Da, mai dar de unde stii tu ce inseamna mintuire?
Oare nu este o scuza pe care ti-am mai spus ca am auzit-o de la o cunostinta!
Poate tocmai NEPUTINTA pe care o simti in sinul familiei chair este biletul de intrare in Rai. Eu unul tind sa cred ca asa este.
Iarba verde, peisajul dragut si capritele de la minastire nu te vor mintui. Asa zisa liniste minastireasca NU este mintuitoare!..asta ete o inselare!..sau da poate pentru unii dar in alta conjunctura( fii sigur ca ei luptau in alte planuri)

In schimb, LUPTA CU PROBLEMELE ESTE SIGUR MINTUITOARE!!!

Departe de mine ca as avea asemenea imagine despre manastire frate.Am fost pe Athos..Nimic nu se compara cu nevointa calugarilor...la privegheri atipeau in picioare saracii cu metaniile in mana...si cand te gandesti cat se roaga pentru noi...in fine...in manastire e nevointa mare...si lupta cu diavolii,cu gandurile...in mirenie ispita cea mai mare e prin ceea ce vedem cred eu...Si nu numai...Frasinei este o manastire care a adoptat stilul celor din Sf.Munte...sihastria,agapia....etc..avem sute de manastiri si la noi foarte frumoase(cel putin asa le vedem in pelerinaj)...inauntru e altfel...tin legatura de 1 an incoace cu 2 calugari cu care am mers in Athos...ei fiind de la o manastire din tara...mi-au povestit multe..iar ''lupta cu problemele'' :)) aia nu e lupta....pentru alea tre' sa multumim zi de zi...PS nu am imaginea pe care ti-ai inchipuit-o despre manastiri

Pentru bodo1222
 

Doamne ajuta ! Nu diavolul este mai puternic decat noi, ci pacatul... Si ca argument precizez urmatoarele:un personaj camilpetrescian a incercat sa se lase de patimi si s-a jurat ca de va mai cadea in ele se va sinucide si n-a reusit aceasta decat ptr. 2-3 luni ,fiindca iarasi s-a vazut cazut in uratele patimi pe care le constientiza, ca fiind daunatoare atat social-profesional ,cat si moral-spiritual, prt el. Drept ptr care s-a sinucis si asta pentru ca a incercat de unul singur, sa birue patimile, cum arata si un parinte contemporan... .Sunt sigur ca tu L-ai chemat pe Dumnezeu sa te ajute ,dar mai trebuie sa ai si simtamantul proprii pacatosenii care duce la smerenie si coboara harul Duhului Sfant... d.p.d.v.

Bodo1222
 

... in manastire ai de luptat cu taierea voii,cu implinirea ascultarii(vazute si nevazute)...itr-un cuvant :is altele... Sa nu ajungi sa zici si acolo ``e mai puternic diavolul decat mine``.Sfinti Parintii ,printre care si Cuviosul Paisie Aghioritul ,arata ca diavolul e ca un caine in lant (ramas fara dinti) de la biruirea sa, de catre Hristos, prin Sfanta Cruce...
Ideea e in felul urmator( sunt un fost frate de manastire), motivul plecarii tale in manastire nu trebuie sa fie, faptul ca nu faci fata ipitelor de famile(chipurile)...Ideal ar fi ca motivul plecarii in manastire sa fie :dragostea de feciorie, dragostea de Dumnezeu,dorul de a cultiva virtutile, de a le desavarsi... Nu aceasta teama de nemantuire in lume sau in familie (sau de alte asumari),te va ajuta in manastire , pentru ca la unmoment dat te va cuprinde si acolo asa cum i-a cuprins si pe sfinti (a se vedea in Pateric),aceasta fiind o ipita a dracilor,ci mai degraba te va ajuta, deplina asumare si dorinta de a f,i un bun ostas a lui Hristos si totodata, dorinta de mantuire.Cine doreste sa se mantuiasca, apoi acela nu se da batut oriunde s-ar afla .Eu nu zic ca te-ai dat batut ...insa si daca ramai si daca pleci nu renunta la lupta!Manastirea nu este altceva decat un mediu mai propice desavarsirii si a mantuirii(a se vedea operele Arh.Ioasaf O.Popa),prin urmare te poate ajuta, dar mare atentie la motivul si scopul pentru care pleci...Doamne ajuta!

