Nu am plecat pentru a cunoaste ortodoxia din vest (de care habar n-aveam atunci), dar Dumnezeu a facut sa o cunosc. Nu zic ca asta a fost scopul, asta a fost rezultatul.
Am plecat cu familia, sa scapam de comunism, care era sufocant sufleteste (minciuna, agresivitate ideologica, frica, duplicitate..), nu numai mizerabil dpdv material.

Dumnezeu a facut sa ajungem chiar in orasul unde era una din putinele parohii de limba germana, multinationale. Prin preotul de acolo mi-am dat seama ca ortodoxia nu este legata de natiune, am invatat foarte multe lucruri despre ortodoxie, despre Parinti, am citit.. Si tot prin el am aflat de ortodoxia din Franta, mai inradacinata si mai adaptata la viata din occident (mai multe parohii in franceza, mai multe activitati pentru tineri, mai multe carti... prezenta publica a ortodocsilor, etc) si de Institutul St Serge, unde am studiat la diatanta pe urma.

Ce ma atrage la ortodoxia asta, cu radacini in vestul Europei? Am explicat putin in msesajul dinainte. Ca nu este o ortodoxie de 'diaspora', nostalgica, inchisa in ea. Este o ortodoxie vie, deschisa lumii in care traim, in acelasi timp insa fidela traditiei si credintei ortodoxe in mod profund. Mi-a placut 'parohia atelier' in care am fost - mereu preotul traducea noi texte (in germana nu sunt inca traduse toate cartile liturgice, iar traducerile care exista nu sunt intotdeauna bune), erau convertiti noi, erau intrebari interesante, erau mereu legaturi cu alti ortodocsi...
Se apropie ce am invatat acolo de ce tot incerc sa zic de 'spiritualitatea laica', care lipseste oarecum la noi, sau e incomplecta. Este o cautare, o incercare de a trai ortodoxia cu adevarat acolo unde ne aflam.

Ti-as putea recomanda sa participi de ex. odata la o intalnire Syndesmos (organizatia mondiala a tinerilor ortodocsi), sau la o intamlnire a Fraternitatii ortodoxe in Europa occindentala (din pacate congresul lor tocmai a fost, dar poate o sa mai fie unul mai mic in curand), ca sa vezi ce vreau sa zic. Te pot pune in legatura cu unele din aceste grupari daca vrei - insa cred ca sunt cam departe de orasul unde banuiesc ca stai tu.
Acum, poate antiecumenistii nostri o sa ne gaseasca si aici si o sa tune si fulgere ca asta nu este decat o cochetarie cu vestul si o tradare a ortodoxiei. N-au decat! Eu stiu ce stiu. Nu este.

Da, ai dreptate, experienta mea nu este poate reprezentativa, dar asta pentru ca din pacate multe parohii ortodoxe se infunda in mentalitatea de 'diaspora', si oamenii devin materialisti cand dau cu nasul de ceva bunastare..

Acum, nu pot sa zic ca nu m-am bucurat si de avantajele materiale din occident. Slava Domnului ca le-am avut si pe alea, si sunt recunoscatoare! Dar nu ele sunt esentialul pentru mine.

Pai eu cam asa zic:

frate german, frate maghiar, frate armean, frate evreu, frate ce fel oi fii tu...
veniti sa serbam
ROMANIA, casa in care ne-am nascut.

si am trait impreuna.
si am plans impreuna.
si ne-am bucurat impreuna.

Cu tot respectul pentru Romania si pentru Romani...ma faceti sa "risu - plinsu" , chiar asa...

Pai ca pe unii ii doare ca le este dor si nu sunt acolo unde le este dorul...pai ca pe altii pentru-ca ar vrea dar nu pot, iar altii viseaza culmi pe care din pacate RO nu va ajunge, sau le va ajunge, doar Dumnezeu stie...

Ca si eu ca si voi ,ma uit in Istorie si vad un popor care avea "vina de viata" , dar s-a secatuit de sperante, l-au lichidat incet , incet pe tacute.

risu plinsu mai


Romanilor de pretutindeni, la multi ani de la mine;sa traiti si sa va dea Dumnezeu sa vezi zile mai bune pe acolo pe unde sinteti, in tara sau peste hotare!

