Psalm 91
 

Sîmbăta legiuia nelucrare, dar nu pe toată, căci sporea mult lucrarea duhovnicească, porunca fiind să zăbovească întru rugăciuni şi întru laude şi să-I aducă îndoite jertfe lui Dumnezeu. Aşadar Legeaporuncea pentru sîmbătă încetarea de ostenelile trupeşti. Tot aşa, fiindcă e slobodă de grijile acestea, şi viaţa ce va să fie s-a numit după cuviinţă „odihnă”. Pentru aceasta strigă şi Fericitul Pavel: „Să ne sîrguim a intra în odihna Lui!”, şi iarăşi: „Apoi, de lipsă este sîmbetirea norodului lui Dumnezeu.” Şi - de vreme ce Psalmul mai-nainte grăieşte cinstea drepţilor şi pedeapsa nedrepţilor, iar acestea se vor face întru încetarea aceea[COLOR=#800080][1][/COLOR]- după cuviinţă a primit această scriere-deasupra.
Bine este a ne mărturisi Domnului şi a cînta numelui Tău, Preaînalte,
2 a vesti de dimineaţă mila Ta şi adevărul Tău în toată noaptea,
Zice: Folositor şi cîştigător lucru este a Te lăuda noaptea şi în fiecare zi pe Tine, Făcătorul de bine, şi a povesti ale Tale faceri de bine, şi iubirea de oameni ce o ai către noi şi adevărul îndreptat asupra celor nedrepţi. Că, folosind adevărul, îi munceşti pe aceia după dreptate, iar pe noi, cei ce avem a Ta cunoştinţă, ne învredniceşti de purtare de grijă.
3 în psaltire cu zece strune, cu cîntare din alăută.
Cu asemenea unelte de cîntare obişnuiau a cînta lui Dumnezeu. Deci zice că: Lovind întru organele legiuite şi făcînd cîntarea de laudă a limbii, cu dreptate este a-Ţi aduce Ţie laudă de mulţumită.
4 Că m-ai veselit, Doamne, întru făptura Ta, şi întru lucrurile mîinilor Tale mă voi bucura.
Că, văzînd zidirile Tale şi negrăitele iconomii, mă bucur, şi mă veselesc şi, de dulceaţa sufletului, îmi pornesc limba spre cîntarea de laudă.
5 Cît s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, foarte s-au adîncit gîndurile Tale!
Iar Simmah, aşa: „foarte adînci sînt gîndurile Tale”, iar Achila şi Teodotion: „s-au adîncit”. Pentru că lucrurile Tale – zice – sînt mari şi minunate (că pe acest „cît” l-a pus întinzător), iar înţelepciunea Ta are adînc neajuns, căci care minte este putincioasă să cerceteze pricinile Proniei Tale? Însă noi îi învăţăm aceasta pe cei ce nu ştiu, iar cei lipsiţi de minte şi care au pierdut cuvîntarea nici nu voiesc a o şti, nici nu suferă a se învăţa de la alţii. Că acestea adaugă:
6 Bărbatul nebun nu va cunoaşte, şi cel nepriceput nu va pricepe acestea,
Pe acestea le-a zis cu deosebire: că cel ce boleşte la minte şi este lipsit de pricepere nu cunoaşte nimic dintru acestea, dar nici nu voieşte să audă ceva despre ele.
7 cînd au răsărit păcătoşii ca iarba şi s-au ivit toţi cei ce lucrează fărădelege, ca să piară în veacul veacului.
Pe acest „s-au ivit”, Achila l-a zis: „au înflorit”. aşa încă şi Simmah. Şi zice: Cei fără de minte nu au voit să priceapă că lucrătorii nelegiuirii s-au ivit din pămînt, şi au înflorit asemenea ierbii şi, după buna-norocire de acum, vor lua pieirea cea veşnică. Că, chemîndu-se doriţi şi fericiţi pe sine-şi, vor vedea degrabă al loru-şi sfîrşit cel de trei ori ticălos.
8 Iar Tu prea-înalt eşti în veac, Doamne.
9 Că, iată, vrăjmaşii Tăi, Doamne, vor pieri, şi se vor risipi toţi cei ce lucrează fărădelegea.
Că aceia se vor veşteji şi se vor strica asemenea ierbii, iar Tu ai stăpînirea asupra tuturor, ca Cel ce eşti mai înalt decît toţi, şi supui sub pedepse pe cei ce sînt ţinuţi de nebunie.
10 Şi se va înălţa ca al inorogului cornul meu
Iar noi, cei ce avem a Ta cunoştinţă, văzînd pierzarea vrăjmaşilor Tăi, ne vom făli întru Tine, ca cei ce ne-am izbăvit de înşelăciunea multor dumnezei şi, primind arma Crucii ca un „corn” asupra patimilor şi a dracilor, ne închinăm Ţie, Celui ce eşti Dumnezeu cu adevărat. Pentru că aici iarăşi l-a adus în mijloc pe inorog, ca, printr-un singur corn, să arate un singur Dumnezeu: că, precum jivina aceea a luat de la fire un corn numai, aşa şi ucenicii bunei-credinţe se închină doar unei Dumnezeiri.
şi bătrîneţele mele - în untdelemn gras.
Iar Simmah, aşa: „învechirea mea, ca un măslin bine înfrunzit.” Că – zice - voi înflori şi voi lepăda bătrîneţele, asemănîndu-mă cu măslinul cel înflorit. Şi, după Cei 70: „Ca de nişte untdelemn mă voi îngrăşa de dulceaţă.”
11 Şi a privit ochiul meu întru vrăjmaşii mei, şi întru cei vicleni ce se scoală asupra mea va auzi urechea mea.
Pe acest „a privit”, şi Simmah, şi Teodotion, şi Evreull-a zis: „va privi”, fiindcă cele zise sînt proorocii ale celor ce aveau să fie. Dar, după obicei, Cei 70 le-au tălmăcit ca pe nişte făcute, arătînd şi în acest chip negrăirea împotrivă şi adeverirea proorociei. Că, precum este cu neputinţă ca cele făcute să nu fie făcute, aşa este cu neputinţă ca proorocia Duhului să rămînă neîmplinită. Deci zice: Voi vedea sfîrşitul cel chinuit al celor nedrepţi şi-i voi auzi pe toţi vestindu-l. Şi, minunîndu-se de dreptatea pedepsei, desparte aşa: „şi întru cei vicleni ce se scoală asupra mea”. Aici se cade a pune soroc, apoi a adăuga: „va auzi urechea mea”, adică: Pe mulţi voi auzi povestind pieirea celor ce trăiesc întru fărădelege şi îmi măiestresc nenumărate rele.
12 Dreptul ca finicul va înflori, şi ca cedrul din Liban se va înmulţi.
Deci: După ce au înflorit asemenea ierbii, păcătoşii s-au stins degrabă şi s-au stricat, iar dreptul va urma desimea, fierbinţeala şi hrănirea cedrului, şi a finicului înălţime şi rodire. Şi amîndoi aceşti copaci trăiesc şi rămîn prea-mult, avînd trebuinţă de vreme spre creştere. La fel se întîmplă şi cu fapta bună, care răsare cu multă osteneală şi cu multă vreme, dar, după ce se ridică la înălţime, aduce rod copt şi prea-dulce, şi celui ce o are îi dăruieşte destul acoperămînt şi-l răsădeşte în casa lui Dumnezeu ca întru un Rai dumnezeiesc. Că aceasta o zice mai descoperit prin cele de aici înainte, grăind:
13 Răsădiţi fiind în casa Domnului, în curţile Dumnezeului nostru vor înflori.
Şi – zice – cei care s-au asemănat unor asemenea copaci au săditor pe Dumnezeu, iar rai - dumnezeiasca Biserică.
14 Încă se vor înmulţi întru bătrîneţe unse şi bine pătimind vor fi,
15 ca să vestească cum că drept este Domnul Dumnezeul nostru, şi nu este nedreptate întru Dînsul.
Iar Simmah, aşa: „Chiar bătrîni fiind, vor aduce roadă. Graşi şi bine înfrunziţi vor fi, vestind că: Drept este Domnul, Cel ce mă îngrădeşte pe mine, şi nu este nedreptate întru Dînsul.” Că, primind desăvîrşirea făgăduită în viaţa ce va să fie, mai mult rod şi gras Îi vor aduce lui Dumnezeu, lăudînd dreapta Lui hotărîre. Pentru că, văzînd arătată atunci iconomia ascunsă acum, se vor minuna de înţelepciunea lui Dumnezeu şi-I vor lăuda dreptatea. Că „bătrîneţe” a numit desăvîrşirea, cum şi noi îl numim desăvîrşit pe cel îmbătrînit, iar nesăvîrşit pe cel tînăr. Deci prin „bătrîneţe” a arătat desăvîrşirea ce va să fie, întru care rodul dreptăţii va rodi mult înmulţit, şi dreptatea lui Dumnezeu se va face arătată tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]a lucrării trupeşti

