Si daca este? Am pierdut totul.
Eu am certitudinea ca Cel care a biruit moartea nu ne cheama la o fericire iluzorie, ci la o fericire vesnica.

Pierd timp crezand in cineva care nu exista. Timp si energie. Daca Dumnezeul accesta exista, intai as vrea sa-i fac o lista de intrebari si daca ma trimite in iad, ok, mie imi sta bine, este cea ce-mi merit.
Chiar daca conceptul de suflet nu pot sa mi-l imaginez: cand un om moare, noi ne imaginam sufletul care se desparte se corp si incepe sa urce spre sus. In ce mod pot trece amintirile sale, ne natura cerebrala, de la stat solid la stat aereu adica la atomi de oxigen. Energie? Poate. Infrarosi, onda radio. Dar la celalalt capat trebuie sa fie cineva care sa descifreze informatiile. Ceva dincolo de pamant, poate spaziu. Infrarosii pot calatorii pe distanze foarte mari, deci poate fii o alta planeta, o alta galaxie, un asteroid, o stea. Dumnezeu poate fii toate accestea. Dumnezeu poate fii...... ops.... un extraterrestru. Este logic.

Esteo mare diferenta intre modurile de a aborda o problematica pentru ca daca din start ne punem problema de ce nu exista Dumnezeu, noi vom cauta orice motiv pentru a ne sustinem aceasta idee si vom vedea lucrurile asa cum vrem noi, nu asa cum sunt.
Daca ne punem problema "exista Dumnezeu sau nu? oare de ce ceilalti L-au cunoscut si eu nu? nu cumva s-ar putea sa fie la mine problema? Oare de ce imi spun ceilalti ca ma pierd in tentativa de a cuprinde cu mintea mea pe Cel ce este necuprins? De acum recunosc faptul ca nu stiu nimic despre Dumnezeu, te rog Doamne ajuta-ma..." s-ar putea sa avem mai multe sanse, asta depinde de sinceritatea pe care o avem fata de noi insine.

Nu este adevarat, nu meriti sa fi trimis undeva daca nu ai fost informat corespunzator, conform legilor "teritoriului" sau a mediului unde ti-ai trait viata...si adevarul este ca lumea NU ESTE INFORMATA asa cum ar trebui sa fii pe pamint.
Exista un termen american foarte CUPRINZATOR si elocvent pentru situatia unuia in TRIBUNAL si se numeste "HearSay"..acest hearsay sau "din auzite" nu are nici o valoare juridica punitiva pentru cel acuzat.
Daca un om ajunge la Judecata de apoi in fata lui Dumnezeu, acesta nu-l poate tine vinovat pentru ceva ce omul a invatat DOAR DIN AUZITE si ca urmare este IMEDIAT ELIBERAT!

deci pe romaneste...Omule, fa ca nea Cimpoaca si nea Caisa ca asa vrea biserica si traditia...nu prea are greutate la TRONUL INFLACARAT A LUI Dumnezeu!

Sa inteleg deci ca inainte de a se intimpla pacatul primordial, omul era inteligent, avea vointa, dar nu putea face distinctia intre bine si rau?
Si ca pacatul primordial este ca omul a vrut (avind vointa) sa faca si el aceasta distinctie?
Cum se comporta oare omul inainte de a putea face distinctia intre bine si rau?

Daca ai fi sigur ca nu exista viata dupa moarte, ai trai altfel? Ce ai face (si nu faci acum) daca ai fi ateu?

Cui i-a platit?

Dar nu-mi pot imagina cum este starea de ateism. N-am sa discut din perspectiva moralitatii/eticii. Am mai discutat despre acest subiect.
As fi mai sarac in privinta comuniunii, sa-l limitez pe semenul meu doar la viata aceasta inseamna sa-i neg valorea pentru vesnicie. Sa fiu lipsit de rugaciune? parca as fi fara oxigen.

Ce te impiedica sa ii dai in cap, daca valoarea lui este vesnica? Numai frica de iad? Sau suferinta proprie la gindul ca nu mai ai cu cine vorbi?
Adica ai suferi?

