Deseori mi se reproșează că sunt fleț, adică spun ei că ar fi trebuit să ripostez că cică așa ar fi dat bine, așa s-ar fi cerut... trebuia să fac impresie ca să nu mă vadă gLumea cât sunt de nătăfleț în realitate... adică un bleg.

Nu degeaba se spune că leneșul mai mult aleargă... că să vezi câte își strânge omul ca să aibă el pentru zile negre, și eu de fleț nu-mi strâng nimic... defapt el, omul, visează visul ăla când și-o ia pe madam lenea drept mare cucoană și când nu va mai avea puterea să lucreze nimic decât va petrece, și va hiperna liniștit între perne toată ziua. Deci vezi, lenea îți planifică pentru ea tot timpul tinereții tale... te momește în vârteje cu fericirea unui concediu plin de timp liber când tu nu mai trebe să faci nimic fiindcă le-ai strâns din vreme... le ai bine pregătite pentru zilele cele negre... ai bani, ai haine, ai mâncare, ai case, ai țarini, ai tot ce ți-ar putea cere nevoile trupești. Doar că nu o să mai ai suflet ci ai ajuns un vierme. Dar asta nu ți se spune.

Deci lenea este visul oricărui viermișor, al oricărei râme, ca să găsească un măr care nu se va mai termina niciodată, ca în el să-și facă omul și masă și casă și pat... și gata.

Mărul ăla copt trebuia să fii fost Dumnezeu pentru om, dar omul l-a înlocuit cu un Big Mac, unde savurează viermișorul ceva ce iată că parcă ajunge până la Cer, pardon la tavan.

Aici se schimba situatia ! Aici nu-i vorba de nataflet , de bleg , ci de smerenie , smerenie ce va fi perceputa de cel manios si mandru din cale afara , ca o prostie , ca o blegeala a celui in cauza ! Deci , fara riposte . . . , mai bine astfel , caci riposta naste riposta la riposta . . . !

Sa nu te lenevesti in vreo osteneala, ca sa nu arda in tine lucrarile vrasmasului, spune Cuviosul Isaia Pustnicul.

Am putea spune ca, prin lene, omul invita puterile intunericului sa lucreze in fiinta sa.
Lenea il transforma din rob al lui Dumnezeu, in rob al diavolului.

Si cum se intampla asta,mai concret?chiar ma intereseaza fenomenul!
Oare nu chiar si sentimentul de apatie catre orice gen de activitati(chiar simple corvoade casnice)este o lene suspecta??

Monahii fac ascultare. Noi, mirenii ce să facem altceva? Părerea mea e că dacă eşti copil, fă ascultare de părinţi. Dacă eşti părinte îndeplineşte-ţi sarcinile de părinte. Bineînţeles că în ambele cazuri orice banală activitate casnică trebuie să o duci la capăt ca şi când ai face ascultare. Astea toate cu zâmbetul pe buze. Sau măcar fără să te revolţi. Căci forma asta de "ascultare" te ajută să nu te mai mândreşti, adică să te smereşti niţel.

"Lenea se tămăduieşte prin muncă".

Lenea ne indeparteaza nu numai de Dumnezeu, ci si de semeni si chiar de noi insine, deoarece are drept sora buna uitarea. Uitam de Dumnezeu, de semeni, pana si de noi.

Mai mult, omul stapanit de lene se aseamana corabiei fara carmaci, care nu mai are o tinta precisa, ci este purtata de vant la voia intamplarii. Lenea ne face sa nu mai vedem o finalitate a activitatilor si vietii noastre.

"Universul lenei" este unul extrem de limitat, ca al oricarei patimi de altfel. Este nevoie sa-L avem pe Hristos ca finalitate a lucrarilor si vietii noastre. El ne poate scoate din universul sufocant al lenei, ca Unul care "dezmargineste".

Ma refeream in special la faptul ca, nelucrand poruncile lui Hristos, din lene, ajugem sa implinim voia demonilor.
Nu cred ca exista cale de mijloc. In fiecare clipa, prin ceea ce facem, ne apropiem fie de Dumnezeu, fie de cel viclean.
Chiar prin activitatile casnice ne putem apropia de Dumnezeu, daca nu ne lenevim. Mai ales daca le unim cu scurte rugaciuni. Daca sterg praful, de exemplu, imi pot ridica mintea la Dumnezeu; pot spune, in gandul meu: tot asa, Doamne, curateste si Tu murdaria rautatii ce s-a asternut pe sufletul meu.
Bine ar fi sa avem constiinta ca, intru toate, Hristos e cu noi; si sa nu ne lenevim a fi si noi cu El.

Lenea nu-si poate gasi justificarea in cazul adevaratului crestin care se afla intr-o continua dinamica intre " deja" si "nu inca" in privinta mantuirii, ptr ca dupa cuvintele Apostolului Pavel "celui care i se pare ca sta sa ia seama sa nu cada".

