În prealabil postat de ory (Post 222670)

Da, este minunea magnetismului si a fortei gravitationale dintre lucrurile existente...
Nu inteleg de ce oamenii departajeaza lucrurile stiintifice de Dumnezeu, Dumnezeu Insusi a creat aceste lucruri si le-a promovat prin acesti oameni. Oamneii nu au inventat nimic, doar s-au folosit de ceea ce exista deja si au incercat sa defineasca in fel si chip acestea, de forta complexa a existentei materiei si spiritului.

În prealabil postat de ory (Post 222670)

Da, este minunea magnetismului si a fortei gravitationale dintre lucrurile existente...
Nu inteleg de ce oamenii departajeaza lucrurile stiintifice de Dumnezeu, Dumnezeu Insusi a creat aceste lucruri si le-a promovat prin acesti oameni. Oamneii nu au inventat nimic, doar s-au folosit de ceea ce exista deja si au incercat sa defineasca in fel si chip acestea, de forta complexa a existentei materiei si spiritului.

În prealabil postat de georgeval (Post 222707)

Petre Tutea cand vorbeste despre Newton spune ca a fost inspirat de Dumnezeu cand a descoperit forta gravitationala.

În prealabil postat de topcat (Post 222712)

O fi fost inspirat, nu zic, insa in primul rind prin parintii sai, care l-au pus la lectii cind era mic ;)

În prealabil postat de georgeval (Post 222721)

Nu am negat asta. Eu nu cred ca religia este impotriva studiului. Parintii Bisericii aveau cunostinte de filozofie si chiar stapaneau bine stiintele vremurilor respective.

În prealabil postat de Marius22 (Post 222575)

Am citit intr-o predica a Inaltpreasfintitului Antonie Plamadeala, urmatoarea intamplare, care arata ca atunci cand in noi nu mai exista nicio speranta, mai exista totusi una...

"In apele oceanului s-a scufundat odata un vapor. A scapat cu viata un singur calator. Folosind o barca de salvare s-a lasat in voia valurilor, in voia lui Dumnezeu. Nu putea sti daca vaslind, se apropie sau se departeaza de o posibila insula, pe care nu o vedea nicaieri. Intr-un tarziu barca a ajuns la un tarm. Era noapte. A tras barca la mal si a pornit cu grija spre interior. Nu stia ce era: o insula, un continent! Cu locuitori? Fara? Cu animale salbatice? Fara viata? Avea in buzunar o cutie de chibrituri. A facut un foc de vreascuri si ierburi, l-a intretinut mereu pana dimineata cand, la lumina zilei, a constatat ca era pe o insula nelocuita. Parea a fi populata totusi de animale salbatice. Si-a construit o coliba si grija lui cea mai mare a fost sa nu lase focul sa i se stinga nici ziua, nici noaptea. A locuit acolo ani in sir. Se ruga lui Dumnezeu sa-l descopere vreo corabie care ar trece pe acolo, dar se vedea ca zona nu era navigabila. intr-o noapte, dupa ce alergase sa prinda ceva vanat, obosit, a adormit un somn greu. S-a starnit un vant puternic si focul lui mic, alcatuit din jar acoperit cu stiinta dobandita de-a lungul anilor, rascolit, i-a aprins coliba, transformand-o intr-o valvataie. A sarit ca ars, a incercat sa stinga flacarile, dar coliba a ars toata ridicand spre inaltimi o lumina mare. Spera sa-si opreasca la urma atata foc din toata lemnaria ce ardea, cat sa-l ajute sa-si aiba macar focul mai departe, pentru ca chibrituri nu mai avea de mult.

Se ruga lui Dumnezeu sa-l ajute sa-si salveze macar atata. Dar spre nenorocirea lui, vantul fu urmat de o ploaie torentiala extraordinara care ii stinsese pana la ultimul carbune aprins lasandu-l in intuneric si disperare. Nu mai stia ce i se va intampla. Nu mai avea nimic. Totul era pierdut. Rugaciunile nu-i fusesera ascultate. Dupa ce statu ploaia, adormi pe un pat de vreascuri, cu ochii in lacrimi.

