In manastiri calugarii nu sunt chiar asa de echilibrati, merg duar sa ma inchin la moaste. Cat despre duhovnici, stie Dumnezeu cat vorbeste duhul sfant, duar nu sunt cei 12 apostoli. sigur ca au o pregatire, dar facultatea de teologie ca si alte facultati te specializeaza, deseori capeti deformatie profesionala. Mai concret, preotii sunt tentati sa vada fie lucrarea Lui Dumnezeu, fie a celuilalt, nu mai privesc logic uneori. Este totusi bine sa ne spovedim, mai ales ca sa primim sfanta impartasanie, asta imi doresc si eu, pentru ca din luna mai nu m-am mai impartasit.
Eu multumesc pentru sfaturi. Numai bine!

Cred ca am fost cam dura in apreciari, ma voi abtine de a jigni fara sa vreau chiar, pe cineva.
Imi cer iertare de l;a preoti pentru ce am spus, cred ca am exagerat putin! In speranta ca ma veti ierta, il rog pe Dumnezeu sa ne ierte pe toti pentru nesabuinta. Doamne ajuta!

Am citit cu interes acest topic

Cred ca toate aceste idei privind greutatea pacatului de a parasi o manstire si faptul ca facand asta atragi mania lui Dumnezeu si unor atitudini negative ale oamenilor sunt generate tocmai de faptul ca manohismul este plin de tot felul de incercari si daca iesirea din aceasta stare nu ar avea nici un fel de repercusiuni atunci ar fi o flutuatie enorma in manastiri. Toti monahii au ispite dar puterea de a se lupta cu ele vine si din credinta ca trebuie sa ramaie fidel unui juramant. La fel e si cu casatoria- mult mai usor iesi dintr-o relatie nelegalizata decat dintr-o casatorie si ai tendinta de a indura mai mult (pentru ca asa vrea Dumnezeu, pentru ca asa e traditia etc) Asa cum in prezent a divorta este un lucru acceptat si asa cum inainte era condamnat (mai aspru) la fel probabil se va intampla si cu monahismul.

Noi ca oameni avem nevoie de siguranta, de certitidine de accea ne dorim ca atunci cand intalnim iubirea aceasta sa fie vesnica, credeam ca ea va dura permanent pentru ca orice schimbare implica foarte multe costuri( emotionale ). AM dori sa stim ca cel de langa noi va avea acelelasi sentimente mereu si ca putem sa ne vedem linistiti de viata. Societatea ca si biserica are nevoie de oameni constanti ca sa ii poata controla. Chiar si noi dorim sa ne controlam viata.

Daca lucrurile ar ramane neschimbate ca in momentul in care am luat o decizie sau am facut un juramant atunci ar fi totul bine. Numai ca uneori lucrurile evolueaza, noi ne schimbam,avem alte idealuri, alte trairi care nu mai sunt compatibile cu o anumita realtie (fie cu o persoana in cadrul casatoriei fie cea cu Dumnezeu in calugarie). Si atunci este un efort extraordinar ca sa ramanem fideli unui juramant care in realitatea prezenta nu mai este semnificativ.

De exemplu poti intra in calugarie chiar sa fii duhovnic si la un moment dat sa te indragostesti de o mireanca. Situatia se poate intampla foarte usor caci relatia intre duhovnic si ucenic este una de intimitate, de iubire care paote aluneca usor in iubire lumeasca. Unii pot trai aceasta iubire la nivel interior, altii se pot implica chair intr-o relatie fara sa paraseasca insa calugaria si altii parasesc monahismul si se casatoresc. Dintr-o anumita priviinta sunt mai de apreciat decat cei care au relatii de iubire si raman in monahism pentru ca de fapt se mint pe ei, pe cel iuibt si chiar pe cei din jur.

Avem nevoie sa credeam in puritatea si iluzia unui monahism autentic, sa credeam ca acei oameni au ajuns la un anumit adevar, la o relatie extraordinara cu divinitatea si ca deci este posibil si pentru noi. De aceea ii si condamnam asa de mult cand renunta fiindca ne fura acest ideal/iluzie.

...bine spus;"acest ideal/iluzie...."

BA NU PREOTII II JUDECA PE ACESTIA CI CHIAR DUMNEZEU;DUPA DEPUNEREA VOTULUI MONAHAL ,DACI DUPA CE AI JURAT CREDINTA LUI DUMNEZEU TE LEPEZI DE JURAMINTUL FACUT LUI PENTRU LUME SI ASTA EUN FOARTE MARE PACAT;cei din aceasta categorie nici in lume nu fac fata la ispite pt ca nu mai au ajutor de la DUMNEZEU ,ei trebuiau sa se gindeasca mai mult daca au sau nu chemare spre monahism si sa nu faca LUCRURILE LUI DUMNEZEU cu neatentie si de mintuiala ca despre acestia DUMNEZEU ZICE BLESTEMAT SA FIE...

