Ingaduiti sa fac si eu putina filosofie...

Remediul invidiei: cere cuviincios, de la semenul pe care il invidiezi, sa iti dea si tie o parte din ce are el sau sa te invete sa obtii acel lucru prin propria lucrare. (Asta cred ca a omis Simon Magul, ca ar fi putut sa aiba oarecare sanse daca invata lucrarea smereniei, care nu se cumpara cu bani.)
Daca e un om cu oarecare intelegere si care nu se crede buricul pamantului, iti va da. Sau te va invata.
Daca nu, apoi gata si cu invidia!... Se topeste de la sine. Ce sa mai invidiezi la un ... sarac?...:) Orice ar avea sau ar fi, e in van pentru cel sarac in darnicie.


P.S. Imi amintesc de un om care m-a necajit multi ani. Era atat de invidios, cum n-am vazut. Se vedea din privire, din gesturi, din orice atitudine... Toti observau.
Venise la mine pe vremea cand, prin Mila Domnului, ma pricepeam destul de bine la anumite lucruri care tin de meseria mea (si pe care le-am pierdut, cu anii, cu trufia, cu pacatele...). M-a rugat sa-l invat si pe el mestesugul meu, ceea ce m-a bucurat. Spre deosebire de altii, insa, desi era un om cu venituri prospere, gasea mereu motive sa nu ofere nimic material, social, sufleteste nici atat. Lua, lua tot ce putea fi luat si lasa de inteles ca asa se si cuvine, ca eram chiar dator sa il slujesc... Pe de o parte ma irita aceasta, pe de alta parte ma amuza, insa ma straduiam sa ii ofer tot ce aveam de oferit pentru ca pur si simplu omul se arata interesat sa invete. Iar asta imi placea si imi alina supararea.
Apoi au trecut anii, nu l-am mai vazut, isi umpluse sacul si disparuse fara veste.
M-a cautat din nou cand era la mare necaz. Acelasi scenariu: cerea, lua cat il tinea, nu oferea nimic la schimb (nimic vizibil, constatabil) si... disparea.
In fine, dupa alti ani a revenit si a fost la fel.
Si totusi... cand nu mai asteptam nimic bun, intr-o perioada foarte grea a vietii mele, l-am reintalnit pe acest om. Eu eram la marginea pierzarii, eram cu un picior in groapa, in iad...
Mi-a fost de-a dreptul sila sa il revad, eram intr-o situatie groaznica si ma speria gandul ca iar imi va cere ceva in felul lui specific... Si cunoasteam ca nu mai am nimic de oferit.
Mi-a cerut insa doar atat: sa ii spun ce mai fac.
Si, obisnuit sa ii ofer tot ce-mi cerea, i-am satisfacut si de data asta dorinta. Apoi..., spre uluirea mea, omul acela nerecunoscator si invidios, m-a luat cu el, m-a gazduit, m-a hranit, m-a imbracat, m-a incurajat, m-a insotit acolo unde ma temeam sa merg singur etc. A facut asta o lunga perioada de timp, neincetat, apoi inca 2-3 ani, periodic, pana m-am pus cat de cat pe picioare.
Apoi nu l-am mai revazut. Pur si simplu nu ne-am mai cautat, in mod tacit, natural, ca de la sine.
Pana de curind, la Manastirea Radu-Voda, la o vecernie.
Dupa ce ne-am imbratisat am gasit putin timp sa mai stam de vorba. La un moment dat m-a intrebat: "Stii ca am fost multi ani foarte invidios pe tine?"... Am amutit, mi se pusese un nod in gat si nu am putut decat sa ma inrosesc, slava Domnului, si am pus ochii in pamant. "Da, mi-a spus el, dar stii ce bine mi-a facut asta? M-a pus pe drum, veneam mereu la tine si ceream, ceream, de multe ori furam.. Si lucru minunat, pentru care abia de-am reusit sa ma revansez intrucatva, tu mi-ai dat mereu ce aveam nevoie. Si iata, chiar si azi, aici, ma simt dator la tine. Si, o sa razi, dar tot te mai invidiez un pic... Pentru ca ai acceptat atatia ani sa oferi unui nerecunoscator ca mine tot ce ti-am cerut, fara sa iti ofer nimic in schimb."

Ei, poate ma intelegeti acum ca pana si un mare invidios poate fi iubit! Si inca cum... Numai sa dam prilejul sa se manifeste si altfel decat prin invidie...:)
(Invidia lui fusese cealalta fata a lipsei mele de smerenie. La saracia mea el a raspuns cu o alta.)
Sau, mai bine spus, sa Il lasam pe Domnul sa o faca pentru noi.

Nespus de frumos cuvantul tau , frate si istorioara deopotriva , si cred ca "telepatia" m-a dus oarecum la tine , la omul jucator de sah,unde doar mintea lucreaza , si lucreaza din plin . Din amintirile mele si din marturisirile Elisabetei Polihroniade ( nu stiu daca am scris corect numele ) , in acest sport al mintii , exista invidia . Acum , vor veni poate altii si vor spune ca nu , este admiratia , dar invidia a dat nastere unor conflicte in trecut in lumea sahului . Numai spun de celelalte sporturi , unde invidia se transforma extrem de usor in ura , si ce ura !

Admiratia si invidia,in opinia mea sunt lucruri complet diferite.
Pe cand admiratia este o forma de bucurie manifestata pt o alta persoana(aproapele),invidia este lipsa bucuriei,fiind chiar ura si dezaprobare pt reusita,norocul,sansa aproapelui.

Oamenii pot progresa fiind motivati de ambele sentimente:invidie sau admiratie;insa eu cat si altii as prefera sa progresez prin admiratie(numai ca indaratnica cum sunt,din fire...mai invidiez si pe aici,pe colo).

