Ory! Din bun inceput am avut intentia sa spun doar ca istorisirea ta care incepe cu un strigat si un indemn nu are nici o atributie la tema topicului. Nu am vrut sa te invinuiesc si de ceva, sa te mihnesc ce am facut.
Nu vad nici un sfat, nici o indrumare pentru goldfinger17. Asta doar!
O zic nu ironat ci sincer retraind pentru contrazicerile noastre.
Iarta-ma!

am cam exagerat cu ultimere postari:-"

Hmmm, ce ispita esti ory! Vad ca instinctele le intelegi perfect; le intelegem prea bine cu totii. Nu trebuie prea mare intelepciune pentru asta; doar instinct. Dar omul e mai mult decat instinctul lui.
Iata ce zice Sf. Apostol Iuda: "Acestia insa defaima cele ce nu cunosc, iar cele ce - CA DOBITOACELE NECUVANTATOARE - STIU DIN FIRE, intr-acestea isi gasesc pieirea."
Sper din tot sufletul ca nu ai contribuit la pieirea sarmanului om, greu incercat de ispite.
Ispitele fac parte din viata de calugar; sa-i ajute Dumnezeu pe calugarii nostri sa treaca peste aceste ispite mari.
Este gresit a ne uita la un calugar ca la un barbat! Dar ii putem intelege chinul prin care trece si sa-i dam ajutor, fugind de el rupand pamantul. Si calugarul e tot om si poate uita o clipa, ca ajutorul de la Dumnezeu vine, nu de la oameni.

Hm!,eu am dat un exemplu fugitiv,fara sa intentionez a-i conferi atata importanta,iar voi v-ati axat parerea doar pe acesta si nu pe cele scrise inainte,pe-acelea am vrut mai cu precadere sa le exprim.
Nu am fost o ispita,ci doar o persoana care ma cunostea de f.mult timp si in fata caruia a indraznit,mizand pe o oarecare siguranta.
Voi judecati cum doriti,eu de asemenea,iar dupa cum stiti,chestia cu ispitirea pentru ca se afla acolo unde se afla,chiar ma lasa rece,si aceasta pentru ca nu este vorba de ispitire,ci este vorba de mersul firesc al lucrurilor intre oameni,intre fiinte suflete si trupuri.Voi habar nu aveti,o ispita reprezinta ziua in care tragi o bauta zdravana si a doua zi constati ca ti-ai inselat nevasta,insa a lupta cu instinctul cu care de fapt te-ai nascut,atata amar si amar de ani,nu mai reprezinta o ispita ci o stare fireasca a fiintei omenesti care-si cere drepturile.Nu este vorba de o lupta de o zi,inaintea unei singure persoane,este o lupta permanenta,si o cadere sistematica,fiindca mai exista si cadere...care,in realitate nu este decat o implinire.
Voi,continuati sa cititi caci,cu siguranta va stimuleaza mintea imbalsamata de "atata credinta",voi sunteti oamenii care v-ati implinit instinctele,fiindca Dumnezeu v-a ingaduit aceasta,"dar ei nu,nu au voie si nu au decat sa suporte ispitele pana nu mai pot...caci,ei nu sunt si nu trebuie sa fie oameni."

Puterea duhovniceasca a deznadejdii- Savatie Bastovoi
 

Pg. 108:
" Intrebare: Ce sfatuiti un tanar care nu stie ce sa aleaga? Sa aleaga intre calugarie sau casatorie si ii este teama ca nu cumva sa greseasca calea, alegand calugaria de care poate nu este vrednic?"
"Parintele Savatie: Nimic nu-l sfatuiesc. Si duhovnicii care atunci cand aud aceasta intrebare, spun: daca te itrebi daca e vremea sa te calugaresti sau nu, sau daca esti chemat sau nu? Inca nu esti chemat! Caugarii, pentru ca nu maivedem nimic altceva, nestramutate trebuie sa fie hotararile noastre."

Ma intreb pe ce baza teoretica se sprijina afirmatiile tale? Pe Evanghelii, Ceaslov, pe Pateric, Limonariu si altele , pe care afirmi ca le-ai citit la 14 ani!?! Am citit si eu parte din acestea si nu regasesc nimic din acestea in cele scrise de tine. Intr-un fel, am impresia, ca pe masura ce incerci sa iesi la lumina cu explicatia, mai mult te afunzi. Cartile enumerate de tine sunt Intelepciune de la Dumnezeu; ar trebui citite si rascitite, pentru a sti ca te afli pe drumul cel bun si ca nu greseti in gandire.
Oricat mi s-ar parea mie ca am dreptate din punctul meu de vedere, daca ceea ce gandesc contravine Intelepciunii lui Dumnezeu, inseamna ca gresesc. Nimeni nu se ridica pana la Intelepciunea Dumnezeiasca, pentru a-L putea contrazice pe Dumnezeu.
Gandirea dezordonata se poate cizela prin credinta, rugaciune si cunoastere.

In primul rand,Ancah,am scris de cele cate mi s-au intamplat la varsta adolescentei,dar se stie ca multe din opinii mi s-au schimbat,si eu insami m-am mai schimbat,nu neg acestea,dupa cum se vede in nenumaratele mele opinii,dar tu,vad ca tu continui sa fii rautacioasa si sa te tii,efectiv,de capul meu,sa-mi rastalmacesti si denigrezi aproape orice opinie.Am spus ceea ce am citit in sensul ca nu sunt straina de "teoriile",singurele cu care se vede ca va inarmati,plus experiente concrete pe langa acestea.
Nu neg nici pe departe ca mi-am mai schimbat mentalitatea,intr-un mod firesc,de altfel,odata cu trecerea anilor,dar si cu acumularea diferitelor experiente pe toate planurile,nu doar cele spirituale.
....oricum,ramai sarcastica si rautacioasa la adresa mea,indiferent ce as exprima.Eu nu reneg absolut nimic din ceea ce scriu,iar cel cu adevarat intelept poate sa le situeze la momentul si simtirea potrivita.Daca te satisface sarcasmul si judecata perpetua la adresa mea,atunci,te rog...continua.Am mai multa rabdare in sinceritatea si atitudinea mea constanta,decat ai tu in reprosuri.

