|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Prin încercari, prin rugaciune, prin orice trebuie sa aflam voia lui Dumnezeu. Daca ne straduim, în timp ajungem sa cunoastem cum detectam ce vrea Dumnezeu sa facem. Ioan Scararul spune "Cel smerit și ascultător nu slujește patimii închipuirii de sine. ...... De aceea simte înăuntru, prin iluminare, voia Domnului cum ar auzi un glas". În alta parte spune ca detectarea voii lui Dumnezeu se face în mai multe moduri, de catre cei începatori alegând acele actiuni care îi smeresc mai mult, de catre cei mai avansati alegând acele actiuni datorita carora simt o luminare interioara. Parinti din Pateric spun ca pocainta te învata ce trebuie sa faci, adica starea de adunare launtrica dicteaza care sunt actiunile dupa voia lui Dumnezeu si care nu dupa cum aceasta adunare launtrica este înlesnita sau împiedicata de diversele actiuni. Deci preocuparea noastra trebuie sa fie rugaciunea/pocainta neîncetata si împlinirea voii lui Dumnezeu. Însa trebuie sa fim cu luare aminte la orice înfatisare a raului (dupa cum zice Sf. Pavel I Tes. 5, 22), la orice placere sau gând care ne pote fura pe neasteptate, dincolo de preocuparea noastra pentru cele doua de mai sus. Cine lupta cu gândurile si-si supravegheaza miscarile inimii ajunge dupa un timp forte sensibil, atent la cele mai marunte fenomene aparute în minte sau în inima si-si înfrâneaza orice înclinare spre ceva parut patimas, ba chiar si spre ceva parut bun, stiind din experienta ca urmarile sunt nefaste. Citat:
Ce spui tu e o filozofie fara acoperire practica. La baza vietuirii crestine sta moartea fata de lume, fata de pofta ochiului, pofta trupului si trufia vietii. Teoretic nimic nu e necurat în sine dar ca sa nu te întinezi trebuie sa duci la extrem supravegherea launtrica. Trebuie sa fim atenti la orice bucurie lumeasca, chiar daca nu aduce amaraciune asa cum aduc pacatele recunoscute, bucuriile trecatoare, ca si odihna trupeasca (care nici ea nu aduce amaraciune ci dimpotriva, desfatare) are un efect de îngrosare a spiritului, de scufundare în uitarea lui Dumnezeu, de crestere a atractiei patimase fata de lume, de slabire a iteresului pentru cele spirituale |
Citat:
moartea asta de care vorbesti tu vine dintr-o ura personala fata de viata asta, pe care multi o au si o ascund sub un ideal precum Dumnezeu, rai sau nirvana. nu multi au curaj sa accepte viata lumeasca, fiind atata de amara cum este, este mai simplu sa speri la alta dupa moarte. |
Si ce propui flegmatic, cum ar trebui sa traim?
|
Dupa acceptiunea mea, Traditie, fiecare om poate sa isi mareasca libertatea si sa isi croieasca un viitor pe care-l doreste.
Personal, eu imi accept viata asa cum e, plina de suferinta si fericire lumeasca efemera. Tu ai ales sa-ti negi viata asta lumeasca, insa nu te judec din punct de vedere moral. |
Citat:
|
"Libertatea nu înseamnă să faci ceea ce vrei ci dreptul de a face ceea ce se cuvine" (Ioan Paul al II-lea)
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Libertate ( 1 ) - Petre Țuțea
"libertatea omului e partea divină din el . "
|
Libertate ( 2 ) Imitatio Christi
"Robește-mă , Doamne , ca să fiu liber"
|
Libertatea ( 3 ) Apostolul Pavel
"Unde se află Duhul lui Dumnezeu , acolo este și libertatea ."
|
Libertatea ( 4 ) Sf.Grigorie Teologul
". . . .adevărata libertate este virtutea ".
