Evident ca pe primul plan trebuie sa fie credinta in Dumnezeu, insa asta nu inseamna ca nu trebuie si sa socializam! Ce am zis nu sunt lucruri contradictorii, care se exclud reciproc!
Doar cred ca si dumneavoastra aveti prieteni cu care iesiti in oras si socializati.

Iar cu "distantarea intre cei doi"" aici total de acord cu dumneavoastra! Atunci cand cei doi nu au unele pasiuni si interese comune e clar ca scartaie treaba! E adevarat- sunt unele pasiuni "specific masculine"" si altele "specific feminine"" (mai rar un barbat pasionat de moda de exemplul), insa pasiuni comune trebuie sa existe intre cei doi soti- doar nu stai ca mutu in casa!
De exemplul daca sotul lucreaza ca mecanic de locomotiva sau sofer pe autobuz, despre intamplarile din timpul serviciului mai greu sa fie pasionata sotia! Insa cand sotul a ajuns acasa dupa 24 de ore de servici, lasa toate grijile, stresul si oboseala acumulate in timpul serviciului atunci cand iese pe poarta depoului, si vine vesel acasa, iar in cele doua-trei zile cat sta acasa, este alaturi de familie.
Insa si aici un aspect foarte important: nu este sanatos a adopta o atitudine gen "dragoste obsesiva"" , in sensul de a sta (cat nu esti la servici) chiar 24 din 24 de ore numai cu sotia si de a aveea aceea gelozie obsesiva! Si intr-o relatie sau casnicie sanatoasa trebuie o anumita libertate, altfel poate deveni sufocant si rutina. Aici daca nu se poate merge pe incredere si tot timpul ai numai suspiciuni sau banuieli in cap, atunci e clara treaba! De exemplul intr-o zi daca sotia se duce cu prietenele la magazine de haine sau cosmetice, tu ca barbat doar nu ai sa o insotesti acolo, ci te duci si tu cu baietii la un fotbal, iar seara cand sunteti impreuna si pregatiti cina se pot schimba impresii reciproce.

Si ca sa incheiem oarecum topicul asta:

In legatura cu abstinenta sexuala, depinde ce iti doresti in viata, ca om matur si care stie ce vrea (acuma de la ce varsta se poate vorbi de un om matur atat fizic cat si psihic mai greu de dat un "verdict universal"". Oricum, inainte se accepta in general ca dupa efectuarea stagiului militar obligatoriu, insa cum acuma armata nu mai este obligatorie mai greu de zis! Oricum, cu aproximatie sa zicem ca la 22-24 de ani ar cam fi cazul)! Aici pot fi doua variante:

1. Pentru cine isi doreste numai aventuri si relatii sexuale intamplatoare, atunci evident ca nu-si va pune problema din acest topic. Insa cine alege aceasta varianta trebuie a-si asuma si consecintele de rigoare;

2. Insa pentru cine isi doreste intradevar o relatie serioasa si apoi o casatorie cu aceea persoana, atunci trebuie a-si asuma si responsabilitati, la modul practic si concret- vorbe se pot spune usor, insa mai importante ar fi faptele si actiunile concrete.
Iar in legatura cu atitudinea fata de subiectul acestui topic , in situatia de mai sus, ceva logic si normal ar fi: intai ne cunoastem un timp, ne intalnim, discutam (nu din prima seara direct la pat), iar apoi daca ne placem reciproc mergem mai departe si ajungem si la dragoste fizica. Insa in cazul acelor barbati care, dupa aceasta, constata "brusc"" ca nu le mai place de iubita lor, atunci e vorba ori de prostie, ori de iresponsabilitate, ori chiar de rautate din partea acelor barbati!
Mai sunt si situatii- mai rare ce-i drept- in care femeia isi exprima dorinta ca, desi se afla intr-o relatie de mai mult timp- sa nu aiba relatii trupesti cu respectivul barbat decat dupa casatorie. In acest caz, desi pentru un barbat este mai greu, daca intradevar o iubeste pe aceea femeie, i va respecta alegerea si va astepta.

Cam asta cred ca ar fi concluzia acestui topic, spusa la modul foarte concret si pragmatic.

As vrea sa mai adaug ca nu mi se pare (mie persoal) atat de grav daca dupa 2-3 ani de la inceputul relatiei sa fie contact fizic, atata timp cat cei doi implicati urmeaza sa se casatoreasca atat civil cat si in fata lui Dumnezeu. Si daca au avut si contact intim, nu inseamna musai ca si locuiesc impreuna de exemplu.

fiecare e liber sa faca ceea ce doreste

...fara a fi judecati de ceilalti.

Asta nu înseamnă absolut deloc că ai şi dreptate, nu?
În plus, de unde ştii tu (sau cei implicaţi) că se vor căsători cu adevărat până la urmă?
Dacă nu se va întâmpla asta (din varii motive) nu rămân cu păcatele? Rămân!

exact....!

Dar asta nu inseamna ca ai tu dreptate...
Da' de unde sti tu ca nu se vor casatori?
Pacate avem toti destule, poate unele mai mari decat alea.
Am zis si o repet, depinde de fiecare in parte, e mentalitate, de personalitate, de morala, de sentimente.
N pot sa vin sa zic ca gata, sigur se casatoresc ca au aut contact intm dupa 2-3-4 ani de la relatie. Nu. Dar nic nu pot sa vin sa zic ca sunt sortiti esecului.

EU n-am zis că ştiu.
Dar există oricând posibilitatea, pentru că în viaţa pământească avem doar DOUĂ certitudini: că ne-am născut aici şi că vom trece dincolo.
ATÂT!

corect spus...