draga mea, nu se cearta nimeni, macar atata dram de minte mi-a mai ramas... :D. ia-m sugerat sa citeasca toate postarile si sa se uite si in gradina ei inainte de a da cu parul, ca e asa de usor de facut un rau, de criticat sau de judecat (nu stiu cine le da dreptul de fapt unora sa judece, acest drept il are doar Dumnezeu) si atat de greu de a face un bine, a asculta fara a judeca....
cum mai toti au zis....ce a fost a fost, nu are sens sa traiesti acum cu regrete (sau cu sacul in cap cum ti se sugereaza).
duhovnic - el iti va da cele mai intelepte sfaturi si te va ajuta sa-ti gasesti si linistea
eu iti doresc mult succes si multa intelepciune in deciziile pe care le iei
si nu uita....greselile ia-le ca pe o lectie nu a pe o experienta, lectia o inveti, experienta o poti repeta si nu e sanatos.

E complicata situatia, insa e bine sa-l intrebi ce are de gand, macar sa stii cum stai, daca relatia voastra e de viitor sau doar e un menaj care va convine amandurora, cel putin pt moment.

In mod sigur e cu mult mai bun decat toti oamenii, dar pacatosii neindreptati tot in iad ajung, si asta din cauza ca Dumnezeu, oricat de bun ar fi, nu forteaza pe nimeni sa intre in Rai.

Aici nu e vorba de bunatate, ci de patimi, care sunt o boala a sufletului nostru. Daca ai intelege cum se raporteaza relatiile sexuale la sufletul omului, la Rai si la iad, ai intelege de ce sunt atat de serios restrictionate de Biserica Ortodoxa.

Nu vreau sa par ca dau cu pietre, nici sa te condamn, insa din cate am vazut in astfel de cazuri Parintii recoamnda prima si prima data parasirea pacatului, si eu nu fac decat sa iti comunic ce zic ei. Si la fel recomanda sa se evite cat de mult se poate desfacerea casatoriei.

Dumnezeu sa te ajute sa iti rezolvi problemele si sa ajungi in Rai.

Bogdan.

Relax, nu da nimeni cu pietre, poate am scris mai in graba si textul pare a fi rece si dur, nu am avut intentia asta.

Imi sustin sfatul: cautarea unui duhovnic sporit. Foarte probabil insa ca si acel duhovnic ii va spune cu toata seriozitatea ca divortul nemotivat este un pacat si curvia/preacurvia sunt si ele pacate foarte grave care trebuie parasite imediat.

Citez din memorie pe Pr. Arsenie Boca: "Oamenii se roaga de Dumnezeu sa ii scape de necazuri, si Dumnezeu se roaga de oameni sa lase pacatul. Cine ar trebui sa asculta mai intai?"

Bogdan.

@Tzantzarika:

(Nu am citit decat primul mesaj plus inca cateva din thread, asa ca nu cunosc toata povestea. Scuze daca vobesc pe langa.)

Dumnezeu iubeste pe toti oamenii si ii ajuta pe toti, trebuie doar ca omul sa aiba "intentie buna", cum spunea Cuviosul Paisie Aghioritul, adica sa se indrepte cu toata seriozitatea si sinceritatea spre Dumnezeu. Atunci ajutorul lui Dumnezeu va veni negresit.

Cam toti Parintii spun ca pacatele trebuie ispasite. Cu totii avem pacate si cu totii le vom ispasi intr-un fel sau in altul, iar ispasirea asta inseamna de obicei suferinta. Si eu am pacatele mele, poate mai mari decat a tale, si stiu ca trebuie sa le ispasesc ca sa pot trage speranta de mantuire. Iti spun asta ca sa nu deznadajduiesti daca dau necazuri peste tine. Dumnezeu te iubeste si te vrea in Rai.

Doamne ajuta!

Bogdan.

Probabil ca asa e - nefericirea mea e parte din ispasirea pacatelor.Si incerc sa nu deznadajduiesc - dar uneori simt ca am ajuns la limita puterii. Si nu mai stiu incotro sa ma indrept. De multe ori m-am gandit sa ma retrag pur si simplu la o manastire. Daca ar fi copiii mai mari.

Deznadejdea e tot de la diavol (e unul dintre pacatele de moarte), trebuie luptat si cu ea.

In general, sunt mai multe lucruri pe care ai putea sa le faci:

- Cauta un duhovnic bun, de ex. dintr-o manastire. In ce zona a tarii stai?

- Mergi si stai la o manastire 1-2-3 zile, sa te linistetsti. Sunt manastiri care te primesc gratuit (cazare + masa) cateva zile, de ex. Manastirea Petru Voda din jud. Neamt, unde este Pr. Iustin Parvu, care a ajutat nenumarati oameni.