Psalm 92
 

Acest „nescris-deasupra la Evrei” nu este în Exapla, nici la Evsevie. Şi Psalmul mai-nainte vesteşte schimbarea oamenilor, că Dumnezeu este neprefăcut şi neschimbat, aflîndu-Se de-a pururea tot aşa şi într-acelaşi chip: căci nu împărăţeşte pentru o vreme, iar mai tîrziu nu are împărăţia, ci din fire este de-a pururea Împărat. Dar acest lucru nu s-a arătat oamenilor dintotdeauna şi, necunoscîndu-L pe Dînsul prea multă vreme, cei mai mulţi aduceau idolilor slujba cuvenită lui Dumnezeu. Iar după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, cunoştinţa de Dumnezeu a strălucit ca o lumină în toată lumea, că „El este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Deci pentru aceasta zice mintea cea proorocească, mai-nainte văzînd:
Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.
Că - de vreme ce Patima Lui s-a arătat lucru de întristare celor ce ştiau rodul care avea să răsară dintr-însa, după cum strigă Proorocul: „Şi L-am văzut pe El, şi nu avea chip, nici frumuseţe, ci chipul Îi era ne-cinstit, lipsind mai mult decît al fiilor oamenilor”, iar după Naşterea din Fecioară, şi după Crucea suferită de bună voie şi după Înălţarea la ceruri, a slobozit razele cele cuvenite lui Dumnezeu - după cuviinţă strigă Proorocul: „Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.” Că nu le-a luat pe cele pe care nu le-a avut, ci le-a arătat pe acelea pe care le avea. Aşa zice şi către Tatăl Său: „Părinte, proslăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine mai-nainte de a se face lumea”, nu pentru că ar fi fost neslăvit după înomenire, ci ca să se mărturisească acest cuvînt, adică: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Dînsul ascultaţi-L!”
Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins,
Dumnezeiescul Pavel ne-a învăţat arătat că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu. Deci zice că nu de altundeva a primit puterea, pe care mai-nainte nu ar fi avut-o, ci că a folosit a Sa putere asupra războinicilor. Şi cuvîntul cel proorocesc Îl închipuie pe Dînsul ca pe un împărat care se îmbracă cu într-armare împărătească, şi încinge brîu şi se luptă împotriva războinicilor. Apoi, arată isprăvile făcute de aici încolo:
că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Zice: A arătat lumea întemeiată, şi întărită de adevărul dumnezeieştii cunoştinţe de Dumnezeu şi izbăvită de înşelăciunea minciunii. Că oamenii nu se mai închină acum unor dumnezei, iar mai tîrziu altora, ci aduc cinstea inchinăciunii adevăratului Dumnezeu.
2 Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu.
Zice: Nu acum ai primit hirotonia împărăţiei, ci pururea-vecuitoare ai stăpînirea şi veşnică împărăţia. Şi pentru împărăţie a zis şi în Psalmul 44: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului”; iar neschimbarea şi neprefacerea Lui ne-a învăţat în Psalmul 101, în care zice: „Tu acelaşi eşti, şi anii Tăi nu se vor împuţina.” Că, deşi Te-ai făcut om, nu Te-ai lipsit de dumnezeire, nici nu Te-ai despărţit de Tatăl sau de Preasfîntul Duh, că o Fiinţă este a Preacuratei Treimi, o Împărăţie şi o Domnie. Iar Fericitul Pavel a potrivit amîndouă mărturiile acestea la Stăpînul Hristos.
3 Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor, ridica-vor rîurile frecările lor.
„Rîuri” îi numeşte pe dumnezeieştii Apostoli şi pe cei ce au primit propovedania după aceea, că aceştia au adus oamenilor toată adăparea, ca nişte rîuri. Aşa i-a numit pe dînşii şi Fericitul Avacum: „De rîuri se va desface pămîntul”, adică se va despărţi şi va primi adăparea. Aşa a zis şi Domnul: „Cel ce crede întru Mine, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui, după cum a zis Scriptura.” Deci „rîurile” acestea şi-au ridicat glasurile, propovăduind dumnezeieştile dogme în vremea călătoriilor lor. Şi „frecări” a numit cărările: că, de vreme ce apele au fire să frece pămîntul supus lor, lucrîndu-şi astfel calea, după cuviinţă frecare a rîurilor a numit călătoria. Că cei ce au crezut întîi propovedania au gătit calea celor următori şi au făcut lor învăţătura neostenicioasă şi fără de trudă.
4 De glasuri de ape multe, minunate sînt înălţările mării.
Căci - cînd rîurile cele mari intră în mare şi opresc năvălirea valurilor asupra nisipurilor, mai mult se umflă valurile din lovirea curgerilor rîurilor – tot aşa, şi cînd dulcea şi buna de băut învăţătură a Apostolilor s-a vărsat în marea cea sărată şi amară a lumii, s-a făcut furtună şi undele s-au ridicat unele peste altele. Aceasta o prooroceşte şi Fericitul Avacum, că - după ce a zis: „De rîuri se va desface pămîntul, vedea-Te-vor pe Tine şi se vor chinui noroadele, risipind apele călătoriei” - a adăugat: „Dat-a adîncul glasul său, înălţimea nălucirile sale”. De o asemenea furtună s-a umplut toată cetatea, că al Însuşi Domnului este glasul: „N-am venit să aduc pace în lume, ci sabie, ca să despart pe om de vecinul lui, pe fiu de tatăl lui, pe fiică de mumă-sa, pe noră de soacră-sa.” Ci începutul propovedaniei era tulburat, iar acum Stăpînul mării a certat viforul, şi ea a stat întru linişte, şi s-au domolit undele ei şi s-a făcut alinare mare.
Minunat este întru cele înalte Domnul.
Iar Achila, aşa: „Prea-mare este întru înălţime Domnul.” Şi foarte cu potrivire a adăugat stihul lîngă cele zise, arătînd vîrtutea Celui ce face acestea: că prea-mare este, şi prea-înalt, şi Domn şi Care are putere nici măsurată cu limba, nici ajunsă de minte. Iar „înalţi” numeşte pe Patriarhii cei mari, şi pe Prooroci, şi pe Sfinţiţii Apostoli şi pe toţi cei asemenea acestora.
5 Mărturiile Tale s-au încredinţat foarte.
Pe acestea toate, de demult le-ai mai-nainte vestit şi mai-nainte le-ai propovăduit prin Sfinţii Tăi Prooroci, şi adevărul s-a arătat prin mărturia lucrurilor. Bună este încă şi adăugirea lui „foarte”, în loc de: Nici cît de puţin nu e cu putinţă a vedea minciună întru proorocii, ci toate cele acum văzute s-au mai-nainte grăit cu de-amănuntul.
Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
Iar lucrul mai mare decît orice şi mai bun decît toate bunătăţile e că desfătarea celor dăruite nu este vremelnică, nici cu oarecare vremi hotărîtă, ca slujba Iudeilor, ci netrecătoare, şi statornică şi veşnică, fiindcă acestea sînt potrivite şi cuviincioase „casei”, adică Bisericii Tale. Iar dumnezeiescul Pavel a numit „casă a lui Dumnezeu” adunarea credincioşilor, căreia Proorocul a zis că i se cuvine sfinţenia. Deci ni se cuvine nouă, după sfătuirea apostolească, a ne curăţi de toată întinăciunea trupului şi a duhului şi a săvîrşi sfinţenia întru frica lui Dumnezeu, ca, făcîndu-ne casă vrednică a lui Dumnezeu, să-L primim înlăuntrul nostru pe Locuitorul cel veşnic.