Sa ascultam de glasul constiintei noastre
 

Constiinta omului se mai numeste si "glasul lui Dumnezeu in om", ea fiind o parte a sufletului nostru. Dupa ce omul face o fapta rea, constiinta il mustra - sau mai bine zis, Dumnezeu il mustra prin intermediul ei. De ce? Pentru ca omul respectiv sa se caiasca de fapta facuta si sa incerce sa se indrepte, astfel incat sa n-o mai faca a doua oara. In iubirea Lui pentru noi, Dumnezeu incearca sa ne indrepte prin glasul constiintei
La randul Sau, Dumnezeu striga la noi prin glasul constiintei noastre, pentru ca noi sa ne caim de fapta acesta, sa mergem in fata Lui si sa ne recunoastem vina. Daca facem asa, vom observa cum constiinta va inceta sa ne mustre, pe masura ce vom incerca sa ne indreptam mai mult.
Iar somnul constiintei naste monstri, se spune.

"Dumnezeu a pus in sufletul nostru un judecator neobosit si un paznic necontenit: constiinta.

Intr-adevar printre oameni nu este nici un judecator care sa fie asa treaz, precum constiinta noastra.
Dintre judecatorii omenesti, unii se mituiesc, altii se câstiga prin maguliri, altii se intimideaza prin amenintari si inca multe altele ii impiedica de la judecata cea dreapta.

Constiinta insa, nu se biruieste prin toate acestea; ci poti sa magulesti, sa dai daruri, sa ameninti sau sa faci orice, acest judecator va rosti pururea hotarârea cea dreapta, chiar si asupra gândurilor noastre cele mai pacatoase.
De ar fi trecut oricât de mult timp, constiinta niciodata nu uita cele petrecute; atât in timpul când se savarseste pacatul, cat si inainte si dupa savârsirea lui, ea se ridica impotriva noastra ca un martor acuzator.

In timpul savârsirii pacatului suntem beti si nu bagam in seama constiinta, dar dupa ce am savârsit pacatul, atunci vine spinul cel amarnic al caintei.

De aceea va indemn, paziti-va chiar de la inceput, sa nu zamisliti in voi o pofta rea; iar daca am zamislit-o, atunci sa inabusim in noi samânta cea rea. Daca insa si la aceasta am fost lenesi, atunci, indata ce pacatul s-a aratat prin fapta, sa-l omorâm prin marturisire, prin cainta si prin paza asupra noastra insine.

De aceea zic: osândeste pacatul tau, si te vei libera de o grea povara!

Socoteste acum intelepciunea lui Dumnezeu! Constiinta nu are trebuinta sa ne pârasca necontenit, ca noi nu am putea purta o povara asa grea, daca ea ar vorbi impotriva noastra neincetat.

Dumnezeu a rânduit astfel ca sa ne mustre constiinta de multe ori si cu sârguinta, dar nu neincetat; de multe ori, ca sa nu cadem in delasare, ci sa ramânem treji pana la moarte; nu neincetat si fara ragaz, ca sa nu ne descurajam, ci cateodata sa ne linistim, sa ne mangaiem si sa putem iarasi rasufla.

Mustrarea constiintei, iubitilor, este o ancora sfânta a sufletului, care nu ne lasa sa ne cufundam cu totul in cursa pacatului. Ca nu numai cand savârsim pacatul, ci adeseori multi ani dupa aceea, constiinta iarasi ne aminteste nelegiuirile noastre cele vechi.

Sa ne gandim acum la acest adevar: o constiinta curata este cea mai mare mângaiere in nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte? Pentru ca nu avem o constiinta curata. Daca noi am avea aceasta, nu ne-ar inspaimanta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici orice altceva.

Ca pe cel bun nu-l pot vatama toate acestea. Sa zicem ca i se rapeste averea; dar el are o comoara in cer!

Cineva il izgoneste din tara sa; dar el are tara sa in cer! Poate ca cineva il fereca in lanturi; dar constiinta lui il face pe el un om liber, si nu baga in seama inchisoarea cea din afara! Totusi, poate ca cineva ucide trupul lui; totusi el va invia!

In sfârsit, sa ne gândim ce dragoste mare ne-a aratat Dumnezeu, prin aceea ca ne-a dat constiinta! Fiindca El cândva are sa ne traga la raspundere pentru pacatele noastre, de aceea a pus in inima noastra pe acest judecator nemituit, pentru ca el chiar aici pe pamant, sa ne judece pentru pacatele noastre, sa ne faca mai intelepti si sa ne mântuiasca de infricosata judecata viitoare; pentru ca noi inca de aici sa lepadam pacatele noastre, si sa ne putem duce in acea lume cu vesela siguranta, prin harul si iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, caruia impreuna cu Tatal si cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea in vecii vecilor! Amin."

(din predica Sf. Ioan Gura de Aur la Duminica a Treia a Marelui Post)

Ancah,imi spuneai mai sus ca prin cele ce am scris il contrazic pe Dumnezeu si Intelepciunea acestuia.Te rog,pune-ti in fata cele 10 porunci si cele scrise de mine,si-ai sa vezi ca nu-l contrazic cu nimic pe Dumnezeu.Nicaieri nu spune Dumnezeu sa depui legamant de castitate,ci doar sa nu tanjesti la femeia aproapelui.Mai degraba crestinii au transformat propria presupusa intelepciune in Intelepciunea Lui Dumnezeu,au transformat firea omeneasca rivala cu ea insasi,din cele mai nesemnificative instincte.Crestinii s-au ridicat mai presus de fiinta,nu pentru a se desavarsi,ci pentru a fi mai presus de creatia Inteleapta a Lui Dumnezeu.Nu trebuie decat sa fii simplu,sa fii onest si moral,sa nu minti,sa-ti pese de aproapele,sa-l iubesti ca pe tine insuti.Nu trebuie decat sa te rogi si sa fii multumit cu ceea ce ai,sa fii fericit cu roadele Lui Dumnezeu de pe pamant,NU TREBUIE DECAT SA FII OM,iar in manastire,aproape toate acestea sunt straine de vietuire.
...te rog,nu-mi raspunde,iti stiu opinia....ma deranjeaza cand iti datio tare cu Intelepciunea Dumnezeiasca,mai ales atunci cand aceasta nu are nici o legatura cu schimonosirea vietii omului in fel si chip,numai intr-un mod firesc nu.

Imi vine in minte o istorioara duhovniceasca in care un tanar calugar se spovedeste unui duhovnic in varsta, spunandu-i ca se lupta cu gandul desfranarii. Batranul i-a spus ca nu e bun de calugarie daca nu s-a putut debarasa de acest gand. Drept pentru care tanarul a plecat din manastire cu gand sa se insoare. Pe drum, a intalnit un pustnic imbunatatit care l-a intrebat unde se duce.Tanarul i-a spus adevarul, spunand ca merge acasa sa se insoare.