Nu va faceti tara de rusine( se aplica si la mine) si fiti mandri ca sinteti romani!!!!

Rugăciune
 

Cred că postul este o manieră de a ajunge la trăirea spirituală a dragostei lui Dumnezeu pentru noi, însă a vă face din post un tratament pentru rezolvarea problemelor personale nu cred că este tocmai calea cea dreaptă. Postiți în zilele de post, iar când este dezlegare, atunci să o respectăm și pe aceasta.
Pe site găsiți destule acatiste și rugăciuni care să vă ajute să porniți pe cale. Mai bine rugați-vă cu toată inima înfrântă. Rugăciune, rugăciune și iar rugăciune! Cu inima larg deschisă către Domnul, în potop de lacrimi curățitoare!

Poale-n briu?
 

Dorina tu chiar ca mi-ai adus aminte de vremurile cind mama mea facea placintele astea of si de ciorbita de puiiii.....hmmm
Gatesc si eu aici dar tot nu au gustul ala care il stiu eu, nu stiu ceva lipseste.

Iti spun eu ce lipseste de pe vremuri

FOAMEA!

Uneori, mai este si faptul ca eram mai tineri pe vremea aia si simturile ne erau maiu ascutite.
de aici si nostalgia si ideea ca nimic nu mai e ca altadata.

Dupa cum vedeti, sunt cam pornita impotriva nostalgiei. Nu pentru ca eu nu as simti-o, ci pentru ca o consider, daca ne complacem prea mult in ea, daunatoare pentru progresul duhovnicesc. Si cand traim in strainatate, este cu atat mai important sa nu ne complacem in ea, pentru ca nu mai reusim sa privim in prezent si inainte, ci ne tot intoarcem in urma, ca Loth. Este parerea mea. Si sa nu va suparati, va rog, nu vreau sa jignesc sentimentele nimanui.

foamea
 

Dl Andrei nu stiu daca foamea, dar ceva lipseste, toate arata aspectos pe aici dar cam fara gust sau poate numai eu am problema asta :3:

Precum soția lui Loth...

Doamne ajută!

Oups.. Corect! ;-)

Deci sa facem ca Loth, nu ca sotia lui. (Am dres-o.)

Loth
 

:105: Cu plăcere !

Tot nu-i corect, si ma mir ca nu a sarit Anna pe tine cu .............Loth-ul tau
Ortodocsii scriu Lot si nu confunda ca altfel cine stie ce magar mai iese.

Anna? Da de ce eu?

Andreicozia, fii si tu mai ingaduitor, fani nu mai locuieste in Romania de la 18 ani, si inca vorbeste bine romaneste. Daca era un strain nu cred ca sareai asa, trebuie sa tinem cont si de asta.

Cred ca se referea la mine.

Cred ca andreicozia de fapt vroia sa o tachineze pe anna21 cu comentariul asta, nu pe mine ;-)
Ca am vazut ca s-au luat tare in bete (uite, mai stiu si expresii din astea, vedeti?) pe alt therad despre cum se scrie Schopenhauer. :-)

Ei, da, cand am scris parca mi se parea mie ca pe romaneste e fara h, dar de, am citit despre el mai ales in alte limbi in care se scrie cu h ca asa se reda in limbile alea litera ebraica respectiva. Pe romaneste se scriu numele din VT mai ales fonetic, cum se aud pe romaneste.

Singura tara in care am stat mai mult a fost Japonia...sora mea sta acolo de peste 10 ani de zile, dar eu nu m-as adapta intr-o tara straina nici in ruptul capului, cu toate ca stiu sa le apreciez cultura si traditiile. Ca atare, m-am casatorit cu un roman absolut fara bani, in conditiile in care multi spuneau ca o sa am, probabil, copii cu ochi "oblici".
Banii aduc cea mai mare suferinta posibila pe pamant, in subconstientul beneficiului lor se ascund multe sacrificii care nu merita.

