Dupa ce Mântuitorul s-a coborât din muntele Taborului, unde S-a schimbat la Faţă, l-a întâmpinat un tată cu un copil lunatic, la a cărui rugăminte copilul a fost vindecat. La întrebarea Apostolilor, „Pentru ce noi n-am putut să izgonim demonul?”, El le-a răspuns: „Pentru puţina voastră credinţă... căci acest neam de demoni, cu nimic nu poate ieşi, decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 20-21; Marcu 9, 28-29).

Din aceste cuvinte rostite de Domnul nostru Iisus Hristos ne putem da seama de un mare adevăr, şi anume că rugăciunea, pentru a fi primită sau, mai bine zis, pentru a fi lucrătoare, trebuie să fie însoţită de post, împreună fiind ca două aripi, cu ajutorul cărora vom putea urca la înălţimea vieţuirii duhovniceşti, adumbriţi în permanenţă de darul lui Dumnezeu.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

Ca si-n univers, Dumnezeu lucrează mari minuni în sufletul şi în trupul omului. Transformarea mâncării, băuturii şi aerului ce-l respirăm, în sânge curat ‒ un om sănătos are cam 5 kg sânge; având în fiecare milimetru cub aproximativ cinci milioane de globule roşii. Globulele din sângele unui om sănătos, normal, înşirate una lângă alta, s-a calculat de oameni învăţaţi că ar forma un fir de o lungime imensă, cu care s-ar putea încinge globul pământesc de vreo trei ori ‒, în carne, în nervi, în vene şi în felurite organe digestive, respiratorii, circulatorii, arată pe Dumnezeu, Care veşnic lucrează tainic în om.

Cele cinci simţuri: văzul, auzul, mirosul, gustul, pipăitul, cu minunatele lucrări ale creierului şi corpului omenesc, arată tainic minunata lucrare a lui Dumnezeu în om. Lucrările minunate pe care Dumnezeu le lucrează în mare, cu exactitate ‒ în univers sau în lumea mare, cum se mai zice ‒ le lucrează aidoma şi în mic, în fiecare om sănătos ‒ căruia i se mai zice şi lume mică.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

Lipsa smereniei este cauza multor tulburări. Omul smerit știe să rabde, să cedeze, să-și păstreze nădejdea. Smerenia nu are nimic de-a face cu nefericirea, nu provoacă milă, nu este o atitudine lipsită de demnitate, înjositoare. Smerenia este o virtute plină de sens; îngăduie, îndură, tace, lasă loc mâniei. Smerenia este putere și nu slăbiciune. Nu înseamnă, firește, că celălalt îl exploatează și-l chinuiește pe omul smerit. Femeile se plâng adeseori de duritatea și violența bărbaților. Dar faptul că bărbatul se impune prin forță și brutalitate vădește în realitate lipsă de bărbăție, lipsă de educație, stări psihice nesănătoase provenite din conflicte din copilărie. Familia nu este o arenă a disputelor unde domină adversarul mai puternic și mai tare, ci tărâm sfințit al tăcerii, al păcii, al dragostei, al seninătății, al liniștii, al simplității și al bucuriei adevărate.

Deci când conviețuirea nu aduce bucurie, cei doi vor căuta în altă parte bucuria. Infidelitatea conjugală a luat proporții uriașe, iar rănile care rămân în urma ei sunt multe și nelecuite. Păcatul adulterului este astăzi în floare, iar oamenii, din păcate, îl îndreptățesc cu multă ușurință, îl tolerează, iar unii chiar se laudă și se fălesc cu el. Cineva se simte atras spre adulter din pricină că dragostea pentru cel pe care spunea că îl va iubi întreaga viață slăbește. Aceasta este cauza principală în jurul căreia se împletesc, desigur, și diferite alte pricini. Infidelitatea este și una dintre principalele cauze ale divorțului. Criza prin care trece o căsnicie este câteodată, am putea spune, firească, la fel ca norii pe cer, dar trebuie să mai existe și părerea de rău, iertarea, pocăința, refacerea relației, o atitudine mai călduroasă și schimbarea. Astăzi, în epoca noastră liberală, lipsită de opreliști și amețitoare, în numele sacrosanctelor drepturi care uită sistematic de îndatoriri, flutură stindardul colorat cu inscripția „nepotrivire de caracter” menită să justifice un divorț imediat. Dar cine a zis vreodată că există un om care să se potrivească în mod absolut cu altul în ceea ce privește caracterul său? Faptul că nu ne simțim identici nu înseamnă că este cazul să ne despărțim, să nu mai vorbim niciodată, să ne ucidem.

Căsătoria nu este o soluție temporară, ci trai împreună pentru toată viața, spre întregire a unuia prin altul, desăvârșire și îndumnezeire.

(Monahul Moise Aghioritul)

Rugăciunea este o doctorie foarte folositoare, pe care dacă n-o întrebuinţăm cum se cade şi nu o aplicăm la rană după buna rânduială, aşa doctoriceşte, nu vindecă boala noastră. Stăruinţa în rugăciunea făcută în duh şi în adevăr este foarte folositoare şi are o mare putere. De ne-am rugat lui Dumnezeu şi El ne-a ascultat, să-I mulţumim.

De nu ne-a împlinit cererea, să ne rugăm iarăşi a doua oară, a treia, a patra, a zecea, a douăzecea, a treizecea oară, a patruzecea oară, până ne va asculta rugăciunea şi ne va împlini cererea. Creştinii să nu se lase în nădejdea că se roagă alţii pentru ei; ci şi ei înşişi să stăruiască serios în rugăciuni, pentru dobândirea cererilor lor, care le sunt de folos.

(Protosinghel Nicodim Măndiță)

Odata pentru a-i îndrepta unui frate multele sale cusururi, Bătrânul, folosind exemple din natură şi din viaţă, i-a zis:

‒ Să ştii, copilul meu, că nimic nu este întâmplător în această viaţă. Totul are un scop şi nimic nu se petrece fără o cauză. Nici un ac nu cade dintr-un brad, dacă nu vrea Dumnezeu. De aceea, nu trebuie să te mâhneşti, orice ţi s-ar întâmpla. Aşa ne sfinţim! Uite, acum tu te mâhneşti din cauza casnicilor tăi, dar ei te ajută, de fapt, să atingi înălţimi duhovniceşti. Dacă n-ar fi ei, n-ai mai spori deloc. Dumnezeu ţi i-a dat. O să-mi spui: „Dar oare e bine să sufere omul din pricina celor dragi?”. Păi, tocmai asta vrea Dumnezeu de la noi! Iar tu eşti foarte sensibil şi, de la supărare, te doare stomacul; simţi gol în stomac, nu-i aşa?

‒ Da, Părinte, dar aşa de rău e să fii sensibil.

‒ Da, e rău să fii sensibil cum eşti tu, fiindcă, din cauza supărărilor, ai căpătat diferite boli trupeşti. Încă nu ştii că şi bolile sufleteşti sunt tot boli?

‒ Nu.

‒ Ei bine, află acum de la mine!

(Sfântul Porfirie Kafsokalivitul, Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău, p. 56)

Munca femeii presupune constanţă: educarea copiilor, îngrijirea lor, treburile casnice. Ea nu necesită asemenea eforturi fizice ca cea a bărbatului, dar pentru a te ocupa de ea este nevoie de mare rezistenţă şi răbdare. Eu îmi iubesc foarte mult copiii, dar după ce rămân singur cu ei câteva zile mă simt foarte obosit, pe când pentru soţia mea aceasta este o muncă obişnuită, de zi cu zi, nu un efort special. Ca atare, femeile poate consumă mai puţină energie, în schimb lucrează în regim de „foc continuu”.

Femeia este întotdeauna ocupată. Ea pur şi simplu nu poate să se odihnească liniştită dacă în casă nu e dereticat și lucrurile nu sunt la locul lor: pune mâna pe mătură, pe cârpă, începe să facă ordine, şi doar după aceea îi tihneşte odihna. Bărbaţii nu prea înţeleg problemele acestea; pentru ei, lucrurile împrăştiate şi vesela murdară nu sunt, în general, o sursă de disconfort.

(Pr. Pavel Gumerov)

"- Am văzut la televizor o emisiune... băi... şi m-am smintit!
Păi în post a crescut procentul de vândut carne!
- Păi da, că sunt mulţi care postesc cu carne! Ce e aşa greu?"

