Unde ai gasit tu ca "numai femeile virgine si cei necasatoriti sunt curati si sfinti."?

Poate asa ai inteles in final anumite lucruri, dar nu cred ca exista asa ceva in invatatura ortodoxa.

In rest, intreaba si incearca sa te lamuresti ce reprezinta pareri personale si ce este invatatura ortodoxa.

Porneste de la catehism, cauta in Traditie, intreaba in dreapta si stanga si sigur vei gasi un raspuns, problema este sa nu te cramponezi de anumite aspecte si pareri cu un soi de resentiment sau repros care se vede pe alocuri in ceea ce scrii, ci cu rabdare si intelegere, ca nu toti sunt dictionare de teologie si doldora de intelepciune si profunzime.

Sursa este o carte despre diactonitele in Biserica primara:
Kiriaki Karidoijamen Fitzgerald: Women Deacons in the Orthodox Church: called to Holiness ans Ministry, Brookline, Mass: Holy Cross Orthg. Pr., 1998.

Nu am cartea, mi-a copiat o prietena capitolul care continea si aceste citate.

Insa se pot gasi pe internet imense resurse din Sfintii parinti in engleza. Daca vreti va pot da cateva linkuri.

Raman datoare cu citate despre altele, ca nu am timp zilele astea.

Ai si tu dreptate, si stiu ca tu vorbesti din inima si din experienta.
Eu nu zic ca nu gresesc, si ca nu sunt in pericol si de mandrie criticand ceva ce a zios un parinte care, repet, ma depaseste in multe.
Totusi, ce sa fac? (Vorbesc aici numai de mine, fiecare are explicatia lui) Daca am aceste ganduri, nu de revolta adolescentina (in mod cudat, atunci eram muuuult mai cuminte si acceptam tot ce mis e zicea fara sa incerc sa critic ceva), ci dintr-o reflectie mai profunda si din niste experiente neplacute, atunci, sa mi le refulez? mai bine sa le zic, si poate ele se lamuresc asa si poate contribyi la o mai buna intelegere. Daca le zic si dau deoparte ce nu consider corect pot admira mai departe un om, daca le pastrez pentru mine ma amarasc.

Christian Classics Ethereal Library
http://www.ccel.org/fathers.html

Asa simt si gandesc si eu....

http://www.ccel.org/ccel/schaff/npnf213.ii.vii.xxx.html

Epistle LXIV.
To Augustine, Bishop of the Angli
Augustine’s tenth question.


Whether a pregnant woman should be baptized, or, when she has brought forth, after what length of time she should be allowed to enter the church. Or, to guard also against her issue being surprised by death, after how many days it may receive the sacrament of holy baptism. Or after what length of time her husband may have carnal intercourse with her. Or, if she is in her sickness after the manner of women, whether she may enter the church, or receive the sacrament of sacred communion. Or whether a man after intercourse with his wife, before he has been washed with water, may enter the church, or even go to the ministry (ministerium: in Bede, mysterium) of sacred communion. All these things it is right we should have made known to us for the rude nation of the Angli.


Answer of the blessed pope Gregory.


I doubt not that thy Fraternity has been asked these questions, and I think that I have supplied thee with answers to them. But I believe that thou wishest what thou art able of thyself to say and think to be confirmed by my reply. For why should not a pregnant woman be baptized, fecundity of the flesh 78being no fault before the eyes of Almighty God? For, when our first parents had transgressed in Paradise, they lost by the just judgment of God the immortality which they had received. Therefore, because Almighty God would not utterly extinguish the human race for their fault, He took away immortality from man for his sin, and yet, in the kindness of His pity, reserved to him fruitfulness in offspring. With what reason then can what has been preserved to the human race by the gift of Almighty God be debarred from the grace of holy baptism? For indeed it is very foolish to suppose that a gift of grace can possibly be inconsistent with that mystery wherein all human sin is entirely extinguished.
But as to how many days after her delivery a woman may enter the church, thou hast learnt that by the direction of the Old Testament she ought to keep away xxxiii. days for a male child, but lxvi. for a female. It should be known, however, that this is understood mystically. For, if in the same hour in which she has been delivered she enters the church, she subjects herself to no burden of sin. For it is the pleasure of the flesh, not the pain, that is in fault. But it is in the carnal intercourse that the pleasure lies; for in bringing forth of offspring there is pain and groaning. Whence even to the first mother of all it is said, In sorrow thou shalt bring forth children (Gen. iii. 16). If, therefore, we forbid a woman after her delivery to enter the church, we reckon her very penalty to her for a fault. Moreover, it is by no means forbidden that either a woman after delivery or that which she has brought forth should be baptized without delay, if in peril of death; she even in the same hour in which she is delivered, or it in the same hour in which it is born. For, as in the case of those who live and have discretion the grace of the holy mystery should be seen to with great discernment, so to those who are in imminent danger of death it should be offered without any delay, lest, while time is being sought for administering the mystery of redemption, death should shortly intervene, and no way be found of redeeming the time that has been lost.

Further, her husband ought not to cohabit with her till that which is brought forth be weaned. But an evil custom has arisen in the ways of married persons, that women scorn to nurse the children whom they bring forth, and deliver them to other women to be nursed. Which custom appears to have been devised for the sole cause of incontinency, in that, being unwilling to contain themselves, they think scorn to suckle their offspring. Those women therefore who, after an evil custom, deliver their children to others to be nursed ought not to have intercourse with their husbands unless the time of their purification has passed, seeing that, even without the reason of childbirth, they are forbidden to have intercourse with their husbands while held of their accustomed sicknesses; so much so that the sacred law smites with death any man who shall go into a woman having her sickness (Lev. xx. 18). Yet still a woman, while suffering from her accustomed sickness, ought not to be prohibited from entering the church, since the superfluity of nature cannot be imputed to her for guilt, and it is not just that she should be deprived of entrance into the church on account of what she suffers unwillingly. For we know that the woman who suffered from an issue of blood, coming humbly behind the Lord, touched the hem of his garment, and immediately her infirmity departed from her (Luke viii.). If then one who had an issue of blood could laudably touch the Lord’s garment, why should it be unlawful for one who suffers from a menstruum of blood to enter in the Lord’s Church?
But that woman, thou wilt say, was compelled by infirmity; but these are held of their accustomed sicknesses. Yet consider, dearest brother, how all that we suffer in this mortal flesh is of infirmity of nature, ordained after guilt by the fitting judgment of God. For to hunger and to thirst, to be hot, to be cold, to be weary, is of infirmity of nature. And to seek food against hunger, and drink against thirst, and cool air against heat, and clothing against cold, and rest against weariness, what is it but to search out certain healing appliances against sicknesses? For in females also the menstruous flow of their blood is a sickness. If therefore she presumed well who in her state of feebleness touched the Lord’s garment, why should not what is granted to one person in infirmity be granted to all women who through defect of their nature are in infirmity?
Further, she ought not to be prohibited during these same days from receiving the mystery of holy communion. If, however, out of great reverence, she does not presume to receive, she is to be commended; but, if she should receive, she is not to be judged. For it is the part of good dispositions in some way to acknowledge their sins, even where there is no sin, since often without sin a thing is done which comes of sin. Whence also, when we hunger, we eat without sin, though it has come of the sin of the first man that we do hunger. For the menstruous habit in women is no sin, seeing that it occurs naturally; yet still that nature itself has been so 79vitiated as to be seen to be polluted even without the intention of the will is a defect that comes of sin, whereby human nature may perceive what through judgment it has come to be, so that man who voluntarily committed sin may bear the guilt of sin involuntarily. And so females, when they consider themselves as being in their habit of sickness, if they presume not to approach the sacrament of the body and blood of the Lord, are to be commended for their right consideration. But when, out of the habit of a religious life, they are seized with a love of the same mystery, they are not to be restrained, as we have said. For, as in the old Testament outward acts were attended to, so in the New Testament it is not so much what is done outwardly as what is thought inwardly that is regarded with close attention, that it may be punished with searching judgment. For while the law forbids the eating of many things as being unclean, the Lord nevertheless says in the Gospel, Not that which goeth into the mouth defileth a man, but the things which come forth from the heart, these are they which defile a man (Matth. xv. 11). And soon after He added in explanation, Out of the heart proceed evil thoughts (Ib. 19). Hence it is abundantly indicated that what is shewn by Almighty God to be polluted in act is that which is engendered of the root of polluted thought. Whence also Paul the Apostle says, All things are pure to the pure; but unto them that are defiled and unbelieving is nothing pure (Tit. i. 15). And immediately, to declare the cause of this defilement, he subjoins, For their mind and conscience is defiled. If, then, food is not impure to one whose mind is not impure, why should what with a pure mind a woman suffers from nature be reckoned to her for impurity?