Ai dreptate cu banii. Insa banii pot fi si o sursa de responsabilitate, defacere de bine, de bucurie pentru ai tai si pentru altii. Ca orice lucru omenesc sunt ambivalenti. Depinde ce punem pe primul loc: daca pe ei ii punem, sunt o otrava, daca il punem pe Dumnezeu si pe oameni, atunci pot fi o bienfacere.
Insa, totusi, nu de avantajele materiale ale strainatatii se vorbeste aici, cel putin nu asta vroiam eu sa zic cand am deschis topicul.¨;-)
Poti deveni bogat si in Romania, si poti fi sarac pastrand si in strainatate. Poti fi somer, poti avea o munca prost platita, sub calificari, etc. Este adevarat ca aici, in vestul Eurpoei, exista ajutor social si ajutor de somaj din care s epoate trai cat de cat decent, dar umilinta poate fi mare de a trai din el, cateodata.

Se asociază ideea de a trăi în străinătate cu ”a avea bani”. Oh, numai Bunul Dumnezeu știe că mulți din cei care au plecat au vrut să trăiască departe de corupție, într-o societate în care să fii respectat și tratat ca o ființă umană, unde munca și meritele profesionale să-ți fie recunoscute.

În țară mi s-a cerut o sumă uriașă ca să mă accepte un profesor la doctorat. În Franța am primit acceptul într-o săptămână, fără să mă cunoască și fără să-mi vadă nimeni ochii. Am trimis prin poștă toate documentele necesare, lucrările publicate (în franceză), proiectul pentru viitoarea teză cu argumentația necesară. Atât...

Nu doar de coruptie pleaca romanul. Sunt foarte multe motive, unul din ele ar fi ca aici lucrurile sunt prost facute. Pentru lucrurile prost facute imi vine in minte un banc rostit de Dan Puric: "Badea Gheorghe trecea de 30 de ani un rau cu vacile prin acelasi loc. Intr-o buna zi vede, uimit, ca peste rau a aparut un pod de lemn. Zice in sinea lui: “Ba, astia au facut un pod”, dupa care trece tot prin apa. Dupa un timp, ajunge la pod si nea Ion, cu oile. Se uita si el perplex. Badea Gheorghe ii striga: “Ba, vezi ca astia au facut un pod!”. Si nea Ion trece cu oile prin apa. La un moment dat apare si Vasile impingand de zor o roaba. Badea Gheorghe si nea Vasile ii striga: “Ba, vezi ca astia au facut un pod!”. Vasile trece pe pod si, cand ajunge la jumatatea lui, se darama podul. In timp ce Vasile se lupta cu valurile sa iasa de sub grizi, badea Gheorghe si nea Vasile, impasibili, isi spun: “Noi i-am spus ca astia au facut un pod”."

Insa, ceea ce lispseste in "strainatate" e umorul romanesc.

:78:
Umorul românesc este într-adevăr specific...

Da.. sotul a patit ceva similar. De aceea am plecat. (Se pare ca in Romania degaba a demonstrat ca are rezultate profesionale exceptionale.. banii erau mai importanti). Asta este cu adevarat o mare problema: coruptia.
Dar nici asa nu este multumit. Desi pregatirea lui profesionala este apreciata (da, scoala romaneasca), banuiesc ca nici el nu poate pune "imigrarea" pe lista realizarilor. Inca mai speram ca ne vom intoarce..
Si Ory vorbea despre ceea ce-ti aduc banii (aici e un pic problematic, ca noi nu am trait in lipsuri in Romania).. aici am mai mult decat mi-am dorit (ma refer la partea materiala). Asa ca a fost un adevarat soc sa constat ca nu traiesc mult mai bine. Ma gandesc cata grija a avut Dumnezeu de mine sa plece urechea la dorintele mele ascunse si sa mi le indeplineasca doar ca sa ma invete ca acele lucruri nu conteaza!
Imi amintesc cand eram studenta si munceam (in Romania), strangeam ban peste ban sa cumpar ceva.. ce multumita eram cand obtineam acel lucru. Cand iti permiti multe (in limite normale si rezonabile, desigur) ajungi in situatia paradoxala ca nu mai vrei nimic si nu te mai multumeste nimic.

