De fapt noi ascultam de atatia duhovnici de nici nu stim, de atatia oameni. Voi stiti asta?
Pentru ca duhovnicul nostru asculta de a lui, si acela mai departe de a lui si tot asa.
Si ma intreb:
Pe ce pozitie ii putem totusi pe toti in viata noastra: parinti, sot/sotie, prieteni, duhovnic?
Dupa ceea ce citesc aici, duhovnicul este mai mare decat toti si ceilalti chiar nu mai conteaza.
Si nu pot aparea si conflicte in aceasta situatie?
Daca parintilor nu le convine sa fie altcineva mai presus ca ei in viata noastra?
Daca sotul devine banuitor, sau chiar gelos pe duhovnic? Duhovnicul este pana la urma un barbat, strain.
Cum le impacam pe toate? Cum sa dam fiecaruia ce i se cuvine? Cum sa nu-i ranim pe nici unul?

Daca sotul va deveni gelos doar pentru ca ai stat de vorba cu duhovnicul, poti fi sigura ca el va fi gelos ori de cate ori te va vedea stand de vorba cu un barbat. Iar acela nu este sot cu adevarat. Eu nu-mi pun intrebari de genul "de ce a stat de vorba sotia mea cu acea persoana?", pentru ca am incredere deplina in ea.

Cine nu a inteles ca duhovnicul este un parinte care te naste, te ridica din starea nefireasca in cea fireasca, poate afirma despre el ca este un strain.

Un duhovnic adevarat iti va da sfaturi tinand seama si de faptul ca vietuiesti langa cineva care nu are nu are legatura cu biserica. Asa ca nu e cazul sa crezi ca prin venirea la duhovnic dai nastere la conflicte in familie. Duhovnicul nu are rolul de a aprinde scandalul, ci de a sterge orice gand care ar duce la aparitia certurilor.

Dar sotia nu iti spune ce discuta cu anumite persoane si cine sunt ?

Nu as putea intelege situatii de genul asta pentru ca in momentul in care suntem amandoi ma si prezinta persoanelor cu care vorbeste sau imi spune cine sunt si ce subiect are de discutat cu respectivii si asta pentru ca asa simte si la fel fac si eu. Scuze dar asta nu inseamna gelozie sau lipsa de incredere, dar cu siguranta inseamna o buna comunicare ;)
In cazul meu daca lucrurile ar incepe sa decurga altfel...mi s-ar parea ca a uitat codul bunelor maniere :-?

Pai te prezinta, dar nu se opreste la prezentarea ta. Si faptul ca discuta pe o tema la care tu nu poti participa ex: probleme de la serviciu, poate da nastere la semne de intrebare in mintea unora. Dar in aceste cazuri vorbim de o iubire bolnava. Asta am vrut sa spun.

Eu nu cred ca este vorba de iubire bolnava.
Este normal sa existe niste diferente intre persoanele din viata noastra si cu fiecare sa discutam in anumite limite.
Si este normal sa nu inlocuim o persoana cu alta. Atunci este normal sa se simta lezat unul sau altul.
Ati dat mai sus exemple in care oamenii fac din duhovnic mama, tata, sot, frate etc. si nu mi se pare normal.
Daca mama sau tatal tau este inlocuit de duhovnic cu care toata ziua dsicutii toata viata ta, iar parintilor nu le mai spui nimic si nu le mai cer sfatul, nu este normal sa se supere?
Iar in cazul duhovnicului au aparut chiar pe acest forum si alte situatii mai delicate, cand s-au nascut sentimente ne-cuminti fata de acesta.
Este si el un om, un barbat, uneori f.placut si atunci...
Nu mai vorbim de sotia preotului care este si ea tot om...
Si una este sa discuti cu el la biserica, si alta la telefon, pe mail, etc.
In aceste cazuri sotul, sau preietenul trebuie sa stie. Trebuie sa-l respecti.
Asta vroiam sa spun si a sarit repede Cristiboss.
Trebuie putin discernamant si respect fata de toti cei din jur.