Este ceva ce nu inteleg: de ce se considera un lucru bun (cu invoirea sotului sau sotiei) sa pleci la manastire rupand castaoria, in schimb, sa rupi votul monahal ca sa pleci in lume si sa te castaoresti se considera un lucru de neiertat? (vezi discutia de pe alt topic)??
Ca doar monahismul si casatoria sunt cai diferite dar egale spre mantuire.

Bine spui, cum ca "monahismul si casatoria sunt cai diferite dar egale spre mantuire".

Precum in Taina Cununiei se intra cu acceptul celor doi, tot asa, in Monahism se intra cu acceptul omului si al lui Dumnezeu.

Vointa fiecaruia de a divorta nu este de ajuns pentru a intari si justifica divortul. Caci "ce Dumnezeu a unit, omul sa nu desparta". Insa vointa fiecaruia de a pleca la manastire nu face decat sa adanceasca si mai mult unitatea lor duhovniceasca, renuntand la multe bucurii bune, pentru nevointa.

Iar a renunta la Voturile Monahale pentru cele din lume este o cadera, iar nu o urcare spre o tot mai mare nevointa sau unitate.

Iesirea din manastire este totuna cu divortul !

Asa cum spui tu, suna frumos si banuiesc ca ai dreptate. (Insa plecarea de la manastire este tratata mult mai rau ca divortul, din pacate)
Totusi, si casatoria este nevointa, de alt fel. Cei care nu sunt casatoriti isi inchipuie poate ca nu este decat bucurie sau ca este o cale a celor slabi.. ei bine nu, noi care suntem stim ca oamenii casatoriti sunt pusi mereu in fata propriilor slabiciuni si pacate, pt ca celalalt este ca o oglinda. Stiu ca sunt "obligati" sa lupte cu ele, altfel casatoria risca sa se destrame. Stiu ca, desi ne ajutam unul pe altul, ne purtam si poverile unul altuia. Stiu de toate responsabilitatile casatoriei.. pentru celalalt, pentru copii.
Dar sper sa nu sariti acum pe mine, este o problema personala a mea aceasta neintelegere a tratarii diferite, pana la urma, a vietii conjuale de cea monahala, este un fel de revolta a mea personala imopotriva unei anumite exagerari a monahismului.

Bine zici... din pacate !

:)
 

in manastire ai de luptat cu taierea voii,cu implinirea ascultarii(vazute si nevazute)...itr-un cuvant :is altele... Sa nu ajungi sa zici si acolo ``e mai puternic diavolul decat mine``.Sfinti Parintii ,printre care si Cuviosul Paisie Aghioritul ,arata ca diavolul e ca un caine in lant (ramas fara dinti) de la biruirea sa, de catre Hristos, prin Sfanta Cruce...
Ideea e in felul urmator( sunt un fost frate de manastire), motivul plecarii tale in manastire nu trebuie sa fie, faptul ca nu faci fata ipitelor de famile(chipurile)...Ideal ar fi ca motivul plecarii in manastire sa fie :dragostea de feciorie, dragostea de Dumnezeu,dorul de a cultiva virtutile, de a le desavarsi... Nu aceasta teama de nemantuire in lume ......''

Corect...am citit undeva cer iertare nu stiu unde:'' cine cauta mantuirea o v-a pierde ... ''ideea este ca tot in alta parte scrie '' Imparatia Cerurilor se castiga daca te silesti pe tine '' cer iertare daca nu scrie exact cu aceste cuvinte .Inteleg gandul la Mantuire ,cred ca multi dintre noi il avem ..nu imi pot explica insa nici eu multe ,astept sa citesc aici pe forum ,prin persoane mai citite pe acest plan.
In Manastire sunt alte trairi cel putin pentru mine ,se spune ca monahii pentru nevointele lor primesc ceva ce noi mirenii nici nu ne putem imagina ..am citit intr-o carte a Parintelui Boca si daca am stii pentru ce se nevoiesc atunci ne-am dori cu totii sa devenim ingeri in trup .