- Citeste ceva pentru suflet, de ex. "Ne vorbeste Pr. Cleopa", vol. 1-16, sau ceva scris de Cuviosul Paisie Aghioritul, sau altceva care iti scoate Dumnezeu in cale. Daca ai intentie buna, Dumnezeu ajuta si iti da ceva folositor de citit (m-a ajutat si pe mine). Mi-a placut o brosurica mica scrisa de Pr. Serafim Alexiev, despre rostul suferintei. Am vazut-o inclusa intr-o carte mai mare, "Viata duhovniceasca a crestinului ortodox".

- Roaga-te cu toata sinceritatea si seriozitatea lui Dumnezeu si te va ajuta.

Si in final, foarte important. Nu vreau sa para ca te judec sau ca dau cu pietre, dar daca traiesti in pacat trebuie sa incetezi neaparat. Iti spun asta cu toata dragostea si seriozitatea, chiar daca nu sunt preot. Ai 2 alternative, incetezi pacatul sau te mariti cu persoana respectiva. Daca crezi ca nu poti, roaga-te si te va ajuta Dumnezeu. Noi oamenii de obicei dam doar vointa, puterea vine de la Dumnezeu.

Dumnezeu sa te ajute!

Bogdan.

Pacat ca nimeni nu aduce citatul din NT care spune ca in imparatia lui Dumnezeu nu va mai fi nici barbat, nici femeie, nici casatoriti, nici necasatoriti...Practic nu stie nimeni cat de vesnica e casatoria cu o persoana...

Cat despre partea cu cerutul in casatorie...te cred ca te temi ca daca faci primul pas ai sa fii intr-o dilema -- daca el spune ca nu vrea, ce ai sa faci, ai sa continui sa traiesti cu el asa, sau ai sa te desparti? Dar pana la urma de ce nu ar fi de acord? In special daca este pentru linistea ta, fiindca ma gandesc ca ai incercat macar sa ii expui ce te framanta? Si da, daca tot locuiti impreuna, de ce sa nu va luati?Si pana la urma puteti sa faceti si un acord prenuptial in legatura cu averea fiecaruia, in caz ca partea materiala este o problema.
Intr-adevar, am auzit ca barbatii, daca ating o anumita varsta si daca nu mai vor copii sunt mai reticenti in ceea ce priveste casatoria. Dar daca il iei incetul cu incetul, oare nu s-ar putea? Nu trebuie sa faceti cine stie ce fast, masa mare multi invitati, etc. E de ajuns sa aveti cativa prieteni in jur si pe copiii tai (lui) si atat.

Nu cred ca e bine sa il iei cu "ori ne cununam ori ne despartim." Intreaba=l intai ce parere are, vezi unde e. E posibil ca el sa aiba gandul asta de mult, dar cum barbatii sunt un pic mai delasatori din fire, tot amana sa vorbeasca cu tine, sau pur si simplu ii e groaza de tam tamul pe care il poate implica o casatorie.. Poate ca daca faci tu un mic pas in directia asta, o sa faca si el cativa.

El a fost primul care a zis "sa ne luam". Partea materiala e oarecum o problema - dar nu pentru mine pentru ca eu nu sunt materialista. Eu am posibilitati materiale mult mai mari ca ale lui si familia mea l-a acuzat la un moment dat ca e vanator de zestre. Eu nu cred asta.
Nu i-am spus niciodata de framantarile mele - nu vroiam sa-l sperii sa creada ca a dat de vreo habotnica.
Dar asa e - trebuie sa discut cu el si sa-i spun ce ma framanta si sa vad incotro o ia.
Din pacate in familia mea e o traditie atee - parintii mei nu sunt cununati, fratele meu nu e cununat desi traieste de 13 ani cu aceeasi femeie....
Eu sunt singura mai "ciudata" din familie. Si pentru ca am terminat o facultate - lumea spune ca n-ar trebui sa fiu atat de religioasa - ca ar trebui sa fiu mai realista. Oarecum la noi in familie se considera ca religia este opiul saracului si de cate ori ma vad ca ma rog sau ca merg la biserica se gandesc ca am innebunit.

Si in nici un caz n-as face nunta cu tam tam - amandoi avem copii destul de mari (mai ales el) ar fi caraghios sa ne purtam ca doi adolescenti. Si eventual sa-mi pun rochie alba cu lamaita.