Ba preotii si calugarii si mirenii,uneori si familia proprie si toata lumea ai judeca pe acestia,de ce?,pentru ca ei au dreptul,li s-a conferit lor acest drept de la insasi Dumnezeu care,probbabil sta la taclale cu ei ca de,ei sunt niste desavarsiti.Si aici am vorbit strict de cei care intr-adevar ai judeca destul de aspru pe calugarii plecati din manastiri.Observ ca,credinta asta este tare vaga si calculeaza lucrurile din jur cu atata superficialitate incat nici nu are nevoie de prea multe argumente pentru a judeca succint si nemilos,nu are nevoie nici sa gandeasca ,nici sa simta ci doar sa parafrazeze,si-atat.
Si va rog,fara argumentari gen;"BLESTEMAT SA FIE!...",ca am oroare la asemenea "milostiviri".Consider ca,calugaria este o optiune individuala,care in timp poate capata forme diferite in constiinta celui care o adopta,poate fi o alegere care daca nu se poate pastra nestirbita atunci sa se adopte schimbarea vietii si-a statutului acestui individ,fara prejudecati si legi defaimatoare,ca ceva firesc,ca o schimbare fireasca cu care suntem atat de obisnuiti noi mirenii.Nu inteleg de ce sa se recurga la atata rautate si blesteme,cand o persoana efectiv nu doreste sa se departeze de Dumnezeu dar simte ca nu mai poate sa adapteze acelui mediu,ostil de altfel,si atat de controversat si dificil.
Daca ar fi sa vorbim de "chemarea"pomenita de majoritatea crestinilor cu trimitere directa la monahicism,cred ca aceasta teorie a devenit putin cam fantastica,pentru ca ea nu prea mai are puterea sa identifice indivizii care imbratiseaza viata monahala.Iar,cat despre pastrarea juramantului acesta a capatat deja acelasi sens ca al predicii din timpul cununiei civile in societate in care aproape oricine nu are certitudinea ca va respecta si va iubi pe celalalt pana ce "moartea ai va desparti"
Cica ;"sa nu se faca LUCRURILE LUI DUMNEZEU cu neatentie si matuiala...",ei aici e aici,fiindca in ziua de astazi cam 80% dintre calugari exact asa fac lucrurile in mijlocul carora traiesc,exact asa trateaza insasi constiinta de monah,este un haos in care multi nu se mai regasesc in acel cadru sau se resemneaza pur si simplu si nu mai indeplinesc criteriile care li se impun si-o labaresc asa ca nu au incotro sa o i-a,si ca lumea-i priveste cu sila daca ar pleca,sau ca e pacat daca pleaca,chiar daca in constiinta lor notiunea de pacat si-a diminuat destul de mult intelesul.
Exista foarte multi factori care determina anumiti calugari sa plece din manastire,este faptul ca au intrat in manastire la o varsta frageda,deci varsta incertitudinii,apoi odata cu cresterea si maturizarea si-au schimbat mentalitatea,un lucru de altfel firesc,apoi unii pleaca dintr-o deceptie,apoi aceasta dispare si nu se mai regasesc,altii pleaca pentru ca nu fac fata greutatilor,dar mai ales a rautatii care exista in manastiri,si unii pleaca pur si simplu manati de anumite ispite care le asupresc fiinta.Si cea de pe urma categorie,putin mai restransa,cea a calugarilor sau fratilor izgoniti practic din manastiri de catre superiorii lor,si vezi spune ca pe buna dreptate,NICI GAND,unii sunt izgoniti degeaba,asa ca nu le mai place de fata lor la staret sau la "cateii"staretiei,si le cauta nod in papura ca sa scape de ei iar in cele din urma ai expulzeaza ca pe un "rahat"fara sa tina cont de nici un fel de principii fie ele monahale,crestinesti sau sociale,omenesti.
Vorbiti atat de siguri pe voi si pe citatete retinute din nu stiu ce carti,despre monahicism,dar habar nu aveti ce realitate cruda si dezgustatoare macina acest cadru care-si apara mizeria cu aceleasi teorii religioase si pretexte desavarsite cu care voi crestinii va justificati de multe ori lipsa de omenie.(nu spun neaparat de cei de pe forum).E trist dar adevarat,dureros de adevarat,cum spunea Clausemi,dar acolo unde sunt oameni exista si multa perfiditate,ura si nepasare,exista atat materialism si iubire de arginti,exista patima si pacat,nu exista mediu in care acestea sa nu-si arate suprematia,fie el monahal sau social...de aceia nu ne ramane decat sa ramanem onesti cu noi insine si cu cei din jur,astfel vom putea cu certitudine sa mai gasim o cale de apropiere catre cel care ne-a creeat atat de Desavarsit.