Adica esti ca noi , normala !:1:

Ei, daca ar lucra doar mintea ar fi bine, in sensul ca ar iesi partide curate, clare, logice, ca la carte. Insa (iar asta e sarea si piperul competitiior sahiste in care se infrunta oameni, iar nu computere) lucreaza din plin si inima si corpul, toate... Starea de sanatate, optimismul, refacerea dupa o infrangere, rabdarea, curajul, inventivitatea, abilitatea (uneori manipulativa, deh!), stilul de viata etc., toate acestea isi pun amprenta asupra confruntarii. Care, uneori, nu este tocmai sportiva. Insa de furat e mai greu, de trisat iarasi este greu, desi se mai intalnesc cazuri, din pacate, chiar la marii maestri... In sah sunt fel si fel de oameni, de caractere, de atitudini...

Cat despre invidie in sah... oh, da, din pacate am aflat ca e destula. Cred ca mereu a fost asa si va mai fi. Intre jucatori, intre antrenori, intre cluburi, intre familii etc.
Dealtfel, e ca peste tot intre oameni: uneori admiram, alteori invidiem... Mai intai pentru ca nu reusim sa intelegem bine ce este competitia si ne aprindem prea tare cu patima...

Printre secretele progresului sahului la rusi se pare ca s-a numarat si o caracteristica oarecum surprinzatoare a scolii lor: isi vindeau unii altora ponturi, lasau de-o parte rivalitatile cand era vorba de o publicatie noua si buna, de o pozitie noua, de o idee nebanuita etc. si colaborau din plin pentru a aduce un spor de creatie. Rezultatul se stie - scoala rusa inca detine suprematia in sportul mintii.

Invidia, insa, cred ca ramane o mare umbra pe sufletul omenesc. Totusi consider pe mai departe ca remediul consta, printre altele, in a o inlocui cu modestia unei simple cereri. "Te rog, vreau sa am si eu ce ai tu. Ofera-mi sau invata-ma, te rog!" Cine face asta, cred ca deja isi bate invidia si desigur, zgaltaie bine radacina ei, mandria...

Cu frumoasa poveste de mai sus mi-ai stârnit... invidia. Și să te văd pe unde scoți cămașa, pentru că o să-ți cer un pic din bunătatea, îndelunga-răbdare și nejudecarea de care ai dat dovadă față de acel om. Sau ai să mă trimiți la muncă... ?

?
 

ca de obicei e plin numai de teoreticieni...

da...hai sa vedem ce invidii concrete a avut sau are...fiecare !!!

poate din aceste exemple personale,am invata fiecare cum sa ne ferim de ele pe viitor !!!

de exemplu eu am fost invidiat de destule ori de catre potentiali prieteni,pentru starea materiala...asa de tare ,inca nesuportand ei acest lucru s-au indepartat,dar vazand asta, si eu de ei !!!

si asa am ramas fara prietnei, de aia nu cred ca e posibila prietenia intre un om sarac si unul bogat !!! pentru ca,cel sarac va avea mereu tendita sa fie invidios !

Nu mi s-a părut că s-a vobit din punct de vedere teoretic, ci practic.

Dacă însă vrei şi alte exemple, eu am fost invidioasă pe cei mai apreciaţi ca mine, geloasă pe cei mai iubiţi decât mine... Ca să nu mai spun de invidii de genul "ea se îmbracă mai frumos" sau "e mai talentată" sau "e mai bună" etc. M-am spovedit câţiva ani de păcatul acesta până am simţit o ameliorare şi mi-am dat seama că la Dumnezeu e loc pentru toată lumea şi am şi eu destule de care să mă bucur, nu e cazul să mă amărăsc uitându-mă în curtea vecinului. Sper că am folosit bine timpul trecut...

Referitor la prietenia dintre bogaţi şi săraci, s-ar putea ca gândul bogatului că cel sărac îl invidiază să fie de fapt expresia invidiei bogatului... dovada faptului că germenul invidiei dospeşte în cel bogat, în pofida stării lui materiale bune. Aşa cum am spus mai sus, invidia poate avea diverse obiecte, nu doar starea materială...

E adevărat că o diferenţă de stare materială nu ne permite să facem anumite lucruri împreună, dar prietenia presupune afinităţi şi preocupări care nu ţin de starea materială... Spre exemplu la biserică vin oameni de toate categoriile şi se leagă diverse prietenii, care depăşesc adesea clasificarea bogat - sărac...

Şi încă ceva: expresia lipsei invidiei este să ne bucurăm sincer de realizările aproapelui, chiar şi atunci când noi nu am avut parte de ele. Doamne ajută-mă să pot face aceasta!

parerea mea este ca neoprotestantii (cum ar fi Ciprian Mustiata sau osutafaraunu) ne invidiaza pe noi, ortodocsii, deoarece avem o religie atat de bogata in binecuvantari, iar ei nu ! de aia si vin pe acest forum ortodox, insa pana nu vor accepta pe Hristos, nu se poate sa devina ortodocsi asa cum au fost odata, insa dezertand, au tradat pe Mantuitor..totusi noi ii asteptam cu bratele deschise, dar ei trebuie sa-L accepte pe Hristos...

Se poate spune ca in invidie sunt doua persoane. Si foarte adesea nu persoana care invidiaza este vinovata, ci cea care este invidiata.
Sora geamana a invidiei este in acest sens mandria/lipsa de smerenie.

Daca cel care este invidiat ar da dovada de smerenie si ar imparti, invidia nu ar mai exista.

De multe ori exista nedreptate. Persoana care invidiaza poate ca nu doreste neaparat un lucru anume de la celalalt, ci dreptate.
Si tot de multe ori invidia este provocata, sau/si intretinuta din afara, de un tert.