Cand l-am cunoscut eram intr-o perioada in care credeam a oricum datorita divortului sunt vesnic condamnata si nici nu mai intram in biserica. I-am spus de la inceput ca nu ma intereseaza casatoria. Ce m-a legat de el - a fost starea de liniste si siguranta pe care o am cand sunt langa el. Cateodata noaptea am vise inspaimantatoare si sunt foarte speriata si agitata si visez ca el vine si-mi pune mana pe dupa umeri - si in acel moment spaima imi trece.
Oricat de grea si stresanta a fost o zi cand intra pe usa si imi zambeste stiu ca totul o sa fie in regula pentru ca el e langa mine. Si poate ca astea suna a dependenta - dar... am nevoie de el.

Dupa cum ar spune Cuviosul Paisie Aghioritul, faptul ca provii dintr-un asemenea mediu iti da niste circumstante atenuante, precum si acces mai usor la ajutorul lui Dumnezeu, pentru a te indrepta.

De fapt orice om este ajutat foarte mult de Dumnezeu la inceput, atunci cand incepe sa se indrepte. Abia dupa aia, cand mai creste duhovniceste, da si de ispite mai grele, dupa "puterea" lui.

Bogdan.

Nu sunt fara de pacat, mai ales ca sunt maritata de 17 ani si poate inteleg foarte bine situatia ei, mai mult decat crezi tu ca o pot face; am vrut doar sa spun ca nu o ajuta cu nimic compatimirile, iar daca va trai in continuare in pacat, se va afunda si mai mult in noroi si desnadejde iar pe zi ce trece lucrurile ii vor parea si mai complicate;de ce ne place oare sa cosmetizam pacatul atunci cand nu e cazul si sa ne invartim in jurul cozii mai mult decat trebuie?
Asa ca rezolvarea e una singura: cununia cu barbatul care ii ofera siguranta si apoi sa mentina o legatura permanenta cu biserica si duhovnicul;si cred ca stii de ce, nu?
Asa vad eu lucrurile, simplu si fara sa batem apa in piua;
O zi buna si fara de pacate!

si eu sunt divortata si suntem multi
 

Eşti divorţată?
Ca tine suntem mulţi!

Suntem mulţi divorţaţi de soţi, nu ştim ce să facem. Se întâmplă să mai fim divorţaţi de copii, de părinţi, de fraţi şi surori, de vecini, de şefi, etc. De ce? Ce ar fi de făcut? Nimeni nu poate da un răspuns. Nu ni-l dă nici chiar Biserica, pentru

Subiectul este mult prea dureros pentru un comentariu, asa ca am scris un articol, este postat pe site.

pocainta, nu culpabilitate
 

Draga Tzantzarica, si eu as spune cum ti-au spus si altii sa ai incredere ca Dumnezeu iarta si daca iarta atunci iarta cu atat mai mult urmarile deciziilor pripirte din prima tinerete, luate in necunostinta de cauza (eductie atee, mediu ateu si poate usuratic, necunoasterea sensului Tainei etc). Si da, 'refacerea vietii' este posibila tocmai pentru ca Biserica Ortodoxa recunoaste acest lucru, recunoaste ca omul mai poate gresi si nu il condamna vesnic pentru o greseala (chiar si pentru una mai grava ca a ta!). Din cate zici ai avut toate motivele, si crestineste vorbind, sa divortezi - din moment ce sotul tau nu se ocupa de tine si de copii si numai tu te-ai straduit sa salvezi casnicia. Nu numai adulterul sau bataia este motiv de moarte a dragostei, mai sunt si altele...
Orcium, asta apartine trecutului, acum cred ca ar fi bine sa privesti in viitor, si sa incerci sa te casatoresti cu cel care este langa tine si care spui ca il simti ca pe un om solid, care te ocroteste si isi poate asuma responsabilitati pentru tine. daca chiar asa este, cred ca nu se va opune sa se casatoreasca cu tine.