Eu am pomenit de bani, pentru ca majoritatea romanilor care parasesc tara o fac pentru un trai mai bun, lucru, de altfel cunoscut si perceput ca atare.
Si eu am muncit afara pentru o situatie mai buna acasa, dar uneori ma gandesc ca am platit un pret prea dur dpdv psihologic pentru aceasta situatie, chiar daca cei care nu au o situatie materiala satisfacatoare considera ca este un moft sa fii nemultumit. Durerea este ca acest aspect nu-l putem intelege din experientele altora ci doar din cele personale, prin sacrificiu de sine.
Pe multe persoane plecarea din tara le marcheaza, le schimba categoric viata si mentalitatea, de multe ori intr-un sens nu tocmai pozitiv. Pana la urma si cariera poate reprezenta sursa materiala a situatiei.
De plecarea din tara ar fi foarte multe de spus...
Sora mea geamana este la o distanta de 15000 de km. departare de mine si uneori ma doare tare mult acest lucru. Imi doresc sa o vizitez intr-o dimineata, sa stam la barfa...sa facem ceea ce fac niste surori gemene, si tare imi este dor de ea, parca imi vine sa fac abstractie de distanta si sa merg la apartamentul alaturat sa-i bat la usa si sa-mi deschida ea. Nu se poate !
De ce atatea sacrificii pentru...chiar, pentru ce ?
Vom trai mereu departe, ne vom auzi periodic la telefon...vom albi, vom imbatrani si vom realiza ca "am trait atat de departe" unii fata de ceilalti. Cel mai greu lucru este atunci cand afli o veste proasta despre un deces. Atunci realizezi cel mai acut ce-nseamna sa traiesti departe de familie, de cei dragi, cat timp se pierde instrainandu-ne unii de ceilalti.
Chiar daca mi-a ramas o familie numeroasa acasa, atat de singura ma simt deseori...fiindca ea este "sarmaluta mea" (asa ne spuneau doctorii in spital dupa ce ne-am nascut prematur).
Pana la urma, ce-nseamna timpul ? Departarea ?...Omenia ?
...nu mai pot sa scriu, m-au napadit lacrimile.....

Dragă Ory, ți-e greu fără sărmăluța ta, te înțeleg! Atât de frumos ai exprimat în cuvinte durerea ta, încât mi-au dat și mie lacrimile... Alină-ți sufletul cu Mântuitorul care nu ne părăsește niciodată, care bate mereu la ușa noastră, oriunde am fi ...

Te îmbrățișez!

http://www.youtube.com/watch?v=IXJKb0CNX-Q

Multumesc, Lapetite !
Intr-adevar, Dumnezeu este Mangaietorul sufletelor noastre, El ne cunoaste fiecare fir de neputinta, dar si de bucurie in aceasta viata atat de trecatoare.
Te imbratisez si eu cu drag,
Ory

M-am intalnit si eu cu doi colegi la o intalnire de la liceu ,dupa ani.
Colegul plecat in Statele Unite se plingea de mancare ,ea ,venita din Canada nu il aproba dar nici nu il dezaproba.
Ce am remarcat la amandoi ,si cred ca si eu as fi fost la fel ,o divizare a sufletului ,desi poate nu m-am exprimat corect ,sa nu te simti bine nici acolo ,nici aici.Aici sa tanjesti dupa bunastarea de acolo ,acolo dupa viata din tara.
Desi nici unul nici celalalt nu au plecat de saracie ,dar i-a purtat valul acela de plecari dupa '90.
Dumnezeu le-ar fi aranjat pe toate si aici ,dar asa a fost sa fie.

