Ai sa razi: cunosc destule femei care separa actul sexual de sentimente si barbati care nu pot face acest lucru.Tot ce spui tu este relativ si se aplica doar pe un segment de oameni.
Fiecare individ este unic.

Nu o fac cu voie si nici nu vreau sa o fac. Dar o fac implicit prin nelamuririle mele. Hai sa zicem ca nu o fac, mai degraba sunt ispitita. Eu stiu ca ceva nu gandesc bine si tot astept sa ma lamuresc ce, dar pana atunci raman tot asa...in aer

Intreaba-te pe tine: tu unde simti ca este adevarul?Cred ca sufletul tau stie mai bine raspunsul,daca vei dori sa il asculti.

M-am intrebat de multe ori, inca nu stiu

Sigur sufletul si nu rationalul?Eu zic sa te mai gandesti...

Si cum intreb sufletul si nu rationalul?

M-a captivat subiectul propus aici de Anna.
Foarte greu de diferentiat.. Cand ceva ma doare rau am doua fluxuri ideatice antagonice:
- unul compara ceea ce mi se intampla si ceea ce simt cu o lume ideala (ancorata in conceptia crestina despre adevar, iubire etc...).. si este centrat pe traire.
- alt flux ideatic compara experienta proprie cu cea a altor oameni, cu ceea ce am experimentat in trecut, cu ceea ce am citit in carti etc... si este centrat pe solutionarea problemei si pe redarea confortului psihic.

Si acum urmeaza partea ciudata: desi daca dau curs trairilor mele si ma bazez pe ceea ce in mod normal se numeste "intuitie" (dar eu ii spun raportare la o stare ideala) voi fi catalogata ca ciudata, intotdeauna am ajuns mai aproape de adevar decat prin rationalizare.
De exemplu, mi-am speriat de multe ori sotul spunandu-i lucruri adevarate pe care el insusi refuza sa le constientizeze (deci nu le facuse cunoscute nici altora).. pana la a sti pur si simplu ca a fost intr-un anumit loc, ca a vorbit cu o anumita persoana..etc, adica detalii precise. Nu ma intreba cum.. un gest, un cuvant, chiar o intonatie.. si stiu.

Deci "intreaba-ti sufletul" chiar functioneaza, dar este foarte greu sa fii atat sincer cu propria persoana, in primul rand, incat sa vezi si ce se intampla cu cel de alaturi.

in primul rand vreau sa va salut pe toti, tocmai m-am inregistrat pe acest forum, acesta este primul post... in timp ce navigam pe net am dat peste aceasta discutie si am dorit sa imi spun si eu umila parere legata de acest subiect...
dupa cate stiu eu casatoria este una din caile posibile pe care o poate lua omul in drumul spre mantuire cealalta fiind calugaria... pai daca toata lumea s-ar fi calugarit in prin prisma faptului ca cei casatoriti sunt niste pacatosi, omenirea ar fi disparut demult de pe fata pamantului. nu vreau sa ma contrazic cu vreunul din Sfintii Parinti, Doamne fereste, sunt doar un microb pe langa ei.. dar pe de alta parte stiu ca si ei au niste vederi mai mult sau mai putin severe si probabil fiecare din ei se adreseaza anumitor categorii de oameni, in functie de afinitati, nu stiu... in Biblie stiu ca este scris ca femeia sa se bucure de barbatul sau si barbatul de femeia sa... este o discutie pe care o poate lumina doar harul unui parinte...

acuma vreau sa ii raspund Annei, pana la urma nedumeririle ei m-au facut mai mult sa intru in discutie... ai facut bine comparatia cu mancarea, asa cum nu e bine sa ne imbuibam cu mancare, asa si cu relatiile trupesti, se poate cadea in diferite patimi daca lucrurile nu se fac cu chibzuinta... atata timp cat se pastreaza echilibrul eu zic ca e in regula.
consider ca traim niste vremuri tulburi, si iti spun foarte sincer, din perspectiva unui barbat ca mintea noastra este foarte tulburata in zilele noastre... peste tot unde te uiti vezi numai goliciune si aici trebuie sa amintesc ca mintea barbatului functioneaza in alt fel decat cea a femeii... impulsul apare mult mai usor, barbatul se aprinde mult mai repede, el se excita in primul rand vizual, mult mai usor decat femeia, de aceea avem intotdeauna tendinta sa ne fuga ochii, este un impuls primar, care atata timp cat este controlat este in regula... deci daca gelozia ta este dusa la extrem pana acolo incat sa il acuzi pe prietenul tau de cele mai marunte lucruri cum ar fi niste priviri se poate ajunge la neintelegeri in relatia voastra si nu cred ca vrei asta... eu zic ca trebuie sa privesti lucrurile cu intelepciune si sa iti controlezi si tu gelozia asa cum el isi controleaza aceste impulsuri, si sa te bucuri ca o face... :)

vreau sa mai adaug ca este gresita parerea conform careia barbatul nu sufera din dragoste, sau ca nu pune atata suflet cat pune o femeie, sincer sa fiu din experienta mea am observat ca un barbat poate sa fie de multe ori mai profund si mai atasat decat femeia de langa el... deci e relativ si aici, depinde de relatie si de oameni... nu stiu daca se poate face o generalizare.

Da, este dusa pana in acel extrem. Usor de zis, greu de facut.

Crezi gresit.
Comparatiile tale se bazeaza pe o cazuistica personala si extrem de subiectiva.
N-ai vrea sa auzi care sunt parerile unor barbati despre femei..
Si nu pentru ca ar fi rautaciosi. Pur si simplu doar atat au ajuns sa cunoasca. Si pe unde este desigur si vina lor pentru asta.
Si reciproca e valabila.

Atat timp cat unul din ei nu-l inseala pe celalat, este curata, chiar daca sunt probleme - ele se pot rezolva.
Dar de obicei o data cu lipsa de iubire, daca nu este remediata, vin si alte lucruri, minciuna, inselarea, etc.


Depinde de gradul de impatimire. Valabil si pentru barbati, si pentru femei.
Sunt si femei care nu se pot stapani..

[quot] Si spun si eu ca Andrei ca femeile iubesc mai mult. Doar cate prietene am avut care mi-au plans in brate!! Multe! Sau cate femei cunoscut care au indurat mojicii, jigniri si umilinte. [/quote]

Ti-am spus, experienta este subiectiva. Sunt cateva miliarde de femei si cateva miliarde de barbati. Cati/cate ai cunoscut tu pentru a spune pe baza acestor experiente: barbatii (toti sau majoritatea) sunt "asa", iar femeile (toate sau majoritatea) sunt "asa".

Pai ai si tu un sistem de apreciere..
Prin fire, o femeie se preteaza mult mai usor la asa ceva. Un barbat nu.

Si eu ti-as putea spune ca nu prea am auzit de barbati care sa se certe in biserica de la o strana.
Dar femei, destule..

Ce thread interesant! Il urmaresc dar nu am acum prea mult timp...
Eu cred ca se pune prea mult accentul de catre unii care vorbesc despre astea pe frecventa relatiilor si se vorbeste in termeni categorici de 'e voie' sau 'nu e voie'. E o probema a ortodoxiei actuale, acea de a inlocui libertatea si dragostea cu regulile.

