Nu cred ca iti va spune asta, nu asa se pune problema. Ideea este ca tui trebuie sa le dai lor un exemplu, sa ii faci sa tina post si sa duca o viata crestineasca nu bagandu-le pe gat mancare de post sau predici rasuflate! Nu asa... ci prin rugaciune pentru ei, prin post pentru ei, prin rabdare, prin smerenie... Si bunica a avut maaare rabdare si muult s-a mai rugat pentru ca cei din familia ei sa mearga pe calea Domnului, dar niciodata nu a obligat sau constrans sa facem ca ea. Uite, am scris pe alt topic ceva legat de aceasta idee:
Azi am avut o mare alinare sufleteasca - la predica, parintele, explicand pilda slabanogului din Capernaum - cum ca prietenii aceluia puteau sa ii spuna: iata, noi ne-am facut datoria, te-am dus pana aici, dar nu putem intra, mai mult nu putem sa iti facem; dar nu, au fost staruitori si s-au urcat pe casa, au facut gaura in acoperis - spunea asa: vedeti ca omul cutare e in suferinta si poate nu iti permiti sa il ajuti material, zicand nu am ce-i face, dar o rugaciune poti spune pentru el, ca nu te costa nimic; vezi ca nu poate veni la biserica, dar tu esti zdravan si vii, trece-l si pe el in pomelnic. I-a indemnat pe oameni sa isi transmita valorile mai departe, pentru ca realizarile oamenilor sunt, in primul rand, rodul puterii lui Dumnezeu, al Maicii Domnului si al sfintilor, dar si al parintilor, al bunicilor si al celor care ne-au format pe noi. Iar oamenii care vin la biserica sa nu mai vina singuri, sa isi ia si sotul / sotia, copiii, nepoti, sa tina post nu doar pentru ei, ci si pentru copiii lor, care nu tin, deoarece si pentru cei care tin acum post au existat candva niste parinti si bunici care au tinut post. Pentru ca vine un necaz, o boala, o batranete si nu mai poti merge la biserica, nu mai poti posti, nu mai ai putere sa faci ce ai facut la tinerete, dar daca ai invatat pe cineva sa se roage si sa posteasca, se va duce acela si va face el pentru tine. Vine apoi moartea si, daca nu ai lasat pe nimeni care sa te urmeze pe drumul acesta, nu are cine sa ocupe locul pe care il lasi gol in biserica si nu are cine sa te mai pomeneasca la liturghie.

Mi-am adus aminte de bunica, si ea ne spunea mie si tatalui meu la fel, in ultimii ani, cand nu mai putea sa stea la slujba: "mama, duceti-va voi si rugati-va si pentru mine, ca si eu m-am dus cat am fost in putere, dar acum nu mai pot". Si critica si ea pe buna dreptate "babele care-si iau geanta la spinare" si vin singure la biserica, dar pe copii si nepoti nu ii educa sa le urmeze - cred ca i-ar fi placut predica. Mi-aduc aminte ca ani in sir, cand eram eu mai mica si faceam o gramada de mofturi, si mancam si eu si bunicul micul dejun duminica - doi rasfatati - bunica statea si ne astepta, sa plecam impreuna, oricat de inaintate erau ceasurile. Niciodata nu a plecat singura si nici macar nu cartea ca, din cauza noastra, nu putea sa stea la toata slujba. Spunea: "mai bine ajungem cu totii chiar si la 11, cand se miruieste, decat sa merg singura la slujba, de la 8. Pe ei cui ii las?" Cand prindeam Tatal nostru, era multumita, iar daca ma sculam eu mai devreme si prindeam si iesirea cu Sfintele Daruri, era cea mai fericita.

De abia acum am realizat ca daca s-ar fi dus de la 8 si nu m-ar fi asteptat si pe mine, azi poate nu intram in biserica. Aviz persoanelor care au copii si nepoti!

Vecina mea saraca era suparata tare. Iti dai seama... s-a straduit sa tina si ea post asa cum a putut cu nadejdea ca se va putea impartasi... si cand colo...
Intamplarea este reala desi pare incredibila.
Ai dreptate ca nu poti forta pe nimeni sa tina post. Asa cum noi avem libertate din partea lui Dumnezeu, si noi la randul nostru trebuie sa-i lasam pe ai nostri sa aleaga. Dar cate o sugestie le mai dam, nu? Daca nu-i putem forta, macar sa-i convingem.
Eu, incepand cu postul viitor o sa fac doar mancare de post. Si ceva tot voi reusi: ori fac din ei niste postitori veritabili, ori... bucatari...

Mare dreptate ai si ce frumos zici!
Cata rabdare si dragoste a avut bunica ta!
Mama mea, bunica copiilor mei, tot din dragoste exagerata dar gresit manifestata, cand se pregatea diminica dimineata sa mearga la biserica umbla prin casa incetisor, pas, pas... sa nu ne trezeasca pe noi si pe copii... Acolo se ruga, este drept, tot pentru noi... dar era altceva...

multumesc pentru raspuns
 

E bine daca poti sa postesti asa mult, mirean fiind.
Eu de-abia ma tin de posturile legiuite.
In privinta impartasirii, stiu ca in Romania se cere sa tii post 3 zile inainte. Dar aici in Occident (si la greci am vazut) regula este sa tii macar de la miezul noptii de sambata si te poti impartasi la Liturghia de duminica.
O fi mai bine ca in RO, sa stea oamenii neimpartasiti cu lunile/ anii, sau mai bine ca aici, Dumnezeu stie.

Post cu folos in continuare!

Personal, m'am impartasit cu 3, 2 si chiar o zi de post.
Niciodata insa fara minim o zi de post, tinuta in intregime, iar asta cand nu am putut tine mai multe zile.

Practica impartasirii cu numai cateva ore de post, nu este recomandata, ca sa nu fiu mai aspru in cuvant.
Mi'a dat Dumnezeu sa intalnesc mai multi parinti cu viata sfanta, iar nici unul nu a aprobat aceasta practica inovatoare.
Ala de sambata noaptea nu este post, caci oricum... dupa lasarea noptii, nu mai mananca aproape nimeni.
Numai atat merita Hristos, care se jertfeste, numai cateva ore, si alea de somn ?!

Sa ne lumineze Domnul mintea si sa ne incalzeasca inimile spre o ravna vrednica de Sfintele Taine.

Potrivit cuvantului, care zice...

"Celui ce voieşte să se judece cu tine şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa. Iar de te va sili cineva să mergi o milă, mergi cu el două. Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta." (Matei 5, 39-42)

... inteleg ca trebuie sa dam intotdeauna mai mult decat ni se cere, spre a dobandi harul. Asa cred ca este si cu postul.

doar cateva cuvinte
 

treaba e mai complicata decat pare la prima vedere.
romanii nostri (majoritatea) nu se impartasesc asa cu una, cu doua.
dar apoi ne 'atinge' parintele la predica si zice sa nu mai fim din aia "spectatori".
ascultarea e si ea buna, nu-i asa?
ps: la o adica, nu stim noi cat post tin altii si daca au binecuvantare (sau nu) sa se impartaseasca cu doar cateva ore de post.

Va adresez o intrebare:
De ce postim? Postim ca sa ne impartasim (ca sa fim vrednici de a fi chemati la Sfanta Impartasanie, la comuniunea deplina cu Hristos) sau postim pentru ca stim ca ne impartasim (pentru ca suntem chemati deja la comuniunea cu Hristos in Taina Sfintei Impartasanii, si trebuie sa fim vrednici de aceasta chemare)?

Scopul vietii noastre este Mantuirea
Deci:
1) postul + rugaciune + fapte bune
2) marturisirea sincera si completa a pacatelor
3) iertarea pacatelor de catre Dumnezeu prin parintele duhovnic
4) Luarea Sfintei Impartasanii
Toate astea facandu-le, cu ajutorul lui Dumnezeu, putem nadajdui ca ne vom mantui

hmmm

In primul rand trebuie definita mantuirea: Mantuirea este eliberarea de robia patimilor si a pacatelor. Scopul ortodoxiei crestine este indumnezeirea omului, mantuirea este doar primul pas pe calea desavarisrii al carei scop repet este indumnezeirea.

Nu poti fi desavarsit si indumnezeit daca nu esti mantuit, insa poti fi mantuit fara a atinge desavarsirea si indumnezeirea.

Si cum obtii mantuirea, prin cele cei ai scris (postul, rugaciunea, milostenia...adica ele determina mantuirea)? Este vorba cuva de un troc (schimb contractual) de genul: Domane Iisuse Hristoase facem un targ asa... eu iti dau post, milostenie si rugaciune iar Tu imi dai mantuirea in schimb? (E obligat Hristos sa dea mantuirea celui ce tine post aspru, rugaciune si milostenie?)

Sau mantuirea este darul lui Hristos (ca EL ne-a ales pe noi nu noi am ales pe EL) iar noi suntem datori sa acceptam acest dar savarsind fapta buna, postul, rugaciunea, milostenia? (iar starea noastra de pacatosenie mai mare sau mai mica, sau stare de mantuire mai mare sau mai mica, se vede exclusiv in faptele noastre, caci Sf Pavel spune la I Corinteni "Sa se cerceteze omul pe sine insusi inainte de Sfanta Euharistie". Evident ca aceasta nu exclude Taina Spovedaniei care trebuie facuta cu inima curata, duhovnicul ajutandu-l pe om se se cerceteze pe sine, sa inteleaga starea in care se afla, sa il lase pe Hristos sa lucreze.)

Ca sa fiu mai clar. Situatia este urmatoarea.
Daca ma imbrac de nunta inseamna ca o sa fiu chemat la nunta? Sau ma imbrac de nunta pentru ca am fost chemat la nunta (si trebuie sa raspund corespunzator chemarii, pentru ca nu cumva sa supar pe mire sau sa fiu aruncat afara ca nu am tinuta corespunzatoare)?

In mod analog, daca postesc, ma rog, fac milostenie o sa ma cheme Hristos la Euharistie? Sau pentru ca ma cheama Hristos la Euharistie postesc, ma rog si fac milostenie (ca nu cumva sa Il supar si nepregatit fiind sa iau foc in loc de viata la Taina Euaristiei... caci Dumnezeu e foc ce arde tota necuratia si pacatul si patima, dar acelasi foc il desavarseste si in indumnezeieste pe cel ce vrea comuniunea cu EL? Cat era - este si va fi in vecii vecilor - de aprins duhul sfintilor lui Dumnezeu?)

De ce este foarte important sa clarificam aceste lucruri?
Pai sunt unii oameni (ortodocsi crestini chiar) care pica in mandrie precum fariseul si zic: "Domane Iisus Hristosase, iti multumesc ca sunt vrednic de tine prin post aspru doar cu paine si apa, nu ca ceilati care manaca si legume... Eu te merit mai mult decat aceia".
Intelegeti ce vreau sa spun?

Intr-adevar, trebuie sa postim pentru a constientiza nevrednicia de a ne impartasi. Daca, in urma postului, vom avea senzatia ca suntem vrednici de a ne uni cu Hristos, de a primi infricosatoarele Taine, inseamna ca am postit pentru a ne fortifica mandria, parerea de sine.

Incercam sa dobandim in vremea postului starea de pocainta, inima infranta si smerita, nu semetie luciferica. Pentru ca apropierea de Hristos se petrece intru smerenie.

Ma bucura cand mai vad oameni care cauta bunatatea. Am intalnit oameni care cautau sa fie buni si oameni care cautau sa fie corecti. Corecti din punct de vedere al normelor, tipicoanelor, dogmelor, regulilor si canoanelor. Ei se manifesta cam asa: mai, omule, tu vrei sa fii bun? Pai, stai, ca nu merge asa simplu, ia raspunde matale mai intai la chestionaru ista ca sa vad cum stai cu cartea. A, pai, slab, nenicule, slab. Ai gauri mari cat cuprinde. Da' la tipicoane, reguli si canoane cum stai? Pfuui, esti la pamant, vai de tine, nenicule! Fugi d-aci din fata mea ca nu esti bun de nimic, fugi pana nu ma enervez ca-ti arat eu atunci ce-i aia bunatate! Cand a venit Mantuitorul a dat de oameni corecti: fariseii. Fariseii erau nu corecti, ci cei mai corecti, impecabili de corecti, perfect de corecti; inchinarea pentru ei era arta si era perfectiune. A intalnit si carturari, astia stiau pe dinafara toata Scriptura, de la cap la coada si de la coada la cap. Cum vroiai ti-o recitau. Si L-au testat pe Mantuitorul de bunatate. Cum? Prin corectitudine. N-au putut sa-L bucteze la carte, caci Mantuitorul fiind si Cuvantul Insusi n-avea cum sa piarda, dar, in schimb, L-au gasit incorect la tipicoane, la respectarea regulilor, dreptarelor si ritualurilor. Si L-au omorat, L-au omorat ei, cei corecti, pe Cel BUN.
Iar, daca asa a fost inceputul, asa va fi si sfarsitul: cei corecti ii vor omori pe cei buni.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Eugen,

Pai si tu si eu spunem acelasi lucru. Eu am facut o schema logica si rece ca un copac cu ramuri goale Tu ai dat viata copacului meu ai pus frunzele cu seva hranitoare, florile cu miros placut si in final fructele. Dar copacul meu ( suport solid si stabil) sustine esentialul evidentiat de tine.

Si... si dragostea fata de Dumnezeu, dragostea fata de aproapele, din care trebuie sa izvorasca toata acea schema, caci in absenta dragostei, acelea devin acte formaliste, mecanice... Si rabdarea in suferinta si smerenia...
Iar fara ajutorul lui Dumnezeu nu se mantuieste nimeni, si de ar posti si s-ar ruga toata viata lui.

glykys,
Multumesc pentru completarile binevenite si bineprimite!
Iertare, pe astea le-am uitat... oare nu le-as putea incadra la "fapte bune"?
Ca doar faptele bune dovedesc iubirea de aproapele si iubirea de aproapele duce incet, incet la iubirea de Dumnezeu... logica mea e cam trasa de par, nu?
Rabdarea si smerenia... nu prea le-am gasit loc in schema mea... la capitolul asta stau cam prost.
Dar ma straduiesc...
Noapte buna! si Doamne ajuta!

Ne raspunde parintele Gheorghe pe alt topic:

"Ce vreti oare sa aveti in Biserica: lege sau iubire? Veti spune, iubire! Dar iubirea nu se cladeste decat cu jertfa; jertfa de sine!"

Din ce am mai vazut pe la bunica mea, pot spune ca parintele are dreptate si ca nu sunt numai vorbe. Si cred ca si rabdarea si smerenia se dobandesc in acelasi mod. Sa ne ajute Dumnezeu sa facem si noi asa!


Edit: poate ultimul si cel mai mare exemplu de jertfa de sine al bunicii: o oala de sarmale, o tigaie de friptura si o oala de ciuperci, pentru ziua urmatoare, de post. Veti spune ca nu e mare lucru, ca sunt niste mancaruri care neceista doar ceva mai multa minutiozitate si ceva mai mult timp. Ei bine, pe astea le-a facut cu doua zile inainte de a muri, desi avea gripa, desi nu putea sta in picioare, desi nu putea dormi bine noaptea si era extenuata (fireste, noi nu stiam acestea sau, mai bine zis, ni se pareau lucruri la ordinea zilei). Le-a facut pentru noi, in cantitati uriase, si asa am avut ce pune pe masa, la inmormantare. Atunci am inteles si eu poezia aia lacrimogena a lui Labis, care manca trupul caprioarei.
Dar, fireste, masura iubirii da masura jertfei... si totul se face treptat, cu rabdare.

Fratilor ceea ce am dorit eu sa subliniez este ca trebuie sa ferim cat putem de ispita mandriei care apare sub numeroase forme.
"Sunt smerit, dar vreau se stie" cam asa gandesc unii. Altii "se mandresc cu nevrednicia" zicand cu buzele "eu sunt mai pacatos si mai nevrednic decat tine" insa in inima lor gandesc "sunt mai placut in ochii lui Dumnezeu decat tine".

Nu trebuie sa gandim: "ce vrednici suntem noi ca suntem ortodocsi crestini, noi ne nevoim taaare mult, ca noi prin ceea ce facem MERITAM pe Hristos". Nu meritam nimic, Biserica Ortodoxa nu este a noastra ci este a LUI Iisus Hristos. EL ii da viata si o hraneste, noi doar traim intru EL. Si unde este vredincia noastra atunci? Vrednicia noastra trebuie sa fie ca cea a lui Zaheu vamesul. Cu frica si cutremur trebuie sa gandim ca trebuie sa raspundem corespunzator prezentei lui Hristos in Biserica si in casa noastra si in viata noastra.

Eu nu am spus ca nu e bine sa postim, sa facem rugaciune, milostenie etc... ci am dorit sa evidentiez de ce facem acestea?
Nu le facem nicidecum ca aceste vor determina pe Hristos sa vina la noi, ci le facem tocmai pentru ca Hristos ne spune precum a spus lui Zaheu vamesul "astazi trebuie sa fiu in casa ta" si Zaheu s-a comportat corespunzator, s-a pocait (a dat jumatate din avere saracilor, a promis ca va intoarce impatrit celui pe care l-a nedreptatit).

Zaheu nu a facut acestea mai intai, iar Hristos a venit la el pentru ca a vazut ca Zaheu s-a pocait (a dat jumate din avere saracilor etc), ci Zaheu s-a pocait tocmai pentru ca Hristos a venit la el. Intelegeti diferenta?

Asa si noi fratilor, (asemenea lui Zaheu vamesul), ne curatim prin post, prin rugaciune, milostenie etc. pentru ca stim ca Hristos vine la noi, pentru ca stim ca ne impartasim cu EL si noi trebuie sa raspundem corespunzator, caci Hristos spune "nu voi M-ati ales pe mine, ci eu v-am ales pe voi".

In concluzie crestinismul ortodox este cel mai usor mod de a trai intru Hristos. Grele sunt ereziile... patimile si pacatele (robia lor). Pentru cel ce paseste cu dragoste de Adevar pe calea mantuirii, a desavarsirii si a indumnezeirii (caci acesta este scopul ortodoxiei crestine) viata este din ce in ce mai usoara, caci comuniunea cu Hristos este din ce in ce mai profunda. Priviti la vietile sfintilor si veti vedea cum bucuria si fericirea lor de a trai intru Hristos a fost intotdeauna ascendenta... chiar daca in lume au avut necazuri.

Fratilor, roadele Duhului Sfant toate se impletesc (dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, Blândeţea, înfrânarea, curăţia. galateni 5, 22-23). Cine traieste (cu adevarat) intru Hristos Iisus le are pe toate acesta, nu lipseste nimic.
Astfel, nu iti fa probleme ca ai uitat ceva, ideea ta a fost inteleasa.


Cea mai mare porunca din legea veche era iubirea de Dumnezeu si de aproapele, insa putini o intelegeau. Hristos nu da o porunca noua in sine, ci doar un mod de aplicare a iubirii de aprapele (caci iudeii nu intelegeau ce inseamna iubirea de aproapele, de aceea Hristos a spus pilda samarineanului milostiv.)

Astfel Hristos Iisus spune: "sa va iubiti unul pe altiul, asa cum v-am iubit EU pe voi", deci nu oricum, nu dupa socotinta fiecaruia.

Iubirea de semenei nu duce neaprat la iubirea de Dumnezeu, caci "si paganii din fire fac cele ale legii" (Romani cap 2). Sunt multi necrestini ba chiar atei care arata o deosebita dragoste de aproapele, ba unii merg pana la jertfa de sine. Acestia implinesc insa doar iubirea de aproapele. Evident ca in baza faptelor lor bune (de iubire a aproapelui) vor fi judecati drept de catre Hristos Iisus si vor trari, caci "paganii care din fire fac faptele (bune) ale legii vor trai prin lege" (Romani cap 2).

Dar ca sa nu mai lugim mult vorba... ideea este urmatoarea. Desavarsirea iubirii este numai intru Hristos Iisus, Dumnezeu adevarat si om adevarat. Iubindu-l pe EL iubim si Dumnezeu si omul.
Dragostea de Dumnezeu nu poate fi despartita de dragostea de aproapele.
"Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu rămâne întru noi şi dragostea Lui în noi este desăvârşită.
Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.
Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. " I Ioan 4

Mai bine de atat nu cred ca putea fi spus...!!!
Bunatatea pura si iubirea sincera sunt puse la grea incercare de iubitorii de canoane,tipicoane si restul obsesiilor care alcatuiesc temperamentele lor colerice!!

Da, bineinteles, taina mantuirii sufletelor se lucreaza de Dumnezeu, prin preot.
Pentru unii intr'un fel, pentru altii intr'alt fel.
Preotul este cel care da seama pentru cum a lucrat mantuirea celor incredintati lui.
Dea Domnul sa ajungem cat mai multi in Imparatie, spre bucuria lui Dumnezeu si odihna noastra.

"Daca posteste cineva amestecand in postirea lui ceva voit de el, sau cautand slava omeneasca si vreun castig din ea, postirea aceasta face scarba lui Dumnezeu. Caci si Israelitii posteau, dar pentru ca savarseau nedreptatea in zilele de post si implineau voile lor, Dumnezeu i-a osandit prin proorocul Isaia, zicand: Nu acest post l-am ales Eu (Isaia 58,5). Tot lucrul bun care nu e facut din singura iubire a lui Dumnezeu, ci are mestecat in el voia proprie, e spurcat si respins de Dumnezeu" (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrisori duhovnicesti, c.401, Filocalia XI).