Amazing grace
 

Pentru că mi-am amintit de un (fost) coleg de forum, căruia cu siguranță mulți îi simțim lipsa - Scotland the Brave :

"Amazing grace, how sweet the sound that saved a wretch like me. I once was lost, but now I'm found. Was blind, but now I see."

categoria: citate de pe forum/ să mai și gândim
 

Și lor li se simte lipsa: MariS_ , I.Calin si OmuBun
Chiar dacă forumul acesta le-a frânt inima într-un fel sau altul, să speram că vor reveni cu toții, într-o bună zi, din dragoste!!



Da, e înțelept să mai stai și deoparte. Dar întoarcerea Acasă ne dă mai multă bucurie, să ne primenim ! :25:

categoria: citate de pe forum / hermeneutica icoanei
 

Atunci când Cuvântul, desenul și culoarea se întâlnesc armonios, în icoană :

Anonymous quote
 

Progress has little to do with speed, but much to do with direction.

Ce frumoase versuri poate avea Maretul Har/Amazing Grace. Ador melodia si cum interpreteaza grupul acela de africani, imi scapa numele dar incepe cu "S...

Am dat edit. Vai ce frumos este cimpoiul acela de la Scotland Brave :X:X.

today and always
 

Leonardo da Vinci
 

"In serving others I cannot do enough... I am never weary of being useful."

"I want to work miracles!"

As vrea sa cred ca am ramas constanti in alegeri. Pe forum, cel putin.

dap, asa e ....cine a zis acest lucru intelept??

Nu știam cine, dar am aflat: e vorba de Geoffrey Abert (un ilustru necunoscut).

Mă bucur că ai apreciat cele scrise, uite și un bonus :


When you take charge of your life, there is no longer a need to ask permission of other people or society at large. When you ask permission, you give someone veto power over your life.
— Geoffrey F. Abert

French philosopher and priest

Știu că mulți vor găsi acest citat contradictoriu, în aparență. :)

Doamne, Te rog sa nu-Ti amintesti de Mine doar cand eu imi amintesc de Tine!

categoria: citate de pe forum / suferința alături de aproapele
 

O mărturisire impresionantă pe care am remarcat-o de ceva timp.
Și cu întârziere am zis s-o pun "la inventar", pentru aducere aminte:

Cu mulțumiri și lui Costel, pentru rugăciunea scurtă dar pe care eu o simt plină de pocăință** și dătătoare de speranță.

**grecismul metanoia îmi sună un pic străin, pretențios, deși nici pocăința nu-mi este la îndemână

Nu știu alții ce-au înțeles de-aici, dar mie mi-a mers la suflet !
 

:58: Beautiful !!
Împărăția în faza copilăriei ei terestre... inducţie duhovnicească prin arătarea iconică a unei existenţe însămânţate cu germenii învierii.
Omul eclezial [...] îmbisericeşte casa, profesia, cercul afectiv, grădina şi cam tot ce vine în contact cu el.

Același bottom line ca al Evangheliei de azi : Cine are urechi de auzit, să audă.


Matthew 13.4-9

And as he sowed, some seeds fell along the path, and the birds came and devoured them. Other seeds fell on rocky ground, where they had not much soil, and immediately they sprang up, since they had no depth of soil, but when the sun rose they were scorched; and since they had no root they withered away. Other seeds fell upon thorns, and the thorns grew up and choked them. Other seeds fell on good soil and brought forth grain, some a hundredfold, some sixty, some thirty. He who has ears, let him hear.”

