Nu stiu daca este o definitie. Citind despre Parintele Miron Mihailescu, pe care vi'l recomand cu toata dragostea, am gasit spunandu'se despre el acestea: "A fost un om odihnitor de oameni."

[COLOR=darkred]Preotul este odihnit de[/COLOR] [COLOR=darkred]Duhul lui Dumnezeu[/COLOR], care ii si da puterea sa duca toate neputintele celor veniti la el, la scaunul Spovedaniei, la sfaturire si la mangaiere. De asemenea, preotul are mare nevoie si [COLOR=darkred]de familia lui[/COLOR], de o sotie blanda, ingaduitoare, cat si de copii ascultatori.

Preotul este doctor al bolilor sufletesti.
- Este parinte, caci are fii duhovnicesti.
- Este calauzitor pe calea mantuirii.

..ce cuvinte bune
 

Dorin,


imi place foarte mult expresia ,,odihnitor de oameni''.Am ma citit despre asta undeva,mi se pare ca tot pe saitul asta.
E mare nevoie astazi de astfel de purtatori de har odihnitor.Trebuie sa ai tu insuti harul lui Dzeu ca sa fii izvorator de har.Dar la noi pacatosii de unde? Ne ramane doar rugaciunea.

Cand eram mai tanar si increzut, un calugar de la Sihastria imi spunea ca e mare nevoie de rugaciune continua.Iar eu ,ca un pragmatic si prea destept ce ma credeam ,imi ziceam in sine: eh,calugarul daca nu are ce face,vorbeste de rugaciune... Eu socoteam atunci ca tre sa fiu om al actiunii,al faptei in detrimentul rugaciunii.Nu ma invatase sau nu eram eu orientat spre echilibrul dintre ,,ora et labora''.Ce-i drept aveam si o constructie in desfasurare.
Mai tarziu,cand nu am mai putut rezista agitatiei si stresului,mi-am dat seama ca ceva nu e in regula,ca trebuie sa gasesc o solutie,altfel o iau razna cu capul.Si am inteles ce inseamna starea de rugaciune si de sanatate,de echilibru sufletesc.

Sa ne ajute Domnul in toate!

Preotul este cel care iti indica drumul ce duce la implinire. Se face luminator daca tu mergi noaptea si izvor din care sa-ti potolesti setea, daca mergi ziua in amiaza mare. Asa ca de vreme ce suntem pe cale, merita sa-i cercetam cat mai des.

Scuze daca a mai postat cineva,am auzit-o de curand :

„În fiecare parohie este un om care este al tuturor; este chemat ca martor, ca sfatuitor ori ca reprezentat în toate actele cele mai solemne ale vietii, care ia pe om de la sânul mamei sale si nu-l lasa decât la mormânt,care binecuvinteaza ori sfinteste leaganul, nunta, patul mortii si sicriul; un om pe care copilasii se obisnuiesc a-l iubi, a-l venera si a se teme fireste de el; pe care chiar necunoscutii îl numesc parinte; la picioarele caruia crestinii merg si depun marturisirile lor cele mai intime; un om care prin starea lui este mângâietorul tuturor nenorocirilor sufletelor si ale trupurilor; mijlocitor obligat între bogatie si saracie, care vede pe cel sarac si pe cel bogat batând la usa sa, rând pe rând; cel bogat pentru a-I lasa milostenia în ascuns, cel sarac pentru a o primi fara a se rusina, care nefiind de nici o treapta sociala, tine deopotriva la toate clasele: la clasele de jos prin modestia si simplitatea vietii; la clasele înalte prin educatia, stiinta si înaltimea sentimentelor, ce inspira si recomanda o religie a iubirii de oameni; un om, în fine, care stie toate, care are dreptul de a spune toate si al carui cuvânt cade de sus asupra inteligentelor si asupra inimilor cu autoritatea unei misiuni dumnezeiesti. Acest om este preotul”
Alphonse de Lamartine

Preotul este Cristos.

