Ei asta-i buna,nu ati nimerit-o!Ati vazut dvs vegetarian supraponderal,ca eu inca nu :)
Am spus ca am un stil de viata mai inactiv,deoarece nu fac sporturi si nici nu prestez munca fizica grea.

asta e bine, deoarece nu va uzati incheieturile ca sa apara artroza, care e o suferinta, eu asa am patit!

Exagerarile , din punctul meu de vedere, fac parte din categoria "prea multa dragoste strica", si as putea da un milion de exemple, tocmai vorbesc cu cineva la telefon pe tema asta si presimt ca va dura mult. Nu dau acum detalii ca ma plictisesc inclusiv pe mine.
In principiu oamenii fac aceleasi exagerari pe care le fac si cu copiii si cu propriile lor persoane, creind in timp cercuri vicioase din care nu mai pot iesi, cum spune si domnul de mai sus : obezitatea duce la suprasolicitarea articulatiilor, apare artroza care iti limiteaza posibilitatile de miscare, iar lipsa activitatii face imposibila scaderea in greutate.

Acum am vazut mai bine ce a spus domnul, si, intr-adevar, are dreptate,se poate face artroza si de la suprasolicitarea prin sport sau munci grele (si nu numai, coloana de ex. e solicitata si cand stai la calculator), dar si greutatea excesiva contribuie (serios) la "dezvoltarea" artrozei, mai ales la genunchi, solduri si coloana. O explicatie ar fi faptul ca daca muncim din greu ( la fabrica, la camp - mai rar in ziua de azi, mai degraba ne opintim cu propriile cumparaturi, dupa o zi de stat la birou in fata unui monitor si cu un aer conditionat in ceafa, intrerupta doar de 2-3 pauze pentru cafea, tigara si pranz), avem tendinta sa venim acasa sa ne indopam cu "animale la tava cu mujdei" si apoi sa ne "ingropam" in pat sub plapumi, pana a doua zi cand o luam de la capat. Beautiful life! (si nu-i de mirare ca si cainele sau pisica de acasa devine obez/a, in conditiile astea).

Dar stati putin, despre ce era vorba, de fapt? Despre viata de cuplu? Aha, adica despre cealalta persoana care locuieste cu noi in aceeasi locuinta, si mai are si prostul obicei sa nu-si stranga masa si hainele, si care crede ca e indreptatit sa faca asta pentru ca jobul lui/ei e mai solicitant si totodata mai profitabil? Acea persoana care nu e de acord niciodata cu ce vrem sa cumparam, gatim si la ce program sa ne uitam, mai ales in weekenduri?
Cred ca mare dreptate are Oreste, dusmanul binelui e prea binele.

Fiti mai explicit...artroza este cauza miscarii si a sportului? Gresit. Miscarea (minim 30 min/zi) este recomadata. Plimbare sau alergare usoara in aer liber, inotul si altele sunt chiar benefice. Inotul este unul din cele mai complexe si benefice sporturi. Plimbarea in aer liber este iarasi foarte benefica si fara ricuri.
Alimentatia gresita (neichilibrata) - poate duce la artroza - dar miscarea normala (nu exagerata) nicidecum. Secretul este sa nu fortezi, indiferent ce sport ai face - adica sa nu-i ceri corpului mai mult decat poate el - atunci cand îi cerem peste posibilitatile lui este posibil sa-ti slabeasca "incheieturile". Progresul de asemnea trebuie realizat lent si in timp astfel riscurile se reduc la minimum.

ps: imi cer scuze daca nu am inteles bine punctul dmv. de vedere, este posibil sa fi inteles gresit.

O alimentaie echilibrata (ca sa nu spun corecta) combinata cu miscare usoara (nu una suprasolicitanta) sunt cheia impotriva aproape oricarei boli, nu numai a artrozei. Am precizat mai sus ce presupune miscare usoara (plimbare in aer liber de ex).

Nu vad nimic comic. Asa le numeste si Biblia.

Mie imi repugna persoanele care saruta pe bot canii, pisicile, serpii, soparlele, porcii, oile etc
Cainii si picisile in special sunt purtatoare a foarte multi paraziti foarte periculosi. Nu pot saruta pe cineva care face schimb de saliva cu pisicile sau cu cainii.
Eu cred ca Dumnezeu a creat pentru sarutari "lighioane" din propria noastra specie: pt barbati - femeile, pt femei - barbatii.

Si mai cred ca aceasta "dragoste" de animale mai ales la persoanele singure e si asta o amagire draceasca. Un inlocuitor al dragostei adevarate.

Ca tot veni vorba de exagerare...

cateodata am impresia ca neajunsurile noastre sunt cauzate de propriile greseli de perceptie a rolului pe care il au toate activitatile in viata noastra. Iata cateva exemple care imi vin in minte:
-munca peste puteri nu o sa ne aduca beneficii pe toate planurile;
-alimentatia cat mai bogata ( ca de, de-aia muncim...) iarasi n-o sa ne satisfaca toate nevoile;
-sotul (casnicia, relatiile) nu ne vor implini propriile noastre neimpliniri;
-animalele de casa nu vor tine locul familiei, copiilor, prietenilor;
- sportul, alergarea, nu vor tine loc de mers la biserica ("hrana spirituala")
- mersul la biserica,spiritualitatea, rugaciunile, nu vor tine loc de orice altceva (loc de munca, familie, viata sociala)- decat poate daca alegem sa ne calugarim, alminteri vom vedea ca toti cei cu care ne intalnim duminica (ma refer la oameni, nu la Dumnezeu), inclusiv popa, dupa ce se termina slujba, se duc acasa, la familiile lor, la treburile lor, la vietile lor. Desigur, il iau cu ei pe Dumnezeu peste tot pe unde se duc (sau cel putin asa ar trebui), si asa ar trebui sa facem si noi ca sa fie bine, dar din pacate nu am fost educati asa, ci sa alergam ca prostii dupa "ceva" ce nici nu stim bine : succes, bani, dragoste, ?

Corect, exact asta este, un substitut şi în acelaşi timp o amăgire drăcească, o capcană întinsă celor singuri. Şi am observat că e un trend şi o industrie, înainte nu exista mania asta cu animalele ţinute în casă. Este, de asemenea, şi un semn că singurătatea s-a accentuat în ultimele decade.

Îmi induce o senzație odihnitoare faptul că sunt colegi de forum care dau semne de maturizare și primenire, observație care stă, desigur, sub rezerva privirii din ”satelit”, prin urmare privată de perceperea detaliilor sau a fundalului duhovnicesc.
N-ai ce să comentezi la meditația colegei Fallen, până și micile erori analitice intră sub incidența lui felix culpa.
Importantă e acestă ieșire mentală la interval, fie din placenta falsei protecții asigurate de evlavia încremenită în forme ”consacrate”, fie din iluzoriile subînțelesuri teologice de larg consum dobândite pe cale livrescă.
Confruntată cu dilemele viețuirii și supraviețuirii în această lume dar și cu fluizii afectivității (care adeseori par că se mișcă cum vor ei, nu cum vrem noi), gândirea capătă o consistență proteică, foarte permeabilă la intervenția formatoare a harului, sau altfel spus la metanoia.