Ex.: ai doi copii. Unuia ii oferi mai multa iubire, sau chiar si lucruri materiale, il sustii mereu. Celalalt il va invidia, isi va dori sa fie dreptate, sa primeasca si el ceea ce i se cuvine si lui. Si tu, ca parinte, esti vinovat in acest caz.

Si omul este mai vulnerabil la anumite pacate, in cazul acesta invidie si mandrie, in situatii in care nu-i merge bine si tot i se mai ia in loc sa i se mai si dea putin. Balanta, in loc sa se echilibreze, se inclina tot mai mult pe o parte.

Unii sunt foarte doritori de lucruri materiale (bani, masina, casa etc.), altii de lucruri morale (recunoastere, succes, iubire).
Si poate ca lipsa acelor lucruri morale este mai dureroasa, pentru ca tine de suflet.

Si cum faci daca invidia ta, o nedreptate vizibila este intretinuta de un al treilea? Cum faci cand tu ai vrea sa te vindeci de ea, dar nu se poate?
Tu te stradui, te duci si te spovedesti. Dar daca celelalte doua parti nu se schimba (cel ce e mandru si cel care intretine invidia din afara) nu se schimba si fac tot mai rau?

Si ce faci daca aceste lucruri se intampla chiar in biserica si cel vinovat este chiar preotul? Sunt destule cazuri din astea.

Nu e chiar asa de simplu cu pacatele. Iei buretele si gata s-au dus. E lucru sensibil si de timp, de rabdare.

Si poate ca aici este locul acelei pilde cu: "celui bogat i se va mai da, celui sarac i se va lua". Care este talcuirea? Caci nu cred ca Dumnezeu se referea la a face nedreptate.
Tot timpul in pilde se spune ca cel bogat sa dea si altora. Si atunci?

Personal vad invidia ca rezultat al nedreptatii. Sigur unii sunt mai sensibili, deci mai predispusi, altii cu pielea mai groasa si nu le pasa (chiar si aici e loc de invidie!:21:).
Si da, mi se intampla adesea. Dar la mine sub forma: as vrea sa fim/avem/facem impreuna. Nu sa iau de altul. Ci sa fie dreptate/echitate.
Sa avem toti. Sunt o mare aparatoare a dreptatii si a celui nedreptatit.

in acest caz nu este invidie !

Bun si folositor topic! Si eu am invidiat, mai ales in copilarie, si am fost invidiata, din mai multe cauze, dar niciodata materiale. Invidia, fie ca a venit din partea mea, fie ca a fost indreptata asupra mea, mi-a adus numai daune sufletesti, dintre care cea mai apasatoare pentru mine in copilarie era lipsa unor prieteni adevarati. O relatie de prietenie bazata pe incredere, care sa dureze, si in care fiecare sa daruiasca si sa primeasca neconditionat. Mi-a daruit Domnul si asa ceva, in adolescenta si mai ales de acum cativa ani. Mereu zic si ii dau slava ca mi-a daruit asa prieteni buni - cativa, acolo - pe care eu nu ii merit. Uitandu-ma inapoi si citind mesajele voastre, sunt doua lucruri esentiale, as putea spune, pe care le-am invatat din experienta.
Primul lucru este concluzia postarii lui Ioan Cezar:


"Invidia lui fusese cealalta fata a lipsei mele de smerenie. La saracia mea el a raspuns cu o alta."

Un om invidios nu este decat un om sarac, dar si omul invidiat, cel putin cateodata, provoaca sentimente de invidie tocmai din cauza unei saracii sufletesti si mai ales a unei lipse de smerenie. Cand iti scoti in evidenta anumite calitati pe care le ai si pe care stii ca celalalt nu le are, dar tanjeste dupa ele, e oarecum firesc sa te astepti sa fii invidiat.

Al doilea lucru: folosul spovedaniei. Am spovedit si eu, mult timp, precum Annyta, nu doar invidia, ci si unele lipsuri sufletesti pe care le aduce mandria, sentimentul de superioritate, impresia cum ca nu esti precum toti ceilalti... E o solutie eficienta, insa inainte de asta trebuie sa vina constientizarea acestor lipsuri si dorinta de indreptare. Plus ca trebuie si lupta continua, cu pronirile rele din suflet. Trebuie lucrat mult la comportament si la schimbarea atitudinii de autocentrare. O fiinta autocentrata nu e neaparat una ingamfata, plina de ea, ci si una care isi plange de mila si se vaita de propriile boli si neputinte, fara sa faca nimic concret sa iasa din aceasta stare.

Apoi, pot spune ca oamenii care tin cu adevarat unul la altul, care sunt intr-o comuniune mai profunda decat interesele de moment, de orice fel, nu se invidiaza. Uitandu-ma la prietenii mei, constientizez ca au multe calitati si realizari, pentru care odinioara i-am invidiat pe altii, macar ca le aveau intr-un grad mai mic. Totodata, observ ca nici ei nu ma invidiaza pentru anumite lucruri pentru care ma invidiau candva altii. Aici poate fi insa vorba si despre alte aspecte, pe care oamenii mai superficiali sau mai temperamentali, sa zicem, le sesizeaza mai greu: faptul ca, de fapt, in spatele oricarei calitati sta multa truda sau niste sacrificii pe care nu toti sunt capabili sa le faca sau ca o anumita calitate compenseaza niste lipsuri pe alte planuri.

