Cei care inteleg animalele stiu ca ele functioneaza pe baza instinctului,insa nu se rezuma la ele.
Dupa cum explicam anterior,doar cei care gasesc un refugiu,paravan in compania animalelor pot da dovada de astfel de exagerari precum cele mentionate de tine mai sus.
O relatie armonioasa cu Creatia se bazeaza pe firesc si pe IUBIRE!
Nu ma astept sa intelegi rational aceste lucruri,pentru ca aceste comori pot fi descoperite doar cu inima,prin urmare,orice discutie in contradictoriu ar fi lipsita de sens.

Ceva frumos...
 

"Omul care vorbea cu caii

Un tânăr fermier american din Ohio, John Salomon Rarey, susţinea că poate înţelege şi vorbi limba cailor. El obişnuia să se închidă în staulul unui cal, oricât de periculos sau rău ar fi fost acesta şi îi vorbea timp de o oră sau două, după care animalul devenea la fel de blând ca un miel. Faptul se petrecea în anul 1850, într-o epocă în care calul era încă principalul mijloc de tracţiune şi de locomoţie. La vârsta de 12 ani, John S. Rarey îmblânzise deja, în mai puţin de o jumătate de oră, un mânz superb pe care însă chiar şi cei mai duri dintre antrenorii sau îmblânzitorii de cai încercaseră în van să-l domesticească şi care tocmai îi rupsese piciorul tatălui său. Reputaţia tânărului John s-a extins rapid şi crescătorii de cai din toate colţurile statului au început să îi ceară ajutorul sau să-i aducă animalele ce nu puteau fi îmblânzite altfel. John se închidea cu calul în grajd şi, cel mai adesea, ieşea de acolo o oră mai târziu, călare pe calul devenit blând şi înţelegător.

La vârsta de 19 ani, el a plecat în Texas. Fermierii şi cowboy-ii doreau acum să-l vadă acţionând în acelaşi fel asupra unor autentici cai sălbatici. Dotat doar cu un sac de dormit şi cu un binoclu, John şi-a instalat tabăra în regiunile prin care se mai deplasau încă hergheliile sălbatice şi, timp de aproape 3 luni, el a studiat ce atenţie aceste animale. Întors în oraş el s-a declarat gata să facă faţă oricăuia dintre aceşti cai sălbatici.

Texanii i-au pregătit cinci cai feroce consideraţi de neîmblânzit. Patru dintre aceşti cai îşi uciseseră deja stăpânul, iar al cincilea rănise vreo trei sau patru oameni.
Reputaţia lui John S. Rarey era atât de mare încât toate ziarele din regiune îşi trimiseseră reporterii, iar o mulţime de 5.000 de persoane se strânsese pentru a-l vedea pe îndrăzneţul îmblânzitor.

Departe de a fi aplaudat, atunci când a apărut, John a fost huiduit copios, căci, în loc să se îmbrace în cowboy, el îşi pusese cel mai frumos costum al său. Surâzător, el s-a îndreptat către grajdul acoperit şi perfect închis, condiţie pe care o impusese şi în care fusese introdus, nu fără mari dificultăţi, primul dintre cei 5 cai. El a cerut cheia, căci solicitase de asemenea condiţia de a se putea închide în grajd împreună cu calul. Zidurile grajdului răsunau precum un tun de campanie sub loviturile teribile ale copitelor „bestiei”. John a întredeschis uşa şi a riscat o privire în interior, a aşteptat un moment, apoi, brusc s-a strecurat în grajd şi a închis la loc uşa.

Timp de câteva minute nu s-a mai auzit niciun zgomot.
- Este mort, a declarat fermierul căruia îi aparţinea calul sălbatic. Trebuie să-i scoatem corpul şi să-l înmormântăm.
Judecătorii au refuzat să acţioneze. Ei îi promiseseră lui John să nu încerce să intre în grajd înainte de mai puţin de 5 ore. Pariurile au înflorit o vreme, apoi, cum timpul trecea, au devenit din ce în ce mai rare. Nimeni nu mai dorea să parieze pe John Rarey, considerat deja mort. Aşteptarea a continuat. La cererea mulţimii, unul dintre organizatori a bătut la poarta grajdului din interiorul căruia nu se mai auzea acum niciun zgomot, dar nu a aprimit niciun răspuns. Fermierii şi îndeosebi femeile s-au supărat, cerând să fie deschis grajdul în care sărmanul tânăr fără arme şi fără niciun mijloc de apărare se afla, mort sau viu la discreţia unei brute sălbatice! Nemaiştiind ce să facă şi neprimind niciun răspuns la loviturile lor, cawboy-ii au decis să smulgă uşa grajdului din ţâţâni, căci John ţinea la el singura cheie. Dar uşa s-a deschis ca prin minune. Într-o tăcere de moarte, fără să fie înşeuat şi fără frâie, calul a ieşit avându-l în spinare pe John Rarey cât se poate de surâzător. A urmat apoi un urlet şi un veritabil delir. Rarey a condus calul până în mijlocul ţarcului şi a ridicat o mână pentru a cere să se facă tăcere.