Ideea la baza e buna, cum au zis Anna si altii, ca e bine sa-ti pui o zabala, sa nu faci tot ce ai avea chef, ca si cu postul, ca sa te bucuri de lucrurile astea fara sa te atasezi de ele prea tare. In fond, dupa post vine sarbatoarea si ar trebui ca la fiecare popst relatia noastra cu mancarea sa fie mai putin patimasa, mai recunoascatoare.

Dar adesea se uita ca omul este pentru sabat, nu sabatul pentru om. Se pun regulile inaintea principiului care le-a facut sa apara. Regulile in ortodoxie nu ar trebui vazute ca legile in Islam sau in Iudaism. Eu cunosc putin purtarea cotinidana a musulmanului simplu pt ca aici sunt foarte multi musulmani, mai ales la scolile unde predau - la ei daca nu faci ramadamul este ca si cum ai fi facut un pacat de moarte. Ii judeca pe cei care nu il tin, chiar pe cei care nu sunt musulmani..
Uite, cateodata am impresia ca noi ne comportam ca ei, desi nu suntem o religie a legii, ci a legii implinite in Hristos, a legii dragostei.

Se face din numarrul relatiilor sexuale un fel de norma pentru calitatea lor, cum zicea parca Anna. Pai de asta e vorba? E vorba sa ajungem ca relatia asta sa fie intr-adevar o manifestare a iubirei jertfelnice in acelasi timp cu o placere. La calitate ar trebui sa se lucreze, nu la cantitate. Si de altfel cand cei doi se iubesc si se respecta, cam asa se intampla, ci cred ca exista si o crestere, o transfigurare continua...
Vorbesc si eu, pentru ca nu sunt casatorita de asa multa vreme.. Din pacate e si multa teorie in spusele mele.

Mi se mai pare si ca la noi in ortodoxie spriritaulitatea a fost marcata putin cam mult de monahism. Asta are si explicatii istorice - ca monahii au pastrat credinta si vremurile cand Bizantul era sub turci, si mai inainte, ei au pastrat-o de la diluare cand imperium se facea crestin in exterior. Dar totusi, asta a avut si efecte negative. Cu tot respectul si admiratia pentru calugarii sfinti, sunt lucruri pe care ei nu le pot intelege din viata oamenilor casatoriti. Cum sa spui ca relatiile sunt permise doar (daca e sa facem media pe an, cu toate posturile si sarbatorile) cam odata la doua saptamani. Noi nu suntem automate sau animale sa ne acuplam cand a venit ziua in care 'avem voie'.

Insa multi mari asceti au vorbit foarte profund de casatorie. Am uitat numele celui care a facut sa se declare erezie condamnarea relatiilor trupesti in cadrul casatoriei la un sinod ecumenic de ex. (am sa caut datele exacte cand o sa am timp) Sau a altora care zic ca pe primul plan sta dragostea si comuniunea in Hristos si apoi conceperea copiilor; parca si sf. Ioan Gura de Aur zicea asta de ex.

Numai ca atunci cand se vorbeste in zilele noastre, prea adesea prredomina vorbele aspre cu 'e voie si nu e voie' care ne fac sa credem apoi ca suntem necurati si ca viata noastra de dragoste binecuvantata de Dumnezeu este incompatibila cu impartasania... Ca asa ni s eprezinta lucrurile uneori, din pacate, chiar daca nu direct.

Faptul ca unirea sotului si a sotiei este imaginea unirii lui Hristos cu biserica n-au inventat-o teologii asazisi liberali asazisi ecumenisti si fantezisti ai secolului 20! Este de la Sf. Pavel, deci de la sf. Duh.
Ca in tot ce e omenesc exista slabiciune si pacat, asta e clar. Dar nu in sex mai mult de cat in altele, mai mult de ex. decat in viata fara sex. Care are adesea ispite mult mai mari. Va spun tot din experienta, pentru ca am dus-o pana la 35 de ani.

Eu cred ca ar mai trebui facuti niste pasi pentru construirea sau hai sa-i zicem repararea unei spiritualitati a mirenilor.

Anna, in ceea ce priveste problema pe care o pui tu, de ce sexul nu este legat de dragoste la unii (la barbati, dar sunt fi femei asa, gandeste-te la prostituate sau la nimfomane), este pur si simplu o consecinta a caderii cred.
Hai sa zicem ca asta se intampla mai des la barbati. Ca energia lor sexuala este mai prezenta in tot ce fac. Mie personal nu mi se pare un lucru asa de rau, daca ei invata sa si-o redirectioneze spre sotie si spre celelalte activitati (ca energia sexuala poate fi si redictionata, cred ca nu numai la calugari). Este o dovada a virilitatii lor ca au aceste ispite de a privi alte femei, nu neaparat a pacatoseniei si a lipsei de fidelitate.

Poate mi-e mie usor sa gandesc asa pentru ca nu m-am lovit asa direct de problema asta..

Femeile hai sa le zicem tipice au alte ispite legate de feminitatea lor. Nu stiu, poate tendinta de a vorbi mult si de nimicuri, de a se afunda in nimicurile zilnice, de a se certa pentru nimicuri (ce zicea AlinB mai sus). De ce vin astea din feminitate? Pentru ca feminitatea oglindeste modul 'a fi,' si calitatea ei este dragostea pentru ce este, ingrijirea lui, pana in detaliu.

Ce vreau eu sa zic este ca exista si virilitate si feminitate deviata, nu numai in aspectul sexual al problemei. Important e sa ne dam seama si sa incercam sa ne redirectionam aceste energii care ne vin din apartenenta sexuala spre modul cum a vrut Dumnezeu sa fie cand le-a creat.

Multumesc de raspuns. Inteleg ce vrei sa spui. Dar dupa cum am spus, e o chestie irationala de-a mea. N-o pot controla nici n-o pot indopa cu oricate teorii, oricat de bune ar fi. Cred ca-mi ramane doar de a descoperi cauza si solutia. Cred ca e ceva adanc, din copliarie. Sau din psihicul meu. Nu stiu. Cand eram mica desenam ffff mult si numai femei frumoase. Pentru mine nu era ceva sexual, doar ma fascina enorm frumusetea feminina. Si le faceam asa, miss, nu oricum, stiam sa fac un corp pe care daca acum l-ar vedea un barbat ar ramane cu ochii holbati. Dar mai mult ma axam pe fatza. Oricum, mereu imi doream sa fiu una din fetele pe care le desenam. Desenam ce imi doream sa fiu, poate pentru ca imi imaginam ca asa o sa fascinez. Sunt femei fffff frumoase ca si pe mine ma lasa gura casca. Daca as fi barbat eu n-as putea fi monogam. Poate de la asta imi porneste totul. In mintea mea n-as putea fi unica fascinatie sexuala a unui barbat niciodata si asta ma doare. Pentru ca tot in interiorul meu, dragostea adevarata e mereu intre un barbat si o femeie si e vesnica. Nu azi cu unul, maine cu altul. Nu stiu, e o invalmaseala in capul meu, dar sunt sigura ca ceva pacat am si eu, ca altfel nu se poate. Mintea mi-e murdarita cu ceva si nu stiu ce.

