Imi pare rau daca vorbele mele te-au socat, pe tine si pe altii. Poate am scris si prea dur intr-un un moment de iritare.
Am zis ca ma simt acasa unde stau, insa ca nu-mi uit radacinile. Imi invat copiii limba romana si de ex scriu pe acest forum pentru ca imi pasa de romani.
Am rude in Romania cu care sunt in legatura stransa si prieteni romani aici.
Si sigur, Alin, am biserici ortodoxe aici. Dar parohia mea este una francofona, prin alegere (exista si parohii romane f bune la care mai mergem uneori).
Dar eu am plecat inainte de dec 89 si mi-am petrecut mai mult decat jumatate de viata in afara Romaniei. Sotul meu este belgian (dar ortodox). Am fost bine primita in tarile unde am fost.
In conditiile astea, a ma simti inca in strainatate ar arata ca am o problema, mi se pare mie.

In plus, am incercat sa-mi insusesc vorbele din epistola catre Diognet despre crestini: Orice patrie le este tara straina, iar orice tara straina, patrie.

As vrea sa imi cer scuze daca ce am scris a fost prea necrutator sau judecator fata de cei care simt altfel. Fiecare isi are povestea lui si nu as vrea sa ranesc pe nimeni; si nu zic ca toti ar trebui sa fie ca mine, departe de asa ceva.
De altfel, in viata mea de profesor de religie intalnesc tot felul de cazuri de tineri nefericiti si dezradacinati, ceea ce ma face sa ma gandesc mult a acest subiect. Imi amintesc si cum simteam eu la inceput. Ceea ce simt acum si sunt acum este rezultatul unei evolutii, care partial este rezultatul vointei, parial al circumstantelor.

Poate vorbesc prea mult despre mine, insa vreau sa arat ca exista si aceasta posibilitate.
Am deschis mai demult un topic despre asta unde am explicat mai bine.

Uite, aici a fost o neintelegere: una este sa iti recunosti originea si sa mai extragi seva din ea, si alta este unde te simti acasa.
Oare floarea spune ca este acasa in pamant?
Oricum, cred ca as vrea mai degraba ca adevaratele mele radacini sa le pun in Hristos. Nu intr-o tara anume. Dar sigur, exista pentru om si punctul de vedere cultural, si atunci da, sunt de origine romana (dar si un pic germana) si nu neg asta.
Nu sunt belgiana, dar ma simt acasa in Belgia.

Aici http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=6452
am scris mai demult despre cum vad eu lucrurile.

Ma alatur comentariului lui Cristian si spun si eu ca peste tot in lume sunt probleme mari si de toate felurile (politice, economice, etc.).
Nu poti sa spui: "ma duc in cutare tara ca acolo este mai bine."
Si mai spun ca imi pare tare rau si chiar nu-mi place de loc lipsa de informare a romanilor. Nu stiu, ori ca nu exista informatiile, ori ca lumea nu vrea sa creada/accepte.
Am trait-o pe propria piele. Exista cred si acum parerea ca in strainatate este mai bine, ca se gaseste de lucru, ca te poti realiza mai bine din toate punctele de vedere (mai ales profesional). Si nu este asa.

Mai citesc catedodata pe net ca se ofera atatea locuri de munca pentru romani. Nu cred si daca totusi este asa, sa ne uitam si in ce domenii.

Ar trebui ca decizia de a pleca sau a ramane in tara sa fie luata dupa o buna informare si o indelunga analiza si balanta. Daca merita sau nu.

Daca este un pacat sa ramai sau dimpotriva, sa pleci:
Probabil ca intrebarea se referea la aspectul religios.
O asemenea decizie, cel putin teoretic/in aparenta, nu are nimic de a face cu credinta. Exista motive de a pleca si motive de a ramane.

Explicatii din punctul de vedere religios pot fi:
- daca in tara ta, sau in alta poti sa valorifici mai bine talantul/talantii de la Dumnezeu (in sensul de talente, chemari etc.)
- daca plecand in alta tara iti mentii credinta si poti trai mai departe, sau o abandonezi/neglijezi (n-ai biserica, te casatoresti in alta religie, etc.). Desi si in tara poti pana la urma sa-ti neglijezi/abandonezi credinta in care ai fost botezat

Nu trebuie sa judecam nici pe cel ce pleaca si nici pe cel ce ramane. Nu stim ce motive are fiecare si mai ales ce cruce are de dus fiecare.