Ca tot a fost vorba si de partea financiara, in grupul meu de prieteni este si o persoana pe care toti ceilalti o pretuim mai cu seama pentru bunatatea ei si pentru spiritul sau de sacrificiu Pentru toti are cate o vorba buna, chiar daca ii mai spunem cu totii ca trebuie sa invete sa mai spuna si nu. Ei, fata asta se imbraca modest, mananca modest, e tot timpul pe drumuri, vorbeste foarte cumpatat, e extrem de muncitoare, foarte silitoare la invatatura si sare in ajutorul tuturor. Asa, cand ai vedea-o, ai spune ca e dintr-o familie de oameni educati si cumsecade, care au crescut-o foarte frumos, dar nimic mai mult. A avut de curand un mare necaz in familie. Si atunci am cautat si eu pe internet si am descoperit ca face parte dintr-o familie bogata, cunoscuta, cu parinti in functii publice importante. Dar ea niciodata nu a lasat aceasta impresie nimanui, nu s-a laudat cu starea ei, nu a facut acte de generozitate ostentative, ba chiar se ferea sa vorbeasca despre parintii ei, din delicatete fata de noi, ca nu cumva sa ne simtim inferiori sau sa starneasca invidie.

o prietenie curata este FARA invidie !

cand exista INVIDIE, este doar interes si dusmanie in ascuns !

In ultima sa postare , Ioan Cezar , ne da un remediu , un remediu in a inlocui invidia ( mandria din noi ) cu modestia unei simple cereri : " Te rog , vreau sa am si eu ce ai tu . Ofera-mi sau invata-ma, te rog " . Si tot fratele nostru adauga : << Cine face asta , cred ca deja isi taie invidia si desigur , zgaltie bine radacina ei , mandria >> . M-au marcat aceste cuvinte bine asezate si bine gandite , dar cred ca atunci cand suntem in stare sa cerem celui de langa noi asa ceva , deja suntem aproape vindecati de invidie , si ne vedem de ale nostre , fara sa mai tanjim la realizarile vecinului , colegului , prietenului , etc .
Ma intreb , poate fi vorba de o prietenie adevarata atunci cand invidia incepe sa apara in relatia de prietenie ? Sunt sigur ca exista prieteni care intr o situatie sau alta s-au invidiat , dar au stiut sa tina invidia sub control , caci si asta-i o "realizare " pana la urma !
Draga guardian knight , cred ca nu trebuie transformat acest thread intr un loc de spovedanie , iar cine considera ca are de dat exemple personale , s-o faca , si daca ai citit marturia lui Ioan Cezar , cred ca si tu si ceilati am inteles ceva spre folosul nostru al tuturor .
Spui ca ai fost invidiat de "prieteni" pentru starea ta materiala , si asa ai ramas fara acei "prieteni "! Pai , sa te bucuri ca s-a intamplat asa ceva , caci numai prieteni nu au fost aceia .
Chestia ca, omul sarac va invidia tot timpul pe cel bogat , e adevarata in parte , dar cel smerit nu o va face , si sunt destule exemple in lecturile noastre , dar aici vorbim de omul de rand , omul pacatos , adica de noi , si in parte ai dreptate !
Annyta , sa sti ca femeile se invidiaza mult mai mult cand vine vorba de tinuta , de imbracaminte , precum si cand vine vorba de talent in ale gatitului , in facerea de prunci , etc . Sunt cazuri reale , si le observam lesne cand cineva care nu poate avea copii , invidiaza pe cel cu copii , si nici asta-i nu-i bine , dar asta-i firea omului "cazut " !
Cornel Urs , esti tare simpatic , cai cum o dai , tu tot de problemel tale te expui , de asta data despre "amicul " tau Ciprian M.
Sophia , tu dai vina nu pe cel care invidiaza ci pe cel invidiat ! Ma rog , iti respect gandirea , dar nu sunt deacord cu ce scri. Te rog din tot sufletul sa ma ierti , dar stiu durerea ta din trecut , si poate si de acum , si inteleg modul tau de gandire , raportat la suferinta ta pe deplin justificata .
glykys , mi-ai amintit de copilarie in postarea ta , si este cu adevarat o boala a copilariei , invidia asta , dar aici aspectul nu este asa de grav , si un rol important au cei sapte - noua ani de acasa , baza educatiei , a abc-ului in acest sens .
Ma bucur sa aud ca ai avut , sau mai ai prieteni adevarati , sau poate tu esti mult prea buna si smerita , neobservand realitatea mai putin placuta , si adaugi ca omul invidios este un om sarac din toate punctele de vedere , si asa este cu adevarat !
Din nou pentru Cornel Urs , spui ca o prietenie curata este fara invidie sicand exista invidie , este doar interes si dusmanie in ascuns ! Pai , societatea actuala pe asta isi cladeste relatile pe interese si dusmanie , si iti mai spun ca prietenia adevarata este o floare din ce in ce mai rara !
O zi buna sa aveti !

Cristi, eu nu cred ca economicul determina spiritualul. Asta e teza pe care se bazeaza doctrina comunista. Zic destui: a, pai ala e bogat, isi permite sa faca milostenie, eu sunt sarac, eu sunt nedreptatit, vai de mine! Punem prea mult pret pe latura economica si prea ii dam voie sa influenteze atat de mult viata spirituala. Am mai scris eu pe forum despre omul sarac cu handicap locomotor care vine pana in mijlocul bisericii, de cei cativa lei primiti isi cumpara lumanari, prescura si da banii primiti in pomelnic, la altar, si daca se intampla, la sfarsit, sa primeasca mai mutl de un pachet, il imparte si el la alti saraci. Cred ca mai degraba saracia accentueaza anumite trasaturi de caracter, cum sunt rautatea, invidia sau chiar lacomia, dar in niciun caz nu le determina. Tot asa cum si bogatia accentueaza, dar nu determina lacomia, mandria, dispretul fata de ceilalti.

Daca ar fi asa, inseamna ca toti bogatii ar fi oameni darnici - ca au de unde, nu? - si toti oamenii saraci niste rautaciosi si niste zgarciti. Or realitatea este adesea exact invers.

Ai mare dreptate ca fiecare vine pe lume cu un bagaj ereditar, apoi dobandeste un anumit bagaj educational si emotional, mai ales in primii sapte ani de acasa. Cred ca ar trebui sa ne cercetam mult mai bine copilaria si "apucaturile" de atunci, pentru a intelege de ce suntem asa acum. Eu ma infior de cata rautate si cate porniri rele pot acumula copiii in aceasta varsta - si am gasit destule si la mine.