Vazand cu duhul ca acest tanar peste ani va ajunge un vas ales al lui Dumnezeu, pustnicul respectiv s-a rugat ca razboiul trupesc pe care-l purta tanarul sa treaca asupra batranului care l-a aruncat pe acel tanar in deznadejde. Apoi tanarul s-a intors impreuna cu batranul pustnic spre manastire.

Peste putin timp numai ce-l intalnesc si pe duhovnicul batran care-l judecase cu asprime pe tanar ca se indreapta ravasit de patima spre sat. Intalnindu-se cu cei doi, avva l-a intrebat si pe el unde se duce. Apoi l-a mustrat pentru ca a fost prea aspru cu acel tanar si i-a marturisit ca el s-a rugat sa aiba acel razboi trupesc.

Despatimirea nu este sinonima cu intrarea in calugarie. Despatimirea este un mare dar de la Dumnezeu si se pare ca se obtine destul de greu, prin asceza si rugaciune. Nimeni nu poate sa sustina ca s-a despatimit pana cand mai este in viata, caci prin rugaciune, patima adoarme, dar se poate redestepta oricand.

De aceea, in conditiile in care accentul nu cade pe rugaciune, ci pe munca fizica, trupul bine hranit este greu de stapanit. Chiar si trupul unui postitor poate deveni o tinta a atacurilor diavolesti. Caci diavolul se preface si in chip de femeie pentru a-i lupta pe calugari. De aceea, e nevoie de mult discernamat al duhovnicilor si al calugarilor pentru a vedea de fiecare data despre ce e vorba: despre patima in sine sau despre un atac diavolesc.

ADEVARAT, ADEVARAT, ADEVARAT!!!!:53:
Uite cum este acuma: noi din afara sintem supusi unei reguli bine stiute si experimentate pe deplin=> cind pierzi ceva ( talmacire = esti departe, ai plecat) atunci ii simti lipsa(talmacire=adica ai lasat tara unde eru biserici si calugari si te-ai dus in loc pustiu - pentru ca sint putini sau inexistenti).

Deci ,eu am mai spus undeva, ma mira baietii asti si cei din secte, aveti acolo pomul cel ce da roade bune ( credinta ortodoxa la tot pasul), nu fiti orbi, nu fiti lenesi, intindeti mana si culegeti fructul( mergeti la Biserica, spovediti-va , postiti, cuminecati-va)...

Noi din afara, cred ca aprope toti din North America vad raul in plin, si putine biserici, unde sa te rogi, dar ceea ce vedem pe strada, in societate, nu se vede inca in Romania, nu s-a ajuns inca acolo, tineti strans fratilor de ceea ce aveti, ca nu stiti ce pierdeti.

D, Cristi, din nou iti dau dreptate, cind ai pierdut=lasat ceva, abia dupa un timp relizezi ce anume ai pierdut.
Se petrece in acel moment efectul opus: adica sa stii ca creste mult credint, multi care nu erau practicanti devin practicanti, l fel cum multi dau de multi bani, si uita de biserica.

Am cunoscut si de unii si de altii.
Lumea este pestrita.

Oricum, eu, de peste ocean, va MULTUMESC din tot sufletul, pentru acest minunat forum, care mi-a dat multa speranta.:53:

Chiar asa e, Nina. Am mai scris si eu despre raul mult potetat din vest, si mi s-a raspuns ca si in Romania e raul. Este, dar raul poate fi mult mai mare, iar aici raul e mult mai mare decat in Romania, desi si acolo exista. Si in plus in Romania sunt bisericile pline; manastirile sunt numeroase; se inalta zilnic rugaciuni, care mai tin raul in loc si nu afecteaza chiar pe toata lumea.

Da, uneori oamenii cred ca iesi din tara si apoi ai numai bine si etc etc, nimeni nu stie de cite ori iti plnge sufletul in pumn, insa la urm urmei este o algere pe cre o facem in viata, poate ca sa mai propovaduim si noi cuvintul lui Dumnezeu si in alte parti, ca nimic fara voia Domnului nu este facut in viata cuiva.

Bnuiesc ca toti au trecut prin periode foarte grele prin strainatate, apoi au avut putina pace avind un loc al lor, insa nimenui - din experienta proprie spun asta - nu i-a fost usor.

O mangaiere, un cuvant bun de multe ori e foarte pretuit deoarece e greu de gasit.
Din aceste motive, multi care pleaca sint mai puternici in credinta, pentru ca se vad singuri, intr-un noian de sacali in jurul tau.

Oricum, repet, cine e acolo, in tara, sa aprecieze ce are, ca daca pleca ... nu stie ce pierde.:53:

Calugaria si viata in lume
 

Parintele Cleopa recomanda (si bine zice) ca pe tanarul sau tanara atrasa de viata lumeasca sa o insoare din timp parintii, ca sa nu se strice; dar daca are chemare spre viata spirituala, sa o lase sa mai astepte si sa n-o zoreasca (pana va hotara pe ce drum se va indrepta). Din discutiile cu parinti contemporani pot repeta cateva sfaturi remarcabile (de folos celor ce nu s-au hotarat nici dupa multa deliberare):

Pr. Ioan (al Covasnei):"Biserica recomanda cele doua cai bine batatorite si clare: casatoria si calugaria. Dar Dumnezeu are oamenii Lui cu diferite lucrari in lume si exista uneori situatii speciale..."

Pr. Adrian Fageteanu: "Casa ta sa-ti fie manastire!"

Interesant ca toti au exprimat cam acelasi lucru cu duhovnicul, dar sub alta forma si au subliniat fiecare alt aspect al problemei. E adevarat ca fiind vazatori in duh si mari rugatori, care au efectiv un dialog cu Providenta, era de asteptat acest lucru - fiindca Dumnezeu le-a raspuns in linii mari la fel. De aceea inclin sa cred ca cea mai buna indrumare vine de la duhovnic, cu atat mai mult cand acesta e "vas ales".