Pr. Paisie de la Sihla

Despre deznădejde

Ce-i aia disperare si deznădejde? Deznădejdea, disperarea, e cel mai mare păcat. Nu spune asa, că "eu n-am să mă mai mântuiesc, că eu degeaba mă rog", nu. Tu să spui asa: "De unde-s gândurile astea? Ba nu. Eu, cu ajutorul Măicutei Domnului, am să mă mântuiesc." Usa raiului e deschisă, tată. Numai noi să vrem să intrăm în el, Dumnezeu nu obligă pe nimeni. Mai aduce pe câte unul si cu de-a sila, mai trimite o boală, un necaz, dar "pe dătătorul de bunăvoie îl iubeste Dumnezeu".
Poate că scrie undeva: "Orice păcat e iertat, dar hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată"... D'apoi ce, e gândul tău? Nu! E hula lui, a vrăjmasului. Diavolul asta face - îti dă gânduri de hulă, ca să te aducă la disperare, si apoi tot el îti aminteste că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă niciodată. Nu, tătucă, e hula lui. Dar tu vii la spovedanie si spui ce ti-a venit în gând: "Părinte, am gânduri de hulă, am gânduri spurcate asupra Maicii Domnului, asupra lui Dumnezeu, asupra icoanelor, asupra călugărilor, asupra preotilor..." Gândurile trebuie spuse din vreme. Ce-i aia disperare? Vii, spui si te ridici iar. Spovedania e al doilea botez. Prin taina spovedaniei te ridici iar. Si tot timpul asta faci: cazi si te ridici... Nu te lasi în disperare.
Cum nu-L iubesti pe Dumnezeu? Astea sunt gânduri de la diavolul... Taci din gură. Cum nu crezi? Dar cine te-a adus aici, la mânăstire? Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Si de ce să nu te mântuiesti? Nu, tătucă... lasă, cu nădejdea la Maica Domnului, o să ne mântuim noi. Că dacă le-am putea face pe toate, ne-am mândri, si ar fi mai rău: "Rugăciunea mintii o am, milostenie fac..." Dar dacă vezi că nu poti face, te mai smeresti. "Puterea lui Dumnezeu întru neputinte se desăvârseste." Tu fă tot ce depinde de tine. Mai te rogi, mai te spovedesti, mai mergi la biserică, mai te împărtăsesti - măcar la o lună... Si nu te teme, că nu te duci în iad. Vinerea posteste până când ti-e foame. Mai citeste câte o carte, spune mereu "Doamne Iisuse" si să n-o uiti pe Maica Domnului. Ia si caietul ăsta, "Urmarea lui Hristos" - îl mai cercetezi, îl mai studiezi. Aici e ca la spovedanie: te învată ce să faci si cum să faci. Si fă tot ce depinde de tine...
Asa, tătucă. Hai să punem si noi de acum început bun. Noi trăim cu nădejdea vietii de dincolo. Eu, când eram copil, mămucuta îmi spunea: "Postim, dragu' mamii, si după ce se termină postul, să vezi ouă rosii si pască si sarmale..." Si asa rămânea. Posteam cu gândul la ce o să mănânc după ce se termină postul.
Ce drept ai tu asupra vietii? Tu nu ai nici un drept asupra vietii. Doamne fereste...


Despre osândirea aproapelui

Să nu judeci pe nimeni, tată. Tare-i păcat să judeci. Vezi pe cineva că a gresit, să-ti fie milă de el: "Doamne, săracu', uite ce i-a făcut diavolul..." - si să nu judeci pe nimeni. Si să-i vezi pe toti deopotrivă, să nu zici că unul e mai bun si altul mai putin bun. Să nu osândesti pe nimeni. Să-i ai pe toti mai buni decât tine. Si nu mai purta grijă de ce fac altii; ia seama la ce faci frătia ta.
Era un frate, Coprie, care văzând că nu se poate lupta cu ereticii, a început să se roage: "Doamne, ia pe cutare de pe pământ, că uite, face atâta rău, sminteste atâta lume" - si tot asa se ruga mereu. Si a visat într-o noapte că S-a pogorât Iisus de pe cruce si a întors obrazul spre Coprie si i-a spus: "Loveste, Coprie, loveste... Dacă Eu sunt gata să Mă răstignesc a doua oară pentru sufletul acesta, cum te rogi tu să-l omor?" Iac-asa... Ai văzut, tătucă?