Further, a man after sleeping with his own wife ought not to enter the church unless washed with water, nor, even when washed, enter immediately. Now the law enjoined on the ancient people that a man after intercourse with a woman should both be washed with water and not enter the church before sunset. Which may be understood spiritually as meaning that a man has intercourse with a woman when his mind is joined with delight in thought to illicit concupiscence, and that, unless the fire of concupiscence in his mind should cool, he ought not to think himself worthy of the congregation of his brethren, seeing himself to be burdened with by lewdness of wrong desire. For, although in this matter different nations of men have different notions, and some are seen to observe one practice and some another, yet the usage of the Romans from ancient times has always been for a man after intercourse with his own wife both to seek the purification of the bath and to refrain reverently for a while from entering the church.
Nor do we, in saying these things, account wedlock as sin. But, since even the lawful intercourse of the wedded cannot take place without pleasure of the flesh, entrance into a sacred place should be abstained from, because the pleasure itself can by no means be without sin. For he had not been born of adultery or fornication, but of lawful wedlock, who said, Behold I was conceived in iniquities, and in sin my mother brought me forth (Ps. l. 7). For, knowing himself to have been conceived in iniquities, he groaned for having been born in sin, because the tree bears in its branch the vicious humour which it has drawn from its root. Yet in these words he does not call the intercourse of the wedded iniquity in itself, but in truth only the pleasure of the intercourse. For there are many things which are allowed and legitimate, and yet we are to some extent defiled in the doing of them; as often we attack faults with anger, and disturb the tranquillity of our own mind. And, though what is done is right, yet it is not to be approved that the mind is therein disturbed. For instance, he had been angry against the vices of transgressors who said, Mine eye is disturbed because of anger (Ps. vi. 8). For, since the mind cannot, unless it be tranquil, lift itself up to the light of contemplation, he grieved that his eye was disturbed in anger, because, though assailing evil doings from above, he still could not help being confused and disturbed from contemplation of the highest things. And therefore his anger against vice is laudable, and yet it troubles him, because he felt that he had incurred some guilt in being disturbed. Lawful copulation of the flesh ought therefore to be for the purpose of offspring, not of pleasure; and intercourse of the flesh should be for the sake of producing children, and not a satisfaction of frailties. If, then, any one makes use of his wife not as seized by the desire of pleasure, but only for the sake of producing children, he certainly, with regard to entering the church or taking the mystery of the body and blood of the Lord, is to be left to his own judgment, since by us he ought not to be prohibited from receiving it who knows no burning though in the midst of fire. But, when not the love of producing offspring but pleasure dominates in the act of intercourse, married persons have something to mourn over in their intercourse. For holy preaching concedes them this, and yet in the very concession shakes the mind with fear. 80For, when the Apostle Paul said, Who cannot contain let him have his own wife, he straightway took care to add, But I speak this by way of indulgence, not by way of command (1 Cor. vii. 7). For what is just and right is not indulged: what he spoke of as indulged he shewed to be a fault.
Furthermore it is to be attentively considered that the Lord in mount Sinai, when about to speak to the people, first charged the same people to abstain from women. And if there, where the Lord spoke to men through a subject creature, purity of body was required with such careful provision that they who were to hear the words of God might not have intercourse with women, how much more ought those who receive the Body of the Almighty Lord to keep purity of the flesh in themselves, lest they be weighed down by the greatness of the inestimable mystery! Hence also it is said through the priest to David concerning his servants, that if they were pure from women they might eat the shew bread; which they might not receive at all unless David first declared them to be pure from women. Still a man who after intercourse with his wife has been washed with water may receive even the mystery of sacred communion, since according to the opinion above expressed it was allowable for him to enter the church.

Si mai sunt intrebari si raspunsuri, in special pentru problemele ridicate de ory, Emanuel si altii..

Noi nu prea ne grabim sa traducem in romana lucrarile astea, dar deocamdata si traducerile in engleza sunt o referinta foarte buna.

Interesanta discutia, multumesc pentru linkul cu lucrari in limba engleza.
Pentru Eduardd:

Tu vorbesti despre altceva in cazul tau si al parintelui care te-a ajutat la operatie. Eu nu contest harul, sau clarviziunea, sau rugaciunea. Sunt astfel de oameni si printre calugari si printre mireni chiar.
Dumnezeu a dat unora astfel de daruri, i-a ales cum a vrut El.Unii chiar n-au scoala, dar suflet cat cuprinde.
Eu ma refer la alt aspect in acest fir. Si nu ma hazardez in a face comparatii intre calugari si preoti de mir. Teoretic vad diferenta, practic mai putin, adica nu inteleg anumite parti.
Si cine este mai bun si poate da sfaturi...Greu de spus.
Eu ma abtin sa dau sfaturi celor ce au copii de ex. Mai incerc eu, dar n-am loc, si au dreptate oamenii. De unde sa stiu eu.
Sunt generatii mai vechi carora nici parintii lor, sau bunicii nu le-au putut da lectii pentru viata, mai ales fetelor, pentru casatorie, sau biserica sau mai stiu eu. Si ei la randul lor au trecut orin ele, au fost femei, au fost casatoriti, au facut copii etc.