Intre apropiatii care mi-au marcat viata au fost si mireni ajunsi la masura dragostei de aproapele pana aproape de sfintenie pe calea castitatii, altii care s-au sfintit prin daruire, smerenie si simplitate, iar in fine altii care au incercat sa se calugareasca fara a avea dragostea deplina si aceia fie au fost opriti la timp de duhovnic, fie au cazut dupa depunerea voturilor monahale. Un caz a fost chiar la Vladimiresti (manastirea de fecioare redeschisa de Maica Veronica dupa Revolutie) unde vizita unui fost prieten a determinat-o pe o tanara calugarita sa fuga cu el in lume (era cu masina si l-a ajutat necuratul sa o convinga), iar Maicii Veronica nu i-a ramas decat sa o afuriseasca. Sunt si caderi cu totul ingrozitoare, dar sa veghem mai mult asupra propriei persoane cum zice Sf.Pavel: "Luand aminte la tine insuti sa nu cazi..." Cu cat te apropii de Dumnezeu, cresc enorm ispitele - doar sta scris: "Fiule! Când vrei să te apropii să slujeşti Domnului Dumnezeu, găteşte-ţi sufletul tău spre ispită" Insa e teribil ce se intampla cu raspopitii sau cei care abandoneaza la mijlocul drumului, prin ei se adevereste Scriptura: "Dar mai vai de cel prin care vine sminteala; acela mai bine si-ar lega o piatra de moara de grumaz si sa se arunce in adancul marii". Primul a fost chiar Iuda, iar mai recent Stalin; noi am avut cazul trist al lui Creanga, in Franta a fost Eliphas Levi (mentorul doctrinei luciferice), la rusi Rasputin (care totusi a ramas pana la capat crestin mistic, avand parte de un sfarsit ca de mucenic odata cu familia tarului). Noi mirenii ne plangem de ispite, dar in situatia calugarilor se ajunge si la posesiune in cazul neascultarii de duhovnic sau al lipsei spovedaniei. In razboiul nevazut nu se iau prizonieri! O cunoscuta imi povestea cum mama ei n-a crezut-o cand i-a marturisit ca fusese violata de un tanar calugar de la manastirea de langa sat (in Maramures) pt. ca nu avea nici 14 ani cand s-a intamplat asta; abia dupa cativa ani cand i-a amintit intamplarea a luat-o in serios... o fi sau nu adevarat, numai ea si Cel de Sus stiu; dar cu siguranta trebuie sa ne temem mai ales de "acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheena". Se zice si de G.Vasai (sotul Maicii Veronica la un moment dat, dupa ce fusese in Oastea Domnului si apoi inchis de comunisti) ca sinuciderea lui a fost f. suspecta, peretii camerei ii avea plini de simboluri oculte. Exista si situatii de exceptie, cum a fost cea a unui calugar batran de la Petru Voda care dupa ce fugise din viata monahala s-a pocait si a primit moarte de mucenic, salvand-o pe cea a Pr.Iustin de inca care avem atata nevoie...

Parerea mea personala e ca in viata de familie si in orice iubire adevarata si curata exista atatea ispite, incercari, in definitiv atata jertfa, incat o casatorie dusa asa cum se cuvine in vremurile de azi e mucenicie curata; cred ca orice dragoste MARE (pentru cineva de sex opus sau chiar frateasca) e o cruce si un drum al Golgotei care da celui ce se incumeta la ea ocazii sa guste cat de putin din tradarea lui Iuda, lepadarea lui Petru si incredintarea sufletului in mainile Parintele Ceresc (atunci cand toate sperantele lumesti sunt rastignite). Cei mai mari apostoli, Ioan si Pavel, au numit dragostea calea suprema si esenta insasi a lui Dumnezeu - dar pe cat e de inalta si de frumoasa, pe atat e de grea! Mai ales in vremile de apoi (sau de acum), cand dragostea multora se va raci. De aceea se si zice in Pateric: "In manastirile cu viata de obste de mantuiesc cu miile, in cele cu viata de sine, cate unul dintr-o mie". Rostul vietii monahale e desavarsirea iubirii, dupa cum a spus extraordinar Sf.Ioan Gura de Aur: "Iubirea si virtutea sunt unite, nu poate dainui una fara cealalta; iar avand una, sporeste si cealalta". Un ucigas devine si sfant prin puterea dragostei (cazul lui Pavel), iar un sfant fara dragoste se prabuseste. Unora singuratatea le impietreste inima (si atunci casatoria e unic remediu), altii au atata dragoste incat o desavarsesc in sihastrie. Chiar zicea un filozof: "Ascetul fuge de lume ca s-o iubeasca cu si mai multa patima".

In America de N nu cred ca e tot asa grava treaba ca in UE, inca mai exista crestini si viata religioasa (in special in Mexic, dar chiar si prin SUA); in schimb in Europa de Vest e un dezastru moral si spiritual total, mai mult ca sigur va fi primul loc unde se va introduce taxa pe aerul respirat (pentru dioxidul de carbon expirat, care contribuie la incalzirea globala). Istoria ne invata ca crestinii cazuti ajung mai rai decat paganii (cum e scris ca celor care se intorc in necuratie "li se vor face lor cele de pe urma mai rele decat cele dintai")... iar Europa a fost chiar leaganul crestinismului. In Ro bisericile sunt pline duminica pentru ca 1% din romanii de la oras merg la liturghie saptamanal; cam aceeasi proportie este si la romanii ajunsi peste ocean, cu exceptia ca sunt mai putin ravnitori (in general credinciosii nu prea emigreaza, sau daca o fac nu se simt deloc in largul lor in N. America, unde e mult individualism si putina dragoste - asta cu cat esti mai la nord). Diferenta esentiala intre Ro si America e pamantul romanesc, care e atat de binecuvantat si are atatea ramasite ale dreptilor incat totul e un adevarat altar, cum bine zice Miorita. In schimb oamenii... Vorba parintelui Ioan (de la Recea): "Pai cum vrei tu, vierme, sa vezi jertfa lui Hristos?" Un lucru insa e sigur: in Romania se joaca cu cartile pe fata, nu trebuie sa faci eforturi sa distingi binele de rau, credinciosul de apostat; e locul unde nu poti fi caldicel: ori te sfintesti, ori te indracesti. E destul ca un roman sa deschida gura si stii ce e cu el...

Doamne ajuta! Iulian

Frumoase si intelepte cuvinte, Iulian. Si sa avem grija de noi insine, sa nu cadem, dupa cum si tu spui.

Cu semnul intrebarii...
 