@glykys
Nu stiu de unde le iei,insa acest discurs mi-a mers la suflet.
Cata dragoste se simte venind din partea acestui parinte,valuri,valuri...
Superb!

Si mie imi place tare mult acest parinte, tare bun si bland, a fost duhovnicul par. Cleopa.
Mai multe poti citi aici - http://www.sfaturiortodoxe.ro/prpaisie-sihla.htm
Vad ca are si un site dedicat - http://paisieolaru.blogspot.ro/.

Multumesc draguto! :103:

Cuvinte ale par. Arsenie Papacioc, la zi de pomenire

"Eu am multe arestări, iar la Rugul Aprins am fost condamnat 40 de ani. Vasile Voiculescu, Dumitru Stăniloae, Alexandru Mironescu şi toţi ceilalţi au primit câte 15 ani. Mie mi‑au dat 40 de ani. Sigur că m‑am distrat când m‑au condamnat, dar m‑a costat. Că mă tratau peste tot ca pe un mare criminal. Chiar la Jilava un căpitan m‑a întrebat în timp ce mă dezbrăca şi mă tundea: „Ce‑ai făcut, mă?” „N‑am făcut nimica, mă!”, i‑am zis eu. „Mă, dacă nu făceai nimic te condamna la 10‑15 ani, dar 40 de ani…” Vedeţi, dacă nu făceam nimic, tot mă condamna la 10‑15 ani. S‑a dat de gol, ştiţi. Iată cu cine‑aveam de‑a face. Iată cine te dezbrăca, iată cine te omora… Important este ca tu să ai o poziţie de prezenţă. Nu m‑au omorât, deşi mă urmăreau, mă băgau pe la răcitor, la camere frigorifice. În trei zile mureai, după socoteala lor. N‑am murit în trei zile. Mi‑au dat cinci. N‑am murit în cinci zile. Mi‑au dat şapte, n‑am murit. N‑a vrut Dumnezeu. Dar a fost greu. Important este ca acolo unde eşti să fii prezent! Şi, fie ce‑o fi, de acum. Om sunt, un pai în vânt. Nu mai conta moartea, fraţilor. Moartea era salvare! Dar există un duh, o linie, o rază de viaţă în om care nu cedează. Şi n‑avem alt ideal decât de‑a ne hărăzi Dumnezeu fericirea să murim chinuiţi şi sfârtecaţi pentru scânteia de adevăr ce ştiam c‑o avem în noi, pentru a cărui apărare vom porni la încleştare cu stăpânitorii puterilor întunericului, pe viaţă şi pe moarte. Asta‑i deviza fiecărui creştin. Dacă nu‑i aşa, atunci „mortua est”! În tinereţe eram singurul din sat care mergeam la biserică. Nu babă, nu moş, nu nimica, eram eu singur. Şi a zis preotul: „Am şi eu unul care vine la biserică, dar nici el nu stă pân’ la sfârşit”. Eu când am auzit vorba asta… Nu ştiam, eram un copil. Când începea predica, credeam că s‑a terminat totul. Nu ştiam eu de Liturghie, eram copil. De atunci n‑am mai ieşit din biserică până nu ieşea şi preotul, să fiu sigur că s‑a terminat. Eu sunt macedonean după tată. Tatăl bunicului meu a fost preot în Macedonia, de unde şi numele de Papacioc. La origine, ne‑a chemat Albu. În sfârşit… nu facultăţi, nu academii, nimic nu te formează cât o stare de prezenţă continuă: ca închisorile, ca suferinţa. Este o mare greşeală dacă o ignoră cineva. Când Mântuitorul era pe lacul Ghenizaret, cu apostolii, a zis „Să mergem pe ţărmul celălalt”. S‑a culcat în corabie – în timpul ăsta valurile creşteau. „Doamne, Doamne, scoală că pierim!”, au strigat apostolii. „Vă şi vedeaţi pe fundul mării cu Mine cu tot!”. Adică: „N‑am spus Eu bine, să mergem pe malul celălalt? Voiaţi fără valuri? Voiaţi fără încercări?” Păi nu se poate. Pentru că, practic, toate astea îţi topesc mai mult inima spre marile puteri, spre Dumnezeu.....