E foarte adevarat ceea ce spuneti despre alegerea profesiei....multi dintre noi ne asteptam la cu totul altceva decat gasim in realitate. Apoi mai intervin si alte fenomene : pe langa dorinta noastra nemasurata de a face bine omenirii, mai apar si nevoile materiale, foamea, necesitatea unei locuinte, cresterea copiilor... si pentru asta din pacate suntem siliti sa facem si compromisuri, chiar "sa-l rastignim pe Hristos", cum a spus cineva mai devreme. Si din cate am auzit, asta se poate intamla chiar si in familiile preotilor. Desigur, putem sa nu le facem, dar pentru asta trebuie sa avem o credinta "beton armat", si daca alegi sa duci o astfel de existenta ascetica, e mult mai usor atunci cand nu ai familie (chiar daca ai, risti sa o pierzi).

Cantatul la strana nu cred ca e edificator pentru aceasta profesie. Cei care au insa voce, pot face cariera ca si cantareti. Cred ca putini au cu adevarat vocatie pentru aceasta profesie (ca si pentru alte meserii vocationale); restul, o fac doar ca pe o oricare alta meserie.

Uneori apare un conflict între dragostea de familie şi dragostea de Dumnezeu, pentru că urmarea lui Hristos poate însemna jertfă de sine, pe care nu o poţi despărţi de jertfirea bunăstării propriei familii. E conflictul dintre duh şi lume, dintre Dumnezeu şi Mamona; nu demonizând familia, Doamne fereşte, ci în înţelesul că familia e din lumea aceasta trecătoare şi are rosturi tot trecătoare.
Din pricina asta, te poţi afla uneori într-o sfâşiere lăuntrică, mai ales dacă nu înţelegi bine care e voia lui Dumnezeu în împrejurările concrete ale vieţii tale. Dar dacă înţelegi, nu există decât o alegere bună.

Preotul este un parinte, un binevestitor, un mijlocitor, un sfintitor, un tamaduitor. Prin harul sfant al preotiei, acesta este deodata chip al patriarhilor biblici, chip al ingerilor, chip al prorocilor, chip al apostolilor, dar mai ales chip al lui Hristos.

Preotul nu este loctiitorul lui Hristos pe pamant, ci un madular viu al Bisericii Sale, prin care Hristos lucreaza asupra intregului trup. Preotul este acel "putin aluat" menit sa dospeasca intreaga framantatura, este "sarea pamantului" si "lumina lumii".

parere !
 

preotul este si el un om ...care face ce poate si cat il duce capu' !

asa cum si in viata reala is oameni buni si oamnei rai, oamnei care se straduiesc sa faca ceva si nu-si bat joc de meseria lor, dar si oameni lenesi care nu se gandesc decat cum sa fenteze si sa o ia pe scurtatura, asa cred ca e si cu preotii !!!

in definitiv, ei nu sunt decat noste functionari ai lui Cristos,adica oameni, care au anumite puteri dupa legea crestina, in vitrutea functiei cu care sunt investiti ,la fel cum un politist,are dreptul sa te ridice de pe strada sau sa te amendeze,daca incalci legile, si nu te mai interesaza ce face el in viata lui privata !

deci, preotii sunt niste simpli functionari ai credintei,care indeplinesc un ritual, si dau niste invataminte standardizate !
Nu cred ca ati auzit vreun preot care sa va indemne sa furati,sau sa curviti, au sa ucideti !!!

De aceea cre, ca nu trebuie sa ne intereseze viata privata a preotilor,ci mai degraba sa ne silim sa ascultam sfarutile si cuvintele lor de invatatura !

Cine este preotul
 

Poate ca asta ar trebui sa fie intrebarea, avand in vedere ca preotul este o persoana.
Pentru mine, el este mijlocitorul intre mine si Dumnezeu. Poate ca unii ma vor contrazice, zicand ca relatia intre noi si Dumnezeu este una intima si nu are nevoie de intermediar. Eu insa simt nevoia sa concretizez cumva aceasta relatie, de aceea, cand am nevoie de un raspuns, un sfat de la Dumnezeu, ma rog, dar ma duc si la preot care imi poate da un raspuns verbal. De multe ori e tot un indemn la rugaciune, dar cel putin imi indica ce rugaciune...