Daca e cu invoire si mai ales amandoi aleg aceasta cale, nu cred ca poate fi considerata un divort.
Pe de alta parte, ideea de calugar casatorit este cam ciudata, dar daca se respecta votul castitatii, e doar o problema formala.

Insa daca doar unul pleaca in manastire si il lasa pe celalalt in lume, este o mare problema, pentru ca daca celalalt pacatuieste cel care a plecat este responsabil pentru asta.

Ca sa nu mai vorbim ca divortul pe acest motiv (doar unul doreste sa plece in manastire, celalalt se recasatoreste) iarasi este o greseala.

Nu mi se pare nici normal, nici crestin si nici corect sa lasi familia si sa mergi la manastire, mai ales daca ai copii.
In primul rand ca ai niste responsabilitati fata de familie si un ai facut un juramant in fata lui Dumnezeu de a nu te desparti.
Apoi pentru ca este o lipsa de respect fata de ceilalti monahi ce au trait o viata in castitate.
In al treilea rand pentru ca nu poti sa mergi pe doua cai in acelasi timp.
Nici Dumnezeu nu cere asa ceva.
Asemenea problema am avut cand am citit ca Iisus i-a cerut lui Petru sa-si parasesaca familia si sa-l urmeze.

Mi se pare ca aceasta stare/decizie nu se poate obtine pe parcurs: am fost casatorit si am trait lumeste si brusc am duhul monahiei in mine.
Sigur ca in tinerete este greu sa alegi una din cai fara a le cunoaste (pe amandoua), dar sa te duci dupa zeci ani de casnicie la manastire?
Si nu cred ca se face de comun acord. Nici o femeie nu ar putea accepta asa ceva (fara suferinta). Sa ramana singura si abandonata.
Esste la fel de grav poate ca si a fugi de la manastire ca sate casatoresti. Si nu stiu cum ca drumul, acesta (invers) este interzis si pacat. Dar pacat sa-ti lasi sotia/sotul si chiar copiii, nu este?

Este ca si cum cineva este homosexual si totusi se casatoreste, pentru ca peste ani sa-si dea seama ca a gresit drumul si se hotaraste sa lase familia.
Este un soc pentru toata lumea asa ceva.

Nici casnicia alba (deci fara sex) nu este ceva normal si chiar am citit ca este interzis asa ceva (s-o faci in mod voit).

Mi se pare o lipsa de respect si fata de taina casatoriei si fata de manastire sa-ti lasi sotul sexual, sau sa traiesti casatorit si in manastire.

Ah, inteleg in schimb altceva: cineva care este vaduv, in varsta, sa se retraga la manastire.

Dar parca era o cerinta (verificata) la intrarea in monahie sa nu fii casatorit si chiar sa fii virgin. Nu mai este?

Nu exista o cerinta sa fii necasatorit si virgin cand intri in manastire, ci din momentul in care intri in manastire sa duci o viata de castitate , ascultare si saracie de buna voie. Cand intri pe poarta manastirii, lasi tot ce a fost in viata ta in urma, ,,mori ´´pentru viata de pana atunci si te,,nasti´´ pentru noua viata. De aceea la calugarie se pune un nou nume.

Nu mergi in manastire ca sa arati cat de maret esti prin faptul ca ai renuntat la casatorie. Nu esti placut lui Dumnezeu daca lasi acasa o sotie si copii care nu sunt pregatiti pentru viata de manastire. Lui Dumnezeu ii este placuta bucuria, fericirea. Iar daca asta o poti aduce prin viata de familie, atunci trebuie sa o intaresti. Numai in cazul in care toata familia are acest dor, atunci putem vorbi de calugaria celor casatoriti. Pana atunci iubiti si nu pierdeti timpul neprimind iubirea altora.

