Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Din Noul Testament (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5016)
-   -   Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ? (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=5206)

patinina34 02.01.2009 11:21:04

Psalm 91
 
TÎLCUIREA PSALMULUI 91
Psalmul cîntării în ziua sîmbetei.
Sîmbăta legiuia nelucrare, dar nu pe toată, căci sporea mult lucrarea duhovnicească, porunca fiind să zăbovească întru rugăciuni și întru laude și să-I aducă îndoite jertfe lui Dumnezeu. Așadar Legeaporuncea pentru sîmbătă încetarea de ostenelile trupești. Tot așa, fiindcă e slobodă de grijile acestea, și viața ce va să fie s-a numit după cuviință „odihnă”. Pentru aceasta strigă și Fericitul Pavel: „Să ne sîrguim a intra în odihna Lui!”, și iarăși: „Apoi, de lipsă este sîmbetirea norodului lui Dumnezeu.” Și - de vreme ce Psalmul mai-nainte grăiește cinstea drepților și pedeapsa nedrepților, iar acestea se vor face întru încetarea aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR]- după cuviință a primit această scriere-deasupra.
Bine este a ne mărturisi Domnului și a cînta numelui Tău, Preaînalte,
2 a vesti de dimineață mila Ta și adevărul Tău în toată noaptea,
Zice: Folositor și cîștigător lucru este a Te lăuda noaptea și în fiecare zi pe Tine, Făcătorul de bine, și a povesti ale Tale faceri de bine, și iubirea de oameni ce o ai către noi și adevărul îndreptat asupra celor nedrepți. Că, folosind adevărul, îi muncești pe aceia după dreptate, iar pe noi, cei ce avem a Ta cunoștință, ne învrednicești de purtare de grijă.
3 în psaltire cu zece strune, cu cîntare din alăută.
Cu asemenea unelte de cîntare obișnuiau a cînta lui Dumnezeu. Deci zice că: Lovind întru organele legiuite și făcînd cîntarea de laudă a limbii, cu dreptate este a-Ți aduce Ție laudă de mulțumită.
4 Că m-ai veselit, Doamne, întru făptura Ta, și întru lucrurile mîinilor Tale mă voi bucura.
Că, văzînd zidirile Tale și negrăitele iconomii, mă bucur, și mă veselesc și, de dulceața sufletului, îmi pornesc limba spre cîntarea de laudă.
5 Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, foarte s-au adîncit gîndurile Tale!
Iar Simmah, așa: „foarte adînci sînt gîndurile Tale”, iar Achila și Teodotion: „s-au adîncit”. Pentru că lucrurile Tale – zice – sînt mari și minunate (că pe acest „cît” l-a pus întinzător), iar înțelepciunea Ta are adînc neajuns, căci care minte este putincioasă să cerceteze pricinile Proniei Tale? Însă noi îi învățăm aceasta pe cei ce nu știu, iar cei lipsiți de minte și care au pierdut cuvîntarea nici nu voiesc a o ști, nici nu suferă a se învăța de la alții. Că acestea adaugă:
6 Bărbatul nebun nu va cunoaște, și cel nepriceput nu va pricepe acestea,
Pe acestea le-a zis cu deosebire: că cel ce bolește la minte și este lipsit de pricepere nu cunoaște nimic dintru acestea, dar nici nu voiește să audă ceva despre ele.
7 cînd au răsărit păcătoșii ca iarba și s-au ivit toți cei ce lucrează fărădelege, ca să piară în veacul veacului.
Pe acest „s-au ivit”, Achila l-a zis: „au înflorit”. așa încă și Simmah. Și zice: Cei fără de minte nu au voit să priceapă că lucrătorii nelegiuirii s-au ivit din pămînt, și au înflorit asemenea ierbii și, după buna-norocire de acum, vor lua pieirea cea veșnică. Că, chemîndu-se doriți și fericiți pe sine-și, vor vedea degrabă al loru-și sfîrșit cel de trei ori ticălos.
8 Iar Tu prea-înalt ești în veac, Doamne.
9 Că, iată, vrăjmașii Tăi, Doamne, vor pieri, și se vor risipi toți cei ce lucrează fărădelegea.
Că aceia se vor veșteji și se vor strica asemenea ierbii, iar Tu ai stăpînirea asupra tuturor, ca Cel ce ești mai înalt decît toți, și supui sub pedepse pe cei ce sînt ținuți de nebunie.
10 Și se va înălța ca al inorogului cornul meu
Iar noi, cei ce avem a Ta cunoștință, văzînd pierzarea vrăjmașilor Tăi, ne vom făli întru Tine, ca cei ce ne-am izbăvit de înșelăciunea multor dumnezei și, primind arma Crucii ca un „corn” asupra patimilor și a dracilor, ne închinăm Ție, Celui ce ești Dumnezeu cu adevărat. Pentru că aici iarăși l-a adus în mijloc pe inorog, ca, printr-un singur corn, să arate un singur Dumnezeu: că, precum jivina aceea a luat de la fire un corn numai, așa și ucenicii bunei-credințe se închină doar unei Dumnezeiri.
și bătrînețele mele - în untdelemn gras.
Iar Simmah, așa: „învechirea mea, ca un măslin bine înfrunzit.” Că – zice - voi înflori și voi lepăda bătrînețele, asemănîndu-mă cu măslinul cel înflorit. Și, după Cei 70: „Ca de niște untdelemn mă voi îngrășa de dulceață.”
11 Și a privit ochiul meu întru vrăjmașii mei, și întru cei vicleni ce se scoală asupra mea va auzi urechea mea.
Pe acest „a privit”, și Simmah, și Teodotion, și Evreull-a zis: „va privi”, fiindcă cele zise sînt proorocii ale celor ce aveau să fie. Dar, după obicei, Cei 70 le-au tălmăcit ca pe niște făcute, arătînd și în acest chip negrăirea împotrivă și adeverirea proorociei. Că, precum este cu neputință ca cele făcute să nu fie făcute, așa este cu neputință ca proorocia Duhului să rămînă neîmplinită. Deci zice: Voi vedea sfîrșitul cel chinuit al celor nedrepți și-i voi auzi pe toți vestindu-l. Și, minunîndu-se de dreptatea pedepsei, desparte așa: „și întru cei vicleni ce se scoală asupra mea”. Aici se cade a pune soroc, apoi a adăuga: „va auzi urechea mea”, adică: Pe mulți voi auzi povestind pieirea celor ce trăiesc întru fărădelege și îmi măiestresc nenumărate rele.
12 Dreptul ca finicul va înflori, și ca cedrul din Liban se va înmulți.
Deci: După ce au înflorit asemenea ierbii, păcătoșii s-au stins degrabă și s-au stricat, iar dreptul va urma desimea, fierbințeala și hrănirea cedrului, și a finicului înălțime și rodire. Și amîndoi acești copaci trăiesc și rămîn prea-mult, avînd trebuință de vreme spre creștere. La fel se întîmplă și cu fapta bună, care răsare cu multă osteneală și cu multă vreme, dar, după ce se ridică la înălțime, aduce rod copt și prea-dulce, și celui ce o are îi dăruiește destul acoperămînt și-l răsădește în casa lui Dumnezeu ca întru un Rai dumnezeiesc. Că aceasta o zice mai descoperit prin cele de aici înainte, grăind:
13 Răsădiți fiind în casa Domnului, în curțile Dumnezeului nostru vor înflori.
Și – zice – cei care s-au asemănat unor asemenea copaci au săditor pe Dumnezeu, iar rai - dumnezeiasca Biserică.
14 Încă se vor înmulți întru bătrînețe unse și bine pătimind vor fi,
15 ca să vestească cum că drept este Domnul Dumnezeul nostru, și nu este nedreptate întru Dînsul.
Iar Simmah, așa: „Chiar bătrîni fiind, vor aduce roadă. Grași și bine înfrunziți vor fi, vestind că: Drept este Domnul, Cel ce mă îngrădește pe mine, și nu este nedreptate întru Dînsul.” Că, primind desăvîrșirea făgăduită în viața ce va să fie, mai mult rod și gras Îi vor aduce lui Dumnezeu, lăudînd dreapta Lui hotărîre. Pentru că, văzînd arătată atunci iconomia ascunsă acum, se vor minuna de înțelepciunea lui Dumnezeu și-I vor lăuda dreptatea. Că „bătrînețe” a numit desăvîrșirea, cum și noi îl numim desăvîrșit pe cel îmbătrînit, iar nesăvîrșit pe cel tînăr. Deci prin „bătrînețe” a arătat desăvîrșirea ce va să fie, întru care rodul dreptății va rodi mult înmulțit, și dreptatea lui Dumnezeu se va face arătată tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]a lucrării trupești

