În prealabil postat de bogdan81 (Post 514070)

Iuliu,

Dumnezeu nu ne mantuieste pentru meritele noastre. Nici daca dam toate cepele din lume nu putem sa pretindem mantuirea. Mantuirea e un dar al lui Dumnezeu, ca raspuns la darul pe care si omul il face lui Dumnezeu. Ce sunt faptele noastre bune daca nu niste daruri?
Dar darul lui Dumnezeu pentru noi e infinit mai mare decat al nostru si nu putem face nimic pentru a-l merita. Totul e dar.

În prealabil postat de N.Priceputu (Post 487921)

Iată că m-am dus la culcare şi m-am şi trezit, însă răspunsul e tot cel pe care îl găsisem aseară:
N-aş putea fi fericit. Şi cred că nici Dumnezeu n-ar putea fi fericit cu nefericirea mea şi a altora („pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea...”). Şi această nefericire, durere a mea pentru ceilalţi ar fi mai mult decât orice rugăciune pentru ei şi o legătură între inima mea şi inima lor. Iar această legătură ar putea fi funia pe care ei să se cocoaţe, înainte de Judecata Universală, în Rai. Cel mai dureros pentru ei ar fi să-i uiţi, să-ţi întorci faţa, să-i renegi. Atunci s-ar prăbuşi în iadul deznădejdii.
Pe de altă parte, nici ceilalţi nu pot fi cu totul opaci. Nu cunosc pe nimeni care să se opună cu încrâncenare oricărei chemări a lui Dumnezeu. Poate nu se duce la biserică, dar poate Îi răspunde altfel. Nici nu cred că aş putea iubi pe cineva cu o inimă împietrită cu totul.
De aceea am speranţă pentru toţi.
Iadul şi raiul cred că pot fi cunoscute încă din viaţa asta, în sufletele noastre. Un suflet liniştit, împăcat cu Dumnezeu, pregustă Împărăţia, răspândind lumină în jurul lui. Cel stăpânit de păcatele, de egoismul lui, e neliniştit şi chinuit, aducând tulburare, răceală, întuneric în jur. Dacă el se învârtoşează în starea asta şi moare în ea, dacă nu mai are nicio licărire de pocăinţă sau de milă pentru cineva, în ea se va adânci, probabil, şi după moarte.
Dar, din nou, cred că nimeni nu poate fi atât de bolnav de moarte. Nici măcar de l-ar chema Stalin sau Hitler.
Însă încep să speculez, aşa că mă opresc aici, păstrând, cum am spus, speranţa.

În prealabil postat de iuliu46 (Post 514073)

Dar toata galagia asta de aici nu are nici un sens, si mai mult, totul suna fals. Sigur ca mantuirea e un dar si n-o sa-i cerem socoteala lui Dumnezeu pentru ca-l mantuieste pe cel care a daruit o ceapa ( daca a daruit-o ), sau care nu a daruit nimic niciodata. Dar tie ti se cere sa te imbunatatesti in fiecare zi, si sa le spui si altora ca trebuie sa faca asta. Nu ca "Dumnezeu e iubire" si ca n-o sa-l arunce in iad pentru vesnicie pentru ca asta te-ar face pe tine (care deja te visezi in rai) nefericit. Omul este liber sa aleaga, si de aceea este responsabil pentru faptele sale. Daca alegerea lui te face nefericit incearca sa-l schimbi aici cat se mai poate. Nu pune pe umerii lui Dumnezeu ceea ce tu nu incerci sa faci.

În prealabil postat de bogdan81 (Post 514076)

Iuliu, ai dreptate. Iti dau perfecta dreptate. Acum am inteles la ce te-ai referit.

În prealabil postat de bogdan81 (Post 514067)

Spune dansul undeva ca daca tu iubesti pe fratele tau din iad, nu se poate sa nu te iubeasca si el putin si atunci aceasta iubire, fie si putina, il va scoate din iad.
Dar daca tu il iubesti iar el nu te iubeste?

În prealabil postat de iuliu46 (Post 514073)

Dar toata galagia asta de aici nu are nici un sens, si mai mult, totul suna fals. Sigur ca mantuirea e un dar si n-o sa-i cerem socoteala lui Dumnezeu pentru ca-l mantuieste pe cel care a daruit o ceapa ( daca a daruit-o ), sau care nu a daruit nimic niciodata. Dar tie ti se cere sa te imbunatatesti in fiecare zi, si sa le spui si altora ca trebuie sa faca asta. Nu ca "Dumnezeu e iubire" si ca n-o sa-l arunce in iad pentru vesnicie pentru ca asta te-ar face pe tine (care deja te visezi in rai) nefericit. Omul este liber sa aleaga, si de aceea este responsabil pentru faptele sale. Daca alegerea lui te face nefericit incearca sa-l schimbi aici cat se mai poate. Nu pune pe umerii lui Dumnezeu ceea ce tu nu incerci sa faci.

În prealabil postat de bogdan81 (Post 514075)

Daca are inima cu totul impietrita si nu iubeste pe absolut nimeni, nici eu nu l-as putea iubi.

În prealabil postat de bogdan81 (Post 514084)

Eu asa am citit la arh. Sofronie ca daca sufletul va voi, chiar si din iad poate sa iasa, pana la Judecata Finala. Este o dogma a Ortodoxiei ca dupa moarte nu mai este nici un fel de pocainta ? As dori un raspuns de la aceasta intrebare. Este dogma sau doar teologumena?