfânt.

În timpul acestei prime săptămâni n-am reusit să-l întâlnesc pe părintele Sofronie, pe atunci bolnav, înainte să plec, unul dintre călugări mi-a dăruit un sirag de metanii din lână neagră, lucrat în Muntele Athos; l-am primit ca pe o încurajare în rugăciune, dar mai ales ca pe un angajament spiritual. Voi trece sub tăcere ce mi-a fost dat să trăiesc la întoarcere. Voi spune numai că inima mea rănită de iubire se întredeschisese asemenea unei porti înaintea lui Dumnezeu, ca să-mi văd eu neantul si tenebrele sufletesti. "Pocăiti-vă, că s-a apropiat împărătia cerurilor!" (Matei 4, 17) - vesteste Hristos la începutul Evangheliei Sale. Evident, nu m-am căit îndată, dar am învătat că această metanoia [în gr. - "primenire lăuntrică", "întoarcere a sufletului către Dumnezeu"] este cheia vietii duhovnicesti. Dimpreună cu smerenia si cu frângerea inimii, metanoia antrenează transformarea vechiului om într-unul nou, deschiderea către Duhul Sfânt. Cu adevărat, numai mărturisindu-ti slăbiciunile, nedesăvârsirile, recunoscându-ti starea de mizerie a sufletului, mai poti să te deschizi milostivirii lui Dumnezeu, iubirii Sale iertătoare si răbdătoare. Numai iubirea, compasiunea pe care mi-a fost dat să o descopăr dintr-o dată în Biserica Ortodoxă, poate schimba însăsi substanta lucrurilor.

Cum părăsisem cu totul firesc practica Zen pentru Rugăciunea lui Iisus, m-am avântat cu pasiune în lectura căr*tilor recomandate la mănăstire: pe lângă Evanghelie si Psalmi, în primul rând cartea părintelui Sofronie despre staretul Siluan, apoi o lucrare despre rugăciunea inimii de Briancianinov si Eseul asupra teologiei mistice în Biserica de Răsărit al lui Vladimir Lossky. Rafinamentul teologic mă depăsea, însă două chestiuni rezonară în mine numaidecât, cu putere, întâi, unita*tea profundă, de nezdruncinat, între teologie si mistică, expri*mată prin celebra formulă a lui Evagrie Ponticul: "Dacă esti teolog, atunci te vei ruga cu adevărat, iar dacă te rogi cu adevărat, esti teolog". Cu alte cuvinte, nu există teologie ade*vărată fără cunoasterea dumnezeiestilor taine. Dar a cunoaste aceste taine înseamnă a le trăi prin experierea Duhului Sfânt, care se ridică deasupra ratiunii, o crucifică si o transfigurează! Al doilea lucru care mi-a spus foarte multe este conceptia orto*doxă despre mântuire, considerată "transfigurare" si "îndumnezeire", iar nu simplă "răscumpărare" sau "izbăvire". Astfel, "Dumnezeu s-a făcut om pentru ca si omul să se poată face Dumnezeu!", declară Sfântul Atanasie din Alexandria (sec. IV). Părintii Ortodoxiei privesc fiinta umană raportând-o la imaginea divinitătii din om, iar nu la păcatul din el. Iar păcatul nu este definit ca transgresare juridică a unor norme etice, ci ca refuz al iubirii Tatălui, ca îndepărtare de Dumnezeu pricinuită de mândrie si de celelalte boli spirituale, sufletesti si trupesti, de unde decurge o abordare terapeutică, iar nu una culpabilizantă a păcatului, ca si o viziune ontologică asupra sfinteniei. "Sfânt nu este acela care s-a ridicat până la o treaptă înaltă a moralei omenesti, sau care a ajuns să aibă o viată de asceză, chiar de rugăciune (si fariseii posteau si ziceau rugăciuni lungi!), ci acela care are întru el Duhul Sfânt", ne spune părin*tele Sofronie. Întelegem astfel crestinismul nu în primul rând ca etică, ci ca mod spiritual de a fi, cale de unire cu Dumnezeu, de jertfire pe cruce întru înviere, care ne transformă într-o fiintă nouă. Cererile lui Hristos, adresate nouă, nu sunt lungi, în genul "ai voie asta, n-ai voie asta", ci energii dumnezeiesti cu ajutorul cărora putem deveni (în viata si constiinta noastră) asemenea lui Hristos. În ce priveste Biserica, ea nu e doar o instantă morală, nici numai o organizatie de caritate sau umani*tară, ci marele spital al sufletelor, locul unde suntem siguri că-L primim pe Dumnezeul viu si că participăm la împărătia Sa. Descopeream treptat fata ascunsă a crestinismului, care mă cucerea si mă fermeca. Mai presus de toate, departe de a fi ceva abstract, crestinismul se vădea a fi viu!

La reîntoarcerea în Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul", câteva luni după prima mea vizită, am avut nespusa bucurie să-l întâlnesc pe arhimandritul Sofronie; întâlnirea a însemnat, evident, o cotitură în viata mea. Ar fi nenumărate lucruri de spus despre acest om al lui Dumnezeu, recunoscut de întreaga comunitate drept un staret adevărat, însă, respectându-i dorinta, voi tăcea despre acestea. Nu voi dezvălui decât un singur fapt, capital pentru împlinirea mea ulterioară: aveam în fata ochilor dovada vie a vietii întru Hristos si a cunoasterii Sfintei Treimi; vedeam în acest bătrân ce înseamnă cu adevărat să fii "persoană", adică în comuniune cu Dumnezeu si cu semenii. Atâta iubire, atâta libertate, atâta lumină si fortă crea*toare m-au făcut să mă încredintez Căii si Traditiei al cărei mostenitor era si părintele. Treceam cu încetul de la credinta mostenită în copilărie la dreapta credintă, adică la o relatie vie, personală, cu Hristos.

Mi-am făcut destul de repede cunoscută dorinta de a deveni ortodox, însă părintele Sofronie mi-a temperat elanul, socotind că trebuia "pur si simplu" (!) să mă străduiesc să "îmi petrec zilele fără de păcat" si că aceasta puteam s-o fac oriunde (din perspectiva acestor întâmplări, nu cred să existe Biserică mai putin preocupată de prozelitism decât cea ortodoxă). Mi*-au trebuit, prin urmare, mai bine de doi ani până ce-am făcut pasul. Privind înapoi, cred că atitudinea rezervată a părintelui, de chemare la răbdare si perseverentă, a fost plină de întelep*ciune. Acest timp al asteptării, adevărată kenoză ["golire", "tă*iere a voii"] s-a dovedit într-adevăr foarte folositor si fecund, permitându-mi să-mi adâncesc credinta, să-mi răspund la anu*mite îndoieli, să-mi împlinesc cateheza, să-mi abandonez de la sine anumite prejudecăti asupra Bisericii Ortodoxe, să-mi pun la încercare profunzimea dorintei mele. De asemenea, mi-am clarificat problema originilor mele confesionale.

Am încercat totusi, la un moment dat, părintele Sofro*nie refuzându-mă, să mă întorc la Biserica Catolică, în ciuda eforturilor mele, în ciuda persoanelor remarcabile cu care am stat de vorbă, maioneza, cum se spune, nu s-a mai prins... Mă aflam deja cu sufletul în altă parte, irezistibil atras de spiri*tualitatea crestină a Răsăritului, acolo unde respiram din toti plămânii. Si apoi, într-atât de organic apropiat mă simteam fată de teologia si eclesiologia ortodoxă, si într-atât mă poticneam de unele aspecte ale catolicismului roman, cum ar fi mai ales institutia papală, sau conceptia despre Duhul Sfânt, sau un anume formalism juridic, încât...

Am petrecut Săptămâna Luminată a anului 1990 în Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul". Si a fost o adevărată moarte întru înviere împreună cu Hristos, ceea ce a făcut ca trecerea mea (în sens pascal) la Ortodoxie să fie pe cât de evidentă, pe atât de inevitabilă. Această "trecere" (de care eram sigur) era o necesitate interioară, nu o simplă chestiune de convenientă, nici o alegere pur si simplu subiectivă, super*ficială. Părintele Sofronie a înteles si câteva săptămâni mai târziu eram primit în comunitatea sacramentală a Bisericii Ortodoxe. Pentru a marca acest "Paste" personal si a-mi încu*viinta într-un mod aparte dorinta de a începe o viată nouă, părintele Sofronie îmi dădu prenumele de Maxime, asezându-mă sub patronajul Sfântului Maxim Mărturisitorul (sec. VII), mare discipol al Sfântului Sofronie al Ierusalimului.