Traditia - unde este scrisa, sau la va referiti cand spuneti de ea. Ca eu nici acum n-am aflat. La ce se refera anume? La ce au lasat Sinoadele, la ce a lasat El, sau cine? Exista o asa lucrare concreta? Unde sa spuna clar asta asa si asta nu e asa dupa Iisus?
Of, este o deruta in mintea mea!

Alin - cum und scrie ce am spus eu? Nu stiu, in canoane? Ma intreb si eu ca tine.
Pai fiecare iti spune - femeia nu e curata, n-are voie aia si ailalta, cei casatoriti n-au voie aia si numai atunci. Nici preotii nu sunt curati sa intre la Liturghie daca au fost cu sotia si etc.
Repet, nu ca nu s-ar spala, ci parca ar fi un pacat in ei, in firea lor. Asta vreau sa pricep eu.
Insasi monahismul in sine, care se bazeaza pe anumite abstinente, creeaza ideea ca unii sunt mai altfel.
Eu stiu ca toti traim si ne rugam intru Hristos.

Mi-am pus şi eu această întrebare.Răspunsul nu pot să spun că l-aş avea încă.Dacă au mănăstirile biblioteci?De regulă au iar unele chiar au cărţi vechi şi de mare valoare,în altele pătrund tot felul de cărţi din care cei care vieţuiesc acolo pot învăţa.Uităm însă un lucru.Credinţa noastră ortodoxă se bazează pe dogme.Duhovnicii dau sfaturi după morala creştină.De obicei sfaturile date de dânşii nu sunt niciodată destrămătoare de familii.
De când citesc şi scriu pe acest forum am întâlnit persoane care vor să trăiască credinţa ad-literam adică să trăiască în lume mai ceva ca la mănăstire.
La mănăstire îţi ei duhovnic atunci când vrei să ai o viaţă de creştin trăitor şi să respecţi întocmai sfaturile duhovnicului care însă, niciodată nu te va sfătui să-ţi respingi partenerul de viaţă sau să te desparţi de el pentru dispute legate de relaţia intimă.
Sunt de acord cu persoanele tinere şi căsătorite în care se duce mereu o luptă între a fi corect în credinţă sau corect în relaţiile cu ceilalţi oaneni şi respectiv cu cel ce-ţi este soţ.
După ani de viaţă în care am avut destule bucurii lumeşti şi multe necazuri vreau să vă spun că viaţa merită trăită căci toate sunt date de Dumnezeu pentru bucuria omului iar religia nu este bună doar spre a face din oameni sfinţi, ci şi pentru a face ca o societate să funcţioneze bine pe baza unor principii morale puse la dispoziţie de aceastea.

Exista un lucru care se numeste dragoste, unde este dragoste este si compasiune, intelegere pentru celalalt chiar daca nu ai fost in situatia lui, poti sa intelegi prin ce trece, care ii sunt nemultumirile si asteptarile si sa-i dai un sfat potrivit.

Da, si din pacate anumite greseli s-au perpetuat generatie de generatie..
Dar ce e interesant e cum Dumnezeu indreapta lucrurile la un moment dat.
Dupa o generatie, doua, trei de atei apare un copil sau mai multi credinciosi..

Traditia per ansamblu se refer atat la dogma, invatatura de credinta statornicita in Sinoade cat si scrierile Sf. Parinti, cele "clasice" in special.
La noi exista o colectie, se gaseste si pe Internet in format pdf (fotocopie): "Parinti si Scriitori Bisericesti" sau PSB cum i se spune pe scurt in facultatile de teologie.
Exista si "Filocalia" si alte culegeri de scrieri.

Desigur, mai sunt scrieri care nu sunt traduse, site -ul respectiv e un efort in acest sens.

Exact in citatele la care am dat c/p mai sus este raspunsul, cu explicatii, la ceea ce te intereseaza.
Cum stai cu cunostintele de engleza?

Nu cred ca "monahismul in sine ..creaza ideea ca unii sunt mai altfel". Sunt niste pareri care le-ai auzit ici pe colo, poate nu tocmai cele mai autorizate vizavi de chestiunea in cauza, poate te-ai si grabit sa le interpretezi intr-un anumit fel, etc.

De asta si invitatia mea sa vii cu citate concrete pentru a discuta pe marginea lor, nu pareri care ti le-ai format tu despre ce ar fi spus cineva, candva, cumva..

Mai apare acum o intrebare care s-ar putea sa ne mai lumineze, sau sa ne incurce mai rau.
Iisus Hristos nu a stiut de femeie, nu a fost insurat. Apostolii au lasat familiile si toti au umblat singuri. De femeile lor si cele care totusi le-au urmat si i-au ingrijit nu se prea spune. Se pare ca unele au umblat cu ei, daca am inteles bine.
Inseamna ca pe undeva rugaciunea si credinta, in legea noua, nu se putea imbina la ei cu familia. Aici este cheia.
Si totusi El nu da dea decat sfaturi si lectii de viata, de credinta, nu asupra femeii, nu asupra familiei. Judeca altfel, iertand, intelegand.

Sofia , alege-ti un canon de rugaciune ,un duhovnic bun ,preot de mir daca se poate , si dupa un timp vei vedea ca vei gasi singura raspunsurile la intrebarile pe care le pui acum .
Vei vedea daca e bine sa te apropii de cele sfinte din biserica sau nu in anumite perioade de necuratie si alte raspunsuri le vei afla singura prin ceea ce vei simti atunci.
Important este sa faci ceea ce te linisteste dar traind o viata crestina ,nu sa iti ghidezi viata dupa anume canoane dar tu sa gandesti altfel .Intr-un cuvant sa te porti dupa cum gandesti nu sa gandesti dupa cum crezi ca este .

Intr-un cuvant sa te porti dupa cum gandesti nu sa gandesti dupa cum crezi ca este bine.

