Iubirea incepe dupa ce treci starea de indragostire
 

Draga mea A.
De multe ori, luxul de a se îndrăgosti îi costă forte mult pe oameni! Dar numai dacă se căsătoresc înainte de a trece starea aceea de atracţie iraţională.
Când ne simţim atraşi în mod “inexplicabil” de cineva, poate să fi un impuls al subconştientului care caută un “model” indus de un personaj real sau fictiv pe care l-am admirat, sau care nu ne-a plăcut pe noi! Căutăm, fără să ne dăm seama, o “recompensă”!
Dar motivele pot fi multe. Important este că atracţia iraţională, numită îndrăgostire, este dictată de “creierul primitiv”, vegetativ şi emoţional, care nu are acces la valorile nostre!
După ce acela îşi rezolvă pretenţiile, putem să ne trezim lângă un om cu totul şi cu totul străin de sufletul nostru.
De aceea,[COLOR=Black] [/COLOR][COLOR=Black]iubirea începe după ce trece starea de îndrăgostire.[/COLOR]
[COLOR=#3366ff][COLOR=Black]Acestă stare ne face atenţi la cineva şi, prin atenţie, descoperim taina persoanei sale[/COLOR].[/COLOR]
Dar dacă nu vedem nimic, ci doar ce e în capul nostru, inevitabil vom ajunge la dezastru! Să mă ierţi, copil iubit, am cunoscut atâtea victime ale unor “mari iubiri” sfârşite în căsnicii “pasionale”, cu gelozie, bătăi, jigniri, umiliri, încât vă recomand ca atunci când vă permiteţi luxul de care vorbiţi, să vă rugaţi mult, să culegeţi informaţii desper Făt Frumos, sau Ileana Cosânzeana şi să aveţi răbdare.
[COLOR=Black]Nu cred că e o soluţie să vă căsătoriţi fără a vă iubi! Dar merită să fii atentă la omul pe care poate nu-l vezi pentru că nu seamănă cu “prototipul”![/COLOR] Cu înţelegere şi respect pentru frământarea ta,
M. Siluana

Nu se trece usor de la iubire la ura. Se trece usor de la iubire la iertare. Asa ca cel ce spune ca ieri a iubit cu adevarat si ca astazi uraste cu adevarat, nu a cunoscut iubirea.

De la iubire la ura nu este decat un pas...pasul prostilor, am impresia ca asa se numeste, pentru ca o iubire constientizata nu poate sa determine o ura la fel de constientizata si atunci, doar prostia si egoismul poate transforma simtirea atat de placuta si sublima a iubirii intr-o hidoasa si absolut nemeritata ura .

Da, de iertare, cu siguranta poate fi vorba. Multi confunda mult prea usor , gelozia , intristarea, furia de moment , cu URA . Ura este cel mai josnic sentiment.

Exact, Cristi, ura este cel mai josnic sentiment iar eu nu l-as asocia niciodata laolalta cu iubirea...este tot atat de absurd pe cat suna. Dar, crede-ma, in jurul nostru sunt si oameni care atribuie ura celor pe care candva i-au iubit, dar asta cred doar ei, in realitate s-au iubit doar pe sine, iar ura o transmite celuilalt, fiindca din egoism asta stie sa faca. Deci, tot este imposibili sa amesteci iubirea cu ura .

Doamne fereste, este exact cum ai spune ca amestecam RAIUL cu IADUL , sau INGERII cu DIAVOLII, cum nici lumina nu poate fi intuneric sau invers. IUBIREA cu URA nu au cum sa se intersecteze.

In realitate, ura cea mai evidenta o putem exprima doar fata de noi insine, fiindca, indiferent cat rau am incerca si am reusi sa facem fata de semenul nostru, adevarata ura salasluieste si ramane tot acolo in inima care o dezlantuie, astfel ii subrezeste simtirile, ii altereaza respectul de sine, ii evidentiaza propria calitate.
Asadar, urand pe cel din jur nu dam dovada decat de ceea ce ne putem oferi noua insine, fiindca urii ii dam piedestalul propriei inimi, care este atat de pretioasa... Intotdeauna am fost de parere ca oamenii carora le place sa faca rau in jur, in realitate isi fac tot atata rau lor insisi, fiindca ura nu poate veni decat din prostie, iar prostia nu iarta nimic...

PROSTIA [COLOR=Blue]DOARE si nu [COLOR=Red]IARTA.[/COLOR] [/COLOR]

Ce lupta strajnica se da, intre iubire si ura, pentru inima fiecaruia dintre noi! Insa, pe cand inima, este "tronul" iubirii, locul unde ea "imparateste", de drept, ura, nu este decat un uzurpator.

Cel ce trece [COLOR=darkred]de la iubire la ura cu doar un pas[/COLOR],[COLOR=black] acela isi marturiseste viclenia a ceea ce a numit, odata, iubire. Iubirea[/COLOR] nu cade niciodata, deci prefacerea acesteia in ura este inacceptabila. Se transforma in ura doar o iubire egoista si nejertfelnica, cum avem majoritatea dintre noi.

La [COLOR=darkred]intrebarea[/COLOR]: "Ce ai face daca ai afla ca duhovnicul tau are probleme de *orientare trupeasca?" Un prieten a raspuns: "Mi s'ar rupe inima de durere, si mai mult l'as iubi dupa aceea, pentru durerea caderii lui."