Preotul e parintele care ne iubeste, ne ocroteste, ne invata, ne indruma. El mai e martorul nostru la spovedanie.

Estea cea mai socanta postare pe care am intalnit-o!
Mihnea ce este cu tine? Faci un mare pacat. Nu stiu cum se cheama, dar are un nume in canoanele bisericii.

Cristos este numai unul singur!!!
Preotul este departe de a fi Cristos. Este un om. Este un slujitor al bisericii, mai bun sau mai rau, cu harisma sau fara.
Ar trebui sa fie mijlocitorul intre noi si Dumnezeu, daca ar putea-o face asa cum trebuie.

Ca Fiu născut din Tatăl (consubstanţial cu El), desigur că este unul singur. Evident, şi Sfânta Cruce pe care S-a jertfit a fost una singură, din moment ce nu scrie că S-a răstignit pe două sau mai multe cruci. Aşadar, noi ce anume sărutăm la ieşirea de la slujbă ? O bucată de lemn (sau de metal) fără legătură cu Crucea Mântuitorului ? Pe o asemenea bucată jurăm când ne căsătorim ? Ei bine, eu nu cred asta. Eu cred că există o legătură tainică între crucea pe care o sărut la sfârşitul Liturghiei, crucea pe care am jurat fidelitate soţiei mele, şi chiar crucea, unică, pe care El S-a răstignit. Până acolo merge această legătură tainică, încât eu chiar pe acea Sfântă Cruce unică a jertfei Domnului o sărut şi chiar pe aceea am jurat.


Mijlocitor şi preot avem pe Unul Singur. Scrie în Biblie. El, deşi S-a ridicat la Cer, continuă să fie prezent în Biserica Sa, care este prelugirea Sa (elongatio Christi) în următoarele trei moduri:
-în mod substanţial, prin Sfântul Sacrament.
-în mod spiritual, prin Cuvântul Său care este Evanghelia.
-în mod teologic, prin preotul slujitor.

Aşadar, preotul pe care îl vedem ocupă locul Domnului. Prin ridicarea Sa la Cer, locul nu a rămas liber, marcat de un şnur frumos, aşa cum vedem în catedrale că este marcat jilţul arhieresc sau regal în absenţa arhiereului sau regelui. În orice parohie de pe pământ, locul lui Cristos este ocupat de preot (de protos, dacă sunt mai mulţi preoţi). Când vedem că el ne dă Sf Împărtăşanie, în realitatea teologică Cristos este cel care ne oferă însuşi Sf Trup şi Sânge al Său. Să nu uităm: El este Apa cea Vie şi chiar El este şi aducătorul Apei Vii. Deci, când ne cuminecăm, Cristos este nu numai materia de administrat, ci şi administratorul ei.
Acum, poate că înţelegeţi mai bine obiceiul de a săruta mâna preotului. Sau obiceiul pe care îl au unii bolnavi de a atinge veşmântul lui. Fiindcă mâna lui Cristos o sărută şi veşmântul Lui îl ating, după cum este scris.

Intotdeauna, de cand ma stiu, pentru mine cuvantul preot a fost ceva asemanator cu Dumnezeu. Mereu l-am privit pe preot aproape la fel ca si pe Dumnezeu.
Cand am constientizat ca si preotul este om la fel ca si mine, ca si noi ceilalti, ca nu este cu nimic mai diferit de noi ... m-a durut, nu vroiam sa cred ca si el, preotul poate gresi.
Am avut, si am un preot pe care l-am admirat si placut din ziua in care l-am cunoscut. Mergeam duminica de duminica la biserica, ascultam slujbele, era o bucurie imensa in sufletul meu. A nu se intelege ca m-am indragostit de preot. Nu si nu aveam cum.
Dar ... preotul e om...omul mai si greseste. Si aceasta greseala a preotului, desi am aflat-o de multa vreme, tarziu am constientizat-o si recunosc, usor nu este.
Pentru mine a ramas acelasi preot deosebit si oriunde-am fost la biserica, indiferent unde am ascultat slujbe, niciunul si niciuna nu se compara cu cele tinute de Dansul.
Nu il judec. Niciodata nu am facut acest lucru si nici nu o sa o fac. Va ramane acelasi preot deosebit care a fost si pana acum.
Fiecare vom avea parte de propria judecata, la momentul potrivit. Fiecare va da socoteala pentru toate cele bune si cele rele facute pe-acest pamant.