Doamne ajuta.
Cred ca atunci cand iti gasesti cale in lume, nu mai ai intrebari daca sa iei calea manastirii, dar in cazul in care nu ai o familie si prea putin te pasioneaza se pierzi vremea prin oras sau mai stiu eu pe unde , te gadesti ce e mai bine pentru tine.
Si atunci incepi sa te rogi, si te rogi, si te rogi, si raspunsul nu vine si e din ce in ce mai greu, dar, dar tot simti ca Dumnezeu e cu tine.Si atunci trebuie sa avem rabdare. Stiu ca e foarte greu, dar trece si speram sa treaca spre folosul duhovnicesc.
Cu dragoste in Hristos.

bv tie Domne ajuta...
 

cam asa ceva simt si eu...si e k un fel...de....atractie...puternica...si mai ales cand sunt intr-o Manastire,,,sau in preajma unui preot sau calugar,,, si cand sunt asa,,,,uit de tot,,,de lume,,,parinti,,,frati,,,prieteni,,,parca as fi si eu un calugar,,,si 1... nici parintele duhovnic nu ma lasa...adik nu imi da binecuvantare sa plec la Manastire,,,k ii e teama sa nu ma smintesc,,,si eu citit multe,,,si cam stiu la ce sa ma astept,,,cu toate k imi e greu sunt mereu gata,,,sa le,,,implinesc sa zic asa pe toate....si 2...nici parinti nu ma lasa sa plec...si le-am dat de inteles k am sa plec,,,da nu cand...si deja cam imi planuiesc,.,,cum o sa plec,,,ce o sa fac,,,la ce Manastire,,,etc...da ai dreptate poate sa fie si o ispita de la diavol...dar acum sa fie doar voia Domnului,,,noi sa tinem scanteia asta de a pleca la Manastire,,,stii cum e vb aia,,,bate fierul cat e incins,,,da nici prea tare,,,k se indoaie,,,ee,, noi sa il mentinem asa,,cald,,,si atunci cand ardeee cel mai tare,,,adik dorinta noastra de a pleca,,,atunci sa plecam,,,si sa uitam de cele lumesti,,,cum erea un monah...avea tot asa aprinderi din astea sa plece la Manastire...si isi..vanduse casa,,,lucrurile le-a impartit la saraci,,,si a plecat doar cu o traista dupa el...in drum spre Manastire,,,ii da in gand satana k a uitat ceva acasa,,,k mai trebuia sa faca ceva...asa sa intamplat de 3 ori,,,in 3 zile,,,si atunci el a stat putin pe ganduri,,si si-a dat seama k e ispitit de diavol,,,si ce crezi k a facut,,,??...sa dezbracat de hainele si a lasat traisa jos,,,si a fugit pana la Manastire,,,si de atunci ii zice Atletul lui Hristos...ehhh....ce nu ar face satana sa ne intoarca din drum...ar rasturna lumea pe dos.,..el ar putea si mai multe....da nu il lasa Prea Bunul Dumnezeu,,,
Doamne ajuta...Sanatate...si iarta-ma si pe mine pacatosul...dak te-am deranjat cu ceva,,,sau nu ai inteles ce am vrut sa iti explic

Un sfat Duhovnicesc : Părintele Arsenie Papacioc
 

Îţi poate veni gândul să pleci la mănăstire ca să fugi de lupta pe care ţi-o dă lumea aici ?
Păi, nici nu te primeşte mănăstirea. După ce ai biruit totul, vii la mănăstire. Dacă nu ai reuşit acolo, aici , la mănăstire, cum poţi să birui ? Spune Mântuitorul : " Dacă Eu vă spun nişte lucruri omeneşti , şi nu le pricepeţi, cum o să pricepeţi dacă v-aş spune lucruri cereşti ? ". . . . Dacă tu nu ştii să slujeşti lui Dumnezeu, Care e veşnic, ai să te împotmoleşti. Trebuie să fi atent : "Stai că asta nu ţine de veşnicie. Asta nu o fac . " Dacă vii la mănăstire, puţin lucru este ? Bucuri pe Dumnezeu cu poziţia ta toată viaţa ! N-avem noi motive să fim bucuroşi ? Că zice Sfântul Ioan Carpatinul : "Să nu mai fericiţi pe nimeni , călugărilor , numai pe voi să vă fericiţi ! " . Şi dacă intri la mănăstire, ferească Dumnezeu să nu mai stai ! Cazi în anatema ! Intrarea la mânăstire este intrarea în rai, şi ieşirea de la mănăstire este plecarea din rai.

Faptul ca un monah poate sta la masa cu un mirean, ca isi pot vorbi, ca se bucura unul de altul, ... inseamna ca nu trebuie sa ne mai intrebam: lume sau manastire? Trebuie sa retinem doar atat: buna vietuire in ambele.

Costel...tare iti admir echilibrul!,aceasta credinta ce implica teologia(aprofundarea si definirea credintei),nu doar "crezul" pur si simplu.

Ai mare dreptate dar realizezi ce pierzi si te intorci ...asa ca mine:D

[SIZE=2][/SIZE]
[SIZE=2]Sfantul Ioan Gura de Aur spune crestinului care gandeste ca viata in pustie apropie mai mult de Dumnezeu, decat cea din lume: "Nici pustia nu rapeste slava cuiva si nici palatele imparatesti nu fac pe cineva stralucit si slavit. Stralucirea cuiva, slava si faima lui nu depind nici de locul in care traieste, nici de haine, nici de functie, nici de putere, ci numai de virtute si intelepciune."[/SIZE]

[SIZE=2]Valoarea absoluta a dispozitiei sufletesti a crestinului ("Fie mie dupa cuvantul tau.") o aminteste si Sfantul Macarie cel Mare, atunci cand spune: "Cu adevarat, nici fecioare, nici maritate, nici monah, nici mirean, ci hotararea cea buna o cauta Dumnezeu, primind-o pe ea ca pe insasi fapta, si fiecaruia dupa alegerea cea de bunavoie ii da pe Duhul Sfant."[/SIZE]

[SIZE=2]O fiica duhovniceasca, venita la Sfantul Serghie Meciov, spre a primi binecuvantare de a intra in manastire, aude urmatoarele cuvinte: "Lepadarea de lume e mai cuprinzatoare decat calea calugareasca. Monahismul este una dintre formele acestei lepadari, si anume cea mai inalta. Sa traiti cu adevarat pentru Domnul, sa traiti viata Lui, si veti simti ca mergeti pe aceeasi cale ca si calugarii. Numai sa nu uitati ca acum este o vreme cand trebuie sa slujim in mod deosebit aproapelui. Niciodata n-au suferit mai mult fratii Lui mai mici. Principalul e sa traiti pentru Domnul si in El cu oamenii, implinind dupa masura puterilor toate cele randuite fiecarui crestin."[/SIZE]

Daca nu ma insel, Pr. Arsenie Boca a spus: multi pleaca, putini se intorc.
De aceea trebuie gandit bine inainte de a pleca definitiv.

goldfinger17: Si eu aveam ganduri de astea in liceu sa ma duc la manastire si tot tacamul, asta dupa ce am fost si baiat de altar la o biserica de cartier din orasul natal. Dar cand m-am mutat la facultate in Bucuresti, nu ai cum sa mai crezi chestiile astea...adica nu cred ca esti suficient de matur sa dai cu piciorul la fetele ieftine de la facultate, sexul si bautura, eventual niste prafuri. Cumpaneste bine... anii astia cand corpul duce excesele nu se mai intorc...asa ca degeaba la 50 vei dori sa gusti din toate asta...ai arata un fel de Columbeanu.