Nu vei gasi nicaieri raspunsuri la problemele expuse de tine, in sanul credinciosilor, nici atat. Acestia se multumesc doar cu ceea ce citesc, ori tu, nu esti straina de acest aspect, tu mai si gandesti ceea ce citesti, vrei mai mult din partea relativitatii acestor scrieri, si-atunci cauti...dar nu vei gasi, fiindca lucrurile se impotmolesc pe undeva, atribuindu-se lor doar premiza de "Lucrarea Lui Dumnezeu"...fara nici o justificare concreta din partea a ceea ce facem aici si acum pe pamant, inainte de a vorbi.
Crede-ma, nici nu-ti este de folos sa patrunzi aceste "taine" din perspectiva religiei, dar "realitati" din cea a trairii pe pamant, vei risca, mai degraba sa gasesti prea multe raspunsuri negative, subiective, lucruri care nu au nici un rost intr-o viata normala, echilibrata, cu atat mai putin spirituala.
Eu, am gasit atatea raspunsuri incat ma depasesc, efectiv, si le-am dobandit cu sudoare, jertfindu-ma pe sine in tot acest balamuc de credinta pamanteana, deseori confundata cu adevarata credinta intru Hristos.
Monahicism, ierarhie, habotnicism, predici, nevointe, postiri fara masura, canoane, manipulare fizica si psihica, sex, materialism...toate se intalnesc in mediul social, in instinctul omului...indiferent unde se afla acesta, manastire sau lume. Credinta nu o poti gasi decat in inima ta, in intimitatea apropierii personale de Dumnezeu, in atitudinea pe care o ai alaturi de oameni, atitudine rupta dintr-o conduita moral-crestina . De multe ori, Hristos nu are nici o legatura cu fata pompoasa si atat de controversata a credintei inspirata de cei care vor sa fie neaparat auziti, fara temei omenesc. si cu adevarat duhovnicesc.
Tocmai de aceia Dumnezeu s-a manifestat atat de simplu pe pamant, a sezut alaturi de cei simpli, a facut lucruri simple sociale, prin apropierea de oameni...tocmai pentru a intelege ca pune omul mai presus de orice, mai presus de fatarnicia fariseilor, de legile rigide ale acestora, de hainele lor stralucitoare si fara pic de farmec duhovnicesc....
In zilele noastre se procedeaza exact la fel...cu alta palarie.
Eu nu mai vreau sa fac parte din sistem, vreau doar sa-l regasesc pe Dumnezeul de altadata din inima mea, excluzand traseul sinuos care mi L-a acoperit cu atatea dogme , canoane si neindurare spirituala.

Iarta-ma dar, "inseamna ca" este concluzia ta.
Faptul ca au avut o misiune specifica, extraordonara, fata de care ideea de familie trece in planul doi, nu inseamna ceea ce crezi tu.

Scopul vietii lui Hristos n-a fost sa faca cat a fost pe pamant un manual complet de dogma si purtare crestina, venirea Sa a avut ca scop propovaduirea Evangheliei si in special rascumpararea omului prin jertfa Sa.

Restul, detaliile, au ramas in seama Bisericii, ghidata de Duhul Sfant. De altfel si a promis Sf. Apostoli ca nu vor fi lasati singuri ci li se va trimite indrumator.

Si este nevoie de indrumare pentru ca nu poti spune ca viata crestina se termina undeva in pragul bisericii, cand ai iesit din ea, restul fiind lasat la voia intamplarii si a unei tolerante extreme..

Eu a inteles ca femeile veneau dupa ei, in general.
Unii din apostoli nu erau casatoriti.

Multumesc Alin pentru citate!

Eu cred ca este foarte legitim ce intreaba sophia asa, fara sa dea citate exacte, din 'ce se spune', pentru ca ce se spune corespunde totusi unei stari de spirit, unui duh prezent in Biserica intr-un mod concret, pe care il simt toti.

Eu cred ca exista o problema in Biserica in legaura cu sexualitatea, din cauza ca primii crestini au trebuit sa se opuna unor culturi ale fertilitati, unei sexualitati orgiastice pagane, care era periculoasa, si din cauza asta au pus mai mult accentul pe pericolul continut in placere. Stiu ca Traditie nu va fi de acord (sunt partial de acord cu ce scrie el, dar nu in totalitate) si nici eu nu m-am lamurit inca prea bine cum sa intelegem unele lucruri.

Eu sunt convinsa ca daca crestinismul este viu, pot aparea oricand noi forme de spiritualitate, diferite de cea impregnata de calugarie. Si calugaria a aparut la un moment dat, nu exista dintotdeauna.

Exista de altfel si sfinti parinti casatoriti, cum ar fi sf. Grigore de Nyssa sau Cabasilas.

As scrie mai multe dar nu am timp... Si asa iar ma las acaparata de forum in loc sa scriu despre ce trebuie. :-(

Eu cred ca generalizezi in mod nedrept.
In primul rand ca nu toti se incadreaza aici, uite de ex. Fani care cauta, se intereseaza, da citate, ex.

In al doilea rand, nu toti sunt pusi sau au chemare sa faca teologie, sa ia fiecare lucru la verificat, n-au mii de intrebari, pur si simplu isi traiesc credinta si eu cel putin cred ca se descurca destul de bine, majoritatea chiar mai bine decat mine.
Nu zic toti ca n-am gradul ala de smerenie si nici nu agreeze smerenia ipocrita, dar e suficient sa ma uit la cateva lucruri si ceea ce afirm mai sus este logic si evident.

Eu constientizez ca ceea ce spui tu este adevarat, dar se pare ca tu esti cu adevarat marcata de lucrurile astea..
Nu stiu ce te-a adus atat de aproape de ele, dar ar fi bine sa incerci sa urmezi ceea ce spui mai jos:

Depinde la ce te referi, poate fi o observatie justa sau o intrasigenta nejustificata..

Chestia asta cu "mai presus de orice" este destul de relativa, miroase a umanism exagerat, Hristos a fost un umanist dar nu asa cum ne place noua sa vedem umanismul, centrat pe individ si nevoile sale care de multe ori sunt oricum doar spirituale nu desi el si le aroga ca atare pentru ca sufera de parere de sine si ii este mai la indemana a judeca pe altii decat pe sine, si ii este mai usor a culpabiliza pe altii si a da vina pe "sistem" decat pe sine, si ii vine mai usor a schimba mediul in care se scalda decat pe sine, etc.

Si spun asa pentru ca stiu oameni care sunt si doldora de teologie si tin si respecta si toate aceste canoane si dogme care tu sustii ca te impovareaza si totusi au o viata linistita, impacata, nu sunt porniti impotriva altora si in general isi focalizeaza nemultumirile pe propria persoana, se auto-culpabilizeaza daca ceva nu merge bine in loc sa culpabilizeze pe altii, etc.

Iar la polul opus cunosc oameni care au schimbat "mediul" crezand ca el este problema si nu iei insisi, fata de persoana lor gasind nenumarate scuze si desi cred ca sunt alti oameni se inseala amarnic, iar cei din jur pot vedea asta, ei insa deloc.

