Eu gandesc ca romanii din Romania, caci tin de aceeasi Patriarhie cu ei. Si citesc, la indemnul duhovnicului, zilnic din Sfintii Parinti.

DIÁSPORA s.f. 1. Totalitatea comunitătilor evreiesi dispersate ca urmare a distrugerii Ierusalimului si alungării populatiei de Nabucodonosor II, regele Babilonului. 2. P. ext. Grup etnic aflat în afara granitelor tării de origine. [Pr.: di-a-] – fr. diaspora

Fani: "ortodoxie cu coloratura european-occidentala"? Nu atata timp cat avem sfintii, care reprezinta adevaratul ecumenism si totodata ortodoxia universala, cum zice Noesis.

Da, Anca, dar in mod normal tu ar trebui sa tii de Patriarhia Ecumenica. Ca s-au creat tot felul de mici episcopii romanesti prin vest, este alta treaba, dar nu e chiar corect si care si mai mult impiedica universalitatea Ortodoxiei.

Si da, nu ma consider nici eu parte din diaspora fiindca, intr-adevar nu consider ca epitomul ortodoxiei se afla in Romania (sau numai in Romania), si pe de alta parte, fiind cinstita cu mine insami, cultural sunt mult mai aproape de traditia occidentala. Si apoi nu imi consider nationalitatea ca cea mai definitorie caracteristica a mea.

Ce intelegi tu prin "normal", cand episcopul nostru tine de BOR?!?
Eu m-am nascut in Romania, acolo mi-am facut studiile, am petrecut o buna bucata din viata tot acolo; cu alte cuvinte sunt romanca pana la moarte si nationalitatea mea inseamna tot mai mult pentru mine si prin prisma credintei. Pot sa mai stau aici inca 20 ani si nimic din acestea nu se vor schimba. Radacinile mele m-au salvat de a-mi pierde sufletul intr-o lume apostaziata.
Pana sa ma preocupe universalitatea ortodoxiei, ma preocupa propria mantuire.

ai dreptate...eu deobicei sunt geloasa pe celelalte fete de varsta mea,iar atunci cand ma supar pe cineva este din cauza faptului ca acea persoana atinge unele lucruri care ma deranjeaza foarte tare si imi trece ca pana la urma ei tot nu ii pasa si tot mie imi fac rau,celorlalti stiu ca le e indiferent daca sunt suparata sau nu si din cauza asta incerc sa nu arat asta si sa imi treaca cat mai repede

Recunosc ca toate aceste pacate imi sunt cunoscute, dar cred ca de mandrie bolesc in primul rand..Nu stiu cum sa fac sa scap de ea pentru ca simt foarte des ca orice fapta buna parca tot din mandrie o fac..din nevoia de apreciere si lauda.

Scapat de patimi?
 

personal dupa mai bine de 50 de ani , am scapat de : lacomie , zgarcenie , lene si desfranare , in rest : La lupta inainte !. .


Frate Cristi...sa fi scapat tu asa de usor de aceste patimi care zac in noi pana la sfarsitul vietii? Faptul ca ele nu se manifesta nu inseamna ca ele nu mai exista...! De diavol si de patimi trebuie sa ne pazim pana in ultima clipa a vietii. Cand ai crezut ca ai scapat de vreuna...apoi sa stii ca mai mult s-a intarit!

Asa cu trezvie la lupta inainte!

Frate Cristi...sa fi scapat tu asa de usor de aceste patimi care zac in noi pana la sfarsitul vietii? Faptul ca ele nu se manifesta nu inseamna ca ele nu mai exista...! De diavol si de patimi trebuie sa ne pazim pana in ultima clipa a vietii. Cand ai crezut ca ai scapat de vreuna...apoi sa stii ca mai mult s-a intarit!

Asa cu trezvie la lupta inainte!

Ce bucurie sa te revad dupa atata timp , draga Iosif !:6: Revenind la subiect , personal cred ca "microbul " exista in mine , dar sper din tot sufletul sa-mi intaresc sistemul imunitar , si ca prima masura , voi indesi Sfanta Impartasanie , cea ce ma obliga sa dublez cel putin zilele de post dintr-o luna si dublarea Sfintei Spovedanii . Este o masura ce am luat-o tocmai in lupta preventiva ce o duc , si ca o mica " pedeapsa " ce mi-o aplic singur . Astfel timpul "liber" dedicat celor rele si nefolositoare se va rduce aproape de 0 . TREBUIE SA NE DISCIPLINAM FRATILOR , CACI TIMPUL TRECE NEMILOS PESTE NOI , IAR AMANAREA ASTA NENOROCITA NU FACE DECAT SA NE AFUNDE CAT MAI MULT IN MLASTINA PACATELOR . DECI : LA LUPTA INAINTE !

Da, diaspora poate insemna 'Grup etnic aflat în afara granitelor tării[/i] de origine.' Deci grup etnic, nu Biserica. Ca romanca tu te poti considera in diaspora, ca ortodoxa insa nu este corectdin punct de vedere al credintei ortodoxe, care depaseste natiunea, sa te consideri in diaspora. Este chiar o ideea periculoasa care se vehiculeaza, care subordoneaza credinta natiunii. Ar trebui sa fie invers.
Si ce are asta cu sfintii parinti? Pe ei ii citesc toti ortodocsii, nu numai romanii.

Si de ce nu ortodoxie cu coloratura vest europeana (sau belgiana, sau nemteasca, daca preferi), daca exista ortodoxie cu coloratura ruseasca, romaneasca etc? De ce, daca Biserica este universala, sa nu se formeze particularitati in toate regiunile und etraiesc ortodocsi de cateva generatii?
Si in occident avem sfinti locali ortodocsi, cei din primul mileniu. Si sigur, ii putem oricand citi pe cei din alte tari, una nu o exclude pe alta.

Da, ambele sunt absurde. Poti foarte bine sa fii roman si catolic sau protestant.
Sau neam si ortodox (ca duhovnicul meu ;-))

Sigur, este universala. Eu ziceam doar de coloraturi. Baza trebuie sa fie comuna, dar ar trebui sa existe o mai mare deschidere in acceptarea unor obiceiuri si traditii diferite. Or unii ortodocsi, daca vad o cat de mica diefrenta, sar in sus ca ceilalti nu sunt la fel de ortodocsi ca ei.

!
 

Din cate stiu, aceste sapte pacate se numesc si pacate de moarte. E adevarat ca oricare din acestea il opreste pe om de la Sfanta Impartasanie?

Acestea şapte sunt ca nişte "arhetipuri", din ele derivă toate păcatele.
Păcatele de moarte, care duc la căderea din starea de har şi îl opresc pe om de la Sf Împărtăşanie, sunt încălcările celor 10 porunci ale lui Dumnezeu şi încălcările poruncilor Bisericii, dacă sunt făcute cu deplină intenţie şi deliberare suficientă.

Spre exemplu, avortul. Dacă este făcut cu deplină intenţie, este păcat de moarte, fiindcă e încălcare a poruncii "să nu ucizi". Dar, dacă e vorba de un avort spontan, nu este nici un păcat, fiindcă nu există nici un fel de intenţie. Între acestea două se află situaţia frecventă în care există intenţia de avort dusă până la capăt, dar autorul (autoarea) nu are reprezentarea faptei şi nu se gândeşte că aceasta este omor. Aceasta este starea de ignoranţă, care poate diminua gravitatea păcatului. Ignoranţa poate fi vinovată (atunci când nu ştie, dar ar fi trebuit să ştie şi ar fi putut să ştie că avortul este crimă) sau poate fi invincibilă. Deci, păcatul nu este dat numai de materia păcatului, ci foarte mult contează intenţia şi deliberarea.

Iată, vă dau alt exemplu unde se gerşeşte adesea chiar de către cei mai înaintaţi în credinţă. Să presupunem că este vineri, zi în care toţi catolicii nu au voie să mănânce carne, iar încălcarea acestei reguli este materie gravă (e poruncă a Bisericii). Dar cineva, crezând că este joi, gustă o bucată de friptură. Apoi, realizează că este vineri şi se gândeşte: "Doamne iartă-mă, dacă tot am stricat postul, acum mănânc toată friptura !" Când a fost consumat păcatul ? Nu la prima bucată, deoarece autorul era în ignoranţă. Neştiind că e vineri, nu a făcut nici un păcat sau a făcut unul extrem de uşor, pentru care simpla căinţă e suficientă. Dar, deîndată ce Sf Spirit l-a luminat pe el şi şi-a dat seama că este zi oprită, trebuia să nu mai continue să mănânce carne. Acum, nu se mai poate împărtăşi până ce starea de graţie nu va fi restaurată prin Taina Spovezii. Iată cum exact aceeaşi materie: mâncatul cărnii în zi oprită, înseamnă într-un caz inexistenţa păcatului, iar în celălalt păcat de moarte. Iată cât de importantă este intenţia !

Mihnea,

Intai de toate, multumesc pentru raspuns.

Este evident ca avortul face parte din lista pacatelor grave, pacate criminale care sunt in categoria celor stigatoare la cer. Deosebit de grave sunt si uciderea, oprirea platii lucratorilor, desfranarea impotriva firii, asuprirea vaduvelor si a orfanilor, lovirea cuiva... Vezi aici, iti va folosi si tie la marturisire: http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro...spovedanie.pdf .

Intrebarea mea este foarte delicata si inca astept un raspuns la ea, pentru ca unii asa sustin, ca cele sapte pacate capitale il opresc pe crestin de la Sfanta Impartasanie. Si nu ma refer aici la greseli, ci la pacate; stiu bine diferenta dintre greseala si pacat.

Ca exemplu, intr-o zi de Ianuarie a fost post negru si, nestiind, am mancat o bucatica de carne dimineata. N-a fost pacat, e logic. Dar, ca urmare, m-a durut ingrozitor burta toata ziua...

Salutari catolicilor de pe forum. :)

Nu neapărat. Sunt predispoziţii. Nu poţi să spui "lenea te opreşte de la Sf Împărtăşanie". Dacă din lene nu ai spălat vasele e una, dacă din aceeaşi lene nu te duci duminică de duminică la biserică e alta.

Nici nu poţi să spui "invidia opreşte de la Sf Împărtăşanie". Sunt ofticat că un coleg al meu a fost avansat e una. Îi sap postul lui, folosind calomnii şi jurând strâmb împotriva lui e alta. Să nu uităm că diavolul se ascunde în detalii.

Pai la cate sute si mii de astfel de pacate cu stiinta ,am facut,inseamna ca duhovnicul meu nu e bun de nimic,iar impartasirea mea nu are nici o valoare.
Sunt de acord ca dezlegarile see dau usor.Dar nici pacatul nu cred caa ne paraseste vreodata,mereu sun t gesturi sau ganduri mici ,prin care il facem.Si in concluzie nimeni nu s-ar mai impartasi ,poate unul dintr-un cartier intreg

Lenea nespalarii vaselor duce la mai multa munca dupa aia, insa lenea care ne tine acasa duce la si mai multa necredinta. Pentru ca toate pacatele sunt consecinte imediate ale lipsei de credinta, nu?

Daca vrei sa furi premeditat postul cuiva, jurand stramb, mintind, calomniind, atunci nu prea mai mai putem vorbi de crestinism aici. Asta provine dintr-o totala necredinta, care este pacat impotriva Duhului Sfant, care nu se iarta nici acum, nici altadata.

Eu cred ca aceste sapte pacate capitale (sau de moarte), luate in forma lor minora, de iertat (m-am laudat intr-o conversatie fara sa ma gandesc prea mult inainte, m-am trezit cam tarziu dimineata lenevind in pat, am adormit de oboseala fara sa-mi fac pravila de seara, am mancat infulecand, nu am dat de fiecare data milostenie din graba, am reactionat cam brusc cand am fost suparat de cineva, am barfit pe altii, i-am invidiat, m-am lasat furat de pofta ochilor samd) nu-l opresc pe crestin de la Impartasanie. Problema este insa daca ne hotaram ferm sa NU le mai comitem si sa ne para rau ca le-am savarsit! Daca ne hotaram sa fim atenti cu ispitele care vin din senin cateodata. Aici e durerea cea mare... Suntem noi hotarati sa ne pocaim cu adevarat sau numai ne prefacem ca suntem impacati cu Dumnezeu, pentru confortul duhovnicesc? Suntem prieteni cu Hristos sau doar ne amagim subtil constiinta?

Eu vreau sa inteleg cuvantul Apostolului care ne avertizeaza:

1 Corinteni 11

27. Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de trupul şi sângele Domnului.
28. Să se cerceteze însă omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar.
29. Căci cel ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului.
30. De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit.

Pentru păcatele mici (lesne iertătoare sau veniale) este suficientă căinţa. Dar, ca să ne căim, mai întâi trebuie să realizăm slăbiciunea noastră. Diavolul este mai puternic decât noi şi, fiind spirit pur, este constant în formă de meci, pe când noi avem perioade şi perioade. Fără ajutor de sus, e cu neputinţă omului să nu cadă. Sfârşitul Actului de Căinţă spune "Pentru aceasta, cu ajutorul harului Tău mă hotărăsc să nu mai păcătuiesc şi să fug de orice prilej de păcat". Deci, căinţa, ca să fie bună (primită de Dumnezeu) cuprinde în ea dorinţa şi hotărârea sinceră de a nu mai păcătui şi cheamă puterile cereşti în ajutor.

Toate trebuie facute cu ajutor de sus, de acord. Trebuie sa ne constientizam neputinta, slabiciunea. Altfel, Dumnezeu ne lasa sa cadem ca sa invatam smerenia.

Cu toate acestea nu sunt de acord ca vrajmasii nostri nevazuti sunt mai puternici ca noi... Ei au intr-adevar mare putere, insa sunt limitati in a ne lupta numai la nivelul gandului. Atat. Ei doar ne sfatuiesc sa facem relele, noi suntem cei care le comitem.

Mai greu este insa pentru noi sa iesim din vicii, caci atunci raul este inradacinat in minte si trebuie mult efort pentru a ne curati. Dar, ce e cu neputinta la oameni este cu putinta Lui Dumnezeu; ne este de ajuns sa avem credinta, vointa si curaj.

Da, diavolul lucrează la nivelul sugestiei. Totuşi, fără ajutorul harului lui Dumnezeu, îi este imposibil omului să nu păcătuiască.

Dealtfel:
Aici faceţi o enumerare a câtorva din darurile Lui. El este Cel care ne dă "şi voinţa, şi putinţa". Atunci când mă rog ca să Îl chem, spunând "Împărate Ceresc, Mângâietorule (...) vino", El deja era la lucru în mine: El mi-a dat ideea de a mă ruga şi El îmi dă voinţa de a-L urma.

Bine, Cristiboss! Insa tot de iad suntem vrednici si toate bolile raman in noi in latenta. Asa ca lupta nu se termina niciodata. Impartasania si Spovedania ne ajuta sa ne mai curatam sufeltele, insa vindecarea totala sunt darul lui Dumnezeu si NICIODATA rodul stradaniilor noastre.

Eforturile noastre ii fac drum lui Dumnezeu in inima noastra sa poata ajunge acolo de unde troneaza peste intreaga noastra fiinta.

Deasa Impartasanie este un lucru de mare folos, insa scoate la lumina multe altele probleme ale sufletului, tocmai pentru a fi vindecate. Si cum mandria este lupta noastra cea mai mare si fara incetare, aceasta ramane cap de lista. Dusmanul nostru cel mai tare!

Mandria si deasfranarea , sa nu uitam de desfranare , Iosife !

Dumnezeu e Bucurie!
 

Nu uitam!
Doamne miluiest! multe patimi sunt pe capul nostru!
Dar Dumnezeul nostru e Dumnezeul Iubirii, al Iertarii, al Pacii si al Bucuriei!

Asta e fundamentul nadejdii noastre!

Extrem de corect , dar sa nu folosim iubirea si iertarea Lui la infinit intru "acoperirea" pacatelor noastre si savarsirea lor cu buna stinta , bazandu-ne la nesfarsit pe marea Lui milostivire , caci altfel o ducem asa pana la moarte si nesimtirea isi face lacas in sufletele noastre . Un Dumnezeu iertator nu e un Dumnezeu ce-nchide ochii la nesfarsit si in nici-un caz nu va fi partas faptelor noastre .

Fara indoiala ca trebuie sa tindem spre desavarsire,dar,cum nimeni nu e perfect, e greu de apreciat de la ce limita in sus poti sa te impartasesti totusi sau nu.Caci desavarsirea nu o va atinge nimeni.Si ideeaa tocmai asta zic ca e,sa te spovedesti de pacatele tale sincer,si apoi,dezlegat de ele,sa poti fi socotit curatat si sa te poti impartasi.

Oricum pentru pacatele neandreptate si mai grave se da canon si se opreste de la Sf. Impartasanie . Frica asta a lui Ionut Florin , e un joc de scena a lui , tipic D-ului F.I. , caci stie ca Duhovnicul e singurul indreptatit in a lua o hotarare . De minti si-ti ascunzi pacatele d-ule F.I. , atunci cu nevrednicie vei lua Sf. Impartasanie , si asta este EXTREM DE GRAV , Fatal chiar !

De fapt toti stiam acest raspuns complet,si luati din realitate.
Te duci la duhovnic,te spovedesti,si daca pacatul e prea grav primesti canon,si amanare de la sf Impasrtasanie.Si aici vine bineinteles discutia cu varietatea de duhovnici,de la cei foarte permisivi din oras ,pana la cei din manastiri.Dar nici cei din oras nu ar trebui judecati ,desi aparent incalca unele canoane .Sa judecam oare pe cel ce a sperat in noi,a 'licitat' cumva pe capacitatea noastra de a ne indrepepta,cu riscul ca,in cazul esecului,va purta povara dezlegarii prea rapide care ne-a dat-o.
Toti stim,dar asa e netul.Ne tot completam ,pana reusim sa o formulam o amarata de idee.Si cand vine vorba sa o mai punem si in practica....

Cam gresesti oleaca , in sensul ca nu toti Preotii de la oras sunt asa indulgenti , al meu in nici un caz nu este indulgent si e foarte bine asa . Sunt cei ce impartasesc fumatori , onanisti , afemeiati sau mai stiu eu ce , dar de vrei Impartasanie adevarata , mai si cauti , mai si te rogi , iti si doresti acest lucru , altfel totul se reduce la un simplu moft si atat !:76:

Atata timp cat am mandrie, le am pe toate!

Mie, sincer vorbind, topicul acesta mi se pare absolut deplasat. Motivele sunt usor de identificat!

Si pe forumul asta atata se cauta se senzatiile si tot ce are legaturile cu simturile astea mai ciudate....

Audienta Iosife . . . doar suntem in "pas cu moda " ! Cele mai accesate subiecte au fost cele legate de desfranare ! Sa fie o intamplare , o necestate in dorinta vindecarii , sau . . . :29:

Cristi, dar orice Sf. Impartasanie este Adevarata. Ca unii se impartasesc cu nevrednicie, asta este alta treaba, si cred ca si nevrednicia este in sine inteleasa subiectiv. Important este ca fumatorul sa fie cinstit si sa se lupte cu viciul. Dar mai greu castiga daca nu este lasat sa se uneasca cu Cel care invinge totul.

eu bifez: mandria, desfranarea, invidia, mania, lenea - 5 din 7 nu e rau :P, dintre care mania e cea mai grea de controlat...

Domnule, par a fi 7 dar sunt 8 gănduri ale răutăţii care se cred vrednice, dacă nu apare mereu câte una nouă, deci ar fi 9 sau chiar 10 dacă ne gândim la lege sau 11 deşi totuşi parcă ar fi până la urmă exact 12... 12 draci, neamuri, munţi, popoare şi limbi.

Dar una este mare de tot, făţărnicia, care este slava de la oameni şi mândria cu care omul se crede el vrednic dându-se rotund sau un mare bolovan cu colţuri, se laudă el cu încântarea cea dulce şi flatativă de sine că contrazice elegant fiindcă iată el ţine minte răul şi se pregăteşte mereu pentru ca, undeva cândva, el singur se va răzbuna, ştie că se va răzbuna şi nu se va lăsa, şi deci se îmbuibă pentru asta, şi creşte pentru asta şi se laudă mereu bătând pas de defilare cu întietatea lui spre acestea, că motiv de răzbunare este din belşug dacă-l cauţi, nemulţumirea că nu este ascultat el, omul, deci iată că nu ascultă şi se nemulţumeşte că altul nu ascultă de el sau de Dumnezau şi atunci după ceartă şi caftoi şi tărăboi, se pun toţi pe beţie şi pe slujirea tiranului mincinos, că altfel cum se împacă omul fără să fie fericit zicându-şi plin de satisfacţia ochilor: iată beu, dorm, huzuresc, curvesc, mă cinstesc, fac avere, ajung aristocrat şi savant, mare meşter savant, am ştiinţă, ştiu, iau bani cu nemiluita deci iată sunt vrednic, cunoscând el toate răspunsurile şi soluţiile, dar el sărmanul om, nu realizează că toate răspunsurile şi soluţiile şi rezolvările sunt fără nici un folos, căci fără dragoste, fără ascultare, fără smerenie, la nimic nu-i foloseşte toată ''sfinţenia'' proprie şi personală, toată munca lui, toată vremelnicia fastului fărădelegilor sale... căci dacă roada, dacă are şi câteva mici roade îi este risipită din mânie şi frică, din obrăznicia lăcomiei, deci atunci ce ai omule de te lauzi crezând că ai ceva? Căci ce altceva ai decât familia de risipitori în care te-ai născut sau pe care ţi-ai clădit-o, casa morţii clădită pe fier, pe fiere şi plăcere?.

Deci iată că eu am două mari şi late, care este numai una, lenea vicleană şi ergonomică: mândria şi slava de la oameni savantă şi aristocrată căci judec pe aproape şi-i văd mereu numai păcatele, ocărându-l aşa ca un tătic sau o mămică ''grijulie''... şi de unde să se tragă asta? Păi de la dulceaţa păcatelor fiindcă nu mă păzesc ci văd, aud, gust, miros, simt, socotesc, şi şed în putoareoare pentru puteroareoare.

Şi ce poate fi mai tragic decât să ajungi un ispispitititor? E defap proliferarea virujului, şi el merje, merje, de la cei mici până la cei bătrâni fiindcă n-am grijă de mădularul ăla mic, de limbă, şi de buzele viclene, că de la ele se umple tot trupul de un foc rău care nu se va mai stinge niciodată...

Dar care este ieşirea? Păi a zis Domnul cum să ascultăm:

Credinţă credincioasă, smerenie tainică şi nefăţarnică, post, rugăciune şi ţinerea LEGII deasupra capului ca s-o împlineşti. Şi ar mai fi ceva, tăcerea născocelilor ca nu cumva grijile şi poftele cele rele să te întoarcă înapoi la gLume ca să practici ceea ce se practica cu ''succes' în vechime:

Câinele se îndeletnicea cu vărsătura lui
iar porcul spălat se îndeletnicea cu mocirla lui: era mare creator de idoli, şi impunea moda asta în tot ''imperiul'' care contraataca mereu aşa exact ca un szmeu.

Deci nemulţumirea şi îndrăznirea cea rea iată că ele au ajuns să triumfe şi să se creadă ele vrednice... că au frică, grijă şi mânie. ''Vai ţie fariseule şi cărturarule făţarnic, care strecori ţânţarul şi înghiţi camila''.

Căci iată cu ce ne ocupăm:

nu facem altceva decât se ne îmbrăcăm exact ca lupul răpitor şi viclean în haina sfântă a Domnului, fără a mai merge pe urmele Lui, credem că e suficient ca să ne fălim cu ciucurii şi cu tichiile de mărgăritar.

Pentru ce ne înşelăm că suntem jmecheri dacă furăm? Suferim de necredinţă, şi ne bazăm pe frigider şi pe maşina de spălat. Dar nimic din astea nu te pot face ele mai bun, ci doar te adâncesc în făţărnicie, căci nu este lene mai adâncă şi mai mare decât să te învoieşti ca să ai o viaţă amară de vierme... Viermele care trăieşte şi huzureşte în măr, în mărul altuia, în mărul lui Dumnezeu.

Deci slugă leneşe şi vicleană, de ce pe tine însuţi nu te înveţi de sus de la Dumnezeu? (mie îmi vorbesc ca un nebun altui nebun)

Iar dracul răspunde: Ce sens are? Nu e o mare plăcere mare ca să minţi şi să te crezi vrednic?

Dar va intra la dospit şi se va coce şi apoi iar va înflori exact aşa ca lepra... toată toată putoareaoarea asta din noi oricât de în puteroareoare am fi sau ne-am crede.

Căci celor ce nu văd li s-a binevestit vederea iar celor ce văd orbirea!

Cred ca cel mai mare pacat este mandria.