Cristi, cred ca aboordarea ar trebui sa fie putin diferita...daca suntem constienti de ganduri de invidie sa le alungam, pentru a nu ne face si mai mult rau. Daca spunem ca suntem oameni de rand, pacatosi...atunci intr-un fel gasim scuze sa nu luptam cu raul, sa acceptam si niste ganduri de invidie.

Eu nu consider competitia buna atunci cand te raportezi la celalalt. Ex: participi la o intrecere, incerci sa alegi cat de repede poti si nu incerci sa alegi mai repede decat vecinul pt ca astfel nu vei da tot ce poti...ti-ai stabilit din start un reper gresit.
Nici competitiei duhovnicesti nu-i vad rostul cand te raportezi la ceilalti, poti eventual sa-i ajuti sau sa te lasi ajutat de ceilalti. Competitia e buna cand doresti singur sa te autodepasesti...atunci te ridica...pana unde vrei si poti tu...si poti constata ca nici nu e nevoie de multe ori de competitie pentru a atinge acesta performanta (nu e cazul in competitii spotive, examene, etc.).
Cand privim la cei din jur si avem impresia ca au gasit fericirea de fapt nici nu stim despre ce vorbim...daca luam in calcul tot contextul, calitati defecte, bunuri, riscuri, batai de cap, etc. atunci in mod sigur nu am mai invidia.
Invidia este declansata nu de ceea ce au ceilalti ci de ceea ce este in noi...

Uneori am impresia ca de asta nici nu progreseaza multi romani..mereu privesc la capra vecinului si iau decizii dupa situatia altuia si nu dupa situatia lui...nu "vede" ca are alte conditii/calitati/posibilitati...unii fura, altii inseala (altul cum sa aiba atatea femei...sunt si eu macho), altii distrug bunurile (ex: dau foc la masina vecinului), altii se folosesc de prieteni/cunostinte, unii chiar omoara, etc.

Cine crede ca este invidiat pentru ca este bogat ..are dreptate...este invidiat nu neaparat de un sarac...este invidiat de invidiosi.
Poti sa fii sarac (si sa zicem ca sunt in aceasta categorie) si tot sa fii invidiat. Poti sa ai cel mai mic salariu la servici, de tot rasul si nimeni sa nu doreasca sa promovezi. Nu-i asa ca acest lucru se numeste solidaritate?
E adevar lucrurile se mai schimba dar trebuie sa dorim sa se schimbe si in bine nu in rau.

Ana Maria , Ana Maria , cat de matur gandesti , parca ai avea peste juma de secol de existenta !
Mare dreptate ai in tot ce spui , dar am o mica intrebare : cine sunt principalii vinovati in saracirea multor oameni ! Cine-i mai lacom in dorinta lui , cel sarac sau cel bogat ?
De peste doua mii de ani asistam la aceasta saracire si inbogatire continua , dar ca acum parca n-a fost niciodata !
Era un thread pe la Generalitati cu si despre suferinta , inclusiv suferinta asta izvorata din saracie si tot felul de lipsuri , si se punea intrebarea daca aceasta suferinta te face mai intelept si mai bun . Cati oameni au devenit mai buni si intelepti prin saracirea lor ?
Invidia , lacomia vor fi si de o parte soi de alta , atat cat va exista aceasta lume , iar loc de indreptare nu-i , sau sansele sunt extrem de mici . Ne afundam pe zi ce trece , draga Ana Maria , cu toate citatele din Sfanta Scriptura si din Sfintii Parinti , caci ne intra pe o ureche si ne iese rapid pe cealalta , iar de cei care nu cunosc nici Sfanta Scriptura si nici pe Sfintii Parinti, ce sa mai vorbim , sau poate chiar unii dintre ei ne dau lectii de viata , lectii dureroase pentru noi crestinii !

Cristi, cu siguranta, eu mai am de reflectat la niste aspecte pe care le evidentiezi aici. In mod sigur, nu cred teoria cu "bampirii care sug sangele poporului", cel putin nu in contemporaneitate. Ceea ce iti pot spune insa acum, fara teama de a gresi sunt doua lucruri:

1. Inainte vreme, hai sa zicem, din neolitic, trecand prin antichitate si pana hat, in Evul Mediu (care la noi a durat la nesfarsit si mai dureaza si acum in unele sate romanesti), straturile sociale erau foarte bine evidentiate. In vremurile noastre exista asa-numita "clasa de mijloc" - majoritara in Romania, si toti, de vreme ce avem un PC, internet si un acoperis deasupra lui facem parte din ea. Pana acum doua-trei secole (nu vorbesc de mii de ani) nu exista asa ceva, mai ales in partile noastre, era numai patura conducatoare, foarte bogata, si in rest, o mare multime de saraci lipiti si paduchiosi. Ai un acoperis deasupra capului? Ai cu ce te imbraca si cu ce te incalta? Ai ce manca? Nu se cheama ca esti sarac. Pai daca noi suntem saraci, ce sa mai spunem de copiii din Africa, atat de des mentionati pe alte topice? Aceea e saracie.

2. Omul nu stie cat de bogat este si se saraceste fara voie. In loc sa ii dam slava Domnului pentru ca ne-a daruit viata, ca avem ce manca azi si ca e pace pe pamantul acesta, nu stim de fapt ce sa facem cu viata, cum sa pierdem mai cu spor timpul, cum sa il invidiem pe X ca mananca lasagna la pranz, in timp ce altii au doar cartofi fierti... Cu adevarat sarac este acela care doreste ceea ce nu poate avea. Un om care se multumeste si ii da slava Domnului pentru putinul sau multul pe care il are este mult mai fericit si este si binecuvantat.