Atunci, fără cravaşă, fără pinteni, cu mâna goală, el a mângâiat gâtul calului care s-a pus în genunchi, iar apoi a alunecat pe pământ. John şi-a scos atunci pălăria şi a salutat mulţimea. A urmat un nou delir şi începutul unei cariere unice. Într-o cabrioletă condusă de doi elani pe care îi îmblânzise, John a călătorit pretutindeni în Statele Unite, ţinând conferinţe asupra dresajului prin blândeţe şi făcând nenumărate demonstraţii de îmblânzire prin forţa iubirii.

Reputaţia sa a traversat oceanul şi crescătorii de cai englezi, cât se poate de sceptici, au pus mână de la mână pentru a-l invita şi a vedea cu proprii lor ochi ce putea să facă acesta. Primind acceptul lui John Rarey, ei au întreprins o cercetare febrilă pentru a descoperi animalul cel mai furios ce exista în întreg ţinutul britanic. Alegerea s-a fixat asupra unui armăsar de curse, pe care lordul Dorchester îl cumpărase cu 4.000 de lire în anul 1853. Cruiser era un animal superb, ce atingea o viteză fantastică la finalul oricărei curse, dar care devenise subit un nebun furios. Orice grajd din lemn era făcut bucăţi în numai câteva minute atunci când Cruiser era apucat de una din crizele sale de furie, în timpul cărora ajungea, nu de puţine ori, chiar să se muşte pe el însuşi! Refuzând să-l omoare, lord Dorchester preferase să-i construiască un grajd din cărămizi şi piatră, închis cu o uşă de fier.

John Rarey a cerut să vadă mai întâi calul. Apoi, el a explicat că problema era puţin mai diferită, căci animalul nu era sălbatic, ci înnebunise. Iar cum specialiştii începuseră deja să zâmbească, el a dăugat simplu: „Totuşi, cred că pot să-l readuc la normal.”

A doua zi el a revenit împreună cu o serie de accesorii. Ca şi cum ar fi ştiut ce-l aştepta, Cruise a intrat într-una din mâniile sale teribile, dând lovituri de copite ce zgâlţâiau întreaga construcţie. Surâzând, John s-a strecurat în grajd, nu înainte de a-şi fi agăţat frumoasa pălărie într-un cui. El i-a pus calului un căpăstru şi apoi a ieşit imediat. După numai câteva minute, extenuat, calul nu mai făcea niciun zgomot. De data aceasta, John a intrat cu o curea lungă de piele, dotată cu inele, cu ajutorul căreia a legat animalul ce părea terorizat. El a trecut prin inele alte curele pe care le-a legat de copitele lu Cruiser, construind astfel un mecanism foarte simplu prin care îl putea îngenunchea în orice moment.

John a rămas astfel timp de 3 ore împreună cu armăsarul, vorbindu-i, mângâindu-l, îngenunchindu-l îndată ce acesta începea să se agite. La data de 22 aprilie 1858, la 24 de ore după intrarea sa în boxă, John Rarey a parcurs străzile călare pe Cruiser, devenit cel mai docil şi mai blând dintre cai. Mulţimea îl ovaţiona pretutindeni.

Câteva zile mai târziu, auzind vorbindu-se despre această remarcabilă ispravă, regina Victoria şi-a manifestat dorinţa de a-l cunoaşte pe tânărul american şi de a-l vedea la lucru cu proprii ei ochi. John Rarey a fost invitat astfel la castelul Windsor, acolo unde se aflau grajdurile principale ale Majestăţii Sale.

Aflată în caleaşca uşoară care urma să fie botezată cu numele acestui om neobişnuit, regina Victoria s-a pregătit să asiste la spectacol. Rândaşii au adus atunci un armăsar viguros, de care nu îndrăznea nimeni să se apropie şi care azvârlea din copite în dreapta şi în stânga, ţinut cu greu în frâu de patru bărbaţi care-l legaseră cu frângii.

John Rarey a salutat, s-a scuzat şi a rugat-o pe regină să-i permită să intre cu calul într-un grajd. După numai 10 minute, nerăbdătoarea regină a ordonat să fie deschis grajdul, căci nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot.

Prin uşa deschisă ea a putu vedea armăsarul lungit pe paie şi între picioarele sale, cu capul pe umerii calului, pe John Rarey care zâmbea. El s-a ridicat atunci, a salutat din nou, s-a scuzat pentru timpul pe care i-l răpise Majestăţii Sale, iar apoi, ţinând calul de frâie, el l-a condus şi l-a determinat să o salute pe regină coborând în genunchi!

Tânărul american a plecat apoi într-un turneu european, nerefuzând niciun cal şi neîntâmpinând nici cel mai mic eşec! Nimeni nu a ştiut vreodată în ce consta cu exactitate magia lui John S. Rarey, dar au înţeles cu toţii că ea se baza pe forţa iubirii."

http://www.adgor.bg/wp-content/uploa.../12/home-5.jpg

Si animalele au suflet, insa unul mai putin pretios ca al omului. Denumirea de animal vine din latinescul "anima", care inseamna sufletel.
Nu exista informatii care sa ne spuna ce se intampla cu animalele dupa moarte, insa eu NU cred ca Dumnezeu creaza ceva fara un scop pe termen lung. Eu cred ca animalele sunt importante in creatia Domnului.

