Annyta, trebuie sa te contrazic. Dictonul, la care faci referinta spune asa:
- inteleptii invata din experienta altora;
- oamenii obisnuiti din propria lor experienta;
- iar prostii nu invata niciodata.

Iar in ceea ce priveste mersul la biserica din obligatie, nu este niciodata inutil. Nu se stie cand, in ce moment al vietii, omul isi va aminti de acest mers la biserica. Gandeste-te ca omul se si roaga cateodata, fiind cu gandul aiurea. Totusi Dumnezeu il vede si pe acesta. La fel, cred eu, il vede si pe cel, care merge la biserica din motive independente de vointa lui: acest lucru se numeste ascultare.

Dumitrule, tu eşti ateu. Aşa am înţeles eu din propriile tale mărturisiri.
Ei bine, bunicul meu patern a fost ateu, ca şi tine. Aşa am înţeles eu din propriile lui mărturisiri.
Când eram copil, foarte şturlubatic fiind, uneori cu mult peste măsura cuviinţei, tataia îmi spunea: ai 5 ani, de-acum eşti băiat mare, trebuie să te pedepsesc pentru ce ai făcut, îmi pare rău! Şi mă pedepsea, trăgîndu-mi o mamă de bătaie, astfel: cu un deget, pe spinare, cum i se părea bunicului meu că e potrivit pentru vârsta mea...
La 6-7 ani mi-a comunicat că e silit să înăsprească pedeapsa: mă articula, după mari boroboaţe (mi-e jenă să spun...), de data asta cu ... 2 degete. Că eram băiat şi mai mare, de-acum...
În fine, ultima bătaie zdravănă, am primit-o de la bunicul când aveam vreo 10 ani... I-am dat cu un cartof în cap, de nervi.... A căzut moşul, ameţit de lovitură şi surprins foarte, apoi m-a anunţat că e groasă rău. Şi mi-a tras o lovitură zdravănă, de-o ţin minte şi azi. O mângâiere, se înţelege, cu 3 degete, pe spinare...
Acuma să nu credeţi că tataia era Morihei Ueshiba, care ucidea un taur cu un deget!

Tataia, care făcuse războiul şi niscaiva puşcărie comunistă (scurtă, 3 ani, ca orice român decent) a fost în mare încurcătură când am împlinit vreo 12 ani şi am făcut o boacănă şi mai mare (am furat o mulţime de bani, ca să îmi împlinesc o dorinţă împreună cu alţi copii din gaşcă...). Ar fi trebuit să mă troznească, de data asta, cu ...4 degete.
Îmi aduc aminte cât era de încurcat... Se oprise, stuporat... habar nu avea ce să facă... Nu i se mai întâmplase, bag seama...
Bunicule, bunicule!...
Te-ai oprit stânjenit, ai lăcrimat, ai pus capul între umeri ca un câine jigărit şi ai plecat umil în fundul curţii să spargi lemne... Şi nu te-ai mai întors până la miezul nopţii...
Îţi era atât de greu să rezolvi problema, încât ai plecat ruşinat şi umilit... Ai spart o groază de buşteni în noaptea aia, cât să ne-ajungă pentru două ierni grele!...
Ruşinea şi umilinţa ta, bunicule, mă onorează că ţi-am fost nepot. Dumnezeu să te ierte, să te pomenească bunicule, şi să ştii că am înţeles de la tine o parte din ce înseamnă dragostea, cumpătarea, iertarea. Omenia, în fond.

Bunicul ar fi trebuit să fie o brută, după anii de război şi după temniţa comunistă.
Era doar foarte delicat, muncitor, supus, cam închis în sine şi foarte serios.

Şi era ateu, Dumitrule, Dumnezeu să-l ierte!

Cu totul de acord!...:)
Pedeapsa potrivită e o artă!

eu am dat un maxim.
sunt împotriva bătăii.
consider că bătaia pe care parintele o da copilului, ar trebui să o primească el.
vrem să avem copii perfecţi, dar ca părinţi nu suntem nici măcar mediocri. asta este realitatea.

sunt împotriva bataii.
observ că sunt mulţi batausi pe forum şi am dat un exemplu maxim de "bataie". dacă pomeneam de mangaieri îmi sareau în cap.

Eu nu l-am privit niciodata pe Dumitru ca pe un ateu.
Spre deosebire de alti atei de pe forum, am remarcat la el ceva deosebit.
Eu l-am perceput ca pe o persoana care cauta.
Desi nu-l cunosc personal, nu-l percep ca pe un ateu, chiar daca el uneori se declara astfel.
Dumitre, iarta-ma ca nu ma adresez direct tie.
Ce am scris acum e reactia mea la ce a scris Cezar.

nici o problema. mulţumesc pentru intervenţie.
nu m-a deranjat comentariu lui Cezar.

intrebare !
 

Cristos nu avea o esenta duala .cumva ???!!!

Sa ne intelegem: e vorba de o usoara atentionare, nu bataie sora cu moartea. Sa pastram proportia: un adult de de doua ori mai mare decat un copil; deci palma lui sa fie usoara; vocea lui sa fie ferma, dar sa nu zbiere. Scopul nu e de a inspaimanta copilul, ci de a-l face atent, ca sa se concentreze la ceea ce face. Severitate, cand e cazul, nu teroare.

eu la asta m-am referit.