As mai spune ceva ce mi se pare (dar poate ca ma insel) ca nu ti-a mai spus nimeni mai sus.
Pocainta nu e acelasi lucru cu sentimentul de compatibilitate si remuscarile vesnice (sa nu mai suporti sa intri in biserica, sa ai cosmare si altele asemenea). Pocainta ar trebui sa fie asa: iti recunosti greseala (hai sa zicem, partea ta de greseala, in cazul tau), te arunci la picioarele lui Hristos, te spovedesti in fata preotului, si pe urma traiesti iertarea lui Dumnezeu. O primesti, si nu te mai ingrijorezi, te lasi in bratele Lui. Stiind bineinteles ca ti-a iertat multe, dar tocmai de aceea iubindu-l si tu mai mult. De aici poate ve i mare folos pentru tine, o smerenie si o dragoste pe care nu le-ai fi avut poate daca Dumnezeu nu te-ar fi iertat. Cupabilitatea este intr-un fel un semn ca nu ai acceptat inca iertarea lui Dumnezeu. Cel putin asa inteleg eu lucrurile. Nu te ingrijora. Ai incredere in prima ta intuitie, cea care ti-a trimis preoti 'ingaduitori', cum zici, cand ai alergat la Biserica. Stie Dumnezeu ce face...
Unii ti-au recomandat sa te duci la un dohovnic sporit duhovniceste. Oricat de sporit sau nesporit ar fi cel care te-a spovedit, el are harul preotesc, deci Dumnezeu te-a iertat cu ajutorul lui. Asa ca nu te mai ingrijora, nu iti mai fa crize de constiinta. Insa poate foloseste sa vorbesti cu alti oameni induhovnoiciti sau cu oameni cu experienta si inteligenti ca sa incerci sa-ti dai seama ce greseli ai facut poate si tu, de a murit dragostea, cum ziceai, ca sa nu le mai repeti.

Mi-am dat si eu cu parerea.. Sa mai ierti daca ce am spus nu foloseste.

Doamne ajuta! Putere, curaj si mai ales: nadejde si parce, Dumnezue ne iubeste si ne vrea binele.

erata
 

.. pardon, cu compatibilitate, ci culpabilitate am vrut sa zic. ;-)

nu cred
 

Tzantzarika, parerea mea e ca undeva minti si incerci sa ne pacalesti. Se vede ca minti prin incercarea disperata de a arata cat de nefericita ai fost tu, cum incerci sa pui presiune pe cei din jur luand atitudinea defensiv-autocompatimitoare si spunand jumatati de adevar. Parerea mea e ca iti meriti soarta, roaga-te mult, incearca sa vezi TOT adevarul si dupa aceea cere iertare. Spovedania nu e o discutie cu psihologul de serviciu....
Dar el, ex-sotul, el cu ce a gresit? Cu faptul ca era din greseala langa o femeie care de fapt se culca cu altcineva? Nu cred in ruptul capului ca ai plecat de-acasa pentru...nimic. Concubinul era deja acolo.
Nu cred ca ai copii, familia nu e atee, dimpotriva, si Moldova..eee Moldova e mare.Eu cred ca tu iti inselai sotul inca inainte de a fi divortata. Ce te-a impiedicat sa faci pasul atata timp fost tocmai lasitatea ta.
Sunt convins ca ai plecat de-acasa fara sa-i zici nimic, ai disparut pur si simplu la o prietena...
Nu cauta sfaturi, cauta-te pe tine.

ce sa zic.....traim niste vremuri dure, in care pactul predomina...suntem slabi in fata lui, dar prin apropiere de Domnul...izbandim si ne merge bine...prin departare.....suferim....asa ca ne cufundam in singuratate, pentru a fi mai aproape de Dumnezeu, totusi, El vrea sa nu fim singuri....si de aceea trebuie sa luptam...toate viata e o lupta in aceasta viata dura, dar nu trebuie sa uitam de cele sfinte...pacatul e cel care ne distruge....trebuie indepartat..:7:

chiar nu cred
 

Si chiar daca ar fi adevarat faptul ca nu l-ai inselat si ai plecat pur si simplu pentru ca nu mai rezistai... la tine se aplica regula urmatoare: fidelitate = lipsa ocaziilor favorabile. Ai asteptat sase ani sa vina o ocazie si cand a venit Deosebitul ti-ai luat zborul fara regrete. S-ar putea ca peste inca 6 ani sa iti dai seama ca nici asta nu-i barbatul de care ai nevoie si tot asa...toata viata, o sa astepti urmatoarea ocazie favorabila. Si o sa scrii pe forum istorii lacrimogene din care n-o sa lipseasca evident faptul ca vrei sa te calugaresti, ca de ce ti se intampla numai tie astea, ca si fostul dar posibil si actualul sunt vanatori de zestre...
Si ne zici despre copii abia la a patra postare :" mai ales ca am si doi copii..." - ca si cum ai vorbi de doua pisici sau ficusii aia batrani din sufragerie care trebuie udati in perioada concediului de cineva...vorbesti despre copii ca despre o povara.
Eu m-am lamurit despre ce este vorba in povestea asta si-ti mai zic o data ceea ce cred: minti.

AltulDesigur, ar fi bine sa nu mai acuzi si sa insulti un alt participant al forumului.
Aici toti suntem mai mult sau mai putin incognito, fiind virtuali, tot ce spunem despre noi este neverificabil, si nu are nici un sens sa contestam pe cineva in felul asta. Poti sa spui despre tine ca traiesti in cea mai deplina curatie si de fapt lucrurile sa stea altfel, este valabil si pentru tine, si pentru mine, si pentru toti. Pana la proba contrarie ar trebui sa ne acordam unul altuia beneficiul increderii.
Pe langa ca nu mi se pare crestineste sa arunci cu piatra intr-un semen.