Să fie limpede: "trecerea" mea la Ortodoxie nu este rezultatul unei reflectii intelectuale, nici al unei fascinatii mai mult sau mai putin exotice, ci rodul unei îndelungi formări spirituale, în "trecerea" mea nu este nici renegare, nici trădare a unei alte confesiuni. Dată fiind îndelunga mea îndepărtare de Biserica Catolică, nu era vorba de o schimbare, si cu atât mai putin de o ruptură, ci de o reintegrare în altă parte, dar în tru*pul lui Hristos, care este unica Biserică. Nu am ales o confe*siune opunând-o celeilalte, după savante comparatii între mă*surile de adevăr ale fiecăreia. Nu, ci pur si simplu mi-am urmat calea ce se deschidea pasilor mei, supunându-mă irezistibil unei lumi de o strălucire si de o puritate nepământesti, în acest sens, convertirea mea este, în mod esential, o împlinire. De fapt, nu m-am convertit la Ortodoxie, ci la Hristos, Care este Adevărul si Calea.

Trebuie să se distingă limpede între a fi ortodox si a trăi în ortodoxie. Cu alte cuvinte, esti ortodox prin "încadrarea" ta sacramentală si prin credinta pe care o mărturisesti, dar devii crestin prin viata pe care o duci, prin căpătarea Duhului Sfânt o dată cu împărtăsirea cu Sfintele Taine. Este cert că această viziune contrazice o mărturisire de credintă multumită de sine, exclusivistă, nationalistă, etnică sau triumfalistă. Personal, mă simt întâi crestin si abia apoi ortodox. Sau, mai degrabă, nu concep Ortodoxia decât ca sinonimă vietii crestine, plinătătii evanghelice, în acest sens, a deveni ortodox nu înseamnă doar să te acoperi cu haină nouă, tesută-n rituri si formule teologice, ci înseamnă să te învesmântezi cu însusi Hristos. Dar a te învesmânta cu "Noul Adam" ce altceva este dacă nu a accepta să mori vechiului Adam, să-ti schimbi si firea, si viata?

Am spus că intrarea mea în comunitatea sacramentală a Bisericii Ortodoxe a fost o împlinire. Concluzionând, as vrea să adaug că a fost de fapt un început. Căci adevărata conver*tire, si singura ce contează dincolo de orice aparentă spirituală, este abia metanoia, adică întoarcerea întregii noastre fiinte, a simtămintelor noastre celor mai ascunse, către mila lui Dum*nezeu. Or, în măsura în care rămân un păcătos, această revo*lutie este una fără de sfârsit, care nu se opreste si nu-si atinge capătul niciodată. Este o miscare infinită, o devenire care nu încetează din devenire, înseamnă cale în urma Celui ce este Calea, a Celui ce călătoreste cu mine si în mine: Hristos, Cel ce pe toate le înnoieste! A fi ortodox, pentru mine, înseamnă a-mi repeta în fiece dimineată, precum Sfântul Antonie: "Astăzi încep!".

Sigur ca Iisus nu a fost farseur, dar Biblia este alegorica, este greu de inteles pentru noi. Iisus nu a fost ispitit de satana ci de slabiciunea lui de om. Demonii nu au cum sa intre in om pentru ca locul este ocupat de sufletul fiecaruia . Prin manastiri mai ales a patruns psihoza asta cu posedatii, ai vazut la tanacu ce s-a intamplat din ignoranta, fanatism si sindrom paranoid a asazis parintelui Daniel si a 4 maici. Sora irina trebiuia internata si sedata, medicii nu au mai putut face decat sa incerce sa o resusciteze caci nu mancase si nu bause de trei zile,a avut moarte martirica, asemeni lui Iisus, uite unde duce felul de a vedea dracusori peste tot. Raul stiu ca exista, dar il ocolesc cand il identific, Doamne ajuta1

Ecumenismul acesta poate fi un curent bun, doar daca toate confesiunile crestine ar trece la Ortodoxie, ar renunta la ratacirile lor, si ar veni smeriti la dreapta credinta.Si atunci i-am primi cu bratele deschise ca pe fratii nostrii , care au fost in ratacire si iata ca acum dupa ce au renuntat la dogmele lor gresite nu mai sunt (in ratacire). Doar atunci dialogurile ecumenice si-ar fi avut rostul. Dar atata timp cat acest lucru nu se intampla, ci la dialogurile ecumenice se discuta mai ales probleme sociale, si nu se discuta probleme teologice, nu sunt evidentiate diferentele dogmatice dintre confesiunile crestine (pentru ca sunt diferente si unele chiar mari), atunci aceste dialoguri nu-si au rostul, sunt o pierdere de timp. Si ai dreptate aceste dialoguri se poarta de 1000 de ani dar fara nici un rezultat. Ortodocsii au mers pe calea cea dreapta si si-au vazut de treaba, de credinta lor, in schimb catolicii nu prea, ei cam au venit cu forta sa ne oblige sa acceptam catolicismul. Sa ne amintim de perioada aceea din transilvania, cand a aparut uniatismul, greco- catolicismul. Catolicii au venit cu armata, cu tunurile ca sa-i oblige pe ortodocsii din Ardeal sa accepte catolicismul.Citeste mai multe despre uniatie in cartea P Staniloae:”Uniatismul din Transilvania incercare de dezbinare a a poporului roman”.

Si asa cum Sfintii Parinti au combatut toate ereziile, de-a lungul secolelor, tot asa acum ei combat erezia tuturor ereziilor care este ecumenismul sincretist, acest ecumenism prin care masoneria, aceasta organizatie diaboilica care urmareste distrugerea crestinismului, vrea sa uneasca toate confesiunile crestine, intr-o prima faza, si apoi toate religiile intr-una singura, o religie sincretista, de tip New Age, o religie anticrestina, religia lui Satan.

Si sa sti ca manualele noastre( chiar si cele de dogmatica) sunt facute de niste oameni, care poate au slujit comunismului, sau poate acum din interese materiale slujesc stapanitorilor lumesti, si deci care pot sa impartaseasca idei ecumeniste si chiar, de ce nu, sa faca parte dintr-o loja masonica (chiar preoti sau episcopi fiind). Imi amintesc ca am fost la Manastirea Petru Voda ,din Moldova, unde este P Iustin Parvu, si am discutat acolo cu un calugar care mi-a aratat un manual de dogmatica unde era trecut sloganul masonic:”Egalitate, libertate, fraternitate. Asa ca sa nu ne miram de nimic.



“BOR este si ea eretica in deschiderea ecumenica? Te-am mai intrebat...nu mi=ai raspuns.”

In primul rand Biserica este comuniunea dintre credinciosii ortodocsi,- care-l au in Biserica pe preot, prezent la Sfanta Liturghie - si Sfintii care se afla in cer, toate puterile ceresti, Sfanta Treime, Maica Domnului. Aceasta este Biserica cea adevarata. Cum zicea un Sfant :”Liturghia cerul pe pamant”.
Pe de alta parte, in biserica ca institutie sunt destui preoti si episcopi care sunt ecumenisti, francmasoni poate si care cumva s-au rupt de Biserica cea cereasca, duhovniceasca, pentru ca nu mai cauta cu smerenie si pocainta Harul mantuitor, ci cauta doar interese materiale. Deci se poate zice ca ei nici nu mai fac parte din Adevarata Biserica, di deci pentru ei nu cred ca ar trebui sa numim toata BOR eretica.

Depre Origen stiu ca a fost anatemizat dupa moarte de catre Sfintii Parinti, la un sinod ecumenic, pt ca Origen, desi scrisese multe carti, si era un mare invatat, totusi avea multe greseli dogmatice in scrierile lui.

Dumnezeu sa ne lumineze pe toti
Cristi.