patinina34 02.01.2009 11:21:58

Psalm 92
 
TÎLCUIREA PSALMULUI 92
Laudă cîntării lui David. Nescris deasupra la Evrei.
Acest „nescris-deasupra la Evrei” nu este în Exapla, nici la Evsevie. Și Psalmul mai-nainte vestește schimbarea oamenilor, că Dumnezeu este neprefăcut și neschimbat, aflîndu-Se de-a pururea tot așa și într-același chip: căci nu împărățește pentru o vreme, iar mai tîrziu nu are împărăția, ci din fire este de-a pururea Împărat. Dar acest lucru nu s-a arătat oamenilor dintotdeauna și, necunoscîndu-L pe Dînsul prea multă vreme, cei mai mulți aduceau idolilor slujba cuvenită lui Dumnezeu. Iar după înomenirea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru, cunoștința de Dumnezeu a strălucit ca o lumină în toată lumea, că „El este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Deci pentru aceasta zice mintea cea proorocească, mai-nainte văzînd:
Domnul S-a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat.
Că - de vreme ce Patima Lui s-a arătat lucru de întristare celor ce știau rodul care avea să răsară dintr-însa, după cum strigă Proorocul: „Și L-am văzut pe El, și nu avea chip, nici frumusețe, ci chipul Îi era ne-cinstit, lipsind mai mult decît al fiilor oamenilor”, iar după Nașterea din Fecioară, și după Crucea suferită de bună voie și după Înălțarea la ceruri, a slobozit razele cele cuvenite lui Dumnezeu - după cuviință strigă Proorocul: „Domnul S-a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat.” Că nu le-a luat pe cele pe care nu le-a avut, ci le-a arătat pe acelea pe care le avea. Așa zice și către Tatăl Său: „Părinte, proslăvește-Mă cu slava pe care o aveam la Tine mai-nainte de a se face lumea”, nu pentru că ar fi fost neslăvit după înomenire, ci ca să se mărturisească acest cuvînt, adică: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Dînsul ascultați-L!”
Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere și S-a încins,
Dumnezeiescul Pavel ne-a învățat arătat că Hristos este Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea lui Dumnezeu. Deci zice că nu de altundeva a primit puterea, pe care mai-nainte nu ar fi avut-o, ci că a folosit a Sa putere asupra războinicilor. Și cuvîntul cel proorocesc Îl închipuie pe Dînsul ca pe un împărat care se îmbracă cu într-armare împărătească, și încinge brîu și se luptă împotriva războinicilor. Apoi, arată isprăvile făcute de aici încolo:
că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Zice: A arătat lumea întemeiată, și întărită de adevărul dumnezeieștii cunoștințe de Dumnezeu și izbăvită de înșelăciunea minciunii. Că oamenii nu se mai închină acum unor dumnezei, iar mai tîrziu altora, ci aduc cinstea inchinăciunii adevăratului Dumnezeu.
2 Gata este scaunul Tău de atunci, din veac ești Tu.
Zice: Nu acum ai primit hirotonia împărăției, ci pururea-vecuitoare ai stăpînirea și veșnică împărăția. Și pentru împărăție a zis și în Psalmul 44: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului”; iar neschimbarea și neprefacerea Lui ne-a învățat în Psalmul 101, în care zice: „Tu același ești, și anii Tăi nu se vor împuțina.” Că, deși Te-ai făcut om, nu Te-ai lipsit de dumnezeire, nici nu Te-ai despărțit de Tatăl sau de Preasfîntul Duh, că o Ființă este a Preacuratei Treimi, o Împărăție și o Domnie. Iar Fericitul Pavel a potrivit amîndouă mărturiile acestea la Stăpînul Hristos.
3 Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor, ridica-vor rîurile frecările lor.
„Rîuri” îi numește pe dumnezeieștii Apostoli și pe cei ce au primit propovedania după aceea, că aceștia au adus oamenilor toată adăparea, ca niște rîuri. Așa i-a numit pe dînșii și Fericitul Avacum: „De rîuri se va desface pămîntul”, adică se va despărți și va primi adăparea. Așa a zis și Domnul: „Cel ce crede întru Mine, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui, după cum a zis Scriptura.” Deci „rîurile” acestea și-au ridicat glasurile, propovăduind dumnezeieștile dogme în vremea călătoriilor lor. Și „frecări” a numit cărările: că, de vreme ce apele au fire să frece pămîntul supus lor, lucrîndu-și astfel calea, după cuviință frecare a rîurilor a numit călătoria. Că cei ce au crezut întîi propovedania au gătit calea celor următori și au făcut lor învățătura neostenicioasă și fără de trudă.
4 De glasuri de ape multe, minunate sînt înălțările mării.
Căci - cînd rîurile cele mari intră în mare și opresc năvălirea valurilor asupra nisipurilor, mai mult se umflă valurile din lovirea curgerilor rîurilor – tot așa, și cînd dulcea și buna de băut învățătură a Apostolilor s-a vărsat în marea cea sărată și amară a lumii, s-a făcut furtună și undele s-au ridicat unele peste altele. Aceasta o proorocește și Fericitul Avacum, că - după ce a zis: „De rîuri se va desface pămîntul, vedea-Te-vor pe Tine și se vor chinui noroadele, risipind apele călătoriei” - a adăugat: „Dat-a adîncul glasul său, înălțimea nălucirile sale”. De o asemenea furtună s-a umplut toată cetatea, că al Însuși Domnului este glasul: „N-am venit să aduc pace în lume, ci sabie, ca să despart pe om de vecinul lui, pe fiu de tatăl lui, pe fiică de mumă-sa, pe noră de soacră-sa.” Ci începutul propovedaniei era tulburat, iar acum Stăpînul mării a certat viforul, și ea a stat întru liniște, și s-au domolit undele ei și s-a făcut alinare mare.
Minunat este întru cele înalte Domnul.
Iar Achila, așa: „Prea-mare este întru înălțime Domnul.” Și foarte cu potrivire a adăugat stihul lîngă cele zise, arătînd vîrtutea Celui ce face acestea: că prea-mare este, și prea-înalt, și Domn și Care are putere nici măsurată cu limba, nici ajunsă de minte. Iar „înalți” numește pe Patriarhii cei mari, și pe Prooroci, și pe Sfințiții Apostoli și pe toți cei asemenea acestora.
5 Mărturiile Tale s-au încredințat foarte.
Pe acestea toate, de demult le-ai mai-nainte vestit și mai-nainte le-ai propovăduit prin Sfinții Tăi Prooroci, și adevărul s-a arătat prin mărturia lucrurilor. Bună este încă și adăugirea lui „foarte”, în loc de: Nici cît de puțin nu e cu putință a vedea minciună întru proorocii, ci toate cele acum văzute s-au mai-nainte grăit cu de-amănuntul.
Casei Tale se cuvine sfințenie, Doamne, întru lungime de zile.
Iar lucrul mai mare decît orice și mai bun decît toate bunătățile e că desfătarea celor dăruite nu este vremelnică, nici cu oarecare vremi hotărîtă, ca slujba Iudeilor, ci netrecătoare, și statornică și veșnică, fiindcă acestea sînt potrivite și cuviincioase „casei”, adică Bisericii Tale. Iar dumnezeiescul Pavel a numit „casă a lui Dumnezeu” adunarea credincioșilor, căreia Proorocul a zis că i se cuvine sfințenia. Deci ni se cuvine nouă, după sfătuirea apostolească, a ne curăți de toată întinăciunea trupului și a duhului și a săvîrși sfințenia întru frica lui Dumnezeu, ca, făcîndu-ne casă vrednică a lui Dumnezeu, să-L primim înlăuntrul nostru pe Locuitorul cel veșnic.