Iar cu ascultatul de ceea ce ti se spune este similar, poate mai delicat.
Daca duhovnicul iti spune intr-un fel si parintii, sau sotul in altul. Tu pe cine asculti? Si pe cine iti pui in cap mai usor, pe ai tai, sau pe duhovnic?
Fiindca in functie de situatie si de problema, pot exista pareri diferite.
Intrebam, cerem sfatul si mai apoi cantarim si noi.
Plus ca duhovnicul rupe putin problema din context, el nu poate stii exact fiecare detaliu din viata ta.
Eu am avut o situatie la un moment dat.
Am avut ceva cu preotul si sotului meu nu i-a convenit, pentru ca stia ca am dreptate si pe urma intr-o zi trebuia sa mergem de Ziua Eroilor (Inaltare) in alta localitate, la cimitirul eroilor, ca intr-un fel de excursie. Sotul meu a refuzat, iar eu am fost sufletul indoit. Pe cine sa aleg? L-am ales pana la urma pe sotul meu.

Tot e bine sa iti adresezi intrebari si sa le gasesti raspunsul cateodata....altfel e de rau si daca nu ai nici o intrebare la fel ca si atunci cand imediat ce iti vine una fugi la duhovnic.
Eu sincer asa il vad pe crestinul adevarat, capabil sa aiba intrebari si sa isi si mai raspunsa si singurel...

In sfarsit ....
 

" Numai că noi nu vrem să alegem. Mulţi tineri îmi cer diferite sfaturi, îmi pun întrebări la care ei înşişi ştiu răspunsul. Eu când îmi dau seama, din formularea întrebării, că ştie răspunsul, îl întreb: „Spune tu sincer, care e răspunsul potrivit?” Zice: „Ei, mi-e greu!” Zic: „Lasă, lasă! Zi tu ce trebuie să faci!” „Cam aşa ar trebui să fac!” Era evident că trebuia să facă aşa.
La o conferinţă în Grecia, a fost întrebat un profesor foarte cunoscut de teologie, de la Salonic, Tselenghidis: „Ce trebuie să fac când duhovnicul nu e în oraşul meu şi nu am nici-o posibilitate să-i cer sfatul?” Şi a răspuns: „Sunt atâţia şi atâţia credincioşi obsedaţi că nu au duhovnicul lângă ei, ca şi cum n-ar grăi Evanghelia cât se poate de clar. Vrei să furi? Evanghelia zice precis: Nu fura! Vrei să minţi? Evanghelia zice precis: Nu minţi! Vrei să desfrânezi? Evanghelia zice precis: Nu desfrâna!”

Găsim răspunsuri foarte, foarte clare, numai că preferăm să ne gândim: „Dacă totuşi eu aş desfrâna acum cu tânărul acesta, poate peste şase luni se va căsători cu mine şi peste zece ani voi fi o mamă cu trei copii, pe care-i voi duce la Sfânta Împărtăşanie cu o râvnă extraordinară!” Şi fata îl cucereşte pentru o noapte, pentru mai multe nopţi, se şi mărită cu el şi, după ce s-a căsătorit, el îi spune: „Duminica n-ai ce căuta la biserică, e ziua noastră liberă!” În posturi: „Post? Post trebuia să ţii la mă-ta acasă! În casă la mine nu se ţine niciun post!” Şi fata zice: „Of, of, of! De ce nu m-am gândit mai bine?”

E foarte trist! Fiţi sinceri cu voi înşivă! Sunt atâtea şi atâtea lucruri care pe voi vă ţin departe de Hristos şi voi le ştiţi. Doar că e greu să fiţi sinceri cu voi înşivă.

Deci revin cu intrebarile:

De ce le este frica atator credinciosi sa gandeasca si devin dependenti patologic de duhovnic?

Cum s-a ajuns la convingerea ca e bine sa discuti absolut tot cu duhovnicul si cat mai des cu putinta?....

De ce aceasta lene in a gandi, si comoditate in a lua decizii???????

Da, Andrusca, si eu m-am gandit la asta cand am citit asta pe celalalt thread. ;-)
Uite ca asa zic si duhovnicii intelepti. De MULTE ori stim si noi ce e bine, daca cunoastem Evanghelia si avem constiinta.

Raspuns...
 

Off topic : Ti-am raspuns la subiectul Gelozie, pentru ca s-a deviat de la acest subiect...care s-ar incadra mai mult la cel legat de Gelozie si nuantele pe care le vad eu personal acestui concept.

.....
 