V-ati gandit vre-odata la contrazicerea statutului unui episcop, care are in acelasi timp si statutul de calugar ?
Acestea doua nu se potrivesc, si, chiar daca strigam sus si tare ca nu exista mantuire in afara ortodoxiei, sau ca fratii nostri catolici sunt niste eretici, tocmai de la acestia a fost imprumutata calugariea sa fie atribuita obligatoriu episcopului.
Inainte episcopul era casatorit, catolicii, insa, au considerat ca aceasta tagma trebuie sa fie sfintita mai cu precadere de feciorie si abstinenta, cum, de altfel ei considera orice parte bisericeasca sa fie obligatoriu supusa acestui fapt.
Daca veti patrunde adevaratele juraminte si taine ale calugariei, veti constata ca ele nu au cum sa faca casa buna cu statutul de episcop, respectiv conducator al bisericii, om politic, pana la urma, determinat de biserica pentru buna functionare a acesteia pe plan social, dar si monahal.
Nu are cum sa fie un episcop sarac...si nu veti gasi nici unul astfel, nu are cum sa fie imbracat saracacios, nu are cum sa mearga pe jos, sa se osteneasca, sa stea departe de lux si lucruri materiale, nu are cum sa vorbeasca un episcop putin, asa cum se presupune in calugarie, nu are cum sa fie supus...cui sa fie supus, cand el supune aproape totul in calea lui ? ! Nu are cum sa fie un episcop "inchis" , vazandu-si de ascultare , de canonul calugaresc destul de greoi si de cele de trebuinta monahicismului, atata timp cat el trebuie sa umble in lumea larga, sa prezideze cazuri de mireni, preoti de mir...etc. Episcopii sunt supusi unor influiente extraordinare, unor presiuni destul de mari din partea intregii activitati pastorale, cum sa-si mai vada acestia de canonul calugarului, de linistea acestuia, nici atat... Un episcop nu are cum sa se lepede de lume...decat intr-o aparenta oarecare, impusa, practic.
Oricum, nu mai conteaza...mergem inainte fara nici un drept de a gandi...ci doar a crede.

Sotul meu are o vorba ; "oamenii vorbesc multe, vrute si nevrute, fac, dreg...singuri, cum doresc, iar avantajul lor este ca Dumnezeu tace in tot acest timp " . Oamenii fac ce vor, ei taie, ei spanzura, ei leaga, ei dezleaga, care si cum le trece prin cap, iar in alta ordine, nu suntem decat niste manipulati, sau manipulatori . ATAT !
Si, credeti-ma, sotul meu a citit si simtit o intreaga biblioteca mistica pana la 28 de ani...stie cu ce se mananca religia, nu s-ar compromite nicicand pe acest forum .(multa vorbarie, putin duh)

Aici cred ca te inseli, ory: hotararea ca episcopii sa se aleaga numai din randul calugarilor a aparut in sec. al 6-lea (a fost la sinodul al 5-lea daca nu ma insel, nu sunt buna la istorie...), nu in occident. A aparut din buna faima pe care o aveau calugarii atunci, din maximalismùul credintei lor fara compromisuri fata de imparat, si din pericolul de nepotism care aparea la episcopii casatoriti.
In orice caz, nu cred ca decizia de a face episcopi numai calugarii are legatura cu viata sexuala.

In occident in aceeasi perioada dar si inainte si mai ales dupa se facea din ce in ce mai mare presiune ca nu numai episcopii dar si toti clericii sa fie celibatari. Pana la urma a castigat factiunea asta, dar abia in Evul mediu, definitiv (sec. 13 sau 14 daca nu ma insel).

Aici pui niste probleme foarte serioase pe care le-am mai auzit puse de oameni cu experienta duhovniceasca. se pare intr-adevar ca episcopia estefoarte greu de purtat, este plina de ispite si pericole, si pentru cel curat si bine intentionat, iar pentru ceo cu ispita puterii este si mai periculoasa.
Acum, de multe uri un calugar care se face preot se face pt ca vrea sa devina episcop, ceea ce e din start o problema (exceptia confirma regula).
Situatia s-a schimbat. Daca ne uitam la marii episcopi sfinti din vechime, veneau oamenii supa ei sa-i roage sa fie episcopi si cu creu acceptau. Cred ca intr-adevar ar trebui un om sa fie inaintat mult pe carle ca sa poata sa-si asume acele ispite si pericole de care vorbesti, ori adeseori nu-i asa.
Nici calugaria nu mai are acea aura de nesubordonare lumeasca si purinate pe care o avea in Bizant la inceput...
Si sa ma iertati, dar se pare ca exista si ulta homosexualitate printre episcopi, au fost multe scandaluri in Grecia pe tema asta. Adica unii oameni care nu au atractie fata de femei se fac calugari si pe urma ies la iveala alte tendinte, pe care nu pot intotdeauna sa si le infraneze, mai ales pe scaunul episcopal.

Unii zic ca ar trebui sa se revina la episcopii casatoriti. Altii zic la asta ca exista iar pericolul nepotismului si pericolul de a-si neglija familia sau de a fi influentati tot in directia puterii de sotie.
Eu tind sa cred ca ar fi totusi mai bine si ar fi lumea mai echilibrata daca s-ar lasa si episcopi casatoriti.
Dar mai ales daca s-ar alege mai mult pe criterii duhovnicesti si oameni induhovniciti si care nu cauta putere si slava.

Te rog trimitere exacta de unde reise ca "a fost imprumutata". O scurta prezentare istorica, documentata ar fi importanta, in felul asta am vedea ca vorbesti in cunostinta de cauza si nu din informatii culese de aiurea.

Aici depinde de fiecare, Biserica pune la dispozitie episcopului tot ce are nevoie din punct de vedere material pentru a-si indeplini misiunea, cat de bine se foloseste el de acestea si cum alege sa traiasca e treaba lui, el va da socoteala nu tu pentru el.

Unii au ales sa traisca intr-adevar in saracie si desculti, dar asta nu inseamna ca trebuie data o norma in directia asta.
Poti sa mergi pe jos 1000km descult si tot sa nu te folosesti (duhovniceste) dar poti sa mergi si 10.000km cu masina sau avionul daca vrei, si sa nu te pagubesti (duhovniceste).

Cred ca exista o prea mare preocupare in a judeca pe ceilalti si inca formalist iar preocuparea asta, dusa pana la astfel de cote frenetice, cam exclude judecarea de sine, cea mantuitoare, fata de cealalta care poate fi pierzatoare.

Serios? Crezi ca Sf. Apostoli a caror urmasi sunt Episcopii, au vorbit putin?
Poate a ramas putin din ce au scris, dar prin insasi natura misiunii lor nu puteau vorbi putin.

Gresit..un episcop trebuie sa se supuna Sinodului, adica judecatii toturor episcopilor, in plan uman daca vorbim.
In plan spiritual, el da socoteala lui Dumnezeu.

Asta este asumtia ta si se bazeaza pe o eroare logica, cu alte cuvinte daca e monah, trebuie sa se zideasca in chilie, uite ca exista un statut special, cel al episcopului monah, care trebuie sa armonizeze cele doua statute, faptul ca tie ti se pare un lucru imposibil e din cauza ca incerci sa definesti monahismul printr-o perspectiva ingusta si practic refuzi sa intelegi ca cele doua se pot impaca asa cum si in monahism exista mai multe trepte cu roluri si obligatii specifice.

Serios? Ai fost episcip si ai constatat ca lucrul asta e imposibil? Poate nu te-ai straduit suficient..

Si eu te-as intreba cum e posibil ca la un calugar sa vina zeci poate sute de oameni in fiecare zi si totusi acesta sa mai aiba timp sa fie calugar..