patinina34 02.01.2009 11:22:58

Psalm 93
 
TÎLCUIREA PSALMULUI 92
Laudă cîntării lui David. Nescris deasupra la Evrei.
Acest „nescris-deasupra la Evrei” nu este în Exapla, nici la Evsevie. Și Psalmul mai-nainte vestește schimbarea oamenilor, că Dumnezeu este neprefăcut și neschimbat, aflîndu-Se de-a pururea tot așa și într-același chip: căci nu împărățește pentru o vreme, iar mai tîrziu nu are împărăția, ci din fire este de-a pururea Împărat. Dar acest lucru nu s-a arătat oamenilor dintotdeauna și, necunoscîndu-L pe Dînsul prea multă vreme, cei mai mulți aduceau idolilor slujba cuvenită lui Dumnezeu. Iar după înomenirea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru, cunoștința de Dumnezeu a strălucit ca o lumină în toată lumea, că „El este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Deci pentru aceasta zice mintea cea proorocească, mai-nainte văzînd:
Domnul S-a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat.
Că - de vreme ce Patima Lui s-a arătat lucru de întristare celor ce știau rodul care avea să răsară dintr-însa, după cum strigă Proorocul: „Și L-am văzut pe El, și nu avea chip, nici frumusețe, ci chipul Îi era ne-cinstit, lipsind mai mult decît al fiilor oamenilor”, iar după Nașterea din Fecioară, și după Crucea suferită de bună voie și după Înălțarea la ceruri, a slobozit razele cele cuvenite lui Dumnezeu - după cuviință strigă Proorocul: „Domnul S-a împărățit, întru podoabă S-a îmbrăcat.” Că nu le-a luat pe cele pe care nu le-a avut, ci le-a arătat pe acelea pe care le avea. Așa zice și către Tatăl Său: „Părinte, proslăvește-Mă cu slava pe care o aveam la Tine mai-nainte de a se face lumea”, nu pentru că ar fi fost neslăvit după înomenire, ci ca să se mărturisească acest cuvînt, adică: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Dînsul ascultați-L!”
Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere și S-a încins,
Dumnezeiescul Pavel ne-a învățat arătat că Hristos este Puterea lui Dumnezeu și Înțelepciunea lui Dumnezeu. Deci zice că nu de altundeva a primit puterea, pe care mai-nainte nu ar fi avut-o, ci că a folosit a Sa putere asupra războinicilor. Și cuvîntul cel proorocesc Îl închipuie pe Dînsul ca pe un împărat care se îmbracă cu într-armare împărătească, și încinge brîu și se luptă împotriva războinicilor. Apoi, arată isprăvile făcute de aici încolo:
că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Zice: A arătat lumea întemeiată, și întărită de adevărul dumnezeieștii cunoștințe de Dumnezeu și izbăvită de înșelăciunea minciunii. Că oamenii nu se mai închină acum unor dumnezei, iar mai tîrziu altora, ci aduc cinstea inchinăciunii adevăratului Dumnezeu.
2 Gata este scaunul Tău de atunci, din veac ești Tu.
Zice: Nu acum ai primit hirotonia împărăției, ci pururea-vecuitoare ai stăpînirea și veșnică împărăția. Și pentru împărăție a zis și în Psalmul 44: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului”; iar neschimbarea și neprefacerea Lui ne-a învățat în Psalmul 101, în care zice: „Tu același ești, și anii Tăi nu se vor împuțina.” Că, deși Te-ai făcut om, nu Te-ai lipsit de dumnezeire, nici nu Te-ai despărțit de Tatăl sau de Preasfîntul Duh, că o Ființă este a Preacuratei Treimi, o Împărăție și o Domnie. Iar Fericitul Pavel a potrivit amîndouă mărturiile acestea la Stăpînul Hristos.
3 Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor, ridica-vor rîurile frecările lor.
„Rîuri” îi numește pe dumnezeieștii Apostoli și pe cei ce au primit propovedania după aceea, că aceștia au adus oamenilor toată adăparea, ca niște rîuri. Așa i-a numit pe dînșii și Fericitul Avacum: „De rîuri se va desface pămîntul”, adică se va despărți și va primi adăparea. Așa a zis și Domnul: „Cel ce crede întru Mine, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui, după cum a zis Scriptura.” Deci „rîurile” acestea și-au ridicat glasurile, propovăduind dumnezeieștile dogme în vremea călătoriilor lor. Și „frecări” a numit cărările: că, de vreme ce apele au fire să frece pămîntul supus lor, lucrîndu-și astfel calea, după cuviință frecare a rîurilor a numit călătoria. Că cei ce au crezut întîi propovedania au gătit calea celor următori și au făcut lor învățătura neostenicioasă și fără de trudă.
4 De glasuri de ape multe, minunate sînt înălțările mării.
Căci - cînd rîurile cele mari intră în mare și opresc năvălirea valurilor asupra nisipurilor, mai mult se umflă valurile din lovirea curgerilor rîurilor – tot așa, și cînd dulcea și buna de băut învățătură a Apostolilor s-a vărsat în marea cea sărată și amară a lumii, s-a făcut furtună și undele s-au ridicat unele peste altele. Aceasta o proorocește și Fericitul Avacum, că - după ce a zis: „De rîuri se va desface pămîntul, vedea-Te-vor pe Tine și se vor chinui noroadele, risipind apele călătoriei” - a adăugat: „Dat-a adîncul glasul său, înălțimea nălucirile sale”. De o asemenea furtună s-a umplut toată cetatea, că al Însuși Domnului este glasul: „N-am venit să aduc pace în lume, ci sabie, ca să despart pe om de vecinul lui, pe fiu de tatăl lui, pe fiică de mumă-sa, pe noră de soacră-sa.” Ci începutul propovedaniei era tulburat, iar acum Stăpînul mării a certat viforul, și ea a stat întru liniște, și s-au domolit undele ei și s-a făcut alinare mare.
Minunat este întru cele înalte Domnul.
Iar Achila, așa: „Prea-mare este întru înălțime Domnul.” Și foarte cu potrivire a adăugat stihul lîngă cele zise, arătînd vîrtutea Celui ce face acestea: că prea-mare este, și prea-înalt, și Domn și Care are putere nici măsurată cu limba, nici ajunsă de minte. Iar „înalți” numește pe Patriarhii cei mari, și pe Prooroci, și pe Sfințiții Apostoli și pe toți cei asemenea acestora.
5 Mărturiile Tale s-au încredințat foarte.
Pe acestea toate, de demult le-ai mai-nainte vestit și mai-nainte le-ai propovăduit prin Sfinții Tăi Prooroci, și adevărul s-a arătat prin mărturia lucrurilor. Bună este încă și adăugirea lui „foarte”, în loc de: Nici cît de puțin nu e cu putință a vedea minciună întru proorocii, ci toate cele acum văzute s-au mai-nainte grăit cu de-amănuntul.
Casei Tale se cuvine sfințenie, Doamne, întru lungime de zile.
Iar lucrul mai mare decît orice și mai bun decît toate bunătățile e că desfătarea celor dăruite nu este vremelnică, nici cu oarecare vremi hotărîtă, ca slujba Iudeilor, ci netrecătoare, și statornică și veșnică, fiindcă acestea sînt potrivite și cuviincioase „casei”, adică Bisericii Tale. Iar dumnezeiescul Pavel a numit „casă a lui Dumnezeu” adunarea credincioșilor, căreia Proorocul a zis că i se cuvine sfințenia. Deci ni se cuvine nouă, după sfătuirea apostolească, a ne curăți de toată întinăciunea trupului și a duhului și a săvîrși sfințenia întru frica lui Dumnezeu, ca, făcîndu-ne casă vrednică a lui Dumnezeu, să-L primim înlăuntrul nostru pe Locuitorul cel veșnic.