Cand spunem ca a platit ne referim la faptul ca a suferit consecintele pacatelor noastre. Consecinta pacatului este moartea. Omul nu a vrut sa faca ascultare desavarsita de Dumnezeu si i-a incalcat porunca, atunci firea lui a decazut. Din iubire Dumnezeu a ales sa se intrupeze pentru a ridica firea umana.
Prin botez omul e mantuit obiectiv, insa mai e nevoie si de putin efort din partea lui pentru a se intoarce de unde a cazut.

Nu te culca pe o ureche ca Dumnezeu incearca sa-l faca pe om sa se intoarca la El, in fiecare secunda vrea asta. Apoi si nestiinta poate fi un pacat, atunci cand omul nu vrea sa afle care e voia Lui.
Uite aici cele 4 legi dupa care va fi judecat omul.http://www.sfaturiortodoxe.ro/pcleopa/12patrulegi.htm

Raul este lipsa binelui. A face rau, inseamna a face contrar binelui. De aia Dumnezeu nu a creat raul. Deci raul este impotrivire fata de Dumnezeu. In starea primordiala nu a existat rau, pana cand omul nu s-a impotrivit lui Dumnezeu prin calcarea poruncii.
Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. Asta inseamna ca are vointa, ratiune, libertate. De asemenea Dumnezeu l-a creat si dupa asemanarea Sa. Asemanarea cu Dumnezeu a fost pierduta prin cadere. Ea se poate redobandi prin credinta, virtute si prin fapte.( http://www.plasticsusa.com/ortho/chipul.html ).

„Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Facerea 3,5)
Cum se impaca ceea ce sustii tu cu fragmentul citat de mine?

Cel putin in potential, raul exista. Doar ca omul nu-l facea, nu? Ca doar nu cred ca sustii ca exista ceva care sa nu fi creat de Dumnezeu, asa cum sustin si ateii.

Raul nu este, nu exista. Raul inseamna o lipsire de bine.

Deci raul nu reprezinta o creatie, ci mai degraba o distrugere. O corupere a binelui.

Stiu, a vrut sa ne arate ca poti fi ademenit de diavol si sa ramai curat (am avut discutii pe tema asta), adica ne-a dat un exemplu despre cum trebuie sa traim.
Esti sigur ca inainte de Hristos nu existau oameni ce incercau sa faca ceea ce Hristos a facut (adica sa incerce sa fie buni, altruisti etc)?
E chiar asa de mare lucru sa suferi consecintele pacatelor noastre? Adica, vreau sa spun, exista atitia oameni care sufera consecintele pacatelor noastre, exista atitia copii ce sufera mult mai mult decit o batjocura de citeva ore si niste cuie infipte in palma. Adica, si cu asta am terminat, interpretarea literala a suferintei lui Hristos mi se pare jenanta.

Distrugerea, lipsirea sau coruperea e rea sau buna? :)
Raul nu exista numai acolo unde exista numai bine absolut. De acord?

Binele trebuie inteles ca voia divina. Orice alterare a voii Lui Dumnezeu inseamna rau. Insa acest rau nu are substanta ca sa fie. Deci raul inseamna ceva, nu exista de fapt. Complicat. :)

Deja ne avantam prea mult pe taramul metalogicii... Binele absolut este facut de Dumnezeu. Celelalte fiinte care respecta dorintele Lui raman intr-o stare relativa de bine, cu posibilitatea inaltarii continue spre Binele desavarsit. Deci, in functie de conditia existentiala in care au fost create, ratiunile care raman de partea Binelui pot sa faca mai mult sau mai putin bine, dupa cum le-a dat Dumnezeu posibilitatea sa faca.

Raul probabil ca incepe de la un punct-limita, in momentul in care ratiunea cuiva spune: NU, nu vreau, nu-mi convine ideea Ta!

Cutremurele sint ceva rau sau bun?
Deci posibilitatea este data de Dumnezeu?

Modificarile structurii interne a scoartei terestre trebuie sa aiba un scop bun. Daca mai cad case, e partea a doua. :) Asa cum ploua pentru cei buni si pentru cei rai, asa si faliile terestre se muta pentru toti deopotriva.

Evident. Fiecare existenta rationala este unica si are un scop anume pentru care este chemata la fiinta.

Care a fost scopul pentru care Dzeu i-a lasat posibilitatea lui Adam sa aleaga raul?

Nu inteleg. Este un non sens. Ce sens ar avea sa-i dai in cap daca el are o valoare pentru tine. In loc sa-i declari iubire, il injuri, cam asa suna in cazul tau.