Credinţa n-o poate schimba nimeni, pentru că nu a făcut-o nimeni!
Acolo unde este un interes meschin, iar adevărul are mai multe feţe, este minciuna! "Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul!"(Matei 10:28)
Şi cum ucizi suflete nevinovate azi?
Te duci la ţară, unde sunt creştinele acelea nevinovate de veacuri, unde sunt creştinii ăia simpli, care toată viaţa au trudit lângă ogor, lângă grădină, care s-au închinat şi au dormit toată viaţa cu cartea de rugăciuni sub cap, cu icoana, iar tu vii să le tulburi liniştea şi îi zdruncini în credinţă, cu fel şi fel de zvonuri.
Era un poveste cu Lupul - Morala ei este că mincinoşii nu au nicicând parte de vreo răsplată, ei nefiind crezuţi nici atunci când spun adevărul. "Ion s-a hotărât să facă o gluma şi să-i păcălească pe ţărani. Aşa că a început să strige:
- Săriţi, săriţi, vine lupul!
Ţăranii, speriaţi, şi-au lăsat treburile şi au plecat în fuga să-l salveze pe ciobănaş.
Când au ajuns, nu au găsit niciun lup. L-au văzut în schimb pe Ion, care se prăpădea de râs şi le spunea:
- Ha, ha, ha! V-am păcălit!
Foarte supăraţi, ţăranii s-au întors la treabă.
După ce au mâncat, ţăranii s-au hotărât să se odihnească puţin. Deja dormeau buştean, când, deodată, s-au auzit nişte strigăte:
- Săriţi, săriţi, vine lupul!
Toţi s-au trezit îngroziţi.
S-au ridicat repede, au apucat nişte furci şi au fugit să-l ajute pe ciobănaş.
Când au ajuns, şi-au dat seama că ciobănaşul îi păcălise din nou. Dar de această dată, ţăranii s-au supărat foarte tare şi s-au întors mahniţi la treburile lor.
Dar, pe când soarele începuse să apună, nişte ţipete au cutremurat liniştea din jur.
- Lupul, lupul, vine lupul. Ajutaţi-mă. De data asta nu glumesc!
Ion plângea fără să se oprească. Însă nimeni nu venea să-l ajute. Ţăranii şi-au continuat treaba, crezând că Ion iarăşi glumeşte. Iar de data aceasta, era adevărat: lupul a omorât, una câte una, toate oile din turma sa.."
"Te vom ajuta să găseşti oile, câte au rămas, mâine dimineaţă," i-a spus el, în timp ce îi punea un braţ protector după umăr. "Învaţă-te minte! (Morala) Nimeni nu crede un mincinos, chiar dacă spune adevărul!"
https://www.youtube.com/watch?v=mPNMlQeJ17o

Noi vorbim permanent despre Iubire!
Vedeți? Dacă citiți toate Cărțile de Dragoste, sau toate Romanele de Dragoste, dacă vedeți toate Filmele de Dragoste și toate Serialele de Dragoste, sunt toate niște "parfumerii" și niște "dulcegării"!
Iubirea Reală sau Iubirea ca Sens, înseamnă Jertfă!
Dacă un om, a căzut pe stradă și-l ridici, este un gest de iubire!
Dacă un om, moare de foame și i-ai dat să mănânce, este un gest de iubire!
Dacă un om, suferă și te interesează suferința lui, este un gest de iubire!
Așaaa.. când o pupi și îi spui că o iubești, și după ce ți-ai bătut joc de ea, n-o mai cunoști.. aceea nu este Iubire, este o Mârlănie!
Sfântul Vasile cel Mare, face aceasta diferență!
El este primul care condamnă în mod categoric, tot e înseamnă dezmăț și nu este de acord cu această trăire a oamenilor în dezordine!
Și în aceste Vasiliade, pune urmatoarea ordine: Munca, Rugăciunea și Viața!
Una din cauza bolilor care se petrec de-a lungul vieții omului, este Păcatul de Moarte! Și veți întreba: "Cum așa?" Păi am să vă spun!
Uitarea de Dumnezeu, Lenea de Fapta Bună, Nepăsarea de Mântuire.
Deci.. Uitarea, Lenea și Nepăsarea! Acești sunt cei trei Uriași ai Sufletului, care distrug omul din punct de vedere sufletesc!
Când ești leneș ești un parazit al societății, și al familiei, și a lui Dumnezeu!
Când uiți de tine, de Dumnezeu și de viața, de famile și de toate.. ești un impostor, pentru că ți-ai asumat o resposabilitate și ai fost neglijent!

Cand am făcut rău cuiva şi ne dăm seama că am greşit, de multe ori mergem la persoana respectivă şi ne exprimăm mâhnirea, iar când discuţia este încărcată emoţional, se varsă lacrimi, se iartă şi se folosesc cuvinte mişcătoare, plecăm cu sentimentul că am făcut tot posibilul. Am plâns împreună, suntem împăcaţi şi totul este bine. Dar nu este bine deloc. Pur şi simplu ne-au încântat propriile noastre virtuţi, iar cealaltă persoană, care poate este bună şi se înduioşează uşor, a reacţionat la scena noastră emoţională. Dar tocmai aceasta nu este întoarcerea. Nimeni nu ne cere să vărsăm lacrimi, nici să avem o întâlnire emoţionantă cu victima, chiar dacă aceasta e Dumnezeu. Ce se aşteaptă de la noi, este ca atunci când am înţeles răul făcut, să îl îndreptăm.

Iar întoarcerea nu se sfârşeşte aici, ci trebuie să ne ducă mai departe în procesul schimbării noastre. Întoarcerea începe, dar nu se sfârşeşte niciodată. Este o mişcare crescătoare prin care noi devenim din ce în ce mai mult ceea ce ar trebui să fim până când, după ziua judecăţii, aceste categorii ale căderii, întoarcerii şi dreptăţii dispar şi sunt înlocuite de categoriile vieţii noi.

Arhiepiscop Antonie Bloom)

Dumnezeu este Iubire şi nu poate fi cunoscut şi contemplat decât prin iubire şi în iubire; de aceea, poruncile lui Hristos care duc la cunoaşterea şi la contemplarea lui Dumnezeu sunt porunci ale iubirii. Misterul Treimii rămâne necuprins până la sfârşit, căci el depăşeşte puterea înţelegerii noastre şi facultăţile naturii noastre create. Şi totuşi, necuprins şi ascuns, el ni se revelează neîncetat în mod „existenţial”, prin credinţă şi prin viaţa dusă în credinţă, ca izvorul nesecat al Vieţii veşnice. Credinţa care pătrunde în adâncimi inaccesibile raţiunii ne cheamă la cunoaşterea tainelor dumnezeieşti nu prin raţionament, ci prin păzirea poruncilor lui Hristos. Dacă veţi rămâne întru cuvântul Meu, cu adevărat sunteţi ucenici ai Mei. Şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va face liberi (Ioan 8, 31-32).

(Arhimandritul Sofronie)

Dragostea nu se transmite genetic, de la înaintaşi, ca frumuseţea, culoarea ochilor, forţa fizică şi talentele. Ea nu poate fi moştenită ca averea unchiului bogat. Nu poate fi cumpărată cu bani - dimpotrivă, bogăţia este o mare piedică în calea ei, fiindcă adesea cel bogat nu e iubit cu sinceritate, ci îi sunt iubite bogăţia şi influenţa lui. Pentru bani, pentru bunuri materiale, nimeni nu va iubi pe nimeni. Dragostea se obţine doar prin efortul şi nevoinţa noastră personală. Ea poate fi, desigur, dată ca dar - însă, şi atunci, dacă nu vom aprecia acest dar, dacă nu-l vom păzi şi sprijini, el ne va fi luat nu după multă vreme.

Dragostea este singura valoare adevărată - toate celelalte vin pentru o vreme. „Iubirii îi sunt supuse toate vârstele”: într-adevăr, iubesc şi copiii, şi oamenii maturi, şi bătrânii, şi aceasta le dă tuturor fericirea adevărată. Şi credinţa, şi nădejdea sunt manifestări ale dragostei. ÎI credem pe Dumnezeu fiindcă ÎI iubim, îl credem pe omul iubit şi nădăjduim că şi el ne iubeşte la rândul său.

Fără dragoste, nici cel mai bogat om nu va fi fericit pe acest pământ. Chiar dacă, la un moment dat, se simte foarte confortabil, e mulţumit şi se gândeşte că o să trăiască şi fără dragoste, tot vine, mai devreme sau mai târziu, momentul când înţelege că e sărac şi nefericit, întrucât nu îl iubeşte nimeni. Banii, fabricile şi aşa mai departe nu le va lua cu el în veşnicie, pe când dragostea rămâne cu omul întotdeauna.