Lenea este pana la urma si un semn de dispret fata de noi insine , si fata de cei din jurul nostru . Lenea izoleaza individul !

Plictiseala
 

Omul zilelor noastre se plictiseste pentru ca viata spirituala a apus in el . Plictiseala isi gaseste "justificarea' in lene , iar plictiseala este specifica lenesului !:http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...A--b1-p242.htm

Lenea ca maladie spirituala !
 

Un articol extrem de lamuritor si de folos , semnat de Preot prof. univ. dr. Cosma Sorin , pe acest site :http://www.crestinortodox.ro/diverse...ala-69670.html

Ţine-ţi inima trează!- Un indemn al Sfintilor Parinti !
 

Plictiseala şi întristarea sunt surse inepuizabile de necazuri , caci ele ne aduc o mare greutate in suflet , deci sa ne ferim de ele , sa avem mintea treaza la cele de folos . Un cuvant de folos al Sfantului Isaac Sirul :

"Dar nu toate patimile ne războiesc prin momeli sau atacuri. Căci sunt patimi care aduc sufletului numai necazuri: trândăvia, plictiseala şi întristarea. Ele nu vin în chip de momeală, nici nu momesc prin gândul la tihnă, ci aduc sufletului o greutate. Iar tăria sufletului se probează în biruinţa împotriva celor ce-l războiesc prin momeală. Cunoştinţa subţire a tuturor acestora şi a semnelor pe care trebuie să le aibă omul despre ele este ca acesta să simtă la tot pasul pe care-l face, unde a ajuns şi în ce pământ a început sufletul să calce.
Ia aminte şi la aceasta: oare are sufletul destulă cunoştinţă prin lumina lui, ca să facă deosebirea acestora sau poate să le deosebească în întuneric una de cealaltă, sau e lipsit cu totul de aceasta? Simţi oare deplin că, într-adevăr, cugetarea a început să se curăţească? Oare nu are loc vreo împrăştiere a minţii în ceasul rugăciunii? Şi ce patimă tulbură cugetarea în vremea când se apropie de rugăciune? Simţi în tine că puterea liniştii umbreşte sufletul cu blândeţea, cu seninătatea şi cu pacea pe care obişnuieşte să o nască în cugetare? E răpită mintea fără de voie de înţelesurile celor netrupeşti, pe care nu le pot tâlcui simţurile? Se aprinde în tine deodată o bucurie care aduce limba la tăcere? Izvorăşte în bucuria fără asemănare a inimii o plăcere oarecare ce scoate mintea din toate?
Căci pe nesimţite, din vreme în vreme, vine peste trupul întreg o bucurie şi o veselie, pe care limba de carne nu o poate tâlcui şi în asemănare cu care toate cele pământeşti sunt socotite cenuşă şi gunoi. Cea dintâi dintre acestea izvorăşte din inimă în vremea sau în ceasul rugăciunii, alta încălzeşte mintea în vremea citirii şi iarăşi alta, prin cugetarea neîncetată (la Dumnezeu). Aceasta din urmă e de cele mai multe ori în afară de celelalte şi adeseori e pricinuită de un lucru trecător; şi de multe ori noaptea, în acelaşi fel se iveşte între somn şi veghe, când parcă dormi şi nu dormi şi veghezi şi nu veghezi. Iar când vine desfătarea aceasta, care face să palpite tot trupul, cel ce o simte socoteşte în acele clipe că împărăţia cerurilor nu e altceva decât aceasta. Caută şi vezi iarăşi dacă sufletul a dobândit puterea care subţiază amintirile simţurilor cu ajutorul nădejdii ce stăpâneşte asupra inimii şi care întăreşte simţirile dinăuntru prin convingerea negrăită pricinuită de o tainică încredinţare. Şi dacă inima s-a trezit, vezi dacă nu cumva, din negrija ei, a fost robită iarăşi de cele pământeşti, cu toate că vorbeşte neîncetat de lucrarea ei neîntreruptă, prin care s-ar afla împreună cu Mântuitorul nostru. "

Lenea , trandavia , paralizeaza intr un fel sau altul puterile sufletesti , le anihileaza incet , dar sigur .
Lenea este legata mult de alte si alte patimi , precum imbuibarea , desfranarea , caci cel cazut in lenevie cauta doar odihna . Acum , nu spun ca oricine se odihneste , este lenes si trandav , departe de mine acest gand , caci si odihna isi are rolul ei bine determinat , dar aici vorbesc de placerea trandaviei , de lenea patologica , unde lenesul cauta doar sa se odihneasca , iar daca se scoala , iese din aceasta stare , o face doar cu scopul pentru a manca , a bea , a desfrana , chiar si daca o face in gand , numai cu gandul , alimentand continuu poftele trupesti .
Rezultatul este decaderea totala a celui in cauza . Citeam pe undeva ca cel cazut in lenevie are ca finalitate , ca sa-i spun astfel :
o lancezeala continua
- lehamitea
- scarba faţă de toate,
- dispret fata de ceilati,
- sentimentul instrainarii si al insingurarii,
- iluzia ca nu mai poate influenta lucrurile spre bine si ca trebuie grabit deznodamantul lor,
- descurajarea,
- melancolia,
- saturarea.