Sophia tu lucrurile astea le vezi doar in functie de propriile tale proiectii temeri si idei de ce ar fi 'corect'.
Daca ai chemare, te poti duce la manastire oricand, si dupa O MIE de ani de pacate, si respectul pentru ceilalti monahi casti nu are nici o importanta aici, toti fratii ar trebui sa se bucure cand un altul li se alatura, murind fostei sale vieti, ba cu atat mai mare mi se pare minunea cand unul care s-a bucurat si balacit in toate ale acestei lumi, e intors de Dumnezeu spre virtuti.

Mi se pare ca tu reduci totul la sex. Acum suntem tineri si ne vine greu sa credem, insa exista in lume mireni care traiesc o casatorie "alba" si pentru asta se vor incununa, daca o fac de comun acord, pentru ca si apostolul Pavel scria ca se pot lasa deoparte relatiile sexuale pentru post si rugaciune, de comun acord. Dar cat TIMP dureaza aceasta asceza, asta nu a mai spus, deci fiecaruia dupa puterile, chemarea si ravna sa. Ca nu este "normal", pai, probabil ca nu o fi, e suprafiresc intr-adevar insa doar pentru ca nu suntem noi in stare sa atingem asemenea trairi nu inseamna ca acestea sunt interzise.

Respectul fata de taina casatoriei nu consta in a avea relatii sexuale :D Acestea ne sunt lasate firesc, dar taina Cununiei le sfinteste, nu relatiile sexuale sfintesc casatoria.

E si casatoria cruce, dar nu cred ca un om care e cu adevarat credincios si stie ce este aceea dreapta masura, o sa fuga la manastire cu una cu doua, ca sa "scape" sau pentru a avea o "viata usoara". O sa se roage, o sa discute cu duhovnicul sau, o sa vada cat timp persista chemarea aceasta, daca nu o fi cumva o ispita din cele de-a dreapta, un sentimentalism de doua zile, o capitulare in fata problemelor lumesti. Nu gata, mi-a venit sa ma calugaresc, adio, am plecat.

Cred ca in intrebarea 'Ti-ai lasa familia pentru calugarie?' ,mai greu este nu daca ai voie sau e bine sa o faci,ci daca poti.
Caci Iisus este mai presus ca familia ,dupa cum Insusi zice: "Cine va lasa mama sau sotie...pentru Mine,va primi inzecit in Imparatia Cerurilor"
Despartirea de familie pentru calugarie se poate face in 2 feluri: cu impotrivirea familiei ,sau de comun acord.
Ambele sunt grele si inaltatoare.E greu sa lupti impotriva celor dragi,in primu caz ,si e frumos sa ajungi la atata armonie si respect in al 2 lea caz.

Oricand e de preferat manastirea,oricata dragoste sau chin ar exista in familie, dar chiar puteti sa lasati totul?Aceasta mi se pare mie provocarea.

Cata dragoste de Dumnezeu ai in inima draga iustin10....esti printre singurii care au dat un raspuns simplu....felicitari...iara Lareine,deasemenea a inteles measjul...Costel... e cu semnul intrebarii la sfarsitul subiectului acestui thread...deci nu a venit nimeni si nici nu o sa vina sa zica ca si-a lasat familia pantru manastire...si nu mi se pare o mandrie...ci putini cred ca ar face lucrul acestsa...putini au asemenea dragoste pentru Dumnezeu...Calyo are dreptate...nu exista cerinte la intrarea in manastire...sophia,esti dezinformata:
1.nu se merge pe 2 cai,alegi ori continui ca satorit,ori manastirea...e o singura cale
2.''am fost casatorit si am trait lumeste si brusc am duhul monahiei in mine.''...cine a zis ca brusc?citeste intrebarea inca o data
3.''Nici o femeie nu ar putea accepta asa ceva (fara suferinta). Sa ramana singura si abandonata.''-sunt perfect de acord cu tine..dar nu a spus nimeni ca sa lase familia la un colt de strada si sa plece la manastire...ar insemna sa nu ai suflet...si oricum intram in contradictie cu '''cine nu lasa pe mama/....''
4.''Nici casnicia alba (deci fara sex) nu este ceva normal si chiar am citit ca este interzis asa ceva (s-o faci in mod voit''...probabil ai citit vreun document de pe vremea comunistilor(ateilor)....binecuvantata este casatoria alba...si cred ca tre sa ai multa credinta sa poti face asta...
5.Am uitat ce e mai important:''Apoi pentru ca este o lipsa de respect fata de ceilalti monahi ce au trait o viata in castitate''...Acum mi-am dat seama ca tu ai spus lucrurile astea doar din propiul tau punct de vedere...dara daca te apuci sa citesti din vietile sfintilor,din vietile monahilor si ale calugarilor vei descoperi ,spre surpriza ta ca o mare parte dintre ei,au avut o viata la fel de normala ca a noastra,nu s-au dus feciori la manastiri si pacatosi la fel ca noi mai mult sau mai putin..