Mintea iti este murdarita de nesiguranta,care in acelasi timp iti altereaza si sufletul.
De ce unor oameni le place sa se chinuie?Greu de raspuns...
Anna,te intreb ceva simplu: tu te iubesti pe tine?
M-ai intrebat cum poti vedea daca raspunsul vine de la suflet ori rational: incearca sa iti golesti mintea de orice gand,iar in momentul in care esti suficient de linistita intreaba-ti sufletul ce vrei sa stii:raspunsul va veni ca un impuls,vei simti efectiv ce ai nevoie sa stii.
Numai mare grija,ca mintea te poate induce in eroare.

Ce inseamna sa ma iubesc? Ca nici asta nu mai stiu.
Dar chiar nu inteleg cum sa-mi golesc mintea de orice gand. Si raspunsul nu tot prin minte vine? Si daca nu vine prin minte, cum sa-l inteleg atunci?

As dori sa spun ceva din experienta mea de viata legat de acest subiect.
Am inceput relatia mea intima cu sotul meu ca o puternica pasiune, chiar distructiva, care a facut ca fiecare sa ne pierdem casnicia anterioara.Casnicia noastra a inceput cu un pacat de moarte, o calcare peste cadavre, care ne-a adus enorm de multa suferinta , incat placerea initiala a devenit o povara incredibila.Oricat de fascinante mi s-au parut sentimentele si trairile, fiind in stare sa-mi dau viata , realmente, pentru fiinta iubita, acesta experienta imi dadea mereu un sentiment de vinovatie, de sovaire si nesiguranta.In adancul fiintei mele nu simteam ca sunt intr-adevar, "sotia' lui,desi fizic si emotional totul era extraordinar.Nici in urma casatoriei civile nu am capatat sentimentul implinirii totale. Apoi... s-a intamplat ceva cu totul nemaipomenit! Domnul, Dumnezeu, in marea Sa mila a facut o minune mare prin Maicuta Sfanta si Sf. Arhanghel Gavril, prin mijlocirea sfintitilor parinti duhovnicesti, ca eu sa descopar ortodoxia. Am avut imensa oportunitate sa pot primi Sf. Taina a Botezului Ortodox in dimineata Sf. Invieri, precum si Sf. Taina a Cununiei in Biserica Ortodoxa in ziua Sf. Imparati Constantin si Elena si viata mea a capatat o cu totul alta turnura si orientare. Nu a fost din mintea sau din calculul meu tot ce s-a intamplat,mult mai tarziu am aflat semnificatia profunda a acestor sarbatori si cum de viata mea a fost marcata in aceste momente cheie ca un semn de aducere aminte( " Va spun aceste lucruri ca atunci cand se vor intampla sa 'credeti' ca Eu sunt").In acest contest,am experimentat trairea intima , cu aceeasi persoana , in aceste doua ipostaze.As dori sa spun ca trairea de dupa cununie a fost o experienta cu totul si cu totul de exceptie, o diferenta ca de la cer la pamant, nu fizic ci sufletesc.Numai cine a trait acesta taina de iubire si simtire poate intelege !
Si ma intreb nedumerita : Ce fel de intrebari sunt acestea? Cand? unde? De ce atunci si de cate ori?
Daca ai fi avut parte de acea atingere binecuvantata, de acea calauzire in Duh si Adevar pentru marea menire de creatori de oameni pentru cer,pentru marea Taina a acestei uniri atat de profunde, dar atat de inalte totusi, toate aceste raspunsuri le-ai fi primit de sus, le-ai fi simtit cu siguranta in adancul fiintei tale si nu ar trebui sa ceri explicatii pe forumuri.

"Adevarat, adevarat iti spun ca daca nu se naste cineva din apa si din Duh nu poate intra in imparatia Mea."
Doamne, te rog, ajut-o pe Sophia sa descopere Marea Taina a Cununiei !!

Incredibil!! multumesc pentru marturie, imi da multa speranta. Nu inteleg ce-i cu mine de o tot pierd.

Ce-ai postat tu aici imi ridica noi intrebari.. Tot ce am citit despre Taina Cununiei presupunea casatoria intre doi credinciosi. Sotul meu este ateu.. dar si-a definit pozitia in timp. Deci se poate vorbi despre asa ceva in casatoria noastra?? (Da, ne-am cununat religios).

Acum am inteles. Dar eu nu la asta ma refeream. Spuneam ca femeile au primit din parea lui Dumnezeu mai multe daruri decat barbatii. Deci un barbat si o femeie daca s-ar afla amandoi in punctul maxim, femeia tot are avantaj, datorita acelor daruri.

Corect.............

Li, nu inteleg ce vrei sa-mi spui.
Cum n-am trait/simtit Taina Cununiei?
Cred ca n-ai inteles tu problema mea.
Eu m-am simtit curata inainte de casatorie si de a trai cu sotul meu, atat in fata lui Dumnezeu, cat si in fata oamenilor.
Dupa casatorie si citind predicile parintelui Cleopa si altele, ma simt murdara, pacatoasa.
Nu fata de Dumnezeu, care mi-a dat impreuna cu Mama sa Taina Cununiei, ci fata de oameni, de regulile impuse de ei. Si am senzatia ca prin aceste reguli tocmai infirma Taina Cununiei si se amesteca in intimitatea familiei.
Taina de iubire sufleteasca si trupeasca vis-a-vis de sotul meu nu are nici un amestec aici. Daca ea s-a schimbat dupa cununie? Greu de spus.Viata este grea si nu poate sa fie totul numai un romantism si o placere.
Mai mult nu mai spun.

"Cand se va arata "EL", Domnul ( in viata noastra)il vom vedea( cu ochii sufletului) asa cum este",in toata frumusetea si splendoarea Lui, si nimic nu va mai fi la fel.! El ne va invata toate lucrurile prin prezenta si lucrarea Duhului Sau cel Sfant.
Un copil al nimanui, fara identitate,fara stramosi,un copil al strazii, daca va fi primit in familia Marelui Imparat si Domn si va primi infierea nu va putea niciodata sa-si opreasca lacrimile de fericire si uimire ca el, chiar el, un nenorocit, a avut parte de asa un mare har sa fie primit ca fiu.
"Tatal nostru care esti in ceruri"..este cea mai extraordinara rugaciune.
Tata.. Tata.. !!!

Cam asta vroiam si eu sa zic. Ai spuns-o mai bine ca mine si in cuvinte mai putine!

Nu ma refer la romantism si la placere in acceptiunea firii pamantesti,a pasiunii si a trairii animalice ci la acea simtire si unire a celor doi intr-o alta dimensiune decat cea fireasca. Este o unire in trup, dar este, totusi, mult mai mult decat atat .Constientizezi ca celalalt este pentru tine creatia perfectiunii divine. Pana si focul Divin care aprinde lumanarile la Sf. Mormant este altfel decat focul obisnuit.
Stiu la ce te referi,dar cred ca este o ispita care te framanta. Noi respectam precizarile Bisericii si 'legile' scrise si ... nescrise, pentru ca nu ne este greu! Ne putem odihni in Legile Domnului pentru ca stim ca numai asa vom "simti" si vom experimenta prezenta calauzirii divine. Nu le vom simti ca pe niste ingradiri, ca si gratii care ne obliga sa stam departe ca si niste necurati. Biserica a impus aceste legi pentru ca cei nexperimentati sa nu faca abuz.Parintele Arsenie Boca ,in Cararea Imparatiei explica foarte frumos ce este uz si abuz.