Si remediul? (ca starea asta il prinde pe om ca intr-un cleste, asa cum ai spus are un efect paralizant, inhibitiv fata de cele duhovnicesti, desi eliberator si stimulativ catre cele lumesti)

Din cercare stiu asa: rugaciune, silire la postire (cu discernamant), fuga la duhovnic, Maslu si mai presus de toate Sfanta Liturghie. Ordinea poate fi alta, de pilda mai intai fuga la duhovnic.
As mai adauga lectura Scripturii (uneori un verset strapunge inima si scoala pe lenes din trandaveala), intonarea unei cantari dragi, ajutarea unui nevoias (primul scos de Dumnezeu in cale) si, poate cel mai tare medicament dintre toate: GANDUL LA CEASUL MORTII si la ce urmeaza...
Asa stiu din ale mele, ma iarta...

Iata cateva "pastile" impotriva trandaviei recomandate in aceasta dimineata de Nicolae Costel ::25:
1. Trezindu-te din somn aminteşte-ţi, în primul rând de Dumnezeu şi însenmează-te cu semnul Sfintei Cruci.
2. Nu amâna pravila rugăciunii pe care o ai, ci începe-ţi cu ea ziua.
3. Pe parcursul zilei, în orice lucru, roagă-te lui Dumnezeu cu rugăciuni scurte.
4. Rugăciunile sunt aripile sunetului; sufletul prin rugăciune se face locaş al lui Dumnezeu.
5. Ca ruăciunea să fie auzită de Dumnezeu roagă-te din toată inima.
6. Nu părăsi rugăciunea atunci când vrăjmaşul te împresoară cu indiferenţă; cel ce se nevoieşte spre rugăciune, când sufletul cade în nesimţire, este mai presus decât cel ce se roagă cu lacrimi.
7. Să cunoşti Noul Testament cu mintea şi cu inima, studiindu-l permanent. Cele neclare să nu le tălmăceşti după mintea ta ci să citeşti tâlcuirile sfinţilor părinţi sau să ceri explicaţii de la părintele duhovnic sau de la preoţi.
8. Nu uita să bei cu sete duhovnicească agheasmă pentru sfinţirea sufletului şi a trupului.
9. Nu uita să ungi în semnul Sf. Cruci cu ulei Sfinţit de la moaşte, de la icoane făcătoare de minuni, de la litie: fruntea, obrajii,urechile, inima, mâinile, picioarele şi locurile bolnave, se poate să bei câte o linguriţă (pe nemâncate, după ce ai primit prescura şi aghiasma).
10. Salutarea Împărătesei Cerurilor: “Născătoare de Dumnezeu Fecioară …” rosteşte-o cât mai des sau măcar o dată în oră.
11. În timpul liber citeşte scrierile sfinţilor părinţi - învăţători ai vieţii duhovniceşti, iar dacă nu le ai, cerele cu insistenţă de la cei care le au.
12. În ispite şi necazuri întăreşte-te cu Psaltirea şi Paraclisul Maicii Domnului “De multe ispite fiind cuprins …”. Ea este unica noastră Apărătoare.
13. Atunci când demonii aruncă în tine săgeţile sale, când se apropie păcatul de tine, cântă cântările Săptămânii Patimilor şi ale Sfintei Învieri, citeşte Canonul şi Acatistul Preadulcelui Iisus Hristos şi Domnul va surpa legăturile întunericului care te-au înfăşurat. Strigă către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi către Îngerul Păzitor. Rosteşte cât mai des “Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te….”.
14. Dacă nu poti nici cânta, nici citi, în clipele luptei, pomeneşte numele lui Iisus, stai neclintit lângă Crucea Lui şi te vei tămădui prin lacrimile tale. Chiar şi de nu înţelegi înţelesul cuvintelor rugăciunii lui Iisus, repetându-le necontenit,dracii înţeleg şi vor fugi.
15. Omul care îşi începe viaţa duhovnicească trebuie să ştie că este bolnav, mintea lui se află în rătăcire, voinţa e mai mult plecată spre rău decât spre bine, inima se află în afara curăţeniei din pricina fierberii patimilor, de aceea la începutul vieţii duhovniceşti totul trebuie să fie orientat spre dobândirea sănătăţii duhovniceşti dimpreună cu smerenia.
16. Postul ne aduce la porţile raiului, iar milostenia le deschide.
17. Când e post, posteşte, însă trebuie să ştii că lui Dumnezeu îi este plăcută nu numai abţinerea pântecelui, ci şi abţinerea urechilor, a ochilor, a limbii, precum şi abţinerea inimii de la patimi.