Psalm 93
 

Acest „nescris-deasupra la Evrei” nu este în Exapla, nici la Evsevie. Şi Psalmul mai-nainte vesteşte schimbarea oamenilor, că Dumnezeu este neprefăcut şi neschimbat, aflîndu-Se de-a pururea tot aşa şi într-acelaşi chip: căci nu împărăţeşte pentru o vreme, iar mai tîrziu nu are împărăţia, ci din fire este de-a pururea Împărat. Dar acest lucru nu s-a arătat oamenilor dintotdeauna şi, necunoscîndu-L pe Dînsul prea multă vreme, cei mai mulţi aduceau idolilor slujba cuvenită lui Dumnezeu. Iar după înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, cunoştinţa de Dumnezeu a strălucit ca o lumină în toată lumea, că „El este lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Deci pentru aceasta zice mintea cea proorocească, mai-nainte văzînd:
Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.
Că - de vreme ce Patima Lui s-a arătat lucru de întristare celor ce ştiau rodul care avea să răsară dintr-însa, după cum strigă Proorocul: „Şi L-am văzut pe El, şi nu avea chip, nici frumuseţe, ci chipul Îi era ne-cinstit, lipsind mai mult decît al fiilor oamenilor”, iar după Naşterea din Fecioară, şi după Crucea suferită de bună voie şi după Înălţarea la ceruri, a slobozit razele cele cuvenite lui Dumnezeu - după cuviinţă strigă Proorocul: „Domnul S-a împărăţit, întru podoabă S-a îmbrăcat.” Că nu le-a luat pe cele pe care nu le-a avut, ci le-a arătat pe acelea pe care le avea. Aşa zice şi către Tatăl Său: „Părinte, proslăveşte-Mă cu slava pe care o aveam la Tine mai-nainte de a se face lumea”, nu pentru că ar fi fost neslăvit după înomenire, ci ca să se mărturisească acest cuvînt, adică: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit, pe Dînsul ascultaţi-L!”
Îmbrăcatu-S-a Domnul întru putere şi S-a încins,
Dumnezeiescul Pavel ne-a învăţat arătat că Hristos este Puterea lui Dumnezeu şi Înţelepciunea lui Dumnezeu. Deci zice că nu de altundeva a primit puterea, pe care mai-nainte nu ar fi avut-o, ci că a folosit a Sa putere asupra războinicilor. Şi cuvîntul cel proorocesc Îl închipuie pe Dînsul ca pe un împărat care se îmbracă cu într-armare împărătească, şi încinge brîu şi se luptă împotriva războinicilor. Apoi, arată isprăvile făcute de aici încolo:
că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Zice: A arătat lumea întemeiată, şi întărită de adevărul dumnezeieştii cunoştinţe de Dumnezeu şi izbăvită de înşelăciunea minciunii. Că oamenii nu se mai închină acum unor dumnezei, iar mai tîrziu altora, ci aduc cinstea inchinăciunii adevăratului Dumnezeu.
2 Gata este scaunul Tău de atunci, din veac eşti Tu.
Zice: Nu acum ai primit hirotonia împărăţiei, ci pururea-vecuitoare ai stăpînirea şi veşnică împărăţia. Şi pentru împărăţie a zis şi în Psalmul 44: „Scaunul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului”; iar neschimbarea şi neprefacerea Lui ne-a învăţat în Psalmul 101, în care zice: „Tu acelaşi eşti, şi anii Tăi nu se vor împuţina.” Că, deşi Te-ai făcut om, nu Te-ai lipsit de dumnezeire, nici nu Te-ai despărţit de Tatăl sau de Preasfîntul Duh, că o Fiinţă este a Preacuratei Treimi, o Împărăţie şi o Domnie. Iar Fericitul Pavel a potrivit amîndouă mărturiile acestea la Stăpînul Hristos.
3 Ridicat-au rîurile, Doamne, ridicat-au rîurile glasurile lor, ridica-vor rîurile frecările lor.
„Rîuri” îi numeşte pe dumnezeieştii Apostoli şi pe cei ce au primit propovedania după aceea, că aceştia au adus oamenilor toată adăparea, ca nişte rîuri. Aşa i-a numit pe dînşii şi Fericitul Avacum: „De rîuri se va desface pămîntul”, adică se va despărţi şi va primi adăparea. Aşa a zis şi Domnul: „Cel ce crede întru Mine, rîuri de apă vie vor curge din pîntecele lui, după cum a zis Scriptura.” Deci „rîurile” acestea şi-au ridicat glasurile, propovăduind dumnezeieştile dogme în vremea călătoriilor lor. Şi „frecări” a numit cărările: că, de vreme ce apele au fire să frece pămîntul supus lor, lucrîndu-şi astfel calea, după cuviinţă frecare a rîurilor a numit călătoria. Că cei ce au crezut întîi propovedania au gătit calea celor următori şi au făcut lor învăţătura neostenicioasă şi fără de trudă.
4 De glasuri de ape multe, minunate sînt înălţările mării.
Căci - cînd rîurile cele mari intră în mare şi opresc năvălirea valurilor asupra nisipurilor, mai mult se umflă valurile din lovirea curgerilor rîurilor – tot aşa, şi cînd dulcea şi buna de băut învăţătură a Apostolilor s-a vărsat în marea cea sărată şi amară a lumii, s-a făcut furtună şi undele s-au ridicat unele peste altele. Aceasta o prooroceşte şi Fericitul Avacum, că - după ce a zis: „De rîuri se va desface pămîntul, vedea-Te-vor pe Tine şi se vor chinui noroadele, risipind apele călătoriei” - a adăugat: „Dat-a adîncul glasul său, înălţimea nălucirile sale”. De o asemenea furtună s-a umplut toată cetatea, că al Însuşi Domnului este glasul: „N-am venit să aduc pace în lume, ci sabie, ca să despart pe om de vecinul lui, pe fiu de tatăl lui, pe fiică de mumă-sa, pe noră de soacră-sa.” Ci începutul propovedaniei era tulburat, iar acum Stăpînul mării a certat viforul, şi ea a stat întru linişte, şi s-au domolit undele ei şi s-a făcut alinare mare.
Minunat este întru cele înalte Domnul.
Iar Achila, aşa: „Prea-mare este întru înălţime Domnul.” Şi foarte cu potrivire a adăugat stihul lîngă cele zise, arătînd vîrtutea Celui ce face acestea: că prea-mare este, şi prea-înalt, şi Domn şi Care are putere nici măsurată cu limba, nici ajunsă de minte. Iar „înalţi” numeşte pe Patriarhii cei mari, şi pe Prooroci, şi pe Sfinţiţii Apostoli şi pe toţi cei asemenea acestora.
5 Mărturiile Tale s-au încredinţat foarte.
Pe acestea toate, de demult le-ai mai-nainte vestit şi mai-nainte le-ai propovăduit prin Sfinţii Tăi Prooroci, şi adevărul s-a arătat prin mărturia lucrurilor. Bună este încă şi adăugirea lui „foarte”, în loc de: Nici cît de puţin nu e cu putinţă a vedea minciună întru proorocii, ci toate cele acum văzute s-au mai-nainte grăit cu de-amănuntul.
Casei Tale se cuvine sfinţenie, Doamne, întru lungime de zile.
Iar lucrul mai mare decît orice şi mai bun decît toate bunătăţile e că desfătarea celor dăruite nu este vremelnică, nici cu oarecare vremi hotărîtă, ca slujba Iudeilor, ci netrecătoare, şi statornică şi veşnică, fiindcă acestea sînt potrivite şi cuviincioase „casei”, adică Bisericii Tale. Iar dumnezeiescul Pavel a numit „casă a lui Dumnezeu” adunarea credincioşilor, căreia Proorocul a zis că i se cuvine sfinţenia. Deci ni se cuvine nouă, după sfătuirea apostolească, a ne curăţi de toată întinăciunea trupului şi a duhului şi a săvîrşi sfinţenia întru frica lui Dumnezeu, ca, făcîndu-ne casă vrednică a lui Dumnezeu, să-L primim înlăuntrul nostru pe Locuitorul cel veşnic.