Am mai scris pe forum, dar repet un cuvant minunat pe care l-am auzit la o conferinta, dintr-o scrisoare a parintelui Teofil Paraian catre ucenicul proaspat venit de la Athos si entuziasmat nevoie-mare de ce vazuse pe acolo: parintele Teofil spunea ca el a avut tot ce a dorit in viata, dar ca secretul a fost ca nu si-a dorit lucruri imposibile - citez din memorie: Orb fiind, nu mi-am dorit sa vad, preot fiind, nu mi-am dorit sa ajung ca staretul nu stiu care, la Sambata slujind, nu mi-am dorit sa ajung sa slujesc la Athos, la Sihastria sau la Frasinei, ci acolo unde m-a pus Domnul am slujit.

Pe mine m-a ajutat foarte mult acest cuvant, desi prima afrmatie este cumplit de socanta - orb fiind, nu mi-am dorit sa vad. E mare lucru sa incerci sa iti intelegi conditia, sa o asumi si sa ii slujesti Domnului, sa ii bucuri pe altii din postura in care esti, cu calitatile si cu neputintele tale. Ca tot omul doreste sa se autodepaseasca, sa se imbunatateasca, asta se face in timp, cu rabdare. Slava Domnului ca avem modele in jurul nostru.

Cu adevarat saraci sunt acestia , si la ei m-am referit , ei nici nu mai stiu ce-i invidia , lacomia . . .
Sunt din ce in ce mai multi !
Spui :"Cu adevarat sarac este acela care doreste ceea ce nu poate avea"
Privind dincolo de aceste cuvinte :
http://i1153.photobucket.com/albums/...psbcce2f99.jpg

http://i1153.photobucket.com/albums/...ps80a443e7.jpg

http://i1153.photobucket.com/albums/...ps911040aa.jpg

cred că invidia este cel mai distrugător păcat.
pentru că toate celelalte păcate, le face omul pentru un câştig, o plăcere.
dar invidia este un păcat îndreptat împotriva propriei fiinţe.
hoţul fură capra vecinului, dar invidiosul doreşte moartea caprei.
şi asta nu pentru că nu este a lui, ci pentru că aparţine altuia.

referitor la sărăcie vs. bogăţie,
există o vorba înţeleaptă, cu o completare interesantă:
banii nu aduc fericirea, ci numărul lor.
sau:
banii nu aduc fericirea, dar lipsa lor poate fi o adâncă sursă de nefericire.

Nu e chiar asa.
Invidiosul nu doreste moartea caprei, ci doreste sa aibe si el o capra.
Sa nu amestecam aici si rautatea. Daca doreste moartea caprei mai este si rau.
Si nu doreste capra pentru ca este a vecinului si nu a lui, ci in multe cazuri doreste/are si el nevoie de o capra.
Si normal este sa poata sa aibe si el sansa sa aibe o capra.
Si de ce spui ta ca invidia este indreptata impotriva propriei fiinte. Da, cumva indirect...

Poti sa invidiezi din placere, din rautate, din nevoie, din lacomie. Depinde...

As spune: depinde...
In copilarie totul este mult mai "cinstit" si fara acoperire. Si se mai schimba omul.
E drept ca unele lucruri sunt rezultatul unor traume individuale sau acumulate.

Si poate ca o fi asa cum spui la nivel de persoana, dar la nivel de masa, cei bogati dau mai mult (ca au de unde) decat cei saraci.

Spuneai undeva ca mai sarac este acela care isi doreste ceea ce nu poate avea. Depinde si aici.
De multe ori iti doresti lucruri care iti lipsesc cu adevarat. Ce poti obtine si ce nu, este alta poveste. Depinde. Uneori se intampla si minuni.
Si daca te si lupti totusi, candva mai si obtii ceea ce-ti doresti.

Cred ca tu referi mai mult la dorintele materiale.
Sigur ca e bine sa te multumesti cu ceea ce ai si sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru asta, dar daca n-am avea dorinte si vise (sau visuri) si ne-am rezuma numai la ce avem, am ramane mereu pe loc, nu am mai evolua.

Si mai este un fenomen: cel sarac are ambitii mai mari de multe ori si lupta mai mult pentru ele (sa faca facultate, sa aibe titluri, sa devina celebri in profesia lor etc.). Iar unul care are de toate nu e prea interesat.

Si mie mi se pare frumos...poate unele dorinte gresite sunt puternice in noi..la mine nu s-au nascut din invidie (sau nu constientizez) dar tot am gresit in incercarea de a raspunde lor.

cat de frumos!
nu stiu cum se face ca tot ceea ce citesc despre Parintele Teofil imi aduce bucurie in suflet!


in ceea ce priveste invidia,doar cu ajutorul lui Dumnezeu reusim sa ne debarasam de ea.totusi,putem incerca macar sa nu lasam sa se manifeste invidia pe care o simtim fata de o persoana,si spun asta gandindu-ma la un calugar care,suparat fiind ca nu poate sa iubeasca(cel putin asa considera el),a inceput sa se poarte de parca ar iubi pe toata lumea.dupa ani buni,iata ca a reusit sa iubeasca cu adevarat.aceasta vrea Dumnezeu de la noi:stradanie in indeplinirea poruncilor Lui.

Sophia, cred ca Dumitru are dreptate in ceea ce spune. Invidia e sa doresti sa moara capra vecinului, nu sa doresti, pur si simplu, sa ai si tu o capra.

Uite: INVÍDIE, invidii, s. f. Sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de ciudă, provocat de succesele sau de situația bună a altuia; pizmă. –

Altfel, sunt de acord cu ce spui despre saraci ca sunt mai motivati, mai muncitori etc., dar motorul acesta nu se numeste invidie. Invidia, in sensul dictionarului, nu poate fi niciodata un motor si nu poate cladi niciodata nimic, ba dimpotriva, aduce mari pagube sufletesti, atat celui invidios, cat si celui invidiat.

