Unii dintre cei mai mari sfinti confirma existenta sufletului la animale:

"Sfântul Antonie cel Mare confirmă existenţa sufletului la animale: "Fiindcă anumiţi oameni lipsiţi de cucernicie îndrăznesc să spună că plantele şi legumele au suflet, voi scrie pe scurt despre aceasta pentru călăuzirea celui simplu. Plantele au o viaţă naturală, dar nu au suflet. Omul este numit animal raţional pentru că are raţiune şi poate să dobândească cunoştinţe. Celelalte animale şi păsări pot produce sunete fiindcă au răsuflare şi suflet. Toate lucrurile care sunt supuse creşterii şi descreşterii sunt vii; dar faptul că trăiesc şi cresc nu înseamnă neapărat că toate au suflete" (Filocalia Vol. I, pag. 61)

Şi Mărturisitorul de vârf al secolului VII, Sfântul Maxim, diferenţia în volumul II al Filocaliei puterile de care se împărtăşesc plantele, animalele şi fiinţele umane. "Sufletul are trei puteri: prima este puterea prin care se hrăneşte şi creşte; a doua, aceea a imaginaţiei şi a instinctelor; a treia, a inteligenţei şi a raţiunii. Plantele se împărtăşesc numai de prima din aceste puteri, animalele de primele două, iar oamenii de toate trei" (Filocalia, Vol. II, pag. 88).

Sfântul Ioan Scărarul: "Nimic nu este fără ordine şi scop în împărăţia animalelor, fiecare poartă înţelepciunea Ziditorului şi Îl mărturiseşte. Dumnezeu a dăruit omului şi animalelor multe însuşiri fireşti, cum ar fi mila, iubirea, sensibilitatea . căci până şi dobitoacele necuvântătoare se tânguiesc când pierd pe vreunul de-al lor" "

Pentru cine e intreresat, intregul articol poate fi citit de aici.
-----------

Au si animalele un fel de suflet, dar nu ca al oamenilor. Sufletul animalelor nu este nemuritor.

LOREDANA imi plec capul usor in fata ta! Ai un suflet tare frumos! Eu te inteleg foarte bine si pentru ce ai facut si pentru ce simti si felul in care simti... Da si pe mine ma doare cand animalele sufera si am o mare compasiune pentru animale! Si nu am sa compar niciodata iubirea si afectiunea pe care o am pentru animale cu dragostea pentru altceva sau pentru altcineva ! Si n-am inteles niciodata de ce simt unii imedait nevoia sa spuna ceva si despre dragostea pentru semenii nostri cand vorbim despre ajutorul, afectiunea pe care-o oferim animalelor...
Din pacate Loredana nu aveai de ales iar ceea ce a facut medicul veterinar cred ca era cel mai bine de facut pentru biata pisicuta!
Si eu chiar in zilele acestea am grija de-o pisicuta si de puiutii ei pe care i-am gasit in ploaie teribil de speriati, nemancati, uzi si sunt asa de frumosi si cel mai minunat moment a fost acela in care pisicuta mi-a arata recunostinta...absolut superb! oameni buni este minunat sa vezi asta!

Interesanta opinie.Cea despre animale si lipsa sufletului lor.Omul nu prea stie exact cum e cu universul fizic, decat la un nivel superficial, iar tu afirmi ca sti cum stau lucrurile la nivel metafizic.Inseamna ca esti o persoana foarte speciala ca sa ai acces la acest nivel de cunoastere.
Si totusi formularea ta imi aduce aminte de o alta formulare, care a devenit celebra si anume decizia bisericii crestine ca afirmatiile heliocentriste ale lui Galileo Galilei ar fi niste ofense aduse lui D-zeu.Iar argumentatiile s-au bazat pe faptul ca nicaeri in biblie nu se spune ca pamantul se invarte in jurul soarelui si astfel aceasta afirmatie ar fi o erezie.

Animalele au un suflet, dar mai putin important. Anima, din latineste, inseamna sufletel.

Eu am observat ceva: crestinii mor frumos !

Animalul nu tebuie sa moara in chinuri, asta e ideea

Oare de ce pentru un om care a avut un accident in urma caruia si-a rupt coloana medicii se chinuie sa il faca ct de ct bine, adica sa ii salveze viata, insa va ramane paralizat, de ce pentru animale nu se chinuie sa le salveze viata?