Hmmmm, n-ar trebui in cazurile acestea sa invatam de la calugari? Ei vorbesc de ceva de genul "intalnirea in Duh". Nu prea stiu sa explic ce este, dar calugarii stiu cum sa se desparta de cei dragi ai lor si totusi sa fie uniti cu ei. Am cunoscut un calugar catolic care o data mi-a zis ca a vizitat-o pe sora lui, care era calugarita intr-o manastire de clauzura. Calugaritele acelea nu ies niciodata din manastire si cand ii viziteaza cineva vorbesc dupa niste gratii. De aceea nu stiam daca el avea voie sa vorbeasca normal cu ea si l-am intrebat daca au vorbit printre gratii. Si mi-a zis ca nu, s-au si imbratisat, dar nu era nevoie:1:, adica nu ar fi fost o problema daca nu. N-am uitat niciodata asta.
De asemenea, daca cititi Confesiunile Sf. Augustin veti vedea ca la moartea mamei sale, Sf Monica, el este multumit ca ea s-a impacat cu ideea de a muri in alt pamant decat patria sa, ca a renuntat la aceasta dorinta.
Maica Siluana, raspunzand pe site scrisorii unui prieten ii spunea asa, ca si cum numai ei doi ar intelege, ca desi sunt departe, intalnirile lor in Duh sunt mai "adevarate" decat acelea fizice.
Din nou, sa ne gandim la Apostoli, imprastiati in toate colturile lumii, oare se simteau ei despartiti de frati?
Stiu ca e greu, dar sa nu uitam de Hristos care a venit sa schimbe ale noastre, a venit cu Vestea Buna si poate o parte din aceasta Veste Buna este si faptul ca nu trebuie sa disperam la despartirea fizica, la fel cum nu deznadajduim nici macar cand moare cineva. Daca ne este atat de dor de anumite persoane, cred ca ar trebui sa incercam sa aflam ce este aceasta "intalnire in Duh" Daca cineva stie mai multe despre asta, sa-mi spuna, pentru ca si pe mine pare ca ma asteapta sa merg undeva departe departe de toate neamurile mele. Ce sa mai zic de faptul ca am atatia oameni dragi imprastiati care pe unde...

Fratele meu a plecat in Canada de doua saptamani, impreuna cu sotia si cei doi copii ai lor. Si-a dorit foarte mult o viata mai buna pentru copiii lui, asta fiind principalul motiv al plecarii lui. A incercat sa ma convinga si pe mine sa plec, intrebandu-ma ce-mi ofera mie Romania. Ce-i ofera Romania copilului meu? Nimic, i-am raspuns. Eu n-as pleca din Romania, pentru ca sunt sensibila si sentimentala si n-as rezista fara ai mei, dar pentru fiica mea as pleca. Mi-am dat seama ce mult conteaza cand te ajuta un pic si parintii ca sa pornesti in viata. Eu si cu sotul meu am pornit de la lingura, cum se spune. Suferim ca n-avem o casa a noastra, ca stam cu chirie si platim foarte multi bani, ca Anastasia nu are camera ei, pe care as decora-o minunat, daca ar exista. Dumnezeu ne-a ajutat enorm si simtim ajutorul sau in fiecare zi, dar as fi cea mai fericita daca as putea sa-i ofer un viitor copilului meu.Iar in Romania, acest lucru nu este posibil. Nici acum, nici in viitor.
Asa ca ii inteleg pe toti cei care au luat aceasta decizie.

http://www.SiteVacuum.com/publisher/...IconShadow.gifhttp://www.SiteVacuum.com/publisher/...IconShadow.gif

Ory, imi pare rau ca suferi asa de despartirea de sora ta geamana. Trebuie sa fie foarte greu, gemenii sunt foarte apropiati, am auzit. Mai ales asa departe! Unde nu poti sa ajungi nici cu avionul in scurt timp.. Eu nu pot sa-mi dau seama pentru ca nu am decat un frate - care de asemenea este destul de departe si ne vedem rar.

As vrea sa spun ceva despre intalnirea in duh de care vorbeste Anna. Da, si eu am trait asemenea lucruri. Cand am plecat din Romania mi-a fost greu ca la inceput nu aveam prieteni in Germania, dar in Romania aveam prieteni dragi si rude la care tineam foarte mult. Insa ce s-a intamplat? Am inceput s corespondam, si relatia noastra a devenit mai stransa decat inainte, si mai duhovniceasca. Nasii mei si verisoarele mele mi-au scris, eu le puneam intrebari si ei raspundeau, imi recomandau carti.. Pe care le puteam gasi oricand in occident. Apoi de fiecare daca cand mergeam la Bucuresti ma intorceam cu o valiza de carti, majoritatea teologice. departarea fizica a devenit apropiere in duh, prin ortodoxie, prin interese comune.
Acum, iar am plecat din Germania unde eram acasa. Iar m-am despartit de prieteni si rude - insa intalnirile noastre sunt mai intense, cand ne vedem sau ne vizitam sau vorbim la telefon discutam despre tot ce ne intereseaza si ne leaga.
Am si prieteni si rude in Franta si si aici se repeta acelasi lucru.
Este poate mai 'intelectual' si pur omenesc ce spun eu decat ce spunea Anna despre acel calugar, dar este totusi legat si de credinta. Cu o prietena foarte buna care este necredincioasa si a plecat in USA, de un timp foarte greu mai regasecs apropierea dinainte. Nu mai avem nici meseria comuna, nici 'starea civila' comuna, ce mai ramane?
Mai ramane, din fericire, dar e mai greu.