Nu‑i supărat Dumnezeu pe noi atât de mult pentru păcate, cât este supărat că suntem nepăsători. Asta trebuie propovăduit la toată lumea. Şi vă spun şi eu vouă, acum, tot aşa.Faceţi act de prezenţă la Dumnezeu: „Doamne, Tu m‑ai făcut, Tu mă iei”. Ne‑a creat singuri numai pentru El, nu şi pentru dracul, pentru patimi. Nu ne jucăm cu timpul vieţii noastre. ....

. Spune aşa un Sfânt Părinte: „Aş vrea să înţelegeţi: dacă chinurile iadului sunt la nivelul chinurilor din ziua morţii, este destul”. Este groaznic. Şi uite, toţi doreau să mai trăiască o zi. Şi zicem noi, care ne scăldăm în ani: „Ce faci într‑o zi?” Nu într‑o zi, într‑o clipă! Poţi să faci mult! Că Dumnezeu n‑are nevoie de cuvintele noastre, are nevoie de inima noastră. Şi putem să I‑o dăm într‑o clipă."


http://www.schituldarvari.ro/blog/?p=612

în același registru: nimic nou sub soare, cu o singură excepție
 

Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu este marea taină a iconomiei divine sau, cum spune Sfântul Ioan Damaschin, "cea mai mare noutate dintre toate noutățile; singurul fapt nou sub soare". Deci, pentru împlinirea acestei taine, Dumnezeu Însuși, în planul Său, a hotărât din veșnicie să devină om, iar pe om să-l facă dumnezeu, prin unirea cu El, după har. Astfel, Creatorul îngerilor și al oamenilor, zămislindu-Se în pântecele Fecioarei Maria, pentru a asuma natura noastră, Însuși Și-a creat firea Sa umană în pântecele Maicii Sale. Prin această înomenire, Arhetipul chipului lui Dumnezeu în ipostas desăvârșit și propriu Își întoarce dragostea Sa față de ființa umană creată după chipul Lui, pentru a ne uni veșnic întru El. În felul acesta, prin comunicarea dintre El și noi, Mântuitorul Hristos, "Care fiind transcendent prin ființă, poate să Se facă prin voință asemenea nouă, împăcând pe toate fără să le suprime sau să le confunde".
Datorită acestei Întrupări, chemarea noastră de a fi în comuniune cu Dumnezeu se întemeiază pe o mărturie fundamentală a Sfintei Scripturi și a Sfintei Tradiții. Acest fapt face ca timpul nostru să fie o lucrare a lui Dumnezeu spre folosul mântuirii noastre. Prin aceasta, Cel Care este strălucirea slavei și chipul Dumnezeului Celui nevăzut ne face să fim în armonie și conlucrare cu El, așa cum au fost sfinții și drepții Bisericii. (IPS Irineu, Mitropolitul Olteniei)

Azi nu ai voie:
 

http://dl6.glitter-graphics.net/pub/...rijdzj710e.jpg



UN SFÂRŞIT DE SĂPTĂMÂNĂ LINIŞTIT ŞI ARMONIOS ALĂTURI DE CEI DRAGI!

Un cuvant de folos pe care l-am auzit ieri, in biserica - toti suntem chemati sa devenim sfinti. Este necesar sa daruim, dar, mai ales, sa ajungem ne daruim pe noi insine aproapelui :8:.

Proverbe . . .
 

Dacă este cu neputinţă altfel, certaţi-vă, sfădiţi-vă..., dar nu lăsaţi să apună soarele peste mânia voastră.

"Toti traim sub acelasi cer,dar nu toti avem acelasi orizont."

Merci, tot încerc de ceva vreme să mă îndrăgostesc, dar... nimeni nu mă vrea!!
ha ha, sună ca topicul acela ds bărbatul neînsurat. :4: ay, ay, ay, corazon valiente !