NU CRED CA CEI CASATORITI SUNT CONSIDERATI: "PACATOSI/MURDARI"!! de catre Biserica.Poate doar relatiile intime sunt considerate ca o 'placere' la care se poate renunta partial sau total, din prea marea dragoste de Dumnezeu si ca o jertfa pentru acesta dragoste( dar toate cu buna randuiala, dupa varsta si posibilitati)

Iata ce spune Parintele Arsenie despre acest lucru:

Iată pe nume câteva feluri de patimi prin care oamenii îşi prăpădesc sămânţa şi vlaga, aprinşi de pofte contra firii:
1. Onania sau malahia;
2. Curvia;
3. Sodomia;
4. Bestialitatea (cu dobitoacele).
Iar în căsătoria legitimă:
1. Desfrânarea;
2. Fereala de zămislire;
3. Crima de avort;
4. Preacurvia;
5. Necurăţia;
6. Nesocotirea vremurilor oprite;
7. Alte nenumite spurcăciuni.
Dar ce-i atunci după fire? Numai şi numai zămislirea de prunci.
Căsătoria este o Taină din cele şapte, tocmai ca să nu îngăduie într-însa atâta şerpărie de fărădelegi. Cu toate acestea, în zilele noastre trebuie să strigăm amarnic: ,,Ridicaţi căsătoria din desfrânare, măcar la rânduiala dobitoacelor. Binecuvântarea lui Dumnezeu nu s-a dat fărădelegilor!”. E aşa de greu de înţeles? Dar zic unii: „Noi putem şi fără binecuvântarea lui Dumnezeu!” Iertaţi de întrebare: „Unde?”. Da, pentru cine nu vrea să înţeleagă, nici Dumnezeu n-a avut ce să zică decât aceasta: “Cine este nedrept să nedreptăţească mai departe, cine e spurcat să se spurce şi mai rău, cine e drept să facă dreptate şi mai departe, cine stă sfânt să se sfinţească şi mai mult. Iată, vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui” ([COLOR=blue]Apoc.22, 11 - 12).[/COLOR]
Şi mai zice ştiinţa că tot omul vine pe lume cu un anumit număr de celule nervoase. Prin faptele lui cele de desfrânare, pierde un număr mai mic sau mai mare de celule. Şi pentru că peste toate fărădelegile atârnă legile, aşa atârnă ele şi peste viaţa desfrânatului: faptele sale sunt descrise în sămânţa sa, astfel încât copilul este îmbinarea celor doi părinţi şi a celor patru bunici, a celor opt străbunici şi a celor 16 stră-străbunici (aceasta este o moştenirea numai până la al patrulea neam, dar şi ceilalţi înaintaşi îşi dau partea lor de zestre, însă din ce în ce mai mică). Ne putem da seama cât au de ispăşit copiii din greşelile părinţilor! Şi ce moştenesc? Forma şi întocmirea trupului, precum şi numărul de celule nervoase pe care îl aveau părinţii când au chemat copilul în lume. De la numărul şi sănătatea acestui număr, atârnă multe pentru viaţa urmaşilor. Sau mai pe înţeles, un copil are scrise în sine toate înclinările unui număr mare de părinţi, atât cele bune cât şi cele rele (jumătate de la cei doi părinţi, a patra parte de la cei patru bunici, a opta parte de la cei opt străbunici şi aşa mai departe).
Acum, din toate înclinările acestora, vor veni la arătare mai întâi cele mai puternice, de la părinţii cei mai apropiaţi, dar pot veni la arătare şi porniri de la moşi-strămoşi, atunci când împrejurările din afară sau tocmirea dinăuntru înlesneşte să se arate moşteniri îndepărtate. Firea ţine la sănătate: de aceea, moştenirii bolnave de la un părinte îi sare în ajutor cu partea sănătoasă de la celălalt, dar neputinţa o poartă totuşi, nearătată, în cojoc.
Acestor înclinări să le zicem grâu şi neghină. Vom pricepe că în copil se arată şi sămânţa celui rău, care va trebui să o răbdăm până la seceriş, fiindcă semănătorii, lucrătorii şi economii tainelor au mai adormit, încât acum vedem cam multă neghină în ţarina aceasta. Iar somnul de care e vorba, e adormirea străjii minţii, toropeala în patimile fărădelegilor. Omul vrăjmaş, diavolul, a strecurat în firea omenească, din neam în neam, tot mai multă neghină, sau înclinarea drăcească a fărădelegii.
Dar nu numai patima desfrânării omoară grăuncioarele nervoase, ci toate patimile. Mânia aprinsă, durerea peste măsură pentru o dragoste pământească, la câţi nu le-a făcut sânge rău şi nu i-a pălit guta? Dărâmarea cea mai cumplită însă, vine de la patima beţiei. Otrava băuturii, pe lângă amorţirea şi arderea tuturor nervilor, strică sămânţa toată, într-un chip nemaivăzut - după cum mărturiseşte ştiinţa. Dacă cineva cheamă copii la viaţă în starea aceasta, peste bietul copil atârnă necaz greu, boala îndrăcirii. Căci, oriunde este dărâmare, vine şi puterea rea, diavolul, ca la o ispravă a sa şi se arată prin chinuirea ce o face copilului nevinovat. Aşa se face că vedem nesfârşitul şir de urmaşi nenorociţi: orbi, şchiopi, uscaţi sau putrezind de vii, alţii strâmbi în fel şi chip şi mai greu decât toate, chinuiţi de draci. Iar alţii, în ce priveşte mintea, porniţi de mici spre rele, când vor fi mai mari vor azvârli în părinţi, în Dumnezeu şi vor sfârşi năpraznic. Mare dărâmare în firea omenească! Acestea sunt fărădelegile, în chip de om, ce plângând, strigă vinovăţiile părinţilor şi aduc mare durere în toate părţile.
Iar dacă vreţi: singura scăpare sigură este de a nu ajunge aici (există cale care n-are fărădelegi: aceasta este dată de taina cununiei). Aceştia sunt „pruncii născuţi din somnul necurat, martori ai nelegiuirilor părinţilor, dacă stai să cercetezi” ([COLOR=blue]Înţel. 4, 6[/COLOR]). Legea atotputernică ce întoarce faptele oamenilor în braţele lor, o strigă Sfânta Carte în fiecare veac de oameni. “Fiii desfrânaţilor nu vor avea desăvârşire şi sămânţa ieşită din patul nelegiuit se va stinge. Că, de vor avea viaţă lungă, nu vor fi de nici o treabă şi bătrâneţea lor, la urmă de tot, va fi fără cinste. Iar, de vor muri de timpuriu, vor fi fără mângâiere şi fără nădejde vor fi în ziua judecăţii. Căci neamul celui nedrept are groaznic sfârşit” ([COLOR=blue]Înţ. 3, 16-19[/COLOR]). “…Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc pe copii pentru vina părinţilor ce mă urăsc pe Mine, până la al 3-lea si al 4-lea neam şi mă milostivesc până la al miilea neam, către cei ce Mă iubesc şi păzesc Poruncile Mele” ([COLOR=blue]Ieş. 20, 5 - 6[/COLOR]).
Dar milostivirea lui Dumnezeu, care nu de bunăvoie pedepseşte şi umileşte pe fiii oamenilor ([COLOR=blue]Plâng. leremia 3, 3[/COLOR]) aduce în câte unii înclinările bune ale străbunilor şi copilul de mic ajunge la deosebirea dintre bine şi rău. Despre aceştia zice Dumnezeu: “Dacă un copil care văzând păcatele toate câte a făcut tatăl său, se păzeşte şi nu face nimic asemenea… acest om nu va muri pentru păcatele părinţilor săi, ci în veci va trăi… pentru că fiul a făcut ceea ce este drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit: de aceea va trăi”. ([COLOR=blue]Iez. 18, 14-19; 17, 19[/COLOR]).