Bine, Ioane, dar scopul vietii e sa le gusti pe acestea toate? Chiar crezi ca iti foloseste acel praf? Eu stiam ca trebuie evitat...

Cred ca mai putin conteaza daca trebuie evitat sau nu, ci faptul ca la varsta lui corpul duce mult mai bine toate astea decat la 40 de ani, oricat ar fi de calit.

Nu inteleg despre care "toate astea" vorbesti. De toate ne putem dispensa. Dar daca ai nevoie sa-ti traiesti viata din plin, nu vei incepe la 40-50 ani, ci din tinerete.
Culmea e, ca cel care incepe viata sexuala mai tarziu, e mai putin expusdecat cel, care incepe devreme. Mediteaza si la acest aspect. Si oricum prafurile nu sunt bune.

Ce jalnica e lumea... la 50 de ani ajungi doar sa jinduiesti dupa depravarea tineretii... Oare parintii induhovniciti jinduiesc dupa vremea cand, tineri fiind, spuneau rugaciunea inimii doar cu gura?
Spre rai se urca, te desavarsesti, spre iad se coboara, te perimezi... JALNIC, sarmane om!

Sigur, ai dreptate - daca e sa-l fi luat in serios pe ionpat (care vad ca a fost banat). Daca te uiti ce mai scria, eu cred ca pur si simplu facea misto de noi pe aici ;-)

Lume sau manastire?
 

Clerici nevrednici, monahi nevrednici, preoti nevrednici slujesc in pacatele lor fara nerusinare, la liturghie, iar rasplata asta este. Rugaciunea lor este ca putoarea si ca noroiul si nu va atinge nici o data slava lui Dumnezeu, iar acest lucru nu va fi cu ratat decat prin foc. Iata deci invatatura direct de la Sfintii Parinti, legata de feciorie si de curatie: Sfantul Grigorie Taumaturgul arata clar ca cel ce vrea sa slujeasca lui Dumnezeu trebuie sa fie ca floarea de crin despre care se vorbeste in Scripturi: "Nici nu tese, nici nu coase si, in toata stralucirea ei, este mai frumoasa si mai imbracata si mai stralucitoare decat toata podoaba lui Solomon".Rugaciunea liturgica a Heruvicului spune asa: "Nimeni dintre cei cu pofte trupesti sa nu vina sa slujeasca Tie". Este clar si categoric ca aceasta invatatura despre feciorie nu este doar un simbol, o arta sau un joc de cuvinte. Este un lucru real si cert ca rugaciunile care strabat cerul sunt rugaciunile monahilor si clericilor, fratilor, pustnici lor care traiesc cu adevarat starea feciorelnica a mintii, nepatimirea de la trup si, in primul rand, neintinarea de la trup. Ca sa poti sa urci la Dumnezeu trebuie sa ai trupul curat, sa ai inima lepadata de cele lumesti. Si aici am sa va dau o pilda concreta. Un pustnic a murit cu oala de bani sub rogojina din pustie, unde se nevoia. Si–n clipa cand murea, foc din cer a mistuit si pe pustnic, si oala, si tot. Si atunci fratii au cazut la rugaciune si au intrebat: "Oare ce semn a fost acesta?" Si s–a auzit un glas din cer spunand: "Unde a fost comoara acolo a fost si inima", deci cu tot cu oala de bani s–a dus pustnicul in fundul iadului. Si o alta invatatura, tot din Pateric, unde unul arata ca s–a lepadat de sine si a intrat la saracia de bunavoie. Dupa ce staretul l–a primit in pustie i–a spus asa: "Frate, mergi si te nevoieste". Si a mers la parinte si a zis: "Rogu–te, da–mi voie sa pun acoperis la chilie ca o sa inceapa ploile si o sa ma ude." "Pleaca in lume, ca nu te–ai facut monah, leapada–te de tine si apoi sa mai vii." A venit din nou si a stat o vreme in pustie si a zis: "Parinte, da–mi voie sa fac un gard macar imprejurul chiliei, ca sa nu ma manance fiarele!Pleaca in lume, ca inca nu te–ai lepadat de sine." A venit si a treia oara si s–a dus la staretul lui si zis: "Da–mi voie macar o usa sa–mi fac la chilie, sa nu vina talharii peste mine." "Du–te in lume, ca inca nu te–ai lepadat de sine, du–te si ajungi la adevarata saracie." Si cand a vazut ca nu merge nici asa, s–a apropiat de staretul lui si a spus: "Acoperamantul meu este Tatal, Fiul si Sfantul Duh, asta e toata nadejdea mea. Rogu–te, da–mi voie sa ma fac calugar". "Mergi sub cerul liber care–ti va fi acoperis, pune–ti capul pe pamant care–ti va fi perna, acopera–te cu cerul instelat si Duhul Sfant te va pazi pe tine. Acum cu adevarat te–ai facut calugar. Asta e adevarata stare de calugarie, a unirii cu Dumnezeu". Si mai este o intamplare si mai frumoasa, cand un pustnic, dupa ce au venit talharii si i–au luat totul din chilie, in loc sa–i certe, s–a apropiat si le–a spus: "Fratilor, ati uitat punga aceasta, luati–o, nu cumva sa ramana si sa va para rau dupa ea". Si atunci de rusine au adus toata averea inapoi. Unui alt pustnic mai sporit, ce avea un banut pentru pesmetii lui de zi cu zi, din rogojinile pe care le impletea, un frate ii fura la inceput cate putin; si batranul scria de fiecare data pe un biletel: "Multumesc ca ma izbavesti de iubirea de arginti." Si batranul muncea, si facea rogojini, si punea acolo bani ca sa–i satisfaca fratelui pofta pacatoasa. Fratele, cand a vazut asa, a inceput sa ia tot. Si, cand a vazut batranul indrazneala fratelui, a zis: "Frate, ia totul, numai lasa–mi si mie cat de putin, ca sa am din ce sa tra iesc." Si s–a rusinat fratele si i–a adus inapoi toti banii.

Lume sau manastire?
 