Vad ca din cei care scriu aici, aproape numai eu pot marturisi de o experienta absolut pozitiva, 'inbogatitoare' (cum s-o fi zicand asta pe romanaste? suna tradus), a plecarii, care nu m-a departat nici de tara din care am plecat decat in niste aspecte exterioare, neesentiale (cred, cel putin).
Slava Domnului, dar sunt trista pentru cei care sufera inca de aceasta plecare a lor sau a celor dragi. As vrea sa poata face mai multi aceasta experienta pozitiva. Si sa cunoasca ortodoxia 'nediaspora' din occident.

Da Fani, asa este, dar despre ce ziceam eu am inteles ca se intampla mai ales in rugaciunea pentru cei dragi si prin Sfintele Taine, pentru ca atunci ne unim in Hristos si nu mai suntem departe...
Uitati, sunt oameni care traiesc in aceeasi casa si sufleteste sunt departe, sau oameni care stau la mii de kilometri si sufletele lor sunt unite...
Mai exista si o comparatie a unui teolog rus. Noi suntem ca spitele unei roti al carei centru este Dumnezeu. Cu cat ne apropiem de Dumnezeu mai mult, cu atat suntem mai aproape unii de altii...

Da, ce frumos! Frumoasa imaginea cu roata.
Da, de aici vine unirea, si ce am trait eu se leaga si de asta, probabil. In general am ramas aproape de persoanele cu care sunt in comuniune - prin Hristos, El a ajutat.

Eu ma simt libera fiind mai cosmopolita. Pot sa ma misc de la o cultura la alta si pe toate le leaga ortodoxia. Simt un duh de librtate in desprinderea de o tara natala, si pe urma iar de una de adoptie..

Ce bine ca ai reusit asta, eu sunt in Romania si fiind in Romania imi este dor de Romania. Stiu ca pare ciudat, dar mi-e dor de viata la tzara. Oricum, ce e sigur e ca daca as trai la tzara, mi-ar fi dor de viata la camin in Cluj si de oras hahahaha. Sunt lacoma, vreau de toate, pamant, singuratate, casute linistite, straturi, holde, campii, oras, aglomeratie, cultura multa, viata intensa, mareaaaa:102:

Apropo de ce spui cind iti smulgi parul din cap, un analist in probleme de simplitate a vietii spunea ca pentru a putea ajunge sa traiesti o viata simpla trebuie sa fi foarte bogat!

Chiar si simplitatea aia pastorala, mioritica de la tara vine cu un pret urias!

Crezi ca nu stiu ce inseamna viata la tara? Stiu, si cateodata mi-e dor

Dor de Romania
 

Daca va este dor de atmosfera din tarisoara noastra, de taranii nostri ce-si poarta cu mandrie costumul popular dumineca la biserica, priviti fotografiile de mai jos.... Sant facute acum cateva zile :1: intr-un orarecare oras din Bucovina... intr-o zi de duminica. Caprioara am gasit-o la o manstire..o hraneau 2 maicute.
Asa cum am scris si la topicul "Tara mea", tara pentru mine inseamna inima. Patriotismul nu inseamna sa ramaii aici (daca ai posibilitatea sa pleci si doresti sa o faci) ci sa nu-ti renegi NICIODATA originile. A fi patriot inseamna sa-ti porti cu demnitate obarsia de roman, indiferent unde esti si ce faci. Daca suntem facuti hoti, dovediti voi cei din diaspora ca avem si Oameni de nadejde nu doar tigani si cersetori. Cat despre dorul de Acasa....daca inima este in armonie cu tine insuti (Constiinta) esti fericit oriunde ai fi. Sarac...bogat...in Romania sau in China... in Islanda...sau in Afganistan...in baraca sau in palat..vei fi fericit...Pentru ca nu locul (tara) aduce pacea, fericirea.. ci Hristos si Maicuta Domnului. Iar cel ce poarta pe Stapana in inima poarta cu sine intreg Cerul. Unul ca acesta nu mai poate fi trist..nici dor nu-i mai poate fi.. pentru ca Acasa e chiar in inima sa..trebuie doar sa se adune pe sine acolo..sa taca.. sa asculte..sa primeasca.

