![]() |
Citat:
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Tot ce cunoastem stim din ceea ce ni s-a revelat. La fel am putea sa spunem ca nu stim daca e Sfanta Treime. Avem invatatura despre mantuire, Iad si Imparatie tot din revelatie, nu e ceva necunoscut. La fel si care sunt conditiile mantuirii, de fapt intreaga revelatie si invatatura este despre aceasta. Altfel nu am stii de exemplu de cele zece porunci. |
Am dat citate doar din catehism, o sa dau si citate ale sfintilor.
Sfantul Nectarie: "În afara Bisericii, această Arca a lui Noe, nu există mântuire." Tot citatul: "În calitate de așezământ dumnezeiesc, Biserica este calăuzită de Sfântul Duh. El rămâne în ea și o face să nu greșească în ceea ce privește dogmele, "Stâlp și temelie a Adevărului". Biserica este cea care păstrează neschimbată învățătura apostolească. Doar ea poate conduce către Adevăr și numai ea poate fi judecătorul infailibil în măsură să se pronunțe asupra adevărurilor mântuitoare ale învățăturii revelate. Biserica cea Una Sfânta Sobornicească și Apostolească, reprezentată de toti slujitorii săi la Sinoadele Ecumenice, este singurul Judecător Adevărat, unicul păzitor natural rânduit păstrării învățăturii revelate. Doar Biserica hotărăște asupra autenticității și autorității Sfintelor Scripturi. Ea garantează și conține cu strictețe în sânul său curate și neschimbate Tradiția și învățătura apostolică. Doar ea poate să întărească, să tâlcuiască și să formuleze adevărurile, acoperită de Duhul Sfânt. Numai ea își păstrează copiii pe calea mântuirii, pe care îi îndrumă cu siguranță la mântuire. Doar în Biserică credincioșii dețin asigurarea fermă a adevărurilor în care cred și mântuirea sufletului. În afara Bisericii, această Arca a lui Noe, nu există mântuire." Sfantul Ioan Gura de Aur: "Crede că după cum în vremea potopului s-au mântuit numai aceia care au intrat în corabia lui Noe, tot așa și acum, numai aceia câștigă mântuirea și se fac moștenitori ai vieții veșnice, care se află în Biserica lui Hristos." Sfântul Ciprian al Cartaginei : " În afara Bisericii nu există mântuire: casa lui Dumnezeu este una singură si e cu neputință să se mântuiascã cineva în altă parte decât în Biserică(...) Oricine se depărtează de Biserică, devine străin de testamentul Bisericii. Cel care strică pacea si unitatea în Hristos, lucrează împotriva lui Hristos." Sfântul Irineu de Lungdunum :" Unde este Biserica, acolo este si Duhul Sfânt. De aceea cei care nu au părtășie cu ea, nu au parte nici de trupul lui Hristos, din care izvorăște apa vieții." Fer. Augustin:" Mântuirea ni se dă prin Biserică, iar cei care sunt în afara Bisericii, ei nu vor primi viața veșnică." |
Citat:
Două vorbe, că nu pot scrie mult: ”Iisus a răspuns: Adevărat, adevărat zic ție: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăția lui Dumnezeu.” ”Vie Împărăția Ta” = să vină Duhul Tău Cel Sfînt ”Zic vouă: Între cei născuți din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan; dar cel mai mic în împărăția lui Dumnezeu este mai mare decât el.” Sfinții Părinți fac diferența dintre mîntuire = scăpare de demoni = salvare de dracii ce stăpînesc omul = izbăvire de cel rău șamd și desăvîrșire (sau iluminare, cum am mai întîlnit) și îndumnezeire. Mîntuirea e doar primul pas, dar Dumnezeu ne oferă mult mai mult. Da, pentru îndumnezeire sînt necesare botezul, dar și desăvîrșirea, altfel nimeni nu va vedea pe Dumnezeu. Sînt multe versete în NT care se referă la invitația spre desăvîrșire - îndumnezeire pe care dacă le pui cap la cap sînt oarecum descurajante - vezi ce spune Hrstos mai sus de Ioan de exemplu. Deci mîntuirea e doar prima treaptă a ascensiunii, este ieșirea din Iad... Vorba Părintelui Galeriu, Hristos ne-a arătat sensul urcușului continuu către Dumnezeu, de la Iadul morții la Înviere, apoi prin Înălțare tot în sus, înspre asemănarea cu Dumnezeu. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Mantuirea in afara Bisericii DESIGUR ca e posibila,dar nu si pentru cei care cunosc deja aceasta afirmatie sau au ajuns vreodata in posesia acestei afirmatii(ca:"Mantuirea nu e posibila in afara Bisericii") ci doar pentru cei care nu stiu nimic despre Biserica si adevarurile ei.Pentru cei care au ajuns a cunoasca aceasta informatie deja e prea tarziu pentru ei sa se mantuiasca in afara Bisericii ci trebuie sa devina crestini daca nu sunt.
|
Citat:
Citez din articolul unui parinte: "Pelagius, eretic din sec V, nega Harul Duhului Sfânt ca fiind absolut necesar pentru mântuire, afirmând că omul, indiferent ce crede se poate mântui dacă face fapte bune. De aici ereziile pelagianistă și semipelagianistă care afirmau că omul nu are nevoie să fie în Biserica cea Una, Sfântă, Catholică (sobornicească) și Apostolică că să se mântuiască, find suficiente faptele lui bune." |
Ora este GMT +3. Ora este acum 06:23:37. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.