O tragedie...
 

O teribila tragedie s-a petrecut ieri in Brasov:

http://stirileprotv.ro/stiri/evenime...comunitar.html

Au ajuns oamenii sufletisti sa ajunga sa moara pentru a apara un animal maltratat,pentru ca autoritatile refuza sa respecte si sa aplice o lege care ar sanctiona astfel de indivizi.
Nu exista decat o granitza pentru cei care ar face asta unui animal care sa ii impiedice sa faca la fel si cu un om:teama de pedeapsa!
Dumnezeu sa il odihneasca pe bietul om si sa il rasplateasca pentru sufletul sau marinimos si nobil!

http://i325.photobucket.com/albums/k...thy_candle.gif

Eu cred ca animalele salbaticite sunt doar cele carnivore si rapitoare.
Pasarelele, iepurasii, caprioarele, gazelele, lebedele, fluturasii, etc,
etc, sunt la fel de frumoase ca si cele din Rai. Mie mi se pare ca la
cadere s-a intamplat oarecum simetric cu ce s-a intamplat in ceruri
atunci cand au cazut ingerii. Satan si-a atras de partea sa doar o
treime din ingeri. Tot asa cred ca a fost si cu caderea de pe pamant,
adica doar o treime din vietuitoare au fost afectate de caderea lui
Adam, restul ramanand in mare parte la fel. Nu total, pentru ca prin
caderea lui Adam a patruns si moartea ca si consecinta a acesteia.
O caprioara cred ca e la fel de nevinovata ca si atunci cand era in Rai.
Plus ca salbaticirea unora nu se datoreaza lor ci tot omului si a sa
cadere. S-a salbaticit intai omul si mai apoi o parte dintre animale,
dar ca procent pare sa respecte acea o treime cum s-a intamplat si
in Cer. Nu stiu ce se va intampla cu ele, nu stiu daca cele salbaticite
vor fi recuperate sau nu, dar in nici un caz nu ajung in Iad pentru
ca nu au cazut din proprie vointa.
Oare omul nu are chiar nimic de invatat de la o caprioara, o lebada
sau de la o privighetoare??? Dar de la calul cel ce cu slujire-l poarta
si de la cainele cel ce cu credinciosie il apara???
De la primele are de invatat neprihanirea si bucuria vietii simple, iar
de la ultimele slujirea, jertfa si credinciosia. Ne pot da chiar lectii!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Exact, oamenii se pot atasa de animale precum si animalele de oameni, daca acestea sunt tratate cu iubire, desigur. Un exemplu perfect este cainele, care la un moment dat, isi poate da chiar si propria viata pentru a o salva pe a stapanului (am citit cateva povestiri pe internet). Cum explicati un astfel de gest ? E pur si simplu.. intamplator ?? Vorbind de ratiune, mai e un caine in fata blocului meu care, spre deosebire de unii oameni, nu l-am vazut niciodata mergand pe o anume carare, intodeauna ocoleste cararea si merge pe trotuar. Foarte civilizat catelul. Cred ca orice animal salbatic poate fi domesticit daca este tratat cu iubire si respect (desigur, in unele cazuri poate fi prea tarziu daca animalul respectiv s-a adaptat deja mediului salbatic).

Orice fiinta creata de Dumnezeu are in ea o particica din duhul lui Dumnezeu, nu cred ca le va lasa la voia intamplarii si a neantului.Am avut mereu animale si am vazut cat ce ascultatoare sunt fata de Creatorul lor si fata de noi oamenii,cat de resemnate sunt in fata mortii si cum ne lasa sa facem ce vrem cu ele.

Mda, in dimineata asta a murit si hamsterul meu, il aveam din 2009 iar din cate am citit, ei nu traiesc mai mult de 2-3 ani. A murit de batranete, arata foarte rau, ii cazuse aproape tot parul si slabise foarte mult. Noaptea trecuta, pe la ora 00:30 l-am luat in mana, l-am mangait de cateva ori apoi l-am bagat inapoi in cusca. Astazi, cand l-am luat in mana, mi s-a facut mila de el, mai ca plangeam. L-am invelit intr-un material, l-am bagat intr-o cutiuta si m-am dus in spatele blocului sa il ingrop. In prima faza, am zis ca renunt deoarece pamantul era foarte tare si nu puteam sa sap groapa. Insa cand am vrut plec, am dat de o portiune foarte mica de pamant moale si culmea, langa acel loc era un tapus de lemn (cu care am sapat groapa), un copacel cazut cu frunze foarte uscate (pe care le-am smicurat peste mormant) si niste bolovani pe care i-am pus deasupra mormantului pentru a evita animalele pradatoare. Parca totul a fost planuit dinainte, asa mi se pare. In orice caz, o sa-mi lipseasca foarte mult.

Creatia Lui Dumnezeu, nu piere !!
 

