Așa e, mult folos mie, dar lui...?

Creștinii înainte de a se pune pe ei înșiși în centrul propriei atenții trebuie să-și vadă (și sunt convins, că majoritatea o fac) semenul întru nevoință. Pustnicii își au nevoința lor și nu ușoară. Cine vrea să-i caute trebuie să o facă "cu privirea în jos", fără prea multe cuvinte, doar cât sunt necesare (adică, vorbirea rugăciunii între doi oameni se face în tăcere, sper să reușesc să mă fac înțeles) și cât de iute, fuga - fuguța, de acolo. Doar dacă nu vrei să devii ucenic al pustnicului pentru a te împustnici (iertatu-mi fie acest verb) și tu. În rest, să ne vedem de mizeria morală (vorbesc în primul rând de mine) și de puținătatea credinței. Adevărat întru Hristos vei fi când vei trăi doar pentru El și propria desăvârșire. Pustnicii nu au nevoie de oameni cu probleme personale "de nerezolvat", deși dacă îi vor căuta, aceștia vor găsi alinare, dar, ei, pustnicii, nu mai au probleme personale de rezolvat, orice problemă care nu are legătură cu mântuirea este suspendată din viața lor.

De ce spun toate acestea, aici sau în postarea de mai sus? Mulți dintre noi cred că, dacă-l vor căuta, își vor rezolva problema cu soția / soțul, cu "vrăjile" care n-o lasă să se mărite, cu dracii din caracterul nostru de care noi înșine nu vrem să scăpăm la o analiză mai atentă, cu reușita la examene și alte, alte, situații de zi cu zi. Noi chiar nu trăim cu adevărat întru Hristos să realizăm "nimicurile" acestei vieți, nimicurile care nu au legătură cu mântuirea noastră, care sunt probleme artificiale, create de noi și diavoli să ne abată / abatem atenția de la îndumnezeire, să nu conștientizăm, de pildă, că e important ce fac pentru soția / soțul meu ca fiind semenul meu, în primul rând, și apoi, partener de viață.

În concluzie, nu sunt împotriva vizitelor la duhovnici, ci doar pentru reducerea vizitei la următoarele cuvinte (din partea noastră): "Blagoslovește / binecuvintează părinte" și "Un cuvânt de învățătură, te rog, părinte", atât și fuga de unde ai venit. Doar nu vrea careva să poarte discuții despre dogmatică, IBOR sau IBU cu părintele pustnic? Și dacă nu vrea să-ți dea vreun cuvânt de învățătură, fiindcă, probabil, consideră că ți l-ar fi dat dintr-o privire, la fel, fuga de unde ai venit. În cazul că vrei să devii pustnic, să te ajute Dumnezeu să găsești calea potrivită și rămâi, dacă o dorește și el, în preajma lui.

Doamne ajută!

Calin, pentru cel imbunatatit nu esti pricina de cadere. Daca iti poate spune numele, oare nu vede in tine mai multe decat ii poti spune tu? Asa ca si simpla prezenta in fata lui poate fi mai mult decat crezi tu. Deci sa nu mergem pe principiul ca trebuie sa-i cerem doar binecuvantare si sa fugim, pe motiv ca-l putem sminti.

Ma uit si la marii duhovnici, cate rele nu aud ei si cu toate acestea tot drepti raman. Asa si cu pustinicii. Cei drepti vor ramane drepti, indiferent de caderea noastra.

Ai dreptate, perfectă dreptate. Cred că poate să vadă mai multe în mine decât îi pot spune eu fără a-i povesti din experiențele mele și sunt convins că nu m-aș duce neîmplinit de acolo. Și știu că cei drepți vor fi drepți, indiferent de căderea noastră, dar eu cel cel care încă n-am fost pregătit să-l întâlnesc, ducându-mă doar din interese "lumești" nu voi risca să mă pierd pe cale neînțelegând sfințenia părintelui?

Să-ți povestesc un episod pentru a mă înțelege: am avut un coleg de școală (Dumnezeu să-l binecuvinteze că mi-a îndreptat pașii spre biserică!) care, așa cum a făcut cu mine, a făcut și cu un alt coleg baptist... l-a dus la mănăstire. Întors de acolo, sectantul a spus despre părintele Cleopa, că este "un moșneag senil" , alte invective mai grele nu cred că merită pomenite. Deci, de mine mă tem ("mine", în sens general) nu de căderea sfinților, ci căderea mea. Pentru că sfinții, deși vorbesc pe înțeles, prin cuvinte simple și concise, cei mai mulți am avea alte pretenții, poate o mică poveste, poate chiar o "bârfă", Doamne iartă-mă...