dorinastoica14 02.01.2009 11:24:41

Multumiri Nina,pentru aceasta postare,de mult doream sa am o talmacire a psalmilor dar nu am gasit decat o carticica mica cu cativa psalmi explicati.Chiar daca formularea frazelor este putin diferita fata de psaltirea care se gaseste la noi in magazinele cu obieste de cult, intelesul este acelasi.Inca odata multumesc.
Intreba cineva pe un sfant parinte urmatorul lucru"_daca Dumnezeu este bun si drept de ce in Psalmi care sunt unele dintre cele mai tari rugaciuni acestea sunt de multe ori blesteme autentice (ex ps. 1o8????).Raspunsul a fost urmatorul"_razboiul crestinului nu este cu oamenii ci cu duhurile rautatii,asadar,prin citirea psalmilor noi declaram razboi diavolului.

patinina34 02.01.2009 11:24:42

Psalm 93 -1 care anuleazea pe "psalm 93"
 
TÎLCUIREA PSALMULUI 93
Psalmul lui David, întru o a patra a sîmbetei. Nescris deasupra la Evrei.
Este arătat că alții au pus scrierea-deasupra, iar nu Proorocul, și nici cei ce l-au tălmăcit pe acesta dintru început. Iar pricina Psalmului este aceasta: mulți din Iudei - și boieri, și împărați - au iubit nelegiuirea, și scoteau hotărîrea judecînd cu nedreptate și îndrăzneau ucideri, vînzînd sîngele celor nevinovați pentru daruri. Pe aceștia i-a prihănit și Fericitul Isaia, zicînd: „Ascultați, domnii Sodomei... ”, și iarăși: „Boierii tăi sînt nesupuși, iubind darurile, căutînd răsplătire, nejudecîndu-i pe sărmani și neluînd aminte la judecata văduvelor.” Și nu i-a prihănit numai, ci i-a și sfătuit: „Judecați sărmanului și faceți dreptate văduvei!” Și Fericitul Avacum a făcut această prihănire și, aducîndu-I rugăciune lui Dumnezeu, zicea: „Vei face pe oameni ca pe peștii mării și ca pe niște tîrîtoare ce nu au povățuitor, și cel necredincios mănîncă de tot pe cel drept.” Tot așa prihănește nedreptatea acestora și minunatul Eremia, și încă și ceilalți Prooroci. Mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu ochii proorocești, dumnezeiescul David a scris Psalmul ca oamenii din vremile acelea să dobîndească folosul prin cîntarea de laudă ce se făcea în dumnezeiasca Biserică. Și ne învață purtarea de grijă a lui Dumnezeu și pedeapsa celor ce trăiesc întru răutate. Și închipuie Psalmul despre fața celor ce s-au hrănit și s-au crescut întru buna-credință care le-au pătimit pe acestea de la nedrepții aceia.
Dumnezeul izbîndirilor, Domnul, Dumnezeul izbîndirilor cu îndrăzneală a stătut.
Iar în loc de acest „cu îndrăzneală a stătut”, Achila a zis: „arată-Te”. Așa încă și ceilalți tălmăcitori. Și zice: Te rog pe Tine, Dumnezeul tuturor, și Stăpînul și Cel ce ocîrmuiești zidirea și aduci pedeapsa cea vrednică asupra celor nedrepți, să mă auzi și să-mi primești rugăciunea.
2 Înalță-Te, Cel ce judeci pămîntul, răsplătește răsplătirea celor mîndri!
Arată tuturor înălțimea stăpînirii Tale și surpă sprînceana celor trufași, învățîndu-i prin lucru că Tu ești al lumii Judecător.
3 Pînă cînd păcătoșii, Doamne, pînă cînd păcătoșii se vor făli?
4 Pînă cînd vor spune și vor grăi nedreptate toți cei ce lucrează fărădelege?
Nu se roagă ca cei fără de lege să pătimească pierzare, ci să nu stăpînească, pentru ca stăpînirea să nu le fie îndemn către nedreptate.
5 Pe norodul Tău, Doamne, l-au împilat, și moștenirea Ta au necăjit.
6 Pe văduvă și pe sărman au ucis, și pe nemernic l-au omorît.
Tot felul de nedreptăți se îndrăznesc de dînșii – o Stăpîne! – și pentru stăpînire se trufesc și folosesc cuvinte nedrepte. Iar lucrările lor sînt mai grele decît cuvintele, că cele lipsite de soți și cei ce tînguiesc sărmănia părinților lor zac înaintea lor ca un vînat gata, iar cei ce din neamuri s-au apropiat la Legealui Dumnezeu și au dorit să petreacă după legile Tale pătimesc de la dînșii junghierea cea nedreaptă. Că pe aceștia i-a numit „nemernici”.
7 Și au zis: Nu va vedea omul, nici va pricepe Dumnezeul lui Iacov!
Zice: Iată întinderea păgînătății, căci le îndrăznesc pe acestea nesocotind că-i privești și că porți grijă de lucrurile omenești. Și nu așa prost este adăugat acest „Dumnezeul lui Iacov”, ci spre creșterea mustrării, că - cunoscînd multă purtare de grijă a lui Dumnezeu împrejurul norodului: cea prin Prooroci, cea prin Preoți, cea în război, cea în vreme de pace - nu se înfricoșează de Dumnezeul tuturor ca de Cel ce îi vede.
De aici înainte, le aduce lor sfătuire și dojenire, nu numai celor ce într-acea vreme boleau cu unele ca acestea, ci și celor ce pînă acum stăpînesc într-acest fel:
8 Înțelegeți dar, cei fără de minte întru norod! Și, cei nebuni, înțelepțiți-vă vreodată!
Deci: O nebuni! – tîrziu cîndva voiți a cunoaște și a vă învăța firea lucrurilor! Că asemenea pînzei de păianjen este starea vieții de acum.
9 Cel ce a zidit urechea au nu aude? Sau Cel ce a zidit ochiul au nu privește?
Foarte cu siloghism[COLOR=#800080][1][/COLOR] a adus lor învățătura, că zice: Cel ce a zidit ochiul din tină și i-a dăruit lui lucrarea cea văzătoare; și, de asemenea, a făcut urechile și le-a dăruit simțirea cea auzitoare, nu vede El, nici nu aude? Oare Ziditorul acestora este lipsit de lucrarea pe care o dăruiește altora?

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Raționament deductiv compus din trei părți, în urma căruia cea de a treia judecată (concluzia) se deduce din prima (premiza majoră), prin mijlocirea celei de a doua (premiza minoră). Deci: dacă ochiul este pentru vedere, și dacă a fost zidit de Dumnezeu, atunci negreșit că Dumnezeu este înzestrat cu vedere.