nu-i adevarat;)

ce nu-i adevarat?

ieromonahii nu lucreaza doar cu calugari, orice mirean se poate duce la ei, daca sunt primiti.
preotii de mir nu sunt obligati sa se casatoreasca inaintea hirotoniei.
hirotonia consfinteste starea in care se afla respectivul.
daca este necasatorit, asa va ramane toata viata. este valabil si pentru diaconi.
in practica, de obicei, episcopii refuza astfel de hirotonii.
si te trimite sa te insori. ca nu cumva sa te razgandesti mai tarziu.

ai primit raspunsul, lore86

Frati crestini, as avea o intrebare pentru voi daca ma puteti indruma
Cu privire la savarsirea mataniilor? acestea se pot face numai sub canon dat de preot? adica daca le savarsim singuri, fara indrumarea e pacat?
se pot savarsi de fata cu alti crestini, in Biserica....sau se savarsesc fara sa fii vazut de nimeni ca sa nu se mire altii de tine cand le faci?
va intreb pentru ca nu stiu cum se fac!
Iertati mi nestiinta si nu vreau sa va supar cu o astfel de intrebare a mea!

Cu privire la tema topicului sper sa va placa,este o captura dintr-o emisiune Trinitas - Printii Bisericii Invatatorii Nostri,foarte buna emisunea,o gasiti dealtfel in programul radioului Trintas :

Aici este captura, linkul are si player si buton de download : http://www7.zippyshare.com/v/53857516/file.html

Incepeti singura, de va jeneaza alte persoane. Si intrebati, desigur, pe duhovnic. Intrucat e o randuiala anume in Biserica.
Incepeti, insa! Ravna spre matanii e a sufletului care Il cauta pe Domnul.
Incepeti, asadar. Apoi... mataniile singure va vor invata ce aveti de facut!

P.S. Insingurarea insa, indiferent de motiv, ferirea de ascultare si de comuniunea cu fratii crestini, in mod cert sunt semnul bolii nostre sufletesti. Nu exista nici un motiv bun care sa ne indreptateasca sa fugim de ascultare. Oricat de multe nereguli sau nemultumiri avem fata de nivelul vietii noastre actuale in biserici, nu putem lepada smerenia decat de voim sa cadem in pacat. Mantuire in afara Bisericii nu e, deoarece, cred eu, in primul rand taiem iubirea de sine si trufia atunci cand pasim cu inima infranta si smerita in Casa Domnului. Iar de ne inchipuim ca dobandim mantuirea fara smerenie, in chip vadit ne exprimam doar trufia mintii si impietrirea inimii. Bun lucru pentru osinda. Sa nu fie!!!

Capetele morale ale lui Simeon Evlaviosul- filocalia 6

"Acest sfînt şi fericit Simeon , întrebat odată cum trebuie să fie preotul, a răspuns zicînd :«Eu nu sînt vrednic să fiu preot. Dar am cunoscut, fără îndoială, cît de vrednic trebuie să fie cel ce va avea să slujească tainele lui Dumnezeu. în primul rînd, să fie curat nu numai cu trupul, ci şi cu sufletul ; pe lingă acestea, trebuie să nu fie părtaş la nici un păcat. în al doilea rînd, să fie smerit atît în purtarea din afară, cît şi în simţirea din lăuntru a sufletului. Apoi cînd stă înaintea sfintei şi sfinţitei Mese, trebuie să vadă, fără îndoială, cu mintea pe Dumnezeu, iar cu simţurile, Sfintele aşezate înainte. Dar nu numai acestea ci e dator să-L aibă în chip conştient , sălăşluit în inima sa, şi pe în*suşi Cel prezent în chip nevăzut în daruri, ca să poată aduce cererile cu îndrăznire. Şi ca prieten care vorbeşte cu prietenul, să zică : «Tatăl nostru Care eşti în ce*ruri, sfinţească-se numele Tău», rugăciunea arătîndu-l ca avînd pe Cel ce e Fiul lui Dumnezeu prin fire, sălăş*luit în sine împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfînt Aşa am cunoscut eu pe preoţi. Iertaţi-mă părinţi şi fraţi».

