Încă nu sunt încă ok cu ideea asta de Fiu al lui Dumnezeu.De veridicitatea acestui Iisus,de exista lui....Încă ma lupt ca ideea că a fost un personaj creat din sintezele mai multor culturi,bineînțeles majoritar fiind cea iudaică.Deși e greu totuși....Să nu observi amploarea,persistența....

Se repeta povestea de asta vara, de pe threadul ala cu fata care voia sa se casatoreasca; Emilian isi inchipuie ca si-a gasit o tinta pentru eforturile sale "marturisitoare".... si de aia a intrat intr-o verva de zile mari.

Usurel, usurel. Nu trebuie sa expui tot ce gandesti asa deodata. E bine sa discuti fiecare lucru in parte.

Serafime, tonul vocii mele, în tot ce ţi-am scris aici pe topicul luptei tale, ţie şi implicit tuturor, este deosebit de blând, cald şi cu bucurie, chiar dacă sunt cuvinte puternice, pare un ton aspru, dar nu e, ci e creştinesc, e ortodox... :)

Nu te îndoi de Domnul.
Hristos înainte de orice a fost o persoană istorică. Pe Napoleon l-ai văzut? Nu. Dar ştii că a existat. Crezi. La fel şi cu Hristos.

Iar dacă Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat, asta ne spune Noul Testament. Nu te îndoi. Nu îţi fie frică !

Cuvântul mistic din Ioan 1:
12. Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu,
13. Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut.
14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
Şi la Ioan 3:
35. Tatăl iubeşte pe Fiul şi toate le-a dat în mâna Lui. (toate le-a dat lui Hristos)
şi Domnul spune:
Iar Eu şi Tatăl Meu una suntem. - Ioan 10, 30.
Şi tot la Ioan 10:
35. Dacă i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu şi Scriptura nu poate să fie desfiinţată.“
36. Despre Cel pe care Tatăl L-a sfinţit şi L-a trimis în lume, voi ziceţi: Tu huleşti, căci am spus: Fiul lui Dumnezeu sunt?
37. Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu credeţi în Mine.
Şi minunatul verset de la Ioan 14:
9. De atâta vreme sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cel ce M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl.

Noi nu putem decât să îţi dăruim. Cu dragoste. Ce avem. Dar tu dacă vei arunca darul şi sămânţa noastră, e alegerea ta.
Crede şi vei fi viu.

Mihăiţă neghiniţă, fi şi tu în vervă de zile mari, dacă ai cu ce să fi. După ce te vindeci de romano-catolicism.

Doamne ajută.

Eu sunt chiar ok:).Nu eu scriu tratate de 8 metri pe aici:)

Realitatea istorică nu i-au contestat-o nici ateii. Ce au contestat, însă, a fost dumnezeirea Lui. Iar a crede în El ca Dumnezeu și Mântuitor este darul Lui, nu stă în puterea noastră. Tot ce putem noi face este să ne pregătim inima și să ne rugăm ca să primim acest dar. Poate că e potrivit la început să ne rugăm ca niște necredincioși, chiar dacă e paradoxal. Însă cred că sinceritatea e esențială. Nu ne putem preface înaintea Celui care ne cunoaște inimile.

Mai Emiliane ,ce sa zic.Ai dat puternic in mine.ortodoxie 100%.Nu mi-ai spus nimic nou,dar e bine totuși că mi le-ai spus.Și chiar dacă numai cineva se va folosi din disputa noastră.E bine oricum:)

Apropo de (ne)credință, cred că are legătură cu starea sufletului nostru, respectiv de mândrie sau de smerenie. Când citim Evanghelia ar trebui să renunțăm cât mai mult la propria putere de înțelegere, să nu ne bazăm pe ea, ci să ne oferim inima înaintea lui Dumnezeu, lăsându-L să lucreze, să ne lumineze, să cultive în noi semințele Sale. Să pornim la citit având conștiința că suntem niște prunci și că ne apropiem de taine mari, dumnezeiești.
De aceea înainte de a citi trebuie să înălțăm un gând către Dumnezeu și să-L rugăm să ne dăruiască lumina înțelegerii, ca să nu ne bazăm pe puterile noastre. Să fim pe recepție.

Cătălin, îți mulțumesc pentru efortul tău. Da, eu asta înțeleg prin ecumenism, considerând că nu este tot una cu pietismul.
Mai sus mi-ai explicat despre botez; a cărui importanță nu vreau să o minimalizez. Dar, cum am mai arătat și în alte dialoguri cu tine, consider naștere din nou orice botez făcut în numele Sfintei Treimi, indiferent de cultul creștin în care s-a făcut. Pentru că el nu se face prin puterea preotului, ci prin cea a Duhului Sfânt.

Sigur, știu că pentru astfel de credință sunt considerat ecumenist. Dar, cum am mai spus, nu cred că putem vorbi de „ramificarea harului”; nu cred că e ceva care se poate ramifica, după cum nu cred nici că se poate cântări, cum mă ironiza Igor, după care înțeleg că ori este tot, ori deloc. Însă cred că cel mai adecvat termen de comparație pentru har este lumina (care nu se ramifică și nu se cântărește, dar poate fi mai multă sau mai puțină, după cât de curat sau sănătos este ochiul primitorului).

P.S. Nu sunt lămurit în privința harului lucrător, respectiv nelucrător. Nu înțeleg cum poate fi harul nelucrător în afara cazului că asta înseamnă necolaborarea noastră cu el. Dacă ai cunoștință cine a formulat această teorie, m-aș bucura să aflu.

Pai si atunci de ce voiau bre ecumenistii sa condamne pietismul la sinodul din creta ? :)
Mitropolitul Vlachos spune asta, ca erau unii porniti sa condamne pietismul dar ca s-au opus polonezii si altii.

Dupa parerea mea si ecumenismul si pietismul sunt notiuni cu care se poate jongla foarte usor. Nu-i place cuiva ce spui ? Esti ori ecumenist, ori pietist. Nu ortodox adevarat si teolog serios ca domnia sa. :)