În fine, pe topicul ăsta mi-ar place să adunăm cuvinte de folos ceva mai profunde... all are welcome ! :)



Cuvântul este sluga minții. Căci ce voiește mintea, aceea tâlcuiește cuvântul. (Sf. Antonie cel Mare)

Rugăciunii îi ajută foarte mult străinătatea, iar a fi străin înseamnă ca oriunde se va afla lucrătorul, fie la liniște, între prieteni sau în orice loc îi va fi viețuirea, să se aibă pe sine ca un străin și mai micul tuturor. Sfântul Calist Patriarhul spune că mai mult decât în toate înțelesurile, dator este să fie cel ce se liniștește, râvnitor în a înțelege cele duhovnicești. E dator, mai ales la început, ca luarea aminte a minții sale să nu fie, în ceasul rugăciunii, nici la jumătatea inimii, nici în josul ei, ci să păzească mintea deasupra inimii. (Filocalia- Anonim)

Sfantul Nicolae Velimirovici
 

"Cand o casa ia foc, se aprind mai intai partile ce ard cel mai repede. Mai intai se aprind paiele si trestia, apoi scandurile, si tot asa - pana ce flacarile cuprind intreaga constructie. Asa se petrece si cu omul. Focul patimilor navaleste mai intai in inima, cel mai simtitor si cel mai usor de aprins madular al fapturii omenesti. Cand se aprinde inima, intreaga faptura omeneasca ia foc. Cand inima este biruita, totul este biruit. Cand inima se strica, totul e stricat. Din inima izvoraste dragostea sau ura, intelepciunea sau prostia, curatia sau noroiul, viata sau moartea Daca credinta vreunui Crestin se afla inlauntrul inimii, atunci credinta sa este putere de nebiruit intr-insul. O astfel de inima da si limbii putere sa graiasca convingator. Caci limba este vestitoare ori unora, ori altora - ori vestitor credincios al camarii cu marfuri de aur din inima, ori vestitor mincinos al unei dughene scapatate."

Cristi, am rugămintea să nu mai bolduiești (scris îngroșat) mesaje întregi, întrucât îngreunează cititul.



Revenind la topic :

„De obicei legea prieteniei face ca cei ce se unesc să se asemene. De aceea pe bună dreptate s-a spus: Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune. După cum aerul respirat în locuri infectate de boală transmite încetul cu încetul celor sănătoşi boala, tot aşa tovărăşiile rele pricinuiesc mare rău sufletelor, chiar dacă nu se simte îndată vătămarea.” (Sf. Vasile cel Mare)

"Există şi un fel de dragoste care nu dispare, fiindcă nu ia naştere nici din cunoştinţe, nici din raporturile de serviciu sau de câştig, nici din rudenie sau din alte motive, ci numai din asemănarea virtuţilor. Aceasta, zic, este cea pe care nici o întâmplare n-o micşorează, pe care nu numai că nu poate s-o descompună sau s-o distrugă depărtarea în timp sau spaţiu, dar nici măcar moartea n-o sfărâmă. Aceasta este adevărata prietenie, care creşte din dubla desăvârşire şi virtute a prietenilor, a cărei legătură n-o rupe nici felurimea dorinţelor, nici contrarietatea voinţelor." (Sf. Ioan Casian)

Asa am sa fac , draga Mirela !:1:

"Daca am fi alcatuiti numai din suflet, ne-am intelege unii cu altii numai prin gandire;dar pentru ca sufletul nostru isi zamisleste gandurile in ascuns in trup,ca sub o perdea, este nevoie de cuvinte si de nume ca sa facem cunoscute cele aflate in adancul nostru"

Sf. Vasile cel Mare

cuvinte frumoase pt femeile forumului
 

"Femeia face lumea.Ea este suverana.Nimic nu se face decat prin ea si pentru ea.Femeia este marea educatoare a barbatului.Ea il invata virtutile incantatoare,politetea,discretia si acea mandrie care se teme sa nu fie suparatoare.Ea arata catorva arta de a placea si tuturor arta utila de a nu displacea".
Anatole France