Deci...asta inseamna ca lucrurile trebuie considerate din mai multe puncte de vedere. E foarte usor sa spune ECUMENISMUL ESTE O EREZIE. Nici nu are cum sa fie o erezie, pentru ca el nu propovaduieste o credinta proprie, nu reprezinta nicio biserica sau supra-biserica. Insa, exista nu pericol ni toate, mai ales daca influentele politice, care nu sunt de tagaduit, sunt mult prea impregnate. Zic mult prea impregnate, pentru ca intotdeauna a exista o anumita influenta a politicului asupra Bisericii si invers. Dar ca acestia sa isi dea seama de ereziile lor si sa se intoarca la adevarata Biserica trebuie sa cunoasca aceasta Biserica. Si in acest sens, ecumenismul, adica dialogul intre confesiunile crestine, ca asta insemana de fapt ecumenism, este binevenit. A dialoga, nu inseamna a renunta la propriile pareri.

Deschiderea ecumenica mi se pare justificata de insasi spiritul deschis al Ortodoxiei. Ortodoxia nu este identica cu fundamentalismul, ci dimpotriva. Mi-e teama totusi ca foarte multi dintr noi, nu spun majoritatea, ca nu am date concrete, nu ne intelegem corect credinta si de aici rezulta multe greseli de percepere si a noastra ca si credinciosi ortodocsi si a celorlalti care nu sunt ortodocsi!

Doamne ajuta!

Tin sa te felicit, draga Cristi. Asa cred ca se poate discuta mult mai bine, esti mai mult decat o sursa de citate. Imi place, asa esti mult mai convingator. Chiar ma bucur foarte mult de aceasta expunere. Ai perfecta dreptate in ceea ce spui. Eu am fost la Consiliul Mondial al Bisericilor la o conferinta si sa stii ca intr-adevar le-am pus niste intrebari la care, spre suprinderea mea, au raspuns foarte sincer. Lucrurile nu sunt asa de simple cum par. Ecumenismul s-a nascut din dorinta de reapropiere a Bisericilor, insa acest drum spre unitate se parcurge incet, pentru ca e vorba de aproape 1000 de ani de despartire. Nu se acopera astfel de goluri atat de usor. Plus de asta la mijloc se afla si orgolii din toate partile. Si mai ales pericole exista in permanenta.

Eu nu cred insa ca BOR, desi implicata in ecumenism, ar accepta un sincretism de genul sugerat de tine. Insusi faptul ca refuza comuniunea euharistica este un semn de mentinere ferma pe pozitie ortodoxa. Ecumenismul este un impas, pe mine personal nu prea ma intereseaza ecumenismul la nivel inalt. Pe mine ma intereseaza ecumenismul la nivel personal, modul in care ma raportez la cei de alta confesiune. Eu nu pot sa cred ca ei nu au sansa de mantuire pentru faptul ca nu sunt ortodocsi. Ma intrebe de ce Parintele Staniloae a spus " eu nu PREA sunt pentru ecumenism". Ar fi avut motive sa si fie? El de altfel a avut relatii f bune cu cei de alta confesiune.

Asi vrea sa spun si eu doua cuvinte in ce priveste ecumenismul la nivel personal.
Atitudinea noastra fata de alte confesiuni e una de toleranta , drept sa spun mie nu prea imi place . E ceva rece lipsit de dragoste si intelegere ,cel putin cred eu , pentru cei mai multi .
M-am gindit de multe ori : ce ma fac daca mi se face rau pe strada si un anume "ratacit " se apropie de mine , ma ingrijeste ,ma duce la spital ,sau imi salveaza viata ? Daca asi putea sa mai vorbesc , am sa-l refuz ? Nicidecum ,
m-asi bucura , poate mi-ar fi rusine in inima mea ca nu l-am bagat in seama , nu l-am considerat , am gindit "vai de capul lui " , nu m-am gindit sa-i zimbesc .
Asa ca eu asi vrea nu numai sa-l tolerez , asi vrea sa-l iubesc ca om , asi vrea
sa-l consider egalul meu . Chiar si pe negri asi vrea sa-i accept , sa inteleg ca si ei sint creatia lui Dumnezeu .
Asa mi-asi dori eu ca noi oamenii de rind sa traim .
Acum ,in aceasta "mare de oameni " sint mereu grupuri, grupuri care se ocupa cu propaganda falsa , de " un dialog ai minciunii" , de vrajba.
Fata de astia asi pastra o anumita rezerva .
Cred ca poporul nostru are carente in problema asta ,din cauza conditiilor istorice .
Putin contact cu strainii , lipsa de posibilitate de a vizita alte tari ,alte popoare ,
de a cunoaste personal alti oameni .
Inteleg aceasta situatie , dar cum s-ar putea incalzi un pic atmosfera nu stiu ,nu prea am idei . Probabil ca e nevoie de o voce la nivel de conducere , care sa ne faca sa ne acceptam reciproc , sa ne consideram , sa ne ajutam , sa ne iubim si ....sa pastram distanta .
Doamne ajuta !

Tocmai in acest sens gasesc eficient ecumenismul, pentru ca mijloceste o alta atitudine fata de ceilalti. Ai punctat f bine, spunand ca conditiile istorice ne-au cam tinut departe de posibilitatea dobandirii unei viziuni mai largi. As adauga faptul ca si neintelegera corecta alaturi de nesocotirea invataturilor evanghelice ne-a cam orbit. Pentru ca pilda samariteanului milostiv vorbeste de la sine intarind exemplu pe care l-ai dat. Si cum am mai spus si cu alte ocazii, femeia cananeianca sau samarineanca...au primit toti darul de a-L cunoaste pe Hristos chiar daca nu erau "fiii imparatiei". Cu atat mai mult cand cineva marturiseste credinta in Sfanta Treime.

Admir foarte mult oameni care o cea mai mare "slabiciune": bunatatea. Ei au inteles un lucru esential, ca viata este o continua iertare si slujire a celuilalt. Imi doresc ca toti sa avem aceasta "slabiciune".

Draga Euftalia,

Eu am exprimat punctul meu de vedere. Biblia are si exprimari alegorice, insa nu in toate cazurile. Diavolul are o prezenta reala, nu alegorica. Hristos nu a intreprins actiuni simbolice sau alegorice cand a curatat oamenii de duhuri necurate. Hristos nu a fost ispitit de slabiciunea Lui de om, ca El era in afara pacatului, nu avea slabiciuni. Asta este o dogma a Bisericii noastre.

Cat despre cazul Tanacu...nu stiu ce sa spun ca nu am cunostinte suficiente despre acest caz si nu cred in mass-media. Insa, consecintele sunt intr-adevar dramatice. Eu am vazut o exorcizare la o manastire, sincer de atunci eu nu ma mai indoiesc nici de existenta diavolului, dar nici de puterea suprema a lui Dumnezeu.

Nu e bine nici sa exageram cu duhurile astea, dar nici sa le ignoram. Sfintii Parinti, prin trairea lor, ne-au ajutat sa intelegem Biblia. Ti-am mai spus sunt o multime de marturii din trecut si actuale, ale marilor duhovnici, care ne vorbesc despre existenta si lucrarea diavolului. E mai bine sa stim cu cine ne luptam. Exista lupta cu noi insine si lupta impotriva duhurilor.

Pt Iosif:

Nu stiu daca Parintele Staniloae a avut relatii bune cu cei de alta confesiune, cel putin la intalnirile acestea ecumenice. Iata ce povesteste el :

„Au venit odata si aici, la un congres al ecumenistilor. Si unul dintre reprezentantii lor a sustinut ideile socialiste. Eu i-am combatut si vorbeam mereu de Hristos. Iar ma intrebau: De ce tot vorbiti de Hristos? Aici este vorba de altceva, nu de Hristos. S-au suparat teribil si, dupa ce am plecat, m-au criticat foarte tare pentru ca vorbeam de Hristos si nu de probleme de-astea sociale. De ce sa mai stau de vorba cu ei care au facut femeile preoti, sunt de acord cu homosexualii, nu se mai casatoresc..." (interviu preluat din Ortodoxia si internationalismul religios, Ed. Scara, 1999)
Daca ai fost la Consiliul Mondial al Bisericilor la o conferinta inseamna ca esti reprezentant al BOR ? Chiar despre francmasonerie ce parere ai ?

Nu sunt niciun reprezentat BOR, am fost pur si simplu in vizita si acolo ni s-a facut o prezentare. Stiu ca Dogmatica Pr. Staniloae a fost tradusa de Hermann Pitters, profesor de teologie la Facultatea Evanghelica din Sibiu. Cred ca totusi avea relatii bune cu oamenii, chiar daca era un ortodox convins. Asta insa nu il determina sa accepte puncte de vedere diferite. Intre a accepta un punct de vedere si a-l respecta e o diferenta.