Pai si eu cand am citit nu mi-a venit sa cred ca sunt exact aceleasi probleme pe care mi le pun si eu si pe care le percep ca fiind grave...si a caror raspuns e si simplu de dat, asta daca nu ai o constiinta adormita voit ;)

Crestinismul nu promoveaza ascultarea oarba fata de duhovnic. E nevoie de echilibru, de dreapta socoteala in toate.

Intr-adevar, nu-i greu sa observam o tendinta a unora de a-si face cumva un idol din duhovnicul lor. Le e greu sa admita ca si el poate gresi in anumite situatii, ca nu e un "mic papa".

Savatie Bastovoi amintea candva ca suntem chemati la o legatura echilibrata si fireasca cu duhovnicul, " în care duhovnicul înţelege că nu este Sfântul Arsenie cel Mare, nici Sfântul Pahomie şi în care ucenicul înţelege că nu este Acachie ascultătorul, iar pornind de la această constatare, încep împreună să-şi lucreze mântuirea.

Să nu îţi faci din duhovnicul tău un Gheron Iosif şi peste jumătate de an spui că “ăsta e un nebun care mi-a stricat viaţa” şi pleci în altă parte. Nu e mai bine să spui, ”ăsta-i părintele meu din Copşa Mică, îl iubesc, îl ascult şi vreau să ajung la el până la sfârşitul vieţii“?.

Să nu primim nici idealizările astea pe care le avem în euforia noastră: “Vai ce barbă are părintele!”, “Vai ce tras la faţă!”, “Vai cum tace părintele!”, “Vai dar cum mi-a zis părintele s-a şi întâmplat!”.

Să nu facem asta pentru că diavolul ne poate pregăti o umflătură din asta, ca după aceea, să ne facă praf, descoperindu-ne neputinţele lui. Acesta este un pericol atât pentru ucenic, cât şi pentru duhovnic. "

Daca vorbim de duhovnici adevarati nu cred ca ei gresesc. Dau raspunsuri ca rod al rugaciunii lor, deci, venite de la Dumnezeu. Asa ca indiferent de situatie, marii duhovnici nu se joaca cu raspunsul, nu-l dau dupa cum li se pare, ci dupa cum li s-a descoperit.

Da, e grav daca omul se opreste la duhovnic ca la un idol, dar nici nu trebuie sa plece de la el cu gandul - sa implinesc sau nu sfaturile date.

Desigur, Dumnezeu lucreaza mai intens prin marii duhovnici. Mintea lor e indumnezeita, iar cuvintele pe care le rostesc au viata.
Cu toate acestea, sunt de parere ca si marii duhovnici pot gresi uneori. Dumnezeu poate ingadui asta. Singur Hristos e fara de greseala.

Foarte de acord.
Cred ca este un cuvant cheie in relatia cu duhovnicul: dragostea. Cand iubim pe cineva cu adevarat, nu il idealizam. este valabil si in viata de cuplu.

Asa e, dragostea ne ridica din visare, din iluzie, din neadevar. Si nu poate spune ca-si iubeste parintele duhovnicesc cel ce-l idealizeaza. Pentru ca iubeste o imagine falsa a parintelui, nu pe parintele insusi.
Iar cand isi va observa duhovnicul asa cum este el, il va parasi, smintindu-se.

Eu sunt de parere ca marii duhovnici nu gresesc. Cand spun marii duhovnici, ii am in vedere pe cei care dadeau sfaturile venite de la Dumnezeu, ca rod al rugaciunii lor.

Daca avem situatii cand sa fi prezis ceva un mare duhovnic si sa nu se fi intamplat, e posibil ca in astfel de cazuri sa fie vorba de ceea ce s-a petrecut cu Ninive - datorita pocaintei poporului, Dumnezeu nu mai nimiceste cetatea, desi ii vestise sfarsitul. Asa si in cele vestite de un mare parinte, datorita pocaintei, Dumnezeu sa nu mai ingaduie anumite calamitati, pe care i le descoperise parintelui.

Nu vad de ce Dumnezeu l-ar lasa pe un mare parinte sa greseasca, in conditiile in care acesta s-a facut vas ales al Sau. Da, e adevarat ca numai Hristos e lipsit de greseala, dar cand marii duhovnici cer totul de la El, de ce le-ar vesti ceva gresit?

Daca acceptam ca duhovnicul greseste in sfatul/ canonul pe care ni-l da, cred ca e o pricina de sminteala. Asa ne putem alege noi cand sa ascultam si cand nu, dupa cum ne convine...