Multumiri Nina,pentru aceasta postare,de mult doream sa am o talmacire a psalmilor dar nu am gasit decat o carticica mica cu cativa psalmi explicati.Chiar daca formularea frazelor este putin diferita fata de psaltirea care se gaseste la noi in magazinele cu obieste de cult, intelesul este acelasi.Inca odata multumesc.
Intreba cineva pe un sfant parinte urmatorul lucru"_daca Dumnezeu este bun si drept de ce in Psalmi care sunt unele dintre cele mai tari rugaciuni acestea sunt de multe ori blesteme autentice (ex ps. 1o8????).Raspunsul a fost urmatorul"_razboiul crestinului nu este cu oamenii ci cu duhurile rautatii,asadar,prin citirea psalmilor noi declaram razboi diavolului.

Psalm 93 -1 care anuleazea pe "psalm 93"
 

Este arătat că alţii au pus scrierea-deasupra, iar nu Proorocul, şi nici cei ce l-au tălmăcit pe acesta dintru început. Iar pricina Psalmului este aceasta: mulţi din Iudei - şi boieri, şi împăraţi - au iubit nelegiuirea, şi scoteau hotărîrea judecînd cu nedreptate şi îndrăzneau ucideri, vînzînd sîngele celor nevinovaţi pentru daruri. Pe aceştia i-a prihănit şi Fericitul Isaia, zicînd: „Ascultaţi, domnii Sodomei... ”, şi iarăşi: „Boierii tăi sînt nesupuşi, iubind darurile, căutînd răsplătire, nejudecîndu-i pe sărmani şi neluînd aminte la judecata văduvelor.” Şi nu i-a prihănit numai, ci i-a şi sfătuit: „Judecaţi sărmanului şi faceţi dreptate văduvei!” Şi Fericitul Avacum a făcut această prihănire şi, aducîndu-I rugăciune lui Dumnezeu, zicea: „Vei face pe oameni ca pe peştii mării şi ca pe nişte tîrîtoare ce nu au povăţuitor, şi cel necredincios mănîncă de tot pe cel drept.” Tot aşa prihăneşte nedreptatea acestora şi minunatul Eremia, şi încă şi ceilalţi Prooroci. Mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu ochii prooroceşti, dumnezeiescul David a scris Psalmul ca oamenii din vremile acelea să dobîndească folosul prin cîntarea de laudă ce se făcea în dumnezeiasca Biserică. Şi ne învaţă purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi pedeapsa celor ce trăiesc întru răutate. Şi închipuie Psalmul despre faţa celor ce s-au hrănit şi s-au crescut întru buna-credinţă care le-au pătimit pe acestea de la nedrepţii aceia.
Dumnezeul izbîndirilor, Domnul, Dumnezeul izbîndirilor cu îndrăzneală a stătut.
Iar în loc de acest „cu îndrăzneală a stătut”, Achila a zis: „arată-Te”. Aşa încă şi ceilalţi tălmăcitori. Şi zice: Te rog pe Tine, Dumnezeul tuturor, şi Stăpînul şi Cel ce ocîrmuieşti zidirea şi aduci pedeapsa cea vrednică asupra celor nedrepţi, să mă auzi şi să-mi primeşti rugăciunea.
2 Înalţă-Te, Cel ce judeci pămîntul, răsplăteşte răsplătirea celor mîndri!
Arată tuturor înălţimea stăpînirii Tale şi surpă sprînceana celor trufaşi, învăţîndu-i prin lucru că Tu eşti al lumii Judecător.
3 Pînă cînd păcătoşii, Doamne, pînă cînd păcătoşii se vor făli?
4 Pînă cînd vor spune şi vor grăi nedreptate toţi cei ce lucrează fărădelege?
Nu se roagă ca cei fără de lege să pătimească pierzare, ci să nu stăpînească, pentru ca stăpînirea să nu le fie îndemn către nedreptate.
5 Pe norodul Tău, Doamne, l-au împilat, şi moştenirea Ta au necăjit.
6 Pe văduvă şi pe sărman au ucis, şi pe nemernic l-au omorît.
Tot felul de nedreptăţi se îndrăznesc de dînşii – o Stăpîne! – şi pentru stăpînire se trufesc şi folosesc cuvinte nedrepte. Iar lucrările lor sînt mai grele decît cuvintele, că cele lipsite de soţi şi cei ce tînguiesc sărmănia părinţilor lor zac înaintea lor ca un vînat gata, iar cei ce din neamuri s-au apropiat la Legealui Dumnezeu şi au dorit să petreacă după legile Tale pătimesc de la dînşii junghierea cea nedreaptă. Că pe aceştia i-a numit „nemernici”.
7 Şi au zis: Nu va vedea omul, nici va pricepe Dumnezeul lui Iacov!
Zice: Iată întinderea păgînătăţii, căci le îndrăznesc pe acestea nesocotind că-i priveşti şi că porţi grijă de lucrurile omeneşti. Şi nu aşa prost este adăugat acest „Dumnezeul lui Iacov”, ci spre creşterea mustrării, că - cunoscînd multă purtare de grijă a lui Dumnezeu împrejurul norodului: cea prin Prooroci, cea prin Preoţi, cea în război, cea în vreme de pace - nu se înfricoşează de Dumnezeul tuturor ca de Cel ce îi vede.
De aici înainte, le aduce lor sfătuire şi dojenire, nu numai celor ce într-acea vreme boleau cu unele ca acestea, ci şi celor ce pînă acum stăpînesc într-acest fel:
8 Înţelegeţi dar, cei fără de minte întru norod! Şi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă vreodată!
Deci: O nebuni! – tîrziu cîndva voiţi a cunoaşte şi a vă învăţa firea lucrurilor! Că asemenea pînzei de păianjen este starea vieţii de acum.
9 Cel ce a zidit urechea au nu aude? Sau Cel ce a zidit ochiul au nu priveşte?
Foarte cu siloghism[COLOR=#800080][1][/COLOR] a adus lor învăţătura, că zice: Cel ce a zidit ochiul din tină şi i-a dăruit lui lucrarea cea văzătoare; şi, de asemenea, a făcut urechile şi le-a dăruit simţirea cea auzitoare, nu vede El, nici nu aude? Oare Ziditorul acestora este lipsit de lucrarea pe care o dăruieşte altora?

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Raţionament deductiv compus din trei părţi, în urma căruia cea de a treia judecată (concluzia) se deduce din prima (premiza majoră), prin mijlocirea celei de a doua (premiza minoră). Deci: dacă ochiul este pentru vedere, şi dacă a fost zidit de Dumnezeu, atunci negreşit că Dumnezeu este înzestrat cu vedere.