Voiam sa aflu in ce masura sunt printre cei ce sunt siguri ca spiritul animalelor pe langa care traim, dainuieste si dupa pierderea corpului fizic... Pentru aceasta am pus aceasta intrebare pe net ajungand la aceste comentarii.
Avem fiecare dintre noi opinii formate in functie de afinitatile , legaturile, informatiile despre animale.
Eu doar am sa descriu trecerea in nefiinta a catelusei noastre Coker spaniel.

Am crescut-o de cand avea doar o luna. Am adus-o acasa cu fica mea, din piata de caini, cu toate ca sotia ne tot ameninta ca ne scoate pe toti afara, cu tot cu cainele, daca facem asa ceva.... Am riscat si am scapat!
In urmatoarea luna, deja catelusa noastra ne-a "dresat" pe toti din familie cu caldura ochilor ei, cu ghidusiile , joaca si cumintenia ei. Sigur, mai facea si nazbatii dar ne-am atasat deja de ea si treceam (nu totdeauna!?) cu vederea. Pe masura ce crestea si se maturiza , comunicarea cu ea era tot mai consistenta , dovedind o inteligenta si un devotament iesit din comun.O iubeam cu totii (si nu numai noi cei din familie) iar ea ne dovedea zilnic ca intelege tot ce dorim de la ea, simtea starea noastra sufleteasca, ne turna mereu un benefic balsam atunci cand eram obositi sau necajiti...
Ajunsese la maturitate sa inteleaga o groaza de cuvinte, dar mai mult, simtea cam ce gandim si raspundea la aceste ganduri..
Eu citisem despre aceste calitati ale unor caini insa acum chiar eram impresionat de aceste capacitati ale lor. Am testat de multe ori aceste aspecte prin diferite metode. Ii vorbeam fiind cu spatele la ea, o chemam in gand sa mergem afara etc. Imi raspundea aproape de fiecare data. Sigur, avea si momente cand nu voia sa faca ce vreau eu, insa stiam ca de inteles a inteles...
Nu mai aveam nevoie de ceas desteptator !!! Venea in fiecare dimineata, la ora 6.00 (+/- 10 min) si zgaria usor usa dormitorului (ea nu avea voie in dormitor). Daca nu reactionam, dadea cu laba in usa si o deschidea (avem usi cu bila de inchidere). Ajunsese sa stie sa manance din furculita, prindea mancare din zbor, lua lesa singura din cui.... Era incredibil ce putea sa faca, in multe alte situatii, dar nu am sa le povestesc pe toate...
A! doar inca ceva! La cabinetul doamnei doctor, (unde din pacate a si facut trei operatii cu anestezie generala) , mergeam destul de des, pentru vaccinuri, scos ariste din urechi etc. La fiecare vizita , inca de cand era mica o tot punea pe platforma cantarului pentru urmarirea greutatii. Dupa o perioada, la fiecare vizita , fara a-i cere cineva asta se ducea si se aseza pe cantar, chiar daca era nevoie sau nu. Noi ziceam ca ea alege ce e cel mai simplu de facut pentru ea, in acel cabinet...
A venit si momentul cand simteam ca se apropie sfarsitul. Se deplasa greu din cauza picioarelor din spate, apoi cazand sia luxat si o labuta din fata.... Era batrana (11 ani) si simteam ca se apropie inevitabilul...