Parintele Arsenie
 

Iată cât de cât înţeleasă sporirea pustiirii, ce se lucrează în ascuns în firea fiecărui rând [generaţie] de oameni, care acum, în zilele noastre, s-a arătat în afară cu urgie mare. Căci: “De unde vin războaiele şi certurile dintre voi? Nu oare de aici: din poftele voastre care se luptă în mădularele voastre?” ([COLOR=blue]Iac. 4, 1).[/COLOR]
Cine va opri prăpădul pustiirii? “Fără Mine nu puteţi face nimic” zice Domnul ([COLOR=blue]Ioan 15, 5[/COLOR]). Prăpădul pustiirii nu se va opri până nu vor scoate oamenii desfrânarea din inimile lor şi până nu vor să ştie de Dumnezeu ([COLOR=blue]Osea 4, 1-6[/COLOR]). “Cei ce ţin de trup, poftesc pe cele trupeşti, iar cei ce ţin de duh, poftesc cele duhovniceşti. Căci pofta cărnii este moarte, iar dorinţa Duhului este viaţă şi pace. Fiindcă pofta cărnii este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci nu se supune Legii lui Dumnezeu, că nici nu poate. De aceea cele ce sunt în carne (în curvie) nu pot să placă lui Dumnezeu”. ([COLOR=blue]Rom. 8, 5 - 8[/COLOR]). Cei ce sunt ai lui Hristos, şi-au răstignit trupul, împreună cu patimile şi cu poftele. „Nu suntem datori trupului ca să trăim după trup. Căci dacă vieţuiţi potrivit trupului, veţi muri, iar dacă ucideţi cu Duhul poftele trupului, veţi fii vii. Fiindcă toţi câţi sunt mânaţi de Duhul lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu sunt”. ([COLOR=blue]Rom.8,12-14[/COLOR]).
“Căci voinţa lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea voastră, să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare dintre voi să stăpânească vasul său în cinstire şi în sfinţenie, nu în patima poftelor, cum fac necredincioşii, care nu cunosc pe Dumnezeu… căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie, ci la sfinţire” ([COLOR=blue]I Tes. 4, 3-7[/COLOR]).
Pe vremea Sfântului Apostol Pavel încă sufla urgie mare, mai ales peste creştini. De aceea mulţi îşi luau de la ei înşişi sfat să se înfrâneze desăvârşit în căsătorie, cu gând să fie gata oricând de Sfânta Împărtăşanie şi de mărturisirea muceniciei. Sfântul Pavel însă, socotind copiii mugurii căsătoriei, n-a îngăduit înfrânarea desăvârşită decât pentru vremurile de post şi rugăciune [COLOR=blue](I Cor. 7, 5).[/COLOR] Socotind însă şi „nevoia ceasurilor de faţă” (urgia vremurilor de atunci) le da sfatul acesta: “Bine este pentru oricine, să fie aşa cum se găseşte. Legat eşti cu femeie, nu căuta desfacere. Dezlegat eşti de femeie, nu căuta femeie… Că de acum vremea s-a scurtat. Aşa încât cei ce au femei, să fie ca şi cum nu ar avea… cei ce cumpără ca şi cum n-ar stăpâni şi cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi de ea. Căci faţa acestei lumi trece” ([COLOR=blue]I Cor. 7, 25 - 40[/COLOR]).
În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare că “de acum vremea s-a scurtat”, cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştând pe oameni şi lucrându­-le de zor dărâmarea în întindere şi în adâncime. Iar pe de altă parte, preoţii vremurilor noastre n-au mai urmărit-o ca păcat şi ca atare să o măture afară din Taina lui Dumnezeu, adică din căsătoria creştină. Aşa se face că, „lipsind preotului cunoştinţa legii şi bătrânului sfatul” ([COLOR=blue]Iez.7, 26[/COLOR]), oamenii orbecăie în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă că aceea [desfrânarea între soţi] nu-i păcat.
Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor, care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat şi ajungând adesea una cu durerea lor, într-o zi, slujind Sfânta Liturghie, rugându-mă ,,pentru Pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu Biserici”, aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea amarnică: “Nu te ruga de Mine să le dau Pace, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pace pe Pământ”.
Şi am înţeles pe urmă multe lucruri… Drept aceea, ascultător Poruncii, trebuie să strig cuvântul Scripturii ca o strigare de alarmă: ,,Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască” ([COLOR=blue]Fapte 17, 30[/COLOR]). Adică să vină la viaţă curată, după învăţătura drept măritoare a Bisericii lui Hristos, iar când vremea o va cere, să mărturisească pe Hristos cu preţul vieţii, netemându-se de moarte. Altfel, nu se poate ridica o stavilă pustiirii ce se întinde peste bieţii oameni. Iar ridicarea stavilei este ridicarea căsătoriei din desfrânare, la înălţimea de Taină, între cele 7 Taine, ca oamenii să nu îngăduie şerpăria fărădelegilor.

Iubirea desfrânării îi face pe oameni groşi la minte şi la obraz şi nu înţeleg cinstea. De aceea, mugurii căsătoriei lor , copiii, îi dau pe părinţi cu capul de toţi pereţii şi prin purtările lor rele le azvârle cu copite în obraz, iar la rândul lor îndoit vor lua şi ei de la copiii lor.
Lămurit că lucrurile nu stau bine!
Nu fără înţeles „a fost chemat şi Iisus la nuntă, cu ucenicii săi” (Ioan 2, 2), ci ca să pricepem că la nuntă se face prima minune dumnezeiască, spre bine. Numai prin tocmirea căsătoriei după Hristos, care este mintea desăvârşit stăpână pe patimi, se pot scoate înclinările rele din fire şi să nu mai fie date moştenire (sporită) din neam în neam şi să chinuiască pe oameni.
Iar viaţa curată a căsătoriei, după cinstea ei de Taină, este aceasta:
1. Binecuvântată este numai rodirea de copii. Iar tot ce-i în afară de rostul acesta, în privinţa trupească, este desfrânare şi păcat şi să nu se mai facă;
2. Vremi îngăduite pentru chemarea copiilor sunt numai zilele între posturi, însă numai dacă soţii amândoi sunt învoiţi la rostul rodirii de copii;
3. Vremi oprite sunt acestea:
a) Cele patru posturi mari;
b) Cele trei zile de post pe săptămână (miercuri şi vineri, iar luni numai dacă este voinţă);
c) Sărbătorile şi zilele sărbătorilor[inclusiv duminica:ziua Domnului şi sâmbăta];
d) Vremea necurăţiei;
e) Vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi;
f) Vremile de tulburări şi războaie precum şi oarecare vreme după acestea, pentru cei ce au luat parte la ele;
g) Vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum şi vremea alăptării.
4. Cei ce se dovedesc neroditori, să se înţeleagă la petrecerea frăţească, evitând păcatul;
5. De la încetarea semnelor femeii, încetează şi datoria căsătoriei, a chemării de copii.
6. Urmând aşa, nu se mai întâmplă:
a) Crime de avort;
b) Blestemăţia ferelii;
c) Fărădelegea desfrânării;
d) Şi alte spurcăciuni.
Iată cu ce rânduială să fie soţii de un înţeles. De ce aşa?