Scriitorul englez James Herriot, care a fost medic veterinar, descrie un fermier de condiţie materială modestă, care stătea în mica sa bucătărie, înconjurat de soţie şi de copii, într-o atmosferă plină de dragoste, şi spunea: „Ştiţi, acum sunt mai fericit decât orice rege!”. Iată fericirea adevărată: să iubeşti şi să fii iubit!

(Pr. Pavel Gumerov)

Iubirea noastra este egoista

"Adevărul este că noi, la măsurile la care suntem, în general nu suntem nici iubitori, nici urâtori. Stăm cumva la cota zero, adică între iubire şi ură. Poate înclinaţi mai mult spre iubire, dar în orice caz, nu la măsurile la care ni se cere să avem iubirea faţă de oameni. În general, oamenii se manifestă spontan, adică cum le vine, după o expresie din părţile de unde sunt eu, din satul meu: „cum le ţâpă dinlăuntru“ – aşa cum îi vine, aşa se manifestă. Dacă iubeşti pe cineva, îl primeşti cu defecte cu tot, şi dacă nu-l iubeşti, nici calităţile lui nu contează pentru tine. Când iubeşti pe cineva, adaugi ceea ce-i lipseşte şi înlături ceea ce e rău adăugat la fiinţa lui. În general, părinţii sunt iubitori faţă de copii, aşa cum sunt copiii şi caută să apară copiii în lumina cea mai bună posibilă, chiar şi atunci când au pete, chiar şi atunci când au răutăţi. Asta o face iubirea, aşa-i rostul iubirii. A iubi pe cineva ca pe tine însuţi înseamnă nu numai a-l sprijini, a-i da ceva, ci însemnă şi a căuta promovarea lui, a căuta înaintarea lui, a căuta odihna lui; să fie odihnit prin existenţa ta. În jurul tău să poţi să-i fericeşti pe toţi. Iubeşti atunci când primeşti pe cineva în suflet, când ţi-l împropriezi, când îi faci loc în inima ta. Aceasta înseamnă să-l iubeşti. Câtă vreme îl ţii în afară de tine, câtă vreme îl ţii departe de tine, câtă vreme îl respingi sau îl împingi, câtă vreme îl marginalizezi, câtă vreme îl ocoleşti, nu-l iubeşti. Când îl iubeşti, îl primeşti, îl faci al tău. Face parte din lumea ta de gând, face parte din inima ta, intră în cuprinsul fiinţei tale, intră în componenţa ta, face parte din tine însuţi. Atunci îl iubeşti."

Arhim. Teofil Părăian

Hrisostom Filipescu :
 

Pune o lumânare pe locul suferinței tale. Există o tensiune între dreptate şi milă. Nu mai vorbi de rău pe cel sau cea care te-a rănit. Spune o rugăciune pentru acel suflet. Adună în tine compasiune, bunăvoinţă şi iubire...

Iertarea poate fi un dar făcut unei persoane care nu merită. Orice act, oricât de dureros ar fi el, poate fi iertat. Iertarea este posibilă chiar şi în cele mai brutale şi nedrepte condiţii.
Cea mai bună şi sănătoasă soluţie este iertarea.

Iubim fiecare om pentru că Dumnezeu îl iubeşte şi îl iartă. Orice om poate fi iertat, inclusiv tu...

Bucuria, nimicirea întristării!

https://lh6.googleusercontent.com/-s...os_evlogon.jpg

Totuși omul vrea să se roage, ca să aibă întreaga afecțiune a lui Dumnezeu, toată îmbrățișarea lui Dumnezeu, toată dulceața Lui, toată veselia Duhului lui, tot harul pe Care-L dă Sfântul Duh. Harul Sfântului Duh este o altă vedere cu toate simțurile, pe care o are omul. Însă această vedere în rugăciune o dă bucuria. Când te rogi fără bucurie, atunci nu ajunge la Dumnezeu rugăciunea ta. Melancolia ta, supărarea ta, necazul tău devine o fortăreață întărită, o grădină prin care nu răzbate nici lumina, nici sunetul și nu urcă nimic la Dumnezeu.
Când prin rugăciunea ta, când prin suișurile minții tale vrei să vezi pe Dumnezeul cel viu, vrei să participi cumva la vederile sfinților , la izbânzile îngerilor, când vrei să preguști acelea pe care Dumnezeu le dă tuturor celor ai săi, în special acelora care trăiesc o viață mai duhovnicească. Când vrei să vezi cu ochii sufletului tău pe Dumnezeu, când vrei ca Dumnezeu cel adevărat să devină vederea ta, atunci nu există alt mod decât să te rogi cu bucurie. Astfel dobândești dreptul de a cere vederea lui Dumnezeu. Fără bucurie, orice ceri este egoist. Este o meschinărie care te desparte de Dumnezeu. Și prin urmare, dacă te aude Dumnezeu, atunci vei auzi glasul: „prăpastie mare s-a întărit”[1] între Mine și tine.
Așa cum acel bogat nu putea să se apropie de sânurile lui Avraam, fiindcă „prăpastie mare s-a întărit” între ei tot așa nici Avraam nu putea să-i împlinească cererea lui. Exact așa, oricât de mult s-ar ruga și cel mai bogat, dacă nu are bucurie, nu poate nimic să izbândească. Săracul Lazăr însă plin de mizerie și răni, le are pe toate. Se bucură și cu fărâmiturile pe care reușea să le fure de la câinii stăpânului său[2].
„Vederea în rugăciuni” înseamnă deci: rugăciuni cu bucurie, care dau cele mai înalte trăiri ale inimii. Pentru fiecare dintre ele există o premisă și premisa vederilor este bucuria.
Și continuă: „Și buna dispoziție în trude”. Ar putea spune cineva că osteneala este ceea ce mă lipsește de bună dispoziție. Prin urmare, nu se poate să fii și bucuros și trudit. Când am trudă nu am bucurie. Și totuși zice aici că bucuria este „buna dispoziție în trude”. Ce înseamnă bună dispoziție? Înseamnă bucurie, dulceață, transformare, deplina satisfacție a inimii, euforia în inimă, schimbarea a toate. „Buna dispoziție în trude”. Truda sunt ostenelile și luptele pe care le facem cu inima noastră, sunt ostenelile și luptele pe care ni le dă Dumnezeu. Dar bucuria transformă această stare a ostenelilor într-o bună dispoziție. Și așa îl vezi pe mucenic că trăiește bucuria lui. Îl vânează, îl lovesc, îl biciuiesc este totuși atât de bucuros, fiindcă i s-a dat ceea ce avea deja și i-a prisosit ceea ce căuta[3]. Avea bucurie, și i-a dat Dumnezeu mai mare bucurie și mai mult încă, voioșie, veselie.
Bucuria este încă, zice, „podoaba călugăriei”. Ce înseamnă podoabă? Podoaba este ceva pe care-o pui, pe care o atașezi pe un trup, un altoi, unirea celor doi în una. Ramura pe care o pui într-un copac nu mai poți apoi să o scoți, fiindcă aceasta a devenit una cu copacul, s-a asimilat, odrăslește o mlădiță și dă rod.
Viața duhovnicească este deci congruența a doi factori: al renunțării, adică al predării noastre lui Hristos și al bucuriei, care este consecința încrederii noastre în Dumnezeu, consecința înțelegerii și simțirii că Hristos S-a răstignit pentru mine, că Hristos mi-a pregătit sălașuri veșnice, că Hristos mi-a pregătit frumusețe în cer. Și cum spuneam, bucuria izvorăște din siguranța lui Dumnezeu, adică din trăirea unirii cu Hristos și cu ceilalți oameni.
Omul fără bucurie este despărțit de Hristos.
Orice ai face, ba încă și pocăința ta și dragostea ta nu sunt adevărate dacă nu ești bucuros. Zici că mă iubești și în altă zi în care eu plec, tu te mâhnești și plângi. Dragostea ta este un egoism dezmățat, dragostea ta este o furtună a persoanei tale, dragostea ta este o înălțare a idolului tău, o înșelare.
Nu este cu putință de asemenea să spui că eu postesc, când postul tău nu îți dă bucurie. Nu este cu putință să spui că eu îl iubesc pe sărac și îi dau un obol, în ceasul în care, dându-i obolul, inima ta nu simte întreagă bucuria aceea. Când ai bucurie, atunci orice faptă este adevărat. Și prin urmare relația ta cu Dumnezeu și lepădarea ta de toate depinde de bucurie.
(Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Despre Viață. Cuvânt despre nădejde,Indiktos Atena, 2005)

Bartolomeu Anania :
 

Mântuitorul nu ne îndeamnă doar să ne luăm crucea. Ci şi să-L urmăm. Să-I călcăm pe urme pe culmile Golgotei, să trecem de la vorbirea despre Cruce, la purtarea ei.