AltulDesigur...e problema ma personala daca tu crezi ori ba...pana la proba contrarie e corect din partea noastra sa dam crezare celor spuse pt ca motiv de minciuna nu vad, e o dovada din partea noastra ca inca nu ne-am pierdut total increderea in oameni....nu stiu ce divinitate iti da tie dreptul sa judeci si sa jignesti....sau poate judeci dupa propriul tau caracter...e, iti place? sigur ca nu! ti-ai spus paretea o data, nu intr-un mod civilizat, ca sa nu mai spunem de crestineste..... dar ca sa revii sa mai si completezi cu alte rautati esteeeeeee....too much

Cand ai copii ,daca barbatul nu este violent ,e bine ca ei sa stea cu tatal lor.
Nu mai spun ca Dumnezeu a binecuvantat o singura nunta.
Dar daca barbatul nu bea ,nu e violent ,chiar daca nu mai este iubire e bine ca sotii sa stea impreuna.
Fiecare are o cruce de dus ,poate ca esti o femeie puternica si ai avut parte de un asa sot.
Daca era credinta de ambele parti ,gaseati lucruri comune care sa va uneasca.
Mai deunazi am cunoscut o femeie la biserica.
Spunea ca nu prea e multumita de sot ,nici credincios nu este ,dar prin credinta ei ,cel putin nu se mai poarta asa urat cu ea ca la inceput.
M-a impresionat argumentul ei ,sta cu el pentru ca ea l-a ales ,isi duce crucea.
Cata intelepciune !

Problema este: De ce TZANTZARICA nu a raspuns provocarii lui ALTULDESIGUR de loc?

sincer, nici eu nu as fi raspuns..... vine un om X sa imi arunce in fata tot felul de .... ca nici nu stiu cum sa le zic, fara sa aiba certitudinea afirmatiilor. e putin cam jignitor, nu crezi??? si la urma urmei de ce??? ce i-a facut?

O simpla parere !!
 

Eu cred ca dragostea e nepieritoare, doar credinta noastra care ne spune ca ea s-a terminat ne face sa credem asta, dar dragostea e nemuritoare!! Poate sunt un visator dar asta cred eu, dar uita-te in jurul tau si oriunde vei vedea asta, caut-o doar in sufletul tau !!

Trebuie sa fii sincer, altfel, risti sa ii dai omului un sfat sa se casatoreasca ca sa nu mai traiasca in desfranare si cand colo, poate cum zice altuldesigur, ea l-a parasit pentru altul.Si automat ti-ai facut un pacat enorm.Hm! Daca doamna nu da toate detaliile sincere atunci efortul de a o intelege si ajuta a celor de aici e degeaba. Si sa nu uitam nu toti care scriu pe acest forum sunt ortodocsi.

Suntem si noi, acolo, confesori de ocazie...
 