Cu siguranta, ca lucrurile au luat-o din loc in momentul in care protestantii intelegand gresit iubirea lui Dumnezeu, au dat frau liber unui pluralism care anuleaza moarala crestina. E foarte adevarat si aceste exemple sunt importante pentru modul in care Ortodoxia stie sa isi pastreze calea. Insa nu noi ii judecam, noi suntem datori totusi sa pastram si sa transmitem mai departe credinta cea adevarat, neincercand insa sa il limitam pe Hristos doar la spatiul Ortodoxiei.

Francmasoneria....pai eu cred ca nu mai este nevoie de un alt sistem, atata vreme cat crestinismul ne-a pus la indemana cel mai frumos si mai inaltator mod de organizare si de vietuire. Si daca luam in calcul faptul ca francmasoneria promoveaza credinta intr-o fiinta superioara, este ,dupa parerea mea, un alt tip de religie. Nu putem fi de acord cu asa ceva.

E super mesajul asta, pe bune Traditie2. E super super comic:))!

1. Nu te poti impotrivi cuiva daca ii cunosti punctul de vedere, este absolut logic. Sfintii Parintii cunoasteau extrem de bine filozofia timpului si toate ereziile. Le cunosteau in detaliu.

2. Te inseli, harul sufla unde vrea si da roada unde vrea el. Asa ca eu cred ca nu putem noi intui unde lucreaza si unde da roada, depinde de pamantul in care se arunca samanta, nu de pozitia geografica a pamantului.

3. Hristos vrea ca toti sa vina la El. Ortodoxia este calea sigura spre mantuire, spre Hristos. Dar de unde stii tu ca nu mai exista si alta cale?

4. Se vede treaba ca nu prea te ai cu dreptul canonic si nu cunosti cele doua principii de aplicare a canoanelor. Acrivia si pogoramantul sunt cele doua principii. Insisi Sfintii Parinti difera la aplicarea canoanelor. Doar nu s-o fi razgandit Duhul? Canoanele au rol pedagogic, de indreptare, de disciplina. Insa indreptarea omului este scopul esential, nu aplicarea stricta a canoanelor.

5. Martirii si Sfintii Bisericii pana la 1050 au fost comuni. Dupa schisma ne-am luat fiecare sfintii si ne-am indreptat in alte directii? Liturghie darurilor mai inainte Sfintite este facuta de Sf. Grigore Papa al Romei. Si este sarbatorit si in BO. Moastele mai multor sfinti pe care ii sarbatorim si noi se afla pe taram catolic. Avem inca multi sfinti comuni, asa ca marturia lor e valabila si pentur o biserica si pentru cealalta. Comparatia cu marxismul nu-si are locul aici.

6. Eu cred ca ar fi bine sa consultam deciziile oficiale ale mai marilor nostri in ceea ce priveste validitatea harului la celelalte Biserici, ca suntem sub ascultare, nu de capul nostru ca sectantii, cum bine ai spus.

7. Calugarilor le este specific un anumit tip de asceza. Mirenilor dupa putintele lor un alt tip de asceza, care in esenta ramane acelasi. Mirenii prin lupta cu problemele cotidieni, prin slujirea familiilor si prin multe alte suferinte compenseaza. Asceza inseamna eliberarea de patimi. Asta nu poate fi inlaturata de nimic. Ecumenismul nu propovaduieste lipsa ascezei. Ecumenimsul nu este o religie, nu propovaduieste. Ecumenismul este un dialog intre Biserici. BOR s-a angajat in acest dialog si numai BOR.

8. Imi pare rau, autosugestionarea nu este domeniul meu. Dar a fost un raspuns plin de umor. Mi-a placut foarte mult. Mi-ar fi placut de asemenea ca raspunsul la aceasta intrebare sa fie asa de simplu.

Rectific

1. Nu te poti impotrivi cuiva daca NU ii cunosti punctul de vedere.

Daca ai alte convingeri decât învatatura Ortodoxa atunci nu mai sustine ca esti ortodox.


Harul sufla unde omul a renuntat la toate, nu poate sufla la unul care traieste facânbdu-si voia proprie si umblând în ideile proprii, asa cum faci matale si ceilalti ecumenisti. Iar când sufla îi arata omului adevarul direct, nu prin intermediul ideilor. Asa ca toti cei care sunt atinsi de Duhul devin la fel, fiindca nu exista mai multe adevaruri. De aceea seamana atât de bine Sfintii între ei în vietuirea si scrierile lor. Si de aceea nici unul nu seamana la vorba cu ecumenistii, fiindca ecumenismul e o scorneala a mintii omenesti atâtate de diavoli.



Acrivia si pogoramantul sunt cele doua principii. Insisi Sfintii Parinti difera la aplicarea canoanelor. Doar nu s-o fi razgandit Duhul? Canoanele au rol pedagogic, de indreptare, de disciplina. Insa indreptarea omului este scopul esential, nu aplicarea stricta a canoanelor.

Sfintii mureau lumii în fiecare clipa, cum le-ar mai fi fost mintea la pogoramânt?

De fapt ce tot însiri vorbe fara sens, vrei sa promovezi un nou crestinism, neascetic, poate vei reusi ceva un timp dar va veni si ziua socotelii si vei primi ce meriti fiindca ai ratacit oamenii de la Hristos.





Imi pare rau, autosugestionarea nu este domeniul meu. Dar a fost un raspuns plin de umor. Mi-a placut foarte mult. Mi-ar fi placut de asemenea ca raspunsul la aceasta intrebare sa fie asa de simplu.


Nu am glumit. Daca matale ai chef de glume si faci caraghioslâcuri ca acestea aici, probabil ca la fel traiesti si în viata de zi cu zi. Nici o problema, osânda ta nu doarme.

Ce atitudine ferma!!!!..din pacate nu specifica spiritului ortodox. Iti spun si tie ca Biserica din care faci parte are deschidere ecumenica. Exclude din vocabularul tau, te rog, cuvinte "matale" si alte apelative de acest nivel subcultural. Si in acelasi timp, un sfat calduros, nu te apuca sa afirmi lucruri pe care nu le cunosti, informeaza-te, mai cauta, mai stai mai meditateaza si mia intelege Scripturile. Daca Hristos avea o astfel de atitudine ca dumitale, probabil ca nu se converteau asa de multi la crestinism. Propovaduind credinta cu aceasta atitudine, nu stiu pe cati i-ai piede si pe cati i-ai mantuit...de parca tu i-ai mantui.

" Numai că atât pravilele cât şi canoanele Sfinţilor Părinţi nu au fost date ca reţete exacte pentru fiecare persoană bolnavă sau doar rănită de păcat. Învăţătura Bisericii atrage atenţia asupra faptului că duhovnicul, ţinând seama de canoanele din pravile, trebuie să folosească reţetele lor cu cât mai multă înţelepciune, dând dovadă de acrivie sau făcând pogorământ, după situaţie. Rostul canonului este îndreptarea păcătosului, nu pedepsirea lui."

Si te rog sa renunti la astfel de exprimari de genul: "Daca matale ai chef de glume si faci caraghioslâcuri ca acestea aici, probabil ca la fel traiesti si în viata de zi cu zi. Nici o problema, osânda ta nu doarme." Nu cred ca esti in masura sa cunosti care mi-e osanda, nici macar nu ma cunosti si deja ma judeci. Viata mea de zi cu zi o stie Dumnezeu. Cred ca ti-ai depasit atributiile si principiile credintei pe care pari sa o propovaduiesti cu atata infocare. Spun ca pari, pentru ca acest punct de vedere nu este nici pe departe ortodox.

Poate inca nu ai observat, dar pe forumul acesta par sa fie doar oameni care stiu sa se exprime in spirit ortodox. Daca tot insisti atat pe asceza, ma gandesc ca o si practici. Sau esti doar la nivel de teorie? Sfintii care au practicat asceza se rugau pentru toata lumea si isi doreau din inima ca toti sa se mantuiasca. Dumneata vad ca deja imi vezi osanda si toate aceste grozavii, total neascetit frate.

Asa ca scuteste-ne de teorii si de cuvinte neacoperite. Hristos a propovaduit adevarul si iubirea in cuvant si fapta. Nu uita ca adevarul fara iubire este nimic, pentru ca iubirea este adevarul, caci Dumnezeu este Iubire. Adevarul si iubirea trebuie sa le facem transparente, acestea se propovaduiesc impreuna.