Multe din cele ce putem citi despre monahism cred ca au fost adevarate in vremurile in care au fost scrie. Numai ca acum este ca si cum ai citi o carte despre China cu samurai si gheise, te-ai decide sa faci o colatorie acolo si cand ajungi te intrebi daca nu cunva ai gresit tara sau ai nimerit in alta poveste.

E frumos sa citesti despre cum a intrat pr Cleopa in manastire si a stat trei zile la poarta si multe istorioare despre duhovnici si ucenici care te fac sa visezi la o alta lume si parca parca ti-ai face boceluta sa pleci in cautarea lui Dumnezeu.

Totusi avem mare nevoie sa credem ca monahismul este ceva frumos si special. Fundamental si este cu toate hibele pe care fie le stim ca le-am trait pe propria piele fie incepem sa le intuim. Mi-ar place sa stiu ca exista pe undeva o manastire si o obste primitoare si iubitoare...macar asa pentru confortul alternativei.

Pentru ory: m-am gandit ca poate judecam din teama Si anume teama ca si noi poate am face la fel. Cica ceea ce nu ne place la altii aceea de fapt se afla mai intai in noi caci nu poti judeca ceea ce nu ti este/ poate fi familiar.

AI DREPTATE CALATOR!

Daca renunti la manastire,nu e neaparat nevoie sa ai lupte interioare,te poti comporta absolut normal,sa-ti mearga bine lumeste,toate sunt bine.Dar cum pe Dumnezeu parca nu-L simti tinându-te in preasfintele Sale brate in momente de necaz,asa nu-l simti pe vrajmas când te-a prins când totul e bine,nu ai probleme,lipsuri,greutati,razboaie interioare si exterioare.Asta e parerea mea...

Citând ory:Saurian,multumesc pentru informatii,dar intrebarea top-ului era alta,iar daca tu esti "nebun dupa Hristos",fericit de tine,insa nu stiu ce cauti in fata calculatorului?Eu cunosc un sfânt mucenic Dimitrie care era din Constantinopol,care stiti ce era?Crâsmar! Care nu credeti,va dau direct linku cu frumoasa citire a parintelui arhidiacon A.Mazilita.Asa, ca nu se stie niciodata....azi persoana navigheaza pe net,mâine spune ca decât sa se lepede de Hristos,mai bine mucenicia...

Ai dreptate 06dec,dar mai mult m-am referit la habotnicia cu care exprima anumite lucruri crestinesti,care par mai degraba desprinse din timpurile vechi decat din zilele noastre,ca sa nu mai spun ca raman de cele mai multe ori la nivelul de teorii,fara vre-o implicare a individului in adevaratele sensuri.Chiar nu vad nici un rau in a sta in fata calculatorului,ci a asocia acest lucru cu "habotnicia",care dupa spusele ei ar insemna sa ne inchidem undeva si sa traim numai cu paine,cu sare si cu Cuvantul Lui Dumnezeu,ceea ce este cam imposibil atata timp cat,se vede,ne adaptam destul de bine modernismului,de aceia nu-si mai au rostul anumite indemnuri exagerat de "crestinesti".

Unii se nasc pentru a deveni calugari. Vezi exemplul Sf. Serafim de Sarov, care din tinerete a vrut sa se calugareasca. A uitat o scurta perioada, dar Maica Domnului i-a dat un vis in care acesta manca viermi si ii era o sila ingrozitoare. Atunci Maica Domului i S-a aratat spunandu-i: Tie iti e scarba de acesti viermi, dar si mie i´mi e scarba de viata pe care o duci". Visul l-a trezit la realitate si a dus o viata exemplara in manastire, devenind unul dintre ocrotitorii Rusiei, dar si a acelora, care au nevoie de ajutorul lui.