cred ca animalutele de casa, cele care convietuiesc cu noi pisicute si catei ca despre ele vorbim sunt date in grija noastra in stapanirea noastra, ca noi sa avem grija de ele si ele sa ne protejeze. Asa cum noi suntem creati pentru a slavi pe Dumnezeu asa si ele sunt create pentru a ne ajuta pe noi. Nu ne aduc ele ofrande? Cum se face ca animlatele reusesc sa sfarame piatra dupa inimile oamenilor? Cum se face sa ele ne sunt alaturi in momente grele si ne simt suferinta sau cate animale nu si-au salvat stapanii? Nu cred ca cineva le pune pe vreun piedestal mai presus decat omul, cei ce vorbesc cu drag despre ele sunt cei ce le ingrijesc si le vad rostul si se bucura de tot ce vine odata cu prezenta lor in viata noastra. Ei inteleg taina lor si prin rugaciune le e dat sa inteleaga fara sa citeasca carti in care sa li se explice in cuvinte elevate ierarhia lor.
Mie nu imi trece pragul nici un gandac, nici un paianjen nici un soarece , toate mi le lasa ca ofranda in pragul usii ca sa vad vrednicia lor dar si eu le rasplatesc cu hrana si iubire asa cum ne invata Dumnezeu. Ele ne pazesc de oamenii rai pentru ca ei simt sufletul omului dar cel mai important la animalutele de casa este ca ne umple sufletul de bucurie.
Nu trebuie ele puse pe primul loc in viata noastra, iubirea noastra pentru animalute nu trebuie sa fie mai mare decat cea pentru Dumnezeu. Este de ajuns sa vedem rostul lor.

despre relatia omului cu animalele
 

Ei, aici am multe de spus si pana acum nu am avut timpul necesar. Noi, oamenii , in general facem o greseala cand antropomorfizam animalele, si le facem rau in primul rand lor. Animalele domestice ne-au fost date in grija spre folosul nostru si avem o responsabilitate fata de ele. ele nu mai sunt capabile sa se hraneasca, sa se adaposteasca si sa se inmulteasca singure. inafara de acestea, mai sunt (inca) animale salbatice, in a caror viata nu e bine sa intervenim, cel putin noi, profanii, ci doar specialistii. Dar, pe ale noastre, avem obligatia sa le ingrijim de cand se nasc pana mor, acest ultim aspect facandu-se in majoritatea cazurilor spre folosul nostru (ma refer la animalele de consum, desigur).
De aceea, o iau pe rand si raspund la cele mai frevente intrebari pe care si le pun oamenii iubitori de animale:
1. eutanasierea animalelor e un pacat?
- Nu; in unele cazuri, e chiar o obligatie (morala), dar cu conditia sa fie bine intemeiata, dpdv mediacal (nu ca asa ni se pare mai comod sau mai ieftin) ci pt ca e solutia cea mai "umana"; spre deosebire de om, animalul nu are pacate de ispasit, ca sa -l lasam sa se chinuie pana il iarta Dumnezeu si-l ia la El.
2. este sterilizarea animalelor un pacat?
- Nicidecum, este tot obligatia noastra morala; ceea ce este imoral e sa lasi animalul in calduri pe strada sa-si satisfaca instinctele, si eventual cand face pui sa-i dai tot in strada, sa-si caute norocul. Aviz amatoarelor posesoare de cotoi, cand se gaseste la dvs in cartier cate o punga cu pisoi nou-nascuti abandonati, sa stiti ca s-ar putea sa fi contribuit si cotoiul dvs la treaba asta.
3. nu se satura un animal daca mananca in fiecare zi aceeasi mancare? nu fac un pacat cand se uita la mine si nu-i dau din ce mananc eu?
- Nu, din contra, faci un pacat cand ii dai; daca un catel/pisoi de cca 5 kg mananca aceeasi (sau o mai mare) cantitate de carne decat tine, organismul lui nu va reusi sa o proceseze si in final se va intampla ceva neplacut, acut in cazurile 'fericite' sau cronic in cele mai multe(cum a spus un coleg de-al meu, in loc sa-l aveti 14 ani, il veti avea doar 7)
4. in ce consta 'asomarea' animalelor:
- cu toate ca la tv s-a spus la un mom./ dat ca asomarea ar fi o procedura care inlocuieste taierea traditionala, nu este de loc asa
-asomarea este o operatiune premergatoare taierii, care se practica in unitatile specializate, si care consta in scoaterea din functiune prin diverse mijloace (cel mai frecvent folosind curentul electric) a centrilor nervosi superiori ( = creierului), astfel incat animalul sa nu mai fie constient, sa nu simta nimic si sa nu se miste, dar totusi inima sa-i bata, pentru ca in momentul taierii propriu-zise sa elimine o cantitate cat mai mare de sange; fara asomare, datorita socului care se instaleaza, inima se poate opri inainte de a elimina aceeasi cantitate de sange.
- in gospodariile personale, taierile sunt oricum interzise(in lumea civilizata, cel putin), cu sau fara asomare, exceptand cazurile de necesitate, in care ar trebui, in functie de imprejurarile in care s-a produs evenimentul, sa se decida daca animalul taiat va fi sau nu dat in consum uman. Dar asta ar presupune existenta a mult mai multe abatoare, ceea ce nu se intalneste la noi in tara.
Desigur, tot ce am scris aici este un ideal. Sunt foarte putini oamenii care si-ar permite sau ar avea macar intentia sa duca la eutanasiat un caine/pisica lovit de masina pe strada, cum a facut doamna din aceasta postare.
Intr-o situatie ambigua sunt animalele semi-salbatice care traisc pe strazile oraselor si satelor din Romania, si care au ajuns acolo prin 'grija' generatiilor anterioare. Aici e un semn de intrebare: ori ne asumam raspunderea pana la capat, hranindu-le , adapostindu-le si sterilizandu-le, ori le exterminam, ori le lasam in plata Domnului si ne obisnuim sa traim cu ele, dupa principiul 'care pe care".
Oricum, trebuie sa ne intre bine in cap, ca inmultirea excesiva a unor specii daunatoare (sau care devin daunatoare) este numai si numai rezultatul actiunilor noastre(gresite) din decursul timpului, sau, cum se spune in popor, platim pentru pacatele parintilor (stramosilor) nostri.