Sfantul Macarie de la Optina
 

Smerenia atrage asupra noastra mila lui Dumnezeu si ajutor in treburile noastre. Mangaierea duhovniceasca pe care ati dobandit-o nu poate sa ramana neschimbata pentru mult timp: ea este trimisa din cand in cand, ca sa fim intariti in ispite; cei care au agonisit smerenia se desfateaza mai mult de ea, insa, oricum, harul lui Dumnezeu ii cerceteaza si pe ei cu ispite, potrivit masurii lor, ca nu cumva in urma primirii mangaierilor duhovnicesti sa se mandreasca. Cu atat mai mult noi, cei neputinciosi, avem nevoie de focul ispitelor, ce arde maracinii patimilor noastre. Va tulburati ca in timpul rugaciunii nu va puteti aduna gandurile, ci va imprastiati. Sa stiti ca rugaciunea fara imprastiere este partea celor desavarsiti, iar noi, cei neputinciosi, care ne aflam in lupta cu patimile, trebuie sa ne adunam gandurile ce ratacesc, si sa ne smerim atunci cand ne bantuiesc gandurile, si sa nu ne tulburam nicidecum, pentru ca tulburarea ii da vrajmasului putere sa se inarmeze si mai mult impotriva noastra, pe cand smerenia il alunga.Daca am avea intotdeauna rugaciune curata, fara imprastiere, tot n-am scapa de gandurile slavei desarte si mandriei, pe care vrajmasul le-ar aduce negresit asupra noastra. Aduceti-va aminte ca Dumnezeu primeste rugaciunea celor smeriti.
Intrebati ce rugaciuni sa cititi zi de zi. Nestiind care este situatia din casa dumneavoastra, care va sunt indeletnicirile si puterile, nu va pot spune intocmai – dar daca va vine la indemana va propun urmatoarele: dimineata sa cititi rugaciunile diminetii, iar daca aveti timp – o catisma sau o slava; seara – rugaciunile celor ce merg spre somn-de-a lungul zilei, dimineata sau seara, canonul Maicii Domnului si cel al ingerului pazitor; sambata – acatistul Maicii Domnului, iar duminica acatistul lui Iisus, cate un capitol din Apostol si din Evanghelie, precum si cateva metanii.Toate acestea sa le savarsiti cu smerenie, fara sa ganditi: „bine fac”, cum gandea fariseul. Daca in urma unor piedici sau chiar si din lenevire nu reusiti sa impliniti vreo parte din aceasta pravila, nu trebuie nicidecum sa va tulburati, sa va trandaviti si sa cadeti cu duhul, ci trebuie sa va smeriti si sa va socotiti mai prejos decat toti“.

Părintele Paisie Aghioritul

Pentru ca să ajute Dumnezeu, omul trebuie să se străduiască pe cât îi stă în putinţă. Adică sunt lucruri pe care trebuie să le facă omul însuşi, ca să ajute apoi Dumnezeu. În nici un caz nu poate fi ajutat, dacă el însuşi nu vrea să se ajute pe sine.â

Banca lui Hristos dă o dobândă foarte mare. Dar cum vom ridica bani, dacă nu am depus nimic în bancă?

Pe cât poţi, să umbli smerit. Tot ceea ce faci, să faci cu sârguinţă, pentru Hristos, iar nu pentru a plăcea oamenilor sau din slavă deşartă, ca să auzi „bravo” de la oameni.