Chiar daca acest sfant a trait de mai multa vreme, Iisus Hristos are nevoie de fiecare dintre noi. Nu toata lumea este pregatita pentru o viata de renuntari din tinerete incepand. Unii, trecand prin incercarile vietii, ajung sa isi doreasca o viata curata. Acestia sunt mai putin intelesi de tinerii, care sunt inca ancorati in viata de zi cu zi, cu bucuriile si supararile si luptele ei. Asta nu inseamna, ca acestia, trecand de anii tineretii nu pot deveni la fel de roditori ca si un calugar. Sa lasam timpul sa-si spuna cuvantul.

pt.ORY:cei care pleaca din manastiri nu fac fata ispitelor pt ca nu au smerenie ,nu au rabdare si nu si-au evaluat inainte dc au intr-adevar aceasta chemare .Expresia pe care am folosit-o este di BIBLIE dar nu mai stiu exact citatul ci doar continutul lui.

Tu vorbesti din experienta sau din imaginatie? ca despre asa zisa expresie despre care ai doar tu impresia ca ai spus-o e mai sigur ca ai luat-o din vreun Pateric sau mai corect ai citit ceva pe acolo si acum redai din aduceri aminte (sper)...ca-n Biblie cam slabe sperante sa existe ceva scris despre manastiri,monahi si monahism la modul concret.

Clausemi,te rog sa-mi spui,in manastire erai maica,cu voturi depuse,sau numai sora de manastire?Eu stiu ca fratii din manastire,nu monahii,pot pleca lejer din manastire,daca nu au depus voturile

NU am depus voturile...am fost prea constienta de semnificatia acestui act si am considerat normal sa nu ma grabesc de vreme ce inca de la inceputuri nu mi-a mirosit a bine tot ce se intampla in jur...am stat toti acesti ani luptand cu gandul ca eu nu vad bine si nu percep cum trebuie viata pe care mi-am ales-o si am sperat tot timpul ca voi rezista si voi ajunge sa inteleg...totul pana intr-o zi cand am realizat ca,de fapt sunt intr-un cerc vicios care ma afunda in drumul meu...
Plecarea mea am comparat-o cu un innotator care,fortat de imprejurari a stat mult timp sub apa iar cand a reusit sa scape,innotand cu ultimile puteri a facut un salt spre suprafata cu atata putere ca si cum ar fi dorit sa cuprinda tot oxigenul in proprii lui plamani.
Acum GATA...S-A TERMINAT...pot in sfarsit respira.

Doamne ajuta!Am si eu un frate care a stat in manastire 9 luni dar din cauza ispitelor a venit inapoi in lume.A stat ca frate,cu tot ce implica aceasta:ascultare la trapeza,slujbe,etc.Parerea mea este ca n-ai gresit vrand sa cunosti adevarata ta cale spre mantuire si fiind sincera in cautarea ta,Dumnezeu te-a luminat .Si eu am avut ganduri de calugarie,dar parintele meu duhovnic nu mi-a dat voie.El ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu,si acum vad ca a avut dreptate.Mantuirea este si in lume.Dumnezeu sa ne ajute!

sa ai incredre intr-un preot casi cel filmat de camera ascunsa care dadea sfaturi deocheate. si vrobea duhul sfant. lol.

romandragut, nu trebuie sa generalizam. sunt sigura ca si tu esti convins de acest lucru, ca nu toti preotii sunt ca cel prins in ofsaid.

uite... ti-as recomanda sfatul euftaliei: de a te spovedi la o manastire(nu neaparat Frasinei, la oricare alta). un calugar vede altfel lucrurile, "activitatea" de baza fiind rugaciunea, automat ca are o viziune mult mai limpede, mai clara.

Sunt atatia preoti buni,mireni si calugari,dar totdeauna ne legam de cate unul care are scaderi.Nu ne gandim ca sunt si ei oameni,cu problemele lor,cu pacatele lor,dar si cu lupta lor grea.De ce nu ne place oare,sa recunoastem ca ei au mult mai multe ispite decat noi? Ar trebui sa ne rugam si noi mai mult pentru ei,decat sa-i judecam.

calator: Avem nevoie sa credeam in puritatea si iluzia unui monahism autentic, sa credeam ca acei oameni au ajuns la un anumit adevar, la o relatie extraordinara cu divinitatea si ca deci este posibil si pentru noi. De aceea ii si condamnam asa de mult cand renunta fiindca ne fura acest ideal/iluzie.

Si manastirile fac parte din Biserica Ortodoxa. Oare Biserica se bazeaza pe iluzii sau pe adevar? Oare nu din manastiri provin atatia si atatia sfinti? Credeti ca pe vremea lor toti calugarii erau model? NU. Dar faptul ca si azi, dintre calugarii sau calugaritele manastirilor, se nasc sfinti, spune ceva. Acesta e scopul manastirilor, nu acela de a petrece in mod placut viata, la adapost de tot raul si adanciti in rugaciune. Viata in manastire e o lupta cu ispitele si o lupta cu sine. Atunci cand dragostea pentru Hristos iese invingatoare, atunci omul si-a dus crucea pana la capat.