Doamne ajuta la toti!

Mai intai ca eu stiam ca exista niste reguli stricte pentru a fi primit in manastire. Tot aici in forum am auzit asta.
Asa ca ar trebui sa va hotarati, sau sa vorbeasca unul care chiar stie aceste lucruri, pentru ca altfel ne jignim aici reciproc fara rost.
Eu stiam ca trebuie sa intri curat si necasatorit (cel putin la tinerete), dar mai sunt si cazuri de batrani(e) vaduvi(e) care se retraga la manastire. Nu cunosc in ce conditii se poate face asta.

In ceea ce priveste casatoria fara sex. Nu, eu nu sunt obsedata, dar daca ar fi dupa unii din voi, numai asa ar trebui sa fie casatoria in general. Am vazut aici atat de des cat de murdari si desfaranati sunt considerati cei casatoriti...mi-a ajuns.

Si a lasa sotul/sotia indiferent pentru ce, chiar pentru manastire, nu se refera numai la sex, ci in general. Pentru ca pleci de tot, il lasi singur, fara iubire, fara ingrijire, etc. Sexul este si el o forma a iubirii pana la urma (la oameni, la animale este numai ceva fizic). Asta este parerea mea, la altii poate o fi altfel.
Ca de la o anumita varsta esti mai potolit, poate, dar cred ca rareori, daca nu esti bolnav, chiar nu mai vrei sa dormi macar in pat cu sotia/sotul. Si asta eu n-as numi-o casnicie alba sau monahie.

Lareine - tocmai ca trebuie si sa fie interzis sa fie primiti la manastire, pentru ca altfel multi ar da fuga acolo, sa zicem in anumite momente (mai grele ale casniciei, sau mai stiu eu ce probleme) si gata...ar scapa.
Am mai spus: casatoria este in primul rand un juramant in fata lui Dumnezeu. Este mare pacat sa-l incalci.

Si mai este ceva: ce face cel ramas, mai ales daca are si copii, singur, cu un venit lipsa, cu probleme pe cap ramase (inclusiv familia celui plecat la manastire)? E usor sa spui: "pa draga, am plecat la manastire, descurca-te."
Exista totusi niste reguli pe lumea asta, care sunt respectate si in scripturi.

Sophia, tu aici te gasesti in eroare:

Cum sa fie interzis sa te duci la manastire?!?! ORICE ai fi facut inainte, daca te pocaiesti si spovedesti si te indrepti -- vei fi primit. Nu stiu unde ai auzit tu de regulile alea speciale, ca pana si dintre sfinti au fost, inainte de calugarie, desfranati sau vrajitori, si cu toate acestea, s-au pocait si s-au invrednicit sa ajunga Sfinti.
Si-apoi, de te duci, nu te tunde nimeni calugar imediat, ci dupa un timp mai lung sau mai scurt de vietuire in manastire, tocmai ca sa fie incercat si sa se lamureasca daca e doar o toana de moment sau o nazuinta sincera, existentiala.
Nu uita ca duhovnicii si staretii nu vor calugari pe nimeni doar pentru ca se da acela cu fundul de pamant de ravna, nimeni se face calugar SINGUR, PE SINE, doar pentru ca asa are CHEF si i s-a pus pata.