Acest inevitabil s-a produs.. a facut stop cardio-respirator si a murit foarte repede... Macar atat... Nu a suferit mult!
Acum ajungem la subiectul propus...
Inca de la disparitia tatalui meu, imediat dupa inmormantare, in urmatoarele nopti aproximativ la aceiasi ora (23-24 ) cand eram aproape de a adormi, auzeam un pocnet in mobilier (acelasi dulap, acelasi colt al dulapului). La inceput nu am dat importanta acestui fapt crezand ca sunt contractii ale lemnului. Dar repetandu-se zilnic, si la aceeasi ora aproximativ am inceput sa fiu foarte atent, asteptand sa se produca sunetul. Si sunetul se producea invariabil.... Si nu se repeta in cursul noptii. (Am stat in asteptare si pana la ore tarzii !)
Stiam ca sufletul celui decedat ramane pe pamant timp de 40 de zile... Stiam asta pentru ca sunt crestin si cunosc astfel de lucruri. Pe masura ce ma apropiam de cea de-a 40 zi curiozitatea mea era din ce in ce mai mare ! Se va produce sunetul si dupa cele 40 de zile?
In exact cea de-a 40-a noapte a fost ultima data cand s-a auzit acest zgomot... Dupa aceea, liniste totala si definitiva.
Exact ca multi dintre voi nici nu-mi pusesem problema despre ce se intampla cu animalutele dupa moarte lor, insa avand experienta celor 40 de zile dupa moartea tatalui meu, antenele mele erau in functiune..si..... surpriza !! Acelasi dulap din dormitor. acelasi loc unde pocneste !
Si asa incepe o noua perioada de 40 zile de atentie sporita....
Vreti sa stiti insa la ce ora se aude acest zgomot? (cred ca banuiti) - ORA 6 +/- 15 MIN !!!.
Asteptam acum sa vad daca e la fel cu episodul trecut si se va incheia dupa 40 de zile. Da , sa terminat la 40 de zile. Convingerea mea acum era clara!!
Povestea insa nu se termina aici!!!
Dupa cateva zile de pauza in producerea zgomotelor, SPIRITUL CATELUSEI MELE SE INTOARCE. Aceiasi ora aproximativa si aproape zilnic. E foarte interesant ca in timpul celor 40 de zile nu a lipsit decat o singura data, sau de doua ori, dar nu sunt convins ca nu eram prea obosit si sa nu fu auzit... Acum vine foarte des, dar sunt si doua-trei zile cand lipseste.
Nu prea pot sa stiu de ce... doar pot sa emit supozitii.
Toate aceste lucruri le tineam doar pentru mine pana cand mi-am facut curaj sa le povestesc sotiei si ficei mele. La inceput m-au privit cu dragoste si "intelegere" considerand ca e o urmare a faptului ca eram necajit de disparitia catelusei.... Am simtit asta (de ce-mi era teama nu scapasem). Cu toate astea la urmatoarele zgomote am atentionat-o si pe sotia mea (care are un somn mai greu). A auzit si ea zgomotele, acum e si ea mai atenta si le aude mereu! Deci nu sunt suferinte psihice personale.... Facem fiecare teste ,sa vedem daca functioneaza :
Sotia mea mea a "trimis-o " pe catelusa noastra "sa ma trezeasca" dupa ce mai atipisem dimineata... Da! a venit si pocnetul din dulap m-a trezit!
Eu am "trimis-o" in dormitorul ficei mele, care doarme adanc si nu aude zgomote. A visat-o ! Nu-mi venea sa cred cand a venit fica-mea sa-mi spuna ca a visat-o ! Eu nu-i spusesem ca am trimis-o la ea....
Asta ne-a adus o bucurie imensa in casa ! Acum constientizam cu totii din familie ca dupa moarte nu pierim, ci doar disparem dintr-o dimensiune si intram in alta.
Asta ne face sa fim mult mai atenti la tot ce se intampla in jurul nostru, sa cautam semne si "dovezi" ale celorlalte planuri pe care inca nu le putem accesa. Asa ne putem apropia pas cu pas de Dumnezeu, asa ne dispar fricile de tot felul, asa reusim sa comunicam cu cineva, chiar daca nu suntem in aceeasi dimensiune.
Cred ca toti avem capacitatea de a experimenta astfel de lucruri. Trebuie doar sa ne dorim sa stim ce vrem si acele lucruri le vom afla !

Ma doare sufletul si nu ma pot opri din plans caci am calcat pe un melc din greseala...
Unii isi pot reface carapacea,daca nu sunt storciti tare dar in cazul asta nu arata ca s-ar mai reface(una este sa fie crapata si alta este sa fie numai fragmente).
Asa ca m-am hotarat sa-l eutanasiez,sa nu mai sufere alte ore;am asezat un ghiveci pe el si am plecat la serviciu...

Cand m-am intors,am ridicat ghiveciul iar melcul se mai misca,apoi ochii i-au iesit afara si ma privea sa vada si el sarmanul cine oare ii provoaca atata rau si durere...

Daca ar fi murit atunci cand am calcat pe el,nu m-ar mai fi durut atat de tare,dar faptul ca s-a chinuit atatea ore si apoi iar a trebuit sa-l storcesc iar cu un ghiveci,este f traumatizant!Nu-mi pot reveni,sa provoci chinuri unei fiinte nevinovate si fara aparare este marcant!

Dar cum te-ai gandit ca daca pui un ghiveci peste el va muri?? De parca nu aveai vreo piatra sau orice alt obiect cu care sa-i dai una si sa fii sigura ca nu va mai misca... Si mie imi pare rau in astfel de cazuri si prefer sa curm suferinta,dar printr-un mod in care sunt sigur ca omor acel animal,nu sa-l chinuiesc mai rau.

Pai nu am avut taria sa-i dau una cu o piatra , asa ghiveciul l-ar fi presat si singur...
Uite,asa s-a intamplat , l-am chinuit o gramada de ore din dorinta de a nu-i face rau...biata fiinta!

Cu totii am facut rau (voluntar sau nu),insa trebuie sa avem si putere sa alegem raul mai mic data viitoare,chiar daca e dureros. Linisteste-te,Dumnezeu vede ca ai inima zdrobita,sper sa-ti gasesti cat mai repede pacea sufleteasca.

Doamne-ajuta!

Multumim heaven.
de luat seama.. blandetea face multe.
animalele simt omul, am constatat asta de multe ori, am avut o catelusa Collie deosebita....
A trebuit sa fie eutanasiata, si nu am fost in stare sa iau aceasta decizie... l-am intrebat pe medic ce ar face daca ar fi a lui... si doar atunci am acceptat cand a zis ca asa ar face. A fost foarte greu.

Eu cred ca ...
 