Daca ne putem alege duhovnicul (si am inteles ca se poate) astfel incat sa fie potrivit cu personalitatea noastra, eu cred ca trebuie sa ascultam ceea ce ne spune. Recunosc ca mi s-a intamplat sa nu-l ascult, dar din neputina, nu din rea-vointa, considerand ca el greseste.... si data urmatoare i-am marturisit si aceste neascultari...

In rest sunt de acord ca nu trebuie sa-l idealizam...

Eu sunt mai "confortabila" cu a-l asculta decat cu a ma framanta cu tot felul de ganduri. Cineva imi spunea chiar ca am o lipsa de responsabilitate in a lua decizii sau in a-mi asuma anumite fapte, in sensul ca daca luarea unei decizii sau amintirea unei fapte discutabile ma framanta si nu vad un raspuns clar, ma duc si il intreb.

Dumnezeu sa ne ajute sa primim intotdeauna raspunsul cel bun si sa-l ascultam!

Fratilor,prin duhovnic e mantuirea noastra! Ascultarea e cea mai mare,chiar de te-ar opri sa mergi si la Sf. Liturghie,dandu-ti sa faci altceva in timpul acela... Banuiesc ca stiti pilda cu acel calugar care a venit la o manastire pt. a se ruga,a sta la slujbe etc. si de fapt a fost pus sa se ingrijeasca de cei batrani...

Doamne-ajuta!

Ispitire
 

Voua vi s-a intamplat vreodata sa fiti ispititi sa nu aveti incredere in duhovnicul vostru, asa, fara un temei ? De exemplu sa-i dati un acatist, sau un sarindar cum se da acum, si sa va ganditi ca poate oricum nu-l citeste? Sa va ganditi ca poate nu se roaga cu adevarat, poate isi face doar meseria pentru bani, ca toata lumea...Si asta, repet, fara sa aveti macar un motiv de indoiala, ci pur si simplu, asa, gandindu-va ca asta fac toti oamenii la slujba lor, poate chiar dvs, cateodata... Si stiti ce e mai rau? Ca asta chiar nu poti sa te duci sa-i spui la spovedanie "stii parinte ce pacat am facut? Te-am banuit pe matale ca nu-ti faci treaba..." Cum mai sunt unii care-ti spun verde-n fata "la inceput nu mi-a placut de tine" sau "nu mi-ai inspirat incredere de la inceput.."sau mai rau "am avut incredere in tine si m-ai dezamagit".
Sper sa-mi iasa din cap prostiile astea, ca eu chiar vreau sa am incredere in parintele meu, si sa ma ierte Dumenzeu pentru ratacire....E bine stiut ca in viata ai parte de ceea ce meriti...

Si apropo de asta, mai am o temere : daca ne vom muta departe, nu oricum va trebui sa merg la alta biserica si chiar la alt duhovnic? Poate n-o sa-mi placa nicaieri ca acum si nici n-o s ma mai duc. Lumea spune ca nu te duci la biserica pentru popa si pt anturaj; de asemeni mai spune ca Dumnezeu mai "schimba" oamenii din viata ta, ii inlocuieste cu altii dupa nevoile tale, dar oare se aplica si in cazul duhovnicului?

Dacă nu poţi să i-o spui aşa, verde, totuşi, poţi spune că te-ai făcut vinovată de păcatul bănuielii, fără a preciza persoana. De altfel, la spovedanie ni se cere să ne spunem păcatele cât mai simplu, fără a implica alte persoane şi ferindu-ne să-l ispitim pe duhovnic cu amănunte.

Gânduri urâte sau rele venite ca din senin, bănuieli şi altele mai rele am avut şi eu, nu neapărat în legătură cu duhovnicul.

A, si inca ceva, tot o ispita ( e sezonul) : nu e posibil sa-l smintesti pe bietul om, mai ales daca este tanar si neexperimentat, cu te miri ce prostie iti trece tie prin cap? De exemplu, daca spui ca banuesti ca popii iau bani si nu-si fac treaba, iar el saracul chiar nu s-a gandit la asta pana atunci, nu exista riscul, incoltit de nevoi care se ivesc in viata lui, sa fie ispitit sa profite de situatie?