patinina34 02.01.2009 11:25:33

Psalm 93 -2
 
10 Cel ce pedepsește neamurile nu va mustra?
Zice: Adică supune sub pedepse neamurile – care nu au primit nici Lege, nici nu s-au îndulcit de învățătură proorocească - și nu va mustra nelegiuirea voastră?
11 Cel ce învață pe om cunoștința,
Și apoi, El a zidit cuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR]firea oamenilor, iar prin cele ce se văd în zidire și prin cele ce se fac în fiecare zi dă încă mai multă cunoștință.
Domnul, cunoaște gîndurile oamenilor că sînt deșarte.
Nu numai că vede și aude, ci știe încă și gîndurile noastre, cele ce cugetă lucruri mincinoase pentru Pronia Lui.
Așa, dîndu-le acelora tămăduirea potrivită, aduce celor nedreptățiți îndestulată mîngîiere, și închipuie cuvintele într-acest chip, ca mai adevărat să o lucreze pe dînsa.
12 Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne, și din legea Ta îl vei învăța pe el.
Că mulți s-au obișnuit a-i numi ticăloși pe cei ce îmbrățișează buna–credință și se depărtează de nedreptate. Iar eu îi numesc pe dînșii doriți și fericiți, ca pe unii ce se iscusesc întru învățătură și culeg folosul dumnezeieștii Legi.
13 Ca să-l îmblînzești pe el în zilele cele rele,
Că cel ce primește puțină certare în viața aceasta de acum va avea mai blînd divanul[COLOR=#800080][2][/COLOR]ce va să fie. Că „zi rea” a numit munca cea veșnică.
pînă ce se va săpa păcătosului groapă.
Că cei ce au îmbrățișat nelegiuirea se vor da pedeapsei celei necurmate: că, precum celui căzut în groapă adîncă îi este cu neputință a ieși dacă nu-l ajută nimeni, așa este cu neputință a scăpa de munca cea veșnică, de nu ar vrea aceasta dumnezeiasca iubire de oameni.
14 Că nu va lepăda Domnul norodul Său, și moștenirea Sa nu o va părăsi,
„Moștenire” l-a numit nu numai pe Israil, ci mai ales pe norodul cel din neamuri. Că pentru acela a zis Fericitul Moisi: „Și s-a făcut partea Domnului norodul lui Iacov, Israil – funia moștenirii Lui”; iar pe norodul cel nou, pe care Dumnezeul cel din Dumnezeu L-a cîștigat Lui-Și prin moartea Sa de bună voie, dumnezeiescul Apostol îl numește „împreună-moștenitor”, că El hotărăște nou așezămîntși parte adevărată pe aceia pe care i-a zidit prin baia celei de-a doua nașteri. Încă și în viața aceasta de acum dumnezeiescul norod va dobîndi cuviincioasa purtare de grijă, ca cel ce s-a făcut moștenire și norod al Lui.
15 pînă ce dreptatea se va întoarce la judecată.
Va dobîndi această purtare de grijă pînă ce se va arăta dreptatea lui Dumnezeu făcînd judecata tuturor oamenilor. Și cuvîntul însemnează înomenirea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru și lepădarea Iudeilor. Fiindcă „dreptate” L-a numit pe Însuși Stăpînul Hristos, că El S-a numit și Soare al dreptății, și pentru Dînsul a zis Fericitul Pavel: „S-a dat nouă înțelepciune de la Dumnezeu, dreptate, și sfințenie și izbăvire.” Deci - pomenind purtarea de grijă a lui Dumnezeu, și zicînd că „Domnul nu va lepăda pe norodul Său și nu va părăsi moștenirea Sa”, dar văzînd lepădarea lor de Dînsul ce avea să fie - a adăugat după cuviință: „pînă cînd dreptatea se va întoarce la judecată.” Că, pînă cînd nu se vor lepăda de arătarea dreptății, tot vor dobîndi purtarea de grijă cea de sus.
Și cei ce se țin de dînsa sînt toți cei drepți cu inima.
Iar Achila și Teodotion: „și, în urma ei, toți cei drepți la inimă.” Că mîntuirii acesteia, pe care a numit-o „dreptate”, vor urma cei ce au mintea curată de necredință și gîndesc gînduri drepte. Iar acestor zise se potrivesc și graiurile Domnului: că, văzînd pe Petru și pe Andrei aruncîndu-și năvodul în mare, le-a zis lor: „Veniți după Mine, și vă voi face pe voi pescari de oameni!”; iar celui ce a zis: „Dă-mi voie să mă duc să-l îngrop pe tatăl meu”, Domnul i-a zis: „Lasă pe morți să-și îngroape morții lor, iar tu, venind, urmează-Mi Mie!” Deci pentru Iudei - zice - va face purtare de grijă pînă la lepădarea lor, iar pe cei drepți la inimă îi va avea următori, urmîndu-I Lui, și ținîndu-se de Dînsul și nicidecum suferind a-L părăsi pe Dînsul.
16 Cine se va scula cu mine asupra celor ce viclenesc, sau cine va sta împreună cu mine împotriva celor ce lucrează fărădelege?
Iar Simmah, mai descoperit: „Cine se va scula pentru mine împotriva celor lucrători de rele, sau cine va sta pentru mine împotriva celor ce lucrează nedreptăți?” De tot ajutorul omenesc – zice – sînt pustiu, dar am marele ajutor care poate a risipi cu lesnire ceata celor împotrivnici. Că aceasta a arătat prin cele adăugate:
17 De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puțin de nu s-ar fi sălășluit în iad sufletul meu.
Că, de nu aș fi dobîndit purtarea de grijă de la Dînsul, m-ar fi dat negreșit la moarte.
18 De am zis: S-a clătit piciorul meu - mila Ta, Doamne, mi-a ajutat mie.
Căci, chemînd a Ta purtare de grijă și învățînd a mea neputință, îndată am dobîndit iubirea Ta de oameni.
19 După mulțimea durerilor mele în inima mea au veselit sufletul meu mîngîierile Tale.
Și deopotrivă cu durerile am primit mîngîierea de la bunătatea Ta. Așa a zis și Fericitul Pavel: „Precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, așa prisosește prin Hristos și mîngîierea noastră.” Și iarăși: „Întru toate necăjindu-ne, dar nu strîmtorîndu-ne; lipsindu-ne, dar nu deznădăjduindu-ne; goniți, dar nu părăsiți; lepădați, dar nu pieriți.”
20 Să nu fie împreună cu Tine scaunul fărădelegii, cel ce zidește osteneală peste poruncă!
Iar Simmah, mai descoperit: „Au doar se va împreuna cu Tine scaunul nedreptățirii, cel ce închipuie ticăloșie împotriva poruncii?” Nu vei suferi – zice – să Te împărtășești de nedreptate cu cei ce judecă fărădelegea, care scot hotărîre împotrivnică celor hotărîte de Tine și trag asupra loru-și ticăloșia ce răsare de aici. Că „scaun al nedreptății și al nelegiuirii” i-a numit pe judecătorii cei nedrepți, care drept roadă a nedreptății seceră osteneală și ticăloșie.
21 Vîna-vor asupra sufletului dreptului, și sînge nevinovat vor osîndi.
Că lucrul nelegiuirilor acestor judecători este să folosească toată măiestria asupra drepților și să hotărască asupra celor nevinovați și fără prihană moarte și celelalte pedepse, adică: înfricoșări, și surghiuniri și cele asemenea acestora.
22 Și S-afăcut mie Domnul spre scăpare, și Dumnezeul meu – spre ajutorul nădejdii mele.
Iar eu am dobîndit purtarea de grijă de la Stăpînul, și pe Dînsul L-am avut cetate tare.
23 Și le va răsplăti lor Domnul fărădelegea lor, și după răutatea lor îi va pierde pe dînșii Domnul Dumnezeu.
Iar aceia își vor culege roadele ostenelilor lor și vor primi simbriile vrednice răutății lor. Acestea s-au scris nu numai acelora, ci și tuturor oamenilor, că Dumnezeu, purtînd de grijă pentru toți, le aduce potrivită tămăduire tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Rațională”; în elinește, „logos” înseamnă și „cuvînt”, și „rațiune”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Judecata lui Dumnezeu, cum am mai zis.