Parerea mea vis-a-vis de problema plecarii calugarilor din manastiri este aceea ca Dumnezeu nu este absurd ci mai degraba omul, asa cum se poate vedea si in toata aceasta discutie. Daca un calugar vrea sa plece din manastire, mai bine pleaca decat sa faca parte din cei 90% precum el. Materialist, perfid, turnator, lingusitor, iubitor de Dumnezeu, milostiv, toti avem din toate astea cate un pic. Calugarul el este si el om, iar oamenii trebuie sa-l priveasca ca atare chiar daca s-a lepadat de juraminte. De acord cu ory in privinta celor care detin adevarul, da cei cu citatele frumoase si neelocvente. Scoateti capul din carti si veti vedea o lume gri, incercati sa o colorati si cand reusiti inseamna ca v-ati mantuit.
Apoi ar mai fi treaba cu reprosurile frecvente de genul..."nu judeca ca sa nu fii judecat". Nu stiu de ce am impresia ca din moment ce faci un repros automat ai judecat, deci ai anulat chiar ceea ce afirmi. Diferenta este ca unii isi dau seama de asta, si atunci sunt catalogati ca fiind "rationali", de vreme ce altii, cei cu citatele, nu isi dau seama, si continua sa faca mixaje de texte din care se poate trage o concluzie dar care nu au finalitate practica.
Aasadar, haideti sa recunoastem ca toti, fie mireni, fie calugari suntem identici, si diferenta de valoare spirituala nu o stie decat Cel de Sus. Am observat ca atunci cand unii sunt apostrofati, si raman fara contraargumente se agata de idei precum...."de ce ma judeci...nici macar nu ma cunosti"...ete fleosc! Cum sa nu te cunosc, esti ca si mine, nu poti fi foarte departe.
Totul e iubire........restul e materie!

Numai bine!

De obicei cei care parasesc manastirea o fac din tradare, un act egoist.


Exista o perioada de proba de câtiva ani în care fratele de manastire are timp berechet sa vada daca este facut sau nu pentru manastire, daca dupa aceasta perioada pleaca mi se pare ca ceva nu e în regula.

Cunosc însa si cazul unui calugar care traieste în lume în haine calugaresti, daca mediul din manastiri e prea viciat e mai bine sa fii calugar de apartament.

Un act egoist este sa judeci un om care pleaca din manastire.Ce drept ai tu sa-i spui ca o face dintr-un act de tradare?Credinta inchipuita din mintea ta(ca din suflet nu are cum)iti da voie sa cataloghezi acel om?Atunci este sfidator,nu fata de Dumnezeu,caci EL nu se uita la nebunia noastra orgolioasa de oameni plini de lege,ci fata de acele scrieri din care nu mai scoateti nasul astfel incat ati inceput sa le vedeti si sa le percepeti cum doriti.
Nu uitati ca plini de lege erau si preotii vremurilor Lui Iisus,care instigand la pedeapsa cautau cele mai negre portiti de a-si exterioriza rautatea,si mai grav decat atat,portiti religioase.Sincer,nu va vad mai presus decat acestia,pe voi care stati cu legea pe buze si judecati neputinta omeneasca,mai presus decat cel ce o intelege cel mai bine,decat Insusi Dumnezeu.Si astfel nu am evlavie la voi,nici cat negru sub unghie,caci poate Dumnezeu v-a inzestrat cu o capacitate de stocare a teoriei religioase si cu spicuirea de citate,dar cred ca va lipseste duhul simtirii,cel putin in dovada randurilor voastre reci si fara profunzime.De aceia au inaintat greselile si faradelegea in manastire,pentru ca voi le sustineti astfel cu orice pret,in detrimentul parasirii acestei faradelegi,iar ele vor continua si se vor amplifica atata timp cat vor fi ignorate sau izbavite de legi imaginare care promoveaza convietuirea in manastire cu orice pret.

Am spus asta fiindca am cunoscut doua cazuri si era vorba de atractia spre casatorie care nu e ceva rau în sine dar devine o sminteala daca ai apucat sa juri castitate lui Hristos.

Si nu vad vreun motiv ca un calugar (atentie, nu frate necalugarit) sa paraseasca manastirea decât atractia odihnei lumesti.

ory, tu cauti dreptatea oamenilor sau dreptatea lui Dumnezeu? Oamenii iti vor da o multime de solutii, dar cred ca mai important e cum vede Dumnezeu aceasta problema, caci nu oamenii ii vor judeca, ci Dumnezeu. Iar noi trebuie sa fim pregatiti pentru intalnirea cu Dumnezeu, unde vom da socoteala.
Noi ca oameni vom manifesta mila pentru acel calugar care nu si-a gasit locul in manastire; si atat, caci la ce il ajuta daca noi ii dam dreptate?!?