Psalm 93 -2
 

10 Cel ce pedepseşte neamurile nu va mustra?
Zice: Adică supune sub pedepse neamurile – care nu au primit nici Lege, nici nu s-au îndulcit de învăţătură proorocească - şi nu va mustra nelegiuirea voastră?
11 Cel ce învaţă pe om cunoştinţa,
Şi apoi, El a zidit cuvîntătoare[COLOR=#800080][1][/COLOR]firea oamenilor, iar prin cele ce se văd în zidire şi prin cele ce se fac în fiecare zi dă încă mai multă cunoştinţă.
Domnul, cunoaşte gîndurile oamenilor că sînt deşarte.
Nu numai că vede şi aude, ci ştie încă şi gîndurile noastre, cele ce cugetă lucruri mincinoase pentru Pronia Lui.
Aşa, dîndu-le acelora tămăduirea potrivită, aduce celor nedreptăţiţi îndestulată mîngîiere, şi închipuie cuvintele într-acest chip, ca mai adevărat să o lucreze pe dînsa.
12 Fericit este omul pe care îl vei certa, Doamne, şi din legea Ta îl vei învăţa pe el.
Că mulţi s-au obişnuit a-i numi ticăloşi pe cei ce îmbrăţişează buna–credinţă şi se depărtează de nedreptate. Iar eu îi numesc pe dînşii doriţi şi fericiţi, ca pe unii ce se iscusesc întru învăţătură şi culeg folosul dumnezeieştii Legi.
13 Ca să-l îmblînzeşti pe el în zilele cele rele,
Că cel ce primeşte puţină certare în viaţa aceasta de acum va avea mai blînd divanul[COLOR=#800080][2][/COLOR]ce va să fie. Că „zi rea” a numit munca cea veşnică.
pînă ce se va săpa păcătosului groapă.
Că cei ce au îmbrăţişat nelegiuirea se vor da pedeapsei celei necurmate: că, precum celui căzut în groapă adîncă îi este cu neputinţă a ieşi dacă nu-l ajută nimeni, aşa este cu neputinţă a scăpa de munca cea veşnică, de nu ar vrea aceasta dumnezeiasca iubire de oameni.
14 Că nu va lepăda Domnul norodul Său, şi moştenirea Sa nu o va părăsi,
„Moştenire” l-a numit nu numai pe Israil, ci mai ales pe norodul cel din neamuri. Că pentru acela a zis Fericitul Moisi: „Şi s-a făcut partea Domnului norodul lui Iacov, Israil – funia moştenirii Lui”; iar pe norodul cel nou, pe care Dumnezeul cel din Dumnezeu L-a cîştigat Lui-Şi prin moartea Sa de bună voie, dumnezeiescul Apostol îl numeşte „împreună-moştenitor”, că El hotărăşte nou aşezămîntşi parte adevărată pe aceia pe care i-a zidit prin baia celei de-a doua naşteri. Încă şi în viaţa aceasta de acum dumnezeiescul norod va dobîndi cuviincioasa purtare de grijă, ca cel ce s-a făcut moştenire şi norod al Lui.
15 pînă ce dreptatea se va întoarce la judecată.
Va dobîndi această purtare de grijă pînă ce se va arăta dreptatea lui Dumnezeu făcînd judecata tuturor oamenilor. Şi cuvîntul însemnează înomenirea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru şi lepădarea Iudeilor. Fiindcă „dreptate” L-a numit pe Însuşi Stăpînul Hristos, că El S-a numit şi Soare al dreptăţii, şi pentru Dînsul a zis Fericitul Pavel: „S-a dat nouă înţelepciune de la Dumnezeu, dreptate, şi sfinţenie şi izbăvire.” Deci - pomenind purtarea de grijă a lui Dumnezeu, şi zicînd că „Domnul nu va lepăda pe norodul Său şi nu va părăsi moştenirea Sa”, dar văzînd lepădarea lor de Dînsul ce avea să fie - a adăugat după cuviinţă: „pînă cînd dreptatea se va întoarce la judecată.” Că, pînă cînd nu se vor lepăda de arătarea dreptăţii, tot vor dobîndi purtarea de grijă cea de sus.
Şi cei ce se ţin de dînsa sînt toţi cei drepţi cu inima.
Iar Achila şi Teodotion: „şi, în urma ei, toţi cei drepţi la inimă.” Că mîntuirii acesteia, pe care a numit-o „dreptate”, vor urma cei ce au mintea curată de necredinţă şi gîndesc gînduri drepte. Iar acestor zise se potrivesc şi graiurile Domnului: că, văzînd pe Petru şi pe Andrei aruncîndu-şi năvodul în mare, le-a zis lor: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pe voi pescari de oameni!”; iar celui ce a zis: „Dă-mi voie să mă duc să-l îngrop pe tatăl meu”, Domnul i-a zis: „Lasă pe morţi să-şi îngroape morţii lor, iar tu, venind, urmează-Mi Mie!” Deci pentru Iudei - zice - va face purtare de grijă pînă la lepădarea lor, iar pe cei drepţi la inimă îi va avea următori, urmîndu-I Lui, şi ţinîndu-se de Dînsul şi nicidecum suferind a-L părăsi pe Dînsul.
16 Cine se va scula cu mine asupra celor ce viclenesc, sau cine va sta împreună cu mine împotriva celor ce lucrează fărădelege?
Iar Simmah, mai descoperit: „Cine se va scula pentru mine împotriva celor lucrători de rele, sau cine va sta pentru mine împotriva celor ce lucrează nedreptăţi?” De tot ajutorul omenesc – zice – sînt pustiu, dar am marele ajutor care poate a risipi cu lesnire ceata celor împotrivnici. Că aceasta a arătat prin cele adăugate:
17 De nu mi-ar fi ajutat mie Domnul, puţin de nu s-ar fi sălăşluit în iad sufletul meu.
Că, de nu aş fi dobîndit purtarea de grijă de la Dînsul, m-ar fi dat negreşit la moarte.
18 De am zis: S-a clătit piciorul meu - mila Ta, Doamne, mi-a ajutat mie.
Căci, chemînd a Ta purtare de grijă şi învăţînd a mea neputinţă, îndată am dobîndit iubirea Ta de oameni.
19 După mulţimea durerilor mele în inima mea au veselit sufletul meu mîngîierile Tale.
Şi deopotrivă cu durerile am primit mîngîierea de la bunătatea Ta. Aşa a zis şi Fericitul Pavel: „Precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, aşa prisoseşte prin Hristos şi mîngîierea noastră.” Şi iarăşi: „Întru toate necăjindu-ne, dar nu strîmtorîndu-ne; lipsindu-ne, dar nu deznădăjduindu-ne; goniţi, dar nu părăsiţi; lepădaţi, dar nu pieriţi.”
20 Să nu fie împreună cu Tine scaunul fărădelegii, cel ce zideşte osteneală peste poruncă!
Iar Simmah, mai descoperit: „Au doar se va împreuna cu Tine scaunul nedreptăţirii, cel ce închipuie ticăloşie împotriva poruncii?” Nu vei suferi – zice – să Te împărtăşeşti de nedreptate cu cei ce judecă fărădelegea, care scot hotărîre împotrivnică celor hotărîte de Tine şi trag asupra loru-şi ticăloşia ce răsare de aici. Că „scaun al nedreptăţii şi al nelegiuirii” i-a numit pe judecătorii cei nedrepţi, care drept roadă a nedreptăţii seceră osteneală şi ticăloşie.
21 Vîna-vor asupra sufletului dreptului, şi sînge nevinovat vor osîndi.
Că lucrul nelegiuirilor acestor judecători este să folosească toată măiestria asupra drepţilor şi să hotărască asupra celor nevinovaţi şi fără prihană moarte şi celelalte pedepse, adică: înfricoşări, şi surghiuniri şi cele asemenea acestora.
22 Şi S-afăcut mie Domnul spre scăpare, şi Dumnezeul meu – spre ajutorul nădejdii mele.
Iar eu am dobîndit purtarea de grijă de la Stăpînul, şi pe Dînsul L-am avut cetate tare.
23 Şi le va răsplăti lor Domnul fărădelegea lor, şi după răutatea lor îi va pierde pe dînşii Domnul Dumnezeu.
Iar aceia îşi vor culege roadele ostenelilor lor şi vor primi simbriile vrednice răutăţii lor. Acestea s-au scris nu numai acelora, ci şi tuturor oamenilor, că Dumnezeu, purtînd de grijă pentru toţi, le aduce potrivită tămăduire tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Raţională”; în elineşte, „logos” înseamnă şi „cuvînt”, şi „raţiune”.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Judecata lui Dumnezeu, cum am mai zis.