Exista monahi care traiesc monahismul pe dinafara!Monahul indeosebi are numai obligatii; nu are drept la nimic. Nu trebuie sa aiba pretentie de la nimeni pentru nimic. Faptul de a cere monahul drepturi in aceasta viata, din moment ce s–a lepadat de toate pentru dragostea lui Hristos, este cu desavarsire gresit.Monahul se îngrijeşte de mântuirea sa şi de mân*tuirea tuturor celor vii şi morţi. Pentru monah, dragostea adevărată, cea dumnezeiască se află înlăuntrul durerii pentru mântuirea sufletului său şi al durerii pentru mântuirea întregii lumi.Scopul mănăstirilor este duhovnicesc şi nu trebuie să existe în ele elementul omenesc, ci cel ceresc, pen*tru ca sufletele să fie inundate de dulceţi paradisiace.Unele mănăstiri s–au umplut de multe înles*niri şi îşi fac viaţa lor grea. Caută lucruri pe care nu tre*buie să le caute şi le lasă pe cele duhovniceşti cu care ar trebui să se ocupe.

Depinde de fiecare in parte ce motiv are sa aleaga unul din aceste trasee...nici un drum nu este gresit daca telul este Hristos.

Lume sau manastire?
 

Monahul nu trebuie sa fie destrabalat!Sfantul Ioan Damaschinul spune asa: "Clericul sa fie sfant, curat ca ingerul si sfant ca Ioan Botezatorul". Mantuitorul spune: "Nimic necurat nu va intra in imparatia lui Dumnezeu". Rugaciunea liturgica a Heruvicului spune asa: "Nimeni dintre cei cu pofte trupesti sa nu vina sa slujeasca Tie!"Sunt destui monahi numai cu numele care trandavesc.Monahii sunt oamenii care au ales sa poarte jugul lui Hristos, lepadandu–se de lume si tinand votul ascultarii, al saraciei si al curatiei. Manastirile sunt locurile in care monahii Il lauda neincetat pe Dumnezeu!Manastirile sunt, ca si preotii, oglinda poporului. De unde sa apara monahi sfinti, cand multi intra in manastire pentru ca nu au fost in stare sa isi gaseasca un rost in viata, sau pentru ca au fugit de crucea casatoriei?La baza intregului monahism sta cuvantul Mantuitorului: "Cel ce vine dupa Mine sa se lepede de sine, sa–si ia crucea si sa–mi urmeze Mie".Prima ascultare a monahului, care trebuie indeplinita cu toata hotararea, este pazirea poruncilor lui Dumnezeu, date de insusi Mantuitorul Iisus Hristos care Ii cere monahului ca faptele sa–i straluceasca precum lumina in sfesnic, "ca lumea, vazand faptele voastre cele bune, sa slaveasca pe Tatal vostru cel din ceruri". Chemarea trebuie sa fie neaparat sfanta, sa fie la inaltimea chemarii ingeresti. Nu cum este chemarea rationala, publicitara: "Am depus votul si am rezolvat problema. Mi–am pus o carpa in spate, centura la mijloc, rasa si de acum eu sunt altcineva"Autenticitatea ascultarii monahale consta intr–o deplina armonie intre staret si ceilalti vietuitori, privitor la muncile de zi cu zi, la ascultarile de zi cu zi si la tot ceea ce se desfasoara intr–o manastire. Parintele Cleopa spunea: "Eu ma duceam primul la munca si ceilalti veneau toti dupa mine si cu dragoste munceam pana ce se batea clopotul de Vecernie, mancam si apoi mergeam cu totii la pavecernita, si apoi la chilie ne pregateam pentru Utrenie".Daca manastirile ar vrea sa progreseze sau sa faca un pas inainte in viata monahala, ar trebui ca toti monahii sa fie tratati la fel, indiferent de rang si de grad."

Damian inainte sa ne spui cum sunt si cum ar trebui sa fie altii ar fi bine sa te gandesti cum esti tu si cum ar trebui sa fii tu....iar daca te-ai gandit la aceasta, poate faci un pustiu de bine sa ne spui si noua cate ceva despre tine...poate meriti ceva inchinaciuni, ofrande...ca ma gandesc citind postarile tale ca a venit Hristos pe pamant, s-a apucat de judecata si noi il ignoram.

Lume sau manastire?
 

Lepadarea de lume nu *presupune si lepadarea de delicatetea *sufleteasc`…În biserică, monahul să meargă cu bună cuviinţă, cu respect şi dragoste pentru Casa lui Dumne*zeu. Să evite privirea trufaşă, gesturile grăbite, râsul, dormitarea, căscatul, neatenţia. Să vorbească cu glas şoptit şi numai dacă este mare nevoie. Să cânte sau să citească atunci când i se dă să facă acest lucru de către cel rânduit să conducă strana, iar cântarea să îi fie firească, fără pretenţii de vedetism expirat, căci Biserica este locul unde ne rugăm, nu unde dăm spectacole, fie ele şi de cântări duhovniceşti. Călugării să nu discute sau să râdă în strană, căci pot pricinui sminteală sau întristare mirenilor, care vor să vadă în ei modele de vieţuire creştină. chilie călugărul îşi are momentele lui de intimitate duhovnicească, de meditaţii şi de nevoinţe. Chilia este ca o biserică, este un loc sacru unde fiecare nevoitor continuă alergarea sa individuală pentru Dumnezeu şi semeni. Fiecare călugăr după ce a intrat în chilie să fie cu luare aminte să îşi ducă la bun sfârşit pravila propusă de duhovnic şi să nu se lase ispitit de a face alte lucruri decât acesta, fie ele chiar şi duhovniceşti. Bine este să nu îşi umple atletul lui Hristos mintea cu lucruri care să îi strice echilibrul interior. Dacă tot are în chilia sa un mijloc mass–media sau de tehnologie modernă, măcar să îl folosească doar cu încuviinţarea duhovnicului şi, desigur, spre zidire sufletească. Acestea nu sunt rele în sine, ci felul în care sunt folosite… Să nu uite călugărul că îndeletnicirea sa de căpătăi este rugăciunea. Fără ea se va usca sufleteşte şi îşi va pierde sensul chemării sale. Aceasta va fi cea care îl va ridica şi din căderile sale, oricât de grele ar fi ele. În chilia sa călugărul să nu îşi ia mâncare ori băutură în afară de apă. Chilia să fie simplă şi curată, ca atunci când intră în ea, să îşi găsească odihna şi dorinţa de rugăciune şi meditaţie. Vizitele între călugări, la chilii, nu pot naşte decât lucruri rele, precum clevetirea, judecarea, răzvrătirea, îmbuibarea, beţia, desfrânarea, împrăştierea minţii, pierderea liniştii interioare etc. Călugărul în chilia sa trebuie să citească cât mai mult, să caute să aibă cunoştinţe cât mai cuprinzătoare, dar să nu îşi trufească mintea sa pentru aceasta.