Offtopic, nu stim de ce Dumnezeu ingaduie anumite lucruri, cine e vinovat pentru asta, dar stim ce atitudine ne cere Hristos noua, in calitate de crestini, fata de acestia... Ma si gandesc ce vom avea de raspuns la judecata noi insine in privinta unor oameni de genul celor pe care i-ai postat. Scrie si in Biblie undeva ca e cersetori ii avem cu noi mereu. Totusi, cred ca acesti oameni sunt mult mai bogati sufleteste si se mantuiesc mai usor, precum saracul Lazar. Durerea mare e de cei bogati, care se cred si se comporta ca niste saraci (atat din punct de vedere material, cat si spiritual).

Si totusi este asa. Adica nu stiu, cel putin la mine asa este. Atunci nu e vorba de invidie? Dar ce este?
Nu stiu.Definitia din dictionar nu ne ajuta cu nimic. Poti sa fiu foarte rau si doresti numai ca vecinul sa nu aibe, sa-i moara capra sau mai stiu eu, sau doar sa ai si tu ca el, o capra.

Mai spunea cineva mai sus ca exemplul meu cu cei doi copii care primesc diferit de la mama lor nu este invidie. Cel care primeste mai putin il invidiaza pe celalalt pana la urma.

Si mie imi place ce spune parintele Teofil, dar cumva mi se pare o contradictie. E mare lucru si foarte greu sa nu-ti doresti nimic ci doar sa stai sa ti se dea. Dar totusi: daca nu vrei ceva, de ce mai accepti cand ti se da?
Si cum inaintezi in viata? Unde este ambitia si stradania?

Sophia, deci recapitulam. Eu am o capra. Tu stii ca eu am o capra. De aici pot rezulta:
1. Tu sa iti doresti sa ai si tu o capra. Asta se cheama dorinta, e o dorinta buna, nu invidie. Nu e niciun pacat.

1. a. Ca sa obtii o capra, tu te apuci sa muncesti mai mult, sa strangi ban cu ban, sa faci mici sacrificii si, in cele din urma, sa reusesti sa iti cumperi o capra. asta se cheama stradanie si ambitie, nu invidie.

1. b. Vezi ca, orice ai face, nu obtii capra, e prea scumpa, nu iti poti permite. In timp, dezvolti o obsesie maladiva pentru acea capra, o visezi zi si noapte, desi stii ca niciodata niciodata nu vei putea avea o capra. Asta se cheama obsesie, nu e invidie, si e rau.

1.c. Nu iti place ca eu am o capra. Tu nu ai o capra si esti suparata ca eu am o capra si ca tu nu ai si incepi sa te revolti: ea de ce are o capra si eu nu am? Asta se cheama capriciu, moft, copilarie, daca suntem micute, daca nu, se cheama pur si simplu revolta, si e ceva rau.

1. d. Nu te-ai gandit niciodata ca ti-ar trebui o capra, dar ma vezi pe mine cu o capra si incepi sa te gandesti: ia uite, asta are capra si eu nu am, ei ii merge bine mereu si mie nu! Asta se cheama cartire si invidie, si e ceva rau.

1 .e. Ai si tu o capra, dar crezi ca a mea e mai frumoasa decat a ta, da branza mai buna. SI asta se cheama invidie.

1. f. Ma vezi pe mine cu capra si te gandesti: ia uite, ce persoana fericita, are o capra! Sa dea Domnul sa se bucure de ea! - asta se numeste admiratie si lipsa totala de invidie.

1. g. Ma vezi cu capra si zici: ia uite ce fericiti sunt unii! Eu de ce nu pot avea o capra? Asta se cheama parere de rau, frustrare, regret. Cateodata naste si invidia.

1. h. Eu am o capra si tu nu ai, dar ti-ai dori ca din cand in cand sa te invit la mine si sa mancam impreuna branza de capra. Eu ma gandesc: e capra mea, nu ii dau! Sa isi cumpere! Atunci se cheama ca eu sunt zgarcita si rea ca daca ma vei invidia pentru capra mea, va fi si din cauza rautatii mele.

1. i. Eu incep sa ma laud cu capra mea in prezenta ta, stiind ca tu nu ai o capra. Asta se cheama a face in ciuda. Daca fac asta de mai multe ori si cu toti pe care ii vad in cale, se cheama slava desarta si prostie. Treptat, tu vei prinde ciuda sau invidie pe mine.



Cred ca mai sunt si alte posibilitati.
Daca as avea o capra, ti-as da-o, ca nu as sti sa o mulg! :)



Etimologic vorbind, a invidia vine dn lat. invidere, care e format din verbul "a vedea" cu prefixul "in" - a se uita la ceva cu un ochi rau.
Deci daca te uiti la ceva cu un ochi bun nu se cheama invidie, ci admiratie.

Sunt deacord cu tot ce ai scris , numai ca batem pasul pe loc in viata reala , iar dorinta de a schimba lucrurile in bine mai toti o au , in frunte cu ai nostru alesi , plini de intentii bune , si cam atat !
Un an nou cu bucurii !

Fara comentarii . . .:)

E un joc de cuvinte:
Capra crapa piatra-n patru.
Crapa-i-ar caprei capul cum a crapat si piatra-n patru! :)

Raspunsul e dat de faptele fiecaruia in parte !
Cat despre cei bogati care se comporta ca niste saraci , din toate punctele de vedere , nu ma mira , au fost , sunt si vor mai fi cu siguranta , sau crezi ca Hagi Tudose a disparut asa peste noapte !