Noi!
Confesori de ocazie..
Si intentionat n-am folosit termenul de duhovnic din ortodoxism, tocmai pt a face o delimitare..
Pana la urma sfaturile noastre nu stiu cat pot fi de pertinente (chiar daca se doresc) dar, dupa parerea mea, ne fac bine mai cu seama psihicului. Sufletului, nu intotdeauna . Depinde de ce atitudine avem in fata unui raspuns.
Dar am bagat de seama ca multi se reped cu darea de sfat...Unii sunt draguti si adauga ,,asa cred eu, iarta-mi parerea..'' si atunci zic ca e bine. Cea mai buna indrumare ramane aceea de a cauta un preot care s-o spovedeasca atata cat sa si simta efectul. Ca trebuie sa se simta acea usurare. Sunt pacate grele, care odata marturisite te-ai linistit , ai scapat.. nu scapi de vinovatie desigur, dar macar nu te mai apasa...te speli bine. Sa ma iertati voi toti care v-ati caznit sa va dati cu parerea. Dar cand e vorba de parere intotdeauna intervin premizele greselii dupa ,,ce-mi apare aia-mi pare''. Nu sunt de acord cu d-l care o acuza de minciuna...(treci bre de V.T. si vezi ca mai incoace Iisus Hristos era mult mai ingaduitor decat fariseii). Eu, cel putin, mereu ma trezesc cu barna in fata ochilor si ma sperii de cate ori am crezut ca o indepartasem.. Gandim subiectiv, e limpede , observati ca fetele sunt mai intelegatoare iar baietii se gandesc la celalalt, ex-ul...si poate ca intr-adevar adevarul este altul.. dupa ce dai la o parte cosmetizarea..
poate ca Tzantzarica intentionat a descris situatia intr-un anume fel, insa eu nu cred asta. Pur si simplu este Adevarul ei! Asa l-a vazut si asa l-a inteles. Insa doar sub patrafir ESTE OBLIGATA sa-si dezveleasca toata taina cu atentia cea mai mare. Ce, noi nu facem asa? Bag de seama ca nici in oglinda nu prea ma privesc daca n-arat bine, nu? Avem o nevoie capitala sa ne impacam cu noi. Asa mergem mai departe. Ca uneori recurgem la masti o facem in societate pt ca ne pasa si de parerea altora. Ca sihastri nu s-ar fi pus problema, insa acum, traim astfel. Ori de-aia zic sa avem grija! Sufletele sunt sensibile tare. Eu unul n-as vrea sa primejduiesc pe-al nimanui. Un sfat gresit poate sa nu fie daunator (daca nu e urmat) ,sau , chiar foarte daunator si pentru unii si pentru altii.
Am citit si eu si vad care este pozitia Sf.parinti...Dar chiar si ei , unii o lasa mai usor.. Concluzia este ca noi desprindem din context. Ori intelegerea adevarului sta in cunoasterea contextului! Cum este cu boala si cu pacientul. Fiecare caz, alt necaz...
Conteaza ce a simtit parintele de la Duhul Sfant atunci cand i-a fost prezentat cazul. Stiti ca ei nu-si asculta rationamentul. Pe cand noi, cu ce raspundem?
Insa putem ,daca imi dati voie, sa ne rugam pt rezolvarea intr-un mod favorabil a situatiei ei , si a tuturor celor care sunt in aceasta situatie.
Nu ii mai putem recomanda sa se intoarca. Nu s-ar mai reface o legatura astfel rupta decat la modul ideal in care amandoi si-ar uita de ei insisi si si-ar indrepta toata atentia si focul dragostei catre Dumnezeu. Dar fiind doi...amandoi...in acest secol...
Curaj Tzantzarica! iarta-ma si pe mine ca m-am amestecat. Acum sa-ti povestesc o intamplare, reala, ca sa tragi o concluzie in privinta ,,indrumarilor":
Eu sunt din Pitesti. Veneam dintr-o delegatie impreuna cu alti colegi dintr-un cap al tarii. La Ploiesti (ca intr-un banc)..ne-am incurcat si soferul a intrebat o persoana (se cam lasase si intunericul) si el ne-a spus intr-un fel. Am auzit ca unii idruma oricum numai sa nu se faca de ras ca nu stiu...Nu o lungesc dar pana la urma au fost multe alte persoane intrebate si totusi noi ne-am tot invartit ...ca la un moment dat credeam ca ne prinde dimineata. Eram patru oameni, cand am vazut ca tot ajungem prin acelasi loc s-au dat si jos din masina sa intrebe. Stii urmarea? La un moment dat (facusem o rugaciune) am simtit ca stiu..eram linistit si increzator.. i-am zis s-o ia pe o straduta la dreapta si chiar foarte repede am iesit parca dintr-un nor, am recunoscut drumul pe unde venisem.
Faptul ca esti dintr-o familie atee in care s-au mai petrecut divorturi, are legatura ;sunt atat de legate lucrurile in viata noastra ...Fa si tu ce poti, dar mai ales ce simti ca e bine. Nu confunda insa binele cu placutul si orienteaza-ti toata atentia , grija si raspundera catre copii. Acolo unde ai zis : ,,eu am purtat de grija la toate''....m-am gandit mult.
Ce intelegem prin grija? Tu, ca femeie mai ales, vei zice ,,spalat,mancat,imbracat''? Atentie la climatul psihic. Fii tandra , fii duioasa, sunt daruri nu poveri, apreciaza-i. Vor creste si s-ar putea sa semene fizic vre-unul cu tatal lor. Sau ca atitudine? Esti pregatita pentru asta?
Intai de toate iarta-l pe el ca ,,ti-a consumat din anii vietii tale''. Nu-i chiar asa. Recunoaste. Barbatii sunt copilarosi. Ei chiar intra in relatie destul de nepregatiti. Parcursul conteaza. Daca mai preiei si tu din vinovatie iti va fi mai bine. Cand acuzi, te incarci cu rau si nu-ti foloseste. Si usor dar sigur, soarele iti va zambi, iar biserica va fi iar caminul tau , unde te simti intotdeauna bine.
Cu dragoste de crestin, Costin