Psalm 94
 

Iosia[COLOR=#800080][1][/COLOR], împăratul Iudeilor, a fost foarte bine-credincios. Acesta, după ce a văzut că cea mai mare parte a norodului a îmbrăţişat slujba idolilor, a poruncit ca toţi preoţii idolilor să se junghie, şi capiştile lor să se surpe din temelii. Şi, săpînd mormintele preoţilor idoleşti, a ars de tot şi oasele acestora, împreună cu capiştile dracilor. Apoi, aducînd tot norodul, l-a dojenit să se pocăiască, şi pe Dumnezeu să-L milostivească, şi în acest chip să scape de desăvîrşita pierzare ce se îngrozise asupra lui, că Olda Proorociţa proorocise la tot norodul grele şi cumplite pedepse. Deci, mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu ochii cei prooroceşti, Fericitul David a scris Psalmul spre folosul acelora şi spre învăţătura tuturor oamenilor. Şi s-a închipuit Psalmul despre faţa lui Iosia şi a preoţilor lui Dumnezeu.
Veniţi să ne bucurăm Domnului, să strigăm lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru!
Înainte-cuvîntarea este a celor ce dănţuiau şi se bucurau pentru izbăvirea de păgînătate. Şi zice: Cu toţii să trimitem cîntarea de biruinţă sus, lui Dumnezeu. Că strigarea este glasul celor ce biruiesc. Şi, biruind ceata bine-credincioşilor pe a celor rău-credincioşi, după cuviinţă aduce lui Dumnezeu cîntarea de biruinţă. „Şi mai vîrtos face aceasta ceata Apostolilor şi a Mucenicilor. Şi, într-alt fel. toţi cei ca dînşii ar fi putut să înţeleagă că şi lor li s-a zis acest «Veniţi să ne bucurăm Domnului, să strigăm lui Dumnezeu, Mîntuitorului nostru!», Celui ce a săvîrşit mîntuirea noastră prin Patimile Sale ca să ne învrednicească nepătimirii pe noi, pe toţi, Celui ce a voit a Se pogorî pînă la iad ca să ne suie pe noi la ceruri.”
2 Să întîmpinăm faţa Lui întru mărturisire, şi în Psalmi să strigăm Lui.
Zice: Mai-nainte de vremea pedepsei să ne pocăim, şi mai-nainte de a se scoate hotărîrea asupra noastră să-L îmblînzim pe Stăpînul şi să-I aducem cuviincioasa cîntare de laudă.
Apoi, ne învaţă biruinţa lui Dumnezeu şi biruirea idolilor:
3 Că Dumnezeu este mare Domn şi Împărat mare peste tot pămîntul;
Că negrăită este puterea Stăpînului nostru: Acesta este Dumnezeu adevărat, Acesta are stăpînirea asupra tuturor şi mustră mincinoasa numire a celor ce se numesc (dar nu sînt) dumnezei. Apoi, pe cît e cu putinţă firii omeneşti, arată semnele dumnezeieştii puteri:
4 că în mîna Lui sînt marginile pămîntului, şi înălţările munţilor ale Lui sînt;
5 că a Lui este marea şi El a făcut-o pe dînsa, şi uscatul mîinile Lui l-au zidit.
Al tuturor este Făcător, al tuturor Stăpîn, El pe toate le chiverniseşte, în mîna Lui cuprinde zidirea. El a zidit cu cuvîntul fiinţa cea umedă şi uscatul, ale Lui sînt şi vîrfurile munţilor, chiar dacă dracii ar îndupleca de nenumărate ori pe oamenii cei fără de minte să le zidească acolo capişti[COLOR=#800080][2][/COLOR].
6 Veniţi să ne închinăm, şi să cădem la Dînsul şi să plîngem înaintea Domnului, Celui ce ne-a făcut pe noi!
Deci să alergăm împreună cu osîrdie, şi să-I aducem Lui cinste şi închinăciune cuviincioasă şi, tînguindu-ne şi lăcrimînd, să cerem milă, că El este Făcătorul nostru şi Stăpînul. Şi istoria ne învaţă lacrimile Iosiei şi ale norodului, pe care le-au vărsat după citirea Legii[COLOR=#800080][3][/COLOR].
7 Că El este Dumnezeul nostru, şi noi – norodul păşunii Lui şi oile mîinii Lui.
Din fire El este stăpîn al nostru şi cu covîrşire este Dumnezeu al nostru, că ne numeşte „norod al Său” şi face purtare de grijă de noi ca pentru nişte oi ale Sale. Încă şi Însuşi Domnul zice, după înomenirea Sa cea necuprinsă: „Oile Mele glasul Meu îl aud.” Şi iarăşi: „Eu sînt Păstorul cel bun, şi sufletul Meu Îmi pun pentru oi”, şi celelalte. Apoi, de aici îngrozeşte cu pedeapsă pe cei ce nu se pleacă şi nu cred, înfricoşîndu-i cu pomenirea părinţilor şi, prin prihănirea aceea, neguţătorind folosul.
8 Astăzi glasul Lui de aţi auzi: Să nu vă învîrtoşaţi inimile voastre întru întărîtare,
Fiindcă, pentru a Sa iubire de oameni, Stăpînul a trecut cu vederea păgînătatea voastră mai dinainte, acum dar, cînd vă sfătuieşte şi vă aduce mîntuitoarea învăţătură, ascultaţi-L pe Dînsul şi nu urmaţi nestatornica şi împotrivitoarea socoteală a părinţilor voştri. Că „întărîtare” a numit împotrivă-grăirea ce s-a făcut de multe ori în pustie. Aşa a zis şi întru alt Psalm: „De cîte ori L-au amărît pe El în pustie, mîniatu-L-au pe Dînsul în pămînt fără de apă.” Şi a arătat şi socoteala lor cea de sine-şi aleasă, că nu aşa prost a zis „să nu vă învîrtoşaţi”, ci: „Să nu învîrtoşaţi inimile voastre”, învăţîndu-i că sînt ziditori ai unei inimi ca aceasta. Apoi, pomeneşte mai descoperit nesupunerea părinţilor:
precum în ziua ispitirii în pustie, unde M-au ispitit părinţii voştri, ispititu-M-au şi au văzut lucrurile Mele.
9 Patruzeci de ani
Că - de vreme ce n-au voit a intra în pămîntul făgăduit, ci, cuprinşi de frică şi temere necuvîntătoare, au grăit împotrivă lui Dumnezeu celui ce le poruncea, zicînd cum că vor fi ucişi, iar copiii lor robiţi – i-a făcut să petreacă în pustie vreme de 40 de ani, pînă ce s-au cheltuit, adică au murit.
am urît neamul acela, şi am zis: Pururea rătăcesc cu inima!
Iar Achila şi Simmah, în loc de „am urît”, au pus: „neplăcut Mi s-a făcut”. Pentru aceasta – zice - am urît neamul acesta, văzînd uşurătatea şi spulberarea minţii lor.
10 Şi ei n-au cunoscut căile Mele, că M-am jurat întru mînia Mea: Nu vor intra întru încetarea Mea!
Dar cei ce n-au voit a lua aminte la îngrozirile cele întărite cu jurămînt n-au vrut nici să dezlege îngrozirea prin căinţă, şi de aceea n-au dobîndit pămîntul făgăduit părinţilor lor, că pămîntul acela l-a numit „încetarea” Lui, ori, după ceilalţi tălmăcitori, „odihna”. Că - de vreme ce, călătorind în pustie, făceau dese mutări, Cortul întru care socoteau că locuieşte Dumnezeu povăţuind înainte, iar în pămîntul făgăduinţei au încetat din călătorie şi Cortul s-a aşezat în locurile afierosite lui – după cuviinţă a numit pămîntul făgăduinţei „încetare”. Iar „căi ale lui Dumnezeu” a numit iconomiile.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pentru Iosia şi cele povestite mai departe despre el de Fericitul Teororit, vezi Cartea a patra a Împăraţilor, capitolele 22, 23, şi Cartea a doua a Cronicilor, capitolele 34, 35,

[COLOR=#800080][2][/COLOR]E vorba de capiştile de pe înălţimi, aşa-zisele „sanctuare”, pe care Iosia şi alţi împăraţi bine-credincioşi s-au străduit să le nimicească.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Împăratul a plîns şi şi-a sfîşiat hainele fiindcă Legea fusese uitată de mult şi mînia lui Dumnezeu era asupra lor (vezi Cartea a doua a Cronicilor 34:18,19).