Aici un frumos exemplu (marturia unei fiice duhovnicesti)!

http://www.rostonline.org/rost/oct20...marturia.shtml

Responsabilitati si limite
 

Mantuitorul le-a spus apostolilor Sai : "tot ce veti lega pe Pamant va fi legat si in Ceruri si ce veti dezlega pe pamant dezlegat va fi si in Ceruri"
Asta ce poate inseamna ?

1. Daca preotul duhovnic te iarta (dezleaga) de un pacat sau de toate, eventual pe patul de moarte, automat esti iertat si de Dumnezeu?

2. Daca preotul iti iarta un pacat prea usor, sau daca nu meritai iertarea din varii motive (nu te caiai indeajuns, nu aveai de gand sa parasesti pacatul daca nu te imbolnaveai sau mureai), sau daca ti-ai "cumparat" dezlegarea cu bani sau alte mijloace, iti iei si tu osanda si isi ia si el?

3. Daca un preot iti da un canon (te opreste de la Sfanta Impartasanie) pe o anumita perioada, si pana la sfarsitul acestei perioade moare fara sa iti dea dezlegare, e adevarat ca nici alt preot nu te mai poate dezlega? Ce poti face in atare situatie?

4. E adevarat ca pe patul de moarte poate primi oricine dezlegare de pacate si Sfanta Impartasanie? Chiar si condamnatii la moarte,cum am vazut in filmele de epoca?

5. Daca ai un canon de la duhovnicul tau, si in ceasul mortii esti la mare departare, iti poate da dezlegarea si ultima imparatasanie orice alt preot? Chiar si un preot de alta confesiune (dar tot crestin, evident)?

Va multumesc pentru eventualele lamuriri!

completare
 

- Care este diferenta intre iertare si dezlegare ? Adica, daca te spovedesti si nu primesti dezlegare la Sfanta Impartasanie pentru un anumit pacat savarsit, sau pentru mai multe, inseamna ca acele pacate iti sunt totusi iertate sau nu ?

Da. Fiindcă cel care iartă este chiar Dumnezeu. Preotul este delegat al Său.

Sunt situaţii deosebite. Astfel: dacă preotul îţi iartă un păcat prea uşor, osânda şi-o ia numai el, în vreme ce penitentul este iertat. Acest lucru este din cauză că preotul nu a făcut ceea ce trebuia să facă (spre îndreptare), pe când penitentul a făcut ceea ce trebuia să facă.
Dacă, însă, penitentul nu s-a căit în inima sa, căinţă care cuprinde în ea hotărârea de a nu mai păcătui (cel puţin privind specia sau speciile de păcate confesate), atunci iertarea obţinută este nulă, adică nu este iertat. În general, pentru ca un Sacrament să funcţioneze, sunt necesare pe lângă condiţiile din partea celui care îl administrează (materia prescrisă, formula prescrisă, intenţia sacramentală şi capabilitatea de administrator) şi condiţiile de dispoziţie necesară a sufletului din partea primitorului. Pentru Sacramentul Penitenţei, spunem că sufletul se află în dispoziţie necesară atunci când există căinţă sinceră şi cel puţin în formă imperfectă (adică din frică de pedeapsă şi nu din dorinţa de a nu-L supăra pe Dumnezeu). Aşadar, dacă spovada a fost validă, dar sufletul nu a fost în dispoziţie necesară, ea nu funcţionează, tot aşa cum o împărtăşire nu funcţionează asupra unui suflet căzut. Fiindcă în ceea ce priveşte Sacramentul Comuniunii (Împărtăşania sau Cuminecarea) condiţia de dispoziţie necesară a sufletului este să nu existe păcate grave care să îl ţină legat.