Mai greu ar fi dacă ai vrea viaţa veşnică!
Cât despre celelalte este posibil să le ai într-o zi pe toate.:1:

Este normal sa ne fie si dor. Este un semn al dragostei. Grav si trist este insa cand nu ne simtim bine nicaieri, cum spunea cineva. Cand ne e dor de la tara cand suntem la oras dar suntem nefericiti din cauza asta, si invers. Insa daca simtim mai degraba bucuria ca vom ajunge in acel lox, si ne bucuram si de locul in care suntem, eu cred ca e bine.. E mai multa bucurie decat daca nu ai decat un loc pe care il iubesti.

Ai dreptate Fani. Orice bucurie e buna, orice amintire e frumoasa.
Eu nu traiesc in strainatate (deci nu prea aveam ce cauta pe acest topic:65:) dar daca ar fi sa povestesc despre singura mea "iesire" (pelerinajul din Grecia)..as spune ca m-am regasit in fiecare loc in care am fost. La Kato Xenia, am simtit pacea si bucuria locului ce ma imbraca ca si cu o haina..ce vine din exterior..sau din interior..nu-mi dau foarte bine seama. La Sfantul Ioan Rusul am regasit un prieten drag cu care "vorbeam" deja de ff multi ani. La Sfantul Nectarie, am regasit bucuria vindecarii..pe chipul celor ce ii sarutau Sfintele Moaste. La Sfantul Patapie, am inteles ce inseamna "lepadarea de lume" si pusticia cea adevarata. La Sfantul Spiridon am vazut urmele actualitatii Ortodoxiei. Firele de iarba de pe incaltarile Sfantului mi-au aratat cat de actuala e Iubirea neconditionata. La Cuviosul Paisie Aghioritul..acolo..m-am regasit pe mine. L-am intrebat daca se supara ca ii spun intai lui "La multi ani" dimineata cand ma trezesc apoi..mie insumi.. Cred ca nu s-a suparat.. In croaziera spre Athos..am regasit mireasma aceea de departe..mireasma aceea pe care mintea si inima mea deja o cunostea..acum a avut ocazia sa o "miroasa" de la distanta..Intr-un cuvant peste tot m-am simtit Acasa. desi eram in Grecia.. Nu m-am simtit straina..nici pelerin..ci un om simplu care revede Sfinti dragi si locuri bine cunoscute. Oricunde as merge Inima mea merge cu mine. Cum m-as putea simtit strain de mine insumi?
Dorul de amintirile copilariei...de casa bunicii...de florile furate in noptile de vara..sunt pate din viata noastra. Sunt sentimente ce aduc cu sine nostalgia..este si ea buna. E buna ptr. ca ea, Nostalgia (vremurilor apuse) ne ajuta sa NU renegam obarsia de ROMAN. :1:

Ca bine zici draga mea Ory... mi-am asumat teoretic acest risc, inainte de a ma decide pentru emigrare. Insa practic,nu doresc nimanui sa traiasca acele momente... mi-am luat la revedere de la dragul meu parinte, aflat pe patul de spital.... speram intr-o insanatosire miraculoasa, desi in mod tacit, prin acel "la revedere" stiam ca este pentru ultima oara cand ne vedem si simtim atingerea, aici, in aceasta existenta.
Si iata ca dupa alte 40 zile, am ajuns sa vorbesc despre tata, la timpul trecut.Clipele petrecute departe de familie, de parinti si frati, le "contorizez" drept viata irosita...... de multe ori, in fata TIMPULUI, ma simt ca pe o masa de ospat,unde o gura flamanda, se infrupta neincetat din vietile noastre... raman doar cicatrici, urme urate de dinti... cat s-a consumat si cat a ramas???
Dupa pierderea tatei, o singura dorinta arzatoare mai am... ca mama mea sa petreca cat mai mult timp alaturi de mine.
Cam scump este pretul ce trebuie platit atunci cand alegem STRAINATATEA.