Psalm 95
 

Nici Fericitul David n-a scris această scriere-deasupra, nici cei ce au tălmăcit proorocia dintru început, ci, după cum se pare, altul oarecare a pus-o, văzînd înţelegerea cea de deasupra[COLOR=#800080][1][/COLOR] a Psalmului. Căci, într-adevăr, înţelegerea pe deasupra a slovei se potriveşte şi celor ce se întorseseră din Babilon şi zidiseră dumnezeiasca Biserică, fiindcă întru dînşii s-a zugrăvit umbrit mîntuirea tuturor oamenilor. Însă proorocia mai-nainte vesteşte cea dintîi şi cea de a doua arătare a lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, şi Judecata ce va să fie şi mîntuirea ce s-a dat neamurilor.
Cîntaţi Domnului cîntare nouă,
Că, pentru lucruri noi, este trebuinţă şi de noi cîntări de laudă.
cîntaţi Domnului, tot pămîntul!
Cum se potrivesc acestea Iudeilor, cărora li se da război de la toţi oamenii? Că cei ce au văzut slobozenia lor nu s-au bucurat, ci, dimpotrivă, s-au îngreuiat şi s-au ispitit a-i împresura cu multe feluri de rele, iar proorocescul cuvînt cheamă pe toată lumea spre dănţuire.
2 Cîntaţi Domnului, bine-cîntaţi numele Lui, binevestiţi din zi în zi mîntuirea Lui!
Zice: În fiecare zi vestiţi facerea Lui de bine. Apoi, învaţă şi cui se cuvine a aduce vestirea:
3 Vestiţi întru neamuri mărirea Lui, întru toate noroadele minunile Lui!
Îndulcească-se tot neamul oamenilor de învăţătura aceasta şi să înveţe dumnezeieştile faceri de minuni.
4 Că mare este Domnul şi lăudat foarte. Înfricoşat este mai presus decît toţi dumnezeii.
Că Domnul tuturor are negrăită mărime, şi a arătat puterea Sa asupra dumnezeilor mincinoşi, vădind înşelăciunea lor. Şi a arătat acest lucru prin cele adăugate:
5 Că toţi dumnezeii neamurilor sînt draci, iar Domnul cerurile a făcut.
Pentru Dînsul zice şi Fericitul Pavel: „De-ar fi cunoscut, nu ar fi răstignit pe Însuşi Domnul slavei.” Că cei ce se numeau „dumnezei” s-au arătat draci răi, iar Dumnezeul nostru S-a arătat făcător al cerurilor: căci, în vremea Patimii Lui celei de voie, nu numai că soarele s-a întunecat, şi pietrele s-au despicat şi catapeteasma Bisericii s-a sfîşiat, ci şi Puterile cerurilor s-au clătinat. Şi, în scurt să zic, toate acestea îngrozeau cu desfiinţarea, văzînd pe Cel ce poartă toate spînzurat pe Cruce.
6 Mărturisire şi frumuseţe - înaintea Lui; sfinţenie şi mare cuviinţă - întru sfinţirea Lui.
Că şi după ce a luat asupră-Şi firea omenească şi S-a arătat oamenilor prin aceasta sloboade strălucirile marii Sale cuviinţe şi pe toţi îi trage spre închinăciune. Că „sfinţenie a Lui” a numit Biserica pe care a luat-o asupră-Şi. Iar „frumuseţea” a pomenit-o şi în Psalmul 44, cînd a zis: „... frumos cu podoaba mai mult decît fiii oamenilor.”
7 Aduceţi Domnului strămoşiile neamurilor, aduceţi Domnului mărire şi cinste!
8 Aduceţi Domnului mărire numelui Lui!
Deci: Alergaţi, toţi oamenii, către Stăpînul ce voieşte să vă mîntuiască şi Lui aduceţi închinăciunea cea cuviincioasă. Şi, nevăzîndu-L pe Făcătorul de bine cu ochii trupului, numelui Lui aduceţi cîntarea de laudă!
Ridicaţi jertfe şi intraţi în curţile Lui!
9 Închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfîntă a Lui!
„Jertfe” le numeşte pe cele cuvîntătoare, pe care le vedem aducîndu-se şi jertfindu-se totdeauna de preoţi. Iar prin mulţimea „curţilor” însemnează bisericile. Şi, dealtfel, nu a poruncit aceasta Iudeilor, ca cineva să creadă că e vorba de jertfele Legii celei vechi, ci „strămoşiilor neamurilor”, care aduc în biserici jertfele Noului Aşezămînt. Dumnezeu a mai-nainte vestit pentru acestea şi prin alt Prooroc, vorbind către Iudei: „Nu este voia Mea întru voi şi jertfă nu voi primi din mîinile voastre. Că, de la răsăriturile soarelui pînă la apusuri, mare este numele Meu întru neamuri, şi în tot locul se aduce numelui Meu tămîie şi jertfă curată.”
Să se clatine de faţa Lui tot pămîntul!
Iar Achila: „Chinuiţi de naştere de la faţa Lui, tot pămîntul!” Aşa încă şi Simmah. Şi se aseamănă acestea cu cele zise de Proorocul Isaia: „Pentru frica Ta, Doamne, în pîntece am luat, şi am chinuit şi am născut duhul mîntuirii Tale, pe care l-am făcut pe pămînt.” Deci şi aici proorocescul cuvînt porunceşte neamurilor ce au primit mîntuitoarele seminţe să chinuiască, şi să nască buna-credinţă, să se clatine din starea mai dintîi, şi să se proptească şi să se înfigă întru dumnezeieştile legi.
10 Spuneţi întru neamuri că Domnul S-a împărăţit, pentru că a întărit lumea, care nu se va clăti.
Deci: Propovăduiţi împărăţia Dumnezeului tuturor, Care a schimbat lumea cea rătăcită şi a arătat-o întemeiată pe ceea ce se purta ici şi colo. Aşa zice încă şi Simmah: „Domnul S-a împărăţit, şi a întemeiat lumea nestrămutată.” Deci se vădeşte că împărăţia lui Dumnezeu e veşnică, dar atunci s-a arătat, prin schimbarea lucrurilor.
Judeca-va noroade cu îndreptare.
Fiindcă L-a arătat Împărat pe Dumnezeu, după cuviinţă pomeneşte şi Judecata, înalt-propovăduind îndreptarea acesteia şi dreptatea.
11 Veselească-se cerurile şi să se bucure pămîntul,
Zice: Cu oamenii, împărtăşească-se toată zidirea de veselie, cele cereşti şi cele pămînteşti să se sature de dulceaţă! Că, dacă Îngerii se bucură pentru un păcătos ce se pocăieşte, cu adevărat au mai mare veselie pentru schimbarea tuturor oamenilor.
clătească-se marea şi plinirea ei!
Iar Teodotion şi Simmah, aşa: „Răsuna-va marea împreună cu plinirea ei.” Că toată viaţa oamenilor, care seamănă cu furtuna mării, va primi răsunarea dumnezeieştilor propovedanii. Totodată prooroceşte şi sculările celor necredincioşi asupra propovăduitorilor adevărului, după cum am arătat şi întru alţi Psalmi.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]înţelesul literei

Psalm 95 (2)
 

12 Bucura-se-vor cîmpii şi toate cele dintru dînşii,
Iar Simmah, aşa: „Făli-se-va ţarina şi toate cele dintru dînsa.” Tîlcuind pilda neghinelor, şi Domnul a numit lumea „ţarină”. Deci zice că toate se vor umple de bucurie şi de inimă bună.
atunci se vor bucura toate lemnele pădurii
Iar Achila: „Atunci vor lăuda toate lemnele pădurii.” Acelea cu covîrşire vor aduce lauda lui Dumnezeu, că dintru dînsele este lemnul cel mîntuitor pe care s-a pironit trupul Mîntuitorului, prin care a odrăslit oamenilor cele bune. Însă ni se cuvine a şti că cuvîntul cel proorocesc a folosit aici o prosopopie[COLOR=#800080][1][/COLOR] (adică facere de faţă), că nici cerul, nici pămîntul, nici marea, nici cîmpii, nici lemnele nu sînt cuvîntătoare şi însufleţite, ci oamenii ce sînt întru acestea aduc lui Dumnezeu cîntarea de laudă. Pentru că marea o locuiesc ostrovenii, pămîntul - pămîntenii, cerul - Îngerii, iar cei ce văd pădurile izbăvite de slujba idolilor Îi aduc lauda lui Dumnezeu. Tot aşa, învăţîndu-i călătoria fiilor lui Israil din Egipt, Proorocul s-a folosit iarăşi de o prosopopie: „Marea a văzut, şi a fugit, Iordanul s-a întors înapoi, munţii au săltat ca berbecii, şi dealurile ca mieii oilor.”
13 de faţa Domnului, că vine, că vine să judece pămîntul.
Şi bine a pus amîndouă graiurile: „că vine” şi „că vine”, că arătarea cea dintîi a dat oamenilor dumnezeiasca cunoştinţă, iar cea de a doua va face judecată şi desluşire lucrurilor.
Judeca-va lumea întru dreptate şi noroadele întru adevărul Său.
Că atunci – zice – va face dreapta judecată, nemaifolosind îndelunga-răbdare dintîi, ci cerînd adevărul lucrurilor şi scoţînd dreaptă hotărîre asupra tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Personificare”, de la elinescul „prosopon” - „faţă”.