Am sa raspund in incheiere putin mesajelor lui Fani si Yasmine.
Experienta lui Fani este fericita si cei ce au experiente similare pot s-o impartaseasca. Altii poate ca nu o inteleg.

Marturisesc ca si mie imi este greu sa inteleg, desi am auzit/citit de multe astfel de cazuri.

Yasmine nu a povestit nimic din experienta ei, deci nu stim de ce este socata de anumite afirmatii din mesajul lui Fani.

Exista si alte experiente: sunt oameni care nu reusesc sa gaseasca ceea ce asteptau si nu sunt fericiti si de aceea decid sa se reintoarca in tara lor.
E bine? E rau? Nu se stie.

Si mai exista inca un aspect pe care nu-l pomenste nimeni.
De fapt adevarul este altul:

In momentul in care te-ai stabilit in alta tara, nu mai stii cui/unde apartii.
Niciodata, dar niciodata, nu vei apartine tarii de adoptie. Oricat de bine te-ai adapta si aranja, vei ramane tot un strain, un roman.
In acelasi timp nu mai esti roman, te departezi de tara ta, pentru ca si acolo lucrurile evolueaza si se schimba: nu vei mai gasi niciodata ceea ce ai lasat.
La fiecare vizita te vei simti si stingher, strain.
Lumea din tara de adoptie te va privi mereu ca pe un strain/roman, iar lumea din tara ca pe un strain.

Dintr-o data ai doua tari, sau nici una...depinde cum privesti.
Si originea noastra nu este tocmai privilegiata. Inca mai avem de descuiat porti...

Sunt unii care vor sa uite de Romania, de limba romana. Au motivele lor mai mult sau mai putin intemeiate. Nici pe ei nu-i pot intelege totusi.

Uitam ceva: legat de vizitele in tara
Lui Fani este urat sa fie intrebata mereu "cand ai fost, sau te duci in tara".
Intrebarea este totusi indreptatita.
Sunt si aici situatii si situatii.
Unii trebuie sa se mai duca: au rude, prieteni, sau probleme de rezolvat. Au lasat ceva in urma.
Altora le este dor pur si simplu de tara, de rude, de prieteni, de locuri, chiar de produse romanesti (carti, filme, muzica alimente).
Altii nu mai au pe nimeni si nimic care sa-i mai lege de tara.
Unii ar vrea si nu pot sa mearga decat rar (lipsa de bani, legaturi de transport proaste, lipsa de timp).
Este totusi de asteptat, ca cel putin pana la o anumita varsta sa te mai duci in tara, sa asiguri poate si copiilor, nepotilor, o legatura cu tara.
Pot sa-i inteleg pe toti. Fiecare cu alegerea sa.

Fiecaruia ii lipseste ceva din tara totusi si isi doreste in acelsi timp si ceva din tara de adoptie cand este in patrie.

Din punctul de vedere al credintei este pacat sa pleci poate, daca ne gandim ca in diaspora ortodoxia nu este ca in tara. Aici este problema: nu poti sa mai ai biserica, preotul/duhovnicul de suflet, nu mai sunt slujbele asa ca in tara, ai niste ingradiri. Si acesta nu este pacatul nostru.

Cum era chestia aia cu 'fiecare să-şi ducă crucea'? (citat aproximativ) Născându-mă aici, aici înţeleg s-o duc. Ştie Bunul Dumnezeu de ce m-a hărăzit a mă naşte aici, nu? Atunci de ce să-mi caut destinul aiurea înloc să mi-l înfrunt aici?

Există destin? Dacă da, trebuie să-l înfrunți sau să-l primești? și cum?

Tocmai am vrut sa-i raspund lui Fani insa era prea tarziu aseara.
Situatiile noastre sunt net diferite,eu nu sunt plecata nici de 10 ani,parintii si tot neamul sunt inca in tara(cu exceptia unor verisoare si matusi care sunt aici).
Eu inca ma gandesc la Romania ca"acasa" fiind constienta ca sunt plecata in deplasare pt a experimenta lumea,a face ceva pe cont propriu si a-mi imbogati experienta de lucru ,de viata,etc. Nu in ultimul rand,imi sustin familia material-ceea ce in Romania nu era chiar posibil chiar avand in job foarte bun.Iar parintii mei au fost muritori de foame imediat dupa revolutie,muritori de foame cu diplomele in buzunar.