Orice cruce aveti de dus, să nu uitaţi direcţia în care trebuie să vă îndreptaţi cu ea. Mântuitorul nu ne îndeamnă doar să ne luăm crucea. Ci şi să-L urmăm. Să-I călcăm pe urme pe culmile Golgotei, să trecem de la vorbirea despre Cruce, la purtarea ei. Să ne facem, în harul Duhului Sfânt, ucenici gata de mucenicie cotidiană, de purtare cu Hristos şi în direcţia Lui a propriilor noastre vieţi. O viaţă în care ne purtăm crucea nu înseamnă, numaidecât, o viaţă grea. Crucea paternităţii ori a maternităţii, crucea de a fi fiul bun al unor părinţi buni, crucea copilului dedicat învăţatului ori a tânărului care îşi doreşte să fie curat şi să nu murdărească slava lui Dumnezeu cu mizeriile lumii, crucea medicului care vrea să rămână medic, a profesorului decent în educaţie ori a jurnalistului decent în informaţie şi scriitură sunt numai câteva dintre formele de crucificare bucuroasă.

Sunt un miracol al bunatatii lui Dumnezeu!

https://lh6.googleusercontent.com/-e.../viewer-51.png

Fă-ţi timp să te întrebi mai des: cărei înţelepciuni datorezi alcătuirea perfectă a corpului tău; ce îl ţine constant în viaţă şi îl direcţionează? Cine a statornicit legile intelectului, cele ce se manifestă până astăzi la toţi oamenii? Cine a înscris în inimile oamenilor legea conştiinţei, cea care lucrează în noi întru răsplătirea binelui şi osândirea răului?
Dumnezeule Atotputernic, Preaînţelept şi Atotbun! Tu ţii mereu mâna Ta ocrotitoare asupra mea, păcătosul, şi nu există clipă în care bunătatea Ta să mă fi părăsit!
Fă-mă să-Ţi pot săruta mereu, cu credinţă vie, dreapta Ta. De ce-ar trebui oare să caut undeva departe semnele bunătăţii, înţelepciunii şi atotputerniciei Tale?!
Mă bucur nespus că le pot găsi, mai evident ca oriunde, în mine însumi. Eu sunt un miracol al bunătăţii lui Dumnezeu, al înţelepciunii şi atotputerniciei Sale. Eu cuprind în mine un mic un întreg univers. Sufletul meu este o expresie a lumii nevăzute, trupul, o expresie a lumii văzute.
(Sfântul Ioan de Kronstadt)

Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia…

https://lh6.googleusercontent.com/-_...-h450-no/1.jpg

Nu există vreun rău mai mare decât egoismul. El dă naştere la toate ispitele şi necazurile şi vai de cel atins de el – îl va deforma! Doar bunul ucenic îşi va face sufletul îngeresc împodobit cu frumuseţe duhovnicească. Nu lăsa să treacă timpul fără roadă, pentru că firul e înfăşurat şi de îndată vei auzi: Fă-ţi ordine în casă căci vei muri şi nu vei mai trăi (Is. 38, 1). Luptă cu egoismul din toate puterile; învaţă smerenia. Lucrează cu frângere de inimă, cu întristare duhovnicească, cu mireasma smereniei. Doar faptele care au smerenie vor fi recompensate. Faptele înveninate de egoism şi voia proprie vor fi aruncate în cele patru zări şi împrăştiate ca gunoiul şi vom fi lăsaţi cu mâna goală. Să ne venim în fire. Să ne bucurăm cu dragostea neîntinată a lui Hristos, căci sufletele împătimite nu vor intra în Ierusalimul cel ceresc. Doar sufletele curate vor intra acolo cu bucurie.
Dar, prea iubiţii mei copii, cu adevărat ne lipseşte această întru-tot sfântă virtute, smerenia. Egoismul, acest mare rău, a provocat toate suferinţele omului. Într-adevăr, smerenia înseamnă sfinţenie! Cel ce are smerenie alungă necazurile. Fără adevărata smerenie, necazurile rămân aceleaşi şi cresc, aşa încât orice nădejde de îndreptare e pierdută. Un om smerit nu-şi aminteşte vreun rău din trecut pe care aproapele său i l-a făcut, ci din toată inima iartă şi uită totul pentru dragostea lui Dumnezeu. Rugaţi-L pe smeritul nostru Iisus în rugăciunile voastre să vă dăruiască un duh de smerenie şi de umilinţă.
(Comori duhovniceşti din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile şi omiliile Avvei Efrem)

Sufletul celui adormit simte rugăciunile făcute pentru el

Au mare nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice.

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi şi să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, şi mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii şi pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele:,,Spală, Doamne păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi”. Nu putem face nimic mai bun şi mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mare nevoie de aceasta, şi mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneşte pe calea sălaşurilor veşnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune. Dar sufletul simte rugăciunlie făcute pentru el şi este recunoscător celor care le fac şi este duhovniceşte alături de aceia.

(Ieromonah Serafim Rose)

"Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el".
"Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul. Nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia!" (Sf. Ap. Pavel) Femeia credincioasă nu se deosebește numai prin bijuterii, împletirea părului și prin haine luxoase, ci prin smerenie și plecarea capului în fata bărbatului, pentru că «bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este capul Bisericii» (Sf. Ap. Pavel) Tot Sf. Ap Pavel îi îndeamnă pe soţi să-şi iubească soţiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe soţii să fie supuse bărbaţilor lor. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului. Femeia sa se teama de bărbat (nu teama ca e bătută cu parul, sau primește una peste gura, ci teama ca ei pot supără pe Dumnezeu şi zdruncina Taina Cununiei). Căsătoria nu se face pe principiul că fata e bogată şi frumoasă, sau că băiatul e bogat şi frumos. Căsătoria aceea nu ţine şi se destramă (ca drept dovadă că jumătate din tinerii noştri care se căsătoresc, gustă amărăciunea divorţului).
http://youtu.be/FhY3WwC_k-8

Fericirea înseamnă a iubi Iubirea nu se îngrijeşte de vreme şi are totdeauna pu*tere. Unii cred că Domnul a suferit pentru oameni din iu*bire, dar cum nu găsesc această iubire în sufletul lor, aceas*ta li se pare că ar fi o poveste de demult. Dar când sufletul cunoaşte iubirea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt, atunci el simte lămurit că Domnul e pentru noi un Tată, cel mai apropiat, cel mai bun şi mai drag, şi că nu e fericire mai mare decât să iubeşti pe Dumnezeu din tot cugetul, din toată inima şi din tot sufletul, aşa cum a poruncit Domnul, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi [Mt 22, 37-39]. Şi când această iubire este în suflet, atunci toate bucură sufletul, dar când o pierde, omul nu-şi mai găseşte odihna, se tulbură şi se supără pe ceilalţi atunci când este supărat de ei şi nu înţelege că el însuşi este vinovat: a pierdut iubirea lui Dumnezeu şi a osândit sau urât pe fratele lui. Harul vine de la iubirea pentru fratele şi se păstrează prin iubirea pentru fratele; dar dacă nu iubim pe fratele, harul lui Dumnezeu nu vine în suflet. Dacă oamenii ar păzi poruncile lui Hristos, ar fi raiul pe pământ şi cu puţină osteneală toţi ar avea îndeajuns tot ce le e de neapărată trebuinţă, şi Duhul lui Dumnezeu ar fi viu în sufletele oamenilor, fiindcă El însuşi caută sufletul omului şi vrea să vieze în noi; dar dacă nu se sălăşluieşte în noi, aceasta e numai din pricina mândriei minţii noastre.
Cuviosul Siluan Athonitul

Despre dragoste si iertare, de Savatie Bastovoi

Tot ce exista, exista din dragoste și pentru dragoste. In măsura în care iubim, ne umplem de rost și ne aflam locul în această lume făcută de Dumnezeu. Prin iubire cunoaștem și vedem pe celalalt în adevărata lui lumină. Numai iubirea este văzătoare. Dacă cineva vrea să știe e înseamnă să fii văzător cu duhul, trebuie să știe că asta înseamnă să iubești. Când iubești, până într-atât te dăruiești, până într-atât dorești să intri în voia celui iubit, încât ajungi să te identifici in gândurile lui, să-l retrăiești în propria ta inima, în propriul tău trup, în propria ta răsuflare, încât cel iubit dintr-o dată ți se descoperă în întregimea sa, în tine însuți, ca tine însuți.