Nu, nu este adevărat. Fiincă canonul şi dezlegarea nu sunt pendinte de persoana preotului, ci de oficiul său de preot. Toţi preoţii valid hirotoniţi şi care au primit de la capul Bisericii locale hirotesirea de a spovedi au aceeaşi capabilitate de a ierta păcatele. Chiar şi în cazul în care cel care a dat canonul este episcop, adică se află pe treapta deplinei preoţii, în condiţii normale numai succesorul său poate dezlega. Dar, in articulo mortis, oricare preot o poate face.

Da. Penitentul pe patul de moarte (dar încă viu) poate primi dezlegare chiar dacă nu mai are puterea de a se spovedi, o asemenea dezlegare fiind deplin validă.
Condamnaţii la moarte (din societăţile creştine) au suficient timp la dispoziţie pentru examenul de conştiinţă şi pentru spovadă, iar statele creştine au obligaţia morală să permită accesul unui preot. Dacă pot vorbi şi sunt în toate minţile, ei trebuie să se spovedească ca să primească dezlegarea.

Da, după cum am spus orice preot, chiar redus la starea laicală (caterisit, răspopit) poate da dezlegare. În faţa unei situaţii de urgenţă, el are nu numai capabilitatea, ci şi datoria de a face acest lucru, tot aşa cum un medic căruia Colegiul Medicilor i-a retras dreptul de practică şi de a se numi "medic" are datoria de a îngriji un bolnav, dacă nici un alt medic nu este în apropiere. Potrivit canoanelor catolice, chiar dacă este de altă confesiune, cu condiţia ca preoţia lui să fie autentică (altfel spus, dacă este ortodox, stilist, non-calcedonian, anglican din High Church, vechi catolic etc, dar nu dacă este protestant ori de altă confesiune la care preoţie sacramentală nu există).

Aici, este o deosebire între practica ortodoxă şi cea catolică. Din câte înţeleg, în practica ortodoxă se poate să fii amânat de la Împărtăşanie până la îndeplinirea canonului. La noi, "iertare" şi "dezlegare" sunt cuvinte diferite pentru acelaşi lucru: te poţi împărtăşi imediat după ce te spovedeşti şi auzi formula de dezlegare ("Eu te dezleg...."), rămânând obligaţia îndeplinirii ulterioare a canonului. Cel care a primit dezlegare, eventual s-a şi împărtăşit, dar nu şi-a făcut canonul se află în stare de graţie, dar este urmărit de debitele sale. Dacă nu le va plăti în timpul vieţii, le va plăti în decursul stagiilor purgatoriale, ori va plăti un suflet caritabil pentru el. Nimeni nu intră în rai cu datorii. Noi am vrea să intrăm direct în rai, iar nu în purgatoriu, de aceea trebuie să ne luăm canoanele în serios. Cu alte cuvinte, rezultatul spovezii este: fie penitentul primeşte dezlegarea, ceea ce înseamnă că se poate împărtăşi, fie penitentul nu o primeşte, fiindcă preotul constată că nu o poate da, de exemplu când constată că există motive temeinice de îndoială asupra căinţei, sau asupra calităţii examenului de conştiinţă sau constată că e în faţa unui excomunicat pentru care nu are capabilitate de dezlegare.

Multumesc.