Ce om deosebit. Pare un raspuns de Pateric. Ma bucur ca mai exista si asa ceva...E calugar? Ca in lume, mai rar asa...

Indraznesc si eu sa spun (ca nu sunt casatorit si nu am prin urmare experienta) ca oamenii poate se casatoresc nu neaparat din iubire ci in scopul satisfacerii unor nevoi de natura sentimentala, cum ar fi ca se simt neimpliniti, sau neintregi sau simt un gol.La asta se adauga presiunea sociala care iti da de inteles ca daca esti necasatorit esti cumva inferior, pentru ca nu lasi urmasi, nu esti in rand cu lumea, si practic nu ai realizat nimic pe pamant.
Asa ca o persoana isi alege drept sot/sotie pe cineva care ii creeaza senzatia interioara de bine si de fericire, asociata cu respectivul/respectiva.

Windorin cata dreptate ai! Si ca sa merg putin mai departe pe firul intins de tine si sa raspund si lui The Fallen, eu nu cred ca iubirea se poate transforma vreodata in ura. Cred ca iubirea, odata ce ai simtit-o, nu dispare niciodata, se imprima vesnic in noi. Ura nu vine din transformarea iubirii ci este o abatere de la drumul drept al acesteia. Pe drumul iubirii se afla obligatoriu sacrificiul. Nu exista iubire fara sacrificiu. Fie ca "taci si inghiti" cand celalalt te raneste, fie ca rezisti ispitei de a-l insela, fie ca il pui mai presus de tine, trebuie sa faci sacrificii ca iubirea sa continue pe drumul drept. Sacrificiul e greu. Foarte greu. Cati il pot face de fiecare data cand se cere facut? Eu cred ca ura de fapt apare din cnstientizarea neputintei proprii de a face sacrificiile necesare iubirii. Nu cred ca lipsa comunicarii sau achimiei interpersonale duce la despartire, ci lipsa sacrificiului egal de ambele parti (parintii mei se cearta f mult in fiecare zi si sunt impreuna de 35 de ani).

Cuplul casatorit barbat-femeie este unitatea fundamentala, este omul creat de Dumnezeu, cu cele 2 jumatati, unite ca atare prin taina casniciei (am avut recent o dezbatere cu niste prieteni, unul din ei intreband de unde stii ca femeia de care te indragostesti este jumatatea ta? Si daca te casatoresti de mai multe ori care din femei este jumatatea ta? - eu cred ca taina casatoriei, a primei casatorii, o face sa devina jumatatea ta, si sa ramana asa pentru eternitate, indiferent ce se intampla, chiar daca inainte de casatorie nu a existat acea dragoste romantica si inflacarata pe care o vedem in filme, chiar daca, asa cum zicea The Fallen, te casatoresti ca sa-ti alungi singuratatea si sentimentul de neimplinire). Omul incepe sa existe ca om complet din momentul casatoriei (sau a tunderii in monahism, care este tot o nunta). Nu cred ca trebuie sa confundam dragostea cu indragostirea, cu flacara de la inceput. Dragostea e jar mocnit, nu valvataie.

@Sofia: suferinta te poate energiza puternic, gandeste-te doar lacativa poeti de geniu care au fost profund nefericiti toata viata, si aceasta nefericire le-a alimentat energia creatoare din care s-au nascut minunile literaturii noastre (Eminescu, Macedonski etc.)

Nu este calugar, cel putin nu inca.
Da, are o dragoste pe care nu prea am intalnit'o la multi. De fapt, nu prea am intalnit'o.

Intr-adevar un raspuns demn de un crestin. Asta ar trebui sa fie atitudinea fiecaruia latoate scandalurile intens mediatizate despre pacatele unor preoti si calugari, nu aratarea cu degetul.

Nu, la toate scandalulire despre pacatele ORICUI, nu doar a unor preoti si calugari...

Ma refeream doar la cele mediatizate (din nefericire nu oricine are "cinstea" de a-si vedea viata facuta praf la televizor, numai fetele bisericesti se inscriu in categoria asta caci cu pacatele altor persoane publice suntem atat de obisnuiti incat nu mai reprezinta nimic senzational, si cum stim ca presa e interesata doar de senzational...). Ai dreptate, asta ar trebui sa fie atitudinea intotdeauna cand aflii de pacatele cuiva, oricare ar fi ele si oricine ar fi acel cineva.

Tin minte un cuvant al [COLOR=darkred]Sfantului Isaac Sirul[/COLOR], care zice: "De nu poti acoperi cu haina dragostei tale pacatele fratelui tau, cel putin nu arunca cu noroi in acela." Tare mult mi'a placut cuvantul acesta. De nu putem vindeca, mangaia si odihni pe cel cazut, cel putin sa nu il lovim si mai tare, sa nu il punem pe afise, in vazut tuturor necredinciosilor.

Daca ar tine si presa cont macar de bunul simt, nu de cuvintele sfintilor...

Păi asta-i baiul ! Bunul simţ nu are vânzare mare şi tirajele ar fi în mare pericol !

Unde mai pui ca atunci chiar ar trebui sa fie creativi si sa scrie ceva, nu sa inventeze stiri care nu sunt stiri