Parintele Arsenie
 

O căsătorie creştină nu e cu putinţă decât între creştini convinşi. Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva e în afara credinţei dreptmăritoare, tot ce face e păcat şi păcatul îi este lege. Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţa curată. Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Căci câtă vreme sunt numai trup, sunt printre morţi şi când află despre Dumnezeu şi suflet, învie din morţi şi încep pocăinţa.
Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie neîntreruptă. “Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului ([COLOR=blue]Efes. 5, 22-24; 1 Cor. 11, 3[/COLOR]), dar când capul lui e păcatul şi “Dumnezeul lui e stomacul” n-are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos este mort, iar sfatul morţilor duce la moarte; acolo să nu mergeţi. De morţi să n-aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi sfinţii.

De aceea sunt opriţi de la căsătorie:

a) Nebunii, îndrăciţii, băutorii, slabii de minte şi cei cu boli lumeşti;
b) Rudeniile de sânge până la gradul 8 (verii de gradul 4 îi îngăduie pravila bisericească, însă am văzut şi la depărtarea aceasta, copii însemnaţi de păcatul amestecării de sânge şi cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna);
c) Cei prea deosebiţi de vârstă. Depărtarea cea mai mare ce poate fi îngăduită este de 7 ani (maxim 10). Ce trece peste aceştia dovedeşte patima desfrânării, care se răzbună. Văduvii să ia văduve.
d) Vârsta îngăduită pentru fete, de la 18 la 20 de ani, iar pentru băieţi spre 25 de ani, adică la o vârstă la care să priceapă pe ce cale merg şi cum trebuie să meargă. Şi încă ceva: trebuie să se aştepte o vârstă mai mărişoară, ca să se vadă, pe cât e cu putinţă, toate înclinaţiile din cei doi tineri, care numai cu vârsta se arată. Altfel, se mai întâmplă că înainte de căsătorie au o purtare, iar după căsătorie, după oarecare vreme, au alte purtări pentru care bucuros ai fi căutat tovărăşia vieţii în altă parte.
e) Căsătoriile făcute după sfatul sau sila părinţilor, care socotesc averea - patima lăcomiei - n-au dus la capăt bun; averea toată s-a împrăştiat.
f) Cercetaţi ce purtări au avut părinţii, cei 4 bunici, căci aşchia nu sare departe de butuc.
g) Nu începeţi căsătoria cu păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu şi-L veţi avea împotrivă. Până la Cununia Bisericească, toţi sunt datori a avea fecioria nestricată, şi fete şi băieţi. Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are duhovnic, îi este cu putinţă. Celuilalt, nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici pe urmă. De aceea, cei ce robesc la patimi, trebuie să dovedească întâi îndreptarea din toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în oameni, osândind şi pe alţii împreună cu ei.


[Binecuvântată este numai rodirea de copii]

Înainte de Hristos, Tobit a zis cuvântul: “Doamne, iau pe această soră a mea, nu pentru împlinirea poftelor mele, ci o fac cu inimă curată” oiau într-adevăr ca femeie (Tobit 8, 7). Cine în vremea noastră mai crede aşa. Căsătoria este numai aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta, vine ura şi face vrajbă.
Nunta este mai mult decât aceasta, este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. De aceea, numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi şi trăgători spre El.

[Vremi oprite chemării copiilor la viaţă]
E oprită vremea posturilor şi a sărbătorilor. Întâi e sufletul şi Dumnezeu şi apoi trupul. Când poartă omul grijă de suflet, iese din pofta trupească, o stinge chiar, ca să poată primi Sfânta Împărtăşanie - mâncarea sufletului şi de care trebuie să se apropie tot creştinul, măcar de patru ori pe an. Postul e rânduit tocmai spre stingerea poftelor trupului. Câtă vreme omul nu iese din poftă, nu se poate apropia de Dumnezeu. Copiii chemaţi în sărbători şi posturi, toţi poartă în ei păcatul părintesc. Aşa cum părinţii n-au ţinut seamă de ziua Domnului, aşa nici copiii nu vor ţine seama de voia Domnului şi de sfatul părinţilor.
E oprită vremea necurăţiei. În lege, cei ce călcau rânduiala aceasta erau omorâţi cu pietre, pentru că pruncul ce se zămislea în necurăţenie, la evrei, avea înclinări spre lepră, fiind o ţară caldă, iar la noi va avea orice altă înclinare spre putrezirea de viu.
E oprită vremea de tulburări, războaie, pentru cei ce iau parte la ele, fiindcă în acestea li se zdruncină nervii şi au pornire spre vărsare de sânge. Apoi, mai e ştiut că pruncul ce se naşte, se alătură părintelui slab, ca să ţină cumpăna; se înţelege astfel, de ce în rândul de copii ce se nasc după războaie, sunt mai mulţi băieţi şi moştenesc apucăturile războinice ale taţilor şi zdruncinarea lor nervoasă, din vremea când au fost chemaţi la viaţă; se mai înţelege de asemenea şi de ce copiii aceştia vor face revoluţii şi vor sfârşi cam prost, ca unii ce vor fi mereu în război cu ceilalţi oameni. Mai aşteaptă puţin, până ce se mai liniştesc nervii şi nu mai ai vise tulburătoare, cu spaimă de război. În starea aceasta nu poţi chema decât un băiat, care, şi din graba ta, poate apuca calea puşcăriei.
De ce este oprită toată vremea sarcinii? O dată, pentru că nu mai are rost [copilul nu mai trebuie chemat la viaţă căci el este este, deja în pântece! ], apoi, pentru că toate simţirile celor doi părinţi, mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire în mugurele ce s-a plămădit. Deci, iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei, în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte, pe toată viaţa sa. Dacă părinţii i-au tulburat tocmirea cu fărădelegea desfrânării, aceasta se va întipări într-însul cu tărie mare. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă, se va juca cu sora de-a mirele şi mireasa, şi încă de la 7 ani. Mai târziu, va cerca la dobitoace, sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă curvie în regulă, patimi care îi vor omorî milioane de celule nervoase. Şi de nu se va întâlni cu cineva care să-i cunoască boala, pe la vârsta căsătoriei va ajunge în doaga nebuniei. Despre sporul la carte nici nu mai vorbesc; patima aceasta le tâmpeşte mintea, căci începe să se poată face pe la 14 ani, iar dacă nu i se dă de leac, nu lasă pe om să ajungă nicidecum la 70 de ani. Toate patimile slăbesc puterea de împotrivire a sufletului, pustiind şi trup şi suflet şi pierzându­-le pe amândouă pentru totdeauna. Cei ce pătimesc de aceasta, întâi să se tămăduiască, apoi să se căsătorească.
Doctorii dau sfatul căsătoriei numaidecât, fără să socotească roada bolnavă ce vor chema-o pe lume să se chinuiască, dacă aduc vreo roadă.
Prin urmare, înclinările ce le-au avut părinţii în timpul sarcinii acelea vor fi conducătoare în toată viaţa copilului ce se va naşte. Acum e vremea cea mai scumpă de a îngriji de purtările viitoare ale copilului, căci acum poţi semăna într-înşii înclinările unui sfânt sau apucările unui tâlhar. Să se roge părinţii în vremea aceasta, să se împărtăşeacă cu Sfintele Taine, să petreacă cu dragoste de Dumnezeu; aşa va fi şi în viaţa copilului ce se va naşte şi nu veţi avea bătaie de cap cu el, că nu crede, că nu ascultă şi umblă după rele. Întors - ştiţi cum e.
Dar şi vremea alăptării trebuie ţinută curată, că încă e legat de de mamă şi de purtările ei. Apoi,nu poate rodi copil nou, pentru că nu-şi poate împărţi sângele în 3 părţi şi toate să meargă bine;o parte cu laptele, alta pentru sine şi a 3-a pentru cel de pe cale. Dacă sunt mai deşi decât îngăduie firea rânduiala aceasta, toţi sunt slabi şi nu-s de trai. Dar aici se mai înţelege ceva: că pe măsură ce s-a întărit desfrânarea în mădularele oamenilor, a scăzut şi puterea lor de apărare împotriva boliior de tot felul, iar căzând în acestea, foarte greu se tămăduiesc, deşi mijloacele de vindecare sunt din ce în ce mai bune. Orice desfrânare este o putrezire înceată (ca gunoiul care arde) ce scurtează zilele oamenilor.
Luaţi aminte, că pentru osteneala părinţilor, după voia lui Dumnezeu, se milostiveşte spre copii şi-i binecuvintează cu daruri, precum însuşi a zis: “până la al miilea neam” pentru cei ce-L iubesc pe El.