Psalm 96
 

Însuşi cel ce a pus această scriere-deasupra a mărturisit că nu a aflat-o pe dînsa la Evrei, ci că el a pus-o. Ca urmare, aceasta nu e proorocească, fiindcă nu se potriveşte minţii Psalmului, că Proorocul vorbeşte de aşezarea a tot pămîntul, iar nu doar a celui iudaicesc. Se poate ca prin „pămînt al Proorocului” cel ce a pus scrierea-deasupra să înţeleagă şi el lumea întreagă, fiindcă toţi oamenii s-au folosit de viersuirea acestuia, dar Psalmul mai-nainte vesteşte cea dintîi şi cea de a doua arătare a lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, şi cunoştinţa de Dumnezeu a neamurilor şi judecata ce va să fie.
Domnul S-a împărăţit, să se bucure pămîntul, veselească-se ostroave multe!
Prin acestea, mai-nainte grăieşte cea dintîi arătare a Mîntuitorului, pentru care i-a ridicat spre dănţuire şi veselie atît pe cei de uscat, cît şi pe ostroveni, că şi unii, şi alţii se bucură mîngîindu-se cu nădejdea celor ce aveau să fie. Şi a zis că „va împărăţi” Domnul nu pentru că atunci ar fi primit El împărăţia, ci pentru că atunci a arătat-o oamenilor. Şi, ca să nu grăim tot aceleaşi, rugăm pe cei ce voiesc a învăţa să citească aceasta mai cu de-amănuntul întru cele tîlcuite de noi.
2 Nor şi negură - împrejurul Lui, dreptatea şi judecata sînt îndreptarea scaunului Lui.
Prin „negură” şi prin „nor”, a învăţat nevederea dumnezeieştii Firi: că, precum nu poate fi văzut cel ce e acoperit cu nor şi cu negură, aşa e cu totul cu neputinţă a vedea Firea cea nevăzută. Însă proorocia aduce aminte că Dumnezeu-Cuvîntul este Cel ce S-a arătat în muntele Sinaiului prin nor şi prin negură. Şi ne învaţă că, deşi nu este cu putinţă a vedea dumnezeiasca Fire, totuşi putem vedea puterea Acesteia prin lucrarea ei: că i-a învăţat pe oameni dreptatea, şi pe cei ce le lucrează pe toate fără de socoteală i-a deprins să petreacă cu judecată dreaptă. Pe acestea le-au săvîrşit „scaunul” şi „împărăţia” Lui.
3 Foc înaintea Lui se va aprinde şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.
Acestea sînt proorociile celei de-a doua arătări. Pe acestea le-a văzut şi dumnezeiescul Daniil: „Scaunul Lui – zice – pară de foc, roatele lui – foc arzător, rîu de foc curgînd trăgea pe dinaintea lui. Mii de mii Îi slujeau Lui şi miriade de miriade stăteau înaintea Lui. Divanul s-a aşezat şi cărţile s-au deschis.”
4 Strălucit-au fulgerele Lui lumii;
Două sînt lucrările focului: că are nu numai arderea, ci şi luminarea; şi pe aceasta din urmă o dobîndeşte ceata Sfinţilor, iar pe cealaltă cei ce au trăit întru fărădelege. Şi Însuşi Stăpînul a asemănat venirea Sa cu fulgerul, şi a zis aşa: „Precum fulgerul iese de la răsărituri şi se arată pînă la apusuri, aşa va fi şi venirea Fiului Omului.”
văzut-a şi s-a clătit pămîntul.
Că cine nu se teme de acel înfricoşat divan?
5 Munţii ca ceara s-au topit de la faţa Domnului, de la faţa Domnului a tot pămîntul.
Că nu numai cei stăpîniţi, ci şi înşişi silnicii[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi împăraţii se vor topi de frică, precum ceara cînd se învecinează cu focul. Că, cu cît li s-a încredinţat iconomia mai multor lucruri, cu atîta se supun sub mai multe vămi; şi, cu cît mai multă este datoria, cu atît mai mare e şi temerea.
6 Vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate noroadele slava Lui.
Acest lucru s-a şi făcut, şi se va mai face. Căci, cînd S-a născut Stăpînul Hristos, ceată de Îngeri, arătîndu-se, I-a adus laudă lui Dumnezeu pentru mîntuirea oamenilor şi, lăudîndu-L, strigau: „Mărire - întru cele prea-înalte lui Dumnezeu, şi pe pămînt - pace, întru oameni – bunăvoire!” Deci „ceruri” a numit Puterile cereşti, precum de multe ori îi numeşte „pămînt” pe cei ce locuiesc pe pămînt. Iar prin a loru-şi schimbare, încă şi noroadele de prin lume au văzut puterea lui Dumnezeu şi Mîntuitorului nostru, însă a doua venire îi va învăţa arătat pe toţi oamenii împărăţia Stăpînului, şi toţi vom auzi atunci cîntarea de laudă a Îngerilor.
7 Să se ruşineze toţi cei ce se închină celor scobiţi, cei ce se fălesc întru idolii lor!
Deci, răsărind Lumina cea adevărată, să se dea în laturi întunericul şi să se ascundă cei ce slujesc rătăcirii, să se acopere cei ce se închină idolilor!
Închinaţi-vă Lui, toţi Îngerii Lui!
Iar Fericitul Pavel a potrivit şi proorocia aceasta Mîntuitorului, şi zice aşa întru epistolia lui către Evrei şi iarăşi cînd Îl propovăduieşte în lume pe Cel întîi-născut: „Să se închine Lui toţi Îngerii lui Dumnezeu!” Şi în bună şi potrivită vreme a pus Proorocul acest stih: că, arătîndu-i pe închinătorii idolilor acoperiţi de ruşine, arată şi zecile de mii nenumărate ale Îngerilor închinîndu-se Dumnezeului nostru.
8 Auzit-a, şi s-a veselit Sionul şi s-au bucurat fiicele Iudeii pentru judecăţile Tale, Doamne.
„Sion” numeşte şi aici petrecerea cea bine-credincioasă, iar „fiice ale Iudeii” - bisericile de prin lume, că din Iudei îşi trăgeau neamul Apostolii Mîntuitorului, care le-au sădit şi le-au născut pe acestea. Iar martor este dumnezeiescul Pavel, trimiţînd epistolă Corintenilor şi grăind arătat că: „Întru Hristos Iisus, prin Evanghelie, v-am născut eu pe voi.” Deci - de vreme ce Biserica Mîntuitorului este şi una, că întru un trup sînt toţi credincioşii, şi încă iarăşi multe, că multe sînt mădularele trupului - prin „Sion” a numit adunarea cea de obşte a credincioşilor, iar prin „fiicele Iudeii” - adunările celor ce au crezut, cele de prin cetăţi, cele de prin oraşe, de prin ţarini şi cele de prin sate. Şi zice că şi unii, şi alţii s-au umplut de veselie pentru dreptele judecăţi ale Judecătorului.
9 Că Tu, Domnul cel Preaînalt, peste tot pămîntul foarte Te-ai prea-înălţat, mai presus de toţi dumnezeii.
Şi toţi se bucură şi se veselesc primind cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi Împăratului şi văzînd mustrarea celor ce nu sînt dumnezei: că deşertăciunea acelora s-a mustrat, iar a Ta înălţime s-a arătat. Dar, de vreme ce nu avem noi trebuinţă doar de credinţă, ci şi de fapte bune, Proorocul e silit a aduce şi sfătuirea aceasta:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]cei puternici, stăpînitorii