Uite ca in unele cazuri se poate, in altele nu, unora Dumnezeu le-a dat har sa le duca pe toate, altii doar se cred "meseriasi" si de fapt nu reusesc sa o scoata la capat, insa asta nu inseamna ca lucrurile stau in mod obligatoriu ori..ory..

[quote] Un episcop nu are cum sa se lepede de lume...decat intr-o aparenta oarecare, impusa, practic.

Aici este vorba de un handicap spiritual pe care il ai in ceea ce priveste intelegerea "lepadarii de lume".
Ea este in primul rand spirituala, afectiva daca vrei. Un om care nu este legat prin patimi de cele materiale este un om liber, chiar daca traieste in mijlocul celor materiale, pe cand un om, fie el si undeva in varf de munte, intr-o chilie saracacioasa, daca inca viseaza la cele din lume, in mod clar nu s-a lepadat de lume..

Nu trebuie doar sa gandim cantitativ, gandirea adevarata este definita prin calitate.
O gandire care nu este condusa in primul rand de principii spirituale nu are nici un merit in sine ci este doar aparent o virtute, in realitate poate fi mai periculoasa chiar decat ignoranta.

Un exemplu in aceasta directie ar fi "gandirea" protestanta, care a pornit de la observatii pertinente intr-o oarecare masura dar a esuat lamentabil atunci cand a ajuns sa propuna solutii, cele de pe urma ajungand mai rele ca cele dintai..

Da, Dumnezeu tace, dar face. El lucreaza acolo unde i se lasa loc, acolo unde oamenii sunt prea plini de sine, lucrurile nu se vad decat asa cum spui tu acolo.

Ceea ce spui tu pare a fi parerea unui om care s-a zbatut si se zbate intr-un soi de formalism care se presupune ca ar fi trebuit sa-l conduca automat spre cele duhovnicesti, fara ca el insusi sa se simta obligat sa judece sau sa traiasca duhovniceste.
Nu est de mirare ca asteptarile ti-au fost inselate dar din pacate, in continuare nu reusesti sa vezi unde este problema si continui sa o pui in carca altora.

Chiar sunt curios ce fel de "biblioteca mistica" a citit si ce a inteles practic pana acum din ea, pentru ca nu toata cunoasterea se transforma automat in intelepciune sau traire duhovniceasca cum cred protestantii, la mijloc mai este si atitudinea omului si ceea ce face cu ce cunoaste.

Si cuvantul "compromis" in acest context mi se pare chiar foarte prost ales si plin de sine (desi impropriu spus avand in vedere ca tu vorbesti despre altcineva) dar poate ai pris ideea.

A te crede superior (dintr-un motiv sau altul) nu te face neaparat superior, si desprea asta Scriptura ne spune destul de clar: "cine se inalta pe sine, va fi smerit"..

Si chiar vad destula smerenie in ce povestesti, in sensul ca, iertata sa-mi fie expresia dar pana acum cred ca ai luat-o destul de serios peste nas..
Doar ca din pacate nu reusesti sa ridici problemele cum trebuie, refuzi sa le vezi in interior si mereu si mereu altii sunt de vina pentru problemele tale..

ce sfat sau lucrare a omului e raspuns complet la framnatarea aproapelui? Daca ar vorbii tineri cu tineri si batrani cu batrani s-ar afla rezolvarea tuturor problemelor..... dar nu e asa. Pai lasa pe unul de gradinita sa hotarasca cu unul din colegi ce-o sa invete in clasa intai.?!Cel mic de la cel mare i-a binecuvantare . Vasele duhului rezoneaza la intrebarile si framantarile noastre. Un ortodox autentic afla raspunsurile fara sa intrebe. Duhovnicul iti va completa practic cu raspunsul, intrebarea si framantarea ta. Eu afirm cu toata taria ca asa este.

Tocmai am afirmat la sfarsit ca, ar trebui sa procedam astfel, tocmai pentru ca nu da nimeni dovada de intelepciune. Realitatea este ca nu ar trebui sa procedam astfel, insa ar trebui sa dam dovada de intelepciune si de intelegere atunci cand detinem un sac mare de experiente,si nu doar sa dam cu barda in cel care este necopt la minte, ca asa l-a lasat natura la aceasta varsta.

Cătă dreptate ai!
Din păcate sunt unii care de mult nu mai cred în nimic,care stau pe aici pentru a-şi găsi scuze îmietririi inimii lor sau, care caută pe alţii asemenea lor încercând să-şi liniştească propria conştiinţă pentru că au făcut fapte nelpăcute lui Dumnezeu.Unii ca aceştia în veci nu vor avea pace!

Iata ce intrebi aici Sophia.
Si iata ce spui aici tot tu..

Tu vorbesti despre altceva in cazul tau si al parintelui care te-a ajutat la operatie. Eu nu contest harul, sau clarviziunea, sau rugaciunea. Sunt astfel de oameni si printre calugari si printre mireni chiar.
Dumnezeu a dat unora astfel de daruri, i-a ales cum a vrut El.Unii chiar n-au scoala, dar suflet cat cuprinde.

Deci, acum ajuta-ma sa pricep si eu. :40:
Intrebarea ta (concreta) care e de fapt? De unde stiu preotii fara darul stravederii, cu ce se manaca duhovnicia? Ca pe cei care au darul acesta spui tot tu, ca ii intelegi si ca nu contesti intelepciunea si priceperea lor la prob familiale... chiar monahi fiind. Deci, te rog spune-mi concret ce anume nu intelegi? Raspunsuri sunt multe..dar am senzatia ca de fapt framantarea ta e alta.. Am tot urmarit topicele deschise de tine si sincer nu te prea inteleg..ce cauti de fapt tu Sophia? Cum traiesc preotii in diaspora? Cum sunt randuielile la strana? De unde au puterea si intelepciunea duhovnici sa lege si sa dezlege? Daca au bisericile din diaspora biblioteci? Preotii si divortul lor? Liturghia pentru sarbatori? :13: Iata spre exemplu aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6212
Sunt cam multe intrebari... Nu e rau sa te intrebi, atat ca eu nu prea inteleg unele...Asa sunt eu mai grea de cap.. Mai ieri spuneai ca ai fost luata in ras de cei din biserica ta pentru ca ai vrut sa ei atitudine. (ma refer la revista). Iata aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6184
Ori cum ai vrut sa ei atitudine daca tu nu cunosti mai nimic ( nu o spun eu ci tu insuti prin topicele deschise demonstrezi asta) din "ale bisericii"? te rog reciteste-ti toate topicele si vezi ca sunt multe lucruri neclare..
Daca gresesc sau te nedreptatesc cu ceva prin acest mesaj, nu o lua ca pe o ofensa ci te rog simplu, ajuta-ma sa inteleg....