Top cat, Dumnezeu te-a creat liber si responsabil. Libertatea de a face ceea ce alegi este unul dintre atributele fundamentale ale fiintei umane.

Libertatea de a iubi, pentru ca asa doresti tu. Libertatea de a face bine, pentru ca asa doresti si alegi tu.

Ateul se bucura de libertate, chiar daca nu recunoaste ca aceasta i-a fost conferita de Dumnezeu.

Dar cand vine vorba despre responsaabilitate, incepe dansul pe dupa cires. Fie ca Dumnezeu nu exista, si deci nici legi carora sa ne supunem si nici responsabilitate.

Fie ca legile le facem noi iar responsabilitatea este relativizata pana cand isi pierde orice substanta si inteles.

Cazul cel mai grav - pus in situatia de a accepta si a discuta, macar la nivel teoretic, posibilitatea ca libertatea si responsabilitatea corelativa sa aiba ceva de-a face cu Creatorul, ateul arunca responsabilitatea in spatele lui Dumnezeu.
E cam in felul urmator:

"Si ce daca m-am imbatat la carciuma pe bani imprumutati, am dormit in sant si m-am trezit la sectia la politie ? E de vina taica-miu care nu m-a legat cu lantul de piciorul mesei, ca sa nu pot pleca de acasa. Tata, uite procesul verbal, du-te si plateste amenda."

Ei, si stii care-i culmea ? Ca Tatal chiar a platit amenda. Tot ce-ti cere este sa accepti ca de vina pentru amenda ai fost totusi tu.

Liberul asta arbitru e mai mult o gluma decat un adevar. Cat de liber esti cand nu poti alege in ce tara te vei naste, iar de la nastere ti se impune un set de norme culturale si religioase la care se asteapta sa aderi fara prea multe obiectii?
Cat de liber esti cand trebuie sa muncesti zilnic cel putin 8 ore pe zi, cand nu ai la dispozitie decat un set limitat de alegeri, limitat de paradigma culturala in care traiesti si tot asa?
De asta nu prea gasesc sensul acestui liber arbitru crestin. Mie personal imi pare mai mult o fictiune pentru a ‘‘justifica’’ presupusa alegere facuta de Eva si Adam in Eden.
Dar in fine, poate gresesc, as vrea sa aflu si eu unde anume insa, mai exact

Pai nu stiu. Spune-mi, tu esti sau nu liber sa raspunzi acestei postari ? Te forteaza cineva ? Ai un pistol mare la ceafa, tinut de un nene urat care te ameninta ?

Litera omoara duhul.

Nu ma refer la aceasta libertate relativa de a alege intre cateva optiuni. In povestea biblica a genezei optiuniile sunt clare, oamenii sunt perfecti, deci alegerea ar trebui sa fie si ea clara. Totusi alegerea este gresita desi oamenii se presupune ca sunt perfecti (Adam si Eva). Iar asta numiti voi liber arbitru? Eu o numesc prostie, sa stiu clar ca ce fac e gresit (Adam si Eva fiind perfecti ar fi trebuit sa stie)si sa fac totusi o alegere.
Evident ca sunt liber sa raspund acestei postari, dar aceasta alegere nu este echivalenta cu cea facuta de cei doi presupusi primii oameni. Eu nu aleg ceva stiind clar ca e gresit doar de dragul de a experimenta libertatea. Plus ca prin liber arbitru inteleg o libertate practic nelimitata, ceea ce fizic este imposibil.

Dar ce, tu n-ai facut niciodata, in mod liber, un lucru despre care stiai clar ca e gresit ? Te invidiez sincer.


desi oamenii se presupune ca sunt perfecti Ba nu se presupune de loc. Oamenii nu sunt perfecti, sunt perfectibili.

Ba da, dar nu unul care sa ma transforme din nemuritor in muritor, nu unul care sa imi schimbe natura ontologica sa zic asa. Greselile mele sunt limitate si eu nu sunt perfecct. Adam si Eva se presupune ca erau.

Pai daca valoarea sa e vesnica, ce te face sa alegi aceasta clipa in favoarea unei alteia?
Valoarea e data de putinatate, de efemeritate, uita-te in jurul tau.

Ti-am mai spus, nu se presupune deloc ca protoparintii erau perfecti, nu mai repeta prostia asta.