18. Viaţa duhovnicească este un necontenit şi neobosit război cu duşmanii mântuirii sufletului. Niciodată să nu dormi sufleteşte, duhul să-ţi fie întotdeauna treaz, şi cheamă neîncetat în orice luptă pe Mântuitorul tău, pe Maica Domnului şi pe îngerul păzitor.
19. Teme-te să te învoieşti la păcat şi să te împreunezi cu gândurile păcătoase pe care ţi le şopteşte vrăjmaşul, să ştii: aceste fapte sunt păcătoase.
20. Aminteşte-ţi că neglijenţa pentru mântuirea sufletului duce la pierzanie.
21. Cere neîncetat de la Domnul: “Frica Ta sădeşte-o în inima mea”. O, cât este de fericit cel ce are în inima sa frica de Dumnezeu.
22. Dăruieşte-ţi, fără de rezerve, întreaga ta inimă şi vei simţi raiul pe pământ.
23. Credinţa ta se va întări de la permanenta pocăinţa şi rugăciune, precum şi de la comunicarea cu oamenii ce au credinţă adâncă în Domnul.
24. Ca Dumnezeu să audă şi să primească cererile tale, roagă-te pentru vrăjmaşii tăi, dorindu-le binele, fără a-i chema pe nume: “Doamne, Tu ne-ai dat poruncă să ne rugăm pentru vrăjmaşii noştri, Tu îi ştii pe ei, eu nu-i ştiu, dăruieşte-le lor credinţă adevărată, dragoste nefăţarnică, viaţă după poruncile Tale, smerenie, răbdare, blândeţe, înţelepciune, bună cugetare, rugăciunea inimii, luare aminte la rugăciune, dragoste pentru citirea Sfintei Scripturi şi ale scrierilor sfinţilor părinţi, agonisirea Sfântului Duh. Binecuvinteză-i pe ei cu pace şi dragoste, iar dacă este cu neputinţă ca cei înrăiţi să se întoarcă, pune hotar răutăţii lor şi apără-i de vrăjmaşi pe aleşii Tăi”.
25. Întotdeauna caută neobosit faptele milosteniei şi ale dragostei compătimitoare. Fără aceste fapte nu putem plăcea lui Dumnezeu. Fii ca un soare pentru toţi, mila e mai presus de orice jertfă.
26. Fără o necesitate deosebită, nu merge nicăieri, iar stând acasă nu fi plin de griji. Tendinţa de îmbogăţire, grija de multe sunt momelile vrăjmaşului vremurilor în care trăim.
27. Cât mai puţin vorbeşte şi râzi, nu fi curios şi interesat de deşertăciuni.
28. Nu te afla niciodată fără de lucru, cinsteşte duminicile şi sărbătorile bisericeştii făcând fapte bune şi citind Sfânta Scriptură.
29. Să îndrăgeşti sfânta singurătate.
30. Toate ocările să le rabzi, mai întâi, prin tăcere, apoi prin autoînvinuire, şi după aceea prin rugăciune pentru cei ce te obijduiesc.
31. Smerenia biruie toţi dracii, iar răbdarea învinge patimile sufleteşti şi trupeşti. Cerând prin rugăciune smerenie, noi rugăm, de fapt, ca Dumnezeu să încuviinţeze ca un om oarecare să ne insulte. Smerenia şi dragostea pentru duşmani nu vor veni de la sine. Ele trebuie dobândite, răbdând corect insultele şi defăimările.
32. La rugăciune, afară de Dumnezeu, nimănui să nu-i arăţi lacrimi de umilinţă şi râvna ta pentru mântuire.
33. Pe preotul ortodox să-l consideri înger, Binevestitor trimis să te bucure şi să-ţi aducă mântuire.
34. În relaţiile cu oamenii comportă-te precum cu moştenitorii Măreţei Împărăţii, dar şi cu teamă ca de foc. Aminteşte-ţi de cuvintele Mântuitorului că orice lucru pe care îl faci aproapelui, îl faci pentru El Însuşi. În aproapele nostru se află mântuirea sau pierzania noastră.
35. Toate le iartă tuturor şi compătimeşte-i pe toţi în suferinţele lor.
36. Nu-ţi uita aproapele.
37. În cel ce caută aici odihnă nu se află Duhul lui Dumnezeu, el nu are dragoste către Dumnezeu şi către aproapele său.
38. Tristeţea şi neliniştea vin de la puţinătatea rugăciunii.
39. În orice loc şi în orice vreme cheamă-l în ajutor pe îngerul tău păzitor.
40. Grijeşte-te necontenit de plânsul inimii pentru păcatele tale. Când le mărturisi şi te vei împărtăşi cu Sfintele Taine bucură-te încetişor de slobozirea de ele.
Restul "pastilelor" impotriva lenii le poti citi , draga Ioane :1:, aici :
http://cristiboss56.blogratuit.ro/Pr...I-b1-p1568.htm