Fiti siguri ca cu animalutele care si-au dat sufletelul se intampla ceva . Eu cred ca animalutele care ,, inchid ochisorii '' au si ele un locso in Rai . Ele , cred eu chiar sunt convisa de ele se transforma i Ingerii celor care le-au avut iar cele salbatice Dumnezeu l-e da voie sa se transforme in ce vor ( animalute , oamenii ) . Asa a lasat Dumnezeu . Mie puietul de chinchilla mi-a murit ca a fost respins de mamica lui ... era asa jucaus si dragut , a muri de foame nu am avut ce face ca sa-l tinem macar o zi in viata . Dumnezeu a vrut sa-l ia . Si animalutele au un locsor al lor si ne vad cum ne vad si rudele noastre care au decedat . Ele tin la noi indiferent unde ar fi . Iar cel care spune ca animalutele sunt moarte si gata face o mare , mare . foarte mare greseala . Trupul lor este timid si neinsufletit jos , pe pamant iar in Rai ele se uita la noi si ne ocrotesc facandu-si datoria fata de noi caci si noi , iubitorii de animalute am avut grija de ele .
Dumnezeu sa le ocroteasca si sa le-ngrijeasca iar ele sa fie niste ingerasi buni si sa ne iubeasca cand ne vegheza !

Ce spuneti dvs suna mai mult a reincarnare decat a invatatura ortodoxa. Suflete de animale care se transforma in oameni si ingeri pazitori? Si cu sufletele oamenilor ce se mai intampla? Vin si ei inapoi? Chiar daca stim ca aceasta lume va avea un sfarsit?

As mai fi inteles daca ati fi zis ca animalele au suflet si raman neschimbatoare dupa moarte si au si ele loc prin Rai.

Sfântul Vasile spune despre sufletele animalelor: "Sa nu socotesti ca sufletul animalelor este mai vechi decat ipostasa trupurilor lor si nici ca ramane mai departe dupa descompunerea trupului! Fugi de vorbaria prosteasca a falnicilor filosofi, care nu se rusineaza sa spuna ca sufletele lor si sufletele cainilor sunt la fel unele cu altele." (Omilii la Hexaimeron., 8, 2, p. 159).

Totuși, de la bun început Dumnezeu a făcut Legământ sfânt cu toată creația Lui vie(și nevie):
9. "Iată Eu închei legământul Meu cu voi, cu urmaşii voştri.
10. Şi cu tot sufletul viu, care este cu voi: cu păsările, cu animalele şi cu toate fiarele pământului, care sunt cu voi, cu toate vietăţile pământului câte au ieşit din corabie;(Fac9,9-10)

Părerea mea este că toate animalele au suflet, însă doar omul are chipul lui Dumnezeu fiind astfel chemat spre Împărăția Lui, iar asemănarea cu Dumnezeuo au prea puțini, chiar și dintre sfinți.
Atunci când Adam și Eva au dobândit chipul lui Dumnezeu, părinții lor nu aveau și ei chipul lui Dumnezeu la fel cum nici animalele nu au.

Isaia vorbește de vremurile viitoare în care toți oamenii, indiferent de religie, din dragoste unii față alții se vor înțelege mai bine decât s-au înțeles strămoșii lor.

Animalele dupa moarte
 

Acum 1 zi catelusa mea Mura a parasit aceasta lume lasandu-ne un gol imens. Inainte sa moara am folosit botezul de urgenta in bis ortodoxa si am botezat-o in numele Treimii. Am motive puternice si evidente sa cred ca i-a ajutat trecerea dincolo. Am citit opiniile de pe multe forumuri si impreuna cu importantele cunostinte teologice pe care le am am sa spun asa: Animalele sunt creatia lui Dumnezeu. Sigur ca Sfintii Parinti nu vb prea mult despre ele si nici Iisus fiindca el venise pentru oameni si mai precis pentru triburile casei lui Israel. Stiind ca Dumnezeu este iubire nu cred ca va refuza primirea in lumina si iubirea Sa a animalelor care au sufletele curate mai curate ca ale oamenilor mai ales ca,repet, ele sunt creatia sa si nu cred ca isi va abandona creatia. Asta cred eu. Mai cred ca rugile noastre pentru a avea grija de animalutele noastre dragi vor fi ascultate si le va primi la El. Asta cred eu bazandu-ma pe esenta credintei crestine si anume iubirea si grija fata de creatie. Restul e o teorie pe care nu dau prea multe parale. Un cod de legi pentru noi. Atat.

Animalele n-au ratiune, discernamant, vointa, sentimente, pacate sau fapte bune. Sa tratezi un animal ca pe un om este cel putin o neintelepciune. Omul este centrul creatiei si totul din jur este dat pentru mangaierea si bucuria lui. Animalele trezesc in oameni sentimente, insa aceste sentimente trebuie sa ne aminteasca de Mila lui Dumnezeu si grija lui. Omul e dator sa se ingrijeasca de creatie, la fel cum ii s-a dat lui Adam in stapanire Raiul si indeletnicirea sa numeasca toate vietatile. O melancolie la amurg cu cainele drag sau un ajutor din partea calului la gospodarie...sau animalele daruite ca sursa de hrana.

Pacat este atunci cand chinui un animal, cand infaptuiesti cruzimi insa si atunci cand aduci animalul la nivelul omului; sau bine zis cobori demnitatea de Chip si Asemanare a lui Dumnezeu la nivel de animal. Sa ne asumam, deci, demnitatea si chemarea ce o avem in noi.