Iar in ce priveste magnitudinea greselilor tale, rezuma-te la a spune ca nu faci, "cu stiinta", greseli care s-ti schimbe natura ontologica.

Sunt ferm convins ca necunoasterea va sluji drept o circumstanta atenuanta absolut valabila la judecata.

Si totusi, religia e mai toata litera.

Scopul a fost acelasi pentru care i-a lasat si pe ingeri: sa aleaga a face sau nu voia divina. Pe tremen scurt, pentru unii nu pare o problema daca fac sau refuza voia Lui, insa pe termen eon-ic lucrurile vor sta altfel si toti vor intelege intr-un tarziu care existenta este mai buna.

In cazul omului, in momentul in care Dumnezeu i-a dat suflet viu, Adam si Eva au trait pentru un timp o stare de fericire contemplativa, un extaz continuu, cum numai unii dintre Sfinti au experimentat cateodata. Scopul lui era sa se foloseasca de Creatie si sa se inalte mereu catre Creator, lucrand gradina care i-a fost data, invatand, creand, inventand, imbunatatind materia, descoperind maretia Universului - oamenii ajungand o civilizatie avansata si nelimitata nici macar de planeta Pamant. Dumnezeu i-a cerut sa aiba grija si sa nu cada in placerile existentei, prin orice simt ar fi acestea experiate, caci altfel Duhul Sfant ii va parasi. Si, cazand din starea aceea de gratie in lipsirea de Dumnezeu, Adam a inteles ca este rau, dar nu si-a cerut scuze, dand vina pe Eva. La fel si Eva a dat vina pe cel vicelan. Deci lipsa caintei i-a aruncat in moartea spirituala si mai apoi in moartea fizica.

Asa ca nu a fost intentia Lui Dumnezeu sa il forteze pe om sa ramana in comuniune cu El, ci l-a lasat sa faca ce a vrut: sa traiasca sau sa moara - dupa cum l-a si avertizat.

Hai sa fim seriosi...
 

Daca pentru tine religia se rezuma la niste treburi pe care le citesti pe net despre religie, s-ar putea sa fie adevarat.

DAR:

Rugaciune, credinta, speranta, dragoste, duh, iertare, pocainta, mantuire.

Vezi cate litere am scris mai sus ? ;)

Spun ca nu te-ai intalnit cu iubirea lui Dumnezeu. Daca ne punem problema de ce nu te-ai inalnit, raspunsul il stii cel mai bine tu.

imi place cum ai grait !
mie mi se pare paradoxal ca dumnezeu sa te faca din iubire si tu ,dupa o viata mai mult de chin decat de bine,sa mai risti si sa ajungi in iad!
cat despre credinciosi..mi se par cei mai calici oameni! ce poate fi mai mult si mai bun decat ce gasesti in rai?! pana la urma isi vad interesul ,renunta la placerile astea mici si idioate pentru care ar pierde raiul si daca e sa nu fie nimic dincolo oricum nu pierd mare lucru!

merci pentru apreciere.Ai dreptate, nu stiu de ce nu isi dau seama crestinii ca acest Dumnezeu presupune o doza destul de mare de sadism in conditiile in care exista chinul vesnic pentru niste greseli totusi limitate, ca nici un om nu poate face greseli infinite, el fiind finit. :)

Omul este finit doar in raport cu Divinitatea; dpdv temporal nu este finit, deoarece sufletul este vesnic.

Asta pe de o parte.

Pe de alta parte, ideea "pedepsei vesnice" este oarecum gresita. In realitate, avem de-a face cu o consecinta a alegerii individului uman.

Ceea ce crestinii numesc "iad" sau "pedeapsa vesnica" poate fi inteles ca o indepartare voita de valorile reprezentate de si in Dumnezeu - dragoste, mila, dreptate, cunoastere etc.

Cu alte cuvinte, "iadul" este o stare pe care o alegem, in mod constient si liber.

Tocmai ca sa pretuiesc fiecare clipa pana la infinit, pentru a incerca sas ubliniez valoarea inestimabila.

Pai si daca eu ma simt in starea mea de acum ca in paradis sa inteleg ca, desi ateu fiind am totusi un loc bun rezervat?
Si daca, absurd sau nu, impartasesc sa zicem valori crestine, dar totusi nu cred in Dumnezeu, merit sa merg in iad sau nu?