patinina34 02.01.2009 11:26:20

Psalm 94
 
TÎLCUIREA PSALMULUI 94
Lauda cîntării lui David, nescrisă deasupra la Evrei.
Iosia[COLOR=#800080][1][/COLOR], împăratul Iudeilor, a fost foarte bine-credincios. Acesta, după ce a văzut că cea mai mare parte a norodului a îmbrățișat slujba idolilor, a poruncit ca toți preoții idolilor să se junghie, și capiștile lor să se surpe din temelii. Și, săpînd mormintele preoților idolești, a ars de tot și oasele acestora, împreună cu capiștile dracilor. Apoi, aducînd tot norodul, l-a dojenit să se pocăiască, și pe Dumnezeu să-L milostivească, și în acest chip să scape de desăvîrșita pierzare ce se îngrozise asupra lui, că Olda Proorocița proorocise la tot norodul grele și cumplite pedepse. Deci, mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu ochii cei proorocești, Fericitul David a scris Psalmul spre folosul acelora și spre învățătura tuturor oamenilor. Și s-a închipuit Psalmul despre fața lui Iosia și a preoților lui Dumnezeu.
Veniți să ne bucurăm Domnului, să strigăm lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru!
Înainte-cuvîntarea este a celor ce dănțuiau și se bucurau pentru izbăvirea de păgînătate. Și zice: Cu toții să trimitem cîntarea de biruință sus, lui Dumnezeu. Că strigarea este glasul celor ce biruiesc. Și, biruind ceata bine-credincioșilor pe a celor rău-credincioși, după cuviință aduce lui Dumnezeu cîntarea de biruință. „Și mai vîrtos face aceasta ceata Apostolilor și a Mucenicilor. Și, într-alt fel. toți cei ca dînșii ar fi putut să înțeleagă că și lor li s-a zis acest «Veniți să ne bucurăm Domnului, să strigăm lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru!», Celui ce a săvîrșit mîntuirea noastră prin Patimile Sale ca să ne învrednicească nepătimirii pe noi, pe toți, Celui ce a voit a Se pogorî pînă la iad ca să ne suie pe noi la ceruri.”
2 Să întîmpinăm fața Lui întru mărturisire, și în Psalmi să strigăm Lui.
Zice: Mai-nainte de vremea pedepsei să ne pocăim, și mai-nainte de a se scoate hotărîrea asupra noastră să-L îmblînzim pe Stăpînul și să-I aducem cuviincioasa cîntare de laudă.
Apoi, ne învață biruința lui Dumnezeu și biruirea idolilor:
3 Că Dumnezeu este mare Domn și Împărat mare peste tot pămîntul;
Că negrăită este puterea Stăpînului nostru: Acesta este Dumnezeu adevărat, Acesta are stăpînirea asupra tuturor și mustră mincinoasa numire a celor ce se numesc (dar nu sînt) dumnezei. Apoi, pe cît e cu putință firii omenești, arată semnele dumnezeieștii puteri:
4 că în mîna Lui sînt marginile pămîntului, și înălțările munților ale Lui sînt;
5 că a Lui este marea și El a făcut-o pe dînsa, și uscatul mîinile Lui l-au zidit.
Al tuturor este Făcător, al tuturor Stăpîn, El pe toate le chivernisește, în mîna Lui cuprinde zidirea. El a zidit cu cuvîntul ființa cea umedă și uscatul, ale Lui sînt și vîrfurile munților, chiar dacă dracii ar îndupleca de nenumărate ori pe oamenii cei fără de minte să le zidească acolo capiști[COLOR=#800080][2][/COLOR].
6 Veniți să ne închinăm, și să cădem la Dînsul și să plîngem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi!
Deci să alergăm împreună cu osîrdie, și să-I aducem Lui cinste și închinăciune cuviincioasă și, tînguindu-ne și lăcrimînd, să cerem milă, că El este Făcătorul nostru și Stăpînul. Și istoria ne învață lacrimile Iosiei și ale norodului, pe care le-au vărsat după citirea Legii[COLOR=#800080][3][/COLOR].
7 Că El este Dumnezeul nostru, și noi – norodul pășunii Lui și oile mîinii Lui.
Din fire El este stăpîn al nostru și cu covîrșire este Dumnezeu al nostru, că ne numește „norod al Său” și face purtare de grijă de noi ca pentru niște oi ale Sale. Încă și Însuși Domnul zice, după înomenirea Sa cea necuprinsă: „Oile Mele glasul Meu îl aud.” Și iarăși: „Eu sînt Păstorul cel bun, și sufletul Meu Îmi pun pentru oi”, și celelalte. Apoi, de aici îngrozește cu pedeapsă pe cei ce nu se pleacă și nu cred, înfricoșîndu-i cu pomenirea părinților și, prin prihănirea aceea, neguțătorind folosul.
8 Astăzi glasul Lui de ați auzi: Să nu vă învîrtoșați inimile voastre întru întărîtare,
Fiindcă, pentru a Sa iubire de oameni, Stăpînul a trecut cu vederea păgînătatea voastră mai dinainte, acum dar, cînd vă sfătuiește și vă aduce mîntuitoarea învățătură, ascultați-L pe Dînsul și nu urmați nestatornica și împotrivitoarea socoteală a părinților voștri. Că „întărîtare” a numit împotrivă-grăirea ce s-a făcut de multe ori în pustie. Așa a zis și întru alt Psalm: „De cîte ori L-au amărît pe El în pustie, mîniatu-L-au pe Dînsul în pămînt fără de apă.” Și a arătat și socoteala lor cea de sine-și aleasă, că nu așa prost a zis „să nu vă învîrtoșați”, ci: „Să nu învîrtoșați inimile voastre”, învățîndu-i că sînt ziditori ai unei inimi ca aceasta. Apoi, pomenește mai descoperit nesupunerea părinților:
precum în ziua ispitirii în pustie, unde M-au ispitit părinții voștri, ispititu-M-au și au văzut lucrurile Mele.
9 Patruzeci de ani
Că - de vreme ce n-au voit a intra în pămîntul făgăduit, ci, cuprinși de frică și temere necuvîntătoare, au grăit împotrivă lui Dumnezeu celui ce le poruncea, zicînd cum că vor fi uciși, iar copiii lor robiți – i-a făcut să petreacă în pustie vreme de 40 de ani, pînă ce s-au cheltuit, adică au murit.
am urît neamul acela, și am zis: Pururea rătăcesc cu inima!
Iar Achila și Simmah, în loc de „am urît”, au pus: „neplăcut Mi s-a făcut”. Pentru aceasta – zice - am urît neamul acesta, văzînd ușurătatea și spulberarea minții lor.
10 Și ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mînia Mea: Nu vor intra întru încetarea Mea!
Dar cei ce n-au voit a lua aminte la îngrozirile cele întărite cu jurămînt n-au vrut nici să dezlege îngrozirea prin căință, și de aceea n-au dobîndit pămîntul făgăduit părinților lor, că pămîntul acela l-a numit „încetarea” Lui, ori, după ceilalți tălmăcitori, „odihna”. Că - de vreme ce, călătorind în pustie, făceau dese mutări, Cortul întru care socoteau că locuiește Dumnezeu povățuind înainte, iar în pămîntul făgăduinței au încetat din călătorie și Cortul s-a așezat în locurile afierosite lui – după cuviință a numit pămîntul făgăduinței „încetare”. Iar „căi ale lui Dumnezeu” a numit iconomiile.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru Iosia și cele povestite mai departe despre el de Fericitul Teororit, vezi Cartea a patra a Împăraților, capitolele 22, 23, și Cartea a doua a Cronicilor, capitolele 34, 35,

[COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de capiștile de pe înălțimi, așa-zisele „sanctuare”, pe care Iosia și alți împărați bine-credincioși s-au străduit să le nimicească.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Împăratul a plîns și și-a sfîșiat hainele fiindcă Legea fusese uitată de mult și mînia lui Dumnezeu era asupra lor (vezi Cartea a doua a Cronicilor 34:18,19).