Eu cred ca sfantul il reveleaza cel mai bine celorlalti pe Dumnezeu. Daca nici intalnirea cu sfantul nu m-ar schimba, tind sa cred ca si de l-as intalni pe Hristos, tot ratacit as ramane. Ma gandesc ca cei ce spuneau despre Sfantul Ioan Botezatorul ca are demon (Mt.11,18), nu L-au recunoscut nici pe Hristos ca Mesia, ci il numeau mâncăcios şi băutor de vin. Ma intreb: daca respectivul "sectant" nu l-a vazut pe Cleopa drept omul lui Dumnezeu, numindu-l "mosneag senil", ce cuvinte i-ar fi adresat Dumnezeului lui Cleopa?

Am tastat pe Google "Pustnicul si ucenicul sau". Am gasit mai mult decat banuiam, de-a dreptul incantator:
1. Filmul (10 min, pare un simplu desen de animatie, e "deghizat" - sacrul camuflat in profan...)
2. Cartea (Ion Agarbiceanu, ce surpriza!)
Ambele cu acelasi nume.
Vizionare si lectura placute!

In fata cui mergem mai des?
 

Este foarte bine sa avem un duhovnic linga care sa crestem spiritual,dar nu trebuie sa inaltam omul deasupra Domnului IIsus Hristos pentru ca singurul care poate asculta marturisirea mea completa impreuna cu toate gindurile mele muldare este Domnul IIsus.Exzista pusnici si calugari foarte puternici spiritual,dar nici atunci nu trebuie sa-i ridicam mai presus de Domnul pentru ca l-am dezonora pe Domnul nostru IIsus care a murit pentru noi.Mie personal imi place foarte mult viata monahala pentru ca acesti oameni s-au pus deoparte in sfintire sfinta pentru tot restul vietii lor, dar nici acum nu pot uita pe Cel care sa jertfit pentru noi Sfintul lui Dumnezeu IIsus Hristos.

Pustnicii de aia fug in pustie ca sa fie departe de oameni. Vorbaria noastra li se pare o MARE pierdere de timp. Pentru el fiecare secunda in care nu se roaga la Dumnezeu este o pierdere! Si in randul monahilor sunt unii care au un fel de canon de exemplu sa nu vorbeasca mai mult de 7 cuvinte pe zi. Daca te duci sa-l intrebi nu mai stiu ce nazdravanie el iti va intoarce politicos spatele si va pleca. VREA SA FIE LASAT IN LINISTE SA SE ROAGE!
Plus ca pentru tot felul de intrebari exista preotii din biserici care si cunosc mediul in care traim si pot da sfaturi practice mai pertinente. Sau eventual monahii la manastiri care sunt dispusi sa vorbeasca cu mireni si sa dea sfaturi (care e si aia o pierdere de timp, ca putini le si indeplinesc).

Pustnicii de pe langa Montreal
 

Andreicozia, nu stiu de ce unele persoane simt nevoia sa deformeze realitatea. Pustnicii din padurea de langa Montreal despre care prietenii tai ti-au vorbit nu sunt pustnici ci calugari ortodocsi vietuind in "casuta de lemn", mai exact manastirea ortodoxa "Monastère de la Protection-de-la-Mère-de-Dieu" (nu stiu de ce au numit-o manastire si nu schit, acolo fiind doar doi vietuitori...un canadian-francez si un roman). Este vorba de o manastire ortodoxa romana, parintele Cyril (canadian-francez) fiind un indragostit de crestinismul oriental, convertit evident la ortodoxie. L-am cunoscut personal, un om bland, mic de statura, bucuros sa-ti raspunda oricand la intrebari. Este un loc frumos, retras, in vastele paduri ale regiunii Laurentides (Quebec).
Ma rog, ceea ce doream sa scot in evidenta, dupa umila mea parere, este faptul ca pustnicii ar trebui lasati, linistiti, sa-si traiasca viata retrasa de lume fara sa fie asaltati de turisti, cautatori de senzational, etc. Banuiesc ca daca nu ar fi dorit linistea, ar fi ramas in viata de obste care iti ofera totusi o anumita siguranta.
Doamne-ajuta

Fragment din revista "Lumea Credintei".
 