Sa inteleg ca si daca marturisesti un pacat mare, grav (avort, desfranare, sodomie, furt, omor, etc) poti sa te imparatsesti imediat si sa faci canonul ulterior, sau in astfel de situatii nu mai poti sa te impartasesti de loc, niciodata? In practica ortodoxa stiu ca ti se da un numar de ani (= canon) in care nu ai voie sa te impartasesti daca ai savarsit astfel de fapte, si doar daca in acesti ani te tii de canon (postesti, iti faci rugaciunile care ti se dau, si mai ales nu mai repeti pacatul respectiv) la sfarsitul perioadei poti primi sfanta impartasanie. Iar pe parcursul acestei perioade, daca dai dovada de ascultare si ravna, aceasta se poate scurta (la fel ca si in cazul pedepsei penale, cu inchisoarea). Daca insa repeti pacatul, sau faci altul la fel de mare, risti sa ti se dea "pedeapsa maxima" pentru amandoua. N-am auzit la noi in biserica de "excomunicare", am auzit doar in scrieri mai vechi termenul de "anatema' sau "afurisire", dar care se aplica mai mult in cazul prelatilor, clericilor care pacatuiau si mai ales recidivau in pacat. Ceva de genul prima data era iertat, dar daca recidiva se caterisea si se si afurisea. N-am auzit insa ca vreun mirean sa se afuriseasca pentru vreo anume pricina, dar probabil ca exista si astfel de posibilitati.
Presupun ca si preotul pus in fata unei astfel de decizii are de facut o alegere grea: dezleaga un pacatos si il trimite in rai fara sa merite, sau trimite in iad un om nevinovat. La fel ca si un judecator, doar ca sentinta acestuia nu e atat de definitiva. Oare nu e prea mult pentru un om sa ia o astfel de decizie ? Sau sentinta definitiva o da abia Dumnezeu la Judecata de Apoi? Daca un om moare si preotul nu ajunge la timp, sau dintr-un motiv sau altul nu ii da dezlegare si nu-l impartaseste, nu mai exista totusi speranta de mantuire, de iertare din partea lui Dumnezeu pentru omul acela, mai ales daca rudele se roaga pentru el si ii fac pomeni?

Este valabila si situatia inversa, adica daca muribundul nu mai poate comunica din motive fiziologice, si nu se poate sti carei confesiuni ii apartine? Am auzit ca in razboi, pe placutele de identificare ale soldatilor, pe langa nume scria si religia careia ii apartine, dar totusi nu cred ca aveau cu ei pe front cate un preot din fiecare religie a statului respectiv (mai ales americanii, care au atat de multe) si presupun ca in aceasta situatie orice preot ("adevarat", cum ati precizat, nu pastor) putea dezlega si imparatsi orice credincios (sau presupus credincios). Sau daca muribundul nu mai poate comunica in nici un fel, nici nu mai poate fi dezlegat? ( ca de impartasit e evident ca nu poate, daca e inconstient sau in coma, din motive fizice).

Ai procedat foarte bine prietene,pentru ca Dumnezeu ne vorbeste prin el si ce face el este problema lui.Noi venim la sf.slujba pentru a ne intalni cu Domnul Iisus Hristos si nu pentru a constata moralitatea preotului.Trebuie sa invatama a privi oamenii din unghi"pozitiv" si nu din cel al demolarii caci cine suntem noi?

Oare cum de nu se scarbesc preotii de persoana noastra, auzind toate pacatele pe care le spunem la spovedanie ca le facem, iar noi suntem dezamagiti la prima greseala pe care o observam la ei?

Dar oare cum de nu se scarbeste Dumnezeu, ca El le vede pe toate?
Din fericire cei care vin la preot sa se spovedeasca macar au un minim de regret pentru faptele lor, cumva chemarea Domnului la pocainta li s-a facut auzita. Din pacate sunt si multi care vin la biserica doar ca sa ceara ceva, si nu ajutor pentru mantuire, ci pentru lucruri lumesti (sa se marite, sa-si ia casa, sa-si gaseasca serviciu, etc).

Apostolul Pavel spune asa : "20. M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine."

Asta inseamna ca el este Cristos?

Ochiul care a vazut odata soarele nu poate sa se mai insele cu luna sau cu alte stele de pe cer.

Aveti chemare sa fiti Papa, avand in vedere doctrina teologica care contureaza in scheme si intelesuri castigate din lucruri, pe Cel mai presus de intelegere si de cunostinta.

Si totusi ... sa nu facem din cele 5 haine ale lui Iisus prilej de lacomie, ci sa cunoastem cum e rastignit si dezbracat Domnul in noi. Sau cu o sutana chiar trandavind in lucrarea virtutilor dar chipurile cunoscand intentia scripturii il pot inlocui pe Iisus.

Noaptea Mintii a 3-a zi de la Inviere.