patinina34 02.01.2009 11:27:14

Psalm 95
 
TÎLCUIREA PSALMULUI 95
Cîntarea lui David, cînd se zidise casa după robie.
Nescrisă deasupra la Evrei.
Nici Fericitul David n-a scris această scriere-deasupra, nici cei ce au tălmăcit proorocia dintru început, ci, după cum se pare, altul oarecare a pus-o, văzînd înțelegerea cea de deasupra[COLOR=#800080][1][/COLOR] a Psalmului. Căci, într-adevăr, înțelegerea pe deasupra a slovei se potrivește și celor ce se întorseseră din Babilon și zidiseră dumnezeiasca Biserică, fiindcă întru dînșii s-a zugrăvit umbrit mîntuirea tuturor oamenilor. Însă proorocia mai-nainte vestește cea dintîi și cea de a doua arătare a lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru, și Judecata ce va să fie și mîntuirea ce s-a dat neamurilor.
Cîntați Domnului cîntare nouă,
Că, pentru lucruri noi, este trebuință și de noi cîntări de laudă.
cîntați Domnului, tot pămîntul!
Cum se potrivesc acestea Iudeilor, cărora li se da război de la toți oamenii? Că cei ce au văzut slobozenia lor nu s-au bucurat, ci, dimpotrivă, s-au îngreuiat și s-au ispitit a-i împresura cu multe feluri de rele, iar proorocescul cuvînt cheamă pe toată lumea spre dănțuire.
2 Cîntați Domnului, bine-cîntați numele Lui, binevestiți din zi în zi mîntuirea Lui!
Zice: În fiecare zi vestiți facerea Lui de bine. Apoi, învață și cui se cuvine a aduce vestirea:
3 Vestiți întru neamuri mărirea Lui, întru toate noroadele minunile Lui!
Îndulcească-se tot neamul oamenilor de învățătura aceasta și să învețe dumnezeieștile faceri de minuni.
4 Că mare este Domnul și lăudat foarte. Înfricoșat este mai presus decît toți dumnezeii.
Că Domnul tuturor are negrăită mărime, și a arătat puterea Sa asupra dumnezeilor mincinoși, vădind înșelăciunea lor. Și a arătat acest lucru prin cele adăugate:
5 Că toți dumnezeii neamurilor sînt draci, iar Domnul cerurile a făcut.
Pentru Dînsul zice și Fericitul Pavel: „De-ar fi cunoscut, nu ar fi răstignit pe Însuși Domnul slavei.” Că cei ce se numeau „dumnezei” s-au arătat draci răi, iar Dumnezeul nostru S-a arătat făcător al cerurilor: căci, în vremea Patimii Lui celei de voie, nu numai că soarele s-a întunecat, și pietrele s-au despicat și catapeteasma Bisericii s-a sfîșiat, ci și Puterile cerurilor s-au clătinat. Și, în scurt să zic, toate acestea îngrozeau cu desființarea, văzînd pe Cel ce poartă toate spînzurat pe Cruce.
6 Mărturisire și frumusețe - înaintea Lui; sfințenie și mare cuviință - întru sfințirea Lui.
Că și după ce a luat asupră-Și firea omenească și S-a arătat oamenilor prin aceasta sloboade strălucirile marii Sale cuviințe și pe toți îi trage spre închinăciune. Că „sfințenie a Lui” a numit Biserica pe care a luat-o asupră-Și. Iar „frumusețea” a pomenit-o și în Psalmul 44, cînd a zis: „... frumos cu podoaba mai mult decît fiii oamenilor.”
7 Aduceți Domnului strămoșiile neamurilor, aduceți Domnului mărire și cinste!
8 Aduceți Domnului mărire numelui Lui!
Deci: Alergați, toți oamenii, către Stăpînul ce voiește să vă mîntuiască și Lui aduceți închinăciunea cea cuviincioasă. Și, nevăzîndu-L pe Făcătorul de bine cu ochii trupului, numelui Lui aduceți cîntarea de laudă!
Ridicați jertfe și intrați în curțile Lui!
9 Închinați-vă Domnului în curtea cea sfîntă a Lui!
„Jertfe” le numește pe cele cuvîntătoare, pe care le vedem aducîndu-se și jertfindu-se totdeauna de preoți. Iar prin mulțimea „curților” însemnează bisericile. Și, dealtfel, nu a poruncit aceasta Iudeilor, ca cineva să creadă că e vorba de jertfele Legii celei vechi, ci „strămoșiilor neamurilor”, care aduc în biserici jertfele Noului Așezămînt. Dumnezeu a mai-nainte vestit pentru acestea și prin alt Prooroc, vorbind către Iudei: „Nu este voia Mea întru voi și jertfă nu voi primi din mîinile voastre. Că, de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri, mare este numele Meu întru neamuri, și în tot locul se aduce numelui Meu tămîie și jertfă curată.”
Să se clatine de fața Lui tot pămîntul!
Iar Achila: „Chinuiți de naștere de la fața Lui, tot pămîntul!” Așa încă și Simmah. Și se aseamănă acestea cu cele zise de Proorocul Isaia: „Pentru frica Ta, Doamne, în pîntece am luat, și am chinuit și am născut duhul mîntuirii Tale, pe care l-am făcut pe pămînt.” Deci și aici proorocescul cuvînt poruncește neamurilor ce au primit mîntuitoarele semințe să chinuiască, și să nască buna-credință, să se clatine din starea mai dintîi, și să se proptească și să se înfigă întru dumnezeieștile legi.
10 Spuneți întru neamuri că Domnul S-a împărățit, pentru că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Deci: Propovăduiți împărăția Dumnezeului tuturor, Care a schimbat lumea cea rătăcită și a arătat-o întemeiată pe ceea ce se purta ici și colo. Așa zice încă și Simmah: „Domnul S-a împărățit, și a întemeiat lumea nestrămutată.” Deci se vădește că împărăția lui Dumnezeu e veșnică, dar atunci s-a arătat, prin schimbarea lucrurilor.
Judeca-va noroade cu îndreptare.
Fiindcă L-a arătat Împărat pe Dumnezeu, după cuviință pomenește și Judecata, înalt-propovăduind îndreptarea acesteia și dreptatea.
11 Veselească-se cerurile și să se bucure pămîntul,
Zice: Cu oamenii, împărtășească-se toată zidirea de veselie, cele cerești și cele pămîntești să se sature de dulceață! Că, dacă Îngerii se bucură pentru un păcătos ce se pocăiește, cu adevărat au mai mare veselie pentru schimbarea tuturor oamenilor.
clătească-se marea și plinirea ei!
Iar Teodotion și Simmah, așa: „Răsuna-va marea împreună cu plinirea ei.” Că toată viața oamenilor, care seamănă cu furtuna mării, va primi răsunarea dumnezeieștilor propovedanii. Totodată proorocește și sculările celor necredincioși asupra propovăduitorilor adevărului, după cum am arătat și întru alți Psalmi.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]înțelesul literei

patinina34 02.01.2009 11:28:11

Psalm 95 (2)
 
12 Bucura-se-vor cîmpii și toate cele dintru dînșii,
Iar Simmah, așa: „Făli-se-va țarina și toate cele dintru dînsa.” Tîlcuind pilda neghinelor, și Domnul a numit lumea „țarină”. Deci zice că toate se vor umple de bucurie și de inimă bună.
atunci se vor bucura toate lemnele pădurii
Iar Achila: „Atunci vor lăuda toate lemnele pădurii.” Acelea cu covîrșire vor aduce lauda lui Dumnezeu, că dintru dînsele este lemnul cel mîntuitor pe care s-a pironit trupul Mîntuitorului, prin care a odrăslit oamenilor cele bune. Însă ni se cuvine a ști că cuvîntul cel proorocesc a folosit aici o prosopopie[COLOR=#800080][1][/COLOR] (adică facere de față), că nici cerul, nici pămîntul, nici marea, nici cîmpii, nici lemnele nu sînt cuvîntătoare și însuflețite, ci oamenii ce sînt întru acestea aduc lui Dumnezeu cîntarea de laudă. Pentru că marea o locuiesc ostrovenii, pămîntul - pămîntenii, cerul - Îngerii, iar cei ce văd pădurile izbăvite de slujba idolilor Îi aduc lauda lui Dumnezeu. Tot așa, învățîndu-i călătoria fiilor lui Israil din Egipt, Proorocul s-a folosit iarăși de o prosopopie: „Marea a văzut, și a fugit, Iordanul s-a întors înapoi, munții au săltat ca berbecii, și dealurile ca mieii oilor.”
13 de fața Domnului, că vine, că vine să judece pămîntul.
Și bine a pus amîndouă graiurile: „că vine” și „că vine”, că arătarea cea dintîi a dat oamenilor dumnezeiasca cunoștință, iar cea de a doua va face judecată și deslușire lucrurilor.
Judeca-va lumea întru dreptate și noroadele întru adevărul Său.
Că atunci – zice – va face dreapta judecată, nemaifolosind îndelunga-răbdare dintîi, ci cerînd adevărul lucrurilor și scoțînd dreaptă hotărîre asupra tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Personificare”, de la elinescul „prosopon” - „față”.