He-he, cateva mici pastile, oh... O, da! Doamne ajuta!
Multumesc, Cristian, multumesc si lui Costel...
Domnul sa ne intareasca in vietuirea aceasta sfanta si sfintitoare! AMIN+

P.S. O parte din acest lung, darnic, bogat "mestesug" al linistirii si trezviei il gasisem deja in unele scrieri, de pilda in scrisorile Sfantului Teofan Zavoratul, prin cartile de rugaciuni, in Ceaslov... M-au ajutat atat de mult, deseori... Port lista cu mine pe un carnetel mic, ascuns intr-un mic buzunar... A fost cu mine in vara asta prin toata tara, pana la Sighet, departe in Ucraina, pana la vama/Vecheetc. Nu-l pot lasa, dimpreuna cu alte mici lucruri, le port cu mine si citesc adesea. Iar cand uit, intr-adevar vine lenevirea cu pasi mari, de zbir nebarbierit, cu ochii rosii de ura... Si ce imi face, cum ma chinuieste... Veti fi stiind si voi cum e, pesemne, din pataniile voastre...:)

Offf cat de minunata ar fi lumea daca am respecta toti acest tratament... Multumim Cristi!

Dar ce ai face daca ai pierde carnetelul ? :)
Iti zic eu ce ai face ...ai striga in interiorul tau 'Doamne ajuta-ma,nu ma lasa sa zac in nesimtire ca dobitoacele necuvantatoare"

Mi-a placut un raspuns al unui parinte la o conferinta. A fost intrebat de unul din studentii mai zelosi ,"parinte ce sa facem cand ne inghesuie vrajmasul ,si ne da tarcoale somnul si nu ne mai putem face pravila?",
Iar parintele a raspuns :
"-Mie cand mi se face somn ma culc! "
Mi s-a parut un exemplu de echilibru,si de a ne mai reteza din autoflagelarea si poatre mandria care ne apuca cand actionam de unii singuri,si imboldul nu ne vine din inima.
Inima si mintea trebuie sa conduca tot razboiul acesta , sa plecam de la a ne accepta cum suntem, sa ne predam tot sufletul nostru lui Dumnezeu,si sa facem totul cu placere ,nu ca pe ceva impus.
Caci Dumnezeu este in toate , chiar cand zacem rapusi de lene, El ne poate auzi ,si urechea Lui nu se departeaza o clipa de la noi. Dar locul sau de intalnire cu noi este in inima noastra .

Un exemplu : in intalnirea Mantuitorului cu femeia samarineanca :unei reguli extrerne 'rugaciunea sa se faca doar la templu, Iisus ii contrapune o regula interna ,rugaciunea sa se faca oriunde,dar in duh si in adevar.

Regulile externe pot aduce lenea,caci nu ne sunt proprii noua,ne sunt ca un corp strain.
Dar "regulile" interne sunt ale noastre,venite de la Dumnezeu ,si acestea nu ne pot plictisi niciodata

Mi-a placut raspunsul tau , dar sa nu uitam ca si aceste reguli externe , precum tu spui , sunt tot rodul "muncii noastre , caci ele nu au venit de nicaieri si ne-am trezit dintr o data pe cap cu ele . Precum bine spui, important sa ne acceptam asa cum suntem si sa ne incredintam cu totul voii lui Dumnezeu , dar oare si aceasta nu-i sambure mic de lene ? De , ma incredintez voii lui Dumnezeu , dar fara vointa mea , nimic nu-i cu putinta .In fine , sa nu uitam ca aceasta nenorocita de trandavie este pacatul de moarte caruia ii urmeaza :nepasarea , deznadejdea , neglijenta , necredinta , impietrirea , amanarea (cea mai periculoasa dupa mine ), etc . Sfintii Parinti in repetate randuri ne spun ca multa nepasare si trandavie , este mai vatamatoare decat toata lucrarea diavoleasca .
Multumesc inca odata pentru raspunsul tau pertinent .
Doamne ajuta !:1:

Pai la fel e si cu alte lucruri. Ce ma fac daca imi pierd un picior, un ochi, capul?... Dar daca pierd Biblia? etc. etc.
Habar n-am! Poate voi face cum spui.
Insa ai omis un lucru: eu acum am si carnetelul si Biblia si ochii si picioarele, probabil si capul. Ca urmare, gasesc ca e mai practic sa ma folosesc de ceea ce am si nu sa ma lansez in ipoteze catastrofice. Iti pare ca are sens?