A ierta înseamnă a renunța la tine însuți, la dreptul tău, la dreptatea ta pentru a îndreptăți pe cel ce ți-a greșit, înseamnă sa mori tu pentru a lasă pe altul sa trăiască. Cu alte cuvinte, a ierta înseamnă să reîntorci la viata, să dăruiești viată. * Niciodată nu m-am simțit mai iubit, mai fericit, mai nou, mai deplin, mai puternic și totodată mai cuminte si mai smerit decat atunci cand am fost iertat pentru gresalele mele.
Mi-am dat seama cât de greu îmi vine să iert, câtă durere și câtă renunțare trebuie să simt, durere care mă apropie de moarte, care mă omoară pe mine pentru a da celuilalt voie sa trăiască. A iubi înseamnă a ierta, a ierta nu o fapta care este sau ti se pare gresită, ci a ierta adanc si necontenit, a ierta o dată si pentru totdeauna răul ce se ridică împotriva ta.

Vederea sufletului se află în inimă. Din inimă şi prin inimă o persoană duhovnicească îşi vede şi îşi controlează întregul său suflet. O inimă curată înseamnă o vedere duhovnicească sănătoasă. Cu ajutorul unei inimi curate, omul îşi vede nu numai sufletul, dar chiar şi pe Dumnezeu însuşi, precum în cuvintele lui Hristos: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”. Întocmai precum vedem noi cu vederea noastră fizică nu numai lumina, ci şi soarele, izvorul luminii exterioare, tot astfel, cu vederea noastră duhovnicească, noi vedem într-adevăr înlăuntrul nostru nu numai nesfârşitele minuni ale luminii lui Dumnezeu, ci şi pe Dumnezeu însuşi, soarele duhovnicesc, izvorul prim al luminii duhovniceşti, adică lumina adevărului şi a iubirii.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Justin Popovici, Lupta pentru credință și alte scrieri, traducere de prof. Paul Bălan, Editura Rotonda, Pitești, 2011, p. 59)

In zilele de azi se consideră o povară naşterea de prunci. Planning-ul familial, metodele contraceptive vin însă să le „rezolve” problema. Vedeţi vreun sens în această opţiune de a programa contracepţia? N-are nici un sens, ci dimpotrivă, ele duc familia spre pieire; nu mai există bunul mers al familiei, nu există ajutor în familie, pentru că Dumnezeu nu binecuvântează lucrarea familiei respective. Părinţii îşi pun problema cum să nu facă o perioadă de timp copii, iar apoi, după ce fac, constată că deja a fost foarte complicat, apoi se sfătuiesc cum odraslele lor să nu facă copii. Într-un cuvânt, nu mai doresc să fie dusă crucea căsătoriei.

(Părintele Nicolae Tănase)

Este pe deplin caracteristică descrierea de mai jos a greutăţilor căsătoriei, făcută de un mare Părinte şi teolog al Bisericii, Sfântul Grigorie de Nyssa, cel care mărturiseşte că experienţa lui personală din „viaţa lumească” îl face să preţuiască în mod special fecioria: „De unde ar putea începe cineva descrierea greutăţilor vieţii din căsătorie şi cum ar putea cineva prezenta chinurile acestei vieţi pe care toţi oamenii le cunosc din experienţă, şi pe care nu ştiu cum a reuşit natura să îi facă pe aceştia să rabde, să sufere şi să le depăşească în mod voit?”.

Să începem cu cele îmbucurătoare. Condiţia de bază sau scopul esenţial al celor care se gândesc să se căsătorească este acela de a reuşi o convieţuire îmbucurătoare, o convieţuire mulţumitoare. Să zicem că aceasta s-a reuşit și căsnicia aceasta este văzută de toți ca vrednică de invidie sau de dorit.

Obârşie nobilă a soţilor, bunăcuviință, vârste potrivite, crema aceasta a vieţii, multă dragoste, tot ce poate gândi mai bun unul pentru celălalt, dulcea dăruire a unuia către celălalt, fiecare vrea să îl depăşească pe celălalt în dragoste. Să adăugăm la acestea slava, puterea, bucuria şi orice altceva doriţi.

Dar urmăriţi și durerea care convieţuieşte neîndoielnic cu necesitatea, care arde ca un foc mocnit alături de nenumăratele binecuvântări.

(Preot Filotei Faros, Preot Stavros Kofinas)

Datoria creştinească, după ce ne-am rugat pentru noi, să ne rugăm şi unii pentru alţii, precum ne sfătuieşte Sfântul Apostol Iacob: „Rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să vă vindecaţi, căci mult poate rugăciunea dreptului, care se face” (Iacov 5, 16). În rugăciunile noastre, să ne rugăm pentru vii şi adormiţi, pentru prieteni şi pentru vrăjmaşi, şi pentru toţi cei ce au dreptul la ea: părinţi, fraţi, binefăcători, conducători bisericeşti şi lumeşti, pentru cei ce ne-au ajutat în multe chipuri şi pentru toţi cei ce ne-au poruncit nouă să ne rugăm pentru dânşii.

(Protosinghel Nicodim Măndiță

Multi barbați, din toate timpurile și locurile, mărturisesc că s-au întors la Hristos, că au lăsat înșelăciunea și păcatul, și au venit la adevăr și lumină, că au luat drumul harului, că s-au izbăvit de patimile tiranice datorită soțiilor lor creștine. Acestea s-au făcut instrumentele lui Dumnezeu pentru mântuirea lor. De aceea Îl și preaslăvesc pe Dumnezeu, Care le-a dăruit astfel de soții creștine.

Faptul acesta le întărește pe femeile creștine care nu i-au văzut încă pe soții lor aproape de Iisus Hristos și le îndeamnă să continue luptele până când vor fi câștigați și aceștia pentru Hristos și mântuiți prin Biserica Lui.

(Atanasie I. Skarmoghiani

"Nimic nu facem pentru lume, ci pentru mântuire! Noi nu mai ştim ce să facem ca "să‑L îmblânzim" pe Dumnezeu, pentru că am greşit o viaţă şi acum, ca să‑L întoarcem şi să ne ierte, trebuie "să‑L îmblânzim". Cu ce? Pocăinţă, smerenie, dragoste şi fapte bune - astea sunt cele ce trebuie să facem!"
(Preasfinţitul Longhin Jar - Stareţul Mănăstirii Bănceni din Ucraina)

Preasfinţitul Longhin Jar s‑a născut pe 19 august 1965 în fosta localitate românească Mihoreni, devenită Petrasevka şi alipită la URSS după 1940, astăzi parte a Ucrainei. A primit la botez numele de Mihail. A avut o copilărie dramatică, rămânând orfan de ambii părinţi. La 24 de ani a fost hirotonit preot şi a pus apoi bazele unor orfelinate în care astăzi sunt îngrijiţi 400 de copii, din care 84 sunt bolnavi de SIDA, iar 82 au malformaţii congenitale. Încă de când era preot de mir a început ridicarea unei mânăstiri la Bănceni, localitate aflată la doar 7 km de graniţa cu România şi la 20 de km de Cernăuţi. Soţia sa a făcut acelaşi lucru la Boian. Astăzi, monahii şi monahiile celor două mănăstiri se îngrijesc de cei 400 de orfani. După întemeierea celor două mănăstiri şi Părintele Mihail şi preoteasa lui s‑au călugărit, părintele primind numele de Longhin. În anul 2012, Părintele Longhin Jar a fost hirotonit Episcop‑vicar al eparhiei Cernăuţi.

La vârsta de 16ani Părintele Longhin Jar a dormit timp de 6 luni pe mormântul mamei sale.

Dumnezeu să-l întărească în tot ceea ce face!
(Sursa Lumea Monahilor)

Vă invit cu mare drag să urmăriţi acest filmat: https://www.youtube.com/watch?v=RsQlahqCcIA

PS: Lăsaţi lacrimile să curgă, e semn că iubiţi... e semn că vă pasă! <3

"Palma Cunoaşterii lui Dumnezeu din Împrejurările Vieţii"!