Sophia pune urmatorul caz:
Cineva,un barbat,pleaca la manastire,dar era singurul care aducea venit in casa,si isi lasa sotia si copii pe drumuri.In acest caz si eu cred ca va fi sfatuit de parintele staret,sa isi termine treaba in viata mireana,sa mai astepte...
Sau,daca as fi in locul staretului,as pune toata manastirea sa munceasca in plus,sa asigure un venit femeii,ca sa se castige un suflet pentru Domnul.Caci si fapta aceluia e nefireasca (sau mare?),sa isi lase copilul fara sprijin.Dar la o asemenea fapta cred ca nci Dumnezeu nu ar sta indiferent ,si ar ajuta cumva aceea familie.
Macar sa existe un astfel de caz...

in cazul celor singuri la parinti, care vor sa se calugareasca, credeti ca ar trebui sa reprezinte un impediment durerea parintilor de a-si "pierde" unicul copil ??

@NihilSineDeo - eu as spune ca si in acest caz este greu si este durere.
Si la recrutarea pentru armata exista acest criteriu, din cate stiu eu - nu au voie sa ia in armata fii unici la parinti, considerati capul si intretinatorul familiei.
In general, asa din cate am auzit eu, monahii provin din familii mai numeroase si cu greutati materiale. Copii de oraseni mai bogati si singuri la parinti nu prea se duc la manastire...:3: Au alte ispite mai mari.

In general, ceea ce am uitat sa spun mai sus, eu cred asa: credinta adevarata (cea mai mare) este aceea de a fi bun crestin acolo unde te afli, pe drumul pe care te indreapta Dumnezeu, fie acela familie, profesie, sau manastire.

Dar totusi asa cum am spus si eu...si se vede si din formularea intrebarii, cumva ca ceea ce tot incerci tu sa afirmi este pur si simplu mandrie si incerci sa subliniezi faptul ca cei casatoriti nu au/simt asa o dragoste...cel putin in masura pe care o ai tu!!!:39:

Tu de unde stii ce au in suflet oamenii totusi, si cum poti crede macar ca ceea ce ai decis tu e ceva recomandabil???

Poti sa explici ce vrei sa spui prin " Putini ar face aceasta...putini au aceasta dragoste pentru Dumnezeu"!!!???????????????:39:


P.S. Incearca sa constientizezi ca deciziile tale si ale familiei tale sunt ale voastre si atat, iar comparatiile si supozitiile nu prea isi au locul.

Calea spre mantuire o afla fiecare in locul in care este, si nu trebuie sa schimbi banda neaparat...unii au ales de la inceput si bine, si poate cu aceeasi dragoste pe care tu ai aflat-o doar intr-un anumit punct al vietii tale!!!!:3:

asa sa fie ??

Nu esti lamurit(a) ..nu e vb de mine..eu nu cred ca am atat dragoste de Dumnezeu incat sa-mi pot lasa familia...nu inca...de fapt...eu am doar frica de Dumnezeu deocamdata...daca as avea dragoste poate as avea curajul sa fac asta...

Nu, nu e un impediment - aceasta se vede din vietile sfintilor.Cititi la Sf Xenia (24 ianuarie), Sf Alexie, Sf Ioan Colibasul, etc..As adauga si SF Parascheva dar ea mai avea un frate.. Oricum plata acestor parinti e mult mai mare ca acelora care au mai multi copii, caci ei ii aduc lui Dumnezeu jertfa ca Avraam singurul lui fiu - Isaac....Fericit este pintecele care a nascut un monah care se mintuieste!
Legat de ce spune Sofia ca monahii provin din medii sarace - nimic mai neadevarat!! SUnt multi monahi fosti directori de firme, medici, ingineri, etc - unii chiar f titrati si din familii instarite - un exemplu sunt chiar cei trei Sfinti Ierarhi de azi - Vasile, Grigorie si Ioan - care proveneau din familii f bogate si erau f invatati