Voi intrebati: „Doamne, Doamne, oare usor este sa fii prigonit? Oare usor este sa mergi prin usa cea stramta si pe calea cea pietroasa?” Voi intrebati cu nedumerire, poate ca in inima voastra se strecoara indoiala: „Oare chiar este usor jugul lui Hristos?” Iar eu va spun: „Da, da ! Usor, din cale-afara de usor”. Dar de ce usor ? De ce este usor sa mergi in urma Lui pe calea cea spinoasa ? Fiindca nu vei fi singur, istovit de puteri, ci te va insoti insusi Hristos; fiindca harul Lui cel nemasurat iti va intari puterile cand te vei chinui sub jugul Lui, sub sarcina Lui, fiindca El insusi te va sprijini, te va ajuta sa porti aceasta sarcina, aceasta cruce.

Sfantul Luca al Crimeii

Orice amanare a intoarcerii catre Dumnezeu este periculoasa, ea putand sa nu se mai implineasca vreodata. Mantuirea nu este un lucru care se planifica ori care are nevoie de lucruri exterioare. Nu! Singurul lucru de care avem nevoie pentru a pune inceput bun mantuirii noastre este gandul hotarat de a nu mai savarsi pacatul si de a inmulti dragostea lui Dumnezeu.

Gandul de a pune inceput mantuirii noastre nu are nevoie de timp, el fiind mai presus de timp. Intr-o clipa doar, talharul de pe Cruce s-a invrednicit de Rai. Aici si acum este momentul cel mai favorabil al mantuirii noastre. Aici, nu in alta parte; acum, nu altadata.

Crezand in cuvintele lui Dumnezeu si sfidand asa-zisa "intelepciune" a acestei lumi cazute, primim de la Dumnezeu putere duhovniceasca si ajungem sa implinim in viata noastra "cele cu neputinta la om", insa cu putinta la Dumnezeu (Luca 18, 27).

http://cristiboss56.blogratuit.ro/

"Despre scoala, ieri si azi" - interviu cu doamna Catalina Velculescu, prof. univ. si cercetator al culturii medievale, autoarea cartii "Nebuni intru Hristos".

http://www.ziarullumina.ro/articole;...ri-si-azi.html

Articolul de astazi de pe site imi place in mod deosebit

http://www.crestinortodox.ro/editori...ui-137131.html

BUCURIA… Cati dintre noi sunt bucurosi de intalnirea cu aproapele, sau cu oamenii pe care ii vom intalni pe parcursul vietii? Am devenit reticenti la orice lucru nu este pe placul nostru, neglijand faptul ca eu pot fi o bucurie pentru celalalt daca el nu poate sa fie o bucurie pentru mine. Suntem intemnitati in propriile standarde ce ne lipsesc de libertatea iubirii, vrem cu tot dinadinsul sa fim noi "modele" fratilor, dar nu de bucurie sau iubire…

BINECUVANTAREA… Binecuvantam pe Dumnezeu pentru toate cate ne-a daruit si ne bucuram? Pentru oamenii pe care i-a pus in jurul nostru? A multumi binecuvantand inseamna recunoastere, stare de Har si inceputul iubirii… Piatra pe care putem sta noi si cei ce sunt cu noi. Putem lua exemplul Sf. Ap. Pavel care scrie: "multumesc totdeauna Dumnezeului pentru voi…" (1 Cor. 1, 4), si “caci daca traim, pentru Domnul traim; si daca murim, pentru Domnul murim. Deci, si daca traim, si daca murim, ai Domnului suntem.” ( Rom. 14, 8)

INDEMNURI PENTRU INDREPTARE… Personal nu sunt de acord cu cearta sau pedeapsa, dar nu ajuta nici sa accepti totul tacand mereu. "Tragedia omenirii contemporane consta in faptul ca ea priveste pe omul bolnav, ca pe un om normal". (Pr. Mihail Nedelski). Multi vedem strambatatea in care crestem fara sa facem ceva, dar poate ca prin sinceritate si prietenie pot ajuta la indreptare, exemplul trairii fiind cea mai buna predica sau marturie. Daca nu pot vorbi, pot da exemplu cu viata duhovniceasca.