Dimineata se petrecu insa un fapt cu totul neasteptat. Il trezira din somn voci de oameni care strigau: "E cineva pe aici?" Se ridica si raspunse strigand cat il tinea vocea: "Da. Aici!" Se intalnira. Erau niste marinari. "Am vazut focul pe care l-ai aprins asta-noapte. Ne-am imaginat ca e un apei. Am lasat vaporul in apele navigabile si am venit cu o salupa. Esti desigur un naufragiat. Stiam ca insula e nelocuita".

Omul izbucni in lacrimi. El crezuse ca focul fusese ultima nenorocire pe care i-o trimisese Dumnezeu, si iata ca Dumnezeu ii aprinsese focul ca sa poata fi vazut si sa fie salvat!"

În prealabil postat de annajanette (Post 222796)

super marfa povestea o voi povesti tuturor

În prealabil postat de Miha-anca (Post 222825)

"Super marfa"? Ce inseamna expresia asta si de ce nu vorbiti pe inteles?

În prealabil postat de ory (Post 222651)

Nu stiu de ce avem, uneori, tendinta de-a cauta minuni, de-a palpa aceste minuni si-a le privi fantasticul, de parca ele ar reusi sa ne clinteasca din instinctivul egoism si forta extraordinara pe care o detinem in pofida acestui egoism.
Daca ceea ce ni se intampla deja cu fiecare zi nu ne face sa intelegem cate minuni traim si simtim prin insasi natura ce ne-a fost data, atunci nici o imagine exploziv de luciotare si super intelept de graitoare nu ne-ar putea face sa intelegem.
Nici nu stiu daca este nevoie sa ne graiasca Dumnezeu in chip, sa intervina intre noi ca sa imparta binele si raul prin adevar, ca sa credem, a facut-o iar noroadele s-au razvratit in fel si chip., deja era prea mult pentru nimicnicia lor pamanteana.
Seara, cand ochii iti pica in gura de somn, cand hormonii melatoninei tresar pentru marsul firesc si ametindu-te iti induc intr-un mod formidabil, ca un drog, starea de repaos pentru odihna atat de binecuvantata si de folositoare...ASTA NUMESC EU MINUNE !
Cand stomacul iti semnaleaza senzatia de foame, fiindca are nevoie de resurse pentru supravietuirea trupului ce il detine, trimitandu-te involuntar spre alimentarea cea necesara....ASTA NUMESC EU MINUNE !
Cand inima este capabila sa faca atata fitness, ba chiar este dependenta de el, transportand sangele in colo si in coace prin tot trupul asigurandu-i oxigenul si substantele pe care, prin alimentatie le conferim sangelui. Cum poate oare, biata inimioara sa bata si o suta de ani, nu stiu .
Cum poate sufletul, nevazut, neauzit si nepalpat sa intruneasca atatea simtiri, nu stiu, dar stiu ca ele pot dobora orice imaginatie si incertitudine lumeasca.
Si cel mai important dintre cele mai importante ; CREIERUL ! Cum este acesta capabil sa dea sens tuturor lucrurilor fizice, psihice si spirituale de pe acest pamant ? !
Multe minuni se mai intampla cu noi si in jurul nostru, iar daca nu le-ar infaptui pe acestea un Dumnezeu atat de complex ca si lucrul Mainilor Sale, atunci nu stiu ce teorie tipica, infima si mereu ambigua, L-ar putea contesta.

În prealabil postat de annajanette (Post 222889)

da asa este, dar uite ca uneori simti nevoia sa vorbesti cu o fiinta superioara atunci cand te simti disperat, repet topicul nu era despre existenta lui Dzeu ci despre nevoia de a-l simti sau vedea.

În prealabil postat de Lucian_craciunescu (Post 222998)

Cei care cred cu adevarat nu au nevoie sa li se arate, ei cred pur si simplu Il simt, sunt constienti de prezenta Lui, la fel ca si de prezenta aerului.
Pentru cei care nu cred si vor crede dupa ce Il vor vedea...Ce valoare mai are credinta lor?
Iar pentru cei care sunt impotriva lui, Il vor nega chiar si fata in fata, si atunci vor fi osanditi pe veci (ceea ce nu doreste Dumnezeu, nici macar pentru acestia).
Asadar,...Ce rost ar avea sa ni se arate? :-)

În prealabil postat de Lucian_craciunescu (Post 222998)

Cei care cred cu adevarat nu au nevoie sa li se arate, ei cred pur si simplu Il simt, sunt constienti de prezenta Lui, la fel ca si de prezenta aerului.
Pentru cei care nu cred si vor crede dupa ce Il vor vedea...Ce valoare mai are credinta lor?
Iar pentru cei care sunt impotriva lui, Il vor nega chiar si fata in fata, si atunci vor fi osanditi pe veci (ceea ce nu doreste Dumnezeu, nici macar pentru acestia).
Asadar,...Ce rost ar avea sa ni se arate? :-)

În prealabil postat de Lucian_craciunescu (Post 222998)

Cei care cred cu adevarat nu au nevoie sa li se arate, ei cred pur si simplu Il simt, sunt constienti de prezenta Lui, la fel ca si de prezenta aerului.

În prealabil postat de topcat (Post 222741)

Ok, deci inspiratia de la Dzeu se materializeaza in domeniul in care esti pregatit, nu? Ce surpriza!

În prealabil postat de Dumitru73 (Post 223000)

Sau ce rost a avut sa se arate lui Saul pe drumul Damascului??????

În prealabil postat de Marius22 (Post 223017)

In mod paradoxal, vederea lui Dumnezeu poate fi atat inceput cat si incununare a vietii duhovnicesti. Viziunea Sfantului Apostol Pavel, se inscrie in prima categorie. Ea l-a miscat profund aducandu-i convertirea la crestinism.

Pentru un isihast, vederea slavei dumnezeiesti reprezinta, asa cum spune Costel, un raspuns al lui Dumnezeu la iubirea omului. Si intr-un caz si in celalalt, vederea lui Dumnezeu reprezinta un dar. Nimeni nu ajunge la vederea Sa, pentru ca si-a propus acest lucru, ci pentru ca Dumnezeu binevoieste catre el.

În prealabil postat de annajanette (Post 222888)

mai bine comentati topicul ca sunt sigura ca va puteati abtine de la comentarii, deci mi-a placut foarte mult povestea ..acum este mai clar?
daca aveti vreo poveste interesanta va astept s-o prezentati.

În prealabil postat de Miha-anca (Post 223021)

Era o intrebare intemeiata, caci nu cunosc cuvantul si nu imi spune nimic.
Marfa e ceea ce se cumpara si are un pret, dar nu poate fi adjectiv, adica sa arate insusirile cuiva. Pe viitor fii amabila si raspunde la intrebari, in loc sa vii cu asemena comentarii de prisos. Cand am ceva de spus, fii sigura ca nu intarzii sa scriu.

În prealabil postat de pacatosul (Post 223022)

Mai degraba cred ca mai de folos ar fi sa ne vedem potrivnicul cum lupta in fiecare clipa cu noi,cu cata sarguinta unelteste impotriva noastra toate doar ca noi sa nu ne mantuim.
Foarte frumos se spune ca mai de folos este omului a-si vedea pacatele,decat a vede ingeri,minuni sau pe Dumnezeu.Inca nu v-ati prins ca acuma suntem la ora de examen abia la final se va arata cui i-am slujit si unde vom merge...
Dumnezeu in stare noastra pe langa firea pacatoasa trupeste suntem foarte limitati si tu vrei sa il vezi pe Dumnezeu,sa cuprinzi infinitul in calota asta mica in care sta un amarat de creier care 24/7 se gandeste numai la sine.Cei care au ajuns la vederea Lui Dumnezeu au atins un prag al desavarsiri,insa nici atuncea nu il pot vedea,dupa moarte toate ne vor fi dezvaluite,acuma sa ne vedem de lucrarea de control in continuare ca vrajmasul nu doarme si mereu ne arunca din mai rau in mai rau.
Sa ne vedem de pacatele noastre si sa nu ne irosim timpul atat de pretios daruit noua pentru a lucra porunca Lui Dumnezeu(ca doar Dumnezeu se ascunde in poruncile Sale).

În prealabil postat de Dumitru73 (Post 223020)

Dar comentariul tau nu este un raspuns la intrebarea "ce rost are?"

În prealabil postat de Irina Georgeta (Post 222899)

Dar Dumnezeu deja ni se arată, numai că sub altă formă... Se arată prin tot ceea ce ne înconjoară, prin întreaga Sa creaţie, văzută şi nevăzută. Tot ceea ce este în jurul dumneavoastră Îl reprezintă, oamenii cu toată fiinţa lor, natura cu frumuseţea ei plină de mister şi chiar propria persoană. Dumnezeu este pretutindeni, cu atât mai mult în inimile noastre. Ce poate fi mai justificabil ca faptul că te gândeşti că lumea întreagă a fost creată de Mâna Sa, de la cele mai mici la cele mai mari detalii? Până la Viaţa de Apoi, nimic nu poate fi mai doveditor şi mai plin de prezenţa divină ca însăşi lucrarea în sine. Când problemele mă apasă şi simt că îmi pierd şi nădejdea şi puterea de concentrare, îmi aduc aminte că Dumnezeu aşează totul într-o ordine bine pusă la punct - ciclul vieţii, mişcarea planetelor, fenomenele naturii, semnele şi faptele de zi cu zi - şi mă liniştesc. Nu Îl văd fizic în faţa mea atunci când mă rog, dar cu siguranţă liniştea sufletească pe care o capăt după rugăciune este semn că este acolo. Dumnezeu este iubitor, afectuos şi practic în acelaşi timp. Chiar şi aşa, se spune că timpul rezolvă totul. Nu este adevărat. Dumnezeu este cel care controlează timpul şi lucrurile care se petrec simultan în acest timp. Chiar prin aceasta Îl vedem! Să nu uităm de Îngerul Păzitor şi de blândeţea Sfinţilor. Toate sunt prin El. Plus să nu vom putea admira Divinitatea în persoană până nu vom reuşi să admirăm întâi ceea ce Îl reprezintă. Oare am putea noi să fim demni de a-L vedea pe Dumnezeu ca persoană prin cinstire şi iubire când abia apreciem ceea ce vedem în jurul nostru? Oare nu înainte de toate trebuie să căutăm să apreciem ceea ce avem şi mai apoi să cerem mai mult? Eu cred că întâi trebuie să ajungem să fim conştienţi de ceea ce deja ne este la îndemână şi să aşteptăm, pentru că Dumnezeu ştie cum să aranjeze totul, doar El a creat acest tot.

p.s.: Îmi cer iertare pentru îndrăzneală dar vă fac o mică observaţie printr-o rugăminte, aceea de a nu mai scrie prescurtat numele Domnului. Totuşi, nu este d-nul prof şi nici dr.ing., ci Dumnezeu.

În prealabil postat de annajanette (Post 230195)

eu vreau sa vb direct cu Dzeu nu prin oameni sau preoti.

În prealabil postat de annajanette (Post 230195)

si daca doresc sa il tin in brate cum fac? daca doresc sa vorbesc cu Dansul cum fac, ca imaginatia nu ma mai ajuta atunci cand sunt in depresie. eu vreau sa vb direct cu Dzeu nu prin oameni sau preoti.

În prealabil postat de annajanette (Post 230195)

si daca doresc sa il tin in brate cum fac? daca doresc sa vorbesc cu Dansul cum fac, ca imaginatia nu ma mai ajuta atunci cand sunt in depresie. eu vreau sa vb direct cu Dzeu nu prin oameni sau preoti.

În prealabil postat de annajanette (Post 220716)

Mereu mi-am pus aceasta intrebare, nu ptr ca nu cred si am nevoie de dovezi ci din pura curiozitate. Ce bine ar fi daca ar mai vorbi cu noi din cand in cand sa ne dea curaj cand ne credem invinsi, sa ne certe cand gresim, sa ne tina in brate cand ne simtim singuri si parasiti, sa putem sa avem un dialog si nu monolog atunci cand nu avem raspunsuri la intrebari.

În prealabil postat de Florin-Ionut (Post 230270)

Daca S-ar arata Dumnezeu, ar innebuni ateii.

În prealabil postat de annajanette (Post 220716)

Mereu mi-am pus aceasta intrebare, nu ptr ca nu cred si am nevoie de dovezi ci din pura curiozitate. Ce bine ar fi daca ar mai vorbi cu noi din cand in cand sa ne dea curaj cand ne credem invinsi, sa ne certe cand gresim, sa ne tina in brate cand ne simtim singuri si parasiti, sa putem sa avem un dialog si nu monolog atunci cand nu avem raspunsuri la intrebari.