P.S. Am observat ca unele lucruri pe care le port mereu la mine, de pilda Psaltirea, incep sa-mi intre pe ascuns sub piele. Nu stiu cum vine asta, ma trezesc cand si cand ca a mai inflorit un verset pe dinlauntru, ca ma preocupa o catisma intreaga etc.
Asta numim in psihologie ca fiind "interiorizare" sau "internalizare", sau mai simplu, "invatare" (care, desigur, are si alte nesfarsite forme si mecanisme). Ceea ce facem, ceea ce practicam mereu, ne constituie! Devenim exact ce practicam.
La fel si rugaciunea. Azi o spui cu voce tare, maine o spui cu buzele in soapta si nu stiu cum se face ca, pe masura ce trece vremea, ea incepe sa rasara singura, cand nu te astepti, din nu stiu ce camarute interioare. Te trezesti cu ea, hop!, cand nu te asteptai, desi la inceput o culegeai cand voiai, din carte...
Asa ca deocamdata imi tin carnetelul dupa mine, intr-un buzunar mic...:) Carnetelul, ca sa parafrazez un amic (un evreu, Wittgenstein), e o scara pe care urci pana ajungi sa il contii inlauntrul tau, in viata ta efectiva. Apoi nu te retine nimeni sa ii dai cu piciorul...
Toate la vremea lor!

Superb , asta spune totul si ne indeamna sa practicam cele de folos , printre care pe un prim loc se afla RUDACIUNEA !:1:

Rudaciunea cu sfintii, da, cu ingerii, prin ... rugaciune!...:))
(s-a nimerit bine, de fapt nimereala pare - dar nu e)

RUGACIUNEA CU G , :9: !
Da , da , da , cu sfinti , cu ingeri , cu Maicuta Prea Sfanta , RUGACIUNEA rostita simplu , din suflet , citita , gandita , inteleasa , digerata , insusita , tamaduitoare . . . !
Noapte buna , frate draga !

Un articol publicat recent pe acest site :
 

Biruinta lenei

http://str1.crestin-ortodox.ro/foto/...lenea_w180.jpg Mareste imaginea.
Suntem foarte familiarizati in ziua de azi cu sintagme precum societate secularizata, consumerism etc. Toate vorbesc despre atitudinea actuala a societatii in general si a omului, in particular. De fapt, de societate nici nu ar trebui sa ne pese, ci de om, caci Hristos a venit sa mantuiasca oameni, nu societati, de aceea El nu a oferit doctrine, ci viata vesnica.
Vorbind asadar de om, vedem in el astazi - adica in noi - o tendinta din ce in ce mai puternica de a evita munca. Agricultura - urmand modelul vestic - se supratehnologizeaza, fabricile se robotizeaza si omul incepe sa nu-si mai gaseasca locul in nicio zona de productie masiva. In loc ca el sa produca, omul insusi devine produs. Dar acest lucru nu este fara voia lui, iar semnele acestui fapt se vad la tot pasul, in modul in care el se manifesta in celelalte aspecte ale vietii.
Prefera sa mearga cu masina, chiar daca are de mers doar cativa kilometri. I se pare iesit din comun sa faca altfel. Ii place sa evadeze in natura. Dar nu se poate dezminti: prefera natura cea mai apropiata, accesibila din masina. Doreste sa manance rosii gustoase, blestamand alimentatia artificiala care i se ofera; cu toate acestea, nu este dispus sa faca un efort pentru a le gasi (nu mai vorbim a le produce); le cumpara intotdeauna de la supermarketul de langa el. Chiar si iarna.
Pentru astfel de oameni, Uniunea Europeana - si toate celelalte suprastructuri - sunt "nevoite" sa inventeze criterii de selectie care sa favorizeze forma, marimea si aspectul, in detrimentul calitatii adevarate, si pana la urma a vietii. Aceasta pentru ca omului zilelor noastre ii place sa creada despre sine ca "traieste bine", confundand de fapt "binele" cu comoditatea.
Aceasta apetenta pentru lipsa de efort este motivul pentru care societatea ne transforma intr-o gloata de oameni lancezi, cu mintea greoaie si usor de manevrat. Viitorul pe care ni-l pregatim - noua si poate mai ales copiilor nostri - este acela al unor fiinte cu aparenta de oameni, dar in fapt aducand mai mult a animale dresate.
Si acest viitor - pe care il traim si acum partial - este biruinta lenei.
Dar daca suntem crestini, nu putem lasa acest lucru sa ni se intample. Caci noi stim ca "putin aluat dospeste toata framantatura". De asemenea stim ca biruinta patimii vine prin dobandirea virtutii opuse. Daca suntem crestini, vom avea deci o atitudine inversa, vom cauta intotdeauna drumul mai greu. Cand lucrurile ne vor parea usoare, ne vom pune semne de intrebare, binestiind ca toate lucrurile - si mai ales comoditatea - au un pret, iar acest pret este foarte probabil sa fie sufletul nostru.
Paul Cocei

Gandurile trufase patrund lesne in mintea si trupul aflat in trandavie. Unul din marile pacatet, cel al malahiei , este produsul trandaviei si in general toate gandurile desfranarii vin asupra celui trandav . Statul cu ochii in tavan in lenevie , fara a avea o preocupare utila si folositoare , este cel mai propice pentru navalirea gandurilor desfranarii si a dezvoltarii unei imaginatii bolnavicioase. Apoi, sa nu uitam ca si fumatul , consumul de alcool sunt patimi dezvoltate pe fondul trandaviei.