Din acest punct de vedere,Romania ramane pt mine casa parinteasca,pe care o vizitezi cu nostalgie,cu dor-indiferent de misiunile pe care le ai in viata.
Eu ma atasez chiar si de locuri;am stat in Cluj pt o scurta perioada de timp -imi este dor si de Cluj!!!
Este normal ca si legaturile umane au o implicare serioasa vizavi de nostalgia pt un anume loc;am prieteni in Cluj,familie in Romania...

Chiar daca i-as avea pe toti aici tot mi-ar fi dor sa vad locurile copilariei din cand in cand.

Pai sigur, situatia ta este alta decat a mea.
Te rog sa ma ierti daca am fost intoleranta cand am zis ca ma irita cei care ma intreaba daca ma duc 'acasa'. Nu am vrut sa spun ca mi se pare rau sau gresit pentru altii, daca sunt in strainatate doar pentru un timp sau au toata familia in Romania. Am vrut sa spun ca mi se pare gresit sa se presupuna ca intotdeauna este asa pentru cineva plecat si stabilit in alta parte; sau ca asa ar fi firesc sa fie, chiar dupa atatia ani. Si ca nu ajuta la adaptare sa gandesti asa, daca vrei sa ramain acolo. Si vei fi mereu nefericit si nostalgic..
Dar si eu stateam cu dor in primii ani, chiar daca eram cu parintii in Germania.
Stiu cum este.
Sophia are dreptate, cand esti plecat de mult nu mai esti acasa in Romania pentru ca te-ai schimbat, si s-au schimbat si oamenii de acolo. Si sigur niciodata nu vei fi la fel cu cei din tara unde stai.
Dar mi se pare ca putem asuma aceasta diferenta. Putem fi noi insine, ne putem face acceptati si chiar admirati ca atare.
Sotul meu zice tachinandu-ma ca daca n-as avea accent, as avea mult mai putin sarm. ;-)
La alt nivel, social sa zicem, cand avem un usor accent lumea ne tine minte mai degraba..
(Acum, Bruxellesul este un oras special: aici traiesc mai multi straini decat belgieni.. deci a avea accent este aproape cazul general) Avem ceva de adus celorlalti, ceva ce ei poate nu au. A asuma aceasta situatie poate aduce bogatie (culturala, spirituala..) tuturor.
Nu stiu daca esti casatorita dar banuiesc ca nu. Ai sa vezi ca daca te hotarasti sa ramai acolo si te casatoresti cu cineva de acolo si vei avea si copii, situatia se va schimba.

Cu accentul sunt de acord,este o parte admirabila.Imi plac tot felul de nationalitati care vorbesc lb engleza cu accentul lor specific.

Nu-i nevoie sa-mi ceri iertare,probabil ca te-am asociat cu genul de persoane care sunt complexate de nationalitatea romana si care fac orice sa ascunda acest lucru,deoarece cred ca este umilitor si degradant sa fii roman.
Probabil ca eu ar trebui sa-mi cer iertare deoarece fac asocieri la primul comentariu,fara a sta prea mult pe ganduri :)

Fani, tu acum ce simti ca esti: nemtoaica, romanca, belgianca? Sau poate un amestec?
Am avut colegi, care in Romania erau nemti, iar in Germania au devenit romani.
Fiind in tara, nu ma gandeam niciodata ca sunt romanca; dar de cand am plecat sunt romanca in fiece clipa.

Greu de zis. Sunt un fel de altoi. Cu radacina romana, si tot felul de crengi. Dar seva SPER ca este de la Hristos...
Am impresia ca este secundar pt mine sa ma definesc dupa o singura natie. Sunt un rezultat al vietii in 4 tari.
In general ma simt bine asa dar sigur, mi se intampla sa-mi fie greu..
Yasmina, nici mie nu-mi place cand cineva isi neaga originea. Dar inteleg oamenii care o fac. E un fel de strategie de aparare.