Nedumerire
 

Am cautat si am gasit. Uite cum pui problema aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6223
Acum te intreb eu si te rog sa imi raspunzi sincer..daca se poate. Aceste topice deschise de tine, iau nastere din "setea proprie" sau cauti subiecte/raspunsuri pentru revista bisericii? E nitel ciudat sa spui ca ai scris cate ceva la o revista ortodoxa dar totodata sa intrebi lucruri elementare..
In viata Sophia e bine sa fii sincer. Parerea mea...decat sa te invarti in jurul cozii mai bine spui concret si pe sleau ce te doare. :65:

Din câte stiu eu, unii dintre apostoli au fost casatoriti, altii necasatoriti în momentul chemarii si asa au ramas si dupa aceea, cei casatoriti nu si-au lasat sotiile. Dar nu trebuie copiat modelul lor, imitarea Domnului si a Sfintilor trebuie sa fie în spirit. Ei se luptau cu patimile (mai putin Mântuitorul) si asta trebuie sa facem si noi.

Însa cred ca scapi aspectul cel mai important: acesti oameni nu erau singuri, chiar si dupa Înaltarea Mântuitorului Duhul Sfânt era cu ei,îi calauzea, lumina. Vreau sa zic ca ei, ca si urmasii lor, episcopii precum si Sfintii Parinti nu vorbeau si actionau dupa mintea lor ci numai potrivit inspiratiei divine. De aceea nu se poate pune sub semnulîntrebarii autoritatea Parintilor, pentru ca nu sunt cuvintele lor ci ale Duhului Sfânt. Chiar daca mai au si greseli (Duhul Sfânt nu le-a dat o perfectiune supraumana ca sa nu se trufeasca, desi ar fi putut), opera lor este în cea mai mare parte însasi cuvântul lui Dumnezeu.

Si dintre duhovnicii contemporani unii sunt pe aceeasi linie, altii vorbesc însa dupa mintea lor. Însa consider ca gresesti când pui sub semnul întrebarii autoritatea calugarilor, fiindca chiar daca unii nu sunt oameni duhovnicesti, majoritatea se ghideaza cu cuvintele Sfintilor care sunt cum am zis, inspirate de Dumnezeu.



În opinia mea, esti sub influenta unor draci nascocitori de erezii. Vrei sa rastorni rânduielile Bisericii, uitând ca acestea au fost stabilite de Duhul Sfânt. Hotarârile Sinoadelor nu sunt hotarârile unor oameni ci inspiratie divina iar gândurile tale nu sunt gândurile lui Dumnezeu ci ale tale. Atunci când hotarau în Sinod, Parintii nu analizau cu mintea lor ci cereau sfatul lui Dumnezeu prin rugaciune. Iar cei care nascoceau erezii nu întrebau pe Dumnezeu ci se calauzeau cu mintea lor.

Asa ca întreaba si tu pe Dumnezeu daca nu gresesti si întreaba si duhovnicul (ca sa nu cazi în închipuire de sine) si nu mai raspândi idei eretice pe forum.

Iar ce spui despre episcop, ca nu poate fi un om smerit si sarac e contrazis de realitate. Întotdeauna (dar mai rar în ultimul secol) au existat episcopi traind în saracie si smerenie. Si asta nu-i împiedica sa-si faca datoriile.

Ca sa va lamuresc putin, ca vad ca ma intrebati si intelegeti gresit mesajele mele:
1. In subiectul de aici eu vad doua lucruri diferite: harul pentru mine este ceva supranatural, de la Dumnezeu, care n-are a face cu studiatul, predicile si sfaturile in cele lumesti.
Ca sa intelegi: si la medici unii stiu sa puna mana si sa faca, sa opereze, sa vindece, dar nu stiu altele, iar altii stiu sa puna diagnostic la fix, sa fier profesori, etc.dar nu stiu mai departe sa vindece, sa opereze etc. Unii cu practica, altii cu studiul.
2. Nu scriu din pacate nici o revista. Si acea pe care vroiam s-o scriu nu era religioasa ci mai multa pentru comunitate. Si vroiam sa colaborez cu preotul pe articolele de cateheza, nu sa le scriu eu.
3. Nu m-a luat nimeni in ras in biserica. Eu n-am luat nici o atitudine pe subiect religios. Am vrut sa fac ceva cultural pentru comunitate. Parintele nu a vrut, din motive pe care inca nu le-am aflat. Am intrebat despre preoti in diaspora ca sa-l inteleg mai bine pe al meu si sa-mi dau seama de ce refuza anumite lucruri. Ah, si avem probleme cu cladirea bisericii.
4. Cant la strana si am multe nelamuriri, pentru ca preotul nu ne spune. Caut eu sa aflu pe aici si din carti.
5. Nu am un duhovnic asa cum imi doresc, nu am pe cine sa intreb.
6. Pentru mine credinta inseamna mai mult decat slujbele la biserica si canoane si teorii, ci inseamna a ajuta pe aproapele. dar nu toti gandesc asa
Pe acest principiu am cautat ajutor in biserica, la preot si nu am gasit. N-am sa spun aici ce probleme am. Eu vreau sa fac ceva pentru ceilalti si nu stiu cum. Sunt multi cu necazuri, dar sunt si ne-uniti oamenii, cu frica. Eu singura ce pot sa fac. Si biserica vad ca nu ne poate ajuta. Ceea ce este azi nu este credinta pe care o caut eu. Canoane, critici, basmale etc. Si omul cu necazurile lui ci ramane?
Mai sunt intrebari legate de mine?

Sophia, pentru toate intrebarile tale exista literatura de specialitate. Chiar si pe acest site exista f multe articole din care poti invata. Inainte de a avea un bagaj de cunostinte, nu e bine sa faci afirmatii de pe pozitia nestiutorului, caci se pot face afirmatii incorecte, care dau apa la moara celor care sunt impotriva regulilor bisericesti, care de fapt sunt facute sa ne duca pe drumul cel drept.

Intreaba, dar asteapta sa tragi concluzii pana nu te-ai edificat. Am intrebat de studii de specialitate - teologice - pentru a vedea daca afirmatiile tale se bazeaza pe ceva.
Un calugar are deja inmagazinata aceasta lectura (ex: Pr. Cleopa a fost cioban,dar a citit toate cartile din biblioteca de la Sihastria, a fost in inchisoare si si-a testat credinta; a fost numit arhimandrit tocmai pe baza vastelor cunostinte); de aceea poate sa dea un sfat corect mirenilor. Poate sfatul unui calugar ni se pare aspru, dar este corect.

Afirmatiile tale, Sophia, ne arata tocmai lipsa culturii religioase. Calugarii nu te judeca pe tine, ci itiarata cum e corect de procedat. Daca nu faci cum ti se spune, vei avea neplaceri, despre care tot ei ne spun care sunt, caci faptele au urmari si nu esti tu prima care greseste in acel fel. Cred ca toti ne regasim in cuvintele lor.