Apostolul Pavel spune undeva să nu faci un lucru de care eşti îndoit. Deci dacă nu eşti încredinţat că trebuie să mărturiseşti în felul ăsta, nu o face. Însă păcatul bănuielii trebuie să-l mărturiseşti. De ce să dai detalii? Simplu: am gândit de rău, am bănuit fără temei... s.a.m.d.

mai intii trebuie sa iti cunosti duhovnicul asa incit nici as nu-l vezi mai sfint decit e si nici mai putin.

pina la urma oricit de sfint ar fi nu iti poate revela intregul adevar , acela pe care tu inca nu il poti purta.
uneori trebuie sa ajungi singur la el pas cu pas cercetind si studiind scripturile

unori chair in timpul slujbei unii preoti dezleaga unele intelesuri mai adinci lucru care ii lumineaza pe unii dar ii revolta pe altii care uneori ameninta cu pira la arhiereu.
pina la urma si lor le poate fi de folos chiar daca nu inteleg sau nu cred caci ei chiar daca uita atunci cind vor putea crede duhul le va aduce aminte .

Fratilor , atat am de spus : sa va cautati prin rugaciune un duhovnic bun , caci fara el si ajutorul lui , suntem pierduti , iar naufragiul este iminent !
Mare inselare e , in a ne crede atat de puternici si bine pregatiti , incat duhovnicul sa fie considerat un moft , sau ca ceva formal . Precum si schimbarea deasa , fara un motiv bine intemeiat a duhovnicului , e mare inselare si pacat !
Post binecuvantat si iertare tuturor !

Daca tot s-a deschis subiectul,sa intru si eu in vorba: cand pacatuiesti in vis (indiferent sub ce forma),e pacat? Trebuie spus la spovedanie? Ca acolo e 100% fara vointa ta,fara rationament etc.

Nu stiu ce sa zic,mai bine spui ceva ce nu ai facut,sau care nu ar fi trebuit neaparat spus,decat sa ascunzi si sa risti... Adica eu zic ca nu merita riscul unui pacat nespovedit,caci toata lumea stie care sunt urmariel. Spovedania se anuleaza,ba mai mult,iesi de acolo cu mai multe pacate asupra ta.

Părerea mea e că e de ajuns dacă ne cercetăm bine cugetele şi ne mărturisim păcatele cu fapta şi cu gândul. Visele pot reflecta o stare a sufletului nostru şi ne pot ajuta să înţelegem cu ce păcate trebuie să ne luptăm, însă nu cred că e un păcat în sine ce visezi, pentru că, aşa cum spui, e fără voie, deci fără vină.


păi în următoarea propoziţie spusesem că păcatul (bănuiala) trebuie mărturisit oricum. Doar că nu „în felul acela”, adică fără amănunte.

Bine punctat, Cristian, nu putem birui fără duhovnic. Însă observ că sunt așteptări foarte mari de la ei, cum ar fi de exemplu, să ne teleghideze viața astfel încât să nu fim puși în situația de a face alegeri dificile sau să pasăm în altă parte povara răspunderii pentru consecințele lor. Duhovnicul vine în ajutorul liberului nostru arbitru slăbănogit de păcat, nu se substituie lui.

Orice ne tulbură și ne ocupă mintea la un moment dat (inclusiv visele ) trebuie împărtășit duhovnicului, însă la ”diverse”, adică mai la urmă, după ce ne-am mărturisit ”isprăvile” păcătoase, fiindcă nu de puține ori acolo e rădăcina tulburărilor noastre cronice. Marele explorator al abisurilor sufletului omenesc, sfântul Antonie cel Mare, spunea că și cele mai banale acte ale vieții au importanța lor în economia generală a vieții duhovnicești (”dacă e cu putință, monahul trebuie să mărturisească bătrânilor și numărul pașilor pe care-i face și al picăturilor de apă pe care le bea în chilia sa”).

Sa ne ghideze , caci nu suntem robotei . . . ! Mare durere , mare , mare , caci rabdarea , discernamantul , ne-au fost alterate rau de tot , si atunci avem nevoie de ghidaj , dar nu de teleghidaj , caci daca ajungem in stadiul asta , legume ne numim , nu oameni , asa pacatosi cum suntem. . . !
Cat despre "diverse" , mare atentie , caci vicleanul ne indeamna la superficialitate , si la o rusine iesita din comun , si riscam sa dam din una in alta . . . !

[quote=Raoul;432407Ca acolo e 100% fara vointa ta,fara rationament etc.