Pravila Alba
 

Adică darea pe faţă a unor lucruri privitoare la căsătorie şi în afara ei, dimpreună cu urmările lor, în cea mai mare parte necazuri fără îndreptare - şi rânduiala de urmat, pentru cine vrea să creadă şi să nu ajungă la acestea.
«Erau multe şi mari pricinile pentru care trebuia un leac puternic ca acesta. Iată-1, dat la îndemâna tuturor - unora spre bucurie mare, altora spre supărare mare. „Cei ce au păzit cu sfinţenie pravila cea sfântă, sfinţise-vor şi cei ce au învăţat-o, vor şti ce să răspundă» ([COLOR=blue]Înţ: 6, 10[/COLOR]).

Intr-adevar, ceea ce da forma si consistenta iubirii si mai ales trainicie este binecuvantarea lui Dumnezeu, nu pasiunea fizica, afinitati intelectuale sau mai stiu eu ce alte criterii dupa care unii isi cauta o inchipuita jumtate, de cele mai multe ori orbecaind si tot incercand nebuneste si chiar ranind in dreapta si stanga in numele "dragostei", fara a sti ca fara binecuvantarea lui Dumnezeu si o traire personala a credintei, o legatura a casniciei, in adevaratul sens al cuvantului, nu poate exista.

Si asta se simte la un moment dat si la nivel emotional, mai ales de catre cei care au fost candva cumva "pe langa" si pe urma au experimentat aceasta schimbare.

Dar, repet, este nevoie de doua lucruri: atat binecuvantarea lui Dumnezeu (prin Taina Casatoriei) cat si trairea personala a credintei.

Pentru ca multi o au pe prima dar nu o au pe cea de a doua, sau sunt altii care cred ca o au pe a doua (protestantii) dar nu o au pe prima iar lucrurile nu sunt de multe ori ceea ce ar trebui sa fie, chiar daca nu se ajunge neaparat la divort sau chiar au multi copii si "le merge bine" (pentru cei care vad lucrurile din afara).

Cauzele pot fi doua:
1. Mama - de obicei frumusetea fizica a mamei este asociata cu sentimentele de bine, siguranta, afectiune, etc.
2. Educatia - fetele in mod special sunt educate de mici in spiritul unui anumit narcisism (sunt laudate si apreciate pentru/in functie de frumusetea fizica) observa ca cele frumoase au parte de mai multa atentie, popularitate, si atunci frumusetea fizica devine in mintea lor un fel de "cheie" pentru accesul social la nivele cat mai inalte.
Daca lor le lipseste acea frumusete sau mai bine zis, nu regasesc in propria frumusetea genul de frumusete pe care ele il considera "ideal", obsesia se poate accentua.

De la astfel de aspecte pana la un cult al frumusetii cu accente patologice nu e greu, mai ales cand astfel de conditionari de ordin psihic se amesteca cu sexualitatea.

In astfel de situatii se creeaza un amestec nedefinit de fascinatie, atractie, etc. a carui origini cu greu pot fi deslusite si multi il iau ca pe un "dat" si se multumesc sa-l traiasca ca atare facand abstractie de aspectele morale implicate dar a caror consecinte le resimt mai tarziu si de cele mai multe ori nu reusesc sa le inteleaga pana nu merg in trecut si trateaza problema..

Nu exista asemenea lucru ca "unica fascinatie sexuala".
Acel "unic" se construieste pe cu totul alte baze decat sexualitatea, sexualitatea fiind de fapt un "adaos" care este si trebuie sa ramana secundar.

Pentru ca atunci cand raporturile se rastoarna, sau acele baze lipsesc si sexualitatea domina ideile si sentimentele, acel "unic" este extrem de labil si relativ si ai intuit bine: nu este si nu poate ramane "unic".

Sa nu uitam: Dumnezeu vede tot oricand si oriunde. Chiar cand suntem in intimitate cu sotul/sotia, El tot ne vede. Mare grija ce facem!

Poate fi o senzatie subiectva sau poate intr-adevar ceva nu este bine pus la punct, este nevoie de ceva mai mult pe undeva, etc..

[quote=sophia;135146]Observ ca se poarta dou discutii diferite pe acest fir, dar nu conteaza.
Eu nu vorbeam de barbati, femei si atractia fizica dintre ei, sau adulter.
Vorbeam de relatia trupeasca intre soti.
Unii leaga asta de pericolul de infidelitate, de adulter si de cadere in pacat si ca se tine post trupesc ca sa nu uitam de Dumnezeu.
Eu intreb altceva:
1. De ce nu e voie sa se aibe relatii decat in anumite zile ale saptamanii, fix stabilite?
2. De ce nu e voie sa ai relatii cu sotul/sotia daca te duci a doua zi la biserica? Si nu ai voie acolo anumite lucruri religioase.
Pentru mine asta inseamna ca cei casatoriti sunt considerati pacatosi si murdari.

Ca sa-ti raspund la obiect..

E cam greu sa tii post de mancare dar nu post de la relatiile trupesti si lucrul asta totusi sa se numeasca post.
Adica pana la urma, lipseste finalitatea postului.
Asta inseamna miercuri si vineri.

Referitor la ziua de sambata (referitor la faptul ca mergi la biserica a doua zi dimineata) si duminica (vii de la Liturghie) nu cred ca este vorba de faptul ca ai fi "murdar" intr-un mod trupesc, ci este vorba de starea psihica, emotionala, etc.