"atractia odihnei lumesti"?,cred ca glumesti Traditie,in ziua de astazi clugarii nu prea le mai fac pe cele de manastire si o mare parte din ei zac intr-o lenevire acuta,in timp ce in lume se munceste frate,ca nu te tine nimeni asa inert si fara capatai.Asa ca n-as numi eu acest cadru social prea odihnitor,ci mai degraba pe cel monahal,unde canonul a devenit o raritate iar ascultarea se mai face cu sarguinta doar de catre novici,caci cei vechi sunt ajunsi la stadiul de smecheri,traind astfel pe spinarea amaratilor de ascultatori.In lume daca nu muncesti nu traiesti,asta in cazul in care nu mostenesti sau castigi vre-o avere,in manastire insa poti sa mai si zaci in inconstienta unei stari de sedentarism aproape iremeiabile,si bietul organism capata proportii,si abia ca te mai poti suporta asa fara vre-un tel bine conturat,in afara de nadejdea aceia simbolica de-a te mantui pentru simplul fapt ca te afli in ograda Domnului.
Tare ne place sa ne complacem in iluzii,iluzii frate!,caci realitatea vorbeste de la sine si nu tine seama de teorii incompetente si de ifosele noastre de crestini autodesavarsiti,realitatea este cea pe care o traim si o vedem in jurul nostru,care vine din noi,nu cea inventata si frumos asimilata de imaginatia unor marturisitori izolati de adevar.
Nu Anca,nu caut dreptatea oamenilor,ci mai degraba tacerea lor care presupune cautarea dreptatii Lui Dumnezeu in ceea ce priveste defectele si neputintele noastre.

Treaba calugarilor nu e munca, daca asta ai vrut sa spui.

E bine când e lenevire fata de cele materiale, inclusiv munca, în manastire. Preocuparea pentru cele exterioare distrage sufletul de la rugaciune, care trebuie sa fie pe primul plan. Dar desigur e rau daca lenevirea se face din dorinte lumesti.

Canonul mi se pare o povara care îngreuiaza viata de pocainta. Cum te-ai putea pocai când trebuie sa numeri mataniile?

Ascultarea nu e un scop în sine si nu are importanta castitatii si saraciei, care sunt adevaratele atribute ale calugariei. S-a exagerat cu valoarea ascultarii care a ajuns în (cele mai) multe cazuri un fel de datorie, când de fapt ea are ca scop smerirea si curatarea mintii si nu trebuie aplicata orbeste, asa cum îndeamna unii Sfinti (Scararul de pilda) sau parinti.

În lume poti sa traiesti muncind foarte putin, cei care se agita o fac datorita ambitiilor. Acelasi lucru se întâmpla si în manastiri, chiar si cele în care se munceste putin au de toate si stii ca sunt auto-suficiente, nu primesc ajutoare de undeva.

Sa stii ca obezitatea nu e întotdeauna datorita mâncarii.

Iaca am picat si eu in extrema pe care o detest,nu ma intereseaza cat lenevesc calugarii in manastire,a fost doar o replica la "nestiutoarea"afirmatie despre lejeritatea din lume,insa ma intriga nespus faptul ca se admite mai cu precadere greseala(care poate atinge cote destul de mari)in manastire,decat a se lasa o portita psihologica si spirituala in favoarea parasirii acesteia in caz de nonconformism uneori aproape total.
Si cel mai grav in acest sens este faptul ca sa pleci din manastire ca monah,indiferent,deci indiferent de motivatia pe care o ai,ESTE PACAT,dar sa fii alungat si dat afara din acest cadru,chiar si in faza de monah,indiferent de motivatie NU MAI ESTE PACAT! Cum vine aceasta,chiar nu pricep,dar este cat se poate de real,ca doar cei ce se joaca cu legile,exact ca si in politica,isi gasesc si scuzele de rigoare.De aceia mizez pe independenta mentala,caci oamenii sunt tare parsivi si extrem de periculosi daca-i lasi sa te domine.