|
Citat:
|
Citat:
Remarca ta cu ura fata de viata de acum am mai auzit-o, e infantila si falsa. Sunt oameni care se simt atrasi fata de transcedental asa cum altii sunt atrasi fata de materie. Primii sunt motivati nu de ura fata de lume ci de o teama morala de a nu fi pe placul divinitatii. Si nu ma refer doar la crestini, de pilda la musulmani procentul celor ce gândesc astfel e mai mare. Se pare ca unora le lipseste constiinta existentei lui Dumnezeu ca fiinta concreta, cu asteptari fata de oameni. Nu te baga în analize psihanalitice daca te depasesc. |
Citat:
|
Citat:
Eu am intrebat de unde si-a dat seama metanoia2 ca bebe nu simte placere ci incantare amestecata cu iubire si bucurie Citat:
|
Citat:
Tu fiind adeptul unei negari a placerilor, in esenta negi rolul activitatii in viata. "teama asta morala" de care vorbesti e defapt o frica a necunoscutului, vrei defapt stabilitate in contradictie cu viata lumeasca care este nesigura si schimbatoare. |
Cei mai evlaviosi pot sa-si traiasca viata in curatie alaturi de sotia care doreste acelasi lucru, sau sa aiba relatii exact numai in zilele ingaduite marti si joi cu scopul de a avea un copil. Dumnezeu spala acest pacat prin nasterea de prunci si tocmai prezenta lui implineste si desavarseste relatia dintre soti nu actul sexual.Un pacat nu poate sa desavarseasca o relatie, Dumnezeu o desavarseste. Eu ma includ intre cei mai mici si lumesti, nu vreau sa dau lectii, dar daca studiem ceea ce a scris parintele Arsenie Boca despre casatorie, "Ridicarea casatoriei la rangul de taina" putem sa vedem o parere avizata cu privire la aceasta problema.
Am cunoscut si cunosc preoti si persoane evlavioase care traiesc bucuria de a avea o casatorie de genul acesta(fara relatii sexuale) si m-am rusinat ca om fiind nu ma pot ridica nicicum la nivelul lor si am cunoscut de asemenea oameni care plang mult cand savarsesc acest pacat pentru ca, ziceau ei, se simt intinati. |
Nu stiu de unde tot apare ideea asta falsa ca viata intima a sotilor este de fapt pacat sau un 'pis aller', adica un rau mai mic, ca de, tre sa facem copii, nu?
Ba stiu, este o idee de origine catolica pietista, din secolul 19 mai ales. Noi ca de obicei luam din occident chestiile de categoria a treia, pe care occidentalii nu le mai vor. Sunt indignata, de-a dreptul. Ati citit ca la sinodul al treilea un sfant, Pafnutie, care era de altfel calugar, s-a ridicat impotriva celor care spuneau astfel de lucruri si a criticat vehement ideea ca viata unui cuplu casatoruit ar fi de fapt pacat? Dar iarasi, nu asta este tema acestui topic. Facem ce facem si tot la asta revenim. Nici nu este neaparat vorba aici de placerea sexuala. Este vorba de bucurie, dulceata, placerea care nu vine DIRECT din contemplarea lucrurilor dumnezeiesti. Eu mai cred si ca tu, Traditie, interpretezi viata noastra ca si cum noi am fi deja aproape de indumnezeire, la un pas. Sa zicem ca cineva care a ajuns deja aproape de rugaciunea continua a inimii, nu mai are nevoie de anumite 'distractii' - de odihna, o plimbare in parc, o conversatie la o cafea cu o prietena, un moment de ragaz cu sotul seara, la o ceasca de ceai etc. Nu are nevoie, dar, zic eu, poate le traieste pe toate cu adevarat in Dumnezeu, dandu-le jertfa Lui, altfel ca noi muritorii de rand, care pur si simplu ne bucuram de ele, uitand adesea si sa-i multumim lui Dumnezeu. Sau alt exemplu: un aproape-indumnezeit nu are nevoie sa citeasca o carte comica - lucru de care o mama incarcata de griji si indatoriri este bine sa il faca pentru echilmibrul ei mintal. Si pe care chiar un duhovnic experimentat i-l va recomanda la un moment dat, spre sporul ei