Pisicuța mea (are 12 ani) e foarte bolnavă, și doctorul a pus problema eutanasierii zilele acestea. A zis că situația o să i se înrăutățească foarte tare. Nu știu ce să fac. Dar soțul meu a spus clar nu, nu vrea să îi ia el viața. Nu știu, o fi bine, o fi rău? Mi-am adus aminte de topicul acesta și l-am recitit cap-coadă dar tot nu m-am decis ce să fac..

Ca şi în cazul unui om, dacă prognosticul e atât de sumbru, tot ce se poate face bun e să fie îngrijită cu dragoste, să i se dea calmantele de rigoare, să îi fie uşurate chinurile. Eutanasiere nu, în nici un caz. Mângâiere, afecţiune, delicateţe şi alinarea durerilor, da.

Îmi pare rău pentru necazul ăsta... Eu sunt un mare iubitor de animale şi am suferit la fiecare pierdere (câine, pisică, iepuri, păsări etc.), ştiu cum e... Îmi pare rău, Mirela.
Doamne ajută!

Mulțumesc de sfat și de înțelegere, Cezar. Doamne ajută !

Imi pare tare rau sa aud asta :(

Eu as sugera sa mai astepti cu decizia sa vezi cum anume evolueaza boala.
Din experienta mea,pot sa spun ca animalele chiar si bolnave,inca mai apreciaza destul de mult legatura cu stapanul lor iubit.
Nici ele nu doresc sa plece,nu sunt pregatite pt despartire.
Din acest motiv nu le-as grabi moartea,nu le-as timite mai repede pe pustii.

Desigur ca sunt si anumite conditii extreme,ca accidente deosebit de grave in care supravietuirea nu mai este o posibilitate sau boli crancene,urate-unde as opta pt eutanasiere.
Am auzit de un caz,un ponei care suferea de sarcoma localizat la cap(orbital).
Stapanii l-au tratat in prima faza,insa nefiind cazuistica unei boli cu vindecare au revenit cu el dupa alte luni,intr-o situatie si mai grava.I-au scos un ochi si I-au scobit prin cap si prin nas lasandu-l mutilat dar inca in viata. L-au luat din nou acasa si cand din nou capul a inceput sa supureze l-au adus iarasi.
Doctorul le spunea neputincios cam la cat se mai asteapta sa tot taie din el? Ar fi mai bine sa-l eutanasieze. Stapanii nu,ca le este mila....

Acum sa ma ierte Dumnezeu,dar tuturor:medicilor,asistentilor,studentilor,oamenil or de pe strada - le era o mila sora cu moartea de poneiul cu o jumatate de cap excavat,a carui rana vie siroia de sange pestilential si puroi- atragand si toate mustele din zona.
Cu asa un tablou sugestiv numai mila de eutanasie nu poti sa invoci!

Pe de o parte,observ un dublu standard vizavi de ucidere:noi nu ucidem animale decat pe alea pe care le mancam,in rest...suntem tare milosi.

De ce eutanasierea este legitima la animale si la oameni nu?

Ceea ce omul face in viata, pana in ultima clipa - ia cu el in eternitate, pentru un animal, mai nimic nu conteaza - nu are Rai nici Iad, pentru ca nu are nici viata morala nici alegeri de facut, face ceea ce ii dicteaza instinctul si atat.

Deci, omul poate da un sens suferintei, iar animalul nu, pentru ca omul are suflet nemuritor, iar animalul nu.

Deci da, cred ca un animal care nu mai are in mod cert si absolut (desi, paradoxal - asta poate fi f. relativ in practica) nici o speranta de vindecare ci doar o viata de suferinta majora, este mai bine sa fie eutanasiat.

Mai ales sa cheltui sume semnificative cu tratamente paleative pentru animal in timp ce jos in fatza blocului tau oamenii dorm pe strada sau nu maninca cu zilele, este penibil.