.............................
RASPUNS
Biblia ne invata astfel: '' singurul caz de divort ingaduit in fata lui Dumnezeu este ADULTERUL...daca el nu te-a inselat,nu ar fi trebuit sa te desparti,iar faptul ca te simti INGREUNATA,s-a ivit din cauza ca SUFLETUL este IMPOVARAT...in cazul tau,ai cedat placerii pe care o numesti iubire (iubirea cunoscuta de toti oamenii este un amestec de erotism,placere trupeasca,noutate,posesiune,multumirea din posedarea celuilalt,siguranta oferita de aceasta fapta,senzatiile traite...ma rog,cam asa ceva)...Dragostea de care vrea Dumnezeu sa o INVATAM,nu cuprinde asa ceva...deci...stai linistita...si eu am procedat identic,dar pe parcursul mai multor ani,am realizat gresala facuta...acum,ce-ti ramine de facut este sa uiti cele savirsite (prin vointa apare uitarea)...si dedica-ti viata servirii noului sot si copiilor tai fara sa uiti de Dumnezeu,acea povara pe care o simti este certarea LUI pentru tine care se va stinge in timp,prin rascumparare (caz in care omul uita) sau,asemenea sfintilor,prin rugaciune poate fi mentinuta (pentru a nu uita de Dumnezeu)

d-lor 'adami'
 

Vedeti numai consecinte, cauze nu? De ce majoritatea barbatilor isi uita indatorirea data de Dumnezeu, de cap si intretinator al familiei, o neglijeaza si cei mai multi devin o povara in plus pentru sotiile sufocate de munca si griji. Am avut discutii cu preoti deosebiti pe aceasta tema si spun ca daca barbatul nu este in ascultare si frica de Dumnezeu si face viata femeii imposibila, basca de cele mai multe ori o bate si-i ameninta viata, atunci femeia primeste dezlegare categoric.

tata ca model
 

E bine de copii sa stea cu tatal lor atunci cand tata isi merita calitatea de parinte. Din pacate sunt atat de putini tati si soti adevarati...

Fiecare sitiatue este diferita. Nu putem spune noi din afara cine a fost indreptati sa divorteze si in ce masura, si cine nu.

Sunt situatii in care un barbat care chiar daca nu bea si nu isi inseala nevasta, se poarta cu atata dispret si lipsa de grija cu sotia si copiii, incat purtarea lui este echivalenta cu un adulter. Caci ce este adulterul? Inselarea dragostei, ruperea fidelitatii, a legamantului. In VT Dumnezeu isi numeste poporul adulter, pentru ca a rupt legamantul cu El...

Imi cer scuze daca am fost prea dur, daca vorbele mele au atins coarda sensibila a multora dintre voi. Imi cer scuze pentru limbaj, inteleg ca este un forum crestin, inteleg si ce este iertarea si ca fiecare dintre noi are dreptul la o a doua sansa.
Poate tocmai atitudinea mea o va ajuta sa-si deschida ochii, sa vada care este mecanismul prin care ajuns in aceasta situatie trista si va ajunge sa-si puna si altfel de intrebari in afara celor fataliste de genul "de ce tocmai eu?" sau "eu de ce nu?"
Raman la aceeasi impresie pe care am avut-o cand am citit prima data aceasta poveste.
E atat de evident...

Sincer, cred ca tie iti faci mult mai mult rau decat ei prin cuvintele si atitudinea asta. De unde stii tu ce a facut ea ca sa o poti acuza astfel? E putin cam deplasat sa presupui in felul asta. Parerea mea.

n-am mai avut timp sa intru - asa ca nu am citit ce ai scris. Care e problema mea ca tu nu ma crezi? Realitatea este exacta sa cum am prezentat-o. Nu mi-am inselat niciodata sotul nici macar cand eram despartiti dar nu divortati. Dar nu cred ca are vreo importanta acest lucru. Ideea e ca am divortat pentru ca intradevar sotul meu nu se ocupa de casa, de copii si de mine. Eu eram cea care trebuia sa le fac pe toate. El nu era pregatit sa fie insurat sinici anii petrecuti impreuna nu l-au maturizat. Si daca tu nu crezi - nu vad cum as putea sa te conving.

Pe copii nu i-am pomenit pentru ca nu am nici o problema cu ei - ei nu sunt de fapt parte din problema. I-am crescut pentru ca mi i-am dorit, ii iubesc si fac tot ce pot pentru ei. Sunt cea mai mare recompensa pe care am primit-o de la Dumnezeu si faptul ca ii am - singurul lucru pe care nu-l regret in viata. Copiii ma iubesc, ma inteleg, ma respecta - pentru felul in care am stiut sa lupt pentru ei.

