http://www.doxologia.ro/sites/defaul...-nasaudeni.jpg

http://www.doxologia.ro/liturgica/vi...tori-nasaudeni

briefing
 

13 Noiembrie : Sf. Ierarh Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului si Sfanta Antuza, mama sa; Sf. Cuvios Mucenic Damaschin

14 Noiembrie : Sf. Apostol Filip; Sfantul Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lasatul secului pentru Postul Nasterii Domnului)

15 Noiembrie : Sf. Cuvios Paisie de la Neamt (Velicikovski); Sfintii Mucenici si Marturisitori : Gurie, Samona si Aviv diaconul (Inceputul Postului Nasterii Domnului)

În ziua asta specială :) care se află sub oblăduirea Sfântului Apostol Filip (din cei 70) si a Sfântului Grigorie Palama - m-a adus pe lume mama !

Este deci ziua mea (a fost ieri, mai precis) si multumesc bunului Dumnezeu că m-a asezat în viată sub aripa ocrotitoare a acestor mari Sfinti. :) Depinde de an, aceasta zi de 14 Noiembrie este mereu una de tranzitie - cade când de Lăsata Secului (ptr Postul Crăciunului), când în prima zi din Post.

La multi ani, mie (da, Ovidiu :)))) si tuturor celor care s-au sărbătorit în această zi ! (am 2 prietene - una româncă, si alta georgiancă - născute tot pe 14 Noiembrie). Ah, si să nu uit, tot în această zi mare (14 Nov) este născut si Printul Charles al Marii Britanii - Happy Birthday, your Majesty ! :53::53:

Cadoul cel mai special - un aranjament floral de la un florist din cartier. (Grec, dar convertit de la credinta la atheism - cu care am avut o discutie interesantă despre multe lucruri, conversatie inceputa prin simpla remarca " Ati auzit ce s-a întâmplat la Paris?")

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...02&oe=56F7AD32

upcoming saints / feasts
 

20 Noiembrie - Sfântul Grigorie Decapolitul (anul 816)
 

https://scontent-lga3-1.xx.fbcdn.net...1e&oe=56ED9A2F

Sfinte Grigorie Decapolitul, roagă-te pentru noi, păcătoșii! Îți mulțumim din suflet !!! :105: :53: :6:

:))) Ce figură eşti. Doar acum am văzut mesajul. :)))

6 Decembrie - Sfantul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Liciei
 

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...71&oe=56DEE707
photo: Vecernia la Sărbătoarea Sf. Nicolae - 5 decembrie - Catedrala Acoperământul Maicii Domnului, din Manhattan.

Sfântul Ierarh Nicolae este apărătorul celor necăjiți, vrăjmașul păcatului, prietenul înțelepciunii, dușmanul bogăției, cel ce împrumută prin milă pe Dumnezeu, cel ce alungă foametea, hrănitorul celor bolnavi, povățuitorul celor căsătoriți, călăuzitorul celor necăsătoriți, izgonitorul sărăciei, înzestrătorul săracilor, cel ce unește cu unire legiuită de nuntă, părintele orfanilor și ocrotitorul văduvelor, făptuitorul izvorului de minuni, cel ce ai primit toată darea cea bună și tot darul desăvârșit de sus de la Părintele luminilor, marea minune a lumii, marea rană a răilor demoni.

La multi ani tuturor copiilor mari si mici, de Sfântul Nicolae !!

https://scontent-ord1-1.xx.fbcdn.net...cc&oe=56DD31AE

Minuni ale Sfântului Nicolae
 

Cum a alungat Sfântul Nicolae un demon dintr-un chiparos

http://www.doxologia.ro/minuni-vinde...tr-un-chiparos

Zoia cea de piatra - minunea Sfântului Nicolae din anul 1956

http://www.crestinortodox.ro/religie...56-120865.html

Minunea Sfântului Nicolae cu un covor
http://www.sfantulnicolae.info/minune-covor.php

Sfântul Spiridon
 

Sfântul Ierarh Spiridon era de neam din Cipru şi a trăit pe vremea împăraţilor Constantin cel Mare (306-337) şi Constanţiu (337-361). După moartea soţiei sale, a fost ales episcop în Trimitunda, aproape de Salamina, şi pentru că Dumnezeu i-a dat harul tămă*duirilor, a fost numit făcător de minuni. În vemea prigonirii creştinilor de către Maximian şi Galeriu, Sfântul a fost prins şi, mărturisind pe Hristos, i s-a scos ochiul drept şi i s-a tăiat pulpa stângă. A luat parte la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, fiind unul dintre cei 318 Părinţi care au mărturisit deofiinţimea Persoanelor Sfintei Treimi. Sfântul Ierarh Spiridon a arătat, printr-o mi*nune, taina Sfintei Treimi, căci, luând o cărămidă, a făcut prin rugăciune ca aceasta să se desfacă în stihiile din care era alcătuită: pământ, apă şi foc. Sfintele moaşte ale Sfântului Spiridon sunt păstrate cu cinste, până astăzi, într-o raclă, în insula Corfu. Părticele din sfin*tele sale moaşte se găsesc şi la Biserica „Sfântul Spiridon”-Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal, precum şi la Biserica „Sfântul Spiridon”-Vechi din Capitală.

Sfântul ELEFTERIE
 

Sfântul Elefterie a trăit pe vremea împăratului roman Adrian (117-138) în cetatea Romei. Rămas orfan de mic, el a fost crescut în credinţa creştină de mama sa, Antia. Copil fiind, a fost dus de mama lui la Sfântul Anichit, Episcopul Romei (†167), de la care a învăţat Sfintele Scripturi. Pentru râvna sa deosebită a fost hirotonit de tânăr preot, iar mai apoi episcop al Iliricului. Pentru că predica sa convertea pe mulţi la credinţa creştină, împăratul Adrian a poruncit să fie prins şi judecat. Sfântul Elefterie a fost chinuit mult, iar la urmă, după ce prin chinurile sale se convertiseră mulţi la credinţa în Hristos, a fost împuns cu suliţa şi aşa şi-a dat fericitul său suflet în mâna Ziditorului. Mama lui, Antia, a fost ucisă cu sabia în aceeaşi zi, pe când îşi îmbrăţişa fiul mort. O părticică din moaştele Sfântului Elefterie se păstrează la Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din Bucureşti.

Sfântul Spiridon si Sf. Elefterie
 

Multumesc pentru contributii, Cristi ! :53:

16 Decembrie - Sf. Prooroc Agheu, Sf. Mucenic Marin, Sf. Teofana imparateasa
 

Între alti sfinti, mai mari sau mai mici, astăzi 16 DEC o sărbătorim pe Sfânta Teofana, împărăteasa.

Din sinaxar -

Sfânta Teofana s-a născut şi a crescut în Constantinopol. Era de neam împărătesc, din vestiţii Martinachi, fata lui Constantin şi a Anei, amândoi de loc din Răsărit. Constantin şi Ana se mâhneau şi se întristau în fiecare zi că nu aveau copii, şi chemau în ajutor pe Sfânta Născătoare de Dumnezeu. Rugăciunile lor şi le făceau în cinstita biserică a Maicii Domnului din Vascu. Şi se rugau, zicând: "Să ni se dezlege, Doamnă, stăpâna lumii, lipsa de copii, care ne topeşte pe noi, robii tăi!". Şi pentru că s-au rugat cu credinţă au primit o fetiţă. După ce a fost înţărcată şi după ce a împlinit şase ani, a învăţat Sfintele Scripturi şi se împodobea cu tot felul de virtuţi. Părinţii vedeau toate acestea şi se bucurau; se gândeau că nu-i departe ziua când vor culege roadele unui copil atât de bun. Iar când copila a crescut şi a întrecut pe cele asemenea ei, chiar pe cele mai bune dintre ele, s-a făcut căutare de către împăraţi după o copilă frumoasă şi virtuoasă, ca să fie dată soţie fiului lor, Leon împăratul. Şi au găsit împăraţii toate aceste bunătăţi la Teofana, fiica lui Constantin şi a Anei. Atunci toate s-au umplut de bucurie şi de veselie.

Dar n-a trecut multă vreme şi vicleanul diavol a semănat zâzanie în urechile împăratului Vasile, prin limba lui Santovarin, aşa că împăratul a închis pe fiul său Leon împăratul, împreună cu soţia sa, trei ani. De sfinţirea bisericii Sfântului Prooroc Ilie s-a împăcat cu fiul său, şi au ieşit împreună la slujbă.

Când împăratul Vasile l-a lăsat singur împărat pe fiul său Leon, din pricina bolii ce venise peste el, atunci cinstita împărăteasă Teofana trăia în palatele împărăteşti, dar se îngrijea de mântuirea sufletului ei. Socotea ca nimic mărirea împărătească, iar desfătările vieţii, ca pe o pânză de păianjen şi umbră, le dispreţuia; nu înceta zi şi noapte să slujească lui Dumnezeu cu psalmi, cântări şi rugăciuni şi să-L facă îndurător prin milostenii. Purta haine înflorate de porfiră, era înveşmântată pe dinafară cu toate podoabele împărăteşti, dar pe sub podoabele acestea îşi chinuia în ascuns trupul în zdrenţe. Îi plăcea vieţuirea schimnicească şi dispreţuia mesele bogate şi scumpe; se hrănea cu pâine şi cu legume. Dădea săracilor banii ce-i cădeau în mână şi podoabele, socotite de lume de preţ pentru desfătările vieţii; dădea celor lipsiţi hainele ei scumpe; îndestula cu cele de trebuinţă pe văduve şi orfani; îmbogăţea cu bani şi cu moşii locaşurile sărace ale monahilor. Se îngrijea de slugi ca de fraţi; nu chema niciodată pe nimeni pe nume, ci tuturora le spunea: "Domnule". Nu rostea jurământ cu limba ei şi nici minciună sau ocară nu ieşea de pe buzele ei. Niciodată nu a încetat să se întristeze şi să jelească pe ascuns, să ude aşternutul ei cu lacrimi. Cei din jurul ei vedeau patul ei acoperit cu aşternuturi ţesute cu aur; dar când se lăsa noaptea, împărăteasa părăsea patul şi se culca jos, pe podea, pe care aşternea o rogojină şi zdrenţe de păr. Se scula din ceas în ceas ca să înalte laude lui Dumnezeu. De aceea, din pricina vieţuirii sale prea aspre, s-a îmbolnăvit. Dar şi boala a fost pentru ea prilej de înfrânare; n-a încetat să împartă pâine la săraci, iar gura ei, obişnuită cu grăirea dumnezeieştilor cântări, nu contenea să grăiască graiurile sfinte ale lui David; nu trecea cu vederea să laude de şapte ori pe zi pe Domnul. Niciodată n-a dormit somn de odihnă fără lacrimi. O durea inima de suferinţele celorlalţi; se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi pentru ei; întindea mâna de ajutor celor osteniţi, sprijinea pe văduve, era bucurie şi mângâiere celor împresuraţi de necazuri şi nevoi.

De dragul lui Hristos s-a lepădat de lume şi de toate cele din lume; a luat jugul cel bun al Domnului, a ridicat pe umerii ei crucea şi n-a fost lipsită de bunătăţile cele făgăduite. Simţind că pleacă din trup şi din lume, a chemat pe toţi să o sărute cu sărutarea cea mai de pe urmă, şi aşa şi-a dat în pace lui Dumnezeu sufletul.

Tot astăzi sunt sărbătoriti Sf. Prooroc Agheu si Sf. Mucenic Marin

Sfântul şi Măritul Prooroc Agheu era din seminţia lui Levi şi s-a născut în Babilon, pe vremea robiei. Pe când era încă tânăr, a venit din Babilon în Ierusalim şi a profeţit cu Zaharia 36 de ani. A trăit cu 470 de ani înainte de întruparea lui Hristos. A proorocit lămurit despre întoarcerea poporului şi a văzut în parte zidirea templului. Când a murit, a fost îngropat alături de preoţi, cu mărire ca şi ei, că şi el era de neam preoţesc. Sfântul Prooroc Agheu era un bătrân cu barba rotunda, înalt de statura, vestit în virtute, iubit şi cinstit de toţi, ca un mare şi slăvit prooroc. Numele lui se tălmăceşte: "sărbătoare", sau "cel ce sărbătoreşte", ori "cel ce este sărbătorit".

Sfântul Mucenic Marin a trăit pe vremea împăratului Carin. Era roman de neam şi încă de tânăr a făcut parte din senatul roman şi a avut dregătorii de cinste. Fiind pârât că e creştin, a fost dus la cercetare. Dar pentru că n-a vrut să jertfească idolilor, a fost supus la multe chinuri. Apoi sfântul a spus împăratului că va merge la altarul idolesc să aducă jertfă; acolo însă a doborât, cu rugăciunile lui, idolii. Şi atunci a primit sfârşitul prin sabie. Tatăl lui şi mama lui l-au însoţit până la locul de osândă, fericindu-l.

Să ne ajute sfintii astăzi sărbătoriti, să trecem ziua cu bine, în pace si liniste, si să facem cât mai multe lucruri bune. Amin.

Cuviosul Daniil Sihastrul s-a născut într-o localitate din zona Rădăuţilor. De tânăr a mers la Mănăstirea Sfântului Leontie de la Rădăuţi, unde în scurt timp, datorită rugăciunii stăruitoare şi râvnei sale deosebite, a primit schima cea mare. După aceasta, s-a retras, cu binecuvântarea duhovnicului, în pădurile din jurul Putnei, unde a locuit ca sihastru. Sfântul domnitor Ştefan cel Mare a fost fiul duhovnicesc al Cuviosului Daniil. A fost înmormântat la Mănăstirea Voroneţ, unde a povăţuit mulţi ucenici.

Toata lumea a auzit de Sfantul Vasile cel Mare, astazi praznuit. Un titan. Un sfant cu adevarat Mare: prin credinta sa, prin minunile sale, prin lucrarea sa teologica, liturgica, mistica, ascetica, sociala si medico-sociala. Toate aceastea sunt, probabil, cunoscute multora.

Un lucru remarcabil, pe care poate ca nu toata lumea il cunoaste in legatura cu acest Sfant Parinte, doctor si invatator al Bisericii, este acela ca provine dintr-o familie...de sfinti.
Bunica sa Mariana este sfanta. Mama sa Emilia este sfanta. Sora sa Macrina este sfanta (cu un cult foarte raspandit in Franta si peste tot in lume).

Ca si alti multi Sfinti Parinti, asadar si Sfantul Vasile provine dintr-o familie nobila. O familie care avea in prim plan rugaciunea si opera de ajutorare a saracilor, marcile adevaratei nobleti.

O prietenie de o viata l-a legat pe Sfantul Vasile de Sfantul Grigore de Nazianz. Cei doi au dat, fiecare, cate o regula manastireasca, baza Ordinului Bazilitan care perdureaza pana azi. Sfantul Vasile este autorul vazut al Liturghiei pe care o pretuiesc in chip deosebit. El este Sfantul ctitor de spitale. Vasile este numele primului meu duhovnic (la randul lui, bazilitan), cu dreptii sa-i dea Dumnezeu adapost.