Păi e perfect normal să fim miloşi cu animalele, chiar şi cu acelea pe care mâine le vom sacrifica, cu durere, din nevoia de a ne hrăni pentru a trăi. Acesta nu e dublu standard, în sens negativ, ci flexibilitate a lucidităţii adaptative, dincolo de fanatism şi prejudecăţi.
La fel e şi cu moartea semenului. Nu merg peste nimeni, nu omor nici musca darmite tătarul. Dar când hoarda tătarilor vine să-mi ardă ţara şi să îmi ia copiii în robie, pun mâna pe sabie.

Actele de ucidere gratuită sunt condamnabile, fără doar şi poate. Cât priveşte tăierea animalelor pentru hrană, ce să zic: aşa e viaţa pe pământ. Nu noi am lăsat-o aşa.

P.S. În cazul poneiului, sunt de acord cu tine. Sunt limite peste tot, bine ar fi să le sesizăm cu discernământ.

Elemente de genul asta, si altele - denonta faptul ca afectiunea pentru animale poate avea dimensiuni patologice.

Persoane la care dragostea pentru animale capata astfel de dimensini tragico-patetice, ca in postarea initiala a acestui topic, in mod cert au handicapuri social-afective majore.

Ai sa vezi ca aduna animale de pe strazi, le spala, cheltuie bani cu ele, cu doctori, dar niciodata n-ai sa auzi ca au facut asta cu un copil al strazii sau dintr-un orfelinat.

De ce, crezi ca ai muri de foame daca n-ai mai manca animale?

Nu esti obligat sa maninci animale.
Dumnezeu nu te obliga, nici oamenii.
Nu exista nici o porunca in acest sens sau orice altceva prin care poti sa spui "asa e viata pe pamant".

Ca sa-ti dau un exemplu, daca un chinez maninca caini (si sunt muuulti chinezi) nu poti prin prisma experientei lor sa spui "asa e viata pe pamant" si sa maninci si tu caini.

La fel si cu carnivorii - indiferent cati carnivori ar fi, nu poti prin prisma experientei lor, sa-ti justifici alegerea ta, de a manca si tu carne, omorand animale.

Da, bine, ştiu, ştiu, ştiu...
Dar nu sunt atât de ambiţios legat de capcana ideilor pure. M-am lăsat de puritanism pe vremea când am sesizat riscul de a deveni cam ca userul Daniel. Am ales să trăiesc cum pot, în limitele strămoşilor mei, avînd grijă doar să nu-mi împietresc inima şi să nu păcătuiesc prea tare, lăsînd pe Domnul să îmi conducă paşii spre desăvârşire. Ambiţioşii puritani virează când ţi-e lumea mai dragă spre prăpăstii.
Mai mănînc şi eu câte un şniţel de pui sau o ciulama de porumbei, de câteva ori pe an, ce să-i faci... În general consum puţină carne, din raţiuni de sănătate mai întâi precum şi pentru că pur şi simplu nu am mare pohtă de fripturi.

Discuţiile purtate pe aici de dragul impecabilităţii gândirii nu mi se par folositoare pentru un creştin. Moderaţia, inclusiv în gândire, şade bine creştinului.
Avem posturi rânduite de Biserică. M-aş bucura să ne ţinem de ele, mai întâi şi să nu facem noi biserici puritaniste şi absolutiste înlăuntrul Bisericii. În fine, să mânce fiecare cum o crede de cuviinţă. Din partea mea, poftă bună tuturor! Şi lui Dumnezeu, mulţumire şi recunoştinţă şi slavă!

Nu stiu ce cazuri cunosti tu,insa eu am inteles ca mila este un dar pretios si atunci cand se afla in inima omului este universala(pt toate fapturile creatiei).
Or fi si dezaxati(si cu aceia trebuie sa ne purtam torerant)dar in general o persoana normala ,miloasa se apleaca cu dragoste si pt oameni,animale si plante.

Nici nu ma intereseza ce au altii in farfurie,insa cand invoci mila ca motiv principal pt curmarea suferintei unui animal iti pui intrebarea legala,unde se afla mila ta in alte circumstante?

Mulțumesc, Yasmina. Am să mai aștept. Nici eu n-aș vrea să-i grăbesc moartea.

Nu prea știu ce să zic, Alin. Nu știu nici cât de mult suferă pisicuța mea, nu pot să-mi dau seama. Suferă de o boală cronică a rinichilor, care aproape nu-i mai funcționează deloc. E foarte slabită. Bea apă, dar nu mănâncă de aproape 2 săptămâni, decât puținul pe care încercăm să i-l dăm, aproape forțat. Îi facem un fel de perfuzii acasă, în speranța că poate rinichii se vor debloca și vor începe să funcționeze din nou. Mi-a dat doctorul veterinar un material și am citit că dacă rinichii au cel puțin 10% țesut valid atunci este suficient pentru supraviețuire. Recunosc că am cheltuit cu ea (însă am cheltuit din ceea ce nu aveam, nb credit) pentru că nu am putut să accept să stăm cu brațele încrucișate și să nu facem nimic pentru a-i îmbunătăți condiția..