O putem insusi si ca o definitie a invidiei , asta dupa ce o rostim repede si fara greseala ! :)

Invidia este in principal tristetea pentru fericirea aproapelui nostru si bucuria pentru nefericirea lui. Dupa cum noteaza Sfantul Vasile cel Mare pe care ieri l-am praznuit, invidia este "tristetea pentru succesul aproapelui". Fericirea fratelui nostru este "hrana bolii si adaos de suferinta pentru cel gelos". In mod obisnuit, cel invidios este mahnit, este stapanit de o tristete insuportabila, nu atat pentru raul care i-a venit lui, ci pentru binele care i-a venit semenului sau. Nu socoteste binele lui propriu, nici nu slaveste pe Dumnezeu pentru binefacerile pe care i le trimite zilnic, ci este chinuit pentru fericirea fratelui sau. Se intristeaza deoarece fratele lui se bucura, deoarece acela dispune mai mult de ceea ce dispune el ,mai spune Sfantul Vasile cel Mare .
La multi ani tuturor celor care poarta numele Marelui Ierarh Vasile !

un subiect mereu actual
 

Ai grijă să nu te înşeli. Invidia nu se înfăţişează sub numele ei adevărat. Curvia se ascunde sub numele dragostei, iubirea de arginţi sub numele chiverniselii, jocurile de noroc sub numele divertismentului, beţia sub numele iubirii de prieteni, iar invidia sub numele dreptăţii şi egalităţii. Şi în tine însuţi invidia se înfăţişează ca o revoltă împotriva nedreptăţii şi inegalităţii.

Ai grijă să nu te înşeli! Tot tâlharul ce vine la uşă strigă: Eu sânt binefăcătorul şi prietenul tău. Păzeşte-te să nu te înşele glăsuirea lui şi nu deschide uşa ta.
http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...ma-de-invidie/

Saru'mana, Sophia!

Cativa useri au pus in discutie invidia dintr-o alta perspectiva,impingand vina mai inpre cel invidiat...

Mie nu imi pare corect,dupa ca ca pacatuim urandu-l pe altul pentru succesul avut(in oricare dintre domenii)mai il facem vinovat tot pe el pentru uriciunea noastra?
Adica fata violata este vinovata ca era frumoasa si apetisanta,iar cel furat este vinovat ca s-a afisat cu agoniseala lui;pana la urma inversand logica si ideile,criminalii ajung victime,de parca Dumnezeu nu ne-a dat legi,invataturi,inteligenta si o constiinta.Ce parca ne-a lasat asa ca animalele in drum,neputandu-ne controla si abtine de la netrebnicii?
A da mereu vina pe altii pt situatiile in care te gasesti este un semn de imaturitate dar si de lasitate.

Acum sa nu cadem nici un extrema cealalta in a ascunde celorlalti cine suntem cu adevarat,doar pt a-i proteja pe niste rautaciosi,necredinciosi si prost crescuti de sentimente de inferioritate.
Daca sunt cat de cat destepti,succesele mele pot sa-l urneasca din starea de inertie si decat sa ma urasca mai bine imi cer detalii cum sa faca sa-si rezolve si ei problemele!

Cei care se afiseaza ostentativ nu sunt subiectul meu de invidie;stiu ca au o problema de comportament si atitudine si nu le fac jocul observandu-le excesele.Dar desigur,exista si o educatie mai periferica care intretine acest prost obicei sau cei care se simt raspunzatori pt gadilarea orgoliului unor persoane dupa care pot avea oaresce profit.

Draga mea sora, saracia, cum si durerea si alte lucruri si experiente omenesti, deosebit de sensibile (fata/femeia nemaritata, barbatul solitar, sarac-lipitul, cancerosul, omul-strazii, betivul s.a.) sunt cele mai bune prilejuri, randuite de Bunul Dumnezeu, spre intoarcerea Mancatorului de Roscove (alias Fiul Risipitor) Acasa.
Asadar, rautatea-invidia-lacomia nu sunt singura alternativa (cum crede cel ce deznadajduieste). Dimpotriva! Acu-i momentul, cercat pana si de dreptul Iov, de a ne catara in Palma lui Dumnezeu!
Tot nevoitorul pustiei si nu numai, asta isi si doreste: prilej de sfanta suferinta, pe care unii o numesc, in acest context cu totul aparte, in ton psihologizant si vadit neintelegator: masochism. Sa ne rugam pentru cel concurent noua, din noi insine. AMIN+

Sintagma ,,prilej de sfanta suferinta"ma duce cu gandul,pastrand proportiile, la Sfantul Ignatie Teoforul.Lumea actuala a eliminat sintagma,pronuntata public este calea cea mai scurta spre balamuc.Este si acesta un simptom al instrainarii radicale spre care ne indreptam,in care nebunul ratacit in umbra mortii vrea sa se vindece singur si mai ales fara spini si fara cruci in cale,poate doar la marginea drumului si doar decorative.In acest context al absurdului este imposibil ca fiica preferata a nebuniei,invidia,sa lipseasca,cand esti gol cauti sa-ti umpli haul si tacerea cu orice,chiar si dand prin gandul invidiei cu pietre in propria ta fiinta.Conteaza sa nu auzi tacerea,de asta fuge toata lumea asta,de tacerea asta a nimicului pe care l-am sadit in noi,buruieni peste lumina chipului ce ne aducea aminte ce trebuia sa fim.Bat campii,scuze.

Cum o fi sa invidiezi din placere?Si cum se manifesta?

Nevoile personale nu ar trebui sa fie o forma de invidie lansata impotriva celorlalti,cel putin nu la fiinte bipede...care mai au si pretentii spirituale...
Dumnezeu nu ne vrea haiduci,sa-i pradam pe cei avuti si sa dam celor saraci si nici nu pomeneste de asa

Pana la urma,hotarul dintre invidie si criminalitate poate fi foarte subtire.
Primul caz de invidie:Cain si Abel.