duhovnicesc. Cred, Traditie, ca tu uiti dreapta socotinta in ceea ce spui. Si ea este o virtute, unii zic ca e cea mai mare pentru ca le gereaza pe celelalte. Suntem pe o cale, si in unele stadii ale acestei cai este chiar recomandat de catre parintii duhovnicesti sa facem si anumite lucruri care pur si simplu ne alina, ne odihnesc - ca pe urma sa ne facem si datoria, sa ne si rugam, sa citim biblia etc. Stiu, eu merg si mai departe si zic: chiar facand lucrurile alea ne putelm sfinti, daca ajungem sa le facem cu multumire. Aici nu vom fi deacord, tot timpul ne lovim aici pe forum de aceasta diferenta. Ma gandesc si ca in lumea in care traim suntem adesea atat de stresati si mereu pe fuga ca uitam pur si simplu sa ne bucuram de clipa pe care o traim. A trai bucuria clipei poate da pace, putere si seninatatea - necesare pentru a face lucrurile care trebuie facute. Si pentru a invata sa ne bucuram de Dumnezeu, trebuie sa invatam mai intai sa primim cu bucurie ceea ce Dumnezeu ne trimite. Este poate un fel de exercitiu care cere si smerenie din partea noastra. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Doamne, dar eu vad si stiu ca sunt lucruri ca o posibila sursa de intinaciune dar de asemenea vad o multime de lucruri frumoase si nu vad legatura intre ele si murdar sau intinaciune...dar chiar deloc. Doamne dar este atat de frumos totul, atat de frumoasa creatia lui Dumnezeu!!!! |
Citat:
|
Citat:
Indiferent de ce opinii au altii, casatoria este o cale spre sfintenie cu tot ce presupune ea, inclusiv relatia trupeasca, atat timp cat intre soti exista iubire jertfelnica, fiecare vazand in celalat un partener si nu un obiect. |
Citat:
In opinia mea este inadmisibil ca cineva sa jigneasca aceasta Taina doar pentru ca o intineaza el personal cu gandirea sa si nu stie cum sa abordeze anumite aspecte ale vietii asa cum este natural si firesc. |
Citat:
Pot sa ma consider insa mai liber, mai autonom, decit un crestin, avind mai putine constringeri. |
Citat:
De ce negi ca exista oameni care se raporteaza la Dumnezeu si nu la confortul imediat? Oamenii au diverse structuri, diverse motivatii în viata, faptul ca nu umbla pe calea placerilor ca majoritatea nu înseamna neaparat ca se tem de viata. De fapt teori asta cu teama de viata mi se pare aberanta, nu cred ca sunt multi care din teama de viata îsi imagineaza ca slujesc pe Dumnezeu. Încearca sa nu mai fii atât de încrezator în propriile convingeri, mai ales când e vorba de alti oameni. Oamenii sunt fiint complexe si a crede ca-i întelegi fara a avea cunostinte profunde de psihologie e fals. Nu neg activitatea în viata, traiesc angrenat în societate, dar ma feresc de contactele ne-necesare cu cei mai multi oameni stiind din experienta ca suferi pierderi ale sentimentului de plinatate interioara, pentru ca majoritatea oamenilor sunt robiti d patimi, stapâniti de demoni legaturile cu ei îti transmit si tie starea lor. Teama morala sau frica de Dumnezeu are alte cauze. Credinta în Dumnezeu te înalta deasupra conditiei animalice în care te ghidezi nmai dupa instinct. Credinciosul restin areconstiinta martiriului si nu se da înapoi de la suferinte. Nu frica de necunoscut îl opreste de la anumite fapte ci frica de a nu fi pe placul lui Dumnezeu. Dar repet,trebuiesa întelegi ca e vorba de credinta într-un Dumzeu viu, concret, prezent, o Fiinta de natura personala, înzestrata cu ratiune. |
Citat:
Daca te stradui sa te unesti cu Dumnezeu pacat e orice nu te apropie de El. Omul poate avea doua miscari, de apropiere sau de departare de Dumnezeu, în oricare activitate sau situatie din viata sa. Unii se straduie mai mult, altii mai putin iar altii deloc ca sa fie pe placul lui Dumnezeu. La asta se reduce ptoblema. În legatura cu îndumnezeirea, nu înteleg ce vrei sa zici, dar fie ca suntem aproape sau departe acesta trebuie sa fie scopul nostru. Nu exclud ca omul sa aba si activitati ca cele descrise de tine, dar umai daca ele se petrec involuntar, omul fiind în starea de pocainta launtrica. Si eu citesc mult, cea mai mare parte din timp, carti lumesti (tehnica, arta), dar numai în masura în care adunarea launtrica mi-o pemite. Iar daca nu mi-o permite nu simt nici o lipsa fiindca acest tip de vietuire, chiar în lipsa mijloacelor exterioare de recreere, da, paradoxal, o stare de buna dispozitie si satisfactie permanenta. E ceva semenea copiilor care sunt fericiti tot timpul, chiar si când nu au jucarii. Dreapta socotinta nu înseamna sa luam în consideratie si aplecarea ocazionala spre lume ci ca efortul nostru sa nu fie directionat spre o performanta exterioara (o perioada de post sa zicem) ci spre pastrarea starii launtrice de trezvie. Cum spune un parinte parca din Pateric, nevointa exterioara se aseamana cu frunzele unui copac iar nevointa interioara cu fructele, adica nevointa exterioara are rolul de a înlesni nevointa interioara, aceasta din urma constituind de fapt scopul. Daca nu te rupi de vietuirea lumeasca si nu începi sa traiesti raportându-te exclusiv la Dumnezeu, vei avea pace doar în unele momente, dar daca faci pasul rastigirii fata de lume vei vedea cum totul se aseaza în viata ta, totul începe sa functioneze cu precizie milimetrica si vei simti ca traiesti concomitent în doua lumi, putând sa împlinesti atât sarcinile din viata lumeasca cât si cele legate de pocainta. Trebuie sa ai curajul sa crezi în purtarea de grija (chiar miraculoasa) a lui Dumnezeu si sa fii gata sa primesti împotrivirea întregii societati si chiar când esti pe puctul sa te sfarâmi vei vedea mâna lui Dumnezeu venind în ajutorul tau ar acel moment încrederea în purtarea Lui de grija va deveni atât de obisnuita încât nici nu vei mai realiza ca procedezi dferit de ceilalti oameni. |
Traditie, probabil ai citit Patericul. Cred ca iti amintesti cand cineva se intreba care vietuieste mai bine, pustnicul care respingea legatura cu oamenii sau cel care ii primea cu drag si vorbea cu ei. Si atunci Dumnezeu i-a descoperit ca unul sta in liniste cu Duhul Sfant si altul e hranit cu miere de ingeri. Deci pana la urma nici unul nu gresea . Fiecare se afla pe calea potrivita lui. Poate tu ai ales calea celui care se pocaieste in liniste si altii aleg calea "dulce" a comuniunii cu oamenii.
Poate isi aduce aminte cineva mai bine cum era pilda din Pateric. |
Citat:
Citat:
Eu cred ca multi oameni vor sa se considere complexi cand defapt sunt usor de deslusit, si nu-mi trebuie o diploma in psihologie sa pot analiza comportamentul sau starea lor, trebuie doar inteligenta si curaj. Cele doua extremitati, hedonismul si ascetismul sunt ambele problematice deoarce indica nesatisfactie in viata personala. Hedonistul nu are parte de placere si o cauta din ce in ce mai mult, iar ascetul la fel este nesatisfacut cu viata lumeasca si renunta la a mai cauta orice fel de placere in ea. Parerea mea e ca trebuie un echilibru intre cele doua. D-aia pentru mine idea ta de a renunta la orice placere mi se pare la fel de nebuna ca si argumentele hedonistilor. Citat:
Idea e sa treci peste influenta altora in viata ta, sa devii mai puternic si sa scapi de influentele negative ale altor oameni. Citat:
Dumnezeu nu alearga dupa tine, ci tu dupa el. |
Citat:
E drept ca starile negative (tristetea, deprimarea, apatia) se transmit foarte usor insa, pe de alta parte, ce ne-am face daca am deveni o lume plina de ursuzi care lucreaza la propria mantuire? Cand ti-am citit postarea m-am gandit imediat la o familie care locuieste cu mine in bloc. Sunt foarte "religiosi" (protestanti), merg la biserica in fiecare duminica, se imbraca mai mult decat decent, si-au educat copiii in spiritul asta, etc. Insa atitudinea lor (atunci cand ii intalnesc in lift) mi se pare extrem de distanta; nu i-am vazut vreodata zambind (poate ca vei spune ca a te hlizi la vecini e un gest inutil si prostesc...), sunt retrasi pana la a te face sa te simti prost c-ai luat acelasi lift cu ei si intreaga lor atitudine exprima orice altceva decat plinatatea sufleteasca pe care banuiesc c-o cultiva permanent prin metode similare celor descrise de tine. Doamne ajuta! |
Citat:
|
Citat:
Pentru ei, de altfel, si mai ales pentru noi, pericolul e mare sa nu devenim ca vecinii Coralinei. Sa nu uitam pilda cu judecata de apoi, in care Hristos ne spune ca l-am vazut flamand si nu l-am hranit etc. |
"In primul rand acesti oameni trebuie sa fie sinceri cu ei insisi si sa recunoasca ca au niste obsesii si pentru a nu accepta ca trebuie sa se trateze se exprima la modul ca totul este murdar si intinat, cand de fapt ei nu isi pot controla pornirile, si nu pot avea o viziune echilibrata si crestineasca asupra vietii cu tot ceea ce implica ea."
Stai linistit, Traditie, sunt sigura ca acest pasaj se refera la mine nu la tine, si nu ma simt vizata deloc. Afirmatiile facute despre mine de o persoana care nu ma cunoaste nu ma afecteaza fiind si fooooarte departe de adevar. Daca spuneti ca este o erezie felul in care am inteles, voi studia problema din nou pentru ca nu as vrea sa gresesc, in acelasi timp va invit sa cititi cartile parintelui Arsenie Boca "Ridicarea Casatoriei la Rangul de Taina" si (nu mai stiu titlul exact, dar o parte din el este "si copiii nascuti in lanturi"). E foarte putin ortodox (ca sa zic asa) sa faceti afirmatii la persoana si evaluari psihologice unor oameni pe care nu ii cunoasteti. Feriti-va de a judeca pe altii. Daca nu sunteti de acord e mai indicat sa spuneti "cred ca gresesti, studiaza cutare carte si cutare canoane" si fiecare dintre noi, care e vrea sa se mantuiasca va face lucrul acesta. Am intrat in discutie vazand ca punctul de vedere a lui Traditie nu este inteles de nimeni desi ma hotarasem ca de acum sa nu mai scriu vazand ca intotdeauna se deviaza de la subiect si se fac atacuri la persoana. Sa nu uitam ca unuia ii cere Dumnezeu mai mult, altuia mai putin, dupa cat intelege el; poate lui Traditie ii cere Dumnezeu mai mult si faptul ca nu suntem de acord nu inseamna ca nu are dreptate. Si eu am citit de-a lungul vietii multe carti despre aceste lucruri, asta nu inseamna ca nu pot sa gresesc. Dupa cum spuneam o sa studiez si mai mult, pana la moarte vreau sa invat sa ma mantuiesc si va invit sa invatam sa ne mantuim impreuna. Sa nu uitam ca suntem pe un forum crestin si scopul lui este ca fiecare sa invete de la ceilalti sa fie mai bun crestin, iar "obsedatii", ma gandesc eu, nu sunt interesati de forum-uri crestine. Daca o discutie este spre mantuirea noastra sa o continuam daca nu mai bine o oprim ca sa nu cadem in ispita. Va rog sa ne indreptam unii pe altii cu duhul blandetii!!! |
In ajutorul lui Traditie si metanoia:
1Petru 2: 19 Căci este un lucru plăcut, dacă cineva, pentru cugetul lui față de Dumnezeu, sufere întristare, și sufere pe nedrept. 20 În adevăr, ce fală este să suferiți cu răbdare să fiți pălmuiți, când ați făcut rău? Dar dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 05:31:58. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.