Sincer, ma doare foarte mult cand intalnesc astfel de atitudini. " Va rataciti, nestiind Scripturile", ii avertiza Mantuitorul pe contemporanii Sai. Cat de valabil a ramas cuvnatul acesta....

Dumnezeu sa ne ajute!

Dragilor, dragilor,

Ce-ar fi daca nu v-ati mai jigni? Umpleti forumul de cuvinte care nu va reprezinta (sper), pe care apoi le regretati (si asta o sper), dar altii le citesc si se infrupta din incarcatura negativa a lor. Mi-a placut ce spunea Pr. Arsenie Papacioc: "Stim din teorie ca trebuie sa iubim, dar in realitate ne uram vrajbit".

Legat de acrivie si pogoramant. In Pidalion, chiar Sf. Vasile cel Mare spune ca se poate face pogoramant. Ce sa faca Preotii cu femeia care a pierdut sarcina fara voia ei? Canonul e de 8 ani (mi se pare). Nu mai spun ca la avort e de vreo 20. O sa fac o paranteza, ca tot e subiectul asta in voga, va dati seama, atatia ani despartita de Biserica. Daca se urmeaza litera canoanelor inseamna 5 ani sa stea la poarta, 5 ani la usa Bisericii, 5 ani in pridvor, iesind cu catehumenii si de abia dupa 15 ani intra in Biserica. Daca se repeta, mi se pare ca nu mai poate sa se impartaseasca pana la moarte. Ce fac Preotii cu cei care au facut un accident de circulatie soldat cu morti? Daca e strict dupa canoane, e jale. Ce fac Preotii cu cei care cad in desfranare? Ce fac cu cei care au patima betiei? Ii tin zeci de ani departe de Biserica? Era posibil cand societatea era profund cresina, dar acum nu se mai poate. Acum, daca te opresti la litera legii, l-ai pierdut pe bolnav. De aceea mai toti duhovnicii fac apel la pogoramant.

Dar asta era o paranteza. Doream sa va rog ca daca sunteti suparati de ce a scris cineva pe forum, mai intai stati putin pana va reveniti la normal, pana va analizati putin gandurile, pana mai faceti o rugaciune pt cel care va supara si apoi apucati-va de scris. Nu va descarcati nervii si mania pe noi toti. Va rugam!!! In scurt timp o sa avem toti vanatai. :D

In speranta ca nu o sa ne dezamagiti,
Elena

Aha...deci rugaciunea lui Hristos pentru iertarea celor care L-au rastignit este " unîmpaciuitorism daunator", dupa parerea ta de "ascet". Si Sfintii care se rugau pentru demoni?? Se incadreaza si ei in acelasi "împaciuitorism daunator"?

Cred ca inca nu iti dai seama cate implicatii au afirmatiile tale. Doamne ajuta sa realizezi cat mai curand!

Eu te banuiesc de darul inainte vederii,pentru ca altfel nu imi explic exactitatea evaluarilor tale, ca sa nu spun a judecatilor tale vizavi de oameni

Ironii lipsite de minte.




Nu numai catolicii, ci si multimi de ortodocsi considera asceza ceva optional.

Asta e ceva rau.



Crucea are ambele dimensiuni si cea orizontala si cea verticala. Nu te poti ridica spre Dumnezeu, daca in plan orizontal, adica in relatiile cu aproapele tau, nu reusesti sa te desavarsesti.

Nu te poti desavârsi în iubire altfel decât prin asceza. Lasa imaginile acestea emotionante si apuca-te de fapte.




Adeptii ecumenismului...cati dintre ei ai cunoscut? Multi dintre acesti adepti au ajutat la ridicarea de lacasuri ortodoxe pentru diaspora si multi dintre acestia sunt chiar cei de alta confesiune. In locul tau, nu mi-as etala lipsa de cunostinte si ignoranta asta cu tendinte "ascetice".

Ce faci tu pe acest forum pe lânga ca e anti-ortodox, este în spirit de cearta. Ce urmaresti tu?

Frate, tu esti cel care ai aparut cu acest spirit. Imagini emotionale...daca inimile nu sunt atinse, n-au cum sa lucreze. Si mintea si inima trebuie sa fie in armonie, ca atlfel e vai si amar de noi.

Tu ai fost cumva crescut in spiritul groazei? :dozingoff: Ca vad ca tu preferi imaginile socante, apocaliptice...

N-ai spus nimic despre bisericile ortodoxe din diaspora ridicate cu ajutorul ecumenistilor. Nu mai ai ce zice?

Ce urmaresc eu?? Eu nu urmaresc altceva decat sa discut civilizat, dar vad ca ma cam impiedici cu viziunile tale anti-ortodoxe, prin spiritul intolerant si prin propovaduirea apocaliptica a propriului meu destin!

Te felicit pentru aceasta actiune de demascare.
Si te sfatuiesc sa te gandesti daca nu cumva dragostea in sine nu este supraconfesionala! Dar am mai subliniat dragostea si adevarul merg impreuna, din iubire nu se renunta la adevar. Ok?

Nici un ok. Uita-te la Sfinti cum scriau, ca nu vorbeau de adevar si iubire ci de asceza si smerenie.


Daca nu vorbesti ca ei, atunci propovaduiesti alt duh.

Traditie2,
tu poti sa crezi in existenta smereniei fara iubire?
Smerenia fara iubire neconditionata nu exista.

tu poti sa crezi in existenta smereniei fara iubire?
Smerenia fara iubire neconditionata nu exista.

Cred ca smerenia include si iubirea dar a ne preocupa doar de iubire e o capcana.

Sfintii nu vorbeau de adevar si de iubire???? Tu ce Sfinti ai citit? Scoti erezii, frate. Daca Sfintii n-ar fi vorbit despre adevar si iubire, atunci n-ar fi fost in duhul lui Hristos si n-ar fi ajuns la sfintenie.
Asceza fara iubire este exercitiu pur trupesc, smerenie adevarata fara iubire nu exista.

Care dintre noi deci propovaduieste alt duh?

Tu ce Sfinti ai citit? Scoti erezii, frate. Daca Sfintii n-ar fi vorbit despre adevar si iubire, atunci n-ar fi fost in duhul lui Hristos si n-ar fi ajuns la sfintenie.
Asceza fara iubire este exercitiu pur trupesc, smerenie adevarata fara iubire nu exista.

Care dintre noi deci propovaduieste alt duh?


Sfintii au un mod foarte asemanator în care se exprima:
http://www.filocalia.ro/

Dragostea este înteleasa ca milostenie trupeasca si lupta cu patima pizmei. Adevarul nu apare prea des în limbajul lor fiindca teologia crestina nu e o suma de speculatii (conceptul de adevar e ceva speculativ) ci practica ascetica.

Vorbesc desigur de Sfintii ortodocsi, nu de cei catolici la care într-adevar exista elucubratii patologice despre adevar, iubire si alte concepte teoretice, ca si la tine.

Acum imi pun eu intrebarea, oare tu ce confesiune practici?

Dragostea este milostenie trupeasca, la atata se rezuma? Adevarul?? Hristos spune un lucru esential " Eu sunt Calea, Adevarul si Viata"!!!!!!!!! Cum spui tu deci ca adevarul este un concept speculativ? Adevarul este Insusi Dumnezeu, adevarul este un absolut, nu un concept speculativ.

Eu cred ca daca ai fi citit Filocalia, nu ti-ai fi permis sa imi evaluezi mesajele ca pe niste rezultante ale unei stari patologice.

Dumnezeu sa te ierte!