Am intalnit o data un om mai putin credincios, care dupa o intamplare minunata, a devenit credincios!
A reusit sa se strecoare in Sfantul Mormant, vrand sa demonstreze ca "Lumina" care vine acolo la Inviere, este pusa de cineva.
Asa a avut ocazia sa vada cum vine Sfanta Lumina la Sfantul Mormant! Bineinteles ca dupa aceea, omul a zidit o biserica, o casa de prăznuire, a devenit credincios, însă a trebuit să plătească un preţ. Pentru îndoiala lui i-a fost ingaduita o suferinta si cel dintai nascut copil, a murit. De ce a făcut Dumnezeu lucrul acesta, n-as putea sa va spun, dar probabil a vrut sa ii verifice credinta.
Cea dintâi negare a lui Dumnezeu este "nihilismul"!
În termeni moderni i se spune ateism! Care aduce mai mult cu o forma de "lene a mintii" sau a necunoaşterii lui Dumnezeu. Cunoaşterea lui Dumnezeu înseamnă Luminarea Minţii sau Lumina Cunoştintei! Negarea lui Dumnezeu, înseamnă a te împotrivi Logosului Divin si Proniei Divine. Iar aici intervine "Palma Cunoaşterii lui Dumnezeu din Împrejurările Vieţii"!
Demonizarea acesta intelectuală, a încăpăţânării, a necunoaşterii lui Dumnezeu, a ambiţiei si a orgoliului, vine pe seama RAŢIONAMENTULUI!
Noi suntem plini de Raţiune!
Toată lumea vrea sa explice Fenomenele Teologice - Ştiinţific!
Toată lumea vrea sa explice Sfânta Scriptură din punct de vedere al descoperirilor arheologice şi ştiinţifice.
Dar la Dumnezeu nu contează nici anii, nu contează nici timpul, nu contează nici faptele şi nici oamenii.. contează evenimentele.
https://youtu.be/bax-kkWAAQE

Sfântul Maxim: Când vei vedea pe cineva că te urăşte, sau te nedreptăţeşte, fie cu dreptate, fie cu nedreptate, începe să-l pomeneşti la rugăciune. Dar să nu-l pomeneşti, să-i fie lui vreun rău, că atunci cade pe tine. Să zici aşa: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul şi pe fratele meu (cutare), că pentru păcatele mele s-a supărat pe mine. Pentru că fratele meu este oglinda mea şi el vede răutaţile mele".
Aşa spune şi Sfântul Ioan Scărarul. "Să nu învinuieşti cumva pe fratele tău când te rogi pentru el, sau să-i ceri pedeapsă", cum îi pun unii în pomelnice la vrăjmaşi. Nu-i voie! Chiar dacă îi puneţi pe unii la vrăjmaşi, Biserica ştiţi cum se roagă? Biserica se roagă pentru vrăjmaşi să-i înţelepţească, să le ierte păcatele, să-i aducă la cunoştinţa adevărului, să-i facă blânzi şi să-i întoarcă cu bine.

În vremea încercărilor şi a necazurilor, atunci când inima este înconjurată, împresurată de gândurile îndoielii, puţinătăţii de suflet, nemulţumirii, cârtirii, trebuie să ne silim a repeta adesea, fără grabă, cu luare aminte, cuvintele „Slavă lui Dumnezeu!”.

Cel ce va crede întru simplitatea inimii sfatul înfăţişat aici, şi îl va pune la încercare atunci când se va ivi nevoia, acela va vedea minunata putere a slavoslovirii lui Dumnezeu, acela se va bucura de aflarea unei noi cunoştinţe atât de folositoare, se va bucura de aflarea unei arme atât de puternice şi lesnicioase împotriva vrăjmaşilor gândiţi.

Singur răsunetul acestor cuvinte rostite atunci când năvălesc mulţime de gânduri ale întristării şi trândăviei, singur răsunetul acestor cuvinte rostite cu silire de sine, parcă numai cu gura şi parcă în văzduh, este de-ajuns ca toate căpeteniile văzduhului să se cutremure şi să se întoarcă, fugind.

(Sfântul Ignatie Briancianinov, Cuvinte către cei care vor să se mântuiască, traducere de Adrian si Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 52)

„Pentru ce tu omule, M-ai lăsat pe Mine ?

Pentru ce de la Cel ce te-a iubit te-ai întors?

Pentru ce iarăşi te-ai lipit de vrăjmaşul ?

Adu-ţi aminte că pentru tine din cer M-am pogorât,

Adu-ţi aminte că pentru tine, trup M-am făcut,

Adu-ţi aminte că pentru tine din Fecioară M-am născut,

Adu-ţi aminte că pentru tine am pruncit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, M-am smerit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, pe pământ am vieţuit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, goniri am răbdat,

Adu-ţi aminte că pentru tine, grăiri de rău, ocări, batjocuri, necinste, răni, scuipări, loviri cu pumnii, luări în râs şi patimi de necinste am primit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, cu cei fără de lege M-am socotit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, cu moarte de ocară am murit,

Adu-ţi aminte că pentru tine, am fost îngropat,

M-am pogorât din ceruri, ca pe tine să te sui la ceruri,

M-am smerit, ca pe tine să te înalţ,

Am sărăcit, ca pe tine să te proslăvesc,

M-am rănit, ca pe tine să te vindec,

Am murit, ca pe tine să te înviez,

Tu ai păcătuit, iar Eu păcatul tău asupra Mea l-am luat,

Tu cel vinovat, iar Eu munca am primit,

Tu cel datornic, iar Eu datoria am plătit,

Tu spre moarte osândit, iar Eu pentru tine am murit,

Căci la aceasta M-au tras dragostea şi milostivirea Mea,

Pentru că Eu n-am putut răbda ca să pătimeşti tu acest fel de nenorocire.

Deci tu pe această a Mea dragoste o treci cu vederea ?

Că în loc de dragoste, cu urâciune îmi răsplăteşti,

În locul Meu iubeşti păcatul,

În locul Meu, slujeşti patimilor. Dar ce ai aflat întru Mine vrednic de întoarcere, de nu voieşti a veni către Mine ?

De voieşti binele tău - tot binele este la Mine.

De voieşti fericire - toată fericirea este la Mine.

De voieşti frumuseţe, cine este mai frumos decât Mine?

Au bun neam voieşti ? Dar cine este mai din bun neam decât Fiul lui Dumnezeu şi al Fecioarei?

Au voieşti înălţime ? Dar cine este mai înalt decât Împăratul Cerului ?

Au voieşti slavă ? Dar cine este mai slăvit decât Mine ?

Au voieşti bogăţie ? Dar la Mine este toată bogăţia !

Au voieşti înţelepciune ? Dar Eu sunt înţelepciunea lui Dumnezeu.

Au voieşti prietenie ? Da cine este mai iubit şi mai iubitor decât Mine, Care Mi-am pus sufletul pentru toţi ?

Au ajutor cauţi ? Dar cine îţi va ajuta afară de Mine ?

Au doctor cauţi ? Dar cine te va vindeca afară de Mine?

Au veselie cauţi ? Dar cine te va veseli afară de Mine ?

Au mângâiere cauţi ? Dar cine te va mângâia afară de Mine ?

Au cauţi odihna ? Întru Mine vei afla odihna sufletului tău.

De cauţi pace, Eu sunt pacea sufletului tău

De cauţi viaţa, întru Mine este izvorul vieţii

De cauţi lumina, Eu sunt lumina lumii.

De cauţi adevărul, Eu sunt adevărul.

De cauţi calea, Eu sunt calea.

De cauţi povăţuitor spre cer, Eu sunt povăţuitor credincios.

Atunci pentru ce nu voieşti a veni către Mine?

Au doară nu îndrăzneşti a te apropia ? Dar către cine mai cu înlesnire este apropierea ?

Au a cere te sfieşti ? Dar cine a cerut de la Mine cu credinţă şi nu i-am dat ?

De nu te lasă pe tine păcatul, Eu pentru păcătoşi am murit.

De te tulbură pe tine mulţimea păcatelor, la Mine este mai multă milostivire, căci am zis: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi (cu păcate) şi Eu vă voi odihni pe voi.“(Mt. 11,28)

(Prea Sfinţitul Episcop Tihon al Voronejului)

Viaţa este o călătorie care trebuie făcută, oricât de rele ar fi drumul şi cazarea.