Nu, prin definitie nu este universala.
Un om are capacitatea de a suferi pentru un animal, in timp ce isi calca semenii in picioare - direct sau prin indiferenta.

Dar nu cred ca aici se incadreaza reactii isterice ca cea relatata in deschiderea acestui topic.

Nu prea cred ca am inteles intrebarea.
Animalele "by design" au fost facute sa fie utile oamenilor, binenteles asta nu inseamna ca au fost facute pentru a servi neaparat de mancare sau pentru a fi chinuite, dar nici puse mai presus de binele altor semeni.

Nu stiu despre ce bani este vorba, dar este de ex. chiar aici pe forum cazul unei fetite care sufera de o boala rara de piele, lipsa unei proteine structurale face ca pielea sa ii cada pur si simplu la cea mai mica atingere.
Boala nu are vindecare dar cu ceva cheltuiala viata ii poate fi facute mai usoara.

Si mai sunt si alte situatii, e plin Internetul cu asemenea cazuri, la noi cel putin.

Eu daca as avea resursele financiare X (credit sau nu) mi-as pune intrebarea, ce ar trebui sa fac cu acei bani: sa ajut un animal sau un om?

Alin, eu nu mi-am propus să salvez lumea. Nu sunt în măsură, iar situația financiară nici pe departe nu mi-o permite. Peste tot în lume sunt cazuri mai mult sau mai puțin grave. Dar fiecare dintre noi trebuie să aibă simțul măsurii și al discernământului atunci când își alocă resursele într-un fel sau altul. Nu știu dacă tu ai avut vreodată animale de companie, eu însă pot să îți spun că sunt ca un membru al familiei. Și nu poți rămâne indiferent la suferințele lor.

Dumnezeu a lasat animalul sa-i serveasca omului, pentru nevoi concrete, gen paza, protectie (impotriva daunatorilor), hrana (lapte, oua), etc.

Cand omul a inceput sa foloseasca animalul pentru a-si servi nevoile afective, fara nici o alta legatura cu nevoile reale de care ziceam mai sus, atunci cred ca omul s-a pus pe un drum gresit iar de aici tot felul de rezultate ciudate.

De dragul claritatii, indemnul meu la meditatia nu era spre a salva sau nu lumea.
Ci de a ajuta un animal, vs un om (chiar un caz concret).

Desigur, lucrurile nu sunt alb/negru, in functie de context, fiecare stie mai bine pentru el unde ar trebui sa se opreasca si in ce ar trebui sa-si investeasca (sau nu) timpul, resursele financiare, afective, etc.

Dacă nu mă înşel, o inviţi pe Mirela să dea curs unei dileme pe care nu a dorit să o dezbată... O atragi într-un "versus", deşi ea nu a pomenit nimic de asemenea (ciudată) dilemă.

Cât priveşte treaba cu animalele şi nevoile afective, nu văd de ce afecţiunea omului nu ar fi deschisă şi către alte vieţuitoare. Un creştin iubeşte toată zidirea lui Dumnezeu, din prinosul inimii. Şi nu e cazul să facem acum pariuri, de dragul scornirii altor conflicte mintoase, între iubirea omului pentru om şi iubirea omului pentru narcise, de pildă. Cine a zis că trebe să le măsurăm în balanţă?
Dacă iubeşti un animal, dacă viaţa ta s-a împletit cu viaţa lui în mod folositor şi pentru el şi pentru tine, se înţelege că îl şi îngrijeşti când e la necaz, nu? Te preocupă soarta lui, faci chiar unele sacrificii, eşti de acord?

Părintele Paisie e cunoscut, uneori, când cu măgăruşul, când cu iepuraşul sau piţigoiul... Oare nu avea grijă de aste animale? El ne scrie că avea, de voim să citim...
Deocamdată iată câteva poze; ce mici sunt iepuraşul şi piţigoiul!...:
https://www.google.ro/search?q=p%C4%...w=1280&bih=622

Mulțumesc, Cezar. Ai scris foarte frumos și ai prins esența problemei.

Alin, să înțeleg că din dorința de a mă ajuta cu un sfat ai scris? Nu prea mă convingi, esti prea rigorist. Sorry.

apropo de asta : Care era îndemnul tău concret?! Să nu mai dau un ban ptr îngrijirea pisicuței mele, în schimb să le trimit bani (virtuali, asta înseamnă credit) acelei familii cu fetița? da, am citit acum cazul și este impresionant într-adevăr.

Fraţilor, poate că fiecare dintre noi a ajutat cândva cu bani (sau în alt mod practic) pe un semen de-al lui, ca milostenie creştină ori pur şi simplu din alte considerente. Cred dealtfel că nu e om, oricât de bicisnic, care să nu întindă o mână de ajutor uneori aproapelui, în virtutea chipului lui Dumnezeu de care avem cu toţii parte, prin natură, înlăuntrul nostru.