[/quote] Mare inselare , mare . . . ! Sti foarte bine ca la varsta ta te gandesti mult la fete , la intalniri . . . , si nu-i o nascocire de a mea , ci e de cand e lumea asta cazuta in pacat . Apoi , am studiat postarile ( framantarile ) tale din ultima vreme , si chiar ieri , de nu ma insel , intrebai pe un alt thread , daca e pacat sa te intalnesti cu fete . . ., deci exista in tine o framantare , o dorire fiebinte in acest sens . . . ! Apoi , stai multisor noaptea pe net din cate am observat dupa orele tale de logare , si deci alunecarile , tentatile sunt mari , mult prea mari pentru acele ore din noapte . Sa nu ne pacalim , Raoule , caci gandul lucreaza , el cere hrana , prin toate simtirile noastre , si cu cat il hranim mai mult , cu atat el prinde putere , si atunci sa vezi caderi in sir , una dupa alta ! Deci chestia ca "
Ca acolo e 100% fara vointa ta,fara rationament etc. " , e o mica amagire !

Am folosit ”teleghidaj” tocmai ca să accentuez tendința noastră de a fugi de răspundere prin executarea pasivă, automată a sfaturilor primite la spovedanie și dorința inconștientă de ”rezolva” problema situațiilor de discernământ solicitând duhovnicului să aleagă în locul nostru.
”Ghidajul” e cu siguranță mai aproape de dezirabil!

@Cristiboss,m-ai mai "atacat" odata,dand chipurile pe fata gandurile si preocuparile mele. Afla ca nu sunt chiar asa cum ma consideri tu. Atunci nu ti-am zis nimic dar daca intinzi coarda nu pot sa tac la infinit. Nu e nici pe departe ceea ce banuiesti tu,si nu am framantari. Adica singurele "framantari" daca le pot numi asa este ca as vrea poate sa gasesc o fata buna,credincioasa,nu ca toate celelalte. Asta e cu altceva,si da,ma framanta. Insa nu la un nivel atat de ridicat precum banuiesti si nici nu cred ca aceste ganduri contin ceva rau,spurcat sau indreptat spre pacat. Insa e parerea/opinia ta si suntem datori sa ti-o respectam.
Iar cu orele mele de logare care e problema? Stai si "urmaresti" pe fiecare? Ca nu sunt singurul caruia ii faci sau i-ai facut remarca asta. Ai grija sa nu judeci,e o mare ispita,mai ales acum in post. He he... cum vin ispitele... vin navala! Si se intelege ca n-am fost deloc scutit,desi au trecut doar doua zile. Ce ai tu cu orele mele? Niciodata,dar niciodata in viata nu cred ca m-am culcat mai devreme de 1-2 noaptea (in cel mai fericit caz). Poate doar in cazuri rare. Deci e greu sa schimb metabolismul organismului dupa 10 ani de zile. Plus ca am avut si saptamani cand nu dormeam decat 3-4 ore pe noapte,cand dormeam 6 mi se parea minune. Si strabateam sute de km,mai si munceam,dadeam si examene etc. Care e problema?? Am mai spus,cand oi muri n-oi dormi destul? (ironic,evident). Deci ceea ce adresasem eu fusese o intrebare normala,nicidecum cu "substrat".

Dragul meu , raspunsul meu a fost extrem de sincer si cu multa prietenie , dar vad ca te-ai infirbantat aiurea , fara rost , chiar fara rost , deci esti stapanit de ganduri in toate si in tot ceea ce faci . Iertare ca mi-am permis sa-ti dau un sfat , si promit ca nu-ti voi mai raspunde si nici nu te voi mai "deranja" in nalucirile tale !
Post binecuvantat crestine !

Am explicat mai sus de ce m-am "aprins". Pentru ca m-ai mai criticat odata,destul de dur si suparator,insa am tacut,nu am spus niciun cuvant. Acum insa deja mi s-a parut prea de tot si am simtit nevoia sa intervin,pentru apararea mea cum s-ar spune,nimic mai mult. Nici nu stii cine sunt,nu ma cunosti,dar deja un portret moral ai reusit sa mi-l faci. Ma rog,tu ai spus-o :)

Un post binecuvantat deasemenea,si cat mai putine ispite pentru toti. Nu e de gluma in perioada asta.

Doamne-ajuta!