Zici ca citesti mult? Nu stiu cat de mult te ajuta lecturile tale pentru a intelege care e drumul spre Dumnezeu. Pentru a-l gasi pe cel drept, trebuie lecturi specifice, nu orice lectura.
Sa stii ca si eu am invatat f multe de pe acest site, asa ca iti urez succes.
Vad ca ai multe intrabari fara raspuns... inca, de aceea zic ca cel mai bine e sa citesti si sa te edifici.

Da, ory, noi nu traim, doar citim?

Te-ai gandit cumva ca ceea ce am citit a devenit un mod de trai? Nu a ajuns nimeni la perfectiune, dar fiecare ne straduim pe cat putem sa transpunem in viata cele, despre care sfintii spun ca sunt bune.
Cred ca nu ti-ar strica nici tie putina teorie, acumulata prin lectura, pentru a-ti corecta conceptiile tale de viata.

Nu mai sunt Sophia... Multumesc!
Spor si rod in cautarile tale iti doresc.
Doamne ajuta!

curatia duhovniceasca ,cum o numesti este direct proportionala cu lepadarea de lume si de asazisele bucurii pe care le da ea ,care sint semanate mereu cu poticneli si cu dorinte desarte pe care le satisfacem sau nu .Cit despre cei mai in virsta nu uitati ca si ei au fost ca voi odata si cind vad ca voi tinerii ,porniti sa faceti aceleasi greseli pe care le-au facut si ei la vremea lor ,sigur ca ei incep sa gindesca la ce au patimit din aceste greseli si se gindesc cum sa va faca pe voi,tinerii sa nu pasiti pe cai care aduc ulterior nenorociri ,suferinte ,insatisfactii,chiar daca voi momentan nu realizati ca sinteti pe un drum daca nu gresit ,superficial ,numai bun de ispite ale celui rau ,care ispite pot aduce multe dandanale pe parcurs.

Oare cine vede mai bine un munte, cel aflat pe el sau cel aflat la o oarecare distanta?!
Oare cine intelege mai bine probleme lumii, cel afundat pana peste cap in ele sau acela care le'a parasit, privindu'le detasat?!

Se pe mine m'a surprins faptul ca cele ami minunate si ziditoare carti despre familie sunt scrise de calugari.
Ce conteaza cine le'a scris? Important este ca le avem.

Asa este , nu mai cred in nimic dar nici ei nu isi dau seama in ce inselare se afla.
Este o carte foarte instructiva ,'Despre inselare ' ,poate fi descarcata de pe internet ,carte foarte buna despre cum sa dobandim mantuirea ,nu printr-o relatie extraoridinara cu Dumnezeu ci prin smerenie si pocainta.
Eu o singura data in ultimii ani am fost la un preot cu darul inaintevederii la o manastire sa ii cer un sfat.
Sfatul a fost foarte bun si am urmat intocmai cele spuse de dansul.
In rest ,vreau sa spun ca preotii de la biserica unde merg eu nu au nimic extraordinar ,nu asta ne garanteza mantuirea ,nu asta ne linisteste , ci faptul ca trebuie sa urmam invataturile bisericii asa cum ne-au fost lasate de apostoli si de sfintii parinti .Nu degeaba se rosteste in fiecare duminica la Crez 'Soborniceasca si apostoleasca biserica ' ,o facem ca sa se inteleaga ca nu trebuie sa ne indepartam de biserica lui Hristos asa cum a lasat-o El ,sa nu schimbam nimic.

Ceva in plus din ce punct de vedere?
Sunt calugari care isi depasesc competentele duhovnicesti calcand in strachini cu afirmatii in domenii care ii depasesc.
Iar daca vorbim de chestiuni pur tehnice e una, in momentul in care incep sa calce alaturi si cu teologia este grav.

Si daca intelegem si totusi nu suntem de acord?
E interesant ca multi gasesc ierarhii nostri criticabili, dar calugarii infailibili.
Ciudat sistem de valori.

Din pacate n-am reusit sa urmaresc intreg topicul si a fost inchis (de ce??) inainte sa mai aduc completari dar le-am adus aici, dar meritul este a lui Fani.

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...0&postcount=46

Putem sa fim mai sinceri cu noi insine?
 

• “Avem un prieten in Muntele Athos care urmareste de multi ani situatia din manastirile grecesti. Se duce in locuri unde, de pilda, cineva a devenit un “gheronda” faimos, cu numerosi ucenici. Observandu-i pe acesti “stareti”, el a ajuns la concluzia ca adesea oamenii de acolo isi inchipuie si zamislesc fantezii, ca si oricare altii. Au anumite pareri despre cineva, pe care le raspandesc pretutindeni, in jurul acestuia, transformandu-l dintr-odata intr-un „batran sfant”, cu o multime care se strange imprejurul lui. [COLOR=Black]In realitate, nu exista nici o pricina pentru acest fapt - sunt multe persoane sfinte carora nimeni nu le da vreo atentie. La Muntele Athos, se poate vedea acest lucru in cazul unui Batran numit Teodosie, un om foarte sfant, care a scris un jurnal despre cum s-a rugat cu Rugaciunea lui Iisus, la un nivel foarte sporit. Nimeni nu stie nimic despre el, in timp ce toata lumea a auzit de altii, deoarece li s-a „facut reclama” si toti ii dau crezare.[/COLOR]

Printre noi, convertitii apuseni la Ortodoxie,[COLOR=Black] [/COLOR][COLOR=Red][COLOR=Black]tendinta aceasta - de a asculta o parere pe care cineva a raspandit-o si de a-i da crezare - este foarte puternica. Totusi, nu aceasta este ceea ce ar trebui sa facem.[/COLOR] Ar trebui sa ne folosim mintea, incercand sa ne inaltam inimile la un nivel la care sa putem simti mai profund Ortodoxia. Este imperios necesar, in aceste vremuri, sa avem un discernamant patrunzator.[/COLOR] (…) Daca duhul autentic al Ortodoxiei nu ne este transmis astfel, apare ispita de a urma „intelepciunea exterioara”, intelepciunea acestei lumi. Atunci, venind catre Ortodoxie, vom alerga dupa lucruri exterioare: icoane bune, slujbe minunate dupa Tipic, biserici frumoase, dupa felul corect de a canta, de a face danii… Toate aceste lucruri sunt minunate si bune, dar nu ne putem apropia de ele fara sa stabilim ca fiindu-ne prioritar a avea o inima calda, crestina si a purta lupta launtrica prin care sa dobandim smerenia. Daca neglijam aceste prioritati esentiale, atunci toate aceste lucruri minunate pot fi asezate intr-un muzeu al antichitatilor ortodoxe, asa cum istoriseste filosoful Vladimir Soloviev - si acest lucru va fi pe placul Antihristului.

continuare aici:
http://www.razbointrucuvant.ro/2008/...lor-rasfatate/

Rapsunsul la acest punct de vedere il gasesti tot in mesajul pe care l-ai "disecat" :10: