deci nu cumva Stefan cel Mare isi apara Moldova de cotropitori fie ei catolici poloni,turci musulmani sau alte lifte?

pe cand tunurile lui Bukoff,inchisoarea din Kufstein au ucis romani ortodocsi,care au indaznit sa-si marturiseasca crezul.Nu crezi ca este o diferenta ca de la cer la pamant?

Dar tot asa ar putea sa spuna si Maria Tereza daca ar fi inca in viata, ca ea nu vroia sa distruga manastiri ortodoxe, ci focare de rebeliune si nesupunere. Isi apara imperiul. La fel cum Stefan isi apara principatul. Si el recurgand la unele masuri dure si sangeroase impotriva celor care nu i se supuneau, boieri, chiar daca erau de-un sange cu el si ortodocsi. Deci a fost Stefan cel Mare ucigas nu numai de catolici, ci si de ortodocsi?


Nu, bineinteles ca nu asta era ideea. Conflictele pe atunci nu se duceau intre romani si poloni, sau ortodocsi si catolici. Noi le vedem acum asa, dar pe atunci nu asa era cazul.

nu stiu care dintre ele,dar stiu ca una dintre ele au perscutat unii oameni ortodocsi,dar ideea ca e bine ca nu mai sunt persecutii si ma bucur ca nu mai sunt.

Noesissa,Stefan cel Mare apara tarisoara si credinta stramoseasca de invadatori care(vezi Maria Tereza si altii)doreau sa distruga aceste valori vii si nepieritoare.Chiar nu vezi diferenta?

Eu vad ca aplicam standarde duble. Interesul, cel putin exprimat, al oricarui conducator de tara sau imperiu este sa isi apere interesele tarii sau imperiului. Asa a fost si cu Stefan cel Mare, si cu Maria Tereza, si cu Iosif II, si cu Basescu si cu Bush, si cu Obama. Si pentru asta ei folosesc diferite metode. Ca noi ne simtim mai aproape sufleteste de Stefan cel Mare si de "tarisoara" noastra, si ca ne simtim intr-un fel, raniti personal de anumite lucruri, desi acele lucruri nu au fost indreptate impotriva noastra personal, este o treaba. Dar asta nu inseamna ca, de exemplu, Maria Tereza nu a simtit la fel pentru imperiul ei.

In concluzie, ce vroiam sa spun: nu, nu cred ca Maria tereza a avut ca intentie impanzirea catolicismului per se in Transilvania. Poate ca da, ca masura de consolidare a imperiului, ca incercare de a reduce fragmentarea imperiului...etc. Dar nu ca incercare de a schimba credinta, pur si simplu, ca asa si-a dorit muschii ei.

oare nu ai citit sau auzit da catolicizare fortata in ardeal?Dar istoria uniatiei ai citit-o?Despre Sfintii Martiri si Mărturisitori, ieromonahii Visarion Sarai si Sofronie de la Cioara, preotii Ioan din Gales si Moise Măcinic din Sibiel, credinciosul Oprea Miclăus din Săliste si jertfa lor ai auzit?

catre Mihnea si Erethorn



imi cer scuze ca am confundat persoana,dar e posibil sa ma iertati,nu stiam,cateodata mai confund.

ideea e sa se convoace un sinod sa vedem ce o sa se intampla,dar n curand vom afla ce o se intampla,dar nu stim cum va fi si ce o sa se o sa fie acolo.

Luni 20 septembrie va începe la Viena o nouă rundă a dialogului catolico-ortodox. Delegaţiile celor două părţi vor fi conduse de card Kasper şi de mitr Ioannes al Pergamului.

Sursa: http://www.oecumene.radiovaticana.or...o.asp?c=422375

Probabil că va fi ultima misiune importantă încredinţată card Kasper, a cărui cerere de retragere a fost deja depusă.

Dar puteti fi sigura ca la orice asemenea lucrari se tine seama ! Se tine, fara indoiala, seama de faptul ca exista, in ambele Biserici, persoane cu mentalitate sectara, exclusivista, care doresc sa-L tina pe Cristos incuiat in Biserica lor, care se vad singuri mantuiti si care, daca ar putea, ar tranti usa raiului in fata oricui nu-i din Biserica lor.

Se tine seama ca exista cei care, pentru a-si alimenta complexele de superioritate si pentru a si le rezolva pe cele de inferioritate, merg pana acolo incat restalmacesc invataturile "inamicilor", creind oameni de paie pe care ii darama bucuros.

Vedeti dumneavoastra, daca n-ar exista asemenea persoane si asemenea atitudini si mentalitati, lucrarile comisiilor ecumenice nici n-ar avea obiect.

Cum sa nu se tina seama de principala cauza a schismei intr-o lucrare care isi propune sa vindece efectele schismei ?

Daca nu s-ar tine seama, ar fi ca si cum un doctor, incercand sa insanatoseasca bolnavul, n-ar tine seama de microb.

Daca papa va e asa de drag, ridicati-i osanale cate vreti, dar sa nu-mi spuneti mie ca e fara de pacate.
O greseala nu se vindeca printr-o greseala si mai mare.

Dupa contextul creat, cred ca nu intelegeti ce inseamna ,,mentalitate sectara''. Pai Ortodoxia nu e o secta! Ia mai vedeti putin cum stau lucrurile! Ortodoxia este religia lasata de Hristos apostolilor.

Va bucurati ca prin mijloace politice lucrurile merg in directia dorita de catolici. Dar sa nu uitati ca lui Hristos nu-I place asa ceva. Nu-i obliga nimeni pe politicieni sa ajunga in Rai. N-au decat sa fie pe placul lumii toti politicienii in haine preotesti indiferent carei confesiuni ii apartin! Dracii incurca rau de tot itele si rad cu gura pana la urechi de cand isi vad visele pe cale sa se implineasca. E vremea lor, asa cum a fost scris!

Daca s-ar intoarce cu totii la Biserica primara, asa cum a fost inainte de 1054, da, ar mai fi ceva. As admira o asemenea pocainta. Chiar daca ortodocsii vor avea de suferit din cauza politicienilor in straie preotesti, am incredere in El si-L voi ruga sa ne calauzeasca asa cum stie El.

Cine sunt "politicienii în straie preoţeşti" ? Majoritatea ierarhilor ortodocşi ? Cei care, cu învoirea şi mandatul Bisericii lor, participă la comisiile de dialog ? Dacă este aşa, cum de nu vă daţi seama cât de mult semănaţi cu protestanţii ? Între afirmaţia ortodocşilor anti-ecumenişti "Biserica Ortodoxă nu este reprezentată de reprezentaţii ei" şi afirmaţia protestanţilor "Biserica lui Cristos nu are graniţe vizibile" nu există nici o deosebire de fond: una e reductibilă la alta. Nu are nici o importanţă că dv rejectaţi anumiţi ierarhi şi preoţi, pe când ceilalţi rejectează însăşi ideea de ierarhi şi preoţi: ambele sunt atitudini protestante. Credeţi cu adevărat că episcopii sunt urmaşii apostolilor ? Credeţi că PF Daniel este episcop ? Atunci ascultaţi de episcopi şi ascultaţi de întâistătătorul Bisericii dv. Nu eu, ci Cristos vă cere asta. Când a spus apostolilor: "Cei care vă vor asculta pe voi, pe Mine mă vor asculta" cunoştea, în baza preştiinţei Sale, că veţi fi înclinată să ascultaţi mai degrabă de spiritul dv rebel decât de apostolul Daniel. Iar dacă pe Daniel nu îl socotiţi apostol atunci cu ce anume sunteţi mai altfel decât cei care îşi spun "stilişti" şi rejectează Sinodul BOR în bloc ? Este oare deosebire între schisma lor formală şi schisma dv personală faţă de BOR ? Dacă da, care anume ?

Ce dialog ? Patriarhul Romaniei, numit de masoni, este obligat sa fie ecumenist. Se stie ca la masa masoneriei Biserica Catolica are cel putin un scaun..Studiati Cuba - fenomenul iezuit !
In realitate nu avem ce discuta ! Speranta Bisericii Catolice este subordonarea bisericilor otodoxe in formula greco-catolicilor.
Necazul este ca inca de pe vremea lui Ceasca prin intermediul fostei Securitati catolicii au penetrat BOR-ul si au reusit sa-si numeasca propii ierarhi, care azi trec drept ecumenisti. Si mai rau: fenomenul infiltrarii a ajuns pana acolo incat majoritatea celor din mitropolii si episcopii - birocrati cu studii teologice - sunt numiti de ei..Niste pusti fara coloana vertrebala...

Hai sa va spun ce vad vazatorii nostrii cu Duhul de prin sihastrii: Biserica Ortodoxa nu va fi invinsa !

cine v-a spus ca papa "e fara de pacate"?
infailibilitatea nu are legatura cu pacatele personale ale papei
doar ortodocsii rau intentionati insista sa propage aceasta idee

Daca s-ar intoarce cu totii la... vremea fecioriei lor...

In parte subscriu mesajului dumneavoastra. Faptul ca anumiti credinciosi BOR, sau din bisericile ecumeniste, in general, care se considera conservatori, anti – ecumenisti sau rezistenti ortodocsi [sic], se distanteaza de faptele si chiar marturiile de credinta ale propriilor ierarhi inchipuidu-si ca astfel tin Biserica lui Hristos vie, nu inseamna decit ca aplica invataturi bizarre, complet straine de ortodoxie. De altfel, o asemenea incercare nu dovedeste in ultima instanta decit o intelegere gresita a Bisericii si a rolului episcopului in Biserica. Acesti credinciosi nu realizeaza ca euharistul este al episcopului caruia i se subordoneaza, ca nici unul dintre ei nu poate fi mai ortodox decit episcopul lor raminind in comuniune cu el, ba chiar mai mult, continuind sa se impartaseasca in Biserica Locala a episcopului de care se dezic isi atrag condamnare fiindca procedind asa, indifferent de ceea ce personal cred, consimt la ereziile acelui episcop. La fel, preotii sint doar delegati sa faca euharistul, de aceea, indifferent de pozitia lor, daca consimt sau nu la ereziile episcopului, pomenind la slujba episcopul eretic, tainele pe care le savirsesc sint “tainele” episcopului eretic! De aceea a cauta clerici cu barba si cucernici care pozeaza in traditionalisti si anti-ecumenisti, dar care continua sa pomeneasca eretici la slujba, nu numai ca nu este o solutie, nu te tine in Biserica lui Hristos, dar este si comportament complet ne – ortodox. Biserica este in chip mistic chiar Trupul lui Hristos, de aceea in Biserica nu exista erezie. Erezia si ereticii sint aruncati din Biserica de Dumnezeu Insusi in chip tainic si de oameni atunci cind erezia este declarata si ereticii refuza sa se pocaiasca. Ca sa nu orbecaim, Dumnezeu, in marea Sa mila, a facut prin Duhul Sfint invatatura ortodoxa si pentru asemenea situatii cit se poate de explicita: DREPT – CREDINCIOSUL ESTE OBLIGAT SA INTRERUPA COMUNIUNEA CU ERETICII. Orice altceva inseamna impotrivire fata de Scriptura si invatatura si exemplul Sfintilor Parinti, si, de aceea, hula impotriva Duhului lui Dumnezeu! (Celui care vrea sa afle mai multe despre gravitatea impartasirii cu ereticii, ii recomand sa citeasca aici.)

In ce-i priveste pe “stilisti” sinteti complet dezinformat. In primul rind, nu ei isi spun “stilisti” (nici n-ar avea vreun motiv sa o faca din moment ce n-au inventat niciodata nimic), ci aceia din Biserica care se pretinde ortodoxa ii batlocoresc asa ca sa poata prin nume sa-si atribuie continuitatea care le lipseste, sa-si revendice prin nume o traditie de care s-au indepartat inventind un “stil nou” la 1923 si 1924 si pe care nu mai contenesc sa il dezvolte prin ecumenism si tot mai departe de Biserica lui Hristos. “Stilistii” sint ceea ce au fost din totdeauna: ortodocsi (si numai ei)! De asemenea, “stilistii” “nu rejecteaza Sinodul BOR in bloc”, dupa cum afirmati, pentru ca, pur si simplu, ei au propriul lor Sfint Sinod si nu s-au subordonat niciodata BOR care, din punctul lor de vedere, este o Biserica schismatica incepind cu anul 1924 si eretica prin implicarea ei progresiva in ecumenism. Intre un consevator, traditionalist, rezistent (sau cum le-or mai placea sa se numeasca) din BOR si un “stilist” exista o uriasa diferenta! Primii, daca nu se amagesc, atunci mint cu nerusinare si calca in picioare predania ortodoxa numind parasinagoga Biserica, dar “stilistul” este drept-credinciosul din Biserica lui Hristos, aceeasi ieri, astazi si pina la sfirsitul lumii, dumnezeiasca, si nu lumeasca, asa cum a cladit-o Duhul Sfint prin Sfintii Parinti.

Suntem patetici (daca) nu ne uitam fiecare intai la problemele noastre personale... mai exact la pacatele noastre.

Este adevarat noi ortodocsii avem acum TOATA doctrina adevarata (TOT adevarul)... insa cati dintre noi o respecta? cati o cunosc si o inteleg? cati o marturisesc intai in fapta si apoi in cuvant?

Oare nu sunt si acum valabile pentru toti (ortodocsi mai intai dar si romano-catolici) cuvintele Mantuitorului:
"Oare nu Moise v-a dat Legea? Şi nimeni dintre voi nu ţine Legea." Ioan 7,19 Evident ca aici nu se includ sfintii care pururea mijlocesc la Hristos pentru noi... precum Avraam pentru Sodoma.
Parca auzim in taina voicea Domnului Hristos Iisus care ne spune: "v-am dat si va dau in dar Sfintele Taine... Sfantul meu trup si Sfantul Meu sange si voi tot nu vreti sa va pocaiti si sa faceti voia lui Dumnezeu".
"Mila voiesc iar nu jertfa" (Matei 9,13; 12,7)


Fiecare Biserica, atat cea Ortodoxa cat si cea Romano-Catolica are propriile probleme interne.

Cati dintre noi cunoastem contextul socio-politic si teologic care a deterimnat Marea Schisma din 1054? (unele diferente teologice intre parintii latini si cei greci dateaza din sec IV, cu privire la predestinare, pacatul stramosesc etc. ... si totusi Biserica era unita).

Nu uitati ca in primul mileniu episcopul Romei (Papa) a avut un rol extrem de important in pastrarea ortodoxiei (amintesc doar de criza monotelita - sinodul 6 - in care Papa Martin I a murit ca martir pentru dreapta credinta alaturi de Sfantul Maxim Marturisitorul; si de criza iconoclasta - sinodul 7 - in care mai toata Biserica din rasarit cazuse in erezie iar ortodoxia era aparata de Sfantul Ioan Damaschin care traia in Siria stapanita de musulmai; si de episcopul romei).

Desigur dupa anul 1054 teologia latina (devenita romano-catolica) a luat o alta turnura diferita de cea rasariteana (devenita ortodoxa). amintesc doar teologia referitoare la: pacatul stramosesc si modul in care afecteaza firea umana (cu efect direct si profund asupra invataturii despre Maica Domnului Nascatoarea de Dumnezeu), harul Dumnezeiesc, Sfantul Duh...

Noi ca ortodocsi nu trebuie sa uitam ca TOATE cele 7 Sfinte Sinoade Ecumenice in care repet Episcopul Romei (papa) a aparat intodeauna pozitia ortodoxa inmpotriva ereziilor, au fost necesare datorita ereziilor aparute exclusiv in partea rasariteana (greca) a Bisericii.
Este adevarat ca toate marile centre teologice erau in rasarit (partea greaca): Alexandria, Constantinopol, Antiohia... iar teologia latina era mai "rudimentara" dar nu se abatea de la ortodoxie (repet, vorbesc exclusiv de primul mileniu).

Anatemele care s-au pronuntat atunci in 1054 nu au fost nicidecum la adresa Bisericii ci Episcopii s-au anatemizat intre ei, cel de Roma (Papa) si cel de Constantinopol (Ecumenic). Anatemele ele au fost ridicate reciproc in anul 1965 (7 dec).

Discutiile nu sunte deloc usoare din puct de vedere teologic. Biserica Ortodoxa nu s-a abaut niciodata si nici nu se va abate de la doctrina Sfintilor Parinti, de la dogma Bisericii stabilita la cele 7 Sfinte Sinoade Ecumneice. Biserica Romano-Catolica s-a departat destul de mult in unele aspecte de la doctrina acestor sinoade.

Exista foarte multe elemente comune in invatura Bisericilor Ortodoxa si Romano-Catolica, dar exista si diferente. Un dialog deschis si onest spre slava lui Hristos Dumnezeu trebuie sa aiba in vedere toate aceste aspecte. Este extrem de dificil sa se ajunga la un consens teologic.
Totusi Biserica Romano-catolica, incepand cu conciliul Vatican II face eforturi mari in armonizarea cu teologia Sfintilor Parinti: S-a introdus rugaciunea Epiclezei in liturghia Romano-catolica (nu atat de detaliata si cu acelasi scop ca in cea din Sfanta Liturghie ortodoxa), clarificarea lui Filioque (marturisirea ca Dumnezeu Tatal este unica cauza atat a Fiului cat si Duhul Sfant)...

Biserica Ortodoxa va ramane in veci cu aceeasi doctrina neschimbata despre Sfintele Taine, stabilita in primul mileniu (si la care, repet, episcopul Romei, Papa, a avut in rol extrem de important in pastrarea ortodoxiei).

"Dar amanarea cu doi ani a “dialogului” catolico-ortodox nu trebuie sa faca pe nimeni la adormire si la pierderea trezviei. Hotul, comunistul si masonul se afla in interiorul Bisericii si lucreaza. Dar Domnul este Capul Bisericii si lucreaza si El, pana la sfarsitul veacului acesta si dincolo de el."

Sursa: ESEC CATOLIC LA VIENA? Adoptarea documentului comun asupra primatului papal in primul mileniu amanata cu doi ani, DAR NU E DE DORMIT…
http://www.razbointrucuvant.ro/recom...ta-cu-doi-ani/

Premizele teologice eronate ale primatului papal - Dimitrios Tselenghidis - I
 

Între 17 şi 29 Septemebrie se desfăşoară la Viena dialogul teologic dintre ortodocşi şi papistaşi asupra primatului papal. Din primele zile ale dialogului se păstrează o tăcere vinovată din partea ortodocşilor în privinţa desfăşurării dialogului. Conferinţa anterioară a avut loc în Cipru, dar nu s-au luat decizii datorită vehementelor proteste ale poporului credincios, ale clerului cinstit şi ale teologilor universitari. Cel mai important rol însă în zădărnicirea deciziilor a fost puternica „Mărturisire de Credinţă” care i-a speriat pe ecumeniştii militanţi şi Patriarhia Ecumenică, nevoită să se justifice în public, în timp ce ierarhii filopapişti au fost la rândul lor constrânşi să dea declaraţii prin care să arate că nu trădează dogmele Bisericii. Cu prilejul noului ciclu de negocieri dintre ortodocşi şi papistaşi de la Viena oferim comunicarea pe care a susţinut-o dl profesor Dimitrios Tselenghidis la recentul simpozion organizat de Mitropolia Pireului profesorul de Dogmatică al Universităţii Aristotel din Tesalonic. În cadrul acestei expuneri dezvoltă tema ipotezelor teologice eronate ale primatului papal şi subliniază că din punct de vedere dogmatic „nu poate să existe unire cu papistaşii nici formal, nici efectiv”.

Sursa: http://graiulortodox.wordpress.com/2...-si-papistasi/

Premizele teologice eronate ale primatului papal - Dimitrios Tselenghidis - I
 

COMUNICARE

Introducere

Unitatea Bisericii, în toate accepţiunile ei – instituţionale sau sacramentale – are drept temei pe Duhul Sfânt. Unitatea se conferă prin Sfintele Taine, se păstrează, se cultivă şi se manifestă prin Sfânta Euharistie.

Unitatea, ca însuşire fundamentală a Bisericii, rezultă din însăşi ontologia ei şi exprimă îndeosebi conştiinţa ei de sine care în istorie s-a exprimat oficial şi incontestabil prin hotărârea Sinodului II Ecumenic (381) în cadrul căruia s-a elaborat şi Simbolul de Credinţă al Bisericii.

De atunci, mărturisim în Simbolul de Credinţă cu toată solemnitatea că credem „într-una sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”. Dacă însă Biserica este UNA potrivit Simbolului de Credinţă, atunci, conform acestei noţiuni ecleziologice şi sensului propriu al cuvintelor, nu pot exista biserici eterodoxe.

Din exprimarea Crezului rezultă că unitatea, ca însuşire fundamentală, în această situaţie ca însuşire a Bisericii celei UNA, este datul sigur al credinţei noastre. Şi într-adevăr, în conştiinţa trupului Bisericii unitatea acesteia este un dat ontologic, asigurat în mod absolut şi irevocabil de către Capul Bisericii, de Hristos, prin prezenţa neîntreruptă a Duhului Mângâietor în Biserică, de la Cincizecime.

Dincolo de toate acestea, unitatea rămâne pentru anumite mădulare de seamă ale Bisericii din fiecare epocă şi o trăire la care ei aspiră. Ca experienţă de viaţă, unitatea membrilor Bisericii înseamnă nevoinţa personală a împreună-lucrării lor (cu harul) pentru a dobândi locuirea sfinţită şi rodirea sigură în trupul viu şi dătător de viaţă, divino-uman al lui Hristos, în Biserică. Tocmai această unitate în toate sensurile cu Hristos şi prin El cu întregul Dumnezeu Treimic, dar şi între noi, ca mădulare ale Bisericii, este scopul Dumnezeului întrupat pentru noi, ca să devenim nu doar un trup cu Hristos, ci şi un Duh cu Dumnezeul Treimic (vezi Efeseni 4, 4-5: „este un trup şi un Duh, precum şi chemaţi aţi fost la o singură nădejde a chemării voastre; este un Domn, o credinţă, un botez”). Acest lucru s-a exprimat fără ocolişuri în rugăciunea arhierească a lui Hristos pe care o vom explica în continuarea expunerii noastre.

Concret, unitatea Bisericii există şi se manifestă instituţional în credinţă, în cult şi în administraţia Bisericii. În fiecare situaţie, tripla unitate pomenită mai sus se întemeiază şi se dobândeşte prin tripla demnitate a lui Hristos: profetică, arhierească şi împărătească. Prin urmare, cele trei manifestări ale unităţii Bisericii va trebui considerate ca interdependente şi coordonate indisolubile ale unităţii depline şi unice a Bisericii.

Unitatea propriu-zisă a Bisericii, atât la nivel instituţional, cât şi la nivel harismatic şi al trăirii, rămâne practic în esenţă neînţeleasă, dar şi neargumentată teologic, dacă nu se ţine seama de distincţia ontologică dintre firea necreată şi lucrările necreate ale Dumnezeului Treimic. Deosebirea de mai sus, rezultat al caracterului harismatic şi empiric al teologiei ortodoxe, constituie „cheia” duhovnicească a înţelegerii unităţii Bisericii. De aceea, şi deosebirea aceasta este o premiză obligatorie pentru întregul studiu al temei noastre, o străbate axial şi o ghidează ca înţeles prin fiecare din afirmaţiile noastre.


1.1. Unitatea în credinţă

Unitatea Bisericii, aşa cum am făcut referire deja, nu constituie un adevăr dogmatic autonom şi abstract, independent de viaţa Bisericii, ci exprimă conştiinţa de sine şi experienţa Duhului Sfânt în Biserică. Trupul sacramental al lui Hristos, Biserica, devine spaţiul harismatic unde se constituie, se trăieşte şi se manifestă unitatea credincioşilor ca icoană a Dumnezeului Treimic. Unitatea credincioşilor este rodul participării lor la harul necreat al Dumnezeului Treimic şi constituie expresia vieţii Bisericii celei UNA şi totdeauna unitare, ca unitate de nedesfăcut şi comuniune desăvârşită a persoanelor. Prin urmare, premisele teologico-ontologice pentru referirea credincioşilor la unitatea treimică se găsesc în însăşi întemeierea şi constituirea Bisericii ca trup al lui Hristos, în care se armonizează credincioşii ca mădulare organice ale acestuia.

Credincioşii, ca sălaş al dumnezeieştilor Persoane după har, sunt chemaţi să trăiască după modelul unităţii treimice şi să exprime astfel comuniunea şi participarea lor la viaţa Dumnezeului Treimic. Dealtfel, potrivit Evanghelistului Ioan, realizarea unităţii credincioşilor după modelul unităţii dumnezeieştilor Persoane constituie şi mărturisirea lor în lume: „Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis” (In. 17, 21).

În rugăciunea arhierească de mai sus, Hristos, potrivit Sfântului Atanasie cel Mare, cere de la Tatăl Său unitatea credincioşilor după modelul propriei Lor unităţi. Desigur, aici unitatea credincioşilor nu se referă la firea Dumnezeului Treimic, pentru că „doar de firea dumnezeiască este omul departe” (Κατά Ἀρειανῶν, ΒΕΠ 30, p. 269). Unitatea credincioşilor ca mădulare ale Bisericii celei una şi unice, se întemeiază nu pe firea, ci pe lucrarea necreată îndumnezeitoare, pe slava Dumnezeului Treimic. Argumentarea acestei poziţii este neîndoielnică, de vreme ce Adevărul ipostatic în continuarea rugăciunii arhiereşti, o exprimă fără echivoc: „Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei precum M-ai iubit pe Mine.” (Ioan 17, 22-23). În acest paragraf este condensată „cheia” ermineutică a înţelegerii unităţii Bisericii în Duhul Sfânt. Ceea ce îi uneşte pe credincioşi cu Biserica sau ceea ce face din Biserică trup divino-uman nedespărţit şi organic este însăşi slava îndumnezeitoare necreată, harul Dumnezeului Treimic. Această dumnezeire necreată care stăpâneşte şi desăvârşeşte trupul Bisericii, sălăşluieşte harismatic şi rămâne pentru totdeauna liturgic în Biserică, prin Sfintele Taine, prin Hristos Care este Capul trupului divino-uman cel unul al Bisericii (vezi Efeseni 1, 22-23). În acest trup se realizează ontologic acest „Eu întru ei” al lui Hristos.

Sursa: http://graiulortodox.wordpress.com/2...-si-papistasi/

Premizele teologice eronate ale primatului papal - Dimitrios Tselenghidis - I
 

Unitatea Bisericii şi cugetul unitar


Prin urmare, termenul necesar al unităţii noastre cu Dumnezeul Treimic în Hristos este prezenţa harismatică a Duhului Sfânt înlăuntrul nostru în mod activ. Cu alte cuvinte, unitatea noastră cu Dumnezeul Treimic nu se datorează capacităţii firii noastre, ci Duhului Sfânt (vezi Sfântul Atanasie cel Mare, Κατά Ἀρειανῶν 3, 25, ΒΕΠ 30, 271: „Duhul este Cel Care există în Dumnezeu şi nu noi înşine”). Practic, această unitate în har a Bisericii se manifestă prin concordia părerilor şi prin existenţa unui cuget unitar în noi (vezi Sfântul Atanasie cel Mare, Κατά Ἀρειανῶν 3, 23, ΒΕΠ 30, 269).

Dacă însă unitatea Bisericii ca trup sacramental şi divino-uman, dar şi unitatea credincioşilor în parte ca mădulare ale Bisericii între ei, după modelul unităţii Dumnezeului Treimic, se realizează direct şi personal de către Însuşi Dumnezeul Treimic prin lucrarea necreată a Duhului Sfânt, atunci devine uşor de înţeles faptul că eterodocşii – romano-catolici şi protestanţi – care în nici un caz nu constituie biserici, ci comunităţi religioase cu nume bisericesc, alterând prin Filioque credinţa apostolică a Bisericii în Dumnezeul Treimic şi în mod practic nefăcând deosebirea dintre firea necreată şi lucrarea necreată în Dumnezeu fac irealizabilă unitatea lor, în caracterul ei ontologic şi harismatic, cu Dumnezeul Treimic şi cu noi în Hristos.

Dar şi orice altă formă de unire cu eterodocşii spre care se tinde şi care se abate de la premisele teologice de mai sus ale „credinţei o dată predate nouă” este în realitate irealizabilă. Cu toate acestea însă, reprezentanţii Bisericilor Ortodoxe locale având ca centru coordonator Patriarhia Ecumenică se manifestă după o altă viziune asupra unităţii Bisericii. Este în acest sens caracteristic faptul că în primul paragraf al schiţei de proiect a Comisiei Internaţionale Mixte pentru Dialogul Teologic cu romano-catolicii prevăzută pentru evenimentul de anul trecu din Cipru (Octombrie 2009), se pomeneşte că în textul stabilit de comun acord la Ravenna (2007) romano-catolicii şi ortodocşii se referă la „epocă Bisericii nedivizate” (vezi Textul de la Ravenna, paragraful 41). Este clar că exprimarea aceasta presupune, pentru membrii Comisiei Internaţionale Mixte, că astăzi nu mai există Biserica nedivizată. Şi prin urmare, astăzi Biserica este divizată, în ciuda credinţei Bisericii pe care o mărturisim cu gura în Crezul nostru. Acest lucru însă înseamnă o cădere din Biserică a tuturor celor care susţin conştient toate cele prevăzute de Textul de la Ravenna despre identitatea Bisericii, deoarece în mod indirect resping învăţătura dogmatică a Sinodului II Ecumenic.

Dar, deja cu mult în urmă, romano-catolicii s-au rupt de învăţătura dogmatică a Sinodului II Ecumenic prin adaosul Filioque. Filioque a fost conceput şi a apărut în Occident când s-a pierdut trăirea prezenţei harismatice a Duhului Sfânt în pliroma bisericească din jurisdicţia papei. În esenţă Filioque a constituit cristalizarea înstrăinării de experienţa trăită a harului necreat şi a lucrării Dumnezeului Treimic prin care se realizează comuniunea directă şi adevărată (a lui Dumnezeu) cu omul în lăuntrul purtătorului prin excelenţă al unităţii dintre Dumnezeu şi om, adică în Biserică.

Prin urmare, din pricina diferenţierii noastre dogmatice de romano-catolici nu poate exista nici din punct de vedere formal, nici real unitate între noi. Cu toate acestea însă, din punct de vedere dogmatic şi ecleziologic paradoxul constă în aceea că Textul de la Ravenna – consecvent faţă de textele comune anterioare de la München, Bari, Valaam şi de la Balamand – se referă la credinţa comună apostolică, la tainele comune şi la caracterul eclezial al eterodocşilor. Astfel, se dă impresia eronată şi blasfemiatoare că prin acest text comun de la Ravenna se dezminte Hristos, care ne asigură că mlădiţele tăiate din vie nu mai pot să aducă roade. Adică, membrii Comisiei Internaţionale Mixte de Dialog confirmă prin textele lor comune că, dincolo de abaterile lor eretice, romano-catolicii constituie Biserică şi că au Taine autentice. Este într-adevăr un paradox teologic şi logic faptul că reprezentanţii Bisericilor locale Ortodoxe nu înţeleg uriaşa înşelare dogmatică a romano-catolicilor asupra caracterului creat al Tainelor lor, care înşelare anulează la propriu afirmaţia de mai sus a acestora pe care însă o contrasemnează şi reprezentanţii ortodocşi. Înşişi romano-catolicii ne confirmă prin învăţătura lor dogmatică despre harul creat că sunt lipsiţi de experienţa eclezială a Duhului Sfânt. Prin urmare, date fiind premisele existente, este, teologic vorbind, fără sens şi fără scop să se facă demersuri pentru o unitate eclezială cu romano-catolicii. Practic, această unitate este, de altfel, absolut irealizabilă, deoarece se opune premiselor teologice ale Bisericii şi caracterului ei ontologic.

Sursa:http://graiulortodox.wordpress.com/2...-si-papistasi/

Iarasi va impotriviti Bisericii dumneavoastra ?

Erethorn, care considerati ca este motivul pentru care acest dialog a avut parte de esec in ultimii ani? E posibil ca conditiile impuse unilateral de BC sa fie inacceptabile?
Nu uitati ca BO a mai trecut odata prin aceasta situatie acum 300 ani, cand BC facea ortodocsilor aceleasi promisiuni ca si in prezent, cu conditia recunoasterii papei.

Doamna, nu pot sa pretind ca as cunoaste in detaliu istoria incercarilor de dialog contemporane.

Dar, vazand , in mare, situatia celor doua Biserici, apreciez ca niciun pas important nu se va face spre unirea lor fara o interventie divina.

Ceea ce ne uneste este divin; ceea ce ne desparte este uman.

Atunci sa asteptam interventia divina.
Totusi materiale cu privire al dialogul purtat de cele doua Biserici au fost publicate si orice om se poate informa, daca vrea: de la catolci, de la ortodocsi si de la protestanti. Fiecare a publicat amanunte legate de aceste intalniri ecumenice. De aceea spun, ca nu ne putem plange de lipsa de material informativ, atunci cand facem unele remarci referitoare la "impotrivirea fata de Biserica". Practic nici BO nu s-a aratat de acord; deci nu e vorba de nici o impotrivire. Slava Domnului!

Doamna, kesarion_breb stie bine despre ce vorbesc... Dansul si-a mai exprimat puncte de vedere prin care arata ca nu e de acord cu prezentul Intaistatator al Bisericii sale, iar luarea de cuvant din prezentul thread nu se referea la rezultatele dialogului, ci la dialogul in sine.

Asa fiind, dansul se situeaza in afara Bisericii sale, care prin ierarhii sai aproba, incurajeaza si practica dialogul interconfesional.

Parerea me a este, sa nu tragem concluzii pripite, in legatura cu chestiuni de care nu suntem raspunzatori. Daca Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru pe care El il respecta, asa sa facem si noi.

Acuza de mai sus este generala, nu se limiteaza doar la o persoana, dupa cum a fost formulata:
Erethorn: "Iarasi va impotriviti Bisericii dumneavoastra ? "
Recunoasteti ca nu este acceptabil.

Exista multe asemanari dar exista si multe deosebiri teologice pe care le-am enuntat in postarile anterioare. Nu voi reveni.

Problema "primatului papal" nu a fost clara nici in primul mileniu... rasaritenii (ulterior ortodocsi) l-au considerat intotdeauna pe Episcopul Romeni "primul intre egali" (adica primatul este doar onorific). Episcopul Romeni nu fost de acord cu acesta el dorind un primat si jursdictional. Acest lucru era posibil in vest intrucat Roma era singurul centru teologic important, dar in rasarit situatia era cu totul alta. Este binecunoscuta lupta pentru putere intre marile centre teologice (Constantinopol, Alexandria, Antiohia) care se vedea in ereziile care apareau tocmai din aceast dorinta de "suprematie" a unora.

Episcopul Romei a fost "impins" oarecum de imparatii imperiului roman de rasarit (bizantin) sa doreasca o autonomie mai mare. Sa nu uitam criza sinoadelor 6 si 7 ecumenice cand imparatul amenita chiar cu moartea pe latinii care nu ascultau de deciziile gresite ale imparatului in ceea ce priveste doctrina ortodoxa. Reamintesc criza monotelita in care Papa Martin I a murit ca martir impreuna cu Sfantul Maxim Maruturisitorul pentru apararea credintei ortodoxe.
In criza iconoclasta, imparatul bizantin avea fortele armate prea slabite pentru a mai face incurisiuni de "pedepsire" a latinilor pentru nesupunere...

Acestea sunt niste realitati care trebuiesc recunoscute de noi crestinii ortodocsi. Repet, in primul mileniu latinii si mai ales episcopul romei a avut un rol extrem de important in apararea cresitei ortodoxe.

Dupa aparitia imperiului carolingian sec VIII D.Hr. (care avea pretentia sa se numeasca imperiul roman), situatia politica s-a schimbat iar papa a cautat sprijin in noul imperiu (evident in permanenta disputa cu imperiul roman de rasarit) pentru a scapa de presiunile imaparatului bizantin... ceea cea dus inevitabil si a unele modificari teologice la parta latina pentru a exista o diferenta intre apus si rasarit. Spre exeplu Imperiul carolingian a respins hotararile sinodului 7 ecumenic... a urmat apoi introducerea "filioque"... rostita pentru prima data la incoronarea in apus a imparatului Henric al III-lea.

Ulterior episcopul Romei a devenit si seful propriului stat... deci inflenta politicului a fost si mai mare, el trebuid sa se ocupe nu doar de responsabilitatile Bisericesti ci si de cele "lumesti" (statale). Astazi din statul papal a mai ramas doar Vaticanul...

Dupa cum se observa influneta politicului a fost foarte mare atat in vest cat si in est.

Diferentele teologice "mari" sunt cele legate de: har, Duhul Sfant, pacatul stramosesc (care se leaga direct de ivatatura despre Maica Domnului, firea umana, pacat, moarte, purgatoriu, indulgente). Multe dintre aceste diferente teologice dateaza din sec IV d.Hr (cea privitoare la har, predestinare, pacat) dar aceasta nu a impiedicat unitatea Bisericii.

Asemanarile sunt Sfintele Taine, intre care cea mai importanta este Sfanta Euharistie, impartasirea cu adevarat trupul si sangele Domului (care nu se savarseste fara Taina Preotiei prin succesiune Apostolica).

Duhul Sfânt conduce Biserica
 

Am observat de mai multe ori această atitudine oarecum de "idolatrie" episcopocentristă, care însă nu este cu adevărat specifică Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Hristos. Fără îndoială că episcopii, ca preoţi, au o mare autoritate în biserică. Şi în timp şi-au câştigat şi o mare autoritate în aspecte administrative. Însă dacă harul preoţiei nu este dublat şi de un har al teologiei, atunci respectivul preot sau episcop are mai mult o autoritate sacramentală (chiar şi ţinând cont de felul destul de limitat de a înţelege, trata şi aplica sacramentele); autoritatea în materie sacramentală nu implică în mod absolut necesar şi o mare autoritate teologică, şi asta pentru că teologia este ea însăşi un har, unii beneficiază mai mult, alţii mai puţin, iar acest har dumnezeiesc, de a face teologie şi de a fi teolog, nu este legat la modul absolut de urcarea pe vreo treaptă preoţească. Un caz elocvent este cel al sf. Maxim Mărturisitorul, care este un teolog de referinţă pentru creştini, însă care nu a fost niciodată preot hirotonit; însă aceasta nu l-a împiedicat să fie şi să devină un teolog de referinţă pentru creştini. Sf. Chiril al Alexandriei spune foarte clar că Duhul adevărului îi va călăuzi la adevăr pe Sfinţi, pe Aleşi, nelăsând să se înţeleagă că această călăuzire i-ar privi doar pe preoţi. Şi mai sunt multe alte exemple, în general aceasta este poziţia autentică a Sfintei Tradiţii, de aceea atunci când este vorba de luat decizii teologice şi nu numai în Biserică cei care trebuie consultaţi, sub călăuzirea Duhului, sunt teologii pe orice treaptă ar fi ei în Biserică. Iar în acest caz trebuie întrebată Sfânta Tradiţie cine este teolog, cine face teologie, ce este teologia, şi altele asemenea.

Apostolii nu aveau autoritate apostolică în materie doctrinară sau dogmatică pentru că ar fi avut darul preoţiei, ci pentru că primiseră Revelaţia dumnezeiească prin Fiul şi prin Duhul Sfânt, după cum dau mărturie foarte clară cărţile Noului Testament. Harul înţelegerii profunde în materie de teologie şi de spiritualitate este un har specific de la Dumnezeu şi pe care chiar Dumnezeu a ţinut să îl distribuie aşa cum a crezut de cuviinţă; iar noi ştim că "Duhul suflă unde vrea", nu unde cred unii sau alţii, pe scaune mai mult sau mai puţin înalte. Mai mult, mari teologi şi părinţi ai Bisericii nu au fost astfel datorită faptului că ar fi ocupat scaune episcopale, ci dimpotrivă au ajuns la nivelul de episcopi tocmai datorită harului lor teologic. De aceea, încrâncenarea unora, cum am văzut şi pe acest forum, că Biserica Duhului şi a Adevărului ar fi şi ar fi fost vreodată condusă doar de episcopi şi de preoţi este o încrâncenare păgubitoare şi în concordanţă nedeplină cu Sfânta Tradiţie. După cum am mai spus, a avea har de a săvârşi lucrări sacramentale, în felul în care se înţelege azi practicarea Sacramentelor, nu este şi nici nu poate fi o garanţie absolută pentru o competenţă reală în materie teologică şi spirituală. Au fost şi sunt încă destule, proporţional chiar foarte multe în raport cu totalul, cazuri de clerici care nu au excelat în domeniul teologic, ori care au făcut tot felul de erori, ori care s-au luptat pentru putere, etc, etc, etc.

Dacă lucrurile ar fi stat precum în învăţăturile unora ca sf. Grigorie de Nazianz şi sf. Dionysie Pseudo-Arepagitul, şi în ale altora asemenea acestora, mai că i-aş fi înţeles pe cei care susţin atât de tare stăpânirea clericală. Dar având în vedere învăţătura Tradiţiei şi ceea ce s-a întâmplat propriu-zis în practică, poziţiile lor nu se susţin întru totul, şi dealtfel nici nu pot. Chiar Duhul Sfânt i-a contrazis şi îi contrazice, cel puţin aşa periodic mai încercând să le semnaleze unora pericolele la care se expun prin abaterile de la Tradiţie. Şi avem, ca să zic aşa un "tip" în Vechiul Testament, anume activităţile profeţilor, care nu de puţine ori au fost, datorită Cuvântului lui Dumnezeu şi Duhului, nu datorită lor, împotriva autorităţilor politice şi religioase, ba chiar au fost prigoniţi, etc, iar acest "tip" arată foarte clar posibilitatea şi realitatea lucrării Duhului Sfânt prin oameni şi feluri care deranjează pe încrâncenaţii clericalişti. Aşa cum spune şi părintele Stăniloae, în Biserică întotdeauna a existat o ierarhie paralelă cu cea sacramentală, anume una a sfinţeniei (la care eu aş adăuga şi una a teologiei) şi asta pentru că Dumnezeu nu a putut lăsa să Îi fie puse în primejdie chiar aşa planurile încât poftele unor oameni trecători, chiar şi prin funcţii, să se suie deasupra Planului Dumnezeiesc.

Sper ca acestea să nu fie interpretate greşit, mai ales de către "binevoitori", şi mai ales că ştim cât de mulţi "binevoitori" sunt printre cei care îşi spun ortodocşi şi printre cei care îşi spun catolici; nu este vorba despre nici un îndemn la neascultare, ci la discernământ. Ştiu că puţini inşi vor înţelege şi vor intra în rezonanţă cu ceea ce am spus, dar vedem şi noi din ce în ce mai mult că drumul cel îngust devine din ce în ce mai îngust, iar calea cea largă devine din ce în ce mai plină şi mai largă.