Iar ma faci sa rad domnule Traditie, si-ti spun cu mana pe inima ca esti tare naiv, sau doar un simplu crestin care se multumeste cu teoria ducand-o la cotele urmarii acesteia...tot teoretice. Da, treaba calugarilor nu este munca, asta pe hartie, insa la manastire nu se munceste 8 ore cum prevede legea muncii, ci 12-14 ore daca se poate, si daca omul nu ar cadea frant ar fi fost supus la munca non-stop, specific, in manastire. Deci, baga de seama, chestia cu rugaciunea este doar literara, MUNCA este preocuparea de baza a manastirii, sub denumirea de sfanta ascultare, sau sf.iobagie, ca se mai munceste fara numar si pe la atei sau simpli amanti...nu conteaza, mana de lucru sa fie si supunere.
Asa, si acum sa trecem la rugaciune, este adevarat ca ea se savarseste mai des decat in lume, dar aceasta numai in zilele de sarbatoare, restul poate fi si " in taina ", ca doar n-o sa se piarda timpul calugarilor cu rugaciunea, caci munca este mai profitabila. Cat despre personajele care nu se indeletnicesc cu aceasta munca, stai fara grija, un viciu aproape intotdeauna atrage dupa sine un altul, asa ca nici cu rugaciunea nu se omoara, caci doar exista mereu cei care trabuie sa-nvete si cei de rand...Insa n-o sa contest niciodata activitatea net superioara din punct de vedere crestinesc, in lacasurile de manastire, insa subiectul dezvoltat de mine era despre cei care nu se adapteaza si influientele directe ce-l pot transforma pe individ.

Nu am spus nimic de mancare,din contra in manastire obezitatea este rareori o consecinta a imbuibarii.Nu sunt chiar atat de inculta sa pun obezitatea doar pe seama mancarii.Obezitatea reprezinta,practic o boala a metabolismului,iar lipsa unor substante la nivelul acestuia(ex;Magneziu)pot determina dereglari ale metabolismului,si deci obezitatea prin retinerea irationala de lichide sau transformarea substantelor nutritive intr-o forma haotica,in grasimi.Dar,din propria experienta,fiindca nu sunt o mancacioasa,un factor destul de important care poate duce la obezitate este sedentarismul,dar si bine-nteles lipsa echilibrului dintre energia asimilata si energia consumata.Obezitatea se poate instala mai cu usurinta in perioadele de flamanzire intercalate cu imbuibare,aceasta reprezinta si strategia principala de marire eficienta a volumului si formare a sportivilor de traditie japoneza,Sumo.Obezitatea,sau mai degraba ingrasarea poate sa apara mai ales in urma stressului,pentru ca sa cum sistemul nervos se deregleaza datorita acestuia,asa si sistemul metabolismului se deregleaza si incepe sa distribuie si sa formeze grasimile fara ratiune.Dar sa nu uitam,ca dintr-un motiv sau altul,aproape 90 % dintre obezi mananca de sparg,deci nu poate fi decat un mit faptul ca obezii ajung astfel datorita altor factori decat imbuibarea,aproape intotdeauna,fie ele si motive de dereglari nervoase(bulemie)obezitatea apare datorita meselor bogate in calorii si destul de frecvente si indestulatoare,in acelasi timp in care sedentarismul este la el acasa.
Si am vorbit si de obezitate la aproape 2 noaptea...si cand ma gandesc,ca o sa ma trezeasca copii dimineata!!!

Nu am sustinut altceva, ai exagerat, nu se munceste chiar atât dar realitatea e ca manastirile au ajuns mai degraba unitati economice.

Dar tu spusesesi ca ]n lume se munceste mai mult ca în manastire unde s-ar lenevi, te contrazici.


si acum sa trecem la rugaciune,este adevarat ca ea se savarseste mai des decat in lume,dar aceasta numai in zilele de sarbatoare,restul poate fi si "in taina",ca doar n-o sa se iarda timpul calugarilor cu rugaciunea,caci munca este mai profitabila

Slujbele nu pot fi numite rugaciune, eu vorbesc de rugaciunea sau pocainta neîncetata. Aceasta nu e de neîmpacat cu munca, Scararul (parca) zicea ca trebuie sa fii cu un picior în rugaciune si unul în munca dar munca, zic eu, trebuie sa fie mai mukt din neatentie, toata atentia noastra trebuie sa fie în rugaciune ca de celelalte se ocupa Dumnezeu.


Cat despre personajele care nu se indeletnicesc cu aceasta munca,stai fara grija,un viciu aproape intotdeauna atrage dupa sine un altul,asa ca nici cu rugaciunea nu se omoara,caci doar exista mereu cei care trabuie sa-nvete si cei de rand

Ideea ca prin munca scapam de alte vicii mi se pare falsa. Nu poti evita o ispita ]ndeletnicindu-te cu altceva, trebuie sa stai sa lupti ispita. Traind în rugaciune continua pe de o parte esti în permanenta întors spre Dumnezeu, pe de alta parte eviti ispitele.