Trandavia e cheia saraciei.



Trandavul se pricepe la trei lucruri: sa mance, sa doarma si sa se supere.


Lenesul fuge cand e vorba de munca, dar vine cel dintai cand e vorba de mancare.

Lenea ne deformeaza , ne schimba totalmente viata , modul de a gandi si a actiona , ne schimonoseste efectiv !

Revenind la ideea de aici , sa nu confundam lenea cu odihna bine meritata , caci nici osteneala peste putere nu-i cu folos .
Dreapta socoteala in toate !

O trândăvie mult mai vătămătoare !
 

Lumea întotdeauna a osândit pe leneş. Solomon îl trimite să ia pildă de la harnica furnică (Pilde 6, 6), iar Apostolul porunceşte că „cine nu munceşte nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10).
Făcut după Chipul lui Dumnezeu şi menit să ajungă asemenea lui Dumnezeu, omul este chemat pentru lucrare de la început, când a fost pus în Eden ca „să-l lucreze şi să-l păzească” (Facere 2, 15). După izgonirea din Rai, lucrarea omului este îndreptată îndeosebi spre agonisirea celor trebuitoare vieţii: hrană, îmbrăcăminte, locuinţă. Fără de acestea nu poate trăi; de nevoie trebuie să lucreze, nu poate trăi în lenevie.
Deci nu de această trândăvie se roagă Sf. Efrem să fie izbăvit ci de trândăvia mult mai vătămătoare a nelucrării poruncilor lui Dumnezeu; lucrarea acestora, precum am mai spus, fiind condiţia creşterii omului celui nou, născut din Sf. Botez, a dobândirii asemănării cu Dumnezeu. Prin pilda talanţilor, Mântuitorul ne învaţă că puterile Sfântului Duh, care sălăşluiesc în om sunt foarte mari (un talant cântărea peste 40 kg) şi pot duce pe om la cea mai înaltă desăvârşire; şi dacă nu toţi ajung la aceeaşi măsură, sau nu ajung deloc, se datorează trândăviei omului. Aceasta este direct potrivnică dezvoltării omului duhovnicesc, este refuzul propriei sale creşteri, împietrirea în nedesăvârşire.
Lumea întotdeauna a osândit pe leneş. Solomon îl trimite să ia pildă de la harnica furnică (Pilde 6, 6), iar Apostolul porunceşte că „cine nu munceşte nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10). De aceea şi Sf. Efrem pune trândăvia în fruntea celor patru duhuri pătimaşe, ca una care este piedică a toată fapta bună şi potrivnică celei mai înalte chemări a omului.
Protos. Petroniu Tănase

Trândăvirea este lenevire a sufletului și moleșeală a minții, întrelăsare a nevoinței, clevetitoare a lui Dumnezeu ca și când El ar fi nemilostiv și neiubitor de oameni, neputință întru rugăciune. Doctorul își vizitează bolnavii dimineața, iar trândăvia pe cei ce se nevoiesc în amiaza mare. Stând la rugăciune, trândăvia ne aduce aminte despre unele lucruri necesare și astfel se folosește de toată ingeniozitatea spre a ne trage de aici cu căpăstrul unui pretext binecuvântat. Trei ceasuri înainte de culcare, demonul trândăviei ne produce tremurături și dureri de cap, febră și crampe la stomac; iar punându-se masa, ne face să sărim din așternut; sosind vremea, iarăși ne îngreuiază trupul. Stând noi la rugăciune, ne cufundă în somn și, prin căscături la vreme nepotrivită, ne împiedică să pronunțăm stihurile în întregime. Cel ce-și plânge păcatele nu cunoaște trândăvia. Să-l înlăturăm astfel pe acest tiran cu amintirea greșelilor noastre și să-l batem cu lucrul mâinilor; să-l târâm înaintea judecății prin cugetarea la bunurile ce vor să fie.
(Sfântul Ioan Scărarul, Scara Raiului, Editura Învierea, Traducere de mitropolit Nicolae Corneanu, 2007, pp. 212 - 213)