Nu este chiar asa de simplu ,sa treci la viata monahala ,dar daca ai indemn si chemare in acest sens ,incearca .Petreci citava vreme intr-o Manastire si o sa vezi reguli si ascultarile la care ai sa fi supus si atunci vezi daca poti sa continui acest drum sa-u nu . Daca intradevar este o chemare de la Dumnezeu . Dumnezeu sa-ti Ajute sa faci ceia ce crezi ca poti urma in viata. Sa-ti dea intelepciune si sa urmezi calea cea dreapta si buna ,si totodata folositoare tie .

Lume sau manastire?
 

CITAT-În prealabil postat de goldfinger17
Doamne ajuta! Va rog sa ma ajutati cu o idee,un sfat daca puteti.Cam in fiecare zi de ceva vreme ma gandesc la viata in manastire,la calugarie si vazandu-ma traind intr-un asemenea mediu simt o usurare,o bucurie insotita mereu de un zambet.M-am gandit de multe ori la calugarie,am citit ca si diavolul iti poate insufla un astfel de dor ca sa te atraga in cursa.Ideea e ca si pe la scoala ma apuca astfel de ganduri si in orice loc,aproape zi de zi.Eu in prezent sunt elev in ciclul liceal...ma apropii de terminare.Uneori zambesc singur si simt o oarecare bucurie,linistire cand ma gandesc la viata in manastire,la cum ar fi sa traiesc si eu acolo.Sigur mi-am pus si eu problema:manastirea e nevointa.M-am cercetat sa nu fie vreun gand necurat,strain,dar aproape in fiecare zi de cateva luni ma gandesc la lumea aceasta trecatoare,la frumusetea ei,la tot ceea ce a creat Dumnezeu si rad si zambesc cu mine insumi.E ciudat....! ma intreb uneori daca nu as fi diliu sau sa am vreo dereglare mintala.Multe-ti sunt caile Doamne iar eu neputincios sunt si nu inteleg!Slava Tie Dumnezeule,Slava Tie!
Asadar daca cu vreo idee,ceva m-ati putea sfatui caci ciudata dar frumoasa mai este viata asta plina de neintelesuri iar eu neputincios sunt si nu o inteleg!

Lume sau manastire?
 

Mergi la o manastire si stai o perioada sa vezi daca poti face fata-ascultari,slujbe-cam tot ce este la o manastire.

Iata un posibil raspuns la intrebarile tale:
Si inca unul:

din Sfantul Afraat Persanul "Indrumari duhovnicesti"
 

" Cine s-a logodit cu o femeie si vrea sa o ia de nevasta, acela sa se intoarca acasa si sa se bucure de femeia sa!... Calugarii, insa, sunt facuti pentru lupta, pentru ca isi indreapta neincetat privirea inainte si de cele ramase in urma lor nu se sinchisesc. Deoarece comorile le stau in fata, tot ceea ce vor agonisi va deveni al lor si vor avea de pe urma acestora castig mare.

Voua insa, care suflati in goarne, va zic: dupa ce veti fi dat acest avertisment, priviti la cei care se retrag si apoi cercetati pe toti cei care s-au oferit sa lupte la incercarea cu apa. Toti cei curajosi vor trece proba cu apa, dar lenesii, cu acest prilej, se vor osebi. Asculta dar, iubitule, aceasta taina la care in chip simbolic a facut candva aluzie Ghedeon cand a adunat poporul pentru razboi. A luat aminte la cuvintele Legii si la cele despre care ti-am vorbit pana acum (vezi Deut. 20. 2-8)

Drept care multi au parasit ostirea. Cand au ramas numai acei care se hotarasera pentru razboi, Domnul ii grai lui Ghedeon: "Cine va lipai apa cu limba din pumni, cum lipaie cainele, este gata si-l trage inima sa mearga in lupta; cine isi pleaca genunchii sa bea apa, este molau si slab de lupta".

Mare este taina, iubitul meu, caci Ghedeon aici preinchipuie botezul si descrie dinainte razboiul nevazut si starea calugareasca. Caci, inca inainte de incercarea prin apa, daduse instiintare poporului. Cand a pus in aplicare proba prin apa, din zece mii de oameni, s-au ales pentru a merge la razboi numai sute.Aceasta se potriveste intocmai cu spusa Domnului nostru: "Multi sunt chemati, putini alesi".

De aceea se cuvine ca si crainicii Bisericii, carora le revine a canta din goarna, sa dea inainte de botez avertisment intregii obsti a lui Dumnezeu. Acelora care de buna voie lor s-au hotarat sa traiasca feciori si fecioare - o viata de sfintenie si infranare- crainicii sa le dea avertismentul: "Cei pe care inima ii indeamna spre insotirea conjugala sa se casatoreasca inainte de botez, pentru ca sa nu cada in lupta si sa nu fie ucisi!

Cine se teme sa ia parte la aceasta batalie sa se intoarca pentru a nu face inimile fratilor sai la fel de fricoase ca a sa! Cine-si iubeste avutul sa paraseasca armata pentru ca in toiul bataliei, sa nu-i zboare gandul la bunurile sale si sa o ia la fuga!

Caci cine o ia la fuga din lupta se face de rusine. Cine insa nu s-a legat si inca n-a imbracat armura nu poate fi rusinat pentru ca se intoarce. Cine insa de buna voie s-a legat si a imbracat armura se face de ras si de ocara daca o ia la fuga din lupta....
Tot asa sunt si curajosii care au fost deosebiti prin apa. Il urmeaza pe stapanul lor ca niste caini, se dau morti de dragul lui, lupta cu tragere de inima, il pazesc ziua si noaptea si latra aidoma cainilor, adica ziua si noaptea cugeta asupra Legii.
"Cei care si-au plecat genunchii ca sa bea apa, sa nu mearga cu tine la razboi, ca nu cumva sa cada in lupta si sa se dea batuti" Caci preinchipuie taina caderii celor care beau apa in trandava comoditate."

Proba prin apa este proba desfranarii.
Iata deci, ca Biserca cunoaste firea slaba a omului si caderile ei. Argumente ca " oameni sunt si ei" nu tin, caci nimeni nu e obligat sa devina calugar.

Sa nu fim aspri cu cei care cad, caci si noi avem caderile noastre. Dar sa ne abtinem macar de la a incuraja caderea sau de a-i gasi scuze. Motivele caderii se cunosc si nu sunt de natura sa ne maguleasca. Slabiciunea nu este o stare spre care trebuie sa tindem.