Ce se intampla cu animalele dupa moarte nu as sti sa raspund, dar in orice caz nu parcurge drumul ca si sufletului omului dupa moarte.

Doamne ajuta!

Sentimentele de atasament fata de un animal de companie, si inca unul atat de fidel si de apropiat stapanului sau precum cainele, motiveaza, dar nu justifica sacrilegiul. Poate ca acum nu realizati ca ati incalcat grav Porunca a Doua. Cand veti realiza, este in interesul pacii sufletului dv sa va spovediti.

Greu de crezut ca am trebui sa va luam in serios...
Adica v-ati grijit de nevoile spirituale ale catelusei,sa fie botezata si cu rugaciunile la zi insa pt sufletul dvs nu grijiti si considerati religia "o teorie pe care nu dati parale"," un cod de legi"si atat?
Eu nu inteleg cum vine asta...

De ce catelusa dvs sa-l vada pe Dumnezeu si sa traiasca vesnic in uniune cu El dar dvs nu?
D'aia zic ca nu face sens ceea ce spuneti pe aici.
Consider ca faceti misto pe de-a dreptul!

Wow, chiar asa, nu-si mai da nimeni seama cand are de a face cu un trol?

Acum eu inteleg ca un om se poate atasa de un animal de companie, insa sa botezi un animal- asta nu prea am mai auzit!

Nu ai mai auzit pt ca este la misto!

Nici o clipa n-as fi crezut ca un stapan de caine poate face misto de cainele sau dupa ce-l pierde.
Sau tu faci misto de noi? Asta e mai plauzibil.

Notificare!
 

Răspunsul dat de Cristina se referă la altceva și te asigur de seriozitatea ei.
Este un membru vechi , sensibil și serios al acestui Forum.
Te rog Demetrius să citești mult mai atent contextul în care s-a dat răspunsul de către Cristina.
Doamne ajută!

Mai plauzibil este ca iti trebuie minte mai multa,daca nu poti sa razbati mesajul unui comentariu atat de simplu,intr-o discutie "la generalitati"!
Mai citeste inca o data ,respira si calmeaza-te .

Au un fel de ...duh. Nu suflet in adev sens al cuvantului cum au oamenii, evident. Si eu cred ca nu au unde sa se duca decat in rai animalele. Stim ca in rai or sa fie animale, doar ca natura lor o sa fie diferita, carnivore devenite vegetariene prietene cu mieii, etc. Si mi se pare logic sa fie tot animalele astea de pe pamant, de ce sa creeze altele, doar e loc destul in rai si pt ele, au suferit destul pe pamant pt caderea noastra, victime nevinovate.

In fine... treaba cu botezul clar e gresita. Doar oamenii se boteaza. Si apropos de nume, cred ca e gresit si sa pui nume de sfinti animalelor. Stiu o iapa Iuliana, un magarus Gheorghita, un motan Luca... nu cred ca e bine. Nu stiu daca-i pacat, dar mi se pare lipsa de respect fata de sfintii respectivi.

Mai luati o carte despre reincarnare,trasmigratia sufletelor,spiritism etc...:)))

Daca tot merg in Rai, cu sfintii ...pai sa mearga cu nume de sfinti, nu?

Un nume unic ar fi Iisus...acum Iuliana,Gheorghe si Luca sunt nume sfinte cu semnificatie sfanta numai la noi la ortodocsi pt ca avem sfintii respectivi si face trimitere la ei;pt oameni de alte religii sau atei ,numele astea nu inseamna nimic pt ca nu stiu ca a fost o sfanta fecioara mucenita Iuliana sau altele...
Nu cred ca oamenii dau animalelor numele astea cu predispusa batjocura la adresa sfintilor sau a celor sfinte ,altele sunt motivele.

Si nu batjocorim noi numele sfintilor dandu-le la animale,ci batjocorim numele lor prin vietile noatre spurcate ,mult mai rele si desantate decat a unor animale nevinovate.Sa nu exageram.

De exemplu,la mexicani care sunt cu precadere catolici ,tare le mai place sa-si numeasca progeniturile Jesus.Si ce face unul pe care il cheama Jesus? Bea,se drogheaza,cheama prostituate,e la a patra nevasta ,umbla cu nevestele altora etc...

Pai daca avem respect fata de sfinti atunci sa le facem onoarea daca purtam numele lor sa ducem o viata macar straduindu-ne sa fie pe urmele sfintilor.

De ce? Nu merg in rai?
Cum e in cer asa si pe pamant nu? Flori,pomi,animale ,vreme frumoasa si aglomeratie de duhuri.

In primul rand depinde despre ce Rai vorbim, ca loc temporar al sufletelor inainte de Parusie sau cel ca "Pamant nou" de dupa.

Hai sa concepem un rai teologic si pentru animele,poate le convertim si pe ele...Păi se pune întrebarea dacă există păcat în animale,dacă ele au constiinta,sau dacă vor fi supuse unei judecati,si ce fel de legi li se aplică.Fluidul vital al vieții există si în ele,biologic nu ne desparte nimic de ele.Dar chestiunea această cu ce va fi după moarte depaseste si omul,dar indiscutabil,dacă teoriile actuale,cat si studiile privind viata după moarte,sau mai concret cum continuă progresul spiritului,cel animal si vegetal continuă ascensiunea la fel cum si noi o continuam.Atomul primordial,Acela este Alfa,si tot El este Omega,referitor la studiile care privesc uninversul în expansiune,dar despre asta în alt topic.