Cred că e, totuşi, mult mai folositor să păstrăm discreţia, ca darul nostru să sporească frumos şi să nu se întoarcă, Doamne fereşte, împotrivă-ne. Şi în nici un caz nu-i de folos să stârnim reproşuri ori sugestii prea apăsate aproapelui nostru pe această temă sensibilă. Ce, îi gestionăm noi veniturile şi generozitatea?

Că suntem compătimitori şi iubitori, slavă lui Dumnezeu!
Dar nu cred că se cade să ne înghiontim unii pe alţii, la o adică, în văzul lumii, spre miluinţă.
Îşi cunoaşte fiecare posibilităţile, sentimentele, limitele. Cu Mila lui Dumnezeu.

P.S. Folosesc prilejul să le mulţumesc încă o dată tuturor celor care m-au ajutat, cu rugăciunile, cu vorbele bune, precum şi în alte moduri concrete (material, financiar), atunci când am fost la ceas greu, de mare încercare. Fără ei, nu ştiu cum am fi ajuns azi, eu şi familia mea, la oarecare liman, slavă Domnului!
Dumnezeu să ne ierte, să ne ocrotească şi să ne lumineze cu Harul Lui!

Forumul acesta are cateva zeci de mii de membri.Nu pot sa cred ca nici macar 1% din ei invoca probleme si cheltuieli cu animalele de casa atunci cand vine discutia despre Alexandra sau alte cazuri umanitare.

Pe de alta parte,nu putem fi siguri in cea ce priveste activitatea darniciei la unii;parca putem stii sigur ca X sau Y nu a virat bani in contul cazului umanitar Z chiar avand si vreo 7 pisici pe acasa?!?!
Nu putem sa aducem discutia chiar asa fatis,cum ar fi sa-i vb asa Mirelei iar ea sa-i fi trimis fetitei bani anul trecut sau acum cateva luni?
Tu de unde stii cum stau lucrurile,Esti Dumnezeu ? :)

Nu "am atras-o", i-am arata doar cum mi-as pune eu problema.

Si eu am avut animalutze de casa, si la mine s-a imbolnavit, dar daca m-as fi dus cu el la un veterinar si mi-ar fi spus ca are nevoie de tratament paleativ sa zicem de 1000ron, si poate poate o mai duce o vreme (sau poate nu), cred ca m-as fi gandit ce inseamna banii astia, si nu doar pentru mine.

Notiunea de "afectiune deschisa" nu spune nimic.
E rupta de realitate.
Afectiunea nu este "on" si "off".

Subliniez inca o data, exista multe feluri de afectiune dar nu intotdeuna sunt corecte din perspectiva morala.

Sa zicem ca ai o masina, e minunata, iti foloseste mult, e normal sa ai grija de ea, sa nu o bagi prin gropi, sa o speli din cand in cand, sa-i faci revizia periodica, etc.
Dar sa cheltui jumatate din venituri pe "imbunatatiri" si "tunning", sa plangi in hohote pentru ca ai gasit-o zgariata in parcare sau sa fii capabil sa bati un copil pentru ca a dat putin cu mingea in ea, deja denota un soi afectiune patologica.

Sa treci cvasi-indiferent pe langa oameni care sufera zi de zi, dar sa te isterizezi pentru o pisica muribunda este iarasi, patologic.
De unde stiu ca persoana respectiva trece indiferenta pe langa oamenii care sufera?
Simplu, pentru ca daca ar avea o pasiune din a-i ajuta, asa cum are pentru animale, n-ar mai fi loc si pentru animale, nu la modul asta in orice caz.
Iar in cazul in care esti "fixat" la modul asta pe animale, in mod cer nu mai e loc pentru oameni, ba mai mult, este un indice destul de clar a unui handicap in relatiile cu semenii la nivel afectiv.

De ce se ataseaza unii mai usor de animale decat de semeni?
Pentru ca un animal ofera foarte usor iluzia unei relatii afective, insa cu un animal NU poti stabili o relatie de iubire, in adevaratul sens al cuvantului, asa cum stabilesti cu un om.
De ce?
Simplu, pentru ca animalul NU are liber arbitru, nu poate alege sa iubeasca, el este programat (in limitele speciei) sa fie recunoscator celui care il hraneste si cu care petrece impreuna o perioada de timp.

De asta Dumnezeu a creat ingerii si omul cu liber arbitru, pentru a stabili o relatie autentica de dragoste, intemeiata pe libertatea de a alege.

Ar fi fost mai simplu si cu mai putina bataie de cap sa fi creat animalutze, in felul asta Creatia n-ar fi fost niciodata corupta, raul n-ar fi existat, dar nici dragostea.



Mai citeste o data postarea care a deschis acest topic, presupune ca n-ar fi totusi o trolareala, si cu ochi de psiholog si de crestin intreaba-te daca genul ala de afectiune pentru animale este in limitele normalitatii duhovnicesti.