ENCICLICA PATRIARHILOR ORTODOCSI DE LA 1848


EPISTOLA ENCICLICA A BISERICII UNA, SFINTE, SOBORNICESTI SI APOSTOLICE:

CATRE ORTODOCSII DE PRETUTINDENI

Tuturor celor de pretutindeni, in Duhul Sfant iubiti si doriti frati ai nostri, sfinti Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor si tuturor ortodocsilor, fii adevarati ai Bisericii una, sfinte, sobornicesti si apostolesti, imbratisare frateasca in Duhul Sfant si toate cele bune si de mantuire de la Dumnezeu.
Trebuie ca propovaduirea evanghelica, sfanta si dumnezeiasca a rascumpararii noastre sa fie vestita de catre toti asa neschimbata si sa fie crezuta in veci asa de curata, cum a descoperit-o dumnezeiestilor si sfintilor Sai Ucenici Mantuitorul nostru, cel care pentru aceasta S-a desertat pe Sine, luand chip de rob, coborand din sanurile parintesti si dumnezeiesti, si cum aceia, devenind martorii vazatori si auzitori, ca niste trambite puternice au rasunat in toata lumea (caci in tot pamantul a iesit graiul lor si pana la marginile lumii cuvintele lor); si, in sfarsit, asa neatinsa, cum ne-au predat-o de obste atatia si atat de mari de Dumnezeu purtatori parinti ai Bisericii ortodoxe, cei de la marginile pamantului care au repetat aceleasi graiuri si au invatat pana la noi, in sinoade de fiecare in parte, dar precum odinioara in eden, incepatorul rautatii luand cu viclenie chip de sfetnic folositor, a facut pe om calcator al poruncii dumnezeiesti celei cunoscute, tot astfel unii nesocotind indestulator spre mantuirea lor sufleteasca cuvantul cel grait si scris al Domnuluisi autoritatea Bisericii celei de totdeauna, urmaresc nelegiuiri noi si inovatii si desfasoara in toate chipurile invatatura evanghelica cea de ei stricata.
De acolo au aparut ereziile pe care Biserica cea Ortodoxa a fost nevoita sa le combata, si impotriva tuturor a triumfat pana azi si va triumfa biruitoare in toti vecii, infatisandu-se totdeauna mai stralucitoare si mai puternica dupa lupta.
Dar din aceste erezii unele au disparut cu totul, altele iarasi reapar. Numai BISERICA ORTODOXA dainuieste vesnic, dupa fagaduinta nemincinoasa a Domnului. (MATEI, XVI, 18:” Si Eu iti zic tie, ca tu esti Petru si pe aceasta piatra voi zidi Biserica Mea si portile iadului nu o vor birui. „).
Dintre aceste erezii raspandite pe o mare parte a pamantului era candva Arianismul, iar astazi este si PAPISMUL, dar si acesta (ca si acelea, care au si disparut cu totul), desi este in putere acum, nu va birui pana la sfarsit. (APOCALIPSA, XII, 10).
Parerea cea noua ca „Dudul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul” (FILIOQUE) este potrivnica lamuririi hotarate a Domnului nostru, data cu grija pentru aceasta (IOAN XV, 26:” Iar cand va veni Mangaietorul, pe Care Eu Il voi trimite voua de la Tatal, Duhul Adevarului, Care de la Tatal purcede, Acela va marturisi despre Mine. „), si potrivnica marturisirii intregii Biserici ortodoxe, dupa cum este incredintata de catre cele sapte Sinoade ecumenice:”Care de la Tatal pucede” (Simbolul credintei).
O asemenea parere poarta toate caracteristicile invataturii gresite, este si se numeste EREZIE (FILIOQUE), si cei care cugeta astfel ERETICI (CATOLICII) dupa hotararea celui intru sfintio Damasus:”Daca cineva va avea dreapta parere despre Tatal si Fiul, dar nu va avea despre Sfantul Duh, este eretic”.
BISERICA ORTODOXA declara ca aceasta parere noua mai sus aratata, ca Duhul Sfant purcede de la Tatal si de la Fiul, este in esenta EREZIE, iar sustinatorii ei, oricine ar fi ERETICI.
Aceasta erezie a atras dupa sine si foarte multe inovatii.
Inaintasii si Parintii nostri, au depus mult zel si iubitoare staruinta, si in sinoade, si in particular, pentru ca, salvand invatatura ortodoxa a sfintei Biserici Ortodoxe, sa coasa impreuna la loc de vor putea ceea ce s-a sfarsit numai ca sa nu se desparta in bucati corpul lui Hristos, numai ca sa nu se calce in picioare hotararile dumnezeiestilor si venerabilelor sinoade.
Papismul n-a incetat de a tulbura Biserica trimitand pretutindeni asanumitii Misionari, oameni traficanti de suflete, care inconjoara pamantul si marea sa faca un prozelit, sa insele pe vreunul dintre ortodocsi, sa striceinvatatura Domnului nostru, sa falsifice prin adaos dumnezeiescul Simbol, sa arate de prisos Botezul, inutila impartasirea cu Potirul Testamentului si cate altele inovatii scolastice toate pentru iubirea de stapanire. Dar nu inceteaza pana astazi papistii sa atace dupa obiceiul lor Ortodoxia, care le este zilnic mustrare vie inaintea ochilor apostati de la credinta lor stramoseasca.
Papa Pius al IX-lea, care a primit episcopatul Romei la 1847, a dat la 6 ianuarie 1848 Enciclica catre Orientali. Declarandu-se scaun episcopal al Fericitului Petru, voieste sa amageasca astfel pe cei mai simpli cu apostazia de la Ortodoxie, adaugand acele cuvinte surprinzatoare pentru oricine s-a hranit cu invatatura teologica:”nici nu exista motiv sa prestati contra intoarcerii la adevarata biserica si comuniune cu acest scaun sfant”. Desigur cuvinte de amagire si absurde.
Pentru noi orice sfat venit de la Papa Pius al IX-lea, si orice indemn din oficiu, tinzand la distrugerea credintei noastre celei fara de pata pastrata de la Parinti, este nu numai suspecta si trebuie evitata, dar se si condamna sinodul de drept, ca nelegiuit si pierzatot de suflet. Si in aceasta categorie intra in primul rand si numita enciclica a Episcopului Romei celei vechi, Papa Pius al IX-lea, catre Orientali.
De aceea, ca sa nu se piarda nimeni din sfantul Staul al Bisericii ortodoxe, sa cadem cu gandul ca nimeni nu ne va desparti de la invatatura evanghelica, nimeni nu ne va rataci de la calauza cea singura a Parintilor nostri.
Aceasta porunca si indemnare apostolica o transmitem prin voi si intregii adunari ortodoxe, pentru ca toti intarindu-ne si sfatuindu-ne unii pe altii sa putem rezista la mestesugirile diavolului. Caci asa ne indeamna pe toti si fericitul Apostol Petru:” Fiti cumpatati, privegheati, ca potrivnicul nostru diavolul ca un leu care racneste umbla, cautand pe cine sa inghita. Caruia rezistati-i tari in credinta.
Caci credinta nostra ortodoxa, fratilor, nu este de la oameni si prin om, ci prin descoperirea lui Hristos, pe care au vestit-o dumnezeiestii Apostoli, au intarit-o Sfintele Sinoade ecumenice, au transmis-o prin succesiune prea marii Dascali intelepti ai lumii si a confirmat-o sangele varsat al sfintilor Martiri. Si tinem marturisirea pe care am primit-o curata de la atatia barbati, evitand ORICE INOVATIE CA PE O INSUFLETIRE A DIAVOLULUI (DECI „FILIOQUE” CARE INSEAMNA SI DE LA FIUL, ADICA DUHUL SFANT PURCEDE SI DE LA FIUL , ESTE O INOVATIE A BISERICII CATOLICE SI VINE DE LA DIAVOLUL).
Cel care primeste inovatia vadeste nedesavarsita Credinta ortodoxa cea propovaduita. Dar aceasta este pecetluita ca desavarsita, nesuferind nici micsorare, nici adaugire, nici vreo schimbare oarecare, si cel care indrazneste sa faca sau sa sfatuiasca sau sa cugete la aceasta a si tagaduit credinta lui Hristos, s-a si pus de bunavoie anatemei vesnice, pentru blestem impotriva Duhului Sfant, ca si cum n-ar fi vorbit drept in Scripturi si prin Sinoadele ecumenice. Aceasta infricosata anatema, nu o rostim noi astazi, ci a rostit-o cel dintai Mantuitorul nostru:”Celui care va vorbi impotriva Duhului Sfant nu i se va ierta nici in veacul de acum, nici in cel viitor” (Matei, XII,32).

Dragostea in adevar ne-ar invata toate cate sa facem si sa gandim. Daca am avea un strop din aceasta dragoste...

Dragostea in adevar ne-ar invata toate cate sa facem si sa gandim. Daca am avea un strop din aceasta dragoste...

Concret, cum aplici aceasta idee în cursul unei zile?

:)Putem sa ne comportam cu iubire fata de cel ratacit ajutandu-l in imprejurarile vietii si la aflarea adevarului,(daca vrea).Asta se cheama ecumenicitate.Dar a ne pierde in discutii sterile evitand adevarul de credinta se numeste ecumenism si este daunator sufletului.Doamne ajuta!

