"Aseară pe-nserate"


Aseara pe-nserate
Fecioara Maria
In Viflaim cetate
Calatorind sosea.

Si fiind obosita
Salas isi cauta,
Si-n Viflaimul mare
Nimenea n-o primea.

Atunci Sfanta Fecioara
Din Viflaim iesea,
Si-n camp intr-o poiata,
Acolo s-aseza.

Si intre dobitoace
Pe fanul cel uscat
Nascut-a Preacurata
Un mare Imparat.

Fiul incepe-a plange
Maria-l mangaia
O, nu plage Iisuse



Ca tu cunosti lumea

Ca lumea asta mare
Prin tine s-a zidit
Prin tine si prin Tatal
Si Dumnezeu cel Sfant.

S-aude glas spre seara,
Al clopotelor cant,
Ca vine, vine iara
Iisus pe-acest pamant.

El vine-n haina alba
De ingerasi purtat
Sa spele lumea-ntreaga
De rau si de pacat.

De-atunci in orice casa
S-aud colindatori,
Colinda lor duioasa
Rasuna pana-n zori

Steaua a vestit magilor pe Soarele Dreptatii, Cel ce S-a nascut negrait, in pestera, ca sa ma mantuiasca pe mine, cel ce m-am facut pestera a toata necuratia, prin calcarea poruncilor Lui, pentru care, pocaindu-ma, cant: Aliluia !

Cuvantul Tatalui, prin care toate s-au facut, fara patimire si fara stricaciune Se naste cu trup, din Sfanta Fecioara Maria, ca sa mantuiasca lumea, Caruia, intampinandu-L, asa sa-I strigam:

Iisuse, Cela ce cu Tatal si cu Sfantul Duh esti laudat de ingeri, miluieste-ma.
Iisuse, Cela ce de ingeri esti laudat, fa ca si noi pe pamant, neincetat sa Te marim.
Iisuse, Cela ce pe pamant nascandu-Te, de cer nu Te-ai despartit, cu smerenie Iti slujim.
Iisuse, care ai impreunat prin Nasterea Ta, pe ingeri cu oamenii, pe Tine Te laudam.
Iisuse, Cela ce prin Nasterea Ta, ne-ai deschis usile raiului, inchise prin neascultarea lui Adam, Tie Iti multumim.
Iisuse, Cela ce ai omorat moartea, prin Nasterea Ta facandu-ne partasi vietii celei vesnice, Te preamarim.
Iisuse, Cela ce ai departat vrajba si lumii pace ai adus prin Nasterea Ta, Tie Iti slujim.
Iisuse, Care prin Nasterea Ta, mantuire lumii ai adus, da-ne noua iertare de pacate.
Iisuse, Cela ce ne-ai descoperit noua, prin Nasterea Ta, pe Dumnezeu in Treime, Tie ne inchinam.
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cela ce cu trupul in pestera Te-ai nascut, mantuieste-ma!

Ca sa ma izbavesti din robia celui viclean, ai binevoit a Te imbraca in chip de rob, Cuvinte cel fara de inceput si de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant, pentru care, slavind milostivirea Ta, cantam neincetat: Aliluia !

Trei crai de la rasarit
http://www.youtube.com/watch?v=y4opP4Jl5ls

Carmen : Vis de iarna

Zăpada albă şi pufoasă
Se-aşează-n linişte pe casă;
Totul în jur e uimitor,
Pătruns de-un tainic, sfânt fior.

Se lasă iară înserarea,
Natura parc-a adormit;
Doar luna-şi mai aruncă raze
Pe albul care-i nesfârşit.

E frig şi nimeni nu-i pe cale,
Pământul parcă-i amorţit;
În casă, lângă sobă stam
Şi-ndată, uşor am aţipit

Visam că-n lume era pace
Şi numai oameni buni şi sfinţi,
Era iubire-adevarată
Între copii şi-ntre părinţi.

În nea, jucam un joc,
Mai rar întâlnit,
Cel al iubirii sfinte
Ce nu are sfârşit.

Ură nu exista, nici răutate,
Ci numai dragoste cu-adevarat,;
Totul era curat si simplu,
De-un alb imaculat.