Oliver Goldsmith

"Poți revarsa lumina…picurand,
Un strop de liniste peste dureri,
S-or aduna în timp formand,
Un deal de vise și plăceri…

Poți revarsa oricand speranta,
Peste greseli peste erori,
Ce viata uneori le scoate-n fata
Și care lasa-n urma lacrimi și dureri.

Și dor de viata ta poti revarsa, luptand
Să-nvingi ce viata uneori oferă
Și să încerci să nu cedezi nicicand
Caci prin vointa-naintezi,deci…speră."

Post binecuvantat :)
 

doresc sa incep aceasta postare prin a va ura un post cu folos, care sa va aduca liniste si impacare cu sine, cu cei de aproape si la finalul lui o dulce Bucurie si Binecuvantare!

Intr-una din cartile Parintelui Arsenie Boca - Margaritare duhovnicesti, am regasit o frumoasa predica despre rugaciune si cum postul ar trebui sa ne aduca in suflet si in gand mai multa rugaciune, pentru a ne intari si a gasi adevarata cale spre mantuire, am ales sa scriu o parte din cele citite:

<<Cand te scoli dimineata din somn, gandeste-te ca Dumnezeu iti da ziua pe care n-ai fi putut sa ti-o dai singur, si pune deoparte prima ora sau macar un sfert de ora din ziua ce ti s-a dat si adu-o drept jertfa lui Dumnezeu intr-o rugaciune de multumire si cerere buna. Cu cat vei face mai cu osardie acest lucru cu atat mai mult iti vei sfinti ziua, cu atat mai puternic te vei ingradi in fata ispitelor pe care le intampini in decursul zilei.
Tot asa cand mergi catre somn gandeste-te ca Dumnezeu iti da odihna de ostenelile tale. Consacra lui Dumnezeu o curata si smerita rugaciune. Buna ei mireasma iti va apropia pe ingerul tau spre paza ta.
Rugaciunea de dimineata pentru om este intocmai ca roua de dimineata pe plante. Cine se roaga lui Dumnezeu de dimineata, cu o cuvenita luare aminte e mai fericit si mai linistit tot restul zilei aceleia. Mintea se ocupa toata ziua cu ceea ce o preocupa de dimineata, ca o piatra de moara, care macina in restul zilei grau sau neghina.
Sa ne straduim sa punem intotdeauna dimineata grau pentru ca vrasmasul sa nu toarne neghina. Sa petrecem ziua ce incepe in asa fel incat ea sa ne poata duce spre ziua vesnica, iar nu catre noaptea vesnica.
Sileste-te ca in mijlocul ocupatiilor sa gasesti macar cateva minute pentru ca sa te intorci cu gandul si cu rugaciunea catre Acela care binecuvanteaza munca cinstita si da izbanda lucrului bun.
Munca si rugaciunea este folosirea cea mai necesara si cea mai buna in timpul pe care Dumnezeu ni-l da in fiecare zi.
"Roaga-te si lucreaza!" Iata pravila de aur ce imbratiseaza toata intelepciunea vietii pamantesti.>>



Asa sa ne ajute Dumnezeu!

P entru că totdeauna noi trebuie să ne raportăm personal la lucrurile mai presus de noi, întrebarea este cum stau eu faţă de Maica Domnului , cât sunt eu de cinstitor faţă de Maica Domnului , ce înseamnă pentru mine Maica Domnului? Ştiu că pentru Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, ea este mama Lui. Știu că pentru Dumnezeu Tatăl înseamnă aleasa lui Dumnezeu Tatăl, ştiu că pentru Dumnezeu-Fiul înseamnă locaşul lui Dumnezeu-Fiul, mai ştiu că pentru Duhul Sfânt înseamnă cea peste care S-a pogorât Duhul Sfânt. Știu că pentru Sfânta Elisabeta înseamnă Maica Domnului ei. Știu că pentru femeia care a ridicat glas din popor înseamnă „ cea fericită ”. Dar pentru mine, personal, ce înseamnă Maica Domnului: cât sunt eu de legat de Maica Domnului?
În privinţa aceasta, există două extreme: unii care o cinstesc prea mult şi alţii care o cinstesc prea puţin. Care e, de fapt, locul Maicii Domnului în cinstirea Bisericii? Este după Domnul Hristos. Întâi sunt Domnul Hristos, Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Duhul Sfânt, așadar mai întâi este Preasfânta Treime, apoi e Maica Domnului. Nu e înainte de Domnul Hristos, pentru că sunt unii care la Maica Domnului parcă se gândesc mai mult ca la Domnul Hristos. Nu e corect. Maica Domnului este după Domnul Hristos.
Şi sunt alţii care nu cinstesc deloc pe Maica Domnului. Bineînţeles, nu sunt ortodocşi aceştia. Şi aceştia n-o cinstesc din motivele pe care le cred ei întemeiate pentru ei, dar care nu sunt întemeiate, pentru că, iată, şi îngerul a cinstit-o, şi Sfânta Elisabeta a cinstit-o, şi femeia care a ridicat glas din popor a cinstit-o, şi Domnul Hristos a cinstit-o, şi Tatăl Cel Ceresc, şi Duhul Sfânt, aşa încât pentru noi nu există nici o îndoială. De altfel, noi nu căutăm nişte temeiuri pentru cinstirea Maicii Domnului, ci intrăm în practica Bisericii: aceasta e practica Bisericii noastre şi, în măsura în care noi facem parte din ea, suntem cinstitori ai Maicii Domnului . Fără aceasta nu se poate. Nu există Ortodoxie fără Maica Domnului .
Aşa că întrebarea de căpetenie pentru fiecare dintre noi este: totuşi, eu personal cum mă raportez la Maica Domnului, cât mă gândesc eu la Maica Domnului, cum o am în vedere pe Maica Domnului?
( Arhimandrit Teofil Părăian)

" In loc de prefata

Intr-o lume fara mila, plina de violente, rautati, ipocrizii si alte asemenea, acest volum de eseuri calde ("Putine cuvinte, multa iubire") scris intr-o perioada de tulburari economice, sociale si sentimentale a poporului roman si nu numai , se doreste a fi un manual de iubire a aproapelui si a lui Dumnezeu.
Singurul cuvant adevarat si extrem de puternic pentru a schimba o lume intreaga, este cuvantul " IUBIRE"....
Binecunoscutul roman Nicolae Steinhardt a spus odata ca Omul de azi ii e foame de iubire si de sens. Nimic mai adevarat. Nu exista om care sa nu doreasca sa fie iubit si sa iubeasca la randul sau. Si toti doresc sa aiba un sens. Siguranta, certitudine, fidelitate, statornicie, convingere, speranta, nadejde, confesiune, rugaciune, toate acestea combinandu-se in cuvantul IUBIRE.
Iubirea nu are decat un singur tipar!
Dar orice moneda are o fata si un revers sau cap si pajura. Amandoua pot fi frumoase, urate sau total opuse. De noi depinde cum vedem aceasta moneda! De noi depinde daca iubim si iubim, daca uram si uram sau iubim si uram. Ca si parintele Hrisostom, un prea iubit si drag prieten, propun sa iubim si sa iubim! Iubeste-te pe tine, iubeste-l pe aproapele tau, iubeste-L pe Hristos, iubeste-L pe Dumnezeu! Fie ca iubirea sa triumfe pe acest sfant Pamant! " Prof. Dr. Christos Karakolis
Faculty of Theology, National and Kapodistrian , Univ of Athens, Greece

CARE ESTE FAPTA BUNĂ CEA MAI IUBITĂ DE DUMNEZEU?

ZIs-a un bătrân oarecare: „Fiilor şi fraţilor, să înţelegeţi şi să ştiţi toţi aceasta: că nici una dintre faptele cele bune nu este aşa de iubită şi de plăcută lui Dumnezeu, ca atunci când mulţumeşte omul întru scârbe.

Şi nu se bucură Dumnezeu de alta mai tare, decât atunci când cineva rabdă bucuros orice fel de scârbe i s-ar întâmpla lui (cum este de pildă boala, clevetirea pe nedrept sau prigonirea şi alte necazuri).

De asemenea, şi de la cel care este bolnav cu trupul său, nu cere Dumnezeu post şi înfrânare de mâncare şi băutură sau altă osteneală şi nevoinţă a trupului. De la el cere Dumnezeu numai multă milă şi rugăciune duhovnicească şi să-i fie mintea lui pururea la Dumnezeu, iar postul şi osteneala trupească le face omul pentru domolirea zburdăniciunilor fireşti, adică pentru înfrânarea necuratelor pofte şi a patimilor trupeşti.