Dragostea este intr-adevar punctul de maxim, dar ca sa ajungem acolo e cale lunga, lunga. Adevarata dragoste nu e senzatia pe care o avem noi ca nu ii dorim raul celui de langa noi si ca ii ajutam pe oameni sa faca ceva. E mult peste asta si este ultima treapta in procesul de desavarsire. Sf. Ioan Scararul in "Scara" arata foarte clar acest lucru.

Asa ca pentru a ajunge la dragoste trebuie urmate 2 etape:
1. Etapa de curatire:
- lepadarea de tot ce ne leaga de viata asta desarta si instrainarea de tot ce ne tine pe loc in demersul nostru de imbunatatire spirituala. Asta inseamna indepartarea a orice poate consitui piedica in desavrasirea noastra launtrica, cum ar fi: statul la televizor, practicarea acerba a unui sport, cititul cartilor de beletristica sau altceva, fara a se mai preocupa de cele spirituale, sau foarte putin; renuntarea la imagine si la importanta data exteriorului, relativizarea celor profesionale; renuntarea la maxim la legaturile cu cei care ne "tin pe loc", etc;
- ascultarea de un duhovnic caruia Hristos ii poate da cuvant ca sa ne arate care e voia Lui in noi;
- pocainta adanca, constientizarea a tuturor aspectelor prin care ne-am intinat, durerea si lupta de a nu le mai face;
- aducerea aminte de moarte si trairea fiecarei zile si clipa ca si cand e ultima;
- iertarea tuturor, dar o iertare deplina prin uitare, nu de genul "iert, dar nu uit";
- fuga de vorbirea desarta si de clevetire, caci vorbirea multa duce de multe ori si la clevetire, care este o ucidere morala a celuilalt;
- trezvia de a nu cadea in lene sufleteasca, adica in starea de lancezeala, de pierdere a timpului, cum cateodata poate sa fie si statul prea mult pe forumuri;
- omorarea treptata a dorintelor venite de la "pantecele atotlaudat si tiran". Sa nu uitam ca mancam ca sa traim, si nu traim ca sa mancam. Asa ca sa reducem ce mancam la necesarul obiectiv, nu la ce ne impinge starea noastra decazuta;
- vegherea in a pastra curatia trupeasca. A pastra sau a o agonisi pentru cei care au pierdut-o, agoniseala care se face cu multe "osteneli si sudori";
- relativizarea importantei banilor. Banii sunt de folos pentru a putea trai si a-i ajuta pe ceilalti. Ei nu sunt sens al vietii, ci numai un ajutor pentru asigurarea traiului. Eu personal ii consider daruri de Sus, iar eu sunt gestionarul, nadajduind sa-i pot utiliza cat mai bine...sper sa nu-L supar pe Patron! Am inteles in viata mea un lucru: din ce dam mai mult, din asta primim mai mult. Acum, cand dam nu ne gandim ca vom primi, dar cred ca tocmai pentru faptul ca nu gandim asta si dam din toata inima, si Dumnezeu da apoi din toata inima Lui...si ce Inima are!!!
- limitarea somului la necesarul real, nu la trandavia distrugatoare;
- fuga de slava desarta si de mandrie. Acestea, mai ales ultima, sunt foarte subtile, dar distrug asa cum spunea cineva pe forumul asta, distrug tot ce s-a cladit;
- omorarea starii de ura din noi, a gandurilor negative legate de ceilalti.

Deci pana acum s-a ajuns la a avea "trup neintinat, gura curatita si minte luminata".

2. Etapa de "traire"
De abia de acum incepem sa vorbim despre virtuti. Sf. Ioan Scararul vorbeste despre blandete, simplitate, nerautate, smerenie, deosebirea gandurilor, linistirea trupului si a sufletului, adevarata rugaciune, starea de nepatimire si intr-un final despre "legatura treimii virtutilor, a dragostei, a nadejdii si a credintei". Din acestea trei, dupa cum am vazut in Corinteni 13, DRAGOSTEA e cea mai mare.

Eu cred ca daca stam cu gandul la dragoste fara sa fi trecut prin celelalt etape, este mare inselare, care nu face decat sa ne incredem ca Dumnezeu e numai Dragoste, uitand ca este si Drept. Poate chiar trecerea de la Legea talionului (de la Decalog) la Legea iubirii ar trebui sa ne arate ca plinatatea unui crestin consta in a trece prin etapa de despatimire (vechea lege) si a ajunge la cea de iubire (noua lege). Nu se poate sa inversam etapele. Cred ca Traditie se referea la prima etapa de despatimire (1), iar Iosif vorbea de etapa urmatoare (2). (1) este conditie sine qua non pentru (2). Eu am venit putin sa mediatizez cu ordonarea lor.

Sa ne ajute Dumnezeu dragutul sa parcurgem drumul acesta, cu etapele bine ordonate, si sa putem discuta intr-adevar despre Dragostea cea adevarata!

Elena

Elena, ce face Iosif e simpla vorba si idei. Nu se poate construi edificiul duhovnicesc rasucind idei, e autosugestie. Lupta duhovniceasca consta dimpotriva, în respingerea gândurilor.


Exista o singura cale de dobândire a virtutilor: asceza.

Acum cred ca fiecare citind cele scrise va fi un pic dezamagit , gindindu-se "in mine nu e nimic " , sau , "chiar asa de complicat e ?" . Nu va descurajati , dragii mei. In fiecare din noi sint "de toate ",ca sa zic asa . Numai intensitatea difera . Si apoi unii au chiar " multe " si nu-si dau seama . Ferice de ei . Mare este Dumnezeu ! Numai El cunoaste inima omului . Ce bine ca numai El are dreptul sa priveasca in ea !
Doamne ajuta !

Si apoi Elena ,te-ai gindit vreodata ca unul care este toata ziua pe forum ,poate chiar se roaga ?
Cum ? Are castile la urechi si asculta slujbe ,cintece religioase , mai arunca din cind in cind o privire alaturi !
Ma rog la Dumnezeu sa-mi ia toate gindurile "straine " fata de aproapele meu .
Si mergind pe strada ,il vad dar nu stiu ce -i face mintea .
Si findca tot veni vorba te-asi ruga daca vrei sa-mi spui si mie doua cuvinte despre rugaciunea "Slava " ,din credo.ro , muzica si poezie . Nu inteleg primele rinduri .Primul ,nu pot sa-l descifrez iar mai departe nu inteleg cele doua rinduri "pomenirea innoirilor...." .Ce inseamna ? Si apoi la urma sint pomeniti purtatoroii de chinuri ( e extraordinara!) . Poate oricine sa-mi explice daca vrea .Nu pot decit sa ma bucur .Dar ma tem insa ca voi fi trecuta cu vederea .Cum vrea Domnul !
Binecuvintare !

Ecumenismul este, la prima vedere, o idee foarte generoasa. La a doua vedere, insa ...

Tutea avea o vorba, pe care o amintesc doar pentru a face o analogie. El zicea ca in tinerete trebuie sa fii de stanga (pt. ca stanga pare foarte generoasa), dar la maturitate de dreapta.
Nu intentionez deloc sa initiez o dezbatere de politologie, dar cred ca analogia a fost destul de clara. Daca in perioadele noastre de crestere este firesc sa ne lasam cuceriti de ceea ce pare frumos si generos, la maturitate trebuie sa verificam daca este chiar asa.

Daca protestantii din miscarea ecumenica ("colegii" nostri) nu au taine si resping o multime din invataturile Bisericii, care este adevarata atitudine de iubire:
1) Ecumenismul (=relativismul religios), lasandu-i sa stea pe mai departe fara harul sfintelor taine, adormindu-le constiinta si justificandu-le oarecum pozitia
sau
2) Retragerea din miscarea ecumenica, atentionandu-i (macar atat) ca se afla in afara Bisericii?