Am incercat sa aflu si parerea altora - pentru ca uneori ma simt prea condamnata de Biserica.

Deci - chiar asa am fost - sotia draguta cu zambetul pe buze - si nu fals pentru ca il iubeam. Eram disperata sa-l fac fericit. Nu-mi doream nimic altceva. Si dupa ce am plecat de acasa atunci cand am incercat sa ne impacam a recunoscut ca nu are ce-mi reprosa. Eram amanta cu imaginatie in pat - indiferent cat eram de obosita, mama dedicata fata de copiii nostri, o femeie razbatatoare la munca - care-si tinea casa financiar si gospodina - care facea casa sa arate a camin curat, ingrijit si mirosind a placinte calde. La inceput m-am gandit ca era copilaros si ne pregatit pentru casatorie - si tocmai de asta am avut rabdare. Da - poate ca aici e vina mea - ca mi-am pierdut rabdarea - dupa 8 ani de zile si am zis stop. Iar punctul definitiv l-am pus cand am vazut ca nici macar nu-si poate uita egoismul in fata copiilor lui. Iar ca exemplu pentru copiii mei - nu poate fi un exemplu mai prost - un barbat care nu-i in stare sa aiba grija nici macar de el, egoist si lenes? Ce exemplu e asta?

Si pe actualul l-am cunoscut la un an dupa pronuntarea divortului oficial. Nu inteleg de ce nu pot crede barbatii ca pot fi parasiti pur si simplu - nu pentru ca a aparut altcineva in viata ta. Pur si simplu intr-o zi mi-am dat seama ca nu mai vreau sa duc povara lui in spate - ca nu am nici un motiv sa muncesc pentru un barbat care nu face nimic. Dimpotriva - dupa ce ca nu ma ajuta cu nimic imi facea si zilele un cosmar - plangandu-se ca viata e nedreapta si unui tip destept ca el nu i se baga in sac averea fara ca el sa faca nimic. Sau ma mai facea si proasta - ca eu nu mai apucam sa mai pun mana pe o carte - impartita intre munca, casa, copii si barbat.

Parerile unuia ca AltulDesigur - ma fac sa fiu iar inversunata si sa imi amintesc de ce am divortat si sa nu ma mai simt deloc vinovata.

Nu ma deranjeaza daca vreunul dintre copii ii va semana fizic - dar sper spre binele lor ca niciunul nu-i va semana psihic.

Si mi-am cautat vina- ani de zile mi-am cautat vina - singura pe care am gasit-o a fost ca i-am permis sa ajunga asa. Tocmai pentru ca am fost prea draguta, prea amabila, prea iubitoare, prea ingaduitoare.

ar fi mai bine sa schimbi ceva
 

Cuvantul "condamnat" nu mi se pare potrivit. Un duhovnic si cartile aparute in ultimul timp despre taina casatoriei te vor ajuta sa te cunosti, sa-ti definesti relatia cu Dumnezeu. Un "tratament" este dureros pentru orice suferinta. Important este sa vindece. Iar Dumnezeu vindeca pe oricine, oricat ar fi de vinovat, numai sa-i ceri acest lucru. Este un citat celebru, din cate stiu e din Pateric, unii il atribuie parintelui Arsenie Boca: "Dragostea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos e infinit mai mare decat dragostea celui mai mare sfant de pe pamant pentru Dumnezeu". Si... Dumnezeu este... IUBIRE!
Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Am inteles ca ai un articol publicat pe site - cum il pot gasi.

Si - care carti le pot citi - eu nu gasesc decat ideea ca daca nu te bate, nu te inseala trebuie sa stai langa barbat si sa-l suporti ca altfel te bate Dumnezeu si arzi in focul Ghenei.

Draga tzantzarica , tu ai nevoie de un preot care sa iti spuna ce sa faci nu de o parere pe un forum.Daca lucrurile stau cum ai zis... oricum noi nu ne putem lua responsabilitatea de a-ti spune sa te casatoresti sau nu cu omul pe care il iubesti, dar ce iti putem spune este sa faci tot posibilul sa nu mai traiesti in desfranare. Du-te la preot si fa ce iti spune.
Oricum, Dumnezeu sa aiba grija de copilasii tai si sa stii ca El nu vrea moartea pacatosului. Pocainta ta iti este de folos, Dumnezeu te iubeste si te vrea luptatoare si credincioasa de-asta te incearca. Noi cei care nu am avut ispita prin care ai trecut tu ne pronuntam cu usurinta, tu stii cat poti rabda. De-acum nu este decat o solutie....vorbeste cu preotul si lasa restul in voia lui Dumnezeu. Domnul sa te binecuvanteze.