Iar oameni în veştminte albe,
Slăveau pe Fiul de-Împarat,
Ce-acum, deşi era în noapte,
Părea nespus de luminat.

Rugând, cu îndrăzneală multă,
Am început să strig mereu:
“-Iisuse Doamne, Fiu preadulce,
Cu Tine vreau să fiu şi eu!”

Mai vino iar în astă lume
Un strop de milă să aduci,
Să te mai naşti din nou în noapte;
E iarnă iar, ca şi atunci.

Vino in peştera din suflet,
Mi-o încălzeşte cu har sfânt,
Să aduci pacea Ta în lume
Şi fericirea pe pământ!

Zorica Latcu (Monahia Teodosia):

ÎNCHINAREA MAGILOR

Trei înţelepţi bătrâni, albiţi de zile,
Venit-au călărind pe trei cămile.
Cu mult alai, cu fală-mbelşugată,
Călăuziţi de steaua luminată.

Leiţi în fir de aur şi mătasă,
Cei trei bătrâni pătrund încet în casă,
Şi-n colţul ei cel mai ferit găsesc,
Pe Maica Pruncului dumnezeiesc.

Ea toarce firul neted din fuior
Şi mişcă leagănul cu un picior.
Cât e de simplă-n port Aceea care
Primeşte de la îngeri închinare.

Pe haina lungă fără strălucire,
Pogoară văl marama Ei subţire.
Doar străluceşte lin în părul Ei,
Cunună măiestrită din scântei.


Nu ştiu: e leagănul acoperit,
Mişcându-se în colţul lui ferit,
E cântecul Măicuţei lui Iisus,
Sau poate cântecul cântat de sus?

Sau jocul de lumini cu umbre dese?
Ceva ce-aduce vrăji neînţelese
Încât bătrânii cei cărunţi se-nchină,
În faţa leagănului de Lumină.

Şi noi cu magii-n gând călătorim,
Şi Pruncului şi noi îi dăruim,
Tămâia rugăciunilor fierbinţi,
Şi aurul simţirilor cuminţi.

Şi dacă n-avem smirnă de iubire,
Noi Te rugăm, Stăpână, cu smerire,
Tot Tu să ne trimiţi din cer de sus
Vreun bob; să I-l aprindem lui Iisus

Ca-n fum de smirnă-nmiresmat să dea
Lăcaşul Tău cu străluciri de nea.

Zorica Latcu :

ÎN STAUL

Te-am urmărit cu inima, Fecioară,
Cum urci din Nazaret spre Vitleim,
Nu vede nimeni cum în cale zboară
Cu aripi argintii un heruvim.

Te văd apoi cum treci, ca o străină
Pe străzile micuţului oraş…
Nu vede nimeni nimbul de lumină
Ce-nvăluie tot chipul drăgălaş.

Ticsită până-n vârf e orice casă,
Zadarnic baţi la poartă, e-ncuiat…
Nu vede nimeni cuta dureroasă
Ce-n fruntea Ta senină s-a tăiat.

Iţi simt durerea, Maică Prea Curată,
Pentru cei ce trufaşi Te-au gonit,
Ţi-aud departe vocea-ndurerată:
„De ce cu Fiul Meu nu m-ai primit?”

Ci haide, intră-n staul. Te aşteaptă
Smeriţii boi şi viteluşii blânzi.
Spre Tine oile grăbit se-ndreaptă,
Spre Tine cată mieii cei plăpânzi.

La cei smeriţi, ce sufăr în tăcere,
Şi s-au făcut ca boul răbdător,
La ei să vii cu mâini de mângâiere,
Si să le naşti lor Prunc Mântuitor.

Şi la cei blânzi, ca mieii fără vină,
Cei ce ca oi plăpânde s-au făcut,
La ei să vii, Fecioară de lumină,
Si Pruncul dă-li-L să le fie scut.

O, vino, paşii lini Tu Ţi-i coboară
Adânc în taina duhului smerit
Şi-n staul, între oi şi boi, Fecioară,
Să naşti Prunc mic, pe Domnul Prea Slăvit.

Ca sa ma izbavesti din robia celui viclean, ai binevoit a Te imbraca in chip de rob, Cuvinte cel fara de inceput si de o fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant, pentru care, slavind milostivirea Ta, cantam neincetat: Aliluia !