Ecumenismul este miscarea la care adera cei care nu mai au constiinta ca se afla in Biserica, ca au plinatatea adevarului. De aceea cauta sa obtina in viitor ceea ce simt ca nu au in prezent. Privit din aceasta perspectiva, si-ar imagina cineva pe Sf. Parintii promovand ecumenismul cu ereticii din vremea lor? Raspunsul istoriei: nu. Slaba noastra credinta si traire crestina ne fac asa de ingaduitori cu greselile. Cu cat vom fi oameni mai duhovnicesti, vom fi mai "antiecumenisti", iar cu cat vom fi mai delasatori, cu atat vom accepta mai usor compromisurile. Conditiile mantuirii vor ajunge sa fie votate intr-un parlament ecumenist, ca si cum i-am putea impune noi lui Dumnezeu ceea ce este adevarat sau nu, ceea ce este curat si necurat. Numai ca "Dumnezeu nu se lasa batjocorit" (Gal. 6,7), noi trebuie sa ne supunem voii lui Dumnezeu, nu sa ne pacalim pe noi insine ca putem trisa.

Ecumenismul este creatia masoneriei, dusmanul cel mai de temut al crestinismului, iar relativismul religios pe care il propaga se dovedeste a fi cea mai eficienta arma. Dumnezeu sa ne ajute sa ne dam seama. Sfantul Apostol Pavel ne spune: "Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate. La minte insa, fiti desavarsiti!" (I Cor. 14, 20).

Daca asceza s-ar limita doar la post si rugaciune, cu siguranta nu am reusit sa ne despatimim! Asceza si ura fata de alte credinte nu se vor impaca niciodata....

:)Iosif, nu este vorba de ura.Este vorba despre adevar si minciuna si cum ne raportam noi la Adevar.In rest vorbe goale sau ecumenism.

Maria draga, nu te trece nimeni cu vederea. Daca nu ti se raspunde e poate fiindca oamenii nu au avut timp sau n-au vazut mesajul tau. Asa cred.

"Si apoi Elena, te-ai gindit vreodata ca unul care este toata ziua pe forum ,poate chiar se roaga?
Cum ? Are castile la urechi si asculta slujbe, cintece religioase, mai arunca din cind in cind o privire alaturi!"

Problema noastra nu e ce face celalalt, ci ce fac eu. Eu privesc spre celalalt si iau numai ce vad bun si care merita urmat, restul nu-l iau in considerare. Aspectele negative le privesc numai la mine si sper ca Dumnezeu sa ma ajute sa le depasesc.
Legat de statul pe forum, fiecare trebuie sa vada ce-i aduce lui personal si de ce se afla aici. Daca simte ca internetul devine o necesitate si conduce la a-si pierde libertatea si timpul, atunci internetul a devenit un mic idol. Asa ca trebuie renuntat o perioada sau definitiv.

Ca si cu televizorul. Eu am renuntat total la televizor, fiindca nu eram in stare sa ma abtin, vedeam cum imi pierdeam timpul si linistea, cum nu mai citeam, cum Dumnezeu incepea sa treaca pe un loc secundar, deci am spus STOP si am dat afara ispita din casa. Ma uitam in general la documentare (de istorie, geografie, spirituale, culturale, arta, etc), adica nu era ceva chiar nociv, dar in ce este bun poate sa fie si ceva rau daca e folosit fara masura.

Sunt unii care pot avea televizor sau internet, fiindca stiu sa se metrizeze bine. Urmaresc programul si se uita o data, de doua ori pe saptamana o ora sau doua, deci un total de 4 ore. Nu e mult. Dar sunt putini care pot sa faca asta. Dar cand ajungi sa vii acasa si primul lucru pe care-l faci e sa dai drumul la televizor, cand mananci in familie in fata televizorului ajungandu-se sa se traiasca in familie ca intre straini, cand lasi totul ca e un meci sau o telenovela, acolo e o problema.

O sa va povestesc ceva din viata mea. Eram la un prieten in Grecia. Locuieste la ultimul etaj dintr-un bloc, in centrul Atenei, si are terasa in jurul apartamentului. Are 80 de ani si o viata spirituala de invidiat. Stateam intr-o seara pe terasa, in tacere si priveam la colinele din jur, la luna si la stele si imi spunea: "Priveste in jur." Nu-mi place sa ma uit prin casele oamenilor, dar atunci am fost atenta. In aproape toate apartamentele oamenii erau in fata televizorului, chiar mancau in fata televizorului, unii stateau pe terasa si se uitau de aici la un televizor gigant din casa. Continua "Singurul mod de a-ti pastra libertatea e sa te tii departe de tot ce ti se poate inocula in gandire prin intermediul televizorului. In rugaciunea inimii pe care o zic aici, Hristos nu poate sa-mi aduca nimic nociv, asa ca ma bucur si sunt liber impreuna cu EL." Mi-a aratat televizorul lui...un alb-negru lasat de cateva zeci de ani in debara. Am inteles ca asa se face cu ispita.

Mai am o prietena. Sora ei, dupa o vizita la Pr. Cleopa, cand s-a intors acasa, a scos televizorul in curte si la spart cu toporul. Eu, in spirit mai economist, l-am vandut. Vedeti si voi ce varianta alegeti.

Revenind la statul pe forum, eu am intrat prima data acum doua luni. Am discutat cu duhovnicul meu, care mi-a zis ca daca stau mai mult pe forum sa inmultesc si rugaciunea fata de Dumnezeu. Adica daca stau 2 ore pe forum, lui Dumnezeu sa-I dau mai mult de doua ore. Va dati seama ca nu pot sa stau 10 ore pe forum ca altfel trebuie sa priveghez toata noaptea... Asa ca incerc sa am masura. :)

Elena

PS: Nu stiu la ce rugaciune "Slava" te referi. Daca vrei sa o scrii ca sa intelegem mai bine.

Elena ,
mi-ai tinut o prelegere despre televizor.
Ideea care n-am reusit sa o exprim ca lumea este ca ,eu personal , nu pot sa am o parere despre cineva indiferent cu se ocupa sau in ce pozitie este , pentru ca nu stiu cu ce este ocupata inima lui.
In rest nu vreau sa te contrazic .
Despre "Slava" iti spun ca se gaseste in Portal crestin ortodox/Director cr. ort./muzica si poezie/muzica religioasa bizantina/Stavropoleos .
Dar nu arde , nu vreau neaparat sa stiu ceva ,numai daca se poate (pomenirea innoirilor..ce o fi insemnind?).
Mereu datoare ,Maria

Haideti sa nu mai vorbim despre ecumenismul oficial, despre dialogul ecumenic la nivel de institutii. Sa nu mai folosim termenul de ecumenism daca aduce atata sminteala. Haideti sa vorbim simplu despre atitudinea noastra fata de OAMENII din celelalte confesiuni.

"Ecumenismul este miscarea la care adera cei care nu mai au constiinta ca se afla in Biserica, ca au plinatatea adevarului. De aceea cauta sa obtina in viitor ceea ce simt ca nu au in prezent."

Este o afirmatie atat de grava si atat de nefondata. Te-as intreba daca tu cunosti cel putin majoritatea celor implicati in ecumenism ca sa poti face o asemenea afirmatii. Toti ortodocsii implicati in ecumenism spun clar si raspicat faptul ca Ortodoxia este dreapta credinta.

Probabil ca sunt implicate si alte forte decat cele religioase, poate o fi si ce spui tu, desi nu mi-ai dat niciun motiv, nicio dovada sa te cred!


Cum te comporti fata de oamenii care nu au aceeasi credinta cu tine??

Inteleg perfect. Asa ar fi trebuit sa fie, dar ma tem ca oamenii din dorinta de a apara adevarul cad si in mrejele urii si al dispretuirii celui care nu il poseda, in loc sa ii marturiseasca adevarul prin credinta si faptele sale ireprosabile. Ma tem ca aici ne impotmolim, ca nu stim sa facem cunoscut acest adevar al Ortodoxiei prin faptele noastre, nu doar prin spiritul critic, care isi are si el rostul, dar la care , din pacate, se rezuma atitudinea noastra ortodoxa.

Sunt satul de aceste atitudini alimentate de ura fata de aproapele. Si ca tot s-a citit pilda samariteanului celui milostiv, tot un exemplu ecumenic viu este si acesta. Cel ce are urechi de auzit sa auda! N-aveau adevarul samariteni, dar asta nu il impiedica pe Hristos sa le laude faptele lor cele bune. Si nici nu se apuca sa le spuna ca sunt exclusi de la mantuire, desi El era Domnul si Dumnezeul tuturor. Noi insa stim cine se mantuieste si cine nu! Mandrie pana la refuz!

Cu adevarul pe care il avem, ar trebui sa fim luminati si sa dam marturie unei lumi intregi despre Ortodoxiei. Ti se pare ca ortodocsii in general dau marturie despre adevar prin viata lor?