Nu stiu daca e cum zici, numai Dumnezeu stie cum se roaga cineva. Vezi ca si despre Sfântul Siluan ceilalti calugari credeau ca e un taran simplu, dar el se ruga continuu si s-a aflat numai dupa moarte.

Despre obezitate, la calugari se datoreaza mai mult sedentarismului. Cei care manânca mult sunt cei tineri, care au un metabolism dinamic si muncesc si nu se îngrasa.

In curind nici in Romania la minastiri nu o sa mai munceasca pe rupte. Din ce am observat de curind vad ca am luat-o pe urmele monahilor SI monahiilor grecesti care practic nu mai misca un deget avind o droaie de ZILIERI si banuiesc si SPER ca actionind astfel se ocupa exclusiv de rugaciune.

...si nici nu ar mai putea sa tina pasul deoarece prin Romania multe minastiri deja sunt ferme de animale si agricole in toata regula, centre comerciale cum a amintit cineva mai sus

Andrei, exista o mare isiruire de "studii" patristice care spun ca ispita nu o poti birui NUMAI STIND si rugindu-te. Sf parinti au intors-o pe toate fetele si ajungeau sa fie pocniti rau de tot si dati de pereti daca nu aveau RUCODELIA, lucrul manual, astfel impletind rugaciunea cu munca fizica.

Crede-i pe cuvind pentru ca ei NU MINT

De ce credeau despre el ca e TARAN SIMPLU?...pentru ca muncea de rupea, asta vedeau la el...si se ruga

ory,
eu nu inteleg un lucru
daca pe tine te nemultumeste o regula aplicata de catre Biserica Ortodoxa si daca nu vrei sa o respecti, de ce vrei sa o schimbi.
daca respectiva monahie a ales sa plece din manastire pentru o iubire efera/trecatoare/inselatoare si este nemultumita de modul in care a fost tratatata, sa ramina in credinta pe care crede ea ca o are fata de Dumnezeu.
chiar asta si propovaduiesti pe aici: credinta personala fata de Dumnezeu care nu are nevoie de intermediari.
si atunci?
la ce folos acest zbucium al tau?
doar pentru a te afla in treaba?

Da Andrei,ma aflu si eu pe-aici in treaba,exact ca si tine...

bine soro oy,
zi o rugaciune si te linisteste.

poi eu vad ca tu eshti mai nelinishtit ca ory.... sa fie din cauza ca itzi pasa mai mult de monahi decat ei? de aceea ma intreb cand ai fost ultima oara la o manastire dar nu doar pentru a avea un concediu mai interesant ci pentru a asista la o slujba sau o liturghie? Eu am fost doar cand eram f mic in interes mai mult turistic.... dar unii se duc sa mai stea de vorba cu cate un monah imbunatatzit sau o monahie pentru a deslushi cate o problema....

ma intreb de ce ar trebui ca ory sa corespunda ochilor tai? sa ai dumneata ochi curatzitzi cu alifie de la Hristos shi te gandeshti la mantuirea ei, sau sa vezi paie prin barna telescopica a maririi de sine pe care totzi o avem in mod fatal in ochishorii noshtrii de creshtini ce ne-am fofilat fara rushinica printre shefi... iar daca suntem shefi atunci de ce sa nu facem putzintica ordine intre oy...

deci te rog frumos sa nu ne trimitzi sa facem rugaciuni pentru interesele tale, ca ia sa vedem cum vei reactziona la mesajul meu.... te vei oftica? sau vei pastra linishtirea inimii? asta daca shtii cum se face in timpul rugaciunii shi in diferite situatzii.... dar cred shi eu ca shi ory ca dumneata nu shtii dar dai la altzii sa faca ce ar trebui sa faci dumneata... shi eu shi ea... dar nu cu fortza! ci fiecare dupa umila sa credintza... sau cum ????:(

vsovi,
matale, cu ceva timp in urma, m-ai facut si bou si nu m-am suparat. din contra, m-am bucurat ca cineva ma vede bou, cind eu ma vad Vierme si mi-am zis: ia uite un frate care ma vede mai mare decit sint. ups, m-am mindrit in sinea mea, ca pentru o secunda am crezut ca chiar sint bou si nu vierme.
la manastire vsovi ma duc cind ma spovedesc, turizm nu fac ca sa nu smintesc. ca nu vreau sa zpurc si ultimele locuri in care mai exista curatie.
deci, nu m-am suparat.