"Cât de ciudat şi de aparte e un pustnic... pe lângă faptul că nu are curent electric şi maşină de spălat, nu are nici vecini. Locuieşte într-o peşteră sau colibă amărâtă şi „stă” toată ziua. Evident, face ceva: se roagă pentru el şi pentru toată lumea. Dar ce ştie el despre noi şi despre lume? Habar nu are ce înseamnă să îţi “cadă” internetul sau să rămâi blocat în trafic. Cu un astfel de pustnic s-a întâlnit odată un monah. Şi l-a întrebat cum e cu sfârşitul lumii, când va veni oare? Sihastrul i-a răspuns: „Când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul!” Cred ca pustnicul acesta ştia mai multe despre noi decât ni se pare nouă că ştim. Noi, cei care nu ne cunoştem nici vecinii de palier. Şi în răceala aceasta, Antihristul se strecoară încet‑încet, obişnuindu-ne cu ideea că nici nu există poteci de la unul la celălalt."

Pustnicul fiecaruia dintre noi
 

Fiecare roman crestin (pleonasm voit!) are pustnicul sau.
Un roman, un pustnic.
Inlauntrul pustiei fiecaruia.
Daruire individuala intru pustie, fara de care eu unul nu vad cum ne intalnim la Sfanta Liturghie (afara de cazul, Doamne sa nu fie, ca ne fatarnicim in Dumnezeiescul Lacas).
O pustie, un pustnic. Lumina in lumina ...
Bagam oare de seama ca avem inlauntrul nostru pustia?
Cand merg la biserica si dau sa intru si eu, nevrednicul zevzetic, inlauntrul Tainei indrituite de Sfanta Slujba: nu inlatur, oare, macar o clipa a acestui veac smintit, pe cele lumesti "ale mele"? Nu asa ma pregatesc, oare, eu pacatosul si nevrednicul vierme? Nu imi primenesc sufletul zbarcit de rele prin inaltarea pustiei launtrice in dreptul ochilor mei miopi ca, astfel, sa ajunga pieirea mea in apropierea nadajduita a Ochilor Nepieritorului nostru Parinte? Privire duhovniceasca nadajduind eu intru Sfanta Slujire preoteasca?...
Cum altfel, frati crestini?
Pustnicul dinlauntrul fiecaruia se roaga pentru noi, pentru mine unul in parte, pentru tine aparte, pentru toti laolalta, mladite din Ram.
Cum nu bagam de seama, cata vreme avem, prin Duhul, luarea aminte, ca purtam prin Sfantul Botez inlauntrul nostru pustnicie?...
Asadar, lepadare de sine.
Zvarlim intrebari de tot soiul: mai sunt pustnici? ce mai fac ei? (de parca ma interesez de soarta lui nea Vasile omul din strada, exteriorul acela perceput si numit ca atare..., de parca pustnicul launtric ar fi petrecaret lumesc, supus oarecarei suflari a vantului arboricol, de parca nu Cuvantul Domnului ci grija mea lumeasca poarta efortul launtric al fiecarui nevoitor crestin...)
Avem pustnici!
Da, slava Domnului, avem cu totii pustnici si pustie! Dar nu calcam pe-acolo decat rareori...
Fiecare roman botezat in Hristos, cati (mai) suntem, purtam inlauntrul nostru Pustia.
De aici lacrimi de cainta, nadejde. Si urcatoare Slava lui Dumnezeu!+
Fie ca Domnul sa ne prefaca, precum odinioara pe Iov, in "prieteni ai sacalilor si ai strutilor".
Ca nu stiu cum, din asa insotire cu sacalul si strutul pustiei, iese (mirare) un om iar nu sacal si nici strut!
Nu e aceasta o prefacere minunata?... Nu-i spaima geneticii noastre?
Slava Bunului Dumnezeu in veci!
Binecuvantare, pace, bucurie intru Hristos Domnul!
P.S. Si, vorba unui prieten: "Rodeasca bataturile adanci!" Lauda Domnului!
AMIN+

Desigur e bine sa vezi pustinici. Intreaba-i pe dansii daca poti sa-i vizitezi sau nu. Cum poate cineva departe de ei sa stie dacat te pot primi sau nu?

Toate cartile despre marii sfinti arata cum acestia au ajutat oameni CE S-AU dus sa-i viziteze. Nu te duci sa-i vizitezi, nu te pot ajuta.

Ioan, iti multumim pentru cuvintele sensibile si pline de adevar. Acel crestin ortodox care considera ca asceza este apanajul monahilor, pustnicilor, acela nu este crestin. Este adevarat, acestia, si mai ales Sfintii, sunt atletii Bisericii intru cele ale pustniciei. Intru ei viata pustniceasca isi dobandeste expresia desavarsita in unire cu Hristos.

Dar nici noi, cei din lume, dar nu ai lumii, nu trebuie sa uitam de "monahismul interiorizat", la care suntem chemati, dupa cum spunea Paul Evdokimov.