In sfarsit, Vasile a fost si numele unuia din numerosii frati ai bunicii mele: cel mai simpatic dintre toti, cel care mi-a leganat copilaria. Sa-l pomeneasca Sfantul Vasile in fata Tronului lui Dumnezeu, sa ne apere si sa ne invete pe toti!

Doamne ajuta!
Multumesc, Mihnea, ca l-ai pomenit si ai scris aici despre Sfantul Vasile cel Mare, care si mie imi este tare drag... parintii mei, mama in special, totdeauna ne pregatea la fiecare un mic cadou pe care il primeam in noaptea de Revelion, si ne spunea ca l-a adus Mos Vasile. :) erau trei Mosi care nu uitau niciodata sa ne aduca un. Cadou de ziua lor: Mos Nicolae, Mos Craciun si Mos Vasile. Cat ar fi fost el de mic sau de simbolic, ne bucuram enorm..

Sfântul Cuvios Pavel era din Egipt, din Tebaida, şi a trăit pe vremea lui Deciu (249-251) şi Valerian (253-260). El învăţase carte elinească şi latinească, precum şi dreapta credinţă din Sfintele Scripturi. Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor şi fiindcă bărbatul surorii sale voia să-l dea dregătorului spre chinuire, sfântul, care atunci avea 20 de ani, a fugit în munţi, unde s-a nevoit până la 113 ani. El a fost hrănit o vreme, precum odinioară Ilie, de un corb, care-i aducea în fiecare zi pâine. Marele Antonie l-a găsit pe Sfântul Pavel Tebeul adormit întru Domnul, în genunchi şi cu mâinile ridicate la cer în rugăciune. Acesta este cel dintâi pustnic cunoscut al creştinătăţii. Tot azi pomenim pe Sfântul Cuvios Ioan Colibaşul, care, ieşind din lume, s-a făcut monah în mănăstirea neadormiţilor din Constantinopol. De la o vreme, a fost chinuit cumplit de dorul pentru părinţi şi, primind binecuvântare să iasă din mănăstire, şi-a petrecut viaţa într-o colibă aproape de casa părintească. Înainte să moară s-a descoperit părinţilor săi, care l-au îngropat în coliba lui, iar peste mormânt au ridicat o biserică.

Sfantului Antonie cel Mare
 

Icoana facatoare de minuni a Sfantului Antonie cel Mare de la Biserica Domneasca http://str.crestin-ortodox.ro/foto/1...tonie_w180.jpg Sfântul Antonie cel Mare este cinstit în mod deosebit, în ziua sărbătorii sale, la 17 ianuarie 2015, la Biserica Domnească - Paraclis Patriarhal - Sfântul Anton - Curtea Veche din Capitală. În lăcaşul de cult de la Curtea Veche se află şi o icoană făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare. Sfântul Antonie cel Mare a trăit în secolul al III-lea și începutul secolului al IV-lea. Născut în satul Coma din Egiptul de Mijloc în anul 251, acest mare luminător al credinței a fost fiul unor țărani creștini înstăriți. Pe când Antonie avea 20 de ani, după moartea părinților săi, și-a împărțit averea la săraci, și-a încredințat sora unei comunități de fecioare și s-a retras în singurătate.

Cuvinte ales ale Sfantului Antonie cel Mare
Mai multe cuvinte ale Sfantului Antonie s-au pastrat pana astazi, in sapte epistole-scrisori, amintite de Fericitul Ieronim, precum si sub forma de apoftegme, precum le gasim inscrise in "PATERICUL EGIPTEAN" si in primul volum al Filocaliei.
"Se cuvine ca oamenii sa se nevoiasca sa-si in-drepteze viata si obiceiurile dupa adevar si cuviinta. Caci implinind ei acest lucru, cunosc usor cele dumnezeiesti. Cine cinsteste pe Dumnezeu din toata inima si credinta, pe acela si Dumnezeu il ajuta ca sa-si stapaneasca mania si pofta. Caci pricina tuturor relelor este pofta si mania."
"Sa socotesti liberi, nu pe cei ce din intamplare sunt liberi, ci pe cei liberi dupa viata si dupa deprinderi. Nu se cade sa numesti liberi, intru adevar vorbind, pe boierii care sunt rai si desfranati, caci acestia sunt robi patimilor trupesti. Liber si fericit este numai sufletul fara prihana si izbavit de cele vremelnice."
"Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, rasul, ocupatiile si intalnirile cu oamenii. Caci toate acestea se indrepteaza spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si inchide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte."

Sfinții Trei Ierarhi !
 

În ziua de 30 ianuarie, sunt prăznuiţi Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur. Ei au trăit la sfârşitul secolului al IV-lea şi începutul celui următor şi fiecare dintre ei a avut o contribuţie esenţială la teologia creştină, fiind numiţi „Protectori ai învăţământului teologic”. Cei trei teologi sunt prăznuiţi şi separat, însă, pentru a arăta unitatea de învăţătură, Biserica a rânduit şi o zi de prăznuire comună.
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sunt prăznuiţi pe 30 ianuarie. Deşi Biserica i-a pomenit separat în luna ianuarie, pe Sfântul Vasile în 1 ianuarie, pe Sfântul Grigorie în 25 ianuarie şi pe Sfântul Ioan Gură de Aur pe 27 ianuarie, ei sunt prăznuiţi împreună pe 30 ianuarie. Motivul? Pentru a le descoperi creştinilor că nu este unul mai mare decât altul.
În vechime, apăruseră neînţelegeri între creştini pe tema – cine este mai mare ca teolog dintre cei trei ierarhi. După câţiva ani de la declanşarea neînţelegerilor, cei trei sfinţi au început să i se arate unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, Sfântului Ioan Mauropos i-au apărut cei trei sfinţi împreună şi i-au grăit:
„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem şi nici o vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnaţi de Duhul Sfânt, am scris învăţături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, aşa am învăţat. Nu este între noi unul întâi şi altul al doilea. De chemi pe unul, vin şi ceilalţi doi. Drept aceea, sculându-te, porunceşte, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoinţa noastră, cât am fost în viaţă şi după moarte, a fost să împăcăm pe oameni şi să aducem în lume pace şi unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, şi înştiinţează cu aceasta pe creştini, ca noi în faţa lui Dumnezeu, una suntem.„
În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi.
Sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi este o sărbătoare a comuniunii. Ea ne descoperă că după cum în Sfânta Treime deosebirea dintre Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh nu duce la dezbinare şi nici unitatea lor la depersonalizare, tot astfel nici noi, ca persoane diferite, nu suntem chemaţi să trăim separat unii de alţii sau să ne ridicăm unii împotriva altora, ci să trăim după modelul Sfintei Treimi – unul în celălalt.
Sfântul Vasile cel Mare, episcop al Cezareii Capadociei, s-a născut în jurul anului 329. A studiat cu retori şi filosofi celebri în Cezareea Palestinei, Constantinopol şi Atena. Avea o statură înaltă, era slab şi negricios la faţă, cu o barbă mare, neagră. Părinţii spun că nu a avut timp să se înălbească pentru că a trăit numai cincizeci de ani. Ne-a lăsat în biserică o Sfântă Liturghie care se serbează de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi Bobotezei, şi pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfântului Vasile. Cu excepţia unor rugăciuni, ritualul este acelaşi cu al Liturghiei Sfântului Ioan Gură de Aur.
A făcut incursiuni în Mesopotamia, Şiria, Palestina şi Egipt pentru a cunoaşte modul în care vieţuiau călugării în singurătate. El i-a adunat pe aceştia în locuri organizate, stabilind şi o rânduială pentru acest mod de vieţuire. În anul 358 pune temelia primei comunităţi de obşte, pe malul raului Isis, lângă Neocezareea. Aici redactează împreună cu Sfântul Grigorie Filocalia, o colecţie de texte din scrierile lui Origen. Tot acum, concepe Regulile monahale mari şi mici.
În Cezareea Capadociei a înfiinţat instituţii de asistenţă socială cunoscute sub numele de Vasiliade, cum ar fi: azile, case pentru reeducarea fetelor decăzute, spitale pentru leproşi etc.
Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva celor care negau dumnezeirea lui Hristos şi a celor care tăgăduiau dumnezeirea Sfântului Duh. A trecut la cele veşnice pe 1 ianuarie, în anul 379.
Sfântul Grigorie de Nazianz (Teologul) s-a născut în jurul anului 330, în Arianz, lângă Capadocia. Primele studii le-a făcut în familie. În Capadocia studiază gramatica până la vârsta de 12 ani, iar între 350-358 este prezent pentru studii la Atena. A fost hirotonit preot de tatăl său şi episcop de către Sfântul Vasile cel Mare. Legase o prietenie atât de strânsă cu Sfântul Vasile cel Mare, încât se spunea despre ei că „sunt două trupuri, însă un singur suflet”. Sfântul Grigorie de Nazianz era de statură mijlocie şi avea un ochi bolnav, din cauza unei lovituri venită de la arieni (cei care negau dumnezeirea lui Hristos), când vorbea în Constantinopol despre Sfânta Treime.
Numele de ”Teologul” îl primeşte după susţinerea celor cinci Cuvântări teologice în anul 380, la Constantinopol, în Biserica ”Învierii”.
Sfântul Grigorie de Nazianz a prezidat cel de-al II-lea Sinod ecumenic din anul 381.
Sfântul Grigorie Teologul cere spre bătrâneţe de la împăratul Teodosie cel Mare să trăiască retras, în linişte: ”Şi eu, împărate, o singură favoare cer puterii tale care face daruri măreţe. Nu cer aur, nu tăbliţe multicolore, nu acoperăminte pentru masa de taină, nu să primesc o înaltă demnitate pentru neamul meu sau să stau aproape de tine, cel preabun… Un singur lucru cer să mi se dea: să stau puţin departe de invidie. Doresc să cinstesc scaunul, dar de departe. Am obosit să fiu urât de toţi, chiar şi de prieteni, pentru că nu pot privi spre altceva, decât spre Dumnezeu”. În această retragere scrie ceea ce împărtăşise credincioşilor în biserică. S-a spus despre el că mai întâi a citit, apoi a vorbit şi abia apoi a scris. A trecut la cele veşnice pe 25 ianuarie în anul 389/390.
Sfântul Ioan Gură de Aur sau Ioan Hrisostom s-a născut la Antiohia, în jurul anului 354. A rămas orfan de tată din copilărie. După moartea mamei sale, prin anul 374, Ioan se retrage în munţii din apropiere, devenind monah sub ascultarea unui bătrân sihastru sirian. După patru ani petrecuţi lângă acest sihastru, se retrage vreme de doi ani într-o peşteră. Este hirotonit diacon în anul 381, de către episcopul Meletie, şi preot în anul 386, de către episcopul Flavian, urmaşul lui Meletie. Vreme de doisprezece ani, predica în Antiohia în fiecare duminică şi sărbătoare, iar în post, chiar în fiecare zi, luptând împotriva păgânismul, maniheismul, gnosticismul, arianismul şi iudaismul. În anul 397 este numit arhiepiscop al Constantinopolului. A predicat şi a scris un număr impresionant de comentarii la Sfânta Scriptură. A înfiinţat instituţii de ajutoare a bolnavilor, săracilor şi oamenilor în vârstă, primind numele de ”ambasadorul săracilor”.
În timpul Sfântului Ioan Gură de Aur nu există un formular fix, aşa cum există în prezent, pentru săvârşirea Sfintei Liturghii. Sfântul Ioan a adunat într-un formular actele cultice şi rugăciunile şi a dat naştere Liturghiei care îi poartă numele şi care este cel mai des folosită.
Se crede că în vremea când era diacon a scris cel mai cutremurător tratat despre preoţie. Este conceput în şase cărţi, sub forma unui dialog. Redam câteva rânduri din acest tratat: ”Când preotul invoca Sfântul Duh şi săvârşeşte jertfă cea prea înfricoşată, când el stă în continuă atingere cu Stăpânul obştesc al tuturor, spune-mi, în ce rang îl vom aşeza? Câtă curăţie şi câtă evlavie vom cere de la el? Gândeşte-te, ce mâini trebuie să fie acelea care săvârşesc aceste lucruri, ce limbă trebuie să fie aceea care rosteşte acele cuvinte? Cât de curat şi de sfânt trebuie să fie sufletul care primeşte un aşa de mare Duh? În acele momente, îngerii asistă pe preot şi întreaga ceată a puterilor cereşti strigă cu voce tare, iar locul din jurul jertfelnicului se umple spre cinstea Celui Ce stă aşezat” (Despre preoţie, cartea VI, 4).
Sfântul Ioan Gură de Aur a trecut la cele veşnice pe 14 septembrie 407, zicând: ”Slava lui Dumnezeu pentru toate!”.
Prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfinţii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai instituţiilor de învăţământ teologic ortodox din întreaga lume.

Haralambie – sfântul vindecător
Cunoscut în tradiția poporului creștin, Sfântul Haralambie este unul dintre cei mai apropiaţi sfinţi de sufletul românilor. De-a lungul istoriei şi-a arătat mila şi ajutorul atunci când au fost epidemii de ciumă şi vremuri de foamete. Astfel, ziua de prăznuire, 10 februarie, a fost ținută cu sfințenie de către bunicii noștri, drept mulțumire pentru minunile pe care Sfântul le-a revărsat asupra țării.
Deși a trăit cu aproape 1800 de ani în urmă, Sfântul Haralambie a fost reținut de conștiința liturgică pentru marea sa credință. După mărturia actului martiric, în vremea prigoanei împăratului roman Septimiu Sever, episcopul Haralambie din orașul Magnezia (Turcia de astăzi) avea vârsta de 113 ani. Cu toate acestea, nu a dat înapoi în fața morții pentru credință, rămânând memorabile cuvintele sale rostite în timpul martirajului: „Vă mulțumesc, fraților, că mi-ați reînnoit sufletul care dorește să se unească cu veșnicia!”.
Rămășițele pământești au fost strânse și îngropate de către creștini și, în scurt timp, de la mormântul său au început să curgă minunile. În cursul istoriei, moaștele Sfântului îngropate în apropierea marelui oraș al Antiohiei au fost aduse în Constantinopol, de frica invaziei musulmane. Așezate în Biserica Vlaherne, după căderea Constantinopolului, rămășițele Sfântului au fost păstrate în mai multe biserici din Grecia și Muntele Athos – iar capul Sfântului Haralambie este păstrat până astăzi în biserica mare a mănăstirii Sfântul Ștefan, din complexul Meteora. În plin secol fanariot, Țările Române s-au bucurat de numeroase daruri constând în părticele din moaștele Sfântului Haralambie. Așa se face că ne închinăm Sfântului la mai multe biserici bucureștene: „Sfântul Dumitru”, „Sfinții Arhangheli – Oțelari” și „Sfântul Stelian – Lucaci”.