in pelerinaj
 

[quote=eduardd;145211]Ai dreptate Fani. Orice bucurie e buna, orice amintire e frumoasa.
Eu nu traiesc in strainatate (deci nu prea aveam ce cauta pe acest topic:65:) dar daca ar fi sa povestesc despre singura mea "iesire" (pelerinajul din Grecia)..as spune ca m-am regasit in fiecare loc in care am fost. La Kato Xenia, am simtit pacea si bucuria locului ce ma imbraca ca si cu o haina..ce vine din exterior..sau din interior..nu-mi dau foarte bine seama. La Sfantul Ioan Rusul am regasit un prieten drag cu care "vorbeam" deja de ff multi ani. La Sfantul Nectarie, am regasit bucuria vindecarii..pe chipul celor ce ii sarutau Sfintele Moaste. La Sfantul Patapie, am inteles ce inseamna "lepadarea de lume" si pusticia cea adevarata. La Sfantul Spiridon am vazut urmele actualitatii Ortodoxiei. Firele de iarba de pe incaltarile Sfantului mi-au aratat cat de actuala e Iubirea neconditionata. La Cuviosul Paisie Aghioritul..acolo..m-am regasit pe mine. L-am intrebat daca se supara ca ii spun intai lui "La multi ani" dimineata cand ma trezesc apoi..mie insumi.. Cred ca nu s-a suparat.. In croaziera spre Athos..am regasit mireasma aceea de departe..mireasma aceea pe care mintea si inima mea deja o cunostea..acum a avut ocazia sa o "miroasa" de la distanta..Intr-un cuvant peste tot m-am simtit Acasa. desi eram in Grecia.. Nu m-am simtit straina..nici pelerin..ci un om simplu care revede Sfinti dragi si locuri bine cunoscute. Oricunde as merge Inima mea merge cu mine. Cum m-as putea simtit strain de mine insumi?
Dorul de amintirile copilariei...de casa bunicii...de florile furate in noptile de vara..sunt pate din viata noastra. Sunt sentimente ce aduc cu sine nostalgia..este si ea buna. E buna ptr. ca ea, Nostalgia (vremurilor apuse) ne ajuta sa NU renegam obarsia de ROMAN. :1:[/quote

Jenica nu e tot una sa traiesti ani departe si sa mergi pe citeva zile in pelerinaj! crede-ma stiu ce spun sint sigura ca ai avut ghid, pe cind traind in alta tara nu ai ghid linga tine nu mai vorbesc ca trebuie sa muncesti sa te intretii tu si familia sa scrii si sa citesti si daca nu esti cit de cit pregatit in limba tarii respective e greu, cei care sint in Italia sau Spanie sint mai norocosi ca limba se mai aseamana cit de cit cu romana.

Imi pare rau ca traiesti lucruri dureroase.
Trebuie sa fie mai greu cand lasam in Romania rude apropiate. Eu am plecat cu parintii..
Am inca rude dragi in Romania, e adevarat. Dar nu sunt asa departe ca tine.

Vreau sa va amintesc insa ca moartea este la tot pasul. Ea poate sa-l pandeasca pe cel drag de langa tine. Poate sa se afle chiar la ine in casa. este mai usor asa, oare? Stiu eu?
Noi, fiind crestini, trebuie sa constientizam pana in strafundurile noastre ca moartea NU MAI ESTE, si ca HRISTOS A INVIAT, primul dintre cei inviati, altfel vom suferi mereu, pentru ca si atunci cand dam viata unui copil, ii dam in acelasi timp si moarte (pt ca el va muri candva).
Nu incerc sa va tin predici, voua celor care suferiti, credeti-ma. Fiecare are suferintele lui si vorbeste si din experienta.