Sunt niste stari incompatibile si pur si simplu nu le poti trai pe amandoua in acelasi timp.
Nu poti ajunge la Biserica "infierbantat" si cu anumite amintiri despre noaptea precedenta si totusi sa traiesti intr-un mod adecvat ceea ce se intampla la Sf. Liturghie.
De asemeni, nu poti veni cu trairea de acolo si sa spui ca vrei ceva care se afla undeva mult dedesupt.
Alt restrictii care mai sunt, exista probabil pentru a nu se ajunge la o anumita banalizare a unor gesturi de credinta.

Cum este de exemplu postul care se tine de sambata seara pana a doua si dupa Sf. Liturghie.
La inceput crestinii mancau (impreuna) imediat inainte de Sf. Liturghie, dar pentru ca in acest fel s-a ajuns la diverse nereguli (betie, mancare peste masura - vezi Sf. Scriptura) s-a luat in timp o decizie total opusa.

Un rezumat foarte bun la ceea ce am spus mai sus, sta in rugaciunea pe care o face preotul in altar:

„Nimeni dintre cei legaţi cu pofte şi cu desfătări trupeşti nu este vrednic să vină, să se apropie, sau să slujească Ţie, Împăratul Slavei (Psalm 23, 7-10); căci a sluji Ţie este lucru mare şi înfricoşător chiar pentru puterile cele cereşti.”

(cu accent pe "legat", legatura de care de multe ori nu suntem constienti pana nu experimentam si "legatura" cu cele de Sus).

Dar, aceste lucruri depind de fiecare, si din pacate putini inteleg crestinismul ca traire si nu ca o suma de reguli care trebuiesc implinite pentru ca...asa trebuie.

Daca se ajunge la traire, regulile sunt usor de asimilat, daca nu - multe devin inexplicabile, inutile, prea "riguroase", etc.

Nu, cine ar sustine contrariul?

Patinina34, uite asta e genul de vorbire care ne sminteste pe noi. Exemplu pentru ce a zis Sophia si ce au mai zis si altii pe aici.
Adica daca tu crezi ca nu mai poti avea copii sau daca esti insarcinata sau alaptezi - atunci cand femeia are nevoie de tandrete, si barbatul se simte uneori neglijat sau dat de o parte, gata, uitam ca suntem casatpriti si in sensul asta?
Cine este acest parinte Arsenie sa ne dea noua oamenilor casatoriti asemenea lectii? Sa ma iertati, dar este in stare un asemenea text sa te faca chiar sa te indepartezi de biserica, daca nu ai mai citit si alte scrieri.

Sunt de acord cu tine, frumusestea este un lucru tainic si nu exista model unic.
Sotul meu mereu imi spune cat sunt de frumoasa si va asigur ca nu sunt pentru toata lumea si nu stiu daca as intra in criteriile de selectie pentru prietenul nostru ionpat in ceea ce priveste tenul :-))
Frumusetea e ceva personal si depinde foarte mult si de interior, depinde si de iubirea pe care o dai si o primesti.

Da, adevarat spui!

Eu insa cred ca aici se dau chiar prea multe reguli. E un domeniu prea intim si depinde de prea multi factori personali.
La urma urmelor, de mancat mancam imediat dupa liturghie, deci luam parte la ceva de 'jos' cum ziceai tu. Eu cred ca in explicatiile tale se strecoara totusi ideea ca sexul ar fi ceva josnic, animalic si necurat, in moment ce e incompatibil cu liturghia.
Dar sunt de acord ca in principiu asa cum ajunam de mancare inainte de impartasanie, putem ajuna si de relatii trupesti, daca putem (daca cei doi sunt de acord, daca au acelasi mod de a intelege lucrurile, daca, daca..)
Cred ca se vorbeste pur si simplu prea mult despre niste lucruri care ar trebui sa fie intime.
Ar trebui sa se dea niste principii de baza si sa fie lasati oamenii sa le aplice ei la viata lor.

Nu toti parintii duhovnicesti sunt de acord in totalitate cu regulile enuntate de par. Arsenie Boca.
Asta nu inseamna ca a fost mai putin sfant sau ca in alte privinte nu are dreptate.

Cel mai bine e sa ai un duhovnic bun, si sa-l intrebi pe el ce se cuvine sau nu, avand ca reper si canoanele Bisericii.

Din pacate nu stiu de nici o lucrare care sa faca un fel de exegeza cat mai completa si corecta a canoanelor si Traditiei Bisericii vizavi de toate aspectele sexualitatii in cadrul si afara casatoriei..

Daca cineva poate sa recomande anumite carti in directia asta, chiar cu o mica recenzie (in cazul in care le-a citit) ar fi bine ca sa fie oamenii cat mai lamuriti.

Pacatul nu apare decat atunci cand omul rupe relatia cu Dumnezeu. Asa ca "murdaria", "uratenia" de care se vorbeste, nu este o urmare a casatoriei, ci o lipsa a trairii lui Dumnezeu. Cel care nu traieste in uitare fata de Dumnezeu, nu poate sa nu simta cum sotia aduce peste el zilnic lumina. (si sotul la fel) Iar lumina e frumusetea nepieritoare.

Sunt de acord cu asta. Eu tot zic ca a fi sfant nu inseamna a fi perfect si ca nici sfintii nu sunt litera de evanghelie, si ca Dumnezeu ne-a dat si noua fiecaruia preotia imparateasca deci puterea de a discerna pana la un punct. Dar multi mi-au spus ca sunt protestantizanta.. Adica ori luam totul, ori aruncam totul? Nu asa, tovarasi! :-)

Cred ca in multe cazuri e valabil ce mi-a spus un prieten cunoscut aici pe forum. Mi-a placut foarte mult si ma ajuta mult in a nu judeca. Un parinte este sfant prin trairea sa, prin viata sa, nu neaparat prin ceea ce spune. De aceea nu trebuie sa luam ca litera de lege tot ce spun ei, fiecare cuvintel. Eu cred ca parintele Arsenie a fost ffff aproape de Dumnezeu, dar prin viata sa, si lucrurile acestea pe care le spune poate ca ajuta anumiti oameni, in anumite contexte, poate oamenii foarte impatimiti. Cine stie, nu cred ca trebuie luat ca un adevar universal valabil. De asemenea daca cineva urmeaza aceste sfaturi din ravna pentru Dumnezeu, si sotii amandoi de voie si in buna intelegere, si in pace, fara certuri, sunt sigura ca Dumnezeu le primeste osteneala si viata le va fi binecuvantata. Dar daca altii nu merg exact pe sfaturile acestea, nu cred ca fac un pacat. Exista multe scrieri care ne pot sminti. Dar nu inseamna ca cei care le-au scris sunt mai putin sfinti. Eu de exemplu cunosc oameni care nu prea stiu lucruri teologice, n-ar sti nici macar sa dea un sfat simplu, dar duc o viata asa de curata si plina de dragoste. De asemenea cunosc oameni cu fapte total nepotrivite care scot genialitati in legatura cu Dumnezeu.
Cred ca Duhul Sfant doar ne poate ajuta sa alegem cele bune pentru viata noastra din scrierile sfintilor. Poate pentru un om e bine ceva, poate pentru altul altceva. In acest fel putem si sa nu ramanem dezamagiti de Pr. Cleopa, sau Arsenie sau mai stiu eu cine (poate ei chiar au avut o viata fff sfanta si placuta lui Dumnezeu si multa ravna) si in acelasi timp sa nu ne smintim de ceea ce spun ei.