Uitati insa un lucru - monahismul nu e numai alta cale, este prin excelenta o cale de pocainta..de aceea oricine poate deveni monah, chiar si cel mai mare tilhar, cum a fost Sf Moise Arapul. Calugarul care nu se duce la manastire pentru pocainta, sa-si plinga pacatele, acela nu se mintuieste...de aceea la incputul monahismului, cel ce vroia sa se faca monah, se ducea cu hainele pregatite la un parinte imbunatatit din pustie care-l imbraca si-l trimetea apoi sa se nevoiasca..

aici apare problema care consta in felul in care parintii, ramasi fara unicul copil, privesc intrarea acestuia in monahism. cei lipsiti de credinta puternica vor privi acest act ca pe o parasire si chiar pot acuza Divinitatea de "tragicul" eveniment - ' de ce Doamne mi l-ai luat ? pentru el traiesc '
.. e un pic riscant, desi rugaciunea, stim bine..face minuni!

Da, asta e prima lor reactie dar majoritatea in timp se mai schimba, majoritatea se apropie si ei de biserica si minastire. Am intilnit parinti de monahi care ziceau "acum fiul meu posteste, si eu sa maninc de dulce? el se scoala noaptea sa se roage si eu sa dorm?" - frumos zicea p iustin "durerea mamei si nevointa monahului se impletesc si formeaza impreuna o coloana a infinitului care urca pina la cer"

frumos, frumos .. multumesc Vali

pe de alta parte, un calugar curat, iubit de Dumnezeu, isi poate mantui, pentru dragostea aceasta, neamul intreg.

cunosc un caz recent in care dintr o familie credincioasa cu 3 copii,sotul foarte credincios de 2 anii nu mai stie nimic de el,i a zis ca pleaca la manastire si dus a fost,desi copii sunt mici si ea nu are servici el era singurul cu servici.....,e destul de greu sa te descurci singura cu 3 copii si nu stii nimic de sotul tau...se zvoneste ca ar fii in sf munte,dar am si eu o intrebare in sf munte te primeste daca ai nevasta si copii mici???daca cineva dintre voi are vreo cunostinta in sf munte si ar putea ajuta confirmandui ca e acolo,pt ca sunt doar niste zvonuri dar in realitate nu stie nimic de el dar nimic atat ca e dus la manastire.....!daca sunt printre voi care merg la sf munte sa mi scrie pe privat asta daca doreste sa ajute cu o vorba,caci isi doreste macar sa stie ca e in locul respectiv si ca e bine......
eu cred ca daca ai apucat sa te insori iti cresti copii cat de cat si dupaia pleci ,mi se pare destul de greu sa lasi in carca femei toata responsabilitatea si sa pleci,normal ca Dumnezeu o ajuta prin credinta ei dar sa nu uitam ca suntem oamenii si uni au pisicul mai tare trec peste orice si alti mai slab si trebuie sa fii tare in credinta pt a trece peste un impas ,dar acesta credinta uneori iti este pusa la incercare.

Mi se pare scandalos daca o manastire ar primi un om in aceste conditii.
Este o fuga de responsabilitate si de viata pe care el insusi a ales-o cand s-a casatorit si a avut copii.

Da, cuvantul scandalos mi-a adus aminte de refrenul unei melodii :10:...dar trecand peste asta, situatia e destul de scandaloasa intr-adevar.

Si eu a mai auzit de cazuri in care tatal desi avea 4 copii, mai glumea...sau nu!?! afirmand ca e prea mare galagia si ca mai bine s-ar fi retras la Manastire!!:22:

Categoric nu! Crucea familiei e tot o asceză, însă de altă natură. Voi fi tot restul vieţii un pelerin şi un iubitor de mănăstiri şi monahi. Dacă Domnul îngăduie, visez să îmi închei lucrarea mântuirii în această viaţă într-o mănăstire. Cred cu tărie că toţi oamenii care rămân văduvi la o vârstă respectabilă, când atacul patimilor de la fire se mai potolesc şi nu mai există obligaţii faţă de creşterea copiilor, ar trebuie să intre în mănăstire şi să-şi lucreze acolo mântuirea ca monahi şi monahii, până le va rândui Domnul sfârşitul cel obştesc. Poate greşesc, dar aici văd o soluţie pentru vârstnicii singuratici, trişti şi în cine ştie ce aşezare a sufletului.