patinina34 02.01.2009 11:29:03

Psalm 96
 
TÎLCUIREA PSALMULUI 96
Psalmul lui David, cînd s-a așezat pămîntul lui. Nescris deasupra la Evrei.
Însuși cel ce a pus această scriere-deasupra a mărturisit că nu a aflat-o pe dînsa la Evrei, ci că el a pus-o. Ca urmare, aceasta nu e proorocească, fiindcă nu se potrivește minții Psalmului, că Proorocul vorbește de așezarea a tot pămîntul, iar nu doar a celui iudaicesc. Se poate ca prin „pămînt al Proorocului” cel ce a pus scrierea-deasupra să înțeleagă și el lumea întreagă, fiindcă toți oamenii s-au folosit de viersuirea acestuia, dar Psalmul mai-nainte vestește cea dintîi și cea de a doua arătare a lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru, și cunoștința de Dumnezeu a neamurilor și judecata ce va să fie.
Domnul S-a împărățit, să se bucure pămîntul, veselească-se ostroave multe!
Prin acestea, mai-nainte grăiește cea dintîi arătare a Mîntuitorului, pentru care i-a ridicat spre dănțuire și veselie atît pe cei de uscat, cît și pe ostroveni, că și unii, și alții se bucură mîngîindu-se cu nădejdea celor ce aveau să fie. Și a zis că „va împărăți” Domnul nu pentru că atunci ar fi primit El împărăția, ci pentru că atunci a arătat-o oamenilor. Și, ca să nu grăim tot aceleași, rugăm pe cei ce voiesc a învăța să citească aceasta mai cu de-amănuntul întru cele tîlcuite de noi.
2 Nor și negură - împrejurul Lui, dreptatea și judecata sînt îndreptarea scaunului Lui.
Prin „negură” și prin „nor”, a învățat nevederea dumnezeieștii Firi: că, precum nu poate fi văzut cel ce e acoperit cu nor și cu negură, așa e cu totul cu neputință a vedea Firea cea nevăzută. Însă proorocia aduce aminte că Dumnezeu-Cuvîntul este Cel ce S-a arătat în muntele Sinaiului prin nor și prin negură. Și ne învață că, deși nu este cu putință a vedea dumnezeiasca Fire, totuși putem vedea puterea Acesteia prin lucrarea ei: că i-a învățat pe oameni dreptatea, și pe cei ce le lucrează pe toate fără de socoteală i-a deprins să petreacă cu judecată dreaptă. Pe acestea le-au săvîrșit „scaunul” și „împărăția” Lui.
3 Foc înaintea Lui se va aprinde și va arde împrejur pe vrăjmașii Lui.
Acestea sînt proorociile celei de-a doua arătări. Pe acestea le-a văzut și dumnezeiescul Daniil: „Scaunul Lui – zice – pară de foc, roatele lui – foc arzător, rîu de foc curgînd trăgea pe dinaintea lui. Mii de mii Îi slujeau Lui și miriade de miriade stăteau înaintea Lui. Divanul s-a așezat și cărțile s-au deschis.”
4 Strălucit-au fulgerele Lui lumii;
Două sînt lucrările focului: că are nu numai arderea, ci și luminarea; și pe aceasta din urmă o dobîndește ceata Sfinților, iar pe cealaltă cei ce au trăit întru fărădelege. Și Însuși Stăpînul a asemănat venirea Sa cu fulgerul, și a zis așa: „Precum fulgerul iese de la răsărituri și se arată pînă la apusuri, așa va fi și venirea Fiului Omului.”
văzut-a și s-a clătit pămîntul.
Că cine nu se teme de acel înfricoșat divan?
5 Munții ca ceara s-au topit de la fața Domnului, de la fața Domnului a tot pămîntul.
Că nu numai cei stăpîniți, ci și înșiși silnicii[COLOR=#800080][1][/COLOR]și împărații se vor topi de frică, precum ceara cînd se învecinează cu focul. Că, cu cît li s-a încredințat iconomia mai multor lucruri, cu atîta se supun sub mai multe vămi; și, cu cît mai multă este datoria, cu atît mai mare e și temerea.
6 Vestit-au cerurile dreptatea Lui și au văzut toate noroadele slava Lui.
Acest lucru s-a și făcut, și se va mai face. Căci, cînd S-a născut Stăpînul Hristos, ceată de Îngeri, arătîndu-se, I-a adus laudă lui Dumnezeu pentru mîntuirea oamenilor și, lăudîndu-L, strigau: „Mărire - întru cele prea-înalte lui Dumnezeu, și pe pămînt - pace, întru oameni – bunăvoire!” Deci „ceruri” a numit Puterile cerești, precum de multe ori îi numește „pămînt” pe cei ce locuiesc pe pămînt. Iar prin a loru-și schimbare, încă și noroadele de prin lume au văzut puterea lui Dumnezeu și Mîntuitorului nostru, însă a doua venire îi va învăța arătat pe toți oamenii împărăția Stăpînului, și toți vom auzi atunci cîntarea de laudă a Îngerilor.
7 Să se rușineze toți cei ce se închină celor scobiți, cei ce se fălesc întru idolii lor!
Deci, răsărind Lumina cea adevărată, să se dea în laturi întunericul și să se ascundă cei ce slujesc rătăcirii, să se acopere cei ce se închină idolilor!
Închinați-vă Lui, toți Îngerii Lui!
Iar Fericitul Pavel a potrivit și proorocia aceasta Mîntuitorului, și zice așa întru epistolia lui către Evrei și iarăși cînd Îl propovăduiește în lume pe Cel întîi-născut: „Să se închine Lui toți Îngerii lui Dumnezeu!” Și în bună și potrivită vreme a pus Proorocul acest stih: că, arătîndu-i pe închinătorii idolilor acoperiți de rușine, arată și zecile de mii nenumărate ale Îngerilor închinîndu-se Dumnezeului nostru.
8 Auzit-a, și s-a veselit Sionul și s-au bucurat fiicele Iudeii pentru judecățile Tale, Doamne.
„Sion” numește și aici petrecerea cea bine-credincioasă, iar „fiice ale Iudeii” - bisericile de prin lume, că din Iudei își trăgeau neamul Apostolii Mîntuitorului, care le-au sădit și le-au născut pe acestea. Iar martor este dumnezeiescul Pavel, trimițînd epistolă Corintenilor și grăind arătat că: „Întru Hristos Iisus, prin Evanghelie, v-am născut eu pe voi.” Deci - de vreme ce Biserica Mîntuitorului este și una, că întru un trup sînt toți credincioșii, și încă iarăși multe, că multe sînt mădularele trupului - prin „Sion” a numit adunarea cea de obște a credincioșilor, iar prin „fiicele Iudeii” - adunările celor ce au crezut, cele de prin cetăți, cele de prin orașe, de prin țarini și cele de prin sate. Și zice că și unii, și alții s-au umplut de veselie pentru dreptele judecăți ale Judecătorului.
9 Că Tu, Domnul cel Preaînalt, peste tot pămîntul foarte Te-ai prea-înălțat, mai presus de toți dumnezeii.
Și toți se bucură și se veselesc primind cunoștința adevăratului Dumnezeu și Împăratului și văzînd mustrarea celor ce nu sînt dumnezei: că deșertăciunea acelora s-a mustrat, iar a Ta înălțime s-a arătat. Dar, de vreme ce nu avem noi trebuință doar de credință, ci și de fapte bune, Proorocul e silit a aduce și sfătuirea aceasta:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cei puternici, stăpînitorii


Ora este GMT +3. Ora este acum 05:05:29.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.