De asta am si spus ca fiecare trebuie sa-si faca evaluarea finala, dar e bine sa priveasca problema din cat mai multe unghiuri, inclusiv sa evalueze per total nevoile familiei sale si de ce nu, nu numai.

Ai langa tine un animal care sufera si un om care sufera, e drept ca omul fiind mai departe in spatiu este mai greu de apropiat sufleteste dar poate ca tocmai aici este cheia discernamantului, daca tot facem apologia afectiunii pentru intreaga Creatie.

Daca problema este pusa prea abstract, las si link -ul ASTA, si ASTA, si ASTA pentru a intelege mai bine la ce ma refer si a micsora, poate, distantele.,
Chiar nu reusesc sa-l vad pe parintele Paisie, din multitudinea de suferinte ajunse la usa chiliei sale, platind (din resurse limitate, cum sunt la toti oamenii) mai degraba un veterinar decat un doctor.
Tu poti?

grea dilema amice

Măi, ce v-a apucat pe toţi?...:)
Vreţi să ştiţi alegerea mea dacă aş fi pus în situaţia să optez între om şi animal: nu v-o spun!...:) Vă las să ghiciţi.

Fireşte că prioritatea este omul, semenul nostru, împreună cu care împărtăşim aceeaşi omenitate, aceea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o şi pe care Hristos a mântuit-o prin Jertfa Lui preascumpă.

Dar hotărârea de a ajuta un om nu e deloc o chestiune facilă. Şi noi suntem oameni şi avem socotelile noastre, aşa limitate cum or fi. Nu suntem posesorii tuturor bunurilor materiale, ci suntem limitaţi şi facem miluinţa după puteri, în funcţie de mai mulţi factori. Cu rugăciunea pare mai simplu, că nu e greu să "risipeşti" o rugă. Şi totuşi, câţi se roagă fierbinte mereu pentru ajutorarea aproapelui?...

Iar dragostea de animale nu cred că trebuie pusă în balanţă cu dragostea de oameni. Din start e o problemă prost pusă. Şi, ok, dacă ţineţi morţiş: prioritatea în alegeri e mereu omul. Dar asta nu înseamnă să nu compătimim şi să nu ajutăm şi animalul, şi planta şi toată zidirea. Până la urma urmelor, dacă fie şi-o piatră stă nepotrivit, într-o rână, mă aplec şi o aşez într-o ordine mai frumoasă, nu îi dau cu piciorul...
Mă, pe voi nu vă răneşte Frumuseţea? Treceţi aşa indiferenţi pe lângă râuri, stele, lut şi pietre? Fiţi şi voi mai sensibili, bre, mai călduroşi, mai activi în manifestarea Frumosului, că am primit cu toţii din belşug în inima noastră, tocmai pentru a înfrumuseţa Cosmosul. Nu sesizarăţi că omul tinde, prin natura lui, să pună o ordine frumoasă în toate, începînd cu el mai întâi şi terminînd cu pietrele din jurul casei (sau din casă)? Omul e chemat şi îmboldit de Dumnezeu să conlucreze la ordine frumoasă, nu la urâţenia aia de haos şi abrambureală...

Mutarea afecţiunii, însă, deplasarea ei de la om la animal, e într-adevăr dicutabilă, inclusiv în cheie psihopatologică.
Dar, zău aşa, nu am absolut deloc impresia că Mirela sau Yasmina sau alţi iubitori de animale (cum sunt dealtfel şi eu, de când mă ştiu) idolatrizează făpturile necuvântătoare în detrimentul semenului. Nici vorbă de aşa ceva!

Se întâmplă să fim stăpânii unui animal. E cel mai firesc lucru din lume, în acest caz, să avem grijă de pisică, de câine, de porc, de oaie, de cal, de iepure sau de găini atunci când le suntem stăpâni. Cine spune că asta aduce în opoziţie iubirea faţă de aproapele, omul?...
Ne pierdem vremea cu o falsă problemă, zău.

Pe de altă parte, iar asta chiar mă cam necăjeşte, cred că e lipsit de delicateţe faţă de Mirela să procedăm taman acum cu aşa răceală cognitivă, cu aşa bisturiu analitic, taman acum când ea s-a arătat mâhnită de situaţia pisicuţei pe care o iubeşte.
Dacă tot spunem că iubim mai întâi omul, pe aproapele, atunci să arătăm aceasta chiar acum, respectînd cu prietenie simţămintele şi susţinînd cu gingăşie pe sora noastră.