O biserică ridicată în amintirea haiducului Haralambie Leondarie
În istoria Iașului, învățatul N. A. Bogdan pomenește faptul că, în secolul al XIX-lea, cel mai înalt punct al orașului era turnul Bisericii Sfântul Haralambie. O biserică a cărei istorie se împletește cu cea a așezării, documentele vorbind despre o bisericuță de lemn anterioară celei de zid, în care intrăm astăzi. Legendă sau nu, istorisirea despre frații greci epiroți este așezată la temelia zidurilor uneia dintre cele mai frumoase biserici ieșene. Ofițeri în armata domnitorului grec Constantin Ipsilanti (1799-1801, 1806), Gheorghe şi Haralambie Leondarie au lăsat o poveste de viață. Plictisit de rutina vieții de arnăut, Haralambie a luat calea codrului, devenind haiduc în pădurile Neamțului. După multe jafuri, chiar și la mănăstiri, vestea despre „Haralamb haiducul” a ajuns până la urechile lui Vodă Ipsilante. În disperarea momentului a fost trimis căpitanul de arnăuți Gheorghe Leondariei, nimeni altul decât fratele haiducului. Înfruntarea a avut loc undeva lângă Mănăstirea Văratec, haiducul Haralambie fiind ucis în înfruntare, cu toată osârdia fratelui de a-l captura viu.
Întors la Iași, Gheorghe Leondarie a predat capul lui Ipsilante, părăsind în același timp slujba domnească. Sângele fratelui și conștiința sa au dus la punerea temeliei unei biserici zidite în cinstea Sfântului Haralambie, zidire finalizată în jurul anului 1804 și sfințită de mitropolitul Veniamin Costache.
Hramul Sfântului Haralambie al acestei biserici este legat și de calamitățile și epidemiile prin care a trecut capitala Moldovei în secolul al XIX-lea. Sfântul Haralambie este cunoscut ca fiind apărător de ciumă și de foamete. Confirmarea o găsim în Acatistul închinat lui: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete!”. Istoria consemnează faptul că epidemia de ciumă din timpul domnitorului Alexandru Constantin Moruzi a fost stopată la Iași, cu ajutorului Sfântului Haralambie.
Ca o binecuvântare și încununare, biserica ieșeană Sfântul Haralambie a primit în dar din partea Mănăstirii Miclăușeni o părticică din moaștele Sfântului, așezate până astăzi la loc de cinste.


Sfântul Haralambie – o parohie activă din punct de vedere social
Timpul a trecut, iar amintirea poveștii haiducești o poartă un mormânt din naosul bisericii Sfântului Haralambie. Ctitorul Gheorghe Leondarie străjuiește din anul 1935 biserica din dealul Copoului, candela fiind mereu aprinsă la mormântul său.
O candelă ce ține o biserică vie, o comunitate strânsă în jurul Sfântului Potir. O comunitate ce știe să împartă bucurie, parohia Sfântul Haralambie este una dintre cele mai active din punct de vedere social și filantropic: „Să-i ajutam pe cei din nevoi” – oferirea de masă caldă persoanelor în vârstă la Cantina „Sfântul Haralambie”; „Ecumenical Spaces – Ecumenical Vision. Call to Social Justice”; „Tineri in dialog” – schimb de experiență între tineri români și germani; „Educație prin Artă” – atelier de pictură pentru tineri cu deficiențe. Acestea sunt doar câteva dintre activitățile parohiei ieșene.
Un loc în care poți pipăi istoria, dar poți simți și entuziasmul unei comunități care știe să împartă bucurie. Pe scurt – biserica ieșeană a Sfântului Haralambie!

Sfântul Ioan Rusul, grabnic vindecător
 

Sfantul Ioan Rusul, grabnic vindecator al celor bolnavi

Sfantul Ioan Rusul este cinstit pe 27 mai. S-a nascut in jurul anului 1690 din parinti crestini. Luat de tanar in armata, participa in anul 1711 la un razboi ruso-turc. Dupa acest razboi, multi soldati rusi au fost vanduti ca robi, printre care si Sfantul Ioan Rusul. Vandut unui unui ofiter turc - conducator de calareti, a fost pus sa aiba grija de animale. Dormea alaturi de animalele din grajd. Pentru viata sa curata, i s-a propus sa locuiasca in casa, insa din smerenie refuza.

Dormea putin, se ruga mult si se hranea cu putina paine si apa. In fiecare sambata mergea la o biserica inchinata Sfantului Gheorghe si se impartasea cu Trupul si Sangele Domnului.

A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaste momentul trecerii sale la cele vesnice. Preotul care l-a impartasit inainte de moarte, i-a adus Sfanta Impartasanie intr-un mar, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. Dupa ce s-a impartasit, a trecut la cele vesnice, in anul 1730.

La trei ani de la trecerea la Domnul, Sfantul Ioan i-a aparut in vis preotului care ii trimisese Impartasania, spunandu-i sa-i dezgroape trupul. Preotul, calauzit in chip minunat de Dumnezeu, a descoperit trupul neputrezit si bine mirositor al Sfantului Ioan. Moastele sale au fost puse in biserica "Sfantul Gheorghe". Persoanele care veneau sa se inchine la sfintele sale moaste, primeau vindecare de multe feluri de boli.

Amintim ca in 1832, Osman Pasa a jefuit biserica "Sfantul Gheorghe" si a aruncat in foc moastele Sfantului Ioan Rusul, dorind prin acest gest sa se razbune pe crestini. Trupul sfantului s-a miscat, in mijlocul flacarilor, ca si cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a ramas numai o negreala de la jar si de la fum, negreala care se pastreaza si astazi ca marturie a intamplarii de atunci.

Dupa anul 1922, moastele Sfantului Ioan au ajuns in insula Evvia, in actualul oras Procopie.

Mentionam ca mana dreapta a Sfantului Ioan se afla in Manastirea "Sfantul Pantelimon" din Muntele Athos. Cei care doresc sa se inchine moastelor Sfantului Ioan o pot face si la noi in tara: in biserica paraclisului Maternitatii Polizu din Bucuresti, in biserica Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu, in biserica Spitalului Judetean Suceava, la Manastirea Adamesti din Teleorman, in biserica manastirii din comuna Floresti, Cluj, in paraclisul manastirii din comuna Slobozia, Giurgiu, in biserica de lemn a Manastirii Comana si in Paraclisul "Sfintii Ioachim si Ana" al Manastirii Sihastria.

Rugaciune catre Sfantul Ioan Rusul care se citeste la vreme de boala

Bucurandu-ma de dumnezeiasca marire la care te-ai inaltat, o, Sfinte Ioane, indraznesc sa alerg la ajutorul tau pentru tamaduire. Stiu, Parinte, ca incercarile vin din randuiala lui Dumnezeu. Stiu ca prin boala trupului, sufletul se curateste, si ca rabdarea este rasplatita de Dumnezeu. Dar de multe ori norii negri ai deznadejdii imi tulbura mintea si ma departeaza de rugaciune.

De aceea, dar, o, Sfinte, gasesc alinare in cugetarea la vindecarile tale minunate. Tu ai tamaduit multimea de copii spre bucuria parintilor lor. Tu ai indreptat spatele batranei garbove, tu ai dat sanatate femeii bolnave, spre bucuria copiilor ei. Tu l-ai vindecat pe batranul Atanasie care s-a uns cu untdelemn din candela ta. Tu ai indepartat cheagurile de sange din capul Vasulei si l-ai tamaduit pe doctorul necredincios.

Stiind grabnica ta mijlocire, te rog, o, Sfinte Ioane, ia viata mea in mainile tale si mijloceste precum stii mantuirea mea. Daca voia Domnului este sa duc cu rabdare crucea bolii, da-mi putere si ajuta-ma sa nu cartesc din cauza neputintelor. Dar daca Bunul Dumnezeu se va milostivi de mine pentru rugaciunile tale, atunci sa ma tamaduiesti fara sovaiala, noule doctor fara-de-arginti, ca vazand aceasta sa-ti multumesc tie si sa-L laud in vecii vecilor pe Doctorul sufletelor si al trupurilor, prin cantarea: Aliluia!

Amin!
Chiar voiam sa scriu si eu despre El.
In Bucuresti la capela Spit. Polizu, langa Gara de Nord, va puteri inchina la sfntele moaste ale lui, sau undeva in Drumul Taberei am inteles ca e o biserica cu hramul sfantului in cartierul nou ,"Brancusi".

Am o nelamurire:

Din alte surse am aflat ca azi este si Sf. Iulia si multi se serbeaza azi.
In unele calendare am vazut ca este trecuta, in altele nu (aici pe site nu este, la mine in calendar nu este).

De ce este aceasta diferenta intre calendare?

Si mai am o remarca:

Am citit ieri (aici pe site) despre o sfanta cu fiul ei, martiri intru credinta.
M-a impresionat povestea lor, mai ales ca un copil mic sa-si sustina credinta cu tarie.
E vorba de Sf. Iulita si fiul ei Sf. Chiric.
Tot ne intrebam uneori de sfinti copii, sfinti casatoriti etc.
Iulita a fost vaduva, cu un copil mic.
Nu se spune despre viata lor decat aspectul mortii lor martirice.

Sfântul şi marele Profet Ilie, era feciorul lui Sovac din Tesvi, din pământul Arabiei, din neamul lui Aaron, şi locuia în Galaad, deoarece Tesvi era cetate dată preoţilor.
Se spune că la naşterea sa, tatăl său a văzut că dădeau mâna cu pruncul său nişte bărbaţi îmbrăcaţi în veşminte albe, îl înfăşau cu foc şi îi dădeau să mănânce pară de foc. Şi mergând la Ierusalim, a spus preoţilor, care i-au tâlcuit visul aşa: << Nu te teme, omule, că locaşul copilului va să fie lumină. Şi cuvântul lui va fi hotărâre adevărată, şi viaţa lui cu Domnul, şi râvna lui plăcută Domnului. Şi va judeca pe Israel cu sabie şi cu foc >>. Încă din copilărie, ţinea strict toate poruncile Legii şi se ţinea în permanenţă în faţa lui Dumnezeu prin post neîncetat şi rugăciune arzătoare, care îi făcură sufletul ca focul şi făcură din el modelul vieţii mănăstireşti.
Sfântul Ilie a trăit cu peste opt sute de ani înainte de întruparea Mântuitorului, pe vremea lui Ahab, regale evreilor.
Acest rege îşi luase de soţie o prinţesă feniciană, Isabela din Sidon, femeie de alt neam şi închinătoarea lui Baal, zeul fenicienilor. Şi ea îndemna pe rege să părăsească vechea credinţă a iudeilor, în Dumnezeul cel adevărat, şi să se închine lui Baal,nu numai el, ci să silească tot poporul să-1 urmeze, întorcându-se la păgânătate. Deci, regele, preţuin mai mult deşarta frumuseţe a femeii, decât mântuirea sufletului său, a părăsit credinţa cea bună şi, îmbrăţişând el însuşi legea idolească, a dat poruncă, şi mult ajutor, spre aducerea, poporului credincios la închinarea idolilor, prigonind pe apărătorii dreptei credinţe, ridicând capişti idoleşti, pretutindeni pe pământul lui Israel, şi ţinând în mare cinste pe preoţii lui Baal.
I-a ridicat atunci, la chemarea Domnului, Ilie Proorocul şi, venind la curtea regelui, îl mustra, prin cuvinte aspre, pentru rătăcirea lui. Dar văzând că nu poate aduce pe rege la calea cea dreaptă a credinţei strămoşeşti, i-a vestit că se va abate asupra ţării o foamete mare, care va ţine trei ani şi jumătate, ca pedeapsă pentru lepădarea lui de credinţă. Regele, căutînd să-1 omoare, Proorocul Domnului s-a ascuns, în cele din urmă, în Fenicia, unde mâna regelui nu-1 mai putea atinge.
După trei ani şi jumătate însă Proorocul s-a întors la curtea lui Ahab. Cu jertfa adusă pe muntele Carmel, Proorocul a dovedit că străvechea credinţă, pe care o apăra el, era credinţa cea adevărată. Poporul însuşi, văzând minunata dovadă a Proorocului, a strigat: „Dumnezeul lui Ilie este Dumnezeul cel adevărat”. Şi, prinzând pe slujitorii cei mincinoşi ai lui Baal, i-a ucis, ca să nu mai înşele pe nimeni. Şi foametea a încetat, printr-o ploaie binecuvîntată, la rugăciunea Proorocului.
Marele Prooroc Ilie a săvârşit multe alte fapte minunate: a înviat pe fiul văduvei din Sarepta Sidonului; a văzut pe Dumnezeu, la muntele Horeb „în vânt“, pe cât este cu putinţă omului a-L vedea; a despărţit Iordanul, lovindu-1 cu cojocul, trecând ca pe uscat; şi a stat înaintea lui Hristos, la Schimbarea Lui la Faţă, pe Tabor. Iar, când s-au sfârşit zilele Proorocului Ilie, a fost ridicat la ceruri într-un vîrtej de flăcări şi într-un car de foc. Sfânta Scriptură şi Tradiţia Bisericii ne spun că Sfântul Ilie va veni, iarăşi pe pământ, la sfârşitul veacurilor, ca Înaintemergător, la cea de a doua venire a lui Hristos, în slavă.

Dreptul Iosif din Arimateea este pomenit pe 31 iulie şi în Duminica Femeilor Mironosiţe - a treia Duminică după Sfintele Paști. Ucenic în taină al Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Iosif din Arimateea este amintit pentru prima dată în Sfânta Scriptură în contextul Pătimirilor Mântuitorului. A fost om plăcut lui Dumnezeu şi L-a cinstit când alţii Îl necinsteau, când alţii L-au condamnat la moarte.
Dreptul Iosif era originar din Arimateea, din vechea cetate Rama, locul nașterii Prorocului Samuel, oraș al seminției lui Veniamin, amintit de Evanghelistul Matei (Mt. 2, 18). Datorită funcției importante pe care o deținea, nu putea să-L mărturisească direct pe Iisus, întrucât se hotărâse de către Sinedriu ca oricine Îl va mărturisi pe Iisus să fie excomunicat din Sinagogă și, evident, să piardă și alte drepturi (Ioan 9, 22, 34; 12, 42; 16, 2). Sfinții Evangheliști îl mai prezintă pe Iosif din Arimateea ca fiind bogat, nu doar material, ci și spiritual, de vreme ce se spune despre el: „Și iată un bărbat cu numele Iosif, sfetnic fiind, bărbat bun și drept” (Luca 23, 50-51). După moartea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos, având în vedere poziția și influența pe care le deținea, Iosif a mers la Pilat și l-a rugat să-i permită să coboare Trupul lui Iisus de pe cruce, ca să-L îngroape, fiindcă aşa prevedea legea iudaică pe care o respectă cu stricteţe. Ataşamentul său faţă de Mântuitorul se vede şi în ceea ce a făcut mai departe: „Şi coborându-L, L-a înfăşurat în giulgiu de in şi L-a pus într-un mormânt săpat în piatră, în care nimeni, niciodată, nu mai fusese pus” (Luca 23, 53). Sfântul Evanghelist Matei ne spune că, de fapt, Iosif din Arimateea a renunţat la propriul mormânt săpat în piatră în favoarea Domnului, împlinind profeţia lui Isaia, care vestise că Mesia va fi condamnat împreună cu cei răi, dar mormântul lui va fi pus la un loc cu cel bogat. Datele tradiţiei precizează însă că şi lui i S-a arătat Domnul înviat, dăruindu-i bucuria şi deplinătatea credinţei. Iosif fusese arestat, întrucât grija sa faţă de Trupul Domnului a fost considerată un act de trădare de către iudei. Eliberat din închisoare, Iosif a fost exilat. De fapt, acesta a fost şi prilejul ca Sfântul să poată predica Evanghelia altor popoare. Întâlnirea cu Domnul înviat l-a determinat să nu mai fie ucenic doar „în taină”, ci un mărturisitor plin de curaj al Fiului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Filip l-a însărcinat cu predicarea Învierii în Insulele Britanice, fapt atestat de istoricul Ipolit (170-236); cu toate acestea, alţi istorici şi scriitori creştini indică creştinarea timpurie a Britaniei: Eusebiu al Cezareii (260-340), Ilarie de Poitiers (300-376), Sfântul Ioan Hrisostom (347-407). Debarcând în Marsilia, împreună cu Lazăr cel înviat şi cu surorile lui, Marta şi Maria, Iosif a mers mai întâi în Galia şi apoi în Britania, în jurul localităţii Glastonbury, unde a ridicat biserici şi a încreştinat pe mulţi. Dionisie din Furna arată că Sfântul Iosif din Arimateea se reprezintă în icoanele îngropării lui Hristos, în chipul unui bătrân. Astfel, el este zugrăvit cerând Trupul lui Hristos de la Pilat, la luarea Trupului Domnului de pe Cruce, la plângerea Sa dinaintea înmormântării şi la îngroparea Domnului. Sfânta Tradiţie păstrează menţiunea că în spatele Bisericii Sfântului Mormânt se găsesc mormintele lui Iosif din Arimateea şi Nicodim. Biserica îi pomeneşte numele la fiecare Sfântă Li*tur*ghie, când preotul, punând pe Sfânta Masă Cinstitele Daruri, spune cuvintele „Iosif cel cu bun chip, de pe Lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L şi cu miresme în mormânt nou îngropându-L, L-a pus”. Părintele Teofil Părăian ne spune despre Sfântul Iosif din Arimateea: „Om plăcut lui Dumnezeu este Iosif din Arimateea, care era ucenic al Domnului Hristos şi L-a cinstit când alţii Îl necinsteau, când alţii L-au condamnat la moarte, L-au biciuit, L-au scuipat, L-au defăimat şi L-au răstignit pe Cruce. Când Domnul Hristos a murit, Sfântul Iosif şi-a arătat cinstirea, cerându-i lui Pilat să-l lase să-nmormânteze cu cinste Trupul Domnului. Nu numai că L-a înmormântat cu cinste, dar - spune în Sfânta Evanghelie de la Matei - chiar I-a oferit mormânt Mântuitorului. Mântuitorul a primit mormântul în care a fost înmormântat de la Iosif din Arimateea. Noi nu putem să avem atâta admiraţie câtă ar trebui să avem! Ne simţim cu puterile împuţinate când ne gândim şi când e vorba să îi aducem cinstire Sfântului şi Dreptului Iosif din Arimateea. Noi trebuie să ne împodobim mintea cu gânduri din acestea, cu oameni din aceştia, ca să ne luminăm şi să ne schimbăm spre bine, ca să putem şi noi să-i cuprindem în sufletul nostru pe aceşti oameni plăcuţi lui Dumnezeu, cu calităţile lor, şi să ne formăm şi noi după alcătuirea lor, după virtuţile lor”.

Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 29 august. Este ultima mare sarbatoare din anul bisericesc, pentru ca pe 1 septembrie incepe un nou an. Ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul este o zi de post. Ni se cere sa postim in aceasta zi, pe de o parte ca sa nu ne asemanam cu Irod, care din cauza ospatului fara masura, a cerut ca Salomeea sa-i danseze si drept rasplata i-a oferit capul Sfantului Ioan Botezatorul, iar pe de alta parte, ca sa ne asemanam cu viata infranata a lui Ioan.
Exista persoane care au sustinut ca ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul prefigureaza Vinerea Patimilor. Si dupa cum postim in fiecare vineri, ca zi a rastignirii Domnului, tot astfel se cuvine sa postim si in aceasta zi.
Mentionam ca in afara posturilor de lunga durata, avem si posturi de o zi:
- miercurea, ziua in care Mantuitorul a fost vandut;
- vinerea, ziua in care a fost rastignit;
- pe 14 septembrie - Inaltarea Sfintei Cruci, in amintirea Patimilor Mantuitorului;
- pe 5 ianuarie, in Ajunul Bobotezei, in amintirea postului pe care il tineau in vechime catehumenii care urmau sa fie botezati in ziua praznuirii Botezului Domnului.
Sunt si persoane care postesc si lunea, in ziua inchinata sfintilor ingeri.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul este o sarbatoare cu semnificatie eshatologica, precum este si Schimbarea la Fata a Domnului si
Adormirea Maicii Domnului . Prin Schimbarea la Fata ni se descopera chipul pe care il va avea omul unit cu Hristos - chip de slava, prin Adormirea Maicii Domnului se arata ca cel care L-a purtat pe Hristos se muta de la stricaciune la nestricaciune, in vreme ce prin aceasta sarbatoare ni se reveleaza ca toti cei care nu au fost straini de pocainta vestita de Sfantul Ioan Botezatorul vor ajunge in rai.
Din acest motiv, Sfintii Parinti au randuit ca cele trei sarbatori sa fie praznuite in luna august, ultima luna din anul bisericesc, ca semn ca acest chip al lumii va trece, ca cer nou si pamant nou vor fi ( Apocalipsa cap 21 ).

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron. Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu. Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau.
Exista o lunga perioada din viata Sfantului Ioan Botezatorul despre care nu avem informatii. Cunoastem ca s-a retras in pustiu, unde a dus o viata de aspre nevointe, pana in momentul in care a primit porunca sa inceapa sa predice. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregati poporul pentru venirea lui Hristos, ci si acela de a-L descoperi lumii ca Mesia si Fiul lui Dumnezeu.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul
Din Evanghelie cunoastem ca Irod, la un ospat prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul , la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui sau. In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, sa ceara de la acesta capul Botezatorului ca rasplata.
Capul Sfantului Ioan a avut, dupa traditia Bisericii, o istorie aparte. El a fost de trei ori pierdut si de trei ori aflat. Prima si a doua aflare a capului este sarbatorita pe 24 februarie, iar A treia aflare a capului Sfantului Ioan Botezatorul este praznuita pe 25 mai.
Potrivit traditiei, Sfanta Ioana, femeia dregatorului lui Irod, este cea care a luat capul Sfantului Ioan Botezatorul din curtea Irodiadei si l-a ingropat la Ierusalim, in muntele Eleonului, intr-un vas de lut.
Dupa un timp, un proprietar bogat si slavit a crezut in Hristos, si lepadand pozitia sociala si toata desertaciunea acestei lumi, s-a facut monah, luandu-si numele de Inochentie. Ca monah, el s-a salasluit chiar la locul unde se afla ingropat capul Botezatorului Ioan. Dorind sa-si zideasca o chilie si o bisericuta, el a sapat adanc si a descoperit un vas de pamant in care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiasca a aflat ca este al lui Ioan Botezatorul. Cand s-a apropiat insa de trecerea la cele vesnice, spre a nu fi gasit si pangarit de paganii ce se inmultisera in zona, el l-a luat si l-a ascuns din nou in pamant, in acelasi loc.
Capul Sfantului Ioan Botezatorul a fost prezent aici pana in vremea Sfintilor Imparati Constantin si Elena, cand Sfantul Ioan Botezatorul s-a aratat unor doi calugari si le-a poruncit sa dezgroape cinstitul sau cap. Aceasta e socotita cea dintai aflare a sfantului cap.
In vreme ce calugarii calatoreau cu capul sfantului intr-un sac, au intalnit un olar si i-au dat acestuia sa duca sacul. Din cauza lenevirii lor, Sfantul Ioan i-a cerut olarului sa fuga de cei doi calugari. Ajuns acasa, olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorita prezentei capului prorocului. Cand si-a simtit sfarsitul, olarul a pus capul sfantului intr-o racla si l-a daruit surorii sale. Racla va ajunge in grija lui Eustatiu, un monah arian, care locuia intr-o pestera. Multe minuni se vor petrece la aceasta pestera. Din nefericire, Eustatiu spunea ca datorita puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii nestiind ce ascunde in pestera sa. Dupa un timp, Eustatiu, stiind ca va fi trimis in exil, ingroapa capul Sfantului Ioan Botezatorul.
Pestera va fi locuita de niste monahi credinciosi, care vor ridica in apropierea ei o manastire. In anul 452, arhimandritul Marcel, staretul acelei manastiri, a vazut un foc mare la pestera de langa orasul Emesa, in timpul cantarii psalmilor. Asa a aflat in chip minunat capul sfantului. Aceasta este socotita a doua aflare a cinstitului cap al Botezatorului.
In timpul luptei impotriva sfintelor icoane, capul Sfantului Ioan a fost ingropat la Comane, de unde a fost adus in Constantinopol, de catre Sfantul Ignatie (860), in vremea imparatului Mihail. Aceasta este cea de-a treia si cea din urma aflare a cinstitului cap.
Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul - traditii si obiceiuri
In ziua de 29 august, cand praznuim Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, exista credinta in popor ca nu trebuie sa se foloseasca cutitul, totul se rupea cu mana. In popor se vorbea si de inceperea unui post, numit "de la cruce pana la cruce", un post care tinea pana pe 14 septembrie ( Inaltarea Sfintei Cruci), neconsemnat in calendarul crestin, care avea rolul de a-i curati pe cei care au savarsit omoruri sau alte pacate grave.
Tot in popor era intalnita si interdictia de a taia si manca fructe si legume cu forma rotunda, de exemplu pepenele nu era consumat in aceasta zi. Subliniez ca aceste obiceiuri nu au legatura cu Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, deci, nu trebuie respectate.
Adrian Cocosila

in aceasta luna, in ziua a treizeci si una, pomenirea punerii in sfanta racla a Cinstitului brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, in cinstita ei casa, care este in Halcopratia, unde a fost adus de la episcopia Zilas, in zilele imparatului Iustinian; si minunea ce s-a facut prin punerea Cinstitului brau deasupra imparatesei Zoe, sotia imparatului Leon cel intelept.

imparatul Arcadie, feciorul lui Teodosie cel Mare, scotand cinstitul brau al Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei din Ierusalim, caci acolo era pastrat cu cinstita ei haina pana in acea vreme de o femeie fecioara, l-a adus in Constantinopol, si l-a pus intr-un sicriu luminat, pe care l-a numit si sfanta racla. Deci trecand 410 ani, a deschis acea sfanta racla imparatul Leon cel intelept, pentru femeia sa Zoe, care era chinuita de duh necurat, si care vazuse si dumnezeiasca vedenie; ca de s-ar pune peste dansa cinstitul brau, s-ar lecui. Si s-a aflat cinstitul brau stralucind ca si cum ar fi fost tesut atunci nou, avand o pecete tiparita in aur; si hartie Codicel lipita, care arata cu numarul, vremea, indictionul si ziua in care fusese adus sfantul brau in Constantinopol si cum a fost pus de mainile imparatului Arcadie in racla, pecetluita fiind de dansul. Acest brau sarutandu-l imparatul, si intinzandu-l peste imparateasa cu mana patriarhului ce era atunci, o, minune, indata s-a mantuit de boala imparateasa, si toti slavind pe Mantuitorul Hristos si dand laude de multumire Preacuratei Maicii Lui, l-au pus iarasi in acea racla unde era mai inainte.

Tot in aceasta zi, pomenirea innoirii bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, de la Neoria.

Pe vremea imparatiei binecredinciosilor imparati Mihail si Teodora un oarecare patriciu cu numele Antonie, avea in Constantinopol o casa cinstita in curtea careia era si o biserica a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei. Din aceasta biserica fusese luata podoaba de imparatii cei mai dinainte luptatori impotriva icoanelor, scotand sfintele icoane si insemnandu-se numai cruci in locul lor. Deci patriciul acesta iarasi facand icoanele bisericii acestia cum se cuvenea, a facut si o baie foarte mica dedesubtul bisericii pentru trupeasca sa odihna; iar deasupra acelei bai se facea pururea slujba lui Dumnezeu. Pentru aceasta a umbrit intru dansul darul Preasfantului Duh, prin Preacurata Maica Domnului nostru Iisus Hristos, si au inceput a se face multe tamaduiri de multe feluri de boli. inca oarecare iubitori de Dumnezeu se stransera si au cerut de la patriciul, sa faca o data pe saptamana baie pentru fratii cei in Hristos si mai ales bolnavi. Si luand voie faceau aceasta cu credinta si se vindecau.

Dupa aceea, apropiindu-se sa moara patriciul, a lasat baia aceea si biserica pe seama celor ce s-au aflat atunci oameni iubitori de Dumnezeu, pentru a lui sufleteasca mantuire. insa aceia fiind saraci si neavand nici apa de ajuns, nici alt venit, incet, incet, au parasit grija lucrului si baia a ramas neingrijita. Si jefuind-o unii si altii de uneltele si podoabele ce avea intr-insa, a ramas la stingere desavarsit. Iar sfanta biserica, caci era inalta si vindecatoare celor bolnavi, au lasat-o, facand slujba intr-insa, un preot, care din dumnezeiescul dar ce era intr-insa, avea din destul cele ce erau spre trebuinta hranei.

Deci fericitul imparat Roman facandu-si palate imparatesti si trebuindu-i mult material de lucru, si fiind instiintat de aceasta casa a Nascatoarei de Dumnezeu ca are mult material, a pus gand ca sa o strice. Iar Nascatoarea de Dumnezeu ce locuia intr-insa n-a ingaduit cele ce gandea imparatul. Caci in noaptea aceea s-a aratat celui ce era ispravnic peste lucru si unui tanar ce era ruda cu ispravnicul si le-a zis cu groaza, sa nu cuteze nicidecum a-i strica biserica aceea. Si daca s-a facut ziua, spunand tanarul visul catre maica ispravnicului a inteles si imparatul, care indata cum auzi, zise cuvantul acesta: "Nu voi sa am judecata cu Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ci inca voi innoi casa aceea cu cele ce-i vor trebui". Pentru aceasta, in loc sa strice oamenii cei ce au fost trimisi, au curatit baia cu toata nevointa si au inalbit-o. Dupa aceea gatindu-se toate si facandu-se baie mai mare, de avea si scaldatoare si infierbantand-o, se scaldara imparatii: Roman, Constantin si Hristofor, si bucurandu-se intarira baia si cu hrisov de mila sa aiba a lua pe fiecare an si a daruit-o la manastirea cea numita a ispravnicului pentru ca sa poarte grija de baie si de biserica Nascatoarei de Dumnezeu, monahii manastirii aceleia. Si cate minuni adica s-au facut mai inainte in mai sus zisa biserica a Nascatoarei de Dumnezeu, le vom lasa, dar aici vom povesti una numai ce s-a facut in vremea noastra.

O femeie oarecare vestita a cazut in boala grea si s-a umflat, si chinuindu-se cu nesuferite dureri, si-a cheltuit toata averea sa la doctori si nimic nu se folosi de la ei. Auzind de minunile ce se faceau la biserica Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu, s-a dus si ea acolo; si ramanand acolo cateva zile si nimic folosindu-se, ci bantuita foarte rau de boala, a iesit si s-a dus la biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea din Vlaherne si cazand la pamant se ruga zicand: "Miluieste-ma, Maica lui Dumnezeu, ca fiind lipsita de tot ajutorul omenesc, am nazuit la tine". Deci ramanand acolo noua zile, i s-a aratat in ziua cea de pe urma o femeie de cinste zicandu-i: "O, femeie, ce strigi catre mine de ma superi neincetats" Iar ea a zis catre dansa: "O, stapana, stiu ca pentru pacatele mele ma chinuiesc; dar stiind ca pentru noi pacatosii Fiul tau si Dumnezeul nostru S-a pogorat din ceruri, si nascandu-Se din pantecele tau S-a facut om; drept aceea am nazuit la tine, ca sa aflu mila, eu ticaloasa". Iar Nascatoarea de Dumnezeu zise iarasi catre dansa: "Du-te la locasul meu cel mic de la Neorie si acolo iti vei afla vindecarea". Daca s-a trezit femeia a multumit lui Dumnezeu, si s-a dus degrab la Neorie si cazand cu rugaciune la Maica lui Dumnezeu, zicea:

"Miluieste-ma, Stapana, si plineste milosardia ta intru manie". Si dupa ce a zis acestea a adormit; si a vazut iarasi pe Nascatoarea de Dumnezeu ce i se aratase impreuna cu un barbat frumos, care a zis catre acela: "Iata femeia cea bolnava; spinteca-i pantecele"; si acela indata lovind-o peste pantece cu varga ce tinea in mana, se facu nevazut, impreuna cu Nascatoarea de Dumnezeu ce se aratase cu dansul. Deci trezindu-se femeia simti ca iesea dintr-insa miros greu si nesuferit, si indata dezbracandu-se de imbracamintele ce purta, intra in baie, si spalandu-se a iesit cu femeile ce erau cu dansa, sanatoasa si vindecata. Si inchinandu-se acelui sfant loc, tamaia cu mirodenii, multumind Preasfintei Stapanei de Dumnezeu Nascatoarei, intru slava Celui ce S-a nascut dintr-insa, Hristos Dumnezeul nostru.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Fileort.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Diadoh.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintelor sapte fecioare din Gaza, care de sabie s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici: Mina, Faust, Andrei si Iraclie.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor patru Mucenici din Perga Pamfiliei, care siliti fiind a alerga pe asternut de carbuni aprinsi, s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor trei sute saizeci si sase de Mucenici din Nicomidia, care de sabie s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Aidan episcopul, intemeietorul manastirii din Lindesfarne.

in aceasta luna, in ziua intaia, inceputul Indictului, adica anul nou bisericesc.

Trebuie sa stim ca Biserica lui Dumnezeu praznuieste Indictul ("Indiction" la romani insemna: porunca si aratare), luand obicei de la cei batrani; ca era obicei, la romani, sa se faca incepatura anului de la acest Indiction, adica la 1 septembrie.

Si pentru ca in aceasta zi a intrat Domnul nostru Iisus Hristos in Sinagoga iudeilor, si dandu-I-se cartea lui Isaia proorocul, si deschizand-o a aflat locul unde era scris: "Duhul Domnului peste Mine, pentru care M-a uns a binevesti saracilor, a vindeca pe cei zdrobiti la inima, a propovadui robilor slobozenie si orbilor vedere. A slobozi pe cei sfaramati intru usurare, a propovadui anul Domnului cel primit" (Luca 4, 16-22 dupa Isaia 61, 1-2). Apoi dand cartea slugii si sezand a zis: "Ca astazi s-a plinit Scriptura aceasta in urechile voastre". Cat s-au si mirat popoarele de cuvintele darului ce ieseau din gura Lui.

De asemenea, traditia spune ca si poporul evreu a intrat in Tara Fagaduintei in aceasta luna de Septembrie.

Tot in aceasta zi, se face pomenirea minunii savarsita de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, la Manastirea Miasinilor; si pomenirea incendiului cel mare de acolo.

Pomenirea Nascatoarei de Dumnezeu din Manastirea Miasinilor se face pentru sfanta icoana facatoare de minuni a Nascatoarei de Dumnezeu, care a fost aruncata in iezerul Gazurului, la Manastirea Miasinilor, de frica luptatorilor impotriva icoanelor. Aceasta dupa multa vreme cu voia lui Dumnezeu a iesit nestricata.

Iar pomenirea incendiului se face, caci s-a intamplat pentru pacatele noastre de s-a facut ardere foarte mare in cetatea imparateasca in zilele lui Leon imparatul, si au ars cea mai multa parte a cetatii timp de sapte zile.

Tot in aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Simeon Stalpnicul (sau Stilitul) cel Batran.

Simeon Stalpnicul (sau Stilitul) cel batran s-a nascut intr-un sat ce se chema Sisa, in Asia Mica, intre Siria si Cilicia, in zilele imparatiei lui Leon cel Mare, si a lui Martirie, patriarhul Antiohiei (catre 457). Acesta, calugarindu-se, si suindu-se intr-un stalp, si suferind intr-acel stalp patruzeci si sapte de ani, si facandu-se de multe minuni facator, a adormit in pace.

Acest sfant este altul decat Sf. Simeon Stalpnicul de la Muntele Minunat (+ 596), praznuit pe 24 Mai si decat Sf. Simeon Stalpnicul cel tanar, pomenit la 27 Aprilie.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Marta, maica Cuviosului Simeon Stalpnicul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuvioasei Evantia.

Tot in aceasta zi, pomenirea adormirii lui Isus al lui Navi.

Acest Isus a fost al lui Navi, si urmator lui Moise, celui ce a fost datator de Lege evreilor. Acesta a luat si cetatea Ierihonului, care era a celor de alt neam. El a vazut pe Arhistrategul Mihail tinand in mana spada, si afland el ca acesta este mai-marele Voievod al puterii Domnului, lepadandu-si armele, a cazut la picioarele lui. insa dand el razboi cu cei de alt neam, si fiind gata sa apuna soarele, avand el osardie spre razboi, rugatu-s-a lui Dumnezeu si a zis sa stea soarele. Si indata a fost oprit soarele din calea lui sa nu apuna, pana ce a infrant Iosua pe cei straini care au fugit, si i-au biruit cu putere. Apoi povatuind el poporul, si trecandu-i prin pustie si impartindu-le pamantul fagaduintei, si judecand pe popor douazeci si sapte de ani, s-a facut infricosator vrajmasilor. Si aratandu-si barbatia si fapta buna in multe razboaie, a murit, si a fost ingropat cu cinste de poporul sau.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintelor 40 de Mucenite Fecioare, si a lui Amun Diaconul, dascalul lor.

Aceste Sfinte Fecioare erau din Adrianopolul Macedoniei. Si fiind crestine au urmat lui Hristos, avand si dascal pe Diaconul Amun. Fiind prinse de Vaul, ighemonul Adrianopolului, si mult fiind chinuite ca sa se inchine idolilor, s-au rugat lui Dumnezeu, si fiind spanzurate, in vazduh, chinuindu-se multe ceasuri, cazand jos, au pierit.

Apoi a fost spanzurat Sfantul Amun, si l-au zgariat pe coaste, dupa aceea au pus coif ars pe capul sau. Si izbavindu-se el a fost trimis impreuna cu sfintele fecioare de la Bereia la Iraclia Traciei la Licinie tiranul. Si din porunca acestuia, zece dintr-insele au fost bagate in foc, iar la opt, impreuna cu dascalul lor, li s-au taiat capetele; Si alte zece, sabii prin gura si prin inima suferind, s-au sfarsit; sase au fost tocate cu cutitele; iar celelalte sase s-au mutat la Domnul, fiind arse.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici si frati buni, Evod, Calista si Ermoghen.

Acesti sfinti mucenici, frati buni fiind, precum erau nascuti dintr-un pantece, asa s-au nascut si duhovniceste prin scaldatoarea cea dumnezeiasca pe vremea propovaduirii. Si de vreme ce au fost parati catre cel mai mare ce era biruitor atunci, ca sunt crestini, si cunoscandu-se bun-neamul si neingrozita starea sufletului lor, moarte de sabie asupra lor au randuit, si asa sfarsindu-si calea muceniciei, la Domnul s-au mutat.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Meletie cel Nou, care s-a nevoit in muntele Miupoliei (Myopolis) de langa Theba, in Capadocia, si care cu pace s-a savarsit.

Sfantul Meletie s-a nascut in Capadocia (Asia Mica), catre anul 1035. Putin dotat pentru studii, el a cerut si a primit de Dumnezeu, dupa rugaciuni fervente, darul cunoasterii Sfintelor Scripturi, pe care le-a citit si meditat fara incetare tot restul vietii sale.

Devenit monah la Constantinopol, el a plecat in plerinaj la Ierusalim, pe atunci ocupat de turci. De acolo a vizitat Roma, unde s-a inchinat la mormantul Sfintilor Apostoli, iar apoi s-a instalat in Grecia, la manastirea de pe muntele Miopolis, in vremea domniei imparatului bizantin Alexis Comnenul (1081-1118). Aici a facut dovada de o ascultare si de o smerenie exemplare in viata comunitara, si de un zel arzator in lungile privegheri pe care le facea in fiecare noapte in chilia sa, nedand nicidecum odihna pleoapelor sale pana ce nu uda patul sau cu lacrimi (cf. Ps. 131). O asemenea purtare dadatoare de sfintenie i-a atras desigur ura diavolului, care l-a supus la ingrozitoare ispite si boli. Dar, inca o data, Meletie s-a aratat biruitor prin rabdare, si astfel Dumnezeu i-a daruit multime de harisme - a profetiei, a inainte-vederii, a discernamantului, a vindecarii bolilor -, pe care sfantul le-a utilizat spre folosul si mantuirea ucenicilor sai.

A adormit in pace, si sufletul lui s-a alipit cetelor ingeresti, la 1 septembrie 1105.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Anghel, care a marturisit in Constantinopol, la anul 1680, si care prin sabie s-a savarsit.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

in aceasta luna, in ziua a cincea, pomenirea junghierii Proorocului Zaharia, tatal inaintemergatorului si Botezatorului Ioan.

Sfantul Profet Zaharia si Dreapta Elisabeta au fost parintii Sfantului Profet inaintemergator si Botezator Ioan. Ei erau descendenti din neamul lui Aaron: Zaharia, fiul lui Barac, a fost preot in Templul din Ierusalim iar Elisabeta a fost sora Sfintei Ana, mama Preasfintei Fecioare Maria. Cele doua femei casatorite si evlavioase sufereau de nerodire a trupului, ceea ce pe vremea aceea era luat drept pedeapsa de la Dumnezeu.

intr-o zi, in timpul slujbei din templu, un inger i s-a aratat lui Zaharia care i-a spus ca sotia sa batrana va naste prunc, "care va fi mare inaintea Domnului" (Luca 1:15) si "va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie" (Luca 1:17).

Zaharia s-a indoit de aceasta prezicere si pentru aceasta slabire in credinta el a fost pedepsit, luandu-i-se graiul. Cand Elisabeta a nascut un fiu, fiind insuflata de Duhul Sfant i-a dat numele Ioan, desi nimeni din familie nu mai avea acest nume.

Cand l-au intrebat si pe Zaharia acesta a scris si el numele de Ioan pe o tabla. Imediat dupa aceasta i-a revenit darul vorbirii si a inceput sa profeteasca despre fiul sau care urma sa fie inaintemergatorul Domnului.

Cand Irod imparatul a auzit de la magi despre nasterea Mantuitorului, a dat ordin sa fie omorati toti copiii de parte barbateasca de pana la doi ani din Betleem si din imprejurimi, sperand astfel sa nu-i scape nici pruncul Iisus.

Irod stia despre nasterea neobisnuita a lui Ioan si vroia sa-l omoare, crezand ca acesta era viitorul Rege al Iudeilor cel din profetii. Dar Elisabeta s-a ascuns cu pruncul in munti si s-a rugat la Dumnezeu sa-i scape de prigonitori. Din mila Domnului muntele s-a crapat si i-a adapostit pe mama si fiu pana ce prigonitorii au disparut.

in acele zile tragice, Zaharia slujea in templu iar soldatii lui Irod au incercat in zadar sa afle de la acesta unde se ascundeau Elisabeta si Ioan. Apoi, acestia l-au omorat pe sfantul profet, injunghiindu-l in fata altarului (Matei 23: 35).

Elisabeta a murit la 40 de zile dupa sotului ei si Sf. Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a trait in pustie pana in ziua in care a aparut in fata poporului lui Israel.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Urban, Teodor, Medimn si a celor impreuna cu dansii optzeci de preoti si leviti, adica diaconi.

Mucenicii Urban, Teodor, Medimn impreuna cu cei 79 de tovarasi au patimit la Nicomidia sub imparatul arian Valentus (Valens) (364-378 sau 379). Episcopul ortodox Evagrie a fost inlaturat de la Biserica din Constantinopol si crestinii care nu au acceptat erezia ariana au fost inchisi si torturati.

Ajunsi la disperare, crestinii ortodocsi au cerut sprijinul imparatului si au trimis la el 80 de oameni religiosi, condusi de Sfintii Urban, Teodor si Medimn.

Auzind plangerile lor justificate, imparatul s-a maniat foarte tare dar s-a stapanit sa se arate. in secret l-a chemat pe eparhul Modest si i-a dat ordin sa-i omoare pe delegati. Modest i-a urcat pe un vapor spunandu-le ca vor fi trimisi la inchisoare, dar apoi le-a dat ordin ofiterilor sa dea foc corabiei aflata in larg. Astfel, toti martirii de pe corabie au ars de vii.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Sfintitului Mucenic Avda, episcop de Hormizd, in Persia.

Sfantul acesta a fost pe vremea lui Teodosie imparatul romanilor si a lui Isdigerd I (399-419) imparatul persilor, in anii 412. Fiind prins de mai-marele vrajitor care il silea sa se inchine soarelui si focului, fiindca nu s-a plecat, a poruncit sa-l bata peste tot trupul cu toiege de trandafir pline de ghimpi, atat de mult, incat a ajuns ca un mort. Pentru aceasta luandu-l slujitorii l-au dus la casa sa. Si dupa un ceas si-a dat sufletul sau in mainile lui Dumnezeu.

Tot in aceasta zi, pomenirea aratarii Sfantului Apostolul Petru la Iustinian imparatul.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfantului cuviosului mucenic Atanasie, egumenul (staretul) Manastirii Sfantului Simeon Stilitul, la Brest-Litovsk.

Sf. Mucenic Atanasie al Brest-ului a fost bielorus si s-a nascut in anul 1597 intr-o familie de crestini numita Filipovici. El a fost bine educat si cunostea literatura teologica si istorica dupa cum se poate vedea in jurnalul sfantului, care s-a pastrat.

in tinerete, Sf. Atanasie a fost dascal in casele comerciantilor polonezi. in 1627 a acceptat tunderea sub egumenul Iosif de la Manastirea Sf. Duh din Vilensk. Sf. Atanasie a fost numit ieromonah in 1632 si ales staret al Manastirii Duboisk de langa Pinsk.

Cu ajutorul si binecuvantarea speciala a Maicii Domnului, Sf. Atanasie a reusit sa reinvieze ortodoxia pe teritoriile limitrofe ale Rusiei vechi, care au fost luate de polonezi. intre anii 1638-1648 Sf. Atanasie a facut ascultare ca egumen al Manastirii Bretsk-Simeonov, indurand abuzuri nesfarsite din partea Uniatilor si fiind ilegal persecutat de autoritatile civile. A fost intemnitat de trei ori.

Sfantul a fost dus la Kiev in fata unui tribunal religios ca sa fie judecat dar a fost achitat si s-a intors la manastirea sa. Timp de zece ani Atanasie a luptat impotriva oamenilor rauvoitori, pentru triumful netulburat al ortodoxiei, marturie fiind suferintele sale.Dupa mai multe incercari de a-i frange spiritul de lupta pentru ortodoxie, in cele din urma, dupa un alt proces care i s-a intentat, sfantul a fost condamnat la moarte prin executie, deoarece era impotriva Uniatilor.

Sf. Atanasie a murit ca martir in noaptea de 4/5 septembrie 1648, iar dezgroparea moastelor s-a facut in 20 iulie 1679.

Tot in aceasta zi, pomenirea purtatorului-de-patimire sfantul print Gleb.

Sfantul Print Gleb, botezat cu numele David, a fost unul din primii martiri rusi cunoscuti sub numele de "Purtatori de patimiri". El a patimit impreuna cu fratele sau, printul Boris (botezat in crestinism cu numele de Roman). Dupa uciderea Sf. Boris, Svyatopolk Blestematul i-a trimis Printului Gleb un mesager mincinos

care-i aducea informatii eronate despre tatal lor, Marele Print Vladimir, mort din cauza unei boli, incercand astfel sa scape si de ultimul pretendent la tronul din Kiev.

Fiind mintit, Printul Gleb s-a grabit sa ajunga la Kiev insotit de o mana de oameni. Fratele sau mai intelept Yaroslav, ajungandu-l din urma la Smolensk, nu l-a putut opri pe acesta din drum, deoarece sfantul Gleb nu-si putea imagina o astfel de cruda inselaciune din partea fratelui sau Svyatopolk.

Nu departe de Smolensk, ucigasii au urcat pe nava Sf. Gleb, care nu s-a opus, cerand doar sa fie lasat in viata pentru varsta lui frageda. Dar la ordinul criminalilor, bucatarul navei i-a taiat gatul lui Gleb ingropandu-l langa Smolensk, intr-un loc pustiu, intre doua trunchiuri de copac, intr-un sicriu modest din lemn. (+1015). in perioada 1019-1020 fratele sau, Yaroslav i-a descoperit mormantul si trupul neputrezit care a fost mutat la Vyshgorod langa Kiev si ingropat langa sfantul print Boris.

Mai tarziu, moastele fratilor au fost mutate in 2 mai la Biserica Sf. Vasile cel Mare, savarsindu-se multe minuni la raclele celor doi sfinti "Purtatori de Patimiri". Mitropolitul Ioan al Kievului a compus o slujba pentru printii sfinti fixand si data praznuirii lor in comun ziua de 24 iulie, incepand din prima jumatate a sec. al XI-lea.

Biserica Rusa i-a cinstit din vremuri stravechi pe acesti doi sfinti, care prin rugaciunile lor au ajutat locul lor de nastere, mai ales in perioadele de mari tulburari. Astfel, chiar inainte de Batalia de la Neva din 1240, Patimitorii Boris si Gleb au aparut in vis unui soldat din armata printului Alexander Nevsky (23 noiembrie, 30 august si 23 mai), ajutand rusii in timpul luptei.

Cronicile sunt pline de marturii ale milostivirii celor doi sfinti rusi si de minunile care s-au vazut la raclele lor. Multe biserici s-au construit in Rusia care au primit hramul Sfintilor Purtatori de Patimiri Boris si Gleb.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

in aceasta luna, in ziua a sasea, pomenirea minunii celei mari ce s-a facut in Colose (Frigia) de Arhistrategul Mihail.

Cand a trecut prin Frigia ca sa propovaduiasca Evenghelia, Sfantul Apostol Ioan a prorocit o apropiata vizita providentiala a printului arhanghelilor, Mihail, in locul numit Heretopa. Si intr-adevar, la putin timp, in acel loc in mod minunat a izbucnit din pamant un izvor vindecator de toata boala. Unul din multii credinciosi care s-au perindat pe la acest izvor, a carui fiica s-a vindecat prin aceasta apa, a contruit pe acel loc, in semn de recunostiinta, o mica biserica inchinata Arhanghelului Mihail.

Nouazeci de ani mai tarziu, in aceasta biserica s-a asezat, spre a practica asceza si a servi la altar, un tanar numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul si dragostea acestui tanar atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni si vindecari. Dar oarecare elini, aprinsi de zavistie din pricina minunilor preamarite ce se faceau in biserica Arhistrategului Mihail, au vrut sa abata raul care curgea acolo aproape si sa-l porneasca asupra Bisericii, ca sa inece si Biserica si sa piarda si pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg, insusi aratandu-se si poruncind lui Arhip sa se imbarbateze, a lovit cu un toiag piatra, si facand cale apei printr-insa, de atunci pana in ziua de astazi, se vede cum acolo este inghitita apa si se mistuieste.

Tot in aceasta zi, pomenirea patimirii Sfintilor Mucenici Eudoxie, Zinon, Romil si Macarie.

Acestui Sfant Romil i s-a taiat capul in zilele lui Traian, care a trimis la oarecare cetati in izgonire unsprezece mii de crestini, si cu amara moarte i-au omorat. Iar in zilele lui Diocletian, Eudoxie primind pe slujitorii care il cautau, le-a spus ca el este Eudoxie, si aceia il sfatuiau sa fuga. Iar el uitand de femeie, de copii, de rude, de casa si de celelalte, s-a dus inaintea domnitorului din Melitin, si intai scotandu-si braul de la sine, care era semn de dregatoria comitiei, l-a aruncat in obrazul domnitorului; si impreuna cu dansul multimea ce sta imprejur, toata ceata lui, 1104 ostasi, asemenea au facut. Dupa aceea pe dumnezeiescul Eudoxie l-au intins patru slujitori si l-au batut pe coaste, l-au schingiuit si l-au condamnat a primi moarte prin sabie. insa cand a sosit la locul executiei, intorcandu-se inapoi si-a vazut sotia, si aducandu-i aminte de cele ce o invatase mai inainte si poruncindu-i sa puna sfarsit bun la toate, i-a dat cea de pe urma invatatura: sa nu planga pentru moartea lui, ci sa-i faca in sat un mormant fara de semn si sa-i bage trupul acolo si sa cinsteasca mai mult ziua aceea cu luminata bucurie. Apoi mucenicul ridicandu-si ochii si mainile la cer, i s-a taiat cinstitul cap, impreuna cu iubitul sau Zinon si cu ceilalti sfinti mucenici. Trecand sapte zile, s-a aratat Sfantul Eudoxie in vis sotiei sale, si i-a poruncit ei ca sa spuna Sfantului Macarie sa mearga la divan, unde mergand si nevrand sa aduca jertfa la idoli, i s-a taiat si lui fericitul cap.

Tot in aceasta zi, pomenirea celor 1104 ostasi, si a Sfintei Calodoti, care de sabie s-au savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Faust prezbiterul, Macarie, Andrei si Viv monahul, Chiriac, Dionisie, Andronic, si sfintele: Andropelaghia si Tecla, si Teoctist corabierul, si alt Chiriac, Dimotul, taranul, care de sabie s-au savarsit.

Acesti sfinti au fost parati ca sunt crestini, in zilele imparatului Deciu, catre Valerie domnitorul Alexandriei. Fiind adusi sfintii, si cutremurandu-se Valerie de intarirea si nespaimantarea lor, i-a osandit la moarte prin sabie. Si luandu-si ei sfarsitul asa, iubitorii de Hristos ce erau in Alexandria le-au luat trupurile si le-au bagat in cetate, intru marirea lui Hristos, adevaratul nostru Dumnezeu.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Sarapavon senatorul, care de sabie s-a savarsit.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Creştinii ortodocşi români îl cinstesc astăzi, 09 septembrie 2016, pe Sfântul Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău.

Sfântul s-a născut la începutul secolului al XVII-lea într-o familie de credincioși din satul Mesteacăn, din ținutul Neamțului. De mic copil, fiind luat de către părinți la sfintele slujbe de la Mănăstirea Tazlău, a simțit că sufletul „i se întraripează cu dumnezeiescul dor, pentru care, luând binecuvântare părintească, a intrat din fragedă tinerețe în obștea acestei mănăstiri. A deprins viața monahală, apoi a primit îngerescul chip al călugăriei. Aici el a dat dovadă de multă dragoste și râvnă duhovnicească, devenind un ales lucrător al smereniei întru ascultare, al rugăciunii neîncetate și al postirii îndelungate. După puțină vreme a fost hirotonit, fără voia lui, diacon și preot, devenind în scurtă vreme un iscusit povățuitor de suflete. Dorul pentru o nevoință mai aspră l-a făcut să se retragă în pustnicie într-o peșteră de pe Măgura Tazlăului, unde s-a ostenit în privegheri de toată noaptea, răbdând și biruind frigul cumplit și ispitele diavolești. Dobândind darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor și al izgonirii demonilor, el devine foarte căutat de către mulțimile de călugări și credincioși. Cuviosul a fost și un adevărat apărător și mărturisitor al dreptei credințe, păstrând aprinsă flacăra Ortodoxiei în tot ținutul Neamțului.

Urcând în scurt timp pe treptele sfințeniei, multora le aducea folos duhovnicesc prin viețuirea sa aleasă, prin rugăciunile și sfaturile sale, deoarece era binecuvântat de Dumnezeu cu darul deosebirii gândurilor și s-a arătat făcător de minuni încă din timpul vieții.

A trecut la Domnul în jurul anului 1660, fiind înmormântat în pridvorul bisericii Mănăstirii Tazlău.

Încă din timpul vieții, poporul l-a socotit drept sfânt, lucru adeverit și de Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, care l-a cunoscut și, apoi, i-a sărutat cinstitele moaște, după cum însuși mărturisește: „Apucat-am în zilele noastre părinți înalți la podvig (nevoință) și plecați la smerenie adâncă: pe părintele Chiriac de la Bisericani și pe Chiriac de la Tazlău”, iar în Patericul Sfinților moldo-români, din anul 1888, se scrie: „Asemenea, tot întru această vreme, s-a nevoit sihăstrește și alt preacuvios părinte Chiriac de la Schitul Tazlăul și tare mult s-a luptat împotriva vrăjmașilor celor nevăzuți și desăvârșit i-a biruit”.

Drept mărturie a viețuirii sale sfinte și minunate este aceea că după moarte, trupul fiindu-i dezgropat, a fost găsit nestricat. Cu credință adâncă și cu nădejde vin și astăzi să se închine la mormântul său călugări și credincioși de pretutindeni.

A fost trecut în rândul Sfinților de către Biserica Ortodoxă Română în anul 2008, având zi de pomenire la 9 septembrie.

in aceasta luna, in ziua a noua, pomenirea Sfintilor dreptilor Parinti Ioachim si Ana.

Praznuim in aceasta zi pe sfintii Ioachim si Ana, ca unii prin intermediul carora noi toti am aflat Mantuirea, pentru nasterea Preasfintei Stapanei Doamnei noastre de Dumnezeu Nascatoarea.

Sfantul Ioachim, fiul lui Barpatir, era din neamul regelui David, caruia Dumnezeu i-a randuit ca Mantuitorul sa se nasca din urmasii lui.

Sfanta Ana era fiica lui Matan. Din partea tatalui ei, era din tribul lui Levi, iar dinspre mama sa, era din tribul lui Iuda.

Prin post si rugaciune, dar mai ales prin randuiala lui Dumnezeu, ei au avut un copil la batranete, pe Fecioara Maria, Prea Sfanta Nascatoarea de Dumnezeu.

Sfantul Ioachim a murit la ani dupa ce au avut copila, in varsta de 80 de ani, dupa aducerea si intrarea fiicei lui in Templul de la Ierusalim. Sfanta Ana a murit in varsta de 70 de ani, la doi ani dupa sfantul Ioachim, ani pe care i-a petrecut in Templu cu fiica ei.

Sfintii Ioachim si Ana sunt adesea invocati in rugaciuni de cuplurile care nu reusesc sa aiba copii.

Iar la 25 iulie praznuim Adormirea sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Severian, care s-a savarsit legandu-i-se de picioare bolovani de piatra si apoi spanzurat pe zid.

Sfantul Severian (+ 320) a mucenicit pentru Hristos in cetatea Sevastia (Sebastia) din Armenia in zilele guvernatorului Licius, in anii cand crestinii erau persecutati de imparatul Licinius.

A fost descoperit crestin, pentru ca indemnase si pe cei patruzeci de mucenici de la Lacul Sebastiei (praznuiti la 9 martie) spre nevointa muceniciei.

Drept aceea, cateva luni mai tarziu (in luna septembrie a aceluiasi an 320) paganii l-au adus si pe el in fata judecatorului pentru a vina de a fi marturisit credinta crestina. L-au supus la multe chinuri, iar mai apoi l-au agatat pe zidul cetatii Sebastiei, si ingreunandu-i picioarele si grumazul cu bolovani mari de piatra, si-a dat sufletul lui Dumnezeu.

Tot in aceasta zi, pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Teofan marturisitorul, care a sihastrit mai inainte de Diocletian.

Acest sfant era din parinti elini; si apropiindu-se catre Hristos, fiind inca prunc, a vazut un copil patimind foarte rau de frig, si l-a imbracat cu hainele sale. intrebandu-l tatal sau: "Unde-ti sunt hainele, fiul meus" A raspuns: "Pe Hristos L-am imbracat". Iar tatal sau zise: "Cine este Hristoss De vreme ce noi cinstim pe Ermes si pe Apolon". Atunci copilul, lepadandu-se de tatal sau, l-a luat ingerul Domnului, si l-a suit in muntele ce se cheama Diavinon, si l-a dat in seama unui parinte sihastru, care petrecea viata calugareasca de saptezeci si cinci de ani. Si luandu-l acel parinte l-a invatat Sfanta Carte si viata calugareasca; si erau hraniti amandoi de un inger. Dupa cinci ani, raposand staretul, copilul a sihastrit in acea pestera cincizeci si opt de ani.

Dupa aceea, fiind povatuit de dumnezeiescul inger, a iesit din pestera, si incalecand pe un leu, a umblat saizeci de stadii, si a predicat pretutindeni credinta in Hristos. Dar fiind prins, imparatii Caros, Carin si Numerian au pus si i-au dat o suta de palme. Dupa aceea, supunandu-l la felurite chinuri, si vazand ca prin minunile ce facea el, venea catre Hristos multa multime si se boteza de dansul, s-au rusinat, si l-au lasat sa petreaca in sihastria sa. Si suindu-se iarasi la pestera in care locuise mai inainte, si petrecand acolo si alti saptesprezece ani in sihastrie, pana s-au facut toti anii sihastriei lui saptezeci si cinci, s-a mutat catre Domnul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Hariton, care de sabie s-a savarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor celor ce s-au adunat in Efes la Sfantul si a toata lumea al treilea Sinod, in zilele imparatului Teodosie cel Mic, si au caterisit pe necredinciosul Nestorie, episcop de Constantinopol.

Acest Sfant si a toata lumea Sinod s-a adunat pe vremea imparatului Teodosie cel mic, la anii de la Hristos 431, impotriva lui Nestorie patriarhul Constantinopolului, care despartea in doua pe unul Hristos, caci il zicea ca Hristos nu reuneste in El insusi in mod desarvarsit firea umana si firea dumnezeiasca, si il vedea deci pe Hristos a fi un simplu om divinizat, si nu Dumnezeu intrupat. Astfel, dupa invatatura acestui Nestorie, Preasfanta Maria, Mama lui Iisus, nu poate fi numita Nascatoare de Dumnezeu (Theotokos).

Mai ales datorita harului apostolic si scrierilor inspirate de Duhul Sfant ale sfantului Chiril de Alexandria (praznuit la 9 iunie), Sfintii Parinti in numar de doua sute, reuniti in anul 431 la Niceea intr-un Sinod a toata lumea (ecumenic) sub conducerea sfantului Chiril, au zdrobit erezia lui Nestorie si au confirmat credinta primelor doua Sinoade Ecumenice, proclamand clar ca Domnul Iisus Hristos a asumat firea omeneasca in intregime, ca sa ne deschida noua posibilitatea unei adevarate uniri cu firea Sa divina (indumnezeirea).

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

in aceasta luna, in ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfintelor Mucenite si bine-biruitoare fecioare: Pistis, Elpis si Agapis si a maicii lor, Sofia.

Aceste sfinte au trait in Italia, pe vremea imparatiei lui Adrian (117-138).

Deci aducand pe Pistis, care era de doisprezece ani, si marturisind ea pe Hristos, au batut-o cu toiege, si i-au taiat sanii, din care in loc de sange a curs lapte, si dupa alte chinuri, i-au taiat capul.

Dupa aceea pe Elpis, care era de zece ani, au supus-o de asemenea la felurite chinuri, si la urma, prin sabie si-a primit si ea moartea.

Tot asa a fost chinuita si Agapis, care avea noua ani, si la urma i-au taiat capul.

Iar maica lor, Sofia, trei zile pe urma plangand pe mormantul lor, si-a dat sufletul catre Domnul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Agatoclia.

Aceasta sfanta a fost slujnica a unui oarecare Nicolae, care era crestin.

Femeia lui, care era pavlichiana, ocara a facut Agatocliei timp de opt ani, batand-o peste grumaji cu pietre, gonind-o desculta prin locuri colturoase, zdrobindu-i coastele cu un ciocan de fier si arzandu-i limba.

Dar, vazand ca nu poate sa o intoarca spre voia sa, i-a turnat jeratec peste grumaz, silind-o astfel sa paraseasca viata aceasta.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Maxim, Teodot si Asclipiodota.

Acesti sfinti au fost batuti, li s-au taiat degetele mainilor si au fost bagati in temnita intunecata, pentru ca marturiseau pe Hristos. La urma le-au taiat capetele.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintei Lucia si a Mucenicului Geminian, fiul ei.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Teodota.

impaimparatind Alexandru la Roma cea veche, a fost trimis Simpliciu in Capadocia, si a fost clevetita catre dansul Teodota, care era din partile Pontului, femeie foarte bogata. Fiind adusa inaintea lui, si neputand sa o plece ca sa lase credinta in Hristos, au atarnat-o si i-au zgariat pantecele multe ceasuri; iar ea lauda pe Dumnezeu si rabda, parandu-i-se ca altcineva ar fi chinuit.

Dupa aceea, pogorand-o, au bagat-o in temnita si dupa opt zile s-a deschis temnita singura, iar pazitorii s-au spaimantat si degraba au vestit lui Simpliciu, dar el nu i-a crezut. A doua zi au adus-o pe sfanta inaintea lui, si vazand-o cu totul sanatoasa, neavand macar un semn cat de mic de rani pe trupul sau, a intrebat-o: "Cine esti tus" Iar sfanta i-a zis: "Ti s-a intunecat mintea, ca de-ai fi treaz m-ai cunoaste ca eu sunt Teodota". Acestea auzind Simpliciu, a poruncit sa fie incins tare un cuptor, in care au bagat pe sfanta.

A doua zi a trimis dregatorul pe doi popi idolesti si cu altii dimpreuna, ca sa risipeasca cenusa trupului sfintei. Acestia destupand gura cuptorului, au fost arsi amandoi de para focului, iar ceilalti au vazut pe sfanta intre doi tineri imbracati in vesminte albe, sezand si cantand; si a iesit sfanta din cuptor nevatamata, bucurandu-se si cantand.

Dupa aceea, plecand Simpliciu la Bizant (Constantinopol), a poruncit sa ia si pe sfanta legata sa o duca dupa dansul. Si abatandu-se el la Ancira, a cerut sa fie adusa sfanta, catre care a zis: "De nu te vei pleca mie sa jertfesti la zei, te voi ucide pe gratar incins". Iar ea zise lui: "De va intra si Doroteu, slujitorul zeilor, cu mine si va birui focul, voi jertfi si eu zeilor tai". Si a zis Simpliciu catre Doroteu: "Intra cu dansa avand pe zei ajutor". Dar intrand el cu sfanta, indata s-a topit de foc, iar sfanta a iesit nevatamata. De care lucru mirandu-se dregatorul, a poruncit sa fie legata iarasi sfanta, si dusa la Bitinia. Si cand a sosit la Niceea, a poruncit ca sa intre sfanta in capistea idolilor sa faca rugaciune.

Sfanta a primit aceasta cu bucurie; dar toti idolii au cazut si s-au zdrobit. Atunci cu manie a poruncit dregatorul ca sfanta sa fie intinsa in patru parti, si sa fie despicata cu fierastraul. Si facandu-se asa, fierastraul s-a tocit, neputand sa faca nimic, iar sfanta ramase libera, multumind Mantuitorului Dumnezeu. intunecandu-se mintea lui Simpliciu, a poruncit sa ucida pe sfanta prin sabie; si asa i-au taiat capul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor o suta de mucenici, si a Sfintilor Pilevs (Pileus) si Nil episcopii si a celor 46 de mucenici de la Palestina.

Cand s-a ridicat prigoana impotriva crestinilor din partea inchinatorilor la idoli, atunci au fost prinsi si acesti sfinti. Din Egipt, au prins doi episcopi, ce se numeau Pilevs si Nil, si doi boieri mari, ce se chemau Patermutie si Ilie, si altii impreuna cu acestia fiind la numar o suta; iar din Palestina au prins cincizeci. Sfantul Pilevs si sfantul Nil, asemenea si Patermutie si Ilie, si cei cincizeci din Palestina, toti acestia prin foc au savarsit marturisirea, si au luat cununile de la Domnul.

Iar pe cei o suta ce se trageau din Egipt, mai intai i-au orbit, scotandu-le ochii si taindu-le pulpele cele stangi ale picioarelor, dupa aceea i-au dat ca sa lucreze la metale. Si in sfarsit, le-au taiat capetele, luand si ei de la Dumnezeu cununile nevointei.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Haralambie si Pandoleon, cu tovarasii lor. A caror praznuire se face la mucenicia lor, care se afla la Defteron.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Iraclid si Miron, episcopii Tamasului de la Cipru.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

in aceasta luna, in ziua a douazeci si una, pomenirea Sfantului Apostol Codrat.

Acesta fiind om vechi si mult stiutor a predicat cuvantul Domnului in Atena si in Magnesia; si luminand pe multi cu invatatura dogmelor i-a adus la lumina cunostintei lui Dumnezeu. Pentru aceea l-au alungat persecutorii de la turma sa din Atena; intai a fost improscat cu pietre si in foc ispitit, si apoi cu alte chinuri. Iar mai la urma a primit cununa muceniciei pe vremea imparatiei lui Eliu Adrian.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Prooroc Iona.

Acest Prooroc a fost fecior al lui Amati din Get, din Cariatmaus, aproape de Azot cetatea elinilor de langa mare. Si fiind aruncat de chit, a mers la Ninive de a propovaduit; si intorcandu-se n-a ramas in pamantul sau, ci luand pe mama-sa a locuit in Asur, cetatea celor de alt neam. Pentru ca zicea: "Asa imi voi ridica rusinea mea, de vreme ce am mintit, proorocind asupra Ninivei cetatii celei mari". Acesta este feciorul vaduvei, pe care l-a inviat proorocul Ilie; caci mustra atunci Ilie pe Ahav, si chemand foamete pe pamant a fugit si mergand la Sarepta Sidonului, a aflat pe acea vaduva cu fiul ei. Si a locuit la dansa, caci nu putea sa locuiasca cu cei netaiati imprejur; si a binecuvantat-o pe dansa pentru primirea ei de oaspeti. Acesteia i-a inviat feciorul care-i murise. Si sculandu-se Iona dupa foamete a mers la pamantul lui Iuda, si a ingropat pe mama-sa care murise, aproape de Balanul Deborei, si a locuit in pamantul Senaar, si a murit acolo si a fost ingropat in pestera lui Cenezeu, care fusese judecator unui trib, pe cand nu era imparatie. Si a dat semn in Ierusalim si in tot pamantul, cand vor vedea piatra urland cu jale cu viers subtire, si gandac din lemn graind catre Dumnezeu, atunci se va apropia mantuirea. Atunci vor vedea Ierusalimul stricat pana in temelie, si vor veni catre dansul toate limbile ca sa se inchine Domnului. Si vor cladi pietrele lui spre apusul soarelui. Si acolo va fi inchinaciunea Unsului, caci Ierusalimul s-a dat spre pustiirea fiarelor salbatice. Si atunci va veni sfarsitul a toata suflarea.

Tot in aceasta zi, pomenirea preacuviosului Parintele nostru Iona Savaitul.

Acest preacuvios preot a fost tata al Preacuviosului si Preafericitului Teodor, si al lui Teofan facatorul de canoane. Chipurile lor le-a scris Teofil luptatorul de icoane. Acest parinte Iona mergand la Lavra Sfantului Sava, si calugarindu-se, a dobandit smerenia desavarsita. Si facand multe bunatati, intru batranete bune s-a dus catre Domnul

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Eusebie.

Acest sfant a mers singur catre ighemonul Feniciei si i-a zis: "Pentru ce esti fara de minte, luptatorule cu Dumnezeu, de gonesti turma lui Hristoss" Si acela maniindu-se a poruncit sa spanzure pe sfantul si sa-l sfasie, bagand sare in traiste de par si legandu-le, strujea carnea sfantului foarte rau. Dar sfantul se bucura ca si cum ar fi patimit in trup strain. Atunci dregatorul aflandu-se in uimire, a dat porunca sa-i taie capul; si s-a suit la ceruri, slavind si binecuvantand pe Dumnezeu.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici si frati buni, Eusebie, Nestavu si Zinon.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Parintilor nostri: Meletie si Isachie, episcopii Ciprului.

Acesti sfinti si fericiti parinti ai nostri au fost episcopi ai Bisericii lui Hristos, din Cipru. Erau cucernici si cu frica lui Dumnezeu. Lucru neincetat avea a invata pe popor dumnezeiestile cuvinte ale lui Hristos, si a-si imparti averea la cei ce aveau nevoie. Si asa facand in toata viata lor, prin felurite locuri, s-au mutat catre Domnul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Prisc.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor sase Mucenici, care erau pazitorii imparatului Maximian.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

in aceasta luna, in ziua a douazeci si treia, pomenirea zamislirii Sfantului slavitului inaintemergatorului si Botezatorului prooroc Ioan.

Aceasta dumnezeiasca zamislire a binevestit-o dumnezeiescul Arhistrateg Gavriil catre proorocul si sfintitul Zaharia, zicandu-i: "Ascultata a fost rugaciunea ta". Asa ca din aceasta s-a cunoscut mai inainte dumnezeiasca si fecioreasca nastere a Preacuratei Nascatoarei de Dumnezeu, adica pentru minunea, si a batranetilor si a sterpiciunii Elisabetei.

Cand Domnul si Dumnezeul nostru, unic Fiu si Cuvant al Tatalui, se pregatea sa se pogoare din inaltul Cerului pentru a fi zamislit in chip feciorelnic in sanul Preacuratei Sfinte Maica Domnului, voi sa intareasca si sa vesteasca aceasta Minune intre Minuni printr-una care sa ii semene fara a fi precum el. De asemenea, pentru ca intru toate Sfantul Ioan Botezatorul sa fie inaintemergatorul lui Hristos, cu sase luni inainte ca Arhanghelul Gavriil sa se arate Maicii Domnului, acesta din urma se arata Marelui Prooroc Zaharia, in momentul in care intra in templul Domnului ca sa tamiieze si sa se roage pentru popor. Vazandu-l, Zaharia fu cuprins de spaima, dar Ingerul il linisti spunindu-i : "Nu-ti fie teama, Zaharie, rugile tale au fost ascultate, si femeia ta Elisabeta iti va darui un fiu pe care il vei numi Ioan. Vei avea multa bucurie si veselie, si multi se vor bucura de nasterea lui. Caci el va fi mare in fata Domnului, si se va umple de Duhul Sfint inca din sinul mamei sale" (Luca 1, 13-15).

Dar Zaharia era batran, si la fel si femeia lui. De aceea el se indoi pentru o clipa de adevarul cuvintelor Ingerului cum ca acolo unde Dumnezeu voieste, randuiala firii se biruieste. De aceea Gavriil il instiinta ca - pentru necredinta lui, dar si ca sa invete sa se foloseasca de graiul sau numai pentru a-l preamari pe Domnul -, el va ramane in mutenie pana ce se va naste pruncul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Andrei si Ioan, Petru si Antonie, care s-au savarsit in Africa.

Domnind la Roma Vasile Macedon, domnea si tiranea preacrudul Avrahin Agareanul (Turcul) toata Africa. Acesta pradand Siracuzele (aceasta este Mitropolia Siciliei), a luat de acolo pe Ioan impreuna cu copiii lui, Petru si Antonie, care erau inca mici si indata a poruncit sa-i invete carte agareneasca. Si dupa ce au ajuns la varsta barbateasca, si intreceau pe multi cu intelepciunea si cu faptele bune, mirandu-se de dansii acel viclean Veliar, i-a boierit: facand pe Antonie ghenicon, si pe Petru sachelar. insa acestia in ascuns erau crestini, iar la vedere se fatarniceau ca sunt saracini. Dar nu s-au putut ascunde mult timp. Ca afland Avrahin, si maniindu-se, i-a pus cu picioarele in obezi, si i-a batut cu toiege noduroase.

Fericitul Antonie luand patru sute de toiege pe talpi, multumea lui Dumnezeu. Dupa aceea l-a pus pe un gratar, legat deasupra unui samar cu streanguri si l-a purtat prin mijlocul targului. Iar pe Petru dezbracandu-l, l-a batut cu toiege pe spinare si pe pantece, si l-a bagat in temnita. Dupa aceea mai scotandu-i, iarasi i-a supus la cumplite chinuri, in timpul carora si-au dat sufletul lui Dumnezeu. Dupa aceea au adus si pe tatal lor Ioan, si ridicandu-l cu mana stanga de grumaji, ii baga lui sabia in gura pe gatlej, si asa el si-a dat duhul peste fiii sai.

Si facand foc mare, au ars trupurile sfintilor toate la un loc. Iar fericitul Andrei, foarte batran fiind de varsta, si multa vreme zacand la inchisoare, uscat fiind de foame si de sete si de goliciune si nesupunandu-se aceluia, a fost strapuns cu sulita si apoi i s-a taiat capul. Si asa s-a plinit marturisirea lor.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Raida fecioara.

Aceasta sfanta s-a nascut in Egipt, la locul ce se cheama Tama, fiica fiind unui preot anume Petru, si a imbracat schima monahiceasca, avand ea doisprezece ani. Deci pogorandu-se impreuna cu alte fecioare la fantana ca sa-si scoata apa si vazand multe fecioare, femei si multime de barbati, preoti si diaconi si calugari, pe care ii prinsese ighemonul Luchian, si-i ducea legati intr-o corabie, si afland ea ca sunt legati pentru Hristos, imbarbatandu-se, a intrat si ea intre dansii, rugandu-se lui Comentarisie care era mai mare, ca sa fie si ea cu aceia, iar acela o invata sa-si aleaga ce este mai bine: sa nu patimeasca chinuri, nici sa moara cu acei legati. Dar nevrand ea, a stat inaintea ighemonului si a batjocorit pe zeii lui si l-a scuipat in obraz caci isi batea joc de credinta crestinilor. De aceea, dupa multe chinuri i s-a taiat capul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Cuvioaselor femei surori Xantipi si Polixeni.

Aceste sfinte au fost din tara spaniolilor, pe vremea lui Claudie Cezarul. Xantipi era femeia lui Prob care administra tara si a fost invatata de Apostolul Pavel cand a fost acolo, si impreuna cu altii si barbatul ei. Iar Polixeni fusese rapita de oarecare om rau si facator de rele; dar cu darul lui Dumnezeu a scapat curata si neintinata, si a fost botezata de Apostolul Andrei.

Crezand multi prin ea, a luat cu sine pe Apostolul Onisim, si s-au dus in Spania, patria sa. Dupa acea calatorie mare si nespusa, a fugit tragand cu dansa si pe Rebeca cu care se botezase, si a aflat pe sora sa Xantipi. Si petrecandu-si viata impreuna, si multe puteri de minuni aratand, catre Domnul s-au dus.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului noul Mucenic Nicolae Pantopolitul, care, marturisind in Constantinopol, la anul 1672, prin sabie s-a sfarsit.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului noul Mucenic Ioan din Konitsa.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Sfantul Antim Ivireanul
 

Sfantul Antim Ivireanul

https://www.youtube.com/watch?v=9DBKiIXW9II

https://www.youtube.com/watch?v=LQzvaTun6QM
http://www.doxologia.ro/ceaslov/acat...ntim-ivireanul

27 Septembrie
 

Anul acesta este Anul Comemorativ al Sfantului Ierarh Antim Ivireanul - si al Tipografilor Bisericesti din Patriarhia Română.

Antim Ivireanul, mitropolit român de origine georgiană - 300 ani de la trecerea la Domnul prin moarte martirică

http://4.bp.blogspot.com/-7Tz0nRY-LE...-ivireanul.jpg

Fiind un apărător energic al drepturilor Bisericii și ale poporului român, din pricina atitudinii sale antiotomane, în toamna anului 1716, la cererea domnitorului Nicolae Mavrocordat (primul domn fanariot al Țării Românești), a fost înlăturat din scaun, închis, caterisit de patriarhul ecumenic și condamnat la exil pe viață în Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai. Pe drumul spre locul exilului, a fost ucis de ostașii turci din escortă, iar trupul său a fost aruncat în râul Marița, în apropiere de Adrianopol.

https://ro.orthodoxwiki.org/Antim_Ivireanul

Troparul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul

Sfinte Părinte Ierarhe Antim, după vrednicie ai fost rânduit păstor si învătător turmei tale si cu întelepciune dumnezeiască ai revărsat râurile sfintelor tale cuvinte. Viata ai pus-o pentru păstoritii tăi si cununa muceniciei ai dobândit de la Hristos Dumnezeu pe Care roagă-L Sfinte Părinte Ierarhe Antim să dăruiască pace si mare milă celor ce săvârsesc sfântă pomenirea ta.

in aceasta luna, in ziua a unsprezecea, pomenirea Sfantului Apostol Filip, unul din cei sapte diaconi.

Acesta era din Cezareea Palestinei si luandu-si femeie a nascut patru fete proorocite. De acesta pomeneste dumnezeiescul Luca evanghelistul la Faptele Apostolilor. A fost facut si diacon de catre apostoli la lucrarea sfintilor, impreuna cu Stefan si cu ceilalti. Acesta a luminat Samaria si a botezat pe Simon vrajitorul, care se fatarnicea; si rapit fiind de ingeri a aflat pe etiopianul famen, pe care invatandu-l l-a botezat. Dupa aceea fiind adus de inger la cetatea Azot a luminat-o si pe aceasta cu cuvantul sau. Apoi a mers la Tralia cea din Asia, in care facand minuni si zidind biserica, s-a mutat catre Domnul.

Tot in aceasta zi, Sfintele Mucenite Zinaida si Filonila, surorile.

Acestea au fost din Tarsul Ciliciei, rudenii lui Pavel apostolul si parasindu-si patria si lepadandu-se de averea lor si prefacandu-se ca umbla cu mestesugul doctoricesc, iar dupa adevar plineau lucrul apostolesc. Au venit si in cetatea Dimitriadei si intrand intr-o pestera, petreceau acolo viata lor; in care loc Zinaida tamaduind boli si slabiciuni s-a mutat catre Domnul. Iar Filonila dandu-se pe sine la indelungate postiri si privegheri cu rugaciunea facea multe minuni. Si cu slujba slujind firii, s-a dus din viata aceasta vremelnica.

Tot in aceasta zi, Preacuviosul Parintele nostru si marturisitorul Teofan, fratele Sfantului Teodor Scrisul.

Acestia fiind din parinti cucernici, care locuiau in Palestina si aveau grija iubirii de oaspeti, prin sarguinta parintilor lor au invatat toata filozofia cea sfanta si cea elineasca si s-au calugarit, apoi au fost hirotoniti preoti. Pe atunci tulburandu-se paganul Teofil impotriva icoanelor si oprindu-le de la inchinare, au fost trimisi acesti preaintelepti de catre cel ce era atunci patriarh de Ierusalim, catre acel hulitor de Hristos imparat pentru pricina aceasta; inaintea caruia stand de fata si mustrandu-l ca pe un luptator impotriva lui Dumnezeu au fost inchisi in temnita amandoi multa vreme. Dupa aceea spurcatul chemand pe fercitul Teodor la el din temnita si batandu-l rau si infierandu-i obrazul cu stihuri iambicesti l-a trimis iarasi la temnita. Iar pe Sfantul Teofan, patimind si el asemenea, l-a trimis in Tesalonic la inchisoare. Dupa moartea paganului Teofil, fiind chemat de la inchisoare de Mihail si Teodora, binecredinciosii imparati, a fost facut mitropolit Bisericii din Niceea de patriarhul Metodie, care a risipit erezia luptei impotriva icoanelor; si ocarmuind Biserica si turma sa precum iubeste Dumnezeu, a trecut din viata aceasta.

Tot in aceasta zi, pomenirea sfintilor patriarhi ai Constantinopolului: Nectarie, Arsachie si Sisinie.

Duminica dupa 11 zile ale acestei luni, se face pomenirea Sfintilor si fericitilor Parinti de la Niceea, care a doua oara s-au adunat in acest oras in zilele iubitorilor de Hristos imparati Constantin si Irina, impotriva celor ce paganeste si fara invatatura si fara socoteala faceau Biserica lui Dumnezeu a sluji idolilor si aruncau cinstitele si sfintele icoane.

Sfantul si a toata lumea al saptelea Sinod, s-a tinut la Niceea, a doua oara, in zilele imparatului Constantin si ale Irinei maicii sale; in ale lui Adrian papa Romei si Tarasie al Constantinopolului; Politian al Alexandriei, Teodoret al Antiohiei si Ilie al Ierusalimului. Erau Sfintii Parinti, ce se adunasera acolo, trei sute saizeci si cinci; care s-au strans impotriva luptatorilor icoanelor si au anatemizat cu scrisoare anume tot eresul si pe capeteniile eresurilor, apoi pe toti luptatorii impotriva icoanelor, poruncind si intarind cu scrisoare, cum ca cel ce nu va cinsti sfintele icoane, este strain de dreapta credinta. Au dogmatisit ca cinstea icoanei se ridica la chipul cel dintai; si cum ca cel ce cinsteste icoana, cinsteste pe insusi cel ce este infatisat in aceasta. Si asa randuind si intarind dreapta credinta, s-a dus fiecare la scaunul sau.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

in aceasta luna, in ziua a saptesprezecea, pomenirea Sfantului Prooroc Osie (Osea).

Acesta se talcuieste mantuit, pazitor sau umbritor. Era fecior al lui Beyri din Balemot, din tribul lui Isahar. Si proorocind multe asupra lui Israel, a raposat, si a fost ingropat in pamantul lui cu pace. El a dat semn ca va veni Domnul pe pamant si va locui cu oamenii, cand va apune soarele spre Silom si se va imparti in doua parti si se vor face doisprezece copaci, urmand si ascultand lui Dumnezeu, Celui ce se va ivi pe pamant; si printr-insul se va mantui tot pamantul.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Preacuviosului Mucenic Andrei cel din Crit (Creta).

Acest fericit Parinte al nostru Andrei, s-a nascut si a crescut in cetatea Critului cea aleasa, din parinti binecredinciosi si iubitori de fapte bune si fusese crescut cu bune invataturi, si era cu mare caldura lucrator al poruncilor lui Dumnezeu. Deci cand a fost pe vremea imparatiei lui Constantin Copronim, vazand turma lui Dumnezeu ca este smintita de eresul luptatorilor impotriva icoanelor a venit la Constantinopol si a marturisit cu indrazneala adevarul inaintea imparatului, mustrand fara nici o frica paganatatea lui. Iar acesta nesuferind indrazneala lui, l-a oprit numaidecat asupra vorbei si a poruncit celor ce stau inaintea lui sa-l prinda; si acestia l-au doborat jos la pamant pe cel inalt cu gandul si nu l-au lasat pana nu l-au tarat, cat insusi imparatul dupa ce s-a razbunat de ajuns pentru indrazneala sfantului, a poruncit sa-l lase. Vorbind atunci si alte multe sfantul catre imparatul pentru sfintele icoane, intre altele i-a zis: "De vreme ce pe cei ce ocarasc chipurile imparatesti, ii certati de moarte, la cata urgie si pedeapsa dumnezeiasca va veti osandi voi cei ce ocarati icoana lui Dumnezeus" Atunci tiranul aprinzandu-se de manie, a poruncit de l-au dezbracat si l-au intins cu legaturi de streanguri si atata l-au batut de rau, incat se rosise locul sub el cu curgerea sangelui. Deci daca l-au sculat, vazand ca nici cu daruri nici cu infricosari nu-l pot infrange, iarasi l-au pus la chinuri cumplite si fara de omenie; si i-au patruns coastele si i-au zdrobit gura cu pietre; apoi l-au bagat in temnita. Si a doua zi, iarasi aducand pe sfantul inaintea lui si vazandu-l mai indraznet de cum era, a poruncit de l-au batut iarasi si i-au strujit carnea si i-au sfartecat ranile, de se rupeau si cadeau bucati de pe trupul lui. Iar in cele din urma, legandu-i picioarele cu streanguri, l-au tras pe pamant tarandu-l prin tot targul. Deci tarat fiind mucenicul asa, un pescar cum iesise din mare cu peste, pornindu-se din indemnarea demonica, a luat satarul cel de macelarie si taind un picior de la trupul sfantului, a contenit alergatura nevointei mucenicului si l-a trimis la cerestile locasuri. Iar cinstitele sale moaste au fost aruncate la locul facatorilor de rele si fiind aflate dupa multa vreme amestecate cu trupurile care erau acolo, 12 oameni demonizati din multe parti ale cetatii s-au dus acolo, ca si cum ar fi fost sfatuiti si au gasit cinstitul trup zacand negrijit si fara de cinste; dar atingandu-se de trup, intru acel ceas se tamaduira; si luandu-l l-au dus de l-au ingropat la un loc sfintit ce se numea Crisis, intru marirea Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

Tot in aceasta zi, aducerea Cinstitelor moaste ale Sfantului Dreptului Lazar.

Fericitul intre imparati, prea inteleptul Leon, pornindu-se din dumnezeiasca ravna, ca din dumnezeiasca insuflare, intai a zidit o biserica frumoasa Dreptului Lazar; dupa aceea trimitand la Insula Cipru, a aflat sfintele sale moaste zacand in pamant in cetatea chitieilor, fiind trecuti ca la o mie de ani, in o racla de marmura, in care erau sapate litere intr-alta limba: "Lazar cel de patru zile mort, prietenul lui Hristos". Deci indata ridicand odorul cel scump si punandu-l intr-un sicriu de argint, l-au dus la Constantinopol.

Tot in aceasta zi, Sfintii Mucenici si buni frati, fara de arginti, Cosma si Damian, Leontie, Antim si Evprepie (Euprepie).

Trei sunt perechile sfintilor fara de arginti Cosma si Damian ce se numesc tot cu acest nume si lucreaza mestesugul doctoricesc, avand numele fara de arginti. Unii au fost fiii Teodotei, o femeie buna si credincioasa, care a raposat cu pace si a fost ingropata in locul ce se cheama Fereman. Altii se aflau in Roma, avand dascal viclean. Acesta suindu-i cu inselaciune intr-un munte, ca sa culeaga ierburi, i-a ucis cu pietre.

Iar altii sunt acestia, a caror pomenire o facem, care au fost din Arabia, foarte invatati la mestesugul doctoricesc si umblau prin toate cetatile si orasele, tamaduind bolnavii, neluand plata; si cu prilejul mestesugului propovaduiau pe Hristos. Iar in zilele lui Diocletian si Maximian, au mers la Eghea cetatea Lisiei si stand inaintea guvernatorului Lisiei si batandu-i fara de mila i-au aruncat in adancul marii; si cu vrerea lui Dumnezeu aflandu-se pe uscat, si prinzandu-i iarasi, i-au aruncat intr-un cuptor ars; si paziti fiind nevatamati, i-au rastignit pe cruce. Dupa aceasta li s-au taiat capetele acestor fericiti cinci frati.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.