<<De s-ar fi îngrijit Dumnezeu de cei leneşi, apoi ar fi poruncit buruienilor să facă grâu şi pădurii să facă tot felul de poame. Vai de voi, iubitorilor de deşertăciuni, fiindcă aveţi toate mădularele întregi şi trupul sănătos şi nu vreţi să lucraţi. Apoi ce fel de plată veţi lua de la Dumnezeu şi ce veţi aduce lui Dumnezeu din ostenelile voastre? Căci lui Dumnezeu nu-i trebuie jertfa din furt, că de furt El se scârbeşte. Pentru că nu somnoroşilor le-a făgăduit viaţa veşnică, nici mincinoşilor, nici clevetitorilor, nici hoţilor, nici jefuitorilor, ci celor ce se ostenesc cu credinţă la toate lucrările. Unii ostenind la roadele cîmpului, alţii păscând dobitoacele şi caii şi din acestea dând zeciuială lui Dumnezeu aşa se mântuiesc. Iar alţii fân cosesc, hrănesc mieii şi din acestea, îmbrăcând pe săraci, primesc binecuvântare de la Domnul. Iar alţii călătoresc pe mare şi, făcând negustorie pe pământ, adună bogăţie. Daţi dar partea sufletului la biserici şi la săraci şi de aici, după ducerea voastră, veţi lua însutit plata care este păzită în ceruri. Şi cei ce aveţi orice fel de lucru al mâinilor voastre să daţi milostenie, ca prin acea milostenie să aflaţi dreptate la Judecătorul Dumnezeu. Femeilor, antrenaţi-vă trupurile voastre pentru muncă şi întindeţi-vă mâinile voastre la fus şi să cunoaşteţi că bine este a lucra, ca nimeni fără de osteneală nu se va încununa. Că pe fiecare după fapte îl voi judeca, zice Domnul, şi fiecare după faptele sale va lua răsplata.>> (Sfântul Ierarh Vasile cel Mare,)

Despre Duhul trândăviei
 

Lumea întotdeauna a osândit pe leneş. Solomon îl trimite să ia pildă de la harnica furnică (Pilde 6, 6), iar Apostolul porunceşte că „cine nu munceşte nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10).

Făcut după Chipul lui Dumnezeu şi menit să ajungă asemenea lui Dumnezeu, omul este chemat pentru lucrare de la început, când a fost pus în Eden ca „să-l lucreze şi să-l păzească” (Facere 2, 15). După izgonirea din Rai, lucrarea omului este îndreptată îndeosebi spre agonisirea celor trebuitoare vieţii: hrană, îmbrăcăminte, locuinţă. Fără de acestea nu poate trăi; de nevoie trebuie să lucreze, nu poate trăi în lenevie.

Deci nu de această trândăvie se roagă Sf. Efrem să fie izbăvit ci de trândăvia mult mai vătămătoare a nelucrării poruncilor lui Dumnezeu; lucrarea acestora, precum am mai spus, fiind condiţia creşterii omului celui nou, născut din Sf. Botez, a dobândirii asemănării cu Dumnezeu. Prin pilda talanţilor, Mântuitorul ne învaţă că puterile Sfântului Duh, care sălăşluiesc în om sunt foarte mari (un talant cântărea peste 40 kg) şi pot duce pe om la cea mai înaltă desăvârşire; şi dacă nu toţi ajung la aceeaşi măsură, sau nu ajung deloc, se datorează trândăviei omului. Aceasta este direct potrivnică dezvoltării omului duhovnicesc, este refuzul propriei sale creşteri, împietrirea în nedesăvârşire.

Lumea întotdeauna a osândit pe leneş. Solomon îl trimite să ia pildă de la harnica furnică (Pilde 6, 6), iar Apostolul porunceşte că „cine nu munceşte nici să nu mănânce” (II Tes. 3, 10). De aceea şi Sf. Efrem pune trândăvia în fruntea celor patru duhuri pătimaşe, ca una care este piedică a toată fapta bună şi potrivnică celei mai înalte chemări a omului.

(Protos. Petroniu Tănase, Ușile pocăinței, Editura Trinitas, p. 45-46)

Solomon e amintit de Hristos chiar in cealalta parte a ne-lenii, atunci cand apar ingrijorarile desarte.

Plictiseala este nepoata întristării şi fiica lenei. Pentru a o alunga, osteneşte-te cu lucru, nu te lenevi în rugăciune; atunci trece şi plictiseala şi vine râvna. Dar dacă la aceasta mai adaugi răbdare şi smerenie, atunci te vei izbăvi de multe rele.
Când vei da de ipohondrie, nu uita să te dojeneşti; aminteşte-ţi cât de vinovată eşti înaintea Domnului şi înaintea ta şi recunoaşte că nu eşti vrednică de nimic mai bun şi vei simţi tot atunci uşurare. S-a spus: multe dureri pentru cei drepţi şi multe răni pentru cei păcătoşi. Aşa este viaţa noastră aici, tot dureri şi dureri, iar cu acestea se câştigă Împărăţia Cerurilor. Când vei fi neliniştită, să repeţi mai des; caută pacea şi o vei culege.
Staretul Ambrozie de la Optina