Iartă-i, Mirela, că fac şi ei pe cocoşii analişti şi moralişti!...:)

P.S. Văd o sugestie fină în postările lui Alin şi ţin să o aplaud: aceea că iubirea de aproapele solicită în noi un nivel mai înalt de dăruire, mergînd până la sacrificiu. E o şansă în plus pentru a dobândi nobleţea, către sfinţenia cerută de Hristos, aceasta de a te înălţa la slujirea neasemuită care este slujirea jertfelnică a aproapelui, fie el şi vrăjmaşul tău sau, poate, încă mai vârtos tocmai pe acesta! Treapta slujirii omului este, da, superioară treptei slujirii animalului. Fortifică şi despătimeşte sufletul nostru în mod mult mai puternic, mai potrivit cu poruncile Domnului. Cere o măsură mai înaltă, într-adevăr. Dacă asta ai vrut să sugerezi, Alin, atunci ok, sunt cu totul în asentimentul tău.

Pisicuța mea a murit în seara asta. Nu mai face obiectul discuției de față.


@stefan_florin : este o falsă dilemă. Nu se punea oricum problema în felul acesta. Nici acum și nici pe viitor.
Milostenie fac atunci când consider (eu) că e cazul, și nu aștept să mă împingă nimeni de la spate.

Alin, te cam hazardezi în opinii și verdicte. Din toată retorica ta am ales să îți răspund doar la asta.

Sunt probabil milioane de oameni care sufera pe planeta asta. Ți-am mai explicat că nu mi-am propus să salvez planeta și nu sunt nici mama răniților.

Zici tu că "daca daca ar avea o pasiune din a-i ajuta, asa cum are pentru animale, n-ar mai fi loc si pentru animale". Cum ai ajuns la panseul ăsta, așa hodoronc-tronc? Nu mai amesteca borcanele, că n-are nimic una cu alta. Nu poți să te îngrijorezi pentru n-șpe mii de oameni, doar ptr că sunt oameni, împrăștiați care pe unde, dar să nu îți pese de un animal pe care îl ai în casă. Sau în ogradă. Capisci?

La partea cu "indicele unui handicap in relatiile cu semenii" deja nu îți mai răspund, că aberația e prea evidentă. Mai studiază.

Îmi pare rău, Mirela.........................
Ştiu că ai făcut tot ce stătea în puterea ta.

Domnul să te mângâie, Domnul fie cu tine!

Iti multumesc, Cezar pentru intelegere :( si pentru ca esti alaturi de mine cu gandul. Domnul sa-ti rasplateasca!

Nu mai mult decât ţie, dragă soră, nu mai mult!
Hristos în mijlocul nostru!

Nu toata retorica iti era adresata tie personal si in mod special, probabil nu te-ai obosit sa citesti cu atentie.

Despre salvat planeta: cica erau o multime de pesti esuati pe o plaja.
Si un copil, ii aduna si ii arunca inapoi in apa.
Un nene "intelept": "Mai copile, ce pierzi vremea, ce faci tu este inutil, nu face nici o diferenta, sunt o multime de pesti, nu-i poti salva pe toti"
Copilul, ia n peste, il arunca in apa si zice: "Vezi, pentru asta face o diferenta".

Mi se pare mie sau expresia ascunde o doza de dispret pentru ideea de milostenie?

Exemplu de ce ziceam mai sus cu atentia, asta era pentru tanti care se isteriza in deschiderea topicului.

Logica Evanghelica?
Ca omeneste da, ai dreptate, la nivel pur uman, ochii care nu se vad, se ignora.

Si da, nu poti doar pentru ca sunt oameni, mai lipseste un element, poate ai sa-l descoperi in timp.

Ba e foarte corect pusa, asa cum ai spus si tu mai sus, resursele sunt limitate.

Asa cum am spus, nu poti stabili o relatie de iubire cu un animal, desi multi isi inchipui, in mod ipocrit, ca fac asta.
Poti sa te atasezi de un animal, care la radul lui este programat sa se ataseze de tine sau oricine altcineva care il hraneste si petrece timp cu el, iar problema apare atunci cand atasamentul devine unul exagerat, directie in care exista anumite semne despre care am vorbit deja.

Depinde ce inseamna "avem grija".
Raporteaza-te la un elemnt realist - nevoile financiare ale familiei tale sa zicem, ti se pare in regula sa cheltui 500ron pe luna cu ingrijirea paleativa unei pisici care care are sa zicem 20% sanse sa traiasca?

Sau sa luam altfel, care este limita, raportata la acelasi element realist, de la care ti se pare ca "dragostea" este deja o problema?

Este o intrebare dificila, mult mai dificila decat a tine tirade abstracte despre iubire si frumusete, si care necesita totusi un raspuns direct.

Ce nu pricepusi e ca nu e neaparat vorba despre ea.
De fapt, foarte putin sau deloc, date concrete n-a prezentat cine stie ce, deci..

In mod sigur. Ar fi jenant. Pentru ei.

Exceptiile, chiar pur teoretice, confirma totusi regula.

Cazul era doar un exemplu, si nu despre ea in special, in realitate, sunt endless, mai citeste si postarile anterioare si pricepi tu pana la urma..