RUGACIUNE PENTRU AJUTORUL DOMNULUI… Daca nu pot da exemplu cu viata duhovniceasca, ma pot ruga pentru mila Domnului "si Duhul vine in ajutorul slabiciunii noastre" ( Rom. 8, 26). Nu exista lucru mai mantuitor ca rugaciunea pentru ceilalti. Nu este numai “ cea mai buna pregatire pentru impartasanie” (Pr. Al. Schemann), dar este si calea prin care pot ajunge la Iubire, la iubirea aproapelui…

DORINTA DE A-I REVEDEA… Si iubind aproapele, sunt in permanenta cu o stare de dor cu nadejdea reintalnirii. Este o stare de trezvie a sentimentelor mantuitoare: bucuria cunostintei, speranta revederii, dorinta de a fi bine…

Sfantul Dimitrie al Rostovului
 

După fiecare nuntă basmele tac. Au făcut o nuntă mare si au tăcut… Ce au făcut zmeii până la nuntă e nimic fată de ce-ti face bărbatul sau nevasta după nuntă. Aici este marea incercare, aici să vedem cine trece prin probleme acelea astfel ca la adânci bătrânete să se tină de mână si să moară unul după celălalt pentru că nu stiu să trăiască unul fără celălalt.

Acest lucru se face cu jertfă. După ce trece iubirea asta de deasupra care e «pentru că…» („Te iubesc pentru că ai ochii albastri, te iubesc pentru că esti frumoasă…”), vine deceptia: „I-a uite, nu-s ochii albastri, isi punea picături nu stiu de care, că are lentile de contact. Vai de mine că nu e asa de blândă, să vezi cum face când e furioasă.” Cineva imi spunea: “E ingrozitor, nu incap in pat, eu aveam un pat dublu singură si acum am un pat mic si cu ăsta lângă mine… si sforăie, se intoarce cu spatele la mine. Când ne iubeam si mă privea in ochii era altfel”. Asa e! Pe vremea aceea era altfel, acum e altfel: sforăie si ii dai un ghiont să se trezească - vine ura. Nu mai tace ca să adorm si eu; apoi vine iubirea: săracul că e obosit, să nu cumva să-l trezesc, ce dacă sforăie. Te apuci si sforăi si tu lângă el. Iubirea-i lucru mare, nu se impiedică in lucrurile acestea.

Nu potrivirea trebuie să ne intereseze, desi trebuie să avem interese in comun. Dacă interesul meu e spre literatură, spre artă, spre frumos sigur că, dacă mă voi căsători cu cineva care e foarte interesat de cârnăciori, s-ar putea să avem conflicte mari. Dar si atunci se poate. Mai mănânci si tu un cârnăcior, mai citeste si el o carte si se face. Unde e dragoste totul e posibil. Totul e să cerem dragoste.

Când te pomenesti că ai gresit, faci ca omul acela care s-a dus la Muntele Athos să intrebe cum să se mântuiască si părintele i-a zis: “Să-l iubesti pe Dumnezeu si pe aproapele”. Zice: ”Păi, nu pot asta, am incercat si nu pot. Pe Dumnezeu nu-L iubesc deloc, mi-e frică de El, dar nu-L iubesc, iar pe aproape nu pot să-l sufăr. Trebuie să fie altă tehnică, ceva mătănii, ceva rugăciuni, ceva trebuie să fie, post.” S-a dus la altul, tot asta i-a spus si după vreo zece si-a dat seama că nu are nici o sansă si zice: “Ce mă fac? A, stiu ce am fac! Am să mă port de parcă l-as iubi pe Dumnezeu si pe aproapele timp de 15 ani” – e o poveste spusă de părintele Sofronie, dar care e adevărată. După 15 ani i-a dat Dumnezeu harul iubirii. Mai incercati-o si pe asta: ia să mă port eu de parcă l-as iubi pe sotul meu. Sunt unii care spun: „Dacă as simti credintă către Dumnezeu.” Ce ai face? Fă acum ce ai face dacă ai simti. Ce ar fi? Si atunci se vindecă nesimtirea.
http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Maic...20acesteia.htm

Eu as spune mai degraba ne-simtirea...:)