20. Apoi a zis Dumnezeu: "Să mişune apele de vietăţi, fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" Şi a fost aşa.
21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape şi toate fiinţele vii, care mişună în ape, unde ele se prăsesc după felul lor, şi toate păsările înaripate după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis: "Prăsiţi-vă şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ!
23. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a cincea.
24. Apoi a zis Dumnezeu: "Să scoată pământul fiinţe vii, după felul lor: animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor". Şi a fost aşa.
25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după felul lor, şi animalele domestice după felul lor, şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că este bine.
26. Şi a zis Dumnezeu: "Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peştii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietăţile ce se târăsc pe pământ şi tot pământul!"
27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.
28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: "Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!"
...
7. Atunci, luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie.

Si legenda continuă...Vezi ,asta e problema la noi,încă ne plac poveștile cu Harap Alb,încă simțim nevoia să explicăm lucruri prin prisma fabulatiei,alegoriei si a fantasmagoricului.Uităm însă ca am iesit demult din gimnaziul existențial si trebuie să progresam în a ne explica lucrurile din jurul nostru.Nu poti face calcule cu litere sau scrie romane cu cifre.Nivelul biblic,cât si al altor legende care descriu actul creatiei trebui privit din punct de vedere al studiului istoric,antropologic,religios,si alte sfere ce privesc acest domeniu.Dar a crede,si a promova realitatea acestui fapt e absurd,retard si stupid.Acest domeniu trebuie exploatat,dar încorporarea lui în sisteme de credință e un regres.

Sunt lucruri atat de complexe pentru intelegerea umana incat nu pot fi explicate decat alegoric :)

Explica Big-Bang -ul unor copii de exemplu si tot la o poveste o sa ajungi.

Ca sa nu mai vorbim ca nici macar nu e o teorie inchegata 100% ..dar pentru nivelul nostru de intelegere/cunoastere e cea mai buna poveste pe care am putut-o gasi :)

Ca ai tu o problema cu religia, crezandu-te destept fara sa stii de fapt mare lucru, nici macar in chestiuni care tin de tine si viata ta, e partea a doua.

Cu lozinci comuniste gen "noi suntem progresul voi sunteti trecutul" - nu exista progres real, ai vazut cum s-a terminat pentru ei, cauta o soarta mai buna pentru tine :)

Hai sa mâncăm prostie pe pâine.Nu trebuie să fi deștept ca să ai probleme cu religia,si nici prost ca să ii ti partea.Păi da,hai să nu le explicam copiilor teorii care măcar se cercetează si au fundament concret,hai mai bine să le umplem capul cu povesti biblice,că pe ăstea le înțeleg.Uite de asta am probleme cu religia,că m-a tâmpit când eram mic,ca pe multi altii,si încă continuă să tampeasca pe multi.Dacă esti mulțumit de viata ta,ai o problemă.:)Acuma serios,când îl mai aud si pe necula,marele profet de tablă al acestei generatii de carton....Mă simt străin de cam tot ce tine neamul ăsta.

Sigur. Poti fi betiiv, curvar, hot etc. cam orice e impotriva bunei morale :)

Ca "se cerceteaza" nu inseamna ca neaparat sunt adevarate sau ca explica tot :)

Poate stii ca si BigBang -ul nu se poate apropo la mai mult de cateva fractiuni de secunda de momentul creatiei, pentru ca dincolo de acel moment nu se mai poate sti care erau legile fizicii, si nuca pana acolo le-am sti pe toate :21:

Pai da, le inteleg, inteleg esentialul, ceea ce e util.

La ce folos o teorie sterila despre lucruri care nu le poate intelege/verifica cand omul/copilul de fapt are nevoie de un sens in viata?

Depinde. Daca ai avut parinti tampiti, te-au tampit cu religia, normal.
Toate lucrurile pe lumea asta au si o latura taioasa, depinde de fiecare cum le foloseste.

Cred ca tu confuzi religia cu ceva coaching, NLP, etc.

Nici eu nu-l plac din cale afara dar mai spune si lucruri adevarate.

Si cui ii pasa? Pai aici e problema ta ..

Dacă tu îmi spui ca religia a tinut vreodată cont de morală,ca si politica de etică,justiția de legi etc.Si să stii că stiinta nu gravitează în jurul Big Bangului,ea este regasibila peste tot,si ne bate mereu la usa să ne scoată din capcana naivității a prostiei,ea este marea iluminare,sclipirea de geniu,eliberarea si inclusiv adevărul.Să nu vorbim de dezvoltare personală că mă ia cu grețuri,e mai absurdă ca predicile penticostalilor.Iar finalul tău grandios...Cui ii pasă?.....Asta e esența poporului român....Nimeni,nimic,egoism,prostie,ingustare.... Evoluție veci,că nu ne pasă frate...