Ce spui tu este un vis frumos: stai linistit in varf de munte intr-o pestera, te rogi, postesti, privesti linistit si calm toata ziua Creatia, etc etc.
In realitate este diferit: te lupta vrajmasul zi si noapte si nu te lasa un minut. Cu cat cresti pe scara sfinteniei cu atat mai tare te lupta. Da, marii parinti au un calm specific al lor dar asta nu inseamna ca in sufletul lor nu sunt lupte mari. Si la nivelul lor e si foarte periculos - cu cat esti mai sus cu atat mai tare cazi. In concluzie, eu nu cred in sfintire "placuta si pasnica". La suprafata e pasnica dar in interior de multe ori e o lupta pe viata si pe moarte cu pacatul. Probabil te bazezi pe experiente proprii, ai grija ca atunci cand esti "relaxat" de fapt esti intr-o situatie care-i convine vrajmasului, de asta te lasa.

Eu am trecut mai lin, insa am prieteni ca tine, care au trecut prin astfel de faze si care, in final, s-au odihnit sufleteste, ba au inteles si credinta in toata profunzimea ei.

Sa nu-ti fie frica, ai numele unui Arhanghel care iti poarta de grija, cel care s-a luptat cu imparatiile intunericului.

Mai adaug o referinta catre un convertit mai cunoscut: Danion Vasile. Experienta lui este in cartea "Jurnalul convertirii" de aici: http://www.danionvasile.ro/carti/jur...onvertirii.doc. Experientele sale sunt foarte interesante - in general, ale celor care se convertesc - si poate o sa te regasesti cumva si tu in ele.

Doamne ajuta!