Nu cred ca ar trebui sa comentezi daca nu cunosti situatia, poate ceva s-a intamplat in familia respectiva, poate omul a patit ceva si nu a plecat pur si simplu de nebun.

Nu ca n-ar exista si oameni in stare sa ia cele mai sucite decizii, dar atat timp cat nu cunosti situatia concret si complet nu cred ca ar trebui sa te hazardezi sa o prezinti ca pe ceva real si revoltator.

nu toti au chemare, si nu este pacat sa traiesti o viata laica. trebuie sa ai chemare pt asa ceva.

el pur si simplu a plecat fara nici o explicatie,
nu ma hazardez dar este o poveste reala,si o cunosc destul de bine familia,in care sotia este sutinuta de rude pt a trece peste acest fapt si chiar acum am aflat ca este in sf Munte dus,s a mai linistit stiind macar ceva de el pt ca isi facea griji unde oare sa fii dus.....si nu este usor cu 3 fete mici si fara sarvici la tara....

.

Sa va spun o povestioara:
Un ucenic al unui pustnic orb,a aflat ca tatal sau murise si mama sa ramase vaduva cu cativa copii,si ii incoltise un gand sa plece acasa sa o ajute pe mama sa,si acest cand devenise o puternica dorinta.Parintele sau staruia sa ramana dar dorinta era prea puternica.Si pornid el acasa s-a odihnit sub umbra unui copac,si ii apare in fata un calugari, vazandu-l au prins a vorbi iar monahul nostru ii spune pricina lui,celalalt monah il sfatuieste sa se intoarca inapoi la stretul sau,acesta nu putea fi intors din diavolesca dorinta.Si monahul ii zice,,Sa sti ca eu sunt un inger al lui Dumnezu trimis de El sa apar familia ta,dupa moartea tatalui tau dar daca te vei intoarce acasa la mama ta voi pleca de la familia ta.

Da, asa da...dar nu "calugarul' sa paraseasca familia, si sa o lase cum o fi. Altceva e un deces, care surpvine din voia lui Dumnezeu, si total alta decizia unui om de a fugi de acasa, fara sa spuna de ce, si unde...parerea mea! E ceva incalificabil, pentru ca eu stiu ca inainte de a te retrage din lume, trebuie sa rezolvi totul, si sa lasi lucrurile clare in urma...nu sa fugi, indiferent de situatie...nu e ceva normal!

Un barbat normal, chiar si daca sotia s-ar impotrivi...ar incerca sa o convinga cumva de faptul ca decizia e luata, sau i-ar spune cu fermitate " M-am decis, de maine...sau de saptamana viitoare ma retrag in monahism!"

Da,nu pot sa nu iti dau dreptate intr-un fel,dar...Sf.Apos.Petru atunci cand la chemat Iisus nu a mai stat sa-si rezolve problemele chiar daca era casatorit ci a mers dupa El.Crezi ca Dumnezeu nu va avea grija de acea familie care ramane in urma monahului.Mai mukta decat ne putem imagina,poate este modalitatea cea mai buna de a se mantui monahul si implicit familia.

In fine...nu stiu ce sa zic mai mult decat am zis deja, si nu am nicio indoiala ca Dumnezeu are grija de aceste familii...si totusi, mi s-ar parea total anormal sa se gaseasca pretexte pentru astfel de reactii si disparitii misterioase ale sotilor, care dupa ce trantesc 'nspe copii...se trezesc ca au alte chemari, sa fim seriosi!

Nu stim cum era familia Sf.Petru...si daca avea probleme de rezolvat, dar sa consideram de acum ca toti indivizii care dispar subit, sunt asemeni Apostolilor, mi se pare iarasi o ipoteza si nimic mai mult?!?

Sustin in continuare ca inainte de retragerea in monahism, trebuie sa iti inchei socotelile in lume...simplu si sanatos!