Boala trupului este mai presus decât postul, iar răbdarea cu mulţumire a bolnavului este mai presus decât toată nevoinţa şi osteneala trupului.

Pentru aceea, de la bolnav nu se cere şi nici nu se cearcă postul şi înfrânarea şi alte osteneli, ci datoria lui este să mulţumească pururea cu osârdie şi cu toată inima sa lui Dumnezeu, rugându-se să i se dea răbdare”.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț-Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 423)
(doxologia.ro)

Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt
"Visăm, aproape toţi, la o iubire mare, care să ne ţină toată viaţa. Şi totuşi, realitatea ne arată că iubirile mor, şi ele, mai des decât am vrea să credem. De ce se stinge dragostea?
– Moare pentru că nu există şi Dumnezeu în ecuaţie. Şi atunci noi nu avem de unde să ne alimentăm, să ne regenerăm iubirea. Fără Dumnezeu, nu există principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinţă limitată. Harul e cel care îl face infinit de adânc. Harul e de la Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că orice realitate netransfigurata degenerează. Se consumă. Fără har, omul e în stare căzută. La fel şi cu iubirea. Ea se stinge dacă nu există răspuns. Dacă o întorci către Dumnezeu şi către oameni, ea primeşte răspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Dacă o întorci către tine, către trup, către materie, ea se cheltuie, se epuizează, pentru că lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
– Din păcate, simplul fapt că te cununi în biserică nu garantează mereu fericirea…
– Trebuie să învăţăm să-L vedem în celălalt pe Dumnezeu. Nu trebuie să ne raportăm la un om ca la un lucru finit. Orice persoană e un izvor infinit, dar care nu e descătuşat.
Prin iubire şi cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zăgazurile, astfel că celălalt să-şi dea drumul fiinţial, să scoată din el tot potenţialul lui moral, spiritual şi de iubire. Pentru că fiecare om e cu mult mai mult decât se vede. Şi vine iubirea şi activează în celălalt ceva ce habar nu avea că zace în el. Ai nevoie de un celălalt care să îţi dea măsură. În relaţie de doi, omul evoluează continuu. Şi nu mai are cum să se sature de celălalt, să se plictisească, să ajungă la rutină. Pentru că fiecare îl face pe celălalt să evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, şi această înflorire a lui este infinită. Mulţi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru că nu au fost iubiţi, la rândul lor, ca să înceapă să înflorească. Dar toate astea nu sunt posibile fără Dumnezeu. Şi fără efortul fiecăruia de a activa în celălalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie să iubeşti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celălalt."
Pr. Pantelimon de la Oașa

Credinta si dragoste
(Cuviosul Paisie Aghioritul)

Trebuie ca cineva să creadă, ca să iubească. Nu poate iubi ceva în care nu crede. De aceea, ca să iubim pe Dumnezeu, trebuie să credem în Dumnezeu.

-Părinte, ce legătură există între credinţă şi dragoste?

-Mai întâi este credinţa şi apoi vine dragostea. Trebuie ca cineva să creadă, ca să iubească. Nu poate iubi ceva în care nu crede. De aceea, ca să iubim pe Dumnezeu, trebuie să credem în Dumnezeu. Potrivit cu credinţa pe care o are cineva este şi nădejdea, şi dragostea, şi jertfa pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Credinţa fierbinte în Dumnezeu naşte dragostea fierbinte faţă de Dumnezeu şi faţă de chipul Său, care este semenul nostru. Iar din revărsarea dragostei noastre, care nu mai încape în inimă şi se revarsă în afară, se adapă şi sărmanele animale. Dacă credem mult, iubim mult. Dacă credinţa noastră este căldicică, şi dragostea noastră va fi căldicică. Dacă credinţa noastră este fierbinte, şi dragostea noastră va fi fierbinte.

Despre ieșirea sufletului din trup și despre puterile inteligibile ale răutății și despre laudele îngerilor către Dumnezeu și despre cei ce se află în păcate

(Din Omiliile duhovnicești ale Sfântului SIMEON STÂLPNICUL din Muntele Minunat)

Este de ajuns ca o atât de mare mângâiere a lui Dumnezeu să cheme sufletele noastre și să ne îndrepte la jugul cel mai bun al Domnului, care este nevoința aspră și rugăciunea, prin care trebuie să avem asemănare cu El pentru a fi și noi neagonisitori, înfrânați, curați și mai presus de plăceri. Și nici să nu avem deloc cugetul trupului și să nu ne înălțăm pe noi înșine în ochii noștri, ci să ținem nemânierea și purtările blândeții, fără slavă deșartă, fără sminteală, fără furtișaguri, fără lăcomia pântecelui, și în libertate, cu toată cuvioșia și buna cuviință, ca unii care în fiecare zi murim, ca să trăim o viață asemenea îngerilor. Nu vă înrăiți, fraților în necazuri, nici nu socotiți mare intervalul de timp pentru nevoință până la plecarea de aici, ci gândiți-vă că vremelnică este lupta prin necazurile trupului, știind că mai mare este, din înălțime în înălțime, intervalul veșnic nesfârșit al veșnicei vieți. Ca unii care avem să rămânem cu Domnul pururea prin nădejde. Și să nu socotească fiecare că este departe sălașul lui, plecând într-un loc mai apropiat. La fel și Domnul ne îndeamnă să avem fără șovăire înaintea ochilor pe cele cerești, și întrebat fiind de noi să ne spună despre Tatăl, ca unor prieteni și concetățeni ai Lui, ne răspunde că Împărăția cerurilor înlăuntrul nostru este. Așadar Însuși Tatălui împreună cu Unul Născut Fiul și cu Duhul Sfânt se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.

,,...Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar, se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70, 80, 90 sau 100 de ani?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. "Apocalipsele" contemporane sunt în mintea și inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e Iadul. În mine e lumina, în mine e întunericul.
Așadar, suflet drag, trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasă zi, depinde de tine ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur...

Iartă, iubește, binecuvintează!
Ești o minune!"

Ci sa sti iubitule, că nu are trebuinţă Satana a ispiti pe cei de sine ispitiţi şi pururea la cele de jos traşi prin lucrurile cele lumeşti. Şi cunoaşte şi aceasta, că celor ispitiţi cinstite şi cununile se pă*zesc, iar nu celor ce nu se grijesc pentru Dumnezeu, nici mirenilor celor ce zac cu faţa în sus şi horăiesc. Ci eu, zici tu, foarte mă ispitesc şi şalele mele s-au umplut de ocărit precum grăieşte Prorocul (Ps. 37, 7). Şi „pătimire este şi gârbovire, și nu este în trup vindecare, şi sârguinţă întru oase” (Pilde 3, 8). Ci însă aproape şi de faţă este marele Doftor la cei ce se obosesc, Cel ce poartă neputinţele noastre, şi cu rana Lui ne-a vindecat pe noi şi ne vindecă (Isaia 53, 5); de faţă este şi acum, puind mântuitoarele doftorii. „Pentru că Eu, zice, am bătut prin părăsire, Eu voi și vindeca. Deci să nu te temi când mânia iuțimii Mele va pica, că iarăși voi vindeca. Că precum nu va uita femeia a milui pe fiii pântecelui ei, aşa nici Eu nu te voi uita pe tine”, grăieşte Domnul (A Doua Lege 32, 39; Isaia 7, 4 și 49, 15). „Pentru că inima păsării se varsă spre puii săi și strigă către dânșii, și hrană în gura lor le dă, cu mult mai vârtos îndurările Mele se varsă spre zidirile Mele”.

Mai cu mult îndurările Mele se varsă spre tine şi te cercetează tăinuit. Şi vorbesc către tine în minte, şi hrană pun înlăuntrul cugetului celui ce-i trebuieşte, ca unei mici rândunici. Pentru că hrană ţie voi dărui a fricii celei mai bune, şi hrana doririi celei ce*reşti, hrană a suspinelor, hrană a mângâierii, hrană a umilinţei, hrană a cântării, hrană a cunoştinţei celei mai adânci, şi hrană a oricăror taine dumnezeieşti. Şi dacă mint, acestea grăindu-le ţie, Eu, Stăpânul şi Părintele tău, mustră-mă, şi voi răbda.

Deci acestea Domnul nouă pururea